Sindroame paraneoplazice

Sindroamele paraneoplazice

 Definitie
 (gr. syn, acelaşi; dromos, cale, para, alături) sunt un grup heterogen de semne şi
simptome asociate cu evoluţia bolii maligne care nu sunt datorate efectelor fizice
(mecanice) directe ale formaţiunii(lor) tumorale (tumoră primară, adenopatii sau
metastaze).

 Importanta:
 pot reprezenta manifestările precoce a unui neoplasm ocult,
 identificarea lor permite diagnosticul neoplaziei într-un stadiu iniţial
 pot evolua în paralel cu boala neoplazică, tratamentul eficace al malignităţii
putând conduce la dispariţia simptomatologiei paraneoplazice; totuşi, multe SP
(în special cele cu etiologie imună sau neurologică) nu se rezolvă predictibil după
tratamentul neoplaziei;
 pot fi utilizate ca markeri tumorali, pentru a urmări evoluţia cancerului sub
tratament sau pentru a detecta mai precoce o recidivă a acestuia;
 pot mima boala metastatică, descurajând astfel aplicarea unui tratament curativ
pentru un cancer în realitate localizat;
 pot fi confundate cu complicaţiile unui cancer (metastaze, infecţii) contribuind la
întârzierea tratamentului;
 pot reprezenta uneori o problemă clinică semnificativă, chiar potenţial letală.
 Etiologie şi patogeneză

 producerea şi eliberarea de către tumoră (sau de către gazdă, ca

reacţie la prezenţa tumorii) a unor substanţe (în general proteine sau
polipeptide) biologic active:
 precursori hormonali, factori de creştere, citokine, proteine fetale (CEA, AFP),
imunoglobuline, enzime

 producţia de receptori ectopici sau sinteza de hormoni biologic

inactivi

 inducerea unor fenomene autoimune sau producerea de complexe

imune şi supresie imunologică

 realizarea unor contacte „interzise” prin ruperea unor structuri sau

bariere anatomice, permiţând reacţii antigenice neadecvate

 cauze necunoscute
 Diagnostic pozitiv

 este unul de excludere

 pentru a obţine certitudinea, este necesară
demonstrarea a cel puţin trei dintre următoarele condiţii:
• existenţa concomitentă a unei neoplazii active, indiferent de
stadiu;
• scăderea nivelului mediatorului biologic secretat după
îndepărtarea sau tratamentul activ al tumorii respective;
• existenţa unui gradient arterio-venos al concentraţiei serice de
mediator de-a lungul patului tumoral şi concentraţia sa crescută
în tumoră;
• sinteza şi secreţia mediatorului sau precursorului său de către
ţesutul tumoral in vitro;
• existenţa unei corelaţii temporale între variaţia dimensiunilor
tumorii şi cea a nivelelor serice ale mediatorului
 Diagnostic diferential

 o afecţiune propriu-zisă (simultană, dar independentă) a glandei

sau organului aparent implicat

 invazia/compresiunea directă a unor structuri anatomice de

către tumora primară, adenopatii sau metastazele sale

 distrucţii determinate de tumoră sau produşii săi de secreţie

 anomalii vasculare sau hemodinamice

 infecţii sau tulburări intercurente ale echilibrului hidro-electrolitic

 toxicitatea terapiei antineoplazice (RT/PCT)

 Clasificare

 endocrine şi metabolice
 neurologice
 dermatologice
 cardio-vasculare
 osteo-articulare
 hematologice
 digestive
 renale
 manifestări paraneoplazice generale
 Sindroame paraneoplazice endocrine şi metabolice

• Sindrom Hormon Neoplazii (frecvente)

• Sindrom Schwartz-Bartter ADH CBP (cu celule mici) (70%)

• Sindrom Cushing ACTH CBP (cu celule mici) (50%) (evoluţie

rapidă, melanodermie)

• Hipoglicemie NSILA Tumori mezenchimatoase (40-60%)

abdominale (2/3) sau toracice (1/3)

• Pubertate precoce HCG Hepatoblastom

(numai la băieţi)

• Ginecomastie HCG/HCS Carcinom bronho-pulmonar

(moderată, uni-/bilaterală)

• Galactoree PRL Carcinom bronho-pulmonar, renal

• ADH, hormon antidiuretic; ACTH, hormon adreno-corticotrop; NSILA, non-suppressive insulin-like activity; HCG,
gonatrotropină corionică umană;.HCS, hormon corionic somatotrop; PRL, prolactină.
 Sindromul Schwartz-Bartter (secreţia inadecvată de
hormon antidiuretic [ADH])

 secreţie paraneoplazice inadecvate de ADH (SIADH).

 ADH (arginin-vasopresina) este un polipeptid (9 aminoacizi) secretat de hipotalamus, cu rol
în menţinerea osmolarităţii plasmatice (valori normale 286-294 mOsm/l).

 sodiu seric redus < 135mEq/l (hiponatremie de diluţie, constantă);

 osmolaritate plasmatică < 280mOsm/l;

 osmolaritate urinară > 100mOsm/l;

 natriureză crescută (Na+u > 20mEq/l).

 clinic,
 tabloul intoxicaţiei cu apă, asociind tulburări digestive (anorexie, greţuri, vărsături)
 manifestări neuropsihice (euforie, agresivitate, confuzie mentală, delir)
 crizele comiţiale pot completa tabloul clinic atunci când sodiul plasmatic scade drastic (Na+
< 120mEq/l), culminând prin comă, datorită edemului cerebral.
 Sindromul Cushing (secreţia ectopică de hormon
adrenocorticotrop [ACTH])

• este frust în 95% din cazuri.

• apare cu frecvenţă egală la bărbaţi şi la femei, la vârste de 40-60 ani
(mai tardiv decât boala Cushing propriu-zisă).
• in forma sa tipică
– evoluţie clinică rapidă (HTA, anomalii SNC cu psihoză, intoleranţă la glucoză,
distribuţie anormală a ţesutului adipos, catabolism proteic, striuri cutanate, atrofie
musculară proximală, echimoze).
– simptomele frecvente în boala Cushing pituitar-dependentă (obezitatea facio-
tronculară, osteoporoza, prezenţa vergeturilor), sunt adesea absente în sindromul
paraneoplazic.
– in unele cazuri SP este recunoscut numai pe baza datelor biologice: alcaloza
metabolică, hipokaliemia, kaliureza crescută, diabet precoce şi intens.
• diagnosticul se bazează pe bilanţul hormonal:
– hipersecreţia de mineralo- şi glucocorticoizi (cortizolemie, 17-OH-steroizi urinari,
cortizol liber urinar, 17-cetosteroizi urinari)
– creşterea nivelelor de ACTH. Măsurarea secreţiei de cortizol liber urinar pe 24 ore
reprezintă standardul de aur pentru verificarea existenţei unei hipercortizolemii
endogene.
 Hipercalcemia
 hipercalcemia datorată metastazelor osoase nu este un sindrom
paraneoplazic!

 hipercalcemia poate fi considerată paraneoplazică doar dacă

survine într-un cancer, prin secreţia unui analog al parathormonului
(PTH), numit parathormon-related protein (PTH-rP), cu semne
biologice de hiperparatiroidism care regresează după tratamentul
tumorii şi reapare în cazul recidivei.

 hipercalcemia tumorală se diferenţiază de cea datorată

hiperparatiroidiei (adenom) prin patru elemente principale:
– alcaloza metabolică;
– diminuarea nivelului seric de 1,25-(OH)2-vitamina D (vitamina D3);
– diminuarea osteocalcinei serice;
– nivele normale/scăzute de PTH (măsurate prin RIA) în contrast cu
creşterea cAMP; dozarea PTH-rP ar facilita diagnosticul diferenţial.

 tratament
– bisfosfonaţi de generaţia I, II şi III (clodronat; pamidronat, zoledronat;
ibandronat) singuri sau în asociaţie cu calcitonina
– tratamentul cu octreotid este de asemenea eficace.
 Hipocalcemia

 deşi tumorile asociate cu metastaze osoase osteoblastice precum (mamare,

prostatice, renale, bronho-pulmonare) conduc de asemenea la hipocalcemie
prin depunerea calciului în oase, aceasta nu este paraneoplazică în situaţiile
descrise.

 are mecanisme multiple (malnutriţie cu deficit subsecvent de vitamina D,

hipomagneziemie, tratamentele citostatice, sepsis, dezechilibrele hormonului
paratiroidian).

 calciu mai mic de 2,25-2,65 mmol/l;

 se poate asocia frecvent cu hipomagneziemie).

 clinic:
– iritabilitate, tetanos, aritmii, insuficienţă cardiacă, hipotensiune arterială,
manifestări EKG (creşterea intervalului ST)
– scăderea semnificativă a calciului seric este asociată şi cu fenomenul de liză
tumorală care survine uneori după tratamentul hemopatiilor maligne (limfomul
Burkitt, leucemia cu celule T şi diferite alte malignităţi cu celule B) sau al tumorilor
cu celule germinale, şi prezintă un tablou de azotemie, acidoză, hiperpotasemie,
hiperfosfatemie şi hiperuricemie).
 trat; soluţii perfuzabile (dextroză în soluţii saline 4-6l/zi) şi alopurinol.
 Hipoglicemia
 insulinoamele (tumori neuroendocrine ale celulelor insulare pancreatice) determină
hipoglicemie, însă aceasta nu este considerată un SP adevărat

 de obicei survine (sub forma sindromului Doege-Potler) la cei cu tumori de origine

mezenchimală, în 80% din tumorile voluminoase retroperitoneale (40% din pacienţi),
intratoracice (30%) şi mai rar intraperitoneale (29%).

 aceste tumori secretă un factor de creştere insulin-like II (IGF-II); creşterea raportului

plasmatic IGF-II/IGF-I determină hipoglicemie, asociată cu o scădere a insulinei
plasmatice, a peptidului C plasmatic şi a proinsulinei.

 alte cauze ale hipoglicemiei paraneoplazice sunt hipermetabolismul glucozei, producţia

unor hormoni ectopici insulinici, producţia de inhibitori ai sintezei hepatice de glucoză şi,
rareori, producţia de insulină ectopică.

 clinic
 hipotensiune, transpiraţii, tremurături, dar fără modificările neurologice şi psihice.

 tratamentul este paliativ (perfuzie de glucoză în urgenţă) şi chirurgical, deşi efectul pe

termen lung al debulking-ului nu este cunoscut.

 dacă tratamentul chirurgical nu este posibil se va utiliza administrarea intramusculară

sau subcutană de glucagon cu acţiune lungă, doze crescute de corticoizi sau analogi
de somatostatină (octreotid).
 Sindroame paraneoplazice neurologice
• Sindrom paraneoplazic Neoplazii (frecvente) Comentarii

• Pseudomiastenia (Eaton-Lambert) CBP cu celule mici blocaj

neuromuscular periferic
ameliorat prin guanină

• Neuropatia senzitivă subacută CBP cu celule mici rar asociată cu alte

afecţiuni SNC

• Encefalomielita subacută CBP cu celule mici sindroame neurologice

multifocale

• Degenerescenţa cerebeloasă subacută Cancere de ovar,san sindroame

cerebeloase bilaterale

• Retinopatie paraneoplazică CBP cu celule mici cecitatea, rapid

instalată, precede apariţia cancerului
 Sindromul pseudomiastenic Eaton-Lambert
– sindrom rar ce se datorează unui bloc neuromuscular presinaptic cu
mecanism autoimun, frecvent paraneoplazic (în special în CBP cu
celule mici).
– se manifestă pe un fond de astenie generală, prin dureri musculare
predominant la nivelul porţiunii proximale a membrelor, ptoză
palpebrală, diplopie şi tulburări de deglutiţie. Semnele neurologice
constă în abolirea ROT, parestezii distale şi peribucale, tulburări
vegetative şi uscăciunea gurii.

 Degenerescenţa cerebeloasă subacută

– apare datorită pierderii celulelor Purkinje din cortexul cerebelos
– clinic: pierderea acuităţii vizuale, vertij, ataxie tronculară.
– este asociată cu adenocarcinomul glandei mamare, mai rar cu
cancerele endometriale sau de ovar, şi excepţional cu CBP microcelular
(dar în acest caz există frecvent semne de encefalită sau neuropatii
periferice)
 Sindroamele paraneoplazice dermatologice
 sunt cele mai autentice SP

 apariţia lor precoce permite descoperirea neoplaziei într-un stadiu

precoce, limitat de boală.

 caracterul paraneoplazic al unor dermatoze ca lupusul, sclerodermia

şi unele boli buloase, este însă discutabil.

 biopsia cutanată este utilă pentru a exclude prezenţa unei infiltraţii

tumorale sau a unei etiologii non-maligne

 evoluţia este paralelă cu aceea a neoplaziei, simptomatologia

diminuând odată cu tratamentul curativ al procesului tumoral şi
reapărând în caz de recidivă sau metastază

 mecanismele etiopatogenice ale acestor dermatoze în cursul

procesului neoplazic rămân puţin cunoscute, putând fi în relaţie cu un
produs de secreţie a tumorii (hormoni, enzime), martor al unei reacţii
imune legate de prezenţa tumorii, de origine carenţială, sau în relaţie
cu o tulburare neuro-vasculară.
 Sindroamele paraneoplazice dermatologice

• Sindrom paraneoplazic Neoplazii (frecvente) Comentarii

• Acanthosis nigricans Cancere gastrice (60%) şi hiperkeratoză şi pete

carcinoame intestinale hiperpigmentare în axile/pliuri

• Sindromul Bazex Carcinoame scuamoase de sferă ORL leziuni papulo-

pruriginoase predominant pe palme/plante

• Dermatomiozita Carcinoame gastro-intestinale papule Gottron, rash heliotrop şi

miopatie proximală

• Erythema gyratum repens Carcinoame mamare, CBP pete eritematoase sub forma
unor„seminţe de lemn”

• Amiloidoza cutanată Mielom multiplu purpura periorbitală, noduli albicioşi

subcutanaţi

• Hipertrichosis lanuginosa CBP, cancere de colon peri lungi, albi, crescuţi

în urechi şi pe faţă
 Sindroamele paraneoplazice cardio-vasculare

• Sindrom paraneoplazic Neoplazii (frecvente) Comentarii

• Tromboflebite CBP (26%) multiple şi

recidivante

• Sindromul Trousseau Cancer pancreatic (17%)

•
• Sindromul carcinoid Tumori carcinoide digestive (95%) atingere cardiacă
(intestin subţire)

• Sindromul Raynaud Adenocarcinom bronho-pulmonar atingere cardiacă

(stângă)

• Endocardita marastică Cancer gastric, pancreatic

• Hipotensiunea ortostatică Carcinoame intratoracice rar

• Hipertensiunea arterială CBP HTA şi

hipokaliemie
Cancer renal
hiperproducţie de renină
Tumora Wilms
regresie după
cura neoplaziei
 Sindromul carcinoid
 asociat neoplaziilor (descris iniţial de Bjorck şi Thorson în 1952) este
datorat hipersecreţiei de serotonină şi/sau a metaboliţilor săi.

 survine în 95% din cazuri în tumori carcinoide digestive (în special de

intestin subţire, şi mai ales în prezenţa metastazelor hepatice), rareori în
alte tumori carcinoide (plămân – în special CBP microcelular; stomac),
carcinomul medular tiroidian şi anumite teratoame ovariene. Se pare că
numai carcinoidele bronşice şi ovariene determină un sindrom carcinoid
în absenţa metastazelor.

 clinic: rash-ul cutanat (bufeuri vasomotorii, paroxistice ale feţei şi gâtului)

şi diareea sunt cele mai frecvente; diareea este cronică şi de tip motor,
imperioasă şi independentă de bufeuri. Atingerea cardiacă este tardivă,
prin insuficienţă valvulară (tricuspidiană, inima stângă), alte simptome
mai rare fiind eritemul cronic, telangiectazia feţei, bronhospasmul,
tulburările psihice, manifestările articulare (foarte rar).

 diagnosticul este confirmat de prezenţa nivelelor crescute de acid 5-OH-

indol acetic (5-HIAA) urinar, metabolitul principal al serotoninei, precum şi
a celor serice de serotonină (5-HT3) şi cromogranină A (ChgA).

 prognosticul depinde de evoluţia tumorii primare şi de atingerea cardiacă

(mortalitate 50% la 3 ani); în absenţa acesteia, evoluţia este lentă, cu
supravieţuiri de 80% la 5 ani şi de 36% la 15 ani.
 Tromboflebitele paraneoplazice (TP)
 În anumite circumstanţe, reprezintă una dintre manifestările foarte sugestive
pentru cancer, a cărui descoperire o preced în 50% din cazuri.

 Survin după vârsta de 50 de ani, fără cauze favorizante cunoscute;

 Pot fi superficiale şi profunde, şi/sau cu caracter migrator (semnul

Trousseau).

 Patogenia rămâne incertă, dar pentru a evoca un mecanism paraneoplazic

într-o tromboflebită trebuie eliminat o influenţă tumoral direct (compresie
extrinsecă, invazie venoasă) şi alte circumstanţe (radioterapia, CID).

 Originea cea mai frecventă este CBP (26%) sau cancerul pancreatic (17%),
mai rar cel de colon, prostată, uter şi hemopatiile maligne.

 Terapia face apel la anticoagulante (deşi eficacitatea acestora este

inconstantă), în timp ce tratamentul neoplaziei determină prevenirea
eventualelor recidive.
 Sindroamele paraneoplazice osteo-articulare
• Sindrom paraneoplazic Neoplazii Comentarii

• Osteoartropatia hipertrofică CBP non-microcelular periostoza

(Rx) este
indispensabilă
pneumică (Pierre-Marie pentru diagnostic
Bamberger)

• Hipercalcemia CBP, cancere de sferă ORL DD: MTS

osoase,
adenom
paratiroidian

• Algodistrofia CBP, cancere de sferă ORL rezistenţă la

tratamentele uzuale

• Fasceita palmară Cancer de ovar, pancreas, inflamaţia mâinilor,

retracţia flexorilor
colon palmari

• Sindromul Weber-Christian Cancer de pancreas artrită, noduli

subcutanaţi, febră,

• Artropatia amiloidă Mielom multiplu osteomalacie vitamino-

rezistentă

• Osteomalacia Cancer de prostată, tumori hipofosforemie

hipofosforemică mezenchimatoase maligne
 Osteoartropatia hipertrofică pneumică Pierre-Marie Bamberger

 este frecventă şi caracteristică, afectând sexul masculin (85%), după vârstele

de 40 de ani (75%);

 caracterul paraneoplazic este unanim recunoscut. Se asociază în 80% din

cazuri cu un CBP primitiv, cel mai frecvent epidermoid.

 in forma sa clinic completă, OHP asociază:

 manifestări articulare polimorfe: artralgii simple (cu aspect inflamator), artrite
subacute şi cronice (simulează o poliartrită reumatoidă);
 un sindrom morfologic disacromelic: hipocratism digital (uneori absent la debut,
este constant după o perioadă de evoluţie), hipertrofie pseudo-acromegaloidă a
extremităţilor;
 tulburări vasomotorii, hiperplazie cutanată (frecvent)
 periostoză (evidenţierea sa radiologică, deşi nu este întotdeauna evidentă, este
considerată indispensabilă pentru diagnostic): aspect radiografic de manşon osos
fin la nivelul corticalei, de care îl separă un lizereu clar.

 după eradicarea neoplaziei, simptomele articulare dispar rapid, în timp ce

hipocratismul digital persistă mai mult timp.

 diagnosticul diferenţial se face cu hipocratismul digital simplu (fără artralgii şi

periostoză) secundar unor afecţiuni benigne bronho-pulmonare cronice,
cardiopatiilor cianogene sau reumatismului inflamator cronic.
 Sindroamele paraneoplazice digestive

 Tulburările de gust, anorexia şi caşexia

 Anomaliile de gust, anorexia, scăderea ponderală, caşexia sunt frecvent prezente la
pacienţii cu cancer. Caracterul paraneoplazic al acestor simptome/sindroame este evident,
deoarece apar înaintea descoperirii neoplaziei şi dispar odată cu exereza tumorii, însă
acestea pot rezulta şi ca urmare a acţiunii tumorale directe.
 Tulburările de gust sunt în general reprezentate de aversiunea faţă de carne sau alte
alimente proteice.

 Sindroamele de malabsorbţie
 Survin frecvent în cancer, dar sunt rar paraneoplazice, având în general cauze:
 iatrogene: chirurgie digestivă, radio-/chimioterapie, sau
 tumorale (directe): insuficienţă biliară (cancer hepatic, biliar, compresiuni tumorale ale
căilor biliare), hiposecreţie gastrică (cancer gastric, de pancreas exocrin), infiltraţie
intestinală (limfoame) sau obstacol limfatic (cancer de pancreas, adenopatii tumorale
abdominale, carcinomatoză peritoneală).
 Adevăratele SP de malabsorbţie pot surveni în
 cancerele renale pielo-caliceale, CBP, cancere prostatice, pancreatice şi limfoame.

 Anomalia histologică cea mai frecventă este o atrofie vilozitară parţială (mai rar totală), uneori
asociată cu leziuni ale submucoasei. Gravitatea malabsorbţiei nu este corelată cu severitatea
atingerii histologice. Mecanismele fiziopatologice nu sunt cunoscute.

 Tratament
 cura neoplaziei şi administrarea de vitamine, oligoelemente şi substanţe nutritive.
 Sindroamele paraneoplazice renale

 sunt rare

 frecvent, se datorează
 acţiunii tumorale directe (obstrucţie de căi urinare, invazie renală),
 dezechilibrelor electrolitice (calciu, potasiu), metabolice (acid uric) şi
volemice legate de tumoră sau de tratamentele oncologice.

 clasificare:
 afecţiuni glomerulare
 amiloidoza renală (mielom multiplu),
 nefropatii cu pierdere de potasiu şi calciu (leucemii monocitare şi
mielo-monocitare),
 obstrucţii intrarenale prin mucoproteine (în cancerele pancreatice),
 diabetul insipid nefrogen (leiomiosarcom )
 Sindroamele paraneoplazice hematologice
• Sindrom paraneoplazic Neoplazii (frecvente)
• A. Anomalii de linie roşie
• Anemii hemolitice autoimune (AHAI) Limfoproliferări B
• Eritroblastopenie Timom 50%
• Anemie hemolitică microangiopatică Adenocarcinoame (gastric
55%)
• Poliglobulie Hemangioblastom cerebelos, hemangiocarcinom, carcinom primitiv
renal
• B. Anomalii de linie albă
• Hiperleucocitoza Cancere de stomac, CBP, pancreas, sân, melanom; BH,
LMNH
• Neutropenie CBP
• Hipereozinofilie Adenocarcinoame, hemopatii
maligne
• C. Anomalii de hemostază
• Trombocitemie Carcinoame, leucemii,
limfoame
• Trombocitopenie LMNH, CBP, cancer de sân, rect, testicul
• Anomalii de coagulare CBP (26%), pancreas (17%)
• Coagulare intravasculară diseminată (CID) Leucemia acută promielocitară, cancer
de prostată, pancreas, CBP
• Anticoagulante circulante Hemopatii, uneori tumori solide
 Manifestări paraneoplazice generale

• Sindrom paraneoplazic Neoplazii (frecvente)

• Febră BH, LMNH, leucemii acute

Sarcoame osteogenice, carcinom renal

• Amiloidoză BH, LMNH, mielom multiplu, boala

Waldeström

Carcinom renal, de col uterin, de căi biliare

• Sindromul POEMS Mielom multiplu

Plasmocitom solitar (50%)

• Prurit BH, LMNH, leucemii

Tumori cerebrale, abdominale
 Febra

 simptom frecvent la pacienţii cu cancer, însă cauza este adesea infecţioasă sau
medicamentoasă.

 febra paraneoplazică este definită ca o creştere a temperaturii corporale (~38-

39ºC) fără o cauză aparentă, în cursul unei neoplazii evolutive; apare uneori cu
orar „fix” (în special după-amiaza).

 fiziopatologia presupune posibilitatea intervenţiei unor substanţe pirogene

eliberate de celulele tumorale, leucocite şi alte celule (în special celulele Küpffer
în hepatoame sau metastaze hepatice).

 cancerele cel mai frecvent responsabile pentru inducerea febrei sunt: BH

(existenţa febrei constituie un semn de evolutivitate), leucemiile acute,
sarcoamele osoase, tumorile renale, în unele cazuri şi cancerele viscerale
(gastrice şi hepatice primitive sau secundare); în mod particular, febra cu aceste
caracteristici poate apărea în mixoamele atriale.

 tratamentul
• este etiologic
• febra paraneoplazică este rebelă la tratamentele antitermice şi antiinfecţioase
• dispare rapid după tratarea neoplaziei, reapărând în cazul recidivelor (remisiunile cele
mai spectaculoase sunt observate după tratamentul BH şi al tumorilor renale).
 Amiloidoza

 acumularea în ţesuturi a amiloidului (proteine de compoziţie variabilă în funcţie

de etiologie).

 recunoaşte numeroase cauze non-neoplazice (TBC, sifilis, infecţii cronice,

colagenoze), în doar 15% din cazuri putând surveni în cursul evoluţiei unor
neoplazii

 tabloul clinic este marcat de atingerea poliviscerală: purpură cutanată, noduli

subcutanaţi, macroglosie, alopecie, neuropatie periferică şi diverse tulburări
neuro-vegetative.

 diagnosticul este bazat pe punerea în evidenţă a depozitelor de amiloid

(coloraţie în roşu de Congo) pe biopsiile de mucoasă rectală şi/sau mucoasă
gingivală.

 apariţia unei amiloidoze în cursul unei neoplazii influenţează prognosticul

acesteia. Tratamentul ameliorează în mod inconstant tabloul clinic, încetinind
(probabil) evoluţia leziunilor.
 Sindromul POEMS (sindromul Crow-Fukase)

 neuropatie (poliradiculonevrită cronică predominantă la nivelul membrelor

inferioare cu progresie simetrică şi ascendentă, care domină tabloul clinic)

 organomegalie (afectează ficatul, splina şi ganglionii limfatici)

 modificări cutanate (hiperpigmentare, infiltrare difuză tegumentară,

hipocratism digital şi angioame cutanate);

 alte manifestări posibile sunt: febra, transpiraţiile, sindromul Raynaud şi

ischemia arterială.

 hematologic: asociază frecvent AHAI, hiperleucocitoză şi trombocitoză

(uneori poliglobulie). Imunoglobulina monoclonală este întotdeauna
prezentă.

 sindromul este asociat unei proliferări plasmocitare monoclonale cu leziuni

osoase frecvent osteocondensante (plasmocitom solitar sau mielom
multiplu).

 tratamentul este în principal etiologic (radioterapia în plasmocitomul solitar,

chimioterapia în mielomul multiplu), asociind corticoizi în caz de neuropatie.
 Stabilirea diagnosticului de SP

• se reiau criteriile de definiţie ale SP:

– prezenţa unui cancer
– simptome fără legătură cu acţiunea directă (invazie, obstrucţie, anomalii vasculare) a
tumorii sau a metastazelor(este singurul criteriu indispensabil pentru diagnosticul
SP)
– absenţa unei alte cauze non-neoplazic
– paralelism evolutiv.

• se atribuie fiecăruia câte un punct, stabilindu-se, astfel un scor diagnostic:

– dacă sunt prezente toate cele patru criterii de mai sus (scor maxim), diagnosticul de SP este
cert
– dacă sunt prezente trei criterii (scor 3), diagnosticul este probabil (în absenţa criteriului de
acţiune directă a tumorii)

• un sindrom asociat unui cancer poate fi considerat ca fiind paraneoplazic chiar şi în

absenţa paralelismului evolutiv sindrom-tumoră (ex. sindroamele neurologice,
amiloidoza), dacă se exclud ca şi etiologie efectul direct al tumorii sau alte cauze
non-maligne concomitente.

• dacă sunt prezente unul sau două criterii (scor 1-2) ipoteza unui SP va fi considerată
ca posibilă

• dacă toate criteriile sunt absente (scor 0) etiologia paraneoplazică este improbabilă
 Concluzii

 sindroamele paraneoplazice sunt numeroase şi variate;

 frecvent, apariţia unui asemenea sindrom este independentă de

stadiul evolutiv al bolii; din punct de vedere practic, este de multe ori
dificil a se afirma caracterul paraneoplazic al unui sindrom.

 sindroamele paraneoplazice sunt dificil de diagnosticat dar prezintă

un interes practic major deoarece permit:
 depistarea unui cancer într-un stadiu precoce, deci curabil;
 urmărirea evoluţiei bolii sub tratament;
 detectarea eventualelor recidive.

 in cazul tumorilor maligne incurabile, tratamentul simptomatic al

acestor sindroame paraneoplazice reprezintă cea mai bună
alternativă.