Sunteți pe pagina 1din 2

Diminuarea soldului din registrul de casa.

Note
contabile de reglare

In studiul de caz propus astazi vom vorbi despre diminuarea soldului din registrul de

casa (sa zicem, de exemplu, ca este in jur de 101.000 de lei). Ce impozite trebuie declarate si

platite si care sunt notele contabile (nu exista posibilitatea reglarii pe seama dividendelor)?
Specialistul nostru, Constanta Popa, ne arata ca, in prealabil diminuarii soldului, trebuie stabilita
situatia de fapt, adica daca soldul de 101.000 lei este real sau nu si, in situatia in care nu
corespunde realitatii, trebuie identificate cauzele care au dus la acesta situatie, astfel incat in functie
de aceste cauze si de posibilitatile de solutionare a acestora sa se procedeze la reglarea soldului de
casa.

Spre exemplu, daca soldul este real, atunci diminuarea se poate face prin depunerea numerarului in
contul bancar, prin formulele contabile 581 „Viramente interne” = 5311 „Casa in lei” si 5121 „Conturii
la banci in lei” = 581 „Viramente interne”.

Daca soldul nu este real si situatia este datorata punerii la dispozitie de numerar catre
asociat/asociati fara intocmirea documentelor justificative (dispozitie de plata catre casierie etc.) care
sa fie inregistrate in contabilitate, din cele prezentate reiese ca situatia nu poate fi reglata pe seama
dividendelor deoarece nu exista dividende repartizate si neridicate ori profit nerepartizat, care sa
poata fi distribuit pentru dividende, cu plata impozitului pe dividende corespunzator de 5%.

In aceste conditii, se poate proceda la inregistrarea numerarului ca avans spre decontare prin
formula contabila 542 „Avansuri de trezorerie” (sau 461 „Debitori diversi) = 5311 „Casa in lei”, insa in
acest caz sumele respective trebuie restituite de asociat/asociati societatii, urmand a fi depuse
ulterior la banca. Acest lucru implica, pe de o parte, formulele contabile 5311 „Casa in lei” = 542
„Avansuri de trezorerie”/461 „Debitori diversi” (la restituire) si, pe de alta parte, formulele contabile
581 „Viramente interne” = 5311 „Casa in lei” si 5121 „Conturi la banci in lei” = 581 „Viramente
interne” (la depunerea numerarului la banca). Totodata, fiind vorba de operatiuni in numerar, trebuie
respectate si prevederile art. 4 alin. (4) din Legea 70/2015 conform carora operatiunile de plati in
numerar efectuate catre persoane fizice, reprezentand contravaloarea unor achizitii de bunuri sau a
unor prestari de servicii, dividende, cesiuni de creante sau alte drepturi si restituiri de imprumuturi
sau alte finantari se efectueaza cu incadrarea in plafonul zilnic de 10.000 lei catre o persoana, fiind
interzise platile fragmentate in numerar catre o persoana, pentru tranzactiile mai mari de 10.000 lei.

Exemple practice si recomandari

O alta varianta ar fi ca asociatul/asociatii care a/au ridicat numerarul fara documente sa prezinte
spre decontare bunuri ori servicii achizitionate pe numele societatii, dar care sa fie in favoarea
acestora, prin formulele contabile 6xx „Cheltuieli” = 401 „Furnizori” si 401 „Furnizori” = 5311 „Casa in
lei”. In aceasta situatie, contravaloarea sumelor decontate pentru bunuri si/sau servicii in folosul
personal al asociatului/asociatilor este considerata fiscal „alte venituri” conform art. 114 alin. 2 lit. h
din Codul fiscal, iar societatea va trebui sa achite si impozitul pe venit corespunzator de 10%
conform art. 115 alin. (1) din Codul fiscal (pe baza formulei sutei micsorate 10/100-10), formula
contabila fiind 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe si varsaminte asimilate” = 446 „Alte impozite,
taxe si varsaminte asimilate”. De mentionat ca toate aceste cheltuieli sunt considerate nedeductibile
fiscal in temeiul art. 25 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, iar pentru achizitii nu se va putea deduce TVA
din facturile prezentate spre decontare, nefiind efectuate in folosul operatiunilor taxabile ale societatii
conform art. 297 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Si in aceasta varianta trebuie respectate prevederile
Legii 70/2015 referitoare la plafonul platilor in numerar.Raspuns oferit de specialistii

S-ar putea să vă placă și