JOCUL CA FORMĂ DE ÎNVĂȚARE

Activitatea centrală ce solicită psihic și fizic elevul este învățarea. Problema majoră a
procesului educațional este aceea de a ști cum să-i faci pe elevi să învețe. Rezultatele obţinute
depind şi de alegerea şi folosirea metodelor de lucru.
Jocul ocupă, evident, locul preferat în activitatea de fiecare zi a copilului . Jucându-se, el
îşi satisface nevoia de activitate, de a acţiona cu obiecte reale sau imaginare, de a se transpune în
diferite roluri şi situaţii care îl apropie de realitatea înconjurătoare.Folosirea jocului didactic în
procesul de învăţământ face ca elevul să înveţe cu plăcere, să devină interesat de activitatea care
se desfăşoară; face ca cei timizi să devină mai volubili, mai activi, mai curajoşi, să capete mai
multă încredere în capacitatea lor, mai multă siguranţă şi tenacitate în răspunsuri.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, cu buna dispoziţie
şi cu bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală şi fizică a copilului.
Inclus în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu şi mai
atrăgător, aduce varietate şi o stare de bună dispoziţie, de divertisment, ceea ce previne apariţia
monotoniei, a oboselii şi a plictiselii.
           Dar ce este jocul didactic?Este un important mijloc de educație intelectuală,ce dezvoltă în
copil capacitatea creatoare.”Este o metodă ce cunoaște o largă aplicabilitate și imprimă un
caracter viu și atrăgător activității școlare ”Prin jocurile didactice introduse în diferite momente
ale lecţiei, se realizează o învăţare activă, acordând un rol dinamic intuiţiei şi imaginaţiei. Rolul
cadrului didactic este nu de a preda cunoştinţele sau de a prezenta de-a gata soluţiile. Copiii ar
trebui lăsaţi să-şi confrunte părerile, să înveţe din propriile greşeli, dând curs liber imaginaţiei şi
fanteziei fiecăruia.
           Printre deprinderile pe care copilul le dobândește și le consolidează prin joc se numără
dezvoltarea limbajului, abilitatea de soluționare a problemelor, negocierea și logica succesiunii.
”Introducerea jocului în diferite etape ale demersului didactic conduce la un plus de eficiență
formativă în planul cunoașterii,dezvoltă la elevi atitudini afective și conduite conștiente de
acțiune.În acest fel, învățătorul reușește să activizeze copiii din punct de vedere
cognitiv,operațional și afectiv sporind gradul de înțelegere și participare activă a elevului la actul
de învățare,să evidențieze modul de acțiune în diverse situații,să formeze deprinderi de
interacțiune în cadrul grupului și, nu în ultimul rând, contribuie la formarea deprinderilor de
autocontrol a conduitelor operatorii și a achizițiilor cognitive ale copiilor.”Nevoia de învățare a
existat întodeauna și este o parte integrantă a modului nostru de viață. Pentru a putea face față
provocărilor și a învăta despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, trebuie să găsim modalități
interesante și amuzante de învățare, care pot face copiii să vrea și să le placă să învețe. Există o
nevoie de tranziție în procesul de învățare, care se petrece într-o formă nouă și surprinzătoare, ce
dezvoltă adaptabilitatea, gândirea creativă și ieșirea din zona noastră de confort.
Realizarea acestui lucru se face prin transformarea activității de învătare într-una experiențială,
amuzantă, permisivă și de schimbarea a mediului tradițional aplicat până acum.

”Fără creativitate ,nu există progres!Am repeat la nesfârșit aceleașă pattern-uri” (Edward de
Bono)

Care sunt beneficiile învățării prin joacă?

-dezvoltarea competențelor – jocul încurajează efortul și realizările, pentru că oferă provocări, iar
pentru a atinge aceste realizări trebuie sa îți maximizezi abilitățile;
-dezvoltarea încrederii de sine – a avea de-a face cu un joc și cu dificultățile pe care le aduce,
construiește încrederea de sine și abilitatea de a face față oricăror situații;
-dezvoltarea procesului de gândire – jocul contribuie la atingerea concluziilor, la adresarea
întrebărilor și a gândirii creative;
-un mediu sigur și plăcut – atunci când ne jucăm, suntem într-un mediu pozitiv, amuzant, sigur și
lipsit de stres. Jocul este sigur si nu reprezintă o unealtă de amenințare, ce poate fi folosit pentru
a atinge scopuri mai importante decât jocul însuși;
-învățarea experiențială îmbunătățește memoria – scopul învățării prin joacă este crearea unei
experiențe de învățare pentru a ajunge la o învățare eficientă. Elementul de experiență crează o
întâlnire memorabilă și permite livrarea mesajului într-un mod activ, fără efortul unui proces de
invățare de tip didactic;
-dezvoltarea abilității de soluționare a problemelor – jocurile dezvoltă imaginația si creează
experiență în a găsi noi modalități creative de a rezolva problemele. Jocurile implică învățare și
curiozitate naturală, cresc motivarea și contribuie la crearea unui potențial de învățare de la
vârste fragede;
-spargerea rutinei- experiența altor activități în afara familiarului, a granițelor zilnice.

Criterii pentru dezvoltarea eficientă a jocurilor de învățare

-integrarea elementelor cum ar fi combinarea simțurilor: vederea și auzul, împreună cu acțiunea,

curiozitatea si gândirea ar produce o învățare ideală;
-relevanța – jocul trebuie să aibă legătură cu scopul învățării și conținutul său, într-un mod clar și
relevant pentru cei care învață;
-potrivirea audienței țintă – jocul ar trebui să se potrivească tuturor copiilor și să ia în considerare
caracteristicile diferite, de exemplu vârsta, nivelul de cunoaștere al subiectelor, abilități, nivelul
de dificultate, etc;
-simplitate- cu cât sunt mai simple și mai ușor de urmat regulile, cu atât este mai ușoară
concentrarea pe conținutul educativ, decât pe înțelegerea regulilor.
-plăcere și experiență – avantajul principal al învățării prin joacă este experiența amuzantă,
așadar este important ca jocul să fie interesant, plăcut și provocator.
-măsura corectă a gradului de provocare – sarcina ar trebui să fie provocatoare, dar indeajuns de
dificilă pentru a ne face să aspirăm la mai mult, dar să rămână tangibilă pentru a evita frustarea.

           Desfășurarea jocului didactic cuprinde următoarele etape:

-introducerea în joc;
-prezentarea materialului didactic;
-precizarea titlului și a scopului jocului;
-explicarea și demonstrarea regulilor jocului;
-fixarea regulilor;
-demonstrarea jocului de către învățător sau de către unul-doi elevi;
-executarea jocului de probă;
-executarea jocului de către copii;
-complicarea jocului, introducerea de noi variante;
-încheierea jocului și evaluarea performanțelor individuale sau de grup.

Din punct de vedere psihologic, jocul răspunde unor trebuinţe fireşti de activitate, de
dobândire a experienţei, de afirmare prin performanţe a conduitei. Jocul este esenţa şi raţiunea
copilăriei. Ca să poată un copil să devină adult este necesar să fie acaparat în joc. Doar astfel va
putea cunoaște realitatea și își va exersa funcțiile psihomotrice. Jocul are o însemnătate decisivă
pentru istoria psihologică a individului. Jocul este singurul mijloc prin care fiinţa psihologică a
copilului poate să se desfășoare, poate să acţioneze, contribuind astfel la dezvoltarea
personalității unui copil prin crearea și rezolvarea unor situații diverse. Lumea jocului este lumea
basmului vieţii, lumea subliniată în visul şi aspiraţiile copilăriei şi, prin aceasta, are importante
virtuţi educative. Acţiunea de joc reprezintă trebuinţa de a participa activ şi independent la viaţa
socială şi este, fără îndoială, o expresie a trebuinţei umane de a transforma într-un fel lumea.
Deoarece omul și societatea evoluează fiind fenomene deschise, jocul apare ca o reflectare a
acestora, având şi el o evoluţie deschisă. Jocul condiționează într-un fel deciziile vieții personale
a copilului. Cunoștințele dobândite prin joc la momentul potrivit, rămân o achiziție prețioasă
pentru toată viața. Jocul va evolua o dată cu formarea primelor reprezentări ce permit copilului să
opereze pe plan mintal cu experiența pe care o dobândește în fiecare zi. De multe ori jocul, este
practicat mai intens decât munca, dar obosește mai puțin pentru că răspunde unor tendințe prin
care individul vrea să se afirme, de aceea lasă impresia că nu obosește, ci chiar relaxează. Nu
există bariere între joc şi muncă. Funcția generală a școlii trebuie să fie prelungirea copilăriei sau
măcar ocrotirea caracteristicilor ei, copilul nu trebuie să fie fixat de un tipar al adultului. Jocul
copiilor luat ca și exercițiu al unor instincte sau conduite, redă cu exactitate ceea ce îl
impresionează pe copil, hotărăște asimilarea realității, integrarea ei ca și acțiune ,,jocul apare ca
o activitate complexă a copiiilor în care ei reflectă şi reproduc lumea şi societatea" (Şchiopu,
1970, p. 42). Atât capacitățile psihologice ale copilului inclusiv cele intelectuale cât și trăsăturile
de personalitate pot fi descifrate prin joc.

Predarea limbii române se face acum după un model comunicativ-funcţional. Capacitățile de

receptare, de exprimare orală, de receptare a mesajului scris și de exprimare scrisă se dezvoltă
integrat în activițățile în care se folosește jocul educativ. Prin orele de limba română jocul
didactic devine de fapt secvență de instruire a şcolarilor. Jocurile destinate acestui obiect de
studiu oferă prilejul ca elevii să deprindă mai ușor și corect pronunția sunetelor, să-și dezvolte
limbajul și comunicarea orală, să deprindă folosirea corectă a substantivelor la singular și plural,
să-și formeze o vorbire corectă. Pentru activizarea, îmbogățirea, diversificarea vocabularului,
însușirea structurii gramaticale a limbii române, dezvoltarea auzului fonematic, formarea
deprinderilor de exprimare, citire și scriere corectă, se vor folosi la clasă diverse jocuri didactice
adaptate nivelului intelectual și ținând cont de vârsta copiilor. Elevii vor fi ajutați să înțeleagă că
fără însușirea cititului şi a scrisului nu vor putea trăi în societatea zilelor noastre și acest act va
lăsa o amprentă importantă în viața lor socială.
Formarea deprinderilor de calcul matematic reprezintă unele dintre obiectivele învățării
matematice din ciclul primar. Deprinderile de calcul stau la baza întregului sistem al
deprinderilor matematice, calculul mintal stând la baza calculului scris, iar aceste deprinderi
constituie deprinderi de bază pentru rezolvarea problemelor. Calculul are o deosebită contribuţie
la dezvoltarea gândirii, de aceea obiectivul final al învăţării calculului este dezvoltarea gândirii
logice a elevilor. Elevul își poate dezvolta și disciplina gândirea doar dacă va fi supus la un
antrenament continuu prin efectuarea unor calcule exacte aplicând procedeele învățate.
Deprinderea odată dobândită va determina elevul să înțeleagă mai ușor, să aibă inițiativă,
perspicacitate și creativitate. Prin joc, activitatea matematică devine mijloc de formare
intelectuală pentru că face trecerea de la acțiune practică la cea mentală, elevii își dezvoltă
aptitudinile imaginative, se face trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea
reprezentărilor. Elevul trebuie să înțeleagă esența calculului, pașii care stau la baza rezolvării
unei probleme fără ca să fie exclusă automatizarea, formarea şi fixarea algoritmilor de calcul.
Pentru ca activitățile să fie mai plăcute și cunoștințele să fie însușite mai ușor, se vor utiliza
jocurile sub forma unor ghicitori sau poezii—numărători despre numerele 0–10. Tipurile de
jocuri desfășurate în cadrul lecțiilor de matematică pot fi: jocuri pentru însușirea cunoștințelor
despre mulțimi, jocuri pentru însușirea numerelor naturale, pentru însușirea operațiilor cu
numere naturale (adunare, scădere), jocuri pentru consolidarea cunoștințelor, jocuri cu noțiuni de
geometrie și jocuri logico-matematice. Fixarea cunoștințelor poate fi realizată în două feluri: prin
repetarea verbală a problemelor esenţiale din tema tratată şi prin punerea în practică a noilor
cunoștințe.

Contribuția pe care o aduce jocul didactic în stimularea proceselor psihice, face să fie inclus
în procesul instructiv-educativ ca metodă și procedeu, conferindu-i valoare și eficiență deosebită.
Privind realizarea obiectivelor specifice conținuturilor de învățare, este ales ca mijloc de educare
și instruire a școlarilor. Jocul didactic trebuie folosit ca un stimulent în procesul de învățare,
elevul trebuie să simtă satisfacție pentru activitățile pe care le desfășoară. Profesorului îi rămâne
sarcina de a decide când să fie introdus în lecție, cum să-l facă mai atractiv și ce obiective
urmărește prin utilizarea lui. Asta nu înseamnă că jocul didactic trebuie folosit în mod exclusiv,
fără a lua în considerare folosirea și a celorlalte metode specifice activităților de învățare.

CONCLUZII:

După ce am observat că activitatea preferată a copiilor este joaca, de ce să nu

alăturăm procesului de învățare pe cel al jocului, pentru a crea un alt tip de experiență de
învățare? Experiența învățării prin joacă poate deveni o provocare și poate deschide o întreagă
lume de explorare și descoperire. Un mod de a dezvolta simțul dorinței și nevoia de invățare la
copii este generarea de stimuli față de lucrurile care îi interesează în realitate, permițându-le să
experimenteze și astfel, procesul de învățare să devină o activitate însemnată pentru
ei.Combinarea învățării cu joaca și jocurile este importantă nu doar pentru amuzamentul și
plăcerea ce le înconjoară, ci și pentru beneficiile  pe care jocurile le poartă, și anume că ele  pot
contribui și aduce o valoare adițională învățării în sine. Închei această concluzie citându-l pe Ioan
Cerghit în acest sens:”încorporate în activitatea didactică,elementele de joc imprimă un caracter
mai viu și mai atrăgător,aduc varietate și o stare de bună dispoziție,de veselie și de bucurie, de
divertisment și de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii”.
BIBLIOGRAFIE

Chateau, Jean, Copilul şi jocul, Paris, Editura Didactică şi Pedagogică,1967, p.194

Ibidem, Copilul şi jocul, Paris, Editura Didactică şi Pedagogică,1967, p.195
Elkonin, D. B., 1980, Psihologia jocului, Bucureşti,Editura didactică și pedagogică,
Bucureşti,1980, p.33 .
Şchiopu, Ursula (coordonator), Probleme psihologice ale jocului şi distracţiilor, Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică,1970, p. 42

Ioan Cerghit,Metode de învățământ,Editura Didactică și Pedagogică, ediția a II-a revăzută și

adăugită,București, 1980,p.214.
 Elena Mîndru și colegii,Strategii didactice interactive,Editura Didactica Publishing House,
București,2010,p.54;
 Mihaela Neagu,Mioara Mocanu, Metodica predării matematicii în ciclul primar, Editura
Polirom,2007;