Jean Berenger - Istoria Imperiului Habsburgic

- comentariu bibliografic -

Am ales această lucrare pentru ultimul comentariu bibliografic, deoarece mi s-a părut
importantă analizarea reformelor absolutismului luminat al Habsburgilor la un nivel macro şi
nu doar aplicat la nivelul Transilvaniei.
Paginile pe care le-am avut de parcurs se refereau la domnia Mariei Tereza şi cea a
fiului său, Iosif al II-lea. Au fost interesante detaliile care ni s-au dat la începutul fiecărei
prezentări de domni despre personalitatea monarhului respectiv; unele detalii ne-ar putea
ajuta să ne explicăm politica pe care aceşti conducători de stat au dus-o (eg: faptul că
modelul lui Iosif II era lucrarea Leviathanul a lui Th.Hobbes).
Avem de-a face mai mult cu o enumerare de date, de realizări ale acestor doi monarhi,
fără să se facă o analiză la un nivel adânc. Mie mi s-a părut că ni se oferă informaţia puţin
prelucrată, lucru ce uşurează mult lectura şi extragerea ideilor în ordine cronologică.

În cazul Mariei Tereza, încă de la începutul capitolului reiese clar capacitatea ei de

organizare şi de soluţionare eficientă a eventualelor probleme; acest lucru reiese din modul în
care după ce conştientizat incapacitatea soţului său, Francisc Ştefan de Lorena de a se
implica în politică, ea l-a însărcinat cu administraţia financiară şi gestiunea economică,
domenii în care el excela. Împărăteasa s-a folosit foarte abil şi de sistemul alianţelor
matrimoniale, copiii săi (12!) fiind destinaţi în a sluji imperiul în acest fel.
Faza reformelor lui Haugwitz (1749) era descrisă în amănunt, dar pentru a ajuta
cititorul, autorul ne oferă şi concluzia activităţii acestui om de stat: naşterea statului austriac şi
confirmarea existenţei unui regat al Ungariei pe deplin autonom faţă de ansamblul austro-
boemian. Este subliniată şi importanţa unui alt reformator: Kaunitz, care îşi începe activitatea
în jurul anului 1760.
După această prezentare a reformelor, autorul insistă pe trei mari categorii ce au
suferit modificări importante în această perioadă: domeniul economic, condiţia ţărănească şi
învăţământul. Un amănunt care mi s-a părut interesant în această parte, este legătura dintre
desfiinţarea Ordinului Iezuit (1773) şi preluarea educaţiei tineretului de către guvern.

Şi în cazul celor zece ai de domnie ai lui Iosif II (1780-1790), Berenger trece în revistă
inovaţiile mai importante: importanţa crescândă a birocraţiei, desfiinţarea sistemului
comitatelor din Ungaria, încercarea de impunere a limbii germane ca limbă administrativă
comună unică, edictul de toleranţă, eliberarea ţăranilor.
Însă, sfârşitul capitolului este unul ce subliniază minusurile domniei acestui împărat:
mai ales modul în care el a revocat reformele înfăptuite în timpul vieţii (mai puţin edictul de
toleranţă şi eliberarea şerbilor), dar şi anumite discriminări ce au avut loc încă din timpul vieţii
sale (eg: într-o primă fază nu a extins legislaţia prin care desfiinţa şerbia personală şi asupra
Transilvaniei, ajungându-se la răscoala lui Horea).

Mădălina-Valeria Vereş
Istorie-Istorie, Grupa III
Linia Română