1.Edentaţia totală, terminologie, date generale.

Edentația totală este caracterizată prin absența tuturor unităților dento-parodontale

de pe unul sau ambele maxilare.
Deosebim edentație totală unimaxilară și bimaxilară
Poate fi ereditară sau congenitală (primară), și dobândită (secundară)

Date generale:
Este o patologie deosebită a sistemului stomatognat:
= Cea mai mutilantă stare patologică a SS
= Perturbă toate functiile SS
= Prezintă consecinte asupra intregului organism
= Dispare arcada dentara si odata cu ea - apofiza alveolară (de aceea necesită o dublă
protezare)
= Adaptarea neuromusculară, biodinamică, a ATM este mult mai dificilă
= Perceperea edentatiei totale de către pacient variză de la senzația de nemulțumire
până la cea de handicap major

Edentatia totală primară:

- frecvență redusă
- se asociază cu tulburări generale de dezvoltare
- alterări ale țesuturilor ectodermale
- ereditară - asta cand s-a transmis ereditar
- congenitală - asta cand intrauterin nu s-au format mugurii dentari (anodontie totala)

2.Edentaţia totală, etiologia, patogeneza.

Etiologia:
- Caria dentară și complicațiile ei;
- Boala parodontala / parodontopatii;
- Tumori ale cav bucale
- Traumatismele
- Suprasolicitarea funcțională a dinților
- Iatrogeniile (endo incorect, preparare si protezare incorecta, erori tehnologice ale
restaurarilor, erorile ocluzale)

Cauze favorizante:
- Circumstanțe fiziopatologice: osteoporoza generalizata (conditioneaza slaba
implantare a dintilor), diabet (determina aparitia parodontopatiilor si agraveaza
evolutia lor), maladii alde SCV, rahitism, bolnavii cu SN afectat (psih tipa), etc
- Avitaminozele
- Mediul social
- Condiții de viață
- Profesia

Patogenia:
În dependență de cauză patogenia este diferită
= Carie dentara- pierderea de tesut dur dentar - in cazul in care nu poate fi restabilit
impune extractia dintelui/radacinii - rezorbatia alveolei osoase-formarea bresei - adica
edentatie partiala - cu timpul totală.
= Iatrogeniile - reabilitari protetice incorecte - suprasolicitări funcționale -
parodontopatii - extras - edentatie partiala - reabilitare iar incorecta poate fi, sau chiar
daca e corectă, oricum după urmează edentatie totala
= Tumori - dintii se extrag - edentatie

3.Tabloul clinic al edentației totale, caracteristica generală.

Edentatia totala agraveaza dereglarile functionale masticatorii, fizionomice si
fonetice, care de obicei deja sunt instalate cu aparitia edentatiei partiale / partiale
intinse.

Tabloul clinic este variat ca manifestare, dependent de factorul etiologic, este unul
polimorf.

Sunt prezente:
= Tulburari funcționale - masticatie, fonație, deglutitie
= Tulburări estetice
= Modificări morfo-funcționale ale elementelor SS - maxilare, mucoasa fixă, muschii,
ATM;
= Complicatii

Tabloul clinic depinde de factorii etiologici, topografia edentației (mandibulară,

maxilara sau bimaxilara), virsta, particularitati individuale ale pacientului, maladiile
suportate, cat si cele concomitente.
(mai departe se descrie fiecare)

4.Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor masticatorii la

edentatul total, caracteristica.
= Dacă pacientul este purtător de PPM atunci nu tare este afectat procesul de
masticație, dacă acestea sunt confectionate corect;
= Imposibilitatea triturării si secționării alimentelor (ii obligă să consume alimente
moi-scade efectul nutritiv- apar imbolnaviri gastrointestinale, slabirea organismului);
= Afectarea tubului digestiv - de la traumatizarea cronica a mucoasei gastrice de către
alimentele insuficinet fărâmițate și insalivate, ceea ce duce la o hipersecreție gastrică
și o crestere a motilității stomacale;
= La pacienti edentati total dar protezati, daca protezele au o mentinere si stabilitate
deficitara, si din cauza aspectului necorespunzator al supraf ocluzale a dintilor
artiddiciali (fara relief cuspidian care nu permite contacte dento-dentare corecte,
multiple - duc la instabilizarea protezelor);
= Zdrobirea alimentelor se face cu crestele reziduale (traumatizant);
= Ciclurile de masticație sunt mai frecvente;
= Se micsoreaza suprafața de contact a alimentelor cu enzimele și sucul gastric, se
mărește timpul de reținere a fragmentelor alimentare în stomac;
= Masticația relaxează SN, generează o stare plăcută, la copii alimentarea are efect
sedativ (aici din contra cred ca);
= În unele cazuri poate favoriza și tulburări de funcție a glandelor salivare, apariția
gastritelor, enterocolitelor și bolii ulceroase;
5.Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor fizionomice la
edentatul total, caracteristica.
= Sunt mai evidente la edentatul bimaxilar, depind de tonicitatea musculaturii
orofaciale și de țesutul adipos;
= Micșorarea dimensiunii etajului inferior al feței
= Mandibula proemină (mentonul), nasul devine mai evident
= Invaginarea buzelor (prăbușirea) - dispariția roșului buzelor
= Adâncirea șanțurilor naz-labiale și a celui labi-mentonier
= Tegumentele faciale își pierd elasticitatea (reducerea volumului de țesut conjunctiv
și adipos subcutanat)
= Prăbușirea obrajilor și a buzelor - din cauza reducției maxilarelor și subțierea
oaselor zigomatice
= Coborârea comisurilor bucale (gradul lor de pronunțare depinde într-o mare măsură
de gradul de reducție a mandibulei)
= Atrofia apofizei alveolare la maxilă aduce la deformarea profilului aperturii nazale,
ca rezultat al căreia osul subnazal se deplasează în jos. Această modificare determină
coborîrea tipică a vârfului nasului (aceste deformatii in combinatie cu schimbarile
formei părții frontale a osuluil zigomatic aduc la adâncirea fosei canine)
= Deplasarea treimii inferioare a zonei medii a feței în jos și înăuntru
= Cicatricile gandirii apar pe frunte
= Pielea devine flască, cu riduri și cute
= Se accentuează liniile lui Langer, concomitent apar ridurile faciale și ale gâtului
(linii de tensiune ale tegumentelor feții care coincid cu orientarea ridurilor feței, mai
sunt numite linii de caracter)

6.Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor deglutiției la

edentatul total, caracteristica.
Actul de deglutitie are ca suport:
= Contacte maxilam posibile ca numar in PIM
= Contractia maxima (izotonica si izometrica) a muschilor ridicatori ai mandibulei si
asigura in acest mod stabilitatea pozitiei mandibulei
= În aceste conditii, la contracția muschilor coboratori ai mandibulei are loc
deplasarea pe verticala a osului hioid, care ridică in sus faringele, creând astfel
condiții pentru primilea bolului alimentar;

Dispariția dintilor nu asigură:

= Stabilitatea mandibulei
= Nu permite contractarea maximă a muschilor mobilizatori
= Necesită implicarea în acest proces a altor grupe de muschi
7.Argumentarea morfo-funcțională a dereglărilor fonetice și psihice
la edentatul total, caracteristica.
Tulburările fonetice:
= Cavitatea buco-faringiana completeaza sunetul fundamental cu vibratii acustice
secundare cunoscute sub numele ”armonicele sunetului fundamental” ;
= Modificarea articulării fonetice, cât și a tembrului vocii - din cauza schimbarii
rezonanței din cav bucală;
= Modif fonatiei sunt mai evidente când edentatia se instalează in timp scurt, pt ca
structurile din cav bucala nu reusesc să se adapteze la noua situatie;
= Crește spațiul liber de vorbire;
= Dispariția dintilor laterali - hipertrofia limbii;
= Dereglarea articularii fonemelor linguale și labiale;
= Încearcă să vorbească șoptit;

Tulburările psihice sunt determinate de:

= Masticația insuficientă;
= Dereglarea deglutiției;
= Fonația perturbată;
= Apar la pacientii mai ales de vârstă tânără , mai ales dacă au o profesii legate de
vorbire etc;
= Aspectul estetic crează complexe etc;
= Pacientii sunt speriati de purtarea protezelor totale blababla;
= Se manifestă prin modificări de comportament, unii devin mai timizi, mai închiși,
iar unii se izolează de societate, sau chiar psihoza edentației;

- tulburari ale personalitatii. Daca personalitatea a fost intotdeauna introvertita,

rezervata, retrasa si inclinata spre meditatie, se vor accentua aceste trasaturi la
batranete.

- nevrozele. Situatiile de tensiune psihica determinate de scaderea fortelor sale vitale,

restrangerea posibilitatilor biologice, de anturajul social care observa infirmitatea sau
slabiciunea persoanelor in varsta pana mai curand active si autoritare, vor traduce
tranzitia imperceptibila din psihologia normala spre patologie. Astfel vor apare
atitudini de aparare, conservatorism accentuat, rigiditate, anxietate si prudenta,
hipocondrie, astenie.

- psihozele. Aparitia psihozelor este legata incontestabil de aparitia unei noi boli, in

cazul nostru, de edentatia totala. Bolnavul va descrie o serie de simptome legate de
modificarile gustative, glosodinii, dureri la nivelul maxilarelor, de obsesia unui
neoplasm intraoral.

Pentru o serie de boli generale, in special cele psihice, se impune in cadrul

tratamentului protetic colaborarea cu medicii specialisti.

Contraindicatia tratamentului edentatului total prin proteze la bolnavii psihici este

data de afectiunile grave, dementa senila, delirurile paranoide, bolnavii fiind
incapabili sa se adapteze cu protezele.
8.Modificările morfo-funcționale ale maxilarului superior la
edentatul total, caracteristica, importanța practică.
= Resobția, atrofia apofizelor alveolare (maxilă - concentrică/centripetă)
= Modificări imediate - pierderi osoase reprezentative in primul an dupa extractie
= Modificări continue - de la 1 an pana la sfarsitul vietii apofizele alveolare sunt in
continua atrofiere
= Rezorbtia, atrofia corpului osului maxilar si a celui mandibular
= Atrofia si rezorbția pot fi: simetrice/ asimetrice

9.Atrofia apofizei alveolare la maxilă la edentatul total, clasificarea

Schroder, Doinicov, Kurleandski, importanța practică.

Atrofia la maxilă - concentrică - atrofia mai accentuată a suprafetei interne a apofizei

alveolare.
Datorită acestor particularitati de atrofie, arcul alveolar la maxilă devine mai îngust.

SCHRODER deosebește 3 tipuri de atrofii ale maxilei:

• Tipul I: încadrează formele clinice de edentaţie totală maxilară reprezentate de
creste înalte, egale ca înălţime pe toată întinderea lor, bolta palatină adâncă,
tuberozităţi proeminente, distanţa dintre sinusul maxilar şi creasta edentată
este mare, cu peretele sinusal gros la polul inferior;
Cel mai favorabil pt tratamentul protetic
• Tipul II: câmp protetic edentat total maxilar, cu creste alveolare late, turtite,
cu înălţime medie, cu boltă palatină medie spre plată, tuberozităţi maxilare
mai puţin evidente, peretele sinusal redus, apropiat de muchia crestei;
Conditii in general bune, dar contractia brusca a muschilor in unele cazuri
duce la eșec.
• Tipul III: include situaţiile clinice cu atrofie şi rezorbţie marcante, cu creste
alveolare desfiinţate, cu tuberozităţi maxilare dispărute, boltă palatină plată,
sinus foarte aproape de muchia crestei, despărţit de aceasta printr-o folie
subţire de ţesut osos.
Cel mai nefavorabil pt tratament protetic.

Doinicov mai adaugă 2 tipuri la a lui Schroder:

 Tipul IV: apofiza alveolară este bine exprimată în zona frontală și destul de
atrofiată în zonele laterale.
Condițiile de tratament protetic în așa caz nu sunt favorabile deoarece de obicei
tuberozitatile maxilare practic lipsesc și fizarea protezei prezintă dificultăți.
 Tipul V: apofiza alveolară este exprimata destul de bine in zonele laterale si
atrofiată în cea anterioară.
Conditiile de tratament protetic si fixare a protezei pot fi satisfacatoare deoarece
mult tepinde de tabloul clinic al acestui tip (gradul de exprimare a tuberozitatilor,
nivelul de atrofie in zona frontala, etc)
Forme de versant vestibular după V. Kurleandski:
a) în formă de acoperiș
b) abrupt;
c) plan înclinat
a si b sunt mai retentive si mai favorabile pt protezare

Tipuri de atrofie dupa Kurleandski:

 Tipul I :
- apofiza alveolara inalta, acoperita uniform cu o mucoasă densă;
- tuberozitatile maxilare sunt bine exprimate;
- bolta palatină este adâncă; lipseste torusul palatin sau este putin exprimat si se
sfârșește cu nu mai puțin de 1cm de la linia Ah;
- mucoasa in zona glandulara (1/3 distala) este bine exprimată;
 Tipul II :
- grad de atrofie medie a aprofizei alveolare;
- tuberozitatile maxilare sunt putin exprimate sau lipsesc;
- bolta palatina are o inaltime medie;
- torusul este bine exprimat;
- rezistenta mucoasei in zona glandulara a boltii palatine este bine pronuntata;
 Tipul III:
- lipsa aproape totala a apofizei alveolare;
- dimensiunile corpului maxilei sunt micsorate vădit;
- tuberozitatile maxilare sunt putin exprimate;
- palatul dur in plan sagital este micșorat;
- bolta palatina este plată;
- torusul palatin este puțin exprimat și lat;
- mucoasa in zona liniei Ah este de o reziliență mare.

10.Modificările morfo-funcționale ale mandibulei la edentatul total,

caracteristica, importanța practică.
= Corpul mandibulei si ramurile ei ascendente devin mai subțiri
= Unghiurile mandibulare devin mai obtuze
= Se atrofiază considerabil apofizele alveolare
= Atrofia la mandibulă - excentrică/ centrifugă
= Mandibula ocupă o poziție mai aproape de maxilă - contractia muschilor ridicători
(influenteaza etajul inferior)
= Atrofia mai repede decat la maxila deoarece - e mai putin vascularizata, suporta
presiuni mai mari plus dintii de jos de regula mai repede se pierd decit la maxila
11.Atrofia apofizei alveolare la mandibulă la edentatul total,
clasificarea Koller, importanța practică.
Arcul maxilar se largeste, atrofia este centrifuga sau excentrica

a) Imediat după extracţie se produce un proces ireversibil foarte rapid de rezorbţie

alveolară. Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 2-3 mm
pentru maxila si 4-5 mm pentru mandibulă.

b) Continuarea rezorbţiei produce o pierdere osoasă alveolară de aproximativ 0,5

mm pe an la mandibulă şi mai puţin la maxilă.

c) La aproximativ 2 ani de la extracţiile efectuate la maxilarul superior şi 7 ani de la

cele de la mandibulă, resorbţia osoasă se încetineşte foarte mult, urmînd o lungă
perioadă de stabilizare, în care pierderea osoasă este de doar 0,1-0,2 mm pe an.

d) Făcînd o comparaţie între cele două oase maxilare, resorbţia de la mandibulă este
de 4 ori mai mare decît la maxilă.

e) Gradul şi evoluţia resorbţiei şi atrofiei depind în mare măsură de cauza pierderii

dinţilor, ordinea cronologică a extracţiilor, modul în care s-a efectuat intervenţia
chirurgicală şi calitatea tratamentului protetic precedent.

Clasificarea după KÖLLER :

• Clasa I: cuprinde situaţiile clinice favorabile, reprezentate de creste
alveolare înalte, uniform rotunjite, tuberculi piriformi proeminenţi; situaţia
este foarte rar întâlnită în practică şi presupune extracţia în bloc a dinţilor
inferiori ;
• Clasa a II-a: cuprinde formele clinice extrem de nefavorabile, în care
rezorbţia şi atrofia osoasa severă au desfiinţat aproape complet creasta
alveolară reziduală, care s-a transformat într-o depresiune, afectând şi corpul
mandibulei;
• Clasa a III-a: cuprinde situaţiile clinice care prezintă o creastă alveolară
proeminentă în zona anterioară şi cu atrofie accentuată în zona laterală;
• Clasa a IV-a: cuprinde formele clinice reprezentate prin atrofie şi rezorbţie
marcată a crestei edentate în zona anterioară, lateral crestele edentate fiind de
înălţime medie, cu tuberculi piriformi bine reprezentaţi. La originea acestei
situaţii este boala paradontală

Explicatie : Caroci pe general tipa la maxila e concentrica(centripeta) asta tipa

atrofia are loc de la periferie spre xentru,la mandibula invers e
excentrica(centrifuga),doar ca in carti e scris ca la maxila are loc atrofia mai mult
a contricalei externe tipa din exterul alveolei iar la mand cea interna,in alte surse
se explica ca la maxila se atrofiaza mai milt corticala vestibulara iar la mandibula
cea linguala,in altele ca tipa la maxila atrofia are loc conform radacinilor dintilor
ca ele is convergente apical iar laandibula invers tila divergente.
 Ideea e ca la mandibula e mai accentuata din cauza troficitatii scazute,pierderii
precoce a dintilor si faltului ca mandibula este un os ce preia presiunile in el,iar
maxila dimpotriva le disperseaza si de asta mandibula si se atrofiaza mai mult

12.Modificările morfo-funcționale ale mucoasei fixe la edentatul

total, caracteristica, importanța practică.
= Leziuni traumatice la nivelul mucoasei (pt ca pacientul tritureaza alimentele cu
crestele edentate, alimentele dure pot trauma mucoasa, etc)
= Cheratinizarea mucoasei;
= Modificarea grosimii prin subțiere sau ingroșare;
= Apropierea fundului de sac vestibular și a celui lingual de creasta apofizei alveolare;
= Mucoasa care acoperă atât crestele edentate maxilare şi mandibulare, cât şi bolta
palatină, este supusă unor modificări legate de existenţa în continuare a procesului de
atrofie osoasă.
= La începutul acestui proces, de obicei crestele alveolare sunt acoperite cu o mucoasă
cu grosime şi consistenţă uniforme.
Evoluţia acestui ţesut poate fi următoarea:
a) Mucoasa nu urmează atrofia osoasă. Deasupra crestei alveolare mult atrofiate
rămâne un strat de mucoasă ce poate fi mobilizat, balansat ca o „creastă de cocoş“;
b) Mucoasa fixă se îngroaşă; în aceste zone mucoasa are o rezilienţă mare;
c) Mucoasa devine foarte subţire, deosebit de sensibilă, în special pe torusul maxilar,
torusul mandibular sau chiar pe creste;
d) Rugile palatine (3-7 perechi) devin şterse;
e) la mandibulă, în cazurile de atrofie foarte accentuată, mucoasa fixă se reduce la o
simplă linie sau dispare complet;
f) fundurile de sac vestibulare se apropie de muchia crestelor.

13.Modificările morfo-funcționale ale mușchilor sistemului

stomatognat la edentatul total, caracteristica, importanța practică.
= Mișcări dezorientate ale mandibulei in timpul masticatiei si vorbirii- determina noi
traiectorii de contracție musculară - toate aceste modificari pot declanșa procese de
hipertrofie a unor fasciculi, iar in unele cazuri atonizarea lor, care duce apoi la
modificari de structura - fibrele verticale ale m. ridicatori se scurtează, iar a celor
coboratori se întind
= Se dereglează distanta dintre punctele de inserție ale muschilor (insertiile
mandibulare ale muschilor planseului bucal se apropie de creasta alveolară)
= Se modifică tonusul și tunelul muscular (in acest fel va fi perturbată fixarea si
stabilitatea protezelor totale)
= În urma electromiografiei - scaderea considerabila a activitatii bioelectrice a
muschilor ridicatori - llipsa stopurilor ocluzale.
= Peste 10-12 luni se instaleaza un nou tip de masticatie
= Muşchii suprahioidieni suferă o întindere mai mare. Prin atrofia osului alveolar,
muşchiul milohioidian se apropie de vârful crestei.
= Muşchii orofaciali pot suferi o modificare a tonusului normal, în concordanţă cu
procesul de îmbătrânire.
= La edentatul total mușchii ridicători ai mandibulei se contractă mai mult ca la dentat
(necesitatea apropierii crestelor edentate antagoniste pentru efectuarea masticației,
mai ales înainte de protezare), producându-se astfel o scurtare a lor.
Această modificare înteresează în special fasciculul vertical al maseterului și
fasciculele posterioare ale temporalului.
= Muşchii suprahioidieni suferă din aceleași motive o întindere mai mare (la edentatul
total neprotezat, şi poziţia de repaus mandibular este mai apropiată de maxilarul
superior decât la dentat).
= Prin atrofia osului alveolar mușchiul milohioidian se apropie de vârful crestei
= Muşchii oro-faciali pot suferi o modificare a tonusului normal, în concordanță cu
procesul de îmbătrânire. Acest lucru afectează serios posibilitățile de menţinere a
viitoarelor proteze totale (hipotonia musculară periclitează închiderea externă a
protezelor).
= Limba capătă, pe lângă rolul de a insaliva și transporta bolul alimentar, şi pe acela
de a fărâmița alimentele de consistență redusă.
= Limba își regăseşte poziţii variate, venind în contact cu creasta edentată (mușchiul
genioglos ajuge frecvent să se insereze în apropiere de muchia crestei edentate
mandibulare) și cu mucoasa obrazului.
= Tonicitatea muschilor mimici și mobilizatori se micșorează

14.Muşchii mobilizatori (ridicători, coborâtori, propulsori) ai mandibulei,

caracteristica generală, importanța practică.
Muschii ridicatori:
- M.maseter – prin fasciculul său superficial (care se inseră superior pe marginea
inferioară a arcadei zigomatice şi inferior pe unghiul mandibulei) prin porţiunea sa

cea mai anterioară poate veni în contact cu marginea protezei mandibulare.

Conform direcției fibrelor musculare are doua ffascicule: superficial, cu directia
oblica a fibrelor,, si profund cu directia fibrelor in plan vertical.

- M.temporal – Incepe cu o insertie larga in forma de evantai pe osul temporal si se

insereaza pe apofiza coronoidă a mandibulei.
Are două fascicule: superficial şi profund, care se unesc într-un tendon

ce înconjoară apofiza coronoidă a mandibulei şi se prelungeşte pînă la trigonul

retromolar, unde pot veni în contact cu marginea posterioară a protezei inferioare.

Al treilea fascicul - mijlociu.
Contractia in ansamblu - mandibula in sus si inapoi.

- M. pterigoidian intern - are punctul fix de insertie in foseta apofizei pterigoidiene si cel
mobil pe fata interna a zonei angulare mandibulare.
Contractie bilaterala - ridica in sus si un pic inainte
Contractie unilaterala - deplaseaza in sus, inainte si inauntru, in sens opus directiei de
contractie a muschiului
Muschii coborâtori:
(au ambele insertii mobile- una pe mandib, alta pe osul hioid)
Sunt numiti si muschi suprahioidieni si formeaza planseul bucal: geniohioidieni,
milohioidieni, fascicolele anterioare ale m. digastric
= M. geniohioidieni - la mandibula inseră pe cele 2 apofize geniene
= M.milohioidian – pe liniile oblice interne inserţia perpendiculară a fibrelor acestui
muşchi pe periferia cîmpului protetic poate duce la mobilizarea protezei totale.

= Fascicolele m. digastric pe foseta digastrica a mandibulei.

Muschii milohioidieni la o contractie unilaterala deplaseaza mandibula in directie opusa contractiei, iar
digastricul in aceeasi directie.
+ participă in retropulsia mandibulei.

Muschii propulsori:
=Muschiul pterigoidian lateral -retropulsia mandibulei in plan sagital si transversal. Are 2 fascicule-
superior cu fibre musculare orientate orizontal, si inferior cu fibre musculare orientate oblic.
Fasc superior - insertie fixa pe aripa mare a osului sfenoid si mobila pe portiunea anterioara a meniscului
articular
Fasc inferior - insertie fixa pe fata interna a aripii mari a apofizei pterigoide, iar mobila pe foseta
condilului articular.

15.Muşchii mimici caracteristica generală, importanţa practică.

Joaca rol important in fizionomie, fonație, masticatie, respiratie
= M.orbicular al buzelor este situat în grosimea buzelor, avînd caracteristicile unui

adevărat sfincter.
Fibrele sale sunt aproximativ paralele cu marginile protezei. În timpul contracţiei se
aplică pe partea vestibulară a protezelor în dreptul dinţilor frontali. Între orbicular şi
buccinator există o anumită legătură funcţională, datorită întrepătrunderii fibrelor
musculare.

= M.mare zigomatic „muşchiul rîsului” se inseră pe porţiunea postero-externă a

molarului şi în comisură.

= M.micul zigomatic este situat paralel, dar mai intern faţă de marele zigomatic.

Inserţia sa inferioară este situată în buza superioară.

= Muşchiul canin se inseră superior în fosa canină şi inferior în comisura şi buza

inferioară. Prin contracţia sa poate ridica buza inferioară sau superioară.

= M.triunghiular al buzei inferioare are inserţie pe linia oblică externă şi alta în

modulul comisural şi prin contracţie coboară comisura.

= M.patrat al buzei inferioare se inseră tot pe linia oblică externă în relaţii strînse cu

triunghiularul buzei, iar cealaltă inserţie (superioară) se face în grosimea segmentului

buzei inferioare. Prin contracţia sa se răsfrînge în afară buza inferioară.

= M.bărbiei (mentalis) se inseră pe de o parte pe rebordul alveolar în dreptul dinţilor

frontali inferiori, iar pe de altă parte în tegumentul de pe proieminenţa bărbiei.

Acest muşchi limitează prin inserţia sa superioară întinderea vestibulară frontală a

protezei inferioare.

Toţi aceşti muşchi orofaciali au rol în menţinerea şi stabilizarea protezelor totale cît şi
în delimitarea ariei de întindere a marginilor protezei. Această delimitare se face cu
ajutorul modelării funcţionale a marginilor lingurilor individuale şi apoi a amprentei
funcţionale.

Configurarea marginilor amprentei se face prin mişcări funcţionale, care pun în

funcţiune şi muşchii orofaciali (mişcări tipice, test ca deschiderea mare a gurii,

balansarea mandibulei, râs forţat, ţuguierea buzelor, răsfrîngerea buzei inferioare etc.)

În relaţia proteză-cîmp protetic mai intervin şi alte formaţiuni musculare, care

fac parte din următoarele grupe musculare:

a) muschii mobilizatori ai mandibulei (ridicători, coborîtori şi propulsori)

b) muşchii limbii

c) muşchii vălului palatin

d) muşchii faringelui

16.Modificările morfo-funcționale ale ATM la edentatul total,

caracteristica, importanța practică.
= Pozitia mandibulei se schimba, astfel fosa articulară, sub influența proceselor
generale de reducție, devine mai plată
= Condilii articulari se deplasează în sus și distal (si traiecoria de deplasare)
= Miscarile mandibulei au o amplitudine mai exagerată.
= Miscarile de propulsie si lateralitate provoaca presiuni esentiale in ATM si duc la
subtierea chiar si perforarea meniscului. Condilul tinde astfel să se deplaseze orizontal
provocând presiuni asupra porţiunii anterioare a tuberculului articular.
= Cu timpul, aceste presiuni duc la resorbţia părţii anterioare a meniscului căt şi a unei
porţiuni din tuberculul articular. Aceste presiuni pe porţiunea anterioară a articulaţiei
stau la baza apariţiei sindromului disfuncţional dureros al lui Costen.
=Poate avea loc întinderea capsulei articulare

17.Complicațiile locale ale edentației totale, caracteristica,

importanța practică.
= Ragade comisurale şi cheilite angulare (subevaluarea DVO)
= Stomatite protetice cu etiologie mecanică, chimico-toxică, alergică, infecţioasă
= Candidoza comisurilor bucale;
= Hiperestezie alveolară;
= Hiperplazii fibroase;
= Crestele balante;

18.Complicațiile loco-regionale și generale ale edentației totale,

caracteristica, importanța practică.
LOCO-REGIONALE:
A) Articulare:
- Resorbţia tuberculului articular şi a rădăcinii transverse a osului zigomatic
- Orizontalizarea versanţilor anteriori condilieni şi aplatizarea condililor
- Leziuni meniscale: deplasări ale meniscului înaintea sau înapoia condilului, cu
apariţia tulburărilor circulatorii şi a degenerescenţei fibrocartilaginoase
- Zgomote articulare

B) Sindromul disfuncţional craniomandibular:

- Deranjamente interne ale ATM
- Modificări degenerative în articulaţie care au ca rezultat final apariţia sindromului
disfuncţional dureros sau nu cranio-mandibular
- Subluxație sau luxație condilo-discală
GENERALE:
* Tulburări digestive, datorate scurtării etapei bucale a digestiei
* Tulburarea percepţiei gustative ce perturbă secreţia gastrică şi poate avea drept
consecinţă apariţia gastritelor, duodenitelor, etc.
* Tulburări psihice datorate modificărilor estetice, fonatorii şi masticatorii, ce dau
aspect de “infirm” pacientului edentat total

19.Particularitățile examenului clinic al pacientului edentat total,

caracteristica generală, importanța practică.
Examenul clinic+paraclinic au ca scop determinarea diagnosticului si a planului de
tratament
Examenul subiectiv:
1)Datele personale ale pacientului;
2) Motivatia:
*Determinarea acuzelor tipice pentru pacientii cu edentaie totala (absenta totala a
dintilor de pe unul sau ambele maxilare, imposobilitatea actului de masticatie,
dereglari de fonatie, deglutitie, fizionomice) ,
*Depistarea posibilelor acuze ca urmare a dereglarilor functionale din partea
celorlalte verigi ale sistemului stomatognat(A.T.M, complexul muscular, glande
salivare) cit si a sistemului digestiv.

3) Istoria actualei maladii. Se va atrage atentia la:

*Factorii etiologici ce au dus la pierderea totala a dintilor(complicatiile cariei dentare,
afectiunile parodontului, interventii chirurgicale,etc)
*La evolutia procesului patologic(cronic, acut)
*Timpul ce sa scurs de la prima si ultima extractie,
*Caracterul si eficienta tratamentului protetic , daca a fost intreprins.

4) Istoria vietii:
*Depistarea maladiilor generale ale organismului care posibil au influentat pierderea
dintilor (disfunctiile glandelor endocrine, maladiile cardiovasculare, sangvine, a
sistemului nervos, a tractului gastrointestinal),
*Factorii nocivi profesionali
*Obiceiurile vicioase ce au putut determina pierderea dintilor.

Examenul exobucal:
Mai întai inspectie:
= Tipul feței - oval, triunghiular, trapezoidal, pătrat (pt alegerea formei dintilor
artificiali)
= Conturul obrajilor - normali, turgescenți, îndundați (pun probleme in adaptarea
lingurii individuale si modelarea versantelor vestibulare ale protezelor)
= Existenta unor asimetrii, pareze faciale (probleme in oirentarea planului de
ocluzie), modificari de contur prin pierdere de substanta sau din contra prin hipertrofii
si hiperplazii
= Modificari faciale - accentuarea șanțurilor peri si paralabiale, aparitia ragadelor
comisurale, înfundarea buzelor (micsorarea etaj infer), deformari de profil (atrofia
diferită a crestelor alveolare ale celor 2 maxilare)

Palparea:
=Poate preciza gradul de atrofie a ramului orizontal mandibular si alte deformari
osoase si ale partilor moi
= ATM - modul de deplasare a condililor la deschiderea și închiderea gurii (excursie
uniformă sau in salturi, amplă sau limitată, cu cracmente sau dureri)
= Ganglionii limfatici
= Musculatura (dezvoltarea, tonicitatea, consistenta, sensibilitatea)
În următoarea ordine:
1. Mușchii mobilizatori ai mandibulei: m. temporal, m. maseter, m. pterigoidian
extern, m. pterigoidian intern, m. geniohioidian, m. milohioidian, m. digastric, m.
SCM, mușchii limbii.
2. Mușchii mimicii: m. orbicular al gurii, m. buccinator, mm. narinari
= Punctele dureroase (trigger)

Examenul endobucal.
= Gradul de deschidere a gurii (3cm) (dacă e mai putin - dificultăți in amprentare)
= Se cercetează tonicitatea orbicularului buzelor (interesează adaptarea lingurii
individuale, adaptarea sabloanelor, motarea dinților frontali)
= Se examinează mucoasa mobilă ce acoperă obrajii (colorații normale sau
particulare)
= Se controlează bridele și frenurile (direcția de insertie pt adaptarea marginilor
lingurii, grosimea si insertia lor in saport cu creasta alveolară si eventualitatea unor
interv chir proprotetice
= Examenul substratului osos
1) Creasta edentata maxilară:
*Creasta moderat retentivă - favorabila pt mentinerea si stabilitatea protezei
(alginate, elastomeri de sinteză)
*Creasta foarte retentiva frontal vestibular - necesita corectare chirurgicala
*Creasta alv foarte sensibila la palpare - trre despovărată (amprenta cu materiale de
consist redusă, lingură distanțată sau perforată)
*Tuberozitatile procidente - corectare chir pt creare de spatiu protetic
*Bolta palatină ”U” - proteza are adeziune, sprijin, stabilitate multumitoare
Bolta palatină ”V” - adeziune si stabilitate reduse, sprijin deficitar
*Torus palatin proeminent - necesita foliere pt a preveni bascularea si fractura
protezei
Torus in 1/3 poster - pune probl la inchiderea marginală la linia Ah
*Stratul mucos - prin inspecție (coloratie, delimitare) si prin palpare (aprecierea
rezilienței și a sensibilității mucoasei)
-Mucoasa normala, groasa - cu orice material se amprenteaza
-Mucoasa palida, subtire, rezilienta mica - amprentare compresiva cu materiale
termoplastice sau elastomeri de sinteza
-Mucoasa cu bride longitudinale- materiale termoplastice
-Mucoasa balantă - se indeparteaza chirurgical.
*Frenul inserat aproape de muchia crestei - se corecteaza chirurgical, sau se ocoleste
cu lingura indiv si proteza la final
*Bridele canine - răscroire la nivelul lor
*Zona Eisenring - cu gura usor deschisa. Se apreciaza largimea ei balansand
mandibula intr-o parte si in alta
*Zona Ah - se obs prin inspectie trecerea dintre palatul dur si moale.

2) Substratul osos mandibular: (deseori este mai redusa creasta alv)

*Retentiva vestibular frontal - materiale elastice
Sensibila la palpare - amprenta cu dispovarare
* Torusul mandibular proeminent unilateral sau bilateral necesită reducerea
chirurgicală,
Torusul mandibular mai mic acoperit cu mucoasă subțire sensibilă (amprentă de
despovărare, folierea modelului).

* Creastă milohioidiană proeminentă ascuțită (lingura individuală și proteza se

opresc la acest nivel).
Creastă milohioidiană rotunjită (se poatetatona o prelungire paralinguală).

*Substratul mucos în majoritatea cazurilor are reziliență crescută (amprentă cu

materiale fluide).

Dacă prezintă bride longitudinale, se recomandă amprentarea cu materiale

termoplastice pentru a le putea împinge la periferia câmpului protetic.

* Tuberculul piriform, indiferent de poziţia sa, va fi acoperit (2/3 anterioare) de

lingură, amprentă şi proteză,

* Bridele laterale se ocolesc cu grijă de lingura individuală și de proteză,

* Frenul labial se poate secționa după ce proteza este terminată.

*Pungile jugale (Fish) vor fi amprentate, pe cât posibil, la lăţimea lor reală,

* Limba poate fi voluminoasă, tonică (dificultăți în amprentare, ocupă spaţiul protetic,

dar va contribui la menţinerea protezei dacă se va putea plasa deasupra versantelor ei
externe linguale),

Poziţia limbii se apreciază după deschiderea gurii, pacientul având proteza veche
aplicată în cavitatea bucală.
Ea poate fi:
- anterioară, favorabilă, ce permite protracţia la modelarea marginii linguale a
amprentei;
- posterioară, defavorabilă, ce necesită un modelaj marginal limitat la mișcarea de
umezire a modelului între cele două butoane de presiune,

* Planşeul poate avea o inserție joasă și o tonicitate mică (situaţie favorabilă).

Inserția înaltă asociată cu o tonicitate mare creează dificultăți în amprentare şi
împiedică extinderea protezei dincolo de limita milohioidiană.

Dupa Supple:
1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeaza socurile si reduce
deplasarea protezei.
2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte
presiunile.
3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea
protezelor.
4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura
fixarea si stabilitatea PT

Dupa Liund:
—zona fibroasa periferica situata pe coama apofizelor alveolare cu un grad de
rezilienta scazut;
—zona fibroasa mediana, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subtire si
aderenta, sensibila la presiuni;
—zona rugelor palatine transverse in treimea anterioara a toltii palatinale, acoperita de
o mucoasa cu un grad de rezilienta medie, datorita stratului de tesut adipos subiacent;
—zona glandulara situata in treimea posterioara a boltii palatinale, din ambele parti a
liniei mediane cu un grad mare de rezilienta (zonele Schroder).

20.Particularitățile examenului paraclinic al pacientului edentat

total, caracteristica generală, importanța practică.
Examinarea în edeniaţia totală poate şi trebuie să beneficiezeîn anumite condiţii de
aportul unor examene complementare:
*Examenul radiologic,
*Examenul electromiografic
*Mandibulo-kineziograma,
*Analiza modelelor de studiu

Datorită informaţiilor culese prin examinarea radiologică se poate hotărî dacă înafara
confecționării propriuzise a protezelor, se vor lua şi alte măsuri terapeutice sau dacă în
decursul confecționării protezelor vor exista aspecte particulare ale manoperelor
clinice și/saude laborator.

Ortopantomografia dă o imagine de ansamblu a câmpului protetic și poate oferi date

despre structura osului în general sau în anumite zone.
Teleradiografia craniană realizează o reprezentare echidimensională a scheletului şi
se efectuează în trei incidenţe; de profil, de faţă și axială. Importanța metodei
teleradiografice în diagnostic trebuie căutată înainte de toate în insuficiența
amănuntelor diagnostice“ obținute prin celelalte metode. Faţă de acestea,
teleradiografia ne permite o „privire înăuntru“; are rolul unei fotografii metrice,
spaţiale.

21.Diagnosticul în cazul edentației totale, elementele componentele,

caracteristica.
Diagnosticul este o concluzie referitor la nivelul si starea de functionalitate a
sistemului stomatognat si a organismului în general.

Elemente componente:
I. Maladia de bază
II. Complicațiile maladiei de bază
III. Maladiile asociate și concomitente (dereglarile morfologice,topografia afectiunii
(unimaxilare,bimaxilare),factorul etiologic,dereglarile functionale si complicatiile
posibile,gradul de atrofie a apofizelor alveolare si a fibromucoasei cimpului protetic)

Obiectivele diagnosticului:
A. Determinarea si evaluarea maladiei de bază:
-forma nazologică
-patogeneza
-topografia
-forma clinică
-factorul etiologic

B. Evaluarea complicatiilor maladiei:

-locale
-locoregionale
-generale
-dereglarile functiilor de bază a SS
C. Determinarea si evaluarea maladiilor asociate;

22.Planul de tratament în cazul edentației totale, elementele

componente, caracteristica.
I. Necesitatea si volumului tratamentului preprotetic
II. Planificarea contrucției viitoarei proteze
III. Necesitatea si volumul tratamentului proprotetic

Obiectivele planului de tratament:

1) Evaluarea maladiilor asociate și a celor concomitente:
- Maladiile asociate determină necesitatea și volumul tratamentului preprotetic;
- Maladiile concomitente determină tactica de aplicare a tratamentului protetic
preconizat și necesitatea asanării organismului;
2) Evaluarea elementelor anatomice ale campului protetic;
3) Evaluarea necesității unor condiții specifice, determinate de particularitățile de
construcție ale viitoarei proteze (necesitatea și volumul tratamentului proprotetic);

23.Pregătirea pre- şi proprotetică către tratamentul cu proteza totală

mobilă.
Tratamentul preprotetic - pregătirea nespecifică (nu depinde de constructia viitoarei
proteze dentare) a cavitatii bucale către tratamentul protetic.
Tratamentul proprotetic - pregătirea specifica (în dependență de particularitățile de
construcție a viitoarei proteze dentare) a cavitatii bucale către tratamentul protetic.

Pregătirea generală - are scopul de compensare a unor maladii generale, care prin
gravitatea lor constituie un motiv de amanare a trat protetic.

Pregătirea specială - un șir de intervenții chirurgicale, indicatiile carora reies din

tabloul clinic individual.
Deosebim:
= Interventii in vederea creării unei forme necesare a apofizei alveolare;
= Plastia apofizei alveolare;
= Formarea alveolei artificiale;
= Înlăturarea tuberozităților exprimate ce impierdică protezarea;
= Înlăturarea cicatricelor fibromucoasei campului protetic;
= Adâncirea locului de insertie a țes moi din părțile vestibulară si orala? ale apofizei
alveolare la mandibulă pt a crea un camp protetic mai mare;

24.Proteza totală mobilă, caracteristica elementelor componente.

Alcatuita din bază si arcada dentară cu dinți artificiali.

Baza este alcătuită din șei unite cu o placă palatinala la maxila, iar la mandibula placa
se confundă cu versantul lingual al șeii.
- Acopera toată suprafața campului protetic transmițând presiunile masticatoare
substratului osos prin intermediul fibromucoasei campului protetic.
- De regula se confecționata din acrilate (exceptional din aliaje metalice - cand e
alergie la acrilat sau sunt conditii care favorizeaza fracturarea acrilatului) (ca atare si
biodentoplast e acum mai nou)
- Baza din acrilat are o culoare asemanatoare cu mucoasa campului protetic sau este
transparenta
- La ambele maxilare prezinta 2 suprafete: interna si externa (are aspect lucios)
- La maxilă baza acopera palatul dur si apofiza alveolara.
În unele cazuri in 1/3 anterioara sunt formate 5-6 proeminențe orientate oblic pe linia
medio-sagitală, care imit plicile palatine transverse.
În zona posterioara acopera complet tuberozitatile si se termina in regiunea liniei Ah.
Grosimea de cca 1,5-2mm - in functie de relieful campului prot, starea dintilor
antagonisti, gradul dezvoltarii muschilor.
- La mandibulă acopera in intregime apofiza alveolara, iar in zona distala - total sau
partial tuberculii piriformi.
Marginea rotunjita si are o grosime 1,5-2mm (grosimea bazei nu este uniforma, ci
depinde de forma si gradul de pronuntare ale aprofizei alv)
Marginea orala este mai subtire comparativ cu cea vestibulara, depinzand de
dimensiunile mai mici ale plicei trecatoare linguale si care nu depaseste linia oblica
interna, pe care se inseră m. milohioidian (in caz de nerespectare a acestor parametri
proteza va fi miscata de pe campul protetic datorita contractiei m. milohioidian si vor
aparea ulceratii ale mucoasei la acest nivel)
În zona anterioara, pe linia mediana lingual, marginea protezei prezinta o incizura
corespunzatoare frenului lingual.
Paramedian, pe o lungime de 10-15mm marginea protezei tre confectionata mai
groasa pt a putea fi realizata inchiderea marginala.

Arcada dentara artificiala:

- Formata din 14 dinti artificiali (portelan sau acrilici) fixați prin legaturi chimice sau
retentii mecanice.
- Dintii sunt confectionati industrial sub forma de garnituri (pe fiecare plăcuță a
garniturii e indicată culoarea, forma si dimensiunile). Pt edent bimaxilare se
recomanda garnituri complexe de 28 dinti (contacte perfecte lalala)
- Dintii din portelan sunt mult mai duri si redau cu mai mare exactitate culoare
dintilor naturali, insa sunt mai fragili si nu e de dorit sa fie modificata forma prin
slefuire, pt ca isi pierd si luciul, elementul retentiv, sau se fractureaza.
- Dintii artificiali au aceleasi forme, volum, relief ocluzal etc ca si cei naturali

25.Fixarea, stabilitatea și echilibrul protezei totale mobile, definiție,

caracteristica, importanța practică.
Fixarea - mentinerea protezei pe campul protetic in stare de rapaus fiziologic relativ
(postura) a mandibulei.
La așa o fixare a protezei este indeajuns doar fenomenul de adeziune a bazei protezei
la campul protetic.

Stabilitatea - mentinerea protezei totale pe campul protetic in timpul functiilor, cu

exceptia functiilor cu contact dento-dentar (masticatie, deglutitie).

Echilibrul protezei totale - mentinerea protezei totale pe campul protetic in timpul

functiilor, inclusiv cele cu contacte dento-dentare.

Importanta practică - asigurarea restabilirii morfo-functionale , etc

26.Factorii obișnuiți de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.
Factorii obişnuiţi de menţinere au fost denumiţi şi factori biologici; ei sunt
reprezentaţi de: succiune, adeziune, tonicitatea musculară, presiunea atmosferică,
deglutiţie.

Factorii obişnuiţi de stabilitate sunt reprezentaţi de: retentivitatea anatomică,

situarea arcadei artificiale în zona neutră, coincidenţa dintre relaţia centrică şi poziţia
de intercuspidare maximă şi de repartizarea echilibrată a presiunilor pe toată suprafaţa
zonei de sprijin.

Prelegere: retenivitatea anatomica, adeziunea, tonicitaea musculara, succiunea

Retentivitatea anatomica
Se referă la acoperirea de către baza protezei totale mobile a țesuturilor care se opun
posibilitătții de deplasare orizontală și de basculare,în primul rînd acele elemente ale
cîmplului protetic ,care sunt retentive sau cel puțin perpendiculare pe planul de
ocluzie:

 Crestele alveolare cu versant vestibular retentiv,late ,înalte,pătrate pe secțiune

 Arcul crestelor maxilare bine exprimate
 Tuberozitățile maxilare bine exprimate
 Bolta palatină adîncă sau cel puțin medie
 Tuberculuii piriformi bine exprimați
 Spațiul retroalveolar retentiv
 Spațiul(punga)Eisering bine exprimată

În cazul cînd retentivitățile se opun inserției protezei,ele pot fi ocolite prin

modificarea axului de inserție,inițial proteza va fi aplicată în zona retentivă.

Tonicitatea musculară
Tonicitatea musculară. Muşchii de la periferia cîmpului protetic vin în raport cu
proteza. Muşchii buccinatori şi orbicularul buzelor prezintă fibre orientate în direcţie
orizontală, paralel cu suprafeţele versantelor vestibulare ale şeilor. Contracţia acestor
muşchi aplică intim buzele şi obrajii pe versantele şeilor protezei, menţinînd-o astfel
în contact cu suprafaţa cîmpului protetic.
Tonicitatea musculară este mai evidentă la purtători vechi de proteză, la care se
manifestă ca factor principal de menţinere şi stabilitate. Sunt create şi dezvoltate
reflexe de-a lungul anilor, care declanşează contracţii musculare favorabile pentru
menţinerea protezelor pe cîmpul protetic. Aşa se explică purtarea protezelor vechi sau
chiar fracturate în două fragmente, perioade mai mari sau mai mici de timp

Presiunea atmosferică este prezentată fiind evaluată la 760 mm/cm2 . Valoarea

creşte cu mărimea suprafeţelor, este mai mare pentru proteza superioară

Deglutiţia.
Este un act reflex care se produce în relaţia centrică. Protezele sunt împinse pe
suprafeţele cîmpurilor protetice datorită contactului ocluzal dintre cele două arcade
dentare artificiale. Coincidenţa dintre poziţia de intercuspidare maximă şi relaţia
centrică, constituie un element principal ca protezele să fie aşezate de fiecare dată
într-o singură poziţie.

Succiunea:
Este fenomenul fizic de reținere a unui corp așezat peste un altul prin crearea între ele
a unui spațiu rarefiat (presiiune negativă).Diferența dintre presiunea atmosferică și cea
din interiorul acestui spațiu ,reprezintă forța care asigura contatul dintre aceste două
corpuri.Fenomenul dat se produce prin închiderea(etanșierea)marginală la marginea
liberă a unui corp (proteza)și deformabilitatea corpului (protezei)care asigură
expulzarea aerului și obținerea presiunii negative.

Închiderea marginal se realizează:

 La maxilă mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac

vestibular ,mucoasa mobilă a obrajilor și buzelor,mucoasa neutră în zona
de trecere de la palatul dur la palatul moale.
 Mandibulă-mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac vestibular și
lingual,mucoasa mobilă a obrajilor ,buzelor și planșeului bucal,mucoasa
treimii anterioare a tuberculilor piriformi.

Explicaţia fenomenului: aerul din cavitatea formată de pereţii interiori are o presiune
mai mică decît cea atmosferică.

Diferenţa dintre presiunea atmosferică şi cea a aerului din interiorul cavităţii

reprezintă forţa care împinge cele două corpuri să rămînă în contact.

Valoarea fenomenului de succiune este mai mare cînd:

1) diferenţa dintre presiunea atmosferică şi presiunea aerului din interior este mare;
2) volumul spaţiului închis între cele două suprafeţe este mai mare.

Acest fenomen este aplicat la proteza totală (în cpecial la cea superioară), dacă
marginile protezei realizează o etanşiezare foarte bună la nivelul fundurilor de sac, iar
la maxilă şi în zona de trecere de la palatul dur la palatul moale.

Adeziunea:
Este forța de atracție între molecule diferite :salivă-rășină acrilică,salivă-mucoasa
cîmpului protetic.
Adeziunea reprezintă atracția dintre 2 suprafețe aflate în contact foarte
strîns,determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relative mici.

Coeziunea este atracția care apare între moleculele de același tip sau între atomi,este
proprietatea substanțelor solide,lichide și gazoase de a se menține unite.

Adeziunea are o valoare direct proporțională cu mărimea suprafețelor aflate în

contact,este cu atît mai mare cu cît contactul bazei protezei cu mucoasa de sprijin este
mai intim.

In concluzie, adeziunea depinde de:

- punerea în contact a două suprafeţe solide foarte asemănătoare;
- existenţa unui strat subţire de lichid (saliva) între ele;
- aceste suprafeţe trebuie să aibă o tensiune superficială suficient de mare, care să
permită umectarea suprafeţelor;
- unghiul de contact dintre lichid şi suprafaţa solidă trebuie să fie nul sau extrem
de mic. Adeziunea la proteza totală apare mai ales la pacienţii edentaţi total cu o boltă
plată.
Suprafeţele verticale maxilare nu favorizează apariţia fenomenului de adeziune.
La mandibulă, în majoritatea cazurilor există o mică suprafaţă de adeziune.

Carte - Adeziunea: este reprezentată de forţa de atracţie intermoleculară ce se

manifestă la nivelul a două suprafeţe puse în contact, între care există o peliculă de
lichid.
Valoarea forţei de adeziune creşte în funcţie de următoarele elemente:
1)mărimea suprafeţelor,
2) paralelismul suprafeţelor,
3) grosimea redusă a stratului de lichid
4) viscozitatea lichidului.

Forţa de adeziune la maxilar are valoarea mult mai mare decît la mandibulă,

datorită dimensiunilor diferite a celor două cîmpuri protetice.

Fenomenul de adeziune apare dependent de fidelitatea materialului de amprentare

27.Factorii excepționali de fixare și stabilizare a protezei totale

mobile, caracteristica, importanța practică.
Factorii excepţionali, denumiţi şi factorii mecanici, sunt reprezentaţi de: succiunea
limitată (camerele de vid, linia americană şi ventuza de cauciuc), proteze cu magneţi,
arcurile intermaxilare, implantele, prafurile şi pastele adezive.
-Arcurile intermaxilare
-Succiunea limitata
-Prafurile si pastele adezive
-Implanturile aloplastice

Arcurile intermaxilare

 Sunt reprezentae de două resorturi (spirale) cu lungimea de 6-8 cm,diametrul

de 2 mm,sunt realizate din sîrmă de oțel inoxidabil cu d-0,3-0,4
mm.Extremitățile sunt fixate pe versantul vestibular în zona premolarilor.
 Sferele jugale –sfere (din cauciuc,metal,farfor)amplasate pe versantul
vestibular.
 Barele din plumb –sunt incluse in baza protezei
 Suporți sublinguali –din sîrmă ,sau din acrilat (ca o extensie a bazei)
 Aripioare rigide sau elastic –sunt amplasate în spaț. Retromilohioidian

Succiunea limitată
Camerele cu vid-sunt realizate pe suprafața mucozală,prezintă diferite forme. Sunt
obținute prin diferite tehnici:
 Sistemul CAmba –sunt utilizate folii din cauciuc care se introduce
în canaluri realizate în baza protezei
 Gravajul Frankfurt(linia americană)-cuprinde întregul palat.
 Inelul de compresie Hentz-vizează zona centrală de sprijin
 Indiguirea distal
 Căptușirea cu materiale rezilente(elastic)
 Ventuze și camerele cu venil

Prafurile și pastele adezive

Sunt depuse pe supafața mucozală a protezei,în contac t cu saliva formează o pastă
mucilaginoasă care mărește forțele de coeziune a peliculei de salivă care la rîndul
mărește forța de adeziune.

Implanturile aloplastice

 Implaturi endoosoase –sunt amplasate in masivul osos si prin diferite procedee

servesc pentru fixarea sau ancorarea protezelor dentare.
 Implanturi subperiostale.

28.Metodele mecanice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,

caracteristica, importanța practică.
Sunt cele mai vechi metode de fixare.
*Arcuri intermaxilare - plăcuțe inguste din aur capetele carora se fixau intr-un mod
special în bazele protezelor, în zonele dintilor laterali.
Trauma mecanica a mucoasei obrajilor.
Retentia alimentelor necesita o igiena riguroasa.
*Spirale - au inlocuit arcurile. Prin elasticitatea lor actionau asupra protezelor cu o
anumita forta in plan vertical si in asa mod ajuta la fixarea lor pe maxilare. Dar nu
asigurau indeajuns fixarea protezelor. Dar si forta lor actiona permanent, prin bazele
protezelor, asupra campului protetic ce activa procesele de atrofie atat ale mucoasei,
cat si ale apofizelor alveolare.
Muschii ridicatori mereu se aflau intr-o stare de tonizare si intr-o perioada scurta
oboseau.
La fel retentia alimentelor.
*Îngrelarea protezei la mandibula prin inlocuirea dintilor artificiali din acrilat
cu dinti din aliaje inoxidabile (mai des la molari), ori confectionarea bazei protezei
metalice integre. Deseori declanseaza procesele reductive ale campului protetic.
În aceste cazuri se utilizeaza si fizarea protezei totale cu ajutorul radacinilor artificiale
din ceramica sau acrilat, care sunt fixate in baza protezei, si care se confectioneaza
dupa forma alveolei artificiale.
*Confectionarea protezei metalice integre & *Fixarea protezei cu ajutorul
radacinilor artificiale - descris mai sus
*Prin intermediul implantarilor - proteza aplicata pe pilonii implantului.

29.Metodele biomecanice de fixare și stabilizare a protezei totale

mobile, caracteristica, importanța practică.
La baza acestor metode se afla utilizarea unor formatiuni anatomice, ce asigură
retentia anatomica a protezei totale.
*Inaltimea, forma si volumul apofizelor alveolare
*Caracterul versantelor
*Bolta palatina
*Tuberozitatile maxilare
*Prezenta exostozelor
*Aplicarea crosetelor gingivoalveolare, cand apofiza alv in zona anterioara a maxilei
nu numai ca este pronunțată, dar se combina si cu o inclinare vestibulara exprimata.
Se pot folosi la maxila cand tuberozitatile maxilare sunt bine exprimate.
Pt ameliorarea fixarii protezei inferioare Kemeny a propus asa tip de croșete din
acrilat care se unesc cu baza protezei printr-o pârghie metalică elastică. Pîrghia trece
peste linia oblică internă si se situeaza in zona retroalveolară. Cu acelasi scop
Betelman a propus utilizarea spatiului sublingual, unde de la baza protezei (marginea
ei mediana) pornesc *aripioare din acrilat.
30.Metodele fizice de fixare și stabilizare a protezei totale mobile,
caracteristica, importanța practică.
Se bazeaza pe folosirea unor fenomene fizice prin intermediul carora se amelioreaza
mentinerea protezelor pe maxilarele edentate.
În cadrul acestor metode se refera mai mult la folosirea spatiului rarefiat si a
respingerii magnetice.
*Crearea spațiului rarefiat / camera vid - se bazeaza pe diferenta presiunii
atfmosferice si cea de sub baza protezei. Pt asta in vaza protezei pe suprafata interna
se creaza o camera, localizarea careia poate varia (de regula la mijloc in centrul de
greutate). În prezenta unui torus camera necesită circumscrierea formațiunii osoase.
La nivelul apofizei mandibulare camera se crează in dreptul M2 pt o perioada de
acomodare catre proteza.
Camera se face prin izolarea zonei respective prin aplicarea unei folii metalice pe
model in aceasta zona, de obicei 1-2mm grosime, in timpul confectionarii protezei.
Efectul vidului se micsoreaza pe masura ce camera se umple cu fibromucoasă
hipertrofiată sau de hiperplazia fibromucoasei.

*Disc de cauciuc- pt asigurarea fixării protezei, care se fixeaza pe supraf mucozala a

protezei. DIametrul e de 1,5cm si se fixeaza in baza protezei prin intermediul unei
capse.
Consecinte - inflamatii ale mucoasei, uneori chiar si perforarea bolții palatine.

*Utilizarea placutelor magnetice de forma cilindrica sau in forma de”U” -

plăcuțele magnetice sunt incluse in bazele protezelor la nivelul PM si M, bilateral,
asigurand astfel fixarea protezelor pe campurile protetice neretentive. Polii magneților
de acelasi sens se plaseaza față în față. Forma si localizarea magnetilor trebuie aleasa
minutior, pt a preveni apropierea polilor opusi cu proprietate de atractie, ce se poate
intampla la miscarea laterala a mandibulei.
Greutatea magnetilor - 20-40g.
Dozarea necorespunzatoare a fortei magnetice de respingere poate fi neeficientă
avand consecinte nocive.
Apare posibilitatea de remagnetizare pe parcurs.
In caz de edentatie totala unimaxilara doi magneți pot fi incorporati in proteza, iar altii
doi se implantează subperiostal, bilateral.

31.Metoda biofizica de fixare si stabilizare a protezelor

totale,caracteristica,importanta practica.

La baza acestei metode a fost pusa aplicarea legilor fizice de creare a unui vid pe
toata suprafata protezei datorita inchiderii marginale circulare a protezei ce vine in
contact cu fibromucoasa activ mobila a plicei trecatoare.

Metoda biofizica este una din metodele de baza ce asigura stabilitatea si mentinerea
protezei totale pe cimpul protetic in asociere cu metoda biomecanica.Metodele
mecanice si fizice fiind utilizate ca adjuvanti in cazul in care este imposibil obtinerea
stabilitatii si mentinerii protezei prin metodele ce se bazeaza pe principiile biologice

Astfel sigur ca conceptual sau mecanismul primar a metodei biofizice este crearea
unui vid intre cimpul rpotetic si suprafat protezei ca urmare a inchiderii marginale a
acesteia in zona mucoasei te trecere,insa ca fenomene suplimentaree a metodei
biofizice sunt succiunea si adeziunea

Succiunea - este fenomenul fizic de reținere a unui corp așezat peste un altul prin
crearea între ele a unui spațiu rarefiat (presiiune negativă).Diferența dintre presiunea
atmosferică și cea din interiorul acestui spațiu ,reprezintă forța care asigura contatul
dintre aceste două corpuri.Fenomenul dat se produce prin
închiderea(etanșierea)marginală la marginea liberă a unui corp (proteza)și
deformabilitatea corpului (protezei)care asigură expulzarea aerului și obținerea
presiunii negative.

Închiderea marginal se realizează:

 La maxilă mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac
vestibular ,mucoasa mobilă a obrajilor și buzelor,mucoasa neutră în zona
de trecere de la palatul dur la palatul moale.
 Mandibulă-mucoasa neutră de la nivelul fundului de sac vestibular și
lingual,mucoasa mobilă a obrajilor ,buzelor și planșeului bucal,mucoasa
treimii anterioare a tuberculilor piriformi.

Explicaţia fenomenului: aerul din cavitatea formată de pereţii interiori are o presiune
mai mică decît cea atmosferică.
Diferenţa dintre presiunea atmosferică şi cea a aerului din interiorul cavităţii
reprezintă forţa care împinge cele două corpuri să rămînă în contact.
Valoarea fenomenului de succiune este mai mare cînd:
1) diferenţa dintre presiunea atmosferică şi presiunea aerului din interior este mare; 2)
volumul spaţiului închis între cele două suprafeţe este mai mare.
Acest fenomen este aplicat la proteza totală (în cpecial la cea superioară), dacă
marginile protezei realizează o etanşiezare foarte bună la nivelul fundurilor de sac, iar
la maxilă şi în zona de trecere de la palatul dur la palatul moale.

Adeziunea este forța de atracție între molecule diferite :salivă-rășină acrilică,salivă-

mucoasa cîmpului protetic.

Adeziunea reprezintă atracția dintre 2 suprafețe aflate în contact foarte

strîns,determinată de forțele intermoleculare care acționează la distanțe relative mici.

Coeziunea este atracția care apare între moleculele de același tip sau între atomi,este
proprietatea substanțelor solide,lichide și gazoase de a se menține unite.

Adeziunea are o valoare direct proporțională cu mărimea suprafețelor aflate în

contact,este cu atît mai mare cu cît contactul bazei protezei cu mucoasa de sprijin este
mai intim.
In concluzie, adeziunea depinde de:
- punerea în contact a două suprafeţe solide foarte asemănătoare;
- existenţa unui strat subţire de lichid (saliva) între ele;
- aceste suprafeţe trebuie să aibă o tensiune superficială suficient de mare, care să
permită umectarea suprafeţelor;
- unghiul de contact dintre lichid şi suprafaţa solidă trebuie să fie nul sau extrem de
mic. Adeziunea la proteza totală apare mai ales la pacienţii edentaţi total cu o boltă
plată.
Suprafeţele verticale maxilare nu favorizează apariţia fenomenului de adeziune.
La mandibulă, în majoritatea cazurilor există o mică suprafaţă de adeziune.

Carte - Adeziunea: este reprezentată de forţa de atracţie intermoleculară ce se

manifestă la
nivelul a două suprafeţe puse în contact, între care există o peliculă de lichid.
Valoarea forţei de adeziune creşte în funcţie de următoarele elemente:
1)mărimea suprafeţelor,
2) paralelismul suprafeţelor,
3) grosimea redusă a stratului de lichid
4) viscozitatea lichidului.
Forţa de adeziune la maxilar are valoarea mult mai mare decît la mandibulă,
datorită dimensiunilor diferite a celor două cîmpuri protetice.
Fenomenul de adeziune apare dependent de fidelitatea materialului de amprentare

32.Zona de sprigin a cimpului protetic edentate total la

maxilla,caracteristica,importanta practica
La general
Cimpul protetic edentate total este alcatuit din tesuturile pe care proteza le acopera
si cu care vine in contact.
Cimpul protetic este impartit in doua zone differentiate din punct de vedere clinic si
morphologic fiecare zona avind o importanta speciala in functionalitatea protezei.

Cele doua zone ale cimpului protetic edentate toal sunt:

Zona de sprijin formata din componenta osoasa si fibromucoasa fixa.Zona de sprijin
este suprafat pe care se sprijina proteza si care preia maximul de presiuni rezultate
in cazul fucntiilot si parafunctiilot ADM.Ia suporta fortele vertical,orizontale si de
forfecare dare are oreceptie mai redusa decit ligamentele dentoalveolare incit
transmiterea de tip mucosos este nefiziologica
Suprafat zonei de sprijin a maxilei este de doua ori mai mare decit a mandibulei ceea
ce insemana ca fortele exercitate pe o unitate de suprafat la mandibular sunt de
doua ori mai mare decit la maxilla,ceea ce explica atrofia mai severe la mandibula.

Zona de succiune(de inchidere marginala) este situate la periferia zonei de spijin si

are o suprafata mai redusa fiind alcatuita de mucoasa aflata in fundurile de sac
vestibular si lingual si de o parte a mucoasei mobile a obrajilor,limbii si buzelor ce
iau contact cu proteza.In zonele de succiune trebuie subliniata existent unei benzi de
1-3 mm(uneori o linie) la trecerea dintre mucoasa fixa si cea mobile,numita
mucoasa pasiv mobile sau zona neutral.In acest sens deosebit de important este si
trecerea de la palatal dur la palatal moale cu rol important la inchiderea marginala a
protezelor totale superioare.

Zona de sprijin la maxilla

1.Crestele osoase reziduale
2.Tuberozitatile maxilare
3.Bolta palatine
4. Fibromucoasa

1.Rezulta din procesul alveolar dupa pierderea dintilor avind o morfologie individuala
in fucntie de etiologia,cronologia si modul in care s-au facut extractiile

Înălţimea:
*joasă (mai putin de 6mm),
*medie 6-12mm
* înaltă. 13-15mm
Creasta prezinta o muchie(coama),doua versante(extern si intern)
Versantul extern al crestelor alveolare edentate poate prezenta trei aspecte:
*Creastă retentivă vestibular - asociate cu o bolta adanca
*Creastă neretentivă vestibular asociate cu o boltă plată
*Creastă neutră - cu bolta de inaltime medie

Lăţimea: îngustă, medie, lată, hipertrofiată, atrofică.

In sectiune poate avea aspect:

*oval
*triunghiular
*patrat rotunjit
*ascutita(muchie de cutit),nefavorabila protezarii deoarece fortlee verticale se
descompun si duc la destabilizarea protezei

Resorbtia si atrofia crestelor alveolare sunt continuie dar mai lente la nivelul frenualui
labial superior si a frenurilor bucale ceea ce atrnasorma creasta alveolara sub forma de
pentagon.Atrofia la maxila este de tip centripet(concentrica)-mai intii are loc atrofia
placii externe apoi catre cea interna.

Forma crestelor poate fi:

*pentagon
*U,V
*asimetrice
*semicerc

2.Tuberozitatea maxilara se afla in zona posterioara a crestei alveolare

maxilare,spre suprafata externa a osului,poate lipsi datorita extractiei laboriase a
M3,m2 SAU POATE FI STEARSA.
Are trei poli
*vestibular
*distal
*caudal(inferior) cu rol in protezare

NB-tuberozitatile prea retentive in sens sagital si transversal precum si cele

procidente(dezvoltat polul caudal) se corecteaza chirurgical.
Tuberozitatile maxilare se acopera integral de catre baza protezei totale ce trebuie sa
ajunga pina la santul pterigomaxilar(intre polul distal si cirligul apogfizei pterigoide).
tuberozitatile sunt considerate zone biostatice deoarece nu prezinta procese marcate
de atrofie si rezorbtie

3.Bolta palatina-alta zona biostatica

Palatul dur este suportul osos al boltii palatine
*palat primar-oasele incisive-unirea lor cu treimea anterioara a palatului dur,la niveul
incisivilor laterali drept si sting da sutura incisiva
*palatul secundar –procesel palatine ale maxilei si lamele orizontale a osului palatin
formeaza sutura palatina transversa aflata in dreptul M2 superior.

Gaura palatina mare si gaura incisiva trebuie menajata de presiuni.

Pe marginea posterioara a palatului se afla spina nazala posterioara-unirea lamelelor
orizontale a osului palatin,in plan sagital avem sutura palatina media,care continua cu
sutura intermaxilara anterior si cu creasta vomerului posterior.

Marginea posterioară a bolții este formată din limita distală a lamelor orizontale ale
oaselor palatine. Pelinia mediană această margine prezintă o proeminență osoasă —
spina nazală posterioară — acoperită de mucoasă și care poate fi palpată. Proteza
totală maxilară trebuie să se întindă până la această marpine, fără să o depășească mai
mult de 1-1,5 mm.
În zona anterioară a bolţii, în urina atrofiei maxilare, se poate ajunge la spina nazală
anterioară.

Intre bolta palatina si crestele alveolare se distinge o angulatie moderata.

De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita
torus,sistematizata dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit daca
bza nu este foliata
geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a
suturii medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre
palatul dur si palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu

reziliență msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția
frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă
întotdeauna folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie
(denumită „linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie
creează mari dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.

Suprafata de sprijin adaugata de bolta palatina mareste adeziunea protezei si permite

repartizarea presiunilor cu o forta mai mica pe o unitate de suprafata.

In sectiune frontala avem diferite forme si adincimi,adincimea medie fiind de 15-17

mm,iar dupa forme
*adinca(ogivala)la pacienti cu anomalii ADM,obiceiuri vicioase,tulburari functionale
*medie( forma U)-benefica protezarii,forma se opune fortelor verticale si orizontale
si impiedica dislocarea protezei
*plata,stearsa-ca urmare a resorbtiei fiind intilnita la pacientii edentati neprotezati sua
protezati necorespunzator,pacientii parodontopati,etc

4.Firbomucoasa –acopera subtratul osos,cel dur dar si tesuturile moi,epiteliu pav

pluri cu lamina proprie si corion ce alcatuieste tesutul submucos avind glande,vase si
nervi plus face legatura cu periostul.

Mucoasa fixa (fibromucoasa aderenta) cu rezilienta redusa si care stabileste

contactul direct cu baza,se afla la nivelul boltii,crestelor alveolare si
tuberozitati.Mucoasa fixa este puyternic aderenta ,lipsita de insertii musculare si
prezinta keratinizare atit in cazul pacientilor neprotezati(contactul cu alimentele) cit si
la cei protezati datorita presiunilor si fortelor exercitate de proteza(forte de frecare)

Această mucoasă conține:

a)un epiteliu de de tip pavimentosstratificat, care are:
— un strat bazal sau germinativ cu celule turtite cu nucleu voluminos;
— corpul mucos al lui Malpighi, format din mai multe straturi de celule poliedrice;
— unstrat superficial de celule aplatizate.
b) corionul, țesut conjunctiv ce conține:
— unstrat reticulo-papilar cu prelungiri care pătrund în epiteliu;
— unțesut conjunctiv mai bine reprezentat, care poate adera la periost.
Corionul poatefi dens şigros,aderent la periost, la nivelul rugilor palatine(regiune suport de
presiuni pentru zdrobirea alimentelor cu ajutorul limbii).
Sub această mucoasă există țesuturile submucoase bogate în țesut glandular și adipos. La
maxilar ele sunt bine reprezentate în regiunea premolarilor(între sutura întermaxilară
şicreasta edentată)sau a molarilor (tot pe palat, între tuberozitate şi linia mediană).
Existenţa stratului submucos permite fibromucoasei să se deplaseze pe planurile profunde.
Aceasta are deci o reziliență crescută,

Mucoasa palatina se imparte in:

* zona anterioara 1/3 anterioara este puternic aderenta la os prin periost,la acest nivel
se afla papila incisiva ce protejeaza gaura omonima cu formatiunile ce o parasesc,este
zona ce de obicei se foliaza pentrua o feri de presiuni si mai avme si rugile cu rol in
fonatie.Mucoasa la acest nivel are o rezilienta redusa de 0,1-0,2 mm.
*zona medie-mucoasa neteda,subtire,aderenta de os,este tipul de mucoasa prezenta si
pe rafeul median ce acopera sutura ,si este necesar folierea
*zona posterioara 1/3 post,zonele lui Schroder-mucoasa cu rezilienta crescuta datorita
grosimii mari a stratului submucos,avem numeroase glande salivare mici(aaprox 250)
,este favorizata adeziunea protezei datorita succiunii,,La limita distala a acestei zone
spre palatul moale se afla cele doua fovee palatine,doua depresiuni mici cu rol in
delimitarea palatului dur de cel moale.In regounea premolarilos se gasesc si zonele lui
Lejoeux bogate in tesut adipos

Zona glandulara a lui Schröder În regiunea molarilor se afla zonele lui Schroder cu
mult tesut glandular si adipos.. Rezilienta acestei zone este crescuta. In grosimea
mucoasei exista o multime de glande salivare. La acest nivel se gasesc aproximativ
250 de orificii de deschidere ale glandelor salivare mici. Acestea secreta mucina, fapt
benefic in protezarea totala, deoarece mucina favorizeaza mentinerea protezei pe
camp.

Mucoasa crestelor si tuberozitatii are o rezilienta de aprox 0,2 mm cu avriatii,la

nivelul verstantului palatinal avel acelasi tip de mucoasa ca si in treimea medie a
boltii,mucoasa fibroasa,aderenta la os.In cazul apcientilor protezati incorect aceasta
mucoasa suporta presiuni mari si forte de frecare ce duce fie la subtierea acesteia sau
fie hipertrofia cu pierderea aderentei osteoperiostale ce duce la instabilitatea
protezei.Astfel apar creste balante ce sufera procese inflamatorii iar suportul osos
distanta de proteza un proces de resorbtie.Aceste creste de regula apar in zona frontala
si au o rezilienta crescuta. Alta cauza de dezvoltare a cestei formatiuni este: * În caz
că mucoasa nu urmează în evoluția saatrofia osoasă, deasupra crestei alveolare(în
special frontale) rămâne unstrat de mucoască balantă („creastă de cocoș“), ce pune
mari problemela amprentareași apoi la stabilizarea protezei, necesitând de multe ori
excizia chirurgicală preprotetică.

33.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentate total la

maxilla,caracteristica,importanta practica

1.Mucoasa pasiv mobile

2.Mucoasa mobile
3.Zonele functionale

La nivelul mucoasei pasiv mobile se realizeaza inchiderea marginala a protezei totale

pe fata interna a protezei deoarece se poate creea la acest nivel succiunea:mucoasa
pasiv mobile are mobilitate redusa,resut submucos lax si lipsa insertiilor musculare
inchiderea marginal ape fata externa se face cu ajutorul mucoasie mobile ce
tapeteaza buzele ,obrajii,fii mobilizata de insertiile musculare.Sensul este de a nu
extinde niciodata marginile unei proteze in zona mucoasei mobile

1.Mucoasa pasiv mobila este situate la periferia cimpului protetic la limitele

suprafetei acoperite de mucoasa fixa si la trecerea spre mucoasa mobile avind o
consistenta mai laxa.Se prezinta sub forma unei bandelete late de 1-3 mm,de-a
lungul rebordului vestibular a crestei alveolare.La nivelul fudului de sac vestibular si
la limita dintre palatal dur si cel moale are aderenta mai redusa la periost si de aceea
poate fi mobilizata de medic sau in cursul miscarilor functionale prin intermediull
formatiunilor musculotendinoase din apropiere.Culoarea este un pic mai putin
intense decit cea a mucoasei mobile care este mai vascularizata. În profunzime,
mucoasa acestei zone are țesut submucos lax care ii permite sa alunece pe planul
osos.Cu cat această zonă este mai lată, cu atat fenomenul de succiune se poate
instala mai usor.

2.Mucoasa mobila este reprezentată de restul mucoasei care tapetează cavitatea

bucală şi care poate fi mobilizată în toate sensurilefiindca este mucoasa
obrajilor,buzelor,acopera frenurile,bridele,fundul de sac vestibular si lingual etc.
Mucoasa mobilă tapetează restul cavității bucale, conținând o mare cantitate de
țesuturi submucoase,vase,nervi, formaţiuni musculare sau ligamente. Aceste
elemente musculo tendinoase pot mobiliza mucoasa în toate sensurile.
Această zonă de mucoasă mobilă nu va putea fi acoperită niciodată de către
proteză, deoarece ar prejudicia închiderea marginală şi ar produce ulceraţii ale
mucoasei şi leziuni ale musculaturii subiacente.

3.Zonele functionale periferice

a)Vestibulara centrala Este delimitat posterior de cele două frenuri bucale (drept şi
stîng) şi este împărţit de frenul buzei superioare în două porţiuni. Evidenţierea
corectă a dimensiunilor acestui spaţiu se face prin îndepărtarea uşoară a buzei
superioare şi nu prin tracţiuni energice la etapa amprentării funcţionale.

Importanta
Grosimea lingurii individualeta acest nivel şi, respectiv, a viitoarei proteze trebuie să
țină seama de considerentele fizionomice ale cazului respectiv. În această zonă frenul
buzei superioare trebuie ocolit cu atenţie, pentru a nu mobiliza proteza. La acest nivei
marginile. protezei trebuie rotunjite și bine netezite, evitându-se astfel producerea
leziunilor de decubit.

Sau
Vestibulul labial - reprezintă zona vestibulară cuprinsă între cele două frenuri bucale,
fiind împărţită în două zone, rareori simetrice, de către frenul buzei superioare.
Lăţimea fundului de sac, deci grosimea protezei la acest nivel, este în funcţie de
considerente fizionomice şi este influenţată de gradul de atrofie.
Importanta banuiesc ca e asta virgula hz - — prezența frenurilor buzei superioare şi
bucale
laterale, care trebuie ocolite cu grijă pentru a se obține o bună menţinere și stabilizare
a protezei în timpul funcţiilor şi pentru a se evita apariția leziunilor de decubit.

b)Vestibulara laterala Este situat mai anterior faţă de spaţiul Eisenring. Este delimitat
posterior de apofiza zigomatico-alveolară şi anterior de frenul bucal. Acest fren este
pus în evidenţă prin tracţiunea obrazului în afară şi la etapa amprentării trebuie ocolit
cu baza protezei.

Este situat mai anterior faţă de spaţiul Eisenring. Este delimitat posterior de apofiza
zigomato-alveolară şi anterior de frenul lateral (bucal).
Frenul lateral poate fi pus în evidenţă numai dacă obrazul este tras în afară.
Marginea protezei trebuie să ocolească frenul bucal, în caz contrar proteza va fi
mobilizată şi se vor produce ulceraţii şi traumatizării ale acestuia.
Dacă grosimea protezei este corespunzătoare spaţiului, atunci se asigură o bună
închidere marginală.

c) Punga Eisering Spaţiul retrozigomatic (punga lui Eisenring) este delimitat posterior
de şanţul pterigomaxilar şi anterior de apofiza zigomatico-alveolară.

Modelarea funcţională a amprentei acestei zone se face prin balansarea mandibulei

într-o parte şi alta bineînţeles după deschiderea gurii. În timpul balansării mandibulei
apofiza coronoidă a mandibulei ajunge în dreptul pungii Eisenring modificîndui
lărgimea (mai ales cînd tuberozitatea este foarte proieminentă vestibular).
Pentru realizarea unei bune menţineri a protezei în această zonă distală a cîmpului
protetic este necesar ca întreg spaţiul să fie ocupat cu baza protezei
Este o zonă cu mobilitate foarte mică, mucoasa fiind pusă în mişcare nu prin
tracţiunea obrazului, ci prin deschiderea gurii şi balansarea mandibulei dintr-o parte în
alta.
Dacă grosimea protezei este corespunzătoare spaţiului, atunci se asigură o bună
închidere marginală şi pe faţa externă a protezei

In cazul atrofiei marcate a crestei alveolare, aceasta creasta zigomato-alveolara poate

interfera cu structurile campului protetic. Aceasta se situeaza aproape de coama
crestei. Aici, mucoasa bucala este foarte subtire
Suplimentar

Punga lui Eisenring

Este situata intre apofiza zigomato-alveolara si spatiul paratuberozitar. Aceasta zona
este mai larga decat cea din zona vestibulara laterala. Pe masura ce creasta reziduala
se resoarbe, latimea acestui spatiu creste. Aceasta zona ia nastere datorita incrucisarii
fibrelor musculare ale maseterului cu cele ale buccinatorului.
In miscarile de deschidere a gurii procesul coronoid coboara si ingusteaza zona pungii
lui Eisenring si zona paratuberozitara. Amprentarea acestei zone poate prezenta erori
de reproducere a acesteia.
De aceea se recomanda in amprentarea preliminara sa se introduca in aceasta zona cu
ajutorul aratatorului cate o cantitate de alginat, dupa care se aplica lingura pe campul
protetic. In timpul amprentarii pacientul va deschide si inchide gura, pt. ca procesul
coronoid sa modeleze marginea amprentei din aceasta zona.

d)Zona functionala distala cunoscută şi sub numele de zonă sau linie Ah este limita
posterioară a cîmpului protetic maxilar şi reprezintă zonă de reflexie a vălului palatin
faţă de palatul dur.
Această limită posterioară este o „zonă” cînd lăţimea ei constitue o bandă neuniformă
d 2-5 mm, sau o linie, cînd banda este foarte îngustă.
Zona distală (linia Ah) este zona cea mai posterioară a câmpului protetic maxilar şi
este dominată de existenţa formaţiunilor mobile ale vălului palatin, reprezentând linia
de reflexie a vălului palatin. Zona de închidere distală este reprezentată de cele două
şanţuri pterigomaxilare şi de linia vibratorie a vălului palatin.

Limita distală nu trebuie depăşită către posterior deoarece proteza va fi mobilizată cu

uşurinţă de către mişcările vălului palatin, nemaivorbind de durerile şi tulburările
fonetice care apar.
Pentru determinarea zonei de închidere distală se inspectează poziţia de repaus a
vălului palatin sau se poate executa manevra Valsalva (pacientul suflă pe nas în
condiţiile în care nările sunt pensate).
Zona de închidere distală, oricât de favorabile ar fi condiţiile de protezare, este
regiunea cu cea mai slabă închidere marginală a protezei maxilare, la acest nivel
obţinându-se numai o închidere internă (prin înfundarea marginii protezei în ţesuturile
moi reziliente).
Unii autori declara ca proteza nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 mm de la debutul acestei
zone daca aceasta este sub forma de banda,si trebuie sa fie exact la limita acestaia
daca este sub forma de linie
Landa descrie trei porţiuni ale vălului palatin în repaus sau deosebită importanţă
practică:
a) o poziţie orizontală care prelungeşte aproape în acelaş plan palatul dur. În acest caz
se întîlneşte o zonă cu lăţime 2-5 mm favorabile realizării unei bune închideri
marginale.
b) o zonă de înclinare oblică, în care palatul moale cade ca o perdea dincolo de
marginea posterioară a lamelor orizontale palatine. În acest caz limita posterioară a
cîmpului protetic se reduce la o simplă linie, iar foveele palatine rămîn situate
posterior faţă de ea. Închiderea marginală se face cu mare greutate.
c) o zonă de înclinaţie medie (între cea orizontală şi cea oblică) cu evidente avantaje
faţă de prcedentă.
Deoarece închiderea marginală posterioară reprezintă o condiţie esenţială pentru
menţinerea protezei totale superioare (cheia menţinerii acestei proteze), delimitarea
zonei sau liniei Ah are o deosebită importanţă.

La pronunțarea vocalei„a“ saua fenomenului „Ah“intră în acţiune ridicătorii și tensorii

vălului palatin, permițânddelimitarea prin inspecție a palatului dur de palatul moale.
Această manevră constituie un procedeu de modelare funcţională a amprentei
maxilare. Delimitarea dorsală se poate face și prin manevra inversă, de coborârea
vălului palatin (manevra Valsalva), și în acest caz se poate observa cu ușurință
trecerea dintre palatul durși palatul moale,
O metodă foartesigură de delimitare a zonei distale este aceea care combină
palpareacu inspecția. Se începecu plasarea latului sondei imediat retrotuberozitat În
acest loc se trasează cu creionul o linie Curbăcu convexitatea posterioară. Se observ
apoi foveele palatineși se desenează o linie
curbă, de asemenea, cu convexitatea posterioară, imediatînapoia acestor fovee
Se unesc apoiîntre eleliniile deja trasate.
Decele mai multe ori, această delimitare grafică va corespunde cu situația reală
anatomică. Pentru verificarea ei, după desenare se face și manevra Valsalva,
permițând corectarea delimitărilor corespunzătoare.

Sintetizând caracteristile zoneidistale, putem spune următoarele:

* Zona distală estesediul închiderii sau îndiguirii posterioare, denumită de Green
„posterior damming“.
* Această închidere marginală are rol esențial în menţinerea protezeitotale superioare,
de aceea i se mai spune și „cheia menținerii protezei superioare“.
* Spre deosebire de zona vestibulară, în zona distalăexistă o slabă închidere marginală
(chiar atunci când sunt condiții favo- “ rabile), din cauza prezenţei mușchilor
văluluipalatin, ce aufibre perpendiculare pe periferia câmpului protetic şi care solicită
mereu această închidere.
* Etanșeizarea marginilor protezei se face numai pe partea internă (între mucoasă şi
margini), lipsind închiderea externă.

34.Zona de sprigin a cimpului protetic edentate total la

mandibula,caracteristica,importanta practica

Zona de sprijin mandibular este divizata in:

Substratul osos
*creasta alveolara reziduala
*linia oblica externa
*apfizele genii(spina mentoniera)
*linia milohioida
*torusurile mandibulare
*triunghiul retromolar
Substratul mucos
*mucoasa fixa
*zona tuberculului piriform

Creasta alveolara reziduala ,forma de parabola,se itninde de la un triunghi

retromolar la altul si face parte din corpul amndibulei si cele 2/3 anterioare ale
tuberculului piriform(in 1/3 posterioara are loc insertia fibrelor ligamentului
pterigomandibular).Crestele edentate au urmatoarele caracteristici.
*inaltimea de 48-52 mm
*latime variabila(ingusta,medie,lata,hipertrofica,atrofica
*In sectiune poate avea aspect:oval ,triunghiular, patrat, rotunjit ascutita(muchie de
cutit),nefavorabila protezarii deoarece fortlee verticale se descompun si duc la
destabilizarea protezei
*Forma crestelor poate fi:
*U,V
*asimetrice
*semicerc
Atrofia crestelor este centrifuga in detrimentul versantului lingual de aceea uneori
plnaseul bucal herniaza iar sprijinul protezei este asigurat de verstantul vestibular.
Atrofia este mai accentuata in zona frontala si la mijlocul ramului orizental al
mandibulei.
In caz de resorbtie accentuata a crestei gaura mentoniera poate ajunge pe creasta
endentata si in acest caz pt protejarea fascicolului se impune folierea zonei sau
corectarea chirurgicala.Atrofia crestei este mai accentuata aici decit la maxila datorita
unei vascularili mai reduse plus pierderii mai precoce a dintilor.

Linia oblica externa aflata pe fata externa a corpului mandibueli ,de la nivelul
eminentei mentoniere pina la marginea anterioara a ramurilor cu care se continua in
dreptul alveolelor molarilor 3.aici se insera muschii pielosi cum ar fi cel coboritor a
buzei inf,coboritor a unghiului gurii,platisma si muschiul buccinator. În caz de aizofie
accentuată a crestei
edentate, inserția buccinatorului se apropie de creastă și, astfel, între mucoasași
periostul
care acoperă creasta, se pot găsi și fibre musculare. Linia oblicăexterna
coboară anterior în continuarea marginii anterioare a ramurii ascendente până în
dreptul găurii mentoniere.
. Deasupra acestei linii se găsesc inserțiile buccinatorului, dar dispoziţia lor se
situează paralel cu periferia câmpului protetic şi nu împiedică extensia protezeiîn
această regiune

Apofizele genii-se afla de o parte si altaa liniei mediane pe fata interna a mandibulei
si alcatuiesc spina mentoniera.pe apofizele genii superioare se insera genioglosul iar
pe cele inferioare geniohioidul.

Linia milohioida-porneste de la apofizele genii de o parte si alta sub forma de o

creasta osoasa cu traiect ascendent pierduta distal de ultimul molar,mai fiind
numita linia oblica interna.Impreuna cu marginea anterioara a ramului ascendent
asigurind doua laturi ale triunghiului retromolar.In portiunea anterioara a liniei se
inserva fascicolul milohiod a contrictrului faringian si partial ligamentul
pterigomandibular,plus fibrele muschiului milohioid (fibrele se inseră perpendicular
la periferia câmpului. protetic). Creasta milohioidianăreprezintă, pentru majoritatea
autorilor, limita pânăla care se poate întinde — în regiunea linguală — proteza
mandibulară. Acestlucru este argumentat de faptul că de cele mai multe ori această
creastă este proeminentă, ascuțită,
sensibilă și pe ease inseră mușchi puternici care pat mobiliza ușor proteza.

Torusurile mandibulare- sun proeminente osoase inconstante ,deasupra liniei oblice

interne in dreptul PM,avind dimensiuni variate acoperite cu mucoasa subtire.In
functie de situatia clinica ele trebuie ocolite,foliate sau corectate chirurgical. Ele
creează dificultăți în protezare
(baza protezeicare acoperă torusulprovoacă mereu leziuni de decubit); deaceea se
recomandă preprotetic exereza lor chirurgicală.
Acest lucru este recomandabil, chiar dacă de multe ori torusul se reface.
 Triunghiul retromolar- Marginea ant. a ramurii ascendente a mandibulei formeaza
impreuna cu partea posterioara a liniei milohioidiene trigonul retromolar.

Tuberculul piriform

. In constituirea lui intra: ligamentul pterigomandibular, fibre tendinoase ale muschiului temporal,
fibre ale buccinatorului, milohioidianului si constrictorului sup. al faringelui, formatiuni glandulare.

Tuberculul piriform apare dupa pierderea ultimului molar. La dentat, distal de ultimul molar (molarul 2 sau 3)
se afla papila retromolara. Aceasta nu trebuie confundata cu tuberculul piriform (care exista doar la edentat).
Distal de papila retromolara se afla o mucoasa sub care se gaseste zona glandulara retromolara.Tuberculul
piriform este o zona complexa cu insertii multiple si glande retromolare.
Tuberculii piriformi sunt zone biostatice. Procesul de resorbtie si atrofie de la acest nivel se desfasoara mai
lent decat la nivelul crestelor reziduale. Vestibular de tuberculul piriform pot apare fibre musculare ale maset
Tuberculii piriformi prezinta zone de consistente diferite. Treimea ant. este acoperita de o fibromucoasa fixa.
Intre treimea mijlocie si cea post. incepe insertia ligamentului pterigomandibular.
De aceea, inchiderea marginala in zona distala se realizeaza intre treimea mijlocie si cea post. a tubercului pir
Pe ultimul centimetru al bazei protezei totale mandibulare nu se monteaza dinti, pentru a prelungi
"viata" tubercului piriform.

Importanta
Acest tubercul are la început o poziție oarecum orizontală, cu un substrat .0sos
acoperit de o mucoasă groasă aderentă la periost, În porțiunealui superioară
seinseră
ligamentul pterigorandibular. Tuberculu! piriform ia naştere ca formaţiune
distinctă prin atrofia mai redusă a pereteluidistalal alveolei molarului trei inferior.
Pe măsura atrofiei osului alveolar din imediata vecinătate, tuberculul capătă o
poziție oblică sau chiar verticală. Substratul său ososse reduce,iar mucoasa
acoperitoare
din fibroasă poate deveni moale și balantă.
În orice situaţie, această zonă anatomică trebuie acoperită de proteză. Limita pânăla
care poatefi acoperit tubercululeste treimea sa posterioară, deoarece în această
treimese inseră de obicei ligamentulpterigomandibular.

Concluzie tuberculul piriform este o formative inexistenta la dentat si apare la

edentate dupa extractia ultimului molar mandibular,fiind o preminenta osoasa
acoperita de mucoasa divizat in 3 compartimente.Acest este insclus atit in zona de
sprijin osoasa cit si cea mucoasa datorita faptului ca prezinta ambele particularitati
de sprijin a protezei.Proteza trebuie sa acopere maxim 2./3 anterioare a tuberculului
deoarece treimea posterioara este sediul de insetiei a fibrelor filamentlui
pterigomandibular

Zona desprijin mandibulară este delimitatălingual, plecând dela posterior către

anterior, de următoarele regiuni anatomice:
— în dreptul tuberculului piriform se găsește nișa linguală retromolară, folosită
de unii autori pentru extensiunea protezei;
— anterior se găsește spaţiul lingual lateral, unde proteza se poate întinde uneori
mai jos delinia milohioidiană;
— şi mai anterior, de o parteși de alta a liniei mediane, se găseşte zonalinguală
centrală.

Substratul mucos
Mucoasa fixa
Substratulmucos al zonei de sprijin mandibulare nuesteatât de aderent cala maxilar.
Din cauza atrofiei mai rapide și mai accentuate a osului alveolar mandibular,
mucoasa poate deveni mobilă pe suprafața periostală și
poateformacute,bridelongitudinale paralele cu creasta. Acestea se întâlnesc mai ales
în zona molară a crestei edentate, Prezenţabridelorlongitudinale obligă practicianul
săfoloseascătehnicispeciale de amprentare, care înlesnesc marginalizarea acestor
bride și folosirea lor la închiderea periferică. ” În alte cazuri, osulalveolar se atrofiază
atât de mult, încât nu mai rămânenimicdin el, iarîn locul creste;cu substrat ferm osos
rămâne doar o creastă mucoasă subțire şibalantă.

Mucoasa fixa este cea care acopera crestele edentate(muchia si versantele) si

reprezinta particularitati in sensul ca are uneori o dimnesiune extreme de redusa-
citiva mm si o rezilienta diferita:redusa pe muchie si versantul lingual si crescuta pe
versantul versitbualr prezentind si o relative mobilitate cu glisare pe periost.Mucoasa
fixa nu urmeaza intodeauna resrbtia si atrofia suportului osos astfel ca pot aparea
pliuri(bride) longitudinale la nivelul crestei si chiar creste balante,pot de asemenea
hernia glandele sublinguale.
Pe linga mucoasa fixa a crestelor endentate la mandibular se mai gaseste o zona
tapetata de mucoasa fixa,aceasta fiind zona tuberculului piriform in treimea sa
anterioara fiind acoperit cu mucoasa fixa cu rezilienta buna si are arientare
orizontala cee ce permite extinderea bazei cu acoperirea acestei regiuni respective
participind la fenomenul de sprijin a protezei cit si la inchiderea marginala.

Zona tuberculului piriform implicate atit in sprijinul cint si inchiderea marginala a

protezei totale.Treimea anterioara a tuberculului este acoperita de fibromucoasa
fixa cu rezilienta buna si orientare orizontala si de aceea poate fi folosita in
protezarea totala,in a doua treime incepe schimbarea directiei si gradului de fixare a
mucoasei si ea poate fi folosuta doar daca corespunde iar treimea posterioara este
constituita de instertia ligamentului pterigomandibular si are directive vertical fiind
mobilizata la deschiderea gurii.de ceaa baza unei proteze trebuie sa cuprinda cel
mult 2/3 anterioare.
Lejoyeux clasifica tuberculuii in 4 clase:
I-favorabili,Fermi,aderenti la periost,cenvexi,acoperiti de mucoasa groasa
II-mai putin favorabili,usor convexi,mai mobile si mai comprimabili dar apti de a fi
utilizati
III-cu valoare scazuta datorita calitatii deficitare a tesutului submucos,a insertiei
joase,anterior a ligamentului respective .
IV-fara valoare,cvasiexistenti,deci inutilizabili

Zona tuberculului piriform ocupă de fapt regiunea molarului de minte inferior. Este
delimitată anterior de o linie imaginară care trece înapoia feţei distale a molarului de
12 ani şi intersectează spre vestibular linia oblică externă, iar spre lingual linia
milohioidiană. Posterior tuberculul este delimitat de inserţia ligamentului
pterigomaxilar. Imediat după pierderea ultimilor molari, tuberculul piriform are o
poziţie orizontală, iar pe măsura atrofiei crestei alveolare, poziţia tuberculului devine
din ce în ce mai verticală. Mucoasa acoperitoare poate fi destul de groasă, cu
anumită duritate, dar atunci cănd pierde legătura cu periostul devine mobilă,
nepermiţînd realizarea unei închideri marginale corecte.
1)proteza acoperă tuberculii
2)acoperă 2/3

35.Zona de inchidere marginala a cimpului protetic edentate total la

mandibula,caracteristica,importanta practica

Mucoasa pasiv mobile

Mucoasa mobile
Zonele functionale
*Vestibulara central
*Vestibulara laterala 2
*Lingual central
*Linguala laterala 2
*Zona tuberculului piriform 2

Musculatura existent la periferia cîmpului protetic are grupe musculare cu fibre

inserate
perpendicular pe această periferie

Mucoasa pasiv mobile

Trecerea de la mucoasa fixa la cea pasiv mobile si mobile este mai greu de
determinat la mandibular delimitarea obtinunduse uneori doar la faza de
amorentare functionala.
Campul protetic edentat total contine laperiferie zona de succiunesaudeоnchidere
marginala, zonaоn care se face trecerea dintre mucoasa fixa .i cea mobila. Aceasta
„trecere“ este reprezentata de mucoasa pasiv-mobila, tapetatacuun.esut submucos
care-i permitesa fie mobilizata fa.a de planul osos subiacent, Aceasta mobilizare
poate fi facuta la forma.iunile musculo-tendinoase din vecinatatesau prin ac.iunea
de modelare
functionala executata de medic.
Mucoasa pasiv mobile situate pe verstantele vestibulare a crestelor edentate are de
regula o latime de 1-3 mm fiind situate in apropierea fundului de sac vestibular.
Lăţimea marea bandeletei de mucoasă pasiv-mobilă șisituarea ei cât mai aproape
de fundul de sac favorizează apariția succiunii. O lăţime redusă (o simplă linie)
îngreunează
mult reuşita închiderii marginale. La mandibulă, delimitarea dintre
mucoasa fixă și cea mobilă estede multeori greu de făcut, în special lingual, creând
dificultăți în realizarea închiderii marginale.
Mucoasa mobilă are un bogatțesut submucos, sub ea trecând nenumărate
formaţiuni
musculo-tendinoase. Ea acoperă restul cavităţii bucale. Poate fi mobilizată în toate
sensurile și are rol în obținerea închiderii marginaleexterne, aplicându-sepe faţa
externă
a protezei. Din cauza mobilității şi a compoziției, ea nutrebuie să fie acoperită de
proteză
(apar leziuni dedecubit graveși se prejudiciază menținerea și stabilitatea protezei)

Zonele functionale Pentru realizareaînchiderii marginale la proteza totală — atât de

necesară menținerii ei —esteobligatorie cunoaşterea funcţionalității
zonelorperiferice ale câmpuluiprotetic — așa-numitele zone funcționale, '
Acestea sunt dominate de prezența și de acțiunea unor formațiuni musculare
deosebit
de importante, care trebuie mai întâi cunoscutepentru a înțelege nai bine
necesitatea
nenumăratelor manevre de adaptare și amprentare, modalitatea de montare a
dinților, conformarea bazei protezeietc Musculatura existentă la periferia câmpului
protetic are grupe musculare cu fibre înserate perpendicular pe această periferie
(atât pe toată întinderea zonele linguale,cât și frontal vestibular).. Vezi intrebarea cu
muschii orofaciali

Vestibulara centrala se caracterizează printr-un fund de sac îngust care tolerează

grosimi corespunzătoare ale lingurii individuale.Se situiaza intre cele doua frenuri
bucale si e separate de frenul buzei inferioare Pentru a evalua adâncimea fundului de
sac, pacientul are gura închisă şi buzele relaxate în contact uşor, iar medicul răsfrânge
buza inferioară în afară apreciind înfundarea lui, lăţimea mucoasei pasiv-mobile şi
nivelul de inserţie a frenului labial.
Zona vestibulară centrală (labială) este dominată pe de o parte de acţiunea muşchilor:
1)triunghiular, 2)patrat al buzei inferioare, 3)muşchiului bărbiei, care modifică
esenţial mobilitatea fundului de sac vestibular, iar pe de altă parte de tonicitatea
uneori foarte mare a orbiculatorului buzelor care are o insertie orizontala a fibrelor si
asigura o inchdiere externa
Acţiunea acestor muşchi este defavorabilă amprentării şi apoi menţinerii şi stabilităţii
protezei,
Tot în această zonă există adesea frenul buzei inferioare, în caz de necesitate el poate
fi îndepărtat chirurgical. Excizia chirurgicală se recomandă a fi făcută după ce s-a
confecționatproteza, aceasta devenind un adevărat conformator care dirijează
vindecarea,
stabilind o anumită adândime a fundului de sac.

Vestibulara laterala de la frenul bucal la tuberculul piriform(linia imaginara distala

de molarul II,dominate de prezenta insertiei buccinatorului cu orientare paralela cu
marginea protezei .,este o zona ampulara mai numita punga Fish si permite o lungime
si o grosime favorabila bazei la acest nivel,marginea protezei trebuie sa ajunga la
nivelul liniei oblice externe,in aceasta zona fundul de sac are o
mobilitateredusa,frenul bucal de asemeenea,astfel fiind conditii optime de amprentare.

Zona tuberculului piriform ocupă de fapt regiunea molarului de minte

inferior ,delimitate anterior de o linie imaginara ce trece distal de mlarul 2 iar
posterior de insertia lig.pterigomandibular,vestibular de linia oblica externa si lingual
de cea milohioidiana.Inserrtia in dinamica a ligamentului ofera limita distala a bazei
proteze pe 2/3 anterioare. Imediat după pierderea ultimilor molari, tuberculul piriform
are o poziţie orizontală, iar pe măsura atrofiei crestei alveolare, poziţia tuberculului
devine din ce în ce mai verticală. Mucoasa acoperitoare poate fi destul de groasă, cu
anumită duritate, dar atunci cănd pierde legătura cu periostul devine mobilă,
nepermiţînd realizarea unei închideri marginale corecte.,aceasta se intimpla in caz de
atrofii.
Zona tuberculului piriform este în esenţă atât o zonă de sprijin, câtși o zonă de
închidere marginală, participând la stabilizareași la menţinerea protezeitotale,
Examinarea ligamentului se face cu gura deschisa si se examineaza
*directia
-orizonta-favorabil
-oblic-favorabil
-vertical
8nivelul insertiei
*rezilienta mucoasei prin palpare

Regiunea lingual posterioara a tuberculului alcatuieste nisa retromolara sau spatial

retromilohioid*in prelegere la fel e dat ca zona functionala.
deoarece se afla posterior de milohioid extinderea bazei in aceasta zona asigura
stabilitate dar de multe ori ea poate fi utilizata in mica masura sau deloc deoarece de
regula este un spatiu retentive cu mucoasa rezilienta si numar mare de muschi ce
interfereaza(palatoglos,stiloglog,constrictor superior faringe) astfel ca extinderea
bazei in aceasta zona poate creea dureri la deglutitie,cu iradiere in regiunea faringiana
si auriculara.
Dupa Neil raportul nisa retromolara-linia oblica interna poate fi
1.coborit,intre aceste doua structure avem un spatiu minim de 1,25 cm in pozitie usor
protrudata a limbii favorabil protezarii
2.mediu,mai putin de 1,25 ,mai putin favorabil
3.ridicat,nisa si linia au acelasi nivel,nefavorabil protezarii

Zona linguala central situata intre liniile imaginare dintre PM1 si C se întinde pe o
distanţă de 3 cm (1,5 cm în stînga şi 1,5 cm în dreapta liniei mediane),zona dominate
de insertia perpendicular a genioglosului pe apofizele genii sup ce exercita o forta
foarte mare pe o suprafata redusa,de ceea baza protezei in aceasta regiune trebuie sa
fie groasa pentru a asigura dispersarea presiunilor pe o suprafata mai mare ca sa evite
leziunilor de decubit si deplsarea protezei,plus sa asigure o inchidere marginala mai
buna.deasemenea mischiul genioglos prin miscarile limbii determina modificari ale
fundului de sac la acest nivel,cu diferente intre adincimea lui in repaus si in protractie
a limbii.
Dupa Wright avem doua situatii:
*pozitie anterioara 65 % pacienti- limba acopera planseul,marginile laterale sunt pe
creasta edentate,virful In contact cu versantul lingual in reg frontalaa,in acest caz in
repaus ilimba determina o inchidere marginala buna iar in kiscarile functionale
modificarile sacului sunt minime
*pozitie retrudata-nu se obtine inchiderea in repaus in zona central.
Pentru a se asigura o bună menţinere a protezei mandibulare, marginea linguală a
protezei trebuie să aibă un contact permanent cu mucoasa planşeului bucal, atît în
repaus cît şi în poziţia de protracţie a limbii.

In timpul amprentarii ,adaptarea lingurii individuale si amprentarea functionala nu

utilizeaza protractia maxima a limbii ci numai umezirea rosului buzelor,deoarece
miscarea de protractie maxima nu apare in timpul functiilor ADM

Schreinemakers insa recomandă ca amprentarea funcţională a acestei zone să se facă

cerînd pacientului să execute protracţia maximă a limbii.
Școala de Protetică Dentarădin București experimentând această metodă, ajungela
concluzia
că ea asigură o bună închidere marginală doar în situația în care există o poziție
constantă anterioară a limbii în repaus, deoarece forma și poziția fundului de sac
lingual prezintă modificări minime între poziția de protracţie și cea de repaus ale
limbii anterioare.
Dinpăcate,situația se complică atunci când limba ia constant în repaus o poziţie
posterioară. În această situație rămâne un spaţiu de 1,2-2,5 cm între vârful limbii și
creastă. La o mișcare de protracție, spatial se reducefoarte mult.
Pentru a asiguraun contact permanent între proteză şi mucoasa planșeului, atât în
repaus, câtşiîn poziția de protracție a limbii (obiectiv esenţial al protezării)
estenecesară de această dată o modelare funcțională a amprentei doar prin plimbarea
limbii pe mânerul lingurii individuale sau cel mult prin umezirea cu limba a roșului
buzei inferioare. În acest fel, cu multă străduință, se realizează o modelare închiderii
marginii care asigură menţinereaatâtîn repaus, cât și
în momentele de funcționalitate a limbii.
Dealtfel, s-a observat că mișcarea de protracție maximă a limbii recomandată de
Schreinemakersare o semnificaţie funcțională redusă, fiind foarte rar efectuată de
pacienţi.
În această zonă linguală centrală, realizarea unei închideri marginale corecte
are rol esențial în menţinerea, dar și în stabilizarea protezeimandibulare, Marginea
linguriindividuale şi apoi a protezei trebuie să fie mai groasă la acest nivel, pentru
realizarea cu mai multă ușurință a închiderii marginale şi pentru ca presiunile
exercitate
de genioglos să fie repartizatepe o suprafață mai mare (în felulacesta se evită și
leziunile
de decubit), Datorită importanţei deosebite pe care o arerealizarea corectă a închiderii
marginale
la zona linguală centrală, această regiune este comparată ca importanță cu zona Ah de
la maxilarul superior.

Lingual laterala se situeaza intre linia imaginara tangent l fata distala a M2 posterior
si linia dintre C si PM1 anterior.
Această linie oblică internă are un traseu descendent dinspre distal spre medial,
permiţînd ca versantul lingual al protezei să fie mai lung spre mezial, constituind aşa
– numite „aripioare pare-liguale”.,fiind zona in care se afla linia milohioida cu insertia
muschiuluiomonim,szona se evidentiaza prin deglutitie urmata de miscari moderate
ale limbii in obraz si comisura contralaterala cu gura intredeschisa.

Aici examinam
*linia oblica interna si distanta fata de muchia crestei edentate-o linie rotunjita
permite depasirea ei cu 4-6 mm
*aspectul glandelor sublinguale si raportul cu creasta-zona poate prezenta
particularitati legate de hernierea glandelor in cazur unei resorbtii massive a
mandibulei,caz in care baza trebuie sa se insinuieze intre cresta si glanda
*marimea limbii-edentatia totala veche,supraprotezata determina marirea si aplatiarea
limbii,situatie nfavorabila amprentarii,dar favorabila unei inchideri marginale bune
daca baza are versantul lingual concave
-limba de dimensiuni reduse asigura o amprentare buna sar nu si o inchidere
marginala buna

Uneori spaţiul dintre versantul intern al crestei alveolare şi limbă este foarte strîmt,
dar destul de frecvent se întîlneşte o adîncitură rotunjită în dreptul premolarilor ce
realizează o fosă linguală în care se poate întinde marginea protezei. Uneori aset
spaţiu dintre creastă şi limbă se continuă cu o prelungire orizontală sublinguală în
care se poate insinua şi proteza prin aşa numita „aripioară sublinguală”.

36.Torusul palatinal,caracteristica,forme clinice dupa Rindasu,Landa.Importanta

practica
Pe linia mediana a boltii palatine se intalneste o proeminenta osoasa numita torus
palatin – acoperit cu o mucoasa subtire, sensibila.
Acoperirea intima a acestei formatiuni favorizeaza aparitia frecventa a leziunilor de
decubit si producerea fracturii protezei – se recomanda folierea acestei zone.
Torusul maxilar are importanta protetica atunci cand vine in contact sau
intersecteaza linia de reflexie a valului palatin deoarece se obtine greu etanseizarea
protezei in aceasta zona.

De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita
torus,sistematizata dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
Toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit
daca baza nu este foliata
Geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a
suturii medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre
palatul dur si palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Dupa Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) exista 5 variante de torus:


Un prim tip este situate în treimea posterioară a palatului, are o formă
rotunjilă, este palpabil şi poate atinse uneori dimensiunea unei alune(și chiar
mai mare),
 Al doilea tip, de formă longitudinală, nu prea pronunțată, se găseșteîn cele
două treimi posterioare ale bolții.
 Al treilea tip cuprinde cele două treimi anterioare ale liniei mediane și este
destul de bine reprezentat.
 Al patrulea tip se întinde doar în treimea anterioară a palatului.
 Al cincilea tip se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita distală a
palatului dur.
Dupa prelegere - 6 forme =
*formă si pozitie frecventa;(treimea mijlocie)
*posterior rotunjit;
*posterior extins, alungit;
*antero-median, elipsoidal, voluminos, proeminent;
*anterior alungit, îngust;
*anteroposterior extins.
Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu
reziliență msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția
frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă
întotdeauna folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie
(denumită „linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie
creează mari dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.
Concluzie:
*Torus palatin proeminent - necesita foliere pt a preveni bascularea si fractura
protezei
*Torus in 1/3 poster - pune probl la inchiderea marginală la linia Ah

37.Zona de inchidere distala palatine,caracteristica,importanta practica

d)Zona functionala distala cunoscută şi sub numele de zonă sau linie Ah este limita
posterioară a cîmpului protetic maxilar şi reprezintă zonă de reflexie a vălului palatin
faţă de palatul dur.
Această limită posterioară este o „zonă” cînd lăţimea ei constitue o bandă neuniformă
d 2-5 mm, sau o linie, cînd banda este foarte îngustă.
Zona distală (linia Ah) este zona cea mai posterioară a câmpului protetic maxilar şi
este dominată de existenţa formaţiunilor mobile ale vălului palatin, reprezentând linia
de reflexie a vălului palatin. Zona de închidere distală este reprezentată de cele două
şanţuri pterigomaxilare şi de linia vibratorie a vălului palatin.

Limita distală nu trebuie depăşită către posterior deoarece proteza va fi mobilizată cu

uşurinţă de către mişcările vălului palatin, nemaivorbind de durerile şi tulburările
fonetice care apar.
Pentru determinarea zonei de închidere distală se inspectează poziţia de repaus a
vălului palatin sau se poate executa manevra Valsalva (pacientul suflă pe nas în
condiţiile în care nările sunt pensate).

Importanta Zona de închidere distală, oricât de favorabile ar fi condiţiile de

protezare, este regiunea cu cea mai slabă închidere marginală a protezei maxilare, la
acest nivel obţinându-se numai o închidere internă (prin înfundarea marginii protezei
în ţesuturile moi reziliente),inchiderea externa lipsind datorita lipsei musculaturii
orofaciale care de exemplu este prezenta in zona vestibulara.Cu toate ca joaca un rol
determinant in mentinerea protezei este o inchidere deficitara in aceasta zona datorita
insertiei perpendiculare a fibrelor musculare a valului palatin

Unii autori declara ca proteza nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 mm de la debutul acestei

zone daca aceasta este sub forma de banda,si trebuie sa fie exact la limita acestaia
daca este sub forma de linie
Landa descrie trei porţiuni ale vălului palatin în repaus sau deosebită importanţă
practică:
a) o poziţie orizontală care prelungeşte aproape în acelaş plan palatul dur. În acest caz
se întîlneşte o zonă cu lăţime 2-5 mm favorabile realizării unei bune închideri
marginale.
b) o zonă de înclinare oblică, în care palatul moale cade ca o perdea dincolo de
marginea posterioară a lamelor orizontale palatine. În acest caz limita posterioară a
cîmpului protetic se reduce la o simplă linie, iar foveele palatine rămîn situate
posterior faţă de ea. Închiderea marginală se face cu mare greutate.
c) o zonă de înclinaţie medie (între cea orizontală şi cea oblică) cu evidente avantaje
faţă de prcedentă.
Deoarece închiderea marginală posterioară reprezintă o condiţie esenţială pentru
menţinerea protezei totale superioare (cheia menţinerii acestei proteze), delimitarea
zonei sau liniei Ah are o deosebită importanţă.
La pronunțarea vocalei„a“ saua fenomenului „Ah“intră în acţiune ridicătorii și tensorii
vălului palatin, permițânddelimitarea prin inspecție a palatului dur de palatul moale.
Această manevră constituie un procedeu de modelare funcţională a amprentei
maxilare. Delimitarea dorsală se poate face și prin manevra inversă, de coborârea
vălului palatin (manevra Valsalva), și în acest caz se poate observa cu ușurință
trecerea dintre palatul durși palatul moale,
O metodă foartesigură de delimitare a zonei distale este aceea care combină
palpareacu inspecția. Se începecu plasarea latului sondei imediat retrotuberozitat În
acest loc se trasează cu creionul o linie Curbăcu convexitatea posterioară. Se observ
apoi foveele palatineși se desenează o linie
curbă, de asemenea, cu convexitatea posterioară, imediatînapoia acestor fovee
Se unesc apoiîntre eleliniile deja trasate.
Decele mai multe ori, această delimitare grafică va corespunde cu situația reală
anatomică. Pentru verificarea ei, după desenare se face și manevra Valsalva,
permițând corectarea delimitărilor corespunzătoare.

Sintetizând caracteristile zoneidistale, putem spune următoarele:

* Zona distală estesediul închiderii sau îndiguirii posterioare, denumită de Green
„posterior damming“.
* Această închidere marginală are rol esențial în menţinerea protezeitotale superioare,
de aceea i se mai spune și „cheia menținerii protezei superioare“.
* Spre deosebire de zona vestibulară, în zona distalăexistă o slabă închidere marginală
(chiar atunci când sunt condiții favo- “ rabile), din cauza prezenţei mușchilor
văluluipalatin, ce aufibre perpendiculare pe periferia câmpului protetic şi care solicită
mereu această închidere.
* Etanșeizarea marginilor protezei se face numai pe partea internă (între mucoasă şi
margini), lipsind închiderea externă.
38. Torusul palatinal,caracteristica,forme clinice dupa Rindasu,Landa.Importanta
practica.
Pe linia mediana a boltii palatine se intalneste o proeminenta osoasa numita torus
palatin – acoperit cu o mucoasa subtire, sensibila.
Acoperirea intima a acestei formatiuni favorizeaza aparitia frecventa a leziunilor de
decubit si producerea fracturii protezei – se recomanda folierea acestei zone.
Torusul maxilar are importanta protetica atunci cand vine in contact sau
intersecteaza linia de reflexie a valului palatin deoarece se obtine greu etanseizarea
protezei in aceasta zona.

De-a lungul suturii medio sagitale poate exista o proeminenta osoasa numita
torus,sistematizata dupa Landa in functie de extindere si topografie in:
*torus mic 3mm
*torus mediu 3-5 mm
*torus mare –mai mare de 5 mm
*torusuri unice sau mulptiple
Toate sunt acoperite de o mucoasa subtire,ischemiata ce duc la leziuni de decubit
daca baza nu este foliata
Geneza lor nu se cunoaste-factori genetici,hiperactivitatea centrilor de osificare a
suturii medie,factori mecanici,etc.
Pozitia distala a torusului impeidica inchiderea marginala la niveul Ah(limita dintre
palatul dur si palatul moale,aici are loc inchiderea marginala posterioara a protezei

Dupa Landa (cit. dupa 1. Rindasu, 1988) exista 5 variante de torus:


Un prim tip este situate în treimea posterioară a palatului, are o formă
rotunjilă, este palpabil şi poate atinse uneori dimensiunea unei alune(și chiar
mai mare),
 Al doilea tip, de formă longitudinală, nu prea pronunțată, se găseșteîn cele
două treimi posterioare ale bolții.
 Al treilea tip cuprinde cele două treimi anterioare ale liniei mediane și este
destul de bine reprezentat.
 Al patrulea tip se întinde doar în treimea anterioară a palatului.
 Al cincilea tip se întinde de la gaura palatină anterioară până la limita distală a
palatului dur.

Dupa prelegere - 6 forme =

*formă si pozitie frecventa;(treimea mijlocie)
*posterior rotunjit;
*posterior extins, alungit;
*antero-median, elipsoidal, voluminos, proeminent;
*anterior alungit, îngust;
*anteroposterior extins.
Importanta Fiind acoperit cu o mucoasă subțire,sensibilă și depășind două zone cu
reziliență msicrescută, acoperirea intimă a acestei formaţiuni favorizează apariția
frecventă a leziunilor de
decubit și producerea fracturării protezei maxilare. În consecință, se recomandă
întotdeauna folierea modelului în această zonă.
Torusul maxilar mai are importanţă protetică atunci când vine în contact sau
intersectează linia de reflexie a vălului palatin. Aşa cum vom vedea, această linie
(denumită „linia Ah“) este locul celei mai importante închideri marginale a protezei
superioare. Intersectarea torusului palatin prin polul său posteriorcu această linie
creează mari dificultăți stomatologului în încercareadea obțineo etanșeizare a protezei
la acestnivel.
Concluzie:
*Torus palatin proeminent - necesita foliere pt a preveni bascularea si fractura
protezei
*Torus in 1/3 poster - pune probl la inchiderea marginală la linia Ah

39.Fibromucoasa fixa a cimpului protetic,caracteristica,clasificarea

dupa Supple

Clasificarea lui Supple

1. Fibromucoasa cu grosime si grad de rezilienta medii, amortizeazasocurile si reduce
deplasarea protezei.

2. Fibromucoasa atrofiata subtire cu grad de rezilienta mic, este inapta sa suporte

presiunile.

3. Fibromucoasa groasa cu grad mare de rezilienta care favorizeaza deplasarea

protezelor.

4. Fibromucoasa hipertrofica mobila care trebuie indepartata chirurgical pt a asigura

fixarea si stabilitatea PT.

E Gavrilov considera ca rezilienta mucoasei depinde mai mult de numarul

vaselor sangvine ale fibromucoasei. Insusirea vaselor sangvine de a se deserta si
umple cu singe duce la micsorarea sau sporirea volumului fibromucoasei, numita
sistem de tampon. Atfelfibromucoasa se clasifica:

1. Zonele tampon slab exprimata: este fibromucoasa care acopera apofiza alveolara si
o parte a palatului dur pe linia de sutura sagitala.

2. Zonele tampon mediu exprimata: este fibromucoasa dintre apofiza alveolara si linia
de sutura.

3. Zonele tampon exprimata accentuat: este fibromucoasa care se gaseste in

directiadistala spre linia «A»

Fibromucoasa fixa a maxilei

Firbomucoasa –acopera subtratul osos,cel dur dar si tesuturile moi,epiteliu pav pluri
cu lamina proprie si corion ce alcatuieste tesutul submucos avind glande,vase si nervi
plus face legatura cu periostul.

Mucoasa fixa (fibromucoasa aderenta) cu rezilienta redusa si care stabileste

contactul direct cu baza,se afla la nivelul boltii,crestelor alveolare si
tuberozitati.Mucoasa fixa este puyternic aderenta ,lipsita de insertii musculare si
prezinta keratinizare atit in cazul pacientilor neprotezati(contactul cu alimentele) cit si
la cei protezati datorita presiunilor si fortelor exercitate de proteza(forte de frecare)

Această mucoasă conține:

a)un epiteliu de de tip pavimentosstratificat, care are:
— un strat bazal sau germinativ cu celule turtite cu nucleu voluminos;
— corpul mucos al lui Malpighi, format din mai multe straturi de celule poliedrice;
— unstrat superficial de celule aplatizate.
b) corionul, țesut conjunctiv ce conține:
— unstrat reticulo-papilar cu prelungiri care pătrund în epiteliu;
— unțesut conjunctiv mai bine reprezentat, care poate adera la periost.
Corionul poatefi dens şigros,aderent la periost, la nivelul rugilor palatine(regiune suport de
presiuni pentru zdrobirea alimentelor cu ajutorul limbii).
Sub această mucoasă există țesuturile submucoase bogate în țesut glandular și adipos. La
maxilar ele sunt bine reprezentate în regiunea premolarilor(între sutura întermaxilară
şicreasta edentată)sau a molarilor (tot pe palat, între tuberozitate şi linia mediană).
Existenţa stratului submucos permite fibromucoasei să se deplaseze pe planurile profunde.
Aceasta are deci o reziliență crescută,

Mucoasa palatina se imparte in:

* zona anterioara 1/3 anterioara este puternic aderenta la os prin periost,la acest nivel
se afla papila incisiva ce protejeaza gaura omonima cu formatiunile ce o parasesc,este
zona ce de obicei se foliaza pentrua o feri de presiuni si mai avme si rugile cu rol in
fonatie.Mucoasa la acest nivel are o rezilienta redusa de 0,1-0,2 mm.
*zona medie-mucoasa neteda,subtire,aderenta de os,este tipul de mucoasa prezenta si
pe rafeul median ce acopera sutura ,si este necesar folierea
*zona posterioara 1/3 post,zonele lui Schroder-mucoasa cu rezilienta crescuta datorita
grosimii mari a stratului submucos,avem numeroase glande salivare mici(aaprox 250)
,este favorizata adeziunea protezei datorita succiunii,,La limita distala a acestei zone
spre palatul moale se afla cele doua fovee palatine,doua depresiuni mici cu rol in
delimitarea palatului dur de cel moale.In regounea premolarilos se gasesc si zonele lui
Lejoeux bogate in tesut adipos

Zona glandulara a lui Schröder În regiunea molarilor se afla zonele lui Schroder cu
mult tesut glandular si adipos.. Rezilienta acestei zone este crescuta. In grosimea
mucoasei exista o multime de glande salivare. La acest nivel se gasesc aproximativ
250 de orificii de deschidere ale glandelor salivare mici. Acestea secreta mucina, fapt
benefic in protezarea totala, deoarece mucina favorizeaza mentinerea protezei pe
camp.
Mucoasa crestelor si tuberozitatii are o rezilienta de aprox 0,2 mm cu avriatii,la
nivelul verstantului palatinal avel acelasi tip de mucoasa ca si in treimea medie a
boltii,mucoasa fibroasa,aderenta la os.In cazul apcientilor protezati incorect aceasta
mucoasa suporta presiuni mari si forte de frecare ce duce fie la subtierea acesteia sau
fie hipertrofia cu pierderea aderentei osteoperiostale ce duce la instabilitatea
protezei.Astfel apar creste balante*creasta de cocos* ce sufera procese inflamatorii iar
suportul osos distanta de proteza un proces de resorbtie.Aceste creste de regula apar in
zona frontala si au o rezilienta crescuta.Alta cauza de dezvoltare a cestei formatiuni
este: * În caz că mucoasa nu urmează în evoluția saatrofia osoasă, deasupra crestei
alveolare(în special frontale) rămâne unstrat de mucoască balantă („creastă de
cocoș“), ce pune mari problemela amprentareași apoi la stabilizarea protezei,
necesitând de multe ori excizia chirurgicală preprotetică.

Fibromucoasa fixa a mandibulei

Mucoasa fixa este cea care acopera crestele edentate(muchia si versantele) si
reprezinta particularitati in sensul ca are uneori o dimnesiune extreme de redusa-
citiva mm si o rezilienta diferita:redusa pe muchie si versantul lingual si crescuta pe
versantul versitbualr prezentind si o relative mobilitate cu glisare pe periost.Mucoasa
fixa nu urmeaza intodeauna resrbtia si atrofia suportului osos astfel ca pot aparea
pliuri(bride) longitudinale la nivelul crestei si chiar creste balante,pot de asemenea
hernia glandele sublinguale.
Pe linga mucoasa fixa a crestelor endentate la mandibular se mai gaseste o zona
tapetata de mucoasa fixa,aceasta fiind zona tuberculului piriform in treimea sa
anterioara fiind acoperit cu mucoasa fixa cu rezilienta buna si are arientare
orizontala cee ce permite extinderea bazei cu acoperirea acestei regiuni respective
participind la fenomenul de sprijin a protezei cit si la inchiderea marginala.

40.Caracteristica fibromucoasei fixe a cimpului protetic la maxila conform

clasificarii lui Liund.Importanta practica.

Dupa Liund:
—zona fibroasa periferica situata pe coama apofizelor alveolare cu un grad de
rezilienta scazut;
—zona fibroasa mediana, la nivelul suturii intermaxilare unde mucoasa este subtire si
aderenta, sensibila la presiuni;
—zona rugelor palatine transverse in treimea anterioara a toltii palatinale, acoperita de
o mucoasa cu un grad de rezilienta medie, datorita stratului de tesut adipos subiacent;
—zona glandulara situata in treimea posterioara a boltii palatinale, din ambele parti a
liniei mediane cu un grad mare de rezilienta (zonele Schroder).
Fibromucoasa fixa a maxilei

Firbomucoasa –acopera subtratul osos,cel dur dar si tesuturile moi,epiteliu pav pluri
cu lamina proprie si corion ce alcatuieste tesutul submucos avind glande,vase si nervi
plus face legatura cu periostul.

Mucoasa fixa (fibromucoasa aderenta) cu rezilienta redusa si care stabileste

contactul direct cu baza,se afla la nivelul boltii,crestelor alveolare si
tuberozitati.Mucoasa fixa este puyternic aderenta ,lipsita de insertii musculare si
prezinta keratinizare atit in cazul pacientilor neprotezati(contactul cu alimentele) cit si
la cei protezati datorita presiunilor si fortelor exercitate de proteza(forte de frecare)

Această mucoasă conține:

a)un epiteliu de de tip pavimentosstratificat, care are:
— un strat bazal sau germinativ cu celule turtite cu nucleu voluminos;
— corpul mucos al lui Malpighi, format din mai multe straturi de celule poliedrice;
— unstrat superficial de celule aplatizate.
b) corionul, țesut conjunctiv ce conține:
— unstrat reticulo-papilar cu prelungiri care pătrund în epiteliu;
— unțesut conjunctiv mai bine reprezentat, care poate adera la periost.
Corionul poatefi dens şigros,aderent la periost, la nivelul rugilor palatine(regiune suport de
presiuni pentru zdrobirea alimentelor cu ajutorul limbii).
Sub această mucoasă există țesuturile submucoase bogate în țesut glandular și adipos. La
maxilar ele sunt bine reprezentate în regiunea premolarilor(între sutura întermaxilară
şicreasta edentată)sau a molarilor (tot pe palat, între tuberozitate şi linia mediană).
Existenţa stratului submucos permite fibromucoasei să se deplaseze pe planurile profunde.
Aceasta are deci o reziliență crescută,

Mucoasa palatina se imparte in:

* zona anterioara 1/3 anterioara este puternic aderenta la os prin periost,la acest nivel
se afla papila incisiva ce protejeaza gaura omonima cu formatiunile ce o parasesc,este
zona ce de obicei se foliaza pentrua o feri de presiuni si mai avme si rugile cu rol in
fonatie.Mucoasa la acest nivel are o rezilienta redusa de 0,1-0,2 mm.
*zona medie-mucoasa neteda,subtire,aderenta de os,este tipul de mucoasa prezenta si
pe rafeul median ce acopera sutura ,si este necesar folierea
*zona posterioara 1/3 post,zonele lui Schroder-mucoasa cu rezilienta crescuta datorita
grosimii mari a stratului submucos,avem numeroase glande salivare mici(aaprox 250)
,este favorizata adeziunea protezei datorita succiunii,,La limita distala a acestei zone
spre palatul moale se afla cele doua fovee palatine,doua depresiuni mici cu rol in
delimitarea palatului dur de cel moale.In regounea premolarilos se gasesc si zonele lui
Lejoeux bogate in tesut adipos

Zona glandulara a lui Schröder În regiunea molarilor se afla zonele lui Schroder cu
mult tesut glandular si adipos.. Rezilienta acestei zone este crescuta. In grosimea
mucoasei exista o multime de glande salivare. La acest nivel se gasesc aproximativ
250 de orificii de deschidere ale glandelor salivare mici. Acestea secreta mucina, fapt
benefic in protezarea totala, deoarece mucina favorizeaza mentinerea protezei pe
camp.

Mucoasa crestelor si tuberozitatii are o rezilienta de aprox 0,2 mm cu avriatii,la

nivelul verstantului palatinal avel acelasi tip de mucoasa ca si in treimea medie a
boltii,mucoasa fibroasa,aderenta la os.In cazul apcientilor protezati incorect aceasta
mucoasa suporta presiuni mari si forte de frecare ce duce fie la subtierea acesteia sau
fie hipertrofia cu pierderea aderentei osteoperiostale ce duce la instabilitatea
protezei.Astfel apar creste balante*creasta de cocos* ce sufera procese inflamatorii iar
suportul osos distanta de proteza un proces de resorbtie.Aceste creste de regula apar in
zona frontala si au o rezilienta crescuta.Alta cauza de dezvoltare a cestei formatiuni
este: * În caz că mucoasa nu urmează în evoluția saatrofia osoasă, deasupra crestei
alveolare(în special frontale) rămâne unstrat de mucoască balantă („creastă de
cocoș“), ce pune mari problemela amprentareași apoi la stabilizarea protezei,
necesitând de multe ori excizia chirurgicală preprotetică.

41.Clasificarea cimpului protetic edentate total la maxila si mandibula dupa

Sangioulo,caracteristica,importanta practica

Maxilarele:
După extracţia dinţilor se produc rezorbţia şi atrofia proceselor alveolare iar uneori
chiar şi a oaselor maxilare.
Dinamica restructurării oaselor postextracţionale a fost îndelung cercetată de
numeroşi autori (Kalinina, Semeniuc, Doinicov, Hutu, Ene). La ora actuală în această
problemă se desting următoarele concluzii:
a) Imediat după extracţie se produce un proces ireversibil foarte rapid de rezorbţie
alveolară. Diminuarea masei osoase la un an după extracţie se sumează la 2-3 mm
pentru maxilarul superior şi 4-5 mm pentru mandibulă.
b) Continuarea rezorbţiei produce o perdere osoasă alveolară de aproximativ 0,5 mm
pe an la mandibulă şi mai puţin la maxilă.
c) La aproximativ 2 ani de la extracţiile efectuate la maxilarul superior şi 7 ani de la
cele de la mandibulă, resorbţia osoasă se încetineşte foarte mult, urmînd o lungă
perioadă de stabilizare, în care pierderea osoasă este de doar 0,1-0,2 mm pe an.
d) Făcînd o comparaţie între cele două oase maxilare, resorbţia de la mandibulă este
de 4 ori mai mare decît la maxilă.
e) Gradul şi evoluţia resorbţiei şi atrofiei depind în mare măsură de cauza pierderii
dinţilor, ordinea cronologică a extracţiilor, modul în care s-a efectuat intervenţia
chirurgicală şi calitatea tratamentului protetic precedent.

Atrofia maxilarelor poate fi:

Simetrică (în caz că pierderea dinţilor de pe ambele hemiarcade s-a produs
concomitent sau la scurt interval de timp).
Asimetrică: (pierderea dinţilor de pe cele două hemiarcade a fost distanţată printr-o
bună perioadă, pacientul a avut mult timp o edentaţie terminală unilaterală întinsă cl.II
Kennedy).
Atrofia maxilarului superior este de obicei centripetă. Resorbţia osului alveolar la
maxilă urmează direcţia axelor ale dinţilor superiori (aceste oase au convergenţă
apicală).
Atrofia mandibulei este centrifugă.
Resorbţia crestelor alveolare urmează şi ea înclinaţia axelor dinţilor inferiori (care au
o divergenţă apicală).
Maxilarul superior se atrofiază mai lent decăt mandibula.

De regulă, atrofia maxilarului superior conduce la atrofia anumitor varietăţi de cîmp

protetic. Sunt mai multe clasificări a cîmpului protetic şi proceselor alveolare:
Schreder, Doinikov, Kurleandski, Oksman, Lejoyeux, Atwood, etc.
Clasificarea cea mai realistă a propus-o Sangiuolo:
pentru maxilă:
cl 1. Substratul osos este puţin atrofiat, crestele edentate fiind înalte, rotungite,
tuberozităţile bine reprezentate, bolta palatină adîncă fără torus.
cl. 2. Crestele edentate şi tuberozităţi cu atrofie medie. Bolta palatină este de adîncime
medie, cu torus palatin prezent.
cl. 3. Crestele edentate şi tuberozităţile sunt mult atrofiate, iar bolta palatină devine
plată.
pentru mandibulă:
cl I. Creasta este de înălţime mai mare de 10 mm, cu inserţie joasă a frenurilor,
tuberculi piriformi duri şi bine formaţi.
cl II. Creste cu aceliaşi caractere ca la cl I, dar cu aspect hiperplazic.
cl III. Creste atrofiate plate cu hiperplazie de planşeu.
cl IV. Creste negative.
În urma apariţiei edentaţiei totale, se produce o lărgire în sens orizontal a corpului
mandibulei. Creasta alveolară din regiunea anterioară se resoarbă lingual şi sagital.
Mandibula se deplasează înainte (în protruzie), făcînd ca în poziţia de repaus cele
două maxilare să fie mai apropiate decît la dentat.
De obicei masticaţia fără proteze îl obligă pe edentatul total să apropie mult creasta
alveolară mandibulară de creasta maxilară. Şi ca rezultat mandibula îşi schimbă
înfăţişarea atît prin apoziţia osoasă bazală cît şi prin rezorbţia osoasă din regiunea
anterioară a ramurii verticale.

42.Caracteristica zonelor afunctionale la maxilla si mandibula la edentatul

total,caracteristica,importanta practica

Per general idea este ca perfieria cimpului protetic este incojurata de muschi cu
actiune fie stablizatoare cind insertiile acestora au loc orizontal iar datorita tonicitatii
muschilor are loc mentinerea protezei si actiune destabilizatoare cind insertia este
vertical si la contractia muschiului se destabilizeaza proteza.Aceasta este foarte
important in momentul amprentarii pentru ca se ia in calcul actiunea acestor
zone.Respectiv anterior am vorbit despre zonele functionale care in unele cazuri
permit extinderea bazei in intreaga zona,in altele doar pe o portiune si etc insa
acestea nefunctionale trebuie evitate fiindca ele vor destabiliza proteza,in primul
rind,la amprentare ele la fel trebuie evitate pentru a nu jena contractia muschilor
respective plus in unele bazuri la extinderea bazei in aceste regiuni frecvent apar
leziuni de decubit.

Există zone în care fibrele musculare se inserează perpendicular (sau „direct“, după
Schreinemakers) peperiferia câmpului protetic. În aceastăsituaţie, este absolut necesar ca
marginea protezei să nu depăşească această inserție,altfel proteza va fi mobilizată prin
contracția fibrelor musculare
respective.
Aceste zone suntsituate astfel:
— la maxilarul superior există limita posterioară a câmpuluiprotetic (zona Ah),
undese întâlneşteinserția perpendiculară a majorității mușchilor vălului palatin;
— la mandibulăinserția perpendicular a mușchilor buzei inferioare și mentalis (mușchiul
bărbiei) se întâlnește în zona vestibulară labială (vestibulară centrală);
- tot la mandibulă întreaga zonă periferică linguală conţine inserția perpendiculară
a mușchiului milohioidian (posteriorși lateral) și a mușchiuluigenioglos (lingual
central).
-tot la mandibular o zona afunctionala este treimea posterioara a tuberculului piriform unde
are loc insertia vertical a ligamentului pterigomandibular

În tot restul periferiei câmpului protetic, musculaturaare fibre paralel cu marginea

protezei şi poate participa eficient la menţinerea, protezei totale.

43.Particulariatile de amprentare a cimpului protetic in cazul realizarii

protezei totale mobile,caracteristica,material,utilaj necesar.
Amprenta-copia negative fidela a cimpului protetic
Dupa prelegere-inregistrarea prin presiune cu un material plastic a unui obiect sau
suprafete.
In scopul realizarii protezei total mobile amprentarea cimpului pprotetic urmeaza
doua etape
1.amprentarea preliminara
2.amprentarea finala
Amprentarea preliminara este o amprenta anatomic ace se realizeaza cu lingura
standart si reda elementele anatomice a cimpului protetic
Scopul
*realizarea modelului preliminary
*confectionarea lingurii individuale
Etape de realizare
*alegerea lingurii de amprentare
*alegerea materialului de amprentare
*aplicarea materialului in lingura
*introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea pe cimpul protetic
*indepartarea amprentei din cavitatea bucala
Repere anatomice a cimpului protetic maxilar
*frenul labial,
*vestibulul labial
*frenul bucal
*zona vestibulara laterala si spatial Eisering
*ligamentul pterigomaxilar
*zonala distala
*foveele palatine
*sutura mediana palatine
*rugile palatine
*papilla incisive
Repe anatomice la mandibular
*fenul labial
*vestibulul labial
*frenul bucal
*frenul lingual
*zonele functionale
*etc

Amprenta finala este amprenta obtinuta obligator cu lingura individuala si in afara

de imaginea elementelor anatomice reda starea functionala a tesuturilor moi de la
periferia cimpului protetic.
Are drept obiective
*obtinerea ineu inaltimi corecte a marginilor si axtinderea maxima a bazei protezei
*repartizarea egala a presiunilor intre partile moi si cele dure
*respectarea libertatii contractiilor musculare si realizarea inchdierii marginale
Lingura de amprentare individuala
baza
*acopera suprafat de sprijin a cimpului protetic
*ocoleste formatiunile mucoasei de la periferia cimpului protetic
*grosimea de 1,5-2 mm
accesoriile
*mineral lingurii
*butonii de presiune
*intariturile din sirma
*borsurile de ocluzie(la necessitate(

Etapele amprentarii functionale

1.adaptarea lingurii individuale
2.alegerea materialului si aplicarea in lingura
3.introducerea lingurii in cav bucala si presarea pe cimpul protetic
4.formarea marginilor amprentei
5.indepartarea din cav bucala
6.indiguirea si cofrarea amprentei

NB*Informatia mai desfasurata este in urmatoarele excercitii,ce tine de

amprentarea preliminara si cea finala.da tu daca nu ai participat formarea acestui document nici
nu ai ideie cei asta amprentare preliminara si finala,deoarece esti un pic lenes si prostut

44.Amprentarea preliminara a cimpului protetic edentate total,tehnica

de realizare,material utilizate,importanta clinica

Amprentarea preliminara este o amprenta anatomica ce se realizeaza cu lingura

standart si reda elementele anatomice a cimpului protetic. Reprezinta o copie
negative fidela a câmpului protetic realizată cu un material de amprentare susţinut
într-o portamprentă standard care are o formă apropiată maxilarului, respectiv
mandibulei.
Scopul
*realizarea modelului preliminary
*confectionarea lingurii individuale

Obiectivele amprentei preliminare:

-copierea cu maximum de exactitate a suprafeţei zonei de sprijin;

-reproducerea cât mai precisă a poziţiei funcţionale a formaţiunilor mobile de la

periferia câmpului protetic (pentru delimitarea cât mai funcţională a viitoarei
portamprente);

-realizarea unei linguri individuale (LI) care necesită cât mai puţine manopere de
adaptare

Etape de realizare
*alegerea lingurii de amprentare
*alegerea materialului de amprentare
*aplicarea materialului in lingura
*introducerea lingurii in cavitatea bucala si presarea pe cimpul protetic
*indepartarea amprentei din cavitatea bucala
Repere anatomice a cimpului protetic maxilar
*frenul labial,,vestibulul labial,frenul bucal,zona vestibulara laterala si spatial
Eisering,ligamentul pterigomaxilar,zonala distala,foveele palatine,sutura mediana
palatine,rugile palatine,papilla incisive
Repe anatomice la mandibular
*fenul labial,vestibulul labial,frenul bucal,frenul lingual,zonele functionale etc

Materiale

1.Rigide si semirigide ireversibile

Gipsul dentar
Proprietăţile ipsosului utilizat ca material de amprentare
-este un tip de gips moale, care se fracturează în fragmente bine exprimate
-fidelitate mare de redare a detaliilor câmpului protetic
-timp de priză convenabil
-fluiditate bună
- capacitate de absorbţie a filmului salivar
-lipsit de toxicitate, neiritant
-preţ de cost redus
Dezavantaje: manipulare greoaie, volum mare de material în cavitatea bucală,
îndepartarea dificilă de pe câmpurile retentive, corectarea cu acelaşi material este
dificilă, iar la nivelul mandibulei amprenta este compromisă de acţiunea salivei.
Polimeri Cele autopolimerizabile sunt rareori utilizate ca materiale de amprentare
datorită efectului iritant asupra ţesuturilor moi ale cavităţii bucale şi asupra pulpei
dentare, a preţului de cost relativ ridicat şi a manevrării anevoioase.
Pentru amprentarea funcţională mucostatică în edentaţia totală mandibulară sa
utilizat MUCOSEAL-ul, prezentat în sistem bicomponent de pulbere constituită din
granule de metacrilat de etil şi lichid format dintr-un amestec de alcool şi ulei de ricin în
proporţie de 4/1
ZOE După SKINNER şi PHILLIPS în compoziţia mai au :
- o răşină acceleratoare a prizei,care ameliorează şi calităţile adezive ale produsului
- balsam de Peru sau Canada,care neutralizează acţiunea iritantă a eugenolului
- acceleratori şi substanţe cu gust agreabil.
Proprietăţi :
- duritatea variază de la un produs la altul
- nu sunt toxice sau caustice
- timpul de priză este astfel conceput încât să permită o manipulare
lejeră extrabucală şi ulterior o amprentare corectă
- fluajul lor permite amprentarea fără deplasarea ţesuturilor
- consistenţa cremoasă facilitează aplicarea uniformă în portamprentă
- stabilitatea dimensională este foarte bună (0,1%)
Produse comerciale : Impression Paste (SS WHITE), Luralite (KERR), Kelly's
Impression Paste, Repin SPOFA DENTAL), Cero-Plus (ESPE). Ultimul produs
enumerat nu conţine eugenol.
Rigide reversibile
Sunt materiale rigide, dar devin plastice sub influenţa căldurii uscate sau
umede. În funcţie de temperatura de plastifiere, le putem sistematiza în :
a) termoplastice propriu-zise (50-70 de grade Celsius )
b) bucoplastice (30-40 de grade Celsius)

a) Masele termoplastice de tip Stents şi Kerr sunt cunoscute de mai bine de un

secol, constă din :
- 40% răşini naturale (copal, schellack, kauri) şi sintetice (derivate din acidul
cumaric). Ele asigură materialului plasticitatea.
- 40% talc, pentru mărirea masei materialului, la care se adaugă diferiţi coloranţi
şi aromatizanţi
- 20% acizi graşi (stearic=plasticitate; palmitic=duritate; oleic=scăderea
temperaturii de topire şi a durităţii)
Reprezentanţiicomerciali:Kerr, Stents, Xantigen, Exact Compound, Ceroform,
Reprodent.
Aceste materiale se prezintă de obicei sub formă de plăci sau batoane.
b)Materialele bucoplastice au caracteristica de a rămâne plastice la
temperatura cavităţii bucale, întărindu-se sub acţiunea unui jet de apă rece. În
compoziţie conţin ceruri naturale şi sintetice.
Reprezentanţi : Adheseal roşu şi verde (ROBERT LOCHNER),
EX3N Gold (HEIST), Kerr Korecta Wax CARMENYL), Dentiplast (SPOFA DENTAL).
Elastice reversibile
Sunt primele materiale elastice de amprentare apărute, având ca substanţă
principală un gel pe bază de agar-agar, care devine plastic sub acţiunea căldurii.

Componenta de bază este un extract din algele roşii marine (Rodophycee) cunoscute
sub denumirea de agar-agar, la care se adaugă ceruri, răşini, coloranţi şi aromatizanţi
Dezavantaje :-necesitatea condiţionării şanţurilor gingivale;
- materialul este relativ friabil;
- stabilitate dimensională redusă;
- sinereza ; poate fi controlată prin adausuri de săruri solubile, ntroducerea
gelului într-o soluţie cu presiune osmotică coresounzătoare solventului, depunere în
atmosferă umedă, sau turnarea imediată a modelului;
Produse comerciale,materiale şi accesorii : cele mai cunoscute produse,
prezentate în tuburi sau batoane şi în consistenţă chitoasă, medie sau
fluidă sunt Hydrocolloid (KENT DENTAL), Hydrocolloid (KENT), Surgident
(LACTONA), Acculoid şi Agarloid (VAN R),Rubberloid 3/8 şi 5/6 (VAN R).

Elastice ireversibile
Hidrocoloizii ireversibili (ALGINATELE).
După Skinner,în compoziţia generală a acestor materiale regăsim :
- alginatul de potasiu 12%
-sulfatul de calciu 12%
- fosfatul de sodiu 2%
- pământ de infuzorii 70%
- corectori ( sulfuri, fluoruri, silicaţi, coloranţi, aromatizanţi)
La prepararea acestor produse trebuie respectat raportul optim de
pulbere/lichid, conform indicaţiilor firmelor producătoare. Excesul de apă în amestec
duce la deformarea gelului, iar cel de pulbere la scurtarea timpului de priză. De
asemenea, trebuie reţinut că spatularea prelulngită, peste 40-50 de secunde, poate
distruge gelul în formare. După instalarea prizei, menţinerea amprentei timp de 30
de
secunde în soluţie de ZnSO4 îmbunătăţeşte fidelitatea acesteia.
După destinaţie, ele se sistematizează în felul următor :
- clasa A . Pentru amprente destinate confecţionării protezelor unidentare
-clasa B. Pentru amprentare de hemiarcade sau arcade în totalitate
- clasa C. pentru realizarea modelelor de studiu şi/sau a portamprentelor
individuale
Produsele :Palgat (ESPE), Zelex (DETRAY), Xantalgin (BAYER), Algetral şi
Alginoplast (BAYER), Septalgin (SEPTODONT), YPEEN (SPOFADENTAL), Algodent
(ASTAR), Orthoprint şi Hidrogum (ZHERMACK) şi altele
Materialele elastice pe bază de cauciuc
Sunt compuşi care conţin grupări organice,dintre care una sau mai multe sunt
legate covalent de un atom de siliciu. Aceste materiale de amprentare se obţin fie
prin
reacţii de policondensare, fie prin reacţii de poliadiţie. Se comercializează în trei
variante,în funcţie de vâscozitate (crescută, medie şi redusă). De obicei, substanţa de
bază este conţinută în tuburi, iar catalizatorul (activatorul) în sticluţe.
Siliconii cu reacţie de condensare (convenţionali) au ca substanţă de bază
polidimetilxiloxanul în amestec cu o încărcătură anorganică (35-75%) din particole de
silice, bioxid de titan, etc... în funcţie de vâscozitatea dorită. Catalizatorul,
care totdeauna este colorat, este reprezentat de o suspensie de octoat de
staniu şi ortosilicat de etil. În timpul prizei suferă o contracţie mai mare decât a
polisulfurilor şi a polieterilor.
Siliconii cu reacţie de adiţie au la bază polivinilsiloxanul cu greutate moleculară
redusă, iar acceleratorul este un polisiloxan cu o grupare vinil terminală. Reacţia de
adiţie rezultă în urma fixării hidrogenului iniţial legat de atomul de siliciu, la unul din
atomii de carbon ai grupării vinil, în urma desfacerii dublei legături, în prezenţa unui
catalizator organometilic (acidul cloroplatinic).
Proprietăţile principale ale cauciucurilor siliconice sunt următoarele :
- sunt geluri coloidale hidrofobe.
- sunt insolubile în apă şi în solvenţi clasici;
- prezintă la priză variaţii dimensionale mai mari decât polisulfurile,aceste
modificări crescând cu cât materialul este dispus într-un strat mai gros. Siliconii prin
reacţie de condensare suferă în prima oră după priză o contracţie importantă,de
0,4%.
Siliconii cu reacţie de adiţie au o stabilitate dimensională mai bună;
- modulul de elasticitate maximă este atins după 15 minute de la priză;
- rezistenţa la tracţiune este mai mare decât a polisulfurilor, dar siliconii cu
reacţie de adiţie au o flexibilitate mai redusă, încât îndepărtarea din zonele retentive
poate fi dificilă;
- octoatul de staniu ( la cei cu reacţie de condensare) se deteriorează în timp,
făcând produsul inutilizabil.
Reprezentanţi comerciali:
a) silicononi cu reacţie de condensare
- de consistenţă chitoasă: Optosil (BAYER), Coltoflex (COLTENE), Silaplast
(DENTAX),
Zafo (KETTENBACH), Xirux (WOELM), ZetalaborExtraHard (Zhermack), acesta
-cu vâscozitate crescută: Xantopren galben (BAYER
-cu vâscozitate medie: Xantopren verde (BAYER),
- cu vâscozitate mică: Zetaplus Soft (ZHERMACK)
b) siliconi cu reacţie de adiţie : Prosil (BAYER), President (COLTENE), Elite-Double
(ZHERMACK).

Pe linga grupa siliconica din aceasta categorie mai fac parte cauciucurile polislfidice
si polieterice
NB
Astăzi în amprentarea preliminară a câmpurilor protetice edentate
total se folosesc cu precădere hidrocoloizii ireversibili (alginatele) şi
mai rar gipsurile.

Când creasta edentată inferioară este foarte atrofiată se realizează o

lingură standard „individualizată": se aplică în lingura standard un
material termoplastic (Stent) obţinându-se o portamprentă în care se
aplică alginat şi se obţine amprenta preliminară

CARACTERISTICILE lingurii standard:

• să fie rigidă;
• să poată fi modificată uşor la nevoie în funcţie de particularităţile câmpului
protetic;
• să asigure o grosime cât mai uniformă a materialului de amprentă pe care să
îl retenţioneze;
• să aibă o compatibilitate cu materialul de amprentă şi cu mediul bucal;
• să fie prevăzută cu mâner, stopuri şi puncte de reper necesare unei centrări
corecte;
• să poată fi sterilizată pentru a putea fi refolosită (cu excepţia celor de unică
folosinţă).

Lingura standard aleasă ca portamprentă pentru materialul de amprentare

preliminară
trebuie să răspundă unor cerinţe indispensabile obţinerii unei corecte reproduceri a
câmpului protetic :
- să fie suficient de rigidă;
- să nu împiedece jocul formaţiunilor mobile de la periferia câmpului protetic, în
special contracţia genioglosului şi a milohioidianului;
- să cuprindă în totalitate zona de sprijin a câmpului protetic;
- să asigure o grosime corespunzătoare (3-4 mm) materialului de amprentare;
- marginile lingurii să se plaseze la 1 mm de zona de reflexie a mucoasei;
- la mandibulă marginea lingurei să se plaseze la 1-2 mm deasupra liniei oblice
interne;
- la maxilar marginea distală a lingurii să depăşească cu 1-2 mm linia de
reflexie a vălului palatin;
- să cuprindă zonele biostatice ( tuberculi piriformi, tuberozităţi maxilare).

Se folosesc lingurile standard pentru edentatul total, care sunt confecţionate din
metal sau acrilat (mai rar). Ele pot fi netede sau cu elemente de retenţie.
Proba lingurii la maxilă:
Lingura nu trebuie să fie îngustă, sau scurtă, dacă e scurtă ea se poate lungi cu benzi
de ceară, sau mai bine cu mase termoplastice (stens, kerr) lipite de lingură. Dacă
lingura este prea mare ea devine foarte neplăcută pentru pacient provocând dureri,
senzaţii de vomă, şi nu permite o amprentare corectă (părţile moi ale cavităţii bucale
pătrund în interiorul lingurii).
Probarea lingurii mandibulare. Se verifică lungimea lingurii în raport cu întinderea
antero-posterioară a crestei edentate. După introducerea ei în cavitatea bucală, se
cere pacientului să ridice limba. Lingura trebuie să acopere 2/3 din tubercului
piriform, să încadreze crestele alveolare, să nu jeneze contracţia genioglosului şi nici
a milohioidianului. Se controlează dacă lingura fiind lungă nu prinde în interiorul ei
mucoasa obrazului sau planşeul.
Multe din linguri standard mandibulare intersectează cu marjinile lor linguale liniile
oblice interne, jenând contracţia milohioidianului.
Schreinemakers a realizat nişte linguri standard numite Clan Tray, care au marginea
linguală mai scurtă spre distal şi mai lungă spre mezial, corespunzătoare direcţiei
liniei milohioidiene cu traect descendent disto-mezial.
Din păcate, de multe ori necorespondenţa dintre lingura standard şi câmpul protetic
condiţionează luarea unei amprente preliminare imprecise.

Alegerea materialului de amprentă şi a tehnicii de amprentare preliminară.

Alegerea materialului depinde de mai mulţi factori:

1. Existenţa crestelor edentate şi tuberozităţilor retentive impune folosirea unui material
care devine elastic (alginate, siliconii).
2. Existenţa unui câmp protetic cu mucoasă rezilientă, deformabilă necesită un material cu
viscozitate mică (alginate, ghips).
3. Prezenţa unui câmp protetic „dur” cu mucoasă subţire nedeformabilă permite
amprentarea cu materiale cu viscozitate crescută de tip Stens, Cerr, etc.
4. Necesitatea realizării unei linguri individuale directe prin transformarea amprentei
preliminare, impune folosirea stensului sau a siliconilor chitoşi + siliconii de consistenţă
medie.
5. Posibilitatea folosirii vechilor proteze ca portamprentă cere utilizarea materialelor cu
viscozitate lent progresivă tip Hidrocast.
Existenţa câmpurilor protetice normale, fără caracteristici particulare, dar care solicită
proceduri rapide şi comode ne determină să folosim alginate.
Cerinţele către materiale.
1. Să fie plastic la o temperatură suportată de cavitatea bucală (max 500C).
2. Plasticitatea să dispară relativ repede (2-3 min).
3. Să aibă miros, gust şi culoare agreabile.
4. Să nu fie toxic sau iritant pentru ţesuturile cavităţii bucale.
5. Să reproducă fidel cele mai mici amănunte ale câmpului protetic.
6. Să poată fi îndepărtată cu uşurinţă din cavitatea bucală.
7. Să aibă rezistenţă mecanică suficientă pentru a nu se deteriora la îndepărtarea din
cavitatea bucală.
8. Să prezinte stabilitate dimensională în condiţii de temperatură şi umiditate obişnuite în
cabinet, după amprentare şi în laborator, pentru un timp sificient necesar turnării modelului.
9. Să nu altereze materialele din care se confecţionează modelele.
10. Să fie uşor de preparat în scopul amprentării, folosind un minimum de echipament.
11. Să aibă o perioadă de depozitare şi distribuire adecvată posibilităţii cabinetelor.
12. Să prezinte un raport favorabil între calitate şi preţul de cost.
13. Să nu fie afectate de umezeala cavităţii bucale.
14. Să poată fi dezinfectată fără a pierde celelalte calităţi.
Tehnici
Amprentarea preliminară cu alginat este practic cea mai utilizată, alginatele fiind
recomandate pentru amprentarea oricărui câmp protetic datorită manipulării uşoare şi a
exactităţii de redare a detaliilor câmpului protetic, cu condiţia turnării imediate umede a
amprentei, practic în cel mult 15 minute de la amprentare.
Pentru amprentarea preliminară cu alginat se pot utiliza ca portamprente oricare
dintre lingurile standard amintite, cu menţiunea că atunci când acestea nu au retenţii
pentru materialul de amprentare, trebuie aplicate pe marginile lingurii benzi de
leucoplast sau se pot folosi diferitele sisteme de adezivi special destinate acestui scop.
Alginetelor li se impută faptul că în situaţia când suprafaţa câmpului protetic este
acoperită de o salivă abundentă nu reproduc suprafaţa zonei de sprijin, ci pe cea a
stratului de salivă.
Din aceste considerente, este necesar ca, înainte de amprentare, pacientul săşi
clătească abundent gura cu apă rece, pentru a diminua secreţia salivară şi a elimina
excesul de salivă ce ar putea compromite exactitatea amprentei. După aplicarea în
cavitatea bucală a portamprentei cu materialul alginic, operatorul nu trebuie să exercite
presiuni asupra lingurii, lingura fiind doar susţinută, până la priza materialului. Se va
acorda deosebită importanţă centrării adecvate a lingurii, care poate determina în caz
contrar obţinerea unor margini neuniforme ca grosime ale amprentei. Funcţionalizarea
riguroasă a amprentei, deşi preliminară, trebuie realizată deoarece pot apare cu
uşurinţă supraextinderi ale marginilor, tributare fluidităţii materialului de amprentare.
După priza materialului şi îndepărtarea lingurii de pe câmpul protetic, se va
analiza cu atenţie amprenta, încât să nu existe zone ale lingurii neacoperite de
materialul de amprentare, datorită utilizării unei cantităţi insuficiente de material,
exercitării de presiuni exagerate sau nedistanţării corespunzătoare a portamprentei.
Dacă la nivelul amprentei se constată lipsuri,sau bule de aer, la nivelul zonei de sprijin
şi a celei de succiune, nu este recomandată completarea amprentei ci, de obicei,
repetarea amprentării.
Înainte de a fi trimisă laboratorului pentru turnare, amprenta preliminară se
spală bine cu jet de apă rece pentru îndepărtarea salivei şi eventual a secreţiilor
sanguinolente. Dacă saliva este vâscoasă, această operaţiune este destul de
anevoioasă, recomandându-se în această situaţie presărarea prealabilă pe amprentă a
pulberii de ipsos şi apoi spălarea cu jet de apă, saliva bogată în mucină fiind antrenată
de către pulberea de ipsos şi eliminată de pe suprafaţa amprentei. Reamintim
obligativitatea dezinfectării amprentei cu alginat înaintea trimiterii acesteia laboratorului
de tehnică dentară
Amprenta preliminară cu ipsos dentar, datorită particularităţilor materialului de
amprentare, este relativ rar utilizată pentru amprentarea preliminară în edentaţia totală.
Deşi este descrisă în literatură atât pentru maxilar, cât şi pentru mandibulă,
o recomandăm aproape exclusiv pentru amprentarea maxilarului edentat
total, datorită neajunsurilor pe care le are când se aplică la nivelul mandibulei . Pentru
amprentarea preliminară cu ipsos a maxilarului edentat sunt de reţinut următoarele
recomandări practice:
- lingura standard să fie de preferinţă metalică şi neperforată;
-marginile lingurii să fie îmbrăcate într-un rulou de ceară de închidere
marginală, iar în zona distală să se efectueze cofrarea lingurii, pentru a evita scurgerea
ipsosului spre orofaringe;
- în centrul lingurii se indică plasarea unui dop de ceară moale, pentru
distanţarea lingurii şi obţinerea unei grosimi suficiente a materialului de amprentare;
-consistenţa ipsosului să nu fie nici prea fluidă, dar nici prea ridicată, cea optimă
fiind aceea cremoasă, ca untul;
-deoarece unele zone ale câmpului protetic, cum sunt cele ale pungilor
Eisenring, sunt mai dificil de amprentat prin intermediul acestui material se recomandă,
ca înainte de aplicarea lingurii încărcate cu material de amprentare pe câmpul protetic,
să se plaseze pastă de gips în aceste zone cu ajutorul spatulei sau prin intermediul unei
siringi mai mari;
-înainte de amprentarea propriu-zisă se trasează cu un creion chimic zona de
închidere distală în cavitatea bucală, reper care va fi evident apoi la nivelul amprentei;
amprnta cu ghips permite după instalarea prizei desenarea facilă a limitelor viitoarei
linguri individuale;
-deoarece amprentarea cu ghips este destul de neplăcută pentru pacient, se va acorda
atenţie evitării utilizării unei cantităţi prea mari de pastă, iar capul pacientului va fi
înclinat uşor înainte, pentru a preveni scurgerea materialului de amprentare spre
faringe;
Amprenta preliminară cu materiale de amprentare termoplastice de tip stent’s
compound este relativ mai dificilă din punct de vedere tehnic şi necesită alocarea unui
timp de lucru ceva mai îndelungat din partea practicianului.
Materialul de amprentare în stare plastică se introduce în interiorul lingurilor
metalice universale alese conform caracteristicilor câmpului protetic, încât acestea să
nu ajungă până la nivelul zonei de reflexie a mucoasei fundurilor de sac vestibulare şi
linguale. La introducerea lingurilor în cavitatea bucală, în timpul amprentării se exercită
o presiune destul de mare asupra câmpului protetic, pentru ca materialul termoplastic
să ajungă pânăla periferia acestuia, recurgându-se de asemenea la mişcări de
modelare marginală efectuate de către operator, dar se cere şi pacientului să contribuie
la modelarea marginală a amprentei.
După răcirea amprentei şi verificarea acesteia, se reintroduce amprenta în
cavitatea bucală şi prin încălziri marginale succesive dirijate, se reia modelarea
marginală, obţinându-se astfel o amprentă precisă, capabilă să creeze chiar condiţiile
unei bune succiuni.
Amprentarea preliminară prin intermediul materialelor de amprentare elastice
pe bază de cauciucuri siliconice se bucură la ora actuală de o oarecare popularitate,
fiind considerate de unii autori ca amprente “prefuncţionale”, având în vedere
exactitatea lor. Se utilizează ca portamprentă o lingură standard, iar ca material de
amprentare într-un prim timp se apelează la un cauciuc siliconic de consistenţă
chitoasă.
După priza acestui material şi îndepărtarea lingurii din cavitatea bucală se
trasează limitele viitoarei linguri individuale şi se reduce din grosimea marginală a
amprentei până la o grosime medie de 2-3 mm, în funcţie de zona funcţională
respectivă, cu ajutorul unui bisturiu sau a unei lame fine, sau chiar folosind o freză de
acrilat. Totodată se vor elibera formaţiunile ligamentare şi inserţiile frenurilor
şi a bridelor.
Într-o a doua fază a amprentei preliminare, la nivelul marginilor se plasează un
material de amprentare elastic pe bază de cauciuc siliconic de consistenţă medie şi
priză lentă, care să permită modelarea cât mai fidelă a periferiei câmpului protetic prin
intermediul mişcărilor funcţionale comandate de medic şi executate de către pacient,
cât şi prin modelări efectuate de către medic, în special prin mobilizarea nodulului
muscular paracomisural. După priza acestui material, urmează faza finală a amprentării
preliminare când, după îndepărtarea unui strat foarte subţire de material de pe
suprafaţa mucozală a amprentei cu ajutorul frezei de acrilat, fără să ne atingem de
marginile amprentei, se aplică pe această suprafaţă un strat foarte subţire de material
de amprentare elastic pe bază de cauciuc siliconic fluid, executând din nou manevrele
de modelare funcţională marginală, până la instalarea prizei materialului.
Deşi tehnica descrisă are multe asemănări cu amprentarea finală,
confecţionarea unei linguri individuale este totuşi necesară, dar ea va cere retuşări
minore în vederea adaptării în cavitatea bucală.
Utilizarea ca material de amprentare preliminară a copolimerilor acrilici rezilienţi
(materiale cu priză lent progresivă) s-a impus datorită calităţilor dovedite ale acestora,
subliniate în subcapitolul consacrat materialelor de amprentare. Fiind relativ
costisitoare, aceste produse se folosesc totuşi destul de rar în vederea amprentării
preliminare, aplicându-se în portamprente reprezentate fie de proteze parţiale
mobilizabile după extracţia ultimilor dinţi, fie de proteze totale mai vechi, asinergice faţă
de câmpul protetic. Pe modelul obţinut prin turnarea acestei amprente se va putea
confecţiona o proteză cu caracter provizoriu, prin recondiţionarea celei
utilizate ca portamprentă, sau o lingură individuală foarte exactă, care nu
va avea nevoie de adaptări deosebite înainte de amprentarea finală.

45.Amprentarea functionala a cimpului protetic edentate total,tehnica

de realizare,material utilizate,importanta practica.
Amprenta finala este amprenta obtinuta obligator cu lingura individuala si in afara
de imaginea elementelor anatomice reda starea functionala a tesuturilor moi de la
periferia cimpului protetic.
Are drept obiective
*obtinerea ineu inaltimi corecte a marginilor si axtinderea maxima a bazei protezei
*repartizarea egala a presiunilor intre partile moi si cele dure
*respectarea libertatii contractiilor musculare si realizarea inchdierii marginale
Lingura de amprentare individuala
baza
*acopera suprafat de sprijin a cimpului protetic
*ocoleste formatiunile mucoasei de la periferia cimpului protetic
*grosimea de 1,5-2 mm
accesoriile
*mineral lingurii
*butonii de presiune
*intariturile din sirma
*borsurile de ocluzie(la necessitate(
LINGURA INDIVIDUALĂ: componente:
A. Baza portamprentei (portamprenta propriu-zisă)
• reprezintă suportul materialului de amprentare funcţională;
• este adaptată în limitele câmpului protetic, în raport intim sau la distanţă de acesta;
• ocoleşte formaţiunile mobile de la periferia câmpului protetic;
• are o bună stabilitate pe câmpul protetic în timpul amprentării;
• are o grosime de 1,5-2 mm, care îi conferă rezistenţă mecanică.
B. Elementele accesorii
• sunt folosite pentru manevrarea lingurii în timpul inserţiei şi dezinserţiei, centrării,
poziţionării, menţinerii şi aplicării de presiuni în timpul amprentării;
• sporesc rezistenţa mecanică a lingurii.
Accesoriile portamprentei individuale sunt:
• mânerul,
• butonii de presiune,
• întăriturile şi
• bordurile de ocluzie (în funcţie de tehnica de amprentare finală).

Mânerul lingurii: este aplicat atât la portamprentele maxilare cât şi la cele mandibulare.
• Mânerul se plasează pe linia mediană, având înălţimea de 10 mm (cât un incisiv
central) şi lăţimea de 15-18 mm (cât 2 incisivi centrali).
• El va avea forma, dimensiunile şi poziţia unei perechi de incisivi centrali şi
• Va fi solidarizat de faţa externă a bazei lingurii, pe linia mediană, respectând
libertatea de mişcare a musculaturii periprotetice.
• Rol: de a optimiza centrarea şi manipularea LI cu ocazia amprentării finale, fără a
interacţiona cu marginile acesteia.
• înclinaţia mânerului variază de la 0 la 15°, în funcţie de profilul feţei şi gradul de
resorbţie osoasă.
• Poziţia mânerului LI în funcţie de gradul de atrofie a crestei reziduale mandibulare:
– a - mâner drept = creastă înaltă;
– b - mâner oblic = creastă resorbită.

Butonii de presiune = blocuri paralelipipedice, dispuse în zona premolară a lingurii

mandibulare,
• Dimensiuni: 5 - 7 mm înălţime, 10 mm lungime în sens mezio-distal şi cu o lăţime
variabilă, în funcţie de lăţimea crestei edentate
• Rol = de a permite: aplicarea de presiuni digitale uniform pe materialul de
amprentare (în cursul prizei), prin intermediul LI.
• modelarea marginală corectă a materialului de amprentare, fără a exista riscul
deformării acestuia prin distanţarea degetelor medicului de marginile lingurii individuale.

întăriturile din sârmă:

• se utilizează, de regulă, la LI mandibulare confecţionate din placă de bază, care au
dimensiuni V-O reduse (datorită resorbţiei şi atrofiei crestelor reziduale) şi, ca atare, au o
rezistenţă mecanică scăzută.
• Utilizarea unor materiale de amprentare mai consistente impune de asemenea
prezenţa unor armături.
• Se inseră o sârmă (1 - 1,5 mm diametru şi 8 - 10 cm lungime) cudate după curbura
crestei, pe suprafaţa externă linguală a bazei LI.
• Unii tehnicieni dentari realizează din această întăritură şi o buclă adiţională
mediană, cu rol de mâner.
• în cazul confecţionării lingurii individuale din RA, întăritură se poate realiza din
acelaşi material, sub forma unei nervuri dispuse pe faţa externă a bazei - la nivelul muchiei
crestei sau oral

a) După material lingurile individuale pot fi din:

• RA auto şi /sau termopolimerizabile
• placă de bază, Stents, ebonită, polistiren (materiale care la ora actuală se utilizează
doar din raţiuni economice);
• poliesteri, copoliesteri;
• RDC (fotopolimerizabile);
• metale.
b) După procedeul de execuţie (tehnologie):
• polimerizare (auto-, termo-, fotopolimerizare)
• termoformare
• plastifiere
• turnare
c) în funcţie de contactul cu modelul preliminar, lingurile individuale:
• în contact total cu modelul (adaptare intimă cazuri obişnuite);
• cu distanţări pe anumite zone sau perforaţii (zone ce trebuie despovărate, fie cu
mucoasă prea subţire şi aderentă, fie cele cu rezilienţă exagerată);
• distanţate în totalitate faţă de model (în caz de utilizare a materialelor de
amprentare termoplastice sau în situaţia crestelor exagerat de retentive sau a celor balante);
• cu contact marginal (variantă a celor distanţate total, când se urmăreşte un efect
mărit de ventil intern).

Variatati de amprente
1. Dupa inaltimea marginilor deosebim
* amprente functionale cu marginea in zona mucoasei cu mobilitate pasiva (zona neutra),
care in literature se mai numesc amprente functionale propriu-zis
* amprente- functionale la care marginea depaseste zona neutra cu 1—2 mm, fiind noscute
ca amprente functionale de succiune.
Pentru crearea supapei de inchidere marginala a protezei avem nevoie de o amprenta
functionala de succiune, pe cind cea functionala propriu-zis nu ne va asiguraa inchiderea
marginala perfecta a protezei in timpul functiei si este indicata in caz de confectionare a
protezelor partiale mobilizabile in anumite situatii clinice.
2. Dupa metoda de formare a marginilor amprentei deosebim:
*amprente functionale la care marginile sint formate prin miscari pasive lt mucoasei;
*amprente functionale la care marginile sint formate ca rezultat al miscarilor active ale
mucoasei obtinute prin aplicarea provelor functionale;
*amprente functionale la care marginile sint formate cu ajutorul miscarilor active ale
mucoasei in timpul masticatiei si altor functii ale sistemului stomatognat;
*amprente cu formarea mixt a marginilor;
I. Modelările funcţionale executate de medic sunt foarte mult folosite. Ele sunt
recomandate în special când se tratează:

a) pacienţi neinstruiţi sau incapabili să modeleze funcţional marginile amprentei

b) pacienţi la care tratamentul trebuie să se desfăşoare cu rapiditate
Intervenţia medicului este recomandată şi când se folosesc matereale vîscoase (Stents sau
Kerr) care nu se pot modela uşor numai prin acţiunea pacientului. Toate tehnicile de
amprentare care recomandă modelări efectuate numai de medic sunt tehnici cu gura
deschisă.
Modelarea marginală se realizează:
1. Cu ajutorul tracţiunilor de buză superioară pentru zona vestibulară centrală (există
pericolul obţinerii unei amprente imprecise când mişcările sunt prea energice).
2. Prin tracţiuni şi rotaţii pe modelul comisural (modiolus) se modelează aproape întreaga
zonă vestibulară laterală.
3. Prin presiuni sau masaje pe obraz pentru zonele Eisenring şi Fish.
4. Prin presiuni cu degetul pe materialul de amprentă, care depăşeşte posterior linia Ah.
5. Prin presiuni cu degetele, masaje submandibular şi lingual de-a lungul liniei milohioidiene
pentru marginea linguală a amprentei.
Ca avantaj principal al metodei menţionăm: modelarea rapidă fără contribuţia pacientului,
mai ales când materialul folosit este vîscos.
Ca dezavantaje menţionăm:
1. Ştergerea materialului, extinderea minimă a marginilor, când materialul de amprentă este
prea fluid sau modelarea prea energică.
2. Extinderea exagerată a marginilor când materialul este prea vîscos şi modelarea prea
blândă.
3. Modelarea imprecisă la pungile buccinatorului (Eisenring şi Fish) la zona Ah şi în zonele
linguale (în caz că pacientul nu poate face mişcări cu limba).
II. Mişcările comandate de medic sunt prezente atât la amprentele „cu gura deschisă” cât
şi la amprentele „cu gura închisă”. Ele sunt aplicate pacienţilor care pot bine colabora cu
medicul şi sunt instruiţi în prealabil.
Mişcările funcţionale comandate test sunt următoarele:
1) Deschiderea moderată a gurii.
2) Deschiderea mare a gurii.
3) Balansarea într-o parte şi în alta a mandibulei.
4) Mimarea unui râs forţat.
5) Mimarea suptului sau fluierării (brigitale).
6) Mişcările limbii (protracţie, ridicare, balansare, întindere).
Cel care a sintezat foarte bine aceste mişcări funcţionale comandate a fost Herbst.
Avantajele metodei constau în modelarea precisă a marginilor foarte apropiată de jocul
formaţiunilor musculare din timpul efectuării funcţiilor aparatului dento-maxilar.
III. Neajunsurile semnalate se pot înlătura în mare măsură combinând elementele
caracteristice de la ambele metode. De fapt această intenţie o are majoritatea
stomatologilor care combină modelarea funcţională personală a pacientului la zona Ah, în
zona vestibulară frontală, la pungile buccinatorului şi în toată zona liguală, cu modelări ale
medicului efectuate prin tracţiuni şi rotaţii pe modiolus.
IV. Modelările automatizate ale marginilor amprentei presupun purtarea amprentei în
cavitatea bucală, timp în care sub influenţa mişcărilor funcţionale ale părţilor moi
periprotetice (în special în timpul fonaţiei) materialul de amprentă se modelează prefigurând
contururile şi grosimea marginilor viitoarei proteze, cât mai apropiate de aspectele care
permit o funcţionalitate optimă.

3. Dupa gradul de compresie a mucoasei cimpului protetic amprente- functionale se impart

in: a)amprente cu compresia cimpului protetic sub presiunea manuala a medicului, sub
presiunea masticatoare si dozata); b) decompresive; c) diferentiate.

amprentele compresive îşi au originea în concepţiile mai vechi conform

cărora unele materiale, îndeosebi cele termoplastice, ar fi capabile să comprime
selectiv anumite zone ale câmpului protetic, lucru dovedit pe parcurs a fi imposibil de
realizat şi chiar dăunător. Se recomandă aceste metode de amprentare numai în cazul
câmpurilor protetice dure, la care nu există pericolul de deformare a suprafeţei şi la care
realizarea etanşeizării protezei pretinde exercitarea unei presiuni.

amprentele de despovărare sunt mult mai frecvent utilizate, protejarea

anumitor zone ale câmpului protetic de presiuni fiind nu numai foarte utilă, dar şi
posibilă, recurgându-se la perforări selective ale lingurii individuale (Costa şi colab,
1975), perforare unică a centrului linguri maxilare, cu un diametru de 2 mm ( Pandelton
şi Stansbery), folierea anumitor zone ( Lejoyeux), sau chiar distanţarea totală a lingurii,
cu excepţia unor puncte de sprijin ( Pedro Saizar).

Materiale utilizate
Materialele indicate pentru amprenta finală (funcţională)

În general, pot fi folosite toate materialele produse pentru amprentare. Dar

materialele indicate pentru amprenta finală a câmpului protetic edentat total,
posedă proprietatea fizică de a prezenta în stare de pastă o viscozitate redusă
(fluiditate). Din punct de vedere a gradului de viscozitate materialele de amprentare
sunt împărţite, astfel:

1. Cu viscozitate redusă – ghipsul, pasta de oxide de zinc eugenol, Repin, Dentol S,

Dentol M, S.S Whit, Kellys, alginatele, elastomerii de sinteză sub formă de pastă.

2. Cu viscozitate medie – bucoplasticele (Detiplastul, Adhesealul).

24

3. Cu viscozitate crescută (termoplasticele) Stents, Kerr, Akrodent, Xantigen,

Ceroform, Godiva.

4. Cu viscozitate lentă progresivă ( Hidrocast, Ivoseal, Coe-flex, Coe Confort).

Pasta de ghips. Plasticitatea este redusă la 2-3 min. Pasta are indicaţii limitate, este
folosită numai la maxilar. Este materialul care, datorită unei plasticităţi ideale,
deformează foarte puţin suprafaţa câmpului protetic şi reproduce toate elementele
cu maximum de exactitate.

Pastele de eugenat de zinc. Repine, S.S White, Kellys, Dentol M, Dentol S. Sunt
prezentate sub formă de paste ambalate în două tuburi, având culori diferite. Pentru
calităţile excepţionale pe care le au ( plasticitate, stabilitate volumetrică şi chimică,
exactitate ) reprezintă materealele pentru care nu există conraindicaţii în ceea ce
priveşte amprentarea finală a edentului total.

Materealele elastice de tipul alginatelor sunt folosite mai puţin. Sunt indicate, în
special, pentru amprentarea câmpurilor moi, însoţite de zone retentive. E necesar ca
modelul să fie turnat obligatoriu imediat.

Materealele elastice de tipul elastomerilor de sinteză ( siliconii, thiocauciucurile şi

polieterii) sunt materealele stabile, cu foarte mare exactitate de redare şi cu
plasticitate favorabilă pentru amprentarea câmpurilor protetice.

Matereale bucoplastice (Adheseal, Dentiplast, Rezinoplast, Ex.3N Gold) sunt indicate,

în special, pentru câmpurile protetice mandibulare. Are indicaţia majoră să se
confecţioneze imediat modelul, pentru a se evita deformarea amprentei.
Materialele termoplastice (Stens, Acrodent, Kerr, Xentigen, Ceroform, Godina) sunt
indicate pentru amprentarea câmpurilor protetice dure, deoarece prezintă
vîscozitate foarte crescută. Materealele termoplastice mai sunt indicate pentru
amprentări parţiale, pentru a se obţine închideri marginale ( distală, sublinguală,
frontal vestibulară, etc.). Tehnica de amprentare solicită manevre foarte
pretenţioase, răbdare şi consum mare de timp, ceea ce a determinat ca ele să fie
utilizate în mod excepţional.

Etapele amprentarii functionale

1.adaptarea lingurii individuale
2.alegerea materialului si aplicarea in lingura
3.introducerea lingurii in cav bucala si presarea pe cimpul protetic
4.formarea marginilor amprentei
5.indepartarea din cav bucala
6.indiguirea si cofrarea amprentei

Adaptarea are in vedere

*eliberarea frenurilor buzelor
*aliberarea frenurilor limbii
*eliberarea plicelor laterale vestibulare
*eliberarea ligamentului pterigomandibular
*grosimea marginilor lingurii individuale de aproximativ 2mm
*adaptarea marginilor lingurii individuale dupa inaltime se va realiza in dependent de
tehnica de amprentare functionala

Dupa asta urmeaza alegerea materialului

*in dependente de particularitatile de constructive a viitoarei proteze

*in dependent de cazul clinic-stabilitatea unitatilor odontoparodontale precum si gradul de
rezilienta a mucoasei cimpului protetic
Propriu zis amprentarea
Tehnica dupa Brahman
Adaptarea marginilor lingurii dupa inaltime se va realiza in conformitate cu limitele bazei
viitoarei proteze ,iar adaptarea se face separate pe sectoare cu utilizarea probeor dupa
Herbs

Herbs
Mişcările propuse pentru amprentarea câmpului protetic edentat total maxilar sunt
următoarele
1. Deschiderea moderată a cavităţii bucale, când se modelează marginile din
zona premolarilor şi a primului molar;
2. Deschiderea largă a gurii, când se modelează lungimea marginilor la nivelul
pungii lui Eisenring şi la nivelul inserţiei retrotuberozitare a ligamentului pterigomaxilar;
în această fază, asocierea balansării mandibulei permite modelarea lărgimii
spaţiului paratuberozitar;
3. Mimarea surâsului forţat modelează marginile amprentei la nivelul primului
molar şi al celui de-al doilea premolar, de o parte şi de alta;
4. Mimarea suptului sau a fluieratului modelează marginea vestibulară a
amprentei corespunzătoare zonei incisivo-canine;
5. Se solicită pacientului să tuşească, act care determină modelarea zonei de
închidere distală..
Pentru amprentarea câmpului mandibular, autorul tehnicii propune executarea
lentă, repetată şi strict în ordinea de mai jos a următoarelor mişcări test :
1. Deschiderea medie şi apoi largă a gurii, când se modelează zona vestibulodistală
a amprentei şi zona de inserţie la nivelul tuberculului piriform a ligamentului
pterigo-mandibular; se recomandă ca în acestă fază, după deschiderea largă, să se
ceară pacientului să închidă gura, practicianul opunându-se cu degetele acestei
tentative. În acest mod, în zona amintită se modelează impresiunea eventualelor fibre
din porţiunea anterioară a muşchiului maseter;
2. Umezirea buzelor, determină modelarea zonelor paralinguale laterale;
3. Balansarea limbii în obraji, modelează versanţii linguali ai amprentei în
regiunea glandelor sublinguale;
4. Protracţia limbii modelează amprenta în regiunea frenului lingual . După cum
am mai amintit în acpitolele anterioare, gradul de avansare a limbii în cursul acestei
mişcări trebuie să fie determinat de poziţia limbii în repaus;
5. Mimarea suptului sau a fluieratului modelează eficient regiunea vestibulară
anterioară a amprentei;
6. Deglutiţia este recomandată îndeosebi pentru modelarea amprentei în zona
disto-linguală a câmpului protetic, în regiunea nişei linguale retromolare, dar acest act
funcţional este util practic pentru modelarea amprentei pe toată întinderea linguală a
câmpului protetic.

Tehnica dupa Vasilenco

Initial marginile lingurii se scurteaza la nivelul mucoasei pasiv mobile,ulterior la marginea
lingurii se aplica material specific plastificat apoi modelarea marginilor lingurii individuale
conform limitelor bazei cu utlizarea probelor Herbst

Tehnica dupa Vasilenco simplificata

Initial marginile lingurii se scurteaza pina la mucoasa pasiv mobile apoi modelarea marginilor
se face conform limitelor bazei viitoarei proteze totale se va realiza cu ajutorul materialului
utilizat pentru amprentare

Indiguirea si cofrarea-are scop protectia spatiului periferic pe model(indiguirea) iar cofrarea

se rezlizeaza pentru conformarea soclului modelului in cazul cind nu este utilizat pentru
aceasta conformatorul

46. Lingura individuală de amprentare. Caracteristica generală.

Materiale și metode de confecionare.
Lingura individuală este portamprenta cu caracteristici specifice individuale câmpului
protetic care urmează a fi amprentat. În funcţie de particularităţile câmpului protetic, de
materialul de amprentare utilizat şi de tehnica de amprentare lingura individuală poate fi
adaptată intim la suprafaţa modelului, sau poate fi distanţată total ( uniform sau neuniform)
sau parţial.Lingura individuală trebuie să prezinte un mâner cu o dimensiune şi o poziţie care
să permită manipularea uşoară a ei, dar în acelaşi timp să nu împiedice mişcările funcţionale
ale limbii sau ale buzelor necesare în decursul modelării marginale a amprentei. Din aceste
considerente, recomandăm ca la nivelul mandibulei mânerul lingurii să aibă forma şi
mărimea unui incisiv central, plasat mai puţin vestibularizat, încât să nu tensioneze buza
inferioară, dar nici prea lingualizat. În regiunea topografică a premolarilor, de o parte şi de
alta, se pot realiza butoni de presiune, pentru a uşura menţinerea lingurii de către operator
în cursul amprentării. La nivelul maxilarului considerăm adecvată poziţionarea mânerului
lingurii în centrul bolţii palatine, cu o dimensiune care să nu jeneze limba şi să permită o
priză suficientă degetelor operatorului pentru îndepărtarea amprentei de pe câmpul
protetic. Deşi sugerată de către unii autori, apreciem ca inadecvată plasarea mânerului
lingurii individuale maxilare în regiunea topografică corespunzătoare incisivilor centrali
superiori, deoarece poate împiedeca funcţionalizarea corespunzătoare a amprentei în zona
vestibulară frontală a câmpului protetic edentat total maxilar.

Materiale. Metode de confecționare.

Ea se confecţionează dintr-o gamă mare de materiale, având însă proprietăţi de rigiditate,

nedeformabilitate şi rezistenţă mecanică. Pot fi utilizate ca materiale de realizare a lingurii
individuale masele plastice (polistiren, plăci de bază), polimetacrilaţii autopolimerizabili,
termopolimerizabili, poliesterii şi copoliesterii (ERKODENT), răşinile diacrilice compozite
fotopolimerizabile( SPECTRA TRAYS).

In vederea confectionarii individuale din acrilat termopolimerizabil este necesar in prealabil

realizarea pe model a machetei acesteia, din ceara roz.

Proiectarea lingurii individuale:

- Trasarea limitelor viitoarei linguri individuale pe amprenta preliminară cu creion

chimic:

- După Scheinemakers:

1. La maxilar:

- Foveele palatine vor fi marcate cu creionul și se trasează înapoia lor o linie curbă cu
convexitate posterioară;

- Sanțurile retrotuberozitare se marchează printr-o linie curbă cu convexitate

posterioară;

- Aceste 3 linii se unesc cu 2 linii cu convexitate posterioară și se determină astfel

limita distală a cîmpului protetic maxilar;
 - Limita vestibulară a lingurii va fi trasată va fi trasată la 1 mm în interiorul punctului
de maximă convexitate al marginii amprentei , reprezentat de fundul de sac
vestibular, cu ocolirea bridelor și frenurilor.

2. La mandibulă:

- Se ia ca reper frenul lingual se trasează linia mediană în zona linguală

- Se trasează marginea linguală de o parte și alta a liniei mediene pe o distanță de 3

cm;

- Din punctele terminale ale aceste linii (B,C), se duc două perependiculare pe muchia
crestei edentate;

- Sin aceste puncte se trasează direcția crestei edentate pînă la tuberculul piriform;

- De la punctele terminale ale zonei linguale centrale se duc linii paralele cu mijlocul
crestei spre distal.

- Aceste linii traversează tuberculul piriform spre lingual către versantul vestibular la
unirea a 2/3 anterioare cu 1/3 posterioară;

- Limita vestibulară se situează la 1 mm spre interiorul amprentei față de convexitatea

maximă a marginii vestibulare a amprentei.

47. adaptarea lingurii individuale de amprentare pentru obținerea

amprentei funcționale cu succiune.
Adaptarea lingurii individuale în cavitatea bucală se realizează prin:

inspecţie clinică;

-marginile lingurii trebuie să aibă un contact lejer cu zona de mucoasă pasiv mobilă de la
nivelul fundului de sac, în timpul mobilizării acesteia, să ocolească inserţiile frenurilor, cele
musculare şi ligamentare şi să aibă o grosime corespunzătoare fundului de sac din zona
funcţională respectivă.

-teste funcţionale; se apelează în general la aceleaşi manevre funcţionale ca şi la

amprentarea propriu-zisă, ca de exemplu testele lui Herbst, care vor fi descrise în cele ce
urmeză.

- închiderea marginală (sau perfectarea acesteia) la nivelul “zonelor cheie” descrise de

Opotow se realizează cu diferite materiale, în special termoplastice, urmărind obţinerea unei
menţineri cât mai bune a lingurii, dacă se poate chiar identică cu a viitoarei proteze.

-Zonele cheie la nivelul cărora este necesară perfectarea închiderii marginale sunt :zonele
tuberculilor piriformi, zona linguală centrală mandibulară, zona vestibulară anterioară
mandibulară ( şi zona de închidere distală maxilară. În afară de aceste zone, uneori poate fi
utilă perfectarea închiderii marginale pe toată periferia lingurii, atât la mandibulă, cât şi la
maxilar.

- Succiunea lingurii mandibulare se poate verifica clinic prin 4 teste, exercitând

presiuni şi tracţiuni la nivelul mânerului lingurii.

Testul 1 verifică modul de realizare a închiderii marginale la nivelul tuberculului piriform,

efectuând o presiune pe mâner în sens oro-vestibular.Dacă închiderea marginală la acest
nivel este corespunzătoare, lingura se va desprinde cu greutate, putându-se percepe
zgomotul caracteristic de succiune.

Testul 2 se referă la verificarea închiderii marginale în zona linguală centrală, efectuând o

presiune pe mâner de această dată cu direcţie vestibulo-orală. Este important de reţinut că
acest test se realizează atât în poziţia de repaus a limbii, cât şi în cursul mişcării de protracţie
uşoară.

Testul 3 este unul de verificare a închiderii de ansamblu a lingurii, în cursul căruia presiunea
vestibulo-orală din cursul testului precedent se combină cu tracţiunea în sens vertical cu
ajutorul sondei ( vârful sondei introdus într-un orificiu realizat în mâner).O bună închidere
marginală a lingurii va determina desprinderea cu greutate a portamprentei individuale de
pe câmpul protetic.

Testul 4 este destinat verificării închiderii marginale în zona vestibulară frontală. În acest
scop, în timpul testului 3 se îndepărtează uşor buza inferioară, manoperă în cursul căreia
dacă succiunea nu dispare înseamnă că s-a realizat o bună închidere marginală internă; dacă
succiunea dispare, acest fapt denotă că s-a realizat închiderea marginală doar între mucoasa
labială şi faţa lustruită a protezei ( închiderea marginală externă). Bineânţeles că, dacă
materialul folosit pentru perfectarea închiderii marginale este termoplastic, lingura
individuală trebuie să fie confecţionată dintr-un material rezistent la modificările termice
( de exemplu din duracrol). După realizarea adaptării perfecte a lingurii în cavitatea bucală,
se poate trece la amprentarea finală propriu-zisă.

48. Probele herbst pentru maxilă și mandibulă;

Autorul foloseşte ca materiale de amprentare finală unul termoplastic pentru închiderea

marginală la nivelul zonelor cheie (Subrofix) şi unul bucoplastic (Adheseal 15 verde) pentru
amprentarea propriu zisă. Promotorul tehnicii a conceput un număr de mişcări test, 5 pentru
maxilar şi 6 pentru mandibulă, care trebuie executate repetat, lent şi în ordinea descrisă.
. Mişcările propuse pentru amprentarea câmpului protetic edentat total maxilar sunt
următoarele (fig. 85): 1. Deschiderea moderată a cavităţii bucale, când se modelează
marginile din zona premolarilor şi a primului molar;

2. Deschiderea largă a gurii, când se modelează lungimea marginilor la nivelul pungii lui
Eisenring şi la nivelul inserţiei retrotuberozitare a ligamentului pterigomaxilar; în această
fază, asocierea balansării mandibulei permite modelarea lărgimii spaţiului paratuberozitar;

3. Mimarea surâsului forţat modelează marginile amprentei la nivelul primului molar şi al

celui de-al doilea premolar, de o parte şi de alta;

4. Mimarea suptului sau a fluieratului modelează marginea vestibulară a amprentei

corespunzătoare zonei incisivo-canine,

5. Se solicită pacientului să tuşească, act care determină modelarea zonei de închidere

distală.

Pentru amprentarea câmpului mandibular, autorul tehnicii propune executarea lentă,

repetată şi strict în ordinea de mai jos a următoarelor mişcări test :

1. Deschiderea medie şi apoi largă a gurii, când se modelează zona vestibulodistală a

amprentei şi zona de inserţie la nivelul tuberculului piriform a ligamentului pterigo-
mandibular; se recomandă ca în acestă fază, după deschiderea largă, să se ceară pacientului
să închidă gura, practicianul opunându-se cu degetele acestei tentative. În acest mod, în
zona amintită se modelează impresiunea eventualelor fibre din porţiunea anterioară a
muşchiului maseter;

2. Umezirea buzelor, determină modelarea zonelor paralinguale laterale;

3. Balansarea limbii în obraji, modelează versanţii linguali ai amprentei în regiunea

glandelor sublinguale;

4. Protracţia limbii modelează amprenta în regiunea frenului lingual . După cum am mai
amintit în acpitolele anterioare, gradul de avansare a limbii în cursul acestei mişcări trebuie
să fie determinat de poziţia limbii în repaus;

5. Mimarea suptului sau a fluieratului modelează eficient regiunea vestibulară anterioară a

amprentei;

6. Deglutiţia este recomandată îndeosebi pentru modelarea amprentei în zona disto-

linguală a câmpului protetic, în regiunea nişei linguale retromolare, dar acest act funcţional
este util practic pentru modelarea amprentei pe toată întinderea linguală a câmpului
protetic.

Avantaje:

-Redă cele mai exacte mișcări test care determină modelarea funcțională marginală a
amprentei.
- foloseste initial un material ceros bucoplastic, care-și menține plasticitatea atîta timp cît
dorește medicul și care permite corectări adiționale.

- amprenta finală nu înregistrează asperități, conferindu-i suprafeței mucozale a protezei

netezime și luciu;

Dezavantaje:

- Mișcările test trebuie reproduse exact în ordinea descrisă de autor.

- Modelul definitiv, trebuie turnat imediat, se poate deforma la căldură.

49. Metode și tehnici de oformare a marginilor amprentei funcționale

cu succiune.
- Modelări efectuate de medic

Indicații:

-pacienți necooperanți; incapabili să modeleze funcțional marginile amprentei;

-Pacienți la care tratamentul trebuie să se desfășoare într-un ritm rapid;

-în cmpletarea mișcărilor comandate de medic;

- cînd se folosesc materiale vîscoase.

Tehnica:

- Tracțiuni de buza superioară- pentru zona vestibulară centrală, fără a șterge însă
materialul.

- Tracțiuni și rotații la nivelul mediolusului- pentru zona vestibulară laterală.

- Presiuni și masaje ușoare pe buze- pungile Einsenring și Fish;

- Presiuni cu degetul pe materialul de amprentă care depășeste posterior linia Ah-

pentru zona Ah;

- Presiuni cu degetul, masaje submandibular și lingual de-a lungul liniei milihioidiene-

pentru marginea linguală a amprentei.

Permite o modelare rapidă, însă poate duce la ștergerea materialului și extinderea minimă a
marginilor.

- Mișcările comandate de medic:

- Deschiderea moderată a gurii;

- Deschiderea mare a gurii;

- Balansarea într-o parte și alta a mandibulei;

 - Mimarea unui rîs format.

- Mimarea suptului sau a fluieratului;

- Mișcările limbii(protracție, ridicare, balansare, împingere);

Modelări combinate.

Modelări automatizate:

Ale marginilor amprentei presupun purtarea ei în cavitatea bucală, timp în care, sub
influența mișcărilor funcționale ale părților moi periprotetice materialul de amprentă se
modelează.

Tehnici:

Amprente cu gura deschiă se caracterizează prin faptul că lingura individuală garnisită cu

materialul de amprentare este menţinută pe câmpul protetic prin intermediul degetelor
operatorului, în timp ce se realizează modelarea marginală. Deşi acestor metode li se
impută faptul că presiunea exercitată nu poate fi uniformă şi continuă, ele sunt larg utilizate
în activitatea practică, deoarece permit o bună modelare marginală a amprentelor. d

Amprentă cu gura închisă:

se încadrează într-un grup de tehnici care au ca element principal lingura individuală

prevăzută cu bordură de ocluzie şi determinarea prealabilă a dimensiunii verticale de
ocluzie, amprentarea finală efectuându-se sub presiune ocluzală. Metoda este total
contraindicată la pacienţii vechi purtători de proteze totale cu deficienţe grave la nivel
ocluzal, fiind necesară renunţarea pentru un timp a purtării protezelor traumatogene,
pentru decondiţionarea reflexelor vicioase dobândite. Amprentarea prin aceste metode nu
permite pacientului decât efectuare de mişcări reduse ca amplitudine cu limba, precum şi o
oarecare deschidere a cavităţii bucale, manopere care nu sunt capabile de a determina
obţinerea unei modelări funcţionale a periferiei amprentei, încât protezele rezultate vor
avea totdeauna margini ceva mai lungi. Pentru a evita aceste fenomene nedorite unii
practicieni, printre care Schreinemackers, combină amprentarea cu gura închisă cu manevre
de deschidere largă a cavităţii bucale şi protracţia limbii. Metodele de amprentare cu gura
închisă comasează practic două faze de tratament : determinarea relaţiei intermaxilare şi
amprentarea finală. Ca material de amprentare se indică pasta de oxid de zinc-eugenol sau
cauciucurile siliconice (de tipul Xantopren function şi Xantopren M mucosa)

50. tehnica de amprentare funcțională cu succiune după Brahman.

Adaptarea marginilor lingurii individuale după înălțime se va realiza în conformitate cu
limitele bazei viitoarei proteze totale mobile.
Tehnic, adaptarea se realizeză separat, pe sectoare, cu utilizarea probelor funcționale după
Herbst.

51. Tehnica de amprenatre funcțională cu succiune după vasilenco .

-Inițial marginile lingurii individuale se scurtează la nivelul mucoasei pasiv mobile .

- ulterior, la marginea lingurii individuale se aplică material specific plastificat.

- modelarea marginilor lingurii individuale conform limitelor bazei viitoarei proteze totale cu
utilizarea probelor după Herbst.

52. Tehnica de amprentare după vasilenco – simplificată.

- inițial marginile lingurii individuale se scurtează la nivelul mucoasei pasiv mobile;

- modelarea marginilor lingurii individuale conform limitelor bazei viitoarei proteze totale se
v-a realiza cu ajutorul materialului utilizat pentru amprentare.

53. Relația intermaxilară:

Definiție: RIM, reprezintă relația dintre osul maxilă și osul mandibulă, în timpul deplasării
mandibulei.

- Distingem 3 tipuri de RIM

1. Poziția de postură mandibualră;

2. Poziția de relație centrică:

3. Poziția de intercuspidare maximă.

Caracteristica:

Determinantul posterior- ATM<

Determinantul mediu- mușchii mobilizatori ai mandibulei.

Determinantul anterior- ocluzie dento- dentară.

- Sistematizarea relațiilor ocluzale ;

- Dependente de contactele ocluzale;

54. Poziția de Relație Centrică

-Termen propus de Bonwill, reprezintă un raport osos, mandibulo- cranian;

- determinat în general de lig. ATM:

Poate fi influențat de tonusul mușchilor mobilizatori ai mandibulei. Este cel mai controversat
termen.

După Dupas(1993):

RC este poziția mandibulo- craniană fiziologică de referință, independentă de ocluzia

dentară. Poziția cea mai înaltă și cea mai anterioară de contact condilo- disco- temporal,
care favorizează rotația pură a condililor după o axă balama terminală, permițînd diferite
deplasări mandibulare.

- PRC- este o poziție de referință = mandibula pleacă și revine în principalele sale

mișcări.

- Este constantă dea lungul vieții

- Este stabilă și reproductibilă;

- Este stabilă și reproductibilă;

- Este o poziție funcțională- intervine în timpul masticației;

- Este caracterizată de o DVO fiziologică;

- Este o poziție de diagnostic, de la ea pornește orice analiză a ocluziei dentare.

Repere clinice ale RC:

 Reperul osos- linia mediană a mandibulei corespude cu planul medio-

sagital al feței;

 Reperul muscular – mușchii ridicători sunt contractați maxim, simetric.

 Reperul articular: condilii articulari sunt plasați centric în fosele articulare,

pot fi palpați pe linia tragus- unghiul extern al orbitei, la o distanță de 13
mm de marginea tragusului.

 Reperul dentar ocluzal- două situații clinice: Ocluzia în intercuspidare

maximă, Ocluzia centrică.
55. Poziția de postură mandibulară.
- este o stare de echilibru între mușchii mobilizatori;

- este însoțită de o relaxare a capsulei ATM;

- Între arcadele dentare apare un spațiu liber de inocluzie cu o valoare individuală de la 1mm
pînă la 12 mm.

- este o relație statică, temporară, relativ pasivă a mandibulei față de maxilă;

- este poziția din care pleacă și spre care revine mandibula din toate mișcările sale
fundamentale (înafară de masticație).

- mai este numită: poziție de repaos fiziologic relativ al mandibulei față de maxilă.

- exterior este caracterizată prin propria dimensiune verticală(Kemeny a numit-o dimensiune

verticală fiziologică sau de postură).

- Lejoeux: PPM este poziția de echilibrutonic al complexului muscular de la care

pleacă și la care ajung toate mișcările mandibulei;

- Burlui V.: PPM este – suma rapoartelor mandibulo-craniene atunci cînd mandibula
se află în poziție posturală față de craniu sub efectul echilibrului tonic antigravific al
musculaturii manductoare.

- Școala națională de stomatologie(protetică dentară): PPM este starea de echilibru

dintre mușchii ridicători -coborători ai mandibulei, cînd ei se află într-o stare de
relaxare fiziologică relativă, care se evidențiază la nivelul arcadelor dentare printr-
un spațiu de inocluzie individualizat, egal în medie cu 2-3 mm.

Elementele sistemului stomatognat la realizarea PPM joacă un rol :

- Activ

- Pasiv

1. Elementele active:

- Tonusul mușchilor- prin anatgonismul a 3 grupe de mușchi:

 a) Ridicători – coborîtori, retractori – propulsori;

b) Mușchii limbii – stiloglos, palatoglos, faringoglos;

c) Mușchii cefei și cei prevertebrali- echilibrează poziția capului în raport

cu CV, determină flexia și extensia capului.

- Factorul nervos: condiționează nivelul tonusului musculaturii striate:

Elementele pasive:

- Acțiunea presiunii negative a spațiului Donders;

- Țesuturile conjuncte ale articulației;

- Coplexului structural mușchi- tendon.

- Spațiul Donders- între limba și palatul dur(pres neg) menține mandibular;

- PPM la nivelul art- condilii se află undeva în fose;

- Mușchi- relaxare relative;

- Arcade dentare – avem un spațiu de inocluzie.

56. particularitățile de determinare și înregistrare a RC

- adaptarea șabloanelor cu bordură de ocluzie .

- determinarea DVO;

-Inducerea mandibulei în poziție de RC.

- Fixarea poziției de RC;

- Determinarea reperelor de montare a dinților frontali.

57. determinarea direcției și nivelului planului de ocluzie la

determinarea și înreg RC:
În edentația totală bimaxilară:

1. Direcția planului de ocluzie :

 În zona fronatală- paralelă cu linia bipupilară;

 În zona laterală- paralelă cu planul camper;

2. Nivelul planului de ocluzie:

 În zona frontală – în corespundere cu marginea liberă a buzei superioare;

  În zona laterală- este determinat față de planul lui Camper la o distanță de
26 mm;

3. Versantul vestibular al bordurii de ocluzie se modelează în corespundere cu

poziționarea buzelor și obrajilor;

4. Versantul vestibular al bordurii de ocluzie de la maxilă și mandibulă se stabilesc în

același plan.

58. Metoda antropometrică de detreminare a DVO.

- distanța de la comisura buzei buzelor și unghiul extern al ochiului este egală cu distanța
subnasale-gnathion, se determină cu ocluzometrul Willis;

- utilizarea numărului de aur 5/3 raport constant între diensiunea etajului inferior cu gura
larg deschisă și pozișia de repaus, se folosește un compas și regula de 3 simplă.

59. Metoda anatomică de detreminare a DVO

Are la bază afirmația conform căreia o DVO optimă asigură poziționarea firească a țesuturilor
moi:

 Buzele contactează pe tot întinsul liber, nu prezintă tensionare;

 Colțurile gurii au o poziționare armonioasă, nu sunt ridicate sau coborîte;

 Plicile nazolabială, supramentonieră prezintă o exprimare normală, adecvată.

60. Metoda funcțională de determ a DVO

Are la bază afirmația conform căreia mușchii mobilizatori pot realiza contracția maximă
numai în cazul cînd DVO este una optimă.

Tehnicile de determinare:

- Se determină contracția maximă a mușchilor ridicători;

- Se determină valoarea impulsului către m. Ridicători.

61.Metoda anatomo-fiziologică de determinare a DVO la determinarea și

înregistrarea RC la edentatul total, caracteritica generală.

Are la bază afirmația-dimensiunea verticală a poziției de postură mandibulară

(DVPPM)este constantă de-a lungul vieții și nu depinde de prezența sau lipsa de
antagoniști.
 Inițial se verifică DVPP,ceea ce este mai mare ca DVO cu 2-3 mm.
 Se verifică criteriile conform metodei anatomice.
  Ideea aici e ca mai intii inregistram cu creionul punctual subnasion sig
nation,apoi vorbim cu el ca la final muschii sa oboaseasca si sa duca
mandibula in pozitie de RP.
 Masuram DVR si scadem din ea 2-3 mm.
 Punem sabloanele in cavitatea bucala si trebuie sa coincida cu DVO
calculat.
 Daca nu coincide razuim din sablonul inferior fiindca cel superior e
conform planului ocluzal
62.Metode și tehnici de inducere a mandibulei în poziția de RC, caracteristica
generală, importanța practică.
PRC-este poziția mandibulo-craniană fiziologică de referință,independentă de
ocluzia dentară,poziția cea mai înaltă și cea mai anterioară de contact condilo-
disco –temporal,care favorizează rotația pură a condililor după o axă balama
terminală,permițînd diferite deplasări mandibulare.
Caracteristica
 Este o poziție de referință –mandibula pleaca și revine în principalele sale
mișcări.
 Este constantă de-a lungul vieții.
 Este stabilă
 Este caracterizată de o DVO fiziologică.
Repere clinice a RC
 Reperul osos-linia mediana mandibulei corespunde cu planul medio-
sagital al feții.
 Reperul muscular-mușchii ridicători sunt contractați maxim simetric
 Reperul articular-condilii articulari sunt plasați centric în fosele
articulare,pot fi plasați pe linia tragus-unghiul extern al orbitei,la o
distanță de 13 mm de marginea tragusului.
 Reperul dentar ocluzal-Ocluzia de ICM,OC.
Determinarea poziției de RC
 Adaptarea șabloanelor cu bordură de ocluzie.
 Determinarea DVO.
 Inducerea mandibulei în PRC.
 Fixarea PRC.
 Determinarea reperelor de montare a dinților frontali.
 Tehnici de inducer a mandibulei-Dawson(uni,bimanuala),Beteliman,Usmf
modificată,Reinfert
 Teste-deplasarea maxilei anterior,reflexul molar,actul de deglutiție,vîrful
limbii poziționat în zona distal cît mai palatinal.
Metoda unimanuala

- Pacientul este asezat in fotoliu dentar in pozitie sezand, gura usor intredeschisa
- Operatorul aplica unghia policelui de la mana dreapta pe marginea libera a
incisivilor centrali mandibulari, cu restul degetelor cuprinzand mentonul
- Degetele de la mana stanga indeparteaza cu blandete buza superioara si se sprijina
pe dintii maxilari
- Pacientul trebuie sa lase mandibula libera, sa nu faca nimic
- Medicul efectueaza miscari mici, limitate, de coborare so ridicare a mandibulei, pe
o distanta de maximum 20 mm
- La un moment dat se simte un salt al mandibulei spre posterior si in sus, semn al
pozitionarii mandibulei in RC
- La unii pacienti manevra se realizeaza cu destula dificultate
Metoda bimanuala

- Pacientul este asezat in fotoliul dentar culcat la orizontala

- Medicul este asezat pe scaun in spatele fotoliului
- Policele de la ambele maini sunt aplicate in zona dintre buza inferioara si menton,
celelalte degete ale ambelor maini cuprinzand ramura orizontala a mandibulei
- Prin miscari de deschide re si inchidere effectuate de operator, la un moment dat
se simte un salt de pozitionare a mandibulei in RC
- Avantaj: prin pozitia capului, mandibula se afla déjà intr-o pozitie mai posterioara
Dawson poziţionează mandibula cu amândouă mâini în R.C,, pacientul fiind
plasat cu capul pe spate, în decubit dorsal.

Oboseala pterigoidienilor externi: (propulsia exagerată a mandibulei timp de

45-60 de sec.este urmată de întoarcerea mandibulei în R.C.).

- Metode de verificare:
- -  deglutitia este o alta metoda;
- -  relaxare, deglutitie si sa se simta o deglutitie care sa nu fie fortata si
verificam liniile trasate.
- - reflexul molar - se aseaza pulpa indecsilor pe bordura inferioara in zona
molarilor iar pacientul este invitat sa 'muste pe molari'. Se trezeste astfel
vechiul reflex de olcuzie molara, in care contractia musculara maxima,
plaseaza condilii in R.C. Se cunoaste faptul ca triturareaalimentelor dure se
face pe molari, intrucat aici forta musculara e maxima. In aceasta pozitie
condilii au nevoie de un punct de sprijin maxim, care este R.C. Daca zdrobirea
alimentelor se face pe premolari, mandibula ocupa o pozitie
mezializata (de IM), in timp ce condilii se afla in apropierea pantei tuberculului
articular si nu in RC.
-
63.Fixarea poziției de RC, metode și tehnici de realizare.
 Metoda rece
 Metoda caldă
 Utilizarea diferitor materiale.

 O posibilitate de fixare in RC este cea in care se realizeaza taieturi in V la

nivelul suprafetelor ocluzale ale sabloanelor in zona lateral (cate 2-3 taieturi
pe fiecare dintre cele doua sabloane). Se utilizeaza ceara plastifiata aplicata pe
sablonul mandibular si se dirijeaza inchiderea in RC(Metoda caldă) Pozitia
poate fi verificata, dupa care la nivel ocluzal poate fi aplicat un strat subtire de
pasta ZOE pe unul dintre sabloane;
  Metoda la rece-fix așa numai că cu ceara rece.
 Odata fixata pozitia de RC, sabloanele se fixeaza intre ele cu ajutorul unor
clame “U” (clame de capsator) aplicate cate doua in X bilateral si una
paramedian. Clamele se incalzesc la flacara si se aplixca la nivelul bordurilor
in asa fel incat sa asigure o buna fixare a lor. Pentru manevrarea cu siguranta a
clamelor la fixare se utilizeaza un cleste crampon.
64.Confecționarea machetei protezei totale mobile, etapele de realizare,
caracteristica generală.
 Aceste două componente ale protezei totale se realizează după poziţionarea şi
fixarea modelelor in simulatoare.
 Macheta bazei este confecţionată din placă de ceară roz şi este adaptată intim
la campul protetic in limitele marcate.
 Datorită transparenţei cerii sunt vizibile reperele de pe model.
 Pentru montarea dinţilor pe centrul apofizelor alveolare se realizează un val
de ceară cu o inălţime dependentă de atrofia ţesutului osos şi dimensiunile
vertical ale dinţilor artificiali aleşi, iar baza se solidarizează in 3—
4 puncte de model pentru a nu se mişca in timpul lucrului.
 In vederea construirii arcadelor dentare, dinţii artificiali sunt
montaţi in macheta bazei după anumite reguli. Aceste reguli contribuie
la construirea arcadelor dentare artificiale identice cu cele naturale şi apte pentru
restabilirea funcţiilor dereglate ale sistemului stomatognat.
 În prezent sunt cunoscute diverse metode utilizate la montarea
dinţilor descrise de mai mulţi autori, insă majoritatea prezintă aceleaşi
reguli, imaginate de Gysi, cu excepţia unor modificări.
Deaceea considerăm că este mai util să incepem descrierea metodelor de montare a
dinţilor cu amănunt de detaliu după Gysi.

65.Particularitățile de gipsare a modelelor în ocluzator

Gipsarea modelelor consta in :

1. Introducerea ansamblului modele-sabloane in apa pentru 2 min, pentru

ca pasta de gipsare sa nu faca priza instantaneu, prin absorbtia apei din
gipsul preparat proaspat, de catre modelul uscat;
2. Modelele, solidarizate cu bete de chibrit, se introduc intre cele doua
ramuri ale ocluzorului, cu partea distala spre balama. Se actioneaza
surubul ocluzorului pentru a crea un spatiu de 3-5 mm intre bratul
superior si soclul modelului superior;
3. Fixarea modelului inferior: se prepara o cantitate de pasta de gips care
se depune pe o bucata de hartie asezata pe suprafata mesei. In gips se
infunda bratul inferior al ocluzorului, peste care se depune o noua
cantitate de pasta si se aseaza modelele solidarizate cu partea distala
orientata catre axa balama, intre care se mentine un spatiu necesar
pentru manevrarea surubului care mentine D.V.O.
4. Fixarea modelului superior dupa priza gipsului folosit pentru fixarea
modelului inferior: se prepara pasta de gips si se aplica pe suprafata
bazala a soclului modelului superior, peste care se aseaza bratul
 superior al ocluzorului si se adauga pasta de gips pentru completarea
gipsarii. Este recomandata fixarea in doi timpi diferiti, deoarece
dilatarea de priza a gipsului produce modificarea relatiei intermaxilare.
5. Excesul de gips, care depaseste soclul, este indepartat. Nivelul soclului
modelului superior se modeleaza pentru a se obtine o calota simetrica,
emisferica
Ansamblul modele-sabloane este pozitionat conform a trei reguli de fixare:
 planul de orientare ocluzala, materializat de locul de unire al celor doua
suprafete ale bordurilor, este plasat in planul orizontal al mesei;
 planul meziosagital al modelelor sa se suprapuna planului meziosagital al
ocluzorului (perpendicular pe axa balama);
 distanta dintre punctul interincisiv marcat pe sabloane la intersectia liniei
mediene (trasata pe bordura superioara) cu planul de orientare ocluzala si axul
balama sa fie de 10, 5 cm.

 Dupa fixarea si fasonarea modelelor este fixat surubul distantator

cu contrapiulita. Ocluzorul trebuie sa mentina neschimbata pozitia
de RC si aceeasi D.V.O.

66. Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul mediu

(anatomic, universal).
 la incepui este ghipsat modelul superior şi apoi cel inferior.
 modelul superior impreună cu şablonul de ocluzie se aşază cu
suprafaţa ocluzală a bordurii pe suprafaţa planului de orientare
protetic, astfel incat linia mediană a modelului să fie in acelaşi
plan şi să coincidă cu linia mediană a ramei superioare si a planului
de ocluzie.
 Linia verticală interincisivală trasată pe versantul
vestibular ai co-.iurii de ocluzie trebuie să coincidă cu punctul de
incepere a liniei mediane a planului de ocluzic şi cu varful tijei
orizontali
 Poziţionat in aşa fel modelul este solidarizat de planul
de orientare piotetică cu ceară
 După prepararea pastei din ghips se aplică o cantitate de pastă pe
suprafaţa ,bazală a soclului modelului astfel ca să fie acoperită şi se aşază
rama superioară a articulatorului peste pasta din ghips astfel ca varful tijei
verticale să prezinte contact cu plăcuţa incizală a ramei inferioare.
 Ulterior se acopera cu pastă din ghips braţul superior realizand deasupra lui
o formă de calotă ce repetă dimensiunile soclului modelului
 După priza uefinitivă a ghipsului şi finisarea lui, se inlătură
planul de orientare protetică sau dispozitivul Vasiliev şi se solidarizează
in relaţie centrică modelul inferior de cel superior.
 După prepararea pastei din ghips pe suprafaţa mesei se depune o porţiune
cie pastă in care se introduce rama inferioară a articulatorului,
peste care se mai depune o cantitate de pastă şi se coboară
rama superioară impreună cu modelele solidarizate pană cand articulatorul
se cuplează (varful tijei verticale vine in contact cu plăcuţa
incizală)
• Distanta dintre inteincisivi si axa balamalei -10.5 cm(bonwil)

67. Particularitățile de gipsare a modelelor în articulatorul individual.

 prevede folosirea arcului facial.
 Are un arc facial-sarcina(detrmina si fixeaza directia planului de ocluzie de la
maxila fata de axa balama)-se transfera in simulator
 După planul sagital al arcului se instalează planul de orientare protetică şi se
ghipsează modelele in articulator după tehnica descrisă anterior.
 In continuare pentru realizarea mişcă-ilbr traiectoriilor condiliene şi incisivale
identice cu ale pacientului se reglează suprafeţele pantelor condiliene şi a
plăcuţei incisivale ale articulatorului după datele determinate in clinică.
 Putem determina unghiurile de deplasare a condililor ,unghiul benet(la misc pe
transversala),unghiul gotic(transv,sagitala-unghiul deplasarii punctului
interincisal)

              Unghiul Bennett   ( 0º-72º )

 -36 º  = panta de inclinare
           = cu articulatorul mediu
      = cu axa balama mobila
 -unghiul Bennet are valoare pentru programarea articulatorului  sa realizeze
miscari de lateralitate

Unghiul gotic      
       reprezinta inregistrea deplasarii mandibulare in plan orizontal
       determinat de deplasarea mandibulara din R C in lataralitate ( poate sa
fie cu amplitudine diferita)

68.Limitele bazei protezei totale la maxilă şi la mandibulă. Importanța

practică.
La ambele maxilare baza protezei prezinta 2 suprafețe :internă ,care
se află în contact cu fibromucoasa cîmpului protetic și suprafața
externă ,orientată bucal,care se află în contact cu limba și mucoasa
obrajilor.
La maxilă-baza acoperă palatul dur și apofiza alveolară.În zona
posterioară baza acoperă complet tuberozitățile și se termină în
reg .Ah.Grosimea bazei-1,5-2,5 mm.
La mandibulă-baza protezei acoperă în întregime apofiza
alveolară ,iar în zona distală parțial sau total tuberculii
piriformio.Marginea protezei este rotunjită și are o grosime de 1,5-
smm,grosimea bazei nu este uniform.

69.Modelarea preventivă a machetei protezei totale mobile, etapele de realizare.

 Modelarea spațiilor interdentare artificiale
 Redarea grosimii corespunzătoare a versantului vestibular
 Modelarea liniei coletului.
modelarea spaţiilor interdentare artificial
 -şanțurile gingivale și papilele interdentare (la tineri papila este mai
voluminoasă, umple spațiul interdentar și se extinde până la nivelul punctului
de contact interdentar;
-la bătrâni papila este mai atrofiată și gingia marginală este mai retrasă spre
apical); modelarea versantului vestibular
-se redă o grosime suficientă pentru compensarea atrofiei țesutului osos al
apofizei alveolare, și pentru a reface aspectul fizionomic al etajului inferior al
feței;
-se redă o formă concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor
și a obrajilor să participe la menținerea protezei pe câmpul protetic; -se
modelează proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi
depresiunile interradiculare (cu scop estetic)
; modelarea versantului oral: să aibă o grosime de 1,5-2mm (pentru a avea
rezistență), nu mai gros, ca să nu producă dereglări funcționale ale limbii și
dereglări de fonație; se poate de modelat rugile palatine;
modelarea limitelor: -marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—
2,5 mm, să fie rotunjită, să corespundă limitelor de pe model; -în zona
frenurilor şi a bridelor limitele se adâncesc corespunzător limitei de extindere
a acestora, iar pe linia Ah se vor nivela spre palatul moale.
Modelarea machetei protezei totale inferioare.
Caracteristica
. Înainte de modelare, macheta este încleiată de model pe tot traiectul marginii.
Modelarea machetei se face prin adiția și răzuirea cerei (sculptare); ea
prevede: ̈ modelarea spaţiilor interdentare artificiale: şanțurile gingivale și
papilele interdentare (la tineri papila este mai voluminoasă, umple spațiul
interdentar și se extinde până la nivelul punctului de contact interdentar; la
bătrâni papila este mai atrofiată și gingia marginală este mai retrasă spre
apical); 6. 7. ̈
modelarea versantului vestibular:
-seredă o grosime uniformă și suficientă pentru compensarea atrofiei țesutului
osos al apofizei alveolare, și pentru a reface aspectul fizionomic al etajului
inferior al feței;
-se redă o formă concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor și
a obrajilor să participe la menținerea protezei pe câmpul protetic;
-se modelează proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi
depresiunile interradiculare (cu scop estetic);
-se redă o grosime uniformă și suficientă pentru compensarea atrofiei țesutului
osos al apofizei alveolare, și pentru a reface aspectul fizionomic al etajului
inferior al feței;
-se redă o formă concavă, pentru ca, prin tonicitatea sa, musculatura buzelor
și a obrajilor să participe la menținerea protezei pe câmpul protetic;
-se modelează proiecțiile implantării dinților: convexitățile rădăcinilor şi de
presiunile interradiculare (cu scop estetic); ̈
modelarea versantului oral: să aibă o grosime uniformă de 1,5-2mm (pentru
a avea rezistență), nu mai gros, ca să nu producă dereglări funcționale ale
limbii și dereglări de fonație; se poate de modelat rugile palatine;
̈modelarea limitelor: marginea machetei să aibă o grosime uniformă de 2—
2,5 mm, să fie rotunjită, să corespundă limitelor de pe model; în zona
frenurilor şi a bridelor limitele se adâncesc corespunzător limitei de extindere
a acestora.
 70. Particularitățile de alegere și montare a dinților artificiali la realizarea
protezei totale mobile.
ALEGEREA DINȚILOR FRONTALI și laterali
În alegerea dinților frontali și laterali, medical trebuie să țină seamade mai multe
elemente:
1. mărime;
2. formă;
3. culoare;
4. material.
Dimensiunea dintilor frontali.

Inaltimea dintilor frontali superiori se incadreaza intre planul de ocluzie si

linia surasului unde se plaseaza coletele frontalilor superiori. Gradul de
vizibilitate a dintilor depinde de:
Latimea dintilor frontali superiori este determinata prin masurarea cu ajutorul
unei rigle flexibile a distantei dintre linia mediana si linia caninului, dimensiune
in care se monteaza cei trei dinti frontali superiori
Forma-în concordanță cu forma feței –pătrata ,ovoidală ,ascuțită.

Alegerea materialului din care sunt confectionati

Dintii artificiali din zona frontala pot fi realizati din portelan sau acrilat,
dinti care corespund cerintelor estetice si functionale.

Dimensiunea dintilor laterali

Marimea dintilor se alege dupa:

-   lungimea mezio-distala a celor patru dintii laterali trebuie sa se incadreze in
spatiul dintre
fata distala a caninului si limita anteriora a tuberozitatii maxilare sau tuberculul
piriform. Pe
aceste elemente anatomice nu se monteaza dintii artificiali. Daca creasta
mandibulara este
foarte ascendenta distal, cu grad mare de atrofie alveolara, se renunta la montarea
celui de al
doilea molar inferior.

-   latimea vestibulo-orala este proportionala cu relieful crestei edentate inferioare: o

cresta lata
dintii mai lati, creasta ingusta dintii ingusti. Ca regula generala dintii artificiali:

-   vor fi mai ingusti decat cei naturali pentru a reduce presiunile asupra suportului
muco-osos si
a marii spatiul functional pentru limba.
-   fata linguala a dintilor laterali nu trebuie sa depaseasca verticala ridicata de pe
linia oblica
interna.
-   fata linguala a dintilor laterali nu trebuie sa depaseasca o linia care uneste fata
meziala a
caninului cu fata linguala a tuberculului piriform (regula lui Pound).
71. Regulile generale de montare a dinților artificiali la realizarea
protezelor totale
mobile după Gyzi.
Reguli generale:
1. dinții laterali superiori se montează cu zona cervicală pe centrul
apofizei alveolare astfel încât cuspizii palatinali superiori să coincidă
cu vârful apofizei alveolare inferioare; dinții inferiori la fel sunt
montați cu zona cervicală pe centrul apofizei alveolare inferioare astfel
încât cuspizii vestibulari să pătrundă în şanțurile intercuspidiene
centrale ale dinților superiori, realizând contacte corespunzătoare
ocluziei dinamice (dacă unghiul interalveolar este mai mic de 80°, se
va realiza o montare inversă);

2. dinții frontali superiori, din considerente fizionomice, se pot monta în

afara centrului apofizei alveolare, iar cei inferiori, pe centrul apofizei
alveolare; de subliniat că aranjamentul lor față de apofizele alveolare,
cât şi gradul de înclinare a marginilor incizivale în direcție oral-
vestibulară, sunt determinate de poziția apofizelor alveolare şi a buzei
superioare; dinții frontali se montează în corelație cu poziția buzei
superioare (determinată de forma versantului vestibular şi marginea
bordurii de ocluzie superioare); suprafața vestibulară şi marginea
incizivală a dinților poziționează buzele superioară şi inferioară în
raport cu particularitățile de vârstă, de sex şi de constituție a persoanei
respective; poziția dinților frontali nu trebuie să aducă dereglări
fonetice;

3. dinții laterali se monteaza formând curbura de ocluzie sagitală (Spee)

cu o adâncime egală gradului de acoperire a dinților frontali inferiori
de cei superiori; curbura de ocluzie transversală Monson-Wilson este
realizată în dependență de mărimea unghiului interalveolar;

4. în relație centrică se realizează contacte punctiforme maxime, iar în

timpul mişcărilor de lateralitate şi propulsie a mandibulei se păstrează
contacte multiple între suprafețele de contact ale arcadelor dentare, atât
pe părțile lucrătoare, cât şi pe cele nelucrătoare;

5. montarea dinților în edentațiile totale bimaxilare întotdeauna începe cu

incisivii centrali superiori şi se termină cu ultimii molari realizând
astfel arcada dentară superioară; totodată montarea dinților superiori se
efectuează concomitent prin montarea a câte un dinte din ambele părți
ale liniei mediane, realizând o simetrie de poziție între perechile de
dinți (stânga—dreapta); dinții inferiori se montează după cei superiori
în următoarea ordine: molarul I, caninul, incisivul central, apoi cel
lateral, premolarul I, apoi II, ultimul molar.
 72.Regulile individuale de montare a dinților artificiali la realizarea
protezelor
totale mobile după Gyzi.
Reguli individuale:
Planul de ocluzie nu este material, de aceea în articulator se așează
o plăcuță metalică sau de sticlă, care îl va reprezenta; pe această
plăcuță se trasează cu creionul marginea vestibulară a bordurii de
ocluzie: pe această linie se vor poziționa marginile incizale/ocluzale
ale suprafeței vestibulare ale dinților;
În raport cu linia mediană dintele are o înclinație mezio-distală; în
raport cu planul de ocluzie dintele are o înclinație vestibulo-orală;
reieșind din asta, fiecare dinte trebuie să aibă o anumită înclinație
mezio-distală (MD) și vestibulo-orală (VO), dar și un anumit contact
cu planul de ocluzie.
• Incisivul central: marginea incisivală contactează cu planul de
ocluzie, înclinație de 2o în sens MD și 6-8o în sens VO, coletul situat
pe linia surâsului;
• Incisivul lateral: marginea incisivală la 0,5-1mm de la planul de
ocluzie, înclinație de 3o în sens MD și 8-10o în sens VO, coletul mai
palatinizat față de incisivul central; • Caninul: are vârful pe planul de
ocluzie, coincide cu linia caninului, înclinație de 1-2o în sens MD și 3-
5o în sens VO, coletul așezat mai vestibular decât incisivul lateral; •
Premolarul I: este perpendicular pe planul de ocluzie, cuspidul
vestibular contactează cu planul, cel palatinal distanțat cu 0,5mm; se
lasă un spațiu de 0,75mm între premolar și canin;
• Premolarul II: la fel ca primul premolar, doar că ambii cuspizi
contactează cu planul de ocluzie;
• Molarul I: contactează cu planul numai cu cuspidul MP, cel mai
distanțat de plan este cuspidul DV; zona cervicală are o înclinație spre
mezial și palatinal
• Molarul II: nu contactează cu planul, are înclinație asemănătoare cu
molarul I Suprafețele vestibulare ale caninului, premolarilor și
molarilor trebuie să fie tangente la o linie dreaptă – linia premolarilor
Dinții pot fi montați și asimetric, nerespectându-se regulile individuale,
dacă pacientul are așa dorință, sau încrucișat, dacă unghiul
interalveolar este mai mic de 80o
La mindibulă:
primul se montează molarul I, realizând cheia de ocluzie, apoi se
montează caninul, având o înclinare mezio-linguală și contactând cu
fața palatinală a incisivului lateral și caninul superiori; urmează
montarea incisivilor centrali și laterali, în poziție verticală pe centrul
apofizei alveolare, contactând cu fața palatinală a incisivilor superiori
și fiind acoperiți CU1-2mm de către aceștia; ulterior, se montează
premolarii și molarul II conform ocluziei dinamice.

73. Tehnica de montare a dinților artificiali după Vasiliev.

După Vasiliev:
el a propus planul protetic din sticlă, fixat de modelul inferior prin trei
stâlpi din ceară, ca să se vadă apofiza alveolară și să se monteze dinții
în raport cu centrul acesteia. Montarea se efectuează după Gysi, cu
 unele modificări: 1) molarul I superior contactează diferit cu planul de
ocluzie: cuspidul MP are contact, cel MV este distanțat cu 0,5 mm, cel
DP cu 1,0 mm, iar cel DV cu 1,5 mm; cuspizii molarului II superior
sunt distanțați astfel: cuspidul MP — cu 1,0 mm, MV — cu 1,5 mm,
DP — cu 2,0 mm şi DV — cu 2,5 mm; 2) montarea dinților inferiori
începe cu premolarul doi, apoi primul şi al doilea molari, urmați de
montarea primului premolar a caninilor şi incisivilor.

74. Tehnica de montare a dinților artificiali după Pedro Saizar.

După Pedro-Saizar: el a înlocuit plăcuța mobilizabilă propusă de Gysi cu una
metalică fixată pe modelul inferior pe bordura șablonului de ocluzie; dinții sunt
montați după principiile lui Gysi.
75. Proba machetei totale mobile în cavitatea bucală, caracteristica etapelor
de realizare.
Verificarea machetei protezei totale intrabucal.
PRELEGERE:
Examinarea machetei în cavitatea bucală:
-Limitele bazei machetei
-Contactele dentare în PIM
-Contactele dentare în ocluzia dinamică
-Restabilirea aspectului fizionomic
-Culoarea dintilor artificiali
-Echilibrul machetei

Este bine să fie făcută în prezenţa tehnicianuiui.

Pentru a evita deformarea machetelor se vor lua unele precauţii:
- Machetele aşezate pe modele se răcesc cu un jet de apă.
- Pacientul clătește gura cu apă rece.
- Controlul se va face minuțios, dar la fiecare 2 minute machetele spălate de salivă și
repuse pe modele vor fi răcite din nou, iar pacientul se va clăti din nou cu apă rece.

I.Controlul extinderii, menţinerii și stabilității

a. Controlul machetei superioare
- Baza machetei superioaretrebuie să aibă o lungime și o grosime concordante cu
cele ale fundurilorde sac și trebuie să ocolească frenul buzei superioare și bridele.
- La mișcările funcționale ale buzelor și obrajilor baza machetei nu trbeuie sa fie
dislocată
- Baza machetei superioare trebuie să se extindă posterior, cuprinzand întreaga zonă
de inchidere palatinală posterioară;
- Menținerea machetei superioare este mai mica decat a protezei finite, deoarece
succiunea este deficitară prin absenta inchiderii palatinale posterioare. Macheta
trebuie sa stea pe camp cand pacientul deschide gura.
- Stabilitatea se verifică prin apasari alternative dreapta stanga, pe fețele ocluzale ale
PM si M. Dacă apar tendințe de basculare - dintii laterali au fost montați în afara
crestei.
b.Controlul machetei inferioare:
- Controlul extinderii bazei machetei mandib se face cu gura intredeschisa, pt a nu
pune în tensiune musculatura de la periferie. După ce macheta e asezata pe camp, se
verifica lungimea marginilor prin inspectie si palpare. Dacă se bănuiește o
supraextensie pe o anumită zonă, se poate folosi pentru verificare testul lui Herbst
pentru zona respectivă. Dacă macheta este mobilizată, se va radia din ceară atâ tcât se
consideră necesar,
— Menţinerea machetei mandibulare este mai greu de verificat, în această fază rolul
principal jucându-l gravitația. Totuşi, poziția anterioară a limbii poate avea o
contribuție semnificativă în menţinere. Când pacientul are limbă posterioară este bine
să ne gândim și la reeducarea funcţională a acestuia. O metodă extrem de simplă şi de
eficientă este adăugarea unei emisfere de ceară cu diametrul de 3-4 mm pe linia
medianăla nivelul coletului incisivilor centrali inferiori. Această emisferă va apărea
după polimerizare pe proteza finită şi va incita pacientul să țină limba într-o poziție
anterioară favorabilă menţinerii.
După câteva săptămâni, plusul de acrilat se îndepărtează prin frezare și proteza este
relustruită.
- Stabilitatea se verifică prin presiuni alternativela nivelui premolarilor inferiori.
Dacă apare bascularea, dinţii laterali vor fi remontaţi. Atunci când menţinerea
machetei superioare este deficitară, este bine ca la următoarele faze ale controlului,
care presupun prezența ambelor machete în gură, să se introducă întâi macheta
mandibulară și apoi cea maxitară. Dacă se procedează invers, există riscul ca în timp
ce medicul inserează macheta mandibulară, macheta maxitară aflată deja în gură să
cadă,ceea ceproduce o impresie negativă pacientului, chiar dacă i se explică faptul că
în această fază menținerea nu este optimă.

-Controlul estetic
În acest scop cele două machete sunt inserate în cavitatea bucală şi se observă
aspectul facial al pacientuluidin faţă și din profil.
Examinarea se face cu gura închisă și cu gura semideschisă.
Atunci când pacientul este examinat cu gura închisă, se au în vedere următoarele
aspecte:
Din față:
*Machetele trebuie să ofere un suport corespunzător buzelor şi obrajilor.
*Șanţurile nazolabiale şi paralabiale trebuie să prezinte adâncituri mai şterse decât
înainte, dar corespunzătoare vârstei bolnavului.
*Buza superioară trebuie să fie simetrică în ceea ce privește plenitudinea ei.
*Roșul buzelor trebuie să aibă un aspect acceptabil.
*Dacă în relația centrică buzele sunt răsfrânte şi proeminente sau roșul buzelor este
diminuat, înseamnă că DVO este prea mică.
Dacă buzele nu se ating, înseamnă că D.V.O. este prea mare.

Din profil:
*Buza superioară trebuie să fie ceva mai proeminentă decât buza inferioară la
pacienţii la care în regiunea frontală s-a realizat montarea cel mai des folosită — cu
supraocluze frontală.
Dacă montareas-a făcut cap la cap, buzele trebuie să fie același plan.
În mod excepțional, buza inferioară este mai proeminentă când situația clinică a
impus o montare frontală inversă (prognaţie mandibulară).
*Marginea vestibulară a machetei superioare să nu bombeze prea mult sub pragul
narinar realizând o treaptă, ceea ce conferă un aspect neplăcut buzei superioare.

Când pacientul este examinat cu gură întredeschisă, trebuie luate în considerare

următoarele aspecte:
= Linia mediană interincisivă superioară trebuie să se suprapună pe planul medio-
sagital al feţei;
= Lățimea celor 6 frontali Superiori să se încadreze între cele două comisuri bucale;
= Curbura vestibulară să fie simetrică;
= Curbura incizală să se încadreze în armoniafeței și săfie aproximativ paralelă
cu marginealiberă a buzei inferioare;
= În surâs vizibilitateadinților frontali să fie în raport cu vârsta, iar între fețele
vestibulare ale premolarilor și obraji să existe un spaţiu = coridorul bucal (armonia
feței și săfie aproximativ paralelă cu marginea liberă a buzei inferioare.
1. = Fața ocluzala a dintilor laterali superiori nu trebuie sa fie prea vizibila (sa nu
atârne planul de ocluzie)
= Garnitura de dinti aleasa sa se potriveasca cu fața dar si cu aspectul somatic al
pacientului.

Apoi deja intrebam pacientul dacă este satisfăcut sau nu. Eventual facem careva
modificări.

76. Erori și complicații posibile la determinarea DVO, semnele clinice,

corectarea.
La general
Marirea DVO(plicele nazolabiale si mentoniere sint netezite,iar in timpul vorbirii se
aud lovituri de dinti,spatiul de inocluzie va fi micsorat sau absent la pozitia de postura
a mandibulei).
 Pacientul are un facies crispat
 Buzele nu intra in contact sau intra in contact cu effort
 Dintii sunt prea vizibili
 Dintii se ciocnesc intre ei

Micsorarea DVO(expresia a fetei caracteristic pentru edentatul total).scade diametrul

longitudinal a fetei,se micsoreaza etajul inferior al fetei,se modifica profilul
facial,accentuarea santurilor faciale,crestele alveolare din zona frontal se absorb
 Aspectul fetei este imbatrinit
 Santurile peribucale sunt accentuate
 Rosul buzelor e diminuat
Intre dinti ramane un spatiu mare
Supraevaluarea DVO-cu consecinte grave la nivelul protezelor totale care vor
traumatize permanent mucoasa cîmpului protetic ceea ce va duce la atrofie
accentuată și accelerată a țes.osos.
Corectarea-revenirea la faza de șabloane,cu o nouă determnare a RIM.
Subevaluarea DVO-este mai bine tolerată de ATM și musculatură,și protezA
ARE STABILITATE MARE,dar este însoțită de semnele clinice ale edentatului
total.
Corectarea –se face în laborator.

77. Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin

deplasarea mandibulei, semnele clinice, diagnosticul diferenciat, corectarea.
 anterior (în zona distală în jos)
 • obiectiv: raport de tip prognație în zona frontală, spațiu în sagital în zona
frontală, în zonele laterale contacte de tip vârf cuspid - vârf cuspid
 • diagnostic diferenciat: deplasarea mandibulei spre anterior conduce la
normalizarea relației de ocluzie
posterior (în zona distală în sus)
• obiectiv: majorarea DVO, raport de tip progenie în zona frontală, în zonele
laterale contacte de tip vârf cuspid - vârf cuspid
• diagnostic diferenciat: deplasarea mandibulei spre posterior conduce la
normalizarea relației de ocluzie
în stânga (în partea dreaptă-în jos și înainte)
• obiectiv: contacte de tip vârf cuspid- vârf cuspid pe dreapta, centrul la
mandibulă deplasat spre dreapta, inocluzie în zona laterală stânga, majorarea
DVO
• diagnostic diferenciat: deplasarea mandibulei spre stânga conduce la
normalizarea relației de ocluzie în
dreapta (în partea stângă-în jos și înainte)
• obiectiv: contacte de tip vârf cuspid- vârf cuspid pe stânga, centrul la
mandibulă deplasat spre stânga, inocluzie în zona laterală dreapta, majorarea
DVO
• diagnostic diferenciat: deplasarea mandibulei spre drepta conduce la
normalizarea relației de ocluzie

78.Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin

deplasarea șabloanelor cu bordura de ocluzie, semnele clinice, diagnosticul
diferenciat, corectarea.
șablonul superior cu bordura de ocluzie - anterior (în zona frontală în jos)
• obiectiv: majorarea DVO, raport de tip progenie în zona frontală, spațiu în
sagital în zona frontală, în zonele laterale contacte de tip vârf cuspid - vârf
cuspid
• diagnostic diferenciat: deplasarea machetei superioare spre anterior conduce
la normalizarea relației de ocluzie
șablonul superior cu bordura de ocluzie – posterior (în zona distală în
jos)
• obiectiv: raport de tip prognatic, spațiu de inocluzie în zona laterală,
supraacoperire în zona frontală
• diagnostic diferenciat: deplasarea machetei superioare spre posterior conduce
la normalizarea relației de ocluzie
șablonul inferior cu bordura de ocluzie - anterior (în zona frontală în sus)
• obiectiv: raport de tip prognatic, spațiu de inocluzie în zona frontală,
majorarea DVO, în zonele laterale contacte de tip vârf cuspid - vârf cuspid
• diagnostic diferenciat: deplasarea machetei inferioare spre anterior conduce
la normalizarea relației de ocluzie
șablonul inferior cu bordura de ocluzie - posterior (în zona distală în jos)
• obiectiv: raport de tip progenic, spațiu de inocluzie în zona frontală,
majorarea DVO, în zonele laterale contacte de tip vârf cuspid - vârf cuspid
• diagnostic diferenciat: deplasarea machetei inferioare spre posterior conduce
la normalizarea relației de ocluzie
79.Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin
compresia fibromucoasei sau deformarea șabloanelor cu bordura de ocluzie,
semnele clinice, diagnosticul diferenciat, corectarea.

-compresia fibromucoasei crestelor alveolare și a palatului dur

compresia fibromucoasei crestelor alveolare la maxilă și mandibulă în
zona frontală
• obiectiv: spațiu de inocluzie în zona distală, majorarea DVO în zona frontală
• diagnostic diferenciat: contact strâns între dinții frontali conduc la
normalizarea relației de ocluzie
compresia fibromucoasei crestelor alveolare la maxilă și mandibulă în
zonele distale
• obiectiv: spațiu de inocluzie în zona frontală, majorarea DVO în zona distală
• diagnostic diferenciat: contact strâns între dinții laterali conduc la
normalizarea relației de ocluzie

-Deformația șabloanelor cu bordura de ocluzie

deformația șablonului cu bordura de ocluzie la maxilă sau/și la
mandibulă
• obiectiv: majorarea DVO, în zonele laterale contacte cuspidiene neregulate
și neuniforme, spațiu de inocluzie la nivel frontal
• diagnostic diferenciat: raport între dinții antagoniști nedeterminat, machetele
pot fi suprapuse în poziția de RC în afara cavității bucale

80.Erori și complicații posibile la determinarea și înregistrarea RC prin

despriderea șabloanelor cu bordura de ocluzie, semnele clinice, diagnosticul
diferenciat, corectarea.
desprinderea șablonului superior în jos sau/și a celui inferior în sus în
zona distal
• obiectiv: spațiu de inocluzie în zona distală, supraacoperire adâncă în zona
frontal
• diagnostic diferenciat: deplasarea în zona distală a machetei inferioare în
sussau/și a celei superioare în jos conduce la normalizarea relației de ocluzie
desprinderea șablonului superior în jos sau/și a celui inferior în sus în
zona anterioară
• obiectiv: spațiu de inocluzie în zona frontală, în zonele laterale contacte de
tip vârf cuspid – vârf cuspid
• diagnostic diferenciat: deplasarea în zona anterioară a machetei inferioare în
sus sau/și a celei superioare în jos conduce la normalizarea relației de ocluzie
desprinderea șablonului superior în jos în partea dreaptă
• obiectiv: contacte între dinții antagoniști pe partea stângă
• diagnostic diferenciat: deplasarea în partea dreaptă a machetei superioare în
jos conduce la normalizarea relației de ocluzie
desprinderea șablonului inferior în sus în partea dreaptă
• obiectiv: spațiu de inocluzie pe partea dreaptă
• diagnostic diferenciat: deplasarea în partea dreaptă a machetei inferioare în
sus conduce la normalizarea relației de ocluzie
desprinderea șablonului superior în jos în partea stângă
• obiectiv: contacte între dinții antagoniști pe partea dreaptă
 • diagnostic diferenciat: deplasarea în partea stângă a machetei superioare în
jos conduce la normalizarea relației de ocluzie
desprinderea șablonului inferior în sus în partea stângă
• obiectiv: spațiu de inocluzie pe partea stângă
• diagnostic diferenciat: deplasarea în partea stângă a machetei inferioare în
sus conduce la normalizarea relației de ocluzie
81.Obiectivul fizionomic și igienic la modelarea definitivă a machetei protezei
totale mobile.
Obiectivul fizionomic
Modelarea:
• boselor radiculare
• foselor interradiculare
• grosimii versantului vestibular
• parodonţiului marginal artificial
• festonului gingival

Obiectivul igienic
• Obţinerea unor suprafeţe plane, neretentive
• Macheta se finisează riguros până la luciu
• Excepţie de la modelajul igienic face zona frontală

82.Obiectivul fonetic, al confortului și al stabilității la modelarea definitivă a

machetei protezei totale mobile.
Obiectivul fonetic
• Grosimea bazei este uniformă, de maximum 2 mm
• Versantul lingual este plan-concav
• Redarea zonei de articulare fonetică: papilă retoincisivă, rugi palatine,
rafeu median
• Modelarea simetrică a elementelor de pe suprafaţa orală a machetei
• Relieful feţelor palatinale a dinţilor frontali superiori să fie apropiat de
cel al dinţilor naturali

Obiectivul menţinerii şi stabilităţii

• Marginile machetei ocolesc formaţiunile mobile de la periferia câmpului
protetic şi se realizează adaptat la fundurile de sac
• Versantul vestibular al şeilor în zona laterală se modelează în funcţie de
gradul de atrofie al acestuia
• Versantul lingual al machetei se modelează plan-concav pentru a conferi
spaţiu suficient pentru limbă
Obiectivul rezistenţei mecanice
• Grosimea bazei protezei este uniformă, de aproximativ 2 mm
• Dacă este necesar se va realiza armarea bazei protezei

83.Particularitățile de gipsare a machetei în chivetă la realizarea protezei

totale mobile prin metoda de stopare.
 84.Aspecte tehnologice de confecţionare a protezei totale mobile prin metoda
de injectare. Utilaj și materiale, avantaje și dezavantaje. Importanța
practică.
Realizarea tiparului pentru aplicarea acrilatului prin tehnica modernă. Utilaj.
Instrumente:
Firma Ivoclar comercializeaza aparatul “SR. Ivocap-system” alcatuit din chiuveta,
injectie, fiola cu monomer si polimer, vibrator pentru amestecarea monomerului cu
polimerul.
In acest scop la nivelul bazei sunt realizate 2 sau mai multe canale de turnare
realizate din bastonase de ceara de 3 mm si se lipesc intre orificiile chiuvetei si
marginea bazei. Macheta se ambaleaza in ghips dur dupa topire si inlaturarea cerei, se
izoleaza conform tehnicii clasice. Dupa racirea chiuvetei se aplica in ring presa
aparatului, iar in camera de receptie a aparatului se introduce fiola cu pasta acrilat
amestecata in vibrator si cu ajutorul pompei sub presiune mare (3000kg) acrilatul este
introdus prin canale in interiorul tiparului.
Acrilatul este supus polimerizarii sub actiunea presiunii timp de 3-5 minute la
temperatura 95˚-100˚C.

85.Particularitățile de confecționare a protezei totale mobile cu căptușeală

elastică și cu bază metalică.

 Baza cu căptuşeală din material elastic este indicată in situaţii clinice cand
suportul osos este acoperit cu un strat subţire de mucoasă incapabil să
amortizeze presiunile masticatoare. Prin urmare, materialul elastic este utilizat
cu scopul reluării funcţiei mucoasei, privind echilibrarea presiunii
masticatoare asupra suportului osos. Căptuşeala elastică poate fi aplicată pe o
zonă limitată a campului protetic (torusul palatin, exostose etc.) sau pe
intreaga suprafaţă. Căptuşeala trebuie să aibă o grosime de cel puţin 0,5 mm
pentru a poseda elasticitate satisfăcătoare, iar stratul de acrilat rigid — cel
puţin 1,0 mm — pentru a oferi rezistenţa protezei totale la acţiunea presiunilor
masticatoare.

 Baza metalică este indicată in cazurile cand răşinile acrilice produc reacţii
alergice locale sau generale. Baza metalică poate fi confecţionată din aliajele
aurului şi platină, crom-cobalt, cromnichel şi prezintă următoarele avantaje:

a) posedă rezistenţă mecanică mărită la rupere şi deformare;

b) baza respectivă avand grosimea de 0,3—0,4 mm asigură un spaţiu
funcţional mai favorabil limbii şi creează un confort mai bun in cavitatea
bucală decat cele acrilice;
c) baza metalică este bine conducătoare de temperatură, ceea ce face ca
sensibilitatea termică să fie mai puţin dereglată;
d) structura omogenă a aliajelor face protezele mai igienice, deoarece nu se
imbină cu resturi alimentare şi lichidul bucal.
De menţionat insă că baza metalică este mai puţin utilizată in practică,
deoarece solicită procese tehnologice mai complexe.
 86.Particularitățile de confecționare a protezei totale mobile cu fixare pe
implante endoosoase.
Indicațiile generale sunt condiționate de starea de sănătate globală pacientului și de o
serie de alți factori fizici: vârsta, dexteritatea, capacitatea de înţelege și respecta
recomandările medicului stomatolog, fondul psihologic,bmotivarea și speranţele
pacientului legate de implanto-proteză
.Indicaţiile totale sunt legate atât de condiţiile anatomice locale existente
necesare pentru implanturi:
oferta osului restant, absenţa cicatricelor la nivelul fundurilor de sac şi absența
stomatopatiilor protetice,câtși de condițiile locale necesare pentru protezare: distanţa
şi relaţia dintre crestele edentateși imposibilitatea adaptării pacientului cu proteza
totală clasică.
Contraindicații generale
La rândullor, contraindicaţiile geneale se pot clasifica în absolute, discutabile
și temporare.
.Contraindicaţii absolute
- boli cardiovasculare majore (insuficiențăb coronariană, cardiopatie valvulară,
hipertensiune necompensată),
— boli de nutriție (diabet);
- boli renale cronice (uremie, insuficiență renală cronică);
- boli infecto-contagioase acute (hepafită acută, reumatism articular acut);
= boli sanguine(leucemie acută, leucoze, agranulocitoze, hemofilie);
= boli endocrine (hilerpituitarism, acromegalie, boala Cushing,boala Pagetsau osteita
deformantă, hipo- și hipertiroidism, hiperparatiroidism, hipovitaminoze A,C,D şi K).
— tumori maligne;
— tumori binigne osoase;
— boli degenerative (boala Parkinson, nevrita nervului facial, nevralgia nervului
trigemen),
Contraindicații discutabile
Sunt afecţiuni clinice generale în care contraindicația este discutabilă: lues, SIDA,
hepatită cronică, alergie la anestezice Şi rășini acrilice, psiho-nevroze,
Contraindicaţii temporare
Este contraindicată temporarutilizarea implanturilor Ia subiecţi cu igienă
corporalăorală proastă și afecţiuni sinusale.
Materialele utilizate pentru implantarile aloplastice sunt numite biomateriale
Și se pot grupa în două categorii:
— materiale metalice;
— materiale nemetalice.
Dintre biomaterialele metalice se pot aminti: titanul pur, aliajulde titan, tantalul, oţelul
inoxidabil, aliajul de crom-cobalt -vitalliumul chirurgical.
Biomaterialele nemetalice cel mai frecvent utilizate sunt: ceramica aluminoasă,
bidroxiapatita, fosfatul tricalcic,vitroceramice, polietena, dacronul, rășinile
polycarbonate și polimeriarmaţi,
Tipuri de implanturi orale utilizate pentru reabilitarea edentatului total
Implanturile aloplastice cel mai desutilizate se grupează în două Categorii:
— implanturi juxtaosoase;
— implanturi endoosoase.
Din categoria implanturilor juxtaosoase fac parte: implanturile submucoase și
implanturile subperiostale.
 Categoria implanturilor endoosoase este reprezentată de: implantul-ac,
implantulșurub, implantul cilindric, implantul-rădăcină și implantul lamă,
Alegerea tipului de implant se va face atât după oferta psului restant, în funcţie de
calitatea și cantitatea acestuia, câtși după distanța și raporturile interereste care
stabilesc modalitatea de protezare definitivă.
FAZELE CLINICE (E.C.) ȘI DE LABORATOR(F.L.)
ALE REABILITĂRII PROTETICE A EDENTATULUI TOTAL CU
AJUTORUL IMPLANTURILORORALE
1. EC. Examenulclinic şi culegerea de informaţii despre grosimea stratului mucos şi
calitatea substratului osos.
Amprenta preliminară.
2. FL..Confecţionarea modelului de studiu șidiagnostic. _
3. F.C. Proba și adaptarea lingurii individuale. Amprenta fancţională.
4. EL. Confecționarea modelului funcțional și a şablonului de ocluzie.
Confecţionarea ghidului radiologic/chirurgical.
5. EC. Determinarea nivelului planului de ocluzie și orientarea modelului maxilar cu
ajutorul arcului facial de transfer. Determinareadimensiunii verticale de
ocluzie.Determinarea și înregistrarea relației Stabilirea indicațiilor pentru alegerea și
montarea dinților artificiali.
6. FL. Montarea modelului maxilar înarticulatorul semiadaptabil. Montarea modelului
cu ajutorul înregistrării
relației centrice,
7. EC. Verificareacorectitudinii montăriimodelului mandibular. Programarea
articulatorului.Alegerea tipului de definitivă.
8. FL. Confecţionarea machetei în ceară cu dinți artificiali.
9, EC. Controlul extrabucal al machete cu dinţi artificiali.Proba intrabucală a machetei
cu dinți
artificiali. Alegerea elementelor destabilizare.
10. FL. Confecţionare aprotezei tranzitorii preimplantare,
11. EC. Controlul extrabucal al protezeitotale tranzitorii. Probași adaptarea
protezeitotale tranzitorii după o săptămână.
12. FC. Alegerea tipului și a dimensiunii implanturilor endoosoase. Aplicarea
implanturilor endoosoase. Amprenta osoasă pentru implantul subperiostal.
13. FL. Confecţionarea implantului subperiostal.
14. F.C. Aplicarea implantului subperiostal după 4-6 săptămâni.
15. FC. Montarea bonturilor de vindecare în implanturile endoosoase după 46 luni la
maxilar și după 3-4 luni la mandibulă.Montarea bonturilorprotetice pe implantul
subperiostal după 10 zile.
16. F.C. Montarea bonturilor protetice și/sau a elementelor de stabilizare după 10
zile.Amprenta preliminară.
17-26. Se reiau fazele clinice şide laborator dela 1 Ia 10,
27. FL. Confecţionarea protezei definitive stabilizată prin implanturi. Confecţionarea
componentei conjuncte,
28. FC. Proba șiadaptarea protezei definitive stabilizate prin implanturi. Fixarea
componentei conjuncte,
Aplicarea protezei definitive. Fixarea protezeidefinitive stabilizate prin implanturi.
87.Recondiționarea protezei totale mobile, indicații, metode și tehnici de
realizare, importanța practică.
Piesele protetice mobilizabile potsuferi fracturări ale bazei, ale marginilor sau ale
dințitor artificiali, iar în urma modificării în timp a câmpului protetic pot apărea
nepotriviri evidente între suprafaţa zonei de sprijin şi suprafața internăa protezei, ceea
ce afectează serios menținerea șistabilitateaei.
În acestesituații se impun refacerea integrității protezelor și restabilirea conlactului
intim cu suprafața câmpului protetic,
Aceste recondiționări presupun următoarele manopere:
A. reparația protezei fracturate (bază, margini sau dinți);
B. căptușirea marginată sau totală a protezei.
• A. Cauzele fracturilor bazei:
- incongruenţă între baza protezei şi câmpul protetic
- micşorarea grosimii bazei
- torus palatin voluminos nefoliat
- reparaţii numeroase anterioare
- prezenţa unei arcade antagoniste naturale
- manevrare neatentă a protezei în cursul igienizării ei
- pacienţi care dezvoltă forţe musculare mari sau pacienţi cu bruxism
- erori tehnologice
Tipuri de fracturi:
- Pe linia mediană
- Cominutive- cu fragmente multiple care se pot asambla
- Cominutive – cu lipsa unor fragmente
PAT-reparaţia fracturilor liniare
• Se izolează modelul cu soluţie izolatoare
• Cele două fragmente se repun pe model, iar extremităţile lor se umectează cu
monomer
• Se aplică pastă de acrilat autopoplimerizabil şi se presează pentru refluare
excesului
• Polimerizarea se definitivează prin barotermopolimerizare la 55º C şi 2,5 bari
• Se face prelucrarea finală
Reparaţii ale dinţilor artificiali
• Fixarea unui dinte desprins
• Înlocuirea unui dinte artificial desprins şi pierdut
• Înlocuirea unui dinte artificial fracturat
Cauze:
- Contacte ocluzale traumatizante
- Accidente în cursul igienizării protezei
- Lipsa unei legături eficiente între dinte şi şeaua protezei

b.Căptușireaprotezelor mobilizabile este-

Adevărata. semnificaţie a rebazării: refacerea completă a bazei, păstrând dinții de la
vechea proteză, este foarte rar îndeplinită (dinţii artificiali se deterioarează tot atât de
repede și uneori chiar mai repede decât baza și nu merită a fi remontați pe o bază
complet nouă).
Căptușirea protezei totale efectuată în mod curent poatefi:
- parțială (doar marginală, ce reface succiunea prin adăugare de material la
zonele de închidere marginală deficitare (zona Ah, zonele vestibulare etc.);
— totală, interesândîntreaga faţă internă mucozală a protezei(inclusiv marginile).

Obiectivele căptușirii parțiale sunt:

— îmbunătățirea menţinerii prin refacerea închiderii marginale pierdute (prin
prelucrarea neatentă sau suprasolicitare);
- ameliorarea menținerii prin prelungirea marginilor până la limitele normale, la o
proteză subextinsă.
Obiectivele căptușirii totale sunt:
— optimizarea menţinerii unei proteze corect confecționate, la care câmpulprotetic a
suferit în timp atrofie ce a dus la dispariţia adeziunii și succiunii;
— condiţionarea țesuturilor incapabile să suporte presiunile și solicitările protetice, cu
ajutorul unor materiale cu vâscozitate lent progresivă;
— îmbunătățirea menţinerii și stabilității nunor proteze vechi reparate. cercarea unor
practicieni de a înlătura ocluzia - chiar foarte puţin — prin căptușire este în
majoritatea cazuriloro operafiune riscantă, foarte greu de controlatși de
aceea nu o recomandăm.
Contraindicaţiile căptușirii sunt:
— D.V. supraevaluată;
— existența dinţilor laterali montați în afara crestei;
— ocluzie dezechilibrată imposibil de corectat;
- proteze cu multiple reparații, cu baza deteriorată și impregnată;
- instabilitatea protezelor pe ambele maxilare;
„= căptușirea este, de asemenea, contraindicată pe câmpul cu stomatopatii (cel puțin
până la vindecarea lor).

Modalităţi de căptușire

A. căptușiri cucaracter rigid;

B. căptușiri reziliente (temporare şi definitive).
Ca procedeu de realizare căptușirea poate fi realizată doar în cabinet(căptușire directă)
sau printr-o dublă activitate, atât în cabinet, cât in în laborator (căptușire indirectă).
A. Camateri aleutilizate, la căptușirile rigide se folosesc acrilatele autopolimerizabile
(Duracyl, Ortocryl, Paladur, Major Resin System Reline etc.).
Acrilatele termopolimerizabile se întrebuințează mult mai puțin,deoarecenu se
potevita distorsiunile din interiorul protezei ce rezultăîn urmatratamentuluitermic
(fierberii) necesar întăririi acrilatului.
Astfel, acrilatele autopolimerizabile se întrebuințeazăatât la căptușiriledirecte,cât şi la
cele indirecte,

a) Căptușirea directă, utilizată destul defrecvent, presupune acoperirea bazei şi a

marginilor cu un nou strat de acrilat autopolimerizabil. Pentru ca acesta să adere
inseparabil la corpul protezei trebuie să se realizeze o legătură chimică.
b)Căptușirea indirectă este metoda prin care proteza capătă un nou strat interior tot
din acrilat autopolimerizabil, de această dată cu contribuţia substanțială a
laboratorului.
88.Particularitățile de confecţionare a protezelor totale mobile cu bază
armată. Materiale utilizate, avantaje și dezavantaje.
 Baza armată este indicată pentru a mări rezistenţa la rupere a răşinii acrilice
utilizate. La confecţionarea protezelor mobilizabile ca armatură pot fi aplicate
 plase, bare metalice sau fibre de sticlă, caro se inglobează in profunzimea
acrilatului bazei. Tn practică mai frecvent sunt utilizate plase metalice cu
grosimea fibrelor de 0,4—0,5 mm confecţionate prin turnare după relieful
campului
protetic.

89.Corecția și aplicarea protezei totale mobile finite în cavitatea bucală,

tehnica de realizare.
Verificarea intraorală a protezelor totale:
-adaptarea mecanică a protezelor în cavitatea orala
-controlul si adaptarea relatiilor mandibulo-craniene si mandibulo-maxilare
-adaptarea funcțională
-tehnica verificării supapei distale
-tehnica verificării supapei laterale (stanga, dreapta)
-tehnica verificării supapei circulare

I.Aplicarea protezei mandibulare:

- se incepe cu ea pt ca este mai bine tolerată, riscul de aparitie a refluxului de vomă
fiind mai mic
- se umezeste si se introduce în cav bucala
a) Corectarea porțiunilor care produc disconfort la aplicarea protezei - dacă
pacientul acuză zone dureroase pe campul protetic, ele se identifică si se marchează
pe mucoasă cu creionul chimic, se inseră inapoi proteza apoi se indepartează si pe ea
rămân marcate portiunile care trebuiesc retușate, si se șlefuiesc.
Putem folosi si un silicon de control - Fitt-cheker, sau o pastă indicatoare de presiune.
(se aplică pe proteză pa fața internă, se aplică pe campul protetic cu o presiune usoara,
apoi se scoate si zonele care sunt in suprapresiune apar ca zone de acrilat de unde
pasta s-a șters).
b) Controlul stabilității protezei:
= Se verifică absența basculării transversale a protezei prin presiuni digitale
altfernative pe fețele ocluzale ale PM
Cauzele basculării transversale:
*montarea dinților laterali în afara crestei;
*atrofii accentuate ale osului alveolar;
*reziliența crescută a mucoasei fixe;
= Se controlează extinderea corectă a protezei pe tuberculul piriform, pe cele 2/3
anterioare ale acestuia, pâna la limita inserției ligamentului pterigomandibular
(acoperirea corectă a tuberc. pirif. contribuie la împiedicarea deplasării spre distal a
protezei)
= Se verifică dispunerea arcadelor artificiale în culoarul neutral de echilibru muscular.
c) Controlul menținerii protezei:
= Se verifică în primul rand mentinerea in pozitie de repaus. Dacă apare ridicarea ei-
se verifică lungimea, grosimea si degajarea frenurilor (bucal, lingual)
= Se verifică in timpul diferitelor mișcări funcționale (pacientul vorbeste, zambeste,
râde, înghite). (pt identificarea zonelor extinse- probele lui Herbst)
= Se aplică testele de succiune:
*Tracțiune oro-vestibulară pe fața linguală a IC (controlul inchiderii tuberc pirif)
*Presiune V-O pe fața V a Incisivilor inferiori (controlul inchiderii in zona linguala
centrală)
*Tracțiune în sens vertical cu o sondă care agață spațiul de sub punctele de contact
dintre IC (se apreciaza inchiderea totala)

d) Controlul fizionomiei: se observă conturul buzei inferioare, forma, culoarea si

pozitia dintilor inferiori. (dupa asta se scoate proteza inferioara si se aplică cea
superioară)

II. Aplicarea protezei superioare:

În cazul existenței uneor zone retentive (tuberozitatea maxilara, versantul vestibular al
crestei edentate) proteza se va aplica mai intai pe aceste zone si apoi pe celelalte - se
va tatona axul de inserție.
(A tatona = A face încercări prudente în mai multe direcții pentru a cunoaște o
situație)

a) Corectarea portiunilor care produc disconfort la aplicarea protezei - pe langa

ceea ce facem la mandibula + pt diminuarea senzației de vomă putem folosi un
anestezic de contact (si rugam pacientul să respire pe nas, calm, fără pricoale)

b) Controlul stabilității protezei:

= Se verifică absența basculării transversale a protezei prin presiuni digitale pe fața
ocluzală a PM
Cauzele basculării transversale:
*montarea dinților laterali în afara crestei;
*atrofii accentuate ale osului alveolar;
*reziliența crescută a mucoasei fixe;
*erori de amprentare;
*nefolierea sau folierea insuficientă a torusului palatin;

c) Controlul menținerii protezei:

= Se verif la deschiderea ușoară a gurii (dacă ceva se degajează frenurile sau se
subtiază/scurtează marginile la nivelul zonelor Eisenring)
= La deschiderea maximă a gurii - se desprinde dacă e pus in tensiune ligam
pterigomaxilar si modificarea fundului de sac in zonele laterale (degajarea
ligamentelor sau subtierea/scurtarea marginilor)
= Se controlează adeziunea prin pensarea protezei intre police si index la nivelul
fețelor V ale PM și exercitarea unei tracțiuni verticale. (adeziunea poate lipsi din
cauza xerostomiei sau necorespondenței dintre supraf campului protetic si fața internă
a protezei, daca de asta ap se face o captușire totală)
= Se verifică mentinerea in timpul mișcărilor funcționale (zambeste, vb, râde,
mimează fluieratul)
= Succiunea se verifică:
*Inchiderea distală se verifică exercitand presiuni oro-vestibulare cu indexul aplicat in
1/3 incizala a feței palatine a incisivilor
*Închiderea marginală vestibulară se verifică prin tractiuni cu pulpa indexului din
aproape în aproape, pe marginea vestibulară a protezei;
Corectarea desprinderii - cu acrilat autopolimerizabil

d) Controlul fizionomiei și fonației:

= Forma, culoarea , pozitia si vizibilitatea frontalilor (daca-s prea lungi, ii scurtam)
= Se examineaza aspectul șanțurilor periorale și conturul buzei superioare (daca sunt
rpea intinse si buza proemină - marginile sunt prea groase la proteză)
= Probele fonetice se fac

III. Controlul simultan al celor 2 proteze

a) Controlul componentei verticale a rel intermaxilare:
= Se verif DVO (testul lui Silverman si aspectul fizionomic)
*dacă e subevaluat DVO - ap redimensionare prin căptușire indirectă (inaltare de
ocluzie de max 1,5mm)
*dacă e supraevaluat DVO - remodelare morfo-funcțională a supraf ocluzale ale
dintilor laterali pana la o DVO corecta

b) Controlul componentei orizontale a rel intermaxilare:

= Operatorul conduce mandibula in RC si verifica aparitia contactelor multiple,
simetrice, simultane si stabile intre arcadele artificiale (in monatarea laterală normala
cuspizii de ordinul 1 sunt cuspizii palatinali superiori, in montarea laterala inversa
sunt cuspizii linguali inferiori)

c) Controlul fizionomic:
= conturul facial, culoaarea, forma, aranjamentul dintilor blablala

d) Controlul fonetic:
= Existenta spatiului minim de vorbire - cuvinte cu S - mississipi
= Daca se respectă libertatea mandibulei la propulsia in fonație (de la 55 la 65 sa
numere - dintii frontali inferiori nu tre sa atinga fața palatinală a frontalilor superiori)
= Pronuntia siflantelor (hz)

Adaptarea mecanică: efectuată in prima sedință, creaza premisele pt adaptarea

biologica. Aceasta se face in timp, conditionata in primul rand de acceptarea psihica a
protezelor si se intareste pe măsură ce ele contribuie la restaurarea funcțiilor afectate
de edentatie - masticatie, fonație, fizionomie.

Adaptarea biologică a protezei totale presupune o anumită toleranță tisulară.

Contactul bazei rigide a protezei cu mucoasa campului protetic poate provoca
răni, care în lipsa intervenției medicului se pot infecta și ulcera.
 Adaptarea funcțională - restaurarea masticatorie întâmpină de la inceput
multe dificultăți. La pacientul edentat total sistemul digestiv prezintă schimbări
care sunt asociate bătrâneții. Papilele gustative sunt modificate și chiar distruse,
scad secretiile glandulare, activitatea enzimatică și producția de acid clorhidric
din sucul gastric.

90.Adaptarea către proteza totală mobilă. Caracteristica perioadelor de

adaptare după Kurleandski. Îngrijirea igienică a protezei totale mobile.

V. Kurleandski deosebeste trei faze de adaptare fata de protezele dentare.

 Faza I, numita faza de excitare, apare in primele zile dupa apli carea protezelor
si este caracterizata printr-o salivatie abundenta, reflexul exprimat de voma,
modificari de fonatie, o micsorare a efi cacitatii masticatoare si o dinamica
necoordonata a mandibulei.

 Faza a Il-a, numita faza de inhibitie partiala, apare in a do¬ua zi si continua

pina la a 5-a zi dupa aplicarea protezelor. In aceasta perioada are loc
restabilirea partiala a functiei, se micso reaza salivatia, dispare reflexul de
voma. iar miscarile mandi bulei devin mai coordonate. La pacient apare o
incredere in posi bilitatea de a se adapta catre proteze.

 Faza a lll-a, numita faza de inhibitie totala se stabileste pe parcursul primei

luni. In aceasta perioada dispar senzatiile nega¬tive si proteza nu mai este
acceptata ca un corp strain, dar, dim¬potriva, lipsa aduce la un disconfort in
cavitatea bucala. La pa¬cientii care se reprotezeaza perioada de adaptare va fi
mai mica fiind la fel influentata de calitatea lucrarilor, de gradul de fixa¬re,
stabilizare si lipsa durerilor.

 Spălarea lor cu apă și săpun cu ajutorul periei de unghii va fi demonstrată

pacientuluiînainte de aplicarea lor în cavitatea bucală.
 Mulţi pacienți nuştiu că folosirea pastei dedinți nu este indicată la proteze,
Neavizaţi, pacienții or fi dezorientați și în ultimă instanță vor neglija
igienizarea protezelor.În special în zonele retentive ale suprafețelor laterale ale
protezelor resturile alimentar enseliminat eprin periaj vo rconstitui o bază
organică a plăcii tartricecese depune pe protezeAnalizată în amănunțime,
această „matrice“ organică (15-30%) va conţine: gticoproteine, mucoproteine,
acizi graşi nesaturați și zaharuri. Peacest suport organic se depun
microorganismeși coloranți (alimentari, tabagicietc.)şi apoi săruri calcice,
fosfaţi, carbonaţi de origine salivară (Grimonster şi Brogniez).
 .Pentru a evita această depunere tartrică cea mai simplă metodă este periajul,
care elimină cu ușurință o placă bacteriană (matrice) tânără — ce are mai puţin
de 12 ore.La ora actual există însă şi alte metode de întreţinere stării de igienăa
protezelor.
 Se încearcă astfel dizolvarea părții anorganice a tartrului și apoi solubilizarea
matricei organice.
 Pentru curățarea cu mai multă uşurință, cu efort minim a protezelor și chiar
pentru dezinfectarea lor (recomandată înspecial la pacienţii bolnavi,
neputincioşi sau foarte în vârstă) există acum mai multe metode ce
comercializează patru tipuri de substanțe:
a. enzime;
b, acizi diluați;
c. hipocloriți alcalini;
d. perozizi alcalini.

a. Soluţia Mc. Collum conține:lipază, trăpsină, amilază, celuloză, EDTA. Dizolvă

mucina, saponifică acizii grași, dizolvă calcificările, elimină substanțele odorifere, are
șiacţiune bactericidă și fungicidă.
Soluţia Budiz, lorgensen, Kelstrup conţine protează (alcalază) citrat de Na, bicarbonat
de Na etc. Previne formarea plăcii organice introducândzilnic protezele 15 minuteîntr-
o soluție de 150 ml apă la
50*C.,
b. Acizii utilizaţi sunt: acid clorhidric 5%, acid fosforic 15%; în lipsa acestora, acidul
acetic (oţet). Se comercializează astfel Steradent (acid clorhidric 5% pt 1,05) sau
Braun Instadent(acid fosforic 7,6% clorură de benzal konium 2,5% pH + 1,5).
Protezele ținute aproximativ 5 minute în acestesoluţii permit dizolvareatartrului.
c. Hipocloriţii alcalini au acțiune bactericidă și dizolvă matricea organică a plăcii
dentare prinacţiuneaionilor Cl şi CIO eliberaţi în soluție. Dintreaceste substanțe este
cunoscută Apalui Javel.
d. La ora actuală cel mai folosiți sunț peroxizii alcalini. Se prezintă în comerţ sub
formă de pudre sau mai ales comprimate, Amestecate cuapa, elimină oxigen în soluție
efervescentă,curățând și dezinfectând protezele.
Se recomandă o introducere zilnică după mese în soluție uşor încălzită (500) pe
durataa 15 minute.
Dintre aceste substanțe, cele mai cunoscutesunt: Polident, Deterdent și mai ales
Corega Tabs,
În compoziţia tabletelor de Corega Tabsintră perboratde Na, monopersuflat de
K,bicarbonat de Na,acid citric, parfumuri şi chiar enzime (alcalază).
Oxigenul eliberat sedizolvă o parte în soluţie, iar o parte se ombină cu carbonatul
eliberatdin tartru (sub acțiuneaacidului citric sau a EDTA)și produce CO,,
Aceste substanțe sunt foarte mult folosite la oraactuală. Dezavantajul constă în preţul
încă destul deridicat. De aceea,
spălarea clasică a protezelor după fiecare masă, cu apă și săpun, rămâne o metodă
infailibită și la îndemâna tuturor.
După indicaţiile de igienizare, pacientuluii se recomandă încă o dată revenirea la
control pentru retușarea porțiunilor care rănesc mucoasa șii se atrageatenția că
protezele potfi mobilizate la mișcările bruște,ample, necontrolate (căscat, tuşit, strănut
etc.) şi că în decursul timpului menținerea și stabilitatea lor vor suferi prin
modificarea câmpului protetic, necesitând recondiționarea (căptușirea).