TERAPIA FAMILIALĂ STRATEGICĂ

Sumar:
1. Reprezentanți ai terapie strategice: Jay Haley și Cloe Madanes
2. Ipoteze centrale în terapia strategică
3. Caracteristici ale terapiei strategice
4. Etape ale procesului terapeutic strategic
5. Intervenții directe și indirecte în terapia strategică
6. Tehnici terapeutice startegice
7. Studii de caz/ Modalități de intervenție strategică

Jay Haley
(1923-2007)

„ Dintre numeroasele modalități de a stabili un tarif,

cea mai evidentă e să soliciți plata pentru vindecarea
unui simptom, mai degrabă decât pentru numărul
de ore petrecute în prezența clientului”.
Interesele lui Haley față de terapia de familie și rezervele lui față de modelul biomedical
pot fi legate de experiențe personale timpurii. La nașterea lui, medicul a sosit cu întârziere,
nașterea fiind asistată de tatăl lui, în timp ce mama comenta tot timpul ceea ce tatăl său nu făcea
bine.
Haley și-a început cariera de scriitor de piese de teatru, a studiat comunicarea de masă la
Stanford și a început un doctorat pe care nu l-a finalizat niciodată. În 1953 s-a întâlnit cu Bateson,
care l-a invitat să participe la proiectul său de cercetare, alături de John Weakland și Don
Jackson. Rezultatul cercetării este sumarizat în Towards a Theory of Schiziphrenia , publicat de
cei 4 autori în 1956. În periaoda 1954-1960 l-a avut ca supervizor clinic pe Milton Erickson. În
1962 era editor fondator al revistei „Family process”, asistat în acest proiect de prima lui soție, o
jurnalistă experimentată. În perioada 1965-1975 s-a mutat în Philadelphia și a lucrat în colaborare
cu Minuchin. În 1974, împreună cu Cloe Madanes, cea de-a doua soție, care era terapeut
strategic, a fondat Washington Family Therapy Institute.
Terapia familială strategică a luii Jay Haley se caracterizează prin pragmatism și o
preferință pentru schimbări comportamentale concrete față de introspecție sau înțelegere.
Terapeutul își asumă responsabilitatea pentru eliminarea simptomului și promovarea unei
schimbări concrete, iar clientul este provocat să-și asume responsabilitatea acțiunilor sale.
Deși descris ca o persoană generoasă, plină de respect, chiar și timidă, Haley putea fi ironic
și provocator, mai ales față de colegii cu o perspectivă psihodinamică.
A fost denumit „tăunul psihoterapiei”, care provoacă mereu „vacile sacre ale domeniului”.
În același timp, avea un puternic simț al echității sociale, criticând modul în care serviciile de
sănătate mentală ajută uneori familiile să se adapteze la condițiile inechitabile, în loc să lupte
pentru schimbarea acestor condiții.

Cloe Madanes (1940-prezent)

https://www.youtube.com/watch?v=pcjXMIBp1Ys&list=PLvpResE57ZbI-
CFt0RH3BHpgASmaAkPGi&index=6&t=113s&ab_channel=TheMiltonH.EricksonFoundation

Strategia este o metaforă cu caracter militar, care se referă la un plan general de acțiune
pentru atingerea unui scop specific și obiectiv.
 Terapia strategică include un grup de psihoterapii bazate pe un anumit mod de gândire:
Centrul de terapie scurtă din cadrul MRI (Paul Watzlawick, John Weakland și Richard Fisch) și
tearpia centrată pe probleme (Jay Haley). Alți reprezenta ai acestei orientări sunt Chloe Madanes,
Peggy Papp și Olga Silverstein.
Ipoteze centrale ale școlii strategice:
- În viață dificultățile sunt inevitabile, necazurile venind unul după altul;
- Modalitățile ineficiente de rezolvare pot transforma dificultatea într-o adevărată
problemă: „mereu același necaz”. Cu alte cuvinte, soluțiile ajung să devină problemă;
- Tentativele repetate de soluționare a problemei contribuie la menținere acesteia sau
chiar o pot înrăutăți.
Ex: Dacă Jamal se simte amenințat de nașterea unei surioare, el poate deveni
temperamental. Dacă este așa, tatăl său ar putea crede că el este insolent și
imatur și încearcă să-l facă să se poaret conform vârstei lui, pedepsindu-l. Dar
severitatea tatălui confirmă numai convingerea lui Jamal că părinții săi o iubesc
pe sora lui mai mult decât pe el, așa că el acționează mai copilărește. Tatăl, în
schimb, devine mai critic și mai punitiv, iar Jamal devine din ce în ce mai posac și
mai alienat. Aceasta este o „buclă pozitivă” în creștere: sistemul familiei
reacționează la o deviere în comportamentul unuia dintre membrii acesteia cu
feed-back-ul conceput să amortizeze această deviere, dar, de fapt, acesta are afect
de amplificare a deviației.
Dați exemple de intervenții strategice.
Ce este necesar este ac tatăl să-și schimbe soluția încercată. Dacă el poate să-l
mângâie în loc să-l critice pe Jamal și să-l ajute să vadă că el nu a fost înlocuit,
atunci Jamal se va calma. Sistemul este guvernat, cu toate acestea, de reguli
nespuse, care permit numai o singură interpretare a comportamentului lui Jamal
– ca fiind nerespectuos. Pentru tată, pentru a-și schimba soluția, această regulă
trebuie să se schimbe.
- Se pot dezvolta cercuri vicioase, verigile lanțului vicios fiind comportamentele
problematice, soluțiile ineficiente și presupunerile diferiților actori despre probleme și
soluții;
- Oamenii sunt ființe strategice Facem predicții legate de modul în acre ne așteptăm ca
ceilalți să răspundă la acțiunile noastre și luăm decizii pe baza acestora. Cu alte cuvinte,
ne planificăm comportamentul în mod strategic;
- Orice relație interumană are o componentă de luptă pentru putere. De exemplu, în
contextul terapiei, clienții solicită ajutor, oferind astfel putere terapeutului, dar, în
același timp, doresc să-și mențină controlul asupra modului în care se definește relația
lor cu terapeutul.
Exemplu: Imaginați-vă un șofer acre se împotmolește cu mașina în zăpadă. Reacția obișnuită este
apăsarea pedalei de accelerație și aplicarea forței pentru învingerea rezistenței zăpezii. Această
strategie rezolvă uneori problema, dar de cele mai multe ori o înrăutățește. Roata care se învârte
cu viteză adâncește groapa. Șoferul este tentat să încerce această soluție în repetate rânduri și
astfel există riscul ca situația să devină din ce în ce mai exasperantă. Ieșirea din impas presupune
adaptarea unei strategii noi, una care la prima vedere pare ilogică. Șoferul poate să încerce să
pornească cât se poate de încet. Sau, plasarea unei scânduri între zăpadă și cauciuc poate crește,
de asemenea, șansele de reușită.

Caracteristici ale terapiei strategice:

- Încearcă să rezolve probleme specifice, nefiind interesată (la prima) etapă de
„dezvoltare personală” sau armonizarea relațiilor familiale”;
- Terapeutul este interesat de mecanismul acre contribuie la menținerea problemei și mai
puțin de cauze sau „rădăcini”;
- Perspectiva este interacțională, terapeutul ținând cont de toți membrii sistemului
semnificativ, chiar dacă nu toți participă la ședințele terapeutice;
- Terapeutul îi invită pe clienți să descrie problema la nivel comportamental, iar
intervențiile vizează prescrierea unor noi comportamente;
- Intervențiile sunt unice, astfel încât să se potrivească circumstanțelor unice ale fiecărui
client. Nu se presupune că ar exista anumite rețete generale.
- Terapia este uneori scurtă, uneori putându-se rezuma la o singură consultație. Nu se
consideră că este mai eficientă sau necesară o terapie lungă;
- Terapeutul își asumă într-o mare măsură responsabilitatea pentru schimbare.
Etape ale procesului terapeutic:
1. Evaluarea tiparului interacțional din jurul problemei. Terapeutul explorează în special
încercările anterioare de soluționare a problemei;
Evaluarea lui Haley începe cu definirea problemei, exprimată din punctul de vedere al
fiecărui membru. La fel, Haley observă și felul în care membrii familiei interacționează în
ședință, pentru a explora triunghiurile patologice sau coalițiile intergeneraționale.
2. Elaborarea unei strategii pentru întreruperea secvenței comportamentale problematice sau
a unui ciclu vicios;
3. Traducerea acestei strategii în intervenții, care de obicei reprezintă prescripții
comportamentale specifice, concrete;
4. Monitorizarea rezultatului și reajustarea intervenției, dacă este necesar.

Un exemplu de intervenție strategică este încurajarea unor comportamente care dau o definiție
nouă și neobișnuită relațiilor dintre membrii familiei.
De ex. Soția unui bărbat dependent de jocuri de noroc este încurajată să renunțe la
încercările de a-și salva soțul, adică la relația de tip „salvator responsabil – victimă iresponsabilă”
și – în schimb să adopte, să practice – un comportament de jelire pentru pierderea soțului, datorită
adicției.
Alt exemplu ar putea fi o discuție între client și terapeut despre ce ar trebui să facă clientul pentru
a înrăutăți problema.
Intervenții directe și indirecte în terapia strategică
Clasificarea intervenției terapeutice în funcție de anticiparea cooperării sau a răzvrătirii
corespunde unei gândiri strategice.
O intervenție care presupune cooperare (numită și intervenție directă) este, de exemplu situația în
care partenerii dintr-un cuplu primesc sarcina ca în cursul săptămânii să răspundă la una dintre
așteptările celuilalt partener, formulate în cadrul ședinței. Dacă această strategie nu dă roade,
terapeutul poate să recurgă la intervenții indirecte, când speră că familia va face opusul
instrucțiunii prescrise.
Ex: În situația când clientul raportează progrese și își exprimă optimismul cu privire la
schimbare, terapeutul îl avertizează că o schimbare prea rapidă ar putea fi periculoasă și îi
prescrie încetinirea ritmului schimbării. Intervenția este utilă dacă terapeutul are motive să creadă
că acest mesaj îl va stimula pe client să pună în scenă opusul comportamentului sugerat, pentru a
demonstra că terapeutul a greșit.
Pentru a-și utiliza puterea în interesul clientului, terapeutul strategic poate decide să nu-i
împărtășească acestuia anumite informații, de exemplu, cele cu privire la motivul real pentru
prescrierea unei intervenții paradoxale. Această lipsă de transparență se potrivește mai puțin cu
stilul colaborativ al terapeutului sistemic de astăzi. Utilizarea unor elemente strategice poate fi
însă valoroasă spre exemplu, în situațiile în care controlul (încercările ineficiente de a-l controla
pe celălalt sau de a controla un simptom)pare să fie o temă centrală în familie.
Tehnici terapeutice
- Haley a descris relația maritală în termenii nivelurilor conflictuale ale comunicării.
Conflictele apar nu numai peste regulile pe care un cuplu le va urma în relație unul cu
celălalt, ci și la cine stabilește regulile (Ex: Recunoașterea principiului cibernetic în
sistemul de încălzire al unei case poate fi mai ușor decât a fi de acord asupra
persoanei care fixează temperatura).
- Una dintre strategiile lui Haley era „Să facă explicite regulile implicite care guvernează
relațiile de familie. Regulile disfuncționale făcute explicite devin mai dificil de urmat.
De exemplu: Unii oameni își dojenesc partenerii pentru că nu se exprimă ei înșiși, dar
ei vorbesc atât de mult și critică atât de tare, încât partenerii au, cu greutate, o șansă
să vorbească. Dacă terapeutul subliniază aceasta, devine mai dificil de urmat regula
că o persoană trebuie numai să spună ceea ce cealaltă persoană vrea să audă.
- Unele din directivele lui Haley erau pentru schimbări care păreau atât de mici, încât
întreaga ramificație nu era vizibilă imediat.
Ex: pentru un cuplu în care soțul părea că are propriul lui drum în majoritatea timpului,
soției i s-a cerut să spună „nu” la o problemă minoră o dată pe săptămână. Aceasta ar
putea părea trivial, dar s-au rezolvat două lucruri: a făcut-o pe soție să vorbescă și l-a
făcut pe soț conștient că el este dominator.
- Tehnicile utilizate de Haley și Madanes sunt mai greu de descris, deoarece sunt
concepute să rezolve cerințe unice ale fiecărui caz.
Interviul inițial Exercițiu
Haley crede că dacă terapia trebuie să sfârșească bine, aceasta trebuie să înceapă în mod
corespunzător. De aceea, el dedică o bună parte a atenției mișcărilor care deschid tratamentul.
Indiferent de cine este prezentat ca pacient principal, Haley începe prin intervievarea întregii
familii, sau a cât de mulți pot fi adunați. Abordarea de către el a acestui interviu inițial este
puternic structurată și urmează 4 etape:
1. etapa socială
Familiile sunt adesea defensive atunci când vin la terapie. Membrii familiei poate nu stiu
de ce sunt ei acolo sau la ce să se aștepte și se tem că terapeutul îi va critica pentru
problemă. De aceea Haley, ca terapeut, folosește minutele inițiale ale primei ședințe
pentru a-i ajuta să se relaxeze. El face un moment din a-i cunoaște pe fiecare membru al
familiei și încearcă să se asigure că se simt bine. Halei acționează ca și cum ar vrea să se
asigure că oaspetele său (clientul) se simte bine venit.

2. etapa problemă
Haley cere fiecărui membru al familiei să prezinte perspectiva personală asupra
problemei. În timp ce mamele sunt de obicei figura centrală, tații sunt mai puțin implicați,
Haley recomandând tatălui să vorbească primul pentru a-i crește implicarea. Această
sugestie ilustrează manevra strategică a lui Haley, care începe cu primul contact și
 caracterizează cursul întâlnirilor viitoare. Haley ascultă cu atenție modul în care fiecare
membru al familiei caracterizează problema și implicarea sa în aceasta, asigurându-se ca
nimeni să nu întrerupă conversația până nu-i vine rândul. În decursul acestei faze, Haley
observă legăturile cu triunghiurile și ierarhia. El nu face comentarii despre aceste
observații, argumentând că astea ar putea face familia defensivă.

3. etapa de interacțiune
Din momentul în care fiecare a avut șansa să vorbească, Haley îi încurajează să discute
punctele lor de vedere între ei înșiși. În această etapă, terapeutul poate observa, mai
degrabă decât numai să audă, interschimbările care înconjoară problema. Pe măsură ce ei
vorbesc, Haley caută coalițiile dintre membrii familiei împotriva celorlalți. Cât de
funcțională este ierarhia? Lucrează părinții bine împreună, sau se sublicitează unul pe
celălalt? Cum răspunde pacientul conflictului dintre ceilalți? În timpul acestei etape,
terapeutul este ca un antropolog, încercând să descopere patternuri în acțiunile familiei.

4. etapa de stabilire a scopului.

Scopurile sunt stabilite astfel, încât să provoace schimbări structurale, cu o accentuare
asupra îmbunătățirii ierarhiei familiei.

Prima ședință sfârșește dând familiei o sarcină. Și în ședințele următoare, directivele joacă
un rol central. Directivele eficiente nu iau de obicei forma unui simplu sfat, care este rar
de folos, pentru că problema persistă de obicei dintr-un motiv oarecare.
Ex: O mamă care a fost incapabilă să-și controleze fiul în vârstă de 12 ani, a hotărât să-l
trimită la o școală militară. Haley a sugerat că, până în momentul în care băiatul nu
avea idee cum ear viața la școala militară, ar fi fost o idee bună ca mama să-l ajute să se
pregătească. Ambii au fost de acord. Haley i-a spus să-l învețe cum este poziția de
„drepți”, cum trebuie să se scoale dimineața devreme pentru a-și face patul. Ambii au
urmat aceste instrucțiuni ca jucând un joc, cu mama ca sergent și fiul ca persoană civilă.
După 2 săptămâni, fiul se comporta atât de bine, încât mama nu a ami simțit nevoia s-l
trimită de acasă.
Tehnica „Încercărilor grele”
Este prescrisă să facă simptomele mai tulburi decât sunt: „Dacă este mai dificil pentru o persoană
să aibă un simptom, decât să renunțe la el, persoana va renunța la el”
Ex: O încercare grea standard este pentru un client să trebuiască să se scoale în mijlocul nopții și
să facă exerciții cu mult efort ari de câte ori el sau ea au simptome în cursul acelei zile.
Ex. 2: Clientul trebuie să dea cadou cuiva cu care are relații puține - de ex. soacrei, sau fostului
soț de fiecare dată când simptomele apar.