Grigore Tabacaru

Grigore Tabacaru a manifestat deschidere și receptivitate către pedagogia

sociala,catre ideile școlii active și către traditionala pedagogie filosofica. Referitor la
aceasta din urma,el considera ca orice sistem filosofic presupune,de obicei,si un
sistem educativ,mai mult,ca educația reprezintă o problemă filosofica,atat timp cât ne
întrebam dacă individul este o fiinta perfectă și ceea ce face este moral sau dacă tot
ceea ce face trebuie să fie urmarea stabilirii unui scop.Grigore Tabacaru s-a arătat
interesat de tot ceea ce reprezintă o noutate în domeniul pedagogiei.Astfel în spiritul
curentului intitulat ‘Educația noua’ și sub influența lucrarii lui E.Key,Secolul
copilului,el scria o ampla lucrare,intitulata’Protectia copiilor ‘,in paginile careia
punea în discuție problema libertății copilului,relatia profesor-elev,orientarea
profesională,supraincarcarea programelor,examenele scolare etc.De asemenea și-a
manifestat interesul fata de pedagogia sociala.In lucrarea intitulata’Problema
pedagogiei sociale.Directiuni și tendinte[1926],el aborda educația ca pe o problemă
sociala,vorbind despre tendintele în domeniu,socializare și institutiile sociale,educatie
cetateneasca,democratizarea educatiei,orientarea profesională etc.,toate aceste
probleme fiind tratate printr-o raportare continua la realizările în domeniu din mai
multe tari europene.
Optiunea lui Grigore Tabacaru pentru didactica sipedagogia experimentala este cât se
poate de evidenta în lucrarile’Didactica’[1928] și ‘Didactica
experimentala’[1935].Constituirea teoriei pedagogice într-o maniera filosofica,dupa
metoda inductiva,atat de mult practicata de-a lungul anilor,nu este suficienta,deoarece
nu toată experiența didactica se poate sistematiza și chiar dacă acest lucru s-ar putea
realiza nu întotdeauna s-ar putea obtine dintr-o asemenea acumulare de reguli
generale.Nici intrebuintand metoda deductiva,nu vom putea surprinde întotdeauna
toate cerintele educatiei.Cele doua metode se pot complecta una pe cealaltă,fara a
epuiza solutionarea tututor problemelor didactice.Mult mai adecvată se dovedeste a
fii metoda experimentala.
Didactica stiintifica urmărește sa intemeieze teoria invatamantului pe
experimentari.Despre sfera ei de preocipari,Grigore Tabacaru avea sa
precizeze;’Didactica experimentala are ca punct central activitatea scolarului,ea
sustine ca numai după ce aceasta este cercetata în raport cu materia fiecarui obiect se
poate construi o metoda pentru profesor,adica se poate sistematiza activitatea
profesorului.Tema didacticei experimentale este prin urmare analiza tehnica și
economia activitatii scolarilor’.
Didactica experimentala este doar o parte a pedagogiei experimentale,care își asuma
sarcina de a intemeia teoriile invatamantului pe experimentari.Prin pedagogie
experimentala se intelege’studiul metodical reactiunilor elevilor la procedeele de
învățământ’.In conceptia lui Grigore Tabacaru,pedagogia este o știința care pornește
de la practica și se aplica la practica invatamantului și educatiei.
Orice lerctie este și un experiment pedagogic.Grigore Tabacaru vedea în caracterul
experimental al unei lecții nazuinta cadrului didactic de a găsi metode potrivite și de a
preda respectand particularitatile de vârsta și individuale ale elevilor,in stransa
conexiune cu conditiile de desfășurare a activitatii.Astfel,fiecare dascal trebuie sa
opteze pentru traseul metodic pe care îl considera cel mai bun în realizarea lectiei.
Despre relația dintre învățământ și educatie,Grigore Tabacaru afirma;Pe când
invatamantul se ocupa sa formeze inteligenta în special,educatia se raportează la copil
ca fiinta afectica și sociala.Atat invatamantul cât și educația trebuie să se ocupe
deopotriva;invatamantul de educatie[invatamant educativ] și educația să se ocupe de
invatamant[educatia functiilor intelectuale,afective].Scopul educatiei este dezvoltarea
integrala a personalitatii copilului,dar pentru a se implini un astfel de scop este
necesara o continua activitate,mintala și fizica.
Conceptia didactica a lui Grigore Tabacaru se contureaza cu o mai mare claritate în
doua din lucrările sale de maturitate;’Didactica’[1928] si’Didactica
experimentala’[1935]In prima dintre acestea,dupa consideratiile referitoare la
obiectul,metodele,problemele și stiitele’ajutatoare’didacticii sunt abordate,in capitole
distincte,cele trei tipuri de didactica;psihologica,logica și sociologica.Astfel obiectul
didactcii îl constituie’invatatura și educația’ despre care Grigore Tabacaru afirma
ca’merg mana în mana,incepand cu prima copilărie și continuand toată viața’.
Didactica,arata Grigore Tabacaru,constituie o știința de sine statatoare,strans inrudita
cu pedagogia,si,la fel ca aceasta,poate fi inclusa,datorita continutului sau,in rândul
țstiintelor sufletesti’,dar și în categoria celor normative,deoarece are menirea de a
conduce acțiunile educative;’didactica,ca știința,are ca scop sa îndrume acțiunea
practica a educatorului și sa îndrume influența educativa a invatamantului,aratandu-i
scopul,materia și metoda de propunere’.
O parte din problemele abordate în ‘Didactica’ au fost reluate în ‘Didactica
experimentala’, și anume;menirea didactivii,invatarea și didactica invatarii,,metodele
de invatare,,la care se adauga chestiuni apartinand metodicilor diferitelor obiective de
învățământ.
O idee foarte des reiterata de către Grigore Tabacaru în scrierile sale este aceea a
interdependentei ce ar trebui să se stabileasca intre școala și nevoilevietii social-
economice,deoarece numai o școala care îl pregătește pe elev sa învingă în lupta
pentru existența este o școala adevărata.