Sunteți pe pagina 1din 5

Lecţia de schi

Conţinutul lecţiei
• Conţinutul lecţiei este determinat de temele şi obiectivele
instructiv educative şi reprezintă totalitatea mijloacelor, măsurilor
organizatorice şi didactice selecţionate în vederea realizării
acestora.

• Sarcinile învăţării în lecţia de schi pot fi rezolvate numai în cazul


în care:
- obiectivele lecţiei sunt bine alese;
- sistemul de acţionare în lecţie corespunde obiectivelor şi
particularităţilor elevilor;
- există o succesiune în sistemul de lecţii, o legătură strânsă între
lecţiile care o precede şi cele care urmează;
- este asigurată continuitatea şi ritmicitatea procesului de învăţare;
- grupele de elevi au un efectiv constant şi omogen;
- profesorul îşi asumă rolul conducător.
Structura lecţiei
• Structura lecţiei de schi – reprezintă totalitatea momentelor lecţiei şi
succesiunea lor în timp.

Momentele lecţiei de schi sunt:


1. organizarea grupei;
2. deplasarea la pantă sau terenul de instruire ales şi pregătirea acestuia;
3. pregătirea generală şi specială a organismului pentru efort.
4. realizarea temelor lecţiei:
– învăţarea unui procedeu tehnic;
– fixarea sau perfecţionarea unui procedeu deja învăţat;
– dezvoltarea sau perfecţionarea unor anumite calităţi motrice;
– verificarea nivelului de însuşire a procedeelor tehnice sau de dezvoltare a
calităţilor motrice specifice.
5. aprecieri cu privire la realizarea temelor lecţiei şi activitatea desfăşurată de
elevi. Recomandări pentru activitatea viitoare
Lucrul cu elevii
• Lucrul cu elevii trebuie să înceapă încă înainte de
adunarea pentru lecţie. El constă din indicaţiile date
pentru pregătirea schiurilor, ceruire, etc.
• Dacă terenul de lucru nu este prea departe de locul de
întâlnire, primele 3 momente ale lecţiei nu durează mai
mult de 15-20 minute. Deplasarea la pantă trebuie să se
facă în mod organizat, mai ales când se merge pe
schiuri.
• Momentele 4 şi 5 pot dura 30-75 de minute în funcţie
de vârstă şi pregătirea elevilor, tipul de lecţie etc.
• In condiţiile specifice lecţiilor de schi o deosebită grijă se
va acorda prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor, ţinând
seama de condiţiile atmosferice, de starea zăpezii, teren
etc.
Prevenirea accidentelor
Principalele cauze care pot provoca accidentele sunt:
• Nerespectarea succesiunii şi gradării dificultăţilor în timpul învăţării sau
perfecţionării procedeelor tehnice;
• Insuficienta pregătire fizică a elevilor şi nerespectarea particularităţilor
individuale;
• Alegerea unui teren nepotrivit pentru procedeul tehnic respectiv sau
pentru grupa respectivă;
• Lipsa de disciplină şi de ordine în timpul lecţiei;
• Ignorarea gradului de oboseală;
• Pregătirea insuficientă a materialului şi a echipamentului de schi;
• Lipsa de control din partea profesorului;
• Condiţii meteorologice nefavorabile (vânt, ceaţă, temperatură foarte
scăzută);
• Alunecări de zăpadă pe pantele descoperite (avalanşele).

S-ar putea să vă placă și