Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Factori virali
Factori care tin de gazda
Factori genetici
Factori virali
doz infectant,
poarta de intrare,
pasaje anterioare ale tulpinii
infectante pe gazde intermediare
umane sau animale.
Virulena este dependent de
tropismul celular i mutaiile pe
care le poate suferi un virus
Factori virali
Tropismul celular este dictat de
specificitatea de receptor.
este implicat controlul replicrii
virale de ctre promotori celulari
prezeni la un numr restrns de
celule, care ndeplinesc rolul de cofactori ai iniierii infeciei (ex. coreceptorii pentru chemokine necesari
atarii HIV);
Factori virali
Mutaiile pot duce la amplificarea virulenei:
Ex: virulena virusului gripal este dependent de
structura hemaglutininei (HA).
Factori ai gazdei:
-
vrst,
sex,
stare de nutriie,
responsivitatea sistemului imun;
determinismul genetic.
Vrsta:
aceeai boal viral evolueaz diferit la
aduli fa de copii, adulii fac mai frecvent
complicaii pulmonare secundare infeciei
cu VVZ i efectul paralitic al virusului
poliomielitei este mai frecvent semnalat,
comparativ cu copiii.
Alte infecii sunt mai grave la nou-nscut:
infecia genital cu VHS2, de la mam, se
poate manifesta grav la nou-nscut, ca
encefalit herpetic sau ca infecie
generalizat.
Vrsta:
Rata cronicizrii HVB acute este pentru
adult de 10-15%;
infecia transmis intra-partum sau postpartum duce, n cazul mamelor AgHBe
pozitive, la cronicizri ale infeciei n 90%
din cazuri la sugar iar riscul evoluiei
ulterioare spre cancer hepatic este de 10
ori mai mare pentru produsul de concepie,
comparativ cu adultul.
Adenovirusurile i VRS determin infecii
severe la copii mici i infecii banale la
aduli i copii mari.
Sexul:
frecvena carcinomului nazofaringian
determinat de VEB ca i rata
cronicizrii hepatitei B sunt mai mari
la brbai, n timp ce infeciile cu VCM
sunt mai frecvente la femei;
constelaia hormonal pare s joace
rolul esenial.
Mediu:
prin complexitatea lui i inter-relaiile
factorilor geografici, demografici, etc.
contribuie diferit la evoluia infeciei
virale sporadic, epidemic sau chiar
pandemic.
Transmisibilitatea:
Poarta de intrare
cel mai frecvent este reprezentat de
cele 3 suprafee epiteliale:
pielea i mucoasele;
tractusul respirator;
tractusul digestiv.
PI
Evolutii:
Uneori, infecia rmne cantonat la
poarta de intrare (PI);
frecvent, aceste infecii sunt
asimptomatice sau de severitate
medie i, eventual, virusul se propag
spre o nou int.
Evolutii:
Cel mai frecvent are loc diseminarea,
care poate avea loc prin:
- contiguitate
- sistemic.
Diseminarea sistemic:
dup penetrarea PI, virusul ajunge n snge;
viremia este cea care vehiculeaz agentul
etiologic spre alte esuturi, anterior debutului
clinic.
Deoarece viremia precede debutul,
perioada de incubaie pentru aceste infecii
este de 2-3 sptmni.
Viremia asociat diseminrii sistemice are 2
stadii: primul stadiu se termin cnd
virusul este preluat de sistemul
reticuloendotelial.
Diseminarea sistemic:
Activarea sistemului RE poate duce la:
eliminarea virusului, deci infecia este
abortiv (ex. infecia poliomielitic);
multiplicarea virusului la nivelul SRE,
determin o a doua viremie, de mai mare
amploare, i care induce manifestarea
clinic a bolii.
Reinfeciile: Ac prezeni n circulaia
sistemic au rol protector, reinfeciile fiind,
de regul, rare.
Raspndirea
infeciei pe
cale sanguin
Organele int:
multe virusuri au predilecie pentru anumite
organe (ex. rotavirusurile i agentul
Norwalk pentru tractusul gastro-intestinal,
virusurile hepatitice primare A-G, pentru
hepatocit, etc.).
Aceast predilecie nu este absolut: unele
virusuri au predilecie pentru un anumit
organ dar pot infecta i alte organe/esuturi
(ex. VHS determin att leziuni orale ct i
meningoencefalite).
Organele int:
Accesul virusurilor la nivelul pielii sau
mucoaselor, secundar unor leziuni
mecanice (muctura animalului
turbat, neptura insectei care
vehiculeaz un arbovirus sau acul
contaminat), determin infecii
generalizate, de cele mai multe ori
fr modificri locale.
Organele int:
Alte viroze cu aceeai poart de
intrare determin doar manifestri
locale:
- negii sau verucile sunt determinate
de papillomavirusuri
- moluscum contagiosum este
determinat de un poxvirus (exist
doar hiperplazia epidermului i leziuni
inflamatorii proliferative).
PI respiratorie:
orthomyxovirusuri, paramixovirusuri,
picorna-, reo-, corona- i adenovirusuri.
Frecvent, replicarea iniial este urmat de
generalizarea infeciei.
Alte viroze se caracterizeaz doar prin
localizarea strict la nivelul mucoasei
respiratorii: virusul gripal infecteaz iniial
doar cteva celule, virionii progeni rezultai,
n numr mare, sunt diseminai prin
intermediul mucusului i pot determina
afectarea bronhopulmonar.
PI respiratorie:
transudatul care nsoete leziunile celulare
favorizeaz diseminarea, iar pe de alta,
factorii locali (macrofage, modificri de pH,
IgA secretor sintetizat ceva mai trziu) au rol
limitativ.
Leziunile iniiate de virus se pot suprainfecta
bacterian cu germeni condiionat patogeni
(pneumococ, hemofil, stafilococ) care nu ar
determina infecia fr aceast cauz
favorizant
PI digestiv:
preferat mai ales de virusule nenvelite, deoarece
virusurile cu nveli sunt sensibile la pH acid, la
detergenii din bil sau la proteazele din sucul
digestiv.
Picornavirusurile, reovirusurile, unele
adenovirusuri (ex. 40, 41) ptrund prin mucoasa
digestiv i determin doar simptome iniiale
locale reduse.
Patogenitatea acestora se manifest secundar
generalizrii infeciei.
Alte virusuri, asociate gastroetenteritelor endemoepidemice, nu depesc epiteliul digestiv.
PI digestiv:
Rotavirusurile (din familia Reoviridae) i
agenii asemntori virusului Norwalk sunt
patogeni primari i exclusivi pentru epiteliul
intestinal.
Diseminarea de la PI se face, cel mai
frecvent, pe cale sanguin, prin viremie.
In paralel, exist i o diseminare limfatic;
uneori este implicat diseminarea pe cale
nervoas, respectiv pe calea tracturilor
nervoase, prin septinevrit.
PI organe tinta
n infecia rujeoloas, virusul ptrunde pe cale
respiratorie, replicarea local are loc la nivelul
esutului adenoidian de la nivelul inelului
Waldayer, dup care virusul multiplicat n cantiti
suficiente este diseminat prin viremie.
Limfocitele transport virusul i, mai mult de att,
permit replicarea virusului intracelular.
Virusul din snge este permanent ndeprtat de
celulele SRE, i astfel sunt afectate organele cu
circulaie bogat: plmnii (bronhopneumonia
rujeoloas), ficatul, pancreasul, SNC, dermul (rash
rujeolos).
Evolutie:
Secundar replicrii n aceste organe int (unele
de mari dimensiuni) survine al doilea val viremic,
viremia secundar, limitat de sinteza de anticorpi
specifici care duc la vindecarea infeciei;
vindecarea este consecina interveniei i a altor
mecanisme ale imunitii celulare.
Descrierea anterioar a diseminrii virusului nu
ine cont de unele particulariti: virusul poate
ptrunde i la nivelul conjunctivei, diseminarea la
nivelul SNC poate avea loc pe ci multiple, fagocitarea virusului de ctre celulele SRE explic
traversarea barierei hematoencefalice cu
afectarea cilor gliale i a neuronilor, etc.
Evolutie:
Viremia nu presupune ntotdeauna
vehicularea virusurilor prin intermediul
limfocitelor;
unele arbovirusuri sunt adsorbite de
eritrocite, parvovirusurile au fost puse n
eviden ataate de trombocite, iar multe
picornavirusuri circul libere n plasm.
Alteori, viremia este mixt: o parte dintre
virusuri sunt asociate elementelor figurate,
o parte sunt libere n plasm.
Patogenia neurovirozelor:
Virusul rabic infecteaz omul dup
muctura animalului rabigen i se
multiplic iniial la nivelul esutului
conjunctiv dermic sau muscular.
Propagarea ulterioar este
centripet, pe traiectele nervoase,
ctre SNC.
Patogenia neurovirozelor:
Leziunile, considerate iniial
patognomonice, de la nivelul cornului
Amon, sugereaz c virusul se multiplic
mai ales n aceast zon.
Ulterior, diseminarea periferic se face
centrifug, dar tot pe traiectele nervoase.
Virusul nu a fost izolat din snge (la om).
Patogenia neurovirozelor:
Perioada de incubaie depinde de
distana dintre locul de inoculare i
encefal;
de aceea, dup mucturile la fa
sau la membrele superioare,
incubaia bolii este mai scurt.
Patogenia neurovirozelor:
In alte infecii, pe lng invazia SNC pe cale
septinevritic, este implicat i diseminarea
sanguin (entero-, arbovirusuri).
Cile pentru traversarea barierei
hematoencefalice pot fi:
- transferul prin endoteliul vascular al vaselor
mici cerebrale;
- transferul consecutiv infeciei meningelui sau
la nivelul plexurilor coroide.
Patogenia neurovirozelor:
Infecia SNC se caracterizeaz prin prezena a trei
tipuri de leziuni:
- necroz celular;
- neuronofagie;
- acumularea de infiltrat mononuclear
perivascular.
In infecia cu virus rabic, care nu este citocid, ca
i n infeciile cu agenii encefalopatiilor
spongiforme subacute exist degenerare
neuronal cu vacuolizare, leziuni inflamatorii
minime sau chiar absente.
Afectarea neuronal, dei puin evident d.p.d.v.
morfologic, pare s influeneze funcii nalt
specializate ale celulelor infectate.
Raspndirea
pe cale
nervoas
Rspndirea
picornavirusurilor
Infectii latente
Infectii clinic absenta dar virusul nu este complet eliminat.
Exista o stare de echilibru intre gazada si virus;
Cai difertite de a se instala:
- virus cu genom integrat
- infectie persistenta
Infectiii persistnte (replicarea virusului continua)
Infectii latente:
Sindromul rubeolos congenital
Infectia cu VCM, VEB, VHB, HIV
Infectii latente cu: VHS, VVZ,
adenovirusuri, retrovirusuri
PESS, pancencefalita progresiva
rubeoloasa
boala Kuru
VHS
infectia primara apare la varsta de 6 18 luni,
dupa care virusul persista si nu poate fi identificat,
cu exceptia episodului acut;
nu se stie sigur mecanismul prin care virusul
persista.
Virusul nu poate fi izolat din tesuturi, dar poate fi
co-cultivat in culturi de celule ganglioni senzitivi.
VHS a fost identificat in ganglionii: trigeminal,
toracic, lombar si sacrat.
studii de hibridizare au detectat genomul viral in
creier (fara leziuni), ca si in ganglionii periferici;
aceste date sugereaza ca ADN-ul viral exista in
forma lineara, neintegrata, probabil ca episomi.
VHS- continuare
Este posibil ca virusul sa afecteze doar o mica
proportie din ganglion (0.01 0.1%) datorita
anticorpilor, interferentei virale sau factorilor
metabolici.
Anticorpii pot neutraliza cea mai mare parte din
virus si poate deveni astfel nedetectabil.
Episodul acut poate fi explicat printr-o modificare:
a nivelului imunitatii sau
prin schimbari in susceptibilitatea celulelor neinfectate,
care pot fi influientate de febra, expunere prelungita la
razele solare, obosela, menstruatie.
Adenovirusuri
Infectiile umane cu adenovirusuri sunt de obicei
autolimitate, dar pot stabili o infectie latenta,
persistenta, a amigdalelor si ganglionilor.
Desi nu s-a reusit izolarea virusului din aceste
tesuturi in culturi de celule, fragmente din
aproximativ 85% din aceste culturi normale au
prezentat, dupa o periaoda de timp variabil, ECP
(efect citopatic).
Esecul initial de izolare virala se poate datora
cantitatii mici de virus din produsul patologic,
anticorpilor specifici sau absentei virionilor maturi.
Infectiile latente nu apar probabil prin lizogenie,
deoarece ADN-ul viral din limfocitele perifericie
apar ca o forma lineara, episomala.
PESS
latenta apare ca rezultat al producerii incomplete
de virion.
sunt produse virusuri rujeolice imature;
infectiile virale latente afecteaza incidenta si
patogeneza bolii acute virale in cateva moduri:
- un virus reactivat poate raspandi si initia o
epidemie la contacti susceptibili. e.g. VVZ;
- latenta virala poate fi de asemenea remarcata in
cazul dezvoltarii infectiilor cronice dependente de
raspunsul imun e.g. PESS;
- anumite virusuri latente induc evolutia spre
neoplazii..
CULTIVAREA VIRUSURILOR
EFECTE CITOPATICE
INCLUZII VIRALE