ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS

Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale

Cursul 1

TURISMUL – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

1.1. Concepte şi clasificări folosite în turism

1.2. Locul şi rolul turismului în economie
1.3. Contribuţia turismului la dezvoltarea economico-socială
1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic

Importanţa tot mai mare a turismului în cadrul activităţii economice în perioada

contemporană a dat naştere preocupărilor pentru definirea cât mai exactă şi completă a
fenomenului turistic.
Apariţia turismului ca fenomen nu poate fi datată cu exactitate dar se poate observa că
încă din cele mai vechi timpuri au existat forme incipiente de turism. Se ştie că omul nu a
reuşit să producă tot ce îi era necesar existenţei, dar, deşi nu dispunea de mijloace de
comunicaţie, totuşi a căutat să cultive şi să întreţină relaţii cu semenii săi din alte colectivităţi,
prin intermediul schimburilor comerciale, ceea ce a favorizat, inerent şi o lărgire treptată a
contactelor, permiţând o mai bună cunoaştere reciprocă a colectivităţilor respective.
Nu trebuie uitat faptul că Jocurile Olimpice organizate în vechea Eladă au dat naştere
călătoriilor locuitorilor greci. De asemenea, pelerinajele la locurile de cult pot fi şi ele
considerate activităţi turistice.
Vechii greci încheiau contracte de vizite reciproce, prieteneşti, cu oameni de aceeaşi
ocupaţie, dobândind în acest fel siguranţa călătoriei. Acest contract de vizitare se putea
moşteni din tată în fiu.
Nici locuitorilor din Imperiul Roman nu le-a fost străin fenomenul turistic: patricienii
romani făceau călătorii spre staţiunile cu ape termale pentru tratarea unor boli, deci exista o
formă de turism pentru tratament sau în scop curativ1.
Mai târziu, în Evul Mediu, turismul a cunoscut o dezvoltare în special în scopuri
religioase – pelerinaje la locurile sfinte. Instabilitatea provocată de fărâmiţarea statală şi
războaie au încetinit fenomenul turistic, dar odată cu încetarea acestora, călătoriile turistice au
progresat în mod diferit de la o zonă la alta, de la o ţară la alta, până spre mijlocul secolului al
XIX-lea.
Primul ghid turistic apare în 1130 şi este scris de Aimeri Picaud, un călugăr francez.
Turismul, în sens de vizitare a unor locuri, este întâlnit în primele sale manifestări la
Marco Polo în sec. al XIII-lea, apoi în călătoriile aristocraţiei britanice prin Europa în secolul
al XVIII, la David Livingstone în celebrele sale călătorii prin Africa în secolul al XIX-lea.
Fondatorul turismului organizat este considerat Thomas Cook care în 1841 asigura
călătorii cu trenul între Loughborough şi Leicester.
Revoluţia industrială, apariţia locomotivelor cu aburi şi construcţia primelor căi ferate,
urmate de apariţia automobilului au determinat dezvoltarea puternică a mijloacelor de
deplasare în spaţiu precum şi a căilor de comunicaţie, toate acestea determinând extinderea
activităţilor turistice.
De-a lungul timpului, încep să se diversifice motivaţiile de călătorie, conturându-se tot
mai mult activitatea de turism, determinată de acţiuni religioase, folosirea băilor curative,
deplasările calfelor şi studenţilor către centrele universitare, călătorii către lumi noi etc. În
paralel cu creşterea traficului de călători s-au dezvoltat şi industria hotelieră, comunicaţiile,
transportul, precum şi activităţile destinate turismului.

1
În Roma antică existau 854 de băi populare şi 14 de lux

1
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
Transformarea circulaţiei de călători în turism propriu-zis a început odată cu secolul al
XVIII-lea şi s-a manifestat, în primul rând, prin creşterea numărului de călători englezi ce se
îndreptau în mod special către Franţa, Elveţia, Italia.
Alături de revoluţia tehnico-ştiinţifică, turismul a devenit unul dintre cele mai
spectaculoase fenomene ale secolului XX, cu consecinţe economice, sociale şi umane
importante, detaşându-se ca activitate economico-socială distinctă.
Transformarea turismului în activitate economico-socială a favorizat apariţia şi
dezvoltarea unui nou sector economic, cel al prestărilor de servicii cunoscut şi sub denumirea
de sector terţiar, în cadrul căruia un aport important îl aduce industria turistică.

1.1. Concepte şi clasificări folosite în turism

Importanţa tot mai mare pe care o are turismul în perioada actuală a determinat
preocupări pentru definirea cât mai exactă şi completă a fenomenului.
Cuvântul „turism” provine din verbul „to tour” care în limba engleză înseamnă a
călători, a colinda. Acest termen a apărut în Anglia anilor 1700 cu sensul de a desemna
acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special, având la bază cuvântul
francez „tour” care se traduce prin călătorie, plimbare, drumeţie, mişcare în aer liber, fiind
mai apoi preluat de majoritatea limbilor europene pentru a exprima forme de călătorie în scop
de recreere, agrement, plăcere.
La rândul său, cuvântul francez „tour” derivă din cuvântul grecesc „tournos” şi
respectiv din latinescul „turnus” păstrând semnificaţia de circuit, în sensul de călătorie.
Din termenul „turism” a derivat şi din termenul „turist” adică acea persoană care
efectuează călătoria pentru propria plăcere.
În Europa, primele încercări de a considera turismul ca un fenomen social şi economic
datează încă din anul 1880, dar abia în 1905 s-a conturat o definiţie a acestui fenomen, în
lucrarea autorului german E. Guyer-Freuler care arăta că: „Turismul, în sensul modern al
cuvântului, este un fenomen al timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţii de refacere a
sănătăţii şi pe schimbarea mediului ambiental, pe naşterea şi dezvoltarea sentimentală de
receptivitate pentru frumuseţile naturii.”
În anul 1910, economistul austriac Jean von Schullern zu Schrattenhoffen descria
turismul ca fiind „fenomenul care desemnează toate legăturile, în special economice, şi care
intră în acţiune pentru rezidenţii temporari şi străini dispersaţi înăuntrul unei comune, unei
provincii, unui stat determinat”.
Între anii 1910 şi 1930, literatura turistică de specialitate s-a caracterizat printr-o serie
de studii şi lucrări privind analiza efectelor turismului asupra economiilor naţionale ale ţărilor
primitoare de turişti.
În 1910 profesorul belgian Edmund Picard, într-un articol intitulat Industria
călătoriilor, definea turismul ca „ansamblul organelor şi funcţiilor lor, nu numai din punctul
de vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar, în principal, din punctul
de vedere al valorilor pe care călătorul le ia cu el şi al celui care, în ţările în care soseşte cu
portofelul doldora, profită direct şi indirect de cheltuielile pe care le face spre a-şi satisface
nevoile de cunoştinţe sau de plăcere”.
În 1933, profesorul englez F. W. Oglivie definea turiştii drept nişte persoane care
„satisfac două condiţii: sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi
cheltuiesc bani în acele locuri fără să-i câştige”, în timp ce A. C. Norwall în 1936 considera
că „turistul este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice alt scop decât pentru a-
şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care-şi cheltuieşte, în ţara unde se
stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte”.

2
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
Profesorul elveţian W. Hunziker în 1940 a elaborat o definiţie a turismului, acceptată pe
plan mondial: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi
sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt
motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare”.
The Shorter Oxford English Dictionary, elaborat în 1950, defineşte turismul ca fiind
„teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere”, iar turistul drept „cel care
face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere, cel care
călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele
interesante ale acestora, pentru peisaj sau alte asemănătoare”.
Dicţionarul enciclopedic român propune următoarea definiţie a turismului: „activitatea
cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea, pe jos sau cu diferite mijloace de
transport, a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor
culturale, economice, istorice, etc.”
Dictionnaire touristique international, 1969, conţine următoarea definiţie: „Turismul
reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii,
societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi
industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor.”
Se observă că, de-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat, s-a
îmbogăţit continuu şi, de la începutul secolului XXI reprezintă „un ansamblu de acţiuni
umane puse în funcţiune pentru realizarea călătoriilor de plăcere”. Această noţiune include
„industria ospitalităţii (hospitality industry) ca parte componentă a sectorului terţiar al
economiei naţionale având ca scop principal satisfacerea cerinţelor turistului.
În cadrul turismului există două categorii de relaţii: relaţii materiale, care apar atunci
când turiştii recurg la anumite servicii plătite şi relaţii imateriale rezultate din contractul cu
populaţia locală, cu civilizaţia, cultura, tradiţiile, instituţiile publice, etc din ţara vizitată.
Astfel se creează, implicit, relaţii complexe între turist şi ţara, regiunea, zona sau localitatea
(staţiunea) vizitată şi între anumite aspecte ale vieţii economice, financiare, sociale, culturale
etc. şi turismul ca ramură a economiei naţionale (sector terţiar al economiei naţionale).
Dezvoltarea turismului presupune existenţa unui potenţial turistic care prin atractivitatea
sa să incite şi să asigure integrarea unei localităţi (staţiune), zonă, regiune sau ţară în circuitele
turistice interne şi internaţionale şi care să deţină infrastructura şi amenajările necesare
turiştilor.
În sens larg, potenţialul turistic reprezintă totalitatea elementelor componente ce ţin de
dotările tehnico materiale, edilitare, servicii turistice şi structura tehnică generală. Elementele
componente ale potenţialului turistic sunt resursele naturale, resursele antropice la care se
adaugă baza tehnico-materială, infrastructura generală şi turistică, forţa de muncă angajată în
turism şi serviciile de alimentaţie, agrement şi suveniruri (figura 1.1.)

3
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale

NATURAL ANTROPIC
- vestigii şi monumente
- relieful istorice şi de artă
- clima - etnografie şi folclor
- hidrografie - resursele turistice legate de
- vegetaţia o activitate economică
- faună - potenţialul
sociodemografic

BAZA TEHNICO-
MATERIALĂ INFRASTRUCTURA
TURISTICĂ POTENŢIALUL GENERALĂ ŞI
- unităţi de cazare, TURISTIC TURISTICĂ
- unităţi de alimentaţie, (oferta turistică
- unităţi de agrement, - căi de acces,
efectivă)
- unităţi de transport turistic, - echiparea teritorială
- unităţi de tratamente
balneomedicale,
- unităţi comerciale

FORŢA DE MUNCĂ BUNURI ALIMENTARE

ANGAJATĂ ÎN ŞI INDUSTRIALE
TURISM COMERCIALIZATE
TURIŞTILOR

Figura 1.1. Elementele potenţialului turistic

Resursele naturale cuprind frumuseţile montane şi peisagistice, plajele de pe litoral,

factorii de cură din staţiunile balneo-climaterice, clima (temperatură, precipitaţii, strat de
zăpadă, bioclimat), hidrografia (ape freatice şi minerale, râuri, lacuri naturale şi antropice,
Marea Neagră, Delta Dunării), vegetaţia (păduri de diferite tipuri, floră specifică), fauna
(fondul cinegetic şi cel piscicol, speciile ocrotite), alte atracţii de interes ştiinţific, cu caracter
de unicat, etc., elemente care se constituie în baza ofertei turistice potenţiale ale unei zone
fiind aşa numita ofertă primară.
Resursele antropice, create de mâna omului, îmbogăţesc şi facilitează valorificarea
raţională a potenţialului turistic natural şi sunt reprezentate de: vestigii (arheologice, cetăţi
etc.) şi monumente istorice şi de artă, etnografie şi folclor, resursele turistice legate de o
activitate economică (industrială, agricolă, energetică, comercială etc.) precum şi potenţialul
socio-demografic (aşezări rurale şi urbane). Aceste resurse antropice reprezintă oferta turistică
secundară care transformă ofertele turistice potenţiale în oferte turistice efective.
Punerea în valoare a resurselor naturale şi a celor antropice într-o zonă de interes turistic
este influenţată de dinamica dezvoltării economiei naţionale, de politica promovată în
domeniul turismului, de facilităţile oferite pentru atragerea vizitatorilor de către o ţară
primitoare de turişti.

4
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
1.2. Locul şi rolul turismului în economie

Revoluţia tehnico-ştiinţifică şi progresul tehnic au adus modificări în structura relaţiilor

economice între ţări. Dacă la început schimburile de mărfuri erau singurele forme de realizare
a legăturilor comerciale internaţionale, treptat, au apărut noi forme de relaţii nepatrimoniale,
unele dintre ele cu un puternic caracter economic.
Sectoarele de prestări de servicii s-au dezvoltat atât ca operaţii auxiliare cât şi ca
operaţii complementare schimburilor de mărfuri şi alături de valorificarea inteligenţei tehnice
în paralel cu produsele vândute au dus la creşterea importanţei activităţii turistice dând naştere
unui nou sector economic cu caracter nepatrimonial – „comerţul invizibil”.
Varietatea activităţilor din domeniul turismului, interdependenţa dintre acestea,
legăturile existente între activităţile de turism şi alte ramuri ale economiei naţionale, creşterea
factorilor cu acţiune de durată şi spaţiere care influenţează raportul cerere-oferta au făcut ca
turismul să devină o adevărată industrie cu rol tot mai mare în cadrul economiei naţionale a
unei ţări.
Rolul acestor relaţii în cadrul unei economii naţionale din modul cum influenţează
disponibilităţile valutare de care dispune o economie naţională şi din aportul lor la efortul unei
ţări pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Comerţul exterior al unei ţări include întreaga activitate economică de import şi export
înregistrată într-o perioadă determinată. Cunoaşterea cu exactitate a importului şi exportului
realizat, corelarea intrărilor şi ieşirilor de mărfuri pe o perioadă determinată de timp se
realizează cu ajutorul balanţelor comerciale.
Privit ca sector economic destinat, turism cuprinde o gamă variată de servici:
publicitate, promovare, informare, cazare, alimentaţie publică, tratament balnear, agrement,
divertisment etc. Turismul acţionează în mod dinamic asupra economiei naţionale
presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care determină o creştere în sfera
producţiei acestora. Cererea turistică determină o anumită ofertă turistică: structuri turistice
dezvoltate, mijloace de transport, structuri de agrement (pentru sporturi de iarnă, sporturi de
vară etc.).
Turismul face din comerţul invizibil influenţând balanţa de plăţi a unei ţări prin
creşterea încasărilor din turismul receptor şi a plăţilor pentru turismul emitent de fluxuri
turistice.
Datorită efectului economic pe care îl are turismul internaţional, multe state cu
economii în curs de dezvoltare şi-au îndreptat eforturilor pentru dezvoltarea industriei lor
turistice datorită furnizări devizelor necesare pentru a-şi dezvoltă economia naţională.
În ţările cu veche tradiţie turistică spre exemplu: Grecia, Italia, Spania, Elveţia, Franţa,
Egipt, prin susţinerea dezvoltării industriei turistice, a fost mărit aportul acesteia la formarea
PIB având valori între 5-15%, valori apropiate de unele ramuri economice de bază.
Turismul participă la economia unei ţări prin aportul de valută ducând la echilibrarea şi
uneori la crearea unui sold pozitiv, activ în balanţa de plăţi a şi uneori la crearea unui sold
pozitiv, activ în balanţa de plăţi a ţării respective.
Direct sau indirect, statul are un rol important şi în procesul de orientare a cererii
turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţărilor,
respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp liber sporit etc. Dezvoltarea
turismului de masă a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice şi la
eşalonarea concediilor şi vacanţelor statele au făcut şi continuă să facă eforturi pentru
rezolvarea acestor probleme.
Turismul este consumator de resurse naturale şi culturale, de servicii directe şi indirecte,
fiind la rândul său iniţiator de servicii proprii. Serviciile turistice contribuie la dezvoltarea
producţiei, la dezvoltarea fluxurilor materiale şi a informaţiilor în economia naţională, având

5
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
implicaţii sociale, politice, culturale, economice şi fiind într-o strânsă legătură cu ritmurile de
dezvoltare ale celorlalte ramuri economice.
Locul serviciilor turistice în cadrul economiei unei ţări poate fi sintetizat şi reprezentat
prin figura 1.2.
AUTONOMIE
COMPETENTE
DECENTRALIZARE LOCALE
ADMINISTRATIVĂ GESTIONAREA
TERITORIULUI
DIFERENTIATA
INVESTITIONALE

FINANCIAR-BANCARE
CERINTE DE
EFICIENTIZARE SOCIALE
RESTRUCRTURARE
ECONOMICA COOPERAREA PUBLIC
INTER-
SECTORIALA MIXT
SERVICII PRIVAT
TURISTICE NOILE ASPIRATII
SOCIALE
CERINŢE SOCIALE
DIVIZIUNEA
DIVERSIFICAREA
ACCENTUATA A
SERVICIILOR
MUNCII

NOILE
TEHNOLOGII
EVOLUŢIA ROBOTIZATE
ŞTIINŢIFICĂ ŞI INFORMATIZARE
LEGISLATIVA ACCELERAREA TELECOMUNICATII
TRANSFERULUI
TEHNOLOGIC

DINAMICA ARMONIZAREA
JURIDICA SI LEGISLATIVA
LEGISLATIVA REGLEMENTARI
ANALIZA
FACTORILOR DE
INFLUENTA RESURSE
ENERGETICE
ASPECTE NOI CONJUCTURI RESURSE
ISTORICE SI ALE FENOMENULUI TURISTICE
TEHNICE TURISTIC
PROBLEME
ORGANIZARE ECOLOGICE
PROFESIONALA
RESTRUCTURARI
ALE
PRODUSELOR
TURITICE
TURISTIC
GENEREAZA ACCELERAREA DEZVOLTARII ADOPTAREA NOILOR
NOI SERVICIILOR TURISTICE CONDITII ALE ECONOMIEI
SERVICII DE PIATA

Figura 1.2. Locul serviciilor turistice în economie

1.3. Contribuţia turismului la dezvoltarea economico-socială

Fenomenul turistic este deosebit de complex având implicaţii atât economice cât şi
culturale, sociale dar şi politice, între acestea existând legături de interdependenţă. Spre
deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, industria turismului este în strânsă relaţie de
intercondiţionalitate cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei
naţionale şi stimulează dezvoltarea celorlalte sectoare precum industria, agricultura,
transporturile, construcţiile, comerţul etc.
Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului intern şi internaţional şi creşterea
economică determină cererea pentru o serie de bunuri şi servicii care altfel nu ar fi fost
produse, respectiv prestate. Această interdependenţă dintre turism şi dezvoltarea economiei
unei ţări se regăseşte în următoarele sectoare:

6
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
- în industria alimentară – producerea şi comercializarea produselor agroalimentare,
băuturi pentru turişti;
- în industria uşoară – producerea de mărfuri solicitate de turişti;
- în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică –
reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionare cu energie şi apă, lucrări de
sistematizare teritorială;
- în sectoarele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului – industria
construcţiilor, trusturi financiare, bănci;
- în sectorul comercial – dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de alimentaţie;
- în sectoarele de prestări de servicii de interes general dar de care beneficiază şi turiştii
– transporturile locale urbane şi interurbane, poştă, telefon, fax, internet,
frizerie-coafură, curăţătorii chimice şi auto, servicii de reparaţii şi
întreţinere;
- în sectoarele cultural-artistice – cinematografe, teatre şi alte instituţii de artă, muzee,
expoziţii, manifestări sportive.
Efectele economice ale turismului se observă şi în veniturile realizate de forţa de muncă
utilizată direct sau indirect în industria turismului. Forţa de muncă utilizată în industria
turismului trebuie să fie de o anumită calitate, cu un anumit nivel de calificare şi utilizată în
mod raţional pentru a obţine o satisfacţie cât mai mare din partea turiştilor şi care în final să
ducă la dezvoltarea tot mai puternică a turismului.
De asemenea, eficienţa dezvoltării turismului are la bază resursele naturale şi antropice
care nu se epuizează şi sunt puse în valoare prin intermediul turismului.
Resursele antropice sunt turistice determinând astfel consumul turistic şi implicit
eficienţa economică a turismului.
Turismul are şi vocaţie ecologică implicând o exploatare mai raţională a resurselor
naturale putându-se adopta mai uşor mărunte de protecţie a mediului.
De asemenea, turismul poate contribui în mare măsură la dezvoltarea durabilă, la
protecţia şi conservarea mediului natural, cultural şi social.
Conform Organizaţiei Mondiale a Turismului din fiecare opt persoane ocupate, o
persoană depinde direct sau indirect de existenţa şi dezvoltarea industriei turismului.
Turismul trebuie să fie durabil pentru ca dezvoltarea societăţii să aibă un trend
ascendent, axat pe trei planuri principale:
- planul economic – exploatarea şi valorificarea mult mai raţională a resurselor naturale
şi antropice;
- planul social – creşterea numărului de locuri de muncă, practicarea unor meserii
tradiţionale, atragerea populaţiei în practicarea turismului, ca activitate alternativă;
- planul ecologic – evitarea degradării puternice a mediului, utilizarea unor produse
reciclate, folosirea unor resurse energetice alternative, reducerea sustragerii terenurilor din
circuitul agricol, în comparaţie cu industria şi căile de comunicaţi, participarea directă la
educaţia şi formarea ecologică a turiştilor.
Pentru ca turismul să cunoască o evoluţie mai stabilă, se impun câteva iniţiative de
viitor: consolidarea politicii monetare şi fiscale, reforme structurale de anvergură pentru a
obţine resursele necesare pentru dezvoltarea activităţilor turistice, orientarea excedentului de
forţă de muncă către turism.
Organizaţia Mondială a Turismului a sintetizat analizele efectuate în ultimii ani
conturând câteva elemente strategice pentru dezvoltarea industriei turismului:
1. crearea de noi produse turistice cu servicii şi pieţe turistice în funcţie de elementele
de bază şi resursele specifice fiecărei ţări;
2. cooperarea interregională pentru investiţii şi punerea în valoare a resurselor turistice;
3. susţinerea comunităţilor locale, prin proiecte şi programe de dezvoltare a turismului;

7
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
4. realizarea de noi valori şi venituri pentru reducerea fiscalităţii, a impozitelor;
5. promovarea profesionalismului şi a calităţii, factori esenţiali în valorificarea,
amenajarea turistică, cu rol benefic şi protecţia mediului;
6. îmbunătăţirea competenţei turiştilor, determinându-i să preţuiască serviciile turistice
oferite şi să-şi sporească experienţa în plan cultural;
7. optimizarea tehnicilor de marketing în funcţie de tendinţele mondiale şi de evoluţia
motivaţiilor turiştilor şi luând în considerare şi resursele existente.

1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic

Produsul turistic reprezintă rezultatul asocierilor, a interdependenţelor dintre resurse şi

servicii, adică o sumă de prestaţii turistice oferite consumatorului de turism cu scopul de a
satisface cerinţele acestuia.
La baza produsului turistic există o serie de elemente care pot fi structurate în 3
categorii de factori ce influenţează dezvoltarea turismului. Aceste 3 categorii sunt:
1. factori fundamentali: patrimoniul, infrastructura, cadrul instituţional, gradul de
pregătire al forţei de muncă;
2. factori decisivi: gradul de pregătire al forţei de muncă;
3. factori permisivi: infrastructura generală şi infrastructura specifică turismului.
Patrimoniul turistic cuprinde atât patrimoniul natural cât şi cel antropic. Patrimoniul
natural este format din: aşezări geografice, climă, relief, peisaj, iar patrimoniul antropic
cuprinde: baza materială turistică, monumentele arhitectonice sau istorice, precum şi factorul
uman (ospitalitate, folclor, datini, obiceiuri, religie, artă, cultură, etc.).
Infrastructura generală sau dezvoltarea economică generală presupune existenţa
dezvoltării urbanistice şi rurale dar şi aprovizionarea cu energie electrică, apă, servicii de
gospodărie comunală.
Infrastructura cu specific turistic cuprinde: transporturile turistice, unităţile de cazare,
unităţile de alimentaţie, aşezămintele de sănătate, staţiunile balneoclimaterice, reţele de
aprovizionare, reţeaua de informaţii turistice, reţeaua comercială cu suveniruri.
Cadrul instituţional este format din sistemul de acorduri internaţionale ce privesc
turismul, reglementările şi facilităţile pentru turismul intern şi internaţional, jurisdicţia şi
măsurile de protecţia mediului şi patrimoniului turistic, jurisdicţia şi măsurile organizatorice
privind protecţia turiştilor.
Gradul de pregătire a forţei de muncă are în vedere măsurile de recrutare şi pregătire
a celor angajaţi în turism, sistemul de permanentizare a forţei de muncă, precum şi controlul
activităţii de turism.
Literatura de specialitate prezintă o serie de clasificări a factorilor ce influenţează
evoluţia turismului precum şi cuantificarea mărimii şi sensului acestora, după diverse criterii
de clasificare:
1. după natura economico-socială:
a) factori economici:
• veniturile populaţiei şi modificările acestora;
• preţurile şi modificările acestora;
• preţurile şi tarifele;
• oferta turistică;
b) factori tehnici:
• performanţele mijloacelor de transport;
• tehnologiile în construcţii;
• parametrii tehnici ai instalaţiilor şi echipamentelor specifice;

8
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
c) factori sociali:
• urbanizarea;
• timpul liber;
d) factori demografici:
• evoluţia numerică a populaţiei;
• modificarea duratei medii a vieţii;
• structura pe sexe, grupe de vârstă şi socio-profesională;
e) factori psihologici, educativi şi de civilizaţie:
• nivelul de instruire şi de cultură;
• dorinţa de cunoaştere;
• caracterul individului şi temperamentul;
• moda;
f) factori organizatorici:
• formalităţi la frontiere;
• facilităţi sau priorităţi în turismul organizat;
• regimul vizelor;
• diversitatea aranjamentelor;

2. după durata de timp a acţiunilor:

a) factori de influenţă permanentă:
• creşterea timpului liber;
• modificare veniturilor;
• mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei;
b) factori conjuncturali:
• crizele economice;
• dezechilibrele politice şi convulsiile sociale;
• confruntările armate locale şi regionale;
• catastrofe naturale;
• condiţiile meteorologice precare;

3. după importanţa în determinarea fenomenului turistic:

a) factori primari:
• oferta turistică;
• veniturile populaţiei;
• timpul liber;
• mişcările populaţiei;
b) factori secundari:
• cooperarea internaţională;
• facilităţi de viză sau alte măsuri organizatorice;
• varietatea serviciilor suplimentare;

4. după natura provenienţei şi sensul intervenţiei:

a) factori exogeni:
• sporul natural al populaţiei;
• creşterea veniturilor alocate pentru practicarea turismului;
• creşterea gradului de urbanizare;
• mobilitatea sporită a populaţiei;
b) factori endogeni:

9
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
• varietatea conţinutului activităţii turistice;
• lansarea de noi şi sofisticate produse turistice;
• diversitatea gamei serviciilor turistice oferite;
• ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism;

5. după profilul de marketing:

a) factori ai cererii turistice:
• veniturile populaţiei;
• urbanizarea;
• timpul liber
• dinamica evoluţiei populaţiei;
b) factori ai ofertei turistice:
• diversitatea şi calitatea serviciilor;
• costul prestaţiilor;
• nivelul de pregătire şi structura forţei de muncă.

Factorii reprezentativi sunt acei factori care au influenţă decisivă în evoluţia

fenomenului turistic. Aceşti factori reprezentativi sunt: nivelul de dezvoltare economico-
socială, preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor, oferta turistică, progresul tehnic, mutaţiile
demografice, procesul de urbanizare, timpul liber, factori psiho-sociologici, la care se adaugă
acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism.
Nivelul de dezvoltare economico-socială se reflectă în produsul naţional brut pe
locuitor (PNB/locuitor). În peste 40 de ţări dezvoltate PNB/locuitor depăşeşte 5.000 USD,
condiţie esenţială pentru manifestarea cererii turistice, deoarece creşterea veniturilor
populaţiei este rezultatul creşterii economice şi a PIB a ţării respective, şi în consecinţă, creşte
consumul populaţiei dar şi accesul la turism al diferitelor categorii sociale. Printre ţările cu
venituri mari pe locuitor se numără Franţa, Germania, Danemarca, SUA, Canada, Italia,
Marea Britanie, Japonia, ţări ce deţin poziţii importante pe piaţa turistică mondială.
În ţările dezvoltate se observă că sumele cheltuite pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice sunt constante, iar disponibilităţile băneşti sunt orientate, adesea, spre satisfacerea
unor nevoi ce asigură un anumit grad de confort dar şi pentru activităţi legate de timpul liber.
Veniturile populaţiei influenţează creştere numărului de turişti, durata călătoriei şi a
sejurului, distanţa deplasării, caracterul călătoriei (turism organizat sau pe cont propriu),
statutul prestatorului de servicii (de stat sau privat), efectuarea călătoriei în ţară sau în
străinătate, etc.
Influenţa nivelului de dezvoltare economico-socială se măsoară cu ajutorul indicatorului
coeficientul de elasticitate. Coeficientul de elasticitate a cererii de consum în funcţie de venit
reprezintă raportul dintre modificarea relativă a cheltuielilor unei persoane, cu un anumit venit
mediu pentru un anumit bun sau serviciu şi modificarea relativă a veniturilor acestei persoane.
Preţurile şi tarifele pot influenţa atât produsul turistic, în ansamblul său, cât şi
componentele sale luate separat sau în conexiune (cazare, alimentaţie, agrement, tratament,
transport etc.) precum şi piaţa internă şi internaţională.
Dacă preţurile şi tarifele sunt ridicate acestea limitează accesul la serviciile turistice şi
în consecinţă se reduce numărul de turişti şi durata medie a sejurului. Dacă practicarea
preţurilor şi a tarifelor este la un nivel scăzut atunci se stimulează cererea turistică, pe de o
parte dar poate exista şi o neîncredere la nivelul populaţiei ceea ce va duce la o scădere a
circulaţiei turistice, pe de altă parte.
Se impune deci adoptarea unei politici de preţuri şi tarife fundamentate astfel încât să
reflecte calitatea prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere, zonale etc., să sporească
atractivitatea produselor turistice oferite, să asigure stabilitatea fluxurilor turistice. Indicatorii

10
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
care reflectă influenţa preţurilor şi a tarifelor sunt coeficientul de utilizare a capacităţilor şi
coeficientul de rentabilitate.
Oferta turistică influenţează uneori decisiv activitatea de turism. Oferta turistică este
reprezentată de resursele turistice naturale şi antropice la care se adaugă baza tehnico-
materială. Volumul circulaţiei turistice şi structura acesteia sunt date de existenţa resurselor
naturale: relief, climă, floră, faună, peisaj, de resurse antropice: monumente istorice,
arhitecturale, culturale, de civilizaţie, la care se adaugă gradul de amenajare a zonei respective
cu o mare forţă de atracţie asupra fluxurilor turistice. Nu poate fi trecut cu vederea faptul că
nivelul şi calitatea prestaţiilor turistice îşi pun amprenta asupra resurselor turistice şi a bazei
tehnico-materiale.
Progresul tehnic are consecinţe şi influenţe directe asupra gradului de mobilitate a
populaţiei, favorizând deplasarea în interes turistic dar şi asupra altor fenomene precum
urbanizarea, industrializarea, deteriorarea dar şi conservarea mediului. În transporturi
progresul tehnic se reflectă în: creşterea densităţii reţelei de transport, sporirea numărului şi
diversificarea mijloacelor de transport, modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor,
asigurarea de condiţii pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane spre destinaţii
turistice, sporirea confortului şi scurtarea duratei călătoriei, perfecţionarea căilor şi
mijloacelor de transport în comun, creşterea gradului de dotare a populaţiei cu automobile.
Orice modificare în structura şi în evoluţia transporturilor se reflectă în formele de organizare,
volumul şi direcţia fluxurilor turistice.
Mutaţiile demografice se referă la creşterea numărului de locuitori, la structura pe
grupe de vârstă, sexe, medii de viaţă, grupuri socio-profesionale etc. aflate în strânsă legătură
cu circulaţia turistică. Creşterea populaţiei şi ritmul de creştere influenţează direct numărul
potenţialilor turişti, s-a observat că sporul demografic creşte piaţa turistică cu o rată medie de
0,5-1%. Mutaţiile în structura pe grupe de vârstă a populaţiei se reflectă în proporţiile diferite
de participare la mişcarea turistică a fiecărei grupe.
Aproximativ 30-35% din populaţia lumii o reprezintă populaţia tânără care datorită
disponibilităţii timpului liber mai mare, a setei de cunoaştere şi a spiritului de aventură, a
dorinţei de distracţie influenţează circulaţia turistică în sensul intensificării acesteia.
De asemenea, creşterea duratei medii a vieţii cu implicaţii directe asupra numărului
populaţiei vârstnice şi a disponibilităţii timpului liber se reflectă în intensitatea circulaţiei
turistice cu precădere în turismul balnear.
Procesul de urbanizare determină mutaţii în structura nevoilor populaţiei influenţând
circulaţia turistică. Concentrarea urbană are, pe lângă avantajele dezvoltării economice şi
creşterea nivelului de trai şi efecte negative. Efectul urbanizării mediului natural poate avea
reacţii la nivelul solicitării nervoase a locuitorilor determinând nevoia de evadare din marile
aglomeraţii urbane spre zone mai liniştite, ferite de poluare, pentru recreere, odihnă, distracţie
la sfârşit de săptămână şi în concedii sau vacanţe. Creşterea ponderii populaţiei urbane,
aproximativ 45% din totalul populaţiei, asociată cu creşterea numărului oraşelor, îndeosebi a
metropolelor se reflectă în sporirea dimensiunilor fluxurilor turistice.
Timpul liber. Datorită reducerii timpului de lucru pe zi, a scurtării săptămânii de lucru,
a creşterii duratei concediului anual plătit şi a reducerii timpului total de lucru în decursul
vieţii se observă că disponibilitatea timpului liber creşte, o mare parte din acesta fiind utilizat
şi pentru practicarea turismului. Preferinţa pentru turism se manifestă îndeosebi la sfârşitul
săptămânii şi al vacanţelor; totodată disponibilităţile de timp ale populaţiei vârstei a treia oferă
condiţii pentru practicarea pe scară largă a turismului. În ţările dezvoltate, aproximativ 30%
din totalul timpului liber este destinat turismului.
Alţi factori psiho-sociologici cum ar fi moda, tradiţiile, dorinţa de instruire, de
cunoaştere determină apariţia manifestărilor ştiinţifice, economice, politice, culturale,
sportive, etc. cu efecte asupra mişcărilor turistice. De exemplu, moda influenţează în mare

11
ECONOMIE ÎN TURISM NOTE DE CURS
Cursul 1 Turismul – delimitări conceptuale
măsură opţiunea pentru locul petrecerii vacanţelor, de asemenea , serbările populare
tradiţionale, festivalurile etc. contribuie la atragerea în circuitul turistic a noi segmente de
populaţie şi determină o anumită orientare a fluxurilor. La rândul lor, manifestările ştiinţifice,
culturale, sportive, religioase sau de alta natură reprezintă mobiluri ale mişcării turistice.
Acţiunilor guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism
promovează şi stimulează circulaţia turistică prin legislaţie turistică, acorduri bi şi
multilaterale în domeniul transporturilor, alinierile la gruparea hotelurilor, formalităţile la
frontieră, organizarea agenţiilor de turism etc.
Pe lângă aceşti factori reprezentativi există şi unii factori restrictivi, negativi care
încetinesc dezvoltarea turismului. Aceşti factori sunt rezultatul poluării, degradării mediului
din jurul marilor centre urbane şi industrializate (poluarea aerului, poluarea apei, degradarea
solului şi a peisajului, dezechilibrarea ecosistemului etc.) cu efecte asupra energie fizice şi
nervoase consumate în procesul muncii sociale, prin compensarea oboselii într-un mediu
nepoluat.
La toate acestea se adaugă îngrădirea posibilităţilor de agrement şi destindere în centrele
urbane din cauza poluării fonice şi vizuale (monotonia peisajului urban) care acţionează în
sens negativ asupra stării de sănătate, stimulând în acelaşi timp dorinţa de a căuta noi
destinaţii pentru odihnă, recreere şi petrecere a timpului liber.
Cea mai mare parte a factorilor analizaţi (veniturile populaţiei, timpul liber, creşterea
demografică etc.) îşi pun amprenta asupra cererii turistice dar nu poate fi ignorat şi rolul
ofertei turistice. În concluzie, strategia dezvoltării turismului în limitele naţionale sau într-o
anumită zonă este condiţionată de varietatea resurselor, de dimensiunea pieţei turistice la care
se adaugă gradul de amenajare turistică a teritoriului respectiv.

12