GRUPURILE DE CONSILIERE.

ETAPELE DE DEZVOLTARE A GRUPULUI

[Acest material a fost tradus și adaptat după Zastrow, C.H (2019). Social Work with Groups. A
Comprehensive Worktext. Stamford: Cengage Learning, capitolul 12: Grupurile de tartare a unei
probleme, pp. 363-399.]

Prescurtări: GC = grup de consiliere; MG = membrii grupului; AS = asistentul social; L = liderul

grupului; C = client/ clienți.

OBIECTIVE DE ÎNVĂȚARE

OI 1: Să înțeleagă ce presupune pe scurt pregătirea pentru GC;

OI 2: Să cunoască etapele dezvoltării grupului, după Garland, Jones și Kolodny
O3: Să înțeleagă factorii terapeutici ai grupurilor de consiliere

OI 1: Să înțeleagă ce presupune pe scurt pregătirea pentru GC

ÎNCEPEREA, CONDUCEREA ȘI ÎNCHEIEREA GRUPURILOR DE CONSILIERE

Consilierea persoanelor cu probleme personale nu este nici un demers magic, nici unul mistic.
Deși training-ul și experiența în consiliere sunt benefice, fiecare persoană deține un potențial de a-
l ajuta pe celălalt prin ascultare activă și discuția despre dificultățile cu care acesta se confruntă.
Asta nu înseamnă că oricine va avea succes practicând consilierea. Profesiile care acordă ajutor
(de pildă, asistenții sociali, psihiatrii, psihologii și consilierii de orientare) sunt înzestrate cu un
potențial mai ridicat de a oferi o consiliere de succes, în principal pentru că au beneficiat de o
pregătire extensivă în domeniul consilierii. Însă trebuie reținut faptul că nu gradul de certificare
sau numărul de diplome obținute, ci nivelul de competență dobândit și capacitatea empatică
reprezintă cheia unei consilieri eficiente.

PREGĂTIREA AS PENTRU A CONDUCE UN GC

Pentru conducerea grupurilor de consiliere (GC) este nevoie de o pregătire temeinică. Liderul
trebuie să dețină un training consistent în următoarele privințe:
a) evaluarea comportamentului uman și a problemelor oamenilor;
b) o abordare asupra intervențiilor terapeutice cuprinzătoare, incluzând terapia realității,
terapia comportamentului, terapia rațională, intervenția feministă;
c) tehnici de intervenție terapeutică specifice, cum ar fi: training-ul asertivității și tehnici de
relaxare.
d) tehnici de intervievare și consiliere;
e) principiile dinamicii de grup, cum ar fi coeziunea, rolurile de sarcină, rolurile socio-
emoționale (de menținere/ mentenanță), efectele stilurilor de leadership autoritar versus
democratic.
Pentru orice GC, liderul trebuie, de asemenea, să studieze literatura de specialitate
referitoare la: cauzele problemelor pe care le experimentează MG; cele mai eficiente strategii și
programe de intervenție în cazul problemelor respective, prognoza asupra unor schimbări pozitive
și așteptările privind durata de timp necesară aplicării unor strategii de intervenție pentru a produce
schimbări pozitive.
Când un AS dorește să conducă un GC, pregătirea minuțioasă este cheia unei experiențe
de grup de succes pentru MG, incluzând și liderul. Chiar și liderii cu multă experiență trebuie să
se pregătească cu mare meticulozitate pentru fiecare grup și pentru fiecare întâlnire din cadrul
fiecărui grup.

1
OI 2: Să cunoască etapele dezvoltării grupului, după Garland, Jones și Kolodny

Garland James, Jones Hubert și Kolondny Ralph (1965) au dezvoltat un model de analiză a
grupurilor de asistenţă socială în cinci etape. Modelul oferă repere şi clarificări privind iniţierea şi
dezvoltarea grupurilor, fiind prezentate situaţiile problematice tipice. Modelul este aplicabil în mod
special grupurilor de socializare, terapeutice şi de întâlnire, dar într-o accepţiune mai largă, este
aplicabil şi grupurilor de autoajutorare, de rezolvare de probleme, de luare a deciziilor, grupurilor
educative ca şi celor recreative (Gal, note de curs).

ETAPELE DEZVOLTĂRII GRUPULUI

Liderul trebuie să fie conștient că GC parcurg mai multe etape/ faze/ stadii de dezvoltare. Un model
util pentru înțelegerea etapelor de dezvoltare este cel oferit de Garland, Jones și Kolodny. Aceste
stadii sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează.
Conceptul central al modelului este acela de „apropiere” şi corelativul său „distanţarea”:
cât de mult permit membrii grupului apropierea emoţională unii în raport cu alţii. Tema apropierii
este reflectată în fiecare din cele cinci etape ale evoluţiei grupului (Gal, note de curs).
În prima etapă, preafilierea, MG sunt ambivalenți în ceea ce privește participarea la grup.
Interacțiunile sunt rezervate (Zastrow, 2019). Există o doză de suspiciune și majoritatea
comportamentelor sunt mai degrabă de tatonare decât de abordare directă. Ambivalența se explică
prin aceea că situația de grup este un element de noutate (Noutatea uneori sperie!), iar membrii
grupului oscilează între tendința de autoprotecție și dorința de a beneficia de pe urma
interacțiunilor de grup. Ei încearcă să se protejeze pentru a nu fi răniți sau pentru a evita să se
profite de ei, prin menținerea unei anumite distanțe față de ceilalți MG și prin încercarea de a obține
tot ceea ce se poate de la grup, fără să riște. MG intuiesc faptul că dezvăluirea sinelui poate atrage
noi întrebări, că pot fi atinse zone dureroase sau frustrări. Pe de altă parte, grupul are și o putere
de atracție/ seducție, prin aceea că poate oferi un mediu favorabil pentru afirmarea de sine
(împărtășirea unor experiențe pozitive) (Gal, note de curs). În această primă etapă, sarcina liderului
este de a asigura creșterea atractivității grupului prin: (i) menținerea distanței convenabile fiecărui
MG, fără să forțeze nota, fără a insista, acceptând sau făcând suportabile tăcerile; ii) construirea
cu blândețe a climatului de încredere în cadrul grupului prin manifestarea acceptanţei; iii)
facilitarea explorării mediului fizic și a climatului psihic; iv) inițierea unor activități comune,
ocupându-se în același timp de structura grupului (asumarea de responsabilități, timpul de lucru
etc.) (Gal, note de curs); v) apelând la acei membri care se oferă să spargă gheața; vi) indicând cu
sensibilitate posibilele beneficii ale continuării participării la grup (Zastrow, 2019). Această primă
etapă se încheie în mod gradual, atunci când MG se simt în siguranță și dobândesc o stare de
confort psihic în grup, teama de a se angaja emoțional dispare, pentru că tentativele anterioare de
a se angaja emoţional au fost răsplătite prin acceptanţă. Cu alte cuvinte, MG realizează că
potențialele recompensele care decurg din participarea la grup justifică tentativele lor de a se angaja
emoțional (Gal, note de curs; Zastrow, 2019, pp. 18, 376).
Odată ce climatul de grup permite MG să se simtă în siguranță, își fac apariția caracteristici
specifice grupului care indică intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare, cea de putere și control (se
mai numește și criza de creștere). În această etapă, se manifestă pattern-uri de comunicare și
comportament, precum: i) se formează alianțe în grup și apar subgrupurile; ii) MG își asumă noi
roluri și responsabilități; iii) se schimbă normele inițiale, regulile și metodele de realizare a
sarcinilor în grup, fiind propuse și stabilite altele, noi (Gal, note de curs); iv) MG adresează în mod
deschis din ce în ce mai multe întrebări și de mai mare profunzime. Începe să se dezvolte o „luptă”
prin care fiecare membru încearcă să obțină un control mai mare asupra recompenselor pe care
urmează să le primească de la grup (Zastrow, 2019). Astfel, fiecare MG va afla care îi este poziția
și rolul în grup (status-rol). Acest „loc” nu este preluat, ci este cucerit. El oferă o „autoprotecţie”,

2
iar MG, fiecare în parte, doresc să primească din partea liderului şi a participanţilor o „răsplată”
prin recunoaşterea aportului adus la evoluţia grupului. „Răsplata” din partea grupului şi a
liderului reprezintă cea mai importantă sursă de gratificare. Liderul este perceput ca o persoană
care deţine cea mai mare putere în grup, puterea deplină. El poate să influenţeze direcţia,
orientarea grupului şi, de asemenea, să acorde sau nu „răsplata” emoţională sau materială. Aceste
procese sunt fireşti şi necesare pentru ca grupul să funcţioneze şi să-şi îndeplinească misiunea (Gal,
note de curs). Pe parcursul acestei faze, MG realizează că grupul a devenit important pentru ei și
acest fapt declanșează diverse lupte pentru putere. Acest al doilea stadiu în formarea grupului este
un stadiu de tranziţie, care ridică câteva probleme fundamentale ce trebuie rezolvate: Cine exercită
cu adevărat controlul – L sau MG? Care sunt limitele și extensiile puterii L-lui? Aceste dileme
conduc la incertitudine și determină instalarea unei stări de anxietate printre MG și subgrupuri,
care se luptă acum să impună limite şi norme atât pentru puterea şi autoritatea liderului, cât şi
pentru cele ale grupului. Revoltele, „rebeliunea” sau chiar părăsirea grupului sunt fenomene des
întâlnite în această fază. Sarcinile L în această etapă sunt: i) de a ajuta MG să înțeleagă natura
luptei pentru putere, că această luptă face parte dintr-un proces normal de dezvoltare a grupului;
ii) să ofere suport emoțional pentru a-i ajuta pe ceilalți să atenueze disconfortul generat de
incertitudine; iii) să ajute la stabilirea normelor necesare pentru a rezolva incertitudinile iv) e
important ca MG să-și dezvolte și întărească sentimentul de încredere în L.; acesta se va îngriji să
mențină un echilibru just și corect între puterea împărțită cu grupul și controlul exercitat. Când
această încredere este recâștigată, se va ajunge la o angajare deplină a MG (Zastrow, 2019, pp.
18-19, 376; Gal, note de curs).
A treia etapă este intimitatea. În acestă fază sunt exprimate simpatiile şi antipatiile în
cadrul unor relaţii foarte apropiate. Grupul se aseamănă din ce în ce mai mult cu o familie, în cadrul
căreia se manifestă rivalităţi ca cele dintre frați, iar raportarea la lider se face şi se exprimă ca la
un „părinte”. Sentimentele și trăirile în legătură cu grupul sunt acum exprimate mult mai deschis şi
sunt, de asemenea, discutate. Grupul este văzut ca un loc al creşterii şi schimbarii. Indivizii se
simt liberi să-şi examineze problemele, îngrijorările și dificultățile și fac eforturi de schimbare.
Sarcinile grupului sunt asumate şi duse la bun sfârşit. În grup domină sentimentele de coeziune şi
independenţă (autoconducere). Lupta se dă acum pentru schimbări personale, dar au loc şi
problematizări la adresa grupului, de genul: „Ce este totuşi grupul în asamblul său?”; „Ce face
grupul cu mine?”; „De unde-i vine forţa?” Prin aceste problematizări grupul este internalizat şi
asimilat (Zastrow, 2019, pp. 19, 376; Gal, note de curs).
A patra etapă este diferențierea. MG se simt tot mai liberi să experimenteze pattern-uri
noi și alternative de comportament. Este etapa în care sunt recunoscute drepturile individuale, şi
se constată un nivel ridicat al comunicării între MG. Grupul este mai eficient în organizare şi
funcţionare: i) conducerea este împărțită cu MG și rolurile sunt mult mai funcționale; ii) luptele
pentru putere sunt reduse la minim, iar deciziile sunt luate pe o bază mai obiectivă și mai puțin
emoțională; iii) este faza în care se vede „creșterea”, fiind o perioadă de afirmare a individualității
și personalității proprii; iv) reacțiile fiecărui membru devin mult mai raționale, fiecare
prezentându-și problemele mai franc, mai deschis, dorindu-și să le rezolve; această individualizare
s-a produs datorită faptului că grupul a valorizat și a alimentat integritatea individuală. În acest
stadiu, L ajută, stimulează grupul să funcţioneze ca o entitate autonomă şi să interacţioneze cu alte
grupuri sau în cadrul unei comunităţi mai largi. L va folosi orice prilej pentru a evalua, a face
aprecieri la adresa activităţilor, sentimentelor şi comportamentelor de grup, în cadrul grupului.
Stadiul de diferenţiere seamănă foarte mult cu o familie funcţională, sănătoasă, în care copiii au
devenit adulţi şi îşi încep, cu succes, propriile vieţi: relaţiile sunt ca între egali, membrii îşi acordă
susţinere mutuală, şi se relaţionează într-o manieră mai raţională şi obiectivă (Zastrow, 2019, pp.
19, 379; Gal, note de curs).
Ultima etapă din viața grupului este separarea/ terminarea. Scopul grupului a fost atins
în situația în care MG au învățat noi pattern-uri de comportament, care sunt mai funcționale

3
pentru el și în plus, când sunt capabili să le transpună și în afara grupului, în alte situații sau
experiențe de viață. Terminarea nu este un proces ușor, fiind trăit adesea ca o experiență dulce-
amăruie. Unii dintre MG pot fi refractari la ideea despărțirii și în consecință pot manifesta
comportamente de regresie, în încercarea de a prelungi atmosfera de siguranță pe care le-o conferă
grupul sau pot exprima trăiri, cum ar fi cele de furie, refuz sau negare, atunci când despărțirea se
apropie. În această ultimă etapă, rolurile L sunt: i) de a facilita separarea, de a încuraja dorința de
separare; ii) de-a se concentra asupra elementelor de mobilitate ale indivizilor și grupului; iii) de a
permite exprimarea ambivalențelor vizavi de terminare, dar și de a recunoaște progresele
membrilor, ca indivizi și ca grup (Gal, note de curs); iv) de-a permite MG să evalueze avantajele
și limitele grupului, de a rezolva temerile și agitația față de încheierea grupului; v) de a identifica
resursele spre care se pot orienta MG dacă se vor reîntâlni pe viitor cu acea problemă; vi) să asiste
MG în a-și recunoaște punctele forte și capacitatea dobândite în grup, care îi pot ajuta să facă față
viitoarelor provocări ale vieții (Zastrow, p. 379). Acceptarea terminării este uşurată de orientarea
indivizilor spre alte posibile surse de suport şi asistare sau spre alte activităţi în care să utilizeze
noile deprinderi comportamentale dobândite în grup (Gal, note de curs).

OI3: Să înțeleagă factorii terapeutici ai grupurilor de consiliere

Care sunt factorii terapeutici care conduc la schimbări pozitive în rândul C care participă la GC?
Factorii definitorii nu sunt încă în totalitate cunoscuți. Vom prezenta aici două perspective diferite,
prima formulată de Dr. Albert Ellis, care a dezvoltat terapia rațională, iar a doua avansată de Dr.
Irvin Yalom, un terapeut de grup remarcabil.
Ellis susține că orice tehnică din terapie care schimbă emoțiile nedorite sau acțiunile
distructive este eficientă în primul rând pentru că schimbă gândirea unei persoane, prin trecerea de
la o vorbirea cu sine negativă sau irațională la o vorbire cu sine mai rațională și pozitivă.
Yalom identifică 12 factori care, din punctul său de vedere, facilitează schimbări pozitive
în rândul C care participă la un GC.

Doisprezece factori care facilitează schimbări pozitive într-un GC (în accepțiunea Dr. Irvin
Yalom)
1. Insuflarea speranței: Membrii sunt inspirați și așteptările lor cresc în intensitate prin
contactul cu alți membri ai grupului care au parcurs același drum și apoi și-au îmbunătățit
viața.
2. Universalitatea: Mulți membri vin la început de grup cu credința eronată că sunt unici în
durerea și suferința lor. Consilierea de grup îi ajută pe membri să descopere că alți MG se
confruntă cu probleme similare, că au făcut progrese în rezolvarea problemelor lor și au
ajuns să-și îmbunătățească viața prin intermediul consilierii de grup.
3. Împărtățirea de informații: membrii primesc informații utile (inclusiv sfaturi, sugestii și
ghidare directă), fie de la liderul grupului, fie de la alți MG. Membrii învață despre
funcționarea psihică, semnificația simptomelor, dinamica interpersonală și de grup,
procesul de tratament/ vindecare și cum să-și rezolve problemele mai eficient.
4. Altruismul: Acest concept este similar cu principiul terapiei de ajutor [descris în Capitolul
1]. Uneori, MG își schimbă rolurile și devin persoana care acordă ajutor pentru un alt
membru al grupului, ceea ce îi ajută pe membri să își vadă propriile probleme dintr-o altă
perspectivă. A ajuta pe ceilalți face ca o persoană să se simtă bine și să își dobândească
simțul propriei valori. Un alt beneficiu, mai subtil, al actului altruist este că adaugă un sens
suplimentar vieții, în special pentru cei care se plâng că viața lor e lipsită de sens.
5. Recapitularea corectivă a grupului familial primar: Mulți membri aflați în tratament de
grup au o experiență foarte nesatisfăcătoare în familia lor primară. Tratamentul de grup
facilitează membrilor să înțeleagă mai bine experiențele traumatice ale familiei care au avut

4
 loc în trecut. Membrii pot interacționa cu liderii și alți membri în moduri care amintesc de
modul în care au interacționat cândva cu părinții și frații. Tratamentul de grup oferă o
oportunitate ca conflictele familiale timpurii să fie retrăite și vindecate.
6. Dezvoltarea abilităților de socializare: Învățarea socială are loc în toate GC. Membrii
primesc feedback de la alți membri privind punctele lor forte și aspectele problematice la
care trebuie să lucreze. Grupul oferă prilejuri de a încerca comportamente mai funcționale,
de exemplu, cum să acționezi asertiv, și nu agresiv sau pasiv, sau de a fi mai deschis în a
comunica în legătură cu gândurile și sentimentele cuiva, ceea ce este benefic mai ales pentru
cei care au obiceiul de a fi necomunicativi. Membrii învață, de asemenea, cum să asculte
mai eficient și să răspundă într-un mod mai util celorlalți. Mulți membri învață metode de
rezolvare a conflictelor. Există, de asemenea, oportunități pentru membri de a experimenta
și de a-și exprima empatia.
7. Comportamentul imitativ: Liderul grupului și alți MG oferă modele de comportamente
constructive (cum ar fi abilitățile de rezolvare a problemelor, comunicarea asertivă,
răspunsul empatic, oferirea de suport), care ajung adesea să fie imitate de membrii care
întâmpină dificultăți în a adopta astfel de comportamente. Acest proces mai este denumit
tratament indirect sau tratamentul spectatorului (“vicarious or spectator treatment”).
8. Catharsis: Consilierea de grup oferă membrilor posibilitatea de a-și ventila sentimentele.
Prin exersarea sentimentelor, temerilor, evenimentelor traumatice din trecut și
îngrijorărilor, MG obțin o eliberare din starea de anxietate sau tensiune, ceea ce le
îmbunătățește adesea nivelul de funcționalitate socială. În grupuri, exprimarea intensă a
emoțiilor contribuie aproape întotdeauna la dezvoltarea coeziunii de grup.
9. Factorii existențiali: Membrii învață că există o limită a sprijinului pe care îl pot primi de
la ceilalți MG și că ei poartă responsabilitatea ultimă pentru viața pe care o trăiesc. Ei învață
că toți oamenii vin pe lume singuri și părăsesc această lume singuri. O astfel de izolare este
contracarată parțial prin învățarea că pot dobândi pe parcursul vieții un confort profund (și
sensul vieții) printr-o relaționare autentică și profundă cu partenerii de călătorie care îi
însoțesc în această lume.
10. Coeziunea de grup: Cercetări considerabile indică faptul că schimbările pozitive ale MG
sunt mult mai probabil să apară atunci când atmosfera din GC creează încredere, căldură,
înțelegere empatică și acceptare. Pentru ca membrii să se simtă confortabil în dezvăluirea
(și rezolvarea) problemelor lor, este esențial să aibă încredere că ceilalți membri ai grupului
nu vor divulga dezvăluirile lor în afara grupului.
11. Învățarea interpersonală: Nevoia de a relaționa în profunzime cu ceilalți este la fel de
fundamentală ca orice nevoie biologică și este la fel de necesară pentru supraviețuire. Mulți
membri ai grupului își stabilesc ca obiectiv să-și îmbunătățească relațiile interpersonale.
Consilierea de grup facilitează adesea ocazii de a învăța să comunice mai eficient cu ceilalți,
de a fi mai încrezători și sinceri cu ceilalți și de a învăța să îi iubească pe ceilalți.
12. Grupul ca microsistem social: Grupul devine treptat un microcosmos al lumii în care
conviețuiesc membrii participanți. În timp, membrii grupului devin ei înșiși. În mod treptat,
ei ajung să interacționeze cu ceilalți membri ai grupului în același mod în care
interacționează cu alte persoane din sfera lor socială. Membrii vor începe inevitabil să-și
manifeste comportamentul interpersonal dezadaptativ în cadrul grupului, oferind liderului
și celorlați membri ai grupului o oportunitate de a ajuta acel membru să își conștientizeze
comportamentul dezadaptativ. În plus, ceilalți membri ai grupului și liderul pot ajuta acel
membru să își rezolve probleme și să exploreze interacțiunea cu ceilalți într-o manieră mai
funcțională.
Sursa: Irving D. Yalom, “The Therapeutic Factors: What It Is That Heals,” The Yalom Reader
(New York: Basic Books, 1998), pp. 5–41.