Sunteți pe pagina 1din 3

Proiect educațional „Lectura te face „M.A.R.

E”
Studiu de caz
prof. Boroș Doris Bianca
prof. Mazilu Oana Andrada

I. Despre proiect:
Proiectul județean „Lectura te face M.A.R.E” a fost dezvoltat și implementat de
Asociația „Inițaitivă în Educație” în perioada martie-decembrie 2023, fiind unul din
proiectele selectate la maratonul caritabil Timotion, ediția a IX-a. Timotion este cel mai
mare eveniment de alergare și strângere de fonduri din zona de vest a țării, organizat de
Fundația Comunitară Timișoara și Asociația Alergotura, care urmărește să inspire
comunitatea locală să sprijine și să se implice în proiecte dedicate comunității și să adopte un
stil de viață sănătos în care alergarea este o opțiune.
Proiectul dezvoltă competențele de literație în rândul elevilor, stimulează interesul și
bucuria de a descoperi lumea prin universul cărților și creează contexte noi de învățare,
asigurând accesul la educație copiilor din medii vulnerabile.
Proiectul și-a propus 3 arii de intervenție: realizarea unor ateliere educaționale de lectură
pentru copii, formarea continua a cadrelor didactice și creșterea bazei materiale în școli și
grădinițe prin dotarea acestora cu un fond de carte nou și atractiv.

II. Argument:
Lectura reprezintă un aspect esențial în formarea copiilor și este deosebit de importantă,
mai ales la vârste fragede. Lectura ne crește, ne formează și are capacitatea de a ne
transforma. Lectura ne însoțește încă de la cele mai mici vârste și ne ajută să devenim
„oameni mari”.
Puterea lecturii ne permite să dezvoltăm competențele civice, gândirea critică, pune bazele
mentalității, formează atitudinea față de învățare, dezvoltă abilitățile de (auto)reflecție,
imaginația, puterea de creație.
Numele proiectului este de fapt un acronim care pornește de la modul în care lectura
poate crește motivația pentru învățare (M), poate contribui la transformarea cititorilor în
membri activi (A), responsabili (R) și empatici (E) ai comunității din care fac parte.
Experiența anterioară în implementarea proiectelor de lectură în mediul rural ne arată o
realitate tristă. Mulți elevi au o situație financiară precară acasă și nu au șansa să citească nici
măcar o carte. Pentru acești elevi și alții în situații similare, am propus amenajarea unui colț
de lectură în școală.
Lectura este însă importantă și pentru preșcolari, care sunt de cele mai multe ori neglijați
și pentru care nu se realizează biblioteci, deși studiile de specialitate demonstrează impactul
lecturii în viața copiilor.
Conform raportului din 2020 al Grupului la Nivel Înalt în Domeniul Literației, la nivelul
Europei, după România se mai află doar Albania. Pandemia a adâncit aceste probleme în
parcursul educațional al copiilor. Lipsa accesului la educație, modalitatea de desfășurare a
cursurilor online, lipsa exercițiului, a feedbackului constant și infrastructura tehnologică au
pus piedici semnificative în creșterea gradului de alfabetizare.
Deși nu avem încă cifre care să măsoare impactul, specialiștii în educație formulează
ipoteza că prioritățile mondiale ar trebui să se axeze pe dezvoltarea nivelului de literație și
conștientizarea factorilor de decizie, a cadrelor didactice și a societății în totalitatea ei, în
legătură cu importanța competențelor de literație ale elevilor și ale populației în general.
O mare parte din copiii care se află în ciclul primar nu au asimilat competențe de bază în
citire și aritmetică, pierzând astfel cunoștințe semnificative pe care le-ar fi dobândit prin
participarea la învățământul fizic. Prăpastia dintre copiii din mediul rural și urban s-a adâncit,
iar inechitățile sociale s-au accentuat în comunitățile defavorizate. Chiar și rezultatele
cercetărilor PISA din 2018 arată că nivelul analfabetismului funcțional în România este de
44%, cel mai ridicat din ultimii nouă ani.
În prezent ne pregătim copiii pentru un viitor incert. Pentru a face față provocărilor unei
lumi extrem de dinamice, copiii au nevoie să fie dotați cu instrumentele necesare, iar unul
dintre acestea îl constituie nivelul de literație, competențele de literație fiind considerate
competențe cheie.
Rezultatele elevilor depind și de modalitatea de predare și de abilitățile profesorilor. Felul
în care profesorii predau are un impact ridicat asupra modului în care învață copiii. Conform
studiilor din domeniu, calitatea predării are o influenţă mai mare asupra rezultatelor şcolare
ale elevilor decât alţi factori precum climatul, conducerea şcolii, resursele materiale
(Kyriakides & co, 2010).
Studiile OECD indică faptul că ţările care şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţa la
testările internaţionale în ultimii 10 ani au implementat politici speciale pentru a îmbunătăţi
calitatea personalului din învăţământ (Coaliţia pentru Educaţie).
Pornind de la aceste observaţii faptice şi statistice, inEDU îşi propune să investească în
resursa umană şi în formarea unor profesori competenţi, cu mentalitate deschisă şi adaptată
contextului actual din educaţia românească pentru a putea sprijini copiii în achizițiile
necesare și dezvoltarea lor benefică și armonioasă.
III. Rezultatele obținute
În cadrul proiectului „Lectura te face M.A.R.E” ne-am propus organizarea a 10 ateliere
de lectură în perioada martie-noiembrie 2023. Atelierele au fost deschise atât pentru copiii
din medii defavorizate, sociale, rurale, vulnerabile, cât și pentru copiii fără aceste provocări.
În cadrul proiectului am depășit numărul de ateliere organizate, realizând 15 activități pentru
copii, din care 50% în afara Timișoarei în localitățile: Sânnicolau Mare, Jimbolia, Otelec,
Cernăteaz, Cenad, Pesac și Iohanisfeld.
Atelierele de lectură au fost de cele mai multe ori combinate cu alte activități creative sau
STEAM, astfel încât povestea a reprezentat contextul prin care copiii și-au dezvoltate și
abilitățile motrice, creativitatea sau au exersat munca în echipă și comunicarea.
Obiectivul 1: Participarea a minimum 250 de copii din județul Timiș la 10 de ateliere non-
formale de lectură a fost și el depășit. La atelierele de lectură au participat aprox. 350 de elevi
și 50 de preșcolari.
Atelierele s-au desfășurat în școli, la sediul organizației sau în aer liber. În cadrul proiectului
au fost stabilite parteneriate noi și colaborări care au continuat ulterior să aducă beneficii
comunității.

A fost asigurat accesul pentru 120 de cadre didactice la activități de formare profesională
sub forma unor ateliere care vizează abilitarea acestora pentru susținerea unui demers
didactic care conduce la dezvoltarea competențelor de literație la elev.

În prima săptămână de activitate școlară din anul 2024 a fost dotată grădinița din Pesac
cu un fond nou de carte. 80 de cărți au adus bucurie micuților care au asistat la o activitate de
lectură special realizată de scriitoarea Anda Sescu.

Au mai fost atinse următoarele obiective:


 Realizarea a 50 de resurse educaționale deschise, din care 20 de povești noi în cadrul
podcastului „Cufărul cu povești”, care susțin implementarea activităților propuse în
proiect și completează cărțile selectate în biblioteca călătoare și în podcastul „Cufărul
cu povești”;
 Asigurarea accesului pentru minimum 100 de copii din 4 clase primare la biblioteca
“Cufărul călător”;
 Amenajarea a două colțuri de lectură în două școli din mediul rural pentru elevii
acesteia;

Materialele realizate pot fi accesate pe site-ul: www,inedu.ro

S-ar putea să vă placă și