UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

„VICTOR BABEȘ” TIMIȘOARA

LEGISLAȚIE PROFESIONALĂ ÎN MEDICINA DENTARĂ

Asist. univ. drd. Av. Alina TĂNASE

1
 IZVOARELE DREPTULUI MEDICAL

 Noțiuni introductive

- știința dreptului reprezintă un sistem de norme, care poartă denumirea de izvoare de drept sau
surse ale dreptului

- izvoarele de drept sunt grupate într-un sistem ierarhic, în cadrul căruia fiecare izvor își are locul
și rolul său în raport cu autoritatea de la care emană

- normele dreptului medical nu sunt cuprinse într-un izvor unic, ci sunt dispersate într-o serie de
acte normative, cărora li se alătură dispoziții ale Codului Civil, ale Codului Penal, precum și câteva
prevederi determinate ale Constituției

- în funcție de forța lor juridică, în cadrul sistemului de drept medical există izvoare interne și
izvoare internaționale

 Izvoare interne de drept medical

 actele normative primare (Constituția României, legile organice și legile ordinare)

 actele normative subordonate legilor (ordonanțe/hotărâri de Guvern, regulamente, ordine,

decizii ori acte normative cu alte denumiri adoptate de Guvern, Ministere sau organe ale
administrației centrale de stat, precum și ale organelor locale)

 actele normative emise de organizațiile nonguvernamentale (statutele, regulamentele

profesionale)

 izvoare indirecte sau interpretative ale dreptului (jurisprudența, doctrina)

• Constituția României

- Constituţia României este norma juridică fundamentală. Ei îi sunt subordonate toate actele
normative cu grad inferior. Într-un capitol distinct, Contituţia cuprinde definirea şi modul de
realizare şi ocrotire a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor printre
care şi acelea referitoare la ocrotirea vieţii şi integrităţii fizice şi psihice, dreptul la ocrotirea
sănătăţii şi asigurarea nivelului de trai
2
- Constituția României este Legea fundamentală a țării, norma juridică supremă, căreia trebuie să
i se subordoneze toate celelalte acte normative ale statului, ocupând locul principal în ierarhia
izvoarelor naționale ale dreptului (nu doar în ierarhia izvoarelor de drept medical, ci în ierarhia
tuturor izvoarelor de drept)

- Constituția României ocrotește și garantează drepturile inalienabile ale fiecărei persoane în parte

- Titlul II din Constituție (“Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor”)

cuprinde o enumerare clară a tuturor drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale

- sunt prevăzute în cadrul Titlului II printre altele, dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică,
libertatea individuală și siguranța persoanei, dreptul la viața intimă, familială și privată, dreptul la
ocrotirea sănătății etc.

- în Capitolul II din acest Titlu al Constituției României sunt cuprinse o serie de dispoziții care au
incidență în domeniul dreptului medical

- art. 22 din Constituția României garantează dreptul la viață și la integritate fizică și psihică al
fiecărei persoane

Art. 22 din Constituția României

(1) "Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori
degradant.
(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă".
- acest articol din Constituție se întemeiază pe prevederile art. 3 din Declarația Universală a
Drepturilor Omului

- potrivit art. 3 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, "orice fiinţă umană are dreptul la
viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale"

- art. 34 alin. (1) din Constituția României garantează dreptul fiecărei persoane fizice la ocrotirea
sănătății

3
- potrivit art. 34 alin. (2), “statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății
publice”

- dreptul fiecărei persoane la ocrotirea sănătății face parte din categoria drepturilor fundamentale
ale omului

- art. 47 din Constituție – nivelul de trai al fiecărui cetățean

- potrivit art. 47 alin. (1) din Constituție, "Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică
şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent"

- cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile

sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private,
prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii (art. 47 alin.
(2) din Constituția României)

- următorul izvor de drept medical la nivel național, care îi urmează Constituției din punct de
vedere al forței sale juridice este Legea

• Legile organice sau ordinare

- Legile organice şi ordinare sunt principalul izvor de drept în domeniul ocrotirii sănătăţii

- întrucât legile referitoare la activitatea medicală şi socială nu au suferit nici o sistematizare sau
codificare, studiul lor se poate face doar pe domenii de activitate

- sănătatea publică a fost reglementată şi înainte de cel de-al doilea război mondial prin legi sanitare
successive, care s-au ocupat de acţiunile preventive de sănătate, de modul de acordare a serviciilor
medicale şi de reglementarea exercitării profesiilor medicale

- alături de Constituție, Legea reprezintă un izvor formal, scris de drept (după criteriul
materializării sau al formei)

- Legea reprezintă un izvor autonom de drept, având o existență de sine stătătoare (nu un izvor
complementar!)

4
- izvoarele complementare sunt cele care nu pot exista fără izvoarele autonome (doctrina,
jurisprudența)

- jurisprudența și doctrina nu sunt veritabile surse de drept, pentru că nu creează norma juridică,
însă influențează procesul de edictare a regulilor de drept

- noțiunea de lege trebuie analizată din două perspective/accepțiuni (sensul formal și cel material)

- în sens formal, legea este definită prin raportare la autoritatea de la care emană (puterea
legislativă)

- în această accepțiune restrânsă, legea votată de Parlament este legea propriu-zisă

- în sens material, legea este o reglementare generală, cu caracter normativ, care nu emană doar
de la Parlament

- în această accepțiune largă (lato sensu) sunt legi și OG/OUG, HG, unele decrete ale Președintelui
României

- legile organice ocupă locul secund în ierarhia izvoarelor

- domeniile legilor organice sunt expres și limitativ prevăzute de Constituție, vizând domenii de
importanță majoră pentru statul de drept (ex. Codul Civil, Codul Penal etc.)

- legile ordinare intervin în alte domenii decât celor rezervate legilor organice, majoritatea legilor
încadrându-se în această categorie

- în domeniul medical există o serie de Legi care reglementează diverse aspecte privind sistemul
medical (Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea nr. 46/2003 privind
drepturile pacientului)

- complexitatea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății poate fi subliniată doar
printr-o simplă prezentare a celor 20 de titluri din care este alcătuită (principiile asistenței
sistemului de sănătate public, asistența medicală și farmaceutică, atribuțiile și modalitatea de
finanțare a programelor naționale de sănătate, sistemul național de asistență medicală de urgență
și prim ajutor calificat, efectuarea prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine
umană în scop terapeutic, asigurările sociale de sănătate, exercitarea profesiei de medic, medic

5
dentist și farmacist, răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și
servicii medicale, sanitare și farmaceutice)

- în domeniul medical există și Legea nr. 278/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist,
a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea
Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

• Hotărâri și Ordonanțe de Guvern

- nu pot face obiectul ordonanțelor de Guvern domeniile rezervate legilor organice

- ordonanțele de urgență ale Guvernului se emit de către acesta în situații extraordinare, atunci
când reglementarea unui domeniu nu poate fi amânată

- hotărârile și ordonanțele adoptate de Guvern se semnează de primul-ministru, se contrasemnează

de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în Monitorul Oficial al României

- nepublicarea atrage inexistența hotărârii sau a ordonanței

- OG intră în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în M.Of. al României sau la o dată ulterioară
menționată în cuprinsul acestor OG (la fel și legile)

- OUG intră în vigoare în momentul publicării lor în M.Of. al României, dacă în cuprinsul lor nu
este prevăzută o dată ulterioară

- hotărârile de Guvern se emit pe baza și în vederea executării legilor

- numeroase reguli de drept care îmbracă forma scrisă sunt inferioare legilor din punct de vedere
al forței lor juridice

- Ministerul Sănătății poate emite acte normative prin care să se reglementeze norme de igienă şi
de protecție a mediului, norme privind producerea şi comercializarea alimentelor, a
medicamentelor sau a produselor toxice pentru om

6
- prin publicarea, în temeiul legii în Monitorul Oficial al României aceste acte normative devin
opozabile tuturor persoanelor fizice şi juridice (adică produc efecte față de persoanele fizice sau
juridice care au calitatea de destinatari ai acestor acte normative

 Actele cu caracter normativ elaborate de organismele nonguvernamentale

- Actele cu caracter normativ elaborate de organismele nonguvernamentale au în general putere

doar în interiorul organizaţiei respective.

- Totuşi, în unele cazuri, legea împuterniceşte anumite organisme nonguvernamentale să emită

norme cu valabilitate generală, acestea urmând să fie făcute public oficial. Este cazul organismelor
reprezentative pentru profesiile medicale, paramedicale şi farmaceutice cum sunt:

1. Colegiul Medicilor din România;

2. Colegiul Medicilor Stomatologi din România;

3. Colegiul Farmaciştilor din România;

4. Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor în sistemul sanitar din România;

5. Ordinul Asistenţilor Medicali Generaliști, Moaşelor și Asistenților Medicali din România.

- Aceste organisme sunt împuternicite prin legea de organizare specifică fiecăruia să elaboreze pe
lângă regulamentul de organizare, care este un act normativ cu aplicare doar în interiorul
organizatiei, şi a unor coduri deontologice prin care se stabilesc norme relative la atitudinea faţă
de pacienţi, aceste norme fiind opozabile şi pacienţilor.

- Atribuţiile de reglementare a acestor organizaţii nonguvernamentale se manifestă şi prin faptul

că ele sunt consultate de către organele legislative şi executive în legătură cu elaborarea diferitelor
acte normative (legi, hotărâri sau ordine) cu aplicabilitate în domeniul de competenţă al lor.

- în principiu orice profesie se autoreglementează, adică își stabilește propriile reguli de organizare
și funcționare

7
- în anumite cazuri, există obligația înregistrării sau înscrierii profesionistului într-un anumit ordin
profesional (ex: Colegiul Medicilor Stomatologi, Colegiul Farmaciștilor, Ordinul Asistenților
Medicali)

- statutele și regulamentele unor astfel de organizații profesionale pot avea caracter normativ

- la nivelul Colegiului Medicilor Stomatologi se elaborează Codul de Deontologie Medicală care

cuprinde normele de conduită obligatorii în legătură cu exercițiul drepturilor și îndatoririlor
medicilor stomatologi, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a Colegiului
Medicilor Stomatologi

- pe lângă izvoarele directe de drept medical, există și câteva izvoare indirecte de drept medical
(jurisprudența, doctrina)

- izvoarele indirecte de drept sunt izvoare complementare, deoarece nu au o există de sine

stătătoare, independentă

 Doctrina-izvor indirect de drept medical

- ansamblul opiniilor emise asupra dreptului medical de persoane care au calificarea necesară și ca
obiect al funcției lor studiul dreptului (profesori, doctori în drept, magistrați)

- într-o accepțiune, doctrina reprezintă autorii de literatură juridică sau persoane, care și-au
exprimat în scris opiniile asupra problemelor de drept și le-au publicat

- într-o altă accepțiune, doctrina reprezintă literatura juridică ce cuprinde ansamblul opiniilor
juridice, indiferent de forma lor de exprimare

- doctrina critică incită legiuitorul la reforme legislative

- doctrina critică emite o judecată de valoare asupra dreptului, identificând imperfecțiunile legii,
lacunele acesteia, incoerența sau contradicția dintre norme

- în temeiul libertății de expresie, doctrina juridică este liberă, autorii fiind liberi să își exprime
opiniile referitoare la o serie de probleme juridice în diferite domenii de activitate

- doctrina nu reprezintă o sursă de drept, neavând valoare juridică obligatorie pentru judecător

8
- doctrina are o anumită autoritate, care depinde însă de calitatea argumentelor juridice

- opiniile legale nu sunt obligatorii pentru judecător, dar pot contribui la formarea convingerii sale
asupra unor probleme de drept

 Jurisprudența

- jurisprudența sau practica judiciară este opera autorității judecătorești, fiind alcătuită din
ansamblul soluțiilor cuprinse în hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești de toate gradele,
în materia dreptului medical, date prin lege în competența lor

- în România jurisprudența nu constituie un izvor formal al dreptului, întrucât nu are forța juridică
obligatorie pentru cazurile similare ulterioare

- o instanță judecătorească nu este ținută de soluțiile pe care le-a pronunțat în trecut, iar pe de altă
parte, jurisprudența nu are caracter general, soluțiile judiciare aplicându-se exclusiv părților din
proces și nu sunt opozabile terților

- în dreptul românesc, în principiu jurisprudența nu este un izvor de drept

- jurisprudența nu poate constitui izvor de drept, deoarece puterea acordată de lege judecătorului
este limitată la aplicarea dreptului, la înfăptuirea justiției, iar acesta nu se poate substitui
legiuitorului în activitatea de legiferare, deoarece s-ar încălca principiul separării puterilor în stat

- un alt motiv pentru care nu putem considera jurisprudența un izvor de drept este acela că hotărârea
judecătorească definitivă produce efecte doar între părțile din litigiul respectiv, fără a se naște o
regulă cu caracter general, obligatorie pentru toți

- având în vedere aspectul psihologic, subiectiv, intern, care intervine în pronunțarea hotărârii
judecătorești, puternic influențată de personalitatea, modul de gândire al judecătorilor care compun
instanța de judecată, jurisprudența nu se bucură de securitate juridică, de previzibilitate, ceea ce
poate determina diversitatea ei

- în dreptul medical există și o serie de izvoare internaționale

9
  Izvoarele internaționale de drept medical

- reglementările internaționale pot constitui izvoare de drept și pentru dreptul intern

- Reglementările internaţionale, în măsura în care sunt cuprinse în tratate internaţionale (convenţii,

pacte sau acorduri) la care România este parte, au efect şi în interiorul ţării

- potrivit Constituției României, “statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-

credință obligațiile ce îi revin din tratatele la care este parte; tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern“

- tratatele reprezintă acorduri încheiate între două sau mai multe state, având scopul de a crea,
modifica ori stinge drepturi și obligații juridice pentru statele participante la încheierea tratatului

- tratatele internaționale trebuie să fie conforme cu Constituția României, având forță juridică
inferioară Constituției

- controlul constituționalității tratatelor se efectuează de către Curtea Constituțională înainte de

ratificare

- odată ratificat, tratatul internațional este integrat în dreptul intern

- dreptul internațional este o sursă de drept superioară legii

- în denumirea de tratat internațional sunt incluse pactele, convențiile și acordurile internaționale

- În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare
Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei".

- În mod distinct sunt reglementate drepturile conţinute în actele internaţionale privitoare la

drepturile omului. Astfel în art. 20 Constituţia prevede că: "Dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă
există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la
care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepţia
cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".

10
- Dreptul la sănătate a fost definit iniţial în Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de unde
a fost preluat în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi acceptat de statele semnatare prin
intermediul Pactului internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale.

- În art. 5 al Declaraţiei găsim următoarea definire a acestor drepturi: "Orice persoană are dreptul
la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei,
cuprinzând hrana, îmbrăcămintea şi locuinţa, îngrijiriea medicală precum şi serviciile sociale, are
dreptul la asigurarea de şomaj, de boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în alte cazuri de
pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa".

 Principalele acte ale instituțiilor Uniunii Europene

- regulamentele sunt acte normative care se caracterizează prin forța obligatorie în toate statele
membre, destinatarii fiind atât statele membre, cât și persoanele fizice sau juridice din Uniunea
Europeană (ex: Regulamentul privind protecția datelor cu caracter personal/GDPR)

- directivele sunt acte normative care lasă la latitudinea statelor membre forma de implementare
în legislația națională

- spre deosebire de regulamente, directivele nu au aplicabilitate generală, fiind obligatorii numai

pentru statele cărora li se adresează

- deciziile sunt acte normative obligatorii numai pentru subiecții cărora li se adresează, putând fi
destinate atât statelor membre, cât și persoanelor fizice sau juridice din Uniunea Europeană

- recomandarea reprezintă invitația de a acționa într-un anumit domeniu adresată de instituțiile

europene destinatarului actului

- recomandarea nu are caracter obligatoriu pentru destinatarii acesteia

- componentele dreptului la sănătate au fost consacrate și în unele documente elaborate de organe

ale Noțiunilor Unite

- dreptul la sănătate a fost enunțat pentru prima dată în anul 1946 în Constituția Organizației
Mondiale a Sănătății, fiind apoi consacrat în Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum
și în Pactul internațional referitor la drepturile economice, sociale și culturale

11
- Convenția de la Oviedo reprezintă un instrument juridic obligatoriu în domeniul drepturilor
omului din punct de vedere medical

- potrivit Convenției de la Oviedo, "intervenția în domeniul sănătății poate fi efectuată numai după
ce persoana în cauză și-a dat consimțământul în mod liber și în cunoștință de cauză

- în anul 2002 a avut loc la Roma semnarea Cartei Europene a drepturilor pacienților Uniunii
Europene

- potrivit art. 3 din Carta Europeană a drepturilor pacienților, “fiecare persoană are drept de acces
la toate tipurile de informații privind starea lor de sănătate, serviciile de sănătate și modul de
utilizare a acestora și la tot ceea ce cercetarea științifică și inovația fac disponibil"

12