Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
HORMONILOR
Conf.dr. Elena Petrescu
1
Aspecte generale
2
Acțiunea mesagerilor chimici poate fi de trei tipuri:
3
Clasificarea hormonilor după structura chimică
I. Hormoni hidrosolubili
4
Glandele endocrine
5
Circulația hormonilor în plasmă
• Hormonii hidrosolubili - circulă liber
• Hormonii liposolubili - circulă legați de proteine transportoare:
- specifice - cu afinitate de legare înaltă (sintetizate în special în ficat)
- nespecifice = albumina - afinitate joasă, dar capacitate mare de legare
• Concentrația plasmatică a hormonilor – este foarte redusă: 10-15-10-9 moli/l
• Timpul de înjumătățire – mai scurt la hormonii hidrosolubili (zeci de secunde -
minute) față de cei liposolubili (ore-zile): proteinele transportoare protejează
hormonii de degradare
Celule țintă:
• Sunt celulele capabile să răspundă la un mesaj adus de un hormon specific
• Un hormon poate influența mai multe tipuri celulare – efectele exercitate pot fi
identice sau diferite (ex. adrenalina → ficat, mușchi, țesut adipos)
• O celulă poate fi ținta a doi sau mai mulți hormoni – răspunsul acesteia poate fi
identic sau diferit (ex. celula hepatică ← insulină, glucagon, adrenalină) 6
Receptori hormonali
• Receptorii (R) = proteine care au capacitatea de a recunoaște hormonul, a-l lega și
a iniția evenimente care să constituie răspunsul celular la mesajul adus de hormon
1. Specificitatea
• Un anumit receptor leagă un singur hormon
• Interacțiunea hormon-receptor este asemănătoare cu
interacțiunea unui substrat cu centrul activ al unei enzime:
se realizează prin forțe slabe, necovalente
• Specificitatea are la bază complementaritatea sterică și chimică dintre hormon și
receptor → interacțiunea hormon-receptor este foarte selectivă
7
2. Afinitatea
• Afinitatea receptorilor pentru hormoni este foarte mare (Kd ≤ 10-10 M) → permite
celulelor să răspundă la concentrații foarte mici ale hormonului
• H + R ↔ HR; Kd (constanta de disociere)
disociere = [H]x[R]/[HR] = inversul afinității
3. Amplificarea
• Receptori membranari – în general calea de semnalizare presupune acțiunea
secvențială a mai multor enzime → fiecare moleculă de enzimă catalizează
activarea mai multor molecule ale enzimei subsecvente ș.a.m.d. → cascade
enzimatice în care semnalul este amplificat cu mai multe ordine de mărime
8
4. Desensibilizarea
•Concentrație crescută a hormonului în mod continuu → declanșează un mecanism
care duce la:
- inactivarea receptorului - sau -
- internalizarea sa (endocitoza complexelor hormon-receptor)
→ scăderea numărului de R disponibili în membrană
•Când nivelul hormonului scade sub un anumit prag →
sistemul devine din nou activ
5.Integrarea semnalelor
•Capacitatea unei celule de a primi semnale multiple
(care pot avea efecte opuse) → sistemul va produce
un răspuns unificat, adecvat necesităților celulei
sau organismului în momentul respectiv
9
Două mecanisme generale de acțiune hormonală
10
I. Hormonii liposolubili – acționează prin receptori intracelulari (citosolici/nucleari)
→ complexul hormon-receptor interacționează cu ADN pentru a modifica expresia unor
gene specifice → modificarea cantității de proteine sintetizate (enzime sau proteine cu
alte funcții)
- efectul apare după intervale de timp de ordinul orelor
11
3. Acțiunea AMPc-fosfodiesterazei
•Catalizează hidroliza AMPc la 5’-AMP, care nu joacă rol de mesager secund
•Compușii metil-xantinici – cafeina și teofilina (din ceai) – inhibă fosfodiesteraza →
menținerea unor concentrații crescute de AMPc în celulă → potențează acțiunea
agenților care acționează prin stimularea adenilat ciclazei
4.Acțiunea fosfoprotein-fosfatazelor
•Catalizează defosforilarea proteinelor (care au fost fosforilate sub acțiunea protein
kinazei A) → modificarea în sens invers a activității acestora → efecte opuse celor
realizate prin intermediul protein kinazelor
12
Transducția semnalului prin intermediul
proteinei Gq
• Receptorii α1-adrenergici acționează pe această cale
13
HORMONII
MEDULUSUPRARENALIENI
14
Biosinteza catecolaminelor
• Glanda medulosuprarenală (MSR) – extensie a sistemului nervos vegetativ
simpatic: un ganglion simpatic care primește fibre preganglionare din nervul
splanhnic, dar care și-a pierdut axonii și a dobândit caractere sectretorii
15
Etapele sintezei catecolaminelor
17
Reglarea biosintezei catecolaminelor:
• Tirozin hidroxilaza catalizează etapa limitantă de viteză – este inhibată feed-back
de către adrenalină și noradrenalină
• Reglare la nivelul PNMT – sinteza sa este indusă de către cortizol,
cortizol hormon produs
de glandele corticosuprarenale → ajunge în MSR prin sistemul port intra-adrenal
Corelații clinice:
• Boala Parkinson – asociată cu un nivel scăzut de dopamină în creier → tratată cu
L-Dopa, care traversează bariera hemato-encefalică și este precursoul dopaminei în
creier (dopamina nu poate traversa BHE)
• α-Metildopa – inhibitor competitiv al DOPA-decarboxilazei → inhibă sinteza
catecolaminelor → utilizată în tratamentul hipertensiunii arteriale
18
Efectele catecolaminelor
• Catecolaminele intervin în adaptarea organismului la situații de stres acut
(răspunsul de ”luptă sau fugă”) și cronic
• Răspunsul la stres implică o ajustare integrată a unor procese complexe în
organele cu rol critic în acest fenomen (creier, ficat, mușchi, sistem cardiovascular
și respirator), pe ”cheltuiala” altor organe care nu sunt implicate în acest răspuns
(piele, tract gastro-intestinal)
Efecte fiziologice:
19
Efecte biochimice:
20
Efectele adrenalinei
(Epi = epinefrină)
21
Degradarea catecolaminelor
• Catecolaminele au o durată de viață foarte scurtă în plasmă (t1/2 = 10-30 sec)
• Ele sunt captate în diverse țesuturi (ficat, rinichi) și degradate sub acțiunea a două
enzime:
1. Catecol-O-metil transferaza (COMT) – catalizează adiția unei grupări metil cedate
de către S-adenozil-metionină, la oxigenul din poziția 3 a nucleului aromatic
2. Monoaminoxidaza (MAO) – catalizează dezaminarea oxidativă a monoaminelor
(adrenalina și noradrenalina, serotonina, etc.)
• Cele două enzime pot acționa în oricare dintre secvențe
• Produsul final este acidul vanilmandelic (VMA) → se elimină prin urină
Corelații clinice:
a) Feocromocitom – tumoră a celulelor cromafine din MSR → producere în exces de
noradrenalină și adrenalină → vasoconstricție intensă, cu HTA severă
• Diagnostic biochimic – dozarea produșilor intermediari de catabolism în sânge
(metanefrina, normetanefrina) și a VMA în urină → valori mult crescute
b) Inhibitori de MAO – se utilizează pentru terapia unor forme de depresie, asociate
cu un nivel scăzut de serotonină în creier
22
GLUCAGONUL
23
Sinteza glucagonului
• Este un peptid cu 29 aminoacizi
• Sintetizat sub forma unui precursor polipeptidic cu moleculă mult mai mare:
proglucagon → prelucrat ulterior printr-o serie de clivări proteolitice selective →
rezultă glucagonul și diverse alte peptide
24
Efecte metabolice (țesuturi țintă: ficatul și țesutul adipos)
• În țesutul adipos:
- stimulează lipoliza - prin activarea lipazei hormono-sensibile prin fosforilare
→ ↑ concentrației acizilor grași liberi plasmatici → utilizați ca sursă de energie
- promovează cetogeneza (indirect)
Mecanism de acțiune
• Receptori specifici – cuplați cu proteina Gs → activarea adenilat ciclazei → ↑ [AMPc]
→ activarea PKA → fosforilarea unor enzime țintă, cu modificarea activității lor
(reglare covalentă) 25