1.

LOGISTICA MARFURILOR
1. Cea mai complexă definiţie arată că logistica este:
a) un proces triplu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi;
b) un proces simplu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi;
c) un proces amplu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi;
d) un proces dublu de planificare, aprovizionare şi onorare a unei comenzi care permite satisfacerea
dorinţelor clientului.

2. Unul dintre aspectele fundamentale ale logisticii pune accentul pe:

a) amploarea spaţială a distribuţiei fizice;
b) integrarea serviciilor în activităţile logistice;
c) scopul operaţiunilor de distribuţie fizică;
d) fluxul fizic al materiilor prime.

3. Conceptul de logistică include toate activităţile necesare managementului fluxului de bunuri:

a) între producţie şi asamblare;
b) între componentele firmei;
c) între furnizarea de materii prime şi utilizarea finală;
d) între distribuţie şi clientul final

4. Unul dintre obiectivele fundamentale ale logisticii este:

a) atingerea unui nivel scăzut de servire la cele mai scăzute costuri posibile;
b) atingerea unui nivel ridicat de servire la cele mai mari costuri posibile;
c) atingerea unui nivel ridicat de servire indifferent de costuri;
d) atingerea unui nivel ridicat de servire la cele mai scăzute costuri posibile.

5. Misiunea logisticii este în esenţă furnizarea bunurilor către client:

a) cu obţinerea unui profit minim;
b) indiferent de profit;
c) cu obţinerea unui profit maxim;
d) cu obţinerea unui profit mediu.

2. SISTEME LOGISTICE
1. Conform definiţiei sale complexe, sistemul logistic:
a) face posibilă vânzarea bunurilor;
b) face posibil fluxul de bunuri;
c) face posibil fluxul de persoane;
d) face posibilă distribuţia bunuri..

2. Numărul firmelor care alcătuiesc un sistem logistic nu este dependent de îndeplinirea:

a) funcţiei de transport;
b) funcţiei de depozitare;
c) funcției de distribuţie;
d) funcției de procesare

3. În lanţul de aprovizionare livrare, fluxul de bunuri se poate desfăşura şi dinspre:

a) bunul finit către materiile prime;
b) clientul final către transportatori;
c) clienţii finali către sursele de materii prime;
d) distribuitori către materiile prime.

4. Valoarea care este oferită clientului reprezintă:

a) diferenţa dintre valoarea totală pentru firmă şi costurile generate de obţinerea produsului;
b) beneficiile pe care firma le oferă clientului;
c) ansamblul beneficiilor pe care clientul le aşteaptă de la un produs sau serviciu;
d) diferenţa dintre valoarea totală pentru client şi costurile generate de evaluarea, obţinerea şi utilizarea
bunului.

5. Canalul logistic reprezintă:

a) un canal de distribuţie având ca scop livrarea bunurilor;
b) un lanţ de aprovizionare-livrare având ca scop livrarea bunurilor;
c) un sistem logistic având ca scop livrarea bunurilor;
d) un lanţ de distribuţie având ca scop livrarea bunurilor.

6. Nu reprezintă o componentă a sistemului logistic al unei firme:

a) distribuţia fizică;
b) activităţile de susţinere;
c) transportul;
d) aprovizionarea.

7. Operaţiunile logistice primare:

a) urmăresc cumpărarea produselor de la furnizori sau producători;
b) sprijină operaţiunile logistice secundare;
c) se află la interfaţa dintre sistemul logistic al firmei şi furnizori;
d) sunt implicate în mişcarea fizică a bunurilor.

8. În sistemul logistic al firmei, aprovizionarea se referă la:

a) relaţiile cu furnizorii;
b) relaţiile cu distribuitorii;
c) relaţiile cu clienţii;
d) relaţiile cu procesatorii.

9. În sistemul logistic al firmei, activităţile de susţinere a vânzărilor se referă numai la:

a) fluxurile de bunuri şi materiale din exteriorul firmei;
b) fluxurile de bunuri şi materiale din interiorul firmei;
c) fluxurile de materiale dinspre furnizor spre firmă;
d) fluxurile de bunuri dintre firmă şi clienţi.

10. În sistemul logistic al firmei, distribuţia fizică urmăreşte:

a) integrarea fizică a distribuitorilor în canalul de distribuţie;
b) crearea canalelor de distribuţie;
c) livrarea produselor de la furnizori;
d) să pună bunurile la dispoziţia clienţilor.

3. LOGISTICA INTEGRATA
1. În cadrul logisticii integrate, accelerarea suplimentară a fluxului de bunuri nu rezultă din:
a) optimizarea numărului şi a duratei proceselor;
b) optimizarea utilizării mijloacelor de transport;
c) optimizarea manipulării bunurilor;
d) optimizarea utilizării depozitelor.

2. Scopurile logisticii integrate pot fi atinse prin coordonarea unitară a proceselor în cadrul:
a) componentelor canalului logistic al firmei;
b) componentelor sistemului logistic al firmei;
c) componentelor canalului logistic;
d) sistemului logistic.

3. În cadrul logisticii integrate, coordonarea unitară a proceselor urmăreşte:

a) creşterea eficienţei fluxului;
b) creşterea specifică a eficienţei activităţii firmei;
c) creşterea globală a eficienţei activităţii firmei;
d) creşterea eficienţei stocurilor.

4. Nu este un scop principal al logisticii integrate:

a) reducerea mărimii stocurilor;
b) accelerarea suplimentară a fluxului de bunuri;
c) creșterea eficienţei funcţionării sistemului logistic;
d) optimizarea utilizării mijloacelor de transport.

5. Costul logistic total reprezintă:

a) suma costurilor generate de accelerarea fluxurilor;
b) suma costurilor specifice operaţiunilor logistice;
c) suma costurilor activităţilor logistice specifice;
d) suma costurilor de stocare..

6. În ceea ce priveşte abordarea costurilor logistice, scopul unei firme trebuie să fie:
a) reducerea costurilor de transport şi stocare;
b) reducerea costului logistic de transport;
c) reducerea separată a costurilor fiecărei activităţi logistice;
d) reducerea costului logistic total.

7. Deciziile privitoare la reducerea costului logistic total nu sunt influenţate de:

a) echilibrul dintre nivelul de servire şi transport;
b) puterea de negociere;
c) obiectivele organizaţiei;
d) nivelul concurenţei.
8. Eficienţa acţiunii logisticii în interiorul canalului logistic depinde şi de:
a) coordonarea exclusivă a logisticii interne;
b) integrarea sistemelor logistice ale firmelor;
c) un ansamblu disparat şi fragmentat de activităţi;
d) eliminarea redundanţelor în activităţile fiecărui departament.

9. Existenţa unui canal logistic total nu este determinată de:

a) accelerarea fluxului de bunuri şi informaţii;
b) o logistică integrată bazată pe cost total;
c) corelaţia dintre logistica integrată în canalul logistic şi respectiv cea din cadrul firmelor;
d) integrarea sistemelor logistice ale firmelor.

10. Conceptul de canal logistic total presupune abordarea logisticii:

a) dintr-o perspectivă interfuncţională;
b) ca un ansamblu disparat şi fragmentat de activităţi;
c) ca o coordonare exclusivă a logisticii interne;
d) ca o corelaţie între distribuţie şi aprovizionare.

4. ACTIVITATILE LOGISTICE
1. Nu este o decizie managerială specifică activităţii logistice de prelucrare a comenzilor:
a) definirea ordinii de prioritate în prelucrarea comenzilor;
b) consolidarea transporturilor;
c) stabilirea procedurilor de primire a comenzilor;
d) alegerea variantei de onorare a comenzii.

2. Transportul este adesea considerat ca fiind cea mai importantă componentă:

a) unică în costul logistic general;
b) multiplă în costul logistic total;
c) unică în costul logistic total;
d) secundară în costurile logistice generale.

3. Manipularea bunurilor şi materialelor nu include activităţi de mişcare a:

a) bunurilor semifinite şi finite în interiorul depozitelor;
b) materiilor prime în interiorul întreprinderilor;
c) componentelor în interiorul întreprinderilor;
d) personalului în interiorul depozitelor.

4. Nu este o funcţie logistică a ambalajului:

a) promovarea bunurilor;
b) protecţia în timpul transportului şi stocării;
c) de a permite produselor să ajungă la clienţi, în condiţiile solicitate de aceştia;
d) protecţia şi păstrare a bunurilor.

5. Nivelul de servire nu determină:

a) proiectarea şi funcţionarea întregului sistemului logistic;
b) nivelul ieşirilor sistemului logistic;
c) automatizarea sistemului logistic;
d) nivelul de performanţă pe care îl oferă organizaţia clienților săi.

6. Complexitatea gestiunii retururilor de mărfuri nu este determinată de:

a) intrarea bunurilor în sistem în sens opus fluxului normal de bunuri finite;
b) intrarea bunurilor în sistem în mod neregulat;
c) cantităţile reduse de bunuri intrate;
d) distribuția inversă.

7. Distribuţia inversă nu implică:

a) preluarea bunurilor rămase în urma vânzării;
b) ridicarea deşeurilor rezultate din producţie;
c) eliminarea deşeurilor rezultate din ambalare;
d) ridicarea resturilor rezultate din vânzare.

8. Fluxul de informaţii nu asigură comunicarea între:

a) cercetare dezvoltare, contabilitate, marketing şi producţie;
b) sistemul logistic şi canalul logistic;
c) activităţile manageriale specifice logisticii;
d) diferitele componente canalului logistic.

9. Nu este o activitate specifică managementului informaţiilor:

a) culegerea şi prelucrarea datelor;
b) analiza informaţiilor;
c) evaluarea percepţiei clienţilor;
d) stabilirea unor proceduri de stocare a datelor.

10. Distribuţia inversă nu poate presupune:

a) reprocesare şi/sau reciclare;
b) refolosire;
c) depozitare temporară;
d) circulație temporară.

5. COSTURILE LOGISTICE
1. Mixul logistic este considerat a fi un ansamblu de acţiuni intercorelate necesar:
a) optimizării profitabilităţii în raport cu costul logistic total;
b) optimizării rentabilităţii în raport cu costul logistic total;
c) optimizării eficacităţii în raport cu costul logistic general;
d) creșterii rentabilităţii în raport cu costul logistic total

2. Scopul mixului logistic este în esenţă atingerea unui nivel de servire:

a) cu un cost logistic total acceptabil;
b) minim cu un cost logistic total maxim;
c) mediu cu un cost logistic total mediu;
d) maxim cu un cost logistic total minim acceptabil.

3. În structura mixului logistic nu sunt incluse:

a) costurile depozitării;
b) costurile stocării;
c) costurile informatizării;
d) costurile manipulării bunurilor şi materialelor.

4. Costurile cu cea mai mare pondere în activitatea logistică şi în cea a firmei sunt:
a) costurile transportului, stocării, depozitării şi manipulării;
b) costurile transportului şi prelucrării comenzilor;
c) costurile servirii clienţilor, stocării şi depozitării;
d) costurile depozitării şi manipulării.

5. Costurile vânzărilor pierdute reprezintă intrările financiare:

a) potenţiale pierdute datorită nemulţumirii unui client;
b) viitoare pierdute datorită nemulţumirii unui client;
c) actuale pierdute datorită nemulţumirii unui client;
d) actuale şi viitoare pierdute datorită nemulţumirii unui client.

6. Costul transportului nu variază în funcţie de:

a) distanţa care trebuie parcursă;
b) mijloacele de transport utilizate;
c) mărimea vânzătorului;
d) destinaţie.

7. În cadrul costurilor stocării, cele generate de pierderi nu sunt cauzate de:

a) uzura fizică şi morală a bunurilor;
b) furturi şi sustrageri;
c) deplasarea excesivă a bunurilor în sistem;
d) plata taxelor şi asigurărilor.

8. Costurile stocării nu includ costurile generate de activităţile care reprezintă obiectul:

a) distribuţiei inverse;
b) managementului ambalării;
c) prelucrării comenzilor;
d) managementului stocurilor.

9. Costurile de capital aferente stocurilor sunt:

a) cauzate de pierderea de valoare;
b) costurile capitalului investit în stocuri;
c) determinate de uzura fizică şi morală a bunurilor;
d) costurile capitalului investit în depozite.

10. Costul transportului nu poate fi influenţat de:

a) mărimea sortimentală;
b) prestator;
c) mijloacele de transport utilizate;
d) distanţa care trebuie parcursă.

6. MANAGEMENTUL ACHIZITIEI
1. Achiziţia urmăreşte cumpărarea bunurilor la un cost:
a) la un cost minim şi indiferent de surse;
b) minim şi din surse competente şi sigure;
c) optim şi indiferent de surse;
d) optim şi din surse competente şi sigure.

2. Dintre intrările care fac obiectul achiziţiei nu se regăsesc în bunul finit:

a) componentele;
b) serviciile;
c) articolele de întreţinere;
d) materiile prime.

3. Dintre intrările care fac obiectul achiziţiei se regăsesc în bunul finit:

a) serviciile;
b) articolele de întreţinere;
c) articolele de reparaţii;
d) echipamentele de birotică.

4. Nu reprezintă obiectul achiziţiei procurarea de:

a) bunuri semifinite;
b) bunuri imobiliare;
c) articole de întreţinere;
d) piese de schimb pentru utilaje

5. Printre caracteristicile achiziției de bunuri nu se distinge:

a) cumpărarea la cel mai favorabil cost;
b) necesitatea unei selecţii atente a surselor;
c) caracterul necesar;
d) raționalizarea operațiunilor specifice.

6. Deciziile specifice managementului achiziției nu urmăresc:

a) alegerea punctelor de recepţie a mărfii;
b) stabilirea necesităţilor de aprovizionare;
c) proiectarea strategiei de achiziție;
d) selectarea celor mai convenabile metode de transport.

7. Conform cu obiectivele fundamentale şi misiunea logisticii mărfurilor, printre obiectivele

managementului achiziţiei nu se regăsește:
a) stabilirea echilibrului între calitate, preţ, serviciu şi termene de livrare;
b) aprovizionarea firmei cu produse;
c) asigurarea produselor şi serviciilor necesare la momentul optim;
d) reducerea la minimum a costurilor legate de stocuri.

8. Creșterea profitabilității activității firmelor nu poate rezulta din îmbunătăţirea managementului

achiziţiei prin:
a) evitarea supraevaluării importanţei preţului;
b) identificarea unor substituenţi la prețuri mai avantajoase;
c) obţinerea unor preţuri de achiziţie mai favorabile;
d) contribuţia la reducerea costurilor bunurilor şi materialelor.

9. Pentru contribuția achiziției la profit, obţinerea unor preţuri de achiziţie mai favorabile nu se poate
face prin:
a) comandarea unor cantităţi mai mari de produse de la furnizori;
b) negocierea unor reduceri de preţuri cu furnizorii;
c) obţinerea de la furnizor a unor condiţii de plată mai bune;
d) includerea în contractele cu furnizorii a unor clauze de protecţie a preţurilor.

10. Pentru contribuția achiziției la profit, negocierea unor condiţii de plată mai avantajoase nu presupune:
a) obţinerea de la furnizor a unor condiţii de plată mai bune;
b) achiziţia anticipată a produselor pentru care se estimează o creştere importantă de preţ;
c) negocierea unui anumit interval de decontare cu vânzătorul;
d) condiții avantajoase de plată negociate cu furnizorul.

7. STRATEGIA DE ACHIZITIE
1. Una dintre etapele strategiei de achiziţie este:
a) elaborarea unei strategii privind sursele de aprovizionare;
b) elaborarea unei strategii privind sursele de vânzare;
c) elaborarea unei strategii privind direcţiile de aprovizionare;
d) elaborarea unei politici privind sursele de aprovizionare.

2. Nu este un criteriu de elaborare a unei strategii privind sursele de aprovizionare:

a) piaţa de provenienţă a furnizorilor;
b) numărul furnizorilor;
c) apropierea furnizorilor;
d) natura furnizorilor.

3. Un avantaj pe termen scurt al achiziţiei de la un furnizor unic este:

a) perfecţionarea activităţilor logistice;
b) creşterea riscurilor pentru cumpărător;
c) posibilitatea obţinerii unor preţuri mai reduse;
d) un grad mai redus de variaţie a caracteristicilor produsului.

4. Un dezavantaj pe termen scurt al achiziţiei de la un furnizor unic este:

a) pierderea potenţială a accesului la informaţii privind piaţa;
b) scăderea calităţii bunurilor;
c) imposibilitatea obţinerii unor preţuri mai reduse;
d) comunicarea prea bună cu furnizorul.

5. În cazul achiziţiei de la doi furnizori se recomandă ca aceştia să aibă:

a) ponderi fixe în volumul tranzacţiilor;
b) ponderi variabile în volumul tranzacţiilor;
c) ponderi egale în volumul tranzacţiilor;
d) ponderi inegale în volumul tranzacţiilor.

6. În cazul achiziţiei de la mai mulţi furnizori, se evită:

a) apariţia nemulţumirii unora dintre furnizori;
b) creşterea riscului;
c) expunerea la problemele furnizorilor;
d) scăderea calităţii.

7. În cazul achiziţiei de la mai mulţi furnizori, creşterea siguranţei în aprovizionare rezultă din:
a) creşterea presiunii competitive între furnizori;
b) evitarea dependenţei de un singur furnizor;
c) apariţia nemulţumirii unora dintre furnizori;
d) posibilitatea comparării performanţelor furnizorilor.

8. Caracterul local al unei surse de achiziţie poate fi definit prin:

a) uşurinţa transportului şi a comunicării;
b) reducerea costurilor depozitării;
c) frecvenţa campaniilor promoţionale;
d) mărimea firmei.

9. Nu este un motiv al achiziţiei de la surse externe:

a) inexistenţa bunurilor pe piaţa internă;
b) disponibilitatea redusă a bunurilor;
c) nivelul scăzut al calităţii bunurilor oferite de furnizorii interni;
d) specificului cultural apropiat.

10. Variantele strategice de achiziţie nu se stabilesc în funcţie de:

a) durata intervalului de livrare;
b) mărimea comenzilor;
c) scurtarea termenelor de livrare;
d) cantitatea de bunuri

8. MANAGEMENTUL STOCARII

1. Nu se regăseşte între activităţile pe care le presupune managementul stocării:

a) elaborarea politicilor privind stocurile;
b) stabilirea ponderii diferitelor bunuri;
c) stabilirea necesităţilor de aprovizionare;
d) determinarea stocului de siguranţă.
2. Costurile stocării şi profitabilitatea logisticii sunt influenţate direct de:
a) staţionarea şi deplasarea bunurilor;
b) fabricaţia bunurilor;
c) mărimea depozitelor utilizate;
d) tipul sortimental..

3. Scopul managementului stocării este de a determina nivelul stocurilor corespunzător:

a) costului de transport minim;
b) costului logistic total minim;
c) costurilor minime de depozitare;
d) costurilor minime de stocare.

4. Un management al stocurilor eficient nu se bazează pe:

a) importanţa relativă a clienţilor;
b) flexibilitatea proceselor de fabricaţie;
c) politicile concurenţilor;
d) politicile referitoare la depozitare.

5. Rolul stocurilor de bunuri, în sistemul logistic al unei firme, nu poate fi definit prin contribuția la:
a) politicile referitoare la depozitare;
b) reducerea costurilor;
c) îmbunătăţirea satisfacerii cereri;
d) scăderea incertitudinii.

6. Stocul poate fi definit ca reprezentând:

a) un spațiu de păstrare a bunurilor;
b) o cantitate de bunuri menținută în depozite;
c) numărul de bunuri vândute din depozit;
d) o rezervă de bunuri care nu este desitnată vânzării.

7. Prin prisma logisticii mărfurilor se consideră necesară:

a) păstrarea unor stocuri indiferent de situație;
b) menținerea unor stocuri rezonabile ;
c) reducerea sau chiar eliminarea stocurilor;
d) formarea de stocuri mari.

8. Nu reprezintă un plan de definire a rolului stocurilor în sistemul logistic al unei firme:

a) scăderea incertitudinii;
b) îmbunătăţirea satisfacerii cererii;
c) menţinerea echilibrului cerere – ofertă;
d) semnificația economică a diferitelor bunuri.

9. Prin îmbunătăţirea satisfacerii cererii stocarea urmăreşte:

a) reducerile de preţ cantitative ce pot fi obţinute de la furnizori;
b) reducerea sau chiar eliminarea decalajului temporal între cerere şi ofertă;
c) crearea şi menţinerea la un nivel ridicat a disponibilităţii bunurilor.
d) reducerea frecvenţei aprovizionărilor;

10. Prin menţinerea echilibrului cerere – ofertă stocarea urmăreşte:

a) crearea şi menţinerea la un nivel ridicat a disponibilităţii bunurilor;
b) reducerea sau chiar eliminarea decalajului temporal între cerere şi ofertă;
c) reducerile de preţ cantitative ce pot fi obţinute de la furnizori;
d) reducerea frecvenţei aprovizionărilor.

9. TIPOLOGIA STOCURILORILOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE

FIRMELOR

1. Stocul de bază reprezintă:

a) o cantitate de bunuri stocată în vederea comercializării;
b) o cantitate de bunuri destinată protecţiei;
c) bunuri destinate acoperirii rupturilor de stoc;
d) bunuri achiziţionate anticipat.

2. Nu este un factor de influenţă a mărimii stocului de ciclic:

a) mărimea comenzii;
b) tipul de marfă;
c) numărul surselor de achiziţie;
d) posibilitatea obţinerii de reduceri de preţ.

3. Stocul în tranzit este format din:

a) bunuri periculoase;
b) bunuri aflate în depozitul furnizorului;
c) bunuri aflate în depozitul clientului;
d) bunuri aflate în mişcare sau aşteptare.

4. Mărimea incertitudinii legate de stocurile în tranzit este:

a) direct proporţională cu viteza de deplasare a mărfurilor;
b) direct proporţională cu distanţa faţă de furnizor;
c) invers proporţională cu distanţa faţă de furnizor;
d) independentă de distanţa faţă de furnizor.

5. Stocul de siguranţă reprezintă:

a) o modalitate de protecţie faţă de certitudinea cererii;
b) o modalitate de protecţie faţă de incertitudinea stocului;
c) o modalitate de protecţie faţă de incertitudinea cererii;
d) o modalitate de protecţie faţă de certitudinea livrărilor.

6. În vederea micşorării stocurilor de siguranţă, incertitudinea cererii poate fi redusă prin:

a) creşterea preciziei previziunii;
b) creşterea stocului de bază;
c) scăderea stocului în tranzit;
d) eliminarea stocurilor.

7. Stocul speculativ poate avea ca scop:

a) valorificarea scăderii preţului de vânzare a bunurilor;
b) valorificarea reducerilor de preţ cantitative;
c) valorificarea creşterii preţului de cumpărare;
d) creşterea stocului mediu.

8. Stocul sezonier rezultă din:

a) achiziţia anticipată în sezon;
b) achiziţia speculativă în extrasezon;
c) achiziţia speculativă în sezon;
d) achiziţia anticipată în extrasezon.

9. Stocurile nevandabile reprezintă:

a) bunuri care nu s-au vândut şi sunt uzate moral;
b) bunuri imposibil de comercializat;
c) bunuri alterate şi deteriorate;
d) bunuri expirate şi imposibil de comercializat.

10. Stocul mediu este necesar:

a) protecţiei faţă de fluctuaţiile stocurilor;
b) eliminării celorlalte tipuri de stocuri;
c) calculării mărimii stocurilor;
d) reducerii eficace a costurilor de stocare.

10. MANAGEMENTUL DEPOZITARII

1. Nu este un plan de manifestare a rolului depozitelor în sistemul logistic al unei firme:

a) atingerea unor obiective de marketing;
b) coordonarea ofertei cu cererea;
c) reducerea costurilor logistice;
d) consolidarea livrărilor.

2. Posibilitatea coordonării ofertei cu cererea constă în:

a) asigurarea cantităţilor de produse necesare pentru satisfacerea cererii;
b) coordonarea managementul achiziţie şi al transporturilor;
c) posibilitatea reducerii timpului de livrare;
d) crearea unor spații care să permită suplimentarea stocurilor de bază cu stocuri de siguranţă.

3. Contribuţia depozitării la reducerea costurilor logistice se materializează prin:

a) asigurarea cantităţilor de produse necesare pentru satisfacerea cererii;
b) coordonarea managementul achiziţie şi al transporturilor;
c) posibilitatea reducerii timpului de livrare;
d) crearea unor spații care să permită suplimentarea stocurilor de bază cu stocuri de siguranţă.
4. Contribuţia depozitării la atingerea unor obiective de marketing se concretizează prin:
a) asigurarea cantităţilor de produse necesare pentru satisfacerea cererii;
b) coordonarea managementul achiziţie şi al transporturilor;
c) posibilitatea reducerii timpului de livrare;
d) crearea unor spații care să permită suplimentarea stocurilor de bază cu stocuri de siguranţă.

5. Durata de păstrare a bunurilor în depozite, presupune:

a) menținerea produselor pe termen lung, sezonier şi temporar;
b) reunirea produselor provenind de la mai multe surse de aprovizionare într-un singur transport;
c) reunirea bunurilor provenite de la depozite diferite ale aceluiaşi furnizor;
d) obţinerea unor avantaje cum ar fi reducerea costurilor de depozitare.

6. Consolidarea livrărilor presupune:

a) menținerea produselor pe termen lung, sezonier şi temporar;
b) reunirea produselor provenind de la mai multe surse de aprovizionare într-un singur transport;
c) reunirea bunurilor provenite de la depozite diferite ale aceluiaşi furnizor;
d) obţinerea unor avantaje cum ar fi reducerea costurilor de depozitare.

7. Structurarea sortimentală la nivelul depozitelor se poate realiza prin:

a) menținerea produselor pe termen lung, sezonier şi temporar;
b) reunirea produselor provenind de la mai multe surse de aprovizionare într-un singur transport;
c) reunirea bunurilor provenite de la depozite diferite ale aceluiaşi furnizor;
d) obţinerea unor avantaje cum ar fi reducerea costurilor de depozitare.

8. Oferirea de servicii cu valoare adăugată prin funcționarea unui depozit, permite:

a) menținerea produselor pe termen lung, sezonier şi temporar;
b) reunirea produselor provenind de la mai multe surse de aprovizionare într-un singur transport;
c) reunirea bunurilor provenite de la depozite diferite ale aceluiaşi furnizor;
d) obţinerea unor avantaje cum ar fi reducerea costurilor de depozitare.

9. Nu este o operaţiune de manipulare necesară îndeplinirii funcţiilor depozitelor:

a) executarea comenzilor mici;
b) încărcarea şi descărcarea;
c) deplasarea bunurilor;
d) prelucrarea comenzilor.

10. Încărcarea şi descărcarea bunurilor este precedată de:

a) activităţi de sortare şi control;
b) deplasarea bunurilor;
c) stivuirea produselor;
d) verificarea finală a conţinutului comenzii.

11. TIPOLOGIA DEPOZITELOR ÎN SISTEMELE LOGISTICE ALE

FIRMELOR
1. În funcţie de tipul de marfă şi condiţiile de depozitare, unul dintre tipurile de depozit este:
a) depozitul pe termen lung;
b) depozitul pentru mărfuri generale;
c) depozitul de stocare;
d) depozitul contractual.

2. Depozitele pentru produse generale permit păstrarea:

a) numai a unor bunuri care necesită condiţii speciale;
b) unei game variate de stocuri;
c) unei game restrânse de produse;
d) unei game variate de bunuri.

3. Depozitele specializate permit păstrarea:

a) unui anumit bun sau a unei grupe de bunuri;
b) unei game variate de bunuri;
c) unei cantităţi variate de produse;
d) numai a unor bunuri care nu necesită condiţii speciale.

4. Depozitele de stocare sunt destinate:

a) menţinerii stocurilor de bază pe termen scurt;
b) menţinerii stocurilor speculative pe termen lung;
c) menţinerii stocurilor de bază pe termen lung;
d) menţinerii stocurilor de siguranţă pe termen scurt.

5. Funcţionarea depozitelor de distribuţie presupune:

a) staţionarea unei cantităţi mari de bunuri;
b) circulaţia unei cantităţi mari de bunuri;
c) circulaţia unei cantităţi mici de bunuri;
d) păstrarea în condiţii speciale.

6. Depozitele private aparţin:

a) utilizatorilor;
b) unor firme specializate în depozitare;
c) persoanelor particulare;
d) proprietarului mărfurilor stocate.

7. Nu reprezintă un avantaj al depozitelor publice:

a) condiţiile de păstrare generale;
b) flexibilitatea mare în relaţie cu cererea;
c) oferta numeroasă de servicii;
d) costurile reduse ale operării.

8. Depozitele contractuale sunt:

a) o variantă a depozitelor private;
b) o variantă a depozitelor publice;
c) o variantă a depozitelor generale;
d) o variantă a depozitelor de distribuţie.

9. Depozitele private pot fi în acelaşi timp:

a) depozite de stocare specializate;
b) depozite de distribuţie specializate;
c) depozite de stocare contractuale;
d) depozite de distribuţie generale.

10. Depozitele publice pot fi în acelaşi timp:

a) depozite de stocare generale;
b) depozite de distribuţie contractuale;
c) depozite de distribuţie generale;
d) depozite de stocare contractuale.

12. DISTRIBUȚIA MĂRFURILOR

1. Termenul de „distribuţie” desemnează:
a) ansamblul tranzacţiilor;
b) un ansamblu de bunuri;
c) un ansamblu de servicii;
d) un ansamblu de funcţii ale firmei.

2. Distribuţia este practicată de:

a) transportatori specializaţi în activitatea de distribuţie;
b) intermediari specializaţi în activitatea de distribuţie;
c) firme specializate în comerţ;
d) comercianţi cu amănuntul.

3. Nu reprezintă un avantaj al utilizării distribuitorilor:

a) reducerea costurilor de depozitare;
b) reducerea costurilor de stocare;
c) reducerea costurilor de transport;
d) reducerea costurilor de producţie.

4. Prin logistică, distribuţia urmăreşte:

a) creşterea eficienţei;
b) scăderea stocurilor;
c) eficienţa transportului;
d) eliminarea depozitelor.

5. Canalul de distribuţie este:

a) traseul bunului de la producător la distribuitor;
b) deplasarea bunului prin sistemul de distribuţie;
c) traseul bunului de la producător la clientul final;
d) traseul bunului de distribuitor la client.

6. În general, distribuitorii pot fi clasificaţi în trei categorii:

a) dealeri, brokeri şi agenţi;
b) agenţi de vânzări, intermediari şi unităţi cu amănuntul;
c) agenţi de vânzări, comercianţi cu ridicata şi producători;
d) vânzători cu amănuntul, cu ridicata şi mici comercianţi.

7. Canalele de distribuţie se împart în două mari categorii:

a) pentru bunuri de consum respectiv industriale;
b) pentru bunuri industriale respectiv pentru consumabile;
c) pentru bunuri de consum respectiv pentru materiale;
d) pentru bunuri şi pentru materii prime.

8. Modelul 1 de canal de distribuţie este format din:

a) fabricant, detailist şi client;
b) fabricant, agent de vânzări şi client;
c) fabricant, grosist şi client;
d) fabricant şi client.

9. În canalele de distribuţie destinate bunurilor industriale:

a) clientul poate fi o firmă sau o persoană;
b) clientul este cel mai adesea o firmă;
c) clientul este o persoană;
d) clientul nu există.

10. Modelul 5 de canal de distribuţie este utilizat:

a) pentru bunuri comercializate în cantităţi foarte mici;
b) pentru bunuri de consum;
c) pentru materii prime, componente, echipamente etc.;
d) exclusiv pentru bunuri de valoare foarte mică.