NEUROPSIHOLOGIE

2022 - 2023

Conf. univ. dr. Violeta Rotărescu

 Cerințe pentru curs și seminar

Cursul - 2h / săptămână
Seminar - 2h/ 2 săptămâni
• 14 cursuri

• 7 seminarii

• Prezența recomandată - cel puțin 10 cursuri

• Prezență obligatorie - 4 seminarii (fără

• Cursuri fizice - tot semestrul, cu excepția: 18 seminarul introductiv) pentru intrarea în
oct (online asincron/înregistrat), 8 nov (online examen;

asincron/înregistrat), 15 Nov (online

asincron/înregistrat)
• Teme: metode și tehnici; patologia
neurotransmițătorilor, afazii, demențe,
• În cazul demarării lucrărilor la amf. Motru, somnul, hipotalamusul și tulburările
cursurile vor fi mutate în alt amfiteatru / alimentare;
online

Bibliografie:

2
 Scurt istoric al
neuropsihologiei

3
• Domeniul specific al neuropsihologiei: raportul PSIHIC -
CREIER;

• Studiul psihicului este mai vechi decât cel al creierului

(antichitate);

• Sec. V (bC): Hippocrate considera creierul necesar pentru

gândire, iar inima pentru procese afective;

• Sec. II (aC): Galenus vorbește despre o legătură permanentă

între psihic și creier (ipoteza localizării directe a proceselor
și funcțiilor psihicului în structurile cerebrale: impresiile
despre lumea exterioară pătrund prin ochi în ventriculii
cerebrali, unde se cuplează cu fluidele vitale de la ficat,
transformându-se în fluide psihice - pneuma psihicon/
pneuma logistikon);

4
• Sec. XVII - Descartes: întregul psihic este localizat în
glanda epifiză, cu rol de dispecer al spiritelor animale,
purtătoarele psihicului;

• 1779 - Meyer (anatomist german): formulează prima idee

a localizării distincte a proceselor psihice;

• ideea a fost dezvoltată de Franzis Gall (anatomist

austriac,1822): scoarța cerebrală este un conglomerat
de centri integratori, fiecare având o funcție psihică.

5
• Importanța ideii lui Gall:

• atrage atenția asupra caracterului diferențiat al scoarței

cerebrale (care nu este o masă amorfă);

• ideea centrilor corticali înalt specializați funcționali a

avut o puternică influență asupra teoriilor și modelelor
localizaționiste de mai târziu;

• Alte contribuții notabile la curentul localizaționist: Broca

(1864), Wernicke (1871).

6
Curentul localizaționist:

• apărut în prima parte a secolului XX;

• Idee de bază: orice funcție psihică se leagă de anumite structuri și

formațiuni cerebrale;

• Consecință: lezarea structurii cerebrale va conduce la afectarea funcției

psihice aferente;

• A fost foarte disputat între specialiști, care au căutat dovezi pro / contra;

• Pro: Penfield, Gazzaniga, Sperry, Delgado;

• Contra: Flourens (modelul echipotențialist), Lashley (1929): extirparea

porțiunilor cerebrale se compensează;

7
Modelul localizărilor dinamice: Jackson (sec XIX) și Pavlov (sec
XX);

• Mecanismul neuronal al unei funcții psihice nu este înnăscut, ci

se constituie în cursul evoluției filogenetice și ontogenetice, pe
măsura însăși apariției funcției psihice;

• Anohin (1940): introduce ideea de “sistem funcțional” - funcția

psihicului apare ca rezultat al încercării de adaptare a individului
la mediul ambiant, se realizează în mai multe etape și urmăresc
un efect adaptativ final;

• Luria: a dezvoltat și argumentat schema logico-operațională a

modelului localizărilor dinamice;

8
 Modelul dualist
• Baza lui - în sec XVII, Descartes: spirit și materie;

• Principiul dualist:

• psihicul și corpul sunt două părți distincte, de natură diferită, coexistând

ca două linii paralele, care nu se intersectează niciodată;

• Consecință logică: evenimentele psihice și neurofiziologice sunt

exterioare unul față de celălalt, neinfluențându-se;

• Reprezentanți: Sherrington și Eccles;

• Sherrington: viața psihică se împarte în fenomene inferioare (instincte și

senzorio-motor) și superioare, pur spirituale (conștiință);

• Eccles: psihicul și creierul trebuie abordate separat - cunoașterea psihicului

trebuie făcută distinct de creier pentru că sunt tipuri diferite de cunoaștere;

9
 Modelul monist
• Două tendințe opuse: idealist-spiritualistă și materialist-vulgară;

• Tendința idealist-spiritualistă: conștiința este factorul principal și

determinant iar creierul este o proiecție, un derivat al spiritului;

• Tendința materialist-vulgară: creierul precede și determină viața

psihică a cărei natură este materială (ex., Buchner: creierul secretă
gândire în același mod în care bila secretă fiere);

• În zilele noastre, tendința materialist-vulgară este reprezentată de

direcția bio-genetică (evidențierea rolului genelor în dezvoltarea
psihică) și bio-chimică (evidențierea rolului neurotransmițătorilor în
dezvoltarea psihică);

10
 Modelul monist (ctn.)
• Bunge (1978): propune monismul emergentist - psihicul emerge din
biologic în anumite condiții de funcționare a acestuia;

• Changeux (1983): formulează ipoteza mecanismului psihoneural -

existența unei relații de simetrie și identitate între fenomenele psihice și cele
neurale;

• Pribram (1986): propune ideea conform căreia procesele mentale și cele

nervoase au o structură informatică comună, cu caracter neutru (nici
fizică, nici mentală);

• Modelul informațional-sistemic: la baza funcționării creierului stă relația de

comunicare; la baza explicării naturii psihice stă conceptul de informație;

• Este modelul cel mai avansat, pentru că permite înțelegerea naturii legăturii
dintre psihic și creier, depășind problemele orientărilor anterioare;

11
 Metode folosite în studiul
relației psihic-creier
• Rolul măsurării: corelarea anatomiei cerebrale cu comportamentul;

• Metode:

• Tomografia computerizată (CT);

• Tomografia pe baza emisiilor de pozitroni (PET);

• Rezonanța magnetică nucleară (RMN);

• Rezonanța magnetică nucleară funcțională (fMRI);

• Electroencefalografia (EEG);

• Magnetoencefalografia (MEG).

12
 CT Scan

Imaginea arată un CT, localizarea unei tumori cerebrale și

modul în care tumora arată în imaginea produsă de CT

13
 Investigație PET a creierului

14
Rezonanța magnetică nucleară a creierului (RMN)

15
 Scanare fMRI a creierului. Partea roșie este
zona cu cea mai intensă activitate cerebrală.

16
Cască cu electrozi utilizată pentru scanarea EEG

17
 Dispozitiv de
magnetoencefalografie

18
Testele neuropsihologice

• https://www.youtube.com/watch?v=DkDlGUWSLFY

19
 Teste neuropsihologice
(ctn.)
TESTE ALE TESTE
TESTE DE TESTE DE TESTE DE TESTE DE BATERII DE
FUNCȚIEI VIZUOSPAȚIAL
INTELIGENȚĂ MEMORIE LIMBAJ DEMENȚĂ TESTE
EXECUTIVE E

BOSTON BARCELONA
MEMORY CLINICAL
DIAGNOSTIC TESTUL NEUROPSYCH
WAIS ASSESSMENT CLOCK TEST DEMENTIA
APHASIA STROOP OLOGICAL
SCALE RATING
EXAMINATION TEST

LURIA-
HOOPER
WECHSLER HALSTEAD NEBRASKA
BOSTON VISUAL DEMENTIA
WISC MEMORY CATEGORY NEUROPSYCH
NAMING TEST ORGANISATION RATING SCALE
SCALE TEST OLOGICAL
TASK
BATERRY

TEST OF COMPREHENSI
WPPSI MEMORY VE APHASIA NEPSY
MALINGERING TEST

MULTILINGUAL WISCONSIN
WTAR APHASIA CARD SORTING COGNISTAT
EXAMINATION TEST

20
Testul “Turnul Londrei”
Testul Stroop
Cognistat
NEURONUL

24
Neuronul

• Este unitatea de bază a sistemului nervos (SN) - Santiago Ramon

y Cajal (1906 - Premiul Nobel) / Gheorghe Marinescu (1909);

• Dimensiuni - între 100-200 μm și 4-8 μm

• Număr - 15-17 miliarde / 40 miliarde / 100 miliarde

• Este format din:

• corp celular (somatic) şi

• procese protoplasmatice (dendrite şi axoni).

25
 Neuron multipolar

26
 Neuron motor
din măduva spinării

Neuron reticular

Celula Purkinje

28
Corpul celular

• nucleul este mic, dispus central, cu unul/doi nucleoli, secretă ARN

• nucleoplasma, cromatina, nucleol sI satelit nucleolar (numai pentru femei);

• citoplasma - conține organite celulare:

• Mitocondriile - produc energie, ATP, intervin în creșterea și moartea celulei; disfuncțiile

mitocondriei sunt asociate cu disfuncțiile cardiace, stopul cardiac și autismul (Griffiths KK,
Levy RJ (2017). "Evidence of Mitochondrial Dysfunction in Autism: Biochemical Links, Genetic-Based
Associations, and Non-Energy-Related Mechanisms". Oxidative Medicine and Cellular Longevity. 2017:
4314025. doi:10.1155/2017/4314025. PMC 5467355. PMID 28630658);

• Aparatul Golgi - procesează proteine necesare în secreția de substanțe;

• Lizozomi - degradarea polimerilor, secreție de substanțe, metabolism;

• Ribozomi - sinteza proteinelor și a ADN-ului (transcriere);

• Reticul (“rețea”) endoplasmic - neted și rugos (conține ribozomi); implicat în sinteza

lipidelor, proteinelor, glicozilare;

• Corpusculi Nissl - mase compacte de ARN și proteine, implicate în metabolismul

proteinelor; sunt legate, de asemenea, de reticulul endoplasmic rugos; nu apar în axon;

• membrana celulara (neurilema):

• Este trilaminată;

• Are trei caracteristici: semipermeabilitate, echilibru osmotic și electroneutralitate între

exterior și interior;

• Conține canale (active) și porți (pasive) ionice.

29
30
Dendritele

• Dendritele sunt scurte şi transportă impulsurile

către corpul celular.

• Pot fi netede sau ramificate.

• Întotdeauna transportă impulsul nervos centripet

(spre corpul neuronului).

• Rareori depăşesc lungimea de un milimetru.

31

Axonul

• variază în lungime de la câtiva nanometri la 1 metru;

• nu conține corpusculi Nissl;

• transporta impulsurile nervoase de la corp celular către periferie

(centrifug);

• în interiorul lor există două fluxuri axoplasmice:

• transportul axonal anterograd de la corpul celular către
terminațiile axonului);

• transportul axonal retrograd (de la terminația distală a

axonului către corpul neuronal), având funcţia de returnare a
materialelor utilizate sau depreciate pentru a fi refăcute.

32

• Atenţie! Este calea prin care toxinele și

vitaminele sunt transportate dinspre
periferie spre SNC.

33
Axonii pot fi:

• mielinizați

• nemielinizați

• Mielina = fosfolipid dispus în mai multe straturi, situat în interiorul celulelor de susținere
axonală. Este produsă de celulele de susţinere (Schwann și oligodendrocite).

• Cu cât stratul de mielină este mai gros, cu atât viteza de conducere a impulsului nervos
este mai mare.

• Demielinizarea - pierderea mielinei din jurul tecii axonice conduce la reducerea/

pierderea capacității de transmitere a influxului nervos; consecința: scleroza multiplă /
polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică

• https://en.wikipedia.org/wiki/Neuron#/media/File:Guillain-barré_syndrome_-
_Nerve_Damage.gif

• scleroza multiplă - https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/multiple-

sclerosis/multimedia/multiple-sclerosis-diagnosis/vid-20135054

• polineuropatia demielinizantă inflamatorie cronică

34

 Geneza formării
mielinei
1. Axon; 2. Nucleul celulei
Schwann; 3. Celula Schwann; 4.
Teaca de mielină; 5. Neurilema

• = proliferarea tecilor de mielină în sistemul nervos, în special în SNC;

• se produce în mare măsură după naștere, la majoritatea mamiferelor;

• primele zone mielinizate - cortexul motor, cortexul olfactiv, cortexul somatosenzorial; ultimele zone
- cortexul cingulat anterior, cortexul inferior temporal și cortexul prefrontal dorsolateral;

• responsabile de producerea mielinei - celulele de susținere Schwann (SNP) și oligodendrocitele

(SNC);

• etape:

• 1. Fixarea pe axon;

• 2. Producerea de gene de către celula glială;

• 3. Depunerea în spirală a mielinei produse (întâi prin crearea lamelelor, apoi prin umplerea
acestora cu mielina propriu-zisă);

• 4. Maturarea.

• Semnificație clinică - demielinizarea masivă produce Scleroză multiplă.

35
36
Clasificarea
neuronilor (1)

• Unipolari - celulele
cu con și bastonaș;

• Pseudounipolari - în
ganglionii medulari
spinali și în nervii
cranieni;

• Bipolari - căile
vizuale, auditive și
vestibulare;

• Multipolari - toți
ceilalți.

37
Celulă Purkinje (cerebel) Celulă piramidală (hipocamp)

38
Clasificarea neuronilor (2)
• Senzitivi - transmit excitațiile stimulilor din mediul extern și le
conduc mai departe în sistemul nervos (neuroni unipolari și
bipolari);

• Motori - transmit impulsul nervos prin axon până la organele

efectoare (mușchi, glande) - neuroni multipolari. Ex: neuroni
piramidali, celule Purkinje;

• De asociație - preiau informația de la neuronii senzoriali, o

analizează și elaborează o reacție de răspuns pe care o
transmit către neuronii motori;

• Secretori - secretă neurohormoni (ex. neuronii din hipotalamus).

39
Funcționarea neuronului / Fiziologia neuronală

40
 Proprietăți funcționale
• Excitabilitatea - proprietatea de a intra în activitate sub
acțiunea unui stimul;

• Conductibilitatea - proprietatea de a conduce impulsuri

(60-120 m/s; 3-14 m/s; 0,5-2 m/s);

• Degenerescența - degradarea neuronului în condițiile lezării

axonului;

• Regenerarea - proprietatea de refacere după leziuni;

• Activitatea sinaptică - proprietatea de codare chimică a

informației și de transmitere a acesteia prin sinapse;

41
I. Sinapsele

• reprezintă joncțiunea dintre terminația axonală şi neuron, celula

musculară sau glandulară;

• între terminația axonului şi cealaltă parte există un spațiu numit fantă

sinaptică; principala ei caracteristică este polarizarea (impulsul nervos
este întotdeauna dirijat de la axon la următorul neuron din circuit);

• în fanta sinaptică sunt eliberați neurotransmițătorii, sintetizați şi eliberați

de neuron / celule de susținere pentru a produce un răspuns la nivel
postsinaptic;

42
 Sinapsa (cont.)

Sinapsa “clasică”

Imaginea arată că
întotdeauna există un
material care “umple”
fanta sinaptică.

Imaginea arată, de
asemenea, prezenţa unor
“creste” pe faţa
interioară a membranei
post-sinaptice. Acestea
fac parte din organizarea
post-sinaptică.

43

• Butonul terminal al axonului conţine câteva vezicule mici (20-40 nm) cu rol
important în transmiterea nervoasă, pentru că au în interior moleculele unei
substanţe transmiţătoare.

• Membrana pre-sinaptică este separată de cea post-sinaptică de o fantă de 30-40

nm. Membrana post-sinaptică apare la microscop mai groasă şi mai densă decât
cea pre-sinaptică.

• Prezenţa veziculelor sinaptice, precum şi îngroşarea post-sinaptică permit

determinarea polarităţii fiziologice, adică transmiterea impulsului nervos într-un
singur sens, de la membrana pre-sinaptică la cea post-sinaptică.

• https://www.youtube.com/watch?v=WhowH0kb7n0

• Există multe tipuri de sinapse – o estimare rezonabilă ar fi că, în SN, există 1014
tipuri de sinapse (sinapse clasice, sinapse electrice, sinapse temporare –
“varicozităţi”, sinapse reciproce, sinapse “în grup”)

44
 (A) Varietăţi de sinapse
(a) Sinapsă electrică;
(b) Sinapsă conţinând vezicule dense;
(c) Sinapse “în trecere” sau varicozitate;
(d) Sinapsă inhibitorie (cu vezicule
elipsoidale) pe segmentul iniţial al
axonului
(e) Excrescenţă dendritică;
(f) Sinapsă prin excrescenţe;
(g) Sinapsă inhibitorie;
(h) Sinapsă axo-axonică;
(i) Sinapsă reciprocă;
(j) Sinapsă excitatorie
(B) Secţiune transversală prin trei procese
neuronale: 1 axon şi două dendrite.
De jur împrejur sunt celule gliale.
(C) Secţiune transversală prin trei procese
neuronale: 1 axon şi două dendrite.
Dendritele formează o pereche
reciprocă şi sunt aranjate în buclă de
feed-back negativ (excitaţia uneia
determină inhibiţia celeilalte).
(D) Sinapsă reciprocă între două dendrite.
Aici există un feed-back pozitiv
(excitarea dendritei de jos determină
excitarea dendritei de sus)
45
Funcția secretorie a neuronilor
- neurotransmițătorii -

Neurotransmițătorii pot fi:

• excitatori (celula musculară / glandă)

• excitatori / inhibitori (conexiune cu nervii)

Au un rol fundamental în realizarea tuturor funcțiilor sistemului nervos central.

46

 Neurotransmiţătorii

Sunt cinci categorii:

1. aminoacizii - GABA, glutamat

2. neuropeptidele (somatostatină, vasopresină etc);

3. aminele biogene - norepinefrină, dopamină, serotonină, etc;

4. purinele - adenozină și ATP;

5. acetilcolina

47
 Acetilcolina (ACh)

• Singurul neurotransmiţător care

nu este aminoacid sau derivat al
acestuia;

• Este secretată de neuroni din

cortexul motor, ganglioni bazali,
motoneuroni etc;

• Au fost identificate două sisteme

colinergice (reticulat şi limbic)

48
 Acetilcolina (ctd.)
• Acţiunea centrală: activarea corticală şi comportamentală (şi datorită
legăturilor cu sistemul reticulat);

• În doze mici: ACh exercită efecte de facilitare a transmisiei sinaptice centrale

şi periferice;

• În doze mari: efecte puternic excitatorii, dar şi inhibitor (ex. inhibiţia cordului
de către nervii vagi);

• Studiile arată că pacienţii amnezici au un deficit marcat de Ach; deficitul de

Ach produce efecte de tip amnezie anterogradă;

• Deficitul transmisiei de acetilcolină la nivel muscular - Miastenia gravis

(corpul produce anticorpi împotriva acetilcolinei, ceea ce distruge efectul
acesteia în nerv);

49
 Neuropeptidele
• Opioidele - endorfine, enkefalină, corticotropină;

• Neurohipofizarele - angiotensină / vasopresină (ADH), oxitocină;

• Somatostatină:

• Inhibă producerea hormonului de creștere;

• Inhibă secreția de insulină și glucagon;

• Colecistokinină / pancreozimina (CCK)

• stimulează secreția de enzime pancreatice și bilă

• suprimă foamea;

• Gastrină - stimulează secreția de acid clorhidric din stomac, motilitatea

gastrică și regenerarea epiteliului gastric;

50
 Endorfinele

• Morfine endogene, produse de SNC și de glanda pituitară

• Tipuri: endorfine α - β - γ

• Rol:

• inhibarea transmiterii semnalelor de durere;

• producerea unei stări de euforie foarte similare celei produse de opioide;

• Implicată în - producerea tulburării de depersonalizare/ derealizare

(sentiment de detașare de propriul corp).

51
 Aminoacizii
• Excitatori - Glutamat, Gentamat, Aspartat;

• Inhibitori - GABA (acid gama-amino-butiric), Glicină;

• Glutamat:

• cel mai frecvent întâlnit neurotransmițător din SN (90% din totalul acestora), fiind principalul
neurotransmițător din cerebel (celulele granulate);

• este implicat în numeroase activități cognitive (învățare și memorie);

• are rol important în plasticitatea sinaptică - potențarea pe termen lung în hipocamp și scoarța
cerebrală (glutamatul eliberat dintr-o sinapsă se acumulează în sinapsele vecine și amplifică
semnalul transmis);

• GABA:

• reduce excitabilitatea neuronală;

• este produsă de celule specializate din SN (în special în măduva spinării);

• Are efect de inhibare rapidă sau lentă a transmiterii influxului nervos.

52
 Aminele biogene

• Catecolamine - noradrenalină (norepinefrină), adrenalină

(epinefrină), dopamină;

• Serotonină;

• Melatonină;

• Histamină.

53
 Dopamina

• Face parte din clasa catecolaminelor;

• Are trei căi:

• de la substanţa neagră la ganglionii bazali (implicată în

boala Parkinson),

• din apropierea substanței negre până la bulbul olfactiv

(reglează cogniţia, emoţia, memoria şi învăţarea -
lezarea produce episoade echivalente celui
schizofrenic);

• în hipotalamus (implicată în secreţia glandei hipofize).

• Implicată în:

• (nivel crescut) - funcțiile executive (atenție), control

motor, motivație, activare, premiere ca efect al unei
activități intelectuale;

• (nivel scăzut) - lactație, gratificație sexuală, amețeală.

54
 Norepinefrina (noradrenalina)

• În greaca veche “la rinichi”;

• Provine din dopamină (catecolamină);

• În sistemul nervos este produsă în Locus caeruleus (punte) - SNV simpatic - https://
commons.wikimedia.org/wiki/File:Blausen_0838_Sympathetic_Innervation.png#/
media/File:Blausen_0838_Sympathetic_Innervation.png

• Căile adrenergice cerebrale:

• ventrală (bulb, punte, subst. reticulată, spre hipotalamus);

• dorsală (punte, amigdală, hipocamp, cortex);

• Reglează răspunsul la stres (“fight-or-flight-or-freeze”), memoria (engramarea și

reactualizarea), atenția, crește nivelul anxietății;

• Patologia asociată cu adrenalina: stresul, reacția anxioasă, ADHD, căderea sistemului

autonom.

55
 Serotonina
(5-HT - penta hidroxitriptamină)
• Secretată de nucleii rafeului din trunchiul cerebral (+ tractul intestinal + celulele
Merkel din piele);

• Variația cantității este mai puţin studiată, pentru că lipsesc medicamentele care să
stimuleze / inhibe sistemul serotoninergic;

• Scăderea secreției de serotonină: insomnie, hiperactivitate, explozivitate;

• Creşterea secreției de serotonină: sindrom serotoninergic (tremur, mişcări lente,

ale corpului, diminuarea ratei alimentare); apare în condițiile supradozării cu
antidepresive în combinații (MAOI - SSRI); efect - potențial letal;

• Controlează: cogniția, dispoziția emoțională, anxietatea / echilibrul psihic,

inducerea somnului, răsplata, învățarea, memoria (+ vasoconstricția, vomitatul);

• Medicamentele antidepresive, antipsihotice, antiemetice, antimigrenă (plus

drogurile psihedelice) țintesc sistemul 5-HT.

56

În afară de neurotransmițători, neuronii secretă și:

• Cotransmițătorii:

• se eliberează concomitent cu neurotransmițătorii;

• sunt implicați în modularea răspunsului postsinaptic și în reglarea

cantității de neurotransmițător;

• http://www.ucl.ac.uk/ani/GB%27s%20PDF%20file%20copies/
CV1250.pdf

• Neuromodulatorii:

• nu acționează direct în producerea răspunsului postsinaptic dar

produc modificări de durată ale sensibilității membranei postsinaptice.

57
 Fazele transmiterii
impulsului nervos

• Potențial de repaus

• Potențial de acțiune

• Depolarizare

• Repolarizare

58
 Termeni cheie

• Potenţial de repaus

• Depolarizare locală a membranei

• Pompa Na – K

• Potenţial de acţiune

59
 Pompa Na-K
• Este responsabilă pentru expulzarea ionilor de Na+ și introducerea ionilor
de K+ în celula nervoasă;

• Pentru fiecare 3 ioni de Na+ expulzați sunt introduși 2 ioni de K+;

• Acest mecanism asigură menținerea exteriorului celulei mai pozitiv decât

interiorul (diferență de potențial - 50-70mV) ÎN STAREA DE REPAUS;

• Consumă aproximativ o cincime din energia celulară;

• Mecanismul este numit adenozin-tri-fosfazic (ATP);

• https://www.youtube.com/watch?v=iBDXOt_uHTQ

• orientativ: https://www.youtube.com/watch?v=cUGuWh2UeMk

60
61
 Depolarizarea

• Ca urmare a acțiunii influxului nervos, se inversează

circulația Na+ și K+, adică sunt introduși în celulă ioni de
Na+ și sunt expulzați cei de K+, inversându-se
polaritatea celulei;

• astfel, membrana devine mai pozitivă în interior,

comparativ cu exteriorul ei.

62
 Hiperpolarizarea

• Până la restabilirea echilibrului din timpul potențialului de

acțiune, celula expulzează și Na+ și K+, devenind mult
mai negativă în interior, comparativ cu exteriorul;

• fenomenul durează până la închiderea temporară a

canalelor care expulzează Na+, precum și a porților care
aduc K+ în interior.

63
 Repolarizarea

• Treptat, dar rapid, canalele ionice își reiau funcționalitatea

din starea de repaus, expulzând activ Na+ și lăsând K+ să
intre pasiv.

64
65
Celulele de susţinere

Exista trei tipuri de susținere:

A. Ependimale – tapeteaza cavitățile pline cu fluid din interiorul sistemului

nervos (ventriculii cerebrali și canalul central al măduvei spinarii).

B. Microgliale – sunt fagocite și înglobeaza resturile care rezultă din lezarea,

infecțiile sau bolile sistemului nervos central; provin din celule macrogliale.

C. Macrogliale – cuprind patru tipuri celulare:

• astrocite (SNC)

• oligodendrocite (SNC)

• celule Schwann (SNP)

• celule capsulare (SNP)

66

 Celula microglială

• https://en.wikipedia.org/wiki/Microglia#/media/File:Mikroglej_1.jpg

67
Astrocitele

• Sunt cele mai numeroase in sistemul nervos central;

• Sunt de 5 tipuri (protoplasmatice / fibroase);

• Au forma stelară (spongioasă);

• Îmbracă exteriorul creierului sau măduvei spinarii (membrana glială) sau

înconjoară capilarele sangvine formând bariera hemato-encefalică;

• Funcții: de menținere a stabilității barierei hemato-encefalice; recaptarea și

eliberarea neurotransmițătorilor, reglarea concentrației ionilor din spațiul
extracelular (Ca2+), modularea transmiterii sinaptice (glutamat), stimulare a
activității de mielinizare a oligodendrocitelor;

• Sunt primele celule afectate prin trauma sau iradierea SNC;

• Sunt foarte susceptibile la formarea neoplasmelor;

• Sunt implicate în Scleroza laterală amiotrofică, Boala Alzheimer, Boala Huntington,

Boala Parkinson, Boala Alexander, Degenerescența neurofibrilară, astrocitoame.

68
Astrocita

69
 Astrocitele

În desen apar două

astrocite (mai închise la
culoare).

Astrocita de sus (tip 1) se

prinde de epiteliul ependimal
şi de dendritele şi corpul
celular al unui axon. Are, de
asemenea, legătură cu un
capilar de sânge.


Astrocita de jos (tip 2) ajunge
de la pia mater până la
neuron (desenul are o doză
de “nerealism”: este practic
imposibil ca un neuron să
aibă conexiuni atât cu
ventriculul cât şi cu spaţiul
subarahnoidal).

70

 Astrocitom (RMN)

71




Oligodendrocitele

• contribuie la formarea și menţinerea mielinei - reprezintă principalele lor

funcţii in sistemul nervos central;

• produc, deasemenea, factorii neutrotrofi (care pot promova creșterea

axonilor afectaţi sau lezaţi)

72
 Oligodendrocita

• https://commons.wikimedia.org/wiki/
File:Neuron_with_oligodendrocyte_and_myelin_sheath.svg#/media/
File:Neuron_with_oligodendrocyte_and_myelin_sheath.svg

73
Celulele Schwann

• = neurolemocite, de două feluri: mielinizante și nemielinizante;

• Sunt principalele celule de susținere din SNP, alături de celulele satelit, celulele
scut olfactive, celulele gliale enterice și celulele gliale aferente terminațiilor
senzoriale din piele;

• Corespund oligodendrocitelor din SNC;

• Înconjoară partial axonul mielinizat;

• Formeaza straturi succesive de lamele de mielina (stratul extern – neurolema);

• Între două celule Schwann exista o întrerupere – strangulaţie Ranvier;

• Au rol și în regenerarea neuronilor distruşi (celulele Schwann din partea distală

formeaza o structura tubulară care se uneşte cu corpul neuronului).

74
 Celulele
Schwann

• Tulburări asociate cu disfuncția celulelor mielinizante - neuropatiile care

implică celulele Schwann;

• Exemple: tulburarea Charcot-Marie-Tooth (boală genetică ce afectează

diverse grupe de mușchi), sindromul autoimun Guillan-Barre (de tip
poliradiculopatie demielilizantă acută inflamatorie), lepra / Boala Hansen
(https://www.youtube.com/watch?v=xAndxhIENJQ - boală bacteriană, ce
poate fi tratată în stadii incipiente) etc.

• Transplantarea celulelor Schwann în SNC este considerată, în acest

moment, una dintre cele mai promițătoare terapii în Scleroza Multiplă,
refacerea măduvei spinării după secționare etc.

75
Celulele capsulare:

- înconjoară ganglionii spinali și ai nervilor autonomi.

76

 Dispunerea neuronilor

• Neuronii sunt dispuși longitudinal sau serial;

• Prin dispunere longitudinală se formează nervi;

• Prin dispunere serială se formează două tipuri de circuite:

• reflex

• releu (somatic aferent general).

77
Circuitul reflex transportă impulsuri care
conduc la un răspuns involuntar (contracția
mușchilor / secreție glandulară);

Calea releu se referă la:

• Circuitul somatic general aferent,

• calea funcțională - căile de releu /

senzoriale,

• calea motorie – căile mișcării voluntare.

78
Calea funcțională este formată din mii / milioane de neuroni.

• Corpii neuronali formează aglomerări numite nuclei;

• Axonii formează structuri numite tracturi, fascicule, nervi.

79
Organizarea SN

80
Sistemul nervos este format din:

• sistemul nervos central – creierul şi măduva spinării - SNC

• sistemul nervos periferic – nervii cranieni, spinali, nervii autonomi şi

ganglionii spinali - SNP

• sistemul nervos vegetativ (simpatic şi parasimpatic) - SNV

81
Sistemul nervos central (SNC):

• integrează și controlează întregul sistem nervos;

• primește informații (aferențe);

• interpretează informațiile din mediu;

• furnizează semnale (eferențe) pentru efectuarea activității.

82

 Sistemul nervos periferic (SNP)

• Conectează sistemul nervos central cu organele cu

țesuturile corpului;

• Este format din nervi senzoriali (aferenți) și motori

(eferenți).

83
Sistemul Nervos Vegetativ (SNV)

• Controlează ansamblul funcţiilor autonome (activitatea organelor interne) ale

organismului).

• Este format din:

• Sistemul nervos vegetativ simpatic - SNVs - “fight / flight / freeze” - sistem

mobilizator pentru un răspuns rapid;

• Sistemul nervos vegetativ parasimpatic - SNVp - “rest & digest” / “feed &
breed”;

• Sistemul nervos vegetativ enteric - prezent de-a lungul tractului digestiv;

controlează peristaltismul intestinal și are funcție secretorie (dopamină,
serotonină, acetilcolină).

84

 Sistemul nervos
vegetativ simpatic

• Pregătește organismul pentru

“fugă sau luptă”

• Creează condițiile optime pentru

adaptarea la stres;

• Are centri nervoși dispuși pe

toată lungimea MS, în coarnele
laterale;

• Controlul centrilor nervoși

simpatici se face de către
hipotalamus;

• Fibrele nervoase pot fi

mielinizate sau nemielinizate.
85
 Sistemul nervos
vegetativ parasimpatic

• Creează condițiile pentru relaxarea

organismului după efort;

• Are centrii nervoși dispuși în bulb,

punte (TC) și zona coccigiană a MS;

• Controlul acestora se face de către

hipotalamus;

• Fibrele nervoase pot fi mielinizate

sau nemielinizate;

86
 Sistemul nervos enteric
(SNE)
• = “sistemul nervos intrinsec”; = “al doilea creier”;

• ramură a SNV care guvernează funcționarea

tractului digestiv;

• conține aprox. 500 milioane neuroni (inclusiv celule

Dogiel - https://en.wikipedia.org/wiki/Dogiel_cells#/
media/File:Gray799.svg);

• poate opera independent de SNC sau SNV;

• include neuroni eferenți, neuroni aferenți și

interneuroni; 30 neurotransmițători (ex. 90% din
serotonină); celule de susținere - rezultă că SNE
acționează ca centru de integrare a informațiilor,
chiar în absența impulsurilor de la SNC.

87
SISTEMUL NERVOS CENTRAL

88
 Componentele SNC

• Emisferele cerebrale: SC, sistem limbic,

diencefal, TC, cerebel, precum şi
formaţiuni de substanţă albă: corpul
calos, trigonul cerebral, comisurile albe
anterioară şi posterioară;

• Măduva spinării.

89
SCOARŢA CEREBRALĂ

90
Elementele Scoarței Cerebrale (SC)

• Circumvoluţiune / girus;

• Lob;

• Şanţ (mai adânc, separă lobi);

• Scizura / sulcus (mai puțin adâncă, separă circumvoluțiunile).

91
Lobii

92
Lobii Scoarței Cerebrale

• Lobii frontali;

• Lobii parietali;

• Lobii temporali;

• Lobii occipitali.

Orientativ:

https://www.youtube.com/watch?v=mGxomKWfJXs

93
 Lobii frontali
• delimitați posterior de scizura lui
Rolando și inferior de scizura lui
Sylvius;

• este traversat de trei șanțuri și patru

girusuri;

• în zona posterioară, între scizura lui

Rolando și șanțul precentral se
formează girusul precentral;

• are trei părți:

• frontală superioară (F1)

• frontală mijlocie (F2)

• frontală inferioară (F3)

94
95
 Lobii parietali

• se întind de la șanțul central

Rolando până la cel parieto-occipital
(scizura perpendiculară exterioară);

• în spatele șanțului central se

găsește șanțul postcentral, care
împarte lobul parietal în girusul
postcentral și o arie posterioară mai
mare;

• Girusul postcentral = aria

somatosenzitivă, cu numeroase
conexiuni.

96
 Lobii temporali
• sunt situați inferior de scizura lui
Sylvius și anterior de scizura
perpendiculară externă
(preoccipitală);

• sunt împărțiți în trei circumvoluții

paralele: temporala superioară,
medie și inferioară, precum și două
girusuri plasate anterior si posterior;

• Circumvoluția temporală superioară

= aria auditivă primară.

97
 Lobii occipitali

• situați în spatele șanțului parieto-

occipital;

• este brăzdat de numeroase

șanțuri mai mici.

98
 Ariile Brodmann
(https://
en.wikipedia.org/
wiki/
Brodmann_area)

99

 Scoarţa cerebrală

• Structura scoarţei diferă de la o zonă la alta (ca grosime, densitatea

păturii celulare, orientarea celulelor sau numărul acestora).

• La acest nivel întâlnim următoarele tipuri de neuroni:

• Piramidali;
• Stelați (granulari);
• Interneuroni.

100
Neuronii piramidali
• Pot fi mici, mijlocii sau gigantici;
• Reprezintă peste 66% din populația
neuronală a neocortexului.

Neuronii stelați
• Se află mai ales în straturile II si IV;
• Reprezintă aproximativ 33% din populația
neuronală a tuturor ariilor neocorticale;
• Sunt celule multipolare;
• Au diametru foarte mic;

101
 Structura Scoarței
Cerebrale
Cortexul prezintă două regiuni:

• Slab stratificată (doua straturi) – corespunde structurilor vechi din

paleocortex – Allocortex;

• Foarte stratificată (6 straturi) - ține de de structurile corticale noi –

Izocortex;

Allocortexul are două straturi:

• Extern (granular) – senzorial;

• Intern (piramidal) – motor (neuroni mari).

102
Izocortexul are șase straturi principale:

I. Zonal

II. Granular extern

III. Piramidal extern

IV. Granular intern

V. Piramidal intern (ganglionic)

VI. Multiform

103
I. Zonal
• Se află la exterior (celule mici, orizontale);

• Este o pătură de protecție pentru straturile profunde;

II. Granular extern

• Format din celule stelate și piramidale mici;

• Axonii merg în jos și stabilesc conexiuni cu celulele piramidale mari din

straturile III si IV;

• Este primul centru cortical al sensibilității;

III. Piramidal extern

• Format din neuroni piramidali mijlocii;

• Axonii părăsesc scoarța, ajungând în substanța albă și se îndreaptă fie spre

cealalta EC (neuroni asociativi), fie spre TC si MS.

104
IV. Granular intern
• Este mai îngust;

• Conține neuroni stelați și piramidali;

• Este considerat al doilea sediu cortical al sensibilității (primește aferențe de la

nucleii talamici nespecifici);

V. Piramidal intern (ganglionic)

• Conține cei mai mari neuroni piramidali (Betz) dar și unii neuroni mai mici;

• Dendritele urcă până în stratul I iar axonii ajung la centrii subcorticali și

medulari;

• Axonii alcătuiesc căile piramidale prin care se transmit mesaje de comandă

pentru mișcările voluntare;

• Este considerat sediul motricității voluntare;

VI. Multiform
• Conține celule de diferite forme și mărimi;

• Axonii trec în substanța albă a EC.

105

Scoarța cerebrală

106
Funcţie de predominanţa celulară, întâlnim:

• Predominanţa piramidală - în aria corticală motorie;

• Predominanţa granulară – în ariile corticale senzoriale;

• Straturile I, II (chiar III) – importante în ariile corticale de asociaţie

(în întreg neocortexul).

107
Cortexul este o zonă vastă de recepţie, de comandă - central şi de
integrare a impulsurilor.

Se împarte în:

• Cortex somato-senzorial (zona posterioară);

• Cortex motor / efector (zona anterioară).

108
Cortexul somatosenzorial
Cortexul somatosenzorial

• Joacă un rol important în preluarea tuturor inputurilor

senzoriale de la nivel somatic (piele, mușchi).

• Există două arii importante în preluarea informaţiilor senzoriale:

• Aria senzorială somatică primară (1)

• Aria senzorială somatică secundară (2)

110

Cortexul somatosenzorial

111
Cortexul somato-senzorial primar S1

112
Cortexul senzorial secundar S2

113
Homunculus senzitiv

114
Cortexul senzorial somatic secundar – S II

• se află pe partea superioară a şanţului lateral

• este mai mic decât cel primar

Ambele arii sunt conectate şi cu cortexul motor primar

(piramidal) şi au trei tipuri de conexiuni: de asociere, calosali şi
de proiecţie.

115

Zonele de sensibilitate primare,

secundare, terțiare și cuaternare

116
În concluzie, sistemul somatic are două mari tipuri de aferenţe:

• sensibilitate termo-algică şi sensibilitate epicritică (tactilă

fină);

• Poziția articulațiilor / tensiunea din articulaţii.

117
Transmiterea durerii

118
 Cortexul vizual primar

• = Aria Brodmann 17;

• Neuronii acestei zone răspund în mod specific la

anumite tipuri de stimulări vizuale (pot răspunde la
linii verticale, nu şi la cele oblice sau orizontale,
din câmpul receptor). Ei se numesc neuroni
complecşi şi neuroni hipercomplecşi.

• Neuronii complecşi răspund la mai mulţi stimuli

care au aceeaşi orientare în câmp.

• Neuronii hipercomplecşi integrează influxurile de

la neuronii complecşi.

• Neuronii plasaţi în straturi diferite au roluri diferite:

• unele prelucrează conturul grosier al

stimulului,

• altele prelucrează culoarea, textura şi forma

stimulului.

119
În V1 (cortex vizual primar - “aria striată”):

• neuronii sunt orientaţi în coloane distincte funcţional, între care există conexiuni;

• axonii neuronilor din corpul geniculat lateral se termină în stratul 4.

Aria vizuală V2 (cortex prestriat):

• se găseşte în aria 18 Brodmann

• reprezintă imaginea în oglindă a ariei 17;

• este principala arie de asociere şi centru al memoriei vizuale;

• are rol în organizarea imaginii şi în acomodare;

Aria vizuală V3 (al treilea complex vizual):

• se găseşte în aria 19 Brodmann:

• aici se formează fibre motorii care se proiectează subcortical;

• au rol în vederea stereoscopică (orientarea spaţială, perceperea formelor, imaginea corpului,

mişcarea în profunzime şi localizarea imaginilor).

120

Ariile vizuale V4, V5 şi V6 au localizări mai reduse spaţial (între celelalte arii sau pe
faţa mediană a emisferelor cerebrale).

V4 – are rol în percepţia colorată, recunoașterea formelor obiectelor;

V5 – are rol în perceperea formelor aflate în mişcare, integrarea mișcărilor separate

într-o imagine perceptivă globală, ghidarea mișcărilor globilor oculari;

V6 – răspunde la stimuli vizuali legați de mișcarea propriului corp (ex. ghidajul

vizual al mișcărilor în atingerea obiectelor), la stimularea globală din câmpul
vizual.

121

 Modelul ventral-dorsal al procesării

informației
• = “Ipoteza celor două căi” - pentru
explicarea modului de procesare a
informației vizuale și auditive;

• David Milner & Melvyn A. Goodale

(1992);

• Asumpție: oamenii posedă două

sisteme vizuale / auditive distincte -
calea ventrală (calea “ce?”, către lobul
temporal) - implicată în recunoașterea
obiectelor, și calea dorsală (calea
“unde?”, către lobul parietal), care
analizează locația spațială a obiectelor
funcție de cea a privitorului / locul de
unde se aud sunetele.

122
 Modelul ventral-dorsal al procesării
informației

• Sistemul ventral (perceptual):

• realizează o hartă a lumii înconjurătoare, pornind de inputurile vizuale,

care poate fi folosită în procesările cognitive;

• encodează proprietățile spațiale ale obiectelor (mărime, locație),

funcție de reperele existente în câmpul vizual;

• Sistemul dorsal (acțiune):

• transformă informația vizuală astfel încât să susțină coordonarea

motorie;

• folosește cadrele de referință ale privitorului pentru a stabili

proprietățile obiectelor;

123
 FACTOR SISTEM VENTRAL - “Ce?” SISTEM DORSAL - “Unde?”

FUNCȚIE Recunoaștere/ Identificare Comportament ghidat vizual

SENSIBILITATE Detalii - frecvențe înalte spațiale Mișcare - frecvențe înalte temporale

Reprezentări stocate în memoria

MEMORIE Stocare pe termen foarte scurt
de lungă durată

VITEZĂ Relativ încet Relativ rapid

NIVEL AL
CONȘTIINȚEI Înaltă Scăzută

CADRU DE
REFERINȚĂ Centrată pe obiect Centrată pe privitor

INPUT VIZUAL În principal foveală/parafoveală De-a lungul retinei

VEDERE
MONOCULARĂ În general efecte scăzute În general efecte mari

124
Cortexul auditiv

• Localizarea în spaţiu la nivel cortical se realizează prin compararea diferenţelor de

intensitate şi timp recepţionate de fiecare ureche;

• Cortexul auditiv este organizat în coloane (la fel ca cel vizual şi somatic) conectate
între ele dar şi cu harta corticală spaţială a localizării sunetului;

• La cortexul auditiv se adaugă două arii funcţionale în lobii frontal (Broca) şi temporal
(Wernicke) care au legătură cu percepţia sunetelor vorbirii.

125

Cortexul auditiv

126
Analizatorul auditiv

127
Cortexul auditiv se împarte în:

• aria auditivă primară A1 (miezul) - recepţia sunetelor de

diferite intensităţi,

• aria auditivă secundară A2 (centura) - discriminarea

zgomotelor şi vocilor,

• aria auditivă terţiară A3 (paracentura) — memoria auditivă,

înţelegerea cuvintelor şi melodiilor + atenţia auditivă.

128
 Cortexul vestibular
- Localizarea nu este bine definită (legată
de insulă);
- Are rol în:
1. reglarea echilibrului,
2. controlul motricităţii cerebeloase.

Cortexul gustativ
• se găseşte aproape de proiecţia corticală a limbii
(lobul parietal),

• există mai multe teorii care explică producerea

senzaţiei de gust (producere separată apoi integrare;
integrare pe parcurs),

• codarea gustului:

• are aceleaşi principii generale ca şi celelalte

modalităţi senzoriale

• are profunde conotatii emoţionale

129

Cortexul olfactiv

• capabil să discrimineze
extrem de fin între mii de
mirosuri;

• are o organizare mai

puţin precisă;

• are cinci părţi:

•nucleul olfactiv
anterior,

•Bulbul (tuberculul)
olfactiv,

•cortexul piriform (lobul

temporal),

•nucleul cortical al
amigdalei,

•Aria entorinală;

• halucinaţiile olfactive –
apar în cazul leziunilor
cortexpiriforme – pot
marca un debut de
epilepsie de lob
temporal.

130

 Analizatorul olfactiv

1 - bulbul olfactiv

2 - celulele mitrale

3 - os

4 - epiteliul nazal

5 - glomerul

6 - celule receptoare olfactive

131
 Concluzii în legătură cu structura şi funcţiile
cortexului posterior 

• zonele de proiecţie topică sunt zone dinamice, care depind atât de influenţele
mediului extern cât şi de aspectele interne (motivaţionale);

• zonele de asociere au o organizare distinctă, prin aceea că au stratul III foarte

dezvoltat (cu rol în corelarea şi integrarea impulsurilor senzoriale modale).
Stimularea acestei zone determină apariția unor focare de excitaţie care
cuprind zone mari corticale.

• zonele de asociere secundare stabilesc conexiuni cu mulți centri la nivel

subcortical (în special la nivel talamic);

132

 Concluzii (cont.)

• Pentru procesări din ce în ce mai complexe au apărut şi zonele terţiare şi

cuaternare (“zone de acoperire”), la care numărul conexiunilor creşte şi mai
mult.

• În această zonă neuronii sunt “eliberaţi” de funcţia senzorială şi au doar

funcţie de coordonare şi prelucrare a impulsurilor (coordonarea tuturor
procesărilor informaționale, precum şi a scopurilor generale ale activităţii).

• Se obţin constructe cognitive calitativ superioare, imagini perceptuale

complexe multimodale, reprezentări cu nivel înalt de generalitate etc.

• Zonele primare şi zonele de asociere nu pot lucra unele fără celelalte

(disfuncţia uneia implică şi disfuncţia celeilalte).

133
Lobul frontal

134
Zonele corticale anterioare

Una dintre funcțiile importante ale zonelor anterioare este

planificarea, controlul și execuția mișcărilor motorii.

Componentele cortexului motor:

• Cortexul motor primar: principala zonă implicată în
generarea impulsurilor motorii care produc mișcare
• Cortexul premotor: implicat în pregătirea mișcării, ghidajul
senzorial al mișcării, chiar controlul direct al mișcărilor unor
mușchi (ai trunchiului de ex)
• Aria motorie suplimentară (SMA): planificarea mișcării, a
secvențelor acesteia, coordonarea celor două părți ale
corpului în efectuarea mișcării,
la care se adaugă:

• Cortexul parietal posterior - implicat în transformarea

informației multisenzoriale în comandă motorie și în
planificare motorie
• Cortexul somatosenzorial primar - în special aria a 3a,
care este considerată una din ariile funcționale ale
controlului motor

• Alte zone importante pentru funcția motorie: cerebelul,

ganglionii bazali, nucleul pedunculopontin, nucleul roșu etc.

135

 Cortexul premotor
• este format din patru părți (desen)

• este implicat în:

• ghidarea părții finale a mișcării (PMDc*);

• asocierea stimulilor senzoriali cu anumite mișcări, în învățarea

regulilor (PMDr);

• ghidarea senzorială a mișcării (PMVc), pentru că neuronii

răspund la stimuli tactili, vizuali și auditivi pentru obiecte aflate în
apropierea corpului;

• mișcarea mâinii în gestul de apucare + ghidarea mișcărilor care

“leagă” mâna de gură (PMVr).

Neuronii oglindă (“mirror neurons”)

• se găsesc în F5 (PMVr) și au fost descoperiți la maimuțe;

• se activează când maimuța apucă un obiect SAU când

experimentatorul apucă un obiect;

• sunt considerați a fi baza înțelegerii acțiunilor altora prin imitarea

internă a acțiunilor, folosind doar circuitele proprii de control
motor.

• * r=rostral; c=caudal

136
 Cortexul motor suplimentar
(SMA)
• fiecare neuron influențează mai mulți mușchi - rezultă că harta
formată de aceștia este o suprapunere a acțiunii tuturor neuronilor;

• neuronii proiectează direct în MS și pot juca un rol direct în

controlul mișcării;

• funcții ale SMA:

• controlul mișcărilor bilaterale;

• coodonarea mâinilor;

• controlul mișcărilor efectuate de corp în timpul cățărării, dar și

a altor mișcări complexe.

137
• Mișcările motorii diferă după gradul de complexitate şi de control
voluntar.

• Mişcările motorii pot fi clasificate în:

• mişcări voluntare - simple / complexe, voluntare;

• răspunsurile reflexe - simple, involuntare

• paternuri motorii ritmice - simple / complexe, parțial voluntare

138
Mişcările voluntare
• sunt cele mai complexe,

• pot fi intenţionale sau răspuns la o stimulare externă specifică,

• se învaţă şi se perfecţionează în timp.

Răspunsurile reflexe
• sunt cel mai puţin influenţate de controlul voluntar,

• sunt rapide, stereotipe şi involuntare.

Paternurile motorii ritmice (ex. mersul, fuga, mestecatul):

• reprezintă combinaţii între mişcările voluntare şi cele reflexe;

• începutul şi sfârşitul lor sunt voluntare, restul ţine mai mult de aspecte reflexe;

• pun în funcţie două seturi opuse de muşchi – agonişti şi antagonişti.

139
Pentru integrarea tuturor acestor tipuri de mişcări, sistemul
motor dispune de două caracteristici:

• primeşte influenţe senzoriale cu privire la context/mediu,

orientarea corpului şi gradul de contracţii musculare;

• o organizare ierarhică, ce integrează diferenţiat inputurile

senzoriale relevante pentru funcţionarea acestora.

140
Aria funcțională
senzorio-motorie

141
 Cortexul primar motor

• prin stimularea diferitor zone ale ei rezultă

o hartă a corpului uman (homunculus) în
care sunt reprezentate grupurile
musculare buco-linguo-faciale, membrul
superior şi mâna, membrul inferior;

• relevanţa lor rezultă din rolul lor fiziologic

(precizia şi fineţea mişcării, mai puţin
dimensiunea lor anatomică).

• și ariile secundare au un anumit grad de

somatotopie. Ele intervin în pregătirea
motorie şi în controlul mişcărilor.

• lezarea ariei motorii primare – are

consecinţe motorii grave.

• lezarea ariei motorii secundare – are

consecinţe asupra controlului motor al
feţei.

142
Cortexul frontal - acțiuni
• înțelegerea consecințelor care derivă din acțiunile curente;

• distincția între bine și rău, precum și distincția între bine și mai bine într-o
situație;

• punerea în act a răspunsurilor acceptabile social / reținerea răspunsurilor

care nu sunt acceptabile din punct de vedere social;

• identificarea similarităților și a diferențelor dintre lucruri și evenimente;

• reținerea informațiilor în memoria de lungă durată, pentru amintirile

care nu sunt legate de o sarcină curentă (mai ales cele cu bază emoțională
- arată legătura cu sistemul limbic);

• modificarea emoțiilor, astfel încât să corespundă normelor sociale.

143
 Cortexul
orbitofrontal
• primește informații de la cortexul olfactiv, gustativ, sistemul
somatosenzorial secundar, calea vizuală “unde”, hipotalamus, amigdală
etc;

• funcții:

• implicată în procesarea cognitivă a luării deciziilor (ariile 10, 11 și 47);

• analiza spațială și a confomității spațiului cu așteptările inițiale;

• analiza valorii alegerilor potențiale, permițând analiza completă și

ierarhizarea opțiunilor;

• reglarea echilibrului dintre căile excitatorii și inhibitorii care reglează,

printre altele, activitatea autonomă (via dopamină);

• modularea comportamentului agresiv;

• medierea premierii și a comportamentelor legate de frică.

• implicat în schizofrenie, depresie majoră, tulburare bipolară, tulburarea

obsesiv-compulsivă, tulburările de adicție, stresul post-traumatic,
tulburarea de panică.

• https://en.wikipedia.org/wiki/Orbitofrontal_cortex#/media/
File:Orbital_gyrus_animation_small2.gif

144
Concluzii cu privire la structura şi funcţiile cortexului anterior 


• între zonele motorii primare şi zonele senzoriale primare există o

comunicare foarte intensă şi diferenţiată, atât prin fibre de
asociere cât şi prin intermediul zonelor de asociere;

• aceste conexiuni permit transferul de influenţă şi comunicarea

oricărui mesaj modal sau plurimodal, în acest fel putând să
apară acelaşi răspuns motor la mai mulţi stimuli sau răspunsuri
motorii diferite la acelaşi stimul.

145
• la om, aceste zone ocupă aproape 1/4 din întreaga suprafaţă a
SC, cu o dezvoltare superioară faţă de primate;

• cortexul frontal realizează conexiuni multiple (aferent şi eferent)

cu formaţiuni situate la niveluri diferite ale EC - talamusul, corpii
striaţi, sistemul limbic, cerebelul;

• devin posibile coordonarea şi sincronizarea activităţii tuturor

zonelor şi structurilor corticale, în concordanţă cu planificările
comportamentale.

146
PATOLOGIA SCOARŢEI CEREBRALE

147
 Clasificarea tipurilor

I. Patologia cortexului posterior

II. Patologia cortexului anterior

III. Patologia limbajului

148
 I. Patologia cortexului posterior

• Patologia cortexului vizual

• Patologia cortexului auditiv

• Patologia cortexului somatosenzorial

• Patologia cortexului gustativ

• Patologia cortexului olfactiv

149
 Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuală

= afectarea funcționării cognitive la nivelul vederii;

Cauza: lezarea cortexului vizual terțiar (și a zonei

subcorticale aferente) din lobii occipitali, precum și a unor
regiuni din lobii temporal și parietal.

150
 Patologia cortexului vizual

Agnozia culorii

• pacientul este capabil sa discrimineze culorile prin sortare și împerechere, dar pare incapabil
sa lege culorile potrivite de obiecte, sau să sorteze culorile în grupuri, după anumite criterii;

• Pacientul este, deasemenea, incapabil sa opereze cu codurile de bază ale culorilor (ex. culori
“calde”, culori “reci”) sau sa extraga înțelesul asocierilor dintre culori (ex. “roșu si galben pot fi
culorile unei flori”, verde este culoarea pe care traversăm la trecerea de pietoni” etc)

• http://www.stroke4carers.org/?p=4974

Anomia culorii

• Pacientul este incapabil să numească culorile;

• Produsă de afectarea punctului de joncțiune temporo-parieto-occipital stâng, unde se află

anumite componente ale limbajului (legarea imaginii unui obiect de caracteristicile acestuia,
cum ar fi descrierea culorii, mărimii etc).

151
 Patologia cortexului vizual

Acromatopsia

• Pacientul percepe lumea ca fiind fără culoare, în tonuri de gri sau, ocazional, în tonurile
unei singure culori;

• A nu se confunda cu daltonismul!

• (Povestea unui caz de acromatopsie: https://www.youtube.com/watch?

v=uEbwKCNlUEA&feature=emb_logo )

Agnoziile spațiale vizuale

• Pacientul percepe lumea înconjurătoare doar bidimensional, fiind incapabil sa tragă

concluzii despre cea de-a treia dimensiune;

• Cauza: afectarea conexiunilor spleniale interemisferice, care leagă ariile Broadmann 18 si

19 ale celor două emisfere.

152
 Patologia cortexului vizual

Agnozia vizuală asociativă

• Pacientul poate copia corect un desen, dar este incapabil să
spună numele obiectelor desenate sau sa indice utilizarea lor în
practică;
• Pare legată de lezarea profundă a lobilor occipitali, deși se
poate produce și prin lezarea lobilor temporali;

Simultagnozia
• Pacientul este incapabil sa formuleze simultan mai mult de un
percept (se pune diagnosticul cu testul figurilor ascunse in alte
figuri – “Embedded Figures Test”);

Prosopagnozia (Agnozia facială)

• Incapacitatea de a recunoaște fețe familiare, inclusiv propria față
(cauza: lezarea circumvoluției fusiforme - situate la punctul de
întalnire între lobii occipital, parietal și temporal drept)
• https://www.youtube.com/watch?v=4xX7QJfShOE

153
 Patologia cortexului vizual

Vederea oarbă (blindsight)

• A fost denumita și observată încă de la începutul secolului 20.

• Pacienții, deși declară că sunt orbi (nu văd “nimic”), par să posede totuși anumite aspecte
de responsivitate vizuală (pot face evaluări vizuale, fără a avea vreo experiență
perceptuală);

• Cauze: TCC, AVC, leziuni chirurgicale;

• Abilitățile “conservate” pot varia foarte mult: orientarea privirii către sursa de lumină,
indicarea (cu degetul) a sursei de lumină, diferențierea orientării liniilor, a mărimii literelor,
precum și o acuitate vizuală doar puțin mai slabă decât la subiecții normali;

• Explicația conservării acestor abilități: menținerea funcționării sistemului vizual secundar

(tecto-pulvinar), care continuă să opereze chiar în condițiile afectării sistemului primar, fără
a putea însă furniza și conștiința prezenței stimulilor.

• https://www.youtube.com/watch?v=GwGmWqX0MnM

154
 Patologia cortexului auditiv

Agnozia auditivă

= inabilitatea pacientului de a interpreta înțelesul sunetelor din afara vorbirii, și de a

spune ceva semnificativ despre ele (nu poate spune că ceea ce se aude este apa
care curge, și nici că apa se folosește la băut, spălat sau înotat).

• produsă de lezarea bilaterală a girusului temporal anterior superior (parte a căii “ce?”).

Tipuri de agnozie:

• O formă este legată de perceperea si discriminarea sunetelor (pacientul recunoaște

un obiect prin forma sau atingerea lui, nu prin sunetul pe care îl produce);

• Altă formă se referă la asocierile generate de sunete;

• Ambele forme de agnozie auditivă sunt legate și de dificultăți în recepția limbajului

vorbit (afazii de tip senzorial);

155

 Patologia cortexului auditiv

Amuzia

• Pacientul este incapabil să recunoască sau să discrimineze anumite

ritmuri, tempouri sau măsuri muzicale;

https://www.youtube.com/watch?v=llfFP9POq6A&t=146s

https://www.youtube.com/watch?v=tPRW0wZ9NOM

156

 Patologia cortexului somatosenzorial

• Constă în lezarea cortexului senzorial primar și a celui secundar, cu

consecințe asupra modului în care sunt recepționate senzațiile
corporale: alterare sau pierdere completă a sensibilității (anestezie)
pentru anumite părți ale corpului, fie pentru anumite tipuri de senzații
cutanate (atingere, presiune, temperatură), sau pentru toate acestea;

• Poate fi afectată și informația cu privire la poziția membrelor, ceea ce

poate duce la erori de apreciere a poziției corpului față de anumite
obiecte.

157
 Patologia cortexului somatosenzorial

Asomatognozia
• = Incapacitatea pacientului de a-și simți sau recunoaște propriul corp sau părți ale sale;

• Cel mai frecvent, apare ca o consecință a afectării lobului parietal drept (Whishaw, 2015);

Autotopagnozia
• Constă în slaba capacitate / incapacitatea pacientului de a numi părți ale propriului corp,
de a le identifica pe desen sau de a le mișca voluntar;

Anosognozia (însoțește uneori asomatognozia)

• Incapacitatea unei persoane de a-și da seama că are o problemă / dizabilitate (apare și în
schizofrenie, demență, PTSD, etc);

• Apare ca urmare a lezării unor zone din lobul parietal drept / zone difuze fronto-temporo-
parietale drepte;

• Este legată de neglijarea unilaterală (produsă de leziuni ale emisferei cerebrale non-
dominante, de obicei cea dreaptă, fiind probabil relaționată cu reprezentarea spațială a
corpului);

• https://www.youtube.com/watch?v=Wt0q1xjEFgk

• https://www.youtube.com/watch?v=uj6ozlzA45o&t=133s

158
 Patologia cortexului olfactiv

Anosmia

• = Incapacitatea pacientului de a identifica mirosuri sau de a le

asocia cu un obiect, mâncare, acțiune (ex. pregătirea mesei,
prezența gunoiului etc);

• Cauza: lezarea cortexului olfactiv (fața medială a EC);

• https://www.youtube.com/watch?v=QcdQ9XyUIv8

159
 II. Afazia - descriere

• Este cea mai comuna tulburare de limbaj, de cauză corticală;

• Clasificarea afaziilor a cunoscut multe variante;

• Cea mai simpla clasificare împarte afaziile în:

• Receptive si expresive (Weisenberg & McBride, 1935);

• Fluente și nonfluente (Howes & Geschwind, 1964);

• Anterioare si posterioare (Benson, 1967).

160
 Tipuri de afazie

1. Afazia Broca (motorie, non-fluentă)

2. Afazia Wernicke (senzorială)

3. Afazia de conducţie

4. Afazia anomică (centrală)

5. Afazia amnezică

6. Afazia motorie transcorticală

7. Afazia senzoriala transcorticală (“sindromul de izolare”)

8. Afazia globală

9. [Alexia]

10.[Agrafia]
161
 Afazia Broca

• Este asociată cu lezarea ariei Broca, din lobul frontal

inferior posterior;

• Este cea mai “comună” forma de afazie, non-fluentă;

• Semnul principal: vorbirea este profund afectată

(articolele, adverbele, adjectivele,etc) astfel încât
vorbirea tinde să fie redusă doar la substantive și la
verbe;

• În cazurile extreme se ajunge la absența pronunțării

cuvintelor funcționale, iar substantivele și verbele
sunt folosite doar în forma de bază (“vorbire
telegrafică”);

• Pot apărea și alte erori în producerea de cuvinte

(parafazii) – pacientul folosește cuvinte cu sens
asemănător celui de bază, sprijinindu-se pe context
pentru ca ceilalți sa înțeleagă mesajul.

162
 Afazia Broca (cont.)

• apar, deasemenea, dificultăți cu repetarea și cu numirea cuvintelor

(“suflarea” primei litere poate ajuta);

• Uneori, în afara de lezarea limbajului vorbit poate fi afectat și

limbajul scris (prin afectarea acelorași mecanisme?);

• În toate cazurile, înțelegerea limbajului este intactă;

• Se poate însoți cu sentimente de furie si frustrare din cauza

inabilității de a comunica normal;

• https://www.youtube.com/watch?v=gocIUW3E-go

• https://www.youtube.com/watch?v=JWC-cVQmEmY

163
 Afazia Wernicke

• Este lezată aria Wernicke;

• Este o afazie fluență, caracterizată printr-un

deficit sever de înțelegere auditivă;

• Pacienții pot face distincția între vorbire si non-

vorbire, dar nu pot extrage înțeles din mesajul
vorbit;

• Cu toate că este o afazie fluentă, nu înseamnă că

vorbirea este “normală”, ea putând fi normală
(sau excesivă) cantitativ, dar neinteligibilă;

• Vorbirea este afectată de parafazii, de data

aceasta de natură semantică (înlocuirea unor
cuvinte cu altele, din aceeași categorie, “roșu” în
loc de “verde”, sau crearea unor cuvinte noi /
neologisme), căpătând numele de afazie de
jargon.

164
 Afazia Wernicke (cont.)

• Jargonul nu are înțeles, inclusiv pentru pacient, și poate avea accentul

corect pentru limba respectivă, chiar dacă sunt produse non-sensuri;

• Unele expresii lingvistice îndelung folosite, automatizate, pot fi

conservate;

• Un mod de a înțelege aceasta problemă în vorbire este de a o considera

ca fiind produsă, cel puțin parțial, de un deficit de înțelegere
(mecanismele care monitorizează producerea vorbirii sunt comune cu
cele care interpretează mesajul abia sosit, astfel încât pacientul pierde
controlul exprimării lingvistice, nefiind în stare să verifice ce anume este
produs). Rezultatul se numește “salata de cuvinte”;

• https://www.youtube.com/watch?v=3oef68YabD0

• https://www.youtube.com/watch?v=dKTdMV6cOZw

165
 Afazia de conducţie (centrală)

• Localizare: în profunzimea zonei nervoase din

preajma fasciculului arcuat (care conectează zonele
posterioare şi anterioare ale centrilor limbajului,
adică recepţia şi producerea limbajului);
• Nu există un model unanim acceptat al acestei
afazii; se presupune că MSD ar fi afectată;
• Caracteristica principală este afectarea severă a
repetării cuvintelor, atât în vorbire cât şi în citirea
“cu voce tare”;
• Pacienţii au atât vorbirea cât şi scrisul în limite
normale;
• Vorbirea: destul de fluentă, înţelesul cuvintelor este
corect iar sintaxa este, de asemenea, corectă;
ocazional, pot apărea parafazii fonemice (care
afectează denumirea obiectelor).

166

 Afazia anomică (amnezică)

• Localizare lezională: circumvoluţia angulară ( în partea mijlocie a

circumvoluţiei temporale posterioare);

• Este, probabil, cea mai frecventă formă de afazie (după afazia Broca),
apărând şi ca formă reziduală de afazie după vindecarea altor forme;

• Caracteristica principală: este afectată denumirea obiectelor (utilizarea

substantivelor); în formele uşoare poate trece neobservată în vorbirea
obişnuită; în formele grave apare “vorbirea goală”, pentru că lipsesc
principalele substantive;

• Sugerarea contextului pentru reamintire sau “suflarea” primelor litere nu

sunt suficiente; uneori, persoana poate folosi acelaşi cuvânt ca verb /
adjectiv, dar nu poate asocia cuvântul cu utilizarea lui ca substantiv;

• https://www.youtube.com/watch?v=w95EF3fW2lA

167
 Afazia motorie transcorticală

• Localizare lezională: în cortexul frontal de asociaţie, anterior sau

superior faţă de centrul Broca, cu care este conectat;

• Formele complexe (senzorio-motorii) implică afectarea amplă a

vorbirii şi scrisului dar poate apărea un fenomen ciudat: afazia
ecolalică (poate repeta ceea ce i se spune, fără greşeală, cu toate
că, altminteri, nu poate vorbi);

• Mai pot rămâne relativ intacte: capacitatea de a completa proverbe,

propoziţii simple, de a înjura şi de a cânta;

• Predomină deficitele în producerea de limbaj, în condiţiile conservării

parţiale a înţelegerii limbajului auzit şi citit;

• Furnizarea de indicii poate ajuta pacienţii în ce priveşte recuperarea

fluenţei vorbirii.

168
 Afazia senzorială transcorticală
- Sindromul de izolare -

• Localizarea lezională: în cortexul de asociaţie peri-Sylvian

(în jurul graniţei dintre lobul parietal şi cel temporal);

• Se mai numeşte uneori “sindromul de izolare”, implicând

faptul că sistemul vorbirii a fost izolat de celelalte elemente
ale limbajului - pacientul poate repeta ce i se spune, dar
înţelege nimic sau foarte puţin din ceea ce repetă sau
citeşte;

• Vorbirea produsă este fluentă, uşor mai inteligibilă decât cea

produsă în afazia Wernicke, și uzează masiv jargon;

169

 Afazia globală

Constă în pertubarea masivă a limbajului din toate punctele de

vedere (înțelegere și producere);

Alte surse de informații:

https://www.youtube.com/watch?v=fFGmCRc0njk

170
 Alexia / Dislexia

• Tipuri de dislexii:

•Dislexie de dezvoltare (nu se dezvoltă capacitatea de citire);

•Dislexie achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a citi, deja achiziționată.

• O alta clasificare include: dislexia profundă, dislexia fonologică (vizează citirea non-cuvintelor),
citirea literă-cu-literă, dislexia de suprafață (citirea este afectată pentru cuvintele la care scrierea
nu este identică cu pronunția);

• https://www.youtube.com/watch?v=zafiGBrFkRM

• https://www.youtube.com/watch?v=_dPyzFFcG7A

• https://www.youtube.com/watch?v=6hmwM5G2mCw

• https://www.youtube.com/watch?v=8m1fCz3ohMw

• https://www.youtube.com/watch?v=DWOvnPZ9e7Y

171
 Agrafia / Disgrafia

• Tipuri de disgrafii:

• Disgrafia de dezvoltare (nu se poate dezvolta capacitatea de a

scrie);

• Disgrafia achiziţionată (“acquired”) – se pierde capacitatea de a

scrie, deja achiziționată;

• https://www.youtube.com/watch?v=jmBg_BvDL-c

172
 II. Patologia cortexului anterior

Apraxia

= pierderea capacităţii de a efectua mişcări voluntare (intenţionate);

• poate să apară în absenţa paraliziilor sau a oricărei alte alterări

funcţionale senzoriale sau motorii;

• poate să vizeze oricare dintre mişcările voluntare, mişcările mari

şi cele ale membrelor fiind însă primele “vizate”;

• cele mai frecvente mişcări afectate: mişcările de imitare faciale,

ale mâinii, tapping, precum şi mişcări complexe manuale.

173





 Apraxia (cont.)

• pacientul este incapabil să organizeze o sarcină motorie (să efectueze o

mişcare) dacă este nevoit să pornească de la o descriere abstractă a
sarcinii respective sau,

ALTFEL SPUS,

• pacientul poate fi perfect capabil să realizeze o mişcare în mod automat (să

bea dintr-o cană, de ex.) dar, dacă i se cere să arate CUM face acel lucru
(cum bea din cană), este incapabil să arate / demonstreze mişcarea;

• uneori poate fi de ajutor pentru el să aibă alături obiectul (cana) însă, în

absenţa acestuia, poate eşua.

174
 Apraxia (cont.)

Cauze probabile (Geschwind):

• Lezarea căilor de legătură între regiunea parietală posterioară stângă

și lobul frontal stâng (calea fasciculului arcuat), cu implicarea
probabilă și a mecanismelor verbale;

• Lezarea părții stângi implică apariția apraxiei bilaterale, în vreme ce

lezarea părții drepte implică apraxie unilaterală (doar a părții stângi a
corpului).

175
 Apraxia - tipuri Tipuri de apraxie

Ideațională
Ideomotorie
1. Apraxia îmbrăcării

Kinetică
2. Apraxia constructivă
A privirii

3. [Apraxia ideațională]
A vorbirii
Conceptuală
4. [Apraxia ideomotorie]

De conducție

1. Apraxia îmbrăcării

• Este o formă particulară de apraxie, manifestată ca incapacitate a pacientului de

a se îmbrăca;

• Acesta poate deveni confuz în privinţa etapelor îmbrăcării, a hainelor pe care ar

trebui să le aleagă, finalmente rezultatul fiind bizar.

176

2. Apraxia constructivă

• Este o formă mai frecvent întâlnită;

• Este incapacitatea de a “sintetiza” modul în care se duce la

bun sfârşit o sarcină practică, care presupune mai multe
elemente şi etape (ex. construcţia unui “castel” din cuburi de
lemn);

• Cauza celor mai severe forme de apraxie constructivă: lezarea

unor regiuni frontale şi parietale drepte.

177

 Dificultăţile în desenarea obiectelor

• Erorile de desenare pot fi cauzate de leziuni ale lobilor occipital sau parietal;

• Leziunile parietale produc defecte de aranjare şi inter-relaţionare a părţilor

desenului;

• Leziunile parietale drepte produc desene fragmentate, cu componente

aşezate în poziţii greşite, cu orientare greşită, cu o multitudine de linii
adăugate ulterior pentru a corecta desenul;

• Leziunile parietale stângi produc deseori o simplificare a desenului (probabil

pentru că pacientul nu poate formula un plan pentru a-l pune în practică,
astfel încât rezultatul să fie corect dar simplu, fără detalii).

178

Diagnoza apraxiilor (testele seriale ale mișcărilor mâinilor

si ale feței)

179
 Ataxia

• Consta în slaba capacitate sau incapacitatea de a finaliza o sarcină

conform cu planificarea inițială;

• Cu toate ca majoritatea formelor de ataxie apar în relație cu afectarea

cerebeloasă, anumite ataxii însoțesc apraxiile (lezare corticală);

• Lezarea unor arii din cortexul parietal superior poate produce ataxie
optică (incapacitatea subiecților de a atinge obiecte în condiții de
autoghidaj vizual, fără afectarea recunoașterii obiectelor și a poziției
acestora).

180
 Sindromul Gerstmann

Constă din patru simptome:

1.Agrafie

2.Acalculie

3.Confuzie stânga-dreapta

4.Agnozia degetelor (incapacitatea de a numi degetele de la mâini)

Cauza probabilă (Gerstmann): lezarea circumvoluţiei angulare din

lobul parietal stâng.

https://www.youtube.com/watch?v=GLJdcmSIoNQ

181
 Concluzii cu privire la funcţionarea lobilor cerebrali
Lobii frontali Lobii temporali

Cortexul motor şi premotor Auzul

• control motor de nivel primar şi secundar • Recepţia senzorială
• fluenţă verbală şi de desen • Percepţia senzorială auditivă
• pronunţarea cuvintelor pe litere • Cogniţia asociată evenimentelor auditive
• Abilităţi muzicale (lob temporal drept)
Cortexul prefrontal
• Controlul motor terţiar Văzul
• Adaptabilitatea răspunsului motor • Funcţia vizuală terţiară
• Planificarea secvenţelor comportamentale • Percepţia feţelor
• Reglarea verbală Limbajul
• Rezolvarea de probleme • Recepţia şi înţelegerea vorbirii şi scrisului
• Mişcarea voluntară a ochilor Atenţia
• Judecata perceptuală
Memoria
• Memoria (efectul de recenţă)
• Sindromul amnezic
Aria lui Broca • Memorie verbală de lungă durată - TS
• Vorbirea expresivă • Memorie spaţială de lungă durată – TD
Cortexul orbital • Învăţare asociativă
• Personalitatea Personalitatea
• Comportamentul social • Percepţie experienţială
182

 Concluzii cu privire la funcţionarea lobilor cerebrali (cont.)

Lobii parietali Lobii occipitali

Anterior
• Percepţii somatosenzoriale
• Percepţie tactilă • Producerea senzaţiilor vizuale
• Simţul corpului primare (puncte luminoase, forme
• Recunoaşterea vizuală a obiectelor simple), completarea formei
Posterior •
• Limbaj (recepţia limbajului vorbit, • Percepţia vizuală (contururi, mărime,
citirea) orientare, adâncime, stereopsis,
• Orientarea spaţială şi atenţia luminozitate, culoare, mişcare)
(urmărirea traseului, discriminarea •
stânga-dreapta) • Conotaţiile semantice ale obiectelor
• Sinteze simbolice (calculul aritmetic) vizuale
• Mişcarea voluntară •
• Abilităţi constructive (desenul) • Citirea
• Integrarea văz-simţ tactil
• Memorie auditivă de scurtă durată
183

SISTEMUL LIMBIC

184
• Denumire dată de Broca in 1878 pentru
a caracteriza cortexul primitiv care
formează un inel in jurul TC;

• Studiul său a stârnit interes după ce s-

a relevat rolul lui in comportamentul
emotional - are conexiuni cu
hipotalamusul, talamusul, epitalamusul,
precum si cu arii ale sistemului olfactiv;

• = Cortex paleomamalian

• “Limbus” - graniță (sistem de graniță)

• Cercetările demonstrează implicarea lui

în comportamentele de căutare a
prăzii, creștere a puilor, împerechere,
răspunsuri emoționale, echilibrul între
comportamentul normal si cel agresiv,
formarea memoriei (în special a celei
emoționale, pe termen lung), motivației,
mirosului.

185
Sistemul limbic (girusul cingulat – sus, fornix –
la mijloc, amigdalele, hipocampul – jos, bulbii
olfactivi – stânga, corpii mamilari - centru

186
187
188
189
Studiile imagistice si experimentale au relevat următoarele structuri componente ale
sistemului limbic:

• lobul piriform si cortexul piriform (implicate în analiza mirosurilor);

•complexul nuclear amigdaloid (implicată în controlul emoțiilor și a comportamentului

emoțional);

• aria septală (cu rol în producerea emoțiilor “plăcute”);

• formatiunea hipocampică (rol în consolidarea noilor amintiri)*;

• fornixul (formațiune de substanță albă);

• hipotalamusul (rol în controlul funcțiilor vegetative)

• nucleii talamici limbici si paralimbici (implicați în procesele de memorie);

• lobul limbic

• cortexul orbito-frontal (zonă implicată în luarea deciziilor);

• cortexul enthorinal (implicat în funcțiile mnezice și a proceselor asociate);

• nucleus accumbens (implicat în răsplată, plăcere și comportamente adictive);

• ganglionii bazali.

• * Maguire EA1, Woollett K, Spiers HJ.(2006). London taxi drivers and bus drivers: a structural MRI and neuropsychological analysis. DOI: 10.1002/
hipo.20233

190
Funcțiile sistemului limbic
• influențează sistemul endocrin și pe cel vegetativ;

• influențează arousal-ul sexual și pe cel din momentul consumului de droguri

(nucleus accumbens);

• modularea mișcărilor intenționate și controlul posturii (ganglionii bazali -

striatum);

• producerea stării de plăcere asociate cu rezolvarea de probleme (prin legătura

cu cortexul prefrontal);

• producerea afectelor, procesare mnezică, procesare senzorială, percepția

timpului, atenție, conștiință, activarea instinctelor, controlul funcțiilor
autonome, controlul funcțiilor motorii;

• patologii frecvent asociate cu sistemul limbic - Boala Parkinson, epilepsia,

schizofrenia.

191
 Hipocampul

• = structură complexă, situată in peretele medial al emisferelor cerebrale;

• în limba latină = monstru sau căluț de mare;

• studiul lui este foarte important din cauza asocierii lui cu epilepsiile de lob temporal;

• este format din trei părți principale:

• aria principală receptoare (nuclei granulari, girus dințat);

• hipocampul propriu-zis (câmpurile piramidale);

• subiculum (sursa de eferență).

192
• La hipocamp, substanța albă (alveus) se află la exterior, iar substanța cenușie este
profundă (cortex cerebral inversat);

• Substanta cenușie este organizată, în cea mai mare parte, în 6 straturi celulare (pe
alocuri poate avea 4 straturi);

• Girusul dințat are o structură trilaminară.

http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Hippocampus_small.gif#mediaviewer/
File:Hippocampus_small.gif

https://www.youtube.com/watch?v=5EyaGR8GGhs

https://www.youtube.com/watch?v=lkegFMnGY74

193
 Funcțiile hipocampului
• Hipocampul dorsal

• formarea de amintiri legate de memoria spațială;

• neurogeneza în adolescență și vârsta adultă (în hipocampul dorsal) -

neuronii produși astfel sunt utilizați în crearea de amintiri legate de spații și
în diferențierea amintirilor legate de spații;

• învățare;

• Hipocampul stâng

• reactualizarea amintirilor legate de spații (“ce”, ”când” și ”unde”);

• punerea împreună a părților de informații stocate în alte părți ale creierului;

194
 Lezarea hipocampului

• afectează funcționarea cognitivă - în special orientarea spațială și

memoria spațială, și în special în condiții de stres emoțional;

• poate apărea în condiții de stres prelungit (exces de

glucocorticoizi).

195
Girusul dentat (dințat) și Cornul lui Ammon
- SECȚIUNE LATERALĂ -

196

Cornul lui
Ammon
• CA1 - conține neuroni care trimit axoni către cortexul entorinal și subiculum

• CA2 - o zonă mică, situată între CA1 și CA3; primește impulsuri dinspre cortexul entorinal
prin calea perforantă;

• CA3 - primește impulsuri prin căile “mossy” de girusul dințat și de la cortexul entorinal
prin căile perforante; trimite impulsuri către CA1 și CA2 prin colateralele Schaffer;

• CA4 - denumire disputată - mai nou, se consideră că neuronii acestei zone sunt parte a
girusului dințat;
Girusul dințat
• este parte a circuitului trisinaptic (= celulele granulate din girusul dințat, celulele piramidale din CA3 și
celulele piramidale din CA1)

• este implicat în: formarea de amintiri episodice (fixarea acestora), explorarea spontană a unui spațiu /
mediu nou etc;

• are o rată importantă de neurogeneză la vârsta adultă (împreună cu alte zone cerebrale: zona
subventriculară, striatum și cerebelul);

• are trei straturi: extern (molecular), mijlociu (granular) și intern (polimorfic); stratul intern este legătura
dintre girus și hipocamp (CA4).

198
Structurile olfactive

• conțin inelul format din hipocamp și girusul cingulat și formează marele lob
limbic;

• cuprind structuri mai putin diferențiate (paleocortex);

• este implicat în encodare (achiziționarea de informaţii noi);

• are numeroase aferențe și un sistem eferent (fornixul), cu proiecții corticale

difuze.

• distrugerea bilaterală a hipocampului duce la amnezie anterogradă

durabilă și profundă.

https://www.youtube.com/watch?v=KkaXNvzE4pk

199
Caracteristici ale amneziei anterograde:

• pacientul nu poate înregistra în memorie stimuli sau evenimente explicite,

conștiente;

• Capacitățile intelectuale (limbajul, atenţia și memoria imediată) sunt intacte;

• Se poate asocia cu grade diferite de amnezie retrogradă;

• Poate fi afectata si învățarea spațială (în hipocampus se formează harta

cognitivă spaţială - https://www.youtube.com/watch?v=sfy9j0h9_O8)

• poate să se asocieze cu pierderea informației verbale și chiar a celei non-

verbale.

200
AMIGDALA

• stabilește conexiuni directe cu alte arii corticale, hipocampul, talamusul și cu

anumite regiuni din TC;

• este formată din 2 părți:

• o parte corticomedială, de care este atașat un nucleu de talie mică;

• o parte laterobazală, foarte dezvoltată la primate.

• conexiunile sale sunt bidirecționale, atât cu cortexul, cât și cu hipocampul, cu

relevanță pentru funcțiile cognitive superioare.

• deasemenea, amigdala este conectată bidirecțional cu zona subcorticală, în

special cu căile vizuale (interpretarea emoțională - furie – a stimulilor vizuali).

201

 Amigdala

• Deşi primește numeroase impulsuri olfactive, amigdala NU este un centru

important pentru discriminarea olfactivă;

• Studiile multiple ale amigdalei în ultimii ani au relevat rolul acestei formațiuni în:

• realizarea unor modificari visceromotorii si somatomotorii;

• memorie si emoții (componente afective ale memoriei?);

• modificarea stării de somn;

• modificarea motilității gastrointestinale;

• modificarea ratei cardiace;

• modificarea TA.

• Stimularea amigdalei are efect numai dacă subiecţii sunt în stare de veghe (sunt
treji). În somn, stimularea ei nu are nici un efect, de unde concluzia că amigdala nu
este implicată în funcțiile homeostatice normale.

202
• Distrugerea bilaterală a lobilor temporali, inclusiv a unor structuri limbice (studiu efectuat
pe maimuțe), duce la apariția unor modificări emoțional-comportamentale foarte
importante:

• îmblânzire;

• liniștire emoțională;

• tendințe orale (duc totul la gură);

• hipersexualitate;

• tendințe compulsive;

• hipermetamorfoze (schimbarea frecventa a atenţiei şi a obiectului sentimentului de

plăcere);

• lipsa recunoașterii obiectelor familiare.

• Toate acestea reprezintă dovada implicării amigdalei în învațare (asocierea unui stimul cu
un răspuns afectiv / emoțional);

• Alte studii (realizate pe primate) au evidențiat rolul amigdalei în comportamentele de

evitare, sexuale, de hrănire, sociale.

203
• Intens studiată clinic este legătura dintre amigdală și epilepsia de lob
temporal;

https://www.youtube.com/watch?v=e_Eb32Eq_fw

https://www.youtube.com/watch?v=BvqA3vbNYPc

https://www.youtube.com/watch?v=olArThAgUd8

• Deşi epilepsia de lob temporal nu este limitată la amigdale, întrucât

descărcarea electrică se răspândeşte rapid în tot lobul, multe din simptome
sunt asociate cu activarea amigdalei.

204
Manifestări vegetative din timpul crizelor epileptice:
• disconfort epigastric și toracic;

• greaţă;

• palpitaţii;

• frisoane;

• paloare/înroşire a feței;

• tahipnee/apnee;

• salivaţie excesivă;

• eructaţie (râgâiala);

• micţiune involuntară;

• defecaţie/diaree.

205

Manifestări afective:

• teamă (cel mai frecvent întâlnit simptom) – de la ușoară la intensă;

• supărare, depresie sau sentiment de singurătate;

• sete/impuls de a bea (asociat cu fenomenele afective).

Manifestări perceptive (nu implică apariţia halucinaţiilor):

• modificări de tipul iluziilor vizuale şi auditive, distorsiuni şi alterări ale actului perceptual;

Manifestări de tip mnezic:

• reactivarea memoriei din trecut (cu conţinut autobiografic);

• sentimentul de reminiscenţă (deja-vu) / iluzia de familiaritate.

206

Insula

207
 Structura insulei

• granulară (posterior) și agranulară (anterior) - neuroni AX;

• Neuronii AX (Spindle neurons, von Economo neurons - VENs) -

approx. 83.000 neuroni în insule;

• apăruți prin evoluție convergentă în cortexul fronto-insular;

• au un rol esențial în: conștientizarea spațiului fizic, conștiința de

sine, producerea emoțiilor complexe conștientizate, precum și
pentru navigare (orientare în spațiu) și percepția rotațiilor
tridimensionale (emisfera stângă);

• Patologie - dezvoltarea anormală a celulelor AX este legată de

apariția manifestărilor psihotice - delir, afectarea limbajului,
perturbarea realității, retragerea din viața socială (schizofrenie și
autism?); demența fronto-temporală; demența Alzheimer;

208
 FUNCȚII EXPLICITARE
PROCESARE
SENZORIALĂ
MULTIMODALĂ de zgomot) Funcțiile insulei
Insula se activează atunci când se desfășoară sarcini de integrare audio-vizuală (ex: deplasarea în direcția sursei

Insula este implicată în realizarea procesărilor cognitiv-emoționale de nivel înalt: empatia și stările emoționale
CONȘTIENTIZAR asociate metacogniției (neuronii AX din partea anterioară a insulei)
E A STĂRII Inusula este structura care face ca stările corpului să devină conștiente (ex: conștientizarea bătăilor inimii;
PROPRII / ALTUIA controlul tensiunii arteriale în timpul exercițiilor fizice; evaluarea intensității senzației de durere; ascultarea muzicii,
compasiunea, limbajul)

CONTROL Insula contribuie la mișcarea coordonată ochi-mână (în special în cazul recuperării fizice de după un traumatism
MOTOR cranio-cerebral), înghițit, motilitate gastrică și fonoarticulație (pronunția propozițiilor și frazelor lungi și complexe)

Insula este implicată în mai multe funcții homeostazice necesare pentru supraviețuire (sistem simpatic și
HOMEOSTAZIA
parasimpatic), precum și în reglarea sistemului imunitar

Joacă un rol important în conștientizarea sinelui fizic, sensul acțiunii, precum și sentimentul de apartenență a
SINELE
propriului corp

Joacă un rol în cartarea stărilor viscerale asociate cu emoții, care conduc la sentimente conștiente - cogniție
întrupată (embodied cognition)
Procesează informația convergentă pentru a produce un context emoțional relevant pentru experiența senzorială
EMOȚIILE
Joacă un rol important în trăirea experienței de durere, în producerea emoțiilor primare (furie, frică, dezgust,
fericire și tristețe) precum și a altor emoții (iubire, aversiune, fericire, inechitate, încredere/neîncredere,
incertitudine, “comuniune cu Dumnezeu”, stări de halucinație etc)

Insula este implicată în producerea stării de dezgust asociată cu mirosuri neplăcute, precum și cu imagini
EMOȚIILE
SOCIALE
dramatice (mutilări etc), chiar și dacă imaginile sunt ipotetice;
Insula este activă în cazul procesării emoționale, empatiei, încălcării normelor etc.

Realizarea atenției selective necesare în realizarea unei sarcini

RELEVANȚA
Menținerea atenției de fond necesare în controlul mediului care intervine în realizarea sarcinii

209
 Semnificație clinică
• Afazia expresivă progresivă (nonfluentă) - asociată altor
afecțiuni (demență fronto-temporală, demența Alzheimer etc);

• Adicții - insula este profund implicată în menținerea adicțiilor la

nicotină, alcool, cocaină și opiacee (afectarea insulei face să
dispară adicția);

• Sentimentul de certitudine în experiențele mistice (prin

lezarea părții anterioare a insulei, implicată în auto-reflecție și
evitarea incertitudinii în reprezentarea lumii externe);

• Anxietate;

• Anorexie nervoasă;

210
 Ganglionii bazali

• Sunt mase de substanţă cenuşie, dispuse la interior (în EC);

• Cuprind: nucleul striat (format din nucleul caudat si putamen), globus

pallidus, nucleul subtalamic şi substanţa neagră;

• Toate acestea sunt structuri eterogene, diferite ca structură şi funcţie,

precum şi ca filogeneză.

211
Ganglionii bazali (nucleul caudat – sus, putamen și
globus pallidus – laterale, nucleul subtalamic și
substanța neagră – jos)

212
Nucleul striat

• Are formă de virgulă, cu trei elemente: cap, corp şi coadă;

• Coada se termină în nucleul amigdalian.

Substanţa neagră

• Este cea mai voluminoasă formaţiune a mezencefalului;

• Are o zonă dorsală compactă şi o zonă ventrală de culoare roșie cenușie.

213
Funcționalitatea nucleilor bazali:

• În realizarea activităților instinctive (locomoția, apărarea, hrănirea și curtarea);

• Realizează fondul postural pentru activitățile voluntare, fără a iniția însă acele
mișcări.

Patologia nucleilor bazali include:

• Tulburări de tonus muscular (rigiditate);

• Pierderea mișcărilor automate asociate (răsucirea brațelor, expresia facială);

• Mișcări involuntare necontrolabile (1. coreiforme, 2. atetoide, 3. balistice, 4.

tremor).

214
1. Coreea

= mișcări succesive involuntare, destul de complexe, care apar brusc și se

inseră printre mișcările voluntare.

Coreea Sydenham

• Apare în copilărie, în asociere cu bolile de inimă;

• Are un prognostic favorabil

• https://www.youtube.com/watch?v=-Os3T6Yz7w0

215
Coreea (boala) Huntington
• Este o boală ereditară, care debutează în jurul vârstei de 40
de ani (30-50 ani);

• Cauza: pierderea neuronilor colinergici și GABA-ergici din

nucleul striat (desen mai sus), ca urmare a unei mutații
autozomale dominante în gena Huntington (conduce la
afectarea unei proteine - glucozamina - care se dezvoltă
necontrolat, afectând, în cele din urmă funcționarea
creierului);

• Transmiterea se face în proporție de 50% la urmașii direcți;

• Se asociază cu demența progresivă;

• Este confundată frecvent cu alte boli (schizofrenie, tulburări

sociopate etc) deoarece afectarea psihică seamănă cu a
acestora;

• Evoluția bolii: diminuarea gradată a capacității intelectuale,

inabilitate motorie totală, moarte la 15 – 20 ani de la debutul
bolii;

• Nu exista tratament pentru aceasta maladie (se

administrează tetrabenazină pentru reducerea amplitudinii
mișcărilor);

https://www.youtube.com/watch?v=JzAPh2v-SCQ

https://en.wikipedia.org/wiki/Huntington's_disease
216
 Coreea Huntington (ctd.)

• Cele mai timpurii simptome: afectarea dispoziției și / sau a capacității de procesare a

informației;

• Apoi:

• lipsa de coordonare a membrelor și balansul stânga-dreapta în timpul mersului;

• mișcări din ce în ce mai haotice (=coree);

• lipsa de coordonare afectează vorbirea;

• abilitățile mentale scad până la demență;

217
2. Atetoza

= mișcări involuntare lente, vermiforme, de răsucire, care afectează extremitățile, uneori și

mușchii feței și gâtului.

https://www.youtube.com/watch?v=J_wIDm1_ax4

3. Balismul

= accelerarea activitatii unuia sau altuia dintre membrele corpului, functie de localizarea leziunii

https://www.youtube.com/watch?v=oaxIkjNI_T4&list=PLYPhva9ifXMxHl5laWs9qNUGKoltS8QRi

4. Tremorul

https://www.youtube.com/watch?v=-Y3kex_8UoY

Patologia mișcărilor: https://www.youtube.com/watch?v=ijR25ADekLI

218
Cea mai importanta patologie a ganglionilor bazali este Boala Parkinson

= constă în perturbarea profilului cognitiv și comportamental al pacienților

Cauze: pierderea de neuroni corticali si subcorticali, afectarea circuitelor și diminuarea cantității de

neurotransmițători.

Manifestări:

• Tremur ritmic de repaus;

• Creșterea tonusului muscular (rigiditate cu aspect de roata dințată);

• Akinezia (dificultate în inițierea de mișcări, sărăcia sau absența mișcărilor spontane);

• Bradikinezia (încetinirea execuției mișcărilor);

• Afectări cognitive;

• Compulsii.

https://www.youtube.com/watch?v=koL0PWCJ4lo

219
Afectările cognitive țin de:

• Capacitatea de analiza și tratare secvențială a informației în MSD;

• Capacitatea de a elabora un plan în baza unei strategii;

• Capacitatea de ajustare a planului funcție de împrejurări;

• Dispariția răspunsurilor non-pertinente;

• Sărăcia conținutului ideativ;

• În cazul afectării nucleului putamen apar tulburări de scriere, semnare și

dactilografiere, care nu mai pot fi recuperate ulterior.

220
Afectări ale dispoziției și personalității:

• Depresie;

• Rigiditate și hipercontrol;

• Indiferența afectivă;

• Dezinteres față de propria stare;

• Lipsa de interes față de anturaj.

221
DIENCEFALUL

222
Structurile diencefalice se găsesc în continuarea şi desupra mezencefalului,
în jurul ventriculului III, fiind acoperite de emisferele cerebrale.

Se compune din două formaţiuni mari:

• talamoencefalul (talamus, metatalamus, epitalamus) şi

• hipotalamus.

223
Talamusul

Din greacă - thalamos - “cameră”

Este alcătuit din două corpuri ovoide de substanţă
nervoasă - corpi optici.

Este format din mai mulţi nuclei (cinci grupe):

• grupul nuclear anterior

- primeşte aferenţe de la corpii mamilari

- trimite eferenţe către cortexul cingulat şi emisferele

cerebrale

• nucleii liniei mediane

- se conectează cu hipotalamusul şi alte formaţiuni
de substanţă cenuşie subcorticală

• nucleii mediali
- trimit eferenţe în lobul frontal şi cortexul motor

• masa nucleară laterală

- primeşte aferenţe senzoriale (spinotalamice)

- trimite eferenţe în lobul parietal

• nucleii posteriori (formaţi din nucleul pulvinar şi

corpii geniculaţi medial şi lateral)
- se conectează cu cortexul lobului temporal şi
parietal.

224

• https://en.wikipedia.org/wiki/Thalamus#/media/
File:Thalamus_small.gif

225
Conexiunile talamusului

• Talamusul este o structură senzorială crucială subordonată scoarţei

cerebrale. La acest nivel fac sinapsă căile tuturor formelor de
sensibilitate, cu excepţia căilor olfactive, care ajung la cortex direct, nu
prin talamus;

• Nu toate fibrele talamice ajung la cortex: unele se termină în nuclei

subcorticali.

226

 Categorii de nuclei talamici

■ nuclei talamici cu proiecţie corticală (nucleul talamic ventral, nucleul

arcuat, nucleul reticulat etc):

au conexiuni în ambele sensuri cu cortexul,

formează, împreună cu câmpurile corticale, unităţi funcţionale stabile.

■ nuclei talamici cu proiecţie subcorticală (nucleii intermediari, nucleii

ventriculari);

■ nucleii talamici de asociaţie (laterali, laterodorsali etc).

227
• Căile mari senzoriale se termină în nuclei cu proiecţie corticală dar trimit
colaterale şi la nuclei cu proiecţie subcorticală;

• Toate conexiunile eferente ale talamusului influenţează activitatea căilor

extrapiramidale (descendente);

• Controlul cortexului se exercită prin mai multe circuite care includ şi talamusul
(de ex: circuitul cortico-ponto-cerebelo-talamo-cortical).

228
Cercetările au evidenţiat existenţa a două tipuri de nuclei talamici:

• specifici – sunt legaţi funcţional de diferite sisteme senzoriale (vizual,

auditiv etc); ex. - pulvinarul integrează impulsurile auditive, vizuale şi
somatice.

• nespecifici – sunt legaţi în special de zonele asociative ale talamusului;

funcţionarea lor nu este pe deplin cunoscută.

229

 În concluzie, talamusul conţine:

A. nuclei de transmisie (de releu)

B. nuclei cu proiecţie difuză .

A. Nucleii de transmisie au următoarele caracteristici:

• fiecare prelucrează o singură modalitate senzorială sau un input venit din zona motorie;

• fiecare proiectează într-o regiune specifică a cortexului;

• fiecare primeşte inputuri recurente de la regiunea cerebrală în care s-a proiectat (recurenţa
inputurilor permite modularea inputurilor primite funcţie de activitate);

• un nucleu talamic senzorial transmite într-o anumită regiune corticală (senzorială, motorie
sau reglatorie) numai despre o modalitate senzorială; aceste informaţii reprezintă treapta
iniţială a generării percepţiei senzoriale;

• alţi nuclei senzoriali trimit impulsuri către ariile asociative ale cortexului, unde se integrează
sistemele senzoriale care iau parte la iniţierea comportamentului;

• nucleii talamici motori trimit impulsuri către cortexul motor, pentru a-l informa despre
activitatea motorie desfăşurată de alte formaţiuni (cerebelul);

• toţi nucleii de transmisie trimit impulsuri către sistemul de reglare.

B. Nucleii cu proiecţie difuză - trimit impulsuri către toate regiunile corticale, cu efect în
reglarea nivelului general de excitabilitate corticală.

230
 Sindroame clinice

1. Sindromul talamic

• Este cel mai vechi cunoscut diagnostic legat de afectarea talamusului;

• Simptome:

• hemianestezia contralaterală (consecutivă unei hemoragii talamice);

• durere de cap de tip arsură, intensă (hiperpatie), persistentă, se

accentuează în stres emoţional şi oboseală;

• tremor intenţional (în cazul lezării nucleului lateral ventral);

• ataxia membrelor inferioare (în funcţie de tulburarea sensibilităţii

profunde);

• tulburări simpatice (ptoză palpebrală etc);

• tulburări motorii (hemipareză);

• uneori, tulburări de gust.

231
2. Afazia talamică:

• tulburări de dinamică a expresiei şi fluenţei verbale;

• voce slabă;

• răspunsuri scurte;

• debit încetinit şi sacadat;

• incoerenţa discursului;

• afectare persistentă, disociativă, a memoriei (în special a celei verbale),

manifestată prin deficit al memoriei logice şi al capacităţii de a crea asociaţii;

Afazia talamică are evoluţie favorabilă, cu excepţia memoriei verbale, care nu se

recuperează.

232
3. Sindromul de neglijenţă talamică:

• neglijenţă motorie - este un defect de

utilizare a unei jumătăţi de corp, cu toate că
aceasta este perfect funcţională; prin incitare
verbală acest defect poate să dispară parţial.

• neglijenţă spaţială - este legată în special de

analizatorul vizual şi constă în devierea
privirii spre dreapta şi refuzul explorării
spaţiului stâng (această deficienţă este
confirmată şi de testele neuropsihologice).

233
Alte simptome:

• tulburări de recunoaştere a locurilor (familiare);

• tulburări ale orientării spaţiale;

• apraxie constructivă;

• deficit de memorie anterogradă pentru materialul vizuo-spaţial;

• spontaneitate excesivă a limbajului;

• confabulaţii extravagante.

Alte tulburări ţin de sfera emoţională – sunt evidente în manifestările motorii sau
expresive, pentru că talamusul intervine ca modulator al proceselor afective.

De aceea, anumite intervenţii chirurgicale asupra talamusului sunt destinate

reducerii tensiunilor emoţionale, anxietăţii, agitaţiei şi agresivităţii bolnavilor.

234
Alte aspecte legate de patologia talamusului:

• Lezarea nucleilor anteriori duce la modificarea stării de conştienţă şi se

soldează cu scăderea reactivităţii emoţionale;

• Stimularea nucleului postero-ventral duce la creşterea nivelului de

anxietate în mişcările ofensive şi fenomene vegetative corespunzătoare.

235
Metatalamusul

Este format din corpii geniculaţi mediali

şi laterali.

Corpii geniculaţi laterali

•se leagă de coliculii cvadrigemeni superiori;

•la acest nivel se termină fibrele optice;

•prelucrările vizuale la acest nivel permit diferenţieri între întuneric şi lumină şi orientarea în
spaţiu în raport cu stimulii luminoşi;

•Sunt formaţi din două părţi: partea ventrală (veche filogenetic) şi partea dorsală
stratificată (nouă filogenetic);

Aceasta din urmă expediază semnale la scoarţa cerebrală (scizura calcarină şi ariile 18, 19)
şi are şase straturi (la om).

Corpii geniculaţi mediali

•sunt conectaţi cu coliculii cvadrigemeni inferiori;
•aici fac sinapsă căile auditive şi de aici ajung impulsuri la ariile auditive corticale (prima
circumvoluţie temporală).

236

Epitalamusul
Se găseşte în partea superioară a diencefalului şi este compus din glanda epifiză (pineală) şi din
aparatul habenular.

Glanda epifiză
• după vârsta de 7 ani involuează iar după 14 ani se calcifică;

• este o glandă endocrină cu rol important în dezvoltare;

• exercită efect frenator asupra sferei sexuale;

• exercită efect important în metabolismul protidic, glucidic şi mineral;

• hormonul principal este melatonina, derivat din serotonină;

• melatonina este secretată maximal noaptea (serotonina ziua) iar secreţia ei scade de la naştere
până la bătrâneţe;

• nu s-a demonstrat la om şi primate efectul antigonadotrop al melatoninei (întârzierea declanşării

pubertăţii, de ex.);

• rolurile melatoninei sunt: modularea excitabilităţii cerebrale; influenţarea fiziologiei somnului; un

posibil rol inhibitor asupra creşterii tumorilor neoplazice la om; reglarea activităţii şi a altor glande
(hipofizei, pancreasului endocrin, suprarenalelor, glandelor sexuale).

Aparatul habenular
• conţine numeroase fibre albe şi substanţă cenuşie (nuclei habenulari);

• fibrele albe se conectează în general cu structuri subcorticale.

237

Hipotalamusul

Reprezintă mai puţin de 1% din totalul volumului creierului uman. Este format dintr-o
porţiune supraoptică, una tuberală şi una mamilară (văzute din faţă în spate).

238

 Nucleii hipotalamusului
REGIUNE ARIE NUCLEU FUNCȚIE

PREOPTIC
NUCLEUL PREOPTIC
Ă

• reglează eliberarea de hormoni gonadotropici din adenohipofiză

NUCLEUL PREOPTIC • conține nucleul dimorfic sexual care eliberează gormonul eliberator de
MEDIAL gonadotropină - produce diferențele sexuale
• termoreglare

NUCLEUL • eliberarea vasopresinei

SUPRAOPTIC • eliberarea somatostatinei

ANTERIO • eliberarea hormonului care stimulează producția de tirotropină

R • eliberarea hormonului care stimulează producția de corticotropină
MEDIALĂ NUCLEUL
• eliberarea oxitocinei
PARAVENTRICULAR
• eliberarea vasopresinei
• eliberarea somatostatinei

• termoreglarea
NUCLEUL
• respirația (forțată)
HIPOTALAMIC
• transpirația
ANTERIOR
• inhibarea tirotropinei

NUCLEUL
• Reglează ritmul circadian
SUPRACHIASMATIC
239
REGIUNE ARIE NUCLEU FUNCȚIE

NUCLEUL • tensiunea arterială

HIPOTALAMIC • rata bătăilor inimii (pulsul)
DORSOMEDIAL • stimularea motilității intestinale

NUCLEUL • sațietate
MEDIALĂ
VENTROMEDIAL • control neuroendocrin

• hormonul eliberator al hormonului de creștere (GH)

NUCLEUL
• alimentare
ARCUAT
• inhibarea prolactinei prin intermediul dopaminei
TUBERALĂ

• conține neuroni orexinici (produc orexină/ hipocretină) care proiectează

NUCLEUL în creier și măduva spinarii (reglează starea de alertă, menținerea stării
LATERAL treze și apetitul - lipsa acestor neuroni produce narcolepsia) https://
www.youtube.com/watch?v=Myaonferplk
LATERALĂ

NUCLEII • încă nu se știu suficiente lucruri despre funcțiile acestor nuclei

TUBERALI • este unul dintre cei mai afectați nuclei în cazul bolii Huntington
LATERALI • este specific primatelor

240
 REGIUNE ARIE NUCLEU FUNCȚIE

NUCLEII MAMILARI
(PARTE A CORPILOR • memorie
MAMILARI
MEDIALĂ
• creșterea tensiunii arteriale
• dilatarea pupilei
NUCLEUL POSTERIOR
• tremurat
• eliberarea de vasopresină

• conține neuroni orexinici (produc orexină/ hipocretină) care

proiectează în creier și măduva spinarii (reglează starea de alertă,
POSTERIOAR NUCLEUL LATERAL
menținerea stării treze și apetitul - lipsa acestor neuroni produce
Ă
narcolepsia) https://www.youtube.com/watch?v=Myaonferplk

LATERALĂ
• arousal (trezire și atenție)
NUCLEII • hrănire și echilibru energetic
TUBEROMAMILARI • învățare
LATERALI • memorie
• somn

241
Conexiunile hipotalamusului

Hipotalamusul posedă o bogată reţea de conexiuni, atât interne cât şi externe, care
influenţează atât sistemul nervos central cât şi pe cel vegetativ.

Este, de asemenea, foarte important pentru sistemul endocrin, prin intermediul hipofizei.

Căile aferente:

• fascicolul telencefalic – leagă scoarţa de hipotalamus, având efect excitator şi

inhibitor. Principalele funcții sunt legate de organele viscerale.

• Fascicolul talamo-hipotalamic – leagă talamusul de hipotalamus.

• Stria terminalis – leagă amigdala de hipotalamus.

• Fibre directe spinotalamice – vin dinspre talamus.

242

Funcţiile hipotalamusului

Hipotalamusul are atribuţii directe în reglarea mediului intern

al organismului:

• neuroendocrin

• autonom (funcționarea organelor interne)

• motivaţional (nivelul motivației de bază)

243

 Reglarea sistemului neuroendocrin

Hipotalamusul:

• (împreună cu sistemul limbic) participă direct la reglarea mediului intern, în vederea

menţinerii constantelor acestuia;

• Controlează indirect emoţiile şi comportamentele emoţionale, împreună cu

formaţiunile avansate ale sistemului limbic şi ale neocortexului;

• Conţine un mare număr de nuclei şi reţele neuronale care reglează: temperatura,

ritmul cardiac, tensiunea arterială, osmoza sangvină (consistența sângelui),
ingestia de apă şi alimente;

• Organizează răspunsurile endocrine în comportamentele emoţionale adaptative (ex.

mișcările de fugă sau de apărare atunci când ne este frică).

244
• Hipotalamusul controlează activitatea glandei hipofize, care controlează, la rândul ei,
celelalte glande endocrine (tiroida, paratiroidele, suprarenalele, glandele sexuale etc).

• Aceste glande descarcă hormoni care reglează activitatea hipotalamusului şi hipofizei.

Hipotalamusul (hormon eliberator/inhibitor)

Feed-back

Hipofiză (depozitare hormoni)

glandă glandă glandă



hormon hormon hormon

245
• https://www.youtube.com/watch?v=sG9wqZ7Dtx4

• https://www.youtube.com/watch?v=PMrPlCDGUwo

• Mulţi neuroni hipotalamici sunt specializaţi în secreţia peptidelor (= lanțuri scurte de

10-50 aminoacizi);

• Acestea ajung fie în spaţiul sinaptic (ca neurotransmiţători), fie în circulaţia sangvină,
de unde acţionează ca hormoni, controlând excitabilitatea neuronală şi eficacitatea
sinaptică.

• Neuropeptidele pot controla eficacitatea sistemului endocrin:

direct: prin descărcarea în circulaţia sangvină a neurohipofizei de produşi neuroendocrini.

indirect: prin intermediul adenohipofizei.

• Neuronii peptidici sunt magnocelulari şi parvocelulari.

246
Neuronii magnocelulari
Eliberează oxitocina şi vasopresina.

Vasopresina:

• este secretată în hipotalamus şi depozitată în hipofiză;

• produce vasoconstricţie şi reabsorbţia apei de către rinichi (în absenţa ei volumul urinar ar
putea ajunge la 15-20 litri în 24 h);

• intervine în mecanismul învăţării şi memoriei (nu se cunosc exact mecanismele), probabil prin
influenţarea secreţiei de ARN;

Oxitocina:

• este secretată în nucleul paraventricular din hipotalamus;

• Efectele sale sunt: contracţia uterină şi secreţia lactată;

• Este considerat hormonul atașamentului și al legăturilor sociale bazate pe legături emoționale;

• Promovează somnul și agresivitatea defensivă;

• Micșorează durata sevrajului în cazul drogurilor și alcoolului;

• Alcoolul, stresul şi serotonina inhibă secreţia de oxitocină, în vreme ce dopamina stimulează

descărcarea de oxitocină.

247

Sistemul neurosecretor parvocelular

•Secretă hormoni inhibitori şi de eliberare (inhibiting factors / releasing factors) –

substanţe care inhibă sau stimulează eliberarea hormonilor din glanda hipofiză
anterioară;

•Factorii de eliberare a hormonilor pituitari determină descărcarea, de către glandă, a

hormonilor corespunzători, care reglează secreția glandelor din organism;

•De ex.: GHRH (factorul de eliberare a hormonului de creștere) determină descărcarea

de GH (hormonul de creștere), care influențează creșterea scheletului și a sistemului
muscular. Afectarea secreției de GH, în sens pozitiv, duce la gigantism, iar în sens
negativ (scăderea secreției), la nanism hipofizar.

248

• Secreția de hormoni este pulsatilă, ea fiind descărcată în sânge în “valuri”

pe parcursul unei zile.

• Neuronii magnocelulari și parvocelulari produc peptide de diferite tipuri (de

la monopeptide la polipeptide), răspândite în tot sistemul nervos.

249
Disfuncţiile hipotalamusului

• Tumorile și alte procese patologice influențează dezvoltarea sexuală;

• Tumorile pot produce pubertate precoce / hipogonadism

(subdezvoltarea caracteristicilor sexuale secundare, asociate cu
somnolența, obezitate și diabet insipid).

250

• Distrugerea doar a unei jumătăți a hipotalamusului poate produce o

tulburare ușoara si tranzitorie a funcționării acestuia.

• Distrugerea bilaterală (nu și simetrică) a hipolalamusului duce la apariția

simptomelor specifice.

• Vârsta joacă un rol important:

• la nou-născuți: funcțiile hipotalamusului nu sunt stabilizate (necesită reglare

din exterior);

• la vârstnici apar: tulburări de somn, activitate motorie scăzută, preferința

pentru anumite mâncăruri, sensibilitate față de schimbarea temperaturii,
ceea ce echivalează cu o reducere a mecanismelor homeostatice
hipotalamice (= reducerea capacității hipotalamusului pentru a regla “fin”
parametrii de funcționare a organismului) – efecte constatate si
experimental, la animale cu leziuni ventromediale ale hipotalamusului.

251
Reglarea sistemului nervos autonom și a funcțiilor vegetative

• Hipotalamusul este cel mai important centru subcortical de reglare a

activității simpatice și parasimpatice;

• Hipotalamusul are ca atribuție principală coordonarea funcțiilor autonome

(vegetative) între ele, precum și a acestora cu activitățile întregului
organism;

• Funcționarea autonomă este foarte specializată la nivelul hipotalamusului

(= stimularea unor centri din hipotalamus produce răspuns la un anumit
organ);

• Rolul: de menținere a unei stări interne de supraviețuire a organismului în

diverse condiții de activitate.

252
• Controlul parasimpatic

• ține de hipotalamusul anterior;

• produce: bradicardie, vasodilatație periferică, creșterea acidității sucului

gastric, creșterea tonusului tractului digestiv și scăderea tensiunii arteriale).

• Controlul simpatic

• ține de funcționarea hipotalamusului lateral si posterior;

• conduce la: intensificarea activității somatice și metabolice în stres

emoțional, atac și fugă, evidențiate prin: dilatația pupilelor, tahicardie,
creșterea tensiunii arteriale, inhibiția peristaltismului, tonusului vezicii și a
intestinelor).

253
• Afectarea hipotalamusului posterior produce letargie emoțională, somn
anormal și scăderea temperaturii ca urmare a diminuării generale a
activității somatice și viscerale;

• Leziunile hipotalamice induse experimental conduc la: lezări ale

mucoasei esofagului, stomacului si duodenului, ulcere acute ale
stomacului și perforarea mucoasei gastrice, plus hemoragii și ulcere
gastrointestinale.

• Afectarea hipotalamusului anterior se soldează cu: hipermotilitate a

tractului gastrointestinal, plus evacuare (defecație) și micțiune frecvente;

• Afectarea hipotalamusului lateral are ca efect producerea hipertensiunii

arteriale;

254
• Tulburarile cardiovasculare însoțesc afectările trunchiului cerebral și
hipotalamusului și se reflectă în hipertensiune, aritmii cardiace și
modificări ale EKG-ului (= simularea unui infarct miocardic acut la bolnavi
fără antecedente cardiace);

• Tulburările respiratorii sunt frecvente în structura sindroamelor

hipotalamice. Experimental, lezarea hipotalamusului la animale duce la
edem pulmonar si hemoragii pulmonare;

• Tulburările gastrointestinale sunt omniprezente. Pot merge până la

hemoragii și ulcerații (după intervenții neurochirurgicale în care a fost
afectat hipotalamusul).

255
Epilepsia diencefalică

• Poate sa apară atunci când este lezată o parte din structura

hipotalamusului sau a structurilor adiacente acestuia.

• Se pune acest diagnostic atunci când criza epileptică se asociază cu alte

disfuncționalități: cefalee puternică, amețeală, tendința de a cădea,
înroșirea feței și a brațelor, puls slab, ochi exoftalmici (ieșiți din orbite).

256
Hipotalamusul și motivația

• Stările motivaționale activează comportamente complexe, cu efect asupra

reglării temperaturii, satisfacerii foamei, setei și a comportamentelor
sexuale;

• Stările motivaționale sunt mai puțin corelate cu stimulările din exterior și

mai curând cu oscilațiile homeostaziei interne;

• O posibila excepție este reglarea temperaturii, care se face prin

echilibrarea dintre stimuli interni si externi;

• Stimulii interni pentru foame, sete și comportament sexual sunt mai

dificil de identificat și manipulat.

257
• Controlul fiziologic de reglare a homeostaziei funcționează prin menținerea
unei variabile la un nivel “normal” (nivel măsurat cu ajutorul detectorilor
externi, care o compară cu o valoare fixată / standard);

• Când valoarea acesteia nu se suprapune exact pe valoarea “normală”,

atunci detectorii de erori generează semnale de eroare iar sistemul de
control aduce variabila respectivă la nivelul corect.

* În cazul foamei, stimulul intern este hipoglicemia iar stimulul extern vederea sau mirosul
hranei.

258
 Reglarea temperaturii corpului

• Rolul H în reglarea temperaturii corpului este cunoscut de multă vreme;

• Controlul temperaturii corpului este distribuit celor două părți ale sale:

• Hipotalamusul anterior - “răcește” corpul (hipotermie)

• Hipotalamusul posterior - “încălzește” corpul (hipertermie)

259
Hipotalamusul:

• controlează răspunsurile endocrine la modificările de temperatură din

mediul exterior (Ex: expunerea îndelungată la frig conduce la o creștere a
temperaturii corpului prin descărcări de tiroxină, care accelerează
metabolismul celular);

• integrează informațiile relevante centrale și periferice de reglare a

temperaturii corpului;

• a fost identificată și o arie antipiretică (împotriva temperaturii ridicate), care

limitează amplitudinea febrei. Activarea zonei are o acțiune asemănătoare
celei dată de medicamentele antipiretice.

260
Hipotalamusul anterior

• Este centrul neuronal al înlăturării căldurii;

• Lezarea lui produce hipertermie cronică.

Febra hipotalamică

• produce o curbă termică în platou sau neregulată, lipsa reacțiilor

vasomotorii, iar temperatura centrală este mai mare decât temperatura
periferică;

• se diagnostichează prin eliminare.

261
Hipotalamusul posterior

• Este centrul nervos de producere sau conservare a căldurii;

• Lezarea lui produce hipotermie rapidă în condiții vitrege de mediu, din

cauza pierderii mecanismelor homeostatice de conservare a căldurii;

• Dacă lezarea se întinde și asupra altor regiuni (de ex., corpii mamilari),
atunci simptomele se agravează.

262
În afecțiuni hipotalamice apare sindromul termic, care se poate manifesta
prin:

• Poikilotermia,

• Hipotermia susținută,

• Hipotermia paroxistică,

• Hipertermia susținută,

• Hipertermia paroxistică.

263
 Poikilotermia

• Reprezintă incapacitatea H de a menține temperatura centrală constantă,

independent de temperatura mediului ambiant;

• Apare în lezarea centrilor integratori ai termoreglării în H posterior si

mezencefal, precum și la nou-născuți (în special prematuri) și bătrâni.

264
 Hipotermia susținută

• Apare fie prin distrugerea mecanismelor de producere a căldurii, fie prin

stabilirea unui centru/reper anormal inferior (care reglează temperatura
corpului sub cea a mediului ambiant);

• Se produce în cazul lezării Hipotalamusului posterior;

• Apare rar în patologie.

265
 Hipotermia paroxistică

• Consta în episoade de scădere a temperaturii corpului, care variază ca

frecvență zilnică;

• Debutează brusc, prin transpirație, înroșire a pielii, scăderea temperaturii

corpului pana la 32°C, scădere ce durează minute/zile.

• Se adaugă și: oboseală, diminuarea activității cerebrale, hipoventilație,

aritmie cardiacă, lacrimare;

• Mecanismele de producere și pierdere a căldurii funcționează normal, dar

pentru menținerea temperaturii în jurul valorii de 32°C;

• Hipotermiile pot fi: ușoare (35°C-32°C), medii (32°C-24°C, cu bradicardie,

hipotensiune) sau grave (mai jos de 24°C, finalmente soldate cu comă și
deces);

• Hipotermiile accidentale apar și la bolnavii cu arsuri de gradele I, II si III.

266
 Hipertermia susținută

• Constă în perturbarea mecanismelor de pierdere a căldurii și stimularea

mecanismelor de producere a ei;

• Cauza: lezarea neuronală în zona H anterior (în apropierea ventriculului III);

• Conduce la creșterea necontrolată a temperaturii corpului, ca urmare a unei

producții active de căldură.

267
 Hipertermia paroxistică

• Are un caracter episodic si se manifestă prin frisoane și pusee febrile, la

care se adaugă și alte fenomene vegetative.

• Nu este totdeauna prezentă implicarea H deși, în anumite cazuri,

examinarea anatomopatologică a relevat existența unor leziuni în zona
tuberală a H.

268
 Reglarea foamei și a aportului de hrană

Se afla sub controlul a doi centri hipotalamici:

• Nucleul hipotalamic ventromedial - lezarea lui produce hiperfagie și

obezitate severă – “centrul sațietății”;

• H lateral - lezarea bilaterală produce afagie și moarte, chiar în condițiile

hrănirii forțate – “centrul foamei”;

• Funcția de hrănire se asociază și cu reglarea temperaturii: apar diferențe

în aportul de alimente și lichide în condițiile modificării temperaturii corpului
(temperatura scăzută activează centrul foamei, iar temperatura ridicată
activează centrul sațietății).

269
În cazul diferitelor leziuni întâlnim următoarele situații patologice:

• Hiperfagie, asociată cu alterarea răspunsurilor senzoriale (prin lezarea

nucleului ventromedial);

• Alterarea punctului de referință pentru reglarea greutătii corporale;

• Alterarea balanței hormonale (în cazul unor leziuni hipotalamice extinse);

• Afagie si emaciere.

* În activitățile de hrănire sunt implicate și alte instanțe (lobii frontali,

mezencefalul, rhinencefalul etc).

270
 Hipotalamusul si obezitatea

• Implică controlul asupra aportului caloric, în vederea menținerii greutății

corporale;

• În condițiile variației aportului alimentar, apar modalități de reglare

ulterioară a cantității de alimente, până la revenirea la greutatea “normală”;

• Lezarea bilaterală a nucleilor ventro-mediali conduce la obezitate,

hiperfagie și comportament sălbatic la animalele din experiment;

• Lezarea H lateral conduce la afagie si emaciere.

CELE DE MAI SUS INDICĂ EXISTENȚA UNOR MECANISME ANTAGONICE /

OPUSE ÎN HIPOTALAMUS

271
 Foamea și sațietatea

H are rol nu numai în reglarea cantitativă a alimentării, cât și în reglarea

calitativă a ingestiei de alimente (adică în aportul de, și echilibrul dintre
glucidele, lipidele și proteinele din alimente).

272
 Metabolismul lipidelor

• Este corelat cu metabolismul glucidic;

• În H există neuroni sensibili la nivelul grăsimilor din sânge, exercitând un

efect lipostatic al ingestiei alimentare;

• Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii.

Aportul lipidic:

• Este imatur până la vârsta de un an;

• Devine major, în cazul lezării bazei H;

• Dereglarea aportului lipidic este întâlnit în câteva tipuri de sindroame.

273
 Sindroame cu dereglare de aport lipidic

1. Sindromul Babinski – Fröhlich

• Semne: obezitate si infantilism genital;

• Este de natura tumorală;

• Este provocat de lezarea H bazal și medial.

2. Sindromul Laurence – Moon – Bardet

• Semne: obezitate, hipogonadism, deficiență mintală, deformații craniene și
malformații congenitale (polidactilie);
• Are un caracter ereditar;

• Nu s-au evidențiat totdeauna leziuni hipotalamice.

3. Sindromul Prader – Labhart – Willi

• Semne: obezitate, hipogenitalism, statura mică, tendință la diabet zaharat, față
cu aspect specific (ochi migdalați, gură mică cu buza de sus subțire, frunte
îngustă);
• Nu este ereditar (este produs de o modificare a cromozomului 15 - linie
paternă)

• https://www.youtube.com/watch?v=EvbnDnr7E1M.

• https://www.youtube.com/watch?v=eoZIUb5qTkc

274
 Metabolismul proteinelor

• Este una dintre funcţiile specifice ale H;

• Datele clinice arată că arii din H anterior şi cel lateral sunt implicate în
metabolismul proteinelor şi în menţinerea troficităţii ţesuturilor;

• Dovada: scăderea nivelului de proteine şi leziunile apărute în ţesuturi, în

cazul lezării acestor zone.

275
 Metabolismul glucidelor

• Numeroase cercetări au evidenţiat existenţa unui centru hiperglicemiant

la nivelul H anterior şi a celui lateral;

• Totuşi, acest centru nu este singurul responsabil de controlul nivelului

glicemiei;

• În plus, în H ventromedial a fost evidenţiată prezenţa unor glucoreceptori,

care obţin informaţii asupra nivelului glucozei din sânge, precum şi asupra
vitezei cu care este consumată glucoza de către ţesuturi (= viteza scăderii
glicemiei) – cu efect glucostatic;

• Este corelat cu centrii foamei şi saţietăţii.

276
 Hipotalamusul, anorexia şi emacierea

Anorexia

• Este o dereglare psihologică, care poate avea şi cauză hipotalamică.

Emacierea

• Este lipsa apetenţei, asociată cu iritabilitate sau apatie, slăbire severă;

• Moartea poate surveni ca urmare a complicaţiilor;

• Dacă se produce între 6 luni şi 2 ani de viață, supravieţuirea peste această

vârstă este foarte rară;

• Cauza poate fi de natură hipotalamică (H anterior, aria preoptică).

277
 Reglarea setei şi a ingestiei de lichide

• Se află sub controlul anumitor regiuni ale H;

• H lateral – stimulează aportul de apă;

• H medial – inhibă aportul de apă;

• Lezarea minoră produce adipsie;

• Lezarea majoră produce adipsie şi afagie;

• Reglarea aportului de apă este dată de osmoreceptori şi de hormonul

aldosteron (corticosuprarenală);

• Setea poate fi controlată şi de: uscăciunea limbii, hipertermie, acţiunea

angiotensinei (care reglează aportul de aldosteron), acţiunea vasopresinei
(care determină reabsorbţia apei la nivelul rinichilor), de tulburări
emoţionale, tensiune, anestezice şi alcool.

278
 Diabetul insipid

• Rezultă din secreţia anormală de hormon antidiuretic (vasopresină);

• Principalele simptome: sete excesivă şi consum exagerat de apă (15 – 20

litri/ 24 h) care este eliminată corespunzător prin urină;

• Poate fi temporar (în cazul lezării tijei pituitare) sau permanent (lezarea H
anterior/ medial);

• Cauze frecvente: tumori, inflamaţii, probleme vasculare sau traumatice;

• Poate să apară: ca urmare a unor leziuni, ca o consecinţă a intervenţiilor

chirurgicale, pe linie familială (ca predispoziţie).

279
Funcţia de reproducere

• Zona tuberală a hipotalamusului este esențială în menținerea nivelului

bazal de hormon gonadotropic, în vreme ce aria preoptică este necesară
pentru eliberarea ciclică a gonadotropinei (înainte de ovulație);

• Tumorile apărute la nivelul hipotalamusului implică în multe cazuri (şi)

disfuncţii sexuale: pubertate precoce sau hipogonadism (cu
subdezvoltarea caracterelor sexuale secundare).

280

Pubertatea precoce

• apare în leziuni hipotalamice caudale;

Hipogonadismul:

• se asociază cu obezitatea, somnolenţa şi diabetul insipid;

• apare prin lezarea părţii anterioare a tijei pituitare.

La om lezarea unilaterală produce rareori simptome (din cauză că proiecţiile în

hipotalamus nu sunt lateralizate, ca la senzaţii).

Pentru apariţia simptomelor este necesară distrucţia bilaterală a hipotalamusului.

281
CEREBELUL

282
• Structură aflată în spatele și sub emisferele cerebrale;

• La exterior: numeroase șanțuri mici, paralele (“acordeon”);

• Dispune de o scoarță cerebeloasă și de substanță albă în

interior.

283
284
Structura cerebelului

Substanța cenușie – se găsește la exterior și la interior;

Scoarța cerebeloasă

• se găseste la exterior;

• are o organizare stratificată – cu 3 straturi și 5 tipuri de celule;

• la exterior – celule granulare, celule în formă de coș, celule stelate, dendritele neuronilor Purkinje (celulele coș au
traseu orizontal).

• stratul intermediar – ganglionar

• conține celule Purkinje (foarte mari, în forma de pară și formează un singur strat);

• dendritele Purkinje fac sinapsa cu axonii celulelor din stratul exterior iar axonii părăsesc scoarța cerebeloasă;

• efectul axonilor Purkinje este unul inhibitor.

• stratul intern – granular

• conține celule granulare și celule Golgi; aceste celule sunt în număr foarte mare;

• axonii ambelor tipuri de celule urcă spre stratul exterior.

285
 Părțile laterale controlează extremitătile corpului
Partea mediană controlează partea din mijloc a corpului
Nucleul floccular controlează mișcările ochilor și echilibrul
(În zona de mijloc se observă homunculuși)

286






• Scoarța cerebeloasă conține, printre altele, celule
Purkinje și celule “granule”;

• Celulele Purkinje - celule mari, cu un arbore

dendritic bidimensional foarte dezvoltat; fiecare
celulă face sinapsă cu 200.000 celule granule și o
fibră climbing, cu care face aprox. 500 sinapse;

• Celulele “granule”: numeroase, extrem de mici,

primesc input de la celulele proprioceptive și
kinestezice, generând o “codare combinatorică”
(David Marr)

• Circuitele “climbing”: încep în olivele bulbare și

stimulează celulele Purkinje, modelând informația
senzorială;

Toată activitatea celulelor nervoase din scoarță

ajunge la nucleii din interiorul cerebelului.
287
 La interior, substanța cenușie se organizează în nuclei cerebeloși, in interiorul
substanței albe.

Nucleii:
• se găsesc atât în vermis, cât și în emisferele cerebeloase;

• sunt patru perechi de nuclei cerebeloși:

• 1. nucleii fastigiali (în paleocerebel) care sunt în legătură cu măduva

spinării, nucleii vestibulari, substanța reticulată, trunchiul cerebral;

• nucleii globulari – în emisferele cerebeloase:

- 2. globoși;

- 3. emboliformi (sunt in legătură cu nucleul roșu si talamus);

• 4. nucleii dinţaţi (dantelaţi) – se află in centrul emisferei cerebeloase si tin de

neocerebel fiind în legătură cu nucleul roșu, talamus și alte formațiuni.

288

Exterior, cerebelul se conectează prin trei perechi de fibre, numite pedunculi cerebeloși.

Pedunculii cerebeloși inferiori:

• conțin fibre care merg la măduva spinării, bulb si punte;

• Primesc impulsuri senzoriale de tip proprioceptiv și vestibular și semnale motorii de la

sistemul extrapiramidal;

• trimit eferențe la olivele bulbare și nucleii vestibulari.

Pedunculii cerebeloși mijlocii:

• conțin fibre care leagă cerebelul de punte, de SC și o emisferă de cealaltă

emisferă cerebeloasă.

Pedunculii cerebeloși superiori:

• conțin fibre aferente si eferente;

• fibrele care vin de la măduva spinării, trunchiul central și SC;

• fibrele care merg la măduva spinării, trunchiul cerebral, talamus și SC;

• sunt cei mai mici deoarece conțin cele mai puține fibre.

289
 Rolurile cerebelului
• Control motor - mișcări automate

• Învățarea motorie / calibrarea senzorio-motorie (Teoria Marr-Albus: activitatea motorie este

produsa de activarea celulelor Purkinje, iar celulele Purkinje sunt stimulate de sinapsele cu
fibrele paralele ale celulelor granule și de cele cu fibrele climbing; orice eroare de stimulare a
celulelor granule și climbing conduce la slăbirea impulsurilor celulelor Purkinje);

• este o verigă importantă a feed-back-ului chinestezico-motor, contribuind la tonusul

muscular, poziția corpului, contracția și relaxarea adecvată a mușchilor implicați în mișcare;

• asigură precizia mișcărilor voluntare (apucarea și manipularea adecvată a obiectelor);

• modulator de impulsuri ale sensibilității; proprioceptive, vestibulare și tactile, care ajung la

SC;

• reglarea funcțiilor vegetative ale organismului;

• Partea anterioară a cerebelului – paleocerebelul – controlează mușchii antigravitaționali.

• Partea posterioară a cerebelului – neocerebelul – acționează ca o frână pentru mișcările

voluntare, mai ales pentru cele ale mâniei.

• Lezarea cerebelului afectează: evaluarea retroactivă a duratei unei sarcini, precum și

discriminarea între două sarcini cu durate diferite.
290
Funcția scoarței cerebeloase

• este legată în principal de activitatea neuronilor Purkinje (https://

www.youtube.com/watch?v=Q4uh2r1djWw);

• aceștia primesc impulsuri de la celelalte celule ale scoarței cerebeloase și

descarcă impulsuri frecvente (https://www.youtube.com/watch?
v=zbwhRdSNUSY);

• rata descărcării acestor impulsuri se modifică în funcție de anumite

mecanisme, acest fapt fiind responsabil pentru unele forme de învățare
motorie.

291

Simptomele lezărilor cerebeloase

•Holmes a fost primul care a descris simptomele lezarii cerebeloase:

• hipotonie;

• ataxie (erori de mișcare, regularitatea mișcărilor);

• tremor intențional (mai marcat la terminarea mișcării);

•Afectarea se produce la membrele ipsilaterale: dificultăți de ortostatism si

dizartrie (=vorbire sacadată sau explozivă);

•Afectarea membrelor atinge mai mult membrele inferioare, cele superioare

fiind practic normale;

•Cu timpul, leziunile cerebeloase tind să se amelioreze dacă procesul

patologic nu progresează;

•O leziune cerebrală apărută ulterior poate să ducă la reapariția semnelor de

disfuncție tipic cerebeloasă, ceea ce demonstrează că, cel puțin la tineri,
funcțiile cerebeloase pot fi preluate de alte formațiuni ale creierului.

292

 Alte afectări cerebeloase

• Sindromul Dandy-Walker (hipoplazia vermis-ului - https://

www.youtube.com/watch?v=H4jeGBT-zVg) - hidrocefalie,
dureri de cap, dificultăți cognitive, pierderea capacității de
coordonare, incontinență etc;

• Sindromul Joubert - ataxie, apnee de somn, polidactilie

etc - https://www.youtube.com/watch?
v=KVVLykOMcAw&feature=emb_logo;

• Ataxia Friedreich (FRDA) - pierderea echilibrului, scolioză,

probleme cardiace, diabet;

293
 Cerebelul și procesarea durerii

• cerebelul este implicat în procesarea durerii prin aceea că

procesează atât informații de la SC, cât și de la nivel
cutanat (piele);

• efectul acestei procesări: evitarea conștientă a durerii prin

manevre motorii, care sunt cu atât mai ample cu cât
durerea este mai mare;

• evitarea durerii pe termen lung poate conduce la

schimbări de postură, care modifică centrul de greutate al
corpului și semnalele vestibulare.

294
TRUNCHIUL CEREBRAL

295
Trunchiul cerebral este
o structură
anatomică
constituită din trei
formațiuni distincte:

I – Bulbul rahidian
(medula oblongata);

II – Puntea lui
Varoliolio
(protuberanța, pons);

III – Mezencefalul.

296
I - Bulbul rahidian (medula oblongata):
• se află deasupra și în continuarea măduvei spinării;

• superior ajunge până la nivelul puntii lui Varolio, de care este

separată prin șanțul bulbo-pontin (transversal);

• are forma unui trunchi de con, cu baza mică (2 cm) spre măduvă si
baza mare spre punte; lungimea trunchiului este de 3 cm.

Bulbul are o față anterioară, una posterioară și 2 fețe laterale. Pe fața

anterioară, de o parte si de alta a șanțului median anterior, se găsesc
piramidele bulbare (2 cordoane nervoase). Acestea conțin fibre
motorii cortico-spinale care, în proporție de 80%, trec dintr-o parte în
alta încrucișându-se, formând decusația sau încrucișarea
piramidelor.

297
• Pe fața anterioară îsi are originea aparentă nervul
hipoglos;

• Pe fețele laterale ies rădăcinile nervilor

glosofaringian, vag si spinal. Tot pe fetele laterale
se găsesc olivele bulbare;

• Fata posterioară are o structură diferită inferior și

superior;

• În partea inferioară structura sa seamană cu cea

a cordoanelor posterioare din măduva spinării;

• În zona superioară cele două fascicole Goll si

Burdach se îndepărtează unul de celălalt;

• Tractul Burdach se prelungește cu pedunculul

cerebelos inferior (corpul restiform) iar fascicolul
Goll devine piramidă bulbară posterioară.

• În partea superioară si posterioară a bulbului se

găseste planseul ventriculului al IV-lea cerebral;

• În grosimea planșeului se găsesc nucleii de

origine ai perechilor de nervi cranieni IX, X, XI sI
XII.

298
Structura bulbului

• Aceasta seamănă cu măduva spinării din mai multe puncte de vedere,

inclusiv din cel al dispunerii substanței nervoase: substanța albă la exterior
iar cea cenușie la interior;

• Totuși, substanta cenușie este fragmentată în nuclei sau insule (coarnele

anterioare, laterale sau posterioare devin nuclei motori, vegetativi sau
senzoriali);

• Nucleii se mai numesc și nuclei echivalenți, fiind omologi celor din

măduva spinării.

299
 Nucleii motori:
• nucleul nervului hipoglos
(XII);

• nucleul nervului
glosofaringian (IX);

• nucleul nervului vag (X);

• nucleul nervului accesoriu

(XI);

Nucleii senzoriali:
• nucleul solitar / facial (VII);

• nucleul vag (X);

• glosofaringian (IX);

• nucleul trigemen (V) –

parțial;

• nucleii vestibulari și
cohleari (VIII).
300

Nucleii vegetativi –
sunt parasimpatici:

• nucleul solitar
inferior (glandele
salivare) prin nervul
glosofaringian;

• nucleul salivator
inferior;

• nucleul cardio-
pneumo-enteric -
nervul vag (cord,
plămân și organele
abdominale).

301

Nucleii proprii

• nucleul Goll;

• nucleul Burdach – deutoneuronii (cel de-al doilea neuron) pentru analiza secundară a
semnelor sensibilității proprioceptive conștiente;

• oliva bulbară;

În plus:

• are conexiuni cu cerebelul, nucleul roșu, corpii striați, formațiuni subcorticale și măduva;

• se atașează sistemului extrapiramidal și participă la realizarea mișcării semiautomate și

involuntare.

• Identificăm, de asemenea, substanta reticulată bulbară care, împreună cu cea din

mezencefal, are un rol extrem de important în tonificarea generală a dinamicii activității.

302

 Substanța albă

Este formată din fibre mielinizate, grupate în tracturi (ascendente si

descendente) care trec prin bulb / își au originea în bulb:

Ascendente: Descendente:
• Tracturi corticospinale (in
• Fascicolul lui Goll spinobulbar
piramide)
• Tractul rubrospinal
• Fascicolul lui Burdach spinobulbar

• Tractul tectospinal
• Tractul spinocerebelos
• Tractul olivospinal
• Tractul reticulospinal
• Tractul spinotalamic lateral • Tractul vestibulospinal

303

Tracturi care își au originea în bulb:

• fibre olivocerebeloase;

• fibre arciforme/arcuate etc

304
Funcţiile bulbului

• Funcția de integrare reflexă;

• Funcția de conducere;

• Funcția de reglare.

305

 Funcţia de integrare reflexă:

• centrul respirator,

• centrul cardiac,

• centrul vasomotor,

• centrul salivației,

• centrii unor reacții de apărare (strănutul, tusea, clipitul, voma),

• centrii de reglare a tonusului muscular (creștere a tonusului).

306
Funcţia de conducere:

• mijlocește transmiterea între zonele receptoare și centrii superiori ai

integrării aferente (senzoriale);

• mijlocește transmiterea între centrii de comandă (motori) și organele de

execuție corespunzătoare.

Funcţia de reglare

• se realizează cu precădere prin intermediul substanței reticulate.

307

 Puntea lui Varolio

• apare la mamifere și este cea mai dezvoltată la om;

• este dispusa transversal deasupra bulbului și are un aspect cuboid, întinzându-se de la o emisferă
cerebeloasă la alta;

• deosebim o față anterioară, o față posterioară, două fețe laterale și marginile superioară si inferioară;

Faţa anterioară
• dispune de un șanț median, pe marginile căruia se găsesc piramidele pontine (prelungiri ale piramidelor
bulbare);

• de aici pleacă nervul trigemen (V);

Feţele laterale
• se continuă cu pedunculii cerebeloși mijlocii.

308

Faţa posterioară

• este acoperită de cerebel, are o formă triunghiulară si formează partea

superioară a bazei ventriculului IV;

• este în continuarea bulbului, de care se apropie ca structură;

• în partea superioară identificăm șanțul pontopeduncular, iar în cea inferioară

șanțul bulbopontin;

• aici se găsesc rădăcinile aparente ale nervilor oculomotor III, trohlear IV,
trigemen V, acustico-vestibular VIII, abducens VI;

• în interior dispoziția celor două tipuri de substanță nervoasă este similară cu

cea din bulb (în interior – substanta cenușie sub formă de nuclei, la exterior –
substanța albă).

309

Substanţa cenuşie

• Conţine nuclei ai unor nervi cranieni (motori, senzitivi şi vegetativi) şi

formaţiuni specifice punţii;

• Aici îşi au originea nervii V (trigemen - mixt), VI (oculomotor - motor), VII

(facial – mixt) şi VIII (acustico-vestibular - senzitiv);

Substanţa reticulată

• Are o dispunere dezordonată şi conţine fibre (spinoreticulat, reticulospinal,

reticuloreticulat, rubroreticulat) şi celule nervoase (formează nuclei
reticulați).

310
Substanţa albă

• fibre ascendente care vin dinspre măduva si bulb si ajung la cerebel, nuclei subcorticali,
talamus si tectum:

• spinotalamic;

• spinocerebelos anterior etc.

• fibre descendente:

• tractul piramidal;

• fascicolul corticospinal;

• rubrospinal;

• tectospinal;

• reticulospinal.

311

Funcţiile punţii

1.Reflexă

2.De conducere

1. Funcţia reflexă:

Reflexe somatice şi vegetative: lacrimal, salivar, masticator, cornean, sudiopalpebral, audio-

oculogir, sudoripar şi sebaceu (pentru faţă şi pielea capului), contracţia muşchilor feţei
(mimica expresivă), lateralitatea globilor oculari, tonusul muscular.

2. Funcţia de conducere:

Asigură circulaţia informaţiei extrase din mediul extern şi intern către centrii subcorticali şi
corticali, precum şi mesajele de comandă în sens descendent către organele de execuţie.

312
Patologia bulbului şi punţii

Este considerată foarte gravă atunci când se referă la centrii vitali.

Leziunile din interior se numesc intra-axiale sau parenchimale, iar cele situate la exterior se
numesc extra-axiale (de obicei, ţin de afectarea nervilor cranieni);

Exemplu de afectare extra-axială:

NEURINOMUL DE ACUSTIC –

• se dezvoltă din celulele Schwann ale nervului acustic;

• simptome: pierderea auzului, diminuarea reflexului cornean, pareză facială periferică,
ataxie şi tremor, ulterior hidrocefalie şi creştere a presiunii intracraniene

313

MEZENCEFALUL

• Structura anatomică separată

de punte prin șanțul
pontopeduncular iar de
diencefal printr-un plan ce
uneste comisura posterioară a
creierului cu marginea
posterioară a corpilor mamilari.

• Are patru fețe: aria anterioară,

aria posterioară si doua arii
laterale.

- Fața anterioară - identificam

mai multe formațiuni, din care
mai evidente sunt picioarele
pedunculilor cerebeloși (aici se
află originea aparentă a nervului
III);

- Fața posterioară - este

invizibilă la adult, fiind acoperită
de cortul cerebelului si de lobii
occipitali. Pe aceasta față se
găsesc coliculii cvadrigemeni;

- Fețele laterale – corespund

tegmentului mezencefalic si
piciorului peduncular

314

­
În sectiune, mezencefalul
separă formațiuni din trei
etaje:

etajul superior – tectum;

etajul mijlociu – tegment /

calota;

etajul anterior – picioarele

pedunculilor cerebrali;

Între segment si picior exista o

zonă numită substanta
neagră (locus niger).

Din mezencefal se dezvoltă

două formatiuni structurale:

pedunculii cerebrali
(picioarele + tegment);

tuberculii (tectum).

315
• Picioarele pedunculilor – formate numai din substanta albă si fibre nervoase
care pornesc de la SC si ajung la punte si măduvă (tractul piramidal, fibre
corticopontine);

• Calota/ tegmentul – format din substanța albă si cenușie;

• Substanța albă - fibre cu originea în diencefal, în măduva spinării sau

punte;

• Substanța cenușie – formează nuclei specifici pentru mezencefal (substanța

neagră si nucleul roșu).

316
Substanţa neagră

• Structură nucleară compactă

de formă semilunară;

• În structura ei intră celule

mari impregnate cu un
pigment colorant (melanic);

• Primeste impulsuri de la
toată suprafata corpului si de
la organele vizuale, auditive,
olfactive;

• Intervine în integrarea
impulsurilor senzoriale, în
reglarea mișcărilor fine și în
reglarea tonusului muscular;

• Toate formatiunile melanice

+ nucleul dorsal al vagului
prezintă leziuni evidente în
parkinsonul postencefalitic;

317

Nucleul roșu

• situat in partea superioara a

tegmentului, deasupra
substantei negre, cu o
culoare caramizie din cauza
incarcaturii mari de fier a
substantei celulare si a
bogatiei vasculare;

• contine o zona parvocelulara

(celule mici) si o zona
magnocelulara (celule mari);

• primeste aferente si trimite

eferențe cu rol în reglarea
tonusului muscular (exercită
un efect inhibitor asupra
centrilor bulbari șI medulari
și genereaza rigiditate
musculară).

318

Tectul / Tectum

Contin tuberculii cvadrigemeni : structurile contin o alternanta de substanta alba si substanta cenusie.
Distingem 2 perechi – coliculii superiori si coliculii inferiori

Coliculii superiori

- primesc aferente de la corpul geniculat lateral, sistemul central, maduva spinarii si dau eferente care
ajung finalmente la muschii gatului si la neuronii somato-motori din maduva cervicala.

- regleaza automat miscarile oculare, realizeaza reflexul de orientare la stimuli vizuali si fixarea obiectului in
zona perceptibilitatii optime;

Coliculii inferiori

- sunt sub cei superiori si au dimensiuni mai reduse;

- contin substanta cenusie la interior (ganglionul central) si substanta alba la exterior;

- primeste aferente de la corpii geniculati mediali si dau eferente catre celelalte formatiuni ale trunchilui
cerebral si catre maduva spinarii;

- coliculii inferiori se leaga de realizarea reflexelor motorii neconditionate la stimulii acustici si a reflexului de
orientare care precede perceptia auditiva.

319
Pe ansamblu, mezencefalul îndeplinește funcții foarte importante legate de:

• distribuția normală a tonusului muscular;

• realizarea reflexelor de redresare;

• realizarea reflexelor de orientare.

320
Patologia mezencefalică

Se referă la anumite sindroame (tegmental central, Benedikt, Claude)

care au ca elemente comune — paralizia nervului cranian oculomotor,
anestezii contralaterale (cauzate de lezarea fasciculelor spinotalamice)
sau miscari involuntare.

• Sindromul substanței negre – tulburare de tonus muscular

• Sindromul imobilității (prin lezarea tracturilor corticospinal si

corticobulbar) – bolnavul pare în comă, neputând face nici o
mișcare, dar are ochii deschiși și îi poate mișca voluntar.

321

 Formatiunea reticulată

a fost descoperită în 1911 de Ramon Y Cajal;

face parte din nucleii și fibrele trunchiului cerebral;

superior se întinde până la diencefal si cortex;

• coboară până la măduva spinării, unde formează substanța

cenușie peri-ependimară;

• i-au fost descriși 98 de nuclei a căror funcție nu este complet

cunoscută (1954);

• https://www.youtube.com/watch?v=QCnfAzAIhVw

• https://www.youtube.com/watch?v=zHl9oaIS2Vs (suplimentar)

322

Nucleii substanței
reticulate:

• nucleii care comunică

exclusiv cu cerebelul;

• nucleii mediali;

• nucleii laterali;

• nucleii rafeului;

• nucleii lui Nanta;

323
• un axon al formațiunii reticulate poate intra în contact cu alți
aproximativ 27.000 neuroni, ceea ce explică posibilitatea
extraordinară a difuzării informațiilor de către această formațiune
subcorticală;

• neuronii formațiunii reticulate sunt dispuși sub formă de rețea în

afara nucleilor trunchiului cerebral, reprezentând la o scară mai mare
și la un nivel mai dezvoltat rețeaua inter-neuronală a măduvei spinării;

• nucleii sunt dispuși în jurul axelor medială (nucleii rafeului) și laterală,

iar la nivelul mezencefalului în special la nivelul tegmentului.

324
Axonii formatiunii reticulate ajung:

• la măduva spinării;

• la truchiul cerebral;

• la talamus, cerebel și scoarța cerebrală;

SRAA:

• (prin experimente specifice) s-a demonstrat existența unui Sistem Reticulat Activator
Ascendent, care se întinde de la nivelul trunchiului cerebral până la cortex;

• acesta stimulează difuz cortexul, menținându-i tonusul/vigilența.

În formarea SRAA deosebim:

• o activitate tonică (de menținere a stării de veghe);

• o activitate fazică - de trezire a scoarței.

325
Roluri SRAA:

• SRAA este foarte importantă pentru răspunsuri de tip atenție accentuată, lipsa de
reacție, repulsie la un stimul.

• Absența informațiilor reticulare ascendente către cortex duce la somn în timp ce

prezența lor duce la trezire;

SRAD - Sistem Reticulat Activator Descendent

• Există și un sistem reticulat descendent (SRAD), cu rol în reglarea tonusului muscular;

• SRAD primeste impulsuri de origine corticală, extrapiramidală, cerebeloasă și vestibulară;

• Rolul SRAD este de a controla activitatea motoneuronilor medulari;

• În 1972 Dănăilă a descris un Sistem Reticulat Inhibitor Ascendent (SRIA), a cărui lezare duce
la apariția sindromului de logoree și hiperkinezie.

326
În ansamblu, formatiunile reticulate (activator/inhibitor, ascendent/descendent) au un efect
modulator important atât asupra sistemului central cât si asupra măduvei spinării.

Formatiunea reticulată reglează:

• vigilența corticală;

• percepția;

• discriminarea spațio-temporală;

• capacitatea de memorare si păstrare a informațiilor;

• expresivitatea emoțională;

• homeostazia;

• ritmurile biologice;

• starea de somn.

327
Controlează, de asemenea:

• activitatea mușchilor scheletici;

• Reajustează poziția si locomoția;

• influențează îndemânarea, gesturile, expresia facială, masticația,

deglutiția, respirația, circulația;

• grosier, influențează sistemul somatosenzorial și neuroendocrin.

328
Sindroame reticulate

• Mutismul akinetic (prin lezarea SRAA)

• lipsa de răspuns la întrebări, imobilitate a corpului, ochi deschiși, lipsa
răspunsului emoțional si motor, fără paralizie, cu prezența reflexului de
orientare;

• Sindromul de logoree cu hiperkinezie (prin lezarea SRIA)

• apare pre- și post-operator la pacienți cu leziuni cu atingere corticală;

• se caracterizează prin hipermnezie, exagerarea atenției, a miscărilor, a

reflexului de orientare, simț critic ascuțit, somn redus (2-3 h/24 h),
raționament normal / deteriorat (funcție de localizarea și întinderea leziunii
corticale).

329

MĂDUVA SPINĂRII

330
Este conectată cu nervii spinali şi
reprezintă structura prin care creierul
comunică cu toate părţile corpului
sub nivel cranian.

Prin măduvă trec:  

• impulsurile pentru senzaţiile generale

(tactilă, termică, dureroasă) care se
formează la nivelul membrelor, gâtului
şi trunchiului;

• comenzile pentru mişcările voluntare

ale membrelor, trunchiului şi gâtului.

Afectarea măduvei spinării poate

conduce la pierderea senzaţiilor
generale şi la paralizia mişcărilor
voluntare în regiunile corpului
inervate de nervii spinali.

331
Anatomia măduvei spinării 

•Este situată în canalul vertebral, format în mijlocul celor 7 vertebre cervicale, 12 toracale, 5
lombare şi 5 sacrate, care formează coloana vertebrală;

•Măduva spinării se întinde de la baza craniului până la discul intervertebral situat între
prima şi a doua vertebră lombară;

•Superior măduva spinării se continuă cu substanţa cerebrală şi inferior se termină cu

conul medular, care posedă prelungiri ale nervilor spinali numite “coadă de cal” (“cauda
equina”);

•Deşi canalul vertebral este foarte solid, traumele mecanice puternice pot afecta măduva
spinării.

332

Cele mai vulnerabile zone sunt:

• C5 – C6

• T12 – L1

• C1 – C2

La nivelul măduvei spinării se identifică 31 perechi de nervi spinali:

• 8 perechi la nivel cervical,

• 12 perechi la nivel toracal,

• 5 perechi la nivel lombar,

• 5 perechi la nivel sacrat,

• 1 pereche la nivel coccigian.

Nervii au denumirea după locul prin care ies din canalul vertebral.

333
334
Măduva spinării este înconjurată de 3 membrane conjunctive (meninge
spinale):

• pia mater - înconjoară complet şi aderă la măduva spinării;

• arahnoida - înconjoară măduva spinării şi se ataşează de dura mater;

• dura mater - înconjoară măduva spinării; în partea caudală (inferioară) a

măduvei spinării formează sacul dural*, care conţine filum terminale (“coada
de cal”);

*Puncţia lombară se face în acest spaţiu.

Utilizarea zonei în scop medical – extragerea lichidului cefalo-rahidian (LCR),

realizarea de anestezii.

335
Structura internă a măduvei spinării 

• Măduva spinării prezintă o structură relativ similară de-a lungul său;

• La exterior se află substanţa albă, formată din milioane de axoni ce transmit

impulsuri inferior/superior. Fibrele sunt în mare măsură mielinizate ( substanța
albă);

• Substanţa albă este împărţită în arii numite cordoane:

• Posterioare;

• Laterale;

• Anterioare;

• La nivelul fiecărui cordon întâlnim grupe de fibre numite fascicule sau tracturi.

336

 Secțiune în măduva spinării și nervul spinal

corespunzător

337
• La interior se află substanţa cenuşie, formată din corpii celulelor nervoase şi
restul masei nervoase (dendrite, ţesut glial interneuronal, capilare sangvine);

• Substanţa cenuşie este divizată în patru mari regiuni:

• coarnele posterioare sau dorsale;

• coarnele anterioare sau ventrale;

• zonele intermediare;

• coarnele laterale.

338
Coarnele posterioare

• Conţin neuroni care au legătură cu nervii care intră prin rădăcinile

posterioare;

• Ceea ce rezultă reprezintă partea senzorială a substanţei cenuşii spinale;

• Neuronii de aici îşi trimit axonii ascendent prin substanţa albă spre creier.

339

Coarnele anterioare

• sunt situate între cordoanele anterior și cel lateral;

• cei mai mulţi dintre neuronii de aici au rol în

mişcările voluntare, dând naştere axonilor ce ies
prin rădăcinile anterioare;

• În concluzie, coarnele anterioare sunt “partea

motorie” a substanţei cenuşii spinale.

340

Zonele intermediare

• sunt situate între cornul anterior şi

posterior;

• sunt compuse din neuroni de asociere sau

interneuroni pentru integrarea segmentară
şi intersegmentară a funcţiilor măduvei
spinării;

• se mai numesc “părţi de asociaţie” ale

substanţei cenuşii spinale.

341

Coarnele laterale

• sunt o extensie mică a

zonelor intermediare în
cordonul lateral toracal
şi lombar (T1-L2);

• Conţine corpii celulari

ai neuronilor
preganglionari ai
sistemului nervos
simpatic.

342

Nucleii/Coloanele celulare

• neuronii substanţei cenuşii sunt dispuşi în grupuri celulare (care au aceeași

funcție), dispuse longitudinal, numite coloane/nuclei;

• unii nuclei se întind de-a lungul întregii măduve a spinării, în vreme ce alţii
se găsesc numai la anumite niveluri;

Ex: Nucleul propriu senzorial (are legătură cu impulsurile dureroase provenite

de la nervii spinali) se întinde în toată măduva spinării; nucleul inter-medio-
lateral (are legătură cu cerebelul) se găseşte doar în anumite zone.

343

Laminae

• substanţa cenuşie spinală

poate fi divizată în lamine
(lamele) sau straturi, care
rezultă în urma stratificării
neuronilor similari morfologic;

• furnizează o identificare mai

precisă a ariilor substanţei
cenuşii şi folosesc la descrierea
locaţiilor originilor sau
terminaţiilor căilor funcţionale

• identificăm 10 lamine (6 la
nivelul cornului posterior, 1 în
zona intermediară, 2 în cornul
anterior şi una în jurul canalului
ependimar).

344

Nervii spinali

• Fiecare nerv spinal (cu excepţia primului şi ultimului) este ataşat unei părţi a
măduvei spinării prin două rădăcini posterioare şi 2 rădăcini anterioare – câte una
de fiecare parte;

• în interiorul rădăcinii posterioare se găsesc ganglionii spinali (care conţin grupuri

de neuroni – protoneuronul căilor ascendente);

• Rădăcina anterioară conţine axonii care ajung la musculatura scheletică sau

netedă din zona inervată.

345

 Centrii nervoşi ai măduvei spinării 


(funcţia reflexă)

• La nivelul măduvei se închid circuite complexe care includ:

• Veriga receptoare (receptorii);

• Veriga senzitivă (nervii aferenți);

• Veriga de comandă (centrii nervoși și axonii neuronilor motori);

• Veriga de execuție (musculatura scheletică și netedă);

• Axonii neuronilor din coarnele anterioare ajung la musculatura scheletică, în

vreme ce axonii neuronilor din coarnele laterale ajung la musculatura netedă;

• Unii centri nervoși se găsesc pe toată lungimea MS (ex. pilomotori,

vasomotori), în vreme ce alții sunt bine localizați (ex. vezicospinal,
genitospinal).

346
 Tipuri de reflexe la nivelul MS

• superficiale (produse de stimularea pielii; ex: gâdilatul tălpii produce flexarea

degetelor);

• profunde (ex: reflexul rotulian);

• speciale (au o organizare mai complexă; ex: contracția pupilei la lumină

puternică);

• au o semnificație pentru dezvoltare; ex: reflexul Babinski la copii și adulți

347
 Funcţia de conducere a măduvei spinării

În ansamblul funcționării SN, MS joacă mai curând un rol de legătură.

Printre cele mai importante tracturi la nivelul MS:

• Tracturi aferente: spino-talamic (sensibilitatea tactilă și dureroasă din

piele), spino-bulbar (sensibilitatea proprioceptivă – starea de tensiune din
mușchi), spino-cerebelos (impulsuri legate de starea articulațiilor în timpul
stării de repaus);

• Tracturi eferente: corticospinal sau piramidal (controlează activitatea

mușchilor scheletici), extrapiramidal (mișcări involuntare), tecto-spinală
(comenzi musculare pentru mușchii gâtului).

348
 Aspecte legate de patologia măduvei spinării

• pierderea sensibilităţii (prin lezarea tracturilor sensibilităţii cutanate) – mono sau

bilateral;

• pierderea capacităţii de control al tonusului muscular (prin lezarea nervilor

descendenţi) – mono sau bilateral;

• apariţia unor tumori subdurale;

• apariţia unor tumori medulare;

• secţionarea parţială sau totală a măduvei spinării (consecutiv unui accident/traume

mecanice care a secţionat complet coloana vertebrală);

• tumori vasculare sau inflamaţii ale rădăcinilor nervilor spinali;

349
Consecinţe în plan somatic ale suferinței medulare:

• dureri de diverse tipuri (nevralgică, mialgică);

• pierderea sensibilităţii în anumite zone ale corpului;

• piederea tonusului muscular (incapacitatea de a contracta muşchii în funcţie de necesităţi);

• pareze parţiale (parapareze) sau totale (tetrapareze).

Efecte în plan psihologic ale suferinţei medulare:

• modificări în planul personalităţii;

• dispariţia tonusului afectiv – aplatizarea afectivă, depresie;

• apariţia unor nevroze;

• confuzie şi dezorientare psihică.

350
Clasificarea generală a stărilor produse de
lezările profunde ale SNC

• coma;

• starea vegetativă;

• starea de conștiință minimală;

• sindromul de închidere;

351
• COMA
• pacienții nu deschid ochii (nici spontan, nici provocați), nu răspund la stimuli și nu produc
mișcări intenționate ci, cel mult, mișcări reflexe.

• evaluarea stării de comă se face cu Glasgow Coma Scale (GCS), pe trei scale: deschiderea
ochilor (1. absentă… 4. spontană), funcția motorie (1. absentă …. 6. normală) și
comportamentul verbal (1. absentă …. 5. orientat)

• este diagnosticată starea de comă la scoruri mai mici de 8; la scorul de 3 este diagnosticată
coma profundă.

• STAREA VEGETATIVĂ (VS)

• este identică cu starea de comă, cu o diferență importantă: deschiderea spontană a ochilor
în realizarea ciclului “somn-veghe”;

• starea de conștiență specifică VS: “starea de conștiență redusă”;

• sunt numeroase dispute terminologice legate de VS (vezi Graham-Beaumont, 2007).

• STAREA DE CONȘTIENȚĂ MINIMALĂ (MCS)

• este o stare slab definită în literatură;

• poate fi descrisă ca fiind cel mai mic nivel al unui răspuns inteligent la o stimulare specifică;

• este produsă de lezarea extinsă a scoarței cerebrale.

352
 Sindromul de închidere (Locked-in syndrome)

• este similar, din punct de vedere comportamental, cu starea vegetativă,

dar diferă atât din punctul de vedere al cauzei, cât și al prognosticului;

• pacientul este aproape complet incapabil de a efectua mișcări voluntare/

involuntare (excepție fac anumite reflexe - mișcarea verticală a ochilor);

• cortexul nu este atât de afectat, comparativ cu celelalte stări (poate

funcționa aproape normal), dar este deconectat de corp, ca urmare a unei
lezări masive a MS);

• cu sprijinul echipe de recuperare se poate constitui o cale de comunicare

cu mediul înconjurător (ex. Jean-Dominique Bauby - The Diving Bell and
the Butterfly / Scafandrul și fluturele, 1997 - https://www.youtube.com/
watch?v=DQDNG5_ycmU).

353
Mecanismele neuropsihologice ale Memoriei
Mecanismele neuropsihologice ale Limbajului

354

 Prezentare generală
• Memoria este o funcție psihică care permite nu doar memorarea și reamintirea
informațiilor, ci și reconstruirea acestora în jurul unei “idei centrale”/“gist”;

• Ex: într-un experiment (Schacter & Addis, 2007) subiecții au avut de memorat o
listă de cuvinte: obosit, pat, treaz, odihnă, vis, noapte, pătură, doză, somn, sforăit,
căscat și somnoros; la reactualizare, majoritatea au adăugat cuvinte din aceeași
categorie - ex. saltea, dormitor - într-o cantitate mai mare chiar decât persoanele
cu afectare a memoriei;

• Sunt numeroase teorii privind memoria: ex. Teoria sistemelor mnezice (Tulving & Schacter,
1994, reluată Ferbințeanu, 2018), care arată că nu avem o singură memorie, ci mai multe
sisteme, cu localizare, organizare și funcție distincte;

• O clasificare a tipurilor de memorie ar include cel puțin două tipuri de memorie:

• Memorie de lungă durată:

• explicită - episodice / semantice

• implicită / inconștientă

• Memorie de scurtă durată / tranzitorie / memorie de lucru

355
 Teorii ale uitării
• Teoria eșecului reactualizării (Tulving, 1974) - chiar dacă informația nu este în realitate pierdută,
nu o putem accesa într-un anumit moment (ex. atunci când știm un cuvânt dar “stă pe vârful
limbii”; explicație: indicii de reactualizare sunt eronați, timp insuficient pentru reactualizare, sunt
alți factori implicați - emoții puternice - etc;

• Teoria “trace decay” (prima variantă a teoriei - Thorndike, 1914) - amintirile se șterg treptat,
dacă nu sunt accesate periodic; schimbările la nivel neurochimic (“urme ale memoriei”) se
produc atunci când memorăm informație nouă; reactualizarea înseamnă regăsirea acelor urme /
modificări chimice; cu cât refacerea urmelor este mai frecventă, cu atât sunt șanse mai mari să
se se ajungă la informația memorată;

• Teoria interferenței (prima variantă a teoriei - Bergstrom, 1892) - reactualizarea unei informații
poate fi întreruptă de informație nouă sau de o informație mai veche; interferența poate fi
proactivă sau retroactivă;

• Teoria consolidării (prima variantă a teoriei - Muller & Pilzecker, 1900) - procesul consolidării
memoriei este unul fiziologic și se termină atunci când amintirea este suficient de stabilă încât să
reziste uitării;

• Teoria înlocuirii / “displacement” (este relevantă pentru memoria de scurtă durată) - memoria
de scurtă durată are o capacitate limitată de a reține informații (maxim 7 itemi de memorie într-un
anumit interval de timp); ceea ce depășește acest număr nu va fi reținut / va fi eliminat din
memoria de scurtă durată;
356
Mecanisme cerebrale implicate în memorie

• Memoria este legată în principal de activitatea lobilor temporali, sunt

însă implicate multe alte arii (corticale și subcorticale);

• *lobii temporali sunt implicați și în procesarea informațiilor auditive și a

limbajului.

• hipocampul - implicat în formarea de amintiri noi privind viața

personală (memorie episodică/autobiografică);

• stocarea informațiilor - depinde de tipul de informație -

semantică, personală, procedurală sau senzorială;

• este de tip holografic (informația este stocată în mai multe “copii”;

• astrocitele - efrina B1 - mecanism de înlăturare a sinapselor nedorite

(implicat în producerea uitării active).

357
 Lezările unilaterale ale lobilor temporali
• Lezarea dreaptă: afectează învățarea spațială (sarcina labirintului);

• Lezarea stângă (mai ales a hipocampului): afectează reactualizarea silabelor fără sens și a
numerelor cu multe cifre;

• Loboctomia temporală anterioară:

• procedură neurochirurgicală realizată în cazul unor tipuri de epilepsii, prin care

se extirpă focarul epileptogen al epilepsiei, aflat în lobul temporal anterior;

• studiul acestor pacienți arată modul în care funcționează anumite mecanisme

mnezice;

• Tehnica Wada:

• = amital sodic intracarotid;

• realizată când nu se poate face loboctomie sau când vrem să știm care este
zona din creier care se ocupă de limbaj (la pacienți);

• https://www.youtube.com/watch?v=sBbilBZ46Eg

358
Lezarea bilaterală a lobilor temporali

• Cazul HM (lezare bilaterală):

• în 1953 a fost supus unei intervenții de extirpare bilaterală a părții meziale a lobilor temporali,
împreună cu părți din amigdală, hipocamp, uncus, pentru a diminua severitatea unei epilepsii;

• Consecința: severitatea epilepsiei s-a diminuat mult dar a apărut amnezia anterogradă (nu-și
putea aminti nimic din ceea ce se întâmplase după operație, amintirile mai vechi fiind
conservate foarte bine); creșterea nivelului de inteligență cu 13 puncte QI (prin scăderea
medicației antiepileptice?); memoria spațială era conservată dar nu reușea să rețină rutina
zilnică și numele asistentei medicale; nivel de atenție normal; MSD conservat dar MLD
profund afectat; foarte bun nivel al învățării motorii și al învățării în general, fără a fi capabil să
localizeze în timp când anume învățase informația.

• film : https://www.youtube.com/watch?v=Y0Od5DrdPA4

• Brenda Milner: https://www.youtube.com/watch?v=JliczINA__Y

Lezarea bilaterală a lobilor temporali - cont.

• Cazul NA (Parkin, 2003):

• = un alt exemplu de amnezie anterogradă: o bucată de sârmă a intrat prin nasul

pacientului, a spart osul și a penetrat creierul (accident);

• Zonele afectate: talamusul drept, nucleul dorso-medial (parțial), corpii mamilari și

lobii temporali;

• Consecința: amnezie anterogradă, cu un nivel mic de amnezie retrogradă (până la

cu doi ani înaintea accidentului);

• Psihologic: nivel limitat al amintirilor pentru evenimente publice petrecute după

accident; capacitate de învățare normală (faza inițială), cu pierderea totală a
informațiilor în 40 de minute;

• Cazul Phineas Gage 1848, distrugerea lobului frontal stâng

360
Lezarea bilaterală a lobilor temporali - cont.

• Cazul CW (muzician):

• CW a contactat o infecție cu virusul simplu encefalitic,

ceea ce a afectat lobii temporali (zona medială),
hipocampul, talamusul (fără afectarea corpilor
mamilari);

• Consecințe: amnezie anterogradă și retrogradă,

confabulații, afectare a memoriei semantice, relativ
bună conservare a memoriei de dinainte de boală.

361
Lezarea bilaterală a lobilor temporali - cont.

• Psihoza / Boala Korsakoff:

• este un alt tip de amnezie anterogradă (severă), produsă de alcoolism cronic, infecții,
encefalopatia difuză Wernicke* (sindromul Wernicke - Korsakoff);

• demonstrează că și alte structuri cerebrale intervin în amnezie (amigdala, talamusul,

corpii mamilari);

• pacienții nu pot avea învățare spațială, a evenimentelor și a fețelor; confabulează; pot

demonstra totuși un nivel de învățare (ex. Gollin Incomplete Figures);

• explicație potențială (model): pacienții pot encoda informații, dar nu le pot reactualiza /
există o eroare, produsă de interferențe, la encodare, ceea ce face ca informația să fie
stocată prost;

• film: https://www.youtube.com/watch?v=UbSlLtsJfUY

• https://www.youtube.com/watch?v=EO01O2rmXJI

362
 Concluzii

• Hipocampul, arrile asociate ale cortexului medial

temporal, unele structuri limbice, talamusul anterior sunt
structurile importante în encodarea și reactualizarea
informațiilor pe termen lung;

• Afectarea lobilor temporali poate produce schimbări de

personalitate, în comportamentul sexual și trăiri personale
anormale.

363
MECANISME NEUROPSIHOLOGICE ALE LIMBAJULUI

364
 Ce este limbajul?
• = utilizarea unei combinații de sunete pentru a comunica;

• = include și ideea că în spatele utilizării acestor sunete există reguli

(asumate de toți vorbitorii) care conduc la realizarea unei comunicări
inteligibile între oameni;

• … Nu există o definiție unanimă a limbajului - acest fapt produce diferențe

de opinie legate de modul în care creierul produce limbaj;

• Componentele limbajului (vorbire / auzire):

Fonemele Unități de sunet care, prin concatenare, produc morfeme

Mo rf em e le Cele mai mici unități cu sens ale unui cuvânt care, prin combinare, produc un cuvânt
Ansamblul de cuvinte dintr-o limbă, descrise morfologic și sintactic, nu prin prisma
Lexiconul
legăturilor conceptuale dintre acestea
Combinațiile admisibile de cuvinte, din punct de vedere gramatical, organizate în
S in ta xa
propoziții și fraze
S em a nt ic a Înțelesul fiecărei unități din lexicon
P ro zo dia Tonul vocii - cu impact asupra înțelesului cuvintelor, propozițiilor și frazelor
Discursul Organizarea mai multor fraze într-un text / într-o povestire

365
Localizarea cerebrală a funcției limbajului
- arii anatomice asociate cu limbajul -

• Aria Broca (ariile 44 și 45) - producerea vorbirii;

• Aria Wernicke - înțelegerea vorbirii;

• Girusul temporal superior - anterior și posterior (aSTP și

pSTP) - implicat în discriminări fine ale sunetelor;

• Aria premotorie ventrală 6 - mișcările faciale;

366

 Conexiuni neuronale între

zonele limbajului
• I. Modelul Wernicke-Geschwind
(’60):

• Este bazat în întregime pe date

obținute de la pacienți cu leziuni;

• Înțelegerea (1) cuvintelor este

extrasă în aria Wernicke,

• … informația trece prin fasciculul

arcuat (2) în aria Broca (3)

• … și în aria Broca (3) este

transformat în vorbire.
367
 Conexiunile
neuronale între
zonele limbajului (2)

• II. Modelul Fedorenko - Thompson-Schill (2014):

• O rețea a limbajului ar putea include o zonă centrală, specializată funcțional, precum și zone de periferie cu funcții mai
generale (zone cerebrale care se activează în același timp cu zona centrală dar se activează și separat, funcție de sarcini);

• Cortexurile frontale și temporale sunt conectate între ele prin perechi de fibre dorsale (sus) și ventrale (jos) care joacă rolul
de căi ale limbajului și funcționează în ambele sensuri (sunt bidirecționale);

• Informația vizuală este condusă prin căile vizuale ventrale și dorsale și contribuie la producerea citirii;

• Informația de tip “cutanat” este preluată de căile ventrale și dorsale, și contribuie la limbajul Braille;

• Căile dorsale transformă informația auditivă în reprezentare motorie (articularea sunetelor în aparatul fono-articulator);

• Căile ventrale transformă informația auditivă (sunetele) în înțeles (informație semantică) (Poeppel et al., 2012);

• Informația din căile dorsale este de tip “bottom-up” - pornește de la sunetele recepționate de către cortexul temporal,
care sunt apoi trimise în cortexul frontal pentru a fi “articulate”; nu se face analiza înțelesului (meaning);

• Informația din căile ventrale este de tip “top-down” - cuvintelor / propozițiilor li se atribuie înțeles din lexiconul intern;

• Ambele căi sunt implicate în sintaxă: calea dorsală analizează structura de sunete/asocieri de sunete, calea ventrală
extrage înțelesul din organizarea cuvintelor în frază;

• Ambele căi sunt implicate în acele părți ale memoriei de scurtă și de lungă durată legate de limbaj (semantică, fonetică
etc).

368
Reprezentarea vorbirii în EC
• procesarea limbajului este lateralizată încă de la nivel
receptor:

• urechea dreaptă pare a avea un rol mai important în

perceperea vorbirii - ca urmare a specializării EC
stângi în procesarea informației lingvistice;

• urechea stângă pare a fi specializată în percepția

sunetelor care nu țin de vorbire;

• (sunetele non-lingvistice pot fi bine recepționate și de către

urechea dreaptă)

369
 Rolul EC stângi

• EC stângă dispune de două mecanisme de procesare a

stimulilor auditivi:

• unul acustic - prin acțiunea acestuia, stimulul este

analizat din perspectiva frecvenței de semnal,
amplitudinii, modificarea parametrilor în timp;

• unul fonetic - parametrii de mai sus se combină pentru

obține o descriere lingvistică organizată a stimulilor.

370
 Rolul EC stângi (ctd.)

• Teoria motorie (Fridriksson et. al., 2008): percepția vorbirii

este mediată prin mecanismele de producere a vorbirii (=
lobii frontal și parietal stângi sunt implicați nu numai în
producerea limbajului, ci și în realizarea percepției, în
cadrul unei rețele extinse de analiză a limbajului);

• Dispune de procesoare de segmentare care “desfac”

fluxul vorbirii în elemente fonetice, identifică sunetele
complexe și ajustează diferențele în vorbire.

371
 Rolul EC stângi (ctd.)
• Cercetarea cu EEG sugerează că ar putea exista căi
alternative de procesare a sunetelor, în EC dreaptă (Molfese,
1980; Segalowitz & Cohen, 1989): EC dreaptă a “achiziționat”
mai rapid decât EC stângă distincția dintre voci;

• Ambele emisfere sunt implicate în procesarea vorbirii;

diferența este că fiecare dintre ele este specializată în altceva:
EC stângă contribuie mai ales la articularea sunetelor, iar EC
dreaptă la discriminarea vocilor;

• Concluzie: o sarcină lingvistică se realizează în mai multe

etape și implică o EC sau alta, funcție de specificul etapei.

372
Înțelegerea cuvintelor scrise
• Modelele care explică citirea sunt bazate, în general, pe o structură
triunghiulară;

• Structura triunghiulară se bazează pe faptul că citirea integrează

simultan informații despre modul de scriere, pronunție și înțeles;

• Un model neuropsihologic al înțelegerii cuvintelor scrise (Peleg &

Eviatar, 2012) susține că reprezentările fonologice, ortografice și
semantice interacționează între ele diferit, funcție de emisfera în care
sunt localizate: în EC stângă sunt complet interactive, în vreme ce în EC
dreaptă ele nu interacționează între ele;

• Modelul este “zgârcit” (o singură diferență de arhitectură explică

asimetriile cerebrale), general (este testat pe mai multe limbi) și dinamic
(explică dinamica și complexitatea dezvoltării inter-emisferice);

373
EC stângă și EC dreaptă
(Peleg & Eviatar, 2012)

SEMANTI SEMANTI
CĂ CĂ

ORTOGR FONOLO ORTOGR FONOLO

AFIE GIE AFIE GIE

374

 Concluzii privind
neuropsihologia limbajului

• Numeroase zone din EC stângă, dar și din cea dreaptă, sunt

implicate în producerea limbajului;

• Lobul frontal stâng este implicat în producerea limbajului, în

vreme ce lobii temporali sunt implicați în înțelegerea limbajului;

• Mecanismele de înțelegere și producere a limbajului “leagă” mai

multe zone, care acționează în tandem și contribuie la realizarea
diverselor funcții lingvistice;

375