Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Ştiinţe Economice

Catedra „Finanţe şi Bănci”

Referat

Tema: Consiliul Uniunii Europene

A elaborat: Nica Cristina

Coordonator științific:

Chişinău 2013
 CUPRINS

INTRODUCERE .......................................................................................................................4
PREZENTAREA GENERALĂ A CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE ......................5
ROLUL CONSILIULUI ...........................................................................................................9
RELAŢIILE CONSILIULUI CU CELELALTE INSTITUŢII ȘI ORGANISME ALE
UNIUNII EUROPENE...........................................................................................................10
CONCLUZII.............................................................................................................................13
BIBLIOGRAFIE .....................................................................................................................14

2
TERMENI CHEIE

 Consiliu general
 Consiliu specializat
 Consiliu conjunct
 Pilonii Uniunii Europene
 Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER)
 Majoritatea calificată
 Procedura de codecizie
 Procedura bugetară
 Avizul conform
 Procedura de consultare

3
INTRODUCERE

Datorită asemănării foarte mari între denumirile unor organisme şi instituţii europene, există
posibilitatea să se creeze confuzii între Consiliul Europei, Consiliul European şi Consiliul
Uniunii Europene. Fiecare dintre aceste denumiri desemnează o instituţie particulară.
Consiliul Europei şi Uniunea Europeană sunt organizaţii diferite de state. Astfel, Consiliul
Europei reprezintă un organism internaţional care grupează statele europene în vederea apărării
şi promovării idealurilor şi principiilor comune, pentru favorizarea progresului economic şi
social. În prezent organizația cuprinde 45 de state, printre care şi Romănia. Orice stat european
poate deveni membru al acestei organizaţii, dacă respectă şi întruneşte cerinţele statutului.
Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg.
Consiliul European şi Consiliul Uniunii Europene sunt instituţii ale Uniunii Europene.
Consiliul European a fost înfiinţat prin voinţa şefilor de stat şi de guvern în anul 1974, când
aceştia au hotărât să se întâlnească cu regularitate, împreună cu ministrul lor de externe, cu
preşedintele Comisiei europene şi cu vicepreşedintele acesteia. Consiliul european este o
instituţie cu caracter politic, apărută pe cale neconvenţională şi nu printr-un tratat, datorită
interesului ca mai înainte de organizarea reuniunilor oficiale ale şefilor de stat şi de guvern în
cadrul Consiliului Uniunii Europene să exite o discuţie prealabilă şi o punere de acord a
principalilor factori de decizie de la nivelul fiecărui stat în parte.
Consiliul Uniunii Europene a fost înfiinţat prin tratatele institutive, având la început denumiri
diferite: Consiliul Special al miniştrilor (prin Tratatul CECA), şi Consiliu (prin Tratatele de la
Roma, instituind CEE şi EURATOM). După unificarea 57 executivelor (1965), denumirea
consacrată este cea de Consiliu de miniştri sau Consiliul Uniunii Europene.

Pilonii Uniunii Europene desemnați de Tratatului UE sunt:

- primul pilon – dimensiunea comunitară, compusă din aranjamentele stabilite prin Tratatele
celor trei comunităţi (CE, CECO, EURATOM), ex. cetăţenia europeană, politicile comune,
UEM, etc

4
- al doilea pilon – politica externă şi de securitate comună
- al treilea pilon – cooperarea poliţiei şi a justiţiei în combaterea criminalităţii

PREZENTAREA GENERALĂ A CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

Consiliul Uniunii Europene (UE) este a doua dintre cele patru instituţii europene care își
au originea în Tratatul de la Paris din 1951 de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui și
Oţelului. Consiliul de Miniștri – așa cum este denumit în mod mai frecvent – este, împreună cu
Comisia Europeană și cu Parlamentul European, una din instituţiile Uniunii Europene care
elaborează politici. În cadrul Uniunii, nicio acţiune politică sau decizie legislativă importantă
nu poate fi adoptată fără acordul Consiliului. Acesta este principalul organ decizional al
Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene este compus din reprezentanţii guvernelor statelor membre.
Structura sa diferă funcţie de domeniul concret vizat prin ordinea de zi, fiecare stat fiind
reprezentat prin membrul de guvern care este responsabil cu domeniul în discuţie (afaceri
externe, finanţe, probleme sociale, transport, agricultură etc.). atunci când la consiliu participă
miniştrii de externe ale statelor membre consiliul poată denumirea de Consiliu general. Dacă
sunt prezenti miniştri de resort funcţie de problematica avută în vedere pe ordinea de zi, alţii
decât miniştrii de externe, consiliu se numeşte Consiliu specializat pentru domeniul vizat. Dacă
la o întâlnire participă atât miniştrii de externe cât şi miniştrii de resort pentru un domeniu
vizat, consiliu se numeşte Consiliu conjunct. Reunirea acestor consilii este astăzi mai puţin
frecventă.
Conform Tratatului asupra UE, Consiliul Uniunii Europene reprezintă interesele statelor
membre (spre deosebire de Parlament, care reprezinta interesele cetatenilor Uniunii) având atât
putere legislativa cât și executivă. Numarul membrilor Consiliului este egal cu numarul statelor
membre, fiecare guvern având un singur reprezentant. Consiliul este principala institutie de
decizie a UE.
Sediul Consiliului este din Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius, totuși, în fiecare an, în lunile
aprilie, iunie și octombrie, sesiunile ordinare au loc la Luxemburg.

5
Structura Consiliului

Sursa: www.scribd.com

Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are în componența sa mai multe consilii specifice,
grupate pe sectoare de activitate. Consiliul reunit la nivelul ministrilor de externe (sau la
nivelul ministrilor pentru integrare europeana) poarta denumirea de Consiliu General și are ca
principala atribuție coordonarea activitații Consiliilor Speciale.
Comitetul Reprezentanților Permanenți (COREPER) este compus din reprezentanţi permanenţi
din statele membre, precum şi din înlocuitorii lor, și se reunește săptămânal. Comitetul
coordoneauă activitatea a celor cca. 300 de comitete şi grupuri de lucru, compuse din
funcţionari din statele membre care pregătesc dosare cu conţinut tehnic pentru COREPER şi
Consiliu.
COREPER preia o parte importantă din activitățile preliminare luării deciziilor, iar membri
Comitetului reprezintă Consiliul în cadrul procedurilor de colaborare cu Parlamentul European,
implementate în cadrul procesului legislativ ordinar în cazurile în care Consiliul și Parlamentul
European nu pot ajunge la un consens.
O altă componentă esențială din structura Consiliului este Secretariatul, care are cca. 3.500 de
angajați. Sarcinile secretariatului sunt în primul rând de ordin administrativ. Aici este pregătită
agenda de lucru, se întocmesc rapoarte, traduceri, se verifică problemele de ordin juridic.

6
În urma Tratatului de la Amsterdam, Secretarul General are si rolul de “Înalt Reprezentant al
Politicii Comune de Securitate și Aparare”.

Din punct de vedere organizatoric, Consiliul are în componenţa sa mai multe consilii specifice,
grupate pe sectoare de activitate:

• Comitetul special pentru agricultură (CSA) pregătește majoritatea dosarelor pentru

Consiliul „Agricultură”;
• Comitetul articolului 133 (creat în temeiul articolului 133 din Tratatul CE)
secondează Comisia în rolul său de negociator pentru chestiunile comerciale și
tarifare;
• Comitetul Economic și Financiar, compus din reprezentanţii băncilor centrale și
ai trezoreriilor statelor membre, joacă un rol extrem de important, oferind
consiliere Consiliului „ECOFIN” în privinţa diverselor aspecte legate de Uniunea
Economică și Monetară, de sistemul monetar european și de relaţiile monetare
internaţionale;
• Comitetul Politic și de Securitate (COPS) pregătește discuţiile și iniţiativele în
materie de politică externă și de securitate comună a UE. COPS exercită, sub
autoritatea Consiliului, controlul politic și orientarea strategică ale operaţiunilor
de gestionare a crizelor. Poate fi astfel autorizat de către Consiliu să ia decizii în
gestionarea concretă a unei operaţiuni. Pe lângă aceasta, este asistat de un grup de
lucru politico-militar, de un comitet pentru aspectele civile ale gestionării crizelor,
precum și de Comitetul Militar (CM). Ca și în cazul Coreperului, reprezentanţii
săi au rangul de ambasadori;
• Comitetul articolului 36 (instituit în temeiul articolului 36 alineatul (1) din Tratatul
privind UE) pregătește anumite aspecte ale sesiunilor Consiliului „Justiţie și Afaceri
Interne”.

Preşedinţia Consiliului este deţinută, prin rotaţie, de fiecare stat membru (schimbarea
acesteia având loc o dată la şase luni). Dacă principalul avantaj (şi motiv) al unei
preşedinţiei prin rotaţie este întărirea imaginii şi accentuarea importanţei rolului Uniunii în
statele member , dezavantajul creat de acest sistem este reprezentat de discontinuitatea
programelor şi iniţiativelor Consiliului – cu atât mai evidentă după aderarea celor zece noi state
member în 2004, când fiecărei ţări îi va veni rândul la Preşedinţie o dată la 12 ani.

Reforma instituţională propusă de Constituţia europeană are în vedere:

7
 • înlocuirea preşedinţiei prin rotaţie cu alegerea unui preşedinte pe o perioadă de
cinci ani (eventual prin două mandate de 2,5 ani);
• preşedenţia consiliilor specifice (cu excepţia celui pentru afaceri externe) va fi
acordată statelor member , prin rotaţie, pe o perioadă de un an.
• numirea Ministrului european al Afacerilor Externe.

Procedura de vot

Procedura de vot în cadrul Consiliului este cea a unanimităţii, alături de procedura majorităţii
calificate. In cele mai multe situatii Consiliul decide prin vot cu majoritatea calificata
-însemnând aplicarea unei ponderări a voturilor membrilor Consiliului în funcţie de mărimea
statului în cauză. Potrivit Actul Unic, apoi Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul de la
Amsterdam și Tratatul de la Nisa (actualmente în vigoare) au sporit în mod considerabil
posibilităţile de a recurge la acest tip de vot, care se aplică de acum înainte majorităţii
deciziilor Uniunii Europene. În cea mai mare parte a cazurilor, atunci când votul se referă la o
propunere a Comisiei, majoritatea calificată este obţinută dacă se ajunge la 255 de voturi care
să exprime votul favorabil al majorităţii membrilor. În schimb, atunci când Consiliul nu
hotărăște asupra unei propuneri a Comisiei, trebuie întrunite două condiţii pentru ca respectiva
propunere să poate i adoptată cu majoritate calificată:

• 255 de voturi din 345;

• două treimi din membrii Consiliului.

În plus, un stat membru poate solicita să se verifice dacă majoritatea calificată reprezintă cel
puţin 62 % din populaţia totală a Uniunii Europene. Dacă se dovedește că nu este cazul, decizia
nu este adoptată.

Sursa : www.scribd.com

Unanimitatea continui sa fie solicitată în anumite domenii, precum fiscalitatea, chestiunile de

natură „constituţională”, securitatea socială, mediul (în parte), energia, cultura, industria,
acordurile internaţionale orizontale cu ţările dezvoltate. De asemenea, reprezintă regula pentru
strategiile, acţiunile sau poziţiile comune adoptate de către Consiliu în cadrul PESC și într-un

8
mare număr de domenii aparţinând justiţiei și afacerilor interne. În cele din urmă, unanimitatea
este necesară atunci când Consiliul dorește să modifice o propunere a Comisiei în ciuda
avizului acesteia. Cu toate acestea, Comisia are posibilitatea, în orice moment al negocierii, să
prezinte o propunere modificată. Această posibilitate îi conferă Comisiei un rol activ și
important în procesul de negociere al Consiliului. Abţinerea unui membru al Consiliului nu
constituie un impediment pentru unanimitate.

ROLUL CONSILIULUI UNIUNII EUROPENE

Rolul Consiliul European constă în faptul că are principala responsabilitate pentru pilonii 2 şi
3 ai UE, adică pentru cooperarea interguvernamentală în domeniile politicii externe şi de
securitate comune şi al justiţiei şi afacerilor interne. Alături de acestea, Consiliul împarte
responsabilitatea cu Parlamentul în cadrul primului pilon (dimensiunea comunitară), acoperind
astfel domeniile pieţei unice şi majoritatea politicilor comune, şi asigurând libera circulaţie a
bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului.

Atributiile Consiliului sunt :

1. Adoptă legislaţia europeană.

2. Coordonează politicile economice generale ale statelor membre.
3. Semnează acorduri între UE şi alte ţări.
4. Aprobă bugetul anual al UE.
5. Elaborează politica externă şi de apărare a UE.
6. Coordonează cooperarea dintre instanţele judecătoreşti şi forţele de poliţie din ţările
membre.

Exercitarea puterii legislative consta in faptul ca Consiliul şi Parlamentul au ultimul cuvânt cu

privire la actele legislative propuse de Comisie. Statele membre ale UE au o politică
economică generală comună, coordonată de miniştrii economiei şi finanţelor din fiecare ţară.
Printre obiectivele Consiliului UE se mai numără crearea de locuri de muncă, ameliorarea
sistemelor de educaţie şi asistenţă medicală şi creşterea nivelului de bunăstare. Deşi statele
membre răspund, fiecare în parte, de propriile politici în aceste domenii, ele pot cădea de acord
asupra obiectivelor comune şi pot face schimb de experienţă.

Consiliul semnează, în numele UE, acorduri în domenii diverse: mediu, comerţ, dezvoltare,
industrie textilă, pescuit, ştiinţă, tehnologie şi transport.

Cetăţenii UE trebuie să aibă acces egal la justiţie, peste tot în Uniune. În cadrul Consiliului,
miniştrii justiţiei fac eforturi pentru a garanta că sentinţele pronunţate de un tribunal într-o ţară
9
a UE sunt recunoscute în toate celelalte state membre. Miniştrii justiţiei şi afacerilor interne
coordonează supravegherea frontierelor externe şi lupta împotriva terorismului şi a crimei
organizate la nivel internaţional.

RELAŢIILE CONSILIULUI CU CELELALTE INSTITUŢII ȘI ORGANISME ALE

UNIUNII EUROPENE

Relaţiile cu Parlamentul European

În ultimii ani, reformele succesive ale tratatelor au marcat tendinţa către o împărţire progresivă
a puterilor legislative între Parlamentul European și Consiliu. De-a lungul procesului de
adoptare a legislaţiei, aceste două instituţii trebuie să coopereze îndeaproape în cadrul
procedurilor care variază în funcţie de dispoziţiile tratatului aplicabile domeniului vizat.

• Procedura de codecizie: această procedură a fost instituită prin Tratatul de la Maastricht. Îi

conferă Parlamentului European puterea de a adopta acte împreună cu Consiliul. Procedura de
codecizie implică una, două sau trei lecturi. Are drept efect multiplicarea contactelor dintre
Parlament și Consiliu, colegislatorii, precum și a contactelor cu Comisia. Procedura de
codecizie a fost simplificată prin Tratatul de la Amsterdam în vederea creșterii eficacităţii și
rapidităţii acesteia și a consolidării rolului Parlamentului. În plus, aceasta a fost extinsă la noi
domenii, în special excluziunea socială, sănătatea publică sau combaterea fraudei care aduce
atingere intereselor financiare ale Comunităţii Europene. Tratatul de la Nisa a adus în sfera
majorităţii calificate din cadrul Consiliului și a procedurii de codecizie șapte domenii
suplimentare. Este vorba de măsurile de încurajare pentru combaterea discriminărilor, de
cooperarea judiciară civilă, de măsurile specii ce de susţinere din domeniul industrial, de
acţiunile în materie de coeziune economică și socială, de statutul partidelor europene și de
măsurile privind vizele, azilul și imigrarea.

• Procedura bugetară: acordurile încheiate între Consiliu, Parlamentul European și Comisie

în 1988, 1993, 1999 și, mai recent, acordul interinstituţional din 17 mai 2006 privind buna
gestiune financiară au accelerat procedurile de adoptare a bugetului anual și au consolidat
disciplina bugetară.

Principalele elemente ale acestor acorduri sunt următoarele:

• Consiliul stabilește un proiect de buget pe baza unui proiect preliminar elaborat de

Comisie și după consultarea Parlamentului European;
10
 • Parlamentul poate modifica bugetul, caz în care Consiliul ia poziţie în privinţa
amendamentelor utilizând majoritatea calificată, apoi transmite din nou bugetul
Parlamentului.

În general, sunt necesare noi negocieri între Consiliu și Parlament înainte ca bugetul să fie
semnat oficial de către președintele Parlamentului. Parlamentul este cel care are cuvântul
decisiv în privinţa cheltuielilor neobligatorii înscrise în buget, în timp ce Consiliul este
răspunzător de cheltuielile obligatorii.

• Avizul conform: în anumite cazuri prevăzute prin tratate, Consiliul nu poate adopta un
act fără avizul favorabil al Parlamentului. Avizul conform al Parlamentului European
este necesar pentru acordurile internaţionale importante, de exemplu cele privind
aderarea noilor state membre, acordurile de asociere cu ţările terţe, organizarea și
obiectivele Fondurilor structurale și de coeziune (în vederea promovării unei dezvoltări
economice echilibrate în cadrul statelor membre și între acestea).
• Procedura de consultare: această procedură impune ca Parlamentul să dea un aviz
consultativ înainte ca să fie adoptată de către Consiliu o propunere legislativă
prezentată de către Comisie. Se aplică, de exemplu, în momentul stabilirii anuale a pre-
ţurilor agricole, precum și deciziilor și acordurilor în materie comercială.

Relaţiile cu Comisia

Relaţiile dintre Consiliu și Comisie se caracterizează printr-o cooperare constructivăcum

sunt:

— schimburile informale de puncte de vedere dintre funcţionarii Comisiei, reprezentanţii

sectorului privat și funcţionarii statelor membre, premergătoare elaborării finale a unei
propuneri de către Comisie. Aflarea opiniei Consiliului permite adesea obţinerea unui
acord în mod mai rapid;

— Comisia poate ajuta președinţia să ajungă la un acord bazându-se pe eforturile de

mediere între membrii Consiliului și fiind sau nu dispusă, după caz, să își modifice
propunerile în cursul negocierilor, astfel încât majoritatea calificată care este solicitată să
poată fi întrunită;

11
 ------prin avizele sale, Comisia poate contribui la stabilirea programului de lucru al
președinţiei;

Comisia și Consiliul își coordonează îndeaproape acţiunea în privinţa aspectelor externe,

datorită faptului că ambele sunt competente să reprezinte UE pe plan mondial. În cazul a
numeroase chestiuni comerciale, de exemplu, Comisia negociază nu doar în numele
Comunităţii, ci și în numele tuturor statelor membre și este reprezentantul oficial al acestora
(de exemplu, în general, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului). În relaţiile cu statele
terţe, Comisia este cea care negociază adesea (de exemplu, în cazurile în care există acorduri
de asociere), partajând funcţia de reprezentare cu Consiliul. În materie de politică externă,
președinţia Consiliului negociază în numele UE și este singurul reprezentant al acesteia.

Relaţiile cu Comitetul Economic și Social și cu Comitetul Regiunilor

Miniștrii statelor membre care asigură președinţia prezintă programul de lucru al acesteia celor
două comitete și asistă ocazional la sesiuni plenare pentru a dezbate anumite subiecte specifice.
În anumite domenii, tratatele obligă Consiliul să consulte avizul acestor comitete în privinţa
propunerilor legislative.

Relaţiile cu Curtea de Justiţie și cu Tribunalul de Primă Instanţă

• Actele Consiliului, precum și ale celorlalte instituţii ale UE, pot fi atacate de către statele
membre, celelalte instituţii, persoanele fizice și întreprinderi în faţa Tribunalului de Primă
Instanţă și a Curţii de Justiţie în cazurile stabilite prin tratate. Consiliul și celelalte instituţii pot
de asemenea să sesizeze Curtea.

• Judecătorii Curţii de Justiţie, ai Tribunalului de Primă Instanţă și ai Tribunalului Funcţiei

Publice a Uniunii Europene, precum și membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Consiliu la
propunerea statelor membre.

12
Concluzie

Consiliul Uniunii Europene ocupă un rol important în cadrul structurii instituționale a Uniunii
Europene , acesta fiind cea mai importanta institutie de decizie a Uniunii Europene având atat
putere legislativă cât și executivâ . În cadrul sistemului decizional Consiliul UE joacă un rol
important întrucat poartă raspunderea fata de coordonarea politicilor economice generale ,
încheie tratate internationale cu state terțe , elaborează proiectul de buget al Uniunii. În acest
mod avand un spectru larg de responsabilități Consiliul UE interactionează atat cu Comisia
Europeană cât și cu Parlamentul European. Un alt aspect important reiesă din faptul ca în
componeța sa se întrunesc miniștri ai guvernelor statelor membre astfel Consiliul UE este
organul în care se rezolvă problemele sociale , economice , culturale ce au capătat un caracter
internațional și intrerstatal .

13
BIBLIOGRAFIE

1. Prezentare generală a Consiliului Uniunii Europene 2008 Luxemburg:

Oficiul pentru Publicaţii Oficiale ale Comunităţilor Europene 2008
2. UNIUNEA EUROPEANĂ: ISTORIC, INSTITUŢII, PROCESE
DECIZIONALE 2003 , Lucrarea face parte din Seria Micromonografii -
Politici Europene, versiune actualizată.
3. www.cribd.com

14