Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SCOPURILE ACTIVITĂȚII:
Dezvoltarea capacității de înțelegere și exprimare a propriilor emoții
valorificând creații literare (povestea terapeutică) și artistico-plastice și aplicarea cunoștințelor în
diferite contexte de lucru;
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Activități de dezvoltare personală:
• Să recunoască caracteristicile animalelor din pădure în anotimpul iarna, analizarea
emoțiilor din povestea prezentată, dezvoltate prin activități creative, prin
experimente, și activități științifice și de logică.
STRATEGII DIDACTICE:
• Sistemul metodologic: explicația, demonstrația, conversația,dialogul, expunerea,
joc didactic;
• Sistemul resurselor curriculare: calendarul naturii, bicarbonat, amidon, apă,
făină de grâu, făină de porumb, boabe de piper, farfurii, jetoane cu emoții, jetoane cu animale
sălbatice, planșă cu umbrele animalelor sălbatice, imagini cu veverițe, elemente de decor (brazi
artificiali, trunchiuri de copac, scorbură, zid de gheață, veverițe de pluș) siluetele personajelor,
imagini care descriu emoții, cub cu imagini, acuarele, pensule, lingurițe, nuci, alune, laptop,
telefon.
ACTIVITĂȚI DE ÎNVĂȚARE
Conversația
2.Explicarea și demonstrarea
modului de lucru
Se explică și se demonstrează Explicarea
copiilor modalitatea de realizare a
lucrării plastice prin
tehnica picturii. Pentru fiecare
personaj se explică modalitatea în
care se redă emoția trăită.
ANEXE:
Anexa 1: ,,Aventura unor veverițe”
„Veverițele Mașa, Dașa și Sașa trăiau odinioară în Marile Păduri, împărțind toate trei o
locuință în scorbura unui copac bâtrân. În fiecare toamnă, blănițele lor deveneau tot mai dese,
codițele lor tot mai stufoase și atunci ele știau că a venit momentul să pornească prin Marile
Păduri, ca să strângă alune și alte provizii, pentru a avea ce să mânânce în timpul iernii grele.
Pentru că în căsuța lor nu era loc suficient ca să le încapă toate proviziile, ascundeau o mare
parte dintre ele, de cealaltă parte a pajiștii, în scorbura unui copac. Scorbura părea pustie și
nelocuită, așa că au crezut că va fi un depozit excelent pentru proviziile adunate. Într-o zi
friguroasă de iarnă, lumina palidă a soarelui s-a strecurat în cămăruța lor și Mașa, Dașa și Sașa s-
au trezit flămânde. S-au dezmeticit și din căminul lor cald au ieșit în frigul necruțător al
dimineții. -„Mi-e atât de foame că aș mânca un copac întreg plin de alune!”, spuse Mașa
pleoscăind. -„Mie mi-e atât de foame încât aș mânca un cal!”, spuse și Dașa, țopăind ici colo.”
Sașa, fiind o veveriță mai puțin visătoare, le spuse prietenelor ei: „Nu vorbiți prostii! Noi
veverițele nu mâncăm niciodată cai, pentru că noi mâncăm doar mâncare sănătoasă. Și nu vom
mânca nimic dacă stăm aici gândindu-ne la ce am putea mânca. Haideți să ne mișcăm!” Cele trei
veverițe porniră de-a lungul pajiștii înzăpezite, înspre copacul lor cu hrană. Și cum mergeau ele
prin zăpadă, pe la jumătatea drumului se opriră îngrijorate de o priveliște teribilă. Niciodată nu
mai văzuseră ceva atât de uriaș, de groaznic și amenințător.
Cele trei veverițe și-au dat seama că drumul lor era blocat de cel mai mare perete de
zăpadă pe care l-au văzut vreodată. Părea că ajunge până la cer. Problema era că partea cealaltă a
zidului, părea de neatens.
Mașa s-a înfuriat foarte tare. Ea se gândea: „-Nu suport ca zidul acesta să fie în fața
ochilor mei! Nu ar trebui să se afle aici și nici nu a fost aici înainte. Nu suport să nu obțin ceea ce
îmi doresc! Trebuie să ajung la alunele acelea! Oricine a pus zidul acesta aici, trebuie să fie
distrus! În timp ce Mașa gândea astfel, se tot învârtea în cerc până a amețit. Apoi, a început să
lovească în peretele de gheață cu lăbuțele și cu capul, provocându-și o durere puternică de cap.
Dașa, s-a supărat teribil văzând zidul de Expunerea Demonstrația Povestirea Explicația
Demonstrația Expunerea Povestirea gheață în fața ei. A început să se se vaite: -„Este groaznic și
oribil că peretele acesta a apărut aici! E cea mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla!
Nu o să mai ajung niciodată la alunele acelea! Probabil, de fapt, că nu o să mai ajung să mănânc
niciodată! Peretele acela va rămâne aici o dată pentru totdeauna, iar eu voi muri de foame.
Numai eu sunt devină pentru asta! Ce prostie din partea mea să ascund alunele de cealaltă parte a
pajiștii! Dașa era atât de supărată pe ea însăși, încât s-a așezat în fața zidului plângând și
smiorcăindu-se. -Nu sunt bună de nimic! Chiar nu sunt bună de nimic!
Când a văzut peretele uriaș de zăpadă, Sașa nu s-a înfuriat ca și Mașa, dar nici nu sa plâns
ca și Dașa. Ea început să –și spună: -Hm! Un perete?! Ce ciudat!Mi-ar plăcea să nu fie aici,
pentru că îmi e foame și aș vrea să mănânc niște alune! Dar, la urma urmei, peretele e deja aici și
nu văd de ce nu ar trebui să fie aici, doar pentru că mie nu îmi place. Însă, bosumflându-mă,
peretele nu va dispărea, ci cred că lucrurile ar deveni și mai rele. Astfel, Sașa a decis să se
comporte diferit Demonstrația Explicația Expunerea Demonstrația Povestirea față de prietenele
ei. Ea a acceptat că peretele e acolo și că nu e vina nimănui pentru asta. Nu s-a încăpățânat în
dorința de a-l face să dispară, dar nici nu a făcut din prezența lui, ceva groaznic. Prin urmare nu
sa ales nici cu dureri de la loviturile în zid, cum a procedat Mașa, dar nici cu lăbuțele înghețate
de la statul în zăpadă ca și Dașa. Sașa a început să se gândească la un plan, pentru a putea ajunge
la alune.
„Spre deosebire de Mașa care s-a înfuriat, sau de Dașa care s-a întristat foarte tare, Sașa a
decis că furia sau tristețea nu ar schimba situația, ci ar face-o să fie și mai rea. Așa că a început
să se gândească la o soluție ca să poată ajunge la alune.”