„Ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist,

obiectiv, interbelic, doric, publicat în anul 1920.

Romanul este o specie a genului epic, în proză, de
dimensiuni mari, cu mai multe fire narative,
personaje numeroase şi cu acţiune complexă.
Titlul este dat de numele personajului principal,
care devine exponent al ţărănimii prin dragostea
lui pentru pământ, individualizat însă prin modul în
care îl obţine.
Tema romanului este problematica pământului,
analizată în condiţiile socio-economice ale satului
ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea.
Romanul prezintă lupta unui ţăran sărac pentru a
obţine pământ şi consecinţele actelor sale. Tema
centrală, posesiunea pământului, este dublată de
tema iubirii şi de tema destinului.
Rezultat al mediului social din care face parte, Ion
reprezintă țăranului sărac, tânăr și harnic,
nemulțumit de condiția sa, care trăieşte într-o
lume în care pământul reprezintă valoarea
supremă.
Viziunea este realistă. Aceasta este dată de
trăsăturile realismului: timpul şi spaţiul sunt bine
precizate, felia de realitate, tehnica detaliului,
verosimilitatea, personajul ca produs al mediului în
care trăieşte şi restrângerea treptată a cadrului.
Compoziţia urmează legile arhitectonicii clasice,
bazate pe principiul simetriei şi al circularităţii, pe
cronologie în derularea unui timp tragic.Cele două
părţi au titluri simbolice: Glasul pământului, Glasul
iubirii. Titlurile capitolelor sunt şi ele simbolic-
rezumative: Zvârcolirea, Iubirea, Nunta, Copilul,
etc. Acestea sunt în număr de 13, un număr
simbolic, nefast.
Concepţia autorului despre roman, înţeles ca un
corp geometric perfect, „corp sferoid”, se reflectă
artistic în structura circulară a romanului. Simetria
incipitului cu finalul se realizează prin descrierea
drumului care intră şi iese din satul Pripas, loc al
acţiunii romanului.
O secvenţă narativă relevantă pentru încadrarea
în realism este scena horei din bătătura văduvei lui
Maxim Oprea, unde este analizat conflictul lui Ion,
prin tehnica detaliului, într-o manieră realistă.
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în
care locuitorii satului Pripas se află la horă, în
curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În
expoziţiune, sunt prezentate principalele
personaje, timpul şi spaţiul, ceea ce conferă
veridicitate romanului realist.Fetele rămase
nepoftite privesc hora, iar femeile căsătorite
vorbesc despre gospodărie. Este prezentă şi
Savista, oloaga satului, piaza rea. Intelectualii
satului, preotul Belciug şi familia învăţătorului
Herdelea, vin să privească „petrecerea poporului”,
fără a se amesteca în joc. Astfel, având în vedere
faptul că această secvenţă valorifică în manieră
realistă, trăsăturile curentului literar, respectiv
tehnica detaliului, aceasta devine relevantă pentru
încadrarea în realism.
O altă secvenţă narativă relevantă pentru
încadrarea în realism este cea a sărutării
pământului, personajul fiind prezentat drept un
produs al medeiului în care trăieşte.
Dorinţa obsesivă a personajului de a avea pământ,
iubirea lui pătimaşă îl fac monumental, devenind
un produs al mediului în care trăieşte: „Se opri în
mijlocul delniţei [...]. Îl cuprinse o poftă sălbatecă
să îmbrăţişeze huma, s-o crâmpoţească în
sărutări.”
Astfel, având în vedere faptul că această secvenţă
valorifică trăsăturile realismului, Ion devenind un
produs al mediului în care trăieşte, aceasta devine
relevantă pentru încadrarea în realism.
Dupa moartea Anei si a propriului copil Ion incepe
sa o viziteze pe Florica astfel că deznodământul
este previzibil, iar George care-l loveşte nu este
decât un instrument al destinului. George este
arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion
revine biserici