ÎN GRĂDINA GHETSEMANI

-Vasile Voiculescu –
Tradiționalismul este un curent literar care apără și promovează tradiția
percepută ca o însemnare a valorilor arhaice, tradiționale.
Poezia „În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu este o poezie
tradiționalistă de factură religioasă. Aceasta apare în 1921 în volumul „Pârgă”.
Poezia este structurată în 4 catrene organizate în jurul elementelor ce țin de
natura duală a lui Iisus, de om și de fiul lui Dumnezeu.
Motivele poeziei sunt de factură religioasă „soartă”; „paharul”; „furtuna”;
„băutura”; „cupa”; „măslină”; „grădină”.
Motivul biblic devine la Voiculescu, un suport metafizic al neliniștii omului
în aspirația lui spre Dumnezeu.
Tema poeziei este moartea, ca sacrificiu pentru salvarea umanității.
Titlul ilustrează nu numai cadrul fizic în care Iisus se roagă Divinității, ci
sugerează și spațiul sacru al purificării spirituale, prin care fiul lui Dumnezeu
absolvă omenirea de păcate.
Rugăciunea lui Iisus are loc în Grădina Ghetsemani, înainte de arestarea lui,
de către escorta înarmată, condusă de Iuda, care îl trădează sărutându-l, fiind apoi
înspăimântat de apropierea martirului și a patimilor predestinate Fiului de Tată
Ceresc, pentru a ispășii omenirea de păcate.
În prima strofă a poeziei, Iisus apare în ipostaza sa de om ce refuză să-și
accepte soarta împotrivindu-se împlinirii destinului:„Iisus lupta cu soarta, și nu
primea paharul/ Căzut pe brânci în iarbă se împotrivea într-una”. Versul al treilea
ilustrează natura duală a lui Iisus, opoziția uman-divină, imaginile vizuale „sudori
de sânde”, exprimând omenescul, iar „chipu-i alb ca varul”, sugerând puritatea,
divinul.
Latura umană domină în această primă strofă, suferința lui Iisus fiind
exprimată prin „căzut pe brânci în iarbă”, care capătă dimensiuni cosmice prin
tragismul ei, „stârnea în slăvi furtună”.
Strofa a doua debutează cu porunca divină „o mână ne-ndurată” dată Fiului
pentru a prelua asupra lui păcatele omenirii, exprimate prin metafora „grozavă
cupă”. Setea „uriață”, sugerează dorința lui Iisus de a se sacrifica prin pătimire, de
a-și îndeplinii destinul deși „nu voia s-atingă infama băutură” din cauza slăbiciunii
umane pentru chinurile pe care urma să le-ndure pentru izbăvirea omenirii.
În strofa a treia, metaforele „apa ei verzuie” și „veninul groaznic”, sugerează
chinurile pe care Iisus le va îndura pentru „mierea” și „dulceața” ce semnifică
izbăvirea omenirii prin jertfa divină, fericirea ce urmează să vină.
Veninul este metaforă pentru conținutul cupei pline de păcate, dar și pentru
chinurile pe care urma să le îndure Iisus.
Tema de moarte, îl face pe Iisus să se împotrivească „cu ultima putere”,
uitând că numai așa va putea să salveze omenirea, căpătând în schimb, viața
veșnică „uitase de viață!”
În ultima strofă a poeziei, remarcăm prezența lui Iisus ca fiul lui Dumnezeu,
acceptându-și soarta, conștientizând că sacrificiul său, va salva omenirea.
Există o comuniune între natură și sentimentele lui Iisus, acestea rezonând
cu suferința sa „se frământau măslinii”, „păreau că vor să fugă din loc”, toate
aceste personificări umanizează cadrul.
Metaforele „grozavă cupă”, „infamă băutură”, ilustrează păcatele oamenilor,
Iisus fiind cel care are maniera de a salva omenirea odată cu sacrificiul acestuia.
Din punct de vedere prozodic, ritmul poeziei este iambic, rima este
încrucișată iar măsura versurilor este de 14 silabe.
Având toate trăsăturile de mai sus, poezia „În Grădina Ghetsemani” de
Vasile Voiculescu aparține traditionalismului.