TEMA: RISCUL DE ŢARĂ.

DATORIA EXTERNĂ CA FACTOR DE ANALIZĂ

ȘI INFLUENȚĂ A RISCULUI DE ȚARĂ

1 Definirea riscului de ţară şi faptele generatoare

Riscul se poate delimita de incertitudine care exprimă gradul de îndoială în producerea

unui fenomen, ce se diminuează pe măsura dobândirii unor cunoştinţe şi a adoptării unor măsuri
de prevenire.
Riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariţia unor
pierderi, precum şi oportunitatea unui câştig.
În general, riscul de ţară este considerat ca un risc de materializare a unui „sinistru”
rezultat din contextul economic şi politic al unui stat1. „Sinistrul” poate fi cauzat de imobilizările
de active (confiscarea bunurilor în străinătate, blocaj de fonduri), pierderea unei pieţe în
străinătate din motive necomerciale şi atingerea securităţii persoanelor. Contextul economic şi
politic al unui stat include măsurile adoptate de puterile publice, de evenimente interne sau
externe precum şi acţiunea altor factori cum sunt inflaţia.
După alte opinii, riscul de ţară exprimă gradul de incertitudine de care se ţine seama la
acordarea unui împrumut sau a oricărui produs financiar solicitat în afara graniţelor ţării.
Riscul de ţară este perceput ca un pericol ce vizează stabilitatea sistemului şi care are
puternice influenţe asupra plăţilor unei ţări. Riscul de ţară reflectă probabilitatea modificării
valorii patrimoniului datorită neachitării obligaţiilor, confiscărilor, impozitelor şi altor măsuri2.
„În cel mai larg sens, riscul de ţară exprimă probabilitatea pierderilor financiare în
afacerile internaţionale, pierderi datorate unor evenimente macroeconomice şi/sau politice
specifice ţării”3.
Riscul de ţară reflectă un ansamblu de fenomene ce se pot manifesta în cadrul unei ţări
ce afectează relaţiile economice internaţionale.
Riscul de ţară include riscul suveran şi riscul de transfer. Riscul suveran reflectă
probabilitatea ca un stat suveran să nu îşi onoreze obligaţiile externe, respectiv să nu achite
datoria externă publică sau garantată publică. Riscul de transfer se referă la faptul că guvernul nu
ar putea să asigure accesul firmelor private la valuta necesară achitării importurilor.
După alte accepţiuni, riscul de ţară se împarte în risc suveran şi risc monetar. Riscul
suveran derivă din acţiuni directe ale guvernului sau ca urmare a unei guvernări ineficiente.
Riscul monetar se manifestă datorită schimbării cursului monedei de contract sau de credit4.
Riscul de ţară se deosebeşte de alte categorii de riscuri prin dimensiunea complexă şi prin
impactul asupra economiei unei ţări. În sfera riscului de ţară se încadrează componenta politică,
riscul de naţionalizare, confiscări, exproprieri, restricţii asupra transferului de fonduri, produse şi
tehnologii.
În structura riscului de ţară se mai individualizează dimensiunea social-politică şi
dimensiunea economico-financiară.
Riscul de ţară include riscurile exportatorilor, riscurile importatorilor, riscurile băncilor,
riscurile din domeniul investiţiilor.

1
Bernard Marois, Le Risque-Pays, Presses Universitaires de France, Paris,1990, p. 6
2
Donald Lessard, Country Risk and the Structure of International Financial Intermediation in Dilep&Das, International Finance
Contemporany, Issues, New York, 1993, p. 451
3
Duduian Monica, Evaluarea riscului de ţară, Editura ALL BECK, Bucureşti, 1999, p. 5
4
D. Eiteman, Stonehill, Moffett, Multinational Business Finance, 1995, p. 423-424
 Macro-riscul este expresia manifestării unor fenomene la nivelul economiei naţionale, iar
micro-riscul reflectă probabilitatea producerii unor fenomene la un agent economic sau la un
proiect economic.
Riscul se poate materializa sub forme diferite5:
• pierderea de active reale din naţionalizarea unor bunuri, confiscarea, distrugerea sau
nerambursarea unor datorii;
• un cost de oportunitate rezultat din anularea unor contracte, fiscalitate discriminatorie;
• deteriorarea mijloacelor de producţie, reducerea fabricaţiei din motive ecologice;
• pericole care ameninţă viaţa persoanelor sau le împiedică să-şi exercite meseria sau să
desfăşoare activitatea;
• pierderea unor resurse datorită unor fenomene din relaţiile economice internaţionale.

Fapte generatoare de risc de ţară şi efecte

Riscul de ţară poate fi generat de contextul politic dintr-un anumit stat şi de cadrul
economico-financiar.
Măsurile politice cu privire la investiţiile străine, sau în cazul unor conflicte interstatale,
care au la bază motivaţii ideologice, economice, sociologice şi psihologice au efecte asupra
relaţiilor economice internaţionale. Riscul generat de contextul politic se manifestă cu ocazia
naţionalizărilor, exproprierilor, deteriorărilor producţiei, restructurării unor datorii sau anulării
unor contracte6.
Cadrul economico-financiar conţine un alt grup de factori generatori de risc de ţară. În
măsura în care într-un stat se adoptă anumite politici monetare, se măreşte deficitul bugetar, se
aplică restricţii la importuri pentru a proteja producătorii interni, se implementează politici fiscale
inadecvate. Riscul de ţară care rezultă din cadrul economico-financiar se manifestă prin inflaţie
galopantă, lipsa devizelor, scăderea valorii monedei naţionale, discriminări aplicate societăţilor
străine.
Manifestarea riscului de ţară poate să fie expresia influenţei unor factori endogeni sau
exogeni. Dintre factorii exogeni se pot menţiona prăbuşirea pieţelor externe, războaiele.
Din manifestarea riscului de ţară rezultă efecte care îmbracă forme complexe7:
• prejudicii cu privire la activele deţinute în străinătate, respectiv distrugerea,
sechestrarea şi obstrucţionarea funcţionării normale;
• prejudicii privind pieţele de export care se referă la pierderi ce se pot înregistra în urma
restricţiilor adoptate de unele ţări şi alte prejudicii din alte măsuri aplicate;
• prejudicii privind creanţele bancare care se manifestă sub forma unor sume
nerambursate, întârzieri în plata dobânzilor, ratelor sau recuperarea unor sume
împrumutate unor persoane publice şi private;
• prejudicii produse securităţii persoanelor prin sechestrare, răpire, şantaj, rănire,
vătămări grave, deportări.

5
Bernard Marois, Op. cit., p. 10
6
Josette Peyrard, Gestion financiere internationale, Vuibert, Gestion, Paris1995, p.164
7
Bernard Marois, Op. cit., p.27
 2 Evaluarea riscului de ţară

Evaluarea riscului de ţară este o operaţiune complexă deoarece depinde de variabile

definite care pot fi previzibile, dar supuse influenţei unor factori noi care să modifice estimările.
Riscul de ţară, de pe poziţia unui exportator presupune evaluarea efectelor contractelor
comerciale internaţionale sau a impactului unor factori de pe o anumită piaţă. Riscul unui
industriaş se referă la efectele investiţiilor din străinătate. Din punct de vedere al unei bănci se
impune evaluarea portofoliului de creanţe.
Expunerea „comercială” se poate evalua în funcţie de natura exporturilor, valoarea lor,
situaţia economico-financiară a firmelor.
Expunerea „industrială” a riscului de ţară constă în evaluarea impactului unui proiect
industrial pentru ţara primitoare şi a riscului unei filiale din străinătate. În cazul proiectului
industrial se apreciază gradul de prioritate al proiectului, importanţa şi contextul instituţional
pentru realizarea proiectului. Expunerea unei filiale necesită evaluarea investiţiei pentru statul
primitor şi a contextului de desfăşurare a activităţii.
Rentabilitatea unei investiţii reflectată prin valoarea actuală netă(V.A.N.) depinde de
încasările nete (Xi), de investiţia realizată (It) şi de actualizarea valorii costului de capital (Ro)8.
n
Xt − It
V.A.N. =  (1 + Ro)
t =0
t

Riscul privind investiţia în străinătate presupune evaluarea impactului unor factori asupra
valorii actuale nete cum sunt: naţionalizarea activelor, creşterea fiscalităţii, limitarea
transferurilor.
Expunerea bancară a riscului de ţară necesită evaluarea efectelor asupra operaţiilor
băncilor în diverse ţări. Riscul presupune măsurarea efectelor nerambursării creditelor la scadenţă
şi a întârzierilor.
Din punct de vedere al expunerii bancare se pot estima riscurile băncilor dintr-o ţară,
riscurile dintr-un grup de ţări, riscurile în funcţie de scadenţe, riscurile în funcţie de
împrumutători şi riscurile după tipurile de credit.
Băncile pot măsura impactul unor factori asupra randamentului portofoliului de creanţe.
Valoarea actuală a fluxului de revenire viitor (PVj) depinde de valoarea separată de revenire
viitoare la data t, E(Ft), de taxa de actualizare a riscului (It) şi de prima de risc (Lt).
n
E(Ft )
PVj =  (1 + It + Lt )
t =0
t

Pornind de la valoarea actuală a fluxului de revenire se evaluează efectul împrumuturilor

asupra portofoliului băncii.
Măsurarea riscului reprezintă o operaţiune complexă deoarece implică analiza a numeroşi
factori interni şi externi ce exercită influenţă asupra capacităţii ţării de a-şi îndeplini obligaţiile
rezultate din tranzacţiile internaţionale.

3 Estimarea şi acoperirea riscului de ţară9

Previziunea presupune estimarea stabilităţii politice şi a solvabilităţii ţării, respectiv

acoperirea laturii socio-politice şi a laturii economico-financiare a riscului de ţară.
Estimarea stabilităţii politice a unei ţări se poate efectua prin mai multe metode.
Previziunea comparativă se realizează prin compararea ţărilor între ele în funcţie de
poziţia de pe o scară de risc sau prin proiecţia ţărilor pe un plan cu două axe.
8
Bernard Marois, Op. cit., p. 39
9
Bernard Marois, Op. cit., p. 50
 • estimarea riscului ţărilor prin clasament constă în clasarea ţărilor după gradul de risc.
Clasamentul se realizează în funcţie de anumite criterii care pot avea caracter subiectiv
datorită preferinţelor în alegerea lor şi atribuirii notelor;
• estimarea prin reprezentare grafică implică plasarea ţărilor pe un plan cu două dimensiuni
în funcţie de anumiţi parametri economici, financiari şi politici.
Estimările analitice presupun utilizarea unor metodologii de previziune
diferenţiate.
• estimarea riscului de ţară pe baza raportului unui expert este o metodă simplă, cu
cheltuieli reduse şi cu un caracter subiectiv. Grila de analiză pentru previziunea riscului
politic include următoarele variabile: regimul de putere, număr de partide, frecvenţa
violenţelor politice, numărul prizonierilor politici, numărul loviturilor politice. Variabilele
de natură economică în funcţie de care se estimează riscul sunt: venit pe locuitor, cheltuieli
de educaţie pe locuitor, indice alimentar, cheltuieli cu apărarea, stabilitatea monedei,
prezenţa şi rolul sindicatelor în viaţa profesională, stabilitatea preţurilor, fiscalitatea;
• estimarea probabilistică a riscului de ţară constă în formularea unor scenarii ce
se pot produce în viitor;
• estimarea sociologică a riscului de ţară se realizează prin diverse procedee
tehnice de tipul segmentării dinamice a populaţiei;
• estimarea prin sistemele expert porneşte de la informaţiile de la o bancă de date,
identifică corelaţiile şi prevede evoluţiile fenomenelor.
Previziunea asupra solvabilităţii unei ţări constă în estimarea capacităţii unei ţări de a
rambursa datoriile şi de a plăti dobânzile. Metodele comparative de estimare a solvabilităţii unei
ţări cuprind estimarea pe bază de clasament, pe bază de multicriterii, prin piaţă şi prin
reprezentare grafică.
• ţările se pot clasifica pe baza unei grile care cuprinde o serie de variabile: PNB,
PNB/locuitor, creşterea PNB/locuitor, rata inflaţiei, creşterea masei monetare,
gestiunea bugetară, structura exporturilor, dinamica exporturilor, rezervele
internaţionale, importuri, soldul balanţei curente, nivelul datoriilor, datorii externe;
• estimarea multicriterii a riscului de ţară presupune utilizarea unor criterii cum sunt
produs naţional/locuitor, soldul balanţei comerciale, importurile în raport cu rezervele
internaţionale şi datoria externă faţă de exporturi;
• estimarea riscului prin piaţă constă în evaluarea capacităţii unei ţări de a rambursa
datoriile sale;
• estimarea riscului de solvabilitate prin reprezentare grafică presupune reflectarea pe
abscisă a gradului de securitate economică determinat de rata de creştere, modelul de
dezvoltare, potenţialul industrial şi situaţia balanţei de plăţi, iar pe ordonată a gradului
de solvabilitate exprimat prin nivelul datoriilor, rezervele de devize şi valoarea
exporturilor.
Metodele analitice de previziune a riscului de ţară necesită analiza detaliată a factorilor
economici şi financiari şi a impactului lor asupra solvabilităţii unei ţări:
• estimarea riscului de ţară pe bază de cash-flow constă în calcularea aptitudinii unei
ţări de a asigura plata datoriilor în funcţie de lichidităţile reprezentate de rezervele
 oficiale de aur şi devize (R), de activul net faţă de străinătate (AN), împrumuturi (Î),
balanţa curentă (BC) şi de soldul datoriei (SD).
R + AN + I + BC
C=
SD
• estimarea riscului de ţară pe baza gestiunii portofoliului se fundamentează pe baza
teoriei moderne a pieţelor financiare care explică conexiunile dintre risc şi randament.
În acest sens se delimitează un „portofoliu de export” care reflectă principalele produse
exportate şi se studiază influenţa preţurilor, exporturilor asupra capacităţii de
rambursare a unei ţări.
• estimarea structurală a riscului de ţară implică pe de o parte analiza creşterii
producţiei, a politicii de investiţii reflectate prin eficienţa marginală a capitalului şi
ponderea investiţiilor în PIB şi pe de altă parte a dependenţei externe a ţării exprimate
prin elasticitatea importurilor şi a exporturilor.
Exportatorii pot diminua expunerea la risc prin diversificarea geografică a exporturilor,
prin selectarea partenerilor, aplicarea unor clauze de consolidare, includerea în preţ a unei prime
de risc. Exportatorii pot recurge la mecanisme externe de acoperire a riscului cum sunt
mecanismele de decontare, asigurări, operaţii la termen.
Bancherii acţionează pentru eliminarea riscului prin transferarea riscului la un terţ, pentru
diminuarea riscului prin renegocierea datoriilor, conversia creanţelor şi schimbul creanţelor pe
piaţa secundară.
Analiza contextului politic şi a cadrului economico-financiar în vederea estimării riscului
de ţară, urmăreşte cunoaşterea condiţiilor politice, economico-financiare şi conjuncturale din ţara
în care se derulează tranzacţia comercială. Analiza de risc de ţară se materializează într-un raport
elaborat de specialişti care reflectă previziuni asupra situaţiei politice, economice, financiare a
ţării respective.

4 Organisme de evaluare şi estimare a riscului de ţară

Agenţiile formulează un diagnostic asupra capacităţii unui emitent de obligaţiuni sau de

alte instrumente de credit de a-şi îndeplini angajamentele financiare asumate.
Ratingul în accepţiunea agenţiei MOODY’S reprezintă o opinie asupra capacităţii
viitoare a unui subiect de a face faţă plăţilor provenite din obligaţii legale.
Agenţia STANDARD POOR’S consideră că ratingul are misiunea să furnizeze
posibilului investitor informaţii asupra unui subiect de obligaţii. Obiectul principal al ratingului
este de a furniza informaţii investitorilor asupra riscului generat de achitarea unor obligaţii
băneşti la un termen.
Evaluarea unui indicator de rating reprezintă un proces interactiv care presupune:
adresarea unei cereri, încheierea unui contract, constituirea echipei, solicitarea unor informaţii,
prelucrarea informaţiilor, confirmarea lor pe teren, formularea unei opinii, dezbaterea opiniei
într-un anumit comitet, comunicarea ratingului, revizuirea şi supravegherea evoluţiei.
Factorii care se analizează în vederea formulării ratingului se pot grupa în factori de risc
în afaceri şi factori de risc financiari. Factorii de risc în afaceri se referă la caracteristicile
industriale, poziţia de piaţă, eficienţa operaţiilor, managementul calităţii. În cadrul factorilor de
risc financiar se încadrează politica fondurilor şi flexibilitatea financiară.
Riscul industrial presupune delimitarea şi analiza influenţei factorilor reprezentaţi de
cerere şi a factorilor legaţi de competiţie. Factorii cererii sunt exprimaţi de potenţialul de
producţie, natura produsului, natura cererii, poziţia clienţilor în negocieri. Starea competiţiei se
reflectă prin capacitatea competitorilor, intensitatea acţiunii lor şi barierele. Factorii de mediu
presupun analiza reglementărilor guvernamentale, a politicilor promovate, a materiilor prime
necesare şi a costurilor implicate.
Politica fondurilor necesită urmărirea evoluţiei cerinţelor de fonduri, perspectivele
dobânzilor, mărimea pachetelor de acţiuni şi obiectivele urmărite de către deţinătorii de acţiuni.
În vederea aprecierii flexibilităţii financiare se analizează încasările generate de
activitatea desfăşurată, alte resurse cum sunt linii de credit, pieţe, bănci, instituţii financiare. În
această direcţie, în analiză se acordă atenţie relaţiilor cu instituţiile financiare şi băncile,
experienţei şi managementului atragerii de fonduri din anumite resurse.
O importanţă deosebită în formularea unei evaluări de rating revine indicatorilor care
reflectă performanţele financiare şi anume: profitabilitatea, raportul dintre capitalul vărsat de
acţionari şi cel deţinut de firmă, rata de acoperire a serviciului datoriei, încasările, plăţile,
lichiditatea, sursele de provenienţă a fondurilor şi destinaţia acestora.
În vederea evaluării performanţelor economice se analizează impactul creşterii
economice, politicile de acoperire a cererii, politicile de vânzări, costul intrărilor, capitalul
necesar, variaţia cursului monedei.
Analiza factorilor care influenţează riscul, de către agenţiile de evaluare şi clasificarea
ţărilor sau a instrumentelor se efectuează periodic pentru a urmări evoluţia situaţiei financiare.
Ratingul se exprimă prin litere la care se adaugă menţiuni cu caracter previzional: pozitiv (creştere),
negativ (scădere), stabil, dezvoltare. Clasele de risc în care se încadrează ţările sau titlurile se pot
delimita în investiţionale şi speculative.
a) Standard &Poor’s Ratings Group
Standard&Poor’s Ratings Group evaluează riscul suveran al unei ţări, respectiv
capacitatea ei de a-şi achita datoriile din angajamentele asumate pe baza analizei unor indicatori
care se referă la următoarele laturi: situaţia politică, structura economiei şi a veniturilor,
flexibilitatea fiscală, perspectivele creşterii economice, datoria publică, stabilitatea preţurilor,
situaţia balanţei de plăţi, datoria externă şi lichiditatea.
În vederea evaluării riscului, fiecărui indicator i se acordă o cifră între 1 (optim) şi 5.
Scorul rezultat din însumarea cifrelor corespunzătoare fiecărui indicator se încadrează de
personalul agenţiei în şapte clase de risc pe termen scurt şi zece clase de risc pe termen lung.
AAA - capacitate extrem de puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare
AA - capacitate foarte puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare
A - capacitate puternică de îndeplinire a obligaţiilor financiare
BBB - capacitate adecvată de îndeplinire a obligaţiilor financiare. Datoriile încadrate
în această clasă pot fi achitate, dar pot fi influenţate de unii factori care pot
contribui la scăderea capacităţii debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile
BB - capacitatea debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile care este supusă
incertitudinii şi riscurilor
B - capacitatea debitorului de a-şi achita datoriile se află sub influenţa unor factori
economico-financiari
CCC - capacitatea debitorului este vulnerabilă deoarece este influenţată substanţial
de contextul afacerilor
CC - capacitate de a-şi achita obligaţiile foarte vulnerabilă
C - datorii supuse riscului de neplată
D - debitorul nu îşi va putea onora obligaţiile de plată în perioadele stabilite

Clasele de risc de la AA până la CC pot fi însoţite de semnul plus (+) sau semnul (-)
pentru a evidenţia o anumită tendinţă în evoluţia situaţiei financiare.
 În cazul unui rating care se referă la capacitatea unui subiect de a onora obligaţiile
financiare pe termen scurt, clasele de risc sunt reflectate de simboluri alfabetice combinate cu
numere, astfel:

A1 - capacitatea puternică a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile financiare

A2 - exprimă capacitatea satisfăcătoare a unui debitor de a-şi îndeplini obligaţiile,
dar care este susceptibilă să reacţioneze la efectele unor schimbări economice
A3 - evidenţiază o anumită capacitate de achitare a datoriilor, dar care arată că
pot acţiona factori care să determine scăderea capacităţii de plată;
B - semnifică existenţa unor incertitudini care ar putea contribui la neachitarea
obligaţiilor de plată la scadenţă
C - datoriile sunt vulnerabile la riscul neplăţii deoarece depind de evoluţia
favorabilă a afacerilor, de condiţiile economice şi financiare;
D - reflectă faptul că debitorul se confruntă cu greutăţi în efectuarea plăţilor

În cadrul evaluării riscului pentru acordarea unui rating se acordă importanţă deosebită
monedei în care se rambursează datoriile. Uneori capacitatea unei ţări de a plăti în monedă străină
este mai slabă decât în monedă locală.
b) Moody’s Investors Services
Moody’s Investors Services reprezintă o agenţie ce îşi are denumirea de la John Moody
care a fundamentat teoria evaluării obligaţiunilor. Evaluarea riscului în cadrul agenţiei are
caracter multidisciplinar, deoarece se realizează în funcţie de factori diverşi.
Moody’s Investors Service estimează riscul de ţară pe baza următoarelor clase de risc:

Aaa - obligaţiuni fără riscuri care se caracterizează prin dobânzi stabile şi condiţii
de siguranţă a recuperării capitalului;
Aa - obligaţiuni de calitate, dar cu fluctuaţie mai ridicată a dobânzilor;
A - obligaţiuni de calitate medie/ridicată care reflectă unele dificultăţi pe termen
lung;
Baa - obligaţiuni de calitate medie în care se reflectă elemente speculative cu
posibile dificultăţi;
Ba - obligaţiuni a căror evoluţie nu este sigură;
B - obligaţiuni care nu au caracteristici investiţionale;
Caa - obligaţiuni cu risc limitat, deoarece emitenţii au încetat plăţile sau nu prezintă
încredere;
Ca - obligaţiuni cu speculaţii ridicate;
C -obligaţiuni cu cel mai înalt grad de risc.

c) FITCH-IBCA
Agenţia de evaluare a riscului de ţară FITCH-IBCA s-a format prin fuziunea din
octombrie1997 a agenţiei britanice IBCA cu agenţia americană FITCH INVESTORS
SERVICES.
Evaluarea riscului suveran de către agenţia FITCH-IBCA presupune elaborarea unui
raport de ţară care este expresia analizei politice, economice şi sociale a statului şi care se
structurează pe următoarele capitole: situaţia politică şi socială, structura economiei, politica
fiscală, monetară şi valutară, balanţa de plăţi şi datoria externă.
 Ţările ce se supun evaluării se încadrează în următoarele clase de risc pe termen lung:

AAA - obligaţiuni cu riscul cel mai redus sau capacitate extrem de puternică de
plată a obligaţiilor financiare;
AA - obligaţiuni cu risc foarte mic sau care exprimă capacitate foarte puternică
de îndeplinire a obligaţiilor financiare;
A - obligaţiuni cu risc redus, respectiv capacitate puternică de respectare a
angajamentelor financiare;
BBB - obligaţiuni la care riscul investiţional este foarte redus. Capacitatea de
respectare a obligaţiilor este corespunzătoare, dar sunt posibile schimbări;
BB - obligaţiuni care sunt supuse riscului, sau exprimă o capacitate de onorare a
datoriilor dependentă de modificările nefavorabile ale mediului afacerilor;
B - obligaţiuni caracterizate prin existenţa riscului investiţional;
CCC - obligaţiuni la care sunt previzibile încetări ale respectării obligaţiilor de
plată;
CC - dificultăţi existente în respectarea unor obligaţii de plată;
C - reflectă titluri care au dificultăţi de plată;
DDD - obligaţiuni cu caracter speculativ, la care există riscul încetării plăţii.
DD
D

În practica agenţiei FITCH-IBCA clasele de la AAA la BBB sunt investiţionale, iar

celelalte speculative. Claselor de la AA până la CCC li se atribuie semnul plus (+) sau minus (-)
pentru a reflecta poziţia în cadrul clasei.
Firmele asigură evaluarea diverselor forme de manifestare a riscului de ţară pe baza
modelelor econometrice, grile de analiză, scenarii, modele probabilistice.
d) BUSINESS ENVIROMENT RISK INFORMATION (BERI)
Reflectă climatul de afaceri dintr-o ţară pe baza unor variabile evaluate cu note de la 0 la
4 din care rezultă indicele BERI.

Variabilele utilizate în calculul indicelui BERI10

Criterii Coeficient Criterii Coeficient
Stabilitate politică 3 Creştere economică 2,5
Atitudine faţă de investitori 1,5 Costul muncii 2
străini
Eventualitate naţionalizare 1,5 Calitate servicii 0,5
profesionale
Inflaţie 1,5 Comunicaţii şi 1
infrastructură
Balanţă de plăţi 1,5 Management şi parteneriat 1
local
Reţineri birocratice 1,5 Credite pe termen scurt 2
Respectarea contractelor 1,5 Credite pe termen lung 2
Convertibilitate monetară 2,5

Prin însumarea punctelor aferente fiecărei variabile, ţările se clasează în cinci grupe:

10
Josette Peyrard, Op. cit., p. 167
 •
ţări cu climat favorabil afacerilor (86-100);
•
ţări cu climat pentru afaceri (70-85);
•
ţări cu risc mediu pentru afaceri (55-69);
•
ţări cu risc pentru societăţi străine (41-53);
•
ţări care au condiţii de afaceri inacceptabile (sub 40).
Riscul politic se evaluează în funcţie de condiţiile socio-politice ale ţării, respectiv se
notează cu puncte cuprinse între 0 şi 7 riscul politic intern, riscul politic extern şi alte forme ale
riscului politic. Capacitatea şi voinţa unei ţări de a permite firmelor străine să-şi repatrieze
capitalul şi să asigure accesul la valuta necesară pentru importul de materii prime şi echipamente
se estimează în funcţie de cadrul juridic, rezervele de valută şi datoria externă.
Business Environment Risk Information evaluează riscul la împrumuturile
internaţionale pe baza estimării evoluţiei în ultimii cinci ani a capacităţii de a genera valută, a
datoriei externe, a rezervelor valutare şi echilibrului valutar.
Indicele Political Risk Index (PERI) este considerat o variantă a indicelui BERI care
reflectă riscul politic, ce se calculează în funcţie de anumite cauze proprii riscurilor interne şi
externe.
Fiecare cauză se apreciază cu note de la 0 la 711.

Cauze de risc externe – Dependenţa de o mare putere

– Influenţa negativă a factorilor regionali
Cauze de risc interne – Divizarea spectrului politic şi a puterilor şi partidelor
politice
– Divizarea după etnie, limbă, religie
– Măsuri represive aplicate de guvern pentru a menţine
puterea
– Atitudine faţă de străini-naţionalism
– Situaţie socială, populaţie, nivel de trai
– Organizare şi forţe favorabile unei guvernări de extremă
stângă

Din însumarea punctelor corespunzătoare criteriilor, ţările se pot încadra astfel:

• ţări cu risc minim (indice de la 0 la 20);
• ţări cu risc acceptabil (indici de la 21 la 35);
• ţări cu risc prohibitiv (indice peste 35);
e) The Economist Intelligence Unit
The Economist Intelligence Unit din cadrul grupului de publicaţii „ The Economist”
prestează următoarele servicii: evaluări trimestriale ale riscului de ţară pentru state în curs de
dezvoltare; studii de ţară pentru 180 de state; furnizarea unei situaţii detaliate asupra unui stat;
proiecţii macroeconomice pe termen de 5 ani; furnizează informaţii asupra evoluţiilor regionale;
informaţii asupra tehnicilor financiare şi serviciilor bancare din anumite ţări;
În vederea evaluării riscului de ţară se analizează riscul comercial pe termen scurt, riscul
de creditare pe termen mediu-lung şi riscul politic. Criteriile de evaluare sunt stabilitatea politică,
politica economică, capacitatea de plată a datoriei externe şi starea sistemului bancar.
Scorul pentru riscul de creditare pe termen lung se calculează în funcţie de datoria externă
totală, PIB, serviciul datoriei, dobânzi/plăţi, balanţă cont curent/PIB, la care se acordă 45 puncte.

11
Josette Peyrard, Op. cit., p. 168
Scorul pentru riscul politic şi de politică economică se notează cu 40 puncte şi riscul comercial
pe termen scurt are un scor de 15 puncte.
În funcţie de scorul realizat, ţările se încadrează într-o clasă de risc astfel:
Clasa A include ţările fără constrângeri valutare asupra capacităţii de plată, fără probleme
în finanţarea activităţii comerciale (0-20 puncte).
Clasa B care cuprinde constrângeri valutare semnificative, datorită politicilor economice
şi structurilor politice (25-40 puncte).
Clasa C reflectă ţări cu probleme provenite din crize valutare şi politice, care au generat
dezechilibre interne şi externe dar controlabile (45-55 puncte).
Clasa D include ţările cu probleme economice şi politice cauzate de implementarea
reformelor economice (60-75 puncte).
Clasa E se referă la ţările cu arierate mari şi în creştere determinate de dezechilibre şi
hiperinflaţie (80-100 puncte).
The Economist Intelligence Unit publică rapoarte anuale asupra ţărilor pentru a realiza
comparaţii (Country Profiles), elaborează şi explică proiecţii macroeconomice pe cinci ani
(Country Forecasts), elaborează rapoarte complementare asupra ţărilor îndeosebi asupra
comerţului şi investiţiilor (Business Operation Reports), publică semianual condiţiile de operare,
legislaţie comercială, reglementări privind afacerile, informaţii în domeniul tehnicilor comerciale
şi serviciilor bancare (Financing Foreign Operations).
f) International Reports Inc.
În vederea evaluării riscului de ţară se efectuează previziuni pe un an asupra a 13 factori
de risc politic, 5 factori de risc financiar şi 6 factori de risc economic.
Factorii politici se referă la eşecurile planificării economice, conducerea politică,
conflicte externe, corupţie, religie, tradiţii de respectare a legii, tensiuni rasiale şi naţionale, război
civil, partide politice, birocraţie.
Factorii financiari sunt reprezentaţi de nivelul creditelor, termenele de rambursare,
pierderi datorate controlului schimburilor valutare, exproprierea investiţiilor. Între factorii
economici analizaţi se încadrează comerţul exterior, balanţa contului curent, inflaţia, raportul
serviciul datoriei/export. Pe baza punctelor acordate fiecărui factor se obţine scorul cuprins între
0 şi 100.
g) Business International
Business International estimează riscul în funcţie de influenţele unor factori grupaţi astfel:
• schimbări politice, atitudine faţă de societăţi multinaţionale, limitare a investiţiilor
străine, acţiuni teroriste, stabilitatea muncii;
• produsul naţional brut pe locuitor, situaţia balanţei de plată, nivel de industrializare,
importanţa clasei medii;
• condiţii de exploatare, calitatea infrastructurii, nivel de fiscalitate.
Factorii menţionaţi se notează cu cifre de la 0 la 10 şi pe baza punctajului se calculează
indicele de risc.
h) Firma de Consultanţă Ernest-Yong
Firma de Consultanţă Ernest-Yong grupează ţările în tranziţie după anumiţi indicatori:
• oportunităţile în afaceri evaluate în funcţie de dimensiunile pieţei interne şi atitudinea
faţă de investitorii străini;
• riscurile politice reflectate de stabilitatea guvernului, orientarea politicilor
guvernamentale spre economia de piaţă;
 • bonitatea financiară, datoria externă şi atitudinea pieţelor financiare.
i) EUROMONEY
Publică semestrial clasamente a 180 ţări din punct de vedere al proiecţiilor economice, al
riscului politic şi după alte criterii. Clasamentul ţărilor după riscul suveran se realizează în funcţie
de o metodologie ce implică următorii factori:
• performanţa economică (pondere 25%) determinată ca medie a previziunilor pentru
anul curent şi anul următor ce se apreciază cu un scor cuprins între 0 şi 100 (economia
cea mai dezvoltată);
• riscul politic (pondere 25%) evaluat ca medie a valorilor atribuite de analiştii de risc şi
alţi specialişti implicaţi (notare între 10 şi 0);
• indicatorii datoriei externe (pondere 10%);
• disfuncţionalităţi sau reeşalonări în serviciul datoriei externe (pondere 10%). Scorul
atribuit este cuprins între 10 şi 0;
• media riscului suveran atribuit de Moody’s şi IBCA (pondere 10%);
• accesul pe pieţele de capital (pondere 5%);
• accesul la credite bancare (pondere 5%);
• media maturităţii împrumuturilor disponibile şi marja de risc (pondere 5);
Pe baza indicatorilor se determină scorul cuprins între 0 şi 100 şi ţările se încadrează în
clase de risc.
j) Instititional Investor
Revista Institutional Investor colectează şi prelucrează un volum important de informaţii
economice şi financiare pentru a elabora clasamente de risc de ţară şi a realiza evaluări ale riscului
bancar.
k) Uneori evaluarea riscului de ţară se realizează de către organismele de susţinere şi
finanţare a exporturilor.
COFACE (Companie Française d’Assurance pour le Comerce Exterieur) reprezintă o
companie franceză de asigurare a creditelor de export, care realizează evaluări ale riscului de
ţară.
Compania Franceză de Asigurare pentru Comerţul Internaţional (Compagnie
Française d'Assurance pour le Commerce Extérieur) COFACE evaluează riscul de ţară pornind
de la următorii factori cărora le atribuie anumite puncte: riscul politic (25), performanţe
economice (25), indicatorii datoriei (10), vulnerabilitatea datoriei (10), rating de credit (10), acces
la finanţare bancară (5), acces la finanţări pe termen scurt (5), acces pe pieţe de capital (5) şi
discount (5).
În sfera riscului de ţară evaluat de COFACE se încadrează: climatul de afaceri, riscul
penuriei de devize, capacitatea de a face faţă angajamentelor de plată externe, riscul deprecierii
cursului de schimb al monedei naţionale, riscul sistematic al sectorului bancar, riscul de
conjunctură economică nefavorabilă, comportamentul de plată privind operaţiunile pe termen
scurt. În funcţie de scorul rezultat din însumarea punctelor atribuite fiecărui factor de reflectare
a diverselor riscuri, ţările se încadrează pe clase de risc astfel:
A1 Situaţie politică şi economică foarte stabilă care influenţează favorabil com-
portamentul de plată;
A2 Mediul economic şi politic al ţării este favorabil afacerilor, dar sunt pasibile
întârzieri în efectuarea plăţilor;
 A3 Comportamentul de plată poate fi influenţat de schimbarea mediului economic,
cu o probabilitate de întârziere a plăţilor;
A4 Comportament de plată mediu care poate fi influenţat de o conjunctură economică
mai puţin favorabilă şi cu posibile întârzieri ale plăţilor;
B Mediul economic şi politic este susceptibil şi nu poate să influenţeze comportamentul de
plată care este la un nivel mai redus;
C Mediul economic şi politic al ţării este foarte nesigur şi poate să influenţeze
negativ comportamentul de plată care este redus;
D Mediul economic şi politic al ţării prezintă un risc de piaţă foarte ridicat şi
agravează comportamentul de plată.

l) Export Credit Guarantee din Marea Britanie estimează probabilitatea ca o ţară să

intre în incapacitate de plată în funcţie de: evoluţia balanţei de plăţi, situaţia pieţelor, a scadenţelor
la credite şi a altor factori.
m) Banca de Export-Import din SUA asigură servicii de informare asupra riscului de
ţară îndeosebi asupra probabilităţii înregistrării unor pierderi din tranzacţiile internaţionale.

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE

1. Cum se defineşte riscul de ţară?

2. Care sunt formele de materializare a riscului de ţară?
3. Care sunt faptele generatoare ale riscului de ţară ?
4. Cum se realizează evaluarea riscului de ţară de către Stand Poor’s Ratings Groop?
5. Cum se realizează evaluarea riscului de ţară de Mood’s Investors Services şi
FITCH-IBCA?
6. Ce alte organisme asigură evaluarea riscului de ţară?