LP 15 ARTERA CORONARĂ
STÂNGĂ Origine- sinusul aortic stâng
Artera coronară stângă
A.Faţa sternocostală: 1. artera coronară dreaptă; 2. ramura
interventriculară anterioară a arterei coronare stângi; 3. artera
circumflexă; 4. artera coronară stângă;
B.Baza inimii şi faţa diafragmatică: 1. artera circumflexă; 2.
artera coronară dreaptă; 3. ramura interventriculară
posterioară; 4. artera apexiană posterioară;
Artera coronară stângă
Traiect- între auriculul stâng şi trunchiul arterei pulmonare, apoi
pătrunde în segmentul stâng al şanţului coronar de pe faţa
sternocostală.
Raporturi- anterioare cu trunchiul arterei pulmonare şi posterioare
cu faţa anterioară a atriului stâng şi parţial cu urechiuşa stângă.
Ramuri:
-ramura interventriculară anterioară are un traiect descendent la
nivelul şanţului interventricular anterior, având raporturi la stânga
cu vena mare a inimii. Apoi încrucişează marginea dreaptă a
cordului la nivelul incizurii vârfului inimii, terminându-se pe faţa
diafragmatică cu artera apexiană posterioară. Această ramură
vascularizează cca 30% din cord şi are ca teritoriu faţa
sternocostală a ventriculului stâng şi partea din ventriculul drept
din apropierea şanţului interventricular anterior. Ramura
interventriculară anterioară dă următoarele ramuri: ramuri
ventriculare anterioare drepte (1-2) (primul ram este artera
infundibulară stângă sau artera conului stângă), artere ventriculare
stângi anterioare ( artera diagonală a ventriculului stâng ), ramuri
septale anterioare, artera apexiană posterioară (care dă ramuri
septale posterioare).
-ramura circumflexă continuă traiectul arterei coronare stângi
acoperită de auriculul stâng, străbate şanţul coronar până la nivelul
feţei diafragmatice, în apropierea şanţului interventricular posterior
şi se termină la crucea inimii. Ramura circumflexă dă ramuri atriale
şi ramuri ventriculare. Ramurile atriale se împart în trei grupuri:
anterior, lateral şi posterior. Din grupul anterior se poate desprinde
artera nodulului sinoatrial (35%), din cel posterior artera nodulului
atrio-ventricular (20%) şi din cel lateral artera marginii stângi.
Ramurile ventriculare sunt anterioare, posterioare şi o arteră a
marginii stângi. În 10% din cazuri ramura circumflexă se termină
în şanţul interventricular posterior cu artera interventriculară
posterioară stângă care poate fi dublă sau triplă.
Teritoriu. Artera coronară stângă vascularizează cel mai frecvent
60- 80% din inimă. Teritoriul său de vascularizaţie este: atriul şi
ventriculul stâng, cea mai mare parte a ventriculului stâng şi
partea adiacentă şanţului interventricular anterior din ventriculul
drept, muşchiul papilar anterior al ventriculului drept, 2-3
anterioare ale septului interventricular, ramura dreaptă şi parţial
cea stângă a fasciculului Hiss. Graniţa dintre teritoriile celor două
artere coronare este dată de o linie ce trece la jumătatea conului
pulmoar, la 1 cm la dreapta şanţului interventricular, încrucişează
la jumătate şanţul interventricular posterior, atinge jumătatea
stângă a segmentului posterior al şanţului coronar şi se termină la
stânga şanţului interatrial.
ARTERA CORONARĂ DREAPTĂ
Artera coronară dreaptă
A.Faţa sternocostală: 1. artera
coronară dreaptă; 2. ramura
interventriculară anterioară a
arterei coronare stângi; 3. artera
circumflexă; 4. artera coronară
stângă;
B.Baza inimii şi
diafragmatică: 1. artera
circumflexă; 2. artera coronară
dreaptă; 3. ramura
interventriculară posterioară; 4.
artera apexiană posterioară;
Artera coronară dreaptă
Origine- sinusul aortic drept
Traiect- descendent, anterior, inferior şi la dreapta, străbătând faţa anterioară a
atriului drept, partea dreaptă a şanţului coronar şi şanţul interventricular posterior
faţa
până în apropierea apexului inimii. Artera prezintă trei segmente: atrio-
ventricular anterior (care se întinde până la marginea dreaptă a inimii),
atrioventricular posterior (până la şanţul interventricular posterior) şi
interventricular posterior.
Raporturi- iniţial are raport anterior şi la stânga cu marginea dreaptă a trunchiului
arterei pulmonare şi posterior şi la dreapta cu faţa superioară a atriului drept.
Străbate jumătatea dreaptă a şanţului coronar, trecând apoi în şanţul
interrventricular posterior unde se continuă cu artera interventriculară posterioară
care are raporturi cu vena mijlocie a inimii.
Mod de terminare- la nivelul crucii inimii (60 % în stânga acesteia), pe marginea
dreaptă (10%), între marginea dreaptă şi crucea inimii (10%), la marginea stângă
(20%).
Ramuri:
-ramurile atriale- se împart în trei grupuri: anterior, lateral şi posterior. Din
grupul anterior se desprinde artera nodulului sinoatrial (50- 60%), din grupul
lateral artera atrială a marginii drepte.
-ramurile ventriculare- sunt: artera conului dreaptă (care se anastomozează cu o
ramură similară din ramura interventriculară anterioară şi formează inelul lui
Vieussens), ramurile ventriculare anterioare (din care se desprinde şi artera
ventriculară marginală dreaptă), ramuri ventriculare posterioare ( artera diagonală
posterioară a ventriculului drept) şi artera interventriculară posterioară (unică în
70% din cazuri; ea vascularizază faţa diafragmatică a ventriculului stâng, 1-3
postero- inferioră a septului interventricular, fasciculul Hiss şi o parte din ramura
stângă a fasciculului Hiss). Din această arteră se desprind ramuri septale care
pătrund în septul interventricular. Prima dintre aceste artere septale este artera
septală posterioară mare care vascularizează în 80% din cazuri nodulul atrio-
ventricular. De asemenea ramurile ventriculare dau ramuri recurente atrio-
ventriculare care ajung la atrii. Alte ramuri ventriculare ajung să vascularizeze
muşchii papilari inferiori şi septali ai ventriculului drept şi muşchiul papilar
posterior al ventriculului stâng.
Teritoriu. Artera coronară dreaptă vascularizează atriul şi auriculul drept, septul
interatrial, marea parte a ventriculului drept şi porţiunea adiacentă şanţului
interventricular posterior al ventriculului stâng, treimea posterioară a septului
interventricular, nodulul sinoatrial, nodulul atrioventricular, fasciculul Hiss, ramul
drept şi parţial ramul stâng al fasciculului, muşchii papilari posteriori şi septali ai
valvei tricuspide, parţial muşchiul papilar anterior al ventriculului drept şi
muşchiul papilar posterior al ventriculului stâng.
 VENELE INIMII Venele inimii
Venele inimii sunt reprezentate de un sistem venos în care principalul colector este sinusul coronar, care are ca afluenţi
vena mare a inimii, vena oblică a atriului stâng, vena posterioară a ventriculului stâng, vena mijlocie a inimii, vena mică a
inimii.
Sinusul coronar:
Origine- continuă vena mare a inimii, limita dintre cele două fiind valvula lui Vieussens de la nivelul peretelui anterior.
Traiect- în partea stângă a părţii posterioare a şanţului coronar. Se termină la nivelul peretelui inferior al atriului drept
printr-un orificiu circular care prezintă valvula Thebesius.
Vena mare a inimii are originea în şanţul interventricular anterior în apropierea vârfului inimii. Străbate şanţul
interventricular anterior la dreapta ramurii interventriculare anterioare a arterei coronare stângi. Apoi trece în partea stângă
a şanţului coronar, superior de ramura circumflexă şi apoi în şanţul coronar posterior se continuă cu sinusul coronar. Vena
mare a inimii primeşte ramuri de la septul interventricular, peretele anterior al ventriculului drept, pereţii anterior şi stâng ai
ventriculului stâng şi de la atriul stâng.
Vena oblică a atriului stâng- se află în apropierea ostiilor venelor pulmonare stângi şi coboară pe peretele posterior al
atriului stâng.
Vena posterioară a ventriculului stâng- se află pe faţa diafragmatică a ventriculului stâng.
Vena mijlocie (medie) a inimii-se află în şanţul interventricular posterior şi se anastomozează la vârful inimii cu vena
mare. Drenează sângele de la feţele diafragmatice ale ambilor ventriculi.
Vena mică a inimii – are originea pe faţa sternocostală aproape de marginea dreaptă şi ajunge de-a lungul marginii drepte
în şanţul coronar. Se poate vărsa în sinusul coronar sau direct în atriul drept.
* 40% din sânge este drenat prin venele anterioare şi venele mici direct în cavităţile inimii. Venele anterioare au originea în
peretele anterior al ventriculului drept în apropierea marginii drepte , încrucişează şanţul coronar şi se varsă în atriul drept
prin foramine. Venele mici se formează în grosimea miocardului atriilor, ventriculelor (mai ales drept) şi se varsă în
cavităţi prin foraminule.

Venele inimii
A.Faţa sternocostală: 1. vena mică a inimii; 2. vena mare a inimii; 3. artera
coronară dreaptă; 4. ramura interventriculară anterioară;
B. Baza inimii şi faţa diafragmatică: 1. vena mare a inimii; 2. sinusul
coronar; 3. vena lui Marshall; 4. vena mijlocie a inimii; 5. vena mică a
inimii;
 PERICARDUL
Pericardul seros
1. recesul pulmonar stâng inferior; 2. sinusul oblic al pericardului; 3. recesul
pulmonar drept inferior; 4. recesul pulmonar drept superior; 5. sinusul
transvers al pericardului; 6. vena cavă inferioară; 7. vena pulmonară dreaptă
inferioară; 8. vena pulmonară dreaptă superioară; 9. vena cavă superioară;
10. trunchiul arterei pulmonare; 11. aorta ascendentă; 12. vena pulmonară
stângă superioară; 13. vena pulmonară stângă inferioară;
Pericardul fibros
Definiţie. Pericardul este un sac sidefiu, rezistent, având forma unui trunchi de piramidă a carei bază mare se inseră pe
diafragmă iar baza mică se continuă cu adventicea vaselor mari de la baza cordului.
Configuraţie externă şi raporturi:
- faţa anterioară este acoperită de franjuri grăsoase şi vine în raport cu peretele toracic, recesurile cotomediastinale,
marginile anterioare ale plămânilor şi timusul.
- faţa posterioară are raporturi cu esofagul, nervii vagi, bronhiile principale, aorta descendentă, ligamentul pulmonar,
veretbrele T3- T8.
- faţa laterală are raporturi cu pleura mediastinală, nervii frenici şi vasele pericardo-frenice.
-baza pericardului este fixată intim de diafragm doar în partea anterioară, posterior interpunându-se un strat de ţesut
conjunctiv lax. Zona de aderenţă de la acest nivel are o formă triunghiulară cu baza anterioară şi vârful posterior.
- baza mică are raporturi superior de bifurcaţia arterei pulmonare pe care o maschează urcând apoi pe versantul stâng al
originii trunchiului brahiocefalic constituind şi punctul superior al pericardului fibros. Baza mică a pericardului vine în raport
cu bifurcaţia traheei , cu porţiunea orizontală a crosei aortei şi a venei brahiocefalice stângi.
Mijloacele de fixare ale pericardului fibros cu organele vecine şi cu pereţii toracelui sunt atât sistemul ligamentar cât şi
conexiunile pericardului cu vasele mari. Sistemul ligamentar este compus din: ligamentele freno-pericardice, ligamentele
sterno-pericardice superior şi inferior şi ligamentele vertebro-pericardice
Pericardul seros
Definiţie. Pericardul seros este format din două foiţe viscerală şi parietală, care se continuă una cu cealaltă după două linii de
reflexie (una la nivelul pediculului venos şi cealaltă la nivelul pediculului arterial) care delimitează superior cavitatea
pericardică (spaţiu virtual cuprins între cele două foiţe).
Lamele (foiţele) pericardului seros sunt foiţa parietală (care aderă intim la pericardul fibros) şi foiţa viscerală (numită şi
epicard care acoperă cordul cu excepţia mezocardului şi care se prelungeşte în jurul pediculilor venos şi arterial).
Liniile de reflexie ale pericardului seros formează adevărate teci în jurul pediculilor arterial şi venos ai cordulului:
-teaca arterială- înconjură complet trunchiul arterei pulmonare şi aorta ascendentă.
-teaca venoasă – este un manşon seros ce înconjură cei doi pediculi venoşi.
Cavitatea pericardică este un spaţiu virtual cuprins între foiţele pericardului seros (între foiţele viscerală şi parietală a
pericardului seros). Acest spaţiu conţine o cantitate mică de lichid care are rol în menţinerea mobilităţii cordului în interiorul
sacului. Cavitatea pericardică prezintă două spaţii: marea cavitate pericardică (care corespunde feţelor sternocostală,
diafragmatică şi pulmonară a cordului) şi diverticulii as fundurile de sac ale acestei cavităţi ( prelungiri situate posterior care
se insinuează între pediculii venoşi şi arteriali.
-Sinusul transvers al pericardului (Theile) are forma unui tunel situat posterior de pediculul arterial al cordului. Este
delimitat anterior de faţa posterioară a aortei ascendente şi a trunchiului arterei pulmonare, posterior de faţa anterioară a
atriului drept, superior de artera pulmonară dreaptă, inferior de unghiul diedru dintre pediculul arterial şi peretele anterior al
atriului stâng.
-Sinusul oblic al pericardului (fundul de sac Haller) este cel mai voluminos reces al pericardului, aşezat între pediculii
venoşi ai cordului (drept şi stâng), uniţi prin mezoul inimii- mezocardul. Sinusul oblic este situat pe faţa posterioară a atriului
stâng, între vene!e pulmonare drepte şi stângi şi se deschide inferior în cavitatea pericardică între vena cavă inferioară şi vena
pulmonară inferioară stângă ( vena cavă inferioară nu participă la delimitarea sinusului oblic al pericardului Haller)
*se pătrunde în sinus între diafragm şi faţa diafragmatică a cordului.