S.L. Univ. Dr. Bogdan I.

Ştefănescu
URGENŢE LEGATE DE NAŞTERE ŞI LEHUZIE

 SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ;

 PROLABAREA DE CORDON;

 HEMORAGIILE POST-PARTUM;

 INVERSIUNEA UTERINĂ;

 FEBRA ÎN POSTPARTUM
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 DEFINIŢIE – stare patologică determinată de agresiuni diverse

având drept rezultat afectarea metabolismelor fetale;

 CLASIFICARE:
 SF cronică – se instalează lent şi este constatată în special în
trimestrul III;
 SF acută – apare de obicei în travaliu, se instalează brusc, are o
durată scurtă dar este gravă; poate fi primitivă sau suprapusă
unei SF cronice;

 !!! – SF acută se poate instala în orice moment al primei perioade a

naşterii dar este mai frecventă după ruperea membranelor şi în
special în timpul expulziei.
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 ETIOLOGIE – factori materni, anexiali, fetali:

 Travaliul diskinetic – hiperkinezie, hipertonie uterină – principala
cauză a SF apărute în cursul naşterii;

DINAMICA RELAXARE INCOMPLETĂ

EXCESIVĂ ÎNTRE CONTRACŢII

CIRCULAŢIEI SANGVINE LA
NIVELUL SPAŢIULUI INTERVILOS

HIPOXIE
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 ETIOLOGIE:
 Patologie accidentală a cordonului ombilical – circulare,
procidenţe, noduri adevărate, cordon scurt – determină
compresiuni sau tracţiuni cu  fluxului sangvin spre făt şi hipoxie
consecutivă;

 Patologie placentară:
○ Placenta praevia – hTA cu hipoperfuzie utero-placentară;
○ DPPNI – pierderea brutală în proporţie variabilă a capacităţilor
de trasfer a gazelor sangvine;

 Naşterea prematură – naşterea unui făt fragil, sensibil la hipoxie;

 Naşterea cu termen depăşit (postmatură) – prin senescenţa

placentară, sensibilitate fetală , compresiuni funiculare favorizate
de oligoamnios;
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 ETIOLOGIE:
 Cauze materne ce determină hipoxie:
○ Insuficienţe cardio-respiratorii;
○ Anemii severe;
○ Sindroame vasculo-renale;
○ Hipertensiune indusă de sarcină;
○ Izoimunizare gravă;

 Administrarea intempestivă a unor medicamente:

○ Perfuzia ocitocică – prin hiperkinezie, hipertonie uterină;
○ Medicaţie antispastică, analgezică administrată la sfârşitul
perioadei I a naşterii – pot determina depresii ale centrilor
respiratori fetali;
○ Declanşările artificiale ale travaliului – prin contractilitate uterină
prelungită;
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 REFLEXELE FETALE LA HIPOXIA BRUTALĂ:

 Vasoconstricţia în teritoriul arterial cutanat şi digestiv:

○ Vasoconstricţia apare rapid  paloare cutanată (“moartea aparentă,
albă”);
○ Anoxia tisulară  relaxare a sfincterului anal şi hiperperistaltism
intestinal cu eliminarea brutală a meconiului în cavitatea ovulară;

 Modificările reflexe ale ritmului cardiac:

○ Hipoxia stimulează chemoreceptorii arteriali  bradicardie fetală
(economie de oxigen);
○ Se adaugă dispariţia variabilităţii (acceleraţii sau chiar simple oscilaţii)
ritmului cardiac fetal
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 REFLEXELE FETALE LA HIPOXIA BRUTALĂ:

 Protecţia teritoriilor “nobile” prin vasodilataţie arteriolară:

○ Centralizarea circulaţiei – vasodilataţie în arterele cerebrale, coronare,
renale;

 Alte fenomene legate de hipoxie:

○ Mişcări respiratorii fetale reflexe – determinate de anoxia bulbară –
explică inhalaţiile meconiale frecvente;
○ Hipotonie musculară (tranzitorie/persistentă) – martora unei
hiporeactivităţi a SNC;
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 SEMNE CLINICE:
 Modificările ritmului cardiac fetal:
○ Patologic – ritm < 120 bătăi/minut observat în mod regulat, la sfârşitul
fiecărei contracţii uterine;

 Lichidul amniotic meconial:

○ Eliminarea de meconiu anterioară RM corespunde adesea unui episod
vechi şi total remis de suferinţă fetală pasageră;
○ Semnificaţie deosebită – scurgerea de lichid amniotic, clară, capătă o
culoare verde ce se accentuează brusc;

 Cardiotocografia – 4 tipuri de trasee:

○ Traseu normal;
○ Traseu tolerabil;
○ Traseu alarmant;
○ Traseu patologic.
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 TRASEU NORMAL:
 Frecvenţă – 120-160 bătăi/min;
 Oscilaţii > 5 bătăi/min, repetate mai mult de 2 ori pe minut;
 Acceleraţii >15 bătăi/min, timp de cel puţin 15 secunde, repetate de cel
puţin 2 ori pe o durată de 30 min;
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 TRASEU TOLERABIL:
 Tahicardie moderată < 180 bătăi/min;
 Bradicardie moderată şi izolată, mai mare de 100 bătăi/min;
 Oscilaţii cu amplitudine crescută, mai mare de 25 bătăi/min;
 Deceleraţii inconstante şi pasagere ale frecvenţei cardiace, sub 30
bătăi/min simultane contracţiilor sau sub 10 bătăi/min dacă urmează
contracţiilor;
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 TRASEU ALARMANT:
 Tahicardie > 180 bătăi/min;
 Oscilaţii pasagere de amplitudine sau frecvenţă, inferioare normalului;
 Deceleraţii simultane contracţiilor – dacă se repetă timp de 10 contracţii
sau sunt foarte accentuate (mai mult de 30 bătăi/min);
 Deceleraţii variabile, dacă sunt repetate sau atipice (fără acceleraţia
prealabilă sau consecutivă);
 SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 TRASEU PATOLOGIC:

 Ritm cardiac < 100

bătăi/min;
 Traseu fără oscilaţii sau
din contră cu accelerări
regulate care dau aspect
sinusoidal;
 Deceleraţii simultane cu
contracţiile uterine > 60
bătăi/min;
 Deceleraţii tardive şi lente
survenite mult timp după
sfârşitul contracţiei.
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 pH-metria - orice îndoială asupra bunăstării fătului implică

verificarea pH-ului sangvin, dacă dilataţia colului permite:
○ > 7,25 – nu există suferinţă fetală;

○ 7,20-7,25 – implică o nouă determinare pentru urmărirea evoluţiei;

○ 7,15-7,20 – acidoză relativă – posibilă extracţie fetală;

○ 7,10-7,15 – suferinţă fetală – extracţie urgentă;

○ 7,05-7,10 – suferinţă fetală gravă;

○ < 7,05 – suferinţă fetală gravă cu posibile sechele definitive;

○ < 7,00 – apropierea decesului fetal sau neonatal.

SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 CONDUITĂ:
 DECIZIA DE EXTRAGERE A FĂTULUI:
○ !!! – încă de la apariţia unui semnal de alarmă, o strategie simplă poate
să readucă starea fătului la o situaţie ce conferă siguranţă:
○ Reumplerea vasculară – dacă presiunea arterială a scăzut cu peste
20-30 mmHg;
○ Decubit lateral stâng – de preferat celui pe dreapta;
○ O2 şi eventual vasodilatatoare;
○ Oprirea unei eventuale perfuzii ocitocice;
○ Amnioinfuzia – când lichidul are aspect de “piure de mazăre” sau dacă
există oligoamnios;

 !!! – la mai mult de 3 cazuri din 4, aplicarea acestor metode de reanimare

intrauterină restabileşte o situaţie tolerabilă a stării fătului.
SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 CONDUITĂ:

Dacă situaţia nu se ameliorează;

Semnele de alarmă se multiplică sau tind să se agraveze;
Există motive intercurente de origine maternă

OPERAŢIE CEZARIANĂ

 Operaţia cezariană este întotdeauna aleasă dacă nu sunt

îndeplinite condiţiile de extracţie rapidă şi uşoară pe cale joasă;
 Este preferată anestezia generală deoarece: inducţia este mai
rapidă, controlul mai bine codificat.
 SUFERINŢA FETALĂ ACUTĂ

 CONDUITĂ:
 ROLUL PEDIATRULUI:

○ Pediatrul trebuie să fie prezent (dacă este posibil) în momentul luării deciziei;
○ Prezenţa sa ar putea preveni complicaţii foarte grave: hemoragii cerebrale,
intraventriculare asociate adesea tulburărilor de coagulare;

○ NN poate dezvolta după câteva ore cardiomegalie sau icter intens;

○ NN poate dezvolta în zilele următoare cardiomegalie, insuficienţă renală,
enterocolită ulcero-necrotică;

○ Sechelele definitive sunt mai puţin frecvent observate decât răsunetul lor
public;
○ Decesele au devenit excepţii; rata mortalităţii este mai mică de 1/1000, în
timp ce în urmă cu câteva decenii depăşea 2/100.
 PROLABAREA DE CORDON

 CORDONUL OMBILICAL:
 Calea de transfer cu dublu sens între făt şi mamă;

 Asigură transportul de O2 şi factori nutritivi de la

mamă la făt şi a produşilor de catabolism de la făt la
mamă;

 Lungimea medie a cordonului – cca 50 cm iar

diametrul de 1-2 cm;

 Aspectul helicoidal asigură protecţia cordonului la

întindere – în strânsă legătură cu starea de bine
intrauterină a fătului;

 2 artere şi 1 venă, înconjurate de gelatina Wharton,

acoperite de epiteliul amniotic.
PROLABAREA DE CORDON
 DEFINIŢIE:
 Situarea ansei de cordon ombilical înaintea
prezentaţiei, asociată cu membrane rupte;

 FACTORI FAVORIZANŢI:
 Sarcina multiplă;
 Prezentaţia pelviană;
 Prezentaţia transversă;
 Polihidramnios;
 Cordonul ombilical excesiv de lung sau cu
inserţie velamentoasă;
 Ruptura prematură de membrane;
 Multiparitatea;
 Tumorile pelvine praevia;
 !!! – factori iatrogeni – amniotomia intempestivă
Smellie, 1792 (când prezentaţia nu este angajată sau în cursul
unor manevre obstetricale)
PROLABAREA DE CORDON

 FIZIOPATOLOGIE:
EXTERIORIZAREA ANSEI DE CORDON

COMPRESIUNEA CORDONULUI ÎNTRE IRITAŢIA, RĂCIREA ŞI USCAREA

PREZENTAŢIE ŞI STRÂMTOAREA SUP. PRIN CONTACTUL CU MEDIUL EXTERN

COMPROMITEREA CIRCULAŢIEI SPASM LA NIVELUL

FETALE VASELOR OMBILICALE

HIPOXIE FETALĂ CU AFECTARE CEREBRALĂ

EXITUS
PROLABAREA DE CORDON

 DIAGNOSTIC:
 Suferinţa fetală acută – mai ales dacă apare în prezentaţia craniană prin
compresiunea cordonului între 2 planuri dure: craniul fetal şi bazinul osos;
 Vizualizarea ansei de cordon în vagin la examenul cu valvele;
 Palparea cordonului ombilical la tuseul vaginal;
 Pulsaţiile cordonului ombilical la palpare.
PROLABAREA DE CORDON

 CONDUITA PROFILACTICĂ:

 RAM practicată numai când prezentaţia este bine aplicată;

 Ruptura spontană a membranelor va fi urmată prompt de un examen

vaginal atent care să înlăture posibilitatea existenţei unei prolabări a
cordonului;

 Gravidele cu prezentaţii patologice sau cele cu prezentaţie craniană

insuficient aplicată vor beneficia de un examen ecografic pentru stabilirea
exactă a poziţionării fătului şi cordonului ombilical;

 Deoarece majoritatea accidentelor apar în cursul travaliului, pe măsură ce

dilataţia progresează, se impune monitorizarea frecventă a BCF-urilor
pentru depistarea precoce a suferinţei fetale.
PROLABAREA DE CORDON

 CONDUITA CURATIVĂ:

 Gravida – în poziţie Trendelenburg;

 Un ajutor împinge prin tact vaginal prezentaţia în sus pentru reducerea

compresiunii cordonului ombilical;

 Naştere prin operaţie cezariană de urgenţă (mai ales în prezentaţiile

craniene) atunci când naşterea vaginală nu este iminentă;

 !!! – naşterea prin operaţie cezariană este asociată cu o mortalitate

perinatală mai mică şi cu un risc mai mic al scorului Apgar <3 la 5 minute
comparativ cu naşterea naturală la cazurile cu prolabare de cordon atunci
când naşterea naturală nu este iminentă;
 !!! – pe de altă parte, atunci când naşterea naturală este iminentă (anticipată
în < de 20 minute), rezultatele sunt echivalente sau posibil mai bune
comparativ cu operaţia cezariană.
HEMORAGIILE POST-PARTUM

 DEFINIŢIE:
 Se consideră ca hemoragie post-partum o pierdere de sânge de mai mult
de 500 ml la o naştere normală şi 1000 ml la cea prin operaţie cezariană;
 Pierdere de sânge de mai mult de 1% din greutatea corporeală;

 !!! – aproximativ 10% din

naşteri sunt complicate de o
hemoragie post-partum;

 !!!– importantă cauză de

mortalitate maternă.
HEMORAGIILE POST-PARTUM

 FACTORI FAVORIZANŢI:
 Factori obstetricali:
○ Multiparitate;
○ Placenta praevia;
○ Apoplexie utero-placentară;
○ Corioamniotită;
○ Distocii de dinamică;
○ Preeclampsie/eclampsie;
○ Droguri: perfuzii ocitocice prelungite, MgSO4, tocolitice;
○ Manevre obstetricale;

 Factori medicali:
○ Tulburări de coagulare;
○ Insuficienţă hepatică;
○ Tratament anticoagulant în antecedente;
○ Deficienţe nutriţionale.
 HEMORAGIILE POST-PARTUM

 PATOGENIE:
 Există numeroase cauze care pot afecta hemostaza uterină după naştere:

1. Cauze mecanice:
○ Contracţie şi retracţie uterină total sau parţial defectuoase (atonie/hipotonie
uterină) – retenţie de placentă, resturi placentare, fibrom, malformaţii,
supradistensia uterină din sarcina gemelară, polihidramnios;
○ Soluţiile de continuitate – cervicale, vaginale, perineale;
2. Cauze metabolice:
○ Afectarea contractilităţii miometriale prin hipoxie şi acidoză consecutivă
hipoperfuziei uterine (preeclampsie), infecţii, travalii lungi hiperkinetice,
perfuzii ocitocice prelungite;
3. Droguri tocolitice:
○ -mimetice, MgSO4, analgezice, anestezice;
4. Tulburări de coagulare
HEMORAGIILE POST-PARTUM

 Cele mai frecvente cauze de hemoragie în post-partum sunt:

Atonie uterină
HEMORAGIILE POST-PARTUM
 DIAGNOSTIC:
 !!! – hemoragia poate apare în cantităţi mari, dar de cele mai multe ori este o
sângerare în cantitate medie dar constantă, pe o perioadă de câteva ore,
care determină o hipovolemie severă;
 !!! – uneori sângele se poate acumula în cavitatea uterină (uterul creşte
deasupra ombilicului) sau într-un hematom paravaginal sau retroperitoneal;

 Atonia uterină:
 Sângerare continuă, severă, peste care se suprapun valuri de descărcări
bruşte când se contractă sau se masează uterul;
 Uterul este flasc, dar cu perioade scurte de redresare, în special în timpul
masajului;

 Retenţia de placentă:
 Întârzierea în eliminarea placentei > 30 minute;
 Hemoragia se declanşează de obicei în momentul încercării de extracţie
placentară – sângerare discontinuă, în valuri, când se apasă pe fundul
uterului sau în contracţie.
 HEMORAGIILE POST-PARTUM
 DIAGNOSTIC:
 Hematomul vulvo-vaginal:
 Se localizează de obicei la nivelul zonelor
de leziuni vaginale de zdrobire sau al zonei
de epiziotomie;
 !!! – se poate produce şi fără o leziune
aparentă a mucoasei, prin lezarea vaselor
profunde;
 Simptomatologia – dominată de durerea
perineală, senzaţia de tensiune în perineu,
uneori senzaţia de scaun (când hematomul
este recto-vaginal);
 Obiectiv – echimoză care creşte în
regiunea vulvo-vaginală, tumefacţie
vulvară, vaginală care creşte în timp;
mucoasa este violacee cu zone negricioase
şi zone ce sângerează;
 Starea generală alterată, TA, AV –
discordante cu volumul sangvin pierdut;
 HEMORAGIILE POST-PARTUM

 DIAGNOSTIC:

 Inversiunea uterină:

 Reprezintă exteriorizarea uterului în periodul III

al naşterii;

 Cauze:
○ Tracţiunea pe cordon scurt de către făt;
○ Tracţiunea pe cordon pentru grăbirea
delivrenţei;
○ Relaxarea fundului uterin;
○ Manevre de apăsare a fundului uterin;
○ Placenta acreta
 HEMORAGIILE POST-PARTUM

 DIAGNOSTIC:

 Inversiunea uterină:
 Clinic – durere violentă în momentul inversiunii, urmată de sângerare şi stare
de şoc (de origine neurogenă prin durere, tracţiune pe ligamente şi hemoragic
prin pierderea de sânge dar şi sechestrării unei mari cantităţi în uterul inversat,
ştrangulat);
 Examenul obiectiv – evidenţiază în vagin (inversiune parţială) sau în afara
vulvei uterul inversat cu sau fără placentă;

 Gradele de inversiune uterină:

○ I – depresiunea fundului uterin (invaginaţii incomplete);
○ II – invaginarea totală a corpului uterin, rămânând ca un inel istmul şi colul;
○ III – inversiunea totală (şi a colului), uterul având sau nu masă placentară.
 HEMORAGIILE POST-PARTUM

 MĂSURI TERAPEUTICE GENERALE:

1. Introducerea în perfuzia instalată a 10-15 UI
ocitocină şi/sau ergometin; PGF2 im;
2. Extracţia manuală a placentei retenţionate sau
controlul manual, respectiv instrumental, al
cavităţii uterine pentru a extrage eventualele
resturi placentare sau membrane;
3. Masajul uterin / compresiunea abdominală a
uterului pe mâna din cavitatea uterină;
4. Controlul cu valve a canalului de naştere – col,
vagin – cu sutura rupturilor, dilacerărilor;

5. Dacă sângerarea continuă – a 2-a cale de

abord venos, transfuzie (perfuzie) de sânge şi
substanţe substituente;
6. Fire hemostatice în “X” pe comisuri;
7. Meşajul cavităţii uterine
8. Histerectomie de hemostază
 HEMORAGIILE POST-PARTUM
 MĂSURILE TERAPEUTICE PARTICULARE:
 Retenţia de placentă sau resturi placentare:
○ Extracţia manuală a placentei, controlul manual/instrumental al cavităţii
uterine;
 Hematom vulvo-vaginal:
○ Evacuare şi sutură cu fire hemostatice în “X”;
 Inversiunea uterină:
○ Terapie generală de deşocare;
○ Reducerea inversiunii sub anestezie, prin împingerea fundului uterin cu
mâna care va fi menţinută până ce, prin ocitocice, uterul îşi reia tonicitatea;
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 DEFINIŢIE:
 Infecţia puerperală (infecţia în lehuzie) – reprezintă orice infecţie
bacteriană a tractului genital ce apare după naştere, în decursul
primelor 6 săptămâni.

 ETIOPATOGENIE:
 infecţiile puerperale sunt de obicei plurimicrobiene, rareori putând fi
produse de un singur germen.

 !!! – în marea majoritate a cazurilor, germenii responsabili pentru

infecţiile pelvine sunt cei localizaţi la nivelul intestinului şi cei care
colonizează în mod obişnuit perineul, vaginul şi colul.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Factori favorizanţi ai infecţiei puerperale pot fi:

 Ruptura prematură de membrane;
 Travaliile prelungite, laborioase;
 Examinările vaginale multiple;
 Monitorizarea internă fetală;
 Traumatismele obstetricale – aplicaţii de forceps, extrageri în prezentaţie
pelviană, extracţia manuală a placentei, controlul manual sau instrumental al
cavităţii uterine, meşajul cavităţii uterine;
 Operaţia cezariană – efectuată după un interval mare de timp de la ruperea
membranelor;
 Patologie preexistentă sau secundară parturiţiei – anemie, diabet
zaharat;
 Statusul socioeconomic scăzut – infecţiile pelvine sunt mai frecvente la
femeile care provin dintr-un mediu cu un nivel socioeconomic scăzut;
 Nutriţia deficitară – determină o diminuare a imunităţii celulare.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Sursele de infecţie:
 Exogenă – cea mai importantă – agenţii microbieni sunt aduşi din exterior;
 Endogenă – germenii în stare saprofită de la nivelul căilor genitale devin
patogeni în anumite circumstanţe favorizante;
 Autogenă – este foarte rară – agenţii patogeni se găsesc în altă parte a
organismului, fiind transportaţi la nivelul aparatului genital pe cale sangvină
sau limfatică.

 Formele anatomo-clinice:
 Infecţii localizate – vulvare, vaginale, cervicale, uterine (endometrite,
metrite);
 Infecţii loco-regionale (propagate) – salpingo-ovarita, celulita pelvină,
pelviperitonita, peritonita generalizată;
 Infecţii generalizate – septicemia, septicopioemia.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Infecţiile vulvare, vaginale şi ale colului uterin:

 Sunt localizate mai ales la nivelul soluţiilor de continuitate;
 Lehuza prezintă dureri, senzaţie de presiune şi arsură locală;
 Examenul clinic constată:
○ Plaga congestivă, tumefiată, sensibilă la palpare;
○ Secreţie galben-brună, fetidă, alteori purulentă, cu false membrane;

 Endometrita puerperală:
 Infecţia cuprinde iniţial patul de inserţie placentară, decidua, apoi miometrul
adiacent;
 Debutul este precoce, la 24-48 de ore după naştere, cu stare generală
influenţată, cefalee, astenie, inapetenţă, febră (38 – 38,5 grade C, cu
ascensiuni vesperale), frisoane, tahicardie concordantă cu febra;
 Examenul local evidenţiază uterul subinvoluat (mai mare decât ar trebui să
fie pentru ziua respectivă de lehuzie), de consistenţă moale, sensibil la
palpare; lohiile sunt modificate, abundente, cărămizii, mirositoare;
 Examenele paraclinice - VSH↑, leucocitoză cu neutrofilie; lohiocultura este
obligatorie.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Endomiometrita:
 Apare când zona de reacţie leucocitară este depăşită, germenii invadând
spaţiile dintre fasciculele musculare, limfaticele şi vasele sangvine;
 Infecţia cuprinde miometrul, atinge seroasa peritoneală, diseminarea
făcându-se prin contiguitate şi pe cale limfatică;
 În formele grave, uterul prezintă multiple microabcese sau chiar zone de
gangrenă;
 Simptomatologia este severă, de tip toxico-septic, fiind caracterizată prin:
○ Febră de tip septic, frisoane;
○ Tegumente palide, icterice, sau brun-roşcate (“the pink lady syndrome”);
○ Cefalee, anorexie, tahicardie sau discordanţă puls-temperatură;
○ Oligurie;
 Examenul local evidenţiază uterul mărit de volum, moale, foarte sensibil;
lohiile sunt purulente, fetide, adeseori conţinând lambouri de ţesut necrozat;
 Examenele paraclinice arată: VSH↑, leucocitoză (15.000 – 30.000/mm3),
neutrofilie, lohiocultură pozitivă.
 LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ
 Infecţiile anexiale (salpingo-ovarita):
 Se caracterizează prin congestia tubară şi ovariană urmată de coalescenţa
franjurilor pavilionare; dacă ostiumul abdominal se închide se constituie
piosalpinxul;
 Debutul – la 7-10 zile după naştere prin febră (38-40 grade C), frisoane, dureri
abdominale uni- sau bilaterale, de obicei localizate în fosele iliace;
 Examenul local evidenţiază laterouterin formaţiunea anexială împăstată,
sensibilă, cu mobilitate redusă; uterul subinvoluat, moale, sensibil; lohiile
fetide, purulente;
 În cazurile severe, ruptura colecţiei purulente determină apariţia peritonitei;

 Pelviperitonita:
 Reprezintă extensia procesului inflamator la nivelul peritoneului pelvin;
diseminarea se poate face pe cale limfatică (de la o endometrită sau
endomiometrită) sau direct (Ex: dehiscenţa tranşei de histerorafie după
cezariană, ruperea unui abces tubo-ovarian în cavitatea peritoneală);
 Debutul – sfârşitul primei săptămâni de lehuzie cu stare generală alterată,
febră, frison, dureri în etajul abdominal inferior, contractură musculară, discret
meteorism; uterul este subinvoluat, lohiile modificate.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Peritonita generalizată puerperală:

 Reprezintă extinderea procesului inflamator la nivelul marii cavităţi
peritoneale;
 Debutul este de multe ori insidios cu adinamie, astenie, febră sau stare
subfebrilă, tahicardie, hipotensiune arterială, oligo/anurie;
 Examenul local evidenţiază dureri abdominale difuze, abdomen meteorizat,
destins datorită ileusului, apărare musculară antalgică;
 Uterul este subinvoluat, sensibil la palpare, lohiile sunt modificate;
 Tardiv apar vărsăturile şi diareea, care este fetidă, toxică.
 Explorările paraclinice arată:
○ VSH↑, leucocitoză (> 20.000/mm3) cu neutrofilie, anemie;
○ Modificarea ionogramei serice (hiponatremie, hiperpotasemie, acidoză);
○ Creşterea ureei şi a creatininei serice;
○ Rx abdominală pe gol – imagini hidro-aerice cu topografie neregulată,
distensia importantă a anselor intestinale;
 Cu tot tratamentul corect efectuat, decesul prin peritonită puerperală se
menţine în jur de 10-20%.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Septicemia puerperală:
 Complicaţie caracterizată prin difuzarea germenilor patogeni în sânge;
 Cele mai frecvente dar şi cele mai grave sunt cele produse de stafilococ,
bacili Gram negativi (E coli, Proteus, Klebsiella);
 Se caracterizează prin:
○ Stare generală alterată, agitaţie sau adinamie, somnolenţă, dezorientare
temporo-spaţială;
○ Febră în platou sau oscilantă, frisoane repetate;
○ Puls tahicardic, slab perceptibil;
○ Dispnee, oligurie;
○ Ficatul este mărit de volum, sensibil; splina palpabilă;
○ Abdomenul este suplu, uşor meteorizat, dureros în etajul subombilical;
○ Uterul este subinvoluat, dureros la presiune şi mobilizare
 Examenele paraclinice – anemie, leucocitoză marcată, acidoză, uremie,
modificări ale coagulării sangvine, hemocultură pozitivă;
 Evoluţia este cel mai frecvent gravă, de multe ori mortală.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ
 Conduita profilactică – presupune:
 În cursul sarcinii:
○ Efectuarea corectă a consultaţiilor prenatale;
○ Menţinerea riguroasă a igienei corporeale, locale, sexuale;
○ Corectarea anemiei şi a nutriţiei deficitare (scad rezistenţa organismului);
○ Efectuarea repetată a examenelor cito-bacteriologice vaginale;
○ Asanarea focarelor de infecţie locale (vulvo-vaginale, urinare) sau la
distanţă;
 În timpul naşterii:
○ Asistenţa naşterii în unităţi specializate;
○ Respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
○ Reducerea numărului examinărilor vaginale (mai ales după RM);
○ Efectuarea corectă a manevrelor şi intervenţiilor obstetricale;
○ Profilaxie antibiotică – la cazurile la care se impune;
 În timpul lehuziei:
○ Controlul zilnic al plăgilor suturate; igienă locală riguroasă; profilaxie
antibiotică.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ

 Conduita curativă:
 În infecţiile localizate:
○ Drenaj şi spălături cu soluţii antiseptice, aplicarea de pansamente sterile;
○ Igienă locală riguroasă;
○ Tratament cu antibiotice – pentru controlul local al infecţiei;

 În endometrită:
○ Antibioterapie – până la precizarea rezultatelor examenelor bacteriologice
se administrează antibiotice cu spectru larg
(Penicilină/Ampicilină/Cefalosporină + Gentamicină + Metronidazol);
ulterior, tratamentul se va adapta în funcţie de antibiogramă;
○ Antiinflamatorii – indometacin, diclofenac, piroxicam;
○ Ocitocice şi uterotonice;
○ Imunostimulatoare (gamaglobuline, polidin);
○ Dacă există resturi în cavitatea uterină se impune controlul instrumental al
acesteia după 24-72 de ore de afebrilitate.
LEHUZIA PATOLOGICĂ – INFECŢIA PUERPERALĂ
 Tratamentul salpingo-ovaritelor:
 Antibioterapie, antiinflamatorii, colpotomie cu drenaj (piosalpinx abcedat în
fundul de sac Douglas), laparotomie;

 Tratamentul pelviperitonitei:
 Antibioterapie, antiinflamatorii, pungă cu gheaţă pe abdomen, colpotomie cu
drenaj, laparotomie cu drenaj larg cu/fără exereză (histerectomie totală
cu/fără anexectomie);

 Tratamentul peritonitei:
 Monitorizarea funcţiilor vitale;
 Reechilibrare hemodinamică şi hidroelectrolitică de urgenţă; antibioterapie;
intervenţie chirurgicală (drenaj abdominal larg cu/fără histerectomie);

 Tratamentul în septicemii:
 Reechilibrare intensivă metabolică, hidroelectrolitică, hemodinamică;
corectarea tulburărilor de coagulare; corticoterapie; antibioterapie;
laparotomie.