Criza cetății, Cei dintîi înțelepți

Aristotel- „ Ei și-au îndreptat privirile asupra organizării Polis-ului și au născocit legile, precum
și toate acele legături care țin laolaltă părțile unei cetăți; acestei născociri i-au pus numele de
Înțelepciune; iar înțelepciunea a revenit Celor Șapte Înțelepți, ei fiind cei care au născocit virtuțile
proprii cetățeanului”

Inutilitatea concluziei istorice vizavi de cei Șapte. Problemele sociale, religioase, morale și foarte
important, aflate în interiorul cetății; întinse între secolele VII-VI.

Apar reforme legate de numele lui Epimenides ( profet purificator), Solon ( un nomothet),
Pittacos ( asymnet) sau de cel al lui Periandros ( un tiran). Intelectualitatea aduce o nouă etică. De
la problemele de ordin economic, se ajunge la cele religioase și sociale, se face trecerea la
gândirea morală și politica cu caracter laic.

Expansiunea grecilor are trei obiective- extinderea teritorială, găsirea unor resurse de hrană și a
unora din metal.Începe agricultura care favorizează comerțul- viță de vie,măsline. Odată cu noile
teritorii se rezolva problema lipsei de metale prețioase și apar obiecte de uz personal, bijuterii,
tezaure în temple, monede, etc.

Orientul își pune amprenta asupra lucrărilor plastice, aristocrația descoperă opulența și traiul
luxos. Gene-le de acum sunt reprezentări ale puterii, ale virtuților războinice, având rolul de a
arăta supremația în fața rivalilor. Aristocrația Eris, hrănește disiparea societății grecești.

Kalos și kagathos, omul de neam, care din dorința de câștig sau din nevoie, începe comerțul pe
mare.

O altă parte devine preocupată de pământ și cultivarea acestuia (Louis Gernet-gentleman farmer),
achiziționează pământurile cultivatorilor șerbi a kleroi-lor ( mici cultivatori liberi).

Nobilul începe să stăpânească eschatia, în dauna colectivităților sătești, aceștia chiar își însușesc
bunurile clienților datornici sau debitorilor ( cei care le datorau bani). Proprietatea funciară
ajunge în mâinile unui număr restrânși de indivizi, astfel problema agrară devine problema cheie
a perioadei respective.

Înlocuirea bronzului cu fierul dă naștere unei categorii sociale noi, ce-a a celor ce se ocupă de
prelucrarea acestuia. Dar în secolul VII vedem din nou conflictul dintre „orășeni” și „oamenii de
la țară”. Arche-ul este deținut de „orășeni”, în jurul cetății apar demoi, țăranii obligați să-i
întrețină pe nobili.

Aidos-ul dispare, Hybris-ul prinde putere și se dezlănțuie. Se simte nevoia apariției unei legi care
să limeteze dynamis a gene-lor, aceasta fiind Dike, o regulă valabilă pentru toți, superioare
oricărei forțe. Dike devine astfel modalitatea prin care se ajunge la cetatea unită.

Apare dezgustul față de omucidere, ea fiind considerată o dezonoare; apar culte ale lui Dionysos (
secte precum cea a Orficilor). Epimenides prin intermediul religiei și Solon prin intermediul
politicii încearcă unificarea cetății.

Epimenides încearcă transformarea polisului înr-o familie, cel ce ucide un membru al familiei va
stârnii scârbă printre ceilalți , cel ce ucide este posedat de daimon rău.

Solon în schimb aduce constituția conform căreia prejudiciul adus unui membru al comunității
este un prejudiciu adus întregii comunități, astfel fiecare persoană poate căuta adikia și intervenii
în favoarea oricui a fost lezat.

Cetatea se împarte din cauza neînțelegerii dreptului, sectele susțin manifestarea religioasă, însă în
politică se simte și mai puternic nevoia de o schimbare.

Gene-le se folosește ( în cadrul „Dreptului propriu-zis” ) de jurăminte, confirmări și mărturii,

astfel juratul, mai mult cu rol de arbitru, este nevoit să dea câștig de cauză acestora din cauza
puterii religioase. Dar odată cu apariția cetății judecătorul judecă în funcție de dovezi și probe
provenite din indicii și semne, apare adevărul obiectiv.