Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a

neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mișcărilor, pacienții prezintă
gesturi rigide, sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate posturală.

Este descrisă pentru prima dată în anul 1817 de medicul englez James Parkinson.

Primele simptome ale bolii Parkinson apar, cel mai frecvent, după vârsta de 60 de ani, dar 1 din
10 pacienți sunt diagnosticați cu boala Parkinson înainte de 50 de ani, iar 1 din 20 pacienți în
jurul vârstei de 40 de ani însă poate fi luată genetic sau să se nască cu ea.

La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe măsura

agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor simptome, se
crede că între 60% și 80% din celulele din zona de control a activităților motorii sunt deja
distruse.

Severitatea Bolii Parkinson, modul în care progresează și impactul asupra vieții pacientului
variază de la caz la caz, dar tratamentele disponibile permit controlul bolii mult timp după
stabilirea diagnosticului.

Depistarea timpurie a Bolii Parkinson, vizitele la medicul neurolog, urmarea tratamentului

recomandat de acesta, conform fiecărui stadiu al bolii, o alimentație adecvată și activitatea fizică
zilnică îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.

La scară mondială, boala este diagnosticată la 300 000 persoane în fiecare an. Incidența și
prevalența bolii cresc odată cu vârsta. Boala Parkinson afectează 1% din persoanele cu vârsta
peste 65 ani. Rareori, boala survine în copilărie sau adolescență. Incidența bolii este de 1,5 ori
mai mare la bărbați decât la femei.