Şcoala Postliceală Sanitară Carol Davila Târgovişte

LUCRARE DE LICENŢĂ

Calificarea profesională: asistent medical generalist

Coordonator: Asistent: Matei Elena

Absolvent: Păun Mariana Ştefănia

ANUL 3
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU
LITIAZĂ RENALĂ

2
 Cuprins

MOTTO…………………………………………………………………………pag5

ARGUMENT…………………………………………………………………...pag 6

CAPITOLUL I. INTRODUCERE ÎN NURSING

1. Teoretizarea noţiunilor de nursing;

Definiţia nursingului şi a conceptului elaborat de Virginia Henderson
Codul pentru asistente medicale;
Rolul si funcţiile asistentei medicale dupa Virginia Henderson;
2. Nevoile fundamentale ale fiinţei umane;
CAPITOLUL II. ANATOMIA SI FIZIOLOGIA APARATULUI RENAL
Noţiuni de anatomie;
Funcţiile rinichiului;
Căile urinare;
CAPITOLUL III. LITIAZA RENALĂ -DESCRIEREA AFECŢIUNII
Definiţie;
Cauze;
Simptomatologie. Diagnostic clinic;
Examinări paraclinice;
Diagnostic diferenţial;
Tratament;
Evoluţie şi complicaţii;
Profilaxie, Prognostic;
CAPITOLUL IV. EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE
Rolul asistentului medical in efectuarea actelor medicale;
Rolul asistentului medical în efectuarea actelor medicale de investigaţie si de tratament;

3
Injectia intravenoasa;
Explorarea radiologica a apratului renal;
CAPITOLUL V. ELABORAREA PLANULUI DE ÎNGRIJIRE
CAZUL I
1.Culegerea datelor
2.Identificarea problemelor
3.Planificarea îngrijirilor
4.Aplicarea în practică
5.Evaluarea finală
CAZUL II
1.Culegerea datelor
2.Identificarea problemelor
3.Planificarea îngrijirilor
4.Aplicarea în practică
5.Evaluarea finală
CAZUL III
1.Culegerea datelor
2.Identificarea problemelor
3.Planificarea îngrijirilor
4.Aplicarea în practică
5.Evaluarea finală
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

4
 Motto:

Învinge: greutăţile profesiunii tale;

Stăpâneşte: supărarea şi nerăbdarea ta;

Gândeşte-te: că cel suferind este:

“dezarmat, fără putere şi are nevoie
de ajutorul şi îngrijirea ta!”

Argument

5
CAPITOLUL I

6
 INTRODUCERE ÎN NURSING

1 . TEORETIZAREA NOŢIUNILOR DE NURSING

DEFINIŢIA NURSINGULUI ŞI A CONCEPTULUI ELABORAT DE VIRGINIA

HENDERSON

Cine este Virginia Henderson?

Virginia Henderson este o infirmieră americană, profesor universitar. Ea a lucrat
timp de 5 ani cu renumitul profesor Leoninos, renumit sociolog şi antropolog. În anul
1955, prin înfiinţarea unor societăţi americane de infirmiere bazate pe cotizaţii, se
lansează o teorie de ajutor infirmier de tendinţă existenţială, prilej cu care teoriile
Virginiei Henderson devin cunoscute în America.

Ce este nursingul?
“Să ajuţi individul, fie acesta bolnav sau sănătos,să-şi afle calea spre sănătate sau
recuperare, să ajuţi individul, fie bolnav sau sănătos, să-şi folosească fiecare acţiune
pentru a promova sănătatea sau recuperarea,cu condiţia ca acesta să aibe tăria,voinţa sau
cunoaşterea, necesare pentru a o face şi să acţioneze în aşa fel încât acesta să-şi poarte
de grijă singur cât mai curând posibil”

Concepţia să intelectuală
Individul este unic, conştient de persoana să şi caută în mod continuu o
semnificaţie a vieţii sale.

Concepţia sa despre om:

Existenţa omului are nevoi fundamentale, universale şi individuale variabile, care
îl satisfac pe el, dacă el se poate mişca singur. Atunci el este independent.

7
 Concepţia sa despre sănătate:
Sănătatea este o stare în care necesităţiile sunt satisfăcute în mod autonom,nu se
limiteazală absenţa bolii.

Concepţia sa despre boală:

Boala este ruperea echilibrului, armoniei, un semnal de alarmă tradus prin

suferinţa fizică, psihică, o dificultate sau o inadaptare la o situaţie nouă, provizorie sau
definitivă

Concepţia sa despre îngrijirea “infirmieră”:

Îngrijirea “infirmieră” duce până la capăt sau are drept scop ajutorarea
individului bolnav sau sănătos, pentru a se strădui să se desăvârşească pe sine, dacă el
are forţă necesară, voinţa, dacă are cunoştinţele necesare îndeplinirii acestei funcţii,
pentru a-l ajuta să recunoască independenţa sa în cel mai scurt timp posibil, şi aceasta
bineînţeles cu sentimentul pacientului.În rezumat, se poate spune că V. Henderson
concepe îngrijirile infirmiere ca răspuns la o nevoie exprimată sau neexprimată de
pacient. Prin nevoie se înţelege un sentiment de lipsă, de insatisfacţie, legat de o
necesitate fiziologică necontrolată. O nevoie are întotdeauna o dimensiune biologică,
fiziologică, psihologică şi socială.

Conceptul V. Henderson
Asistenta generalistă este conştiinţa celui lipsit de conştiinţă, este vederea pentru
cel orbit de curând, este braţul pentru cel căruia i-a fost amputat, este dragostea de viaţă
pentru cel ce a încercat să se sinucidă, conştiinţa şi înţelegerea, încrederea pentru tânăra
mamă.Asistenta medicală a fost denumită “mama profesională”. Ea este o mamă ce
acţionează conform nevoilor copilului şi trebuie adeseori să îndeplinească sarcini cât
mai diverse şi cât mai însolite.

8
 Rolul esenţial al asistenţei medicale constă în a ajuta persoană bolnavă sau
sănătoasăsă-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea prin îndeplinirea sarcinilor pe care
le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare.Asistenta
medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, astfel încât bolnavul să-şi recâştige
independenţa cât mai repede posibil. 
  Deci nursingul presupune: a trata, a îngriji şi a gestiona distribuirea
îngrijirilor acordate bolnavului.

Scopul şi evaluarea aplicării conceptului V. Henderson

Scopul acestui concept este acela de a descrie principiile fundamentale ale
îngrijirii bolnavului, pe baza cărora asistenta medicală generalistă realizează un plan de
îngrijire, bazat pe o bună cunoaştere metodologică a pacientului şi a familiei; pacientul
este recunoscut ca participant activ în această intervenţie, ceea ce îl încurajează şi-i
motivează dorinţa de autonomie.Planul de a-l ajuta pe pacient este influenţat de vârstă,
temperament, statutul social şi cultural, capacitatea fízică şi intelectuală, de stări
patologice şi sindroame ca: şocul, febră, infecţia, deshidratarea şi depresia.Crearea unui
plan scris de către asistentă, asigură unitatea în continuarea îngrijirilor; în orice caz este
vorba de modificarea în funcţie de nevoile pacientului pe minute, zile
sausăptămâni.Evaluarea nevoilor bolnavului solicită, între alte calităţi, sensibilitatea,
sentimente profunde şi o judecată corectă din partea asistentei care acordă îngrijiri
bolnavilor, pentru a asculta, observa, cunoaşte; asistenta trebuie să evalueze nevoile sale
şi să stabilească relaţiile interumane esenţiale pentru a acorda îngrijiri
eficiente.Aplicarea corectă în practică a unui plan de îngrijiri, duce la restabilirea
independenţei pacientului, la reintegrarea sa pe plan bio-psiho-social, la care se adaugă
şi a patra dimensiune, cea morală şi spirituală.
“Omul trebuie să aibă un ideal pentru care şi prin care să trăiască, să caute un
sensîn viaţă, un rol superior sau numai simpla supravieţuire sau existenţă”.
Această nouă dimensiune a sănătăţii sale este considerată actualmente de
oimportanţă centrală în desăvârşirea personalităţii umane şi a sănătăţii, deoarece a
concepesănătatea fizică fără componenta etică, presupune dezumanizarea omului

9
 CODUL PENTRU ASISTENTE MEDICAL
Promovarea sănătăţi
Prevenirea imbolnaviriilor 
Restabilirea sănătăţii
Înlăturarea suferinţei

ROLUL ŞI FUNCŢIILE ASISTENŢEI MEDICALE DUPĂ

VIRGINIAHENDERSON

Rolul asistenţei medicale constă în ;

A ajuta persoană sănătoasă sau bolnavă,să-şi menţină sau recâştige sănătatea (sau
să asiste în ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi indeplinit
singur,dacă ar fi avut forţa,voinţă sau cunoştinţele necesare.
Funcţiile asistenţei medicale:
- funcţia de natura independentă
- funcţia de natura dependentă
- funcţia de natura interdependentă
- funcţia profesională
- funcţia educativă
- funcţia economică
- funcţia de cercetare

2.NEVOILE FUNDAMENTALE ALE FIINŢEI UMANE

Cele 14 nevoi fundamentale statuate înacest concept sunt următoarele:

1. A respira şi a avea o bună circulaţie
2. A bea şi a mânca

10
3. A elimina
4. A se mişca şi a avea o bună postura
5 .A dormi şi a se odihni
6 .Ase îmbrăca şi a se dezbrăca
7.A-şi menţine temperatura corpului în limite normale
8.A-şi îngriji şi proteja tegumentele
9.A evita pericolele
10.A comunica
11.A-şi practica religia
12. A fi preocupat în vederea realizării profesionale
13.A se recreea
14.A învăţa cum să-şi păstreze sănătatea

11
 CAPITOLUL II

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI URINAR

NOŢIUNI DE ANATOMIE
 
Aparatul urinar este alcătuit din cei doi rinichi şi din căile evacuatoare ale
urinii:calice,bazinele,uretere,vezica urinară şi uretra.
Rinichii,organele secretoare ale urinii,au formă de boabe de fasole şi sunt situate
de o parte şi de alta a coloanei lombare.Fiecare rinichi este înconjurat de un strat celulo-
adipos şi învelit cu o capsulă fibroasă inextensibila,este situat în loja renală. Fiecare

12
rinichi ,înconjurat de un strat celulo-adipos şi învelit de o capsulă inextensibilă,este
situate în loja renală.
  Rinichii au o margine convexă,o margine internă concava şi doi poli :unul
superior şi altul inferior.Pe partea concavă se afla hilul renal,alcătuit din arteră şi vena
renală,limfaticele, nervii, joncţiunea uretro-bazinetala. 
Rinichiul drept este ceva mai jos situat decât cel stâng.
Loja renală este limitată în sus de diafragm,în spate de ultimele două coaste şi
dedesuptul lor de muşchii şi aponevrozele lombare,iar înainte,de viscerele abdominale .
Situarea lombo-abdominala a rinichilor explica de ce durerile renale pot fi
resimţite lombar,abdominal sau pelvian,de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă
abdominală şi de ce flegmoanele perinefretice cu evoluţie superioară îmbraca
simptomatologie toracică

Unitatea anatomică şi fiziologică a rinichiului este NEFRONUL, alcătuit din

GLOMERUL (polul vascular) şi TUBUL URINIFER (polul urinar). Numărul nefronilor
din cei doi rinichi se evaluează la 2 milioane.Glomerurul este primul element al
nefronului şi este aclătuit dintr-un ghem de capilare care rezultă din ramificaţiile unei
arteriole aferente, provenită din artera renala.Capilarele se reunesc apoi şi formează o
arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului

13
urinifer.Tubul urinifer al doilea element al nefronului-se prezintă sub forma unui canal
lung de 50mm,format din următoarele segmente:
- capsula Bowman,
- tubul contort proximal,
- ansa Henle,
- tubul contort distal
- tubii colectori.
Capsula Bowman are forma unei cupe care înconjoară glomerulul şi este alcătuit
din două foite.Capsula Bowman împreună cu glomerul pe care-l conţine,poartă numele
decorpuscul Malpighi.Din tubii contorţi distali,prin canalele colectoare şi canalele
comune care se deschid în papilele renale,urina formată trece în calice şi de aici în
basinet.Legătura bazinetelor cu vezica urinară –organ dotat cu o musculatură puternică
sisituate în pelvis,înapoia pubisului-este realizată prin cele două uretere.Traiectul
abdomino-pelvian al ureterelor explica posibilitatea compresiunii acestora decatre
fibroame,chisturi ovariene sau canceroase recto-sigmoidiene

Uretera
  Uretra este canalul excetor al vezicii-are la femeie un traiect foarte scuri de
aprox5cm,spre deosebire de bărbat,la care traiectul este lung şi traversează prostate,de
unde posibilitatea compresiunii uretrale de către un adenoma sau cancer de prostate cu
rasunetasupra întregului arbore urinar.

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE:

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care
funcţia principală constă în formarea urinei.

FUNCŢIILE RINICHIULUI:
1. Funcţia de formare a urinei:

14
 Prin aceasta sigură epurarea organismului de substanţe toxice.Formarea urinei se
datorează unui mecanism compex de filtrare la nivelul glomerulilor şi de reabsorţie şi
secreţie la nivelul tubilor Prin filtrare glomerurală se formează urina primitivă, 150l
urina primitive in24h,din filtrarea a 1500l plasma).Urina primitivă are compoziţia
plasmei, dar fără proteine, lipide şi elemente figurate.Conţine deci:apa, glucoză, uree,
acid uric şi toţi electroliţii sângelui.În faza următoare la nivelul tubilor,care reabsorb cea
mai mare parte a filtratului glomerural, se formează urina definitivă.
La acest nivel se face o selectare :tubii reabsorb total sau în mare cantitatea de
substanţe utile şi în cantitate mică pe cele toxice.Substanţele utile sunt substanţe cu
prag, care sunt eliminate prin urină numai când concentraţia lor sanguină a deposit
limitele fiziologice(apa, glucoză, NaCl).Substanţele toxice sunt substanţe fără
prag,eliminarea lor în urină făcându-se imediat ce apar în sânge.Apa se reabsoarbe în
proporţie de 99%, glucoza în întregime, sărurile şi clorura de sodium în proporţie
variabilă de 98%.Substanţele toxice nu sunt reabsorbite decât în proporţie mult mai
mică:uree33%,75% acid uric.
2 .Funcţia secretorie de menţinere a echilibrului acido-bazic
El poate secretă şi elimina unele substanţe, ca amoniacul, cu rol foarte important
în echilibrul acido-bazic.Rinichii exercită o serie de funcţii endocrine, dintre care
amintim: eritropoieziei medulare;
3 .Funcţia de epuraţie sanguină
Cu rol important în reglarea tensiunii arteriale

CĂILE URINARE

Ureterul
Ureterele sunt conducte care continuă bazinetele celor doi rinichi, coborând retro
peritoneal de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Are o lungime de aproximativ
25cm. Ajung în pelvis de unde se varsă în vezica urinară. Sunt formate din fibre
longitudinale, la exterior şi circulare la interior, graţie cărora execută mişcări ondulatorii

15
caracteristice (peristaltice) care fac ca urina să se întoarcă în vezică. Pe faţa inferioară
uretrele au o mucoasă, şi pe cea externă un înveliş conjuctiv.

Vezica urinară
Este un rezervor care colectează urina. Are o capacitate de 300-400 ml cu
mari posibilităţi de destindere (1-3 l) datorită musculaturii sale bogate formată dintr-un
strat longitudinal extern şi actul longitudinal intern.

Uretra
Este un canal musculo- membranos care diferă în raport cu sexul..La bărbat există
un canal comun, urinar şi genital, de la vezică la meantul urinar. Are patru porţiuni -
- intraparietală,
- prostatică (3 cm),
- membranoasă (prin diafragmă urogenitală)
- spongioasă sau pelviană.
La femei este un canal întins de la vezică până la vulvă, paralel cu vaginul şi
posterior , are o lungime de cca. 4 cm, fiind scurtă se pot produce infecţii urinare
frecvente. Are două porţiuni: intrapelviană şi perineală, orificiul inferior este situat
posterior de clitoris.

16
 CAPITOLUL III

LITIAZA RENALĂ –DESCRIEREA,AFECŢIUNII

DEFINIŢIE
Este o afecţiune caracterizată prin formarea de calculi (concreţiuni
minerale,organice şi de cele mai multe ori mixte) ,în bazinet şi de-a lungul căilor urinare
(începând cu tubul urinifer şi terminând cu uretra),în urma precipitării substanţelor care
în mod normal,se găsesc dizolvate în urină.

17
 CAUZE
Calculii renali se formează atunci când balanţa între apă, sărurile, mineralele şi
alte substanţe din urină se modifică. Modul în care această balanţa este modificată
determină tipul de calcul care se formează. Cei mai mulţi calculi renali sunt formaţi din
calciu şi apar atunci când nivelul acestuia în urină se modifică.

 FACTORI DE RISC 
Aceşti factori de risc acţionează îndeosebi asupra persoanelor cu predispoziţie
pentru aparitia calculilor renali, în special cele care suferit deja de litiaza renală:
Hidratarea insuficienta
- Consumul insuficient de lichide (în special de apă),duce la diminuarea volumului
urinei, care va fi deci mai concentrată în saruri.
Unele medicamente
– diureticele, de exemplu, pot creşte riscul de formare acalculilor renali. Efectul acestor
medicamente asupra formării de calculi este variabil.Prin urmare, persoanele cu risc
crescut trebuie să consulte medicul sau farmacist inainte de luarea medicamentelor.
Consumul insuficient de fructe şi legume

18
– consumul de fructe şi legume estea sociat cu un risc scăzut de formare a calculilor,
deoarece favorizează excreţia de citrat, un inhibitor al cristalizării sărurilor în căile
urinare.
Consumul excesiv de proteine(carne, peste, etc.) favorizează formarea
calculilor deoarece determina creşterea nivelului de calciu, oxalat şi acid uric din urină,
precum şi diminuarea nivelului de citraţi (un factor de protecţie împotriva calculilor).
Proteinele deorigine animală sunt cel mai frecvent incriminate.
Acitivitate limitată sau sedentarism – duce la pierderea treptată a masei
osoase,deci la eliberarea calciului din oase.
Luarea de suplimente de calciu între mese, neînsoţite de alimente.
Alimentaţie bogată în oxalati– determină creşterea nivelului de oxalaţi din
urină.Această substanţă se găseşte în numeroase alimente, deşi doar o parte din acestea
par să crească în mod semnificativ nivelul din urină – spanacul, sfecla roşie, nucile,
ciocolata, tărâţele de grâu, migdalele, arahidele şi căpşunele.
Luarea suplimentelor de vitamina D–este indicată consultarea medicului inaintede
a lua suplimente de vitamina D.
Factori anatomici-congenitale sau câştigaţi care alterează drenajul urinei
Factori bacteriologici-există unii germeni care secretă urează generatoare de
amoniac, favorizând apariţia calculilor amoniaco-magnezieni.
Factori metabolici-guta, avitaminoze

CLASIFICARE CALCULILOR RENALI

a. Calculii caliceali pot fi localizaţi în fiecare grup caliceeal (superior,mijlociu,inferior).

Cauzele impsibilităţii eliminării acestor calculi pot fi:-megacalicoza-stenoza tijei caliceale de cauza
intrinsecă (infecţii specifice sau nespecifice extrinsecă).
b. Calculi bazinetali (pielici) care apar secundar următoarelor leziuni:-
megabazinet cu alterarea fluxului urinar -hidronefroza congenitala de natura intrinsecă
sau extrinseca.

19
 -hidronefroze dobândite prin obstacole intrinseci sau extrinseci,la nivelul
ureterului, joncţiunii pielo-ureterale sau bazinetului.-reflux vezico-uretero-renal
c)Calculi coraliformi (pielocaliceali),care ocupă bazinetul şi una,două sau toate
cele 3 tije caliceale (clasificarea afost descrisă anterior), calculi colariformi evoluează
asimptomatic şi sunt descoperiţi întâmplător.În general sunt calculi de struvita încadraţi
în asamblul litiazelor infectate.

COMPOZIŢIA CALCULILOR RENALI

Calculii conţin frecvent fosfat, carbonat, oxalat de calciu şi uneori fosfat

amoniaco-magnezian, cum e cazul calculilor coraliformi ce apar în legătură cu o
infectieurinara. Uneori conţin acid uric, cistina (rar) sau o altă substanţa
medicamentoasă.
Calculii pe bază de calciu– Acest prim grup, care reprezintă 75% – 85% din
cazurile de calculi renali, înglobează calculii de oxalat de calciu (cei mai frecvenţi),
fosfat de calciu sau dintr-un amestec al acestor două saruri. Mai mulţi factori contribuie
la creşterea concentraţiei de calciu în urină. Printre aceştia se număra deshidratarea,
aportul excesiv de vitamina D, unele medicamente (hormonii tiroidieni, diureticele) şi
unele boli(cancer, boli renale, hiperparatiroidism). Creşterea concentraţiei de oxalaţi în
urină se datoreaza unei alimentaţii bogate în această substanţă sau unor factori genetici.
Calculii de struvita– această categorie reprezintă 10% -15% din cazurile de
calculi renali. Sunt compuşi din magneziu şi din amoniac şi sunt asociaţi cu infecţiile
bacteriene cronice ale căilor urinare. Bacteriile produc enzime ce cresc cantitatea de
amoniac dinurina, un factor favorabil formării cristalelor de struvita. Spre deosebire de
celelalte tipuride calculi renali, aceşti sunt mai frecvenţi la femei decât la bărbaţi.
Deseori, se dezvolta la persoane care utilizează catetere urinare o perioadă îndelungată
de timp.
Calculii de acid uric– reprezintă 5 - 8% din cazurile de calculi renali. Aşa
cumindica numele lor, ei se formează datorită unei concentraţii anormal de crescute de
acid uric din urina. Acidul uric este un produs al metabolismulu proteinelor. O dietă

20
bogată în proteine poate antrena un exces de acid uric în urină. Pacienţii cu guta sau cei
care efectuează chimio terapie sunt predispuşi la apariţia acestui tip de calculi renali.
Calculii de cistina– această formă rară afectează mai puţin de 1% din
pacienţi.Calculii sunt compuşi din cistina, un aminoacid. În toate cazurile, formarea lor
se datoreazacistinuriei (excreţia unei cantităţi excesive de cistina prin rinichi)

SIMPTOMATOLOGIE

Simptomatologia litiazei variază cu sediul şi cu mărimea calculilor. Un calcul

care se dezvolta în întregul sistem pielocaliceal (calcul coraliform) poate fi bine tolerat
şi dă doar: dureri lombare difuze intermitente,infecţie urinara cronica asociată cu dureri
sau arsuri în timpul urinarii(disiurie),creşterea numărul de micţiunii, uneori
hematurie.Un calcul mic angajat pe ureter poate da tabloul complet, de intensitate
uneori chiar dramatică, al colicii renale .Ea poate să apară "ca un fulger pe cer senin",
dar de multe ori după eforturi, trepidaţii,alergări.
Hematuria şi uneori piuria apar după colica renală, urina tulbure, urât mirositoare
greţuri şi vărsături.Febra este semnul clinic care certifica apariţia infecţiei. Fiind un
obstacol pe caleaurinara, litiaza favorizează stază (hidro-nefroza, ureterohidronefroza)
şi deci infecţia urinară, care poate să ducă în timp la alterarea rinichilor (pielonefrita
cronică), cu rinichi scleroatrofic şi perinefrita sclerolipomatoasa
 
Simptomatologie clinică
Litiaza renală se poate manifesta clinic următoarele forme:
a.calcul latent nu are nici un simptom clinic, poate fi doar bănuit la bolnaviide
gută, infecţiei urinare, imobilităţi la pat, paraplegici.Anamneza furnizează informaţii
despre anumite obiceiuri alimentare, abuz de alimente bogate în proteine (carne) sau
oxalaţi (spanac, sfeclă roşie, ciocolată) despre mediul deviata al pacientului (cald şi
uscat), infecţii urinare în antecedente sau eventuale eliminărianterioare de calculi.

21
 b. durerea în durerea violentă (colică renală) dar şi sub formă de nevralgie(durere
nudă, uneori doar o jenă la nivelul regiunii lombare) este cea mai tipică manifestarea
litiazei renale.
Colica renală înseamnă înseamnă distensia acută a căilor excretorii deasupra
obstacolului şi spasmul supraadăugat.
Debutul este de obicei brusc, precipitat de un efort fizic important, se manifestă
cadurere vie în zona lombară, de obicei unilateral, în hipocondru şi fosa iliacă de
aceeaşi parte cu iradieri spre organele genitale externe şi faţa internă a coapsei.
Durerea se însoţeşte de disurie, hematurie. Pot exista fenomene reflexe digestive
(greţuri, vărsături, pareză intestinală) şi vegetative (paloare, transpiraţii, tahicardie).
Durata este variabilă, ore sau chiar zile, iar sfârşitul colicii poate coincide uneori
cueliminarea calculilor.
c. infecţia urinară datorită stazei urinare realizate prin obstacol şi a refluxului
urinar, germenii pot infecta căile urinare, fie pe cale ascendentă, fie pe cale hemetogenă
generând infecţii de diferite tipuri. Infecţiile urinare reprezintă complicaţii redutabile ale
litiazei şi, de multe ori, reprezintă singura formă de manifestare a acestuia.

Diagnosticul clinic include

1. Anamneza urmăreşte precizarea următoarelor elemente

- varsta-sex
- antecedente heredo-colaterale
- rezidenta geografică
- ocupatia
- volumul zilnic al ingestiei de lichide
- regimul alimentar 
- tratamentul medicamentos
- prezenta calculior eliminaţi de pacient în antecedente
- structura cristalografica a calculilor analizaţi ulterior 
  - prezenta infecţiei urinare asociate

22
 2. Examenul clinic obiectiv constă:
a. Semne generale caracteristice bolilor asociate cu litiaza renală
(sindromCushing, hipertiroidism, guta, sarcoidoza) sau evidenţa vezicii neurologice cu
risc de formarea litiazei vezicale.
b. Semne locale:
-sensibilitate dureroasă la palparea lojei renale
-prezenta rinichiului mare,palpabil,sensibil
-sensibilitatea punctelor ureterale
-prezenta hematuriei sau piuriei la examenul macroscopic al urinei

Diagnostic pozitiv

Calculii renali pot fi descoperiţi în timpul unui examen de rutină, dar în general
sunt diagnosticaţi la persoanele care acuză durere lombară acută sau la pacienţi cu
infecţii urinare cronice.

EXAMINĂRI PARACLINICE

Radiografia renală simplă evidenţiază calculii radioopaci, numărul, forma şi

localizarea lor.
Ecografia – este un examen neinvaziv, dar nu poate pune în evidenţă calculii
mici, inspecial cei localizaţi în uretere sau vezica urinară,.permite de asemenea
diagnosticarea litiazei renale şi a impactului său asupra rinichiului.
Pielografia intravenoasă - examen cu ajutorul căruia se poate determina
localizareacalculului în sistemul urinar şi se poate stabili gradul de obstruare cauzat de
acesta.Examenul consta în radiografierea căilor urinare, după opacifierea cu o substanţă
decontrast, realizată prin injectare intravenoasă. Acest examen a fost înlocuit
detomografia computerizată (CT), dar este în continuare utilizat în numeroase
afectiuniurinare.

23
 Tomografia computerizată (CT) în spirala- a devenit testul de elecţie pentru
evaluarea calculilor renali. Poate identifica calculii indiferent de compoziţia lor şi nu
necesită utilizarea unui produs de contrast. .
Urografia intravenoasă cu substanţă de contrast pune în evidenţă calculii
radiotranparenţi, ca şi modificările căilor urinare în amonte de obstacol, impactul asupra
parenchimului renal şi eventualele leziuni anatomice.
Scintigrafia renală - apreciază funcţionalitatea parenchimului unui rinichi litiazic,
dar ea nu este indispensabilă diagnosticului.
Sumarul de urină. Se cercetează prezenţa: albumine cu apreciere cantitativă;
glucoză; mobilinogen; pigmenţi biliari. Sedimentul urinei: leucocite; hematii; diferite
săruri.
Reacţia (pH-ului) urinei normal acidată şi variază între 4,6-8,8 în funcţie de dietă.
Volumul urinar în medie 1500 ml/zi în funcţie de aportul hidric:mai puţin de
1500 ml/zi – oligurie mai mult de 1500 ml /zi – poliurie
Mirosul urinei:fetid: semnifică infecţii urinare severe;amoniacal: fetid în infecţii
urinare
Proba Addis Hamburgher determină numărul de hematii sau leucocite eliminate
pe minut, recoltare ce se repetă la 100 minute.
Urocultura – este examinarea bacteriologică a urinei şi are drept scop depistarea
infecţiei urinare. Recoltarea impune condiţii sterile, după o prealabilă toaletă
locală(genitală), din mijlocul jetului urinar (câţiva mililitri).Urina recoltată se
însămânţează pe medii de cultură şi citirea se face după intubare latermostat 24 h.

DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL

a. Din punct de vedere al sindromului dureros cu :

- litiaza colecistica
- colecistita acută
- pancreatita
24
 - discopatia lombară
- spondiloza lombară
- anexita şi metroanexita
- chist ovarian torsionat sau torsiune de ovar 
- apendicita
- sindrom ocluziv 

b.Din punct de vedere al hematuriei cu:

- traumatisme ale aparatului urinar 
- tumori renale
- litiaza vezicala
- infarct renal
-glomerulonefrita
Diagnosticul diferenţial se poate pune pe baza investigaţiilor mai sus descries.

TRATAMENT

În cazul Litiazei renale tratamentul trebuie individualizat în funcţie de:

- vârsta pacientului
- tarele organice asociate
- dimensiunile calculului
- compoziţia chimică a calculului
- gradul de afectare a funţiei renale
- stare rinichiului controlateral
- asocierea complicaţiilor(durere,infecţie urinară,insuficientă renală) .Majoritatea
pietrelor sunt eliminate în mod spontan în termen de 6 săptămâni, inspecial dacă
pacientul consuma lichide. Pot fi administrate analgezice pentru reducerea durerilor
(acetaminofen), până la eliminarea calculului.Calculii prea mari, cei care provoacă
dureri violente, infecţii sau hemoragii trebuie pulverizaţi în fragmente mici sau extraşi
chirurgical.

25
  Pulverizarea sau extragerea calculilor se poate realize prin diferite tehnici:
Litotripsia (litotritia) extracorporala– intervenţie ce utilizează unde de şoc
produse pe piele şi orientate direct către calcul, pulverizează calculul în fragmente mici
ce pot fieliminate de către sistemul urinar.
Nefrolitotomie percutanata– tehnică utilizată atunci când calculul este prea mare
sau poziţionat astfel încât nu poate fi degradat prin litotripsie extracorporala. Se
efectuează prin introducerea, printr-o incizie, a unui tub de observaţie şi a unui
instrument numit nefroscop în rinichi. Cu ajutorul nefroscopului se extrage calculul.
Dacă acesta este prea mare, el poate fi pulverizat cu ajutorul unei laser sau a
energiei electrice.
Ureteroscopia – operaţie necesară pentru extragerea calculilor localizaţi în
uretere.Consta în introducerea unei sonde (sau ureteroscop) în vezica prin uretra şi
ghidat apoi până la uretera. Calculii sunt apoi fragmentaţi sau extraşi întregi. Această
tehnică poate afecta ureterele .
Tratamentul conservator al litiazei renale implică:
Tratamentul profilactic propriu fiecărui varietăţi de litiaze.
Tratamentul general curativ comun tuturor formelor de liziază, oricare ar fi natura
lor chimică.
Tabloul clinic cel mai frecvent observat în litiaza renală este constituit de colica
ureterală.În 60-80% calculii ureterali pot beneficia de un tratament medical, calcul
putându-se elimina spontan. De asemenea, chiar şi în cazurile când calculi ureterali nu
se însoţesc decolica acută, se va aplica mai întâi un tratament medicamentos.
  În tratamentul imediat al colicii ureterale acute se va administra în primul rând
medicaţia antispastică şi antialgică pe cale intramusculară sau intravenoasă.analgetice:
Algocalmin, Novalgin intramuscular sau intravenos; supozitoare sau tablete înforme
mai uşoare: Scobutil, Lizadon; în formele mai grave Fortral intramuscular;antispastice:
papaverina fiole intravenos sau intramuscular foarte lent de obicei în asocierecu
Scobutil intravenos; Atropina fiole a 1 mg. Intravenos sau intramuscular.
Aplicaţii de căldură: în regiunea lombară (pernă electrică), băi fierbinţi. 

26
 Administrarea opiaceelor poate fi uneori necesară, în cazul când durerile sunt
extrem de intense, deşi opiaceele au dezavantajul de a împiedica migrarea calculilor.
Cura de diureză nu este indicată în faza iniţială dureroasă, deoarece creşte
presiunea intrapielitică care are rol important în producerea durerii. 
Odată durerea calmată, se va trece la o analgezie de bază prin administrarea per
oral sau supozitoare de spasmolitice şi analgetice pentru că se obţine odilatare şi o
diminuare a perstalticii căilor urinare, şi, deci o scădere a factorilor care declanşează
durerea. În această perioadă este indicată cura de diureză care favorizează migrarea
calcului.Volumul urinar va trebui să depăşească 1,5 l/24h. Pot fi recomandate şi
ceaiurile de plantecu acţiune diuretică, asociate cu indicaţia care reglează dinamica
ureterală. 
Pentru eliminarea spontană a calcului are o mare importanţă mişcarea şi aşa
zisa ,,scuturare” a pietrei.
În cazul în care este prezentă leucocituria şi bacteriuria, se va aplica terapia
antibiotică. 
Tratmentul colicii renale se poate face şi ambulatoriu, dar orice colică febrilă
prelungită sau complicată cu oligurie, impune internare pentru investigaţiile
suplimentare şi tratament adecvat. 
În colicile violente prelungite care nu cedează la analgetice şi spasmofilitice
uzuale se mai asociază: ROMERGAM, FENOBARBITAL. Dacă nici aşa durerea nu
cedează, se administrează MIALGIN, ATROPINĂ.
În cazul în care tratamentul medical nu a dat rezultate sau în cazurile complicate
cu insuficienţă renală se aplică tratament urologic şi la nevoie chirurgical.

Tratament profilactic
Este în funcţie de compoziţia chimică a calculilor.Litiaza renală fiind o boală
cronică a întregului organism, necesită un tratament delungă durată. Tratamentul s-a
dovedit eficace în profilaxia recidivelor, acestea diminuând de la 40% la 10%
Tratamentul profilactic medical, cu ajutorul aportului hidric, dietei şi medicaţiei
urmăreşte:

27
 - scăderea concentraţiei urinare printr-un aport crescut lichidian;
- diminuarea aportului substanţelor formatoare de calculi;
- creşterea aportului de mediatori care inhibă cristalizarea;
- modificarea pH-ului urinar;
- lupta contra infecţiei.

Tratamentul chirurgical 
Tratamentul chirurgical impune doar o etapă a tratamentului litiazei renale, el va
fi continuat întotdeauna cu măsuri de prevenire a recidivei calculoase.

EVOLUŢIE ŞI COMPLICAŢII

Evoluţia este în general bună, mulţi bolnavi reuşind după colici recidivate să
elimine calculul. De cele mai multe ori, dacă nu a fost găsită şi tratată cauza, procesul de
formare a calculului continua, chinuind timp îndelungat bolnavul, ducând la operaţii
repetate.
Unii bolnavi internaţi în spital nu accepta intervenţia chirurgicală, ajungând
frecventla blocarea caii urinare cu scoaterea rinichiului din funcţie (în acest moment
încetează durerea, fapt care bucura pe bolnav, dar calmarea este înşelătoare, pentru că
dacă persistacirca două luni, obstacolul distruge ireversibil rinichiul).
Exista posibilitatea foarte rară de anurie (blocarea funcţiei renale bilaterale), o
urgenţă de prim ordin de diagnostic şi tratament..

28
 Evoluţia depinde de numărul şi mărimea calculilor, obstrucţia căilor urinare
depinde de eficienţa tratamentului şi posibilitatea prevenirii recidivelor şi a
complicaţiilor. 
Factorii care pot influenţa evoluţia şi prognosticul, sunt: natura
litiazei,dimensiunile, forma şi situaţia topografică a calculului, numărul, gradul de
obstrucţie acăilor urinare, prezenţa sau absenţa infecţiei şi riscul de recidivă.
Cu privire la natura litiazei, se ştie că cea urică este mai bine tolerată, puţin
dureroasă, iar tratamentul de dizolvare a calcului este eficace.
Dintre litiazele calcice, cea fosfatică este mai gravă decât cea oxalică, prin faptul
căreci divează şi se infectează.
În funcţie de dimensiunile, forma şi situaţia topografică a calcului pot fi prevăzute
şansele de eliminare spontană. Calculii caliceali sunt de obicei bine suportaţi, însă
şansele de eliminare suntminime.

Complicaţiile comune ale litiazei renale sunt:

- complicaţiile mecanice
- complicaţiile infecţioase
- complicaţiile renale.

Complicaţiile mecanice
 Sunt determinate de prezenţa unui calcul pe căile urinare excretoare, care
reprezintă un obstacol incomplet său complet privind excreţia urinii.Este posibil ca,
uneori, să se instaleze în amonte faţă de obstacol o dilatare pielocaliceală de volum
variabil.
Excluderea funcţională a rinichiului (rinichi mut) are loc în cazul când
calculul produce o obstrucţie totală.
Anurie reprezintă o complicaţie gravă datorită fie unui mecanism reflex, fie
unor leziuni de pielonefrită litiazică pe rinichiul colateral, fie mai rar unei obstrucţii
bilaterale.

Complicaţiile infecţioase

29
 Sunt favorizate de litiaza renală. După infecţia pielică se instalează pielonefrita
acută sau cronică cu insuficienţă renală ireversibilă.Tot în cadrul complicaţiilor
infecţioase se menţionează:
  - pionefroza,
- flegmonul perinefritic,
- septicemia.

Complicaţiile renale
Sunt reprezentate de nefropatia obstructivă însoţită de nefrită interstiţială cronică.

PROFILAXIE

Profilaxia litiazei este foarte simplă:regulă generală este căutarea şi tratarea

bolilor generatoare, asociate cu cura de diureza,deci ingestie mare, zilnică de lichide
(orice fel) în cantitate de peste 1500 ml/zi, putându-se ajunge constant la 2 -3 litri/zi
se asigura astfel un drenaj foarte bun al eliminării de urină cu împiedicarea concentrării
şi deci precipitării sărurilor.
Regimul alimentar are o mare importanţă, în funcţie de tipul litiazei 
Pentru litiaza oxalică se exclud spanacul, măcrişul, varza roşie, castraveţii,
prunele, caisele, fasolea boabe, mazărea verde, cacaua, cafeaua, glucidele sub formă de
dulciuri, făinoasele, bauturile alcoolice.Pentru litiaza urică se indica aport scăzut de
proteine, produse lactate, interzicându-se carnea de purcel, miel, viţel, vânatul,
mezelurile, momitele, splină, ficatul, creierul.

PROGNOSTIC

30
 Bilateralitatea reprezintă un semn de prognostic sever. Gradul şi durataobstrucţiei
are o mare importanţă prognostică, deoarece atunci când este severă şi sediul este sus
situat, va duce la o distrugere nefrotică ireversibilă.

EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE

Educaţia pentru sănătate vizează educaţia bolnavului cu litiaza renală, în

vederea profilaxiei recurenţelor şi a complicaţiilor bolilor renale.
Prevenirea recidivelor presupune identificarea tuturor factorilor endo şi exogeni
de risc şi “inactivarea lor”.
Asociat cu recurenţa litiazei renale s-au raportat:alimentaţia:subnutriţia şi excesul
de proteine hidratare insuficienta:sunt necesari 2l de apă pe zi pentru o hidratare
adecvată temperaturile crescute: favorizează deshidratarea apa cu un conţinut crescut de
Ca2+: favorizează apariţia pitrelor din calciu-calculi calcici stilul de viaţă şi ocupaţia:
locul de muncă într-un mediu care favorizează deshidratrea, stresul, starea de încordare
psihică, expunerea prelungită la temperaturi crescute factori endocrini şi metabolici :
tulburări în metabolismul mineralelor, hiperparatiroidismul factori genetici : rude de
sânge cu istoric de litiaza renală antecedente personale în litiaza renală.
Bolnavul trebuie educat referitor la tratament pe toată durata vieţii sale.

31
 El trebuie să dobândească următoarele cunostiinte:
- alimentare corectă
- evitarea inhibării reflexului de micţiune(produce distensia vezicii urinare ,stază
urinaracare favorizează apariţia calculilor)
- asigurarea unui aport corespunzător de lichide
- evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxice,fără
prescripţie medicală
- toaleta regiunii perianale pentru a evita pătrunderea microorganismelor în tractul
urinar 
- evitarea aportului excesiv de săruri minerale(alimente,apă minerală)
- cunoasterea factorilor favorizanţi în apariţia şi evoluţia
afecţiunilor renale(oboseala,frig,umiditate...)
- evitarea excesului de proteine şi sare care supra solicita funcţional
rinichiu.Boala şi infirmitatea pot fi congenitale, dar cel mai adesea sunt rezultatul unui
regim de viaţă nesănătos care se poate datora unor cauze individuale, economice sau
altor cauze.Educarea sau pregătirea fac parte din îngrijirile de bază, ce trebuie acordate
marii majorităţi a persoanelor care se prezintă pentru tratament.Unele persoane, deşi
sunt de acord cu îngrijirile, iau o poziţie defensivă atunci când li se prezintă propria
responsabilitate în ceea ce priveşte sănătatea, informarea şi educarea lor.Se pare că
obiecţiile au la bază prezumţia că asistenta medicală intervine în programul de educare a
bolnavului, ceea ce este domeniul medicului. Ori, este clar stabilitcă rolul asistenţei
medicale de a educa bolnavul referitor la căile de promovare a sănătăţii sila vindecarea
bolnavului, este o continuare a planului terapeutic stabilit de medic.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN EFECTUAREA

ACTELOR MEDICALE DE INVESTIGAŢIE

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoană bolnavă

sau sănătoasă să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea, prin îndeplinirea sarcinilor pe
carele-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut voinţa sau cunoştinţele necesare.
32
 Ajutorul acordat medicului şi bolnavului în cursul examinării clinice degrevează
pe acesta din urmă de eforturi fizice,îi previne o serie de suferinţe inutile, contribuie la
crearea unui climat favorabil intre bolnav şi medic,face aceesibila medicului explorarea
tuturor regiunilor organismului,servindu-l şi cu instrumentarul necesar,toate acestea
intervenind pentru scurtarea timpului de consult al bolnavului.
 
ASISTAREA EXAMINĂRII CLINICE A BOLNAVULUI 
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical sunt
următoarele:
- pregătirea psihică a bolnavului
- adunarea,verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar 
- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului
- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examianarilor 
- asigurarea iluminaţiei necesare examinărilor 
- deservirea medicului cu instrumente
- ferirea bolnavului de traumatisme şi răceala
- aşezarea bolnavului în pat după examinare şi refacerea patului

SE VA MONOTORIZA:
- pulsul, tensiunea arterială, temperatura,diureze
- se va urmări dacă bolnavul respiră normal
- se va urmări dacă pacientul mănâncă şi bea normal
- se va urmări dacă pacientul elimină pe toate căile de eliminare
- se va urmări dacă pacientul se mişcă şi îşi menţine o postură bună (în mers,
aşezat,întins şi când îşi schimbă postura de la o poziţie la alta)

Injecţia intravenoasă

Definiţie:reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă cu ajutorul unui ac.

33
Scop: -explorator
-recolatrea sângelui pentru examnene de laborator :
- biochimice,
- hematologice,
- serologice
- bacteriologice
- terapeutic:
-administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi perfuziei intravenoase
-recolatrea sângelui în vederea transfuzării sale
-execuatrea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui
Locul injecţiei:
- venele de plica cotului,unde se formează “M”venos prin anastomozarea lor
- venele antebraţului
- venele de pe fata dorsal a mâinii
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele maleorale interne
- venele jugulare şi epicraniene(mai ales la sugar şi copilul mic)

Pregătirea injecţiei:
-materiale:de protectie
- perna elestica pentru sprijinirea braţului,muşama ,aleza
- tampon de vata îmbibat în alcool medicinal
-instrumentar şi material sterile: - ace şi seringi de diferite mărimi în funcţie de
scopul injecţiei
- garou
-pacientul: - pregătirea psihica-se informează pacientul asupra scopului puncţiei
- pregatirea fizica-se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă
- se examinează caliatatea şi starea venelor având grijă ca hainele să
nu împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului

34
 - se aşează braţul pe perniţa şi muşama în abducţie şi extensie totală
- se dezinfectează tegumentele
- se aplică garoul la o distant de 7-8 cm deasupra locului
injecţiei, strângându-l astfel încât să oprească circulaţia venoasă fără
a comprima artera
- se recomandă pacientului să strângă pumnul,venele devenind astfel
turgescente.

Execuţia injecţiei:
- îmbrac mănuşile sterile şi mă aşez vizavi de pacient
- fixez vena cu policele mâinii stângi,la 4-5 cm sub locul injecţiei,exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
- se fixează seringă,gradaţiile fiind în sus,acul ataşat cu bizoul în sus ,în
mânadreaptă,între policele şi restul degetelor
- se pătrunde cu acul traversând,în ordine,tegumentul-in directive oblică,apoi
peretele venos-invingandu-se o rezistenţă elastic ,până când acul înaintează în gol
- se schimba direcţia acului 1-2 cm în lumenul venei
- se controlează pătrunderea acului în vena prin aspiraţie cu seringa
- se îndepărtează stază venoasă după executarea tehnicii prin desfacerea garoului
şi a pumnului
- se aplica tamponul îmbibat în alcool medicinal la locul de pătrundere a acului şi
se retrage brusc acul
- se comprima locul injecţiei 1-3 min,braţul fiind în poziţie vertical

Îngrijirea ulterioară a pacientului:

- se face toaleta locală a tegumentului
- se schimba lenjeria dacă este murdară
- se asigura o poziţie comodă în pat
- se supraveghează pacientul

35
 Accidente:
- hematom-se retrage acul şi se comprimă locul puncţiei 1-3 min
- strapungerea venei-se retrage acul în lumenul venei
-ameţeli, paloare, lipotimie-se întrerupe injecţia,pacientul se aşează în decubit
dorsal fără perna,se anunţă medical.

36
 Explorarea radiologică a aparatului renal
Radiografia renală simplă:explorare radiologică fără substanţe de contrast
care poate evidenţial canturul şi poziţia rinichilor, calculilor renali,uretrali sau vezicali
radioopaci(care contin saruri de calciu)

Pregătirea -cărbune animal:ulei de ricin;material necesare

materialelor necesareefectuării unei clisme evacuatorii
Pregătirea psihică a -se anunţă pacientul si i se explică importanţa tehnicii
pacientului pentru stabilirea diagnosticului
-se explică pacientului tehnica investigaţiei si regimul
alimentar
Pregătirea -cu 2-3 zile inaintea examinării,pacientul va consuma un

alimentară a regim fără alimente care conţin celuloză si dau reziduuri

multe si ape gazose
pacientului
-in ziua precedentă,pacientul va cosuma un regim hidric
-in seara precedentă ,pacientul va consuma o cană de
ceai si păine prăjită
-inaintea examenului pacientul nu mănâncă si nu
consumă lichide.După examen,bolnavul poate consuma
regimul sau obisnuit.

37
 Pregătirea -cu două zile inintea examinării,se adiminstrează

medicamentoasă a cărbune animal si triferment câte două tablete de 3 ori/zi

-in seara precedentă zilei de radigrafie, se adiminstrează
pacientului
două linguri de ulei de ricin

Atentie! -in dimineaţa zilei examinării,se efectuează o clismă cu

apă caldă.Aerul din tubul irigatorului trebuie complet
evacuat pentru a nu fi introdus in colon.Înaintea
executării radiografiei pacientul işi va goli vezica
urinară si se controlează radioscopic dacă mai exista aer
in intestine.
Participarea la -pacientul este condus la serviciul de radiologie

examen -va fi ajutat să se dezbrace şi s se aseze in decubit dorsal

pe masa radiologică.
Ingrijirea -dupa efectuarea radiografiei ,este ajutat să se îmbrace,

pacientului dupa să se intoarcă în salon,unde va fi instalat comod in pat

-se notează examenul in FO.
tehnică

În caz de urgenţă, radiografia se poate executa fără pregătirea prealabilă a

pacientului,dar reuşita este indoielnică.

Pielografia

Pielografia: radiografia aparatului renal executată cu substanţă de contrast

administrate prin cateterism ureteral,sub control cistoscopic.

Pregătirea -materiale necesare pentru o radiografie renală simplă;

materialelor substanţa de contrast=Odison 30% sau iodura de sodiu

10%;medicamente antihistaminice;medicamente pentru
necesare

38
 urgenţă
Pregătirea -se efectuează pregătirea bolnavului ca şi pentru

pacientului radiografia renală simplă

Testarea -se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu

sensibilităţi faţă de Odison 30% sau iodura de sodium 10%

-dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperergică,se intrerupe
substanţa de
introducerea substanţei de contrast si se administrează
contrast
antihistaminice,anunţându-se imediat medical
-dacă toleranţa organismului este bună,pacientul va fi
condus în sala de citoscopie,unde va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aseze pe masa de examinare
Administrare subst. -spălare pe mâini cu apă curentă si săpun
de contrast -sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter
-se introduce substanţa de contrast uşor incălzită,5-10
ml in fiecare parte cu presiune mică
Ingrijirea -după terminarea radiografiei se incearcă să se extragă

bolnavului după cu o seringă - substanţa de contrast

-pacientul va fi ajutat să se imbrace;va fi condus în salon
tehnica
şi instalat comod în pat
-se notează examenul efectuat in FO
Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.Substanţa de contrast trebuie
uşor incălzită pentru a nu produce contracţii spastic reflexe ale bazinetului.Injectarea
substanţei de contrast se face cu presiune moderată.

Urografia

Urografia: metoda curentă de examinare morfofunctională a rinichilor si căilor

urinare,utilizându-se substanţe hidrosolubile administrate intravenos.

Pregătirea -toate materialele prevăzute pentru o radiografie renală

materialelor simplă;substanţa de contrasta Odison de 30,60

sau75%;medicamente antihistaminice;medicamente de
necesare
urgent;seringi Record de 10 ml sterile şi ace pentru

39
 injecţii intravenoase,material necesare pentru clismă
Pregătirea -se efectuează pregătirea psihică,alimentară şi

pacientului medicamentoasă descrisă la “radigrafia renală simplă”

-se readuce cantitatea de lichide din regimul cunoscut
iar în ziua examiăarii bolnavul nu maănâncă şi nu
bea(pentru reducerea volumului urinei)
-se efectuează clisma evacuatoare inaintea injectării
substanţei de contrast
Testarea -se efectuează proba de toleranţă faţă de iod

sensibilitati fata de -se comunică pacientului unele simptome ce pot să

apară şi care dispar repede fără consecinţe
substanta de
-dacă pacientul prezintă reactive hiperergică,se intrerupe
contrast
administrarea şi se anuntă medicul
Participarea la -pacientul va fi condus la serviciul de radiologie;va fi

examen ajutat să se dezbrace şi să se aseze pe masa radiologică

-dacă toleranţa organismului este bună,se administreaza
intrvenos substanţa de contrast,astfel:20ml Odison 75%
la adultţi,iar la copii,in funcţie de vârstă se
administreaza 5-15ml solutie 75%
-la 8-10 min de la efectuarea injecţiei,medical execută
radiografia renală(urografia)
Îngrijirea -va fi ajutat să se îmbrace,va fi condus în salon şi

pacientului după instalat comod in pat

-se notează examenul în FO
tehnică
Injectarea substanţei de contrast se face pe masa radiologică foarte încet,cu multă
precauţie, amestecându-se cu sângele pacientului.Urografia este contraindicate în:
insuficienţa renală si hepatică, boala Basedow,stări alergice,anemii hemolitice,
tuberculoza pulmonară evolutivă.

Cistografia

40
 Cistografie:metoda de explorare radiologică a vezicii urinare care se poate
executa prin:radiografie simplă vezicală, radiografie după umplerea vezicii urinare cu o
substanţă de contrast sterile eventual amestecată cu are.

Radiografia simplă a vazicii urinare poate pune in evident calculi intravezicali;

metoda nu necesită o pregatire prealabilă a pacientului.

Cistografia cu substanţă de contrast necesita următoarele:

Pregătirea -materiale pentru efectuarea unei clisme ;sonda Nelaton

materialelor necesare sterile;soluţie sterilă de acid boric;seringa Guyon
sterilă;substanţa de constrast:iodură de sodium 10 %
sterilă sau soluţie Odiston;pensa hemostatică;manuşi de
cauciuc sterile;tăviţa renală
Pregătirea pacientului -se anunţă pacientul şi se explică necesitatea tehnicii
-se efectuează o clisma evacua toarecu apa caldă
-pacientul este condus la serviciul radiologic,ajutat să se
dezbrace şi să se aseze în decubit dorsal pe masa
radiologică
Participarea la -spălarea pe maini cu apa curentă şi saăpun;se imbracă

cistografie manuşile sterile

-se introduce sonda Nelaton sterile in vezica urinară
-se captează urina prin sonda in taviţa renală şi se spală
vezica cu o soluţie sterilă de acid boric
-în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodură de sodiu
10% sterile sau Odiston şi se introduce în vezică
-se inchide sonda cu o pensă hemostatică
-pacientul este atenţionat să nu urineze decât după
terminarea examenului cistografic
-medicul execută imediat radiografia.
Vezica urinară poate fi evidenţiată cu ocazia urografiei:la 1-2 ore după injectarea
substanţei de contrast ea se colecteazaă în vezică,dând posibiliatea sa fie radiografiată.

41
 Arteriografia renală

Arteriografia renală:metoda de explorare a aparatului renal prin

administrarea substanţei de contrast pe cale arterială, calea femurală, fiind mai uşor de
abordat,este curent folosită.

Pregătirea bolnavului şi administrarea substanţei de contrast se realizează în

condiţii identice cu cele menţionate la celelalte tehnici de examinare a aparatului
renal.Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la începerea administrării
substanţei de contrast, a doua radiografie la 6 secunde şi a treia la 8 secunde.

Examenul radiologic al rinichilor prin retropneumoperitoneu

Retropneumoperitoneu: introducerea de aer sau oxigen în spaţiul

retroperitoneal prin evidenţierea contururilor rinichilor.

Material necesare -materiale necesare efectuării unei clisme ,instrumente şi

Efectuarea tehnicii
material necesare efectuarii unei punctii;aparat de
pneumotorax-în perfectă stare de sterilitate
-se anunţă pacientul ,explicându-i necesitatea tehnici si
inofensivitatea ei;
-se anunţă pacientul că nu trebuie să mănânce nimic in
dimineaţa examenului
-în seara precedent intervenţie se efectuează o clismă
evacuatoare
-va fi condus în sala de radiografie,ajutat să se dezbrace
şi să se aseze pe masa radiografică
-spălarea pe mâini cu apa curentă şi săpun;se imbracă
mănuşile strile
-se serveşte medicului instrumentarul cerut pentru a
efectua puncţia in loja perirenală
-cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1000-
1200 ml gaz şi se execută apoi radiografia

42
 -la locul puncţiei se efectuează un pansament;se ajută
pacientul să se imbrace.
Gazul introdus se resoarbe in decurs de maximum două zile.

Urografia

Urografia este cea mai eficientă metoda de investigare a aparatului urinar,

furnizând date atât despre structura organelor, cât şi despre modul lor de funcţionare. Pe
monitor se văd nu doar calculii renali (pietrele), tumorile renale, infecţiile urinare, dar şi
modul în care ele afectează funcţionarea tractului urinar. Pentru că la urografie se vede
tot abdomenul, bazinul şi o parte din coloana vertebrală, se poate determina, de
asemenea, ce consecinţe au afecţiunile altor organe asupra aparatului urinar.
"Deşi este o investigaţie agresivă pentru pacient, urografia este indispensabilă
pentru că, dintre toate metodele de diagnostic, ea oferă cele mai multe informaţii despre
starea de funcţionare a întregului aparat urinar"", explica medicul primar radiolog şi
imagistica medicală Gabriela Lăzărescu de la Spitalul Clinic de Urologie ""Prof. dr.
Theodor Burghele"" (fost Spitalul Panduri). Înainte de urografia propriu-zisă, organele
tractului urinar sunt vizualizate printr-o radiografie simplă, fără substanţă de contrast.
Numai în acest mod se pot vedea eventualii calculi radioopaci (calculii pot fi
radiotransparenti şi radioopaci) şi alte opacităţi care nu au legătură cu aparatul urinar
(calculi biliari, ganglioni mezenterici calcifiaţi). Cu substanţa de contrast injectata după
prima expunere se vor vedea calculii radiotransparenti. O urografie presupune mai
multe expuneri (mai mulţi timpi urografici). Prima expunere se face la 5 minute de la
injectarea substanţei de contrast. Acum se va vedea cum arată, cum secretă şi excreta
rinichii.
Cea de-a doua radiografie se face la 30-45 de minute, când se văd şi uretra,
ureterele şi vezica urinară. Dacă rinichiul secretă mai greu, se fac alte radiografii la
câteva ore sau la 24 de ore. ""Nu putem face nici un fel de apreciere dacă nu vedem
obstacolul care face rinichiul nefuncţional. În acest caz se folosesc alte mijloace de
investigare, care completează urografia. Datele adunate din mai multe investigaţii se
coroborează pentru a ajunge la un diagnostic"", ne spune medicul Gabriela Lăzărescu.

43
REGULĂ. Nu mâncaţi şi nu beţi nimic în dimineaţa în care urmează să vă prezentaţi la
urografie. La nivelul abdomenului nu trebuie să existe alte imagini care să împiedice
vizualizarea directă a aparatului urinar (gaze, lichid în vezica urinară).
DEZAVANTAJE. Deşi oferă mai multe informaţii decât alte metode de
investigare, urografia prezintă şi riscuri. Primul dintre ele este iradierea. Pentru a limita
acest fenomen, pacientul se protejează cu câmpuri (şorţuri) cu plumb sau reducând pe
cât posibil timpii urografici şi suprafaţa de radiografiat. Urografia prezintă, de
asemenea, riscul ca pacientul să aibă reacţii alergice la substanţa de contrast, care se
injectează înainte de investigaţie.

44