Poliomielita

1. DEFINIŢIE

Poliomielita este o boală infecto-contagioasă sistemică ce afectează primordial sistemul

nervos central şi determină uneori paralizii. Tabloul clinic poate varia de la manifestări
nespecifice respiratorii sau digestive, până la îmbolnăviri severe, encefalite sau
menigoencefalite cu paralizii şi tulburări respiratorii.

2.ETIOLOGIE

Virusurile poliomielitice sunt foarte mici (28 nm), sub formă de particule sferice sau
cubice.Există 3 tipuri imunologic distincte: tipul 1 (Brunhilde), tipul 2 (Lansing), tipul 3
(Leon).Sunt rezintente la eter, cloroform, alcool, compuşi cuaternari de amoniu (Bromocet) şi
la frig, rezistă în apa de canal, în lapte şi derivate. Sunt foarte sensibili la căldură (mor în 30
minute la 60º), sunt distruşi de sublimat, agenţi oxidanţi (apă oxigenată, permanganat de
potasiu), raze UV, ca şi de clorinarea puternică a apei.

3.EPIDEMIOLOGIE

Astăzi, poliomielita mai apare numai în mici focare epidemice sau în cazuri sporadice, de
obicei la nevaccinaţi.Morbiditatea, considerată până în 1960, a fost redusă la cifre minore , în
ţările în care s-a aplicat vaccinarea antipoliomielitică în masă, cu vaccin cu virus viu atenuat,
efect care s-a înregistrat şi în ţara noastră.

În zonele temperate, la populaţii nevaccinate, poliomielita este mai frecventă vara – toamna,
la tropice este uniformă în tot timpul anului.

Boala apare mai frecvent la copii şi adolescenţi, predominând la sexul masculin.

Sursa de infecţie este omul bolnav sau purtător sănătos de virus.Virusul există în orofaringe
în primele 7 zile de boală (contagiozitate maximă) şi se menţine în tractul intestinal
săptămâni sau chiar luni.

Transmiterea bolii se face prin contact direct interuman, aerogen şi prin cale fecal-
orală.Virusul se poate transmite şi prin apă şi alimente contaminate (lapte, vegetale, fructe
crude).Nu poate fi neglijat nici rolul muştelor.

Contagiozitatea poliomielitei este foarte mare, dar 95-98 % din infecţii rămân inaparente.

Receptivitatea este generală.Copiii născuţi din mame imune posedă o imunitate pasivă, care
dispare în 3- 4 luni.

4.PATOGENIE

Poarta de intrare a virusului în organism este orofaringele şi tractul intestinal.Virusul se

multiplică în celulele epiteliale ale faringelui, intestinului şi în ţesutul limfatic al acestora
(amigdale, ganglioni limfatici).Infecţia poliomielitică se dezvoltă în 3 stadii:
1.) stadiul intestinal, obligatoriu, corespunde infecţiilor inaparente, care rămân în acest
stadiuşi duc la o imunizare ocultă.

2.) stadiul de viremie (sfârşitul incubaţiei şi boala minoră) realizabil numai când virusul,
depăşind apărarea locală, pătrunde în sânge, se poate termina prin neutralizarea virusului de
către anticorpii circulanţi , sau prin propagarea virusului către sistemul nervos central.

3.) Stadiul de invazie a sistemului nervos central survine numai în 1-2 % din cazuri, virusul
traversează bariera hematomeningeană către măduva spinării sau creier.Invazia sistemului
nervos este favorizată de o serie de factori : eforturi fizice, insolaţii, surmenaj psihic,
traumatisme, operaţii nazofaringiene, extracţii dentare, graviditate, etc.

5.TABLOU CLINIC

Incubaţia este de 7 – 14 zile (extreme : 3- 35 zile)