Diafragma reprezintă un organ musculo-tendinos care separă cavitatea toracică de

cavitatea abdominală și ajută la respirație.

Hernia diafragmatică este o afectiune caracterizata prin avansarea in cavitatea toracica,

printr-un orificiu anormal, a unuia sau mai multor organe din cavitatea abdominala, in urma unui
defect congenital sau cel mai des ca urmare a unui traumatism, in urma accidentelor auto,
caderilor de la inaltime, loviturilor la nivel abdominal,etc. Odata cu ruperea diafgramei,
conținutul abdominal, cum ar fi stomacul, ficatul și intestinele pot patrunde în cavitatea toracică
si pot comprima plămânii, impedicand destinderea acestora si provocând tulburări respiratorii.
Țesuturile abdominale pot irita mușchiul cardiac, ceea ce poate provoca un ritm cardiac anormal.
Lichidul se poate scurge în cavitatea toracică din abdomen, complicând și agravând funcția
cardiacă și pulmonară. Ca o urmare fireasca, pulmonul poate suferi diferite leziuni de tipul
atelectaziei, edemului sau congestiei, ducand la o oxigenare deficitara a organismului.

Hernia diafragmatica reprezinta aproape exclusiv rezultatul unei leziuni traumatice la

abdomen fiind frecventă la animalele de companie, accidentele de masina fiind responsabile
pentru 85% din cazurile documentate într-un studiu.

Herniile diafragmatice pot fi de origine congenitală sau traumatică și de durată pot fi

acută sau cronică.
 Hernia diafragmatica congenitala

Câinii și pisicile se pot naste cu hernii diafragmatice pleuroperitoneale, hiatale sau

peritoneopericardice. Herniile diafragmatice peritoneopericardice sunt cel mai frecvent defect
diafragmatic congenital atât la câini, cât și la pisici.

Animalele cu hernie diafragmatica peritoneopericardica pot prezenta simptome

respiratorii sau gastro-intestinale. Cu toate acestea, exista cazuri la caini si pisici cand nu
prezinta semne clinice asociate cu hernia iar aceasta este descoperita întâmplător. Managementul
conservator este o opțiune pentru animalele cu hernie diafragmatica peritoneopericardica care nu
au semne clinice. Cu toate acestea, există întotdeauna posibilitatea dezvoltării unor probleme
care pot pune viața animalului în pericol.

Hernia diafragmatica traumatica

Durata unei hernii diafragmatice fara ca aceasta sa produca semne clinice grave
animalului poate varia de la câteva ore până la cativa ani. Un procent de 15% pana 25% din
hernii sunt diagnosticate abia dupa cateva săptămâni de la accident. Animalele pot fi prezentate
sub șoc acut după traumatism, sau hernia poate poate fi constatata intamplator. Animalele care
suferă un traumatism prezinta adesea leziuni asociate (de exemplu, fracturi). Cu o hernie
diafragmatică cronică, semnele clinice sunt cel mai adesea referente fie pentru sistemul respirator
(dispnee, intoleranță la efort), fie pentru sistemele gastrointestinale (anorexie, vărsături, diaree,
scădere în greutate, durere după ingerarea alimentelor) sau pot fi nespecifice (de exemplu,
depresie). Multe animale cu hernii cronice nu sunt dispneice în momentul diagnosticării.

Animalele cu hernii diafragmatice traumatice recente sunt în mod frecvent in stare de șoc
in momentul in care sunt prezentate pentru tratament. Prin urmare, semnele clinice pot include
mucoase palide sau cianotice, tahipnee, tahicardie și/sau oligurie. Aritmiile cardiace sunt
frecvente și asociate cu morbiditate semnificativă. Alte semne clinice depind de organele care au
herniat și pot fi atribuite sistemului gastrointestinal, respirator sau cardiovascular. Ficatul este cel
mai frecvent organ herniat, o afecțiune care este adesea asociată cu hidrotoraxul cauzat de
ocluzia venoasă.

Un studiu despre hernia diafragmatica traumatica la pisici a fost efectuat la Facultatea de

Medicina Veterinara din Ankara pentru a vedea rezultatele clinice și pentru a determina
asocierea cu rata mortalității. Fișele medicale și chirurgicale ale celor cincizeci și două de pisici
care au suferit interventii chirurgicale pentru hernii diafragmatice traumatice au fost revizuite
retrospectiv.

Rata de supraviețuire a fost de 82,7% (43/52) la pisici. Cel mai frecvent organ herniat a
fost ficatul (81%). Aceasta a fost urmată de intestine subțiri (67%), stomac (48%), omentum
(38,5%), splină (25%), pancreas (13,5%) și, respectiv, intestine groase (8%). Treizeci și unu de
cazuri au avut hernie acuta, iar 21 cazuri au avut hernie diafragmatică cronică.

Rata mortalității a fost de 16,1% la hernia acuta, respectiv 19% la hernia diafragmatica
cronica. Ratele mortalității în funcție de locurile unde s-a produs ruptură au fost de 57% în
centru, 24% în partea ventrală și 19% în partea stângă. Pe de altă parte, s-a înregistrat faptul că
rata mortalității a fost asociată cu cantitatea de herniere de organ.

S-a ajuns la concluzia că rata mortalității ar putea fi legată de localizarea herniei,

cantitatea de organe herniate și timpul scurs de la producerea traumatismului si până la
momentul operației.

Diagnosticul herniilor diafragmatice

Diagnosticul se bazează pe istoricul medical, constatările examinărilor fizice și

radiografiile efectuate. Testele de sânge și urină pot fi facute dacă pacientul prezintă semne de
șoc. În anumite cazuri, pentru un diagnostic definitiv vor fi necesare investigatii cu ultrasunete
sau cu coloranți radiografici speciali.

Radiografiile toracice pot evidentia o herniere evidentă a organului în cavitatea toracică.

Semnele radiografice suplimentare includ pierderea conturului diafragmatic și a siluetei cardiace,
deplasarea câmpurilor pulmonare, prezența viscerelor umplute cu gaz în torace și revărsarea
pleurală.
 Radiografiile abdominale pot arăta deplasarea craniană a organelor abdominale.
Identificarea stomacului sau a intestinelor în cavitatea toracică face ca diagnosticul de hernie
diafragmatică să fie unul cert.

Tratament chirurgical

Pentru tratamentul chirurgical se face o abordare standard a laparotomiei, linia mediana

fiind cea mai frecvent utilizată pentru repararea diafragmei. Obiectivele interventiei chirurgicale
sunt de a reduce organele herniate înapoi în cavitatea abdominală, examinarea organelor pentru
orice problema vasculara sau perforație și repararea defectului diafragmatic. Ocazional, gaura
diafragmatică trebuie mărită sau incizia extinsă cranial prin stern, pentru a permite reducerea
conținutului abdominal și îmbunătățirea vizualizării. Gaurile musculare sunt saturate folosind o
sutură monofilament resorbabila sau neresorbabila într-un model continuu simplu.

Complicatii
 Cea mai gravă complicație asociată cu repararea chirurgicală a herniilor diafragmatice
este edemul pulmonar. Edemul pulmonar apare deoarece integritatea capilară a fost modificată
din cauza unui mediu anoxic în plămânul atelectaziat.

Prognostic

Dacă animalul va supraviețui in primele 12-24 postoperator, prognosticul este bun până
la excelent. Rata de supraviețuire raportata variază între 80% și 90% după corecția chirurgicală.
Decesele se datorează de obicei altor leziuni sau anomalii existente.
 Bibliografie

1. Boudrieau R, Muir W, Pathophysiology of traumatic diaphragmatic hernia in dogs,

Compend Contin Educ Pract Vet, 1987, pag 379-384.
2. https://www.acvs.org/small-animal/diaphragmatic-hernia
3. https://www.vin.com/apputil/content/defaultadv1.aspx?pId=11223&id=3859271
4. https://animalmedcenter.com/diaphragmatic-hernia/
5. https://www.vetfolio.com/learn/article/diaphragmatic-hernias
6. https://vcahospitals.com/know-your-pet/hernia-diaphragmatic-in-dogs
7. https://www.researchgate.net/publication/288063121_A_retrospective_study_on_trau
matic_diaphragmatic_hernias_in_cats