este o parte de vorbire flexibilă care însoțește de obicei un substantiv și
arată în ce măsură obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Are un rol de instrument gramatical (unealtă gramaticală, morfem sau cuvânt ajutător) pentru declinarea substantivului. Articolele nu se folosesc niciodată singure, ci doar împreună cu substantive, adjective, pronume sau numerale. un, o, niște stau înaintea unui substantive: un câine, o pisică, niște animale sau înaintea unei părți de vorbire cu valoare de substantiv un harnic, un doi. -l, -le, -a stau la sfarsitul substantivului: băiatul, fratele, fata.
Prepoziția este partea de vorbire auxiliară, neflexibilă și fără autonomie
sintactică ,nu are sens de una singură. Astfel, prepoziția exprimă un raport de subordonare în cadrul unei propoziții sau al unei fraze.
Clasificarea prepozițiilor
În funcție de structura lor, prepozițiile pot fi:
Simple
În această subcategorie sunt cuprinse:
Prepozițiile simple primare: a, la, pe, lângă, cu, peste, împotriva etc.
Compuse
Exemple: de pe, fără de, până la, printre, dinspre