EXAMENUL CLINIC GENERAL

A. ATITUDINEA ŞI MERSUL
B. MIŞCĂRILE ANORMALE
C. FIZIONOMIA ŞI FACIESUL
D. CONSTITUŢIA
E. STAREA DE NUTRIŢIE

A. ATITUDINEA ŞI MERSUL

Bolnavii pot avea în pat o:

 atitudine normală , în sensul că este o poziţie liberă (poziţie activă );
 atitudine anormală : o poziţie pasivă :
 bolnavul nu-şi poate schimba poziţia în pat, nu se poate mobiliza
 capul şi extremită ţile „atâ rnă “
 corpul este „flasc“.
 poziţie forţată ce uşurează suferinţa, bolnavul fiind „obligat“ să o adopte pentru a
diminua intensitatea unor tulbură ri. Aceasta poziţie poate fi:
 antalgică :
 în pleurită bolnavul stă pe partea să nă toasă pentru a-şi calma
durerea;
 în pleurezie bolnavul stă pe partea bolnavă pentru a putea
ameliora respiraţia.
 în colica abdominală bolnavul stă cu genunchii flectaţi pe
abdomen şi cu pumnii îşi apasă abdomenul pentru a atenua
durerea;
 în peritonită, colecistita acută , ulcer perforat, pancreatită acută
bolnavul stă nemişcat în decubit dorsal;
 în lombosciatică — corpul este aplecat spre partea bolnavă .
 în „ cocoş de puşcă“, tipică în sindromul meningeal:
 capul este în extensie
 coapsele sunt flectate pe abdomen şi gambele pe coapse.
 opistotonus şi emprostotonus în tetanos şi, uneori, isterie, tumori cere-
brale:
 opistotonus - bolnavul stă cu capul înapoi şi trunchiul în extensie
forţată , ca un arc de cerc;
 emprostotonusul reproduce poziţia fă tului în uter.
 redoarea cefei este data de contractura musculaturii paravertebrale,
cervicale prin iritaţia meningelui, întâ lnită în meningite, spondilita
anchilozantă .

1
  torticolisul - înclinarea şi latero- devierea capului cu limitarea mişcă rilor,
este dat de contracţia involuntară a muşchiului sternocleidomastoidian.
 ortopneică - în insuficienţa cardiacă stâ ngă : bolnavul este în poziţie
şezâ ndă , cu capul ridicat, sprijinit în braţe.

Mersul bolnavului. Se disting mai multe tipuri de mers:

Mersul antalgic:
 în sciatică - abia se sprijină pe membrul afectat;
 în afecţiunile reumatismale
Mersul de raţă - legă nat - în luxaţia congenitală de şold, coxartroză .
Mersul cosind - cu membrul inferior tâ râ t lateral; apare în hemiplegia spastică .
Mersul talonat- ataxic, dezordonat, cu picioarele aruncate neregulat, că lcâ nd pe că lcâ ie (lues).
Mersul ebrios - ca de om beat - oscilant; apare în procesele patologice cerebeloase, intoxicaţiile cu
etanol.
Mersul spastic – cu membrele inferioare rigide: scleroza în plă ci.
Mersul rigid, fix, dintr-o bucată , cu paşi mici şi capul aplecat înainte; bolnavii „fug după centrul de
greutate“, este caracteristic bolnavilor cu afecţiuni neurologice extrapiramidale - parkinsonieni.
Mersul stepând - în paralizia sciaticului plopiteu extern.

B. MIŞCĂRILE ANORMALE

Unii bolnavi prezintă uneori mişcă ri anormale care ne pot fi utile în precizarea diagnosticului şi
tratamentul bolnavului. Dintre acestea reţinem:

1. Tremurături - ritmice, rapide, de mică amplitudine ce cuprind întreg corpul sau numai anumite
segmente
 emoţii, frig, frică
 alcoholism
 intoxicaţii cu plumb, arsenic, mercur
 hipertiroidism
 boala Parkinson
 scleroză în plă ci - tremură tură intenţionată
2. Tresăriri musculare - spasme musculare (mioclonii) constau în mişcări bruşte, involuntare ale
extremităţilor
 afecţiuni neurologice
 intoxicaţii grave ale Sistemului Nervos Central
 tulbură ri electrolitice: hipocalcemii, hipopotasemii
3. Mişcările coreice - dezordonate, ilogice, bruşte şi apar sub forma unor zvâcniri şi variaţii de
mimică curioase (mişcări de păpuşă)
 coree
 isterie
2
  intoxicatii cu etanol
4. Mişcările atetozice-vermiculare
5. Ticurile - mişcări repetate, stereotipe ale unui segment de corp
6. Contractură permanentă
 tetanos
 tetanie
 epilepsie
 turbare
 afecţiuni cerebrale
 isterie

C. FIZIONOMIA SI FACIESUL

Fizionomia reprezintă ansamblul tră să turilor feţei şi expresia care rezultă din acestea.
Faciesul reprezintă modifică rile fizice ale fetei ce apar ca urmare a unei boli.

1. Faciesul în bolile endocrine

a.Faciesul în boala Basedow — facies anxios, aspectul de „spaimă îngheţată “, caracterizat prin:
 exoftalmie bilaterală
 fantă palpebrală larg deschisă
 privire vie, inteligentă
 clipire rara
b.Faciesul din acromegalie
 mă rirea capului, mai ales a mandibulei, proeminentă în „galoş“
 nasul este mare, turtit, urechile şi buzele sunt mari
 pliurile frunţii sunt îngroşate
c. Faciesul în boala şi sindromul Cushing
 faţa rotundă , în „lună plină“
 gura pare mică din cauza rotunjirii obrajilor
 roşeaţa obrajilor
 la femei se constată pilozitatea buzei superioare şi a bă rbiei
 frecvent survine acneea

2. Faciesul în bolile neurologice

a.Faciesul în parkinsonism - imobil, fix - caracterizat prin fixitate, imobilitate; este ca o mască .
b.Faciesul din paralizia facială este asimetric. Este diferit în paralizia periferică faţă de cea centrală .

Paralizia facială periferică:

 partea afectată prezintă : tră să turile şterse, pliurile naso-geniene şi cele frontale şterse;
 comisura bucală este trasă în jos;
 bolnavul nu poate încreţi fruntea;
 bolnavul nu poate fluiera;
 bolnavul nu poate umfla obrazul (semnul pipei);
3
  lagoftalmie
 epifora - lacrimile se scurg pe hemifata afectată :
Paralizia facială centrală: este interesată jumă tatea inferioară a feţei, însoţeşte de obicei
hemiplegia.

3. Faciesul în unele boli cardiace

a. Faciesul mitral este întâ lnit în special în stenoza mitrală , şi se caracterizează prin:
 roşeaţa pomeţilor obrajilor ce dă bolnavului (adesea femeilor) aspect de pă puşă ;
 mai tâ rziu apare cianoza buzelor;
 în fazele avansate, faţa este cianotică şi buhă ită - „masca mitrală “.
b.Faciesul cianotic este caracterizat prin:
 cianoza feţei bolnavului
 cianoza accentuată a buzelor şi limbii.

4. Faciesul în unele boli digestive

a.Faciesul galben
Este caracterizat prin culoarea galbenă , uneori icterică a tegumentelor. Survine în:
 icter;
 anemii marcate;
 neoplasm (facies „galben ca paiul“);
b. Faciesul pământiu – teros
Caracterizat prin culoarea palid- cenuşie a feţei şi a tegumentelor, datorată anemiei şi icterului.
Apare în:
 ciroza hepatică - în stadiile avansate;
 malarie

5. Faciesul în unele boli respiratorii

a. Facies vultuos - Caracterizat prin :
 aspectul roşu, uşor tumefiat, al obrajilor,cel mai adesea de partea bolnavă
 caracter tranzitoriu
 se asociază frecvent herpesul perioronazal (de partea afectată )
Apare în:
 pneumonie
 alte boli febrile.
b. Faciesul asfixic - însetat de aer. Caracterizat prin:
 faţă care priveşte înainte;
 gură deschisă ;
 privire atentă , îngrijorată ;
Apare în:
 astmul bronşic;
 emfizemul pulmonar;
 insuficienţa cardio-circulatorie;
4
 c. Faciesul adenoidian. Caracterizat prin:
 dezvoltarea mai accentuată a regiunii superioare a feţei;
 nasul este subţire - slab dezvoltat şi ascuţit;
 bolnavul respiră pe gură şi are cearcă ne
Se întâ lneşte la copii cu vegetaţii adenoide

D. CONSTITUŢIA SAU HABITUSUL

Constituţia reprezintă o noţiune generală ce se referă la tiparul general în care poate fi încadrat
bolnavul din punct de vedere morfopatologic.
Au fost realizate foarte multe clasifică ri din care enunţă m câ teva.
1. Hipocrate face prima clasificare după caracterele morfologice şi temperamentale, grupâ nd
indivizii în patru tipuri, după predominanţa unei „umori”:
 Sanguin – cu predominanţa sâ ngelui
 Flegmatic – predominanţa flegmei
 Melancolic – cu predominanţa bilei negre
 Coleric – cu predominanţa bilei galbene
Aceste tipuri s-au impus cu toate limitele lor inerente, mai mult, tipologia hipocratică este
preluată de Pavlov.
2. Pavlov clasifică indivizii în funcţie de caracteristicile activită ţilor nervoase superioare:
Tip puternic sau tare este etichetat ca:
 Echilibrat:
o Mobil – temperament sanguin
o Inert - temperament flegmatic
 Dezechilibrat:
o Temperament coleric
Tip slab – corespunză tor tipului melancolic – Hipocrate.
3. Pende introduce noţiunea de biotip:
 Longilin
 Brevilin

Paralele

Hipocrate Pavlov
Sanguin Tare mobil
Flegmatic Tare inert
Melancolic Slab
Coleric Tare dezechilibrat

5
 Studii sistemice efectuate în ultimul secol au impus concluzia că în majoritatea ţă rilor se
înregistrează o creştere a înă lţimii medii a indivizilor. Aceasta face ca în prezent copiii să fie mai înalţi
decâ t pă rinţii lor.

Modifică rile staturale patologice externe sunt:

1. Gigantismul – creştere anormală în înă lţime, ce depă şeşte cu peste 20% media populaţiei la sexul
şi vâ rsta respectivă . În Româ nia ar fi peste 2 m la bă rbaţi şi peste 1,90 la femei.
Poate fi întâ lnit la indivizii perfect să nă toşi la care dezvoltarea este proporţională .
Gigantismul adevă rat este patologic şi determinat de o hiperplazie eozinofilă antehipofizară şi
apare prepubertar.

2. Nanismul se caracterizează prin talie redusă : 120-150 cm.

a. Nanismul hipofizar este dat de hiposecreţia de somatotrop antehipofizar apă rută în copilă rie -
caracteristici:
 copilul se naşte normal, dar ritmul de creştere scade în jurul vâ rstei de 3 ani;
 este un nanism armonic;
 facies cu aspect pueril.
b. Nanismul mixedematos întâ lnit în atireoză – caracteristici:
 este disarmonic:
o cap mare
o faţa rotundă „lună plină ”
o nas mare – trilobat
o buze groase
o idioţie
c. Nanismul rahitic este foarte rar întâ lnit astă zi – caracteristici:
 picioare „în O”
 stern în carenă
 şanţ submamelonar
 mă tă nii costale.

La examenul constituţiei individului putem observa şi anumite modifică ri, deformaţii ale corpului
uman şi anume:
1. Cifoza – reprezintă o curbură exagerată a coloanei dorsale privită în plan sagital.
2. Scolioza – este o deviere a coloanei în plan frontal; poate fi stâ ngă sau dreaptă .
3. Lordoza – constituie o curbură exagerată a coloanei lombare privită în planul sagital.
4. Luxaţia congenitală de şold – datorată dezvoltă rii incomplete şi anormale a colului şi
capului femural – acestea neintrâ nd complet în cavitatea articulară , lunecâ nd deseori în
afara acesteia.
5. Genu valgum – sau picioare în X.
6. Genu varus sau picioare în O – în paranteze.

6
 E. STAREA DE NUTRIŢIE

La omul normal, ţesutul grăsos reprezintă în medie 15% din greutatea corporală.
Greutatea corporală ideală se apreciază destul de corect prin formulele:
Formula Broca:
G= T-100
Formula OMS:
G= 50 kg + 0,75 (T-150) + V-20
4
G- greutatea
T- talia
V – vâ rsta (ani)

Indicele de masă corporală = Ga(kg)

Î2(m2)
Ga- greutatea actuală
Î – înă lţimea (m)
Normal Imc = 25%; depă şirea acestui indice reprezintă obezitate.

Perturbă rile stă rii de nutriţie sunt reprezentate de:

 obezitate
 slă bire

1. Obezitatea
a. un individ cu o greutate mai mare cu 10% decâ t cea ideală este supraponderal
b. un individ a că rui greutate depă şeşte cu 20% greutatea ideală este obez. Gradele
de obezitate:
 gradul I – plus ponderal între 20-30% ( ~ 10 kg peste greutatea ideală )
 gradul II – plus ponderat între 30-50% ( ~ 20 kg peste greutatea ideală )
 gradul III – plus ponderal peste 50% ( ~ 30 kg peste greutatea ideală )
Obezitatea poate fi:
 de tip android: este o obezitate tronculată , cu membrele subţiri
 de tip ginoid: predomină pe sâ ni, şolduri, fese şi trochanterian

2. Subnutriţia
Subnutriţia confirmă o scă dere în greutate datorată unui aport cantitativ şi calitativ insuficient faţă
de necesită ţile organismului. Clasic, se disting mai multe grade, şi anume:

a) Slăbirea:
7
  reducerea în greutate este de 10-20% faţă de greutatea ideală
 poare reprezenta un simptom important – ce trebuie cercetat cu atenţie
 slă birea patologică este însoţită şi de astenie şi fatigabilitate.
b) Emacierea:
 reducerea în greutate este de 20-30% faţă de greutatea ideală
c) Caşexia:
 reducerea în greutate este mai mare de 30% faţă de normal
 reprezintă gradul cel mai marcat de subnutriţie
d) Marasmul reprezintă stadiul final al deficitului ponderal, caracterizat prin grave dereglă ri
hidroelectrolitice şi acidobazice: scă derea concentraţiei Na+, K+, Cl, acido-cetoză .
De regulă , bolnavul este nerecuperabil.