Sunteți pe pagina 1din 4

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza”,

Iași

Specializarea: PEDAGOGIE

ANUL III, GRUPA 2

Studente participante: Robaniuc Paraschiva


Rodica Mavrichi (căs. Crîșmaru)
Panaite Elena
Noea Agnesa

PROIECT DE CONSILIERE COLECTIVĂ

DATA: 25.11.2021
CONSILIER SCOLAR : Robaniuc Paraschiva; Rodica Mavrichi(căs. Crîșmaru; Panaite
Elena; Noea Agnesa .
CLASA: a X-a
TEMA: Stima de sine – “Cel mai bine e să fiu eu însumi!”
TIPUL ACTIVITĂȚII: consiliere colectivă
SCOPUL : optimizarea interrelaționării
OBIECTIVE: : pe parcursul activităţii elevii trebuie:

- să valorizeze relaţiile interpersonale;


- să manifeste încredere în sine şi în ceilalţi;
- să conștientizeze importanța respectului și stimei de sine.
Strategii

METODE: energizer, conversația euristică , dezbaterea; discuţii la nivel de grup mic/mare.

MIJLOACE DIDACTICE: prezentare PPT, laptop, videoproector.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE:

Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de “buni” ne considerăm


comparativ cu ceilalți sau cu propriile noastre standarde, ea exprimă măsura în care ne
acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine.
Ea reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele față de noi înșine ca
persoane - altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă față de noi.
În această activitate elevii își vor exprima opiniile despre sentimentele pozitive şi negative
despre  propria  persoană.

DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:

1. Jocuri de spargere a gheții:

”SURSA GÂNDURILOR NOASTRE”


1. Reflectează la următoarele întrebări:
a. Ce vă face să fiţi fericiţi?
b. Care sunt calităţile şi defectele mele?
c. Ce m-a făcut să mă simt ultima oară nemulţumit sau trist?

2. Dați exemplu de o experienţă din viața voastră care va dezvoltat o imagine de


sine pozitivă.

2. Exerciții specifice etapei de consiliere:


1. “RESPECTUL DE SINE”
Gândeşte-te la ceea ce înseamnă pentru tine respectul de sine,
integritatea personală. Cu care din afirmaţiile de mai jos eşti de acord:
Respectul de sine presupune:
- a pune în practică ceea ce susţii
- a-ţi ţine promisiunile, a-ţi onora angajamentele
- a te comporta onest, drept, generos şi cu înţelegere faţă de ceilalţi oameni
- transpunerea convingerilor personale la nivel comportamental
- că pot să spun şi să fac ceea ce cred că e bine
Cinci pași pentru un respect de sine ridicat:
Pasul 1: Nu te mai compara cu alți oameni(colegi). Întotdeauna vor exista oameni care au
mai mult decât tine si alții care au mai puțin. Comparându-te mereu cu ceilalți îți găsești prea
multe defecte cu care nu te poți lupta.
Pasul 2: Nu te mai desconsidera. Nu poti să-ți dezvolți un respect de sine ridicat dacă repeți
fraze negative despre tine și abilitățile tale. Evită comentariile autodepreciative când vorbești
despre înfățișarea ta, cariera ta profesională, relațiile tale, situația ta financiară sau oricare alte
aspecte ale vieții tale.
Pasul 3 : Acceptă toate complimentele ce ți se fac cu un simplu "multumesc". Nu respinge
complimentele! Cand respingi un compliment, mesajul pe care ți-l dai este ca nu-l meritai.
Pasul 4: Fă o listă cu ultimele tale succese. Această listă nu trebuie să cuprindă realizări
monumentale; sunt suficiente micile tale victorii. Citește această listă des și pe masură ce o
parcurgi, închide ochii și retrăiește sentimentele de satisfacție și bucurie, pe care le-ai simțit
când ai obținut fiecare succes.
Pasul 5:Fii sincer/ă cu tine! Traiește-ți propria viață și nu viața impusă de alții. Niciodată nu o
să-ți câștigi respectul de sine dacă nu duci viața pe care-ți dorești să o duci. Dacă deciziile pe
care le iei se bazează pe obținerea aprobării prietenilor și rudelor, nu ești sincer cu tine însuți
și respectul tău față de tine este scăzut.

2. ,,O SCURTĂ APRECIERE”


Citeşte cu atenţie enunţurile de mai jos şi răspunde cu DA sau NU:
1. Cred că sunt un om de valoare sau cel puţin la fel ca alţii.
2. Cred că am câteva calităţi remarcabile.
3. În general înclin să cred că nu sunt realizat.
4. Pot să fac lucruri pe care le fac majoritatea tinerilor.
5. Cred că am prea multe defecte.
6. Am o atitudine pozitivă faţă de mine.
7. În general sunt mulţumit de mine.
8. Aş vrea să am mai mult respect faţă de mine.
9. Din când în când am impresia că sunt inutil.
10. Uneori cred că nu sunt bun de nimic.

La întrebările 1, 2, 4, 6, 7 pentru răspunsul DA se acordă un punct, iar la întrebările 3, 5,8, 9,


10, pentru răspunsul NU se acordă câte un punct. După adunarea numărului de puncte, dacă
totalul este mai mic de 7, înseamnă că ai o atitudine negativă faţă de sine, dacă totalul este
între 7 şi 10 ai o stimă de sine pozitivă.

Cinci sfaturi pentru îmbunătățirea stimei de sine

- Notați cinci lucruri care vă plac la dumneavoastră. Acest lucru nu înseamna că vă


mândriți. Fiecare dintre noi are calități și face lucruri bune. Puteți porni de la acțiuni mici,
cum ar fi faptul că vă apreciați pentru că v-ați ajutat vecinul să care plasele de cumpărături .
- Faceți o listă cu 5 realizări din viața dumneavoastră. Sunt sigură că ați putea nota mult
mai multe realizări, dar încercați să nu va complicați. Nu vă gândiți că unele realizări au fost
lipsite de importanță, că ați realizat „doar” ceva mic.
- Rugați-vă prietenii să vă spună două lucruri pe care le apreciază la dumneavoastră.
Nu încercați să săriți peste această etapă. Stima de sine este parțial rezultatul a ceea ce cred
ceilalți despre noi.
- Nu vă izolați. Multe persoane dependente își înrăutățesc situația, din cauza singurătății,
izolării sau plictiselii. Sentimentele negative apar atunci când oamenii sunt izolați ți încep să
se gândească obsesiv la acțiunile lor, ceea ce poate duce la disperare și la plângere de milă.
- Împărtășiți-vă sentimentele cu cei din jur. Vă veți da seama că și ceilalți au sentimente,
stări și o gândire asemănătoare. Acest lucru vă poate fi de mare ajutor în recuperare.

3. Exercițiu de evaluare a ședinței de consiliere :


Alcătuiți o listă de 2 colegi preferați şi apoi spune două sau trei lucruri pe care le apreciezi la
aceste persoane . Ce v-a determinat să alegeți acel coleg și nu altul? Motivați!

S-ar putea să vă placă și