Ruptură de ligament încrucişat anterior

Structura genunchiului (anatomie)

Articulaţia genunchiului este formată din 3 oase: femurul, tubia şi patela.

Patela este aşezată în faţa celorlalte oase din articulaţie şi alunecă deasupra femurul

1
la mişcarea genuchiului. Are rol protector asupra genuchiului şi acţionează ca o
pârghie pentru muşchi. Extremităţile oaselor din articulaţie sunt acoperite cu un
cartilaj articular.
Meniscurile sunt formate din ţesut conjunctiv, fiind împărţite în două discuri
în formă de seceră şi poziţionate între tibie şi femur, în porţiunile interioare si
exterioare ale fiecărui genuchi. Ele absorb şocul, amortizând gamba de greutatea
corpului şi îi va creşte stabilitatea.
Muşchiul cvadriceps este cel mai important muşchi al coapsei şi cel mai
puternic. Are un rol important în flexia, rotaţia externă şi abducţia coapsei, cât şi în
extensia gambei pe coapsă. Poartă numele după cele 4 capete de origine: vast
medial, lateral, intermedial şi dreptul femural.
Muşchii ischiogambieri sunt muşchi lungi, biarticulari şi se întind între
pelvis si pasele gambei, având originea comună pe tuberozitatea ischiatică şi
inserţie pe oasele gambei. Sunt formaţi din 3 muşchi: biceps femural,
semimembranos, semitendinos. Acţiunea principală este de flexori ai genunchiului.

Leziunile ligamentare

Mişcările anormale ale genunchiului pot produce leziuni ligamentare de

diverse grade, substratul morfopatologic al “entorselor de genunchi”, care ocupă ca
frecvenţă locul al doilea după entorsele gleznei în patologia traumatică. Entorsa
apare în urma mişcării de abducţie sau adducţie cu genunchiul întins, în mişcări de
rotaţie externă, ca şi în hiperflexii sau hiperextensii. Evident, forţa care determină
aceste mişcări trebuie sa depăşească rezistenţa ligamentară.
Ligamentul este o structură colagenică cu rezistenţă la tensiunea de întindere
şi cu proprietăţi viscoelastice variabile în funcţie de ligament. Astfel, de exemplu,
studiile au arătat că ligamentul încrucişat posterior are o rezistenţă de aproape doua
ori mai mare decât a ligamentului încrucişat anterior sau a ligamentului colateral
intern, a căror rezistenţă este aproape egală. Supus unei forţe de întindere care
creşte progresiv , ligamentul rezistă la solicitare, fără să apară o modificare, pana la
o anumita valoare maximă. Această valoare a tracţiunii, brusc, se produce
deformarea plastică a ligamentului. Dacă se contiunue tracţiunea se ajunge la
“nivelul de faliment” sau a încărcării maxime suportate, cănd cea mai mică creştere
a tracţiunii determină ruptura fibrelor colagene.
Ligamentul încrucişat anterior, sau LIA, este situat in centrul genunchiului,
împreună cu ligamentul încrucişat posterior, sau LIP. Aceste ligamente se înfăşoară
bine în jurul femurului şi a tibiei, pentru a forma structura încrucişată în genunchi,
care împiedică deplasarea oaselor, înainte sau înapoi.

2
 (imag.1)
În interiorul articulaţiei genunchiului, atunci când tibia este rotată spre
interior, LIA alunecă peste LIP, dănd astfel naştere unei cruci, de unde provine si
denumirea: ligamente încrucişate.
ROL: Ligamentele încrucişate furnizează stabilitate şi limitează mişcările de
rotaţie internă a tibiei, previn hiperextensia genuchiului, limitează deplasarerea
anterioară a tibiei în timpul flexiei genunchiului.

(imag.2)

Cauze:

3
  Articulaţia genunchiului este flectată şi rotată sau în cazul unui contact
dur: piciorul este flectat la sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior
genunchiul întins sau uşor flectat.
 Schimbări rapide de direcţie, opriri şi alergări repetate sau aterizări din
săritură.
 Ratarea unei trepte la coborârea scărilor sau păşitul într-o groapă.
 Vârsta mai mare de 40 de ani

(imag.3)

Simptomele leziunii LIA:

 Auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genuchiului ăn timpul
accidentării;
 Durere localizată în exteriorul şi în spatele articulaţiei genunchiului;
 Senzaţie de genunchi instabil;
 Tumefierea genunchiului in primele ore după accidentare;

4
 (imag.4)
Examen imagistic:
 Radiografia din faţă şi profil, standard şi în poziţii forţate

(imag.5)
 Artroscopia

(imag.6)
 RMN: evidenţiază leziunile ligamentare, tendinoase sau fracturile
esteocondrale.

5
 Tratament conservator

Un LIA rupt complet nu se va vindeca fără operţie. Tratamentul conservator

poate fi eficient pentru pacienţii în vârstă. Dacă celelalte structuri ale genunchiului
sunt intacte, medicul poate recomanda variante terapeutice simple, nechirurgicale.
Medicul poate recomanda purtarea unei orteze care să stabilizeze genunchiul.
Pentru protecţia genunchiului se poate recomanda sprijinul podal parţial pe piciorul
afectat prin folosirea unei cârje.

Tratamentul chirurgical

LIA rupt determină o instabilitate la nivelul genunchiului care permite o

translaţie a tibiei şi o rotaţie mai mare în interior a tibiei, fapt ce face ca femurul să
calce greşit pe meniscuri.
Pentru a repara LIA şi a reda stabilitatea genuchiului, ligamentul trebuie
reconstruit. Chirurgul ortoped va înlocui ligamentul rupt cu o grefă de ţesut. Grefa
reprezintă o matrice care va fi populată cu celule şi se va transforma într-un nou
ligament. Grefa poate fi obţinută din mai multe surse, iar studiile au arătat că cea
mai bună metodă de grefare o reprezintă tendoanele muşchilor gracilis şi
semitendinos.

GREFA HAMSTRING (tendoanele gracilis şi semitendinos)

Recoltarea grefei Hamstring necesită o incizie mult mai mică şi recuperarea este
mult mai uşoară. Cu această metodă de grefare, perioada de recuperare
postoperatorie este mult mai scurtă. Tendonul semitendinos care se află pe partea
interioară a genunchiului este utilizat în crearea autogrefei de tendon Hamstring
pentru reconstrucţie de LIA. Unii chirurgi utilizează un tendon suplimentar,
gracilis, care este ataşat mai jos de genunchi în acea zonă.

(imag.7)

6
 Fişă de evaluare

DATE PERSONALE
Nume şi prenume A. M.
Vârsta 45
Sexul Feminin
Ocupaţie Inginer silvic
Diagnostic clinic Leziuni cartilaginoase condil femural
intern grad II, leziune bimenisculară
genunchi drept, leziune completa
LIA, leziune cartilaginoasă la nivelul
compartimentului extern.
Condiţii de evaluare s-a practicat reconstrucţia LIA cu
autogrefă ischio-gambier (gracilis,
ST) iar tibial cu şurub de interferenţă
tipm Prek 9 ×35mm
S-a prezentat la kinetoterapeut după
10 zile de la operaţie în care piciorul a
fost imobilizat
Mers cu ajutorul cârjelor axiale
Data evaluării 20.10.2015
Evaluator

ANAMNEZA
Istoricul bolii În timpul unei deplasări în interes de
serviciu, pacientul execută o
întoarcere bruscă pe piciorul de sprijin
(drept). S-a constatat o suprasolicitare
a genunchiului
Antecedente Nefumător, nu consumă băuturi
alcoolice
Indicele de masă corporală = 26
-supraponderalitate
HTA
Medicamentaţie Antiinflamatoare, anticoagulante
Propanolol, Tertensiv, antibiotice

7
 EXAMENUL CLINIC
 Examen subiectiv  Examen obiectiv
Ex. vizual: edem la nivelul Inspecţia genunchiului propriu-zisă:
genunchiului, culoare roţiatică a circumferinţa mediorotuliană (dr/st):
pielii, tumefierea genunchiului. 15cm/17cm
Circumferinţa suprarotuliană (dr/st):
16cm/18cm
Circumferinţa subrotuliană (dr/st):
14.5cm/16cm

Ex. palpatoriu: uşoară hipotonie Sensibilitate:

muşchiului cvadriceps şi Durere prezentă la presiune
ischiogambieri, temperatură crescută, Durere la atingerea genunchiului
durere la palpare. ( tactilă)
Evaluarea durerii: durere în timpul
mobilizării rotulei, în timpul execuţiei
mişcării de flexie a genunchiului,
durere în timpul mersului.
Fenomene asociate durerii:
nervozitate, agitaţie.

EXAMENUL FUNCŢIONAL
Evaluarea globală:
Mers Se realizează cu ajutorul cârjelor
axiale, cu încărcare parţială pe
membrul pelvin operat.
Mersul este stepat
Aplicarea testului “ridică-te şi mergi”
Testul trasării cifrei 8 cu membrele
inferioare- nu prezintă bun echilibru
Testul atingerii cu călcâiul membrului
operat, genunchiul membrului
sănătos- nu are coordonare
Poziţia capului, privirea urmăreşte
mişcările din timpul mersului
Direcţia de mers se menţine dreaptă
Testul „urcatul şi coborâtul scărilor”-
se realizează greu, 5 trepte apoi se
instalează oboseala
Stabilitate: Testul unipodal (pozitiv) 15 secunde
Testul Romberg (pozitiv)- prezintă
8
 uşoară legănare
Testul brânciului (pozitiv) – încearcă
să se prindă de masă
Echilibru: Testul de echilibru Tinetti, punctaj:10

Evaluarea amplitudinii mişcării genunchiului

Mişcare / testare Flexie Extensie
T.I.(20.10.2015) 90°(drept), 135°(stâng) 110°(drept), 135°(stâng)

Flexia genunchiului
 Valoarea normală: 135°(Chiriac)
 Poziţia pacientului: decubit ventral cu membrele inferioare extinse,
picioarele în afara mesei
 Plan: sagital
 Poziţia goniometrului: centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei
genunchiului, pe faţa laterală. Braţul fix urmăreşte linia laterală a coapsei,
respectiv trohanterul. Braţul mobil paralel cu linia de mijloc a feţei laterale
gambei, urmărind maleola externă
 Poziţia kinetoterapeut: homolateral.

Extensia genunciului
 Valoarea normală: 135°
 Poziţia iniţială: decubit ventral cu membrele inferioare extinse, picioarele în
afara mesei
 Poziţia goniometrului: centrul goniometrului plasat la nivelul articulaţiei
genunchiului, pe faţa laterală. Braţul fix urmăreşte linia laterală a coapsei.
Braţul mobil urmăreşte maleola externă, paralel cu linia de mijloc a feţei
laterale.
 Poziţia kinetoterapeut: homolateral.

Evaluarea forţei musculare

Muşchi/testare Flexori Extensori Observaţii
T.I(20.10.2015) F4-(drept), F5- F4-(drept), Prezenţa durerii la
(stâng) F5(stâng) piciorul drept

Flexia genunchiului : muşchii ischiogambierii

 Poziţia fără gravitaţie: S în decubit ventral heterolateral cu gamba susţinută.
 Stabilizarea: la nivelul bazinului
 F1: palparea se face pe partea posterioară a coapsei aproape de articulaţia
genunchiului.
9
  F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută flexia genunchiului.
 Poziţia antigravitaţională: S în decubit ventral cu m.i extinse , picioarele în
afara mesei
 F3: din poziţia antigravitaţională S execută flexia gambel fără rezistenţă,
pănă la 90°
 F4: aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară, în treimea distală a gambel,
la jumătatea cursei de mişcare
 F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică

Extensia genunchiului: muşchiul cvadriceps

 Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu gamba flectată
 Stabilizarea: treimea proximală a coapsei
 F1: palparea se face pe partea anterioară a coapsei
 F2:din poziţia fără gravitaţie S execută extensia genunchiului
 Poziţia antigravitaţională: S în şezând cu genunchiul flectat la 90°, gamba
atârnând în afara mesei
 F3: S execută extensia gambei fără rezistenţă
 F4: aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în treimea distală a gambei
 F5: rezistenţa aplicată este mai mare sau excentric

Teste funţionale specifice

T.I.(20.10. Valori pozitive Valori negative
2015)
Dr. St. Dr. St.
T. Apley + -
T. Helfet + -
T. Pivot Shift + -

T. instabilităţii + -
antero-medială
rotatorie

T. sertarul anterior + -

10
1. T. Apley: S în decubit ventral cu genunciul flectat la 90°. Examinatorul
fixează coapsa subiectului cu ajutorul genunchiului, apoi rotează tibia atât
intern cât şi extern, menţinând tracţiunea în ax a tibiei. Dacă este prezentă
durerea, leziunea este de tip ligamentar.
2. T. Helfet: la un genunchi normal tuberozitatea tubială este pe aceaşi linie cu
linia medială a patelei. Când genunchiul se extinde tuberozitatea tibială este
alinată cu marginea laterală a patelei. Dacă aceasta mişcare de rotaţie a tibiei
nu se întâmplă, avem de aface cu o leziune meniscală sau a ligamentelor
încrucişate
3. T. Pivot Shift: examinatorul ridică memebrul inferior cu genunciul întins şi
încearcă să subluxeze anterior platoul tibial lateral, prin rotarea internă a
tibiei. Dacă apare durerea avem de aface cu o ruptură sau o laxitate a LIA
4. T. pentru instabilitatea antero-medială rotatorie : S în decubit dorsal,
examinatorul îi ridică membrul inferior de degetul amre de la picior,
menţinând genunchiul în extensie. Dacă tibia se roteşte în lateral, testul e
pozitiv, cauza fiind LIA sau LIP
5. T. sertarului anterior: S în decubit dorsal, cu genunchiul şi şoldul flectate,
talpa să fie pe masă. Examinatorul cuprinde cu mâinile articulaţia
genunchiului, cele doua degete mari fiind de o aprte şi de alta a tuberozităţii
tibiale, trage spre el tibia subiectului.

Alte teste aplicate:

1. Testul unipodal: într.un picior cu braţele încrucişate pe piept se

cronometrează cât îşi poate ţine echilibrul.
2. Testul Romberg: Ortostatism, cu închiderea ochilor 20-30s, picoarele
apropiate. Se apreciază gradul de „legănare”. Prezintă uşoară legănare.
3. Testul „brânciului”: ortostatism cu ochii închişi sau nu, aplicăm scurte
împingeri la nivelul sternului, şoldului, sopatelui. Nu prezintă un bun
echilibru.
4. Testul cifrei 8: din ortostatism trasarea cu ambele membrei inferioare, pe
rând, cifra 8. Nu reuşeşte.
5. Testul ridică-te şi mergi: subiectul se ridică repartizând greutatea pe partea
sănătoasă cu ajutorul cârjelor axilare, mersul este stepat, traiectoria mersului
este dreaptă, privirea urmăreşte paşii, întoarcerea se realizează pe piciorul
sănătos, segvenţial, aşezarea se realizează cu greutatea repartizată pe
membrul sănătos
6. Testul Tinetti:

11
 Acţiune Notare
Echilibrul în aşezat 0- se înclină pe scaun
1- ferm, sigur
Ridicarea 0- este capabil fără ajutor
1- este capabil, folosindu-se de
mâini pt. a reuşi
2- este capabil fără a-şi folosi
mâinile
Încercarea de a se ridica 0- este capabil fără ajutor
1- este capabil, dar are nevoie de
mai multe încercări
2- este capabil de la prima
încercare
Echilibrul imediat după ridicare 0- incapabil
1- stabil, dar foloseste un suport
2- stabil, fără a folosi suportul
Echilibrul în stănd 0- instabil
1- stabil, dar cu suprafaţă mare de
sprijin
2- stabil, fără sprijin
Împingere 0- începe să cadă
1- se clatină, încearcă să se prindă
de un suport
2- stabil
Stând cu ochii închişi 0- instabil
1- stabil
Întoarcerea la 360° 0- se execută cu paşi continui
1- cu paşi discontinui
2- cu paşi instabili
Aşezarea 0- nesigură
1- se foloseşte de mâini, nu are o
mişcare lină
2- se aşază în siguranţă

6. Testul „urcatului şi coborâtul scărilor” subiectul este pus să urce un

anumit nr. de scări, până când apare oboseala

12
 DIAGNOSTIC FUNCŢIONAL
 Pezenţa edemelor
 Prezenţa durerii
 Mobilitate articulară scăzută
 Amplitudine mică a mişcărilor
 Stabilitate scăzută
 Forţa musculară diminuată
 Echilibrul şi coordonarea mişcărilor deficitare
 Mersul se realizează cu ajutorul bastonului

OBIECTIVE
 Dispariţia inflamaţiei
 Diminuarea durerii
 Relaxarea musculaturii
 Refacerea mobilităţii şi de mişcare
 Creşterea amplitudinii de mişcare
 Creşterea stabilităţii articulare
 Creşterea forţei musculare: cvadriceps, ischiogambieri
 Îmbunătăţirea coordonării şi a echilibrului genunchiului
 Reeducarea mersului
 Readaptarea la gesturile uzuale şi profesionale, creşterea calităţii vieţii

Indicaţii metodice:

 Respectarea regulilor de igienă a genunchiului:

o Scăderea în greutate
o Evitarea ortostatismului şi mersului prelungit
o Evitarea mersului pe teren accidentat
o Mers cu sprijin în baston, cârje
o Evitarea poziţiilor de flexie puternică
o Evitarea păstrării prelungite a unei aceeaşi poziţii a genunchiului
o Mişcări de flexie-extensie libere înainte de a trece de la repaus la
ortostatism
o Evitarea poziţiilor „pe genunchi” sau „ghemuit”
o Evitarea urcatului sau coborâtului scărilor
 Utilizarea principiului „primum non nocere” ce constă în a îmbunătăţi starea
pacientului nu de a o înrăutăţi. Tehnicile folosite au fost aplicate în funcţie de
starea pacientului, evitându-se:durerea instabilitatea oboseala.

13
  Principiul precocităţii, continuităţii şi etapizării activităţii de recuperare:
programul de recuperare să înceapă cât mai precoce
 Principiul individualizării tratamentului: conţinutul programului de
recuperare diferă de la caz la caz, în funcţie de diangnosticul funcţional,
vârstă, sex..
 Principiul degradării efortului: respectarea progresivităţii efortului, trecerea
de la uşor la greu, de la simplu la complex
 Principiul participării conştiente: trebuie să existe o calobarare bună între
pacient şi kinetoterapeut. Fiecare metodă aplicată are scopul de a-l implica
activ pe pacient, conştientizând importanţa fiecărei mişcări.
 Principiul progresivităţii
 Pacientul comunică foarte bine, execută exerciţiile cu responsabilitate.
 Pacientul respectă programul dat de KT pentru acasă
 Se evaluează tensiunea arterială înainte şi după program
 Se evaluează frecvenţa respiratorie
 Se utilizează exerciţii şi metode neuroproprioceptive.

PROGRAM DE RECUPERARE

Monitorizarea parametriilor fiziologici: 150/70 mmHg

Posturarea genunchiului :

1. Pacientul în decubit dorsal/ ventral/ aşezat/ cu genunchiul in flexie de

25°-35°, susţinut de o pernă ( pe măsură ce durerea şi imflamaţia scat în
intensitate, se reduce progresiv unghiul de flexie, până la posturarea
genunchiului în extensie completă).
2. Posturarea genunchiului în montaje de scripeţi, orteze statice sau orteze
dinamice.
3. Pacientul aşezat pe un scaun cu picior sprijinit pe alt scaun plasat ăn faţă,
pe genunchi un săculeţ cu nisip. Se menţine genunchiul în extensie.

Decoaptarea membrului afectat este folosită pentru a elibera presiunea din

aticulaţie. Receptorii proprioceptivi situaşi în structura articulară pot fi stimulaşi cu
ajutorul coaptării. Această stimulare trebuie să fie fermă dar nu brutală.

Tehnici de faciliare neuroproprioceptivă

a) tipuri de exerciţii pentru creşterea mobilităţii:
1. Iniţiere ritmică (IR) – (muşchii flexori şi extensori) scopul este de a
obţine relaxarea, pentru ca în acest fel mişcarea să se facă pasiv, apoi
treptat activo-pasiv şi activ. Comenzile verbale: „relaxează-te şi lasă-mă
14
 pe mine sa-ţi mişc membrul!”, apoi „mişcă-l odată cu mine”, apoi „mişcă
singur!”. Mişcările trebuie să fie lente şi ritmice. P. în decubit lateral,
KT. execută pasiv miscările de flexie şi extensie a genunchiului, apoi
activo-pasiv, apoi P. execută mişcările.

2. Contracţii repetate ( CR) Forţă 4-5 - se realizează o contracţie

izotonică a muschulaturii antagonistice prin comanda „Trage!”, în punctul
cu forţă diminuată KT realizează o contracţie izometrică, comanda
verbală „Ţine!” 6 secunde, apoi urmează mişcări de strech-reflex
continuând cu o contracţie concentrică cu rezistenţă maximă până la
finalul mişcării, comanda „ Menţine!”
- muşchii extensori :

- muşchii flexori:

3. Relaxare-opunere (RO) – este o tehnică pur izometrică ce ajută la

creşterea mobilităţii. Comanda dată pacientului este „ Ţine, nu mă lăsa sa
mişc membrul”
a) Muşchii flexori - P în decubit lateral
- RO antagonistică: genunchiul extins , se realizează izometria cu
comanda dată pacientului „ Ţine” 5-6 secunde, apoi comanda „Relaxează
lent!” iar KT duce activ genunchiul în flexie până la limita maximă, repetă
de câteva ori

- RO agonistică: se face izometria agonistului, la punctul de flexie

maxim se face izometria, comanda „Împinge” , KT opunându-se, urmează
relaxarea 5-6 secunde apoi mişcarea activă de continuare a flexiei.

b) Muşchii extensori: P în decubit lateral

- RO antagonistică: genunchiul flectat, comanda „Ţine” 5-6 secunde,
comada „relaxează lent”, iar KT duce activ genunchiul în extensie , se repetă

- RO agonistică: genunchiul extins maxim posibil se menţine

izometria, comanda „împinge” , KT opunându-se , urmează relaxarea, apoi
mişcarea activă de continuare a extensiei

4. Relaxare – Contracţie (RC)

15
 - la punctul de limitare a mişcării ase cere pacientului să nu se opună
manevrei KT ci să împingă şi să rotească sau să tragă şi să rotească.
5. Stabilizare Ritmica ( SR) – P în decubit ventral cu genunchiul flectat la
90°, se execută simultan contracţii izometrice pe antagonişti şi agonişti
( cocontracţii) , comanda „ Ţine, nu mă lăsa să te mişc!”

6. Rotaţie ritmică (RR) – P în decubit ventral cu genunchiul flectat la 90 °,

KT realizează rotaţii ritmice stânga-dreapta în axul segmentului,, 10
secunde. Comanda „ relaxează, şi lasă-mă pe mine sa-ţi mişc membrul”

7. Mişcarea activă de relaxare opunere (MARO) – segmentul în poziţie

fără gravitaţie, în zona medie spre scurtată a musculaturii stabe=contracţie
izometrică 5 secunde, la contracţia maximă a musculaturii – relaxare
bruscă, urmată de o mişcare spre zona alungită, se realizează 3 strech-
reflex urmată de o mişcare activă cu rezistenţă.

b) Tipuri de exerciţii pentru creşterea stabiliăţii:

1. Inversare lentă (ILO), Inversare lentă cu opunere (ILO) – sunt
contracţii concentrice ritmice ale tuturor agoniştilor dintr-o schemă de
mişcare fără pauză între inversări. Mişcarea se realizează pe toată
amplitudinea de mişcare dar cu creşterea progresivă a rezistenţei,
raportată la forţa pacientului. Comanda „ trage, împinge”. ILO – prezintă
o contracţie izometrică la sfârşitul amplitudinii de mişcare. Comanda
„ Trage, ţine 5 6 secunde, împinge”

2. Contracţia izometrică în zona scurtată (CIS) – Contracţii izometrice

repetate intercalate cu pauze la nivelul de scurtare a muşchilor „ Ţine „
3. Izometria alternantă (IzA) – executarea contracţiilor izometrice şi pe
agonişti şi pe antagonişti alternativ, fără să se schimbe poziţia corpului.
„Ţine aici, aici”

c) Tipuri de exerciţii pentru promovarea abilităţii:

1. Progresia cu rezistenţă (PR) – opoziţia făcută de KT locomoţiei P din
ortostatism
2. Segvenţialitatea normală (SN) – se urmăreşte coordonarea
componentelor unor scheme de mişcare, mersului, tripla flexie, păşitul. Se
realizează o uşoară rezistenţă , o ghidare manuală pe treimea distală a
coapsei „ţine” 5-6 secunde, apoi pe treimea distala a gambei , şi ulterior
pe treimea distală a piciorului.
16
 Aplicarea tehnicilor FNP pe diagonalele KABAT

Schemele de mişcare pentru membre se denumesc după poziţia finală în

articulaţia proximală, prezentată de şold pentru cel inferior.
Componentele principale ale schemei de mişcare sunt: flexie, extensie, abducţie,
adducşie, rotaşie internă sau externă.
Diagonalele de mişcare pentru membrele inferioare sunt notate D1 si D2, flexie sau
extensie.
1. Diagonala 1 flexie. (D1F) :
 Priza KT prinde cu o mână faţa dorsală a piciorului , comanda „trage” ,
cealaltă mână pe treimea distală a coapsei
 Poziţia iniţială: coapsă:extensie, abducţie, rotaţie internă; genunchiul
extins; piciorul în eversie, pronaţie; degete în flexie
 Mişcarea în diagonală: degete în extensie, picior în flexie şi supinaţie,
genunchi în extensie, coapsă în flexie,adducţie, rotaţie externă.

2. Diagonala 1 extensie (D1E) :

 Priza KT aplică o mână pe faţa plantară, cealaltă mână se aplică imediat
deasupra genunchiului pentru a se opune flexiei acestuia
 Poziţie iniţială: coapsă în flexie, add, rotaţie externă, genunchi extins,
picior în flexie şi supinaţie, degete extinse
 Comandă : „acum răsuceşte căşcâiul în afară şi împinge degetele în jos”
 Mişcarea în diagonală: degete flectate, picior în extensie şi pronaţie,
genunchi extins, coapsă în extensie, abd, si rotaţie internă.

3. Diagonala 2 flexie (D2F) :

 Priza KT pe faţa dorsală a piciorului şi pe genunchi
 Poziţia iniţială: coapsă în extensie,add,rotaţie externă, genunchi extins,
picior în extensie si supinaţie, degete flexie
 Comanda: „acum răsuceşte călcâiul în afară şi trage membrul inferior în
sus”
 Mişcarea în diagonală: degete extinse, picior în flexie şi pronaţie,
genunchi în extensie, coapsă în flexie, abd, rotaţie internă

4. Diagonala 2 extensie (D2E) :

 Priza KT pe faţa plantară a piciorului
 Poziţia iniţială: coapsă în flexie,abd,rotaţie internă, genunchi extins,
picior flexie şi pronaţie, degete în extensie.
17
  Comanda: „acum răsuceşte călcâiul şi împinge piciorul în jos”
 Mişcarea pe diagonală: degete în flexie, picior în extensie şi supinaţie,
genunchi extins, coapsă în estensie, add, rotaţie externă.
Refacerea mobilităţii pentru reeducarea flexiei:
 Inversare lentă, inversare lentă cu opunere: decubit dorsal la marginea
patului, se realizează schema diagonalei D1F a m.i., urmată imediat de cea a
diagonalei D1E. Mişcarea activă a pacientului e controlată de KT fără a o
bloca. Nu se fac pauze trecând imediat de la o schemă la alta. ILO se
introduce o scurtă izometrie la final. Se utilizează pivotul genunchi.

 Iniţierea ritmică: este defapt o mobilizare pasivă,apoi pasivo-activă, dar

executată pe diagonale , D2F sau D1F

Refacerea mobilităţii pentru reeducarea extensiei:

 Relaxare contracţie pe diagonala D2E, D2F
 IL, ILO pe diagonalele D1E, D1F
 Inversare agonistică – diagonala D1E

Utilizarea metodei globale de reeducare MARGARET ROOD

Stimulări la nivelul tegumentului:

 Pensularea: se folosesc pensule moi cu mângâiere rapidă în zonele
cutanate corespunzătoare muşchiului în care vrem să facilităm contracţia.
Stimularea se face 5-15 secunde.
 Stimulările cu gheaţă: 3-5 secunde, pacientul este capabil să execute
contracţii izometrice.
 Apăsarea articulară:
 Vibraţia: stimulează fibrele/ şi măreşte tonusul muscular. Durată: 10-20
secunde.
 Presiuni
 Tracţiuni
18
Tipuri de exerciţii:
 Din patrupedie: IL, ILO, CIS

 Cavaler servant :IL, ILO, CIS

 Mers : presiuni pe umăr, creste iliace

 Din aşezat pe scaun cu tălpile pe sol, KT execută presiune pe capul P . P

împinge în mâna KT şi în tălpi.
 Din poziţia ghemuit, KT execută o presiune pe genunchii pacientului cu
izometrie, pacientul încearcă să se ridice timp în care KT execută presiune pe
crestele iliace.

Metoda FRANKEL

Această metodă poate fi folosită cu succes în tulburări de echilibru, situaţii în

care asocierea cu alte tehnici poate fi eficientă pentru reeducarea mersului. Metoda
foloseşte stimuli vizuali pentru stimulatea proprioceptorilor şi apoi pentru
efectuarea corectă şi coordonată a mişcării.
Reeducarea mersului se face sub control senzorial, pacientul urmăreşte
păşirea. Se utilizează principiul progresivităţii: se începe cu miscări ample, simple,
uşor de executat. Se continuă cu mişcări de amplitudine mică, lente care se execută
mai greu datorită preciziei pe care o impun. Se trece la exerciţii mai dificile.
Exerciţiile cresc treptat în complexitate şi nu în intensitate.

Exerciţii din poziţia culcat, se repeta de 3-4 ori intr.o şedinţă:

 Flexia şoldului şi a genunchiului, piciorul rămânând pe planul mesei.
Extensie.
 Flexia membrului inferior ca mai sus, abducţia şi adducţia coapsei. Extensie.
 Exerciţiile de mai sus cu oprire precisă la comada kinetoterapeutului.
 Călcâiul unui picior este dus pe rotula genunchiului opus. Se revine în
poziţia iniţială.
 Ca în exercişiul 2, cu oprire voluntară.

19
  KT atinge gamba P, P trebuie să atingă cu călcâiul celuilalt picior a doua
atingere, sau prima.

Exerciţii din poziţia şezând:

 Ridicarea din scaun şi aşezarea la loc. La comada 1 se flectează uşor
genunchii. La comanda 2 se apleacă uşor capul şi trunchiul înainte. La
comanda 3, se ridică, cu extensia genunchilor şi a şoldurilor. Acest exerciţiu
se realizează cu sprijin, apoi fără, şi cu ochii legaţi.

 Se ating cu piciorul( vârful, călcâiul) diferite puncte trasate de Kt pe podea.

Exerciţii în poziţia în picioare:

 Se va face reeducarea mersului. Începe cu mersul lateral, jumătate de pas,
mişcând piciorul, apoi aducându-l pe celălalt lângă primul, şi asa mai
departe, şi numai după aceea se va face pasul întreg.
 Apoi se va combina: un sfert de pas la dreapta, un sfert la stănga, o jumătate
de pas la dreapta, la stânga.
 Se recomanda 1, 2, 3, la fiecare pas: la 1- se mută un picior, la 2 se transferă
greutatea pe piciorul de atac, la 3 se mută celălalt picior lângă primul

 Se va face în acelaşi fel mersul înainte, înapoi.

 Întoarcerile se învaţă după o diagramă. Bolnavul învaţă să se întoarcă
mutând picior lângă picior, câte un sfert din rotaţia întreagă, atfel încât să
poată executa o întoarcere de 180° în două mutări.(doi paşi)

 Pacientul este învăţat sa urce şi să coboare scările, să meargă cu greutăţi în

mâini, să treacă de obstacole.

20