CONSTANTIN ȘUFARU

METODOLOGIA PROGRAMĂRII
ANTRENAMENTULUI SPORTIV AL
HANDBALIŞTILOR JUNIORI II PE BAZĂ DE
OBIECTIVE OPERAŢIONALE

Editura Alma Mater

Bacău
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

ŞUFARU, CONSTANTIN

Metodologia programării antrenamentului sportiv al handbaliştilor juniori II pe bază

de obiective operaţionale : extras din teza pentru obţinerea gradului ştiinţific de doctor
în ştiinţe pedagogice / Şufaru Constantin. - Bacău : Alma Mater, 2015

Bibliogr.

ISBN 978-606-527-010-7

796.322
Cuprins

Introducere ......................................................................................................................................... 5
Capitolul I. Aspecte metodologice privind antrenamentul sportiv al handbaliştilor juniori II........... 7
1.1. Conceptul modern despre antrenamentul sportiv la copii şi juniori ...................................... 7
1.2. Direcţii de bază ale antrenamentului sportiv al handbaliştilor juniori II.............................. 15
1.3. Particularităţile morfofuncţionale ale juniorilor II, în jocul de handbal .............................. 23
1.4. Tendinţe actuale în programarea antrenamentului sportiv în handbal ................................. 27
Capitolul II. Metodele şi organizarea cercetării ............................................................................... 36
2.1. Metodele de cercetare .......................................................................................................... 36
2.2. Organizarea cercetării .......................................................................................................... 44
2.3. Aprobarea şi aplicarea materialelor cercetării ..................................................................... 46
Capitolul III. Determinarea metodologiei de programare a antrenamentului sportiv pe bază de
obiective operaţionale, la handbaliştii juniori ii ............................................................................... 48
3.1. Conţinutul metodologic al programării antrenamentului sportiv pe bază de obiective
operaţionale, la handbaliştii juniori II ......................................................................................... 48
3.2. Conţinutul obiectivelor de instruire - educare pentru jucătorii de handbal juniori II........... 63
3.3. Programarea generală a conţinutului antrenamentului sportiv la nivelul handbaliştilor juniori
II ................................................................................................................................................. 71
3.4. Programarea obiectivelor instructiv-educative şi a mijloacelor de acţionare pe mezocicluri,
microcicluri săptămânale şi lecţii ............................................................................................... 74
Programarea obiectivelor operaţionale pentru fiecare lecţie de antrenament ............................. 81
Capitolul IV. Argumentarea experimentală a programării antrenamentului pe bază de obiective
operaţionale la nivelul juniorilor II .................................................................................................. 86
4.1. Modele obiectivizate ale pregătirii şi programării antrenamentelor pe bază de obiective
operaţionale ................................................................................................................................ 86
Contribuţii la elaborarea modelului jocului de handbal pentru juniori II ................................... 98
4.2. Dinamica evoluţiei parametrilor morfologici, fizici şi tehnico-tactici ................................. 99
4.3. Analiza comparativă a stadiului de pregătire sportivă a handbaliştilor juniori II .............. 116
Capitolul V. Concluzii ................................................................................................................... 124
5.1. Concluzii generale ............................................................................................................. 124
5.2. Recomandări practico-metodice ........................................................................................ 126
Bibliografie .................................................................................................................................... 128

3
4
Introducere

Nivelul ridicat al rezultatelor realizate în etapa actuală, atât în handbalul

intern, cât şi în handbalul internaţional, nu poate fi atins decât de jucători a căror
capacitate de performanţă este deosebit de mare şi în continuă creştere.
Generalizând şi analizând practica pregătirii sportivilor de performanţă în
ţările cu tradiţii în acest domeniu ca Suedia, Norvegia, Rusia, Germania etc.,
rezultatele multiplelor cercetări în domeniul teoriei şi metodicii antrenamentului
sportiv, desfăşurate în ultimii ani (H. D. Trosse, 1977; H. Bastian, K. Kreher, 1978;
W. Pollany, 1978; V. N. Platonov, 1991; T. O. Bompa, 2001, 2002), ne permite să
caracterizăm direcţiile de bază care au determinat progresul acestui sport pe plan
mondial.
Este recunoscut faptul că handbalul românesc în ultimii ani a cedat poziţiile
de lider şi „criza” existentă ne obligă să căutăm deficienţele şi lacunele existente.
După opinia noastră privitor la activitatea cu juniorii II, nu există încă un sistem de
cerinţe documentare concretizate în modele ideale obiectivizate, şi îndrumare
metodice adecvate, privitoare la tehnologia de acţionare pentru îndeplinirea
obiectivelor specifice la acest nivel.
De aceea, pregătirii juniorilor, conform cerinţelor contemporane i se atribuie
o atenţie deosebită (С. В. Каледин, 1968; V. M. Zaţiorski, 1970; N. G. Ozolin,
1972; V. Gogâltan, 1974; Н. П. Клусов, 1979, 1982; В. П. Иващенко, 1982; I. K.
Ghermănescu şi colab., 1983; I. Bota, M. Bota, 1987; M. Cojocaru, 1992; A.
Dragnea, 1992; M. Georgescu, 1993; I. Negulescu, 1997; D. Colibaba–Evuleţ, I.
Bota, 1998; R. Sotiriu, 1998, 2000; E. Alexandru, A. Acsinte, 2000; I. Mihăilă,
2002, 2004, 2005, 2006; A. Budevici, C. Şufaru, 2004, 2005 etc.).
În acest sens sarcina antrenorului este de a participa direct în procesul de
instruire, antrenament, de a întocmi noi programe de pregătire şi antrenament pe
etape şi perioade, de a urmări evoluţia dinamică a capacităţii de efort individual sau
pe lot pentru a evita insuccesele sportive sau profesionale (V. Gogâltan, 1974; P.
Cercel, 1975, 1980; В. Д. Фоменко, 1976; Л. А. Латышкевич, Н. И. Хомутов,
1978; S. Legros, 1980; A. Demeter, 1982; A. Nicu, 1992, 1999; I. Negulescu, 1997;

5
E. Balint, 2004; I. Mihăilă, 2004; A. Budevici, C. Şufaru, 2004, 2005).
Conform opiniilor următorilor specialişti: N. G. Ozolin (1972), D. Harre
(1973), I. K. Ghermănescu şi colaboratorii (1983), М. Е. Турчин (1984), I. Bota,
M. Bota (1987), A. Nicu (1992, 1999), D. Constantini (1994), R. Sotiriu (1998,
2000), C. Hantău (2000, 2004), E. Alexandru (2004), A. Budevici, C. Şufaru (2004,
2005), I. Mihăilă (2006), modernizarea procesului de antrenament devenea
necesitate imperativă.
Deşi problema operaţionalizării obiectivelor de instruire este tratată de mai
multă vreme (I. Grigoraş, 1995; E. Joiţa, 1998), programarea pregătirii pe bază de
obiective operaţionale în jocul de handbal la nivelul juniorilor II –, reprezintă o
problemă mereu actuală care implică cercetări specifice.
Metodologia programării antrenamentului sportiv al handbaliştilor juniori II
pe bază de obiective operaţionale, reprezintă una din problemele actuale, abordarea
acestei probleme devenind factorul principal de actualitate al cercetării noastre.
Mutaţii spre o instruire eficientă se vor realiza dacă vom cerceta şi vom
descoperi cele mai adecvate programări pe care antrenorii să le aplice în practică.

6
Capitolul I.
Aspecte metodologice privind
antrenamentul sportiv al handbaliştilor
juniori II

1.1. Conceptul modern despre antrenamentul sportiv la copii şi

juniori
Termenul de antrenament se foloseşte în prezent în orice instruire organizată,
în orice domeniu de activitate umană, drept scop, el urmăreşte creşterea rapidă şi
eficientă a capacităţilor fizice, psihice, intelectuale etc. (D. Harre şi colab., 1973).
În domeniul sportului, „antrenamentul”, definit de A. Dragnea (1996) apare
ca un „proces pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu gradat, de adaptare a
organismului uman la eforturi fizice şi psihice intense, implicate de participarea în
concursuri organizate pe diferite ramuri de sport”.
În sens larg, prin antrenament sportiv înţelegem procesul planificat,
programat al pregătirii instructiv-educative al sportivilor în vederea realizării
performanţelor.
Obiectivul disciplinei „Teoria antrenamentului sportiv” (după I. Şiclovan,
1979) îl constituie „valorificarea maximă a aptitudinilor motrice manifestate în
direcţia practică a diverselor ramuri de sport”.
Toate influenţele pedagogice orientate spre creşterea capacităţii de efort se
definesc din punct de vedere pedagogic, ca procese formative de instruire, iar cele
care contribuie la formarea personalităţii sportivului, procese de educaţie (D. Harre,
1973; L. Matveev, 1991; O. Ungureanu, 1995; V. Platonov, 1997).
Antrenamentul sportiv este prezentat şi ca un proces de adaptare în vederea
depunerii unui anumit efort (К. В. Аулик, 1977; М. А. Годик, 1980; М. Я.
Набатникова, 1980; Б. Агреби, 1983; R. Manno, 1996; D. Colibaba – Evuleţ, I.
Bota, 1998; A. Viru, 1994). Referitor la problema adaptării organismului la efort, ei
prezintă următoarea bază teoretică:
1. Antrenamentul are drept scop optimizarea adaptărilor.
2. Adaptările depind de prezenţa unor stimuli susceptibili de a solicita
capacitatea de răspuns a organismului.
3. În sport stimulii sunt reprezentaţi de exerciţiile fizice, numite şi mijloace de

7
acţionare.
4. Cunoaşterea caracteristicilor stimulului care determină evoluţia
performanţei reprezintă unul din punctele fundamentale ale ştiinţelor sportului şi
dictează modelul metodologiei de aplicat în concordanţă cu cerinţele
antrenamentului.
5. Fiecare stimul are o anumită specificitate care depinde de structura mişcării,
respectiv a influenţelor exercitate. Stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate, o
anumită durată şi o anumită densitate raportate la timpul de lucru şi cel de refacere
deoarece oboseala modifică specificitatea stimulului.
6. În determinarea dinamicii efortului importantă este şi cantitatea stimulului,
respectiv numărul de repetări într-un anumit timp.
7. Ansamblul stimulilor de antrenament alcătuieşte încărcătura fizică, cea care
provoacă răspunsul adaptativ al organismului.
8. Adaptarea poate avea un caracter general sau unul specific în funcţie de
exerciţiile care alcătuiesc încărcătura fizică. De asemenea este important de
cunoscut că adaptările sunt determinate de încărcătura fizică în ansamblu şi nu de
un exerciţiu izolat. Achiziţionarea unor adaptări stabile se va realiza prin repetarea
stimulilor, ceea ce va conduce la realizarea unui potenţial de performanţă.
Referitor la organizarea încărcăturii de antrenament, autorii menţionaţi mai
sus, precizează necesitatea cunoaşterii obiectivelor de instruire precum şi
respectarea următoarelor principii:
a) continuitatea antrenamentului;
b) progresivitatea încărcăturii;
c) multilateralitatea şi polivalenţa pregătirii;
d) alternanţa ciclică sau ciclicitatea;
e) individualizarea;
f) unitatea organică dintre încărcătura generală şi cea specifică.
Atunci când dorim să programăm efortul trebuie luate în consideraţie diferite
niveluri ale acestuia şi anume:
a) încărcătură excesivă - care depăşeşte capacităţile funcţionale ale
organismului - provoacă sindromul excesului de efort (supraantrenament);
b) încărcătură antrenantă - care provoacă o sinteză proteică de adaptare cu
direcţie specifică, provocând efecte de antrenare;
c) încărcătură de menţinere - care este insuficientă pentru stimularea efectelor
de antrenament, dar care permite evitarea riscului pierderilor de antrenament;
d) încărcătură de recuperare, insuficientă pentru e evita riscul pierderii de
antrenament, dar în măsură să stimuleze procesele de refacere după o încărcătură

8
antrenantă anterioară;
e) încărcătură ineficientă sau inutilă.
Pentru analiza influenţei antrenamentului sunt necesare criteriile:
a) criterii pentru determinarea încărcăturii maxime antrenabile;
b) criterii pentru determinarea efectului antrenant al antrenamentului;
c) criterii pentru determinarea încărcăturii minime care mai posedă încă un
efect de menţinere.
Considerăm oportună şi deosebit de utilă precizarea făcută de R. Manno
(1996), cum că în dinamica de adaptare, supracompensarea reprezintă baza
antrenamentului şi modul de reglare homeostatică precum şi mecanismul general al
adaptării prezentate de A. Viru (1994).
Supracompensarea poate lua forme diferite, fapt ce condiţionează dinamica
efortului. Astfel, rezistenţa prelungită, aşa cum se întâmplă în jocul de handbal,
necesită 20 - 40 zile pentru ajunge la valori ridicate, în timp ce alte adaptări
neuromusculare se pot realiza mult mai rapid. Acest fenomen este denumit
heterocronism, iar toate cunoştinţele raportate la acesta pot fi de mare ajutor în
programarea antrenamentului.
Supracompensarea depinde de particularităţile individului, dacă sportivul
este avansat sau începător, dacă are o experienţă motrică mai mare, dacă are o stare
de sănătate bună etc. În general tinerii au un răspuns adaptiv mai prompt, care
presupune o reacţie de supracompensare mai rapidă.
În dirijarea efortului trebuie să se ţină cont de perioada de timp necesară
refacerii, având în vedere că sinteza proteică de adaptare se realizează în perioada
refacerii.
Îndeplinirea obiectivelor legate de pregătirea fizică este condiţionată de
precizarea făcută de M. Pradet (2000) şi anume: „Pentru a asigura eficienţă în
dezvoltarea calităţilor motrice trebuie acordată atenţie deosebită substratului
energetic (orientarea efortului) şi mărimii acestuia (intensitatea acţiunii, durata
acţiunii, durata refacerii, natura refacerii, cantitatea totală de lucru). Pentru a
dezvolta intensitatea (puterea) unui proces energetic se va recomanda folosirea unor
intensităţi care depăşesc valoarea maximă, durata trebuind să rămână inferioară
limitei superioare, în care procesul poate asigura furnizarea energetică a construcţiei
musculare, în timp ce, pentru dezvoltarea capacităţii unui proces energetic, se vor
folosi intensităţi inferioare limitelor maxime ale procesului respectiv şi durate relativ
mari.
Importante sunt şi aspectele privind optimizarea pregătirii din punct de
vedere psihologic (Н. Бота, Г. Николаи, 1973; Şt. Tudos, 2000).

9
 „Optimizarea procesului de pregătire necesită transformarea
antrenamentului într-un proces constructiv sau eveniment „unic” distinct, care să
asigure continuitate, miza şi tensiunea psihică necesare mobilizării şi potenţializării
corespunzătoare a resurselor” (Şt. Tudos, 2000) prin:
1. Unitatea sistemului de pregătire cu cel de evaluare, respectiv între
antrenament şi concurs; antrenamentul este un eveniment banal, repetitiv, fără miză
şi tensiune socială şi financiară, care clădeşte şi orientează potenţialul biopsihic
adecvat; concursul este un eveniment unic, irepetabil, cu o tensiune socială şi
financiară considerabilă care pretinde mobilizarea la momentul oportun a tuturor
resurselor biopsihice a sportivului.
2. Unitatea sistemică socio-emoţională în echipa antrenor-sportiv.
Complementaritatea energetico-informaţională între cei doi poli ai sistemului de
pregătire se bazează pe o multitudine de mecanisme inconştiente, comunicări
energetice şi transformări pozitive, care generează sursa de bază a evoluţiei
antrenamentului unui sportiv performer. Cu alte cuvinte, pregătirea complexă din
antrenament nu trebuie să vizeze numai sfera fizică şi tehnico-tactică ci şi pe cea
socio-emoţională, ca factor care deschide şi potenţează canalele de comunicare
verbale şi non verbale, implicate semnificativ în realizarea performanţei.
3. Relaţia sistemică de complementaritate între solicitare şi refacere.
În condiţiile în care efortul a devenit un scop în sine, antrenamentul urmărind
în primul rând volumul şi intensitatea efortului, indiferent de ecoul acestuia,
refacerea biopsihică, ce funcţionează pe principiul rezonanţei se impune. Această
rezonanţă presupune un număr mai mare de grade de libertate pentru a realiza noul
fenomen dorit, adică restructurarea biopsihică necesară performerului, care astfel,
devine un sistem deschis, evolutiv, cu capacităţi de autooptimizare sporite.
În vederea optimizării stărilor psihice, acelaşi autor (Şt. Tudos, 2000)
consideră că trebuie să se ţină seama de:
1. Factori externi:
- Formularea raţională a obiectivului de performanţă, în aşa fel încât
parametrii să fie cuantificabili, aprecierea să se poată realiza independent de
performanţa concretă, care suportă de multe ori amprenta factorilor aleatori;
- Cunoaşterea şi controlul informaţiilor externe despre adversari,
condiţiile de desfăşurare ale competiţiei;
- Stabilirea programului exact al pregătirii precompetiţionale şi
competiţionale (ore de antrenament şi concurs, orele meselor, pregătirea teoretică şi
tactică, şedinţe de analiză etc.);
2. Factori interni:

10
 - Cantitatea şi calitatea schemelor operaţionale de rezolvare a sarcinii;
- Capacitatea de stocare energetică;
- Capacitatea de declanşare şi blocare a fluxului energetic.
Factorii interni şi externi se află în interacţiune dinamică, iar reducerea unor
eventuale discrepanţe vizează:
- Ridicarea tensiunii psihice în antrenament, la niveluri apropiate de
solicitările psihice competiţionale;
- Reducerea tensiunii psihice din concurs la nivelul confortului psihic din
antrenament.
Direcţiile de optimizare a formei sportive, răspunzătoare de obţinerea
performanţei în concurs, stabilite de Şt. Tudos (2000) sunt:
1. Antrenamente de concentrare specifice; situaţii competiţionale modelate în
pregătire.
2. Antrenament nespecific de concentrare asupra informaţiilor senzoriale din
ţesutul muscular.
3. Dezvoltarea schemei corporale prin exerciţii complexe de coordonare
musculară în stare de relaxare.
4. Antrenamente de refacere şi montaj psihic prin sugestie şi autosugestie.
5. Stabilirea şi însuşirea unor programe (montaje) verbale - tip, faţă de
evenimentele importante posibile şi probabile din concurs.
6. Programe verbale - tip faţă de factorii implicaţi în performanţă.
7. Cura de teren, antrenament senzorial exteroceptiv şi de oxigenare.
8. Refacere şi montaj prin meloterapie.
Abordarea antrenamentului sportiv ca sistem didactic creează condiţii mai
adecvate de analizare – precizare – intervenţie asupra factorilor favorizanţi şi a celor
frenatori ai performanţei (A. Păcuraru, 1998).
În lucrările autorilor: В. С. Косинцев (1969), В. Н. Кряж (1969), Б. А.
Ашмарин (1978), М. Я. Набатникова (1981), Gh. Cârstea (1993), R. Manno
(1996), A. Nicu (1999), cu privire la teoria antrenamentului sportiv sunt consemnate
formulări ale principiilor care se inspiră mult din principiile didactice tradiţionale.
Punerea la punct a unei liste de parametri specifici pentru evaluarea
capacităţii de performanţă, pentru fiecare ramură de sport este una din condiţiile
unei selecţii ştiinţifice. În condiţiile actuale pregătirea tinerilor este inclusă în
procesul general al antrenamentului în a cărui structură pot fi distinse trei stadii
(juniori III, II, I), fiecăruia fiindu-i proprii anumite obiective instructive şi adecvat
acestora, în conţinut şi măsuri organizatorice caracteristice (A. Nicu, 1993; P.
Tschiene, 1994).

11
 Stabilirea diferenţiată a obiectivelor şi conţinutului pregătirii tinerilor
sportivi are la bază cerinţa respectării particularităţilor de vârstă, precum şi a
stadiului de pregătire necesar obţinerii în ramura de sport respectivă a
performanţelor superioare (I. Şiclovan, 1979; L. P. Matveev, 1991). De la bun
început se impune precizarea că între vârsta cronologică şi cea biologică există unele
discrepanţe (I. Drăgan, 1979, 1989). Din aceste considerente se fac o serie de
investigaţii pentru stabilirea vârstei biologice, singura în măsură să permită
individualizarea eficientă a antrenamentului sportiv.
La nivelul tuturor grupelor de copii după opiniile lui A. Dragnea (1996),
instruirea este orientată spre următoarele obiective prioritare ce trebuie înţelese în
corelaţie:
- dezvoltarea pe scară largă a capacităţii motrice a copiilor;
- asigurarea armonioasei dezvoltări fizice a copiilor simultan cu influenţarea
treptată a dezvoltării grupelor musculare, frecvent solicitate în ramura de sport
respectivă;
- dezvoltarea calităţilor motrice;
- iniţierea în însuşirea principalelor procedee tehnice;
- pregătirea treptată a copiilor pentru a participa la concursuri;
- educarea comportamentului civilizat în toate împrejurările vieţii sportive, a
dragostei pentru culorile şcolii, clubului sportiv, a dorinţei, a dorinţei de afirmare
sportivă.
Autorii Atanasiu M., Atanasiu C. (1974); Г. И Барышев (1980); I. Drăgan
(1985, 1989); M. Ifrim (1988); D. Bailey, M. Bayer (1996) sunt de părerea că
începând cu primul stadiu al antrenamentului sportiv, obişnuirea copiilor cu
participarea la concursuri constituie o componentă semnificativă a instruiri acestora.
Programarea concursurilor se desfăşoară conform progreselor obţinute în cadrul
procesului instructiv-educativ, iar scopul lor fundamental nu constă în obţinerea
unor rezultate sportive maxime ci în obişnuirea treptată a copiilor cu disciplina
competiţională, cu cunoaşterea şi respectarea regulamentului şi a deciziilor
arbitrilor, cu emoţiile concursului, cu aplicarea în condiţii variate a celor însuşite de-
a lungul pregătirii. Pe lângă eficienţa instructivă a concursurilor, ele au şi un
important rol educativ, contribuind la cultivarea stăpânirii de sine, iniţiativei,
spiritului de răspundere şi de solidaritate între membrii colectivului de sportivi,
educarea dorinţei de afirmare etc.
Dezvoltarea în procesul antrenamentului sportiv a calităţilor motrice
constituie un capitol aparte care pot fi împărţite (В. Л. Карпман, 1974; A. Nicu şi
colaboratorii 1993; E. Baştiurea, 2004) în calităţi condiţionale şi calităţi de

12
coordonare (coordinative). Primele (rezistenţa, forţa şi viteza) constituie o
consecinţă a unor procese energetice, celelalte (supleţea, îndemânarea) reprezintă
urmarea unor procese de conducere, dirijare şi reglare ce se desfăşoară în cadrul
sistemului nervos central. În practica sportivă, aceste calităţi se manifestă mai ales
sub formă de calităţi motrice combinate (forţă-viteză, forţă-rezistenţă, viteză-forţa,
viteză-rezistenţă etc.) sau complexe (forţă în regim de viteză, rezistenţă în regim de
viteză etc.)
Antrenarea acestor calităţi motrice la copii şi juniori impune respectarea unor
reguli şi principii metodice adaptate la particularităţile de creştere, în diferitele etape
de dezvoltare psihofizică a copilului.
La vârsta postpubertară şi în perioada adolescenţei, ca urmare a stabilităţii
generale în conduita gestuală şi a ameliorării capacităţilor de adaptare, de readaptare
şi de coordonare, se manifestă posibilităţi sporite de învăţare şi perfecţionare
motrico-tehnice mai mari.
Promovarea copiilor cu perspectivă de afirmare, concomitent cu înscrierea
treptată a instruirii acestora la nivelul cotelor sportului de performanţă,
corespunzând vârstei junioratului, acest stadiu al antrenamentului sportiv include
tineri deja iniţiaţi în practicarea sportului de-a lungul celor 2 - 3 ani de stagiu din
primul stadiu al antrenamentului, în categoria copii (I. Şiclovan, 1987; L. P.
Matveev, 1991).
Referitor la conceperea procesului de instruire a juniorilor, se impune a se
reţine că pregătirea acestora trebuie orientată spre realizarea, în mod treptat, a celor
mai înalte cote ale dezvoltării sportului de performanţă în momentul dat, şi chiar
spre depăşirea acestora; altfel spus, în procesul instruirii juniorilor nu se au în vedere
numai parametrii caracteristici evoluţiei curente, ci şi ai celei de perspectivă.
Conform cercetătorilor (L. P. Matveev, I. Novicov, 1980; I. K. Ghermănescu
1983; D. Harre, 1973; I. Dragnea, 1996) dintre cerinţele metodice de bază, ce
călăuzesc în permanenţă activitatea antrenorilor privind instruirea juniorilor se
acordă o atenţie deosebită următoarelor caracteristici:
- repetarea sistematică şi intensivă a procedeelor tehnice şi a principalelor
acţiuni tactice;
- manifestarea unei exigenţe sporite în direcţia efectuării corecte a tuturor
mijloacelor;
- evitarea specializării înguste a instruirii juniorilor;
- valorificarea optimă a înclinaţiilor juniorilor;
- instruirea juniorilor trebuie să asigure pregătirea pe un plan superior a unui
număr cât mai mare de juniori şi nu transformarea unităţilor respective în primul

13
rând în nuclee competiţionale.
Aici sunt necesare câteva sublinieri:
a) Repetarea îndelungată a procedeelor tehnice este strict necesară instalării şi
fixării trainice a stereotipiei motrice respective, predominanţa excitaţiei favorizează
efectuarea acţiunilor complexe în schimb capacitatea de inhibiţie, mai scăzută la
această vârstă, are consecinţe directe asupra stabilităţii legăturilor temporale şi,
implicit, le defavorizează dacă nu sunt continuu şi intensiv repetate.
b) Efectuarea corectă a actelor motrice programate de antrenori are o
însemnătate metodică de prim ordin întrucât numai în acest fel pot fi asigurate
execuţiile raţionale, economice, obţinerea la timpul oportun a măiestriei tehnice.
Includerea acestor grupe de mijloace de antrenament în organizarea instruirii
juniorilor este cu atât mai binevenită, cu cât creează un climat de bună dispoziţie, de
permanentă emulaţie.
c) Aria acestei cerinţe este pe cât de largă, pe atât de diversificată, datorită
numeroaselor particularităţi ale ramurilor şi probelor sportive. În jocurile sportive,
de exemplu, corespunzător concepţiei contemporane cu privire la desfăşurarea
acţiunilor de joc, care subliniază necesitatea participării în atac şi apărare a tuturor
jucătorilor, şi chiar îndeplinirea de către aceştia, pe o durată mai scurtă ori mai lungă,
a unor atribuţii specifice altor posturi, limitarea instruirii numai în sensul cerinţelor
stricte, implicate de un anumit post, apare de-a dreptul anacronică. Lucruri similare
se pot întâmpla şi în alte sporturi.
d) La vârsta junioratului se conturează, tot mai clar, predilecţia sportivilor
pentru anumite posturi, probe, execuţii tehnice sau acţiuni tactice, care trebuie atent
cultivate, pentru a le asigura cea mai înaltă valorificare.
e) Cerinţa dată este specifică domeniului jocurilor sportive, care prin structura
competiţiilor, cuprind un număr sporit de concursuri, desfăşurate pe o perioadă mai
îndelungată şi la intervale relativ scurte. Participarea la diferite concursuri este
obiectiv necesară, dar minimalizarea calităţii instruirii tinerilor jucători în favoarea
urmării preponderente a obţinerii victoriei în jocurile respective este cu totul
contraindicată.
Acesta este motivul pentru care competiţiile juniorilor sunt considerate un
mijloc de îmbogăţire şi în acelaşi timp de stimulare permanentă a măiestriei sportive
şi nicidecum concursuri fundamentale, caracteristică proprie activităţii sportivilor
din eşalonul sportului de înaltă performanţă.
Existenţa multiplelor opinii referitoare la pregătirea copiilor şi juniorilor
pentru sportul de performanţă, ne situează într-o situaţie de criză concepţională.
Procesul de pregătire trebuie să realizeze o conexiune cu realizările

14
cercetărilor ştiinţifice contemporane privind dinamica dezvoltării fiecărei aptitudini
motrice care este cea mai accelerată. Ori, pentru toate aptitudinile motrice, aceste
momente se situează tocmai în perioadele incriminate, ca având restricţii: copilăria,
pubertatea sau adolescenţa. Ratând aceste momente, nu este sigur că ulterior mai
este posibil să se atingă nivelul maxim proiectat genetic al aptitudinilor, chiar dacă
se înfăptuiesc eforturi cu totul ieşite din comun în acest sens.

1.2. Direcţii de bază ale antrenamentului sportiv al handbaliştilor

juniori II
Majoritatea specialiştilor V. Gogâltan (1974), L. Teodorescu (1975), P.
Cercel (1975, 1980, 1983), I. Germănescu şi colab. (1983), G. Csudor (1986), I.
Bota, M. Bota (1984, 1987, 1990), D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota (1998), R. Sotiriu
(1998), sunt în unanimitate de acord şi afirmă că în perioada timpurie a copilăriei şi
junioratului sunt puse bazele viitoarei performanţe sportive.
Rezultatele deosebite obţinute pe plan mondial de echipele reprezentative
ale României, echipe de club, au contribuit în mod deosebit la formarea unor sedii
naţionale de handbal. În concepţia lui R. Sotiriu (1998) revenirea handbalului în elită
necesită stabilirea unei strategii de joc şi pregătire, a unui plan şi a unei programe
organizatorice şi metodologice cu un conţinut bogat şi modern, dar în acelaşi timp
elastic, care să prevadă şi să corespundă transformărilor ce se constată periodic în
handbal.
Este bine ştiut, că pentru elaborarea unei concepţii adevărate de joc şi
pregătire e util de pornit de la nivelul jocului pe plan mondial prin intermediul
observaţiilor şi analize întreprinse la concursurile de mare anvergură.
În opinia lui D. Colibaba-Evuleţ şi I. Bota (1998) antrenorii din jocurile
sportive sunt solicitaţi în prezent să promoveze instruirea calitativă şi eficienţa
bazată pe participarea activă, conştientă şi creativă a sportivilor. Ei trebuie să ajungă
în stadiul de a nu considera antrenamentul ca pe o activitate recreativă ci ca micul
demers de formare a propriei personalităţi sportive.
Nu întâmplător teoreticienii jocurilor sportive afirmă, că ele constituie o
parte importantă a activităţii sportive şi reprezintă o forma de manifestare cu caracter
ludic al exerciţiului fizic, cu valoare educativă deosebită. Caracterul lor formativ,
atât de apreciat se datorează faptului că practicarea jocurilor sportive colective
cumulează influenţele şi efectele pozitive sanatrofice ale sportivului şi exerciţiului
fizic cu influenţele şi efectele educative ale jocului, (V. Dumitrescu, 1971; M.
Epuran, 1993; G. Mitra, A. Mogos, 1972, 1980 etc.). Teoria şi metodica handbalului,

15
(V. Gogâltan, 1983) afirmă că ea este structurată de aşa manieră, încât să poată fi
prezentată o metodică actuală în viziunea modernă. Metodologia indicată respectă
cerinţa prioritară a metodicii antrenamentului sportiv contemporan.
Astfel învăţarea jocului în cadrul şcolii handbalului de performanţă se
realizează, cu precădere, prin instruirea globală care presupune exersarea jocului
bilateral, a fazelor acestuia sau a unor structuri complexe din conţinutul jocului,
instruirea analitică se efectuează numai atunci când cea globală nu reuşeşte să
rezolve integral însuşirea anumitor exerciţii tehnico-tactice cu grad sporit de
dificultate.
Baza de masă a handbalului de performanţă, componenta fundamentală a
sistemului ramurii de noastre de sport, handbalul are drept obiectiv major, care îi
defineşte însăşi raţiunea de a exista furnizarea permanentă de elemente din ce în ce
mai bine pregătite, capacitatea de performanţă mereu îmbunătăţită, eşaloanelor
handbalului de performanţă. Realizarea acestui obiectiv este condiţionată, în cea mai
mare măsură de creşterea continuă a calităţii şi eficienţei muncii de selecţie în
instruire la nivelul copiilor si juniorilor, de optimizarea procesului de antrenament.
Problemele pe care le-a ridicat şi le ridică încă acest deziderat sunt foarte
numeroase şi actuale, dar ele se referă la cele mai diverse aspecte ale selecţiei şi
instruirii, raportul optim dintre componentele antrenamentului, raţionalizarea şi
standardizarea mijloacelor, modelarea pregătirii, programarea instruirii etc. (I. K.
Ghermănescu, 1965, 1976, 1977, 1978; C. Popescu, 1969; L. Teodorescu, 1962,
1975 etc.).
Până în prezent au fost efectuate numeroase studii şi cercetări cu caracter
aplicativ, la care s-au înrolat mulţi specialişti din domeniu. În momentul de faţă se
poate aprecia că cea mai mare parte a problematicii procesului de antrenament la
copii şi juniori este rezolvată satisfăcător, dar cerinţa de continua perfecţionarea
impune întreprinderea a noi studii şi cercetări, reluarea pe alte planuri a problemelor
în lumina noutăţilor apărute pe plan naţional şi internaţional.
Caracterul obiectiv şi baza ştiinţifică ale selecţiei handbalului după
afirmaţiile lui I. K. Ghermănescu (1974), I. Bota, M. Bota (1987), P. Cercel (1985),
L. Teodorescu (1973), M. Cojocaru (1992), C. Dârjan (1997) etc., sunt asigurate
numai în condiţiile în care această activitate se desfăşoară în deplină concordanţă cu
principalele aspecte teoretico-metodice ale selecţiei.
Conform afirmaţiilor lui C. Popescu (1979), M. S. Bril (1983), D. Colibaba-
Evuleţ, I. Bota (1998) succesul profesional al unui antrenor este în mare măsura
legat de calitatea materialului uman cu care lucrează. Această condiţie a succesului
a devenit în ultima vreme subiectul unor cercetări multidisciplinare ale căror

16
rezultate au restructurat (modernizat) strategiile tradiţionale ale selecţiei. Noul
concept, conturat în mare măsură de către planul internaţional, acordă o mare
pondere procesului de orientare şi selecţie iniţială precum şi o tratare diferenţiată a
selecţiei propriu-zise care se desfăşoară în concordanţă cu exigenţele modelelor de
nivel formativ şi de performanţă (E. Trofin, 1969; А. А. Гужаловский, 1975; P.
Cercel, 1975, 1980, 1983; I. Bota, B. Macovei, 1983; I. K. Ghermănescu, I. Bota,
1984, 1987; M. Marolicaru, 1992; A. Nicu, A. Dragnea, 1993.
Studiile şi cercetările efectuate de specialişti în domeniul selecţiei, precum
şi practica handbalului au demonstrat că selecţia mai ales la nivelul eşaloanelor
cuprinde şi baza de masă a handbalului de performanţă, şi aceasta trebuie să se
desfăşoare ca un proces continuu, ritmic şi activ.
Teoria, metodica şi practica handbalului apreciază că selecţia este un proces
dinamic şi continuu de la formarea grupelor de copii începători şi până la terminarea
junioratului, porţile de,,intrare” şi,,ieşire”, ale selecţiei sunt permanent deschise I.
K. Ghermănescu (1983).
Orientarea reprezintă un proces de preselecţie şi sa aplicat cu mare succes în
practică, nemţii (foste RDG) care la nu moment dat,,au spart”, ierarhia valorilor
mondiale la o serie de discipline sportive între care şi handbalul. ,,Secretul” constă
după opinia lui D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota (1998) în elaborarea unui sistem de teste
(probe) de control în stare să identifice predispoziţiile şi însuşirile vocaţionale pentru
practicarea anumite discipline sportive şi eficientizarea acestora, în toate şcolile din
Germania. Acest concept s-a răspândit, iar în prezent este aplicat cu perseverenţă în
Brazilia, China, Japonia, Coreea de Sud. Orientarea şi selecţia iniţială pentru sportul
de înaltă performanţă are un caracter elitist. Ea se ocupă numai de elementele dotate,
plasate în dreapta mediei ponderate (x), începând cu indivizii supramediocri (25%),
buni (15%), foarte buni (7%) şi terminând cu elementele talentate (1-3%).
Referitor la selecţie (I. Şiclovan, 1977) afirmă că selecţia ştiinţifică,
responsabilă, a copiilor şi adolescenţilor pentru activitatea sportivă de performanţă
este condiţionată de cunoaşterea legilor creşterii şi dezvoltării corpului, a proceselor
şi fenomenelor care stau la baza evoluţiei fizice şi psihice a viitorilor performeri. În
acelaşi timp, selecţia trebuie înţeleasă şi concepută ca fiind o activitate sistematică
a antrenorilor desfăşurată în vederea depistării sportivelor cu cele mai
corespunzătoare aptitudini, pentru practicarea diferitelor ramuri de sport.
Autorii I. Bota şi M. Bota (1984) afirmă că reieşind din cele spuse anterior
se desprinde clar ideea că selecţia nu este o operaţie unică, făcută o dată pentru
totdeauna, ci un proces evolutiv, indestructibil legat de creşterea şi dezvoltarea
somato-funcţională, psihică şi motrică a copilului şi a adolescentului, selecţia nu

17
este şi nu trebuie privită doar ca o activitate singulară, unică, disparată de restul
procesului de pregătire, ci ca un sistem cu un grad ridicat de complexitate şi cu
multiple funcţii de interdependenţă între laturile acestuia.
Handbalul, făcând parte din grupa jocurilor sportive (cu caracteristica
dominantă - efortul bazat pe viteză şi viteză-forţă), are ca perioadă practică de
selecţie un interval de 7 - 8 ani.
În general procesul de selecţie în handbal operează în practică cu două tipuri
de criterii şi anume:
- criterii medico-biologice;
- criteriile modelelor de nivel formativ şi de performanţă.
Între aceste două tipuri de criterii există o strânsă legătură ce presupune o
clară abordare între principalii agenţi ai Team-work-ului antrenor, medic, psiholog,
biochimist, metodist, informatician etc. Criteriile medico-biologice ţin de domeniul
de activitate al medicinii sportive şi sunt bine puse la punct (I. Drăgan, 1994).
Selecţia medico-biologică are drept scop identificarea talentelor prin prisma
a şase categorii de criterii:
- sanogenetic
- genetic
- somatic
- neuropsihic
- funcţional
- biochimic
Modelele de nivel formativ au drept scop stabilirea unor „baremuri” de
conduită performanţială pentru fiecare categorie de vârstă în parte, acţionând ca
nişte filiere care nu lasă să treacă decât sportivii susceptibili de a atinge în
final,,cotele” capacităţii maxime de performanţă pretinse de,,modelele de vârf” sau
de înaltă performanţă.
D. Colibaba-Evuleţ şi I. Bota afirmă că şi noi suntem de acord cu aceasta, că
în general, toate jocurile sportive se lucrează pe următoarele categorii de vârstă şi
măiestrie sportivă: copii, juniorii III, juniori II sau, juniori I, tineret (divizia B,
seniori, divizia A, liga naţională, lotul naţional). În această conjunctură considerăm
că vechea sistematizare a procesului de selecţie pe trei etape:
- iniţială (10 - 11ani)
- secundară (12 - 16 ani)
- finală (peste 17 ani) trebuie revăzută şi restructurată după modelele specifice
categoriilor de vârstă enunţate cu care se operează în fond.
Modelele de nivel formativ au drept scop stabilirea unor „baremuri” de

18
conduită performanţială pentru fiecare categorie de vârstă în parte, acţionând ca
nişte filiere care nu lasă să treacă decât sportivii susceptibili de a atinge în final
„cotele” capacităţii maxime de performanţă pretinse de „modelele de vârf” sau de
înaltă performanţă.
Conform opiniilor lui E. Ghibu (1967), Н. Озолин (1970), Д. Харре (1971),
В. Н. Платонов (1984), M. Epuran (1993), A. Iliescu (1967), Al. Roşca (1972)
referitor la pregătirea în cadrul antrenamentului sportiv al lor de vârstă 14 - 16 ani,
se afirmă, că orice acţiune de joc, individuală, de grup, ori colectivă este
caracterizată de prezenţa simultană a tuturor componentelor antrenamentului
sportiv.
De aceea potrivit cerinţei de modelare a pregătirii în raport de caracterul şi
structura jocului, conţinutul instruirii în handbal este caracterizat prin prezenţa
simultană a tuturor componentelor antrenamentului, care însă nu sunt programate
cu aceeaşi pondere, nici în cadrul diferitelor eşaloane valorice şi de vârstă ale
handbalului şi nici de la o perioadă de pregătire la alta.
În handbalul de performanţă, după afirmaţiile lui Л. П. Матвеев (1964,
1965, 1969, 1972), I. K. Ghermănescu şi colab. (1983), P. Cercel (1983) etc., şi la
eşaloanele de juniori, ponderea componentelor antrenamentului se stabileşte după
cerinţele metodice proprii, determinate direct de calendarul sportiv. Ea diferă de la
o etapă la alta, chiar în cadrul aceleiaşi perioade de pregătire, urmărind atingerea
optimală a formei sportive la anumite date ale ciclului anual.
La nivelul eşaloanelor de copii, ponderea componentelor are o stabilitate mai
mare fixându-se un anumit tip de pondere pentru perioade mai îndelungate.
În baza stabilirii ei, stau anumiţi factori proprii activităţii copiilor.
În primul rând trebuie să se ţină cont de caracteristicile fiecărei grupe sub
aspectul motricităţii generale şi specifice şi al nivelului atins în perfecţionarea
fiecărei componente.
Alt aspect îl reprezintă faptul că, se vor lua în vedere baza materială şi
condiţiile climaterice de lucru (în aer liber sau în sală).
Al treilea aspect îl constituie că ponderea componentelor se va stabili şi în
funcţie de încărcătura profesională a elevilor în diferite intervale din anul şcolar.
În Tabelul 1 (V. Gogâltan, 1983), sunt prezentaţi indicatorii stabiliţi pentru
pregătirea fizică, tehnică, tactică, exprimate în procente faţă de volumul total de
pregătire la toate eşaloanele handbaliştilor de performanţă.
Tabelul 1
Indicatori pentru pregătirea fizică, tehnică, tactică (V. Gogâltan, 1983)

19
 FACTORII PRINCIPALI AI PREGĂTIRE PREGĂTIRE PREGĂTIRE
ANTRENAMENTULUI FIZICĂ TEHNICĂ TACTICĂ
Copii începători 35% 50% 15%
Copii avansaţi 35% 45% 20%
Juniori II 30% 45% 25%
Juniori I 25% 40% 35%

Pregătirea fizică reprezintă o componentă de bază a instruirii în handbal, la

toate eşaloanele de copii şi juniori, întrucât ea reprezintă un important factor de
progres al performanţei în etapa actuală iar tendinţele de evoluţie a jocului pe plan
mondial, în perspectiva următorilor ani ne indică chiar o creştere a importantei
acestui factor.
Indicatorii prevăzuţi pentru ponderea pregătirii fizice se realizează pe două
căi, prin mijloace specifice handbalului şi prin exerciţii din alte sporturi, atletism,
gimnastică de bază, schi, polo, haltere, culturism etc.
Toate exerciţiile programate pentru învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi
tacticii jocului au o influenţă, mai mică sau mai mare, asupra îmbunătăţirii pregătirii
fizice. Unele dintre ele au un efect deosebit asupra dezvoltării anumitor calităţi
motrice. Cu toate acestea, mijloacele specifice handbalului au un rol secundar în
perfecţionarea pregătirii fizice, mai ales la nivelul copiilor şi juniorilor. Rolul
principal şi hotărâtor îl au exerciţiile din atletism care prelucrează analitic fiecare
dintre calităţile motrice de bază. Întrucât timpul afectat dezvoltării calităţilor
motrice, din volumul total de pregătire este relativ scurt, este necesar să fie
selecţionate cele mai eficiente mijloace, iar aplicarea lor trebuie să respecte bazele
fiziologice ale dezvoltării diferitelor calităţi.
Începând cu i se va urmări perfecţionarea treptată a formelor specifice de
manifestare a calităţilor motrice. Programarea conţinutului pregătirii fizice a
juniorilor trebuie să ţină cont de caracterul complex în care se manifestă calităţile
motrice în jocul de handbal. De exemplu, o acţiune simplă de depăşire individuală
încheiată cu aruncare la poartă implică forţă, viteză de execuţie şi îndemânare pe un
fond de rezistenţă, întrucât acţiunea este precedată de alte acţiuni solicitante. Dacă
la această acţiune tactică simplă sunt prezente toate calităţile motrice într-un anumit
tip de interrelaţii, la alte acţiuni, secvenţele sau fazele de joc care au grad mai mare
de complexitate, forma de manifestare şi interrelaţiile dintre calităţile motrice sunt
mult mai complexe şi mai diversificate. Toate acestea trebuie să stea la baza
structurării exerciţiilor programate pentru perfecţionarea formelor specifice de

20
manifestare a calităţilor motrice.
Practicarea handbalului la nivelul copiilor şi juniorilor, precum şi cercetările
efectuate în această direcţie, recomandă ca anumite categorii de mijloace să fie
programate cu o pondere mai mare (tabelul 2).
Tabelul 2.
Ponderea calităţilor motrice în antrenament (R. Sotiriu, 1998)
VÂRSTA JUNIORILOR (14 – 16
CALITĂŢI MOTRICE
ANI)
Forţa 20%
Rezistenţa 20%
Viteza 25%
Îndemânarea 25%
Supleţea 10%

Pregătirea tehnică la este componenta cu cea mai mare pondere în

antrenament. La cele procentele stabilite pentru instruirea tehnică se adaugă inerent
şi efectele exerciţiilor specifice jocului, desfăşurate cu scopul principal de
îmbunătăţire a pregătirii fizice, precum şi ceea ce se acumulează în folosul tehnicii
prin mijloacele programate pentru pregătirea tactică.
Pregătirea tehnică la nivelul eşaloanelor de juniori trebuie să asigure
însuşirea şi aprofundarea întregului arsenal tehnic cunoscut în jocul de handbal.
Aceasta se va realiza treptat, potrivit obiectivelor generale stabilite pentru acest
eşalon.
Instruirea analitică a procedeelor tehnice sau a acţiunilor tactice trebuie
alternată judicios cu instruirea globală cu integrarea lor în joc, în faza de joc sau în
exerciţii complexe executate în condiţii apropiate de activitatea de concurs (N. V.
Platonov, 1989).
Pregătirea tactică are o pondere relativ mică în instruirea lor. Din conţinutul
acestei componente trebuie să-şi însuşească toate aspectele tactice legate de
exerciţiile tehnice şi noţiunile tactice colective.
Instruirea tehnică şi cea tactică la aceste vârste nu se realizează separat, ci
concomitent, în cea mai mare parte a procesului de antrenament a copiilor şi
juniorilor, fapt care a impus termenul de instruire tehnico-tactică, în teoria şi
metodica handbalului.
Acest lucru este necesar încât ei trebuie să cuprindă întreaga sferă a tacticii
jocului. Instruirea tehnică şi cea tactică la aceste vârste nu se realizează separat, ci

21
concomitent, în cea mai mare parte a procesului de antrenament a copiilor şi
juniorilor, fapt care a impus termenul de instruire tehnico-tactică, în teoria şi
metodica handbalului.
Sfera instruirii tehnico-tactice cuprinde şi problema specializării pe posturi
care trebuie rezolvată pe etape evolutive:
- universalizare de bază;
- specializare pe linii de posturi;
- specializare pe posturi;
- universalizare generală.
Perfecţionarea treptată a componentelor antrenamentului la copii şi la
juniori, în vederea obţinerii unor indici superiori de pregătire individuală şi colectivă
şi a participării în activitatea competiţională, are unele caracteristici proprii, adoptate
la necesitatea asigurării unei premise certe pentru perspectiva atingerii unui nivel
superior de performanţă.
Probele şi normele de control reprezintă principala modalitate pe verificare
periodică a progresului realizat de copii şi juniori, în direcţia perfecţionării
componentelor antrenamentului.
În acelaşi timp, ele permit antrenorului să aprecieze obiectiv, eficienţa
conţinutului şi metodologiei folosite în procesul de instruire, într-o anumită etapă
sau perioadă.
Folosirea unei game variate de probe şi norme de control care verifică în ce
măsură au fost realizate sarcinile şi obiectivele fixate pentru o anumită etapă de
instruire, asigură procesului de pregătire un caracter ştiinţific, programat, care nu se
desfăşoară la întâmplare, ci în direcţia îndeplinirii obiectivelor finale propriu-zise.
În legătură cu aceste probe şi norme este necesar să menţionăm ca ele pot fi
realizate cu uşurinţă de handbaliştii juniori II, fără o pregătire specială, îndelungată
pentru problemele respective, dacă procesul de antrenament a fost programat corect
şi desfăşurat la nivelul cerinţelor ştiinţifice contemporane.
În concluzie, pentru specificul antrenamentului sportiv la handbaliştii juniori
II –, literatura de specialitate precizează o serie de direcţii de bază care se impun în
fundamentarea ştiinţifică a procesului de programare pe bază de obiective
operaţionale între care:
- cunoaşterea jocului de handbal pe plan mondial;
- participarea conştientă, activă şi recreativă a sportivilor;
- caracterul formativ-educativ al jocurilor;
- instruire globală prin practicarea jocului bilateral, a fazelor acestuia, sau a
unor structuri complexe de exerciţii îmbinate cu instruirea analitică;

22
 - selecţia riguroasă a materialului uman;
- proces de instruire continuu, ritmic şi activ;
- în orice acţiune de joc sunt prezente toate componentele antrenamentului;
- cerinţele metodice sunt determinate de calendarul sportiv;
- ponderea fiecărei componente a antrenamentului sportiv în diferite perioade
de pregătire.

1.3. Particularităţile morfofuncţionale ale juniorilor II, în jocul

de handbal
Conform opiniilor specialiştilor din domeniu, nu există o părere clară
referitoare la vârsta juniorilor II din punct de vedere biologic, la ce etapă, pubertară
sau postpubertară să fie înrolată.
Cercetătorii Б. М. Быстров, В. П. Филин (1971), I. Drăgan (1979), А. Н.
Волков (1981), M. Ifrim (1989) sunt de părere că băieţii de vârstă 15 - 16 ani s-ar
încadra în perioada postpubertară care îi corespunde vârsta de 14 - 18 ani.
În prezent există diverse lucrări în care sunt reflectate probleme despre
apariţia pubertăţii, dar este dificil de precizat limitele extreme ale acestei perioade
(A. Antal, 1973). În una din lucrările sale este precizat că „toate clasificările bazate
pe criteriile biologice sunt valabile şi concrete, dar rămân totuşi unilaterale”.
Autorii M. Atanasiu, C. Atanasiu (1974) afirmă că pubertatea este
interpretată atât de neuniform cât şi contradictoriu, ca să rezume la un singur
moment, când apare la fete prima menstruaţie şi a primei poluţii la băieţi sau în
general se confundă pubertatea cu aptitudinea de a procrea.
La vârsta şcolară mijlocie se înregistrează progrese deosebit de mari şi rapide
în ce priveşte dezvoltarea aptitudinilor motrice. Formele mişcărilor de bază însuşite,
se perfecţionează, se formează şi se consolidează ca de exemplu în jocurile sportive-
handbal. Justificat această perioadă este cea mai indicată pentru învăţare, fiind
denumită şi vârsta specifică pentru realizarea primelor performanţe (D. Harre,
1973).
I. Şiclovan (1977) afirmă că aici apare necesitatea intensificării, funcţionale
a grupelor musculare, mobilităţii articulaţiilor a preciziei în acţionarea segmentelor
corespunzătoare cerinţelor nemijlocite implicate de efectuarea structurii actelor
motrice în handbal. Cu alte cuvinte, pregătirea aparatului locomotor nu are un
caracter general, ci foarte analitic, exerciţiile folosite în acest scop trebuind să
contribuie la dezvoltarea superioară a tuturor indicilor morfologici funcţionali
solicitaţi la nivel înalt a acţiunilor tehnico-tactice.

23
 În procesul de pregătire al copiilor şi juniorilor, în limitele acestei vârste, se
asigură baza dezvoltării multilaterale a componentelor pregătirii fizice, după care
ponderea instruirii cade asupra aprofundării specializării (C. Florescu, V.
Dumitrescu, V. Predescu, 1969).
Printre însuşirile somatice principale se numără şi acelea care caracterizează
şi aparatul locomotor, mai puternic condiţionat genetic decât ţesutul adipos. Fără
îndoială, însuşirile esenţiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exerciţiilor motrice,
astfel încât să se obţină transformări datorate exclusiv unui succes sportiv.
În acest caz este necesar să nu concentrăm atenţia asupra indivizilor cu
greutatea, înălţimea şi proporţiile corpului corespunzătoare tipului constituţional
ideal pentru proba dată de sport (N. Alexe, 1993).
Creşterea greutăţii şi înălţimii la, vizibilă după 14 - 18 ani, schimbă
proporţiile dintre dezvoltarea forţei segmentelor corpului.
Ulterior în procesul terminării maturizării sexuale, se remarcă o creştere
intensă a corpului în lăţime, se termină osificarea, creşte greutatea şi secţiunea
transversală a musculaturii scheletice. Treptat se dezvoltă şi sistemele respirator şi
circulator. Este necesar să se ţină cont de situaţia tipică pentru tineretul actual aşa
numita accelerare a dezvoltării fizice, care începe de la 10-12 ani şi este deosebit de
pronunţată către 15 - 17 ani, odată cu începerea maturizării sexuale, condiţiile vieţii
moderne şi sistemul de educaţie (inclusiv cea fizică) exercitând o influentă deosebită
asupra copiilor.
După opiniile lui D. Harre (1973), perioada de dezvoltare în care are loc
maturizarea sexuală (prima etapă a pubertăţii), continuată de dezvoltarea deplină a
corpului (a doua etapă a pubertăţii sau adolescenţa 13 - 19 ani). Spre deosebire de
concepţiile anterioare, această vârstă trebuie privită ca o perioadă de criză sau
menajare. Aproape toţi indicii fizici sunt în creştere. Din punct de vedere motric
sportivul atinge deplina sa capacitate de randament, înregistrând rezultate bune, fără
a semnala tulburări evidente în evoluţia motrică.
Dacă totuşi apar fenomene de dereglare, ele se referă la coordonare, la
capacitatea de învăţare şi adaptare cu mişcarea, iar în ceea ce priveşte calităţile fizice
în special la îndemânare, dereglările se manifestă inconstant şi instabil, mai ales la
mişcările insuficient fixate. Aceste simptome nu trebuie să-i îngrijoreze pe antrenor
deoarece se datorează particularităţilor perioadei de dezvoltare. Din punct de vedere
didactic se recomandă în astfel de situaţii limitarea însuşirii formelor noi de mişcare
preferându-se corectarea şi consolidarea elementelor învăţate.
În această perioadă se va acorda o atenţie deosebită îndrumării
psihopedagogice din partea antrenorului care trebuie să manifeste multă răbdare şi

24
tact în scopul evitării eventualelor neînţelegeri.
Particularităţile morfofuncţionale, motrice şi psihice pe care le reclamă
handbalul contemporan recomandă o vârstă optimă (В. М. Зациорский, 1966; В.
М. Дьячков, 1967; В. Гарбаляускас, 1983; I. Bota, M. Bota, 1987). Aceasta este
dată de nivelul parametrilor somatici şi substratul morfofuncţional, care ajunşi la
valori ridicate să ne permită aprecierea lor ulterioară cu oarecare aproximaţie se va
putea stabili chiar nivelul pe care îl vor atinge aceşti parametri la sfârşitul perioadei
de creştere.
Legată indisolubil de această problemă este descifrarea legilor care
guvernează creşterea şi dezvoltarea somato-funcţională, subliniind acele aspecte
care au legătură directă cu performanţa sportivă în handbalul modern.
Cunoscând ce fel de calităţi reclamă practicarea handbalului, precum şi
durata necesară pregătirii, stabilirea vârstei la care este indicat să se facă selecţia
rămâne încă o problemă deschisă.
Viteza se poate dezvolta sub forma vitezei de reacţie, de repetiţie şi de
execuţie, ele având ca substrat morfofuncţional scoarţa cerebrală cu centrii nervoşi
respectivi, a căror structură şi funcţie se maturizează în jurul vârstei de 14 ani. După
această vârstă rezultatele fetelor se înscriu în platou, iar cele ale băieţilor mai cresc
uşor până la vârsta de 16 ani, când se plafonează. Viteza sub toate aspectele ei este
necesară pentru a se deplasa, a executa şi acţiona mai rapid cu o fracţiune de secundă
decât adversarul, fapt ce iar garanta succesul.

În handbal viteza se întâlneşte sub trei forme (R. Sotiriu, 1988):

1. viteza de deplasare;
2. viteza de reacţie;
3. viteza de execuţie.
Ca o caracteristică în afara celor tipice jocului de handbal, se lucrează şi
pentru viteză în funcţie de viteza specifică postului sau compartimentului (faze de
joc).
După T. Nett (1977), creşterea capacităţii de lucru pentru dezvoltarea vitezei
depinde de „viteza muşchiului” (o calitate înnăscută), iar viteza în regim de forţă,
viteza de contracţie şi forţa în regim de viteză depind de cantitatea şi densitatea
elementelor componente ale muşchiului.
Toate acestea demonstrează că problema vitezei pentru handbal se rezumă
nu atât la posibilitatea dezvoltării acesteia ci la existenţa calităţii înnăscute de a

25
dezvolta o viteză crescută.
Forţa determină în jocul de handbal rapiditatea mişcărilor şi viteza de
deplasare, reacţie şi execuţie, fiind asociată cu îndemânarea şi rezistenţa. Forţa
prezintă importanţă sub următoarele două forme de manifestare:
1. forţa generală;
2. forţă specifică.
Forţa are ca substrat morfofuncţional sistemul neuromuscular. Între evoluţia
greutăţii corporale şi evoluţia masei musculare există o strânsă legătură. Cercetările
întreprinse în direcţia acestei probleme, au scos la iveală faptul că de la 16 ani, băieţii
şi la 14 ani fetele ating cca. 50% din greutatea finală.
În ceea ce priveşte forţa ca o componentă a calităţilor motrice pentru
handbal, forţa specifică de aruncare şi forţa generală a membrelor inferioare
reprezintă aspectul primordial. Vârsta optimală o întâlnim (16-18 ani), atunci când
maturizarea substratului morfofuncţional creează o stabilitate relativă.
Rezistenţa are ca substrat morfofuncţional stadiul de dezvoltare şi
capacitatea funcţională a aparatului cardiovascular care este unul din factorii
limitativi principali ai capacităţii aerobe de efort. Inima principalul organ solicitat
în astfel de eforturi atinge volumul maxim de dezvoltare în jurul vârstei de 19 ani.
Se apreciază că inima atinge cca. 80% din volumul maxim la 14 ani la fete şi 16 ani
la băieţi, deci la această vârstă putem acţiona intensiv pentru a dezvolta rezistenta.
În jocul de handbal, rezistenţa reprezintă capacitatea jucătorilor de a face faţă
cu un randament maxim în timp necesar ritmului înalt şi complex de joc.
Cu aceasta rezistenţă numită specifică, are rezultante în rezistenţa în regim
de viteză, forţa precum şi în rezistenţa de lucru pentru coordonarea mişcărilor
aciclice (L. P. Matveev, 1991). În această idee trebuie ca exerciţiile ce se vor utiliza
să capete amprenta tehnicii şi tacticii jocului şi să fie legate de efortul suplimentar
permanent de luptă continuă cu adversarul şi cu condiţiile specifice jocului.
Îndemânarea are o importanţă deosebită în rezolvarea tuturor acţiunilor din
handbal şi dă sens tactic factorilor fizici şi tehnici în jocul cu mingea şi celui fizic în
jocul fără minge.
Dezvoltarea îndemânării se realizează prin următoarele grupe de mijloace:
1. dezvoltarea în condiţii de forţă;
2. dezvoltarea în condiţii de forţa şi viteză;
3. dezvoltarea îndemânării în condiţii de rezistenţă specifică jocului;
4. dezvoltarea îndemânării în condiţii de adversitate.
Îndemânarea are ca substrat morfofuncţional principal, aria motrică a
scoarţei cerebrale şi analizatorul chinestezic. Structura ariei motrice de la 12 ani are

26
acelaşi aspect ca la maturitate, iar analizatorul chinestezic la 14 ani este asemănător
cu cel remarcat la maturitate (M. Georgescu, 1977). De notat că, dacă până la 12 -
14 ani copilul nu dă dovadă de o îndemânare deosebită pentru o activitate motrică,
cu greu se poate spune că o va câştiga ulterior.
Detenta reprezintă o calitate motrică combinate fiind expresia forţei maxime
dezvoltate în minimum de timp şi ea depinde cu precădere de numărul şi viteza cu
care se antrenează în lucru unităţile neuromusculare.
Datele recoltate în Centrul de Cercetări arată că băieţii ating 72% din detenta
pe care o vor avea la maturitate în jurul vârstei de 14 - 15 ani fapt ce permite o
avizare obiectivă asupra şanselor de perfecţionare a detentei.
O evaluare probabilistică de prognozare este mai dificilă de realizat, dar se
pot urmări anumite caracteristici legate de forţa impulsului care pe parcursul
dezvoltării trebuie să rămână în limitele de mai mare sau egală cu cea iniţială,
indiferent de creşterea taliei sau a greutăţii corporale.
De asemenea cunoaşterea detentei raportată la talie şi greutate, formează o
părere obiectivă asupra posibilităţilor individuale ale juniorilor II, care creează
posibilitatea de a afla vârsta optimă la care se începe acţiunea de depistare a
elementelor dotate cu aptitudini pentru practicarea handbalului.
Diferitele opinii ale specialiştilor privind particularităţile morfofuncţionale,
fiind diferite, ne îndreaptă spre concluzia necesităţii testării iniţiale, intermediare şi
finale a juniorilor II şi pe această bază interpretarea modului de adaptare a
conţinutului la particularităţile colectivului.

1.4. Tendinţe actuale în programarea antrenamentului sportiv în

handbal
„Zona” ocupată de ceea ce numim metodologia şi tehnologia pregătirii este
cea mai „defrişată” dacă o comparăm cu celelalte subsisteme ale sportului de
performanţă (C. Florescu, 1985).
Conţinutul procesului instructiv – educativ se realizează în concordanţă cu
prevederile documentaţiei oficiale, completate de materialele oferite de literatura de
specialitate. La nivel de stat, conţinutul educaţiei fizice şi sportului şcolar este
reglementat de Planul de Învăţământ şi de Programa de specialitate.
Programarea conţinutului procesului instructiv – educativ vizează elaborarea
programelor de pregătire, documente oficiale stabilite pentru fiecare disciplină
sportivă.
Programul reprezintă un plan de activitate, unde sunt stabilite etapele

27
propuse În raport de complexitatea crescândă a jocului, antrenamentul de jocuri
sportive (handbal) are o structură identică determinată de multitudinea aspectelor
care în mod necesar se însumează în ansamblul strategiilor stabilite pentru realizarea
obiectivelor propuse pentru pregătire şi concurs.
Concepţia de joc a surprins şi sistematizat teoretic ceea ce era de reţinut şi
susceptibil de a fi cultivat, tradiţiile şi experienţa existentă, jocurile interţări,
schimbul de experienţă cu specialiştii străini, selecţia etc.
Procesul de pregătire în handbal a ţinut seama de creşterea continuă a
volumului şi intensităţii antrenamentelor, de atacarea simultană a factorilor
antrenamentului, iar dinamica antrenamentului are la baza stadiul atins în pregătirea
şi structura calendarului competiţional, selecţionarea unui „schelet” de mijloace,
adaptarea şi aplicarea mijloacelor moderne de pregătire (Л. П. Запорожанова,
1980; P. Cercel, 1983).
Concepţia de pregătire din handbal a beneficiat de rezultatele cercetărilor
ştiinţifice efectuate de Centrul de Cercetări pentru Educaţie Fizică şi Sport al
C.N.E.F.S., de Centrul de Medicina Sportivă, de cadre didactice din Învăţământul
Superior, de antrenori si metodişti ai cluburilor sportive, ceea ce i-a conferit o notă
de originalitate. Totodată specialiştii domeniului nostru au ştiut să interpreteze
corect cunoştinţele şi informaţiile obţinute din analizele altor şcoli de handbal din
lume, să treacă prin filtrul gândirii si experienţei proprii in materialul faptic cules şi
să aplice in mod creator şi adaptat tot ce s-a considerat a fi util handbalului nostru.
În teoria antrenamentului sportiv, I. Şiclovan (1977) menţionează, că
studiind tezele generale ale procesului de pregătire a sportivilor, această teorie
include o multitudine de probleme esenţiale:
- concretizarea obiectului teoriei antrenamentului sportiv a conexiunii acestei
discipline cu alte ştiinţe;
- stabilirea componentelor antrenamentului sportiv şi a principalelor norme si
criterii de folosire a acestora în instruirea diferitelor categorii de sportivi;
- stabilirea principiilor specifice procesului de instruire a sportivilor şi
generalizarea principalelor orientări metodice apărute in domeniul antrenamentului
sportiv contemporan;
- generalizarea criteriilor, a căilor şi mijloacelor de selecţie ale sportivilor
tineri, precum si ale celor incluşi in eşalonul sportului de performanţă;
- precizarea cerinţelor generale şi a elementelor de conţinut ce stau la baza
planificării şi programării instruirii sportivilor, etc.
Vizavi de aceasta, R. Sotiriu precizează în „Teoria şi metodica
antrenamentului în handbal” (1998), faptul că revenirea handbalului românesc în

28
elita handbalului mondial necesită stabilirea unei strategii şi concepţii de joc şi
pregătire, a unui plan organizatoric şi metodologic cu un conţinut bogat şi modern
dar acelaşi timp elastic, care să prevadă şi să corespundă transformărilor rapide ce
se constată periodic în handbal.
Acelaşi autor susţine că se impune ca la nivelul Federaţiei Române de
Handbal să se stabilească:
a) Strategia de redresare a jocului de handbal;
b) Concepţia de joc;
c) Concepţia de pregătire;
d) Planul general de selecţie.
Observaţiile şi prelucrarea statistică a înregistrărilor efectuate de echipe de
cercetători la Campionatele Mondiale din 1970 (Franţa), 1974 (RDG), 1978
(Danemarca), 1982 (RFG), 1990 (Cehoslovacia), 1994 (Danemarca), 1997
(Kumamoto, Japonia), la Jocurile Olimpice de la München, (1972), Montreal
(1976), Moscova (1980), Los Angeles (1984), Seul (1988), Barcelona (1992),
Atlanta (1996), Sidney (2000), Atena (2004), au scos în evidenţă tendinţe pozitive
şi negative care au apărut în handbalul competiţional de înaltă performanţă
contemporan. Cunoaşterea stadiului de dezvoltare a jocului trebuie întregită
permanent cu cunoaşterea tendinţelor de evoluţie a acestuia, care îi influenţează în
mod direct concepţia de joc şi de pregătire.

Ca un aspect pozitiv, se observă:

- creşterea măiestriei tehnico-tactice a jucătorilor, ce permite aplicarea cu
exactitate a unor sisteme de joc în atac şi apărare;
- numărul de greşeli tehnice este în scădere, deşi ritmul de joc a crescut mult,
şi este susţinut pe toată durata partidei;
- mărirea vitezei de joc în toate fazele atacului este evidentă la majoritatea
echipelor, alături de îmbunătăţirea tehnicii şi tacticii ea reprezintă unul dintre cei
mai importanţi factori de progres a handbalului şi de mărire a spectaculozităţii
jocului.
- jocul de apărare tinde să se perfecţioneze pe seama aplicării mai exacte a
sistemelor de joc, în funcţie de particularităţile echipei adverse;
- jocul individual de apărare a devenit un joc atletic, bărbătesc, cu un
angajament fizic total;
- mişcarea apărătorilor în teren este în progres evident, fără însă ca viteza de
reacţie şi de execuţie să fi atins la toţi jucătorii parametrii necesari anihilării corecte

29
a acţiunilor de atac ale adversarilor;
- specializarea temeinică a jucătorilor pe posturi, atât în atac cât şi în apărare,
este o tendinţă vizibilă şi cu efecte pozitive asupra eficienţei în joc a acestora. Toţi
marii jucători care sunt excelenţi specialişti pe diferite posturi, au la bază o pregătire
completă. Specializarea pe posturi a apărut din necesitatea obţinerii unei eficienţe
maxime din partea fiecărui jucător, în funcţie de dezvoltarea sa fizică, de calităţile
motrice şi psihice şi de măiestria lui tehnico – tactică (К. Ф. Козлова, 1973; I. K.
Ghermănescu, 1978; D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, 1998; R. Sotiriu, 1998).
- prezenţa intelectului în construcţia şi desfăşurarea acţiunilor de joc este tot
mai evidentă. Jucătorii aplică în practică cunoştinţe teoretice de tactică şi strategie,
ceea ce demonstrează că în handbalul actual gândirea perceptivo-motorie joacă un
rol important în obţinerea succeselor. Deşi tendinţele negative ce frânează
dezvoltarea calitativă a jocului sunt mai puţine la număr, ele trebuie cunoscute şi
analizate pentru a stabili căile şi mijloacele de înlăturare a lor, ceea ce nu constituie
o problemă uşor rezolvabilă. Calea cea mai eficientă, în mod sigur, o reprezintă
îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ, în cadrul căruia programarea pe bază
de obiective operaţionale joacă un rol important;
- jocul regulamentar al apărătorilor practicat în mod intenţionat şi premeditat
în scopul întreruperii permanente a cursivităţii atacului adversarilor;
- faulturile intenţionate, cum sunt blocarea neregulamentară a atacanţilor,
îmbrăţişările, împingerile, ţinerile, îmbrâncirile sunt acţiuni neregulamentare care
diminuează frumuseţea jocului;
- atacarea brutală a posesorului mingii, făcută cu scopul vădit de lovire, rănire
sau intimidare, jocul brutal prin care se urmăreşte periclitarea integrităţii corporale
a partenerului de întrecere, aruncă o pată urâtă peste spiritul sportiv în care este
conceput să se desfăşoare jocul de handbal;
- faultul atacantului constituie un capitol extrem de delicat al handbalului
contemporan, care se cere a fi analizat cu atenţie, pentru a se găsi măsurile juste de
combatere a acestuia;
- jocul pasiv şi întârzierea reluării jocului apar destul de frecvent în anumite
situaţii, ceea ce contravine desigur spiritului jocului, motiv pentru care trebuie
sancţionate de arbitri.
Majoritatea tehnicienilor din handbalul internaţional, din dorinţa legitimă de
a înlătura tendinţele negative care frânează dezvoltarea jocului şi strică spectacolul
sportiv, consideră ca necesare aducerea unor modificări regulamentului de joc.
Competiţiile de handbal desfăşurate în ultimii ani ne-au demonstrat că
dinamica jocului s-a schimbat total (В. Я. Игнатьева; 1982, I. Bota, 1998). În aceste

30
condiţii tehnico-tactice, jocul de handbal solicită deosebit de intens organismul
sportivului, pentru a putea face faţă indicilor de efort crescuţi, aparatele şi organele
corpului trebuie să posede o înaltă capacitate funcţională (A. Demeter, 1972; P.
Cercel, 1983; I. Bota, B. Macovei, 1983).
În fiecare etapă de pregătire trebuie pusă problema menţinerii prestigiului
câştigat de handbalul nostru, fiind o sarcină de răspundere majoră actuală,
permanentă, ce stă în faţa tuturor sportivilor, antrenorilor şi metodiştilor din acest
domeniu, îndeplinirea ei presupunând evaluarea corectă a influenţei factorilor de
ordin organizatoric şi metodologic.
Categoria „factori de progres în handbal” o asociem noţiunii de dinamic.
Este evident că în istoria handbalului, dinamica schimbărilor organizatorice
şi metodologice cunoaşte un curs ascendent. El constituie rezultatul firesc al
cercetărilor întreprinse în această direcţie, coroborată cu stări concrete, atât pe plan
intern, cât şi internaţional.
Amplitudinea curbei acestei dinamici este direct proporţională cu ritmul
schimbărilor raporturilor de forţe în handbal pe plan internaţional. Tocmai
menţinerea prestigiului cucerit sau încercările de stabilire a unei noi ierarhii
mondiale, prin apariţia unor noi „şcoli de handbal” sau stabilirea altora, conduce la
îmbunătăţirea modelelor organizatorice şi metodologice, proprii fiecărei naţiuni (I.
Bota, 1998).
Din punct de vedere organizatoric sunt necesare soluţii simple, eficiente,
care să răspundă cerinţelor handbalului. Aceste cerinţe se identifică, în primul rând,
cu activitatea de perspectivă, în vederea atragerii şi şlefuirii celor mai dotate
elemente.
Se impune de asemenea ridicarea valorii medii a handbalului, cu atât mai
acut cu cât pe plan internaţional asistăm la o grupare de echipe naţionale şi de club,
de valori sensibil egale.
Referitor la aspectul metodologic, problemele de tehnologia didactică în
jocul de handbal sunt pe larg dezbătute în literatura de specialitate. În aceste
preocupări se înscriu cercetările referitoare la concepţia de joc, de aceeaşi
importanţă este cunoaşterea metodologiei de pregătire tehnico-tactică, ştiind pentru
o anumită perioadă.
Conform opiniilor părintelui periodizării sportive, L. P. Matveev (1980,
1981), distingem diferite tipuri de programare, în funcţie de perioada de timp:
- programare pe termen scurt (operativ);
- programare pe termen lung (perspectivă);
Programarea în domeniul educaţiei fizice reprezintă o acţiune ce se

31
desfăşoară la nivel naţional. Aici se prognozează şi se stabilesc obiective generale
ale educaţiei fizice şi sportului şcolar, sunt stabilite conţinuturile procesului
instructiv-educativ în baza componentelor structurale ale modelului, sunt eşalonate
aceste componente pe cicluri şi sunt determinate modalităţile de evaluare.
Finalizarea acestei acţiuni se materializează în programele de specialitate
apărute sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Federaţiei de Specialitate,
la care îşi aduc contribuţia o serie de factori, între care instituţiile de învăţământ
superior de specialitate, inspectoratele şcolare, reprezentate de cadre didactice cu o
pregătire metodică deosebită şi o apreciabilă experienţă profesională (Gh. Cârstea,
1993; A. Păcuraru, F. Balaiş, 1996).
Conform afirmaţiilor lui I. Bota, D. Colibaba - Evuleţ, 1998, referitoare la
Teoria Curriculumului, ei sunt de părere că întreaga activitate sportivă trebuie să se
desfăşoare în baza documentelor de planificare alcătuite, unde sunt evidenţiate
obiectivele, metodele şi mijloacele de realizare a instruirii, precum şi tehnicile de
evaluare ale lor.
Referitor la această idee, V. Gogâltan (1981) susţine că, programele
reprezintă nişte documente oficiale, care stabilesc conţinutul şi metodologia
pregătirii, atât la nivelul fiecărui eşalon, cât şi la nivelul întregii baze a handbalului
de performanţă. Ele trebuie îndeplinite integral, la toţi parametrii prevăzuţi şi acolo
unde condiţiile şi conjunctura permit, să fie chiar depăşite.
În handbal, programele de instruire pentru întreaga bază de masă a
performanţei au un caracter unitar. Specialiştii forurilor care tutelează diferitele
categorii de unităţi sportive în care îşi desfăşoară activitatea copiii şi juniorii, în
strânsă şi permanentă colaborare cu Federaţia Română de Handbal, elaborează şi,
periodic, reactualizează programele existente de instruire. Reactualizarea
programelor se impune de fiecare dată când în jocul de handbal şi, în perspectiva
evoluţiei lui, apar noi mutaţii calitative.
Programele de handbal au fost elaborate pentru fiecare stadiu de instruire la
nivelul copiilor şi juniorilor şi conţin capitole ce stabilesc principalele verigi ale
procesului de selecţie-pregătire. În primul rând sunt prezentate obiectivele generale
ce trebuie îndeplinite în cadrul fiecărui eşalon. În continuare, programele prezintă
modelele de joc, elaborate în deplină concordanţă cu particularităţile de vârstă ale
tinerilor handbalişti, cu cerinţele metodice potrivit cărora fiecare model de joc
trebuie să reprezinte o premisă reală pentru realizarea modelului imediat superior şi
toate împreună să conducă la însuşirea modelului de joc al handbalistului de
performanţă.
În acelaşi spirit au fost elaborate şi modelele de jucători la care se stabilesc

32
principalii parametri de ordin somatic, motric, şi din punct de vedere al conţinutului
tehnico-tactic pe care trebuie să şi-l însuşească fiecare copil şi junior în cadrul
specializării pe diferite posturi. În fiecare eşalon au fost prezentate mijloacele
prioritare de instruire, sistematizate pe diferite componente ale antrenamentului
sportiv.
Programarea instruirii sportive este o activitate metodică de concepţie, prin
care antrenorul stabileşte modul de abordare a componentelor antrenamentului,
fixându-le anumite ponderi în pregătirea curentă şi de perspectivă (В. Н. Платонов,
1980; C. Popescu, I. Chira; 1981, 1982; I. K. Ghermănescu, 1983; E. Firea, C.
Florescu, 1985; I. Şiclovan, 1987; Gh. Cârstea, 1991; N. Alexe şi colab., 1993; A.
Dragnea, 1996).
Teoria şi metodica handbalului precizează anumiţi indicatori în această direcţie
pentru eşaloanele bazei de performanţă, dar ei sunt doar orientativi, întrucât orice grupă
sau echipă de handbal are particularităţile proprii, individuale şi de grup, la fiecare
trebuind riguros adaptată ponderea factorilor antrenamentului (V. Gogâltan, 1974; R.
Sotiriu, 1998). De aici rezultă că o programare corectă a instruirii nu se poate executa
decât după ce a fost efectuată o analiză detaliată a grupei sau echipei, atât în ceea ce
priveşte particularităţile de vârstă, cât şi în privinţa nivelului atins în perfecţionarea
fiecărei componente a antrenamentului (I. Kunst Ghermănescu şi colab., 1983; P.
Cercel, 1983; D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, 1998).
Pentru pregătirea curentă a copiilor şi juniorilor în handbal se foloseşte
programarea liniară, prin care se stabileşte o anumită pondere a componentelor
antrenamentului, de la o perioadă la alta (L. P. Matveev, 1991), pe parcursul
instruirii din cadrul unui eşalon (stadiu). Pregătirea de perspectivă, desfăşurată pe
verticala bazei de masă a handbalului de performanţă foloseşte o programare
neliniară, de tip concentric, care reia periodic aproximativ aceleaşi tipuri de pondere
a comportamentelor antrenamentului, dar pe plan superior şi cu alte categorii de
mijloace, a căror cuantificare corespunde nivelului atins, în vederea perfecţionării şi
desăvârşirii acestora.
Spre deosebire de programarea instruirii handbaliştilor de performanţă, în
care dinamica ponderii factorilor antrenamentului urmăreşte obţinerea formei
sportive la anumite date prevăzute de calendarul sportiv, la copii şi juniori
programarea are drept scop perfecţionarea continuă a tuturor componentelor
pregătirii.
Această cerinţă este mai pregnantă la nivelul eşaloanelor de copii. La juniorii
II şi mai ales la juniorii I, programarea instruirii se apropie treptat de tipul de
programare specific jucătorilor şi echipelor de performanţă.

33
 Programarea instruirii juniorilor trebuie să ţină cont de două obiective
prioritare, caracteristice eşaloanelor lor, şi anume perfecţionarea continuă a tuturor
componentelor antrenamentului şi obţinerea formei sportive înaintea competiţiilor
oficiale importante rezervate lor. Prezenţa celui de al doilea obiectiv presupune că,
în unele perioade din ciclul anual, programarea instruirii juniorilor este
asemănătoare cu programarea instruirii handbaliştilor de performanţă. În conceperea
programării instruirii la nivelul juniorilor, un loc important îl ocupă cerinţa de
individualizare a pregătirii, mai ales a elementelor de excepţie care au perspectiva
promovării în handbalul de înaltă performanţă. Însuşirea şi aprofundarea
specializării pe posturi, precum şi a unor subspecializări, impune foarte multă muncă
analitică în pregătirea juniorilor (I. K. Ghermănescu, 1966; E. Trofin, S. Grigorovici,
1967, 1969; V. Gogâltan, 1974; L. Teodorescu, 1975, 1989; I. Bota, 1987; F.R.
Handbal, 1998).
Instruirea juniorilor trebuie să se axeze pe cele mai noi şi mai valoroase
cuceriri tehnico–tactice ale handbalului mondial şi să se desfăşoare pe baza unor
modele operaţionale de pregătire, a căror eficienţă să depăşească nivelul cunoscut
în practica curentă pe plan naţional şi chiar internaţional. Procesul de instruire
trebuie să urmărească realizarea concepţiei de joc elaborată de Federaţia Română de
Handbal şi reactualizată periodic în funcţie de noutăţile apărute în diferite şcoli
naţionale aflate la nivel de elită a handbalului mondial. Totodată, programarea
instruirii juniorilor trebuie să ţină seama de tendinţele de evoluţie a jocului la nivel
internaţional, selecţionându-se cele mai eficiente şi adaptabile mijloace
caracteristice jocului şi jucătorilor. De asemenea, este de dorit ca fiecare antrenor,
atunci când concepe programarea instruirii grupei sau echipei lui, să acţioneze cu
curaj, dar realist, pentru descoperirea de noi factori de progres al performanţei, care
să constituie noutăţi în perspectiva următorilor ani. O condiţie hotărâtoare pentru
programarea corectă a pregătirii juniorilor o reprezintă „obiectivizarea şi
raţionalizarea conţinutului procesului de antrenament”, condiţie valabilă şi în
handbalul de performanţă.
Respectarea acestor cerinţe metodologice prioritare în programarea instruirii
copiilor şi juniorilor este obligatorie. Dar, obiectivizarea şi raţionalizarea pregătirii
impun şi o altă cerinţă, pe care antrenorii trebuie să o îndeplinească: cunoaşterea
detaliată a particularităţilor individuale şi de grup ale colectivului care formează
grupa sau echipa. Este necesar de studiat particularităţile morfofuncţionale, luându-
se în considerare vârsta biologică privind dezvoltarea somatică şi aspectele
psihologice caracteristice vârstei.
În acelaşi timp, este necesar să se ţină cont de implicaţiile acestor

34
particularităţi asupra conţinutului şi metodologiei antrenamentului.
Antrenorii trebuie să analizeze şi să stabilească disponibilităţile de
randament ale copiilor şi juniorilor, aptitudinile şi înclinaţiile lor, din punctul de
vedere al pregătirii fizice, tehnice şi tactice, aceasta constituind o condiţie de bază
în conceperea programării corecte a instruirii.
După afirmaţiile lui A. Păcuraru (1988) reiese că programele existente se
limitează la faptul că indică conţinutul activităţilor, sugerând vag, ori presupunând
sarcina propriu – zisă.
Specialiştii I. Bota (1974), P. Cercel (1983, 1999), L. Teodorescu (1986), I.
Şiclovan (1987), L. P. Matveev, (1991), A. Dragnea (1996), S. Ionescu, C. Dârjan,
(1997), D. Colibaba-Evuleţ, I. Bota, (1998) sunt de părere că o mare parte din
neajunsurile existente în sportul la copii şi juniori sunt datorate nivelului scăzut, iar
în unele cazuri, inexistent, al programelor de instruire pe paliere de vârstă.
Concluzii preliminare
În consecinţă, putem afirma că programarea instruirii sportive este o
activitate metodică de concepţie, prin care antrenorul stabileşte modul de abordare
a componentelor antrenamentului, fixându-le anumite ponderi în pregătirea curentă
şi de perspectivă. O programare corectă a procesului de antrenament nu se poate
realiza decât după ce a fost efectuată o analiză detaliată a juniorilor II, atât în ceea
ce priveşte particularităţile de vârstă, individuale, cât şi în privinţa nivelului atins în
perfecţionarea fiecărei componente a antrenamentului sportiv. La juniorii II
programarea procesului instructiv-educativ se apropie treptat de tipul de programare
specifică jucătorilor şi echipelor de performanţă.
În prezent, cele mai actuale forme de programare în handbal la juniorii II
sunt cele care au la bază, întreg sistemul de obiective precizate pentru acest nivel.

35
Capitolul II.
Metodele şi organizarea cercetării

2.1. Metodele de cercetare

Îndeplinirea sarcinilor lucrării nu poate fi posibilă fără utilizarea atentă a
materialelor de cercetare ştiinţifică, de un real folos fiind atât metodele de colectare
a datelor, cele de prelucrare cât şi cele de elaborare a rezultatelor.
În vederea realizării sarcinilor cercetării şi pentru elaborarea lucrării am
utilizat mai multe metode descrise în lucrările unor pedagogi cunoscuţi (S. Stanciu,
1969; S. Chelcea, 1975, 1982; A. Cosmovici, 1972, 1996; D. Muster, 1985; M.
Epuran, 1992; I. Nicola, D. Farcaş, 1993; C. Cucoş, 1994, 1996; V. Zbârciog, A.
Budevici, I. Levodeanski, 1999). Astfel am aplicat următoarele metode de cercetare:
a) Analiza, sinteza şi generalizarea datelor literaturii de specialitate.
b) Examinarea documentaţiei de lucru (de planificare, de evidenţă, de evaluare
şi de totalizare) din cadrul procesului de antrenament al handbaliştilor juniori II.
c) Sondaj sociologic (ancheta, interviul).
d) Observaţia pedagogică.
e) Metoda testelor.
f) Experimentul pedagogic.
g) Prelucrarea matematică a datelor statistice şi prezentarea lor grafică.

a) Analiza, sinteza şi generalizarea datelor literaturii de specialitate

Pentru a putea face o analiză de ansamblu asupra temei, am selecţionat
lucrările care tratează acest subiect, concretizate în 168 de titluri, din autori
autohtoni şi străini, toate formând bibliografia selectivă a lucrării.
Baza abordărilor teoretice a lucrării date a constituit-o concepţiile despre:
procesul de pregătire sportivă, structurarea evolutivă ciclică a antrenamentului
sportiv, bazele psihopedagogice şi fiziologice ale sportului la juniori, pregătirea
sportivă în handbal şi planificarea-modelarea procesului instructiv-educativ al
antrenamentului sportiv.
Materialul informativ cuprins în această lucrare a fost folosit ca fundament
în elaborarea unor lucrări ştiinţifice prezentate în cadrul sesiunilor ştiinţifice
(„Direcţii de bază cu privire la antrenamentul sportiv al handbaliştilor ”, Bacău,
2001; „Pregătirea tactică obiectivizată a tinerilor handbalişti”, Chişinău, 2002;

36
„Studiu asupra planificării şi programării pe bază de obiective la nivelul juniorilor
II”, Cluj Napoca, 2002; „Particularităţi morfofuncţionale ale sportivilor de vârstă 14
- 16 ani în handbal”, Bacău, 2003; „Stadiul existent al documentaţiei de organizare
şi desfăşurare a antrenamentului sportiv”, Chişinău, 2003; „Probleme actuale ale
antrenamentului sportiv în handbal”, Iaşi, 2004), precum şi în elaborarea unor
materiale de specialitate cum ar fi: „Metodica pregătirii handbaliştilor juniori
(modelare, algoritmizare şi mijloace de instruire)”, Ed. Valinex S.A., Chişinău,
2004, utilizate de specialiştii domeniului din ţară (C.S.Ş. Bacău, Şcoala nr. 3 - C.S.Ş.
Adjud, C.S.Ş. Oneşti, Liceul cu Program Sportiv Roman) şi străinătate (Republica
Moldova).

b) Examinarea documentaţiei de lucru folosită în procesul de pregătire

al handbaliştilor juniori II
În perioada 2000–2002 au fost studiate şi analizate programele anuale de
antrenament, planurile de etapă, mijloacele de acţionare, precum şi succesiunea
obiectivelor specifice fiecărei perioade de pregătire caracteristică nivelului
juniorilor II din România.
Ne-au preocupat, de asemenea, rezultatele obţinute de sportivi la probele de
control. Concret au fost analizate 14 planuri anuale (grafice de eşalonare a temelor),
14 anexe ale planurilor, 40 de proiecte didactice analizând programarea existentă cu
sistemul ei de verificare, apreciere şi depistare, asistând la lecţii de antrenament
sportiv, consultând proiecte de tehnologie didactică (de lecţie), purtând convorbiri
cu cei implicaţi în această activitate am constatat că nu în toate cazurile există o
concordanţă între elaborările teoretice şi situaţia practică existentă. Corelarea tuturor
informaţiilor obţinute prin documentare bibliografică şi analiza documentelor din
practica domeniului ne-au oferit o imagine de ansamblu asupra modului cum se
desfăşoară activitatea instructiv-educativă la acest nivel (iniţiere). De aici a reieşit
necesitatea optimizării modalităţilor de intervenţie la acest nivel în vederea realizării
obiectivelor propuse în cele mai bune condiţii.

c) Sondaj sociologic
La alcătuirea şi efectuarea chestionării sociologice ne-am condus după
recomandările conceptuale şi elaborările metodice din domeniul cercetării
sociologice propuse de autorii: C. Mosser (1967), S. Chelcea (1975), A. Gugiman
(1991), Gh. Arădăvoaicei, Şt. Popescu (1995), M. Stoica (1995), Gh. Popa (1999),
A. Necula (1999).
Realizarea materialului din cadrul temei de cercetare s-a efectuat şi pe baza
anchetării la care au fost supuşi 50 de profesori şi antrenori cu specializare handbal.

37
 Chestionarul adresat antrenorilor a cuprins un număr de 11 întrebări a căror
finalitate având drept scop să conducă la indicatori utili rezolvării problemelor
cercetării propuse . Am solicitat cadrelor chestionate să se dea răspunsuri sincere şi
corecte, sub acoperirea anonimatului, făcând în acelaşi timp precizarea că
răspunsurile urmează a fi utilizate numai în scop ştiinţific.
În vederea obţinerii unor informaţii în legătură cu tema, am folosit discuţii
conform planului dinainte stabilit, cu o serie de specialişti din domeniu. În acest
context, conversaţia şi interviul au fost constituite prin recomandările propuse de S.
Chelcea (1975). Spre deosebire de chestionar, interviul sau convorbirea impun
stabilirea unui raport mai strâns între cel care ia interviul şi persoana intervievată.
Ca mod de desfăşurare am folosit şi discuţia liberă sau interviul nestructurat, axat
pe o temă cu scop precis de informare. Am considerat că acest tip de dialog este mai
flexibil lăsând loc intervenţiilor noastre “cheie”. Aceste discuţii au fost abordate
curent în timpul desfăşurării experimentului prin dialogul cu profesorii de
specialitate şi antrenorii, care ne-au împărtăşit opiniile lor faţă de problema urmărită.
Opiniile rezultate în urma aplicării acestor metode ne-au dat posibilitatea să
cunoaştem o serie de aspecte legate de conţinutul activităţii.

d) Observaţiile pedagogice
Observaţiile pedagogice cu caracter de constatare s-au efectuat în scopul
studierii multilaterale a actualei probleme în practică şi s-a utilizat în conformitate
cu indicaţiile şi recomandările autorilor: S. Stanciu (1969), I. Nicola, V. Farcaş
(1993), M. Stoica (1995), Gh. Dumitriu, C-ţa Dumitriu (1997).
Aceste observaţii s-au desfăşurat în trei etape, după cum urmează.
În prima etapă, în perioada anului 1999, s-au efectuat observaţii închise
asupra planului de pregătire axat pe pregătirea specializată din cadrul procesului
instructiv, a fişelor de apreciere utilizate de antrenorii ce activează în cadrul
Cluburilor Sportive Şcolare şi Liceele cu Program Sportiv. Datele observaţiilor se
completau şi se concretizau prin rezultatele convorbirilor şi discuţiilor ţinute cu alţi
specialişti ai domeniului precum şi cu datele obţinute în urma anchetării antrenorilor
de handbal.
Această etapă s-a finalizat cu observaţiile pedagogice asupra stabilirii
conţinutului planului de pregătire sportivă nou elaborat şi a planificării acestuia.
În etapa a doua, observaţiile pedagogice s-au desfăşurat în anul 2000 în
cadrul procesului instructiv de pregătire specializată al handbaliştilor juniori II.
Rezultatele observaţiilor ne-au permis să determinăm influenţa unui plan sub
formă obiectivizată în vederea perfecţionării pregătirii specializate. În acelaşi timp,

38
introducerea fişelor de evaluare a pregătirii sportive pentru aprecierea nivelului
pregătirii respective a contribuit la evidenţierea corelării directe între calitatea
procesului instructiv din cadrul planului şi asigurarea lui metodico-ştiinţifică.
Observaţia dirijată asupra unor componente ale jocului de handbal a urmărit
aprecierea nivelului tehnico-tactic al fiecărui jucător, în timpul jocurilor oficiale,
evidenţiat prin note. Deşi aprecierile sunt subiective ele ne-au ajutat la analiza
modului în care comportamentul fiecărui jucător, în timpul jocului, a ajuns la un
nivel tehnico-tactic cerut de modelul de la acest nivel.
Observaţiile au completat informaţiile obţinute în urma anchetării
antrenorilor specializaţi în handbal care au participat la acest experiment.
În etapa a treia, desfăşurată pe parcursul anilor 2000-2001 observaţiile
pedagogice au fost desfăşurate în cadrul procesului de perfecţionare a pregătirii
sportive al handbaliştilor juniori II în baza pregătirii specializate.
Observaţiile autorului au completat informaţiile obţinute în urma anchetării
antrenorilor, cu privire la planurile de pregătire individualizată pe posturi şi a
planului de pregătire şi perfecţionare a procesului instructiv.
Datele obţinute în această etapă ne-au permis să stabilim modelul final al
planurilor individuale de pregătire pe posturi, model pe care îl considerăm cel mai
aproape de cerinţele propuse, precum şi structura finală a planului elaborat.

e) Metoda testelor
Testarea pregătirii fizice specifice
Potenţialul biomotric rezultă din sumarea calităţilor motrice, acestea putând
fi definite ca forme de manifestări a interacţiunilor factorilor morfo-funcţionali.
Aprecierea justă a valorii acestui potenţial poate fi făcută prin măsurarea capacităţii
de efort fizic a tânărului, exprimată prin performanţele lui motrice.
Testarea pregătirii fizice specifice are în vedere manifestările caracteristice
calităţilor motrice întâlnite în jocul de handbal. S-au aplicat următoarele teste
considerate a fi edificatoare la juniorii II:
1. Alergare 5 x 30 m
Proba va consta din 5 alergări pe distanţa de 30m, cu o pauză de 30” între
alergări. Se aleargă cu pantofi de handbal, startul luându-se din picioare, din spatele
liniei de start. Pauza de 30” se va respecta cu rigurozitate, în timpul acesteia
sportivul trebuind să se îndrepte spre linia de start şi să se pregătească pentru startul
următor.
2. Pentasalt
Proba constă în efectuarea a 5 paşi săriţi, pornind de pe loc, având un picior

39
fixat pe sol în spatele liniei de plecare. Ultimul pas sărit se execută în groapa de
nisip. Se execută 2 încercări, luându-se în consideraţie cea mai bună.
3. Testul Cooper
Se aleargă timp de 12 minute pe pista de atletism, măsurându-se în metri
distanţa parcursă de fiecare sportiv. Se permite mersul şi oprirea, dar este interzisă
părăsirea pistei. Startul se dă în bloc pentru 10-16 sportivi, iar oprirea se va face la
semnal sonor, sportivii aşteptând înregistrarea distanţei parcurse în locul unde au
terminat cursa.
4. Săritura în lungime de pe loc
Din poziţia stând depărtat, se execută un balans (o singură balansare a
braţelor) şi săritură în lungime cât mai departe, cu aterizare pe ambele picioare. Se
măsoară de la vârful picioarelor (poziţia de plecare) până la călcâie (poziţia de
aterizare). Sunt permise două încercări şi se înregistrează cea mai bună săritură.
5. Alergare 3 x 200 m
Se execută alergări pe distanţa de 200 m, cu pauză de 30” între repetări.
6. Abdomen
Culcat dorsal, mâinile la ceafă, picioarele întinse, iar laba picioarelor prinse
de un punct fix. Timp de 30 de secunde se execută aducerea trunchiului la verticală
şi revenirea lui în culcat dorsal. După expirarea timpului se înregistrează numărul
de execuţii.
7. Tracţiuni
Din atârnat la bara fixă se execută tracţiuni pe verticală. Se numără execuţiile
corecte adică bărbia trebuie să treacă de planul barei la executarea tracţiunii, iar în
poziţia de jos braţele să fie întinse din articulaţia cotului.
8. Flotări
Din culcat facial se execută împingeri simultane în braţe. Se numără
execuţiile.
Condiţii materiale: teren-sala de joc; pistă circulară de atletism (400 m);
cronometru, ruletă.
Testarea pregătirii tehnico-tactice
S-a realizat prin următoarele probe:
1. Deplasarea în triunghi - 3 trasee complete
Triunghiul se marchează astfel: baza triunghiului o constituie linia dreaptă
de 3m a semicercului de 6m; pe această bază se ridică din mijlocul ei o
perpendiculară de 3m care va ajunge la semicercul punctat de 9 m şi va constitui
înălţimea triunghiului. În vârfurile triunghiului şi tangent cu acestea, se marchează
câte un cerc cu diametrul de 30cm (latura acestui cerc va atinge vârful triunghiului).

40
Sportivul se găseşte iniţial cu faţa spre vârful triunghiului, având piciorul stâng în
cercul din stânga bazei triunghiului.
La semnalul de începere a probei, sportivul se deplasează cu paşi adăugaţi,
lateral spre dreapta până atinge cu piciorul celalalt cerc de la baza triunghiului; se
deplasează apoi cu paşi adăugaţi până la cercul din vârful triunghiului, pe care este
obligat să-l atingă cu un picior, după care deplasându-se tot cu paşi adăugaţi trebuie
să atingă cu un picior cercul de la care a plecat iniţial. Deplasarea continuă imediat
retur pe acelaşi traseu. Proba se termină în momentul în care sportivul a executat
acest traseu (deplasare pe cele şase laturi) de trei ori legat. Sunt permise două
încercări, înregistrându-se timpul cel mai bun.
2. Dribling printre 7 jaloane dispuse pe 30 m
Sportivul trebuie să parcurgă distanţa de 30m care separă linia de start de cea
de sosire, conducând mingea în dribling multiplu, în mod regulamentar printre
jaloane, în forma de slalom. Se cronometrează durata traseului.
Mingea trebuie să fie controlată permanent de către sportiv, de la plecare
până la sosire. Aruncarea mingii înainte sau deplasarea sportivului cu mingea în
mână nu sunt permise. Sunt permise două încercări, luându-se în considerare timpul
cel mai bun.
3. Aruncarea mingii de handbal cu elan de 3 paşi, 2 încercări contând cea mai
bună încercare
Mingea va fi aruncată la distanţă după un elan de trei paşi; aruncarea va fi
efectuată dinapoia unei linii trasate pe sol, linie care nu poate fi atinsă, depăşită sau
călcată, înainte ca mingea să fi părăsit mâna sportivului. Pentru elan poate fi folosită
tehnica pasului adăugat sau încrucişat.
4. Observaţii la jocurile oficiale - apreciere cu notă
Testarea dezvoltării morfologice
Creşterea şi dezvoltarea corpului, implicit a calităţilor biomotrice, sunt
determinate şi condiţionate de factori interni şi externi care acţionează toată viaţa,
dar cu mai multă intensitate şi efect în copilărie şi adolescenţă. Desfăşurarea
proceselor de creştere şi dezvoltare poate fi favorizată de buna funcţionare a
aparatelor şi sistemelor organice. Ritmul şi amploarea transformărilor sunt legate
direct de ritmul şi amploarea excitaţiilor metabolice, dintre care cel mai valoros este
mişcarea, în diversitatea formelor, a volumului şi intensităţii cu care poate fi
efectuată (A. Szogy, 1973).
Testele morfologice au fost următoarele:
1. Talia în centimetri
Înălţimea în stând sau statura în ortostatism, constituie principalul indicator

41
al creşterii somatice, fiind condiţionat genetic. Înălţimea a fost măsurată cu
taliometrul. Se măsoară în centimetri, în poziţia stând, cu călcâiele, fesele şi
omoplaţii la orizontală şi cursorul atingând creştetul capului.
2. Anvergura braţelor (cm)
Se întinde banda metrică la orizontală pe un perete. Subiectul întinde braţele
în lateral pe bandă şi se citeşte deschiderea maximă a braţelor de la un vârf la celălalt.
În antropometrie se subliniază că anvergura normală la 16 ani trebuie să
reprezinte 103% din înălţime.
3. Lungimea palmei
Palma jucătorului de handbal trebuie să fie mai mare decât în mod obişnuit,
acest "obişnuit" reprezentând 10,4% din înălţimea celui măsurat.
4. Greutatea
Înălţimii fiecăruia trebuie să corespundă unei anumite greutăţi corporale.
T −100
Această proporţie poate fi calculată după formula X =
G în care T
reprezintă înălţimea iar G greutatea, rezultatele cele mai favorabile (V. Maziliu; A
Focşeneanu, 1976) fiind următoarele:
- pentru portari şi jucătorii de la 9 m T-100 = 1,06 G
- pentru jucătorii de semicerc T-100 = 1,07 G
Altfel spus, aceasta înseamnă că greutatea jucătorilor de handbal este necesar
să fie cu 4 - 10 kg mai mică decât cifra care indică numărul de centimetri ai taliei ce
trec de 1m.
Pentru a efectua testarea morfologică s-a folosit taliometrul, banda metrică
şi cântarul (balanţa romană).

f) Experimentul pedagogic
Experimentul este o metodă a cunoaşterii ştiinţifice aplicată în medicina
experimentală care trece apoi în ştiinţele particulare unde determină mutaţii
metodologice însemnate (M. Epuran 1980).
Rezultatele experimentului sunt prezentate în capitolele 3-4 ale lucrării
noastre. Componenţii grupelor de experiment şi martor au în medie 4 ani de
pregătire sportivă în cadru organizat şi la testările iniţiale s-a observat că indicatorii
somatici, de pregătire fizică specifică şi de pregătire tehnico-tactică sunt, în general,
apropiaţi.
Aplicarea sistemului de programare a obiectivelor de instruire s-a făcut în
anul competiţional 2002 - 2003. Experimentul a început prin testările sportivilor la

42
un număr de 16 indicatori: 4 morfologici, 8 de pregătire fizică specifică şi 4 de
pregătire tehnico-tactică.
Pe tot parcursul anului competiţional 2002 - 2003 grupa martor de la Şcoala
nr. 3 - C.S.Ş. Adjud (profesorii lor au acceptat testarea) a lucrat după programul
propriu; grupa experimentală de la C.S.Ş. Bacău a lucrat după programul făcut de
noi.
La sfârşitul anului competiţional (iunie 2003) am efectuat testarea finală.

g) Prelucrarea statistico-matematică a datelor şi reprezentarea lor

grafică
Indicii rezultatelor au fost prelucraţi în conformitate cu metodele statistico-
matematice selectate corespunzător caracterului datelor experimentale şi a sarcinilor
cercetării prin stabilirea nivelului de verificare a diferenţei dintre medii a indicilor
grupelor experimentale şi martor, în cadrul cărora s-au efectuat următoarele calcule:
n
∑ xi
x + x +...+ xn i =1
1. Media aritmetică ( x ): x = 1 2 = unde:
n n
x – media aritmetică;
∑– operatorul adunării (suma);
X – valorile variabilei de la 1 la n;
n – numărul total de cazuri.
n 2
∑ ( xi − x )
1 n
2. Abaterea standard (σ): σ = i =1 = 2
∑ ( xi − x ) , unde:
n n i =1
( x − x ) – abaterea valorilor de la media aritmetică;
i
n – numărul total de cazuri.
n 2
∑ ( xi − x )
3. Eroarea standard a mediei E m = i =1 , unde:
n(n −1)
m – eroarea medie;
n – număr de subiecţi.

4. Testul Student pentru esantioane independente (grupe neconjugate)

43
 x1 − x 2
t= ;, f=n1+n2–2 - numărul gradelor de libertate
m 21 + m 2 2
x − x sunt mediile aritmetice ale variabilelor;
1 2
m1 + m2 reprezintă valorile amplitudinii standard a valorilor medii.
5. Testul Student pentru eşantioane dependente (grupe conjugate)
x1 − x 2
t= , f=n–1 - numărul gradelor de libertate;
2 2
m1 + m2 − 2*r *m1 *m2

r=coeficient de corelaţie

2.2. Organizarea cercetării

Cercetarea prezentă a beneficiat anticipat de un plan de organizare judicios
întocmit şi care a cuprins trei etape.
Fiecare etapă şi-a adus o importantă contribuţie la îndeplinirea obiectivelor
cercetării, asigurând cadrul ştiinţific necesar prin care programarea instruirii pe bază
de obiective la nivelul juniorilor II, să capete noi valenţe cu putere de generalizare.
În cadrul primei etape de cercetare preliminară, desfăşurată în perioada
1998 – 2001, au fost programate şi s-au realizat următoarele:
Analiza şi sinteza literaturii de specialitate, concretizată spre următoarele
probleme:
- concepţii ce stau la baza antrenamentului sportiv cu juniorii;
- tendinţe actuale în programarea şi planificarea antrenamentului sportiv în
handbal la copii şi juniori;
- sistemul obiectivelor de instruire pentru juniori;
- antrenamentul sportiv ca proces pedagogic desfăşurat sistematic;
- bazele psihopedagogice ale pregătirii juniorilor;
- abordarea antrenamentului sportiv ca sistem didactic;
- bazele fiziologice ale antrenamentului la copii şi juniori;
- antrenamentul sportiv ca proces de adaptare;
- procesele de conducere, dirijare şi reglare îndreptate spre îmbunătăţirea
aptitudinilor psihomotrice (condiţionale şi coordinative);
- evoluţia indicatorilor pentru pregătirea fiecărui componente a
antrenamentului sportiv;

44
 - concepţia de joc şi pregătire în handbal la juniorii II;
- model şi modelare în antrenamentul sportiv.
În final s-au studiat, analizat şi efectuat sinteze pentru toate problemele
menţionate, dintr-un număr de 168 de titluri, din care 129 în limba română, 34 în
limba rusă, 2 în limba franceză şi 3 în limba germană. Datele obţinute prin
documentarea amplă făcută, au constituit premize pentru generalizări şi concluzii,
şi au devenit fundamente ştiinţifice pentru lucrarea de faţă.
Astfel ne-au permis să argumentăm laturile de bază ale conţinutului
activităţii de programare şi planificare a antrenamentului prin introducerea unui plan
model pe un an competiţional ciclat pe etape (mezocicluri) specifice nivelului
formativ respectiv, să programăm obiectivele operaţionale şi mijloacele de acţionare
spre raţionalizare pe baza criteriilor de apreciere a nivelului de pregătire tehnico-
tactică şi fizică şi să evidenţiem prognoza dinamicii progresului ca şi dinamica
progresului realizat. În final, cele mai noi concepţii cu privire la pregătirea
juniorilor, ne-au dat motivarea ştiinţifică în elaborarea modelelor obiectivizate cu
direcţionare spre generalizare.
Examinarea documentelor de lucru a profesorilor şi antrenorilor care
pregătesc grupe de juniori II, programări şi planificări, rezultatele testelor şi probelor
de control, performanţa sportivă obţinută, pentru anul competiţional care s-a
încheiat. Datele obţinute au fost supuse criticii şi în funcţie de gradul lor de
actualitate au fost implementate în rezultatul final al cercetării noastre.
Organizarea şi desfăşurarea unui sondaj pentru care s-a alcătuit un
chestionar după toate recomandările conceptuale şi elaborările metodice din
domeniul cercetării sociologice. Chestionarul care a cuprins unsprezece întrebări a
avut drept finalitate obţinerea de indicatori care să conducă la rezolvarea
problemelor cercetării propuse, cu menţiunea că răspunsurile au fost utilizate numai
în scop ştiinţific.
Desfăşurarea unui interviu şi a unor discuţii cu specialiştii din domeniu,
conform planului dinainte stabilit sau discuţii nestructurate, care să ne ofere date
suplimentare referitoare la tema supusă cercetării.
Etapa a II-a experimental-formativă s-a desfăşurat în perioada 2002-2003.
În scopul îndeplinirii obiectivelor cercetării, prin dirijarea practică a
procesului de antrenament care să asigure o programare eficientă a instruirii pe bază
de obiective la juniorii II, a stabilirii conţinuturilor specifice acestui nivel formativ,
am asigurat următoarea organizare:
- Introducerea sub formă experimentală a noilor modele concepute de noi în
urma unei documentări extinse la cercetători din străinătate, prezentată anterior, şi a

45
experienţei proprii, privind planul anual de pregătire, programarea generală a
antrenamentului pe microcicluri săptămânale şi pe lecţii, programarea obiectivelor
operaţionale şi a mijloacelor de acţionare spre raţionalizare, programarea dinamicii
progresului prin verificarea nivelului iniţial de pregătire şi a rezultatelor obţinute
prin lecţii de verificare periodice, în vederea corectării permanente a procesului de
programare. Toate aceste documente întocmite anterior au putut fi verificate în
cadrul experimentului realizat cu o grupă de elevi de la Clubul Sportiv Şcolar Bacău
compusă din 19 subiecţi cu vârsta de 15 - 16 ani, experiment ce a validat caracterul
eficient al programării.
- Desfăşurarea procesului de antrenament cu grupa de experiment, în condiţii
metodico - ştiinţifice, psihopedagogice şi bazate pe cele mai noi date ale fiziologiei
şi psihologiei, care să determine un progres real al nivelului aptitudinilor
psihomotrice şi cunoştinţelor tehnico-tactice precum şi a posibilităţilor de aplicare
în condiţii de concurs a celor antrenate.
Etapa a III-a de finalizare, s-a desfăşurat în perioada 2003-2007.
În cadrul acestei etape s-au prevăzut activităţi de sistematizare şi prelucrare
a datelor obţinute în cadrul experimentului, a celor obţinute din analiza şi sinteza
literaturii de specialitate, a datelor obţinute în urma sondajului aplicat specialiştilor
domeniului. În mod concret s-au prevăzut următoarele direcţii de acţiune:
1. Conceperea de modele obiectivizate cu privire la componentele
antrenamentului sportiv.
2. Conceperea finală a modelelor de programare a obiectivelor operaţionale şi
a mijloacelor de acţionare experimentate.
3. Analiza finală a dinamicii progresului realizat privind componentele: tactică,
tehnică, fizică, cu modelele propuse în viitor a dinamicii progresului.
4. Analiza datelor comparative între grupele martor şi grupa experiment.
Toate aceste sarcini au fost îndeplinite concret, rezultatele obţinute,
comparate cu cele ale martorilor, au dovedit atât clasa ştiinţifică a experimentului,
cât şi formularea unor concluzii veridice cu posibilităţi de generalizare la nivel
naţional.

2.3. Aprobarea şi aplicarea materialelor cercetării

Rezultatele parţiale ale cercetării au fost comunicate în cadrul Conferinţelor
Ştiinţifice Internaţionale (INEFS Chişinău, Republica Moldova, 2002, 2003, 2004,
2006; Universitatea din Bacău, România, 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006;
Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, 2002; Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi,

46
2003, 2004, 2006; Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, 2004, 2005;
Universitatea din Piteşti 2005, 2006) naţionale şi universitare, precum şi în materiale
apărute în edituri de prestigiu (Editura Valinex S.A., Chişinău, 2004, 2005).
Unele articole publicate în literatura de specialitate servesc ca material
metodic în rândurile specialiştilor domeniului nostru iar modelele obiectivizate
întocmite de noi servesc antrenorilor din domeniu pentru a perfecţiona, şi obiectiviza
procesul de antrenament.

47
Capitolul III.
Determinarea metodologiei de
programare a antrenamentului sportiv pe
bază de obiective operaţionale, la
handbaliştii juniori ii

3.1. Conţinutul metodologic al programării antrenamentului

sportiv pe bază de obiective operaţionale, la handbaliştii juniori II
Programarea conţinutului antrenamentului sportiv, ca proces metodico-
ştiinţific de importanţă majoră pentru viitorul performanţei în handbal, impune
corectarea şi găsirea soluţiilor necesare privind ordonarea obiectivelor de instruire-
educare, corespunzător nivelului de pregătire şi cerinţelor jocului competiţional.
Elaborarea unor noi modele de programare ţine de formarea culturii
curriculare ce se defineşte prin:
a) Abandonul vechilor programări şi trecerea la cele noi construite prin
cercetare şi experiment, prin localizarea demersurilor de învăţare/predare pe
obiective a conţinutului activităţii şi evaluării.
b) Plasarea sportivilor în centrul actului educativ prin stimularea demersurilor
interactive care să ducă la o eficientizare mai mare a învăţării.
c) Standardizarea elaborării şi aplicării sistemului de obiective şi mijloace de
acţionare prin asigurarea unui model de joc şi a unei programări coerente.
Pregătirea sportivilor ar necesita să fie reflectată în mod sistematic de
modelul elaborat la nivel naţional privind programarea obiectivelor şi mijloacelor
de acţionare, document ce ar determina în mod pregnant criteriile ştiinţifice
psihopedagogice care stau la baza elaborării şi modernizării învăţământului.
Programa de antrenament, mai bine zis conţinutul ei, trebuie să respecte
cerinţele metodologice prioritare ale învăţării, să asigure respectarea activităţilor
adecvate, să stabilească obiectivele generale şi particulare de instruire: С. В.,
Каледин (1969), J. Piaget (1972), N. Alexe (1983), L. P. Matveev, A. Comovici, L.
Iacob (1998), S. Ionescu, C. Dârjan (1997).
În acest mod optimizarea şi modernizarea antrenamentului sportiv la copii şi
juniori este o activitate de concepţie.

48
 Rezultatele cercetării noastre pot constitui date importante pentru alcătuirea
unei programe de handbal pentru juniorii II. Iniţial, modelul elaborat de noi a fost
argumentat de studierea literaturii de specialitate şi, în baza chestionării ce a avut
drept scop obţinerea de informaţii ajutătoare şi a unor opinii ale profesorilor şi
antrenorilor ce lucrează cu grupele de handbalişti juniori II, a urmat elaborarea
demersului metodico-ştiinţific, pe care l-am urmat în activitatea de cercetare
desfăşurată, şi care impune respectarea unor criterii metodologice pentru alcătuirea
unui model de programare a procesului de antrenament pe bază de obiective
operaţionale.

Stadiul existent al documentelor de organizare şi desfăşurare a

antrenamentului sportiv la handbaliştii juniori II
Selecţia cât mai obiectivă a mijloacelor de antrenament se concretizează în
alcătuirea unor modele, iar utilizarea acestora în pregătirea handbaliştilor, conduce
la ceea ce definim ca programare.
Modelul şi programarea sunt termeni care în sport se folosesc de puţin timp
afirmă autorii: L. Baroga (1972), C. Dârjan (1972), Б. Н. Шустин (1977), М. Я.
Набатникова, (1980), Gh. Zapan (1983), P. Cercel (1983) şi prin care se caută să
se clarifice, să se precizeze şi să se dea chiar noi sensuri unei activităţi trecute
valoroase, căutând sensurile proprii şi explicaţiile exacte acestor doi termeni,
ajungem în domeniul ciberneticii activităţii umane şi a matematicii aplicate.
Programul este o informaţie bine alcătuită, o unitate didactică ce trebuie
percepută, însuşită şi aprofundată de juniori.
Revista „Educaţie fizică şi sport” (1978, 1981, 1982) a reflectat elemente de
programare empirică în handbal şi persistă ideea pregătirii copiilor şi juniorilor sub
formă de proces dinamic şi foarte complex, proces unic, sistematic şi eficient.
Autorii C. Popescu şi I. Chira (1982) susţin că începând practicarea
handbalului în mod organizat la vârsta de 14 ani în mod cert trebuie să forţăm (să
accelerăm) ritmul de instruire şi pregătire, având permanent în faţă direct modelul
handbalului de performanţă.
Ulterior I. C. Negulescu (1997) constată că mutaţiile făcute în ultimii ani
spre coborârea vârstei selecţiei iniţiale şi instruirii încă din perioada prepubertară,
reprezintă o realitate ce se manifestă în aproape toate sporturile. De aceea şi în
handbal apare necesitatea abordării unei astfel de metodologii care să imprime o
nouă şi esenţială orientare teoretică şi metodică în vederea pregătirii tinerilor
jucători.
Conform opiniilor lui I. K. Ghermănescu, V. Gogâltan, E. Jianu, I.

49
Negulescu (1983) la nivelul juniorilor abordarea componentelor antrenamentului
sportiv de-a lungul procesului de instruire ridică o serie de probleme, rezolvarea
cărora ar fi hotărâtoare pentru evoluţia elevilor cuprinşi în acest eşalon.
Modelele de joc prevăzute a fi însuşite la sunt mai complicate (în raport cu
eşalonul precedent) şi dispun de o pondere mai însemnată de pregătire tehnico-
tactică. Îndeplinirea acestui deziderat asigură, pe de o parte, concordanţa dintre
particularităţile de vârstă şi dificultăţile conţinutului programat şi de altă parte,
creează o bună premisă pentru însuşirea rapidă, temeinică, uşoară şi corectă a
elementelor de mare dificultate, programate la nivelul eşaloanelor superioare.
Lipsa programelor moderne creează deficienţe profesorilor şi antrenorilor, îi
trimite la surse de caracter general în vederea întocmirii planurilor de lucru, fapt ce
deteriorează procesul instructiv-educativ, iar rezultatele în ultimii ani sunt sub
aşteptări.
În România, atât din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,
cât şi din partea Federaţiei Române de Handbal, nu există nici un document oficial,
ca de exemplu programa şcolară pentru Cluburile Sportive Şcolare capabile să
vizeze obiective, conţinut, mijloace şi metode în vederea evaluării procesului
instructiv-educativ. Majoritatea documentaţiei are un conţinut de evidenţă şi control,
neaccentuându-se conţinutul pregătirii.
Rezultatele anchetei reflectă faptul că marea majoritate a profesorilor de
handbal evidenţiază lipsa unor programe adecvate pentru pregătirea sportivilor care
practică jocul de handbal, a unei concepţii de pregătire.

Rezultatele anchetei făcute în rândul profesorilor şi antrenorilor care predau

handbalul la juniorii II
Metodele de anchetă sunt auxiliare preţioase ale cercetării complexe (M.
Epuran, 1980). Sunt adecvate atunci când se urmăreşte studiul opiniilor şi motivelor
indivizilor sau grupurilor specifice, în cazul nostru. Metodele anchetei se folosesc
pentru cunoaşterea de ansamblu sau aprofundată a unor relaţii dintre mai multe
variabile (A.C. Moser, 1967).
În alcătuirea chestionarului am urmărit să fim cât mai clari şi precişi în
fixarea obiectivelor cercetării şi apoi să încercăm traducerea acestora în indicatori
(I. Albou, 1975).
Chestionarul tehnico-metodic a fost de tip alternativ, întrebările având între
3 şi 6 variante de răspuns. Opiniile solicitate au vizat nivelul de instruire, concepţia
şi programa unitară, componentele antrenamentului sportiv la acest palier de vârstă
şi interdependenţa acestora în macro, mezo şi microcicluri de pregătire precum şi

50
explorarea surselor de documentare pentru specialişti.
Au fost trimise 100 de chestionare tuturor secţiilor de handbal din C.S.Ş.-
uri, având în vedere că majoritatea specialiştilor îşi iau o grupă (clasă) cu care
parcurg toate stadiile: copii începători, copii avansaţi, copii performanţi sau juniori
III, sau juniori II şi juniori I. După opt ani specialişti încep un nou ciclu.
Specializarea profesorilor şi antrenorilor la nivelul unui studiu este rară şi întâlnită
la începutul carierei.
La ancheta noastră s-au primit 57 de răspunsuri din care şapte au fost
incomplete şi eliminate din cercetare. Întrebările, variantele de răspuns, numărul
răspunsurilor şi corespondentul acestora în procentaje sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul 3
Rezultatele anchetei efectuate cu specialiştii în domeniu (n=50)
Nr.
Întrebare Răspunsuri Pondere
crt.
După părerea dvs. nivelul pregătirii sportive a handbaliştilor din
C.S.Ş. şi L.P.S din ţară este:
a) foarte înalt 0 0%
b) înalt 9 18%
1
c) mediu 40 80%
d) slab 0 0%
e) foarte slab 0 0%
f) alt calificativ 1 2%
Care este rolul şi importanţa secţiei de handbal în cadrul clubului în
care vă desfăşuraţi activitatea ?
a foarte înalt 1 2%
2 b) înalt 8 16%
c) mediu 39 78%
d) slab 2 4%
e) alt calificativ 0 0%
Consideraţi necesară o concepţie unică de pregătire a handbaliştilor
?
3 a) da 45 90%
b) nu 3 6%
c) altă opinie 2 4%
Găsiţi de cuviinţă că ar fi necesară o programă unitară de pregătire a
4 handbaliştilor ?
a) da 48 96%

51
 Nr.
Întrebare Răspunsuri Pondere
crt.
b) nu 2 4%
c) altă opinie 0 0%
Consideraţi că documentele de organizare şi desfăşurare a
antrenamentului sportiv din CSS-uri şi LPS-uri sunt suficiente ?
a) da 3 6%
5
b) nu 7 14%
c) parţial 39 78%
d) greu de răspuns 1 2%
Care sunt izvoarele literare (bibliografice) după care vă conduceţi în
planificarea antrenamentului sportiv ?
a) Materialele publicate de MEC 2 4%
b) Materialele publicate de FRH 6 12%
6
c) Materiale din reviste de specialitate 8 16%
d) Cărţi de specialitate 18 36%
e) Cursuri de perfecţionare organizate de MEC
16 32%
şi FRH
În ce compartimente ale antrenamentului sportiv întâlniţi dificultăţi
în planificarea acestuia la handbaliştii ?
a) Pregătirea tehnică 15 30%
7 b) Pregătirea tactică 7 14%
c) Pregătirea fizică 6 12%
d) Pregătirea teoretică 4 8%
e) Pregătirea psihologică 18 36%
Cum credeţi că ar arăta un clasament al componentelor
antrenamentului sportiv la handbalişti, pe un macrociclu de un an de
pregătire?
a) pregătirea tehnică 20 40%
8 b) pregătirea tactică 12 24%
c) pregătirea fizică 13 26%
d) pregătirea teoretică 2 4%
e) pregătirea psihologică 3 6%
f) alţi factori 0 0%
Unde întâlniţi cele mai mari greutăţi în planificarea antrenamentului
9
sportiv la în handbal ?

52
 Nr.
Întrebare Răspunsuri Pondere
crt.
a) în alcătuirea macrociclurilor (planuri anuale) 22 44%
b) în alcătuirea mezociclurilor (plan pe etapă) 17 34%
c) în alcătuirea microciclurilor (plan
10 20%
săptămânal)
d) în alcătuirea planurilor de lecţie 1 2%
Cum credeţi că ar arăta un clasament al componentelor
antrenamentului sportiv în procente, în cadrul unui mezociclu (etapă)
?
a) pregătirea tehnică 18 36%
10 b) pregătirea tactică 10 20%
c) pregătirea fizică 15 30%
d) pregătirea teoretică 2 4%
e) pregătirea psihologică 5 10%
f) alţi factori 0 0%
Cum credeţi că ar arăta un clasament al componentelor
antrenamentului sportiv în procente, în cadrul unui ciclu săptămânal
?
a) pregătirea tehnică 16 32%
11 b) pregătirea tactică 14 28%
c) pregătirea fizică 15 30%
d) pregătirea teoretică 0 0%
e) pregătirea psihologică 4 8%
f) alţi factori 1 2%

Prelucrarea datelor s-a făcut după A. C. Moser (1967) şi A. Dragnea (1984).

Analiza răspunsurilor s-a realizat la început sub formă necantitativă printr-o
evaluare globală, aceasta a fost urmată de analiza statistică, cuprinzând distribuţii şi
procentaje cu diagrame însoţitoare când acestea erau semnificative.
Cercetarea oricăror fenomene nu se poate realiza numai pe baza unei metode.
Metodele de anchetă surprind opinii ale indivizilor unde obiectivitatea acestora nu
este la cel mai înalt grad.
Metodele de anchetă au particularitatea că înlocuiesc observaţiile condiţiilor
reale cu experienţa mintală a subiectului (R. Binois, 1946). Folosind ancheta se pune
problema dacă răspunsurile pot fi „obiective”, se apreciază că sunt valide pentru că
ele sunt experienţe din practică (autoapreciere).

53
 În momentul formulării întrebărilor am stabilit ce fel de răspunsuri se pot da,
ţinând cont şi de posibilităţile de prelucrare, de tehnicile de analiză.
Centralizând răspunsurile obţinute la întrebările din chestionarul adresat
profesorilor şi antrenorilor, am căpătat drept rezultat informaţii importante legate de
practica antrenamentului sportiv la această vârstă. Astfel, la întrebarea „După
părerea dumneavoastră care este nivelul pregătirii sportive a handbaliştilor ?”, marea
majoritate a respondenţilor au afirmat că nivelul este mediu (80%), o parte
neînsemnată (18%), au fost de părere că nivelul pregătirii handbaliştilor este înalt şi
doar 2% au dat alt calificativ (figura 1).
Cele expuse mai sus ne demonstrează că starea de fapt în handbalul
românesc contemporan, în general, şi pregătirea lui, în particular, are un nivel
satisfăcător şi necesită intervenţii de ordin teoretic şi metodic care ar „înviora” acest
sport pentru o apreciere cu mult mai avansată.
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
foarte înalt înalt mediu slab foarte slab alt calificativ

Fig. 1. Nivelul pregătirii sportive la handbaliştii

Şi răspunsurile la întrebarea nr. 2 confirmă dezideratul analizat, adică 78%

de respondenţi apreciază ca mediu, rolul şi importanţa secţiei de handbal în cadrul
cluburilor în care îşi desfăşoară activitatea (figura 2).

54
 90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
foarte înalt înalt mediu slab alt calificativ

Fig. 2. Rolul şi importanţa secţiei de handbal în cadrul C.S.Ş.

La întrebarea nr. 3: „Consideraţi necesară o concepţie unică de pregătire a

handbaliştilor ?”, 90% au răspuns „da” şi doar 6% au fost de părere că o astfel de
concepţie nu este necesară (figura 3). Astfel, putem conchide faptul că marea
majoritate a specialiştilor practicieni din domeniu respectă opinia conform cărei ar
fi necesară o schimbare novatoare în conceptul de bază teoretico-metodică din
handbalul actual.
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
da nu altă opinie

Fig. 3. Necesitatea concepţiei unice de pregătire

De asemenea, la întrebarea: „Găsiţi de cuviinţă că ar fi necesară o programă

unitară de pregătire a handbaliştilor ?” - aproape toţi chestionaţii 96% consideră că
este nevoie de o astfel de programă şi doar 4% nu au nevoie de ea (figura 4), însă nu
motivează prin nimic, iar procentajul este foarte mic, faţă de importanţa acordată de
noi elaborării unei astfel de programe.

55
 120%

100%

80%

60%

40%

20%

0%
da nu altă opinie

Fig. 4. Necesitatea programei unitare de pregătire

La întrebarea nr. 5: „Consideraţi că documentele de organizare şi desfăşurare

ale antrenamentului sportiv din Cluburile Sportive Şcolare şi Liceele cu Program
Sportiv sunt suficiente ?”, cea mai mare pondere a revenit punctelor d şi e, respectiv
36% şi 32%, adică profesorii şi antrenorii în general operează cu d) cărţi de
specialitate şi e) cursuri de perfecţionare organizate de către Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului şi prin intermediul Federaţiei Române de Handbal. Celelalte
probleme constituind respectiv câte 16%, 12% şi 4%, sunt mai puţin importante şi
nu servesc în mod vădit practica existentă (figura 5).
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
da nu parţial greu de răspuns

Fig. 5. Aprecierea nivelului suficienţei documentelor actuale de organizare şi desfăşurare a

antrenamentului

Fără a sublinia faptul că dispunem de o teorie competitiv puternică, cu

referire la factorii pregătirii handbaliştilor, o mare parte din chestionaţi, respectiv
36% şi 30% au indicat că întâlnesc dificultăţi privitor la comportamentul
antrenamentului sportiv şi anume în ceea ce priveşte pregătirea psihologică şi cea

56
tehnică, fapt ce ne-a determinat să accentuăm necesitatea argumentării şi elaborării
programului de pregătire.
La întrebarea nr. 8: „Cum credeţi că ar arăta un clasament al componentelor
antrenamentului sportiv la handbalişti pe un macrociclu de un an de pregătire?” -
majoritatea celor chestionaţi consideră şi accentuează: pregătirea tehnică 40%,
pregătirea tactică 24%, cea fizică câte 26%, pregătirea psihologică 6% iar cea
teoretică 4%.
Deci, majoritatea specialiştilor au dat un procentaj aproximativ egal cu cel
propus de teoria şi metodica antrenamentului contemporan, lucru ce demonstrează
că practicienii sunt la curent şi cunosc, dar mai puţini utilizează, concepţiile teoretice
existente în literatură referitoare la ponderea factorilor antrenamentului sportiv. La
întrebarea următoare, referitoare la dificultăţile pe care le întâlnesc specialiştii în
vederea planificării procesului de antrenament, 44% dintre chestionaţi au indicat
„alcătuirea macrociclurilor” şi doar 20% din numărul celor chestionaţi au indicat
„alcătuirea microciclurilor”. Întrebările 10 şi 11 în fond ne-au demonstrat că
procentele alocate componentelor antrenamentului în cadrul unui mezociclu şi
microciclu, ca fiind aproximativ acelaşi, un dezechilibru neesenţial a apărut între
numărul de procente rezervat pregătirii tactice şi celei fizice, diferenţa constituind
15%.
După prelucrarea informaţiilor obţinute, analiza rezultatelor ne confirmă
ipoteza avansată în cadrul cercetării noastre şi anume metodologia programării
antrenamentului sportiv al handbaliştilor juniori II pe bază de obiective operaţionale,
va permite trecerea de la o pregătire sportivă desfăşurată fără o orientare
metodologică unitară la un proces de antrenament modern, obiectivizat şi
raţionalizat în concordanţă cu cerinţele şi obiectivele performanţei sportive la acest
nivel de vârstă.
Concluzionând, răspunsurile date pot susţine în mod convingător scopul
anchetei noastre: necesitatea programării antrenamentului sportiv bazată pe
obiectivele operaţionale şi raţionalizarea conţinutului procesului instructiv, adaptată
handbaliştilor juniori II.

Nivelul de pregătire al echipei C.S.Ş. Bacău la începutul experimentului

Analiza efectuată de antrenor la începutul anului competiţional, însoţită de
testările făcute de noi la începutul experimentului, ne-au condus la determinarea
nivelului de pregătire al echipei prezentat în continuare.
La testarea iniţială am aplicat următoarele teste (probe de control)

57
recomandate şi de Federaţia Română de Handbal:
- pentru pregătirea fizică au fost aplicate următoarele probe: 5x30 m, 3x200
m, Testul Cooper, săritura în lungime de pe loc, pentasalt, abdomen, tracţiuni,
flotări;
- pentru pregătirea tehnico-tactică au fost practicate următoarele probe:
dribling printre jaloane, deplasare în triunghi, aruncarea mingii de handbal la
distanţă, aprecierea modului de integrare în jocul echipei şi aplicarea cunoştinţelor
tehnico-tactice.
Pentru aprecierea comportării în timpul jocului s-au avut în vedere
următoarele criterii:
- participarea la realizarea sarcinilor din cadrul fazelor, sistemelor şi formelor
de joc din atac şi apărare stabilite anticipat;
- integrarea în acţiunile colective din atac şi apărare;
- eficienţa acţiunilor proprii privind executarea procedeelor tehnice şi
acţiunile tactice individuale;
- eficienţa finalizărilor (aruncarea la poartă);
- efortul depus de-a lungul întregului joc prin deplasare în teren şi lupta unu
la unu în atac şi apărare.
Aprecierea făcută cu note, deşi subiectivă, ne-a orientat în bună măsură
asupra nivelului de pregătire al echipei din punct de vedere tehnico-tactic.
În baza cunoaşterii nivelului iniţial de pregătire al echipei, a modelului
jocului competiţional ca şi a caracteristicilor calendarului competiţional de la acest
nivel, am procedat la programarea obiectivelor de instruire şi mijloacelor de acţiune
pe mezocicluri, microcicluri şi lecţii, atât pentru antrenamentele comune cât şi în
pregătirea individualizată, efectuând şi o prognozare a evoluţiei nivelului de
pregătire.
La realizarea dinamicii prognozei privind evoluţia nivelului de pregătire s-a
avut în vedere: nivelul iniţial de pregătire determinat de testele aplicate, metodologia
generală care prevede că saltul calitativ apare după aproximativ 4-6 săptămâni de
acumulări cantitative, durata unui mezociclu, condiţiile materiale şi climaterice,
calendarul competiţional.
Prezentarea dinamicii progresului în trepte prezentată în figurile respective ,
sugerează durata perioadei de acumulări urmată de saltul calitativ dorit să apară la
finele perioadei competiţionale.
Prezentăm în figura 6 un exemplu de programare a dinamicii progresului
pentru conducerea mingii printre jaloane:

58
 TIMP (s) 5,90

6,10 6,00

6,14
6,30 6,21
6,27
6,30

6,50
6,48
6,53
6,70 6,64
6,74
6,90
Competiţională 1

Competiţională 2

Competiţională 3

Competiţională 4

Competiţională 5

Competiţională 6

Competiţională 7

Competiţională 8
Testare iniţială
19.08.2002

- 29.09.2002

- 03.11.2002

- 08.12.2002

- 26.01.2003

- 09.03.2003

- 06.04.2003

- 04.05.2003

- 08.06.2003
Pe rioada

Fig. 6. Exemplu de prognoză - dribling printre jaloane C.S.Ş. Bacău

Nivelul iniţial al pregătirii fizice

Proba 5 x 30 m
La testarea iniţială media pe întreaga echipă este de 25,04±0,93s. Deşi media
pe echipă este bună, analiza pe jucători a scos în evidenţă că numai 6 jucători au
realizat un timp mai bun ca media, 13 jucători au un rezultat mai slab. Numai un
singur jucător de pe postul de extremă are un rezultat de 19,50s care evidenţiază
aptitudini deosebite pentru acest post.
De la nivelul constatat iniţial s-a putut prognoza progresul ce urmează a fi
realizat până la finele campionatului respectiv 21s cu o creştere în primele 4
mezocicluri de la 24,88 la 22,65 respectiv cu 2,23s şi în ultimele 4 mezocicluri de
la 22,65s la 21s, respectiv cu un progres de 1,65s.

Proba 3 x 200 m
Prin această probă am constatat nivelul de pregătire privind viteza în regim
de rezistenţă specifică handbalului prin timpul cumulat al celor 3 încercări.
La testarea iniţială s-a obţinut o medie pe întreaga echipă de 106,76±2,09s.
Dacă timpul cumulat ca medie pe întreaga echipă poate fi considerat ca satisfăcător,
totuşi există 10 subiecţi mai slabi ca media.
De la nivelul mediu pe echipă s-a prognozat o dinamică a progresului la
această probă, evidenţiată în anexa 7, până la performanţa de 103,5s.

59
 Săritura în lungime de pe loc
Dacă avem în vedere că această probă este considerată a fi cea care
evidenţiază cel mai bine aptitudinile psihomotrice din punct de vedere calitativ,
îndeosebi forţă - viteză (detentă), apreciem că rezultatul de 2,08±0,17m în medie pe
echipă, este modest, la testarea iniţială, dovedit şi de faptul că 7 jucători au rezultate
mai mici ca media.
Faţă de această situaţie iniţială s-a prognozat un rezultat la finele
campionatului de 2,45 m în medie pe echipă , toţi jucătorii să sară minimum 2,10 m.
În primele 4 mezocicluri creşterea este de 16 cm, iar în ultimele 4 mezocicluri
creşterea este de 21 cm.

Pentasalt
Această testare a evidenţiat mai bine forţa-viteză (detenta) în regim de
anduranţă regională, respectiv repetarea efortului specific.
Rezultatul iniţial de 9,13±0,95 m în medie pe întreaga echipă, l-am
considerat a fi satisfăcător, cu excepţia unui număr de 13 jucători care au un rezultat
sub 9,10 m; restul jucătorilor au o pregătire mai omogenă; un rezultat este excelent
cu o săritură de 12,90 m.
Rezultatul final este prognozat să ajungă la 12,30 m în medie pe întreaga
echipă şi toţi jucătorii să depăşească 12 m. În primele 4 mezocicluri progresul este
preconizat a fi de 1,11 m, iar în ultimele 4 mezocicluri de 2,06 m.

Abdomen
Testul pentru forţa abdominală în regim de anduranţă regională (pe durata a
30”) reprezintă măsurarea unei aptitudini psihomotrice necesară în numeroase
acţiuni în jocul de handbal, dintre care lupta de unu la unu şi aruncarea la poartă.
Rezultatul iniţial de 26,32±2,32 execuţii îl considerăm ca fiind bun. Pentru acest test
se preconizează un progres până la o medie pe echipă de 40 execuţii şi toţi jucătorii
să depăşească 32 execuţii .
Creşterea este mai accentuată în primele 4 mezocicluri.

Tracţiuni
Forţa de tracţiune în braţe necesară în lupta de unu la unu, dar şi în alte
acţiuni, este la începutul pregătirii la un nivel bun cu o medie pe echipă de 8,68±0,66
execuţii; 10 jucători au un nivel mai scăzut decât media, iar restul au rezultate cu
mult peste medie.
De la acest nivel s-a prognozat o creştere medie până la 11 execuţii.

60
Creşterea este mai accentuată în primele 4 mezocicluri.

Flotări
Forţa de împingere a braţelor este la un nivel corespunzător, echipa având la
testarea iniţială o medie de 24,16±2,08 execuţii, 10 jucători au executat peste 24 de
flotări din care 7 jucători au executat peste 25 flotări, trei jucători au executat peste
27 flotări; 9 jucători cu performanţe sub medie.
Pornind de la acest nivel se prognozează o creştere până la 34,21 execuţii în
medie, toţi jucătorii să execute peste 28 flotări, . Creşterea este mai accentuată în
primele 4 mezocicluri.

Testul Cooper
Având în vedere că toţi jucătorii au realizat baremul minim de
2652,63±20,41m se poate aprecia că toţi au o rezistenţă generală corespunzătoare;
10 jucători se plasează sub medie şi 9 jucători peste medie, nivelul de pregătire fiind
foarte omogen.
Omogenitatea existentă are şi un substrat subiectiv, în sensul că unii jucători
după îndeplinirea baremului nu au mai alergat aspect care în viitor trebuie corectat.
Faţă de această situaţie s-a prognozat o creştere a performanţei până la media
pe echipă de 2700 m. Creşterea este mai accentuată în primele 4 mezocicluri .

Nivelul iniţial al pregătirii tehnico-tactice

Dribling printre jaloane
Testul a urmărit evaluarea tehnicii de manevrare a mingii în timpul
driblingului în condiţii de viteză şi de schimbare repetată a direcţiei în alergare. La
testarea iniţială s-a înregistrat o performanţă medie pe întreaga echipă de
6,74±0,19s. Sub medie se află 12 jucători, iar cu o performanţă mai bună ca media
se situează 7 jucători. Se prognozează un progres în pregătire până la o medie pe
echipă de 6,00s . În primele mezocicluri creşterea să fie de la 6,74s la 6,30s respectiv
de 0,47s iar în ultimele 4 mezocicluri creşterea să fie de la 6,30s la 6,00s respectiv
de 0,30s.

Deplasare în triunghi
Specifică apărării, deplasarea în triunghi cuprinde tehnica de deplasare cu

61
paşi adăugaţi, în diferite variante şi succesiuni, caracteristică necesară tuturor
posturilor din apărare. La testarea iniţială s-a înregistrat o medie pe întreaga echipă
de 14,92±0,53s ceea ce reprezintă un rezultat mediocru şi o mare omogenitate.
Această situaţie ne determină să prognozăm o creştere la finele campionatului până
la o medie de 13s şi nici un jucător să nu depăşească 13.5 . În primele 4 mezocicluri
creşterea să fie de la 14,92s la 14,20s respectiv 0,72s iar în ultimele 4 mezocicluri
creşterea să fie de la 14,20s la 13s, respectiv de 1,2s.

Aruncarea mingii de handbal la distanţă

Tehnica de azvârlire a mingii de handbal la distanţă a determinat o medie de
31,70±1,94m, rezultat considerat ca fiind bun. 13 dintre ei au rezultate mai bune ca
media şi numai 6 jucători au rezultate mai slabe ca media. Rezultatul obţinut ne
permite să desemnăm o prognoză de 39m în medie pe echipă şi nici un jucător să nu
arunce mingea sub 38 m .
După primele 4 mezocicluri creşterea să fie de la 31,70m la 35m, respectiv
de 4,70m, iar în ultimele 4 mezocicluri creşterea să fie de la 35m la 39m, respectiv
de 4m.

Aprecierea comportării jucătorilor în joc

Calculul notelor obţinute la criteriile de apreciere stabilite evidenţiază o
medie a notelor de 5,63±0,32 în atac şi 5,53±0,31 în apărare. Aceste aprecieri
reprezintă un nivel scăzut de pregătire tehnico-tactică existent la începutul noului an
competiţional.
Cea mai mare notă este 7, atât în atac, cât şi în apărare, pe care au primit-o
doar 8 jucători în atac (fără portari) şi 4 jucători în apărare, inclusiv portarii.
Deşi nici în atac şi nici în apărare nu s-a înregistrat nici o notă sub 5, nivelul
iniţial al echipei este sub cerinţele unei echipe cu pretenţii la titlul de campioană
naţională.
Faţă de această situaţie se prognozează o creştere în medie, a notelor la 7,50
în atac şi la 7,30 în apărare . În primele 4 mezocicluri creşterea este prognozată a fi
în atac între 5,63 şi 6,55 respectiv cu 0,92 iar în ultimele 4 mezocicluri de la 6,55 la
7,50 respectiv o creştere cu 0,95 puncte. În primele 4 mezocicluri creşterea este
prognozată a fi în apărare de la 5,53 la o medie a notelor de 6,90 respectiv o creştere
cu 1,37 puncte, iar în ultimele 4 mezocicluri o creştere de la nota 6,90 la 7,30 în
medie pe echipă respectiv o creştere de 0,40 puncte.
Diferenţa dintre atac şi apărare vrea să evidenţieze că preocupările pentru
îmbunătăţirea apărării trebuie să fie mai mari ca pentru atac, atunci când se

62
urmăreşte un obiectiv major de instruire şi performanţă.
Concluzii preliminare
Au fost obţinute prin studii şi activităţi practice o serie de date preliminare a
căror implementare în desfăşurarea cercetării au constituit premize obligatorii.
Prin studiul existent al documentelor de organizare şi desfăşurare ale
antrenamentului sportiv, autorii menţionaţi în text, scot cu prisosinţă în evidenţă că
în ce priveşte programarea antrenamentului sportiv la copii şi juniori nu există o
orientare clară şi unitară, cu atât mai negativ fiind faptul că nici nu se cercetează
problema programării pe bază de obiective operaţionale la juniorii II.
În urma anchetei făcute în rândul profesorilor şi antrenorilor care predau
handbalul la juniorii II, rezultă următoarele:
- nivelul pregătirii juniorilor II este mediu;
- documentele actuale de organizare şi programare a antrenamentului sunt
insuficiente şi nu reflectă preocupări speciale pentru programarea pe bază de
obiective operaţionale;
- nu există o concepţie unică de organizare a procesului de antrenament la
juniorii II;
S-a acordat o importanţă deosebită evidenţierii nivelului de pregătire fizică
a subiecţilor din grupa experiment, asupra cărora au fost aplicate testele specifice
jocului de handbal la acest nivel. Astfel datele respective atestă un nivel satisfăcător
la: rezistenţa specifică, la forţă-viteză-rezistenţă, la forţa abdominală, forţa de
împingere în braţe – flotări, rezistenţă generală – testul Cooper, subiecţii respectivi
au însă o valoare modestă la forţă-viteză, săritura în lungime de pe loc, forţa de
tracţiune.
În ce priveşte nivelul iniţial al pregătirii tehnico-tactice, datele obţinute arată
unele contradicţii între rezultatele testelor tehnico-tactice apreciate ca fiind bune, şi
aprecierea comportării în timpul jocului care evidenţiază un nivel tehnico-tactic
scăzut (nota 5,58).
Faţă de nivelul iniţial al subiecţilor din grupa de experiment, au fost
prognozate rezultatele de obţinut pe parcursul anului, astfel s-au prevăzut creşteri
semnificative ale dinamicii progresului la toţi factorii .

3.2. Conţinutul obiectivelor de instruire - educare pentru

jucătorii de handbal juniori II
Obiectivele instruirii reprezintă imagini proiectate ale rezultatelor ce trebuie
obţinute prin acţiunea instructiv-educativă şi indică schimbările dorite prin

63
realizarea învăţării, concretizate în comportamente, cunoştinţe, deprinderi, abilităţi,
strategii, capacităţi, aptitudini, competenţe, concepţii (E. Joiţa, 1998).
Cercetările contemporane prezentate de E. Joiţa, 1998, utilizează patru
noţiuni în abordarea problemei esenţiale a acţiunii instructiv educative: „finalitate”;
„ideal”; „scop”; „obiectiv”. Obiectivele acţiunii instructiv-educative continuă
drumul de concretizare, detaliere, specificare a idealului, scopurilor în plan acţional
bine determinat pe anumite perioade, trecerea de la finalităţile cele mai generale, la
cele specifice.
Astfel, au fost precizate trei categorii de obiective în raport de ordonare: de
la obiective generale la cele specifice şi apoi la cele concrete, operaţionale. În acest
mod au rezultat şi etapele pe care un obiectiv ia forma concretă a unei acţiuni de
învăţare delimitată, care se finalizează într-un comportament învăţat şi posibil de
măsurat şi urmărit – deci a fost operaţionalizat.
Diversificarea finalităţilor educaţiei, instruirii, a scopurilor şi obiectivelor a
condus la punerea problemei ordonării, clasificării şi ierarhizării lor, domeniu care
este denumit; „taxonomia obiectivelor”.
O mai bună orientare a întregii activităţi de pregătire a juniorilor II în
handbal se poate avea dacă sistematizăm obiectivele de instruire şi le ierarhizăm în
funcţie de rangul lor. În figura 7 este redată abordarea sistemică a obiectivelor de
instruire în jocul de handbal.
Pentru stabilirea direcţiilor de acţiune se prezintă prima dată obiectivele
generale pentru pregătirea juniorilor II, ţinând seama de locul acestui eşalon în
cadrul drumului pe care-l parcurg jucătorii de la copii la seniori, de modelul jocului
de handbal la acest nivel şi de obiectivele de pe plan naţional.
Jocul de handbal având un caracter destul de complex, a impus determinarea
obiectivelor de instruire pe factorii antrenamentului care la juniorii II, îmbracă forme
de manifestare specifice şi cu mare importanţă pentru fiecare factor al
antrenamentului în parte (tactic, tehnic, fizic, psihologic, teoretic). De fiecare dată
abordarea factorilor antrenamentului a început cu pregătirea tactică - ierarhizată
superior - deoarece ea este aceea care sintetizează pe toţi ceilalţi factori şi a căror
conţinut îl determină.

64
 MODELUL JOCULUI COMPETIŢIONAL

Obiective generale pentru un an competiţional

Obiective anuale pentru pregătirea tactică

Obiective anuale pentru Obiective anuale pentru Obiective anuale pentru

perfecţionarea sistemelor de joc perfecţionarea formelor de joc perfecţionarea fazelor jocului

Obiective anuale pentru Obiective anuale pentru Obiective anuale pentru Obiective anuale pentru
pregătirea tehnică pregătirea fizică pregătirea psihologică pregătirea teoretică

Elementele şi P. fizică generală Formarea Cunoştinţe despre

procedeele tehnice P. fizică intermediară personalităţii antrenament, joc şi
P. fizică specială jucătorilor competiţie

Obiectivele generale Obiectivele generale Obiectivele generale Obiectivele generale

pentru perioadele pentru perioadele pentru perioadele pentru perioadele de
pregătitoare precompetiţionale competiţionale tranziţie

Obiectivele instructiv-educative pentru fiecare ciclu de pregătire

MC1 MC2 MC3 MC4 MC5 MC6 MC7 MC8

Obiective temă pentru fiecare lecţie de antrenament

Obiective operaţionale pentru fiecare lecţie de

antrenament

Mijloace de acţionare - exerciţii raţionalizate pentru

fiecare obiectiv operaţional

Fig. 7. Ierarhizarea obiectivelor de instruire în jocul de handbal

Anul competiţional fiind împărţit pe perioade, urmează stabilirea

obiectivelor de instruire pentru fiecare perioadă (pregătitoare, precompetiţională,
competiţională şi de tranziţie).
Având determinate obiectivele generale: anuale, pe perioade şi pe factorii
antrenamentului s-au putut stabili obiectivele instructiv-educative pe mezocicluri
(etape de pregătire specifice juniorilor II) şi pe microcicluri săptămânale. În cadrul
microciclurilor săptămânale s-au determinat obiectivele (temele) pentru fiecare
lecţie în parte, care au fost concretizate prin obiective operaţionale şi mijloace de
acţionare.

65
Obiective generale
1. Însuşirea modelului de joc pentru juniorii II;
2. Perfecţionarea elementelor tehnico-tactice fundamentale;
3. Dezvoltarea capacităţilor condiţionale şi coordinative, după o dinamică
ascendentă pe anumite perioade de timp;
4. Optimizarea pregătirii din punct de vedere psihologic şi formarea
personalităţii sportive;
5. Obţinerea formei sportive înaintea competiţiilor oficiale rezervate lor;
6. Învăţarea corectă şi temeinică a conţinutului tehnico-tactic pe postul care se
specializează şi atingerea unui nivel de pregătire fizică corespunzător cerinţelor
jocului;
7. Acumularea de cunoştinţe cu privire la jocul de handbal competiţional;
8. Promovarea juniorilor II în grupele de juniori I şi în loturile naţionale de
juniori II.

Obiective generale anuale pe factorii antrenamentului

Pregătirea tactică
- Perfecţionarea sistemelor de apărare 6:0 pe zonă; 5+1 pe zonă; 5+1
combinat.
- Perfecţionarea sistemelor de atac cu un pivot, a formelor de atac poziţional
şi cu circulaţie de jucători.
- Perfecţionarea acţiunilor tactice în fiecare fază de atac şi apărare.
Pregătirea tehnică
- Creşterea numărului de elemente şi procedee tehnice însuşite şi a eficienţei
lor în jocul competiţional prin acurateţea, virtuozitatea şi precizia lor, atât de pe
postul de bază cât şi de pe alte posturi.
- Subordonarea procedeelor tehnice gândirii, pentru a deveni scheme
operaţionale care pe baza inteligenţei jucătorului să devină însuşiri în stare să
modifice structura motrică.
Pregătirea fizică generală
- Dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice de bază: viteză, forţă, rezistenţă,
concentrare, mobilitate respectiv capacitate aerobă, anaerobă - alactacidă şi
anaerobă - lactacidă.
Pregătirea fizică intermediară (multilaterală)
- Dezvoltarea aptitudinilor selective care fundamentează structura motrică a
jocului de handbal.

66
 Pregătirea fizică specifică
- Dezvoltarea aptitudinilor psihomotrice combinate (viteză - forţă, forţă -
rezistenţă, viteză - îndemânare, viteză - rezistenţă, forţă - îndemânare)
1. Pentru aptitudinile condiţionale
- dezvoltarea forţei maxime (dinamică şi statică), în lupta cu adversarul (1 la
1);
- dezvoltarea forţei pentru rezistenţă de sprint, specifică contraatacului şi
replierii;
- dezvoltarea forţei în regim de rezistenţă pentru pase şi aruncare la poartă;
- dezvoltarea forţei-rezistenţă (de putere), pentru marcajul adversarului,
depăşirea apărătorilor, sărituri;
- dezvoltarea rezistenţei pe termen lung;
- dezvoltarea rezistenţei de putere, pentru dezvoltarea unui număr mare de
acţiuni de joc în luptă cu adversarul (accelerări, decelerări, schimbări de direcţie cu
conţinut tehnico-tactic).
2. Pentru aptitudinile coordinative
- formarea capacităţilor de încadrare în timp (ritm);
- dezvoltarea capacităţii de a reacţiona cu cea mai mare viteză;
- dezvoltarea capacităţii de combinare şi cuplare a mişcărilor;
- dezvoltarea capacităţilor de orientare în teren;
- dezvoltarea capacităţilor de anticipare a acţiunilor adversarului;
3. Pentru supleţe
- mărirea amplitudinii mişcărilor la nivelul articulaţiilor şi elasticitatea
muşchilor.
Pregătirea psihologică
- Creşterea încrederii în execuţia acţiunilor de mare virtuozitate;
- Îmbunătăţirea inteligenţei motrice exprimată în capacitatea de gândire, de
coordonare motrică inclusiv ochi-braţ; ochi-picior; corp-spaţiu-timp.
Pregătirea teoretică
- Îmbunătăţirea sistemului terminologic.
- Cunoaşterea regulilor de joc, a restricţiilor competiţionale.
- Creşterea posibilităţilor de a exprima propriile execuţii.
- Cunoaşterea regulilor de igienă personală şi colectivă.
- Cunoaşterea restricţiilor în consumul de substanţe nocive.
- Creşterea capacităţii de analiză a acţiunilor adversarilor.

67
Obiective generale pe perioadele antrenamentului
A. Obiective generale pentru perioadele pregătitoare
Pregătirea tactică
- Însuşirea elementelor fundamentale ale concepţiei de joc în handbal;
- Perfecţionarea sistemelor de apărare 6:0 şi 5+1 prin însuşirea mecanismelor
de aplicare a lor în joc. Perfecţionarea acţiunilor specifice postului în cadrul fiecărui
sistem de apărare.
- Perfecţionarea sistemului de atac cu un pivot, a circulaţiilor de minge şi
jucători în cadrul sistemului.
- Perfecţionarea aşezării jucătorilor în sistemul de atac cu un pivot în funcţie
de sistemul de apărare al echipei adverse şi îndeplinirea sarcinilor tactice specifice
postului.
- Însuşirea tuturor regulilor de derulare a fazelor de joc şi aplicarea lor în
situaţiile de trecere de la o fază de joc la alta.
- Consolidarea acţiunilor tactice individuale în lupta 1 la 1 (atac - apărare).
- Integrarea eficientă în acţiunile tactice colective din atac şi apărare.

Pregătirea tehnică
- Perfecţionarea tuturor procedeelor tehnice fundamentale şi consolidarea
unor procedee tehnice de mare virtuozitate.
- Corectarea şi chiar restructurarea unor procedee greşit însuşite.
Pregătirea fizică
- Creşterea capacităţii generale de efort solicitând metabolismul aerob,
anaerob şi aerob - anaerob.
- Dezvoltarea capacităţilor condiţionale şi a celor coordinative.
- Asigurarea unui nivel de pregătire fizică generală, auxiliară şi specifică
pentru a realiza cu uşurinţă şi eficienţă sarcinile din timpul jocului.
Pregătirea psihologică
- Dezvoltarea capacităţilor psihice pentru acceptarea şi participarea la
pregătire: iniţiativă, gândire, memorie, atenţie, mobilizare pentru efort.
B. Obiective generale pentru perioada precompetiţională
Pregătirea tactică
- Perfecţionarea sistemelor de apărare 6:0 şi 5+1.
- Perfecţionarea sistemului de atac cu un pivot, a circulaţiilor de minge şi
jucători în cadrul sistemului.
- Perfecţionarea atacului poziţional cu un pivot.
- Perfecţionarea circulaţiei mingii cu circulaţia jucătorilor de pe semicerc.

68
 - Perfecţionarea contraatacului.
Pregătirea tehnică
- Perfecţionarea procedeelor de pasare şi aruncare la poartă în condiţii de
adversitate şi creşterea preciziei aruncărilor.
- Creşterea eficienţei procedeelor de aruncare la poartă pe posturi.
Pregătirea fizică
- Menţinerea vitezei de derulare a fazelor de joc.
- Menţinerea rezistenţei specifice.
- Menţinerea puterii în lupta 1 la 1.
Pregătirea psihologică
- Stimularea şi creşterea voinţei, atenţiei, gândirii şi iniţiativei în timpul
jocurilor şi în pregătire.
- Stimularea încrederii în forţele proprii.
C. Obiective generale pentru perioadele competiţionale
Pregătirea tactică
- Armonizarea factorilor antrenamentului şi pregătirea jocului oficial.
- Însuşirea planului tactic de desfăşurare a acţiunilor individuale şi colective
în timpul jocului competiţional.
- Perfecţionarea sistemelor de joc în apărare şi în atac prin aplicarea celor
învăţate în jocul competiţional.
- Adaptarea planului tactic la situaţiile concrete din timpul jocului
competiţional.
- Obţinerea formei sportive pentru jocul care urmează.
Pregătirea tehnică
- Perfecţionarea procedeelor tehnice de pasare şi aruncare la poartă prin
creşterea eficienţei şi preciziei în execuţie.
- Perfecţionarea unor procedee tehnice de mare dificultate (pase speciale,
aruncări la poartă de pe alte posturi).
Pregătirea fizică
- Menţinerea unui ritm susţinut de joc prin derularea în mare viteză a acţiunilor
individuale şi colective.
- Menţinerea capacităţilor fizice la cote înalte pe toată perioada jocului
competiţional.
Pregătirea psihologică
- Stăpânirea de sine în momente controversate de joc.
- Stimularea iniţiativei în paralel cu creşterea voinţei, atenţiei şi gândirii în
timpul jocului competiţional.

69
 - Dezvoltarea capacităţii de analiză rapidă a eficienţei acţiunilor proprii şi
creşterea voinţei de a învinge.
D. Obiective generale pentru perioada de tranziţie
- Îmbinarea formelor de refacere pasivă şi activă asigurând păstrarea unui
ridicat nivel al capacităţii de efort.
- Practicarea unor sporturi complementare în paralel cu acţiuni culturale şi
educative.
- Acţiuni pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi a refacerii capacităţilor
psiho-fizice pentru a putea relua cu eficienţă următoarea perioadă de pregătire.

Obiectivele operaţionale
Când un obiectiv ia forma concretă a unei acţiuni de învăţare delimitată, care
se finalizează într-un comportament învăţat şi posibil de urmărit şi măsurat,
înseamnă că el a fost operaţionalizat. În acest mod se poate dirija mai bine învăţarea
şi stabili concret sarcinile de lucru şi acţiunile directe implicate în cunoaştere,
înţelegere, aplicare şi interveni oportun în corectare pentru a stabili direcţii de
optimizare.
Acţiunile de învăţare pot fi formulate cu ajutorul unor verbe de acţiune la
conjunctiv: să facă, să exerseze, să execute, să efectueze, să alerge, să se bucure, să
aprecieze (E. Joiţa, 1998).
În esenţă operaţionalizarea vizează adaptarea obiectivelor generale şi medii
la condiţiile situaţiilor predării-învăţării şi presupune elaborarea obiectivelor
educaţionale în termeni de comportamente observabile şi măsurabile (I. Grigoraş,
1995). Cu alte cuvinte, obiectivele operaţionale sunt finalităţi comportamentale
concrete, sau microobiective ce reprezintă nivelul vizibil, accesibil şi măsurabil al
acumulărilor la sfârşitul lecţiilor.
Exemplificarea obiectivelor operaţionale va fi prezentată la subcapitolul
3.4., ca urmare a programării obiectivelor instructiv educative pe mezocicluri şi
microcicluri.
Pentru fiecare obiectiv operaţional s-a stabilit un mijloc de acţionare
(exerciţiu), care creează condiţiile necesare pentru efectuarea acţiunii.

Concluzii preliminare
În baza celor studiate până în prezent s-a alcătuit sistemul obiectivelor de
instruire-educare pentru jucătorii de handbal juniori II, care cuprinde: obiective
generale, obiective generale anuale, pe factorii antrenamentului, obiective generale
pe perioadele antrenamentului, obiective operaţionale şi mijloace de acţionare.

70
Sistemul obiectivelor de instruire şi educare cuprinde capitolele: pregătirea tactică,
pregătirea tehnică, pregătirea fizică (generală – intermediară şi specifică), pregătirea
psihologică şi pregătirea teoretică, pregătirea individualizată pentru jucătorii de
câmp şi pentru portar . Iniţial s-a alcătuit o ierarhizare a obiectivelor de instruire în
jocul de handbal, cu caracter general, care ne orientează modalitatea ştiinţifică de
determinare a obiectivelor operaţionale pentru fiecare lecţie în parte şi nivel de
pregătire.

3.3. Programarea generală a conţinutului antrenamentului

sportiv la nivelul handbaliştilor juniori II
Programarea generală a pregătirii cuprinde două componente:
I. Programul general anual de pregătire, concretizat prin „Graficul planului
anual de pregătire”.
II. Programul general al pregătirii pe microcicluri săptămânale.

I. Programul general anual de pregătire

Este reprezentat prin „Graficul planului anual de pregătire” (tabelul 4) care,
în baza calendarului competiţional oficial, cuprinde 8 mezocicluri (etape) cu durată
cuprinsă între 4 şi 6 săptămâni.
Programul general de pregătire (tabelul 4) are la juniorii II o importanţă deosebită
privind orientarea întregii programări a instruirii.
La acest nivel, programul general anual prezentat în „Graficul planului anual
de pregătire” (tabelul 3), are particularităţi specifice privind calendarul
competiţional, prezenţa perioadelor pregătitoare, precompetiţionale şi
competiţionale în fiecare mezociclu (etapă), durata redusă a microciclului
săptămânal şi desemnarea jocului competiţional ca mijloc de pregătire deosebit de
important. Toate acestea determină obligativitatea întocmirii acestui document de
planificare la juniorii II.
II. Programarea generală a componentelor antrenamentului pe
microcicluri săptămânale şi pe lecţii
Programul general al pregătirii este riguros defalcat pe microcicluri
săptămânale care cuprind: componentele antrenamentului, durata fiecărei lecţii de
antrenament şi intensitatea lucrului. Anul competiţional cuprinde 41 microcicluri
săptămânale.

71
 Alcătuirea programului săptămânal are în vedere:
a) Pregătirea pe parcursul săptămânii se realizează în 5 zile - de luni până
vineri.
b) Locul lecţiei în cadrul microciclului determină durata şi intensitatea lucrului.
c) Durata unei lecţii este între 60 şi 120 de minute, durata cea mai mare fiind
la mijlocul săptămânii.
d) Intensitatea efortului este cuprinsă între 70 şi 95% din posibilităţi şi are în
vedere aceeaşi curbă cu maximum la mijlocul săptămânii.Intensitatea efortului este
determinată de nota generală în care sunt organizate exerciţiile ca densitate, durată,
număr de repetări şi pauza de revenire după efort, în aşa măsură încât fiecare
exerciţiu să aibă conţinut cât mai compact, respectiv pregătire tehnico-tactică şi să
se facă în regim de pregătire fizică, iar în pregătirea fizică să fie utilizate cu prioritate
acţiuni tehnico-tactice. Intensitatea crescută din majoritatea lecţiilor este
determinată şi de faptul că durata lor este mai mică.

72
 Locul de Probe de Calendar Mezociclu

Nr.
Perioade Data
Anul

Luna

Ciclu
pregătire control competiţii pregătire

1 Aug.
19.08 – 20.08
2
Cantonament P.
preg. Slănic pregătitoare 19.08 – 15.09 3
Moldova Mezociclul
4
I
Sept.

La club precometiţio. 5 -6
16.09 – 26.09
p. competition. T.1
Turneu -Botoşani T. -Botoşani 27.09 – 29.09
7
30.09– 01.10 P.
Oct.

30-09 – 20.10
8
pregătitoare
2002

La club Mezociclul 9
II 10 -11
precometiţio.
21.10 – 31.10
p. competition. T.2
Turneu -Bacău T. -Bacău 01.11 – 03.11
Nov.

12
P.
04.11 – 24.11
13
pregătitoare
La club Mezociclul 14
II
precometiţio. 25.11 – 05.12 15 -16
Dec

p. competition. T.3
Turneu – Suceava T. – Suceava 06.12 – 08.12
17
La club 10.12 – 11.12
Turneu preg. Danemarca P. 18
T. Danemarca 09.12 – 12.01
Thisted-Isr pregătitoare
Thisted-Isr 19
Mezociclul
Cantonament preg.
Ian.

IV 20
– Vatra Dornei
precometiţio.
13.01 – 23.01 21 -22
La club
p. competition. T.4
Turneu -Vaslui T. -Vaslui 24.01 – 26.01
23
27.01 – 28.01
P. 24
pregătitoare 27.01 – 23.02
25
La club Mezociclul
Febr.

V 26

precometiţio. 27 -28
24.02 – 06.03
Turneu -Iaşi p. competition. T.5
Turneu -Iaşi 07.03 – 09.03
2003

29
P.
pregătitoare 10.03 -23.03
30
Mart.

La club Mezociclul
VI precometiţio. 31 – 32
24.03 – 03.04
p. competition. T.6
Turneu –P-Neamţ T. – P-Neamţ 04.04 – 06.04
P. 33
07.04 – 20.04
Apr.

La club pregătitoare 34
Mezociclul
VII precometiţio.
21.04 – 02.05 35 – 36
Meciuri pregătire
p. competition. T.7
Turneu semifinal T. – semifinal 03.05 – 04.05
37
Probe finale P.
Mai

38
La club pregătitoare 05.05 – 25.05
MezociclulVI 39
II
precometiţio. 26.05 – 06.06 40 – 41
Meciuri pregătire
p. competition. T.Final
Iun

Turneu final Turneu final 07.06 – 08.06

73
Tabelul 4.Graficul planului anual de pregătire pe anul competiţional 2002-2003 - echipa C.S.Ş. Bacău
 e) Conţinutul microciclului este determinat şi de locul lui în cadrul
mezociclului. În primele microcicluri din fiecare mezociclu primează pregătirea
tehnică şi fizică generală, cu cât ne apropiem de competiţia oficială se realizează un
oarecare echilibru între pregătirea fizică intermediară şi cea specială, pregătirea
tehnică şi tactică la care se adaugă pregătirea psihologică şi teoretică. În cadrul
microciclurilor din ultimele două săptămâni (precompetiţională) creşte programarea
obiectivelor care vizează pregătirea fizică specifică şi cea tactică.
Modul de abordare a programării obiectivelor operaţionale a avut în vedere
intrarea într-o anumită formă sportivă pentru cele 5 jocuri oficiale. Acest algoritm
se urmăreşte în organizarea fiecărui mezociclu şi respectiv microciclu.
Iată în continuare un microciclu săptămânal defalcat pe zile şi lecţii de
antrenament:
Tabelul 5.
Microciclul 1 (29) perioada 10-16.03 (pregătitoare VI) – Grupa experiment
Sâmbăt Dumin
Nr. lecţie L1 L2 L3 L4 L5
ă ică
Ziua 10.03 11.03 12.03 13.03 14.03 15.03 16.03
Specific Refacere P. P. Fizică P. Fizică P. Liber Liber
antrenam Sporturi Tehnică Generală. Generală Tehnică
ent Complem P. P. P. P. Tactică
entare Individual Tehnică Tehnică P.
izată P. P. Individua
Individua Tactică lizată
lizată
Durata 70’ 100’ 120’ 120’ 100’
Intensit 75% 85% 95% 95% 85%

3.4. Programarea obiectivelor instructiv-educative şi a

mijloacelor de acţionare pe mezocicluri, microcicluri săptămânale
şi lecţii
Programarea fiind o activitate metodică de concepţie prin care antrenorul
stabileşte modul de abordare a componentelor antrenamentului, sunt necesare în
prealabil analize obiective asupra documentelor care urmează:
- modelul jocului de handbal pentru juniorii II;
- calendarul competiţional elaborat de Federaţia Română de Handbal;
- nivelul de pregătire al echipei;

74
 - prognoza dinamicii progresului;
- progresul înregistrat după fiecare etapă de pregătire;
- sistemul obiectivelor de instruire şi educare la acest nivel;
- lista obiectivelor de instruire-educare şi mijloacele de realizare pentru
juniorii II;
În urma acestor analize sunt elaborate 8 programe de pregătire pe
mezocicluri în cadrul cărora s-a îmbinat programarea liniară cu programarea
concentrică a obiectivelor, urmărind perfecţionarea continuă şi corelată a tuturor
componentelor pregătirii.
Mezociclul, în sistemul competiţional al juniorilor II, reprezintă o unitate
tehnico-tactică-fizică la care se adaugă pregătirea psihologică şi teoretică şi care, în
consecinţă, solicită prezenţa tuturor factorilor antrenamentului.
Prin perioadele de pregătire cuprinse şi ritmul eşalonării componentelor
antrenamentului, mezociclul se constituie ca algoritm optim pentru finalizarea
activităţii, finalizare evidenţiată atât prin indicatorii fizici, tehnici şi tactici, cât şi
prin rezultatul jocurilor oficiale din perioadele competiţionale. În cadrul
mezociclului activităţile sunt traduse în operaţii fizice adecvate. Mezociclul este o
programare operativă pe termen scurt.
În programare s-a ţinut seama de cele ce urmează:
- suntem la intersecţia dintre începutul perfecţionării şi perfecţionarea de elită,
când am depăşit perioadele de învăţare pentru majoritatea componentelor jocului;
suntem în plină consolidare-perfecţionare.
- am abordat jocul de handbal ca fiind un sistem hipercomplex a cărui
componente sunt şi trebuie să fie şi în procesul de antrenament în anumite relaţii
interne şi externe, aşa cum se întâmplă în cadrul jocului competiţional.
- jocul este considerat ca un exerciţiu compact ce cuprinde acţiuni a căror
conţinut este tehnic – fizic – tactic - psihologic şi teoretic.
- jocul competiţional din cadrul Campionatului Naţional de Juniori II, ca şi
jocul de pregătire, sunt asimilate ca principale mijloace de pregătire la acest nivel.
- modul de programare a jocurilor oficiale ne formează convingerea că întreg
anul competiţional al juniorilor II este o perioadă pregătitoare continuă, cristalizată
prin mezocicluri.
- programarea la intervale de 4 - 6 săptămâni a unui număr de 5 jocuri oficiale
care au loc pe parcursul a 3 zile constituie premiza pentru periodizarea şi etapizarea
procesului de antrenament, formând 8 mezocicluri, fiecare mezociclu cuprinde
perioadă pregătitoare, perioadă precompetiţională şi perioadă competiţională ceea
ce determină prezenţa în fiecare mezociclu a tuturor componentelor

75
antrenamentului.
- eşalonarea componentelor pregătirii, respectiv a obiectivelor operaţionale,
are în vedere o anumită ordine, ţinând seama de distanţa faţă de perioada
competiţională.
- cantitatea totală a programării factorilor antrenamentului depinde de
prioritatea fiecărei componente, care la juniorii II este: 1 - pregătirea tehnică; 2 -
pregătirea fizică; 3 - pregătirea tactică. Această prioritate în programarea
obiectivelor de instruire la juniorii II nu schimbă ierarhizarea generală a
componentelor antrenamentului care prezintă pe primul plan pregătirea tactică a
căror cerinţe realizează în fapt sintetizarea pregătirii tehnice, fizice, psihologice şi
teoretice, aşa cum am precizat anterior.
Mezociclul 1
Este situat în perioada 19.08-29.08 şi cuprinde:
- 42 zile calendaristice;
- 6 microcicluri săptămânale din care: 4 microcicluri în perioada de pregătire,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 26 lecţii de antrenament, 4 jocuri de pregătire şi 5 jocuri oficiale.
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 27 obiective de instruire
din care: 12 obiective pentru pregătirea tehnică, 5 obiective pentru pregătirea tactică,
7 obiective pentru pregătirea fizică, un obiectiv pentru pregătirea psihologică, un
obiectiv pentru pregătirea teoretică şi un obiectiv pentru refacere.
Mezociclul 2
Este situat în perioada 30.09-03.11 şi cuprinde:
- 35 zile calendaristice;
- 5 microcicluri săptămânale din care: 3 microcicluri în perioada de pregătire,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 23 lecţii de antrenament, 2 jocuri de pregătire şi 5 jocuri oficiale.
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 26 obiective de instruire
din care: 10 obiective pentru pregătirea tehnică, 3 obiective pentru pregătirea tactică,
5 obiective pentru pregătirea fizică, 1 obiectiv pentru pregătirea psihologică, 1
obiectiv pentru pregătirea teoretică şi 1 obiectiv pentru refacere, 2 obiective pentru
pregătirea a jucătorilor de câmp; 3 obiective pentru portar.
Mezociclul 3
Este situat în perioada 04.11-08.12 şi cuprinde:
- 35 zile calendaristice;

76
 - 5 microcicluri săptămânale din care: 5 microcicluri în perioada pregătitoare,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 23 lecţii de antrenament, 1 joc de pregătire şi 5 jocuri oficiale.
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 35 obiective de instruire
din care: 9 obiective pentru pregătirea tehnică, 9 obiective pentru pregătirea tactică,
8 obiective pentru pregătirea fizică, 3 obiective pentru pregătirea individualizată a
jucătorilor de câmp; 3 obiective pentru portar, un obiectiv pentru pregătirea
psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru refacere.
Mezociclul 4
Este situat în perioada 09.12-26.01 şi cuprinde:
- 42 zile calendaristice;
- 6 microcicluri săptămânale din care: 4 microcicluri în perioada pregătitoare,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 26 lecţii de antrenament, 6 jocuri de pregătire şi 3 jocuri oficiale.
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 35 obiective de instruire
din care: 9 obiective pentru pregătirea tehnică, 8 obiective pentru pregătirea tactică,
11 obiective pentru pregătirea fizică, un obiectiv pentru pregătirea individualizată a
jucătorilor de câmp; 2 obiective pentru portar, 2 obiective pentru pregătirea
psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru refacere.
Mezociclul 5
Este situat în perioada 27.01 - 09.03 şi cuprinde:
- 42 zile calendaristice;
- 6 microcicluri săptămânale din care: 4 microcicluri în perioada pregătitoare,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 29 lecţii de antrenament, un joc de pregătire şi 5 jocuri oficiale.
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 55 obiective de instruire
din care: 16 obiective pentru pregătirea tehnică, 11 obiective pentru pregătirea
tactică, 12 obiective pentru pregătirea fizică, 11 obiective pentru pregătirea
individualizată a jucătorilor de câmp; 2 obiective pentru portar, un obiectiv pentru
pregătirea psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru
refacere.

Mezociclul 6
Este situat în perioada 10.03 - 06.04 şi cuprinde:

77
 - 35 zile calendaristice;
- 6 microcicluri săptămânale din care: 4 microcicluri în perioada pregătitoare,
2 microcicluri în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- 19 lecţii de antrenament, 2 jocuri de pregătire şi 5 jocuri oficiale;
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 42 de obiective de
instruire din care: 11 obiective pentru pregătirea tehnică, 12 obiective pentru
pregătirea tactică, 10 obiective pentru pregătirea fizică, 5 obiective pentru pregătirea
individualizată a jucătorilor de câmp; un obiectiv pentru portar, un obiectiv pentru
pregătirea psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru
refacere.
Mezociclul 7
Este situat în perioada 07.04 - 04.05 şi cuprinde:
- 28 zile calendaristice;
- 4 microcicluri săptămânale din care: 2 microcicluri în perioada pregătitoare,
unul în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada competiţională;
- 18 lecţii de antrenament, 2 jocuri de pregătire şi 2 jocuri oficiale;
- în cadrul lecţiilor de antrenament sunt programate 36 de obiective de
instruire din care: 9 obiective pentru pregătirea tehnică, 7 obiective pentru pregătirea
tactică, 7 obiective pentru pregătirea fizică, 8 obiective pentru pregătirea
individualizată a jucătorilor de câmp; 2 obiective pentru portar, un obiectiv pentru
pregătirea psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru
refacere.
Mezociclul 8
Este situat în perioada 05.05 - 08.06 şi cuprinde:
- 35 zile calendaristice;
- 5 microcicluri săptămânale din care: 3 microcicluri în perioada pregătitoare,
un microciclu în perioada precompetiţională şi un microciclu în perioada
competiţională;
- un joc de pregătire şi 2 jocuri oficiale.
- 24 lecţii de antrenament, în cadrul cărora sunt programate 42 de obiective de
instruire din care: 6 obiective pentru pregătirea tehnică, 10 obiective pentru
pregătirea tactică, 14 obiective pentru pregătirea fizică, 7 obiective pentru pregătirea
individualizată a jucătorilor de câmp; 2 obiective pentru portar, un obiectiv pentru
pregătirea psihologică, un obiectiv pentru pregătirea teoretică, un obiectiv pentru
refacere.
În tabelul 6 este prezentat un exemplu de mezociclu ce reprezintă

78
programarea obiectivelor de instruire pe lecţii de antrenament pentru echipa C.S.Ş.
Bacău, juniori II.

79
 Tabelul 6. Programarea obiectivelor instructiv-educative pe lecţii de antrenament în mezociclul I, perioada 19.08 - 29.09. 2002
80

Perioada PREGĂTITOARE PRECOMPETIŢIONALĂ COMPETIŢ.

Microciclu 1 2 3 4 5 6
Ziua L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D L M M J V S D
Nr.crt.

19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. 31. 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29.
Data
08 08 08 08 08 08 08 08 08 08 08 08 08 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09 09
Durata(min.) 60 70 90 70 70 L L 60 90 100 80 60 L L 60 100 100 100 60 L L 60 90 100 100 70 L L 70 80 100 90 JP JP L 100 90 90 90 180 180 90
Intensitatea(%) 70 80 80 80 80 L L 75 80 90 80 75 L L 75 80 65 80 75 L L 70 80 85 85 70 L L 70 80 90 90 90 90 L 90 90 90 90 95 95 95
OBIECTIVE
1 D1 a
2 D3 d
3 B1 d a c c a
4 B3 a b
5 B4 a a ad ae

2 JOCURI CAMPIONATUL NAŢIONAL JUNIORI II

2 JOCURI CAMPIONATUL NAŢIONAL JUNIORI II
1 JOC CAMPIONATUL NAŢIONAL JUNIORI II
6 B2 a a a a
7 CI1 a bc ac b b ac bc bc
8 CI2 a bd
9 B 12 a
10 B 14 ac ac ac bc c ac c a ac

JOC PREGĂTIRE
JOC PREGĂTIRE

JOC PREGĂTIRE

JOC PREGĂTIRE
11 B5 a b b d de ef
12 B7 a a b
13 CI3 a a cd cd
LIBER
LIBER

LIBER
LIBER

LIBER
LIBER

LIBER
LIBER

LIBER
14 CI5 a a
15 A6 a
16 A1 ab ab
17 A3
18 B8 ab bc bc a
19 C II 2 a b
20 C II 3 ab
21 B9 c
22 B 11 ac ac bc ac
21 B 13 ac ac
22 A2 bd
23 C III 3 ab a c
24 A5 ab
25 D2 b b b b cd cf e

Legendă: A – pregătirea tactică; B – pregătirea tehnică; C. I. – pregătire fizică generală; C.II. – pregătirea fizică intermediară; C.III. –
pregătire fizică specifică; D – refacere, pregătire psihologică, pregătire teoretică; E – pregătire individualizată a jucătorilor de câmp;
F – pregătirea portarului;
1, 2,….– numărul obiectivelor operaţionale; a, b, c – codul exerciţiului;
 Programarea obiectivelor operaţionale pentru fiecare lecţie de
antrenament
Ca urmare a programării obiectivelor de instruire şi educare şi a mijloacelor
de acţionare (exerciţiilor) pe mezocicluri, microcicluri şi lecţii, s-a procedat,
succesiv pentru fiecare obiectiv de instruire şi educare (temă) la stabilirea
obiectivelor operaţionale.
Determinarea obiectivelor operaţionale s-a făcut ţinând seama de:
- Obiectivul – temă stabilit pentru lecţia respectivă (obiectivul de instruire
educare programat în cadrul lecţiei de antrenament, capătă şi denumirea de temă
pentru antrenamentul respectiv);
- Tipul de obiectiv (cognitiv, motric, psihomotric, afectiv, social, moral,
estetic);
- Perioada de pregătire în care se află lecţia de antrenament;
- Nivelul de pregătire atins, observabil sau măsurabil.
Exemple de obiective operaţionale
Mezociclul nr.1: 19.08 – 29.09.2002
Perioada pregătitoare: 19.08 – 15.09.2002
Microciclul nr. 1: 19.08 – 25.08.2002
Operaţionalizarea obiectivelor instructiv-educative pentru lecţia 1: 19.08
Durata 60’; intensitate 70%
- Încălzire 4’- se execută individual;
D.1. Obiectiv instructiv-educativ temă 1: acomodarea cu efortul.
- Obiectiv operaţional: jucătorii să participe la un sport complementar.
- Mijloc de acţionare: joc fotbal bilateral 6 la 6 câte 15’, intensitate 70%.
D.2. Obiectiv instructiv-educativ temă 2: pregătire teoretică: raportul dintre
tehnică şi tactică.
- Obiectiv operaţional: elevii să înţeleagă şi să explice legătura dintre tehnică
şi tactică.
- Mijloc de acţionare: expunere 10’, discuţii 10’
- Încheiere 3’: exerciţii de relaxare şi respiraţie.
Operaţionalizarea obiectivelor instructiv-educative pentru lecţia nr. 2: 20.08
Durata 70’; intensitate 80%
- Încălzire 7 min. - se execută individual;
B.1. Obiectiv instructiv-educativ temă 1: Perfecţionarea deplasărilor pe timpul
replierii (startul, sprintul, alergare cu spatele, opriri, porniri, schimbări de direcţie)
– 30’.
- Obiectiv operaţional: jucătorii să execute eficient în cadrul replierii

81
elementele mişcării în teren în funcţie de acţiunile adversarului direct.
- Mijloc de acţionare (a): 6 apărători contra 6 atacanţi care execută pase în atac
poziţional; la semnal sonor: pasă la portar moment când apărătorii pleacă pe
contraatac iar atacanţii marchează strict câte un apărător în repliere.
B.3. Obiectiv instructiv-educativ temă 2: Perfecţionarea deplasărilor pe timpul
contraatacului – 15’.
- Obiectiv operaţional: jucătorii să execute în viteză deplasările în cadrul
ştafetei când se va desemna învingătorul şi aprecia execuţia.
- Mijloc de acţionare (a): ştafetă pe un teren de 30 m cuprinzând patru
procedee ale mişcării în teren cu întrecere între 3 echipe egale de 3X.
B.4. Obiectiv instructiv-educativ temă 3: Perfecţionarea paselor scurte şi lungi
pe contraatac – 15’.
- Obiectiv operaţional: jucătorii să execute cu precizie pase scurte şi lungi, pe
poziţia viitoare 8X, pauză 20”.
- Mijloc de acţionare: pase în doi din alergare pe lungimea terenului – distanţă
între jucători de 4 m; la întoarcere pase din alergare, pe liniile laterale ale terenului
peste jucătorii care execută pasele scurte.
- Încheiere 3’: exerciţii de relaxare şi respiraţie.
Operaţionalizarea obiectivelor instructiv-educative pentru lecţia nr. 5: 23.08
Durata 70’; intensitate 80%
B.4. Obiectiv instructiv-educativ temă 1: Perfecţionarea paselor scurte şi lungi
pe contraatac – 15’.
- Obiectiv operaţional 1: jucătorii să execute cu precizie diferite pase speciale
în cadrul jocului „cine ţine mingea mai mult”.
- Mijloc de acţionare (d): jocul „cine ţine mingea mai mult”, 2X5’, p. 1’, I.
80%.
- Obiectiv operaţional 2: Jucătorii să execute pase precise în tempo foarte
susţinut.
- Mijloc de acţionare (a): pase în doi din alergare în viteză pe lungimea
terenului, distanţă între jucători 4 m; la întoarcere pase din alergare în tempo susţinut
pe liniile laterale ale terenului peste jucătorii care execută pase scurte.
B.5. Obiectiv instructiv-educativ temă 2: Perfecţionarea paselor în faza a IV-a a
atacului – 25’.
- Obiectiv operaţional 1: executarea rapidă a paselor cu procedee adecvate
direcţiei de pasare din atac poziţional.
- Mijloc de acţionare: Pasele 1-7, 4x2’, p. 30”, I. 80%.
- Obiectiv operaţional 2: executarea diferitelor procedee din atac cu circulaţie

82
de jucători.
- Mijloc de acţionare: pase cu circulaţie în 8, 4x1’, p.30”, I. 80%.
C.I.2. Obiectiv instructiv-educativ temă 3: Dezvoltarea musculaturii membrelor
inferioare – 20’.
- Obiectiv operaţional 1: execuţia se face cu opunerea rezistenţei.
- Mijloc de acţionare (b): culcat dorsal, talpă în talpă câte doi jucători,
împingeri alternative 4x1’, p. 30”, I. 70%.
- Obiectiv operaţional 2: Să se execute cu ridicarea genunchilor sus.
- Mijloc de acţionare: alergare cu genunchii sus 4x10m, p. 30”, I. 85%.
- Încheiere 3’: exerciţii de relaxare şi respiraţie.
Concluzii preliminare
Pentru o programare ştiinţifică a antrenamentului pe bază de obiective
operaţionale, se impune parcurgerea unui demers metodico-ştiinţific pe care l-am
construit din 14 etape de lucru, care au condus la o cercetare minuţioasă şi bine
argumentată.
Etapa 1. Determinarea modelului jocului de handbal competiţional la care
participă juniorii II ;
Etapa 2. Alcătuirea calendarului competiţional la care participă echipa ;
Etapa 3. Determinarea perioadelor, ciclurilor şi microciclurilor de pregătire
a jucătorilor din echipa respectivă;
Etapa 4. Cunoaşterea obiectivă a nivelului de pregătire a jucătorilor din
echipa respectivă;
Etapa 5. Aprecierea cât mai realistă a dinamicii progresului pe care-l pot
realiza juniorii II;
Etapa 6. Determinarea sistemului obiectivelor de instruire-educare pentru
juniorii II (generale anuale, generale pe factorii antrenamentului, pe perioade,
mezocicluri şi microcicluri, pentru pregătirea individualizată a jucătorilor de câmp
şi a portarilor) ;
Etapa 7. Ierarhizarea obiectivelor de instruire;
Etapa 8. Programarea obiectivelor operaţionale pe mezocicluri şi perioade
şi a mijloacelor aferente raţionalizate ;
Etapa 9. Corectarea programării iniţiale pe baza testărilor intermediare;
Etapa 10. Dinamica progresului realizat în urma testării finale (tabelele 19-
22, figurile 12-24);
Etapa 11. Sistemul obiectivelor operaţionale şi a mijloacelor de acţionare
raţionalizate ;
Etapa 12. Alcătuirea modelelor obiectivizate;

83
 Etapa 13. Contribuţii la determinarea modelului jocului de handbal;
Etapa 14. Analiza nivelului de pregătire al echipei la finele Campionatului
Naţional de Juniori II şi stabilirea obiectivelor de instruire pentru anul viitor.
În urma analizei datelor preliminare, au fost concepute următoarele forme
de programare, definitivate în urma experimentului:
1. programul general anual de pregătire;
2. programarea generală a componentelor antrenamentului pe microcicluri
săptămânale şi lecţii în cadrul cărora se cuprinde durata şi intensitatea efortului .
3. programarea obiectivelor instructiv-educative şi a mijloacelor de acţionare
pe mezocicluri, microcicluri şi lecţii cuprinse în anexa 4. Fiecare mezociclu
cuprinde: perioada la care se referă, numărul de zile calendaristice, numărul de
microcicluri săptămânale pentru fiecare perioadă (pregătitoare, precompetiţională şi
competiţională; numărul de lecţii de antrenament; numărul de jocuri de pregătire,
numărul de jocuri oficiale; repartizarea obiectivelor operaţionale pe lecţii).

84
85
Capitolul IV. Argumentarea
experimentală a programării
antrenamentului pe bază de obiective
operaţionale la nivelul juniorilor II

4.1. Modele obiectivizate ale pregătirii şi programării

antrenamentelor pe bază de obiective operaţionale
Elaborarea modelelor obiectivizate
Modelele obiectivizate au fost elaborate în baza modelului de joc şi a
modelului anual de pregătire pentru handbaliştii juniori II .
Elaborarea modelelor obiectivizate prezentate în continuare, în funcţie de
perioadele procesului instructiv-educativ al antrenamentului sportiv, au la bază
existenţa acelor obiective instructive de performanţă ce diferă în dependenţă de
perioadele corespunzătoare ale ciclului anual, având o proprie structură şi pondere
la fiecare perioadă de pregătire.
Modelele elaborate corespund perioadelor pregătitoare, precompetiţională şi
competiţională, prin faptul că acestea sunt adecvate cerinţelor procesului instructiv-
educativ, de asemenea calendarului competiţional corespunzător lor, iar în mod
deosebit adecvat realizării modelului de pregătire anual.
Diferenţa între microciclurile obiectivizate este aceea că în cadrul acestora,
dominanta în procesul instruirii cade în unul sau altul din aspectele menţionate
anterior (componenta pregătirii) în raport de obiectivele „expres” ce se detaşează
din constatările şi observaţiile întreprinse.
Repartizarea modelelor obiectivizate s-a efectuat conform obiectivelor
intermediare ale etapei respective.
Componentele structurale ale modelelor şi microciclurilor obiectivizate nu
diferă considerabil de modelul anual de pregătire.
Sistemele obiectivizate, prezentate (I-X) s-au alcătuit concis în baza
abrevierilor stabilite, specificându-se detaliile raportate la numărul de repetări,
timpul de lucru, pauza, distanţa şi normele de control.
Modelele obiectivizate pot fi considerate repere metodice pentru fiecare
profesor, antrenor, necesare pentru obiectivizarea procesului instructiv-educativ.
Orice profesor şi antrenor îşi proiectează propriul sistem de acţiune în funcţie

86
de obiectivele imediate, mijloacele cele mai eficiente şi eficace, detaşate din
experienţa didactică proprie. Mijloacele sunt selectate pentru a optimiza procesul
antrenamentului sportiv în condiţiile existente.
Referitor la posibilităţile de lucru cu modelele obiectivizate este necesar să
constatăm aspectul de bază, respectiv modelele obiectivizate şi componentele lor au
preluat toate aspectele adecvate modelului anual de pregătire din cadrul procesului
instructiv-educativ şi ale modelului de joc pe care le-a transformat în diferite tipuri
de obiective şi le-a programat spre a fi rezolvate.
Secvenţele modelelor obiectivizate sunt adresate perioadelor de pregătire,
precompetiţionale şi competiţionale, rezolvând, în mare măsură, problematica
tuturor componentelor, programându-le din punct de vedere calendaristic pe luni,
săptămâni şi zile de antrenament.
Astfel, modelele şi secvenţele obiectivizate îmbină şi calendarul
competiţional planificat.
În anexele modelelor obiectivizate, mijloacele şi componentele acestora
alcătuiesc o serie de algoritmi care finalizează programarea procesului instructiv din
cadrul modelării.
Pregătirea tehnică, componenta de bază pentru această vârstă, este prezentată
în modelele noastre obiectivizate într-un procentaj de 37,31% din totalul orelor de
pregătire şi a cuprins mai multe aspecte.
Experimentul desfăşurat a avut ca obiective verificarea şi aprecierea
eficientă a metodelor şi mijloacelor utilizate. În desfăşurarea procesului instructiv-
educativ s-a urmărit dirijarea acestuia, în baza componentelor tehnico-tactice cât şi
în ceea ce priveşte pregătirea fizică generală, intermediară şi cea specifică.
Aprecierea şi verificarea eficienţei antrenamentului sportiv la juniorii II a
cuprins, conform datelor reflectate în lucrare, 3 categorii de probe de control:
- probe de control pentru pregătirea fizică specifică
- probe de control pentru pregătirea tehnică
- probe de control pentru pregătirea tactică
Probele fizice specifice, cele tehnice şi tactice au fost programate şi incluse
în modelul obiectivizat anual de instruire.
Din cele relatate anterior, modelele elaborate şi secvenţele proiectate,
obiectivizate iniţial, intermediar şi final, cât şi din anexe, reiese că fiecare obiectiv
de instruire ce a beneficiat de programare de mijloace sistematizate în anumiţi
algoritmi s-a încheiat în mod firesc cu exerciţii de control algoritmic, verificând
integral eficienţa acestuia.
Elaborarea proiectului de programare obiectivizată a avut funcţia de a

87
eficientiza, moderniza (de pe poziţiile actuale) procesul instructiv-educativ al
jocului de handbal pentru juniorii II.
Acest proiect a fost conceput în baza posibilităţilor morfofuncţionale ale
juniorilor II, sistemul de pregătire fiind bazat pe modele flexibile şi adaptabile.
Pregătirea juniorilor II va fi privită ca factor de dezvoltare a personalităţii
individului iar obiectivele stabilite în vederea realizării prin practicarea handbalului
nu urmăresc numai performanţa dar şi procesul de socializare a sportivilor.
Model obiectivizat I
Pe parcursul unui an competiţional juniorii II parcurg un proces de pregătire
care însumează 335 ore repartizate astfel (tabelul 7):
- 188 ore pentru perioadele pregătitoare ceea ce reprezintă 56,11%;
- 99 ore pentru perioadele precompetiţionale ceea ce reprezintă 29,55%;
- 48 ore pentru perioadele competiţionale ceea ce reprezintă 14,32%.

Tabelul 7.
Model obiectivizat I - Volumul total de pregătire la nivelul juniorilor II, pe perioada anului
competiţional
P.
Forma de P. Pregătitoare P.Precompet TOTAL
Competiţională
pregătire
Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore %
Antrenamente
145 77,13 65 65,65 - - 210 62,68
comune
Antrenamente
31 16,49 10 10,10 - - 41 12,25
individualizate
16
Jocuri de
12 6,38 jocuri = 24,24 - - 36 10,74
pregătire
24
32
Jocuri oficiale - - - - jocuri = 100 48 14,32
48 ore
Total 188 100 99 100 48 100 335 100

Din totalul orelor de pregătire, 210 ore sunt afectate pentru antrenamente
comune ceea ce reprezintă 62,68%; 41 ore sunt afectate pregătirii individualizate
ceea ce reprezintă 12,25%; 36 ore sunt afectate jocurilor de pregătire ceea ce
reprezintă 10,74%; 48 ore sunt afectate jocurilor oficiale ceea ce reprezintă 14,32%.
Obiectivele operaţionale sunt programate pentru 251 ore în cadrul
antrenamentelor comune şi individualizate ceea ce reprezintă 74,92%. Jocurile de
88
pregătire şi cele oficiale au însumat un număr de 84 ore calculate astfel: 60’ jocul
propriu-zis si 30’ încălzire, pregătire psihologică şi teoretică ceea ce reprezintă
25,07%.
Model obiectivizat II
Volumul total de 335 ore cuprinde toate componentele antrenamentului,
astfel (tabelul 8):
- Componenta fizică are 91 ore ceea ce reprezintă 27,16%, din care:
- Pregătire fizică generală 25 ore ceea ce reprezintă 7,46%;
- Pregătire fizică intermediară 27 ore ceea ce reprezintă 8,05%;
- Pregătire fizică specifică 39 ore ceea ce reprezintă 11,64%;
- Componenta tehnică are 125 ore ceea ce reprezintă 37,31%;
- Componenta tactică are 87 ore ceea ce reprezintă 25,97%;
- Componenta psihologică are 17 ore ceea ce reprezintă 5,07%;
- Componenta teoretică are 15 ore ceea ce reprezintă 4,47%.
- Pregătirea fizică generală este prezentă în totalitate în perioadele
pregătitoare.
- Pregătirea fizică intermediară este prezentă în proporţie de 92,58% în
perioadele pregătitoare şi de 7,40% în perioadele necompetiţionale.
- Pregătirea fizică specială este prezentă în proporţie 17,94% in perioadele
pregătitoare, 64,10% în perioadele precompetiţionale şi 17,94% în perioadele
competiţionale.
- Pregătirea tehnică este prezentă în proporţie de 69,6% în perioadele
pregătitoare, 24% în perioadele precompetiţionale şi 6,4% în perioadele
competiţionale.
- Pregătirea tactică este prezentă în proporţie de 43,67% în perioadele
pregătitoare, 36,78% în perioadele precompetiţionale şi 19,54% în perioadele
competiţionale.

Tabelul 8.
Model obiectivizat II - Ponderea factorilor antrenamentului la nivelul juniorilor II sau
eşalonarea stadială a pregătirii
Factorii P. Pregătitoare P. Precompet. P.Competiţională TOTAL
antrenamentului Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore %
Pregătirea fizică 57 30,31 27 27,27 7 14,58 91 27,16
Pregătire fizică
25 13,29 - - - - 25 7,46
generală

89
Pregătire fizică
25 13,29 2 2,02 - - 27 8,05
intermediară
Pregătire fizică
7 3,72 25 25,25 7 14,58 39 11,64
specifică
Componenta
87 46,27 30 30,30 8 16,66 125 37,31
tehnică
Componenta
38 20,21 32 32,32 17 35,41 87 25,97
tactică
Componenta
3 1,59 5 5,05 9 18,75 17 5,07
psihologică
Componenta
3 1,59 5 5,05 7 14,58 15 4,47
teoretică
Total 188 100 99 100 48 100 335 100

Model obiectivizat III

Perioada pregătitoare cuprinde 188 ore repartizate astfel (tabelul 9):
Un număr de 145 ore în cadrul antrenamentelor comune, ceea ce reprezintă
77,12% din totalul orelor afectate perioadei pregătitoare, din care:
- 45 ore pentru pregătirea fizică 31,03%;
- 71 ore pentru pregătirea tehnică 48,96%;
- 29 ore pentru pregătirea tactică 20%.
Un număr de 31 ore în cadrul antrenamentelor individualizate ceea ce
reprezintă 16,48% din totalul orelor afectate perioadei de pregătire, din care:
- 10 ore pentru pregătire fizică 32,25%;
- 14 ore pentru pregătire tehnică 45,16%;
- 6 ore pentru pregătire tactică 16,12%;
- 1 oră pregătire psihologică 3,22%;
- 1 oră pregătire teoretică 3,22%;

Tabelul 9.Model obiectivizat III - Perioade pregătitoare

Antrenamente Pregătire
Factorii Jocuri pregătire TOTAL
comune individualizata
antrenamentului Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore % Nr. ore %
Pregătirea fizică 45 31,03 10 32,25 2 16,66 57 30,32
Pregătire fizică
21 14,48 4 12,90 - - 25 13,29
generală

90
Pregătire fizică
22 15,17 3 9,67 - - 25 13,29
intermediară
Pregătire fizică
2 1,37 3 9,67 2 16,66 7 3,72
specifică
Componenta
71 48,96 14 45,16 2 16,66 87 46,27
tehnică
Componenta tactică 29 20 6 16,12 4 33,33 38 20,21
Componenta
- - 1 3,22 2 16,66 3 1,59
psihologică
Componenta
- - 1 3,22 2 16,66 3 1,59
teoretică
12 =
Total 145 100 31 100 8 100 188 100
jocuri

Un număr de 12 ore de pregătire (8 jocuri), care s-au calculat astfel:

- 2 ore pregătire fizică specială 16,66%;
- 2 ore pregătire tehnică 16,66%;
- 4 ore pregătire tactică 33,33%;
- 2 ore pregătire psihologică 16,66%;
- 2 ore pregătire teoretică 16,66%.

Model obiectivizat IV
Perioadele precompetiţionale cuprind 99 ore reprezentate astfel (tabelul 10):
Un număr de 65 ore pentru antrenamente comune ceea ce reprezintă 65,65%
din totalul orelor afectate perioade precompetiţionale, din care:
- 21 ore pentru pregătirea fizică: 1 ora P.F.I.; 20 ore P.F.S. = 32,30%;
- 22 ore pentru pregătirea tehnică = 33,84%;
- 22 ore pentru pregătirea tactică = 33,84%.

Tabelul 10. Model obiectivizat IV - Perioade precompetiţionale

Antrenamente Pregătire Jocuri
Jocuri oficiale TOTAL
Factorii comune individualizată pregătitoare
antrenamentului Nr. Nr. Nr. Nr. Nr.
% % % % %
ore ore ore ore ore
27,2
Pregătirea fizică 21 32,30 2 20 4 16,66 - - 27
7

91
Pregătire fizică
- - - - - - - - - -
generală
Pregătire fizică
1 1,53 1 10 - - - - 2 2,02
intermediară
Pregătire fizică 25,2
20 30,76 1 10 4 16,66 - - 25
specifică 5
Componenta 30,3
22 33,84 4 40 4 16,66 - - 30
tehnică 0
Componenta 32,3
22 33,84 2 20 8 33,33 - - 32
tactică 2
Componenta
- - 1 10 4 16,66 - - 5 5,05
psihologică
Componenta
- - 1 10 4 16,66 - - 5 5,05
teoretică
Total 65 100 10 100 24 100 - - 99 100
Un număr de 10 ore pentru antrenamente individuale ceea ce reprezintă 10,1
% din totalul orelor afectate perioadei precompetiţionale, din care:
- 2 ore pentru pregătirea fizică = 20%;
- 4 ore pentru pregătirea tehnică = 40%;
- 2 ore pentru pregătirea tactică = 20%;
- 1 oră pentru pregătirea psihologică = 10%;
- 1 oră pentru pregătirea teoretică = 10%.
Pentru jocurile de pregătire au fost repartizate un număr de 24 ore (16 jocuri)
ceea ce reprezintă 24,24% din totalul orelor afectate perioadei precompetiţionale,
din care:
- 4 ore pregătire fizică specială = 16,66%;
- 4 ore pentru pregătirea tehnică = 16,66%;
- 8 ore pentru pregătirea tactică = 33,33%;
- 4 ore pregătire psihologică = 16,66%;
- 4 ore pregătire teoretică = 16,66%.
Model obiectivizat V
Perioadele competiţionale cuprind 48 ore, respectiv 32 jocuri oficiale,
reprezentate astfel (tabelul 11):
- 7 ore pregătire fizică specială = 14,58%;
- 8 ore pregătire tehnică = 16,66%;
- 17 ore pregătire tactică = 35,41%;
- 9 ore pregătire psihologică = 18,75%;

92
 - 7 ore pregătire teoretică =14,58%.
(Un joc = 60’ joc competiţional + 30’ încălzire, pregătire psihologică şi
pregătire teoretică. Astfel 32 jocuri = 32 ore, jocurile propriu zise + 16 ore încălzire,
pregătire psihologică şi pregătire teoretică).

Factorii antrenamentului
Pregătirea fizică
Pregătire fizică generală
Pregătire fizică intermediară
Pregătire fizică specifică
Componenta tehnică
Componenta tactică
Componenta psihologică
Componenta teoretică
Total
Tabelul 11.
Model obiectivizat V - Perioade competiţionale
Jocuri oficiale
Nr. ore %
7 14,58
- -
- -
7 14,58
8 16,66
17 35,41
9 18,75
7 14,58
48 ore (32 jocuri) 100

Model obiectivizat VI
Un număr de 31 ore pentru perioade pregătitoare, repartizate astfel (tabelul
12):
- 10 ore pregătire fizică (32,25%), din care:
- 4 ore pregătire fizică generală = 12,9%;
- 3 ore pregătire fizică intermediară = 9,67%;
- 3 ore pregătire fizică specifică = 9,67%;
- 14 ore pregătire tehnică = 45,16%;
- 5 ore pregătire tactică = 16,12%;
- 1 oră pregătire psihologică = 3,22%;
- 1 oră pregătire teoretică = 3,22%.
Un număr de 10 ore pentru perioada precompetiţională, repartizate astfel:
- 2 ore pregătire fizică = 20%;
- 4 ore pregătire tehnică = 20%;
- 2 ore pregătire tactică = 20%;
- 1 oră pregătire psihologică = 10%;
- 1 oră pregătire teoretică = 10%.

93
 Tabelul 12.
Model obiectivizat VI - Pregătire individualizată la nivelul juniorilor II cuprinşi în competiţii
naţionale
Perioada Perioada Perioada
TOTAL
Factorii pregătitoare precompetiţională competiţională
antrenamentului Nr. ore Nr.
% Nr. ore % Nr. ore % %
ore
Pregătirea fizică 10 32,25 2 20 - - 12 29,66
Pregătire fizică
4 12,90 - - - - 4 9,75
generală
Pregătire fizică
3 9,67 1 10 - - 4 9,75
intermediară
Pregătire fizică
3 9,67 1 10 - - 4 9,75
specifică
Componenta
14 45,16 4 40 - - 18 43,90
tehnică
Componenta
5 16,12 2 20 - - 7 17,07
tactică
Componenta
1 3,22 1 10 - - 2 4,87
psihologică
Componenta
1 3,22 1 10 - - 2 4,87
teoretică
Total 31 100 10 100 - - 41 100

Model obiectivizat VII

Componentelor psihologică şi teoretică li s-au prevăzut 32 ore din care 6 ore
respectiv 18,75% în perioada pregătitoare, 10 ore respectiv 31,25% în perioada
precompetiţională şi 16 ore respectiv 50% în perioadele competiţionale (tabelul 13).

Tabelul 13.
Model obiectivizat VII - Componentele psihologică şi teoretică
P. Pregătitoare P. Precompetiţ. P. Competiţională TOTAL
Componente Nr. Nr. Nr. Nr.
% % % %
ore ore ore ore
Psihologică 3 0 5 50 9 56,25 17 53,12
Teoretică 3 0 5 50 7 43,75 15 46,87

94
 Total 6 100 10 100 16 100 32 100
Pregătirea psihologică este prevăzută cu 17 ore din care 3 ore în perioadele
pregătitoare, 5 în perioadele precompetiţionale şi 9 în perioadele competiţionale.
Pregătirea teoretică este prevăzută cu 15 ore din care 3 ore în perioadele
pregătitoare, 5 ore în perioadele precompetiţionale şi 7 ore în perioadele
competiţionale.

Model obiectivizat VIII

Modelul biologic al echipei de handbal juniori II a C.S.Ş. Bacău poate fi luat
ca etalon, având în vedere că este campioană naţională şi pe parcursul anului
calendaristic nu a pierdut nici un joc oficial. Din tabelul 14 rezultă că pe parcursul
anului competiţional juniorii de 16 ani au creşteri însemnate la toţi parametrii.

Tabelul 14.
Model obiectivizat VIII - Dezvoltarea morfologică a componenţilor echipei C.S.Ş. Bacău -
Campioană Naţională Juniori II
Parametri Portari Interi Centri Pivoţi Extreme
Înălţime (cm) 190 190 188 188 184
85.3 84,2 80,2 82,1 76,4
Greutate (kg)
(1,08) (1,07) (1,09) (1,07) (1,09)
198 197,5 198 197 192
Anvergură (cm)
(1.04) (1,04) (1,05) (1,05) (1,04)
22,8 23,0 24,2 24,6 22,5
Palmă (cm)
(12,0) (12,10) (12,9) (13,0) (12,2)

Model obiectivizat IX
Nivelul pregătirii fizice pe posturi, evidenţiat în modelul obiectivizat pentru
fiecare aptitudine psihomotrică (probă), în ordine pe posturi (tabelul 15), apreciată
cu puncte de la 5 la 1, este următoarea:

Tabelul 15. Model obiectivizat IX - Pregătirea fizică pe posturi

Aptitudinea
X (media)
psihomotrică- Portari Interi Cond. joc Pivoţi Extreme
echipă
proba
Viteză-de
20,8 20,11 21,87 21,65 21,37 21,16
deplasare 5 x 30 m

95
(sec.)
Viteză în regim de
rezistenţă 104,80 104,20 103,50 103,70 102,50 103,00
3 x 200 m (sec)
Detentă-forţă
viteză
Săritura în 235 249.25 247,3 248,11 248,34 245,6
lungime de pe loc
(cm)
Detentă-forţă
viteză în regim de
12.16 12.37 12.13 12.36 12.25 12.26
anduranţă –
Pentasalt (m)
Forţa abdominală
(în regim de
40 37 41 36 39 39
rezistenţă) - Nr.
execuţii în 30"
Forţa în braţe –
Tracţiuni (nr. 11 10.75 13 10.66 10.66 10.95
execuţii)
Forţa în braţe
Flotări (nr. 30.33 31.5 30.33 31 32 31,03
execuţii)
Rezistenţa
generală
2750 2683.33 2716.66 2700 2741.66 2715.79
Testul Cooper
12’(m)

- Portari: 30 puncte
- Interi: 27 puncte
- Conducători de joc: 24 puncte
- Pivoţi: 22 puncte
- Extreme: 19 puncte
Model obiectivizat X
Pregătirea tehnico-tactică pe posturi (tabelul 16) este apreciată atât prin teste
cât şi prin determinări subiective, respectiv observaţii în timpul jocului. La
tehnica de manevrare a mingii pe primul loc sunt extremele (6”06), urmate de
conducătorii de joc (6”10), interi (6”12), pivoţi (6”20) şi portari (6”36). La mişcarea

96
în teren pe primul loc sunt tot extremele (12”65), urmate de centri (13”10), pivoţi şi
interi (13”32) apoi portari (13”70). La aruncarea mingii de handbal pe primul loc
interii (41,50m), urmaţi de portari (41,00m), centri şi pivoţi (39,00m), şi extreme
(38,95m).

Tabelul 16.
Model obiectivizat X - Pregătirea tehnico-tactică pe posturi
X
Componenta tehnico- Cond.
Portari Interi Pivoţi Extreme (media)
tactică joc
echipă
Dribling jaloane (sec)
Tehnică în manevrarea 6"36 6"12 6"10 6"20 6"06 6"16
mingii din alergare
Deplasare triunghi (sec)
Tehnica mişcării în teren în 13"70 13"32 13"32 13"10 12"65 13"22
apărare
Aruncare minge handbal (m)
41,00 41,50 39,00 39,00 38,85 39,04
Tehnica azvârlirii mingii
Integrare în joc atac +
apărare 7,80 7,50 7,31 7,20 6,90 7,34
Apreciere cu note

La aprecierea comportării în joc din punct de vedere tehnico-tactic pe primul

loc se află portarii dar numai pentru apărare, pentru atac şi apărare pe primul loc
sunt interii cu nota 7,50 urmaţi de pivoţi cu nota 7,31, centri cu nota 7,20 şi extreme
cu nota 6,90.
Ordinea pe posturi a nivelului de pregătire tehnico-tactică stabilită după
modalitatea prezentată mai sus este:
1. Interi: 16 puncte.
2. Conducători de joc: 14 puncte.
3. Pivoţii şi extremele: 12 puncte.
4. Portari: 11 puncte.

Apreciem că nivelul de pregătire tehnico-tactică coroborat cu nivelul de

pregătire fizică al interilor a putut determina performanţa obţinută de C.S.Ş. Bacău.
Aprecierea generală a nivelului de pregătire fizico-tehnico-tactică este:
- Interi: 9 puncte.
- Conducători de joc: 7 puncte.

97
 - Portari: 6 puncte.
- Pivoţi: 5 puncte.
- Extremele: 4 puncte.
Aceste date împreună cu cele individuale pentru fiecare jucător pot constitui
parte din analiza de la finele anului competiţional pentru stabilirea obiectivelor
pentru anul viitor.

Contribuţii la elaborarea modelului jocului de handbal pentru juniori II

Deşi nu reprezintă obiectul cercetării noastre, am considerat că, pe baza
datelor obţinute de noi putem să ne aducem într-o anumită măsură contribuţia la
completarea modelului de joc în handbal.
Existenţa obligatorie a relaţiei concepţie de joc - model de joc - model de
pregătire, determină cuprinderea în prezentarea modelului de joc integrativ a
concepţiei de pe plan naţional, iar în viziunea sistemică a jocului sportiv (D.
Colibaba-Evuleţ, I. Bota, 1998) impune cuprinderea modelului de echipă, modelul
de jucător, modelul componentelor fundamentale ale jocului.
Cuprinderea numai a modelului tehnico-tactic (R. Sotiriu, 1998) oferă o
viziune limitată asupra jocului.
Modelarea instruirii poate fi realizată optimal numai dacă avem în faţă
modelul tuturor componentelor fundamentale ale jocului.
Consecinţa viziunii sistemice ne obligă să concepem un model al jocului de
handbal competiţional a cărui componente sunt: modelul tactic, modelul tehnic,
modelul capacităţilor fizice, modelul capacităţilor psihice şi modelul cunoştinţelor
teoretice, toate adaptate la nivelul formativ al juniorilor II.
Jocul de handbal considerat ca un sistem hipercomplex ne-a determinat ca
în cercetarea noastră să elaborăm o serie de modele obiectivizate care vizează toate
componentele fundamentale ale jocului de handbal la nivelul juniorilor II, pe care le
propunem să fie luate în consideraţie pentru cuprinderea lor în ceea ce numim
modelul de joc în handbal. Numai un model care cuprinde toate componentele
fundamentale ale jocului poate să orienteze ştiinţific procesul de antrenament şi să
determine conţinuturile modelului de pregătire.
Concluzii preliminare
Modelele obiectivizate au fost determinate în urma experimentului şi
elaborate pe baza modelului de joc şi a planului anual de pregătire .
Pe această bază au fost elaborate 10 modele obiectivizate (I - X) a căror
conţinut este dependent de perioada de pregătire (pregătitoare, precompetiţională,
competiţională), forma de pregătire (antrenament comun, individualizat, joc de

98
pregătire, joc oficial), de factorii antrenamentului (tactic, tehnic, fizic, psihologic,
teoretic), de dezvoltarea morfologică, pregătirea fizică pe posturi, pregătirea
tehnico-tactică pe posturi.
La finele acestui subcapitol am precizat constatările noastre care trebuie să
completeze modelul jocului de handbal la nivelul juniorilor II; în principal să se
realizeze relaţia: concepţie de joc – model de joc – model de pregătire. Având
în vedere că numai modelul tehnico-tactic al jocului oferă o viziune limitată. El
trebuie completat cu modelul capacităţilor fizice, modelul capacităţilor psihice şi
modelul cunoştinţelor teoretice, toate adaptate la nivelul formativ al juniorilor II.

4.2. Dinamica evoluţiei parametrilor morfologici, fizici şi tehnico-

tactici
Dinamica dezvoltării morfologice
Cunoaşterea datelor referitoare la dezvoltarea morfologică sunt necesare nu
numai pentru aprecierea selecţiei copiilor şi juniorilor, ci şi pentru orientarea
procesului de antrenament, în mod deosebit pentru programarea însuşirii
procedeelor tehnico-tactice specifice postului pe care jucătorul corespunde ca
dezvoltare morfologică.
Pentru jocul de handbal principalii indicatori se referă la înălţime, anvergură,
deschiderea palmei, greutate.
Obţinerea datelor s-a realizat prin cinci testări, una iniţială, una finală şi trei
testări intermediare efectuate în zilele programate pentru trecerea probelor de
control fizice şi tehnico-tactice.
Datele obţinute au fost centralizate în tabelul 17 şi reflectă următoarea
dinamică pe parcursul celor cinci testări:
Înălţime
- testare iniţială 182,58; testare finală 187,16.
- testări intermediare: 183,26; 184,37; 185,11.

99
100

Tabelul 17. Parametri morfologici – grupa experiment

Înălţime (cm) Anvergură (cm) Palmă (cm) Greutate (kg)

Interm 1

Interm 2

Interm 3

Interm 1

Interm 2

Interm 3

Interm 1

Interm 2

Interm 3

Interm 1

Interm 2

Interm 3
Nr.crt. Post Iniţial

Iniţial

Iniţial

Iniţial
Final

Final

Final

Final
1 183 184 186 187 189 190 192 193 194 196 19.0 19.0 20.0 20.0 22.0 77.0 78 79 85 84
2 Portari 188 188 189 189 190 195 195 196 196 198 19.5 20.0 21.0 21.0 23.0 80.0 81 82 87 86
3 189 189 190 190 192 196 196 197 198 200 20.5 21.0 21.5 22.0 23.5 84.0 85 86 87 86
4 186 186 187 188 190 198 198 198 198 199 20.5 20.5 21.0 21.0 22.0 80.0 81 82 86 85
5 187 187 188 188 190 197 197 197 197 198 22.6 22.6 22.6 22.6 23.0 82.0 82 82 85 85
Interi
6 188 189 189 190 191 194 195 195 196 197 23.0 23.0 23.0 23.0 24.0 83.8 83 84 87 86
7 181 182 183 184 186 190 191 193 193 196 23.0 23.0 23.0 23.0 23.0 76.4 77 78 82 80
8 181 181 182 183 185 189 189 191 192 194 23.0 23.0 23.0 23.0 24.0 77.1 77 77 78 77.2
9 Centri 187 187 188 188 190 197 197 198 198 200 24.5 24.5 24.5 24.5 25.4 82.0 83 84 84 81
10 185 186 186 187 189 197 197 198 198 200 23.5 23.5 23.5 23.5 24.0 79.4 79 80 83 82.4
11 180 180 181 182 185 189 189 190 190 192 22.5 22.5 23.0 23.0 24.5 74.7 75 76 81 80
12 Pivoţi 187 187 188 189 191 197 197 198 198 200 24.0 24.0 24.0 24.0 25.0 82.8 83 83 85 85
13 180 181 183 184 187 189 190 194 195 199 22.0 22.0 22.5 23.0 24.5 76.9 78 79 82 81.3
14 178 179 180 181 184 184 185 187 188 191 21.0 21.0 22.0 22.0 23.5 72.8 74 75 78 77.7
15 181 182 184 185 187 189 190 192 194 197 22.5 22.5 22.5 22.5 23.0 75.0 75 77 84 81.3
16 180 181 183 184 185 189 190 193 193 197 21.5 21.5 21.5 21.5 22.5 74.0 75 77 82 78.7
Extreme
17 179 180 182 183 186 186 187 189 190 194 21.0 21.0 21.0 21.0 22.0 72.4 73 74 77 78
18 175 177 178 178 180 180 181 183 184 187 20.5 20.5 20.5 20.5 22.0 68.0 69 70 74 72
19 174 176 176 177 179 180 180 181 182 184 20.0 20.0 21.0 21.0 22.0 66.6 66 67 72 70.5
Media 182.58 183.26 184.37 185.11 187.16 190.84 191.37 192.79 193.37 195.74 21.79 21.85 22.16 22.22 23.31 77.1 77.58 78.53 82.05 80.9
Abaterea std. 4.40 3.94 3.87 3.74 3.53 5.53 5.29 4.89 4.64 4.39 1.52 1.46 1.21 1.21 1.06 4.86 4.87 4.74 4.29 4.39
 Din figura 8 rezultă o creştere continuă, uniformă, în medie cu 4,58 cm.
Înălţim e (cm )
188

187
187,16
186

185
185,11
184
184,37
183
183,26
182 182,58
181

180 Etapa
Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 8. Dinamica dezvoltării morfologice – înălţime grupa experiment

Analiza datelor obţinute la testarea finală arată o dezvoltare foarte bună

pentru 4 jucători care ajung la înălţimea de 190 cm, 2 jucători ajung la înălţimea de
191 cm şi un jucător care ajunge la înălţimea de 192 cm; dintre aceştia 2 jucători
sunt interi 2 jucători sunt pivoţi şi un jucător (192) este portar.
Abaterea standard de 3,53, ne arată o oarecare omogenitate în sensul că
pentru toate posturile sunt jucători corespunzători ca înălţime.
Anvergura braţelor:
- testare iniţială 190,84 cm, testare finală 195,74 cm.
- testări intermediare: 191,37; 192,79; 193,37.
Din figura 9 rezultă o creştere relativ uniformă, în medie cu 4,9 cm, ceea ce
reprezintă 104,53% din înălţime, depăşind minimul necesar de 103% cu 1,53
procente.
Menţionăm o dezvoltare a anvergurii mai pronunţată a anvergurii braţelor la
portari, pivoţi şi interi care depăşesc minimum de 103% din înălţime cu 104-106%,
dar şi faptul că toţi jucătorii depăşesc minimum de dezvoltare a anvergurii braţelor.
Acest nivel atestă faptul că toţi jucătorii vor putea realiza o manevrare
corespunzătoare a mingii şi acţiuni de finalizare eficiente, în perioadele următoare
de perfecţionare.

101
Anvergura braţelor (cm )

197
196
195 195,74
194
193
193,37
192 192,79
191
191,37
190 190,84
189
188 Etapa
Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 9. Dinamica dezvoltării morfologice – anvergura braţelor - grupa experiment

Deschiderea palmei:
- testare iniţială 21,79 cm, testare finală 23,31 cm.
- testări intermediare: 21,85; 22,16; 22,22.
Din figura 10 rezultă o creştere relativ uniformă, în medie cu 1,52 cm, ceea
ce reprezintă 12,41% din înălţime, faţă de minimum necesar pentru sportul de
performanţă de 10%.
O dezvoltare mai pronunţată o au:
- 3 pivoţi cu 13,10%, 13,08% şi 12,96%;
- 2 conducători de joc cu 12,97% şi 12,89%;
Mărim ea palm ei (cm )
23,5

23 23,31

22,5

22 22,22
22,16

21,79 21,85
21,5

21 Etapa
Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 10. Dinamica dezvoltării morfologice – mărimea palmei - grupa experiment

- o extremă cu 12,77%;
- un inter cu 12,56%;
- toţi jucătorii depăşesc minimul necesar de 10%, dezvoltare care permite
102
însuşirea şi aplicarea practică în condiţii de joc a tuturor procedeelor de prindere şi
pasare a mingii.
Greutate:
- testare iniţială 77,10 kg, testare finală 80,90 kg.
- testări intermediare: 77,78 kg; 78,53 kg; 82,05 kg.
Din figura 11 rezultă o creştere neuniformă a greutăţii corporale, cu o
creştere accentuată în perioada 10.12 - 27.01, în această perioadă fiind sărbătorile
de iarnă şi o perioadă de tranziţie şi o scădere în perioada 27.01 - 19.08 ajungându-
se la procentul de 108%, procent care indică o greutate foarte bună pentru efortul
din jocul de handbal care trebuie să fie de 106 - 107%.
Procentul cel mai bun (110, 111 şi 112), îl au 2 conducători şi 3 extreme,
fapt ce indică o supleţe corporală specifică şi necesară posturilor respective.
Greutatea (kg)

83,00
82,00
81,00 82,05

80,00 80,90
79,00
78,00
78,53
77,00 77,78
76,00 77,10

75,00
74,00 Etapa
Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 11. Dinamica dezvoltării morfologice – greutatea - grupa experiment

Dinamica dezvoltării morfologice caracterizează un tip somatic specific

jocului de handbal prin talie, anvergură a braţelor, mărimea palmei şi greutatea
corporală (tabelul 18).
Se poate aprecia că la selecţia iniţială s-au selectat copii care se detaşau prin
dimensiunile corporale necesare jocului de handbal şi care prognozau o dezvoltare
ulterioară solicitată de acest joc sportiv.
La trecerea de la grupa juniorilor III la grupa juniorilor II, au fost selecţionaţi
copii care aveau îndeplinite condiţiile vârstei prevăzute de indicatorii morfologici
necesari unui viitor handbalist de performanţă, dovedit prin datele testărilor iniţiale
şi care în acelaşi timp nu a determinat alinierea pe parcurs a celor care eventual nu
corespund din acest punct de vedere.

103
 Tabelul 18.
Indici de dezvoltare morfologici la echipa de juniori II, C.S.Ş. Bacău
Parametru T. iniţială T. intermediară T. finală Observaţii
183,26cm Talia are o creştere
Talia 182,58cm 184,37cm 187,16cm continuă uniformă
185,11cm foarte bună.
Anvergura braţelor
191,37cm
Anvergura raportată la înălţime
190,84cm 192,79cm 195,74cm
braţelor are un coeficient foarte
193,37cm
bun de 104,53%
Mărimea palmei
21,85cm
Mărimea raportată la înălţime
21,79cm 22,16cm 23,31cm
palmei are un coeficient foarte
22,22cm
bun de 12,41%
Greutatea 77,78kg 78,53kg
77,10kg 80,90kg
corporală 82,05kg
Toţi indicatorii morfologici asociaţi cu nivelul pregătirii tehnico-tactice şi
fizice, au determinat selecţionarea în lotul naţional al României de juniori II, a unui
număr de cinci jucători de la Clubul Sportiv Şcolar Bacău.

Evoluţia rezultatelor pregătirii fizice specifice

Datele referitoare la pregătirea fizică sunt cuprinse în tabelul 19 şi reflectă
evoluţiile fiecărei probe.
Proba 5 x 30 m
De la performanţa medie pe echipă de 25,04±0,93s obţinută la testarea
iniţială se ajunge la performanţa de 21,56±0,81s la testarea finală cu un progres de
3,48s; testări intermediare: 24,20 – 23,80 – 22,05s.
Din figura 12 rezultă o evoluţie neuniformă, un progres foarte lent în prima
perioadă a anului competiţional şi un progres foarte rapid în partea a doua.

104
 Tabelul 19.
Dinamica indicilor pregătirii fizice specifice la grupa martor şi cea experiment
Grupa martor n=19 Grupa experimentală n=19

Nr.
Denumire test Testare iniţială Testare finală Testul Student Testare iniţială Testare finală Testul Student
crt.

X ± m X ± m t P X ± m X ± m t P
Săritura în lungime
1 2,09 ± 0,16 2,11 ± 0,15 0,14 > 0,05 2,08 ± 0,17 2,48 ± 0,10 2.10 < 0.05
de pe loc (m)
Alergare cu repetări
2 26,38 ± 0,98 24,82 ± 0,87 1,88 > 0,05 25,04 ± 0.93 21,56 ± 0,81 4,44 < 0.001
5x30m (sec)
Alergare cu repetări,
3 start din picioare 108,03 ± 2,11 107,80 ± 1,85 0,12 > 0,05 106,76 ± 2,09 103,12 ± 1,33 2,17 < 0.05
3x200m (sec)
Pentasalt, de pe loc
4 7,08 ± 0,99 8,84 ± 0,91 2,07 > 0,05 9,13 ± 0,95 12,25 ± 0,84 3.90 < 0.01
(m)
5 Testul Cooper (m) 2649,47 ± 19,99 2655,61 ± 19,20 0,35 > 0,05 2652,63 ± 20,41 2707,31 ± 16,47 3.24 < 0.01
Abdomen (nr. de
6 26,63 ± 2,04 30,47 ± 2,00 2,13 < 0,05 26,32 ± 2,32 39,70 ± 1,87 6.89 < 0.001
execuţii /30sec)
Tracţiuni în braţe
7 7,47 ± 0,57 8,31 ± 0,49 1,75 > 0,05 8,68 ± 0,66 10,00 ± 0,35 2.49 < 0.05
(nr. de execuţii)
Flotări (nr. de
8 25,58 ± 2,13 28,80 ± 1,73 1,83 > 0,05 24,16 ± 2,08 35,11 ± 1,54 6.48 < 0.001
execuţii)
Notă: Tabelul de interpolare pentru testul t, f=18 grade de libertate P 0,05 0,01 0,001
t 2,10 2,88 3,92
105
 Tim p (s)

19,00

20,00

21,00

22,00
21,56
22,05
23,00

24,00
23,80
25,00 24,20

25,04
26,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 12. Dinamica rezultatelor – alergare 5x30m - grupa experiment

La aceasta a contribuit faptul că obiectivele pregătirii fizice speciale au o

pondere mult mai mare în ultima perioadă a anului competiţional determinat şi de
analizele periodice efectuate.

Proba 3 x 200 m
De la performanţa medie pe echipă de 106,76±2,09s obţinută la testarea
iniţială, se ajunge la performanţa de 103,12±1,33s la testarea finală, cu un progres
de 3,64s.Testări intermediare: 106,22 – 105,54 – 104,27s.
Din figura 13 rezultă o evoluţie neuniformă cu un progres mai lent în prima
parte a anului competiţional şi un progres foarte rapid în partea a doua. Cauzele
sunt cele menţionate la proba 5 x 30m.
Tim p(s)

102,00

103,00

104,27 103,12
104,00

105,00

106,00 106,76 105,54

106,22
107,00

108,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003 19.05.2003

Fig. 13. Dinamica rezultatelor – alergare 3x200m - grupa experiment

106
 Proba săritura în lungime de pe loc
De la performanţa medie pe echipă de 2,08±0,17m obţinută la testarea
iniţială se ajunge la performanţa medie de 2,48±0,10m la testarea finală, cu un
progres de 0,40m. Testări intermediare: 2,15 – 2,20 – 2,44m.
Lungim e (m )

2,50

2,48
2,40 2,44

2,30

2,20
2,20
2,10 2,15

2,08
2,00 Etapa

Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 14. Dinamica rezultatelor – săritura în lungime - grupa experiment

Din figura 14 rezultă o evoluţie neuniformă, cu un progres mai lent în prima

parte a anului competiţional şi un progres foarte rapid în partea a doua. Cauzele sunt
menţionate la proba 5 x 30m.

Proba Pentasalt
De la performanţa medie pe echipă de 9,13±0,95m obţinută la testarea
iniţială se ajunge la performanţa medie de 12,25±0,84m la testarea finală, cu un
progres de 3,12m. Testări intermediare: 9,10 – 10.38 – 11.55m.
pentasalt (m )
12,50

12,00 12,25
11,55
11,50

11,00

10,50

10,00 10,38

9,50 9,13
9,10
9,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 15. Dinamica rezultatelor – pentasalt

Din figura 15 rezultă o evoluţie neuniformă, chiar cu scădere după prima

perioadă de pregătire şi o evoluţie foarte rapidă în partea a doua a anului

107
competiţional. Cauza principală o constituie numărul mic de obiective de instruire
care să vizeze forţa-viteza în regim de anduranţă din prima perioadă şi creşterea
numărului lor în partea a doua a anului, ca urmare a analizelor periodice efectuate.

Proba pentru forţa abdominală

De la performanţa medie pe echipă de 26,32±2,36 execuţii obţinută la
testarea iniţială se ajunge la performanţa medie de 39,70±1,87 execuţii la testarea
finală, cu un progres de 13,38 execuţii.
Din figura 16 rezultă o creştere neuniformă, mai accentuată în prima parte a
anului competiţional, o creştere lentă în perioada 10.12 - 27.01 şi o creştere medie
în ultima perioadă.
Nr. Executii

39,70
37,00

35,82
33,00 34,50

31,60
29,00

25,00 26,32 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 16. Dinamica rezultatelor – forţa abdominală

Cauzele sunt legate de pregătirea mai abundentă a obiectivelor de pregătire
fizică generală în prima parte şi de specificul perioadei din timpul sărbătorilor de
iarnă şi a perioadei de tranziţie din această etapă.

Proba tracţiuni în braţe

De la performanţa medie pe echipă de 8,68±0,66 execuţii la testarea iniţială
se ajunge la testarea finală la performanţa medie de 10,00±0,35 execuţii, cu un
progres de 1,32 execuţii. Testări intermediare: 8,82 – 9,15 – 8,92 execuţii.
Din figura 17 rezultă o creştere neuniformă şi chiar o scădere în perioada
10.12-27.01. În prima perioadă este o creştere mai accentuată urmată de scăderea
respectivă şi apoi de creştere accentuată în partea a doua a anului competiţional.

108
Nr. Executii

11,00

10,50

10,00
10,00
9,50

9,00
9,15
8,92
8,50 8,82
8,68

8,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 17. Dinamica rezultatelor – tracţiuni la bara fixă

Proba flotări
De la performanţa medie de 24,16±2,08 execuţii la testarea iniţială se ajunge
la testarea finală la performanţa medie de 35,11±1,54 execuţii, cu un progres de
10,95 execuţii. Testări intermediare: 28,39 – 33,40 – 32,54 execuţii.
Nr. Executii

36,00
35,00
34,00 35,11
33,00
32,00 33,40
31,00 32,54
30,00
29,00
28,00
27,00 28,39
26,00
25,00
24,00
23,00 24,16 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 18. Dinamica rezultatelor – flotări

Din figura 18 rezultă o evoluţie neuniformă şi chiar o scădere în perioada

10.12 - 27.01 cu creştere mai accentuată în primele şi ultimele.

Testul Cooper
De la performanţa medie de 2652,63±20,41m la testarea iniţială se ajunge la
testarea finală la performanţa medie de 2707,31±16,47m, cu un progres de 54,68m.
Testări intermediare: 2678,95m - 2697,37m - 2702,63m.
Din figura 19 rezultă o evoluţie neuniformă şi chiar o scădere în perioada
10.12 - 27.01. În prima perioadă a anului competiţional este o evoluţie mai

109
accentuată, precum şi în ultima parte a anului competiţional. Cauzele sunt
determinate de programarea în prima parte a unui număr mai mare de obiective
legate de pregătirea fizică generală, iar în ultima parte a anului competiţional, de
programarea în număr mai mare a obiectivelor de dezvoltare a anduranţei şi a
pregătirii fizice specifice.
Lungim e (m )
2750,00
2740,00
2730,00
2720,00
2710,00
2700,00
2707,31
2690,00
2680,00
2687,80
2670,00 2683,12
2660,00 2669,88
2650,00
2640,00 2652,63
2630,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003 19.05.2003

Fig. 19. Dinamica rezultatelor - testul Cooper

Fiecare grafic în parte prezintă pentru pregătirea fizică un progres mai mare
în primele patru mezocicluri pentru rezistenţă generală şi forţă, iar în ultimele 4
mezocicluri o creştere mai lentă, iar pentru probele de viteză, viteză-rezistenţă şi
viteză-forţă (detenta) o creştere mai puţin pregnantă în primele 4 mezocicluri şi o
creştere mai accentuată în ultimele 4 mezocicluri.
Evoluţia pregătirii fizice prezentată în figurile 12 - 19, este neuniformă de-a
lungul anului competiţional, însă mereu ascendentă cu o scădere în prima parte la
săritura în lungime de pe loc.
Dinamica progresului la pregătirea fizică specifică are caracteristici diferite
la aptitudinile de forţă – rezistenţă comparativ cu aptitudinile viteză – detentă. În
timp ce aptitudinile de forţă – rezistenţă au un progres mai rapid în prima parte a
anului competiţional cu creştere mai lentă în a II-a parte a anului, aptitudinile de
viteză – detentă au o creştere mai lentă în prima parte a anului competiţional şi o
evoluţie mai rapidă în a II-a parte a anului.

Evoluţia rezultatelor probelor tehnico-tactice

Datele referitoare la pregătirea tehnico-tactică sunt cuprinse în tabelul 20 şi
în figurile 20-24 şi reflectă evoluţia jucătorilor de-a lungul anului competiţional la
trei teste şi aprecierea comportării în timpul jocului din punct de vedere tehnico-
tactic. Pentru o corectă interpretare a evoluţiei pregătirii tehnico-tactice s-au efectuat
testări iniţiale şi finale şi trei testări intermediare. După fiecare testare s-au făcut

110
analize care au determinat programările pentru etapele următoare (vezi ierarhizarea
obiectivelor instructiv - educative pentru echipa de handbal juniori II C.S.Ş. Bacău).
O atenţie mai mare s-a acordat perioadei de după testarea intermediară 3 când s-a
observat o stagnare în evoluţie, în principal la probele fizice care au evidenţiat şi
unele regrese.
Ierarhizarea obiectivelor operaţionale s-a conceput special pentru pregătirea
tehnico-tactică, iar analiza de după testarea intermediară 3 a determinat o
intensificare a antrenamentelor individualizate pe post.

Proba deplasare în triunghi

De la performanţa de 14,92±0,53s obţinută în medie la testarea iniţială se
ajunge la performanţa de 13,18±0,44s obţinută în medie la testarea finală cu un
progres de 1,74s. Testări intermediare: 14,40s, 13,70s, 13,58s.
Din figura 20 rezultă o evoluţie mereu ascendentă, dar neuniformă între
testările intermediare 2 şi 3 când evoluţia este foarte lentă, realizându-se mai mult o
menţinere a performanţei.
Tim p(s)
12,80

13,30
13,58 13,18

13,80
13,70

14,30

14,92 14,40
14,80

15,30 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 20. Dinamica rezultatelor – deplasare în triunghi

111
 Tabel 20
Dinamica indicilor pregătirii tehnico-tactice – grupa martor şi grupa experiment

Grupa martor n=19 Grupa experiment n=19

Nr.
Denumire test
crt.
Testare iniţială Testare finală Testul Student* Testare iniţială Testare finală Testul Student*

X ± m X ± m t P X ± m X ± m t P

Dribling printre
1 6,99 ± 0,22 6,81 ± 0,19 1,00 > 0.05 6,74 ± 0,19 6,14 ± 0,15 4,00 ≤ 0,001
jaloane (sec)
Deplasare în triunghi
2 15,35 ± 0,67 14,85 ± 0,63 0,86 > 0,05 14,92 ± 0,53 13,18 ± 0,44 3,95 ≤ 0,001
(sec)
Aruncare minge
3 31,35 ± 1,97 33,17 ± 1,90 1,05 > 0,05 31,70 ± 1,94 38,62 ± 1,88 4,07 ≤ 0,001
handbal (m)
Apreciere joc - atac
4 5,63 ± 0,32 6,22 ± 0,30 2,18 ≤ 0.05 6,29 ± 0,33 7,38 ± 0,17 4.19 ≤ 0,001
(notă)
Apreciere joc - apărare
5 5,53 ± 0,31 6,09 ± 0,28 2,15 ≤ 0.05 6,42 ± 0,35 7,29 ± 0,21 3.10 ≤ 0,01
(notă)

Notă: Tabelul de interpolare pentru testul t, f=18 grade de libertate

P 0,05 0,01 0,001
t 2,10 2,88 3,92

112
 Proba dribling printre jaloane
De la rezultatul obţinut în medie la testarea iniţială de 6,74±0,19s se ajunge
la performanţa medie de 6,14±0,15s la testarea finală cu un progres de 0,6s. Testări
intermediare: 6,57, 6,47, 6,44s.
Tim p (s)
6,00

6,10

6,20 6,14
6,30
6,44
6,40

6,50
6,47
6,60
6,74 6,57
6,70

6,80 Etapa

Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 21. Dinamica evoluţiei - dribling printre jaloane

Din figura 21 rezultă evoluţii foarte bune în prima şi ultima perioadă a anului
competiţional şi o menţinere a performanţei între testările 2 şi 3 (prezentă şi perioada
de tranziţie), evidenţiindu-se de fapt un progres continuu.

Proba pentru aruncarea mingii de handbal la distanţă

De la performanţa de 31,70±1,94m la testarea iniţială se obţine la testarea
finală o performanţă medie de 38,62±1,88m cu un progres de 6,92m, performanţă
apreciată ca foarte bună în ansamblu pe echipă.
Distanta (m )

40,00
39,00
38,00
38,62
37,00
35,30
36,00
35,00 35,68
34,00
34,65
33,00 31,70
32,00
31,00
30,00 Etapa

Testare iniţială Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
19.08.2002 30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 22. Dinamica evoluţiei - aruncarea mingii de handbal

Din figura 22 rezultă o evoluţie neuniformă şi chiar o involuţie între testările

2 şi 3. La începutul anului competiţional este o evoluţie mai rapidă datorată şi
preocupării pentru dezvoltarea forţei braţelor şi pentru pregătirea fizică generală.

113
 Lipsa de menţinere a pregătirii din acest punct de vedere între testările
intermediare 2 şi 3, dar care nu este atât de sensibilă, se datorează specificului etapei
din perioada sărbătorilor de iarnă, când acest procedeu n-a fost influenţat în nici un
fel.

Aprecierea comportării în joc

Atac - datele evidenţiază o evoluţie bună de la nota 6,29±0,33 la testarea
iniţială, la nota 7,38±0,17 la testarea finală. Progresul de 1,09 puncte arată că
jucătorii au avut într-un an competiţional o evoluţie care a determinat în final
ocuparea locului 1 în Campionatul Naţional al Juniorilor II.
Apărare - în apărare progresul a fost de 0,87 puncte plecând de la o notă mai
mare (6,42±0,35). Se evidenţiază o apreciere mai mică în final pentru apărare (nota
7,29±0,21) faţă de atac (nota 7,38±0,17) fapt ce denotă că succesul în competiţii
oficiale este determinat în foarte mare măsură de jocul în atac (echipa devenind
Campioană Naţională).

Apreciere (nota)
8,00

7,50

7,38
7,00

6,50 6,73 6,73

6,55

6,29
6,00 Etapa

Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 23. Dinamica evoluţiei - rezultate atac

Din figurile 23-24 se evidenţiază o evoluţie a pregătirii tehnico-tactice

continuă dar neuniformă.
Evoluţia mai accentuată în prima parte a anului competiţional este pusă pe
seama nivelului de pregătire tehnică, iar evoluţia suficient de accentuată în ultima
parte a anului competiţional este pusă pe seama nivelului de pregătire tactică, fapt
ce rezultă din programarea obiectivelor operaţionale - când cele pentru tehnică sunt
mai numeroase în prima parte, iar cele pentru pregătirea tactică sunt mai numeroase
în partea a doua a anului competiţional.

114
Apreciere (nota)
8,00

7,50

7,29
7,00

6,82 6,79
6,50
6,58
6,42
6,00 Etapa

Testare iniţială 19.08.2002 Testare intermediară I Testare intermediară II Testare intermediară III Testare f inală 19.05.2003
30.09.2002 10.12.2002 27.01.2003

Fig. 24. Dinamica rezultatelor - apreciere joc apărare

În concluzie rezultă că între evoluţiile pregătirii fizice şi cele ale pregătirii

tehnico-tactice, evidenţiate prin datele din tabelul 20 şi figurile 20-24, există o
corelaţie bună pe parcursul tuturor etapelor de pregătire.
Discontinuitatea dintre etapele 3 şi 4 şi respectiv dintre testările intermediare
2-3 a fost motivată anterior şi ea nu poate fi considerată ca o programare
necorespunzătoare a obiectivelor de instruire, ci doar ca o perioadă de tranziţie când
apar probleme deosebite privind preocupările elevilor legate de familie, ca şi de
anotimpul de iarnă care nu permite prea multe acţiuni independente legate de jocul
de handbal.
Faţă de rezultatele comparative cu subiecţii martor prezentate anterior şi faţă
de faptul că echipa C.S.Ş. Bacău (subiecţii grupei experiment) a cucerit titlul de
Campioană Naţională, rezultă că programarea obiectivelor operaţionale şi a
mijloacelor de acţiune prezentate, a condus la o evoluţie bună spre foarte bună la
toţi factorii antrenamentului sportiv.
Fiecare grafic în parte prezintă la pregătirea fizică o prognoză mai mare în
primele patru mezocicluri pentru rezistenţă generală şi forţă, iar în ultimele 4
mezocicluri o creştere mai lentă, iar pentru probele de viteză, viteză-rezistenţă şi
viteză-forţă (detenta) o creştere mai puţin pregnantă în primele 4 mezocicluri şi o
creştere mai accentuată în ultimele 4 mezocicluri.
Figurile pentru dinamica progresului pregătirii tehnico-tactice prezintă o
evoluţie mai lentă în primele 4 mezocicluri şi mai accentuată în ultimele 4
mezocicluri.
Concluzii preliminare
Pentru evidenţierea progresului realizat la pregătirea tehnico-tactică s-au
recoltat date la trei teste – probe de control şi aprecierea comportării în joc (tabelul

115
20). În general din figurile 20-24 rezultă o evoluţie neuniformă cu unele stagnări şi
chiar unele regrese la unii indicatori, în final progresul fiind evident la toate probele
şi la aprecierea comportării în joc. Importantă este evoluţia comportării în joc, de la
6,35 (media între notele din atac şi apărare) la testarea iniţială, la nota 7,33 (media
între notele din atac şi apărare) la testarea finală. Evoluţia progresului a determinat
ocuparea locului I în Campionatul Naţional al juniorilor II. Aprecierea finală fiind
cu notă mai mare (7,38) pentru atac şi o notă mai mică pentru apărare (7,28) denotă
un joc mai eficient în atac, ce a condus la rezultatele scontate în competiţii.
În concluzie rezultă că între evoluţiile pregătirii fizice şi cele ale pregătirii
tehnico-tactice există o corelaţie bună pe parcursul pregătirii.

4.3. Analiza comparativă a stadiului de pregătire sportivă a

handbaliştilor juniori II
Date comparative - pregătirea fizică
Din datele individuale înregistrate s-au extras mediile pentru fiecare probă
şi s-au centralizat în tabelul 21.
Săritura în lungime de pe loc
La testarea iniţială grupa martor a obţinut o medie de 2,09±0,16m, iar grupa
experiment a obţinut o medie de 2,08± 0,17m, diferenţa fiind în favoarea grupei
martor.
La testarea finală, grupa martor a obţinut o medie generală de 2,11±0,15m
iar grupa experiment o medie de 2,48±0,10m. Diferenţa dintre grupa martor şi grupa
de experiment este semnificativă, evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,05)
şi nota „t” finală (2,05), confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.
Proba 5 x 30m
Din analiza datelor centralizate în tabelul 21 se pot desprinde următoarele:
la testarea iniţială s-au înregistrat la grupa martor o medie generală de 26,38±0,98s
iar la grupa experimentală o medie de 25,04±0,93s, cu o diferenţă în favoarea grupei
experiment de 1,34s.
La testarea finală grupa martor a înregistrat o medie generală de 24,82±0,87s
iar grupa experiment o medie de 21,56±0,81s, cu o diferenţă de 3,26s în favoarea
grupei experimentale.
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,01) şi nota „t” finală (2,76), astfel
confirmându-se ipoteza cercetării.

116
 Tabelul 21.
Rezultate comparative teste pregătire fizică grupa martor şi grupa experiment
Testare iniţială Testare finală
Grupa martor Grupa experiment Grupa martor Grupa experiment
Nr.crt. Denumire test Testul S tudent Testul S tudent
n= 19 n= 19 n= 19 n= 19

X ± m X ± m t P X ± m X ± m t P

S ăritura în lungime de
1 2,09 ± 0,16 2,08 ± 0,17 0,04 ≤ 0,05 2,11 ± 0,15 2,48 ± 0,1 2,05 ≤ 0,05
pe loc (m)

Alergare cu repetări
2 26,38 ± 0,98 25,04 ± 0,93 0,99 ≤ 0,05 24,82 ± 0,87 21,56 ± 0,81 2,76 ≤ 0,01
5x30m (sec)

Alergare cu repetări,
3 start din picioare 108,03 ± 2,11 106,76 ± 2,09 0,43 ≤ 0,05 107,8 ± 1,85 103,12 ± 1,33 2,06 ≤ 0,05
3x200m (sec)

4 Pentasalt, de pe loc (m) 7,08 ± 0,99 9,13 ± 0,95 1,49 ≤ 0,05 8,84 ± 0,91 12,25 ± 0,84 2,75 ≤ 0,01

5 Testul Cooper (m) 2649,47 ± 19,99 2652,63 ± 20,41 0,11 ≤ 0,05 2655,61 ± 19,2 2707,31 ± 16,47 2,04 ≤ 0,05

Abdomen (nr. de
6 26,63 ± 2,04 26,32 ± 2,32 0,1 ≤ 0,05 30,47 ± 2 39,7 ± 1,87 3,38 ≤ 0,001
execuţii /30sec)

Tracţiuni în braţe (nr.

7 7,47 ± 0,57 8,68 ± 0,66 1,39 ≤ 0,05 8,31 ± 0,49 10 ± 0,35 2,82 ≤ 0,01
de execuţii)

8 Flotări (nr. de execuţii) 25,58 ± 2,13 24,16 ± 2,08 0,52 ≤ 0,05 28,8 ± 1,73 35,11 ± 1,54 2,73 ≤ 0,01
117
Proba 3 x 200 m
La testarea iniţială grupa martor a obţinut o sumă a celor trei încercări de
108,03±2,11s iar grupa experiment o sumă a celor trei încercări de 106,76±2,09s.
La testarea finală, grupa martor obţine o performanţă medie de 107,80±1,85s
iar grupa experiment o performanţă medie de 103,12±1,33s, cu o diferenţă de 4,68s
în favoarea grupei de experiment.
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,05) şi nota „t” finală (2,06),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Proba Pentasalt
Aşa cum se poate remarca din studiul datelor centralizate în tabelul 21, la
testarea iniţială grupa martor a obţinut o medie generală de 7,08±0,99m iar grupa
experiment 9,13±0,95m, ceea ce reprezintă o diferenţă în favoarea grupei
experiment de 2,05m. La testarea finală grupa martor a obţinut o medie generală de
8,84±0,91m iar grupa experiment o medie de 12,25±0,84m, cu o diferenţă de 3,41m
în favoarea grupei de experiment.
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,01) şi nota „t” finală (2,75),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Testul Cooper
S-au obţinut următoarele date (tabelul 21): la testarea iniţială grupa martor a
obţinut o medie generală de 2649,47±19,99m, iar grupa experiment a obţinut o
medie de 2652,63±20,41m.
La testarea finală grupa martor a obţinut o medie generală de
2655,61±19,20m, iar grupa experiment o medie de 2707,31±16,47m, cu o diferenţă
în favoarea grupei experiment de 51,7m.
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,05) şi nota „t” finală (2,04),
confirmându-se astfel ipotezele cercetării noastre.

Testarea forţei musculaturii abdominale (nr. de execuţii/30 s)

S-au obţinut următoarele rezultate:
La testarea iniţială la grupa martor se înregistrează o medie generală de
26,63±2,04 execuţii, iar la grupa experiment o medie de 26,32±2,32 execuţii.
La testarea finală grupa martor obţin o performanţă medie de 30,47±2,00

118
execuţii iar grupa experiment o medie de 39,70±1,87 execuţii. Diferenţa este în
favoarea grupei de experiment şi este de 9,23 execuţii.
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa de experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,001) şi nota „t” finală (3,38),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Forţa de tracţiune a braţelor

S-au înregistrat următoarele rezultate:
La testarea iniţială, media la grupa martor a fost de 7,47±0,57 execuţii, iar la
grupa experiment de 8,68±0,66 execuţii.
La testarea finală grupa martor obţine o performanţă medie de 8,31±0,49
execuţii iar grupa experiment o medie de 10,00±0,35 execuţii. Diferenţa este în
favoarea grupei experiment (1,69 execuţii).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,01) şi nota „t” finală (2,82),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Forţa de împingere a braţelor (flotări)

Testarea numărului de flotări arată următoarea situaţie: la testarea iniţială
media la grupa martor este de 25,58±2,13 execuţii iar la grupa experiment media
este de 24,16±2,08 execuţii.
La testarea finală media grupei martor este de 28,80±1,73 execuţii, iar la
grupa experiment media este de 35,11±1,54 execuţii. Diferenţa este în favoarea
grupei experiment (6,31 execuţii).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,01) şi nota „t” finală (2,73),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.
Cumularea performanţelor la toate cele 8 probe destinate testării pregătirii
fizice scot în evidenţă că echipa de experiment a obţinut un progres semnificativ
care atestă valabilitatea metodologiei prin care s-a realizat programarea pregătirii
sportive a juniorilor II pe bază de obiective pentru care s-au raţionalizat o serie de
mijloace de acţionare (exerciţii).

Date comparative - pregătire tehnico-tactică

Din datele înregistrate pentru fiecare subiect în parte s-au extras parametrii
statistici pentru fiecare probă şi s-au centralizat în tabelul 22.

119
Proba dribling printre jaloane
S-au înregistrat următoarele rezultate:
La testarea iniţială media grupei martor este de 6,99±0,22s, iar la grupa
experiment media este de 6,74±0,19s.
La testarea finală media grupei martor este de 6,81±0,19s, iar la grupa
experiment este de 6,14±0,15s. Diferenţa este în favoarea grupei experiment (0,67s).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,01) şi nota „t” finală (2,79),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Deplasare în triunghi
La testarea iniţială media grupei martor este de 15,35±0,67s, iar la grupa
experiment de 14,92±0,53s. La testarea finală media la grupa martor este de
14,85±0,63s, iar la grupa experiment este de 13,18±0,44s. Diferenţa este în favoarea
grupei experiment (1,67s).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,05) şi nota „t” finală (2,19),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Aruncarea mingii de handbal

S-au înregistrat următoarele date:
La testarea iniţială media grupei martor este de 31,35±1,97m, iar la grupa
experiment media de 31,70± 1,94m.
La testarea finală media la echipa martor este de 33,17±1,90m, la grupa
experiment este de 38,62±1,88m. Diferenţa este în favoarea grupei experiment
(5,45m).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,05) şi nota „t” finală (2,04),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.

Aprecierea comportării în joc

În atac: La testarea iniţială aprecierea pregătirii tehnico-tactice dovedite în
timpul jocului de către grupa martor este în medie nota 5,63±0,32, la grupa
experiment aprecierea este în medie cu nota 6,29±0,33.
La testarea finală grupa martor este apreciată cu nota 6,22±0,30, iar grupa
experiment cu nota 7,38±0,17. Diferenţa este în favoarea grupei experiment (1,16).

120
 Tabelul 22. Date comparative pregătirea tehnico-tactică – grupa martor şi grupa experiment

Testare iniţială Testare finală

Nr.
Denumire test
crt.
Grupa martor n=19 Grupa experiment Testul Student Grupa martor Grupa experiment Testul Student
n=19 n=19 n=19
X ± m X ± m t P X ± m X ± m t P
Dribling printre
1 6,99 ± 0,22 6,74 ± 0,19 0,86 > 0,05 6,81 ± 0,19 6,14 ± 0,15 2,79 ≤ 0,01
jaloane (sec)
Deplasare în
2 15,35 ± 0,67 14,92 ± 0,53 0,50 > 0,05 14,85 ± 0,63 13,18 ± 0,44 2,19 ≤ 0,05
triunghi (sec)
Aruncare minge
3 31,35 ± 1,97 31,70 ± 1,94 0,12 > 0,05 33,17 ± 1,90 38,62 ± 1,88 2,04 ≤ 0,05
handbal (m)
Apreciere joc - atac
4 5,63 ± 0,32 6,29 ± 0,33 1,43 > 0,05 6,22 ± 0,30 7,38 ± 0,17 3,41 ≤ 0,001
(notă)
Apreciere joc -
5 5,53 ± 0,31 6,42 ± 0,35 1,39 > 0,05 6,09 ± 0,28 7,29 ± 0,21 3,43 ≤ 0,001
apărare (notă)

Notă. Tabelul de interpolare pentru testul t, f=36 grade de libertate

P 0,05 0,01 0,001
121

T 2,03 2,72 3,35

 Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,001) şi nota „t” finală (3,41),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.
În apărare: La testarea iniţială aprecierea pregătirii tehnico-tactice dovedite
în timpul jocului de către grupa martor este în medie de nota 5,53±0,31, la grupa
experiment aprecierea este în medie cu nota 6,42±0,35.
La testarea finală grupa martor este apreciată cu nota 6,09±0,28, grupa
experiment cu nota 7,29±0,21. Diferenţa este în favoarea grupei de experiment
(1,2cm).
Diferenţa dintre grupa martor şi grupa experiment este semnificativă,
evidenţiată prin pragul de semnificaţie (P<0,001) şi nota „t” finală (3,43),
confirmându-se astfel ipoteza cercetării noastre.
Datele comparative centralizate în tabelul 21, evidenţiază rezultatele
obţinute la testele de pregătire fizică.
122

Analiza acestor date prezintă şi demonstrează comparativ, progresul

înregistrat şi diferenţa între grupa experiment şi grupa martor. La toate probele fizice
diferenţa de progres este în favoarea grupei experiment confirmându-se astfel
ipoteza cercetării.
Datele comparative centralizate în tabelul 22, înregistrate iniţial şi final,
evidenţiază rezultatele obţinute la testele de pregătire tehnico-tactică. Analiza
acestor date arată comparativ, progresul înregistrat şi diferenţa între grupa
experiment şi grupa martor. La toate probele tehnico–tactice, diferenţa de progres
este în favoarea grupei experiment, confirmându-se şi aici ipoteza cercetării.
123
Capitolul V. Concluzii

5.1. Concluzii generale

1. Studiul literaturii de specialitate precum şi sondajul sociologic efectuat în
rândul profesorilor de educaţie fizică şi antrenorilor care se ocupă de pregătirea
juniorilor II în handbal, au scos în evidenţă lipsa de preocupare pentru programarea
obiectivelor operaţionale, evidenţiindu-se doar probleme teoretice despre
programare în general. Nu s-a constatat decât în literatura specifică de pedagogie
preocupări pentru baza teoretică a problemei operaţionalizării obiectivelor de
instruire-educare, fără referiri la sport. Nici literatura specifică de handbal nu
prezintă date cu privire la metodologia programării antrenamentului sportiv al
handbaliştilor juniori II pe bază de obiective operaţionale.
2. Studiul experimental efectuat scoate în evidenţă necesitatea respectării, în
programarea antrenamentului sportiv la juniorii II, a unei metodologii specifice de
formulare şi programare a obiectivelor operaţionale, precedată de o programare a
obiectivelor instructiv-educative generale şi specifice care urmează să fie
operaţionalizate. În acest scop se impune ierarhizarea tuturor obiectivelor de
instruire şi educare de la cele mai generale până la cele operaţionale (figura 2).
3. Procesul de programare a obiectivelor operaţionale este determinat de
principalele date preliminare care se referă la: modelul jocului de handbal pentru
juniorii II, calendarul competiţional, nivelul iniţial de pregătire al jucătorilor,
programarea obiectivelor de instruire şi educare, generale şi specifice, pe
mezocicluri, perioade de pregătire şi pe lecţii, prognoza dinamicii progresului ce
urmează a fi realizat, modelele obiectivizate pentru toate componentele jocului de
handbal şi ale antrenamentului sportiv.
4. Programarea obiectivelor instructiv-educative generale şi specifice la juniorii
II, are o specificitate aparte determinată de calendarul competiţional, care scoate în
evidenţă faptul că la juniorii II întreg anul competiţional este asimilat ca o singură
perioadă pregătitoare continuă, de formare a jucătorilor de handbal. Acest concept
justifică modul de programare atât liniară, cât şi concentrică a obiectivelor

124
instructiv-educative şi a mijloacelor de acţionare.
5. Mezociclurile reprezintă o unitate tehnico-tactică-fizică, la care se adaugă
pregătirea psihologică şi teoretică. Cantitatea programată trebuie să aibă în vedere
proporţia componentelor antrenamentului sportiv (model obiectivizat II) şi anume:
- pregătirea tehnică 37,31%;
- pregătirea fizică 27,16%;
- pregătire tactică 25,9%;
- pregătirea psihologică 5,07%;
- pregătirea teoretică 4,47%;
6. Pentru argumentarea experimentală a programării antrenamentului pe bază de
obiective operaţionale la nivelul juniorilor II au fost obţinute şi prelucrate date
referitoare la:
- dinamica dezvoltării morfologice;
- evoluţia rezultatelor pregătirii fizice specifice;
- evoluţia rezultatelor pregătirii tehnico-tactice;
Dinamica dezvoltării morfologice caracterizează un tip somatic specific
jocului de handbal prin talie, anvergura braţelor, mărimea palmei şi greutatea
corporală.
Evoluţia rezultatelor pregătirii fizice, este neuniformă, mereu ascendentă.
Evoluţia rezultatelor pregătirii tehnico-tactice arată o creştere neuniformă,
dar în final ascendentă faţă de testările iniţiale.
7.Studiul experimental efectuat scoate în evidenţă o serie de rezultate care,
comparate cu grupa martor, arată importanţa şi necesitatea programării
antrenamentului pe bază de obiective operaţionale la nivelul juniorilor II. Datele
comparative, înregistrate iniţial şi final, evidenţiază rezultatele obţinute la testele de
pregătire fizică. Analiza acestor date arată că la toate probele fizice diferenţa de
progres este în favoarea grupei de experiment, confirmându-se astfel ipoteza
cercetării.
Datele comparative, evidenţiază progresul realizat la pregătirea tehnico-
tactică şi din care rezultă că diferenţa de progres este în favoarea grupei de
experiment la toate probele.
8. Toate rezultatele obţinute confirmă ipotezele cercetării şi evidenţiază că
metodologia elaborată de noi pentru programarea antrenamentului pe bază de
obiective operaţionale la nivelul juniorilor II, este benefică şi asigură formarea de
jucători performanţi pentru jocul de handbal. Astfel după o evoluţie foarte bună la
testările morfologice, fizice specifice şi tehnico-tactice, după implementarea
metodologiei programării antrenamentului sportiv la juniorii II din cadrul C.S.Ş.

125
Bacău, aceştia şi-au mărit semnificativ notele la aprecierea în joc, de la 6,35 (media
atac+apărare) la 7,33, cu un progres de 0,98 puncte, fapt ce a condus spre obţinerea
locului I în Campionatul Naţional al Juniorilor II.

5.2. Recomandări practico-metodice

1. Se recomandă aplicarea modelelor obiectivizate prezentate de noi în Cluburile
Sportive Şcolare în vederea asigurării unui proces de instruire mereu ascendent spre
finalităţi performanţiale.
2. Construirea unor modele de nivel formativ care să integreze toate
componentele jocului şi care să organizeze concret procesul de pregătire. Modelul
jocului de handbal să fie extins la nivelul sistemelor, formelor şi fazelor jocului prin
detalierea conţinutului lor în acţiuni de joc concrete, pentru a contribui mai eficient
la determinarea obiectivelor de instruire a căror premize să fie sprijinite de o
pregătire ştiinţifică. În paralel să se determine pentru fiecare nivel formativ, modelul
capacităţii fizice, capacităţii psihice şi cunoştinţelor teoretice. Fiecare nivel formativ
(juniori I, II şi III) să beneficieze şi de modele tehnice, tactice, fizice, psihologice şi
teoretice, pentru fiecare post din jocul de handbal, ca urmare se va putea dirija mai
eficient procesul de pregătire individualizată prin programarea obiectivelor de
instruire pentru fiecare jucător în parte.
3. Asimilând întregul an competiţional cu o singură perioadă pregătitoare pentru
juniorii II să se interfereze continuu programarea liniară cu cea concentrică a
obiectivelor operaţionale, determinate de analiza periodică obligatorie a procesului
realizat.
4. Să fie lărgit procesul de informatizare asupra progresului pe care-l pot realiza
jucătorii fiecărui nivel formativ, raportat la obiectivele de instruire corespunzătoare
componentelor jocului. În acest sens, să se lărgească aria experimentală la nivelul
loturilor naţionale corespunzătoare fiecărui nivel.
5. Sistemul obiectivelor operaţionale să beneficieze de o actualizare continuă a
raţionalizării mijloacelor de acţionare pe baza noilor date oferite de ştiinţele
ajutătoare, ele putând influenţa în mod direct procesul de programare. Noile
mijloace să capete un caracter cât mai compact răspunzând simultan sarcinilor de
pregătire tactică, tehnică, fizică, psihologică şi teoretică.

126
127
Bibliografie

Română
1. Alexandru E., Acsinte A. Handbal – de la iniţiere la marea performanţă, Bacău,
Ed. Media, 2000.- 176 p.
2. Alexandru E. Modelarea conţinutului antrenamentului sportiv în perioada
pregătitoare la handbaliste junioare I din cadrul stadiului de specializare – Teza de
doctor în ştiinţe pedagogice, Chişinău, 2004.- 211 p..
3. Alexe N. şi colab. Antrenamentul sportiv modern, Ed. Bucureşti, 1993.- 531p.
4. Atanasiu M., Atanasiu C. Jocuri pentru pionieri şi şcolari. – Bucureşti, E.D.T.,
1974. –247 p.
5. Babanski I. K. Optimizarea procesului de învăţământ, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1985.- P. 104-152.
6. Balint E. Instruirea asistată de calculator – în baza „Programului expert de
pregătire sportivă a echipelor de handbal feminin” – teza de doctor în pedagogie,
Chişinău 2004.- 236 p.
7. Baştiurea E. Dezvoltarea capacităţilor de coordonare a handbaliştilor seniori
în cadrul antrenamentului individualizat, în dependenţă de postul de joc – teza de
doctor în pedagogie Chişinău, 2004.- 218 p.
8. Bompa T. O. Periodizarea - Dezvoltarea calităţilor biomotrice EX PONTO,
Constanta, 2001.- P. 256-263.
9. Bompa T. O. Periodizarea - Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv,
ediţia a IV-aEX PONTO, Constanţa, 2001.- P. 25-122.
10. Bompa T. O. Periodizarea: Teoria si metodologia antrenamentului, Ed. EX

128
PONTO. - C.N.F.P.A. - Bucureşti, 2002.- P. 11-13, 25-46, 65-214.
11. Bompa T. O. Performanţa în jocurile sportive, Teoria şi metodologia
antrenamentului, Ed. EX PONTO S.N.A., Bucureşti, 2003.- 224 p.
12. Bota I., Macovei B. Handbal. Antrenamentul portarului, Sport - Turism,
Bucureşti, 1983.- P. 9-14, 116-118.
13. Bota I. Handbal – Modele de joc şi pregătire, Ed. Sport – Turism, Bucureşti,
1984.- P. 9-17, 40-45, 158-169.
14. Bota I., Bota M. Handbal. Pregătirea şi formarea echipelor de performanţă, Ed.
Sport - Turism, Bucureşti, 1987.- P. 10-17, 51-52.
15. Bota M., Bota I. Handbal. 500 de exerciţii pentru învăţarea jocului, Ed. Sport-
Turism, Bucureşti, 1990.- 115 p..
16. Bota I. Contribuţii la programarea şi dirijarea dinamicii efortului în pregătirea
handbaliştilor, Teza de doctorat, Biblioteca A.N.E.F.S., Bucureşti, 1994.- 236 p.
17. Budevici A. Individualizarea mijloacelor de pregătire în handbal,
Perfecţionarea sistemului de educaţie fizică a copiilor de vârstă şcolară: materialele
Conferinţei republicane (în lb. rusă), Chişinău, 1991.- 62 p.
18. Budevici A., Şufaru C. Metodica pregătirii handbaliştilor juniori (modelare,
algoritmizare şi mijloace de instruire), Ed. Valinex S.A., Chişinău, 2004.- 201 p.
19. Budevici A., Şufaru C. Principii ştiinţifico-metodologice ale pregătirii
handbaliştilor juniori, Ed. Valinex S.A., Chişinău, 2005.- 213 p.
20. Cârstea Gh. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului - note de curs, Ed.
AEF, Bucureşti, 1991.- p. 143-152, 176-183.
21. Cârstea Gh. Metodica educaţiei fizice şcolare, Ed. Universul, Bucureşti,
1993.- 231 p.
22. Cârstea Gh. Programarea şi planificarea, în educaţia fizică şi sportivă şcolară,
Ed. Universul, Bucureşti, 1993.- P. 9 -12, 63.
23. Cârstea Gh. Educaţia fizică. Teoria şi bazele metodicii, Societatea “Ateneul
Român”, Bucureşti, 1997.- p. 89-94, 116-125.
24. Cârstea Gh. Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Ed. ANDA,

129
Bucureşti, 2000.- P. 67- 69, 94 -100.
25. Cercel P. Calităţile motrice în handbal, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975.-
100 p.
26. Cercel P. Handbal. Exerciţii pentru fazele de joc, Ed. Sport – Turism,
Bucureşti, 1980.- P. 7 - 24, 76 - 89.
27. Cercel P. Handbal. Antrenamentul echipelor masculine, Ed. Sport - Turism,
Bucureşti, 1983.- p. 72 - 75, 89 - 110.
28. Cerghit I. Mijloace de învăţământ şi strategii didactice, în Curs de pedagogie,
Universitatea Bucureşti, 1988.- 134 p.
29. Chelcea S. Chestionarul în investigarea sociologică, Ed. Ştiinţifică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1975.- P. 137-201.
30. Chelcea S. Experimentul în psihopedagogie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedica,
Bucureşti, 1982.- P. 180 - 185.
31. Chiriţă G. Pedagogie aplicată la domeniul educaţiei fizice, ediţia a II-a, Ed.
Sport-Turism, Bucureşti, 1977.- 57 p.
32. Chiriţă G. Pedagogie, Bucureşti: Sport-Turism, 1976. – P.185-217.
33. Chiriţă G. Educaţie prin jocuri de mişcare, Bucureşti: Sport-Turism, 1983.- P.
27-32.
34. Colibaba-Evuleţ D., Bota I. Jocurile sportive. Teorie şi metodică, Ed. Aldin,
Bucureşti, 1998.- P. 327.
35. Cojocaru M. Forma sportivă în jocurile sportive. - Bucureşti: MTS, 1992. – P.
67-70.
36. Cucoş C. Raţionalitatea activităţii instructiv-educative şi proiectarea
pedagogică, Psihopedagogia, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1994.- P. 195-204.
37. Cucoş C. Pedagogie, Ed. Polirom – Colecţia Ştiinţele educaţiei, Iaşi, 1996.- P.
99-115.
38. Demeter A. Fiziologia sporturilor, Ed. Stadion, Bucureşti, 1972.- P. 5-42.
39. Demeter A. Bazele fiziologice si biochimice ale formării deprinderilor
motrice, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982.- P. 82.

130
40. Demeter A. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, Ed. Stadion, Bucureşti,
1984.- 273 p.
41. Dragnea A. Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizică şi sport., Bucureşti: Sport
– Turism, 1984. –189 p.
42. Dragnea A. Antrenamentul sportiv - teorie şi metodologie Bucureşti,
Ministerul Tineretului şi Sportului, 1991.- P. 34-48.
43. Dragnea A. Antrenamentul sportiv. Teorie şi metodologie, vol. I şi II, Ed.
A.N.E.F.S., Bucureşti, 1993.- 231 p., 141 p..
44. Dragnea A. Dimensiuni obiective şi subiective ale capacităţii de performanţă
(optimizarea sistemului atitudinal şi a rolului acestuia în manifestarea capacităţii de
performanţă), Teza de doctorat, A.N.E.F.S., Bucureşti, 1994 .- P. 16-19.
45. Dragnea A. Antrenamentul sportiv, Ed. Didactica şi Pedagogică R.A.,
Bucureşti, 1996.- P. 364-370.
46. Dragnea A., Bota A. Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi Pedagogică
R. A., Bucureşti, 1999.- P. 106-112, 183-246.
47. Drăgan I. Selecţia medico-biologică în sport, Ed. Sport - Turism, Bucureşti,
1979, P. 165-171.
48. Dumitrescu V. Metode statistico-matematice în sport, Ed. Stadion. - Bucureşti,
1971.- P. 24-112.
49. Epuran M. Psihologia, vol. I, II, III, Ed. I.E.F.S., Bucureşti, 1984.- 380 p.
50. Epuran M. Psihologia educaţiei fizice si sportului, Ed. Sport-Turism,
Bucureşti, 1980.- 276 p.
51. Epuran M. Psihologia educaţiei şcolare, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982.-
304 p.
52. Epuran M. Personalitatea, Revista I.E.F.S., Bucureşti, 1985.- P. 15-18.
53. Epuran M. Modelarea conduitei sportive, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1990.-
P. 9-33, 53-57.
54. Epuran M. Metodologia cercetării activităţilor corporale, Vol. I – II, Ed.
ANEFS, Bucureşti, 1992.- 517 p.

131
55. Epuran M. Asistenţa psihologica în sport, Medicina sportivă aplicată, Ed.
Editis, Bucureşti, 1994.- P. 91-107.
56. Epuran M. Metodologia cercetării activităţilor corporale în educaţie fizică şi
sport, vol. II., A.N.E.F.S., Bucureşti, 1996.- P. 239-316, 451-459.
57. Florescu C., Dumitrescu V., Predescu A. Metodica dezvoltării calităţilor
fizice, ediţia a II-a, revizuită, C.N.E.F.S., Bucureşti, 1969.- P. 98-106.
58. Florescu C. Sportul de performanţă, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1985.- P.
16-30, 74-83.
59. F.R. Handbal Buletin informativ nr. 5. - Bucureşti, 1998. - P. 6- 10.
60. Georgescu M. Controlul medical şi primul ajutor medical, I.E.F.S., Bucureşti,
1977.- 88 p.
61. Georgescu M. Antrenamentul sportiv modern. Bucureşti: Editis, 1993. – P. 34-
49.
62. Ghenadi V., Grapă F., Mârza D. Model şi modelare în voleiul de performanţă,
Ed. Plumb, Bacău, 1994.- 220 p.
63. Ghermănescu I. K. Teoria şi metodica handbalului Bucureşti, Ed. Didactică şi
Pedagogică,1983.- 230 p.
64. Ghermănescu-Kunst I. şi colab. Teoria şi metodica handbalului, Ed. Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.- 304 p.
65. Ghervan P. Pregătirea sportivă a handbaliştilor în baza unei programe cu
conţinut adaptat pentru etapa de iniţiere 9 -12 ani: Disertaţie doctor ştiinţe
pedagogice, Chişinău, 2002.- 190 p.
66. Grapă F. Modelarea jocului de volei prin obiectivizarea pregătirii specializate,
Rezumatul tezei de doctorat, Bucureşti, 2001.- P. 44-49.
67. Grigoraş I. Finalităţile educaţiei şi operaţionalizarea obiectivelor pedagogice,
Psihopedagogie, Ed. Spiru Haret, Iaşi, 1995.- P 117-124.
68. Ghibu E. (Coord.). Conţinutul şi metodica antrenamentului sportiv
contemporan, Ed. U.C.F.S., Bucureşti, 1967.- 276 p.
69. Gogâltan V. Instruirea copiilor şi juniorilor în handbal, Ed. Stadion, Bucureşti,

132
1974.- 71 p.
70. Gogâltan V. Instruirea copiilor şi juniorilor în handbal, Ed. Stadion, Bucureşti,
1983.- 218 p.
71. Hantău C. Handbal. – Buzău: Alpha, 2000.- 134 p.
72. Hantău C. Handbal. Antrenamentul copiilor şi juniorilor. – Bucureşti:
Printech, 2004.- 160 p.
73. Harre D. şi colab. Teoria antrenamentului, Ed. Stadion, Bucureşti, 1973.- 302
p.
74. Joiţa E. Eficienţa instruirii, Ed. Didactică şi Pedagogică, R.A. Bucureşti,
1998.- 302 p.
75. Manno R. Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, C.C.P.S., Bucureşti,
1996.- P. 14-68, 135-148.
76. Marolicaru M. Abordarea sistemică a educaţiei fizice, Ed. Universităţii, Cluj-
Napoca, 1992.- P. 51-56.
77. Matveev L. P., Novikov A. D. Teoria şi metodica educaţiei fizice, Ed. Sport-
Turism, Bucureşti, 1980.- 600 p.
78. Matveev L. P. Antrenamentul şi organizarea acestuia, Scuola dello Sport,
Roma, IX, 1990, 18, ian-mart., p. 7 (traducere) în Rev. “Sportul de performanţă”,
C.C.P.S., Bucureşti, 1991, (nr. 311) .- P. 15-30.
79. Mihăilă I. Profilul jucătorilor pe posturi şi implicaţiile lui în realizarea
condiţiei fizice specifice la handbaliştii juniori, teză de doctorat, I.O.D. Piteşti,
2005.- 280 p.
80. Mihăilă I. Handbal – Pregătire fizică specifică diferenţiată, Ed. Valinex,
Chişinău, 2004.- 158 p.
81. Mihăilă I. Optimizarea pregătirii fizice specifice la echipele de juniori, Editura
Universitaria Craiova, 2006.- 223 p.
82. Mihăilă I. Handbal – tehnica şi metodica jocului, Ed. The Flower Power,
Piteşti, 2002.- 194 p.
83. Mitra Gh., Mogoş Al. Metodica predării educaţiei fizice, Ed. Stadion,

133
Bucureşti, 1972, P. 25-35, 317-335.
84. Mitra Gh., Mogoş Al. Metodica educaţiei fizice şcolare, Ed. Sport-Turism,
Bucureşti, 1980.- 503 p.
85. Moser C. A. Modele de anchetă în integrarea fenomenelor sociale, Ed.
Stadion, Bucureşti, 1967.- P. 75-76.
86. Negulescu I. Contribuţii la ameliorarea selecţiei iniţiale şi a metodologiei de
pregătire a copiilor şi juniorilor în cadrul sistemului piramidal de organizare a
handbalului, Teză de doct. în ped. - ANEFS, Bucureşti, 1997.- P. 23-46; 78-83; 112-
119.
87. Nett T. Despre antrenamentul cu juniori. Cu ce începem. Probleme ale
juniorilor. - C.N.E.F.S. - Bucureşti, 1977. - 218 p.
88. Nicu A. Raţionalizarea antrenamentului sportiv. - Bucureşti: C.C.P.S., 1992.
– P.15-23.
89. Nicu A. şi colab. Antrenamentul sportiv modern. - Bucureşti: Editis, 1993. -
531 p.
90. Nicu A. Teoria şi metodica antrenamentului. - Bucureşti: România de Mâine,
1999. – P. 34-36.
91. Ozolin N. G. Metodica antrenamentului sportiv, Ed. Stadion Bucureşti,
(traducere de Alex. Retinschi), 1972.- P. 28-141, 243-248, 377.
92. Păcuraru A. Programarea selecţiei şi programarea pregătirii jucătorilor de
volei (copii şi juniori). // caiet documentar – Institutul Român de cercetări al
Academiei Americano-Române, Secţia Olimpism şi Ştiinţa sportului.- Mannheim,
1997.- P. 26-30.
93. Păcuraru A. Programarea conţinutului antrenamentului sportiv în pregătirea
voleibaliştilor de 15 – 16 ani în cadrul Cluburilor Sportive Şcolare (România): Dis.
doct. şt. ped. – Chişinău, 1999.- 148 p.
94. Păcuraru A., Balaiş F. Structura, formarea şi adoptarea unei programe unice
pentru selecţia şi pregătirea jucătorului de volei, Simpozionul Ştiinţific „Sport –
Perspective 2000”, Bucureşti, 7-8 nov. 1996.- P. 31-40.

134
95. Păcuraru A. Volei. Teorie si metodică, Fundaţia Universităţii “Dunărea de
Jos”, Galaţi, 1999.- P. 125-126.
96. Piaget J. Psihologie şi pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1972.- 136 p.
97. Platonov, V., N., Pregătirea sportivilor de înaltă performanţă, 1986. – P. 115-
130.
98. Platonov, V., N., Selecţia şi orientarea sportivilor în procesul pregătirii
sportivilor vârstnici, teoria sportului sub redacţia Platonov, 1987. – P.145-167.
99. Platonov, V., N., Teoria şi metodica sportului de performanţă, 1991. – P. 234-
245.
100. Platonov V. N., Teoria generală de pregătire a sportivilor în sportul olimpic
Literatura Olimpică, Kiev, 1997.- P. 73-78.
101. Platonov, V.N., Teoria generală a pregătirii sportivilor în sportul olimpic în
revista "Ştiinţa in sporturile olimpice", Kiev, 1999.- P. 35-40.
102. Popa Gh. Metodologia cercetării ştiinţifice în domeniul educaţiei fizice şi
sportului, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 1999. - 281 p.
103. Popescu C. Lecţii de handbal, Ed. Stadion, Bucureşti, 1971.- P. 201-289.
104. Popescu C. Antrenorul. Profilul, personalitatea şi munca sa, Ed. Sport-Turism,
Bucureşti, 1979.- P. 86-121.
105. Pradet, M. Pregătirea fizică, S.D.P. Nr.426-428, C.C.P.S., Bucureşti, 2000.-
145 p.
106. Sotiriu R. Handbal. Antrenament. Teorie si metodica, Ed. Garold, Bucureşti,
1998, - P. 99-114, 118, 164-181.
107. Sotiriu R. Handbal, iniţiere - performanţă. Bucureşti: Oglinda Press, 2000. -
164 p.
108. Stoica M. Pedagogie şcolară – pentru cadrele didactice înscrise la definitivat,
gradul al II-lea, gradul I şi la perfecţionare, Ed. Gheorghe Cârţu - Alexandru,
Craiova, 1995.- P. 102-125.
109. Szogy A. Aspecte ale capacităţii maxime de efort fizic la adolescenţi şi

135
adolescente, (13-18 ani) care practică sportul de performanţă, Teză de doctorat,
Bucureşti, 1973.- 280 p.
110. Şiclovan I. Teoria educaţiei fizice şi sportului, ediţia a III-a, revăzută şi
completată, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1979.- P. 130-177.
111. Şiclovan I. Teoria antrenamentului sportiv, Ed. Sport-Turism, Bucureşti,
1987.- 285 p.
112. Şufaru C. Programa conţinutului antrenamentului sportiv cu handbaliştii din
cadrul liceelor cu profil sportiv, Gimnazium nr. 7, Bacău, 2004, nr. 7.- P. 151.
113. Şufaru C. Individualizarea în handbal – actualitate şi perspective, Gimnazium
nr. 6, Bacău, 2004.- P. 78.
114. Şufaru C. Aspecte generale privind etapizarea pregătirii în handbal,
Gimnazium nr. 6, Bacău, 2004.- P. 81.
115. Şufaru C. Probleme actuale ale antrenamentului sportiv în handbal, Studii şi
cercetări în domeniul Educaţiei Fizice, Sportului şi Kinetoterapiei, Iaşi, 2004.- P.
185.
116. Şufaru C. Studiu asupra problemelor actuale ale handbalului pe plan naţional
şi propuneri pentru înlăturarea acestora, Revista „Sport şi societate, Revistă de
educaţie fizică, sport şi ştiinţe conexe”, nr. 2, Iaşi, 2004.- P. 45-47.
117. Şufaru C. Studiu asupra concepţiei actuale de joc în handbal, Gimnazium IX,
Bacău, 2006.- P. 105-115.
118. Teodorescu L. Probleme de teorie şi metodică în jocurile sportive, Ed. Sport-
Turism, Bucureşti, 1975.- 224 p.
119. Teodorescu L. Sportul-integrator al educaţiei fizice în cadrul ştiintei sportului,
Revista EFS nr. 5, Bucureşti, 1989.- P. 8-11.
120. Teodorescu-Mate S. Programare-planificare în antrenamentul sportiv, Ed.
Semne, Bucureşti, 2001.- 179 p.
121. Trofin E., Grigorovici S. Handbal la copii şi juniori, C.N.E.F.S., Bucureşti,
1967.- P. 16-21.
122. Trofin E., Grigorovici S. Handbaliştii români şi tactica jocului, C.N.E.F.S.,

136
Bucureşti, 1969.- 312 p.
123. Tschiene P. Transformarea efectelor antrenamentului sau adaptarea pe termen
lung prin efort, Fiziologia sportului, C.C.P.S., Bucureşti, 1994.- P. 146-156.
124. Tschiene P. Prioritatea aspectului biologic în teoria antrenamentului.
Concretizări şi interpretări în vederea dezvoltării unei orientări calitative, Evaluarea
în sport, C.C.P.S., Bucureşti, 1994.- P. 4-25.
125. Tudor V. Evaluarea în educaţia fizică şcolară, Ed. Printech, Bucureşti, 2001.-
P. 23-48.
126. Ungureanu O. Teoria şi metodica antrenamentului sportiv, Universitatea “Al.
I. Cuza”, Iasi, 1995.- 221 p.
127. Viru A. Anumite aspecte actuale ale teoriei antrenamentului, Fiziologia
sportului, C.C.P.S.,Bucureşti, 1994.- P. 85-110.
128. Zaţiorski V.M. Calităţile fizice ale sportivului (traducere), Bucureşti: UCFS,
1970.- P. 54-67.
129. Zbârciog V., Budevici A., Levodeanski I., Pedagogia aplicativă în domeniul
educaţiei fizice, Ed. USM, Chişinău, 1999.- 160 p.

Rusă
1. Агреби Б. Оптимизация процесса подготовки гандболистов высокой
квалификации путем варьирования соотношения скоростно-силовых средств
воздействия Автореф.дис. канд. пед.наук. – Киев, 1983. – 23 с.
2. Аулик К.В. Как определить тренированность спортсмена. – М.:
Физкультура и спорт, 1977. – 100с.
3. Ашмарин Б.А. Теория и методика педагогических исследований в
физическом воспитании. – М.: Физкультура и спорт, 1978. –233 с.
4. Барышев Г.И. Подготовка гандболистов в предсоревновательном этапе с
учетом данных текущего контроля Автореф.дис. канд.пед.наук. – Л., 1980. –
20 с.
5. Бота Н., Николаи Г. Тактическое мышление гандболиста Спорт за

137
рубежом.- 1973. - №23. – 10-11с.
6. Быстров Б.М., Филин В.П. Сравнительный анализ уровня развития
скороетно-силовых качеств у спортсменов разного возраста и различных
специализаций Теория и практика физ.культуры. – 1971.- №2. – с.35-38.
7. Волков А.Н. Физические способности детей и подростков. – Киев:
Здоровье, 1981. – 254 с.
8. Годик М.А. Контроль тренировочных и соревновательных нагрузок. –
М.: Физкультура и спорт, 1980. – 131 с.
9. Гужаловский А.А., система отбора юных спортсменов. – Минск, 1975. –
48с.
10. Дьячков В.М. Физическая подготовка спортсмена. – М.: Физкультура и
спорт, 1967. – 40 с.
11. Запорожанова Л.П. Педагогические аспекты отбора и прогнозирования
результатов в спорте по показателю латентного периода двигательной
реакции (на примере гандбола); Автореф.дис. докт.биол.наук. – Краснодар,
1980. 21-с.
12. Зациорский В.М. Физические качества спортсмена М.: Физкультура и
спорт, 1966. – 91с.
13. Каледин С. В. Физическая подготовка юных спортсменов. М.:
Физкулътура и спорт, 1968. – 156 с
14. Косилов С.А. Физиологические основы НОТ. – М.: Экономика, 1969. –
302 с.
15. Клусов Н.П. Мини-гандбол. М.: Физкулътура и спорт, 1979. –144 с.
16. КРЯЖ В.Н. Исследование динамики переноса тренированности в
процессе тренировки Автореф. Дис. канд.пед.наук. – М., 1969, 17 с.
17. Козлова К.Ф. Исследование тактических действий гандболистов в
нападении и пути повышения их эффективности Автореф.дис...,
канд.лед.наук. – Л.: 1973. – 19 с. № 6.- С.4-7.
18. Косинцев В.С. Эксперименталъно-педагогическое исследование и пути

138
его совершенствования в гандболе Автореф.дис. канд.пед.наук. – М.: 1969-22
с.
19. Латышкевич Л.А., Хомутов Н.И. Основы прогнозирования спортивных
достижении в гандболе: сб.научн.тр. Киевский гос.ин-т физ.кулътуры. –
Киев,1978, С.3-4.
20. Матвеев Л.П. Проблемы периодизации спортивной тренировки. 1-е изд.
– М.: Физкулътура и спорт, 1964. –247 с.
21. Матвеев Л.П. Проблемы Периодизации спортивной тренировки. 2-е изд.
– М.: Физкулътура и спорт, 1965. – 244 с.
22. Матвеев Л.П. О проблемах теории и методики спортивной тренировки
Теория и практика физ.кулътуры. – 1969. - №4. – С.49 – 53.
23. Матвеев Л.П. О современных тенденциях построения тренировки;
сб.научн.тр Гос.цент.ин-т физ.кулътуры, 1972. -148 с.

Franceză
1. Constantini D. Antrenament. Approches du handbal Paris: Sport, 1994.- p. 34-
39; 71-77.
2. Legros S. La biochimie au service du sprinter - Liege: Sport, 1980.- p.45-47.

Germană
1. Bastian H., Kreher KL. Vergleich leistungbestimmender Mercmale im
Angeriffsspiel des Hallenhandballe am Beispiel zweier Mannschaften aus der
Regionalligen “Sud-Weste”, - Leistungssport, nr.2, 1978.- S. 114-123.
2. Pollany W. Wurfanalise im Hallenhandball. Leistungssport, nr.2, 1978.- S.
106-112.
3. Trosse H.D. Handball.Training,Technik, Taktik. Berlin, 1977.- 205 s.

139