Curs M.D.

2 Sapt 04-10 aprilie

 Complicatiile cariei dentare
 Pulpita
 Granulomul apical
 Abcesul alveolar
 Osteomielita maxilarului
 Pulpita
 Este o complicaţie a cariei dentare
 Inflamaţia se transmite de la un focar alveolo - dentar
prin intermediul canalului dentar.
 Evoluează acut sau cronic, interesând ţesutul pulpar
parţial sau total.
 Pulpita este frecvent urmarea unei infecţii
microbiene, mai rar a acţiunii unor substanţe chimice
sau a traumatismelor, când îmbracă o formă
congestivă sau seroasă, care şi ea poate produce
dureri violente (odontalgii).
 Pulpita
 Infecţia microbiană determină însă forme purulente de pulpită
cu tendinţă de propagare, prin rădăcina dintelui, la alveola
dentară.
 În formele gangrenoase, infecţia cu germeni anaerobi produce
necroza pulpei cu degajare de miros neplăcut.
 Există şi pulpite cronice când în urma acţiunii unor substanţe
chimice sau a unei infecţii microbiene puţin virulente, ţesutul
propriu-zis al pulpei se necrozează lent şi este înlocuit cu ţesut
de granulaţie.
 Acesta poate proemina la suprafaţa dintelui prin orificiul
cariei, constituind un polip pulpar, dar mai ales produce un
granulom la vârful dintelui (granulom apical).
Complicatiile cariei dentare
 Granulomul apical
 Este cea mai obişnuită complicaţie a pulpitei.
 Constă dintr-un ţesut de granulaţie format din
vase şi celule inflamatoare, înconjurat de o
capsulă fibroasă.
 Este urmarea transmiterii infecţiei de la
camera pulpară la alveola dentară, creşte lent
putând produce atrofia osului înconjurător şi
apare pe radiografie ca o zonă mai
transparentă de formă rotundă.
Granulomul apical
 Granulomul apical
 Sterilizarea infecţiei pulpare poate duce la
resorbţia granulomului, după cum activitatea
infecţiei poate fi urmată de transformarea
granulomului într-un abces alveolar.
 Se presupune că granulomul dentar constituie
în mod frecvent o infecţie de focar, un loc de
unde periodic se răspândesc în sânge microbi
sau produsele lor.
 Granulomul apical
 Dintre aceştia, pătrunderea streptococului viridans în sânge
poate fi urmată, la persoane cu leziuni valvulare, de apariţia
unei endocardite microbiene
 Difuzarea unor antigene de streptococ hemolitic ar fi cauza
unor reacţii imune ducând la gromerulo-nefrită acută sau
reumatism acut.
 Propagarea granulomului la nivelul unor resturi epiteliale
peridentare poate duce la formarea unui chist radicular,
constituind de asemenea un focar de infecţie (chist –
granulom).
 De aici importanţa eradicării granuloamelor apicale.
Granulomul apical
 Abcesul alveolar
 Este inflamaţia purulentă circumscrisă a
ţesutului din jurul rădăcinii dentare, de cele
mai multe ori complicaţie a infecţiei pulpare.
 Poate evolua cronic, asimptomatic sau
oligosimptomatic, este însă caracteristică
evoluţia acută, foarte dureroasă, dintele fiind
sensibil la cea mai mică atingere.
 Abcesul alveolar
 Se asociază de obicei cu limfadenită submaxilară
homolaterală
 Se poate extinde la maxilar, producând o osteomielită
supurată
 O evoluţie fericită este producerea unei fistule prin
compacta osului spre exterior, cu apariţia unei
supuraţii a gingiilor (parulis) sau a părţilor moi
perimaxilare
 Curgerea puroiului este urmată de atenuarea
fenomenelor acute. Extensiunea la planşeul bucal
duce la apariţia flegmonului acestei regiuni (angina
Abcesul alveolar
 Osteomielita maxilarului
 Este inflamaţia supurată a porţiunii spongioase a
acestui os, apărută în legătură cu un abces alveolar,
mai rar în legătură cu traumatisme sau supuraţii de
vecinătate (furunculoza feţei, sinuzite).
 Evoluează acut sau cronic putând duce la necroze
osoase cu distrugeri importante ale osului şi apariţia
de fistule prin care se elimină sechestre.
 Se poate complica cu sinuzite supurate, flegmoane
perimaxilare, meningite şi tromboze ale sinusurilor
cavernoase sau chiar cu septicemii.
 Boala parodontală
 Constă din leziuni inflamatoare şi distrofice ale
ţesuturilor care înconjoară şi fixează dinţii în alveole,
cum sunt gingiile, ligamentele periodontale, ţesutul
conjunctiv periapical şi alveola dentară.
 Inflamaţia acestor ţesuturi se numeşte parodontită şi
începe de obicei sub forma unor gingivite acute
repetate, în copilărie şi adolescenţă, putând duce,
după 45 ani la pierderea dinţilor (boala parodontală
este responsabila principală a pierderii dinţilor în
80% din cazuri după această vârstă).
 Boala parodontală
 Gingivitele repetate determină o adâncire progresivă
a şanţului gingivo-dentar care cu timpul se transformă
într-o pungă cu conţinut purulent, de unde şi numele
de pioree alveolară sub care este cunoscută boala.
 Pe măsură ce punga se adânceşte, structurile
periodontale se distrug progresiv şi până la urmă
dintele, lipsit de legături cu alveola, devine mobil şi
cade.
Boala parodontală
 Boala parodontală
 La aceasta contribuie şi leziunile ţesutului osos
al alveolei care suferă un proces de atrofie şi
resorbţie (microscopic se observă o intensă
activitate osteoclastică în alveola afectată).
 Igiena bucală neglijată şi fumatul, ambele
favorizând formarea tartrului dentar, predispun
la periodontită şi agravează evoluţia bolii.
 Boala parodontală
 Boala parodontală are un caracter familial şi sunt mai
exprimate modificările distrofice decât cele
inflamatoare
 In special distrugerea rapidă a osului alveolar poate
duce la pierderea prematură a dinţilor, uneori chiar
între 15-30 ani. Din această cauză se preferă în aceste
cazuri termenul de parodontoză.
 Când parodontoza este asociată cu alte tulburări
distrofice cum ar fi hipercheratoza palmo-plantară şi
calcificări ale durei mater se vorbeşte de sindromul
Papillon-Lefèvre
Sindromul Papillon-Lefèvre
 Sindromul Papillon-Lefèvre

 Fig. a + b – hipercheratoza palmara

 Fig. c + d - plăci keratotice care afectează
tălpile si se extind apoi pe suprafețele dorsale
ale picioarelor
 Fig. e – plăci eritematoase, circumscrise,
bilaterale la nivelul genunchilor
 Fig. f – inflamatie gingivala severa
 Chisturi şi tumori dentare şi
maxilare

 În cavitatea bucală, ca şi în oasele maxilare, se

pot întâlni formaţiuni chistice sau tumorale, de
cele mai multe ori apărute pe seama
proliferării ţesutului dentar sau a structurilor
care au dat naştere dinţilor (chisturi şi tumori
odontogene), dar şi de altă origine (chisturi şi
tumori neodontogene).
 Chisturile odontogene
 Provin din ţesutul epitelial care ia parte la formarea
dinţilor (creasta dentară) sau din resturile acestora şi
diferă după stadiul de formare a dintelui în care apar.
 Când chistul apare pe seama mugurelui dentar înainte
de formarea dintelui care lipseşte se numeşte chist
primordial
 Când se formează într-un dinte încă neerupt poartă
numele de chist dentiger; interesează mai ales al
treilea molar şi caninii superiori.
Rx. Chist dentiger
 Chisturile odontogene
 Foarte rar se întâlnesc chisturi în dinţii pe cale de erupţie (chist
de erupţie).
 Mai frecvent se întâlneşte chistul periodontal apărut în jurul
dintelui pe seama resturilor epiteliale (cuiburile lui Melassez)
prezente în ţesutul periapical.
 Poate fuziona cu un granulom apical, dând naştere unui chist
radicular sau apical; când, după extragerea dintelui, chistul
persistă, este numit rezidual.
 Când chistul prezintă exprimate fenomene de cheratinizare se
numeşte cheratochist, când celulele cheratinizate se calcifică
apare chistul calcificat
Chist de eruptie, Chist periodontal, Chist rezidual
 Chisturile odontogene

 Chisturile cresc lent în dimensiuni producând

atrofia ţesuturilor din jur, inclusiv a ţesutului
osos şi se pot suprainfecta constituind focare
de infecţie. Din aceste considerente trebuie
îndepărtate chirurgical, după care, dacă
intervenţia a fost executată corect, ele nu
recidivează.