Nursingul în afecţiunile

neurologice
 Şcoala Henderson:
Virginia Henderson- prima doamnă a asistenţei
medicale, 1897-1996
-absolventă a Şcolii Armata de Nursing- USA,
considerată cea mai importantă figură a nursingului
secolului XX.
Rolul asistentei medicale este substitutiv (înlocuieşte
persoana bolnavă), suplimentar (ajută individul) şi
complementar (lucrează cu pacientul).
Scop: asigurarea stării de bine din punct de vedere
fizic şi mental.
• Cele 14 nevoi fundamentale sunt:
1. Nevoia de a respira
2. Nevoia de a se alimenta şi hidrata
3. Nevoia de a elimina
4. Nevoia de a se mişca, de a păstra o postură bună
5. Nevoia de a dormi, de a se odihni
6. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în
limite normale
7. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
8. Nevoia de a fi curat, de a-şi proteja tegumentele
9. Nevoia de a evita pericolele
10.Nevoia de a comunica
11. Nevoia de a acţiona după credinţele sale
12. Nevoia de a se realiza
13.Nevoia de a învăţa
14. Nevoia de a se recrea
• În bolile neurologice, nursingul în perioada acută şi
cronică, alături de recuperarea neuromotorie
reprezintă elemente esenţiale pentru un prognostic
favorabil al afecţiunii.
• Accidentul vascular cerebral, demenţa, boala
Parkinson, epilepsia, scleroza laterală amiotrofică,
scleroza multiplă, miastenia gravis,
poliradiculonevrita, distrofiile musculare,
amiotrofiile spinale ş.a. sunt afecţiuni în care
aportul nursingului este esenţial în supravieţuirea şi
recuperarea pacientului, precum şi în asigurarea
unei calităţi a vieţii cât mai aproape de normal.
NEVOIA DE A RESPIRA
Tulburările respiratorii determină disfuncţii în oxigenarea
tisulară, cu hipoxie, care poate evolua de la forme uşoare,
cu dispnee şi anxietate, până la encefalopatie hipoxică
severă/ comă hipoxică şi deces.
Afecţiuni neurologice care pot evolua cu insuficienţă
respiratorie acută sau cronică sunt numeroase,
ameninţătoare de viaţă: accidentul vascular cerebral
ischemic şi hemoragic, cu suferinţă de trunchi cerebral
(disfuncţie a centrilor respiratori), miastenia gravis cu
fatigabilitate variabilă a musculaturii respiratorii,
poliradiculonevrita acută, cu afectarea nervului frenic şi a
centrilor respiratori- cauză frecventă de deces în această
afecţiune, SLA- afectarea progresivă a musculaturii
respiratorii, care necesită ventilaţie mecanică şi determină
 Alături de procesele patologice care afectează direct
joncţiunea neuromusculară, musculatura sau
sistemul nervos central şi periferic, tulburările
respiratorii în afecţiunile neurologice pot apare şi
prin alte mecanisme: obstrucţia căilor aeriene prin
corpuri străine (ex. proteza dentară la vârstnici),
aspiraţia lichidului de vărsătură ( în stări comatoase,
AVC, intoxicaţii), tulburări de deglutiţie urmate de
înec cu alimente (SLA, sindroame pseudobulbare,
demenţe).
Esenţial:
-verificarea permeabilităţii căilor aeriene
-măsurarea saturaţiei oxigenului
NEVOIA DE A SE ALIMENTA ŞI A SE HIDRATA
Sindroamele de deshidratare sunt frecvent
asociate afecţiunilor neurologice şi determină
alterarea severă a stării generale şi a statusului
neurologic la pacienţi cu AVC, demenţă, boală
Parkinson, boli musculare, boli ale neuronului motor,
neuroinfecţii, stări febrile date de patologie infecţioasă
asociată unei afecţiuni neurologice (ex. AVC cu
bronhoplegie şi bronhopneumonie secundară).
Tulburările de alimentaţie şi deshidratarea sunt
determinate de afecţiunea în sine, de tulburările de
deglutiţie secundare, dar şi de nursingul defectuos sau
neglijarea de către aparţinători a unui pacient
dependent.
 Reducerea drastică a volemiei (sub 30%)
determină decesul.
Statusul volemic se apreciază prin:
- examen clinic
- cuantificarea aporului hidric şi a diurezei
- paraclinic.
Pacientul deshidratat are tegumente uscate, care
se descuamează, cu pliu cutanat persistent.

Important: există şi situaţia inversă, a retenţiei

hidrice, care caracterizează insuficienţa cardiacă sau
renală şi care presupune administrarea de diuretice.
Pacienţii au edeme declive sau anasarcă, cu
caracteristici tipice pentru afectarea cardiacă sau renală.
 În afecţiunile neurologice, deshidratarea este frecvent
întâlnită şi se poate prezenta clinic sub diverse forme, de la
astenie fizică şi adinamie, până la bradilalie, bradipsihie,
confuzie, stupor, episoade de agitaţie psihomotorie, mai ales
la bolnavii vârstnici.
Deficitul de aport hidric determină creşterea ureei
sanguine, cu apariţia fenomenelor de insuficienţă renală
prerenală, care agravează statusul neurologic şi determină
decesul dacă deshidratarea şi dzechilibrele hidro-electrolitice
care o însoţesc nu sunt rapid corectate.
Pacienţii trebuie hidrataţi parenteral, per os sau prin
sondă nazogastrică, cu verificarea permanentă a funcţiei
renale, electroliţilor, rezervei alcaline.
Concomitent, se va trata afecţiunea neurologică
cauzatoare.
 Caşexia este prezentă în stadiul terminal al multor
afecţiuni neurologice, de ex. scleroza laterală
amiotrofică, distrofiile musculare, amiotrofiile spinale,
demenţe şi este asociată tulburărilor de deglutiţie şi
deficitului de îngrijire.
Este o cauză importantă de apariţie a tulburărilor
trofice de decubit la pacienţi neurologici imobilizaţi
prelungit pe planul patului (escare de decubit).
Dacă pacientul are deglutiţie abolită (ex. AVC
vertebro-bazilar cu afectarea bulbului) se impune
alimentare pe sondă nazogastrică, timp de 14 zile (peste
acest interval, apare riscul de mediastinită). Dacă după
acest interval, tulburările de deglutiţie persistă, este
necesară montarea unei gastrostome pentru alimentare
 Important: administrarea regimului alimentar
adecvat, asociat patolgiei: diabet, renal, cardiac,
hepatic, hipocaloric etc, cu aport optim de nutrienţi
pentru fiecare afecţiune în parte- uneori destul de
greu d realizat.
Ex. : pacienţi vârstnici cu AVC, DZ, dislipidemie,
BCR şi insuficienţă cardiacă, situaţie clinică frecvent
întâlnită în neurologie, când un regim alimentar
care să satisfacă problemele acestor patologii
complexe asociate nu este chiar uşor de realizat.
NEVOIA DE A ELIMINA
Poate mai mult decât în alte tipuri de patologii,
bolile neurologice sunt frecvent asociate cu afectare
sfincteriană de tip incontinenţă, retenţie, micţiuni
incomplete cu important reziduu vezical- sursă pentru
infecţia urinară, micţiuni imperioase.
Un pacient imobilizat la pat care prezintă
incontinenţă urinară va avea risc crescut de escare,
stări septice şi deces.
Pacienţii neurologici trebuie supravegheaţi în
permanenţă pentru apariţia globului vezical, adesea
mascat de folosirea dispozitivelor de absorbţie a urinii.
Globul vezical determină urinarea prin prea-plin şi
poate duce la confuzii vis-a-vis de prezenţa diurezei.
 Există pacienţi tineri care au scleroză multiplă şi
care prezintă retenţie cronică de urină. În aceste situaţii,
bolnavii trebuie instruiţi despre tehnicile de
autosondare, care se va efectua de 3-4 ori pe zi.
Trebuie reţinut că afecţiunile medulare sunt cele
care evoluează frecvent cu tulburări sfincteriene
secundare: traumatisme vertebro-medulare, fracturi
mielice, mielite,siringomielie/hematomielie.
Sonda vezicală se va monta doar în prezenţa
medicului, mai ales la bărbaţi, cu respectarea
protocolului aferent acestei manevre, pentru evitarea
infecţiilor iatrogene.
La bolnavii care necesită sondă urinară
permanentă, aceasta se va schimba periodic, într-un
 Pierderile de fluide care duc la deshidratare
includ şi:
- diareea acută sau cronică (ex. diareea cronică,
rebelă la tratament sau dietă din diabetul zaharat,
care apare prin afectare vegetativă în cadrul
neuropatiei diabetice)
- transpiraţiile abundente de diverse etiologii sau
pierderea volumului plasmatic (şoc hemoragic, şoc
traumatic), pentru care conduita terapeutică şi
tehnicele de nursing sunt adaptate etiologiei.
 NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI DE A AVEA O POSTURĂ
BUNĂ
Păstrarea capacităţii de mişcare şi a ortostatismului
sunt condiţii existenţiale esenţiale.
Mişcarea şi menţinerea ortostatismului presupun
integritatea structurală a unei multitudini de structuri:
aparatul vestibular, aparatul vizual, sistemul osteo-articular,
sistemul muscular, căile se sensibilitate, cerebelul,
trunchiul cerebral, encefalul, măduva spinarii, nervi spinali,
plexuri, nervi periferici, dar şi joncţiunea neuro-musculară.
Afectarea oricăreia dintre aceste structuri determină
alterarea forţei musculare, mişcărilor active segmentare, a
mersului şi ortostatismului, cu apariţia tulburărilor de
coordonare, a deficitelor motorii paretice sau plegice, a
atrofiilor musculare etc.
 Tulburările de motilitate au un impact major
asupra vieţii pacientului şi asupra familiei acestuia,
presupun îngrijiri speciale din partea aparţinătorilor,
presupun apariţia problemelor materiale în familie,
a cheltuielilor suplimentare legate de medicaţie şi
recuperare şi sunt o cauză majoră de abandon
familial.
Deficitele motorii pot fi plegice sau paretice,
se apreciază prin evaluarea forţei musculare
segmentare şi a probelor de pareză şi se cuantifică
prin Medical Research Scale MRC, unde 0 este
deficit motor total, iar 5 reprezintă integritatea
funcţională completă (normal).
 Pacienţii neurologici care instalează acut un
deficit motor (ex. AVC cu hemiplegie) pot suferi o
cădere de la acelaşi nivel în momentul instalării
paraliziei, care adesea se soldează cu fracturi de
şold, luxaţii scapulo-humerale, traumatisme
craniene cu fracturi de boltă craniană, contuzii
cerebrale sau apariţia de hematoame subdurale ,
care evoluează în doi timpi. Toate aceste situaţii
clinice particulare pot complica evoluţia afecţiunii
neurologice şi, dacă nu sunt recunoscute,
diagnosticate şi tratate în timp util, sunt
ameninţătoare de viaţă şi pot duce la decesul
pacientului.
 În situaţii particulare determinate de leziuni
ale lobului parietal cerebral drept, pacienţii prezintă
şi fenomene agnozice: nu conştientizează că sunt
bolnavi, că sunt paralizaţi pe partea stângă, neagă
existenţa bolii şi încercă să se ridice din pat, să
meargă, ceea ce se soldează cu căderi, traumatisme
şi fracturi, care complică evoluţia şi pot determina
decesul.
Tot datorită imobilizării prelungite la pat printr-un
deficit motor se instalează alte complicaţii de temut
aferente decubitului prelungit:
-escarele de decubit
-bronhoplegia de stază urmată de bronhopneumonie
-apariţia trombozelor venoase profunde care
determină trombembolism pulmonar şi moarte
subită.
Toate aceste 3 complicaţii majore pot fi
prevenite printr-o tehnică de nursing corectă şi
reprezintă cele mai importante elemente de îngrijire
în afecţiunile neurologice.
• Prevenirea acestor complicaţii se poate face prin:
-folosirea barelor de protecţie la pat pentru
prevenirea căderilor
-existenţa unui tabel în care se notează orele la care
pacientul a fost mobilizat, aşezat în decubit lateral
drept/stâng
-notificarea procedurii de tapotaj
-hidratare adecvată pentru împidicarea deshidratării,
urmată de hipervâscozitate sanguină şi tromboze
-kinetoterapie pasivă şi activă
-folosirea dispozitivelor de compresie mecanică
intermitentă sau a ciorapilor elastici pentru
prevenirea apariţiei trombozelor venoase profunde
 -prevenirea escarelor utilizând paşii specificaţi
în protocoalele aferente
Toate aceste complicaţii se cuantifică cu
ajutorul scalelor specifice (ex. pentru risc de cădere,
risc infecţios etc) şi sunt considerate efecte adverse
importante, care trebuiesc raportate în planul de
îngrijiri al pacientului.
NEVOIA DE A DORMI ŞI DE A SE ODIHNI
Pacienţii neurologici se confruntă adesea cu tulburări
de somn, cu stări depresive, cu anxietate, cu tulburări
afective organice.
Lipsa somnului în timpul nopţii, inversarea de ritm
somn-veghe cu somnolenţă diurnă şi insomnie nocturnă
(asociată cu confuzie, halucinaţii, agitaţie psiho-motorie)
determină un impact negativ asupra evoluţiei şi
prognosticului bolii, asupra pacientului dar şi a familiei
acestuia.
Pe de altă parte, administrarea de medicaţie cu
acţiune de sedare şi de inducere a somnului poate avea
efecte secundare nedorite: deshidratare, hipotensiune
arterială, confuzie, agitaţie psihomotorie, căderi cu
traumatisme severe secundare, tulburări mnezi,
Ex.: -la bolnavii cu boala Parkinson, medicaţia
menţionată anterior poate determina hipotensiune
arterială şi confuzie, la fel la pacienţii cu demenţă.
-administrarea de tramadol, zolpidem la
vârstnici poate duce la crize de epilepsie, delirium,
stări psihotice.
Drept urmare, alături de medicaţie- care
trebuie aleasă cu mult discernământ şi tinând cont
de efectele adverse, este necesară asigurarea unei
atmosfere plăcute în locuinţă, cu aerisire frecventă,
expunere la soare, utilizând pe parcursul zilei
meloterapia, ergoterapia etc.
 Trebuie ţinut cont de faptul că nevoia de somn
scade odată cu înaintarea în vârstă, astfel că pentru un
adult sunt suficiente 7-9 ore de somn, iar pentru un
vârstnic 5-7 ore.
În timpul somnului au loc procese benefice de
stocare a informaţiilor, de refacere metabolică
neuronală, de înlăturare a reziduurilor intracelulare,
astfel că somnul este indispensabil pentru o bună
funcţionare a sistemului nervos.
Este important de diferenţiat oboseala fiziologică
(după un efort fizic sau mental susţinut) de cea
patologică, de etiologii diverse.
Oboseala cronică presupune evaluări clinico-
 Oboseala nu trebuie tratată doar prin repaus
prelungit, ci şi prin alternarea unor activităţi
recreative diverse, care ameliorează statusul mental
şi dau o stare de bine (meloterapie, lectură,
plimbare în aer liber, socializare, pictură etc.)-
odihnă activă.
NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRACA
Îmbracatul, vestimentaţia şi alegerea ei sunt
criterii de integrale socială a individului.
Îmbrăcăminte are rol de protecţie, dar poate fi
şi o modalitate de comunicare între indivizii unui
grup. Poate uneori să reprezinte o încercare de
dezvăluire a statutului social, material, dar alteori
poate demonstra existenţa unui tulburări de
comportament.
Neglijenţa vestimentară şi a igienei corporale
pot trăda existenţa unor afecţiuni de ordin psihiatric,
la fel ca şi utilizarea unei vestimentaţii inadecvate.
 Din punct de vedere neurologic,
imposibilitatea de a se îmbraca/dezbrăca singur
apare frecvent la pacienţii cu deficite motori, boala
Parkinson, demenţă şi determină dependenţă de
membrii familiei şi duce la instalarea depresiei şi
anxietăţii.
Drept urmare, se încercă folosirea unor
obiecte vestimentare mai uşor de folosit. Ex. în
boala Parkinson se recomandă pantofi fără şireturi,
haine fără nasturi.
 NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI
ÎN LIMITE NORMALE
Menţinerea constantă a temperaturii corporale,
indiferent de variaţiile de temperatură din mediu se
efectuează cu ajutorul unor sisteme de termoreglare
complexe care implică integritatea hipotalamusului,
sistemului endocrin (tiroida), sistemului circulator,
tegumentele, muşchii ş.a.
Temperatura corporală este influenţată de starea
de veghe/somn, de activitatea fizică/ musculară,
digestie, de existenţa unor stări patologice (ex. infecţii,
deshidratare etc).
Patologic, există situaţii care evoluează cu
hipotermie sau hipertermie, care presupun tratament
 NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A-ŞI
ÎNGRIJI TEGUMENTELE ŞI MUCOASELE
Menţinerea igienei corporale este un
comportament social dobândit prin educaţia din
familie şi şcoală, reflectând respectul de sine şi
arătând anumite trăsături de personalitate.
La pacienţii neurologici aflaţi în imposibilitatea
de autoîngrijire, rolul asistentului medical şi a
personalului de îngrijire este esenţial în menţinerea
igienei orale, tegumentare şi a mucoaselor la aceşti
pacienţi.
 Deficitul igienei cavităţii orale duce la gingivită
tartară, stomatite, respiraţie fetidă.
Igiena deficitară a tegumentelor se poate complica cu
foliculite, escare suprainfectate, antrenarea bacteriilor de
pe tegumente în circulaţia sanguină prin puncţii venoase,
cu apariţia bacteriemiilor şi a stărilor septice severe.
Igiena deficitară în regiunea mucoaselor genito-
urinare se complică cu infecţii locale, însămânţare cu floră
microbiană a urinii în momentul montării sondei urinare.
Personalul de asistenţă medicală trebuie să înveţe
pacientul deprinderile necesare menţinerii igienei
corporale sau, în situaţia în care acesta nu este apt de
autoîngrijire, să-l inlocuiască în menţinerea acestor măsuri.
 NEVOIA DE A COMUNICA
Comunicarea este modalitatea esenţială prin
care omul interacţionează cu semenii, prin care se
stabilesc relaţii interumane durabile şi prin care se
influenţează comportamentul individual sau de
grup.
Comunicarea poate fi:
- verbală- limbaj vorbit, scris, cântat
- non-verbală- limbaj gestual utilizat de persoanele
cu deficienţe de auz şi limbaj sau limbajul gestul/ al
corpului care poate trăda stări afective.
 În afecţiunile neurologice, alterarea comunicării prin
limbajul vorbit este frecvent întâlnită:
-dizatria- reprezintă situaţia clinică în care pacientul
prezintă deficienţe ale aparatului fonator, care îl
împiedică să pronunţe corect cuvinte, vocale sau
consoane: sindrom pseudobulbar, boala Parkinson,
AVC
-fonastenia- voce stinsă, greu perceptibilă, care se
pierde pe parcursul vorbirii: miastenia gravis, SLA
-balbism- repetarea silabelor dintr-un cuvânt
-afazia- tulburarea de exprimare prin limbaj, de
înţelegere a limbajului vorbit sau scris sau de ambele
forme, care arată leziuni cerebrale: AVC, tumori,
 Nursingul în tulburările de vorbire este extrem de
important, încercându-se reeducarea limbajului,
învăţarea unor tehnici de exprimare corelate cu timpii
respiraţiei (inspir-expir), înlocuirea limbajului vorbit cu
limbajul scris sau chiar cântat, acestea toate implicând şi
participarea unui logoped.
Deficitele de limbaj determină depresie, anxietate,
idei suicidale şi îngreunează recuperarea afecţiunii
neurologice.
Comunicarea cu pacientul trebuie să se facă printr-
un limbaj accesibil, adecvat gradului de şcolarizare al
pacientului respectiv, cu folosirea formulelor de politeţe,
ceea ce va spori încrederea pacientului în personalul de
NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE
Pacienţii cu afecţiuni neurologice sunt
vulnerabili în faţa ameninţărilor din mediu, aflându-
se în imposibilitatea de a se apăra, de a se deplasa,
de a reacţiona la diverse agresiuni.
Ca urmare, nursingul trebuie să asigure un
climat de încredere, de siguranţă, de suport din
partea echipei de îngrijire.
 NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR
CONVINGERI ŞI SISTEM DE VALORI, ACCESUL LA
RELIGIE
Aceste elemente asigură apartenenţa
pacientului la un anumit grup de indivizi, îi asigură
integrarea socială şi siguranţa care derivă din acestea.
Valorile umane vizează aprecierea calităţile celor
din jur, a perceptelor politice, juridice, religioase,
morale, estetice.
Practicarea religiei contribuie la menţinerea
echilibrului psihic al pacientului, fapt dovedit ştiinţific.
Ea determină siguranţa apartenenţei la un grup,
încurajează un comportament şi o alimentaţie
adecvată, ameliorează anxietatea.
 Asistentul medical are obligaţia să respecte
valorile morale, religioase, estetice, politice, juridice
ale pacientului, chiar dacă acestea nu corespund cu
propriile sale valori.
El trebuie să-şi adapteze propriul
comportament, astfel încât pacientul să reprezinte
principala motivaţie a acţiunilor sale.
NEVOIA DE AUTOREALIZARE
Preocuparea de realizare personală este o
nevoie fundamentală a oricărui individ, iar când
această nevoie nu este satisfăcută apar fenomene
de frustrare, depresie, anxietate, cu scăderea
încrederii în sine.
Personalul de îngrijire trebuie să susţină şi să
ajute pacientul neurologic să atingă potenţialul său
maxim, să-i stimuleze creativitatea, procesele
cognitive, dorinţa de a învinge obstacolele.
 NEVOIA DE A SE RECREEA
Activitatea recreativă este un element
important în viaţa individului, cu rol major în
menţinerea unui tonus psihic optim, a bucurii de a
trăi, a echilibrului interior, a stării afective.
Pentru bolnavul neurologic este imperios
necesară asigurarea unor condiţii de desfăşurare a
unor activităţi agreabile, care să-i îmbunătăţească
starea emoţională şi să-i asigure posibilitatea de a-şi
afirma personalitatea, facilitându-i interacţiunea cu
cei din jur.
 NEVOIA DE A ÎNVĂŢĂ CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI
SĂNĂTATEA
Învăţarea este modalitatea de acumulare
permanentă a noi cunoştinţe, de formare
intelectuală, de deprindere a normelor de
convieţuire socială şi a celor de comportament
individual.
Nursingul are drept scop, în acest caz,
învăţarea pacientului să acumuleze noi date,
atitudini, deprinderi în scopul redobândirii sănătăţii.