Perspectivele teoretice cu

privire la dezvoltarea umana

Elaborat:Carbune Valeria
Eleva grupei :204
Nevoia umana de incadrare logica a fenomenelor
observate conduce la crearea de ipoteze si teorii care
incearca sa explice realitatea in integralitatea sa. Teoria
intr-o definitie larga este organizarea datelor, ideilor si
ipotezelor intr-o maniera coerenta inter-relationata cu
aspect generalizator, mergand pana la principii si legi.
Aceste afirmatii, concepte, ipoteze, principii, organizate in
teorii cauta sa ofere explicatii, dar si predictii pentru
fenomene, atat pentru timpul prezent, cat si pentru viitor.

Studiul ofera
deoarece teoriilor dezvoltarii
posibilitatea de este
a important,
privi dincolo
de datele concrete ale dezvoltarii fizice si
psihice,
comprehensive construind
asupra cadre explicative
dezvoltarii umane si
ca
fenomen.
doar O asupra
teorie asupra dezvoltarii
dezvoltarii se poate
cognitive, asa focaliza
cum este
cazul teoriei dezvoltarii cognitiv-constructiviste
acumlui este
J. Piaget sau a dezvoltarii
cazul teoriilor psihoafective
psihanalitice, tocmai de
aceea
cuprinda o viziune
cat mai integratoare
multe dintre este necesar
teoriile sa
prezente
in campul cercetarii psihologiei dezvoltarii.
 Abordarile psihanalitice
Abordarile psihanalitice sunt cele care incearca sa identifice
forte existente, de regula in plan inconstient, adanc inradacinate
in individ. Aceste forte in interactiune cu mediu au ca rezultat
dezvoltarea personalitatii.
Parintele psihanalizei ca teorie si metoda este
considerat Sigmund Freud (1856-1939). Atat in teorie, cat si in
practica sa, psihanaliza post freudiana s-a sprijinit pe
fundamentul oferit de intemeietorul sau, fundament care a
deschis in primul rand un nou cadru de analiza, definind o noua
directie in psihologie – psihologia abisala sau psihologia ce
vizeaza sondarea inconstientului.

Personalitatea din punctul de vedere psihanalitic este

organizata dupa un model dinamic si stratificat ierarhic,
format din instante cu specializari
functionale. Instantele personalitatii
sunt: inconstientul ca rezervor al pulsiunilor si energiilor
instinctuale, subconstientul sau preconstientul ca loc al
cenzurii asupra pulsiunilor venite din incon-stient si
instanta intermediara intre constient – inconstient
si constientul ca ultima instanta ce realizeaza schimbul de
informatii cu lumea reala –externa, cat si cu lumea
interioara din sfera inconstien-tului si este definit
de EU EGO) si SUPRAEU SUPEREGO
Printre ideile fundamentale ale lui Freud este notiunea
de comportament uman si, in consecinta, directia pe care
o ia dezvoltarea personalitatii deriva din doua tendinte
foarte puternice: pornirea de a supravietui si pornirea de
a procrea (Roazen, 1975). Instinctul de supravietuire are
o importanta secundara si este legat de o relatie cu
mediul (Freud denumeste mediul drept realitate). Pornirea
de a procrea este insa in mod constant descurajata si
chiar impiedicata de realitate; de aceea sexualitatea are o
atat de mare importanta in descrierea dezvoltarii umane
de catre Freud. Sexualitatea este folosita de Freud intr-un
inteles foarte larg. Sexualitate nu inseamna numai acele
activitati evident asociate cu sexul, ci toate activitatile care
pot fi legate de comportamentul sexual indiferent cat de
primar (de exemplu, suptul degetului, fumatul). Dorintele
sexuale sunt foarte importante in sistemul lui Freud incat
acestora el le confera un termen special – libido. Libidoul
este sursa de energie pentru dorintele sexuale, dupa cum
dorintele sexuale sunt incadrate drept dorinte de libido.
 Freud imparte schimbarile de motivatie intr-o succesiune
de ape care se disting prin obiectivele sau activitatilor
necesare satisfacerii instinctelor individuale pe durata
respectivei etape (vezi tabelul de mai jos); denumirea
fiecarei etape reflecta modificarile in aria satisfactiei
sexuale pe masura ce copilul se maturizeaza incepand
cu etapa orala, trecand prin etapa anala, etapa
falica, etapa de latenta si, in final, etapa genitala.
Erik Erikson – teoria dezvoltarii psihosociale
Este unul din cei mai importanti continuatori ai lui
Freud, a carui teorie are relevanta pentru psihologia
dezvoltarii copilului.

Cercetarile lui Erikson si scrierile sale au extins gandirea

psihanalitica la domenii cum ar fi antropologia culturala,
psihologia sociala, dezvoltarea copilului, psihologia
gestaltista, literatura si arta. Opera lui Erikson vine in
sprijinul profesionistilor si este organizata in cercuri care
depasesc cercurile psihanalitice ale teoreticienilor si
practicantilor – intre acestea fiind activitatile sociale,
educatia speciala, educatia timpurie, ingrijirea copilului,
psihiatria, psihologia si consilierea confesionala.
 Teoria dezvoltarii personale si sociale a lui Erikson propune abordarea stadiala a formarii personalitatii
pe latura socializarii. Daca psihologia copilului descrie o data cu Piaget dezvoltarea cognitiva a copilului,
teoria lui Erik Erikson propune o stadialitate a dezvoltarii cunoasterii sinelui in interactiunea cu ceilalti,
respectiv, accentueaza asupra mediului social al dezvoltarii copilului.
Erikson micsoreaza interesul de studiu asupra clasicului triunghi descris de Freud – mama, tata, copil –
asa cum apare el in complexele Electra si Oedip si, desi accepta cadrele de baza ale dezvoltarii
psihosexuale, el se axeaza pe influentele psihosociale ale dezvoltarii. Erikson pune in evidenta felul in care
fiecare stadiu contribuie la dezvoltarea unei personalitati unice si, in acelasi timp, il sprijina pe individ sa
devina un membru activ si creator al societatii.
Erikson propune ipoteza conform careia oamenii trec prin opt stadii pe parcursul intregii vieti. In
fiecare stadiu are loc o criza, ori un moment critic, de a carui rezolvare depinde cursul dezvoltarii
ulterioare. Majoritatea oamenilor rezolva aceste crize satisfacator si efectele acestora sunt indepartate
pentru a se misca spre alte provocari dictate de ritmul vietii, dar exista persoane care nu rezolva complet
aceste crize si efectele lor continua sa puna probleme mai tarziu pe parcursul vietii. De exemplu, se
considera ca multi adulti au inca de rezolvat probleme ce tin de criza identitatii manifestata in adolescenta.
Cele opt stadii ale vietii dupa Erikson se identifica cu o criza majora ce trebuie rezolvata pentru a intruni
conditiile unei personalitati sanatoase. Ultimele trei stadii descriu maturitatea pentru ca asa cum am aratat,
Erikson spre deosebire de alti teoreticieni nu considera ca dezvoltarea nu se incheie cu adolescenta, iar
individul trebuie sa parcurga si ultimele trei stadii pentru a progresa. Cu fiecare stadiu parcurs si prin
obtinerea unei rezolvari, individul capata o dimensiune a competentei sale.