METODE DE FALSIFICARE A

PRODUSELOR ALIMENTARE
 DEFINITII
Falsificări şi substituiri

1. Falsificarea este o operaţiune frauduloasa, care consta in modificarea raportului intre

componentele unui produs,fără sa se efectueze vreo aditivare cu alte substanţe.
De regula, falsificarea unui produs nu afectează valoarea igienica a acestuia,ci modifica
valoarea nutritiva si,in consecinţă,afectează sau derutează colectivitatea umana.
Substituirea consta in modificarea compoziţiei unui aliment, înlocuind parţial o substanţa
sau mai multe cu altele,de calitate si valoare inferioara.

Falsificare sau substituire in domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau tentativa de
înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative, compoziţia, conţinutul in substanţe
utile, înlocuirea in componenta produsului a unor substanţe cu altele vătămătoare
sănătăţii, precum si folosirea de denumiri, descrieri sau alte declaraţii false privind
originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau serviciilor, care contribuie la stabilirea
valorii produsului.
PRACTICI MURDARE DIN INDUSTRIA
ALIMENTARĂ
 CUM SE FALSIFICĂ CARNEA SI MEZELURILE

Cele mai des utilizate

metode de falsificare ale
produselor alimentare
sunt întâlnite la carne și
produsele adiacente
acestui aliment esențial.
Din nefericire, aceste
practici frauduloase sunt
extreme de periculoase
pentru sănătate.
Câteva dintre practici frauduloase la care se preteaz ă cei din industria cărnii.

 substituirea cărnii de calitate superioară cu carne de calitate inferioară, spre exemplu

înlocuirea cărnii cu MDM (carne dezosată mecanic cu valoare biologică şi calitate
microbiologică scăzută);
 punerea în vânzare a cărnii alterate, al cărei defect este mascat prin prelucrare şi
transformare în produse, cu adaosuri de condimente, aditivi alimentari (E-urile), alte
ingrediente;
 substituirea cărnii unui animal cu carne provenind de la alte animale pentru care
trebuie menţionată obligatoriu originea, de exemplu: carnea de porc amestecată cu
carne de măgar, nutrie, cal sau carne de la specii necomestibile (câine, pisică);
 procesarea sau comercializarea cărnii prelevate de la animale moarte, tăiate în agonie
sau aflate în stări fiziologice (bolnave), care le fac improprii consumului uman;
 falsificarea produselor din carne, cum ar fi: carnea tocat ă, pasta de mici, preparate
din carne, semiconserve şi conserve din carne prin înlocuirea unor componente
valoroase cu altele inferioare: şorici, grăsime, tendoane, organe (urechi, stomac),
introducerea unor aditivi alimentari pentru reţinerea apei (E407, E120, E452, E1404,
E1440), soia, alte ingrediente sau condimente în cantităţi mai mari sau neautorizate.
 Descoperirea falsului în cazul substituirii cărnii de calitate cu una inferioară se face
prin determinarea conţinutului de colagen, care se caracterizează prin abundenţa
aminoacidului hidroxiprolina. Metodă este foarte utilă, în special la produsele obţinute
din carne tocată (mezeluri, pateuri). Acest aminoacid împreună cu purinele şi unii
aditivi pot declanşa crize de gută la cei suferinzi de hiperuricemie. Astfel de produse
sunt contraindicate şi suferinzilor de boli hepato-renale, cardiovasculare,
cerebrovasculare, suferinzilor de cancer.
CARNE ”ÎMBOGĂȚITĂ” PERICULOS

Înlocuirea proteinei din carne cu proteină

vegetală, de exemplu din soia, sau prin
adaos de ingrediente şi/sau aditivi,
apă, amidon, polifosfati, sare, azotaţi
este întâlnită frecvent la produsele:
- crude: carne tocată, pastă de mici,
cârnaţi proaspeţi
- pasteurizate: rulade, muşchi,
costiţă
- afumate: cârnaţi, slănină, costiţă
- pasteurizate şi afumate la cald:
crenvurști, parizer, salamuri, cârnaţi
- afumate la cald, pasteurizate,
afumate şi uscate: salam de vară,
de exemplu
- semiconserve şi conserve din
carne sau cu adaos de legume.
 CUM DESCOPERIM CARE SUNT ADEVĂRATELE
GRĂSIMI ANIMALE

Grăsimea la animalele de consum se află

depozitată atât sub forma depozitelor
delimitate (slănină, seu), dar şi disipată în
masa musculară printre fibrele muşchilor
scheletici. De aceea, carnea animalelor este o
carne grasă, spre deosebire de cea a păsărilor
unde grăsimea este depozitată în special sub
piele sau bine delimitată în alte zone, dar
muşchiul este sărac în grăsimi.
Compoziţia în acizi graşi a fiecărei grăsimi
reprezintă o amprentă specifică fiecărei specii,
ajutând la identificarea originii acelei grăsimi.
Carnea şi grăsimea de cal şi de iepure sunt
mai bogate în acid gras esenţial Omega 3
(acid linolenic) benefic pentru sănătate, faţă
de carnea şi grăsimea de porc şi de vită
(cărnuri roşii), în care concentraţia acestui
acid gras este sub 1%. Uneori, grăsimea şi
carnea de pui conţin acid arahidonic cu efect
proinflamator, putând determina apariţia unui
ten congestionat, acneic, stres oxidativ. Din
acest motiv este indicat să se îndepărteze
pielea înainte sau după prepararea cărnii de
pasăre.
DE CE ESTE RĂU MDM

Carnea care rămâne pe oase poate fi

recuperată prin procedee
mecanice după dezosarea
manuală, rezultând un produs de
calitate nutriţională şi
microbiologică inferioară, putând fi
uşor contaminată cu germeni
patogeni.
Carnea dezosată mecanic conţine
fragmente de os, cartilagii,
tendoane, piele şi un conţinut
scăzut în proteinele valoroase.
Această carne este bogată în
colagen, proteină cu slabă valoare
biologică şi în fosfor,
dezechilibrând balanţa
calciu/fosfor şi împiedicând fixarea
calciului în oase.
 FERIȚI-VĂ DE CARNEA IRADIATĂ!

Radiaţiile ionizante aplicate în diferite doze sunt

utilizate pentru prelungirea duratei de
păstrare a produselor, dar şi pentru
accelerarea maturării şi decongelării. În
funcţie de doză, de natura produsului şi de
alţi factori, radiaţiile ionizante afectează
structura, valoarea biologică, însuşirile
senzoriale (unele grăsimi se oxidează
imprimând gust de rânced).
Până în prezent nu se cunosc consecinţele
unui consum îndelungat de alimente iradiate
asupra sănătăţii, însă mecanismul de
acţiune al radiaţiilor ionizante constă în
generarea de radicali liberi foarte reactivi,
care distrug contaminanţii biologici şi în
cazul plantelor iradiate distrug enzimele,
vitaminele şi puterea de germinare.
Identificarea alimentelor iradiate se poate
face prin dozarea în laborator a radicalilor
liberi generaţi în alimente, în timpul
tratamentului.
METODE DE FALSIFICARE A MIERII DE ALBINE

Mierea este perfect igienică,

antiseptică şi un antibiotic
de excepţie. Orice microb,
inclusiv agentul patogen al
ciumei bubonice, care în
Evul Mediu a distrus oraşe
întregi, dacă stă în miere,
este ucis. În miere,
bineînţeles într-o miere de
calitate, nu rezistă nici un
microb.
METODELE PRIN CARE SE DISTRUGE CALITATEA
MIERII DE ALBINE:

*apicultorul alimenteaza albinele cu

cantitati mari de sirop din zahar,
chiar si cand acestea au cules.
*mierea de albine se cristalizeaza
(zahariseste) in timp, iar cel care o
vinde, incalzeste mierea pana
devine lichida, distrugand tot ce
are mai bun. Binenteles ramane
aroma si dulceata de miere.
*pastreaza mierea la razele
soarelui timp indelungat cu
anumite scopuri sau din greseala.
*mierea expusa la soare pentru
comercializare, (degustare in
cazurile cele mai fericite),  se
ofera si pt vanzare.
METODELE DE FALSIFICARE A MIERII DE ALBINE:

METODELE DE FALSIFICARE A
MIERII DE ALBINE:
*inlocuirea mierii in procent de
90% cu zaharul. Aceasta metoda
se aplica cel mai des la mierea de
salcam sau tei, deoarece se fierb
florile, iar dupa ce se obtine
aroma, se adauga zaharul in apa
care a rezultat din fierberea cu
florile dorite. "Mierea" obtinuta
depaseste cu mult aromele mierii
naturale si este mult transparenta.
*se mai practica amestecarea
mierii de albine cu siropul din
zahar, sau alti "profesionisti",
adauga diferite glucoze.
 CUM DEOSEBIM MIEREA FALSIFICATA DE CEA
NATURALA ?

*cea mai simpla si sigura metoda este sa alegem mierea

cristalizata (zaharisita).

Trebuie sa stim ca mierea care cristalizeaza cel mai repede este mierea de RAPI ŢĂ (dupa 2-4 zile de
la centrifugare). Celelalte sortimente de miere cristalizeaza intr-un timp mai mare (20-45 zile), cu
exceptia mierii de SALCÂM, care isi poate modifica forma (ingroasa din cauza temperaturii
scazute), dar revine la forma naturala (mai subtire), dupa ce ramane cateva zile la temperatura
camerei. Mierea de salcam ajunge sa cristalizeze dupa aproximativ 10-18 luni.
*alta metoda este in momentul in care mierea este proaspata, curge, luam o scobitoare si dupa
ce o introducem in miere si o ridicam, mierea trebuie sa curga de pe scobitoare, lin si fara
intrerupere, fara sa faca picaturi. Pe timpul cat curge trebuie sa observam cum scade grosimea
mierii care curge pana ajunge foarte subtire si doar atunci se opreste, fiind urmata inca de
cateva picaturi, dar care se lungesc.
*alta forma care ne arata ca mierea este naturala, este atunci cand observam acele "p ături" de
miere, cand este pusa in borcan sau alte recipiente.
*reusim sa observam ca mierea nu are multa apa sau sirop de zahar, urmarind bula de aer din
borcan, care trebuie sa se deplaseze incet cand intoarcem borcanul cu capacul in jos.
In fotografia de alaturi observati aceasi
miere de salcam, in diferite recipiente.
Mierea din ursulet a fost pastrata ferita
de razele soarelui si pana la 10°C, iar
mierea din borcan a fost expusa timp
indelungat la razele soarelui (expusa
ca si reclama pt vanzare).
Cel mai sigur indiciu atunci când cump ăraţi
miere de albine este greutatea. O
sticlă de un litru ar trebui să aibă
1,450 kg miere. Cam asta e densitatea
mierii faţă de apă. Apoi este gustul,
dar gustul mai poate înşela. Există
mieri drese cu zahăr fiert cu plante,
din care lipseşte polenul. Urmele de
polen din miere sunt un indicator
categoric al plantelor din care provine
mierea, dar numai specialiştii pot
depista dacă mierea e falsificată.
 Încă un amănunt!
Mierea terapeutică o găsiţi doar în stupine
staţionare. Aşa că, mierea terapeutică nu se
cumpără nici din magazine şi nici din pieţe,
ci direct de la apicultor. Preferaţi mierea din
stupinele staţionare, departe de sursele
poluante. Aceasta are o calitate superioară
şi datorită faptului că este bine maturată
(coaptă), deci are un plus de enzime faţă de
mierea recoltată din stupinele plecate "în
pastoral". De multe ori, grăbiţi să ajungă la
altă sursă meliferă, apicultorii nu mai
aşteaptă ca albinele să matureze şi să
căpăcească mierea. Extrag o miere mult
prea lichidă şi care, pentru a nu fermenta,
este "uscată" în butoaie de tablă, la soare.
Eliminându-se surplusul de apă, mierea
poate ajunge la consistenţa celei maturate
natural. O astfel de miere nu va mai conţine
cantitatea normală de principii active, iar
zahărul nu mai este invertit în monozaharide
direct asimilabile decât parţial".
Mierea de albine poate fi supusă şi la alte tipuri de
falsificări.

Astfel, pentru mărirea consistenţei se

foloseşte amidon sau diverşi
hidrocoloizi, pentru corectarea gustului
şi aromei sunt utilizaţi diverşi
îndulcitori sintetici (zaharină, ciclamaţi,
aspartam etc.), aromatizanţi naturali
sau sintetici etc.
Falsificarea culorii se poate realiza cu
caramel, culori de anilină ş.a., iar
pentru a se mări durata de păstrare se
apelează la diverşi conservanţi cum
sunt: acidul salicilic, boric, benzoic şi
sărurile lor.
Identificarea lor se realizează prin
procedee specifice, utilizate şi în cazul
altor produse alimentare.
Făina de cereale şi amidonul
- modifică atât însuşirile senzoriale ale
mierii (aspect opalescent,
consistenţă vâscoasă),
caracteristicile fizico-chimice
(conţinut mic de zahăr invertit ş.a.)
precum şi pe cele biochimice (valori
mai mici ale indicelui amilazic).
Falsificarea se identifică prin reacţia
cu soluţia Lugol: 10 g miere se
diluează cu trei părţi de apă şi se
încălzeşte până la fierbere pentru
inactivarea amilazei. După răcire se
adaugă 2-3 picături soluţie de iod în
iodură de potasiu. Prezenţa
amidonului este atestată de apariţia
culorii albastru.
Gelatina, cleiul de oase şi albuşul de ou

-se adaugă în scopul modificării consistenţei

mierii, însă nu corectează corespunzător şi
conţinutul de apă, fapt care face ca mierea
să fie vulnerabilă declanşării proceselor
fermentative. Falsificarea se decelează
senzorial mierea având un aspect slab
opalescent, consistență filantă la
temperatura camerei şi gelatinoasă la
temperaturi scăzute, gust uşor fad.
Din punct de vedere fizico-chimic umiditatea
este crescută, conţinutul de zahăr invertit
mai mic, iar indicele amilazic înregistrează
valori la limita admisă sau chiar mai mici. 
Gelatina se identifică prin reacţia cu soluţie
de tanin: 5 g miere se diluează cu două
părţi apă, după omogenizare se adaugă 1
mL soluţie tanin. în prezenţa gelatinei se
formează un precipitat abundent cu aspect
floconos, în comparaţie cu mierea naturală
care produce o uşoară tulbureală albicioasă.
 SI ZAHARUL SE FALSIFICA…

Zahărul din comert se

falsifică, pentru
îngreunare, prin adăugarea
de gips, cretă, barită sau
făină. Punerea în evidenţă
a falsificării presupune
realizarea unei serii de
soluţii de zahăr din proba
cercetată şi cercetarea
substanţele depuse ca
reziduu insolubil.
FALSIFICAREA LAPTELUI SI A PRODUSELOR
LACTATE
 Laptele poate fi falsificat prin adaugarea de apa, prin extragerea grasimilor, prin amestecul
laptelui de vaca cu cel de oaie sau prin prevenirea sau mascarea unor defecte sau a instalarii
alterarii prin mentinerea aciditatii cu adaos de substante de neutralizare sau conservanti. Cel mai
sigur lapte este cel ambalat, spun specialistii. In cazul acestuia, exista rigori privind continutul
microbiologic, hormonal si reziduurile de antibiotice. Desi mai gustos, laptele din piata poate
contine o sumedenie de substante nocive, de la apa la margarina, untura de porc (pentru
caimac), la amidon, faina de grau sau chiar aracet.

 Smantana poate fi falsificata prin adaos de faina, gelatina, lapte batut, creta sau gips.
Branzeturile sunt falsificate prin inlocuirea partiala a proteinelor laptelui cu
praf de albus de ou, plasma sanguina, sau cu proteine de origine vegetala
provenite din mazare, cereale sau soia.
Untul se falsifica prin inlocuirea grasimii din lapte cu alte grasimi de calitate
inferioara de origine animala sau vegetala. „Untul este cel mai bine imitat
de margarinele pe baza de grasimi hidrogenate, nocive pentru sanatate,
obtinute din uleiuri vegetale sau din grasime de peste dezodorizata. Untul
mai poate fi falsificat cu untura de porc sau seu de vita.
 FALSIFICAREA PRODUSELOR DE PANIFICATIE

Faina din compozitia painii si a produselor de patiserie poate fi riscanta pentru

sanatate daca nu este integrala. Falsificarea fainii se poate realiza prin
amestec cu: faina altor cereale sau seminte straine (malai, mazare, fasole,
orez), faina de grau comun in faina de grau dur, amidon din cartofi sau din
porumb, amelioratori, emulgatori si agenti de oxidare interzisi sau peste
doza permisa, substante pentru cresterea duratei de pastrare si pentru
accelerarea maturarii sau pentru inalbirea fainii.
 FALSIFICAREA CEREALELOR

Cerealele fac obiectul unor manevre de îmbunătăţire a aspectului sau creşterii greutăţii
hectolitrice, care constau în ungerea boabelor cu uleiuri sau umezirea acestora, prin
adăugare de talc, înălbirea boabelor cu acid sulfuros ş.a. Identificarea uleiurilor
folosite pentru ungerea boabelor de cereale se face prin fierberea unei probe în apă,
uleiul separându-se la suprafaţa apei, sub formă de picături. Talcul se identifică în
soluţie alcoolică 10%, după separarea, evaporarea alcoolului şi examinarea reziduului.
Acidul sulfuros se identifică prin tratarea extractului apos cu o soluţie iod-iodurată;
decolorarea soluţiei evidenţiază falsificarea.
 FALSIFICAREA ULEIULUI DE MASLINE SI A
MASLINELOR

Considerat un ulei din categoria celor de lux, cu proprietati benefice pentru sanatatea
cardiovasculara, uleiul de masline extravirgin este unul dintre produsele alimentare
cele mai falsificate la ora actuala. O metoda frecvent întâlnita de falsificare este
înlocuirea unei parti de ulei de masline extravirgin fie cu forma sa rafinata, fie cu alt
tip de ulei, cum este cel de soia, inferior calitativ. Partea buna este ca, în cele mai
multe cazuri, nu se înlocuieste mai mult de 10% din volum cu alt ulei vegetal, fiindca
i-ar putea schimba gustul. Din pacate, este destul de dificil de recunoscut uleiul de
masline falsificat.
 FALSIFICAREA PESTELUI

 Somonul cu cele mai multe proprietati nutritive este cel salbatic, o raritate în magazinele
românesti. Cel mai simplu mod de falsificare a pestelui este comercializarea unor specii ieftine ca
fiind somon sau alt tip de peste scump. Se stie ca somonul salbatic are un nivel mare de Omega
3, care protejeaza sistemul cardiovascular. Nu acelasi lucru este valabil în cazul somonului de
cultura sau al pastravului curcubeu, speciile mai ieftine cu care somonul este adesea înlocuit.
 Specialistii spun ca putem diferentia somonul salbatic de cel de cultura la gatit. Cel salbatic este
roz-portocaliu, datorita planctonului cu care se hraneste, în schimb cel de crescatorie capata
aceasta culoare de la vopselurile adaugate în mâncare. La gatit, somonul salbatic îsi pastreaza
culoarea, iar cel de acvacultura si-o pierde.
 FALSIFICAREA CAFELEI

Cele mai intalnite tipuri de cafea sunt arabica, de calitate superioara, si robusta, mai
putin aromata si mai ieftina. Evident, cel mai simplu mod de falsificare a unei cafele
comercializata ca fiind de calitate superioara este adaosul de cafea robusta in
proportie mai mare decat arabica. Este posibil, de asemenea, ca in unele pachete de
cafea „de calitate” sa se gaseasca cicoare, malt, naut, cereale, amidon, caramel,
boabe de soia, mazare sau fasole. Cel mai simplu mod de a evita acest tip de
falsificare este sa cumparam cafea boabe si sa o macinam acasa, nu inainte de a
analiza continutul pachetului si de a ne asigura ca nu contine, de fapt, si alte tipuri de
boabe. Arabica are boabele alungite, iar robusta le are mai mici si rotunjite.
 FALSIFICAREA VINURILOR

Metodele de falsificare a vinurilor sunt impartite in doua

categorii. In prima categorie se incadreaza metodele
de “botezare” a produsului cu diferite substante. Aici
intra:
 - folosirea colorantilor;
 - folosirea indulcitorilor sintetici;
 - folosirea substantelor de origine neviticola sau alte
materii prime decat cele viticole;
 - utilizarea de ingrediente interzise daunatoare
sanatatii consumatorilor.
 In cea de-a doua categorie intra metodele de
inselare a consumatorului prin etichetare:
 - etichete asemanatoare cu cele ale unor vinuri
renumite pentru a produce confuzie in randul
consumatorilor;
 - lipsa sau inscrierea eronata a denumirii sub care
se vinde produsul;
 - comercializarea sub denumirea de “vin” al unor
bauturi aromatizate;
 - inscrierea eronata a aditivilor in lista
ingredientelor;
 - ilustrarea cu fructe si/sau portiuni vegetale pe
etichete, ambalaje de prezentare, desi fructele nu
apar in denumirea sub care este vandut produsul si
in lista cuprinzand ingredientele.
FALSIFICAREA PRODUSELOR DE POST

Produsele de post sunt alimente care în mod tradi ţional nu

pot conţine aditivi alimentari, E-uri. Nu pot conţine
arome artificiale, pentru că nu mai sunt de post în
această situaţie. O
situaţie. O parte din acele substanţe care
se regăsesc în aşa-zisele alimente de post ne
pot face rău.Fosfaţii se regăsesc în astfel de
alimente de post şi aceştia îngreunează foarte
mult funcţia renală. Trebuie acordată o mare
atenţie etichetei produselor de post, deoarece aceste
produse pot conţine anumite E-uri sau substanţe de
origine animală şi care sunt nesănătoase. E 120 este
roşu
roşu carmin.
carmin. El se regăseşte şi în alimentele de
post, deoarece dă o culoare plăcută creând senzaţia
că acel aliment este ceva proaspăt, dar el este
obţinut prin extracţie cu anumite substanţe şi este de
origine animală, se extrage dintr-o insectă care creşte
pe cactus. Îl
cactus. Îl vom regăsi în pateurile vegetale. În
vegetale. În
acestea vom regăsi şi caragenan, un agent de
îngroşare obţinut din alge marine, vom regăsi fosfaţi
care dezechilibrează balanţa calciu-fosfor şi poate să
ne pericliteze sănătatea sistemului osos, dar şi
sănătatea rinichilor.
Vom regăsi îndulcitori, coloranţi chimici de sinteză,
substanţe conservante care împreună cu alţi
agenţi din alimente pot produce disbioză, adică
să ne distrugă echilibrul microflorei colonice .
CELE MAI DEZGUSTATOARE INGREDIENTE
FOLOSITE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ
 În ultimul timp, din ce în ce mai multe alimente procesate ascund tot
felul de ingrediente,cum ar fi:

Îngheţata conţine secreţii din glanda

anală a castorului
Castoreum. Este o secreţie din
foliculii ambelor sexe de castori.
Are o aromă foarte puternică si
dezagreabilă şi se foloseşte pentru
preparea unor alimente.  De
exemplu,  
îngheţata de vanilie nu conţine ext
ract de castor propriu-zis, ci mai r
au, extract din glanda anală a cast
orului, ingredientul care se numeşt
e Castoreum
. În prezent, Castoreum este
folosit la noi doar în parfumuri.
Castoreum este o secreţie din
foliculii ambelor sexe de castori.
 Sulfat de amoniu. Acest produs chimic cu amoniac se adaug ă de obicei pentru a neutraliza un aliment care este
prea acid şi poate afecta textura. Aditivul se găseşte în pâine. Multe dintre tipurile de pâine conţin sulfat de
amoniu pentru a stimula mărirea volumului aluatului, dar acesta este folosit şi ca îngrăşământ.
 L-Cisteina. Este un aminoacid făcut din păr uman sau pene de raţă. De obicei se găseşte în aluatul de pâine şi
poate îmbunătăţi textura. De asemenea ingredientul este folosit şi pentru a prelungi durata de valabilitate. În timp
ce o parte din L-cisteina este direct sintetizata in laboratoare, cea mai mare parte este extrasa dintr-o sursa ieftina
si abundenta de proteine naturale: parul uman. Părul
uman. este dizolvat în acid şi substaţa L-cisteina este izolată  printr-
un proces chimic, apoi ambalată şi expediată în afară, către producatorii de pâine comercială. În afară de părul
uman, alte surse de L-cisteina include: penele de pui şi de rata, coarnele de vaca şi produsele petroliere
secundare. Mare parte din părul folosit pentru a obţine L-cisteina este adunat de la saloanele de coafura şi frizerie
din China.
Dioxid de siliciu.Îl veţi găsi în diferite produse de tip fast-food. Este utilizat de asemenea în
industria cosmetică, alimentară
cosmetică,   (ex. purificarea berii, agent antiaglomerant pentru cafeaua
instant), farmaceutică, producerii detergenților.
Dioxid de titan. Este deseori folosit pentru a albi laptele degresat, care, dup ă îndepărtarea grăsimii
poate apărea uşor albastru. De asemenea, pot fi folosite în salate, cafea.
Azodicarbonamidei. Este un agent de prelucrare. Azodicarbonamida este un agent de prelucrare
care se găseşte cel mai des în produsele platice şi în tălpile pantofilor, însă şi în chiflele pentru
hamburgeri.
Shellac. Este realizat din secreţiile de la un gândac din Thailanda şi se găseşte în dulciuri, sub forma
de glazură, cum ar fi jeleurile. 
Bone Char. Sunt oase carbonizate şi au fost folosite mult
timp pentru a face zahăr, căci îi conferă un alb mai pur.
Celuloză. O pastă de lemn pe care o găsiţi în brânza
mărunţită, sosuri pentru salate, lapte cu ciocolată. Este
adăugată în produsele alimentare.
The End