Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi relația dintre două personaje,
reflectată într-un roman studiat, aparținând lui Camil Petrescu. În elaborarea eseului vei avea în vedere
următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al celor două personaje;
- evidențierea evoluției relației dintre cele două personaje, prin referire la două episoade/secvențe
relevante;
- analiza a două elemente de structură, de compoziție și de limbaj, semnificative pentru evoluția
relației dintre personaje (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final,
tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.).

Camil Petrescu aduce ca personaj, în literatura română, intelectualul lucid, care se gândeşte şi se
frământă căci - spune unul dintre eroii săi- „câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi
deci atâta dramă”. Una dintre cele două opere în proză ale lui Camil Petrescu este romanul „Ultima noapte
de dragoste, întâia noapte de război”, structurat în două părţi cu titluri semnificative, ce oferă imaginea unui
univers de viaţă complex, surprins în două ipostaze esenţiale: iubirea și războiul. Opera se încadrează în tipul
de roman subiectiv, modern, roman psihologic, al experienţei, folosindu-se ca procedeu artistic introspecţia,
pentru ca cititorul să aibă acces la trăirile, emoţiile, sentimentele şi gândurile naratorului-personaj.
Cele două personaje în jurul cărora este construită acțiunea romanului sunt Ștefan Gheorghidiu și
Ela. Statutul social al personajului masculin îl arată pe acesta ca tânăr sublocotenent combatant, în perioada
în care România se pregătea să intre în Primul Război Mondial. El relatează evenimente de pe front petrecute
în acea perioadă, cât şi evenimente din viaţa de cuplu, trecute prin filtrul conştiinţei. Tatăl eroului a fost
jurnalist și a decedat cu mulți ani în urmă, lăsându-i pe soție și pe copii într-o situație financiară dificilă. Cei
doi unchi ai lui Gheorghidiu, frații tatălui, deși bogați și cunoscuți în societatea vremii, nu i-au implicat
niciodată familia. Totodată, personajul principal este profesor de filosofie la Universitate, loc în care a
cunoscut-o, pe Ela, cu câțiva ani în urmă, pe când aceasta era studentă la Facultatea de Litere, aceasta
devenindu-i, ulterior, soție. Ela a absolvit Universitatea, dar nu profesează. Se oferă foarte puține detalii
despre familia și trecutul acesteia.
Prin statutul psihologic se subliniază caracterul puternic al eroului, conturat, încă de la începutul
romanului, prin faptul că s-a înrolat voluntar pe front, pentru a lupta în Primul Război Mondial. Și Ela are un
caracter puternic, pus în evidență prin independența cu care aceasta acționează în orice împrejurare și voința
cu care își impune mereu punctul de vedere.
 Statutul moral evidenţiază faptul că Ştefan Gheorghidiu este un intelectual preocupat, în primul
rând, de probleme de conştiinţă, care trăiește în lumea ideilor, are spirit analitic și o inteligenţă deosebită. El
este sensibil, orgolios, gelos, idealist. Ela este inteligentă, sensibilă, generoasă, calități care îi atrag atenția lui
Gheorghidiu, pe vremea când amândoi erau studenți. În timp, însă, aceasta devine din ce în ce mai
preocupată de sine, de latura materială a vieții, de lumea mondenă și se remarcă superficialitatea gândirii și a
a atitudinii față de căsnicie și iubire.
Incipitul, în acest roman, coincide cu expoziţiunea: „În primăvara anului 1916, ca sublocotenent
proaspăt, întâia dată concentrat, luasem parte cu un regiment de infanterie la fortificarea Văii Prahovei, între
Bulteni și Predeal”. Prin intermediul incipitului, se fixează coordonatele de timp şi de spaţiu ale desfășurării
acțiunii și se pune în evidență un eveniment istoric important, adică pregătirile ce se făceau pentru intrarea
României în Primul Război Mondial, ceea ce conferă veridicitate acțiunii romanului. Deocamdată, nu este
dezvăluită cititorului identitatea eroului, care este şi narator-personaj. Finalul romanului este reprezentat de
hotărârea eroului de a divorţa şi de a îi lăsa toate bunurile materiale soţiei. Mărturisirea din final : „ I-am
scris că-i las absolut tot... de la lucruri personale, la amintiri, […], adică tot trecutul” subliniază dorinţa
eroului de a rupe legătura cu trecutul pentru a deschide o uşă în viitor.
Acţiunea este construită în jurul celor două personaje, Gheorghidiu și Ela. Romanul începe cu
prezentarea personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, aflat pe front, contribuind la amenajarea
fortificaţiilor de pe Valea Prahovei, pentru intrarea României în război. Eroul este arătat într-o discuţie de la
popotă, când Gheorghidiu aduce în prezent aspecte ale căsniciei sale: “Eram însurat de doi ani şi jumătate cu
o colegă de la Universitate şi bănuiam ca mă înşală”. El relatează cât de fericiţi au fost cei doi la începutul
căsătoriei, ducând o viaţă modestă. Moartea unchiului Tache le aduce o moştenire substanţială, fapt care
schimbă radical viaţa lor, deoarece Ela pare foarte interesată de viaţa mondenă a societăţii. În casa verişoarei
lui Gheorghidiu, cei doi îl cunosc pe domnul G., ”un vag avocat, dansator, foarte căutat de femei”. Ştefan
observă că Ela pare foarte fericită în preajma lui, ceea ce duce, inevitabil la bănuiala că acesta îl înşală.
Excursia de la Odobeşti pune sub semnul îndoielii fidelitatea soţiei. Altă dată, sosind pe neasteptate într-o
noapte în permisie, nu-şi găseşte sotia acasă, aceasta sosind dimineaţa. Ștefan o alungă, dorind să divorţeze.
După un timp, cei doi se împacă şi sublocotenentul Gheorghidiu se reîntoarce în armată. Pe front eroul este
rănit. Sosit în București, în convalescenţă, Ela îi pare o străină. Hotărăşte să se despartă. Îi dăruieşte casele
de la Constanţa, bani, “absolut tot ce era în casă, de la obiecte de preţ la cărţi […] Adică tot trecutul”.
Evoluția relației dintre cele două personaje este atent urmărită pe tot parcursul romanului. O primă
scenă semnificativă este cea a cinei de la unchiul Tache. Eroul apără cu demnitate memoria tatălui, pe care
cei doi unchi îl denigrau, iar Ela își demonstrează sentimentele privindu-și cu afecțiune și admirație, soțul.
Scena relevă intensitatea iubirii celor doi și trăinicia relației din momentul respectiv. O altă scenă
semnificativă pentru evidenţierea acesteia este cea a episodului excursiei de la Odobeşti, în timpul căreia
eroul este convins că Ela flirtează cu domnul G. În permanenţă, personajul principal al operei, analizează
comportamentul celor din jur, în special pe cel al soţiei sale, analizându-se, în acelaşi timp şi pe sine.
Frământările interioare sunt prezentate detaliat: „eram, se vede, atât de palid”, „mă chinuiam lăuntric ca să
par vesel”, „mă simţeam imbecil şi ridicol”. Această secvență pune în evidență nu doar suspiciunile eroului,
gelozia, spiritul analitic, sensibilitatea acestuia, ci și fragilitatea relației din căsnicia celor doi.
(Eroul este un însetat de absolut, care priveşte căsătoria ca pe o experienţă fundamentală a vieţii
omului, considerând cuplul ca prototip al perfecţiunii. Întrucât Ela nu poate să se ridice la înălţimea idealului
său feminin, el trăieşte o profundă dezamăgire, iar gestul său final de a divorţa, fără ca măcar să îi mai pese
dacă soţia l-a înşelat sau nu, demonstrează pierderea treptată a interesului său pentru aceasta, în condiţiile în
care constată că ei doi sunt incompatibili în gândire şi în atitudine. Drama războiului la nivel universal -
văzut ca o altă experienţă fundamentală care nu poate să lipsească din propria-i viaţă- i se pare cu mult mai
mare decât orice dramă individuală în iubire, de aceea survine despărţirea, prin care îi lasă Elei „de la obiecte
de preţ, la cărţi, de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.”)
Definitoriu rămâne în acest roman, pentru eroul Ştefan Gheorghidiu, curajul asumării propriului
destin şi infinita disponibilitate existenţială pentru experienţe-limită ale eului.