PRIM AJUTOR

SUPORT DE CURS
Cuprins
TRAUMATISMELE ORTOPEDICE: INTINDERI SI ENTORSE ........................................................................... 3
Intinderile musculare........................................................................................................................... 3
Entorsele ............................................................................................................................................. 4
Fracturile bratului ................................................................................................................................ 5
Fracturile antebratului (Radius/Ulna)................................................................................................... 7
Fracturile pumnului ............................................................................................................................. 7
Fractura falangelor .............................................................................................................................. 8
URGENŢE RESPIRATORII ........................................................................................................................ 10
Obstrucţiile căilor aeriene.................................................................................................................. 10
Astmul............................................................................................................................................... 11
Fracturile costale ............................................................................................................................... 13
TRATAMENTUL ARSURILOR ................................................................................................................... 16
Masuri de prim ajutor........................................................................................................................ 16
Ce NU se face ................................................................................................................................... 16

2
 TRAUMATISMELE ORTOPEDICE:
INTINDERI SI ENTORSE

Intinderile musculare
Intinderea este definita ca “alungirea sau desprinderea unui muschi la locul prinderii pe
os”.
Intinderile sunt clasificate in functie de gravitatea lor, cele mai putin grave si cele mai
frecvente totodata avand gradul 1, si sunt denumite popular “intinderi musculare”. Este
frecvent intalnita la nivelul muschilor spatelui la inceputul sezonului de sailing, sau in timpul
regatelor (datorita lipsei de antrenament) ca urmare a efortului de ridicarea a velelor si a
lucrului la winch.
Intinderea musculara se manifesta prin durerea provocata de contractia sau palparea
grupei de muschi afectata. Tratamentul consta in odihna si analgezice, precum si
antiinflamatorii (ex. Nurofen, Arcoxia).
Cel mai sever grad de intindere este gradul 3 si consta in separarea completa (ruptura)
musculo-musculara, musculo-tendinoasa sau osteo-tendinoasa. Aceste desprinderi au loc in
cazurile in care muschiul se contracta brusc si violent iar uneori putem vedea masa
musculara “ingramadindu-se” sub tegument. Muschii gambei precum si tendonul lui Ahile
sunt frecvent afectate in traumatismele membrului inferior, iar muschiul biceps este
frecvent afectat la membrul superior. Se observa umflarea zonei, aparitia unei vinatai,
precum si impotenta functionala a membrului afectat.
Intinderile de gradul 3 sunt tratate in mod asemanator fracturilor. Imobilizarea si
controlul durerii sunt obiectivele primare, ulterior vindecarea se va obtine prin interventie
chirurgicala.

3
Entorsele
Entorsa consta in desprinderea ligamentelor de locul lor de insertie in cadrul unei
articulatii si se remarca prin durere asociata cu umflarea si invinetirea articulatiei
respective. Desi poate aparea la orice articulatie, cel mai frecvent sediu al rupturii este la
nivelul gleznei. Ele se produc cand pacientul “calca stramb” pe marginea laterala a
piciorului, talpa fiind orientata spre membrul inferior de partea opusa.
Gradul de severitate variaza de la o pierdere minima a functiei articulare, pana la durere
acuta, severa, isotita de pierderea capacitatii functionale. Pacientii se plang de faptul ca aud
o pocnitura. Cele mai grave entorse – de grad 3 – rezulta in urma ruperii ligamentelor
laterale ale gleznei si duc la instabilitatea articulatiei. Aceste injurii necesita saptamani si
chiar luni pana la vindecare, necesitand uneori interventie chirurgicala.

4
 Fara a tine cont de severitate, primul ajutor in entorse este in general acelasi:
 Odihna
 Gheata
 Compresie locala
 Ridicarea membrului
Gheata nu se va aplica decat pe bandajul articular din tifon si nu direct pe piele (exista
riscul degerarii tegumentelor). Se recomanda in acelasi timp si imobilizarea segmentului
afectat cu o atela, care se poate improviza folosind o perna, patura sau orice alt material
care sa ofere o senzatie de confort. Antiinflamatoriile recomandate sunt nonsteroidiene, de
tipul Nurofen sau Arcoxia. Edemul important si impotenta functionala cu o durata de mai
multe ore impun un consult medical specializat.

Primul ajutor in cazul unui traumatism ortopedic este o situatie de natura

“practica”, in care cateva schite si cunoasterea utilizarii diferitelor atele este decisiva pentru
reusita.

Fracturile bratului
Fracturile humerale (osul bratului) sunt intalnite frecvent la impactul bratului cu un corp
dur. Este important ca in acest caz sa mobilizati articulatiile superioara si inferioara,
respectiv articulatia umarului si a cotului.
Bandajul de la nivelul gatului si atela pot fi foarte utile in aceasta situatie, dar poate fi
folosita la fel de bine si o atela in forma de scara. Tija este confectionata dintr-un material

5
metalic maleabil. Poate fi rulata pana atinge dimensiunile dorite si poate fi captusita
ulterior, inainte de aplicare. Aceasta tija pastreaza o pozitie rigida, dar in acelasi timp
permite aplicarea unghiului dorit pentru articulatia cotului. Dupa ce tija este aplicata,
bandajul si atela pot asigura un plus de rigiditate.

O alta modalitate de fixare este tija SAM – acesta fiind mai flexibila si mai maleabila
decat tija in forma de scara ceea ce permite o fixare mai buna insa ofera mai putina
rigiditate.

6
Fracturile antebratului (Radius/Ulna)
O tija in forma de scara sau tija de tip SAM pot fi folosite pentru a imobiliza o fractura de
antebrat intr-un mod similar.

Fracturile pumnului
Mana trebuie imobilizata in pozitia normala de functionare. Pentru a mentine mana intr-
o pozitie “functionala” trebuie sa folosim o compresa mare, rulata si interpusa intre degetul
opozant si cel mic, ca si cum pacientul ar tine in mana o minge de baseball. Degetele raman
relative apropiate, dar nu se ating intre ele. Rola de tifon trebuie aplicata in palma inainte
de imobilizarea propriu-zisa.

7
Fractura falangelor
Se pastreaza si aici ca principiu de tratament pozitia “functionala”. Nu se va folosi o
atela dreapta si rigida in acest scop. In unele cazuri urgente in care nu este disponibil
imediat echipamentul adecvat pentru imobilizare, se poate folosi un “apasator pentru
limba” dar aceasta solutie este inacceptabila pentru chirurgia ortopedica. Cel mai bun
dispozitiv este o tija pre-captusita, maleabila, formata din aluminiu care poate fi taiata in
functie de dimenisiunile dorite si fixata in pozitia functionala a degetului. Ea va oferi atat
support cat si protectie pentru deget. Din nefericire, aluminiul nu este un material standard
in trusele medicale asa ca se foloseste metoda “vecinului” care consta in a lipi cu leucoplast
degetul afectat de un deget vecin. Aceasta tehnica permite asezarea degetului afectat intr-o
pozitie foarte apropiata de cea functionala si permite totodata si o mobilizare timpurie, in
functie de cat permite si gradul de durere provocat pacientului.

8
Atelă pentru imobilizarea unui deget
rupt

Diferite tipuri de atele

Imobilizarea corecta a membrelor

9
 URGENŢE RESPIRATORII
Dacă aţi făcut un curs de resuscitare cardiopulmonară, atunci ştiţi de metoda ABC,
formula memotehnică folosită în tratamentul unei urgenţe medicale. În formula ABC
fiecare componentă se bazează pe cea de dinaintea ei. Dar, din cele trei: căi aeriene
(airways), respiraţie (breathing) şi circulaţie (circulation) primul şi cel mai important este –
airways.
Piatra de temelie a urgenţelor medicale este controlul căilor aeriene. Dar o urgenţa
respiratorie, cu debutul ei rapid şi timpul scurt în care se poate aplica un tratament eficient,
poate fi înfricoşătoare. Există un număr de urgenţe respiratorii care pot să apară pe mare, în
timp ce unele apar la fel de frecvent ca şi pe uscat. Cele de pe mare pot fi greu de tratat,
datorită izolarii şi lipsei de acces la tratament medical avansat.
În acest capitol vom discuta despre: obstrucţiile căilor aeriene, astm, reacţiile alergice,
hiperventilaţia, traumatismele toracice ce au ca rezultat-fracturile costale. Aceste afectiuni
pot fi ingrijite cu masuri de prim ajutor fără suplimentarea oxigenului (masca cu oxigen),
care nu este inclus în mod obişnuit nici în kit-urile adresate tratamentului medical avansat.

Obstrucţiile căilor aeriene apar când pătrunderea aerului în arborele respirator este
stânjenită de un obiect, cel mai des o bucată de mâncare (în cazul adulţilor). Căderea limbii
în spatele gâtului, poate fi cauză de obstrucţie la pacienţii inconştienţi. Din această cauză
evaluarea permeabilităţii căilor aeriene este primul pas în evaluarea unui pacient
inconştient.
Alcoolul este un factor ce contribuie la producerea obstrucţiilor căilor aeriene. În timp
ce mâncăm şi ne antrenăm în discuţii cu prietenii nu suntem atenţi la procesele de înghiţire
(deglutiţie) sau la tuşit. Oamenii care vorbesc şi râd în timp ce mănâncă pot să aspire bucăţi
întregi de alimente solide. Imediat ne vom lămurii dacă e vorba de un infarct sau o
obstrucţie de căi aeriene. Întrebaţi persoana ce se întâmplă. Dacă nu poate vorbii sau sa
scoată vreun sunet atunci cauza cea mai probabilă este o obstrucţie de căi aeriene. Un stop
respirator poate să ducă repede la un stop cardiac, este necesară să se intervină imediat.
Tratamentul de elecţie este manevra Heimlich. Nu voi intra în detalii referitor la
manevra Heimlich. Dar trebuie precizat că acestă manevră nu trebuie practicată la un
bolnav care poate să vorbească şi poate să tuşească. Manevra va fi ineficientă şi poate chiar
să producă complicaţii. Pentru toate urgenţele discutate pană acum, prevenţia este cel mai
bun tratament.

10
 Astmul este altă urgenţă respiratorie care este caracterizată printr-o incapacitate de
mişcare a aerului de a lungul căilor aeriene. Astmul are următoarele trăsături : 1). obstrucţia
căilor aeriene care este complet sau incomplet reversibilă fie spontan fie prin medicaţie, 2).
inflamaţia căilor aeriene, 3). hiperexcitabilitatea la o varietate de stimuli.
Criza de astm este rezultatul constricţiei căilor aeriene (bronhospasm) ca răspuns la
diverşi stimuli. De asemenea este caracterizat de o producţie crescută de spută. Aceşti
factori împiedică circulaţia aerului, în special în afara plămânului. Aceasta determină o
hiperinfalţie a plămânilor. Mişcarea aerului prin aceste căi aeriene obstruate cu dopuri de
mucus produce un suierat caracteristic crizei de astm denumit wheezing.
Din moment ce căile aeriene sunt hiperactive, un stimul mic poate precipita o criză.
Posibili stimuli în mediul maritim ar fi următorii iritanţi : fumul, gazul de eşapament de la
motoarele Diesel, aburii de lacuri şi vopsele sau nisipul de punte. Infecţiile respiratorii sau
exerciţiul fizic pot precipita criza de astm. Este de reţinut că în rândul populaţiei adulte,
suferinzii de astm au medicamentele la ei şi vor ştii ce sa facă. Dacă criza nu se va sfârşii
destul de repede, este esenţial să primiţi ajutor medical cât de repede.
Tratamentul crizei de astm se bazează pe limitarea simptomelor şi oprirea progresiei
crizei. Tratamentul de bază al unei crize este inhalarea medicaţiei folosind un spray special
(puffer: Berotec, Salbutamol, Seretide). Acest mic dispozitiv elibereaza o doza specifică,
măsurată, de medicament direct în plămânii pacientului în timp ce acesta respiră. Un
„spacer” (distanţor) ar trebui folosit alături de spray atunci când pacineţii au dificultăţi de
folsire a dispozitivului. Această cameră goală este ataşată spray-ului şi în timp ce pacientul
inhalează, medicamentul este eliberat în spaţiul închis al spacer-ului.
Avantajul este că o măsurare exactă a timpului de inhalare a medicamentului nu mai
este necesare şi pacientul poate să primească o concentraţie mai mare din medicament.
Drogul este un bronhodilatator (dilatator al căilor aeriene) care se duce direct în plămâni şi
relaxează musculatura spastică a căilor aeriene.
Aceste medicamente, denumite beta-agonişti, reprezintă tratamentul de primă linie al
crizei de astmă.
Sacă criza se prelungeşte şi nu răspunde la medicaţia inhalată, epinefrină (adrenalină)
poate fi injectată direct, subcutanat. Epinefrina este un agent bronhodilatator foarte potent
şi poate fi administrat rapid sub forma unei injecţii subcutanate (epinefrină concentraţie
1:1000, 0.3-0.5 ml sc.). Epinefrina are o constelaţie de efecte adverse în corp. Folosirea ei ar
trebui limitată doar la cazuri ce prezintă crize severe de astm, care nu răspund la agenţi
inhalatori. Alte medicamente cu administrare intravenoasă sunt disponibile, dar dacă criza
nu răspunde rapid la terapia iniţială cu agenţi inhalatori, ar trebui să vă îndreptaţi către cel
mai apropiat port şi să anunţaţi autorităţile.

11
 Ce faceţi dacă vă confruntaţi cu o reacţie alergică la o muşcătură de albină cât sunteţi
pe mare ?
Deşi nu fac parte neapărat din urgenţele întâlnite pe mare, reacţiile alergice şi
hiperventilaţia sunt probleme care pot să apară pe vas. Dacă apar, este important să
recunoşti semnele şi simptomele pentru a oferi tratamentul adecvat.
Reacţiile alergice pot să apară la oricine care a fost sensibilizat la o anumită substanţă
din mediu (venin, medicamente sau mâncare) sau care a moştenit o zestre de anticorpi care
o sensibilizează la alergeni comuni. Amploarea reacţiei alergice poate varia foarte mult.
Unele persoane dezvoltă o erupţie deranjantă, în timp ce altele prezintă o reacţie puternică
ce le ameninţă viaţă.
Probabil că cea mai comună reacţie alergică este cea la venin. Acesta poate să se
producă de la o albină, meduză etc. Marinarii se pot găsi uşor în mediile în care aceste
vieţuitoare trăiesc. Albinele se întâlnesc frecvent în şantierele navale şi porturile de
ambarcaţii de exemplu. Viespile se întâlnesc în special în adăposturile de la mal. Aveţi grijă
când vă scoateţi prelata de pe vas sau staţi pe punte cu o cutie de suc în mână.
O reacţie alergică la muşcătură de albină nu apare de la prima muşcătură. De fapt este
prima muşcătură care creează condiţiile dezvoltării unei posibile reacţii alergice. Nu există
nici o reacţie sistemică în urma primei muşcături, doar o umflătură, durere şi înroşirea
tegumentului la locul acesteia. Totuşi, după această muşcătură organismul fabrică anticorpi
împotriva toxinei pentru ca atunci când vei fi muşcat încă o dată, sistemul imun să poată
elimina şi distruge toxina. Câteodată sistemul imun poate să aibă o reacţie exagerată, mai
dăunătoare de cât veninul în sine.
Reacţia se poate manifesta sub formă de bronhospasm, cu suierat (wheezing) la fel ca
într-o criză de astm, tumefierea căilor aeriene şi tensiunea arterială scăzută (şoc).
Tratamentul de primă linie trebuie să se adreseze controlului permeabilităţii căilor aeriene.
Cel mai bun tratament este administrarea de epinferină (adrenalină). Aceasta va rezolva
problema respiraţiei şi va reduce mult reacţia alergică. Multe persoane alergice poartă cu
ele un Epi-Pen. Semănând cu un stilou mai mare, acest dispozitiv este folosit pentru
adminstra o doza prefixată de epinefrină. Pacientul doar scoate capacul de siguranţă şi
introduce acul în piele, de obicei în braţ sau coapsă. Efectul este de obicei imediat, dar
poate să fie trecător şi ajutor medcal specializat trebuie căutat cât de repede. Benadryl
(difenilhydramine hidrochloride), un antihistaminic, este de asemenea util în suprimarea
reacţiei alergice. Benadryl produce foarte des somnolenţă (este substanţa principală în
multe remedii pentru somn), aşa că fi atent dacă ai luat acest medicament şi trebuie să stai
de veghe noaptea.
Alergiile la mâncare şi la medicamente se întâlnesc din ce în ce mai frecvent. Un alergen
alimentar mult discutat în literatură este reprezentat de alune. O reacţie alergică bine
cunoscută este cea la antibiotice, mai ales la penicilină. Cea mai frecventă reacţie este o
urticarie a pielii dar au fost descrise şi cazuri de şoc anafilactic. Mulţi pacienţi cu alergii
severe sunt conştienţi de afecţiunea lor şi fac sacrificii să evite alergenii. Mulţi pacienţi
poartă brăţări speciale (Medic-Alert) care să semnaleze personalului medical alergia lor, în

12
 cazul în care ei se află într-o stare care nu le permite sa semnaleze alergia. Nu uitaţi să
verificaţi prezenţa brăţărilor Medical Alert atunci când evaluaţi un pacient inconştient.

Simptomele de hiperventilaţie. Hiperventilaţia semnifică respiraţie excesivă şi este

determinată de un număr de boli severe, subiacente, precum : insuficienţa hepatică, leziuni
cerebrale, intoxicaţie cu medicamente sau infecţie.
Sindromul de hiperventilaţie poate să apară si la persoanele perfect sănătoase, ca
răspuns la frică, anxietate, durere sau o combinaţie a celor trei. În timp ce frecvenţa şi
amplitudinea respiraţiilor creşte (determinând o scădere a nivelului de CO2 ), pacientul va
deveni ameţit, dezorientat şi poate prezenta greţuri, tremurături ale extremităţilor şi în jurul
gurii. Pe măsura ce sindromul progresează, pot să apară spasme ale mâinilor şi picioarelor,
iar in final va lesina. Ce mai înfricoşătoare trăsătură hiperventilaţiei este că pacinetul simte
ca nu poate să respire şi că nu are aer suficient. Este important aşadar să excludem alte
cauze ce pot da dificultăţi de respiraţie. Ar fi o eroare serioasă să credem că un pacient are
o reacţie alergică când pur şi simplu el are un sindrom de hiperventilaţie. Diferenţa ar fi uşor
de făcut din moment ce nu există bronhospasm într-un sindrom de hiperventilaţie şi
pacientul nu are suieratul specific (wheezing).
După ce toate cauzele au fost excluse, tratamentul hiperventilatiei poate să demareze.
Pur şi simplu pune-ţi pacientul să respire într-o pungă de hârtie. Acesta îl va face să re-
respire aerul lor expirat, bogat în CO2 în acest fel normalizând echilibrul acido-bazic.
Adresaţi-vă pacientului într-o manieră calmă, încrezătoare pentru a reduce anxietatea şi
aduce respiraţia la normal.

Fracturile costale. În continuare vom discuta o urgenţa respiratorie care pote sa apară
relativ frecvent pe mare: Fracturile costale.
Înainte de a aprofunda acest subiect, vom face o scurtă trecere în revistă a mecanicii
respiratorii. Respiraţia este mişcarea aerului din exterior spre plămâni şi de la plămâni spre
exterior. În acest ciclu oxigenul este schimbat cu dioxidul de carbon în sacii mici cu aer ai
plămânului (alveolele), de la acest nivel oxigenul fiind transportat de sânge către celulele
organismului.
Structurile ce fac parte din aparatul respirator sunt căile aeriene (traheea, bronhiile şi
bronhiolele), plămânii, diafragmul şi cavitatea toracică (incluzând coastele şi muşchii). În
plus plămânii ca şi cavitatea toracică au înveliş numit pleură. Între pereţii cavităţii toracice şi
plămâni se delimitează un spaţiu mic plin cu lichid, care permite mişcarea de du-te vin-o a
plămânului fără forţe de frecare. Mecanica ciclului respirator se bazează pe variaţii de
presiune. Când tragem aer în piept (inspiraţie), diafragmul se mişcă in jos iar muşchii
toracelui (muşchii respiratori) trag pereţii cutiei toracice spre exterior. Aceste mişcări,
coordonate, cresc volumul cavităţii intratoracice şi în acest fel presiune intratoracică scade
(de fapt presiunea devine negativă). Din moment ce orice gaz (în acest caz aerul) se va
mişca dintr-un compartiment cu presiune crescută către unul cu presiune scăzută, aerul din

13
exterior se va deplasa către interior, spre plămâni, unde presiunea este mai scăzută. Când
dăm aerul afară într-un mod pasiv (expiraţia), muşchii respiratori se relaxează iar aerul iese
din nou afară. Înţelegând cum ciclul respirator funcţionează va fi mai uşor de înţeles
particularităţile leziunilor pulmonare.
Traumtismul toracic nu este un eveniment rar în rândul marinarilor. Marea majoritate a
acestor traumatisme nu ameninţă viaţa şi chiar leziunile severe pot fi eficient tratate până
când barca ajunge la ţărm.
Pe vremuri priveam bastoanele de balustrada, vinciurile cu manivele lor şi tachetii ca
echipament ce determină leziuni în special ale picioarelor, acum le văd ca fiind potenţiale
cauze ale traumatismelor toracice, mai ales pe condiţii meteorologice nefavorabile.
Mediul de pe punte în timpul conditiilor vitrege este plin de neprevazut şi chiar un
membru al echipajului bine echipat şi care este bine priponit, poate să-şi piardă echilibrul şi
şi să fie izbit de una dintre structurile amintite mai sus. Sub punte nu este mai bine, ba chiar
deloc. În timp ce sub punte nu suntem echipaţi (deşi ar trebui sa fim), nici nu suntem aşa de
atenţi la mişcările bărcii, din moment ce nu privim în mod constant prin ferestre pentru a
anticipa lovitura următorului val. Ciocnirea toarcelui de un obiect solid poate genera
suficientă forţă pentru a induce un traumatism.

Probabil, cel mai frecvent tip de traumatism este contuzia toracică. Acesta este de
fapt o vânătaie fară lezarea structurilor intratoracice. O contuzie toracica, deşi dureroasă, va
determina rar tulburări ale ciclului respirator. Sub echimoza se poate ascunde o fractură
costală dacă forţa agentului vulnerant s-a concentrat pe o suprafaţă mică. O fractură costală
poate fi bănuită dacă pacinetul a suferit un traumatis toracic puternic şi are durere la
respiratia profunda si este confirmata la palparea regiunii cind coasta rupta este perceputa
ca o clapa de pian. Tratamentul fracturilor costale necomplicate se bazează pe combatarea
durerii şi prevenirea complicaţiilor.
Analgezice precum (Algocalimin, Tramadol) sunt eficiente în reducerea durerii. Scopul
tratamentului este un control adecvat al durerii fără o suprasedare a pacientului, Cu un
control adecvat al durerii, pacientul ar trebui încurajat să respire profund şi să tuşească
pentru a menţine bună funcţionare a plămânului de partea afectată.

Marea problemă în fracturile costale este reprezentată de lezarea structurilor

intratoracice, în special a plămânului. Dacă o portiune ascuţită a coastei perforează
plâmanul, aerul va pătrunde în cavitatea pleurală rezultând un pneumotorax. Se poate
colaba o regiune a plâmanului sau întregul plămân ducind la insuficienta respiratorie.
În plus, pe lângă semnele şi simptomele menţionate la fracturile simple, există încă
câteva descoperiri ce pot să ridice suspiciunea unui pneumotorax. În primul rând, dacă
penumotoraxul este mare, zgomotele respiratorii de partea afectată sunt absente când
auscultaţi cu un urechea lipita de torace. Perucţia cu un deget poate produce un sunet
asemănător unei tobe (timpanism) comparativ cu partea neafectată. Poate să existe şi

14
emfizem subcutanat. Când aerul iese din plămânul ca urmare a unei plăgi pulmonare, el nu
numai că produce pneumotorax dar se infiltreaza si sub piele. Ţesutul de sub piele la
plapare prezintă crepitaţii care se pot extinde pe o mare întindere a toracelui.
Tratamentul penumotoraxului depăşeşte scopul acestui curs. Este suficent să precizăm
că un traumatism toracic este asociat cu difcultăţi în respiraţie, scăderea intensităţii
zgomotelor respiratorii de partea afectată şi emifzem subucutanat, toate sugerând
necesitatea unui tratament medical de specialitate. Trebuie urmărite semne precum :
expectoraţia cu sânge (hemoptizie), creşterea ritmului cardiac şi respirator şi scăderea stării
de conştienţă. Acestea pot sa prevestească deteriorarea stării pacientului.
Cum am mai menţionat, tratamentul definitiv al pneumotoraxului depăşeşte scopul
acestui curs adresat navigatorilor de iahturi. Aşadar, cea mai importantă sarcină este
evaluarea meticuloasă a unui traumatism toracic şi să aveţi un înalt grad de suspiciune în
faţa unei fracturi costale şi a mecanismului ei de producere. De asemenea trebuie sa fiţi
vigilenţi la o posibilă deteriorare a stării pacientului.

15
 TRATAMENTUL ARSURILOR
Tratamentul corect al arsurilor incepe cu acordarea primului ajutor si modul de dirijare a
pacientului catre centrul specializat. Nerespectarea anumitor reguli in acesta etapa pot fi
determinata pentru supravietuirea pacientului sau pentru calitatea vietii sale ulterioare.
Masuri de prim ajutor la locul accidentului :
1. Inainte de orice victima va fi scoasa de sub actiunea agentului agresor.
2. Stingerea vicitmei prin invelirea cu paturi, cearceafuri etc.
3. Se vor verifica functiile vitale si se va proceda la resuscitare daca este necesar.
4. Indepartarea corpilor straini (resturi de haine arse), dar nu curatirea in intregime.
5. Spalarea cu apa rece reduce durerea, reduce edemul si scade profunzimea arsurii.
Atentie in cazul arsurilor pe o suprafat mare, spalarea cu apa rece poate duce la hipotremie.
6. Invelirea in folie termoinzolanta (folie de supravituire cu doua fete), sau in cearceafuri
curate sau pături.
7. Rehidratare orala: la 1 l de apa o lingurita de sare, bea des si in cantitati mici (daca
timpul de evacuare catre spital este estimat a fi scurt, este mai bine ca bolnavul sa ramina cu
stomacul gol).
8. Combateraea durerii cu antialgice (Algocalmin, Tramadol).
9. Transport catre cel mai apropiat centru care poate da ajutor specific.
Ce NU se face la locul accidentului :
1. NU se stinge accidentatul cu jet de apa sau cu stingatoare.
2. NU aplicati local unguente sau alte remedii miraculoase (albus de ou, miere, unt,
cerneala).
3. NU administrati preparate de cortizon pentru prevenirea / combatarea socului
postcombustional.
4. Este interzisa ingestia de alimente.
5. NU "incurajati" bolnavul cu bauturi alcoolice.
6. NU folositi gheata - punerea ghetei direct pe arsura poate provoca o degeratura.
7. NU spargeti basicile – spargerea lor deschide calea infectiilor.
8. NU intarziati transportul.

16