Ungerea copiilor lui Dumnezeu

Exodul 30:22-30

Subiectul asupra căruia aş vrea să medităm în acest mesaj este acela al ungerii, un subiect privit
diferit de creştini. Unii înţeleg un anumit aspect prin ungere, alţii cu totul altceva. Ce este, de fapt, ungerea şi
ce anume simbolizează ea? Trebuie să mai practicăm ungerea în zilele noastre sau nu? Conţine în ea însăşi
îngerea anumite puteri de vindecare sau nu? Iată câteva din întrebările la care aş vrea să ne răspundem în
minutele următoare.

Înainte de orice fiecare dintre noi trebuie să realizeze că în orice situaţie sau împrejurare din viaţă,
încrederea şi sperenţa noastră trebuie să se lege doar de Dumnezeu. A crede că orice altceva decât ajutorul şi
îndurarea lui Dumnezeu te poate ajuta, este doar o nădejde înşelătoare. Iată ce spune profetul Zaharia: Lucrul
acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor (Zaharia 4:6).
Cu toate acestea, mulţi oameni în momente de răscruce ale vieţii se încred în tot felul de formule magice,
incantaţii, talismane, obiceiuri, sperând astfel că problema lor va fi rezolvată.
Am auzit despre o soră care, aflând că bărbatul ei o înşeală, în loc să strige către Dumnezeu după
ajutor, s-a dus pe ascuns la un anumit preot care se ocupa cu tot felul de practici dubioase, ca să-i „dezlege”
soţul de relaţia cu acea persoană. O astfel de atitudine arată nu numai lipsa de cunoaştere a Cuvântului lui
Dumnezeu ci şi întunericul spiritual în care trăiesc unii creştini.

Aşadar, ce este ungerea? Conţine ungerea în sine anumite elemente miraculoase, care pot dărui
eliberare, vindecare, liniştire pentru persoana unsă? Cum trebuie să privim ungerea în lumina Cuvântului lui
Dumnezeu?
Cel mai important aspect pe care trebuie să-l avem în minte atunci când vorbim despre ungere este
înţelesul ei ca fiind o „punere de-o parte”. Ori de câte ori Dumnezeu a poruncit ungerea unei anumite
persoane în Sfânta Scriptură, El a făcut-o cu un scop bine precizat şi anume: punerea de-o parte a respectivei
persoane pentru o anumită lucrare. Înţelesul expresiei „pus de-o parte” este acela de „sfânt pentru
Dumnezeu”, „sfânt în vederea lucrării lui Dumnezeu”.
Ungerea se leagă inevitabil de religia şi istoria poporului Israel. Atunci când un nou împărat era ales
în Israel, profeţii lui Dumnezeu sau marele preot lua un corn umplut cu untdelemn şi-l turna peste capul
persoanei alese de Dumnezeu, untdelemn care apoi se scurgea peste hainele acelei persoane. Aceeaşi ungere
se făcea şi atunci când era ales un nou mare preot. Simbolul acestei ungeri era acela că persoana respectivă
era „pusă de-o parte” pentru a fi omul lui Dumnezeu, instrumentul lui Dumnezeu, persoana prin care El urma
să-Şi ducă la îndeplinire planurile în mijlocul poporului Său.
Cu toate acestea, ungerea în sine nu avea nici o valoare fără prezenţa Duhului lui Dumnezeu în viaţa
acelei persoane. Lucrul acesta putem să-l vedem foarte bine ilustrat în cazul primirilor doi împăraţi ai lui
Israel şi anume, Saul şi David.
În 1 Samuel capitolul 10 are loc ungerea lui Saul ca împărat. În primul verset al capitolului citim
lucrul acesta: Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis:
„Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moştenirii Lui”? Tot Samuel este cel care-i spune şi faptul că va fi
umplut de Duhul lui Dumnezeu: Duhul Domnului va veni peste tine (v. 6). Iar în versetul 9 citim despre
schimbarea care s-a produs chiar în acele momente în viaţa lui Saul: De îndată ce Saul a întors spatele ca să
se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.
Ştim însă că nu după mult timp viaţa lui Saul a luat o altă turnură şi anume, el a ales să trăiască în
neascultare de poruncile lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu a ales un alt om după inima Lui, pe tânărul
David. În primul verset din capitolul 16 citim despre alegerea lui David ca viitor împărat al lui Israel:
Domnul i-a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai
domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe
unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat”.

1
 Imediat după ungerea lui David ca împărat citim în versetul 13 din acelaşi capitol: Samuel a luat
cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David, începând din
ziua aceea şi în cele următoare.
Ca atare, ungerea în sine nu conţine o anumită „forţă” sau „putere” ci este doar simbolul alegerii,
punerii de-o parte de către Dumnezeu a unei anumite persoane pentru o anumită lucrare, neavând nici o
valoare fără prezenţa lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt în viaţa acelei persoane.

În Vechiul Testament însă vedem că nu numai anumite persoane chemate în mod special în lucrare
erau unse de către oamenii lui Dumnezeu, ci şi lucrurile care erau în Cortul Întâlnirii şi care erau folosite în
închinare. În textul pe care l-am citit din Exod capitolul 30, Dumnezeu îi dă o poruncă lui Moise în acest
sens, în legătură cu amestecul care trebuia folosit în această ungere.
Aş vrea să vedem încă o dată preocuparea lui Dumnezeu pentru cele mai mici detalii. Cărţile lui
Moise, lăsând la o parte latura istorică, pot părea foarte plictisitoare şi obositoare unui citititor neavizat, care
s-ar putea întreba: ce mă priveşte pe mine astăzi toate aceste detalii legate de religia mozaică? Aş vrea însă să
nu pierdem din vedere faptul că Vechiul Testament nu numai că formează un tot unitar cu Noul Testament
dar în foarte multe aspecte nu face altceva decât să anticipe şi să pregătească evenimentele care vor avea loc
mai târziu. Chiar şi lucrurile care la prima vedere ni se par detalii lipsite de importantă, la o înţelegere corectă
a textului ne ajută să înţelegem mult mai bine Noul Testament.
La fel este şi-n acest caz. Amestecul folosit de Moise pentru ungerea atât a lucrurilor sfinte din
Cortul Întâlnirii cât şi a preoţilor, şi care nu avea voie să fie folosit în nici un alt scop pentru că era un
amestec sfânt, este un simbol a ceea ce Dumnezeu face şi astăzi în viaţa credinciosului. Într-un sens simbolic,
fiecare om care Se întoarce la Dumnezeu are nevoie de ungerea Lui, adică de umplerea cu Duhul Sfânt.
Lucrul acesta se produce în momentul în care are loc acea recunoaştere a stării de păcat şi a nevoii de
împăcare cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus.
Ca să înţelegem mai bine beneficiile umplerii noastre cu Duhul lui Dumnezeu haideţi să ne uităm la
simbolul fiecărui ingredient poruncit de Dumnezeu lui Moise pentru alcătuirea acelui amestec sfânt.

1. Smirna
Primul element menţionat în versetul 23 este smirna: Ia din cele mai bune mirodenii, cinci sute de
sicli de smirnă.
Smirna sau mirul, cum mai întâlnim denumită această plantă în Sfânta Scriptură, era folosită pentru
îmbălsămarea trupurilor în vederea înmormântării.
Mirul ne vorbeşte despre moarte. Înainte ca să existe ungerea, era nevoie de moarte. Ungerea cu mir
sau smirnă este o ungere care are un profund înţeles simbolic şi pentru noi astăzi.
În primul rând, dacă vrem să avem parte de ungerea lui Dumnezeu mai înainte de orice trebuie să
murim faţă de noi înşine. Lucrul care trebuie să se întâmple în viaţa fiecărui credincios născut din nou este
moartea faţă de omul cel vechi, faţă de dorinţele şi poftele noastre. Dacă vrem să avem parte de ungerea lui
Dumnezeu, de binecuvântările şi călăuzirea Lui, mai întâi trebuie să murim faţă de noi înşine.
E adevărat că această moarte faţă de trecut nu este uşoară. De multe ori nu avem puterea sau nu vrem
să o rupem cu trecutul caracterizat de neascultare şi răzvrătire spirituală. În acest caz, Dumnezeu este nevoit
să intervină în viaţa noastră ca să ne ajute să ne rupem de vechea noastră viaţă: uneori o boală, o încercare, un
necaz este modalitatea prin care are loc desprinderea şi moartea noastră faţă de trecut, şi alipirea doar de
Dumnezeu.
În al doilea rând, dacă vrem să avem parte de ungerea lui Dumnezeu mai întâi e nevoie de frângerea
noastră înaintea Lui. Dumnezeu nu ne poate binecuvânta până când nu ne frângem firea noastră, pornirile
noastre, gândurile şi faptele noastre lumeşti, pentru ca Dumnezeu să se poată folosi cu adevărat de noi.
În Evanghelia după Matei capitolul 26 avem tabloul extraordinar de sugestiv al femeii care s-a
apropiat de Domnul Isus pe când era în casa lui Simon din Betania şi a spart vasul de alabastru plin cu mir şi
apoi a uns trupul Mântuitorului. Atunci când vasul de alabastru foarte scump a fost spart, întreaga casă s-a
umplut de parfumul mirului. Pentru ca acel parfum să fie simţit de toţi însă, a fost nevoie în prealabil de
spargerea vasului.

2
 La fel trebuie uneori să se întâmple şi cu viaţa noastră. Ca parfumul Domnului Isus să poată fi simţit
de cei din jurul nostru, uneori este nevoie ca Dumnezeu să intervină şi să „spargă” lucrurile pe care suntem
foarte siguri în viaţă, să „spargă” siguranţa noastră, mândria noastră, firea noastră şi astfel, să ne lege doar de
El.
Aşadar, atunci când ne uităm la primul element, smirna sau mirul, folosit în acest amestec sfânt, ne
gândim la frângerea firii noastre şi la moartea omului cel vechi.

2. Scorţişoarea mirositoare
Al doilea element folosit este scorţişoara mirositoare. Scorţişoarea era folosită pentru aroma şi
mirosul ei deosebit de plăcut. Scopul ei era acela de a aduce un miros plăcut într-un loc unde erau sacrificate
foarte multe animale.
Scorţişoara mirositoare ne vorbeşte în schip simbolic despre mireasma pe care ar trebui să o lăsăm în
umblarea noastră prin această lume. Despre acest aspect vorbeşte şi Apostolul Pavel: Mulţumiri fie aduse lui
Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos, şi care răspândeşte prin noi în
orice loc mireasma cunoştinţei Lui. În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos
printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de
la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă (2 Corinteni 2:14-16).
Atunci când viaţa noastră este umbrită de prezenţa Duhului lui Dumnezeu, noi răspândim în jurul
nostru „mireasma cunoştinţei Lui”. Răspândirea cunoaşterii Domnului Isus trebuie să fie prioritatea vieţilor
noastre. Oamenii din jurul nostru trebuie să simtă „parfumul” unei vieţi îmbibate în cunoaştere de Dumnezeu.
Pentru unii dintre ei aceasta va însemna mântuirea şi implicit viaţa veşnică, pentru alţii însă, care vor
rămânea în continuare indiferenţi şi nepăsători, condamnarea veşnică. În ambele cazuri însă, noi ca şi copii ai
lui Dumnezeu trebuie să ne îndeplinim misiunea şi chemarea.

3. Trestia mirositoare
Al treilea ingredient menţionat aici este trestia mirositoare (v. 23). Această plantă creşte în locurile
umede din apropierea surselor de apă. Interesant de menţionat faptul că acest tip de trestie plăcut mirositoare,
pentru a se obţine din ea parfumul dorit, trebuia zdrobită în prealabil. Cu cât trestia era zdrobită mai bine, cu
atât se obţinea un parfum mai de calitate.
Trestia mirositoare este un simbol al parfumului născut din răbdarea în suferinţă. Uneori este nevoie
ca Dumnezeu să îngăduie o criză majoră în viaţa noastră, ca să obţină de la noi ceea ce vroieşte şi ca noi să
facem ceea ce El aşteaptă. Uneori, chiar dacă este greu de acceptat, calea răbdării în suferinţă este cea mai
bună cale prin care suntem învăţaţi să-L slujim doar pe Dumnezeu. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, cu cât
rabdă mai frumos şi mai demn încercarea din viaţa lor, cu atât răspândesc un şi mai mare parfum de viaţă
trăită pentru Domnul Isus, în jurul lor.
Aş vrea să ne aducem aminte încă o dată de exemplul Apostolului Pavel şi a lui Sila în momentele în
care treceau prin grele suferinţi fizice:
Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă, care avea un duh de ghicire.
Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga:
„Oamenii aceştia Sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Aşa a făcut ea
timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Hristos îţi poruncesc să
ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului
lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor. I-au dat pe mâna dregătorilor,
şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; Sunt nişte Iudei, care vestesc nişte obiceiuri pe care noi,
Romanii nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.” Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii
au pus să le smulgă hainele de pe ei, şi au poruncit să-i bată cu nuiele. După ce le-au dat multe lovituri, i-au
aruncat în temniţă, şi au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Temnicerul, ca unul care primise o
astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru, şi le-a băgat picioarele în butuci. Pe la miezul nopţii,
Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau (Faptele
Apostolilor 16:16-25).

3
 Caracterele noastre se formează cel mai bine în şcoala iubirii lui Dumnezeu iar în această şcoală,
unul din examenele pe care trebuie să-l trecem cu bine este examenul răbdării şi încrederii în Dumnezeu în
suferinţă şi necaz.
Geniul se poate forma în liniştea bibliotecilor, dar tăria de caracter este de multe ori 
rezultatul unei vieţi trăite „pe nicovala suferinţei” ( R. Wurmbrand).

4. Casia
Al patrulea element menţionat ca fiind folosit în acest amestec sfânt este casia (v. 24).
Particularitatea acestei plante este că ea se găsea doar la înălţimi de peste 2000 m. Trebuia să te urci pe munţi
pentru a o putea găsi.
Aici putem vede un alt aspect simbolic legat de viaţa creştinului. O umblare plăcută înaintea lui
Dumnezeu, binecuvântată de El şi aflată sub călăuzirea Duhului Său este o umblare pe înălţimi spirituale.
Ori de câte ori oamenii din vremea Vechiului Testament sau poporul Israel au intrat în contact cu
Dumnezeu, lucrul acesta a avut loc pe o înălţime sau un munte. Avraam s-a urcat pe Muntele Moria
împreună cu Isaac, Moise L-a întâlnit pe Dumnezeu în munţii din Madian, apoi a primit toate poruncile pe
Muntele Sinai, poporul a văzut slava lui Dumnezeu sus pe munte, Templul a fost construit pe un deal din
Ierusalim, toate acestea pentru ca oamenii să înţeleagă faptul că atunci când vrei să Te întâlneşti cu
Dumnezeu trebuie să urci, nu să cobori.
Dumnezeu poate fi întâlnit doar pe culmi spirituale, deşi prezenţa Lui o resimţim şi atunci când
traversăm văile acestei lumi. Ca atare, invitaţia este să urcăm în prezenţa Lui. Casia reprezintă aşadar curăţia
rezultată dintr-o viaţă trăită pe culmi spirituale, în ascultare şi împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu.

5. Untdelemnul de măsline
Ultimul element menţionat aici este untdelemnul de măsline. În vremea Vechiului Testament uleiul
era produs fie prin zdrobirea măslinelor într-un mojar, fie prin zdrobirea lor într-o presă de piatră.
Prezenţa uleiului simboliza bucuria pe când absenţa lui, tristeţea sau umilirea. Citim lucrul acesta în
Cartea Isaia: să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un
untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi
„terebinţi ai neprihănirii” „un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui” (Isaia 61:3).
De asemenea, uleiul era folosit ca semn al mângâierii, al hranei spirituale sau al prosperităţii. Iată ce
spune Iov de vremurile de dinaintea încercării din viaţa lui: Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când
Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu, când Cel Atotputernic încă era cu mine, şi când copiii mei
stăteau în jurul meu; când mi se scăldau paşii în smântână, şi stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
(Iov 29:4-6).
Ce mai important simbol al untdelemnului însă în Biblie este cel al Duhului Sfânt.

Toate aceste elemente, smirna, scorţişoarea miroritoare, trestia mirositoare, casia şi untelemnul de
măsline trebuiau amestecate împreună pentru a forma un „untdelemn pentru ungerea sfântă”, cum îi spune
Dumnezeu lui Moise în versetul 25. Această compoziţie nu era sfântă prin ea însăşi, ci prin dedicarea sau
punerea ei de-o parte pentru o anumită lucrare specifică, şi anume, ungerea lucrurilor dedicate lucrării lui
Dumnezeu din Cortul Întâlnirii şi a preoţilor.
Această compoziţie avea aşadar o singură menire iar întrebuinţarea ei într-un alt scop era pedepsită
cu moartea: Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Acesta Îmi va fi untdelemnul pentru ungerea Sfântă,
printre urmaşii voştri.  Să nu se ungă cu el trupul nici unui om şi să nu faceţi un alt untdelemn la fel ca el,
după aceeaşi întocmire; el este Sfânt, şi voi să-l priviţi ca Sfânt. Oricine va face un untdelemn la fel ca el
sau va unge cu el pe altul, va fi nimicit din poporul lui” (Exodul 30:31-33).
Acum haideţi să ne uităm din nou în viaţa noastră. Atunci când venim la Dumnezeu cu pocăinţă şi
credinţă, Cel care pătrunde în viaţa noastră şi ne locuieşte este Dumnezeu Duhul Sfânt. Prezenţa Lui în noi
înseamnă nu numai umplerea noastră ci şi ungerea noastră. La fel cum odinioară lucrurile sfinţite de la Cortul
Întâlnirii şi preoţii care slujeau înaintea lui Dumnezeu erau unşi cu acest amestec sfânt, format din mai multe
elemente având fiecare dintre ele o anumită semnificaţie – smirna, un simbol al morţii faţă de tine însuţi şi al

4
frângerii înaintea lui Dumnezeu, scorţişoarea mirositoare, un simbol al unei vieţi spirituale înmiresmate de
trăire în curăţie şi neprihănire, trestia mirositoare, un simbol al răbdării în încercare, casia, un simbol al trăirii
pe culmi spirituale, untdelemnul de măsline, un simbol al bucuriei şi al mângâierii-, creştinul năsut din nou,
având Duhul lui Dumnezeu în viaţ lui, arată prin felul lui de viaţă roada Duhului.
Acum haideţi să ne uităm înainte de încheiere la ceea ce ne spune Apostolul Ioan: Cât despre voi,
ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum
ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după
cum v-a învăţat ea (1 Ioan 2:27).
La ce fel de ungere se referă Apostolul Ioan aici, atunci când spune că ea rămâne în noi? Cu
siguranţă că la prezenţa Duhului Sfânt în viaţa noastră. Acolo unde este prezent Duhul lui Dumnezeu, acolo
se vede lucrarea Lui şi anume învăţarea şi ungerea. Învăţarea are rolul de protejare împotriva învăţăturilor
false, pe când ungerea este un simbol al alegerii, pecetluirii şi consacrării în lucrare.
Iată vasul de cinste folositor Stăpânului lui! În 2 Timotei 2:21 Apostolul Pavel ne spune acest lucru:
Deci dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic
pentru orice lucrare bună. Un vas de cinste este un vas curăţit, sfinţit, dedicat, umplut şi de folos lucrării lui
Dumnezeu. Aceasta este chemarea pentru fiecare dintre noi: să fim vase de cinste în slujba Stăpânului nostru
care este Dumnezeu! Amin!