Modificarile organismului corelate cu

varsta

Grecu Gabriel
Cls a III-a C (D)

Îmbătrânirea poate fi definită ca un proces fiziologic alcătuit dintr-un ansamblu de

modificări fiziologice durabile care survin după perioada maturității, excluzând
modificările induse de boli. Îmbătrânirea are caracteristica de a fi progresivă, universală,
inevitabilă și ireversibilă, deși, în prezent, este considerată flexibilă în anumite aspecte
dacă se respectă un stil de viață activ și echilibrat.

Vârsta minimă a bătrâneții este de 65 ani, în timp ce vârsta maximă nu poate fi stabilită, ea
reprezentând vârsta celui mai longeviv om de pe pământ, în fiecare moment. Clasificarea
persoanelor în vârstă distinge:

• între 65 (60) - 75 de ani, trecerea spre bătrânețe, sau perioada de vârstnic tânăr;
• între 75 - 85 (90) de ani, perioada de vârstnic adult;
• peste 85 (90) de ani, vârstnic bătrân sau perioada de longeviv.

Știința proceselor biologice, psihologice și sociologice care se asociază cu îmbătrânirea și

care intervin la nivelul tuturor aparatelor și sistemelor organismului, poartă numele de
gerontologie. Specialitatea medicală care cercetează aspectele patologice ale
îmbătrânirii se numește geriatrie, o medicină internă a vârstei înaintate, care integrează
și aspectele psihice, funcționale și sociale, în îngrijirea acută și cronică, preventivă, de
recuperare și terminală a pacienților geriatrici.

Creșterea numărului populației vârstnice este legată, în mare parte, de creșterea

speranței de viață în ultimele 4 decade, cu aproximativ 2 ani/decadă sau 4-5 ore/zi. În
2010, aproape 8% din populația lumii avea peste 65 de ani, așteptându-se dublarea
acestui procent în 2050. Acest trend este mai evident la subpopulația persoanelor de
peste 80 ani, preconizată să depășească mai mult de dublul valorii în 2050, față de 2010
(4,1% de la 1,6%).

Efectuarea regulată de activități fizice la persoanele vârstnice – cea mai sedentară

categorie de vârstă – este asociată cu rezultate pozitive pe când inactivitatea fizică a fost
corelată cu mortalitatea de toate cauzele, declinul funcțional și creșterea riscului de a
dezvolta boli cronice precum boala coronariană, hipertensiune arterială, accidentul
vascular cerebral, sindromul metabolic, diabetul zaharat de tip 2, cancerul de sân și colon,
tulburările cognitive, depresia, căderile, obezitatea, osteoporoza și sarcopenia.

Activitatea fizică este definită ca orice mișcare a corpului produsă de mușchii scheletici
care necesită consum de energie, iar exercițiul fizic reprezintă o formă de activitate fizică
planificată și structurată, cu obiectivul de a crește sau de a menține condiția fizică. Dintre
activitățile aerobice frecvent recomandate pacienților vârstnici se numără mersul,
pedalatul la bicicleta staționară, mersul pe bandă, dansul și înotul.

Unele țări precum SUA, Canada, Regatul Unit al Marii Britanii și Australia au dezvoltat
ghiduri naționale de activitate fizică pentru adulții de peste 65 ani, care subliniază
importanța recomandării activității fizice la aceste persoane și beneficiile obținute. Aceste
ghiduri, bazate pe dovezi științifice actuale, recomandă ca adulții vârstnici ar trebui să
acumuleze 2,5 ore de activitate fizică de intensitate moderată pe săptămână, în
perioade a câte 10 minute.

Îmbătrânirea și modificările de compoziție corporală

Procesul de îmbătrânire al organismului induce modificări ale compoziției corporale

(masa musculară + masa viscerală, masa osoasă, masa adipoasă), care predispun la
creșterea fragilității. O dată cu înaintarea în vârstă, masa musculară este cea mai afectată
de diminuarea activității fizice, de limitare a aportului alimentar și de schimbările
hormonale și neurodegenerative. Masa viscerală, care înglobează toate organele vitale, nu
are tendința de a se modifica cu vârsta. Se estimează că în intervalul 20 ani – 80 ani, o
persoană pierde echivalentul a 45% din masa musculară iar, în opoziție, câștigă masă
adipoasă, evoluând chiar către așa-numita obezitate sarcopenică.

Îmbătrânirea și forța musculară

Forța musculară atinge punctul culminant între vârstele de 20 ani și 30 ani, rămâne
stabilă timp de 10-20 ani după care scade cu cate 12-15% la fiecare 10 ani. Diminuarea
forței musculare la persoanele vârstnice este secundară micșorării masei musculare,
fenomen denumit sarcopenie. Mecanismul pierderii de masă musculară poate fi explicat
prin dispariția proteinelor contractile (diminuarea fibrelor musculare) și prin modificarea
proprietăților de contracție. Scăderea forței musculare la nivelul membrelor inferioare
este asociată cu limitarea mobilității și creșterea riscului de căderi și fracturi osoase.
Conform unor dovezi provenite dintr-un studiu Framingham, aproximativ 65% dintre
femeile cu vârste cuprinse între 75 și 84 ani sunt incapabile să ridice o greutate de 4,5 kg
sau să întreprindă treburi casnice uzuale.

O altă modificare de compoziție corporală care intervine la vârstnici este diminuarea

masei și densității osoase. Acest fenomen rezultă din dezechilibrul între resorbția
osoasă și formarea osoasă nouă care se produce în timpul proceselor de remodelare
osoasă și care reprezintă cauza directă a fracturilor pe osteoporoză.

Tipuri de exerciții fizice pentru persoanele în vârstă

Exercițiile cardio-respiratorii, fie aerobice sau de rezistență, cresc frecvența cardiacă și

respiratorie, necesitând aprovizionarea constantă în oxigen pentru a susține efortul (de
exemplu jogging-ul, înotul, pedalarea). Aceste tipuri de exerciții ameliorează funcția
cardio-vasculară și respiratorie fiind capabile de a încetini instalarea anumitor boli
cronice. Este ideal de a realiza aceste activități cel puțin 30 minute zilnic, și de a crește
volumul de muncă pentru menținerea intensității relative a exercițiului la un nivel care să
permită ameliorarea și păstrarea beneficiilor asociate acestuia. De exemplu, pentru
creșterea masei musculare, trebuie să se efectueze un efort fizic prin ridicarea repetată a
unei greutăți egale cu 60% din valoarea greutății care poate fi ridicată fără repetare. La
persoanele vârstnice, se recomandă practicarea exercițiilor de rezistență de cel puțin 2 ori
pe săptămână. Menținerea unei forțe musculare bune reduce prevalența limitărilor
funcționale, reprezentând, totodată, singura metodă de stopare și restaurare a
sarcopeniei.

Alte exerciții de interes pentru persoanele geriatrice sunt exercițiile de balans/echilibru

care ajută în prevenția căderilor, cele de stretching care mențin flexibilitatea și
mobilitatea corpului, în special, a membrelor.

Efectele activității fizice asupra persoanelor în vârstă

Exercițiul fizic modulează direct fiziopatologia și diminua mortalitatea precoce prin

accident cerebrovascular, hipertensiune arterială, boală coronariană, diabet și anumite
tipuri de cancer. Totodată, el contribuie la controlul valorilor glicemice (prin ameliorarea
sensibilității la insulină, până la 48 h după efortul fizic), previn obezitatea, reduc depresia
și anxietatea, mențin mobilitatea și funcționalitatea articulațiilor (de exemplu la pacienții
cu artrită), ameliorează durerea. În plus, crește calitatea vieții prin facilitarea socializării
între persoane și îmbunătățește performanța la nivel cognitiv (de exemplu la pacienții cu
maladie Alzheimer), stima de sine și igiena mentală.

În rândul persoanelor vârstnice, exercițiile fizice trebuie să fie individualizate pentru 3

categorii:

• persoane cu stare bună de sănătate, în formă;

• persoane cu capacități fizice limitate, cu patologii cronice dar independente;
• persoane cu capacități fizice limitate și dependente de asistență.

La prima categorie, activitatea fizică moderată, aerobică sau de rezistență (de exemplu,
dozată în ședințe de 30 minute/zi, 5 zile/săptămână) aduce beneficii importante asupra
parametrilor cardiovasculari, musculo-scheletali și metabolici. Pentru a doua categorie,
cea a persoanelor vârstnice cu boli cronice stabile (de exemplu, persoanele diabetice tip
2), opinia medicală este esențială pentru determinarea precauțiilor particulare de luat în
calcul, în legătură cu activitățile fizice sigure de efectuat. Iar pentru ultimul grup, referitor
la vârstnicii care suferă de comorbidități sau afecțiuni cronice severe, garanția unui
program sigur și eficace de activitate fizică poate fi stabilită doar în cadrul unei echipe
formată din medicii curanți și kinetoterapeuți.

În concluzie, exercițiile fizice sunt net benefice pentru persoanele vârstnice, fie aflate
în plină sănătate, fie fragile. Acestea trebuie să fie personalizate ținând cont de
preferințele individului, condiția medicală, aspectele sociale și psihologice. Regularizarea
activității fizice le poate permite să rămână independenți și să aibă o bună calitate a vieții,
perioade cât mai îndelungate.