Sunteți pe pagina 1din 4

BRINZA Mihail gr.

IMIA171
1)Metodologia si organizarea standartizarii la nivel national

Astfel in cadrul dezvoltarii in comun a tarilor europene sistemul de standartizare europeana si-a
dovedit eficienta.Astfel va trebui de continuat sub aceasta forma s-a planificat elaborarea unui
volum complet de standarte europene care vor inlocui acele colectii de standarte
nationale.Standartele pur nationale vor continua sa existe nu mai mult de 10 la suta din totalul
standartelor .Scopul principal al standartizarii este stimularea schimbului de bunuri si servicii prin
inlaturarea acelor bariere tehnice in calea turismului , invatamintului Astfel orientarile standartizarii
europene include : deschiderea , transaparenta coerenta si internationalizarea .Transparenta in
materie de reglamentare si standartizare revine in avans aventualelor consecinte negative si asupra
pietei interne . Principalele organizatii de standartizare europeana sunt : Comisia Europeana de
standartizare ce tine de activitatea de standartizare europeana in toate domeniile mai putin in
domeniul electronic. Pentru coordonarea lucratorilor de standartizare exista mai multe modalitati de
cooperare intre aceste comisii care presupun relatii informative , contractual , relatii de colaborare si
relati de integrare Printre structurile de coordonare este grupul de legatura intre presedinti

Elaborarea prestandardelor naţionale se efectuează în scopul:

 urgentării implementării standardelor internaţionale şi europene;

 evaluării necesităţii de a implementa prevederile cerinţelor de perspectivă din documentele


internaţionale şi europene respective;

 urgentării implementării cerinţelor de perspectivă;

 acumulării experienţei şi informaţiilor necesare privind subiectul de standardizare, care în


continuare pot sta la baza unui standard naţional.

In calitate de prestandarde pot fi adoptate în limba originalului următoarele documente:

a) standarde internaţionale (ISO, CEI, ISO/CEI), europene (EN) sau naţionale ale altor ţări;

b) documente normative internaţionale ISO/CEI:

 proiecte de standarde internaţionale (ISO/DIS, ISO/FDIS; CEI/CDV, FDIS);

 specificaţii tehnice (TS);

 specificaţii tehnice publice (PAS);  rapoarte tehnice (TR);

 acorduri tehnice industriale (ITA);

 ghiduri (Ghid ISO/CEI]; CBP 1-7:2007 3

c) documente normative europene:


 documente de armonizare HD;

 prestandarde europene ENV;

 rapoarte CR;

 acorduri ale experţilor internaţionali (grupurilor de lucru) CWA;

 specificaţii tehnice CEN/TS.

2)Clientul si furnizorul . Relatia furnizor-client

Furnizorii sunt cei care asigură firmei de comert resursele necesare desfăşurării normale a activitătii
economice, sunt organizaŃii şi indivizi care asigură firmei inputurile (materii şi materiale, utilaje,
echipament tehnologic, energie, ambalaje, etichete, servicii, resurse financiare, informationale

Clientii sunt un adevărat capital pentru firmă. Aceştia pot fi reuniti în cercul agentilor economici
(firme şi institutii) şi al persoanelor individuale cărora firma le oferă produsele sau serviciile sale.

Mediul economic actual este supus unei tendinţe majore de dezvoltare a relaţiilor sociale
bazate pe modelul relaţiei client – furnizor , care se caracterizează prin :
▪ Posibilitatea acordată clientului de a alege în mod activ - ceea ce determină o concurenţă sporită
între furnizori şi, deci, necesitatea căutării, identificării şi realizării unor diferenţieri cât mai utile;
▪ Realizarea unui schimb bazat pe adecvarea valorii produselor/ serviciilor - aşa cum este ea obţinută
de furnizor - la cerinţele/ exigenţele clientului;
▪ Asigurarea unei continuităţi a relaţiei client - furnizor (care depinde atât de gradul de satisfacere a
cerinţelor clientului cât şi de atractivitatea alternativelor ce sunt propuse acestuia).

De remarcat că nu se poate obţine şi îmbunătăţi CALITATEA unui produs/ serviciu


dacă nu se colectează cerinţele/ exigenţele clienţilor (înainte de realizarea produsului/
serviciului), şi reacţiile clienţilor (ulterior vânzării produsului/ serviciului), precum şi dacă nu
se ţine cont de aceste informaţii în procesul de realizare a produsului/ serviciului.
3)Instrumente de calitate. Diagrama cauza-efect
Diagrama Ishikawa (denumită și diagrama cauze-efect sau diagrama în „os de pește”) a fost creată
de Kaoru Ishikawa în 1943 și reprezintă grafic cauzele posibile ale unui efect dat. Diagrama este
deseori utilizată în analiza proceselor industriale, mai ales în procesul de proiectare a produselor și
în prevenirea defectelor de calitate. După dicționarul Business Dictionary definiția diagramei cauze-
efect este următoarea: „este unul din cele 7 instrumente ale calității, care arată relația tuturor
factorilor (cauzelor) care conduc la o situație dată (efect). Diagrama identifică [unele] cauze majore
și le descompune în sub-cauze și sub-diviziuni ulterioare.” Este un instrument puternic care poate fi
folosit ușor chiar de ne-specialiști pentru analiza și rezolvarea problemelor
Diagrama cauze-efect evidențiază legătura (relația) dintre cauze sau factori de influență și un efect,
de exemplu o caracteristică de calitate, defecte în procesul de producție, refuzuri, scăderea
vânzărilor produsului, nivelul stocurilor, productivitate scăzută, modul de livrare etc.
Cele mai multe cauze posibile pot fi clasificate, după importanță, în cauze principale, cauze
secundare, terțiare etc. pe diferite niveluri de importanță, astfel încât reprezentarea grafică seamănă
cu „scheletul unui pește”, de unde provine și denumirea diagramă în „os de pește” (engleză fishbone
diagram). Dacă se analizează cauzele variației unei caracteristici de calitate, considerată
caracteristică efect, atunci factorii (cauzele) care influențează valorile acestei caracteristici
includ: materialele, mașinile (utilaje), metodele de operare, muncitorii și mediul. Aceste cinci
categorii de cauze formează „cei 5 M”. Conceptul 5M se folosește în fabricație. În aceste categorii
de cauze („cei 5 M”) se includ: defecte la materiile prime sau materialele folosite, diferențe de
reglare a mașinilor-unelte pe care se fac prelucrările prin așchiere, metode de organizare a execuției,
greșeli de manoperă, mediul în care se desfășoară activitatea. Gruparea cauzelor în „cei 5 M” este
specifică în analiza proceselor de fabricație. Ramurile diagramei sunt săgeți care indică relațiile
dintre efectul considerat și factorii cauzali.
Procedura de construire a diagramei cauze-efect include parcurgerea următoarelor etape:
1. Se definește efectul sau problema în discuție (dacă nu a fost deja definit) și se stabilește un titlu
concis. Apoi titlul problemei în analiză se înscrie pe o coală de hârtie sau pe tablă.
2. Se înscrie caracteristica efect de examinat într-un dreptunghi în partea dreaptă a hârtiei, la capătul
liniei principale. Se trasează linia trunchi printr-o linie groasă.
3. Se clasifică și se înscriu factorii (cauzele) principali care influențează efectul. Cauzele principale
(cei 5M) vor fi ramurile mari ale diagramei.
4. Se dezvoltă diagrama prin completarea cauzelor secundare, terțiare etc. În acest scop, pentru
fiecare ramură mare se trasează subramuri medii (cauze secundare), mici (cauze terțiare) etc., pe
baza sugestiilor participanților la analiza problemei.
5. Se selectează și se identifică un număr mic (3 până la 5) de cauze principale care sunt susceptibile
să aibă influențe semnificative asupra efectului și care necesită acțiuni ulterioare, cum sunt
colectarea datelor, eforturi pentru controlul procesului etc.
În cazul general, factorii cauzali care trebuie luați în considerare includ (SR ISO 9004-4 +
A1:1998):

 sisteme de date și informații;


 mediu;
 echipamente;
 materiale;
 mijloace de măsurare;
 metode;
 personalul.
Aceste categorii de cauze constituie domenii de cauze sau familii de cauze. Un domeniu de cauze
(familie) nu este în sine o cauză însă poate conține mai multe cauze. Pentru a organiza cauzele,
pentru a facilita găsirea principalelor domenii de cauze pentru un efect dat se poate folosi Diagrama
afinităților.
Construirea unei diagrame cauze-efect este posibilă prin aplicarea tehnicii brainstorming asupra
tuturor cauzelor posibile și apoi organizarea acestora în cauze principale, cauze de nivel 1
(secundare), de nivel 2 (terțiare) etc. Brainstormingul, desfășurat în grup, se poate considera ca o
dezbatere de idei care constă în căutarea exploratorie a cauzelor care sunt la originea problemei
analizate.