Iona, Marin Sorescu

Citat: ,,ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și răspunde”
Marin Sorescu
,,Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu…Cel care trăiește în Ţara de Foc este tot Iona,
omenirea întreagă este Iona, …” Marin Sorescu

Specie literară: Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri”, piesa ,,Iona” iese din clasificările clasice, fiind
o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog dialogat (solilocviu), în care sunt cultivate
alegoria și metafora.

Opera ,,Iona” a fost publicată în 1968 în revista ,,Luceafărul”, fiind inclusă ulterior în trilogia ,,Setea
muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”. Cele trei drame sunt parabole pe tema destinului
uman, reinterpretând trei mituri importante: mitul biblic (Iona), mitul creației (Paracliserul), mitul potopului
(Matca). Titlul trilogiei este o metaforă ce sugerează setea de cunoaștere, dorința de absolut fără de care
omul nu poate ieși din absurdul vieții, din automatismul existenței.

Teatrul modern valorifică și reinterpretează miturile. Astfel, opera lui Marin Sorescu are la origine
povestea biblică a lui Iona, fiul lui Amitai, care primește misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în
cetatea Ninive, dar se sperie și se ascunde pe o corabie cu care fuge spre Tarsis. Dumnezeu trimite o furtună
care îi sperie pe marinari și aceștia, înțelegând că Iona este cel care a atras mânia lui Dumnezeu, îl aruncă în
valuri. Inghițit de un pește, din porunca divină, Iona petrece trei zile în burta acestuia, în pocăință, fiind lăsat
apoi pe uscat, pentru a-și continua misiunea. Pescarul Iona este diferit de personajul biblic, se află în gura
pestelui la începutul operei, nu săvârșise păcate si nu are posibilitatea eliberării.

Tema operei ilustrează conflictul interior al omului singur, care încearcă să se regăsească, dar în
același timp ezită în asumarea propriului destin. Se adaugă raportul dintre individ și societate, libertate și
necesitate, lipsa de comunicare ca sursă a singurătății. Chiar autorul mărturiseste: ,,am vrut să scriu ceva
despre un om singur, nemaipomenit de singur” .
Secvențe ilustrative pentru tema solitudinii sunt , pe de o parte, aceea în care Iona îsi pierde ecoul, la
începutul Tabloului I, fapt ce pare a-i anula chiar existența (,,Gata și cu ecoul meu…/ Nu mai e, s-a isprăvit. /
S-a dus și ăsta. Semn rău”.), iar pe de altă parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge,
după ce și-a tăiat o bucată de piele din podul palmei stângi (Tabloul III). El încearcă astfel să comunice cu
lumea si să găsească salvarea. Faptul că tot el găseste biletul si nu-l recunoaste, accentuează sentimentul acut
al singurătătii și ideea că înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.
Titlul operei poate fi interpretat ca trimitere la cuvântul ,,iona”, care în ebraică înseamnă porumbel,
o pasăre văzută ca simbol al libertății. O altă posibilă interpretare se referă la numele personajului biblic,
Iona, proorocul ce revine la misiunea sa, după cele trei zile petrecute în burta unui pește. De asemenea, titlul
ar putea fi interpretat ca fiind format din particula ,,io” ( referire la formula din Evul Mediu – domnul,
stăpânul) și ,,na” ( cu sensul familiar al verbului ,,a lua”), denumind personajul piesei care apare într-o triplă
ipostază: pescar, călător, auditoriu.
În ceea ce privește structura dramei, piesa este alcătuită din patru tabouri, într-o alternare de afară
(I, IV) și înăuntru (II, III). Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificațiilor simbolice
și de a oferi sprijin pentru înțelegerea problematicii textului, piesa fiind o parabolă a căutării spirituale a
individului. Toate gesturile eroului, indicațiile, decorul, totul trebuie privit în cheie simbolică.
 Ca particularități ale construcției subiectului remarcăm trăsături ale teatrului modern: prezența
unui un singur personaj, element ce duce la renunțarea la dialog; dispariția conflictului si a intrigii; plasarea
acțiunii în planul parabolei.
Timpul și spațiul au valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice de la
începutul fiecărui tablou al piesei, spațiul cu valoare metaforică aparține aproape exclusiv imaginarului:
plaja, burțile pestilor, moara de vânt. Absența timpului istoric, situarea în atemporal, demitizarea sunt
aspecte ale teatrului modern, relatiile temporale reliefând perspectiva discontinuă a timpului psihologic ce
potențează starile interioare ale personajului.
Conflictul specific teatrului classic, confruntarea dintre personaje, lipsește în opera lui Marin
Sorescu. Conflictul este aici ilustrat de drama existențială a protagonistului Iona. Imagine a omului modern,
Iona trăiește un conflict cu sinele, conflict de esență tragică, într-o intrigă nascută din diferența dintre ideal și
realitatea de a trăi într-un orizont închis ca într-o burtă de pește.
Iona este un personaj-idee, care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea și cautările omului
modern. Statutul său social, de pescar, are în piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman:
el reprezintă figura speranței eterne. Actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.
Mijloacele de caracterizare, directe și indirecte, sunt specifice personajului dramatic (limbaj,
gesturi, acțiuni simbolice, indicații ale autorului). Scriitorul renunță la dialog si construiește piesa sub forma
unui monolog dialogat. Indicațiile scenice (didascaliile) oferă informații în privința interpretarii și
contribuie la caracterizarea directă a personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a călătoriei și
a devenirii sale, prin trăirile sale Iona devenind imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notațiile
autorului din primul tablou, care individualizează drama existențială a personajului: explicativ, imperativ,
uimit, vesel, curios, nehotărât, făcându-și curaj. Conform stărilor prin care trece, limbajul personajului
asociază diverse register stiistice: colocvial, metaforic, ironic si tragic, acest amestec fiind o trăsătură a
teatrului modern. În text, se regăsesc procedee moderne de caracterizare precum introspecția și monologul
interior.

Statutul social, moral, psihologic al personajului Iona.

În ceea ce privește statutul social al lui Iona, cel de pescar, acesta este unul simbolic. Ca pescar, în
sensul propriu al cuvântului, Iona are o existență redusă la automatisme, actul de a pescui semnificând
nevoia de cunoaștere si autocunoaștere. Din punct de vedere psihologic și moral, Iona este un erou tragic, un
individ aflat în criză existențială, aflat în căutarea unui sens al lumii, Prin întrebări successive despre sine
ajunge să constientizeze că este un om liber să gândească și să exprime. O scena reprezentativă este cea din
finalul operei, Iona întorcându-se spre sine ca spre singura realitate, fiind gata de un nou început.

Principala trăsătură a personajului, mai mult o stare, este singurătatea. Personajul pare construit
pentru a reprezenta, în manieră alegorică, metafora lui Nietzsche: ,,Solitudinea m-a înghițit ca o balenă”.
De altfel, autorul însuși mărturisește: ,, am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de
singur” , fapt completat de notațiile autorului din debutul textului: ,, ca orice om foarte singur, Iona
vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări și răspunde […]”
În piesă există mai multe scene care ilustrează singurătatea absolută a protagonistului si a ființei umane, în
general. O primă secvență semnificativă este cea din Tabloul I, când Iona își pierde ecoul, fapt ce pare a-i
anula chiar existența (,,Gata și cu ecoul meu…/ Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus și ăsta. Semn rău”.). eroul se
strigă până răgușește, doar pentru a înțelege că este înconjurat de pustietate. O altă secvență semnificativă
este cea din Tabloul III, când Iona scrie un bilet cu propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele din
podul palmei stângi. Faptul că tot el găseste biletul si nu-l recunoaste, accentuează sentimentul acut al
singurătătii și ideea că înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.
În cele din urmă, Iona îsi amintește trecutul și își redescoperă identitatea. Gestul final, al spintecării
burții, poate fi interpretat în manieră simbolică, personajul găsind calea iluminării în sine. Mitul labirintului
și metafora luminii din final (,,Răzbim noi cumva la lumină”) susțin semnificația simbolică a operei.

Prin piesa ,,Iona”, Marin Sorescu aduce o înnoire radicală: teatrul-parabolă, în care faptele, gesturile
lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic. Întâmplările trebuie privite în plan
simbolic, putând fi interpretate în mai multe feluri, datorită unei ,,tehnici a ambiguității foarte răspândită si
ea în teatrul modern”, potrivit criticului Eugen Simion.

Prin piesa ,,Iona”, Marin Sorescu aduce o înnoire radicală în teatrul românesc. Exponent al condiției
solitare a omului modern, pescarul Iona întruchipează speranța ca mod de a fi într-o lume limitată.

Astfel, piesa ,,Iona” transmite ideea că libertatea este expresia voinței personale și că destinul poate fi
înfrânt.

Termeni specifici: (pentru tipologie)

Teatru modern: renunță adesea la distincțile dintre specii. Eliberarea de formele dramaturgiei
tradiționale se manifestă între altele prin: preferința pentru teatrul parabolă și teatrul absurdului, alăturarea
comicului și a tragicului, inserția liricului în text, valorificarea și reinterpretarea miturilor, aparitia
personajului-idee, lipsa conflictului, încălcarea succesiunii temporale a evenimentelor.