Tetraparezaspastica

Pentru a intelege mai bine ce presupune in sine o tetrapareza

spastica, se face necesara, delimitarea acestor termeni si definirea
lor. Astfel, pentru tetrapareza (quadrupareza) se gaseste urmatoarea
definire: reprezinta un deficit motor atat a membrelor inferioare cat
si a celor superioare, prin leziuni ale sistemului nervos central sau
periferic, in forma incompleta - miscarile sunt reduse, dar posibile la
nivelul respectiv.
Spasticitatea, este definita ca fiind o componenta a sindromului de
neuron motor central, ce este caracterizeaza prin exagerarea
reflexului muscular de intindere tonic, proportional cu viteza de
intindere a muschiului si exagerarea reflexului muscular de
intindere fazic exprimat prin hiperreflectivitatea osteo-tendinoasa.
Reprezinta o tulburare a sistemului nervos central, in care anumiti
muschi primesc in mod continuu impulsuri de a se contracta, pentru
ca nervii acestora nu-si pot controla activitatea. In tetrapareza
spastica, se constata o pierdere a miscarilor de finete, o scadere a
fortei de contractie voluntara, o crestere a reflectivitatii osteotendinoase, o crestere a rezistentei la intinderea pasiva a muschiului,
si o hiperreflectivitate a reflexelor de flexie.
In pozitia prono (cu fata in jos), schema motorie este in flexie.
Copilul bolnav nu ridica si nu roteste capul (nici macar pentru a
respira), are bratele blocate sub torace, membrele inferioare fiind
adesea in flexie.
In pozitia supino (cu fata in sus) schema motorie este in extensie:
bolnavul tine capul in hiperextensie cu retractia umerilor si uneori
toracele este retractat, membrele inferioare sunt in extensie,
incrucisate, in adductie, intrarotate, chiar forfecate, se observa flexia
plantara a piciorului, contractia adductorilor (ceea ce determina, in

timp, luxatia de sold).

In pozitia sezand copilul cade pe spate sau anterior deoarece are
reflexele tonice cervicale asimetrice, acestea persistand si dupa
varsta de 6 luni si nu achizitioneaza aceasta pozitie. Mana este
inchisa in pumn, ceea ce impiedica copilul de a duce mana sau alte
obiecte la gura, pozitia policelui este strans in pumn si degetele
flectate. Mersul pe coate si pe genunchi nu este posibil.
Tetrapareza spastica are o frecventa crescuta la nou-nascutii cu
encefalopatie
hipoxic-ischemica,
infectii
intrauterine
(Citomegalovirus, rubeola, rujeola etc.), malformatii structurale
cerebrale grave. Simptomatologia asociata consta in strabism,
atrofie optica, crize epileptice, retard grav, complicatii ortopedice
(cifoscolioza, luxatie de sold). In forma usoara de tetrapareza
spastica retardul este mediu, iar deplasarea se poate face dar
patologic.
Tratamentul recuperator cuprinde ortezare, kinetoterapie,
electroterapie, hidrokinetoterapie, ergoterapie, masaj medical. In
echipa de recuperare medicala, kinetoterapeutul face parte din acei
profesionisti care se confrunta direct cu problema spasticitatii si a
tetraparezei in sine. Din acest motiv, s-a depus un efort permanent
pentru gasirea de tehnici si metode kinetoterapice eficiente in
rezolvarea acestei provocari presante. Kinetoterapia, utilizeaza
mijloacele de reeducare neuro-motorie, preponderent tehnicile
Kabat, Bobath, etc. Metoda Bobath, are ca obiectiv diminuarea
excesului de activitate tonica reflexa ce perturba schema normala a
motilitatii active. Metoda Kabat are la baza tehnicile de facilitare
neuromusculara proprioceptiva (FNP), ce pot fi definite ca ,,metode
de incurajare sau grabire a raspunsului mecanismului
neuromuscular, gratie stimularii propriceptive". Tratamentele de
fizioterapie si masaj medical, au mentinerea de a relaxa
musculatura, de-a imbunatati mobilitatea articulara si de a preveni
redorile.

RecuperareamedicalainsindromulDown
Sindromul Down reprezinta o afectiune cromozomiala (o
afectiune din nastere care este prezenta la copil inca din
momentul conceperii) cauzata de existenta unui cromozom
21 suplimentar. In cazul trisomiei 21 fiecare celula a
organismului poseda trei cromozomi 21. Acest extracromozom 21 provine din ovul sau spermatozoid. Se
presupune ca in timpul formarii celulelor sexuale cei doi
cromozomi 21 nu se separa (nondisjunctie). In timpul
fertilizarii, la fuziunea dintre ovul si spermatozoid (in mod
normal fiecare cu 23 cromozomi) unul va avea un cromozom
in plus in pozitia 21 rezultand o celula cu 47 cromozomi.
Aceasta celula, cu dezvoltarea embrionului se multiplica,
astfel ca fiecare celula va avea 47 cromozomi, dezvoltandu-se
sindromul Down.
Au fost emise mai multe teorii in legatura cu etiologia acestei
boli dar cauza exacta nu este inca cunoscuta. Probabil
intervin mai multi factori ca: tulburari hormonale, radiatii,
infectii virale, probleme imunologice dar factorul cel mai
implicat este varsta mamei. Probabilitatea ca copilul sa aiba
sindrom Down creste direct proportional cu varsta mai
inaintata a mamei. La 20 ani riscul este 1 la 1600, la 35 ani 1
la 365, la 40 ani 1 la 100. Riscul ca si al doilea copil sa se
nasca
cu
sindrom
Down
este
1
la
100.
Kinetoterapia are un rol important in recuperarea copiilor cu
sindrom Down, inca din primele luni de viata pentru a avea o
dezvoltare neuromotorie adecvata si armonioasa. Se

considera ca inceperea tratamentului recuperator cat mai

timpuriu posibil, va determina in viitor la obtinerea unui
grad cat mai mare de independenta. Tratamentul kinetic are
pe langa scopul de dobandire a unui grad de independenta
cat mai mare a copiilor cu sindromul Down si scopul de
prevenire
si
corectare
a
deficientelor
asociate.
Tratamentul recuperator, trebuie sa raspunda cerintei de
baza a dezvoltarii si cresterii copilului. In perioada de
dezvoltare a deprinderilor motorii de baza se pune
fundamentul dezvoltarii motorii viitoare. Este obligatoriu sa
tinem seama ca interventia kinetoterapeutului sa aiba loc in
aceasta perioada. Un aspect important dar si elementar de
stiut este ca in aparitia limitarilor in comportamentul motor
in cazul copiilor cu sindrom Down este incapacitateadizabilitatea - de stabilizare a posturilor. In programul
specific kinetic trebuie dezvoltata fiecare deprindere
neuromotorie de baza, trebuie stimulata postura primara de
baza.
Terapia prin joaca in cadrul procesului de recuperare are un
succes mare in randul acestor copii. De asemenea, acesti
copii trebuie introdusi in grupe de copii cu acelasi sindrom,
dar si fara dizabilitati, antrenarea si angajarea in executii
fiind favorizata de dorinta de imitatie specifica copiilor cu
sindrom
Down.
O sedinta de kinetoterapie trebuie sa inceapa cu manevre de
masaj terapeutic, acest lucru favorizeaza apropierea copilului
de catre kinetoterapeut si apoi se va continua cu un program
de exercitii care contribuie la dezvoltarea fortei musculare, a
echilibrului, a mobilitatii articulare si a orientarii in spatiu.

Deficitulmotor
Diagnosticul de deficit motor reda un termen ,,ce acopera" o
varietate de simptome de origine neurologica, in mod special.
Deficitul motor apare intr-o gama larga de afectiuni neurologice,
cele mai importante sindroame anatomo-clinice fiind: sindromul
muscular, sindromul de neuron motor periferic, sindroamele
hemiplegic, paraplegic si tetraplegic. Gravitatea unui deficit motor
este data atat de topografia cat si de extinderea leziunii. Cand
deficitul motor este incomplet, se numeste pareza. Cand deficitul
motor este in forma completa, poarta denumirea de plegie.
In sindromul de neuron motor periferic, deficitul motor, se limiteaza
la teritoriile musculare inervate de radacina, plexul sau nervul lezat.
In sindroamele medulare, deficitul motor apare si se accentueaza
paralel cu atrofia musculara. In accidentele vasculare cerebrale,
deficitul motor este caracterizat de paralizie (hemiplegie) sau
scaderea partiala de forta (hemipareza) si este situat pe partea opusa
sediului leziunii cerebrale.
Asadar, in functie de topografia leziunii, deficitul motor poate fi sub
forma de monopareza/ monoplegie, hemipareza/ hemiplegie,
parapareza/ paraplegie, tertrapareza/ tetraplegie, dipareza/ diplegie.
Monoplegia reprezinta paralizia unui singur membru. In forma
incompleta se numeste monopareza. In general, monoplegia
membrului superior este cauzata de paralizia de plex brahial.
Hemiplegia reprezinta paralizia a doua membre de pe aceeasi parte
(membrul superior + membrul inferior ipsilateral). Spre exemplu
daca este o leziune de tip corticala, o leziune la nivelul capsulei
interne, se determina o hemiplegie egal repartizata (membrul
superior cat si membrul inferior sunt afectate in mod egal). In
schimb daca leziunea corticala este in teritoriul superficial (teritoriul
arterei cerebrale mijlocii), hemiplegia predomina la membrul

superior in comparatie cu membrul inferior. In forma incompleta, se

numeste hemipareza.
Paraplegia reprezinta paralizia celor doua membre inferioare. Cand
deficitul motor este incomplet, poarta denumirea de parapareza.
Paraplegia apare fie in leziunea neuronului motor central (traiectul
intramedular) fie in cea a neuronului motor periferic. Semnul clinic
comun este deficitul motor (disparitia sau diminuarea fortei
musculare la nivelul membrelor inferioare). Paraplegia poate fi
flasca sau spastica. Forma flasca este datorata fie lezarii neuronului
motor central fie lezarii neuronului motor periferic, iar forma
spastica, este datorata intotdeauna lezarii neuronului motor central.
Tetraplegia reprezinta paralizia celor patru membre. In forma
incompleta, se numeste tetrapareza.
Diplegia reprezinta paralizia celor patru membre, insa predominant
a celor inferioare. Cand deficitul motor este incomplet, se denumeste
dipareza.
In functie de etiologie, deficitul motor poate fi datorat unor cauze de
ordin vascular, unor cauze de natura posttraumatica (contuzii
cerebrale), de natura tumorala (benigna sau maligna), de natura
metabolica sau dismetabolica, de natura degenerativa (deficit motor
total sau partial) sau printr-un proces inlocuitor de spatiu cerebral
(chist, granulom cerebral, metastaze cerebrale, etc).

Monoparezadreapta
Monopareza reprezinta un deficit motor, o pareza a unui singur
membru, prin leziunea sistemului nervos central sau periferic, in
forma incompleta - miscarile pot fi efectuate, sunt posibile la nivelul
respectiv. De cele mai multe ori, monopareza se datoreaza leziunilor
de neuron motor periferic, cu sau fara implicare senzoriala asociata.
Disfunctia de neuron motor central, se prezinta ocazional, poate
chiar destul de rar cu monopareza de muschi distali si
nonantigravitationali. In functie de felul in care pareza (deficitul
motor) cuprinde si intereseaza membrul inferior sau membrul
superior, monopareza poate fi crurala (pentru membrul inferior) sau
brahiala (pentru membrul superior). Spre exemplu intr-o
monopareza brahiala, atitudinea membrului superior este de
,,atarnare", membrul superior prezentandu-se ca si cum ar fi
aproape
inert,
iar
umarul
este
cazut.
Distinctia dintre monopareza prin leziunile neuronului motor
central si cel periferic poate fi destul de dificila, ea putandu-se
diferentia numai prin examinare motorie, deoarece, in timpul
episodului acut in ambele situatii, reflexele si tonusul muscular sunt
frecvent scazute. Boala acuta de neuron motor periferic, este de
obicei insotita de pierderea senzoriala si de durere. Distributia
slabiciunii este frecvent localizata la nivelul unei singure radacini
nervoase sau a unui nerv periferic in cadrul unui membru.
Slabiciunea cu atrofia unui singur membru, care se dezvolta in
saptamani sau luni, este aproape intotdeauna datorata unei afectari
localizate a neuronilor motori periferici. Daca slabiciunea este
asociata cu amorteala, originea este probabil in nervul periferic sau
radacina spinala, in mod neobisnuit, sunt afectate plexurile brahial
sau lombosacrat. Daca amorteala este absenta, este probabila
afectarea segmentara a celulelor cornului anterior. Daca sunt

prezente mai degraba semnele de neuron motor central decat

semnele de neuron motor periferic, cauza poate fi o tumora, o
malformatie vasculara sau o alta leziune corticala afectand girusul
precentral. Ca alternativa, daca membrul inferior stang este afectat,
o leziune mica a maduvei spinarii la nivel toracal, frecvent o tumora
sau
o
placa
demielinizanta,
pot
fi
prezente.
Tratamentul recuperator in monopareza dreapta, dealtfel si in
oricare monopareza sau alt deficit motor, cuprinde kinetoterapie,
ortezare (daca este necesara), fizioterapie, in mod special
electroterapie, hidrokinetoterapie, ergoterapie - terapie ocupationala
si masaj medical. Kinetoterapia vizeaza recuperarea preponderenta a
membrului inferior sau superior drept, in functie de tipul
monoparezei: crurale sau brahiale, dar totodata nu se limiteaza doar
la abordarea membrului afectat ci si a membrului sanatos, pentru a
crea engrame corecte. Tratamentul de kinetoterapie, se axeaza pe
imbunatatirea mobilitatii articulare, pe cresterea fortei musculare,
pe imbunatatirea coordonarii miscarilor si a echilibrului daca este
afectat membrul inferior drept, pe diminuarea spasticitatii, daca
aceasta exista, sau pe prevenirea aparitiei acesteia. De mare utilitate
sunt tehnicile neuroproprioceptive de facilitare. Dintre acestea,
tehnica Kabat, ce a fost construita pe principiul gesticii umane
uzuale, se dovedeste a fi foarte importanta in tratarea
monoparezelor crurale si mai ales a celor brahiale.
Fizioterapia, prin formele sale de curenti, diadinamici, galvanici,
interferentiali, de joasa, de medie frecventa vine in sprijinul
kinetoterapiei, prin importantele sale efecte ce se obtin datorita
utilizarii acestor curenti: efecte decontracturante, vasculo-trofice,
miorelaxante, hiperemiante, sau dimpotriva excitatorii, stimulatorii,
etc. Masajul se utilizeaza dupa metodologia clasica, folosind
procedeele principale si se axeaza pe stimularea musculaturii slabite,
pe cresterea mobilitatii articulare, pe cresterea fortei musculare, sau
pe relaxarea musculaturii, pe diminuarea spasticitatii.

Monoplegiestanga
Monoplegia reprezinta un deficit motor, o paralizie a unui singur
membru, prin leziunea sistemului nervos central sau periferic, in
forma completa - miscarile sunt imposibile la nivelul respectiv. Cel
mai frecvent, monoplegiile, se datoreaza leziunilor de neuron motor
periferic. In functie de felul in care paralizia (deficitul motor)
cuprinde membrul superior sau membrul inferior, monoplegiile pot
fi brahiale, sau crurale (prima pentru membrul superior iar cea de-a
doua pentru membrul inferior). In monoplegia brahiala, membrul
superior atarna inert pe langa corp si umarul este coborat. Asadar,
monoplegia consta in pierderea completa a miscarilor unui membru
superior sau inferior.
Monoplegia prin atingerea neuronului motor periferic poate imbraca
diferite aspecte clinice, dupa cum leziunea intereseaza celula,
radacina, plexul sau nervii periferici. Paraliziile sunt parcelare,
intereseaza grupe musculare in raport cu segmentul atins: tip
poliomielitic, radicular, plexural, nevritic, etc.
Monoplegiile centrale sunt mult mai rare si apar in leziuni corticale
limitate, la nivelul analizatorului motor cortical. Ele sunt de partea
opusa leziunii si se asociaza deseori cu crize de tip Jacksonian.
Leziunile fasciculului piramidal unilateral sub vertebra D2, duc la
monoplegii crurale de aceeasi parte cu leziunea, in cadrul unui
sindrom Brown-Sequard.
Monoplegiile pot avea localizare pe partea stanga sau pe partea
dreapta, diferentele de afectare a acestora nefiind foarte mari,
deficitul putandu-se instala aproape cu aceeasi frecventa pe ambele
parti. Singura diferenta o priveste modul de abordarea terapeutica,

pentru ca recuperarea se axeaza preponderent desigur pe partea

afectata,
in
aceasta
situatie,
pe
partea
stanga.
Tratamentul recuperator cuprinde kinetoterapie, ortezare,
fizioterapie, in mod special electroterapie, hidrokinetoterapie,
ergoterapie - terapie ocupationala si masaj medical. Kinetoterapia
vizeaza preponderent membrul stang inferior sau superior afectat, in
functie de tipul de monoplegie (brahiala sau crurala) dar abordeaza
si celalalt membru sanatos, formand engramele motorii corecte. In
programul de kinetoterapie, se folosesc sincineziile pentru a atinge
scopul dorit, si anume de a transforma miscarile pasive in miscari
active si pe partea paralizata. Tratamentul de kinetoterapie se axeaza
pe imbunatatirea mobilitatii articulare, pe diminuarea spasticitatii
daca aceasta exista, pe combaterea contracturilor musculare, pe
cresterea fortei musculare, pe imbunatatirea coordonarii miscarilor.
De mare utilitate sunt tehnicile neuroproprioceptive de facilitare.
Dintre acestea, tehnica Kabat, ce a fost construita pe principiul
gesticii umane uzuale, se dovedeste a fi foarte importanta in tratarea
monoplegilor
crurale
si
mai
ales
a
celor
brahiale.
In tratamentul acestei afectiuni, alaturi de tratamentul prin
kinetoterapie, de mare utilitate sunt si fizioterapia si masajul
terapeutic. Fizioterapia, prin formele sale de curenti, diadinamici,
galvanici, interferentiali, de joasa, de medie frecventa vine in
sprijinul kinetoterapiei, prin importantele sale efecte ce se obtin
datorita utilizarii acestor curenti: efecte decontracturante, vasculotrofice, miorelaxante, hiperemiante, etc. Masajul intervine tocmai in
relaxarea musculara, in decontracturarea musculaturii, in cresterea
troficitatii, in cresterea mobilitatii articulare. Masajul se utilizeaza
dupa metodologia clasica, folosind procedeele principale.

Recuperareaneurologica
Organizatia Montiala a Sanatatii (OMS), defineste reabilitarea ca
fiind un proces activ, prin care persoanele cu disabilitati datorita
unor leziuni sau boli, obtin recuperarea completa sau daca aceasta
nu este posibila, atingerea unui potential optim fizic, mental si
social, urmata de integrarea lor in mediul cel mai potrivit.
Recuperarea bolnavului neurologic reprezinta o specialitate care
necesita atat aptitudini in neurologie cat si in recuperarea medicala.
Reabilitarea neurologica este un domeniu aparte in medicina de
recuperare pentru ca porneste de la urmatoarea premisa: afectiunile
neurologice sunt afectiuni care dau cea mai mare invaliditate in
cazul populatiei adulte. O recuperare corecta trebuie inceputa chiar
din stadiul acut, insa tratamentul trebuie continuat chiar si dupa
externarea din spital.
Recuperarea neurologica trebuie efectuata de catre o echipa
multidisciplinara specializata intr-un asemenea domeniu (medic
neurolog, kinetoterapeut, fizioterapeut, terapeut ocupational,
logoped,
ortoped,
asistent
social,
etc).
In afectiunile neurologice, importanta recuperarii este enorma atat
din punctul de vedere al beneficiilor aduse direct pacientilor, cat si
din punctul de vedere adus societatii, bolnavul putandu-si relua
activitatile zilnice (ADL)- autointretinerea sau chiar activitatea
productiva. Recuperarea constituie un punct cheie care contribuie la
imbunatatirea semnificativ mai rapida si mai completa a functiilor
nervoase pierdute sau afectate si implicit la cresterea calitatii vietii
acestor persoane.

Recuperarea trebuie abordata diferit in functie de tipul bolii

cauzatoare de deficit. Procesul de recuperare se concentreaza in
principal pe managementul disabilitatii si diminuarea handicapului
si mai putin pe stabilirea diagnosticului. In acelasi timp insa,
diagnosticul reprezinta prima veriga a acestui proces, in functie de
diagnostic stabilindu-se atat strategia de recuperare cat si
eventualele limitari in procesul de reabilitare.
Multe dintre bolile neurologice se caracterizeaza prin agravarea
lenta a simptomatologiei caracteristice. Procedurile recuperatorii in
acest caz au ca scop mentinerea unui grad de autonomie si
intarzierea
complicatiilor
cu
risc
vital.
Combinarea terapiei neurologice specifice cu procedurile
recuperatorii amelioreaza deficitele, evita complicatiile, grabeste
atingerea unor parametri functionali perturbati, asigurand un
anumit grad de autonomie. Kinetoterapia, alaturi de fizioterapie,
joaca un rol deosebit in tratarea afectiunilor neurologice, procedeele
specifice fiind adaptate de la caz la caz. Programele kinetice vor fi
adaptate diagnosticului si etapei de evolutie a suferintelor. In
procesul de recuperare a afectiunilor neurologice, se folosesc metode
neurofacilitatorii. Fizioterapia foloseste stimularea electrica, care
implica aplicarea unui curent electric pe piele pentru a provoca o
contractie musculara ce va reduce durerea si spasticitatea, in
afectiunile in care este prezenta si va mentine limitele miscarilor.

Tratamentul neuropatiei
Neuropatia este o afectiune a sistemului nervos. Acest termen grupeaza toate
afectiunile sistemului nervos periferic, format din nervi si ganglioni. Neuropatia
periferica, reprezinta o disfunctie generalizata a nervilor din sistemul nervos
periferic. Este o patologie neurologica frecventa, cu manifestari clinice si
cauze variate. Exista multe conditii si tulburari care pot cauza o neuropatie
periferica. Prin urmare, neuropatia ar trebui considerata un simptom al unei
boli, mai degraba decat o boala in sine. Tulburari diferite, pot afecta diferite
tipuri de fibre si parti ale nervului. In tarile dezvoltate, diabetul zaharat este
cea mai frecventa cauza a acestei maladii. Alte cauze ale neuropatiei
periferice sunt subnutritia, alcoolismul, vasculita, maladiile sistemice si
expunerea la toxine. In general, se cunosc mai mult de 100 de cauze ale
neuropatiilor. Pacientii cu neuropatie de obicei acuza amoreteala, durere,
arsuri, sau parestezii. Adesea acestia se plang de slabiciune musculara,
impiedicare, sau dificultati in activitatile care implica dexteritate. Activitatile
vietii de zi cu zi (mancat, spalat, imbracat, etc) pot fi compromise. Membrele
inferioaare, in special picioarele, sunt de obicei afectate inaintea mainilor.
Topografia afectarii este utila in diagnosticul neuropatiei. In baza topografiei,
neuropatiile pot fi clasificate in mononeuropatii, mononeuropatii multiple si
polineuropatii. Mononeuropatia se refera la afectarea unui singur nerv periferic
si de obicei survine ca urmare a traumatismului, compresiei sau strangularii.
Cele mai frecvente neuropatii compresive sunt sindromul de tunel carpal,
compresia nervului ulnar la nivelul cotului, si compresia nervului peroneu la
nivelul capului fibulei. Mononeuropatia multipla defineste afectarea a mai multi
nervi periferici separati, simultan sau secvential. Polineuropatiile sunt afectiuni
generalizate ale nervilor periferici care in general incep distal si progreseaza
proximal, determinand anestezie ,,in manusa si in soseta".
Tratamentul, are scopul de a controla conditia care sta la baza aparitiei
neuropatiei. Spre exemplu, la pacientii cu diabet zaharat, imbunatatind
controlul glucozei, poate fi imbunatatita astfel functia neuronala. In primul
rand,
trebuie
initiat
tratamentul
simptomatic
al
durerii.

Kinetoterapia reprezinta cea mai importanta componenta de tratament de

recuperare medicala pe acest tip de afectiuni. Tratamentul de kinetoterapie,
prin multitudinea sa de metode, poate ajuta la imbunatatirea tonusului
muscular, la cresterea fortei musculaturii slabite, poate ajuta echilibrul cat si
coordonarea
atat
de
afectate
in
cazul
acestor
pacienti.
Programul kinetic de recuperare se alcatuieste pe baza realitatii clinicofunctionale, a deficitului motor si senzitiv testat. Dupa cum se stie, lezarea
nervilor periferici determina 3 sindroame clinice de baza: sindromul motor,
sindromul senzitiv si cel vasculotrofic. Kinetoterapia ocupa primul loc in
rezolvarea primelor doua si ajuta tratamentul celui de-al treilea. Kinetoterapia
foloseste posturile corectoare pentru evitarea aparitiei deformarillor si
atitudinilor vicioase. Pentru evitarea atrofierii muschilor paralizati, se folosesc
manevre kinetoterapeutice: intindere musculara pentru declansarea ,,stretchreflex-ului", mobilizari pasive pentru mentinerea imaginii kinestezice si a
supletei articulare si diferite tehnici de facilitare si promovare a proprioceptieiei
si exteroceptiei. Se urmareste cresterea fortei fibrelor musculare restante
sanatoase prin exercitii de facilitare neuroproprioceptiva, deasemenea se
folosesc exercitii pentru recastigarea coordonarii cat si a abilitatilor.
Fizioterapia, foloseste in mare parte electroterapia, urmarind activarea
muschilor paralizati prin intermediul stimularilor electrice. De asemenea se
utilizeaza electroterapia antalgica, in scopul diminuarii simptomatologiei
dureroase a acestei afectiuni.
Obiectivele
masajului
terapeutic
in
neuropatie,
constau
in:
- ameliorarea circulatiei sanguine locale;
- mentinerea elasticitatii si excitabilitatii musculaturii denervate;
- prevenirea tulburarilor trofice ale tegumentelor si tesuturilor subcutanate.
Masajul recomandat este stimulant, cu manevre energice executate in ritm
viu. Netezirile se fac cu ambele maini, alternativ, iar frictiunile cu palmele sau
partea dorsala a pumnului pentru a influenta favorabil circulatia sanguina la
nivelul pielii si tesuturilor subcutanate. Frictiunile, impreuna cu ciupiturile, sunt
utilizate pentru excitarea mecanica a pielii situata deasupra muschilor afectati,
in scopul pregatirii acestora pentru mobilizarea pasiva, fiind procedee
reflexoterapeutice ce cresc aferentele senzoriale catre celulele din cornul
anterior al maduvei, facilitand contractia musculara. Framantarea in cuta,
rulatul si baterea sub forma de tocat sau batatorit sunt manevre adecvate

pentru influentarea favorabila a tonusului si excitabilitatii muschilor hipotrofici.

Tratamentulspasticitatii
Spasticitatea, reprezinta o tulburare a sistemului nervos central in
care anumiti muschi primesc continuu impulsuri de a se contracta,
pentru ca nervii acestora, nu-si pot controla activitatea. Spasticitatea
face parte din manifestarile tipice si cele mai impovaratoare ale
disfunctiei SNC afectand un numar de peste 6 milioane de oameni
pe an.
Spasticitatea, are rezonante diferite, pentru neurologul diagnostician
si pentru recuperator. Daca pentru diagnostician, spasticitatea
reprezinta doar un element clinic de diagnostic, pentru recuperator,
trebuie sa reprezinte mult mai mult si sa suscite un interes aparte.
Landau, recunoaste prin spasticitate, asa cum este si utilizat
termenul in clinica, diferite combinatii intre urmatoarele elemente
caracteristice
sindromului
de
neuron
motor
central:
- pierderea miscarilor de finete;
- scaderea fortei de contractie voluntara;
- cresterea reflectivitatii osteo-tendinoase;
- cresterea rezistentei la intinderea pasiva a muschiului;
- hiperreflectivitatea reflexelor de flexie.
Denny-Brown, accepta ideea conform careia termenul clinic de
spasticitate trebuie inteles ca o combinatie de mai multe elemente
separate.
Cei mai multi specialisti au stabilit urmatoarea definitie pentru
spasticitate:
,,Spasticitatea, componenta a sindromului de neuron motor central,
este caracterizata de exagerarea reflexului muscular de intindere

tonic, proportional cu viteza de intindere a muschiului si exagerarea

reflexului
muscular
de
intindere
fazic
exprimat
prin
hiperreflectivitatea osteo-tendinoasa".
Avantajul acestei definitii a spasticitatii, in comparatie cu altele,
consta in faptul ca delimiteaza mai bine spasticitatea de rigiditatea
musculara, distonia sau alte conditii particulare cu care este deseori
confundata.
Dintre cauzele aparitiei spasticitatii se enumera: paraliziile
cerebrale, hipoxia creierului, hiperexcitabilitatea motoneuronilor
alfa, leziunile maduvei spinarii, accidentul vascular cerebral, unele
boli metabolice, adrenoleucodistrofia, fenilcetonuria, bolile
neurodegenerative, scleroza multipla si alte boli demielinizante. In
mod obisnuit, spasticitatea musculara se dezvolta relativ rapid dupa
un accident vascular cerebral.
Tratamentul recuperator al spasticitatii, se compune din tratament
de kinetoterapie, fizioterapie si masaj medical. Numai o abordare
interdisciplinara poate avea succes in reducerea consecintelor
nedorite ale spasticitatii. In echipa de recuperare medicala,
kinetoterapeutul face parte din acei profesionisti care se confrunta
direct cu problema spasticitatii. Din acest motiv, s-a depus un efort
permanent pentru gasirea de tehnici si metode kinetoterapice
eficiente in rezolvarea acestei provocari presante. Kinetoterapia,
utilizeaza mijloacele de reeducare neuro-motorie, preponderent
tehnicile Kabat, Bobath, etc. Metoda Bobath, are ca obiectiv
diminuarea excesului de activitate tonica reflexa ce perturba schema
normala a motilitatii active. Metoda Kabat are la baza tehnicile de
facilitare neuromusculara proprioceptiva (FNP), ce pot fi definite
ca ,,metode de incurajare sau grabire a raspunsului mecanismului
neuromuscular, gratie stimularii propriceptive". Tratamentele de
fizioterapie si masaj medical, au mentinerea de a relaxa
musculatura, de-a imbunatati mobilitatea articulara si de a preveni
redorile.

Intarziereindezvoltareamotorie
Intarzierile de dezvoltare pot fi intr-una sau mai multe arii: -abilitati
motorii grosiere sau de finete (cum ar fi mersul sau mazgalitul cu un
creion), limbaj si comunicare (se evalueaza limbajul receptiv, care
are legatura cu intelegerea, si cel expresiv, legat de vorbire),
abilitati de auto-servire, abilitati sociale (socializarea: contactul
privirilor, aratatul cu degetul, joaca, interactiunea cu ceilalti).
Intarzierile in ceea ce privesc dezvoltarea motorie a copiilor pe un
anumit segment, spre exemplu mersul, se datoreaza de cele mai
multe ori unui deficit de stimulare din viata intrauterina cat si din
primul an de viata. Intarzierea dezvoltarii motorii, poate fi
simptomul pentru o problema si mai grava, cum o presupune spre
exemplu spina bifida, autismul, paraliziile cerebrale, care necesita
desigur ingrijiri specializate si tratament de kinetoterapie special
adaptat si individualizat, bine monotorizat de catre un
kinetoterapeut cu experienta.
Observand un copil cu tulburari de miscare identificate in orice
moment al primilor ani de viata, tabloul clinic este unul in evolutie.
Modul in care evolueaza tabloul clinic depinde de severitatea si de
extinderea acestor probleme, care devin mai evidente, pe masura ce
se matureaza sistemul nervos al copilului. Alterarea functiei motorii
observata la copilul mic, continua sa evolueze pe masura ce se
matureaza sistemul nervos si apar alte abilitati motorii. Se observa o
modificare a tabloului clinic, ceea ce da impresia unei afectiuni mai
degraba progresive decat statice. Literatura medicala sugereaza ca
diagnosticul definitiv este pus rareori inainte de varsta de 6 luni.
Davis (1997) arata ca intarzierea in dezvoltarea motorie este semnul

clinic observat cel mai frecvent. Complexitatea si extinderea acestor

dificultati, nu poate fi inteleasa complet inainte de varsta de 2-3 ani
a copilului, iar uneori chair mai tarziu. Din punct de vedere
functional, problemele pot aparea chiar in zonele de performanta si
in componentele performantei. De exemplu, un copil cu spasticitate,
care are tonus muscular crescut, care afecteaza membrele inferioare,
va avea dificultati in dobandirea mersului individual, poate fi
nesigur si poate avea nevoie de dispozitive de ajutare a mersului.
Este deasemenea posibil sa fie asociate dificultati de control ale
membrelor superioare, deoarece influenta miscarilor si controlul fin
sunt restrictionate.
Pe masura ce copilul avanseaza in crestere, parintii vor relata
modificari care reflecta deteriorarea zonelor de performanta. Copilul
poate ramane dependent de ingrijirea adultilor si de ajutorul fizic
practic
pentru
a
efectua
diferite
sarcini
zilnice.
Copilul individual cu dificultati fizice si de obicei si altele, este expus
diferitelor riscuri in timp ce exploreaza mediul inconjurator. O joaca
de copil, observata ca o ocupatie, este vitala daca isi dezvolta
independenta si autonomia. In acest sens kinetoterapia este de mare
ajutor in cazul acestor pacienti si desigir in ajutorul parintilor
acestora. Kinetoterapia, practic este indispensabila si devine parte
din viata acestor copii. Kinetoterapia prin joaca constituie un mijloc
eficient in dezvoltarea abilitatilor motorii. In aceasta situatie, joaca
constituie mai mult decat o modalitate de a dobandi sarcini de
invatare potrivite nivelului de dezvoltare. Pentru a stimula
dezvoltarea acestor copii, kinetoterapia utilizeaza preponderent
conceptul Bobath. Creat de Karl si Berta Bobath, acest concept ia in
considerare dezvoltarea motorie normala, mecanismele de feed-back
senzorio-motorii, componentele miscarii si secventele in dezvoltarea
motorie.

Tratamenttulburaridecoordonare
Pentru ca miscarea sa se produca in bune conditii si sa fie
folositoare, ea trebuie sa fie coordonata. Prin coordonare se
intelege ,,combinarea activitatii unui numar de muschi in
cadrul unei scheme de miscare continua, lina, executata in
conditii normale". Coordonarea miscarilor se realizeaza
printr-o conlucrare armonioasa dintre mai multe grupe
musculare care iau parte la efectuarea miscarii. O miscare
coordonata presupune ipso facto, control si echilibru. O
activitate coordonata este automata, neperceputa constient
desi ea poate fi indeplinita si constient. Controlul activitatii
coordonate, este ,,monitorizat" prin mecanismul de feedback al proprioceptiei si centrilor subcorticali.
Daca proprioceptia senzitiva sau centrii subcorticali sunt
afectati, apar tulburari in coordonarea miscarilor.
Tulburarile
de
coordonare
duc
la
ataxie.
Pierderea prin boala sau stergerea prin nerepetare, a
deprinderilor obliga pentru dobandirea unei functii motorii
normale, ca in cadrul controlului motor sa se acorde o
atentie deosebita refacerii deprinderilor motorii, adica
controlului coordonarii.
In tratamentul tulburarilor de coordonare, kinetoterapia este
extrem de necesara. Cu ajutorul exercitiilor de coordonare se
poate obtine coordonarea miscarilor. Exercitiile de
coordonare trebuiesc executate de cateva ori pe zi fara

intrerupere. Orice contractie a musculaturii care nu este

necesara unei activitati date, trebuie evitata. Daca se repeta
aceste contractii pentru o astfel de musculatura, rezulta
introducerea unei engrame in activitatea respectiva inhibitia iradierii nu se mai produce, iar coordonarea este
compromisa. Concluzionand acest lucru, tratamentul
tulburarilor de coordonare se efectueaza numai intr-un
cadru specializat de recuperare, cu ajutorul unui personal
calificat. Pentru intarirea perceptiilor senzoriale corecte, a
unei engrame corecte, sunt utilizate toate mijloacele posibile:
explicatiile
verbale,
inregistrarile
cinematice,
etc.
Un alt lucru important este ca, cu cat rezistenta opusa
miscarii este mai slaba, cu atat iradierea excitatiei in sistemul
nervos central (SNC) este mai redusa, deci coordonarea mai
buna. O tehnica de mare valoare a kinetoterapiei, o
reprezinta utilizarea pentru coordonare a dezechilibrarii
corpului, prin anumite posturi, care declanseaza reactii
cunoscute de reechilibrare si restabilizare. Dintre tehnicile
neuroproprioceptive de facilitare, tehnica Kabat, ce a fost
construita tocmai pe principul gesticii umane uzuale, se
dovedeste a fi foarte importanta in tratarea tulburarilor de
coordonare. In tratamentul tulburarilor de coordonare,
alaturi de kinetoterapie, de mare utilitate sunt si fizioterapia
si masajul terapeutic. Hidrokinetoterapia, este o alta
modalitate de terapie care ajuta in tratamentul tulburarilor
de coordonare.
Terapia ocupationala, prin tipologia
exercitiilor folosite, este o metoda eficienta in tratamentul
tulburarilor de coordonare. Terapia ocupationala, orienteaza
coordonarea pe o suita de gesturi binecunoscute, uzuale.

Tratamentulpierderiicoordonarii
Prin coordonare se intelege ,,combinarea activitatii unui numar de
muschi in cadrul unei scheme de miscare continua, lina, executata in
conditii normale". Coordonarea miscarilor se realizeaza printr-o
conlucrare armonioasa dintre mai multe grupe musculare care iau
parte la efectuarea miscarii. O miscare coordonata presupune ipso
facto, control si echilibru. O activitate coordonata este automata,
neperceputa constient desi ea poate fi indeplinita si constient.
Controlul activitatii coordonate, este ,,monitorizat" prin mecanismul
de feed-back al proprioceptiei si centrilor subcorticali.
Daca proprioceptia senzitiva sau centrii subcorticali sunt afectati,
apar tulburari in coordonarea miscarilor. Pierderea coordonarii
consta in incapacitatea de a realiza miscari complexe cu precizie.
Pierderea coordonarii este determinata de cele mai multe ori prin
boala, in special prin afectiunile neurologice (tabes, boala Parkinson,
scleroza mulipla) , afectiunile neoplazice (cancerul cerebral), sau
poate fi determinata de batranete, fiind un efect al senescentei.
Uneori, pierderea coordonarii este determinata de "stergerea prin
nerepetare a deprinderilor", specific persoanelor care stau perioade
lungi de timp in coma. Alteori, folosirea abuziva a unor
medicamente, droguri, ce induc stari de intoxicatie asemanatoare cu
intoxicatia
alcoolica,
afecteaza
coordonarea.
Atunci cand coordonarea este afectata, acest lucru duce la
incapacitate functionala. Asadar, pierderea coordonarii, indiferent
de cauza obliga pentru dobandirea unei functii motorii normale, ca
in cadrul controlului motor sa se acorde o atentie deosebita refacerii
deprinderilor motorii, adica controlului coordonarii. Kinetoterapia
este cel mai lung procedeu terapeutic dar si cel mai progresiv, fiind
extrem de necesar. Kinetoterapia urmareste obtinerea unei engrame
corecte, prin fragmentarea actiunilor, in parti simple, pentru a putea
fi executate corect de catre pacient. Repetitia este un factor esential,

fiind totodata cea mai buna metoda de inducere a automatizarii

miscarii.
Pentru intarirea perceptiilor senzoriale corecte, a unei engrame
corecte, sunt utilizate toate mijloacele posibile: explicatiile verbale,
inregistrarile cinematice, etc. Exercitiile de coordonare presupun
multa munca cat si rabdare din partea pacientului, pentru ca
procesul de recuperare este unul pe termen destul de lung. Treptat,
kinetoterapia urmareste perfectionarea miscarilor, dar numai in
situatia in care pacientul efectueaza corect miscarea antrenata. Se
asociaza frecvent cu ADL-urile (activity daily living).
Fizioterapia, are menirea de a pregati pacientul pentru tratamentul
prin kinetoterapie. Folosindu-se procedurile calde ale termoterapiei,
baile de lumina, cat si procedurile de electroterapie, curentii
diadinamici, galvanoterapia, faradoterapia, etc., se obtin efecte
decontracturante, chiar si tonizante, efecte analgetice, trofice cu
imbunatatirea
mobilitatii
articulare.
Inclusiv masajul poate fi de ajutor. In functie de scopurile urmarite,
se pot obtine efecte calmante linistitoare, decontrcturante ale
musculaturii, sau efecte stimulante, tonizante ale musculaturii
afectate de inactivitate.

Tratamentdeficitmotormembruinferior
Diagnosticul de deficit motor reda un termen ,,ce acopera" o
varietate de simptome de origine neurologica, in mod
special. Gravitatea unui deficit motor este data atat de
topografia cat si de extinderea leziunii. Un deficitul motor
pasager la nivelul membrului inferior poate aparea ca o
complicatie sau o sechela postoperatorie a herniei de disc
lombare. Deficitele motorii se constata cel mai frecvent in
teritoriul nervului sciatic popliteu extern si se manifesta prin
pareze de diferite intensitati sau chiar paralizii. Mai rar este
afectat sciaticul popliteu intern. O buna parte din sciaticile
hiperalgice (aproximativ 20%) ajung in stadiul de sciatici
paralizante, determinand astfel un deficit motor la nivelul
membrului inferior. Printre cauzele producatoare ale
paraliziei de sciatic se mai pot enumera: spondilolistezis,
traumatisme ale coloanei si bazinului, si neoplasm al
vertebrei. In boala Paget se remarca frecvent aparitia unui
deficit motor sub forma de paraplegie spastica in urma
compresiunilor medulare. In caz de compresiune medulara,
intr-o hernie de disc cervicala, se poate ajunge la hemi si
terapareza sau chiar la hemi si tetraplegie. Spondilolistezis
poate provoca in mod exceptional o paraplegie completa.
Spina bifida, in formele sale grave, mai ales in copilarie poate
da tulburari neurologice ca paraplegie flasca si tulburari de
sensibilitate, tulburari vaso-motorii, tulburari sfincteriene,
etc. Traumatismele, pot produce la nivelul coloanei
vertebrale o entorsa sau luxatii in cel mai fericit caz, sau
fracturi cu interesarea maduvei spinarii, care pot provoca
paraplegii sau tetraplegii.

Deficitul motor beneficiaza net de tratamentul fizical-kinetic,

iar in unele cazuri, reprezinta singurul tratament rational de
urmat. In cazul oricarui deficit motor, rolul kinetoterapiei
precum si al fizioterapiei este extrem de important.
Kinetoterapeutului ii revine sarcina de a stabili gradul de
denervare si in functie de aceasta sa croiasca programul
adecvat de recuperare. Kinetoterapia foloseste tehnici
particulare ce uzeaza din plin de facilitarea periferica si
centrala a activitatii neuromusculare. In reeducarea
functionala se urmareste prevenirea retractiilor si
atitudinilor vicioase, prin pastrarea unor pozitii corecte a
membrelor inferioare: coapsele si genunchii intinsi, piciorul
in unghi drept cu gamba, varful piciorului in sus. Desigur,
tratamentul postural, mobilizarile pasive sunt de un real
folos in tratamentul deficitului motor. Dupa ce schema
motorie primitiva a fost creata, se urmareste cresterea
amplitudinii, rapiditatii, preciziei, fortei gestului analitic,
treptat urmarindu-se cresterea coordonarii neuromusculare, echilibrului etc.
De un real folos este si fizioterapia. In functie de gradul
denervarii, programul de recuperare va fi axat pe
electrostimulare selectiva cu curenti exponentiali, cu panta
variabila. Se utilizeaza in acest tratament si alte proceduri de
termoterapie si electroterapie. Se foloseste electroterapie cu
curenti diversi, galvanizari asociate daca este nevoie de
ionizari, fie curent diadinamic. Se foloseste termoterapie cu
infrarosii
si
aer
cald,
ultra
scurte,
etc.
Masajul se utilizeaza dupa metodologia clasica, folosind
procedeele principale.

Tratamentdeficitmotormembruinferior
Diagnosticul de deficit motor reda un termen ,,ce acopera" o
varietate de simptome de origine neurologica, in mod special.
Gravitatea unui deficit motor este data atat de topografia cat si de
extinderea leziunii. Un deficitul motor pasager la nivelul membrului
inferior poate aparea ca o complicatie sau o sechela postoperatorie a
herniei de disc lombare. Deficitele motorii se constata cel mai
frecvent in teritoriul nervului sciatic popliteu extern si se manifesta
prin pareze de diferite intensitati sau chiar paralizii. Mai rar este
afectat sciaticul popliteu intern. O buna parte din sciaticile
hiperalgice (aproximativ 20%) ajung in stadiul de sciatici
paralizante, determinand astfel un deficit motor la nivelul
membrului inferior. Printre cauzele producatoare ale paraliziei de
sciatic se mai pot enumera: spondilolistezis, traumatisme ale
coloanei si bazinului, si neoplasm al vertebrei. In boala Paget se
remarca frecvent aparitia unui deficit motor sub forma de paraplegie
spastica in urma compresiunilor medulare. In caz de compresiune
medulara, intr-o hernie de disc cervicala, se poate ajunge la hemi si
terapareza sau chiar la hemi si tetraplegie. Spondilolistezis poate
provoca in mod exceptional o paraplegie completa. Spina bifida, in
formele sale grave, mai ales in copilarie poate da tulburari
neurologice ca paraplegie flasca si tulburari de sensibilitate,
tulburari vaso-motorii, tulburari sfincteriene, etc. Traumatismele,
pot produce la nivelul coloanei vertebrale o entorsa sau luxatii in cel
mai fericit caz, sau fracturi cu interesarea maduvei spinarii, care pot
provoca paraplegii sau tetraplegii.

Deficitul motor beneficiaza net de tratamentul fizical-kinetic,

iar in unele cazuri, reprezinta singurul tratament rational de
urmat. In cazul oricarui deficit motor, rolul kinetoterapiei
precum si al fizioterapiei este extrem de important.
Kinetoterapeutului ii revine sarcina de a stabili gradul de

denervare si in functie de aceasta sa croiasca programul

adecvat de recuperare. Kinetoterapia foloseste tehnici
particulare ce uzeaza din plin de facilitarea periferica si
centrala a activitatii neuromusculare. In reeducarea
functionala se urmareste prevenirea retractiilor si
atitudinilor vicioase, prin pastrarea unor pozitii corecte a
membrelor inferioare: coapsele si genunchii intinsi, piciorul
in unghi drept cu gamba, varful piciorului in sus. Desigur,
tratamentul postural, mobilizarile pasive sunt de un real
folos in tratamentul deficitului motor. Dupa ce schema
motorie primitiva a fost creata, se urmareste cresterea
amplitudinii, rapiditatii, preciziei, fortei gestului analitic,
treptat urmarindu-se cresterea coordonarii neuromusculare, echilibrului etc.
De un real folos este si fizioterapia. In functie de gradul
denervarii, programul de recuperare va fi axat pe
electrostimulare selectiva cu curenti exponentiali, cu panta
variabila. Se utilizeaza in acest tratament si alte proceduri de
termoterapie si electroterapie. Se foloseste electroterapie cu
curenti diversi, galvanizari asociate daca este nevoie de
ionizari, fie curent diadinamic. Se foloseste termoterapie cu
infrarosii
si
aer
cald,
ultra
scurte,
etc.
Masajul se utilizeaza dupa metodologia clasica, folosind
procedeele principale.

Tratamentdeficitmotormembresuperioare
Diagnosticul de deficit motor reda un termen ,,ce acopera" o
varietate de simptome de origine neurologica, in mod special.
Gravitatea unui deficit motor este data atat de topografia cat si de
extinderea leziunii. Traumatismele, pot produce la nivelul coloanei
vertebrale o entorsa sau luxatii in cel mai fericit caz, sau fracturi cu
interesarea maduvei spinarii, care pot provoca tetraplegii (si cu
afectarea membrelor superioare cat si a celor inferioare), iar mai des
numai paraplegii. Fractura apofizei transversale C7 poate da o
paralizie de plex brahial, deci cu afectarea membrului superior, ceea
ce pune probleme de reeducare functionala.
In situatia unei hernii de disc cervicale, cu compresiune radiculara
poate aparea un deficit motor sub forma de pareza, prezent la nivelul
umarului si bratului insotit de atrofie la mana. In caz de
compresiune medulara, se ajunge la hemi si terapareza sau chiar la
hemi si tetraplegie.
Un deficit motor la nivelul membrului superior, poate fi cauzat de o
compresiune medulara in cervico-brahialgie. In sindromul umarmana al lui Steinbrocker, sindrom dureros intins pe toata mana, pe
tot membrul superior, cu tulburari vaso-motorii si trofice, apare un
deficit motor ce se accentueaza cu atrofie musculara a antebratului si
mainii.
Mana are capacitatea de a executa cele mai complexe acte motorii
ale omului, nu numai de manipulare perfectionata ci si de
sensibilitate deosebita. Astfel, un deficit motor la nivelul mainii
poate afecta foarte mult desfasurarea activitatilor zilnice (spalat,
imbracat, mancat, etc) si in general afecteaza calitatea vietii acestui
pacient.
Privind membrul superior, tratamentul prin kinetoterapie a

deficitului motor al mainii, mai ales la nivelul degetelor, urmareste

stabilirea bilantului functional al acestui segment si in special
reeducarea prehensiunii. Scopul kinetoterapiei mai este si cel de a
redobandi mobilitatea articulara in membrul superior si tonicitatea
musculara, ceea ce se va putea obtine prin intermediul miscarilor
pasive, pasivo-active, active si a miscarilor cu rezistenta. Se folosesc
multe exercitii de coordonare, ergoterapie si terapie ocupationala.
Tratamentul prin agenti fizici cuprinde un grup larg de agenti
terapeutici, care modifica reactivitatea organismului, restabilind
unele functii deficitare si combatand durerea. In functie de gradul
denervarii, programul de recuperare va fi axat pe electrostimulare
selectiva cu curenti exponentiali, cu panta variabila.
Electrostimularea este o terapie substitutiva a comenzii nervoase
care a fost afectata partial sau total , ce permite evitarea hipotrofiei
unitatilor motorii active sau declanseaza contractia in unitatile
motorii denervate mentinand astfel proprietatile contractile ale
fibrelor musculare aferente.
Masajul se utilizeaza dupa metodologia clasica, folosind procedeele
principale. Se efectueaza intr-un ritm mai intens cu efect de
stimulare. Masajul are ca obiective stimularea tonusului muscular,
imbunatatirea excitabilitatii, a contractilitatii si a elasticitatii fibrelor
musculare, imbunatatirea conditiilor de nutritie, prin activarea
circulatiei sanguine la nivelul musculaturii membrelor superioare.

Tratamenttulburarideorientare
Orientarea temporo-spatiala a unui individ, este o sarcina
cognitiva complexa care include o "invatare topografica"
(orientare in spatiu), perceptia caracteristicilor mediului
inconjurator, si capacitatea de a reprezenta relatiile spatiale
dintre obiecte si el ca individ. Toate aceste componente pot fi
afectate in boala Alzheimer, rezultand dificultati severe in
descoperirea traictoriei din cadrul mediului locomotor.
Defapt, exista o paleta larga de afectiuni care pot avea ca si
consecinta tulburari de orientare temporo-spatiala.
Starile febrile, starile de oboseala exagerata, sunt alte cauze
ale aparitiei tulburarilor de orientare. Tulburarile de
orientare in spatiu si timp sunt simptome majore ale
confuziei mintale. Se mai intalnesc in toate starile de slabire
a constientei (dementa, accidente vasculare cerebrale etc).
Tulburarile de orientare sunt cel mai frecvent intalnite in
cazul persoanelor in varsta ca urmare a procesului de
imbatranire. Tulburarile de orientare temporo-spatiala, ca si
consecinta a imbatranirii sistemului nervos sunt
binecunoscute.
Mai mult, alterarea functiei auditive produce aceste tulburari
de orientare. La majoritatea copiilor predispusi spre dislexie
sau copii dislexici se poate observa o ramanere in urma in
coordonarea miscarilor, in dezvoltarea echilibrului, tulburari
in schema corporala si in orientarea in spatiu.
Tulburarile de orientare influenteaza negativ calitatea vietii.

Pentru a combate acest lucru, un program complex de

recuperare privind orientarea temporo-spatiala, este absolut
necesar. Tratamentul, in general, este corespunzator bolii in
care
apare
tulburarea
de
orientare.
Recuperarea tulburarilor de orientare presupune realizarea
precum si urmarea cu strictete a unui plan terapeutic bine
structurat, intocmit de catre un terapeut cu experienta.
Tratamentul tulburarilor de orientare se efectueaza numai
intr-un cadru specializat de recuperare, cu ajutorul unui
personal calificat. Tratamentul tulburarilor de orientare, are
in vedere diagnosticul si cauzele care au determinat aparitia
tulburarilor de orientare.
Instituirea unui program kinetic este absolut esential.
Kinetoterapia, prin tipologia exercitiilor fizice ajuta la
formarea capacitatilor de invatare prin dezvoltarea si
formarea miscarilor elementare, prin formarea echilibrului
static si dinamic, prin cunoasterea organizarii schemei
corporale, prin exersarea si formarea dominantei laterale,
prin dezvoltarea capacitatii de orientare spatio-temporala.
De asemenea, contribuie si prin dezvoltarea perceptiei
auditive, vizuale si tactile, dezvoltarea memoriei auditive,
vizuale si a serialitatii, precum si prin dezvoltarea
coordonarii
miscarilor
fine
ale
mainilor.
Pentru intarirea perceptiilor senzoriale corecte, a unei
engrame corecte, sunt utilizate toate mijloacele posibile:
explicatiile
verbale,
inregistrarile
cinematice,
etc.
Pe langa tratamentul de kinetoterapie se pot utiliza
tratamentul de fizioterapie, prin procedurile sale si masajul
medical.

Tratamenttulburarideechilibru
Exista un echilibru static (statiunea verticala) si un echilibru
dinamic (legat de mers). Diferite afectiuni produc tulburari atat ale
echilibrului static cat si ale echilibrului dinamic. Pierderea
echilibrului mai ales in ortostatism, si mers apare ca o regula in
bolile neurologice centrale si periferice, dar si in diverse afectiuni ale
aparatului locomotor, care prejudiciaza mobilitatea sau forta
membrelor inferioare. Toate aceste suferinte interfereaza sistemul
senzitiv periferic proprioceptiv sau/ si exteroceptiv declansand
pierderea controlului echilibrului.
Statiunea verticala (echilibrul static) se realizeaza prin actiunea
antigravitationala a unor grupe musculare ale trunchiului, in raport
cu pozitia capului in spatiu. Aceasta rezulta dintr-o activitate
coordonata a sistemului nervos central dintre diferite sisteme si
aparate: sistemul vestibular, sensibilitatea profunda constienta si
inconstienta, sistemul extrapiramidal, analizatorul vizual.
Tulburarile echilibrului static se intalnesc in leziunile celor trei
elemente importante: sistemul vestibular, cerebelos si sensibilitatea
profunda constienta. Astfel, tulburarile de echilibru se intalnesc de
exemplu, in polinevrite si poliradiculonevrite pseudotabetice, boala
Friedrich,
scleroze
combinate,
boala
Parkinson
etc.
Tulburarile de echilibru influenteaza negativ calitatea vietii. Pentru a
combate acest lucru, un program complex de recuperare a
echilibrului este absolut necesar. Instituirea precoce a unor
tratamente prin miscare, fizioterapie, pot imbunatati echilibrul.
Tratamentul, in general, este corespunzator bolii in care apare
tulburarea de echilibru. Practica medicala a dovedit ca pierderea de
echilibru poate fi recuperata cel putin partial (daca nu total) in cele
mai multe situatii printr-un antrenament adecvat. Antrenamentele
se fac atat pe suprafete stabile cat si pe suprafete instabile.

Exercitiile sunt adaptate, facandu-se variind inaltimea centrului de

gravitate ( cu cat este mai aproape de suprafata de sprijin, cu atat va
determina un echilibru mai bun).
Refacerea echilibrului corpului si miscarilor ramane un obiectiv
necesar in tratamentul prin kinetoterapie. Kinetoterapia este
recunoscuta prin tipologia exercitiilor de refacere a echilibrului.
Folosind tehnici si procedee proprii, tratamentul kinetoterapic
reuseste imbunatatirea echilibrului static cat si a echilibrului
dinamic. Introducerea exercitiilor fizice speciale, in programul de
recuperare se face in functie de tipul afectiunii care a determinat
tulburarile de echilibru.
O tehnica de valoare, in afectiunile in care tulburarile de echilibru
sunt minore, o reprezinta insasi utilizarea dezechilibrarii corpului,
din anumite posturi, care vor declansa reactii cunoscute de
reechilibrare si restabilizare. Reflexele de echilibrare sunt reflexe
foarte importante in realizarea posturii si locomotiei, adica in
mentinerea centrului de greutate al corpului, inauntrul suprafetei de
sprijin. Dezechilibrarea nu trebuie facuta rapid, ci treptat pentru a
permite aparitia reactiilor dorite. In completarea tratamentul prin
kinetoterapie, vine in ajutorul si fizioterapia prin multitudinea
procedurilor
sale
alaturi
de
masajul
medical.
Programul complex de recuperare a echilibrului, se compune din
diverse subprograme de antrenare a diverselor componente
somatosenzitivosenzoriale care asigura echilibrul postural.

Tetrapareza spastica
Tetrapareza este o boala care afecteaza toate cele patru membre, si are diverse
manifestari clinice. Forma spastica este cel mai des intalnita cu tonusul exagerat al
musculaturii si are o frecventa foarte mare la nou-nascutii cu encefalopatie
hipoxic-ischemica, paralizie cerebrala, malformatii cerebrale grave. In general,
dizabilitatea
este
mai
mare
la
membrele
superioare.
In ceea ce priveste spasticitatea, raspunsul la elongatia rapida este alterat.
Spasticitatea este prezenta mai mult la nivelul muschilor flexori ai membrelor
superioare si extensorilor membrelor inferioare. Daca hipertonia persista, se pot
instala retractii musculo-tendinoase, ce trebuiesc evitate pe cat posibil.

Tetraplegie
Definitie: Diminuarea sau pierderea functionala motorie si/sau senzitiva in
segmente cervicale ale maduvei spinarii datorate leziunii elementelor neurale
inauntrul canalului rahidian.
Tetraplegia consta in diminuarea functiei membrelor superioare, membrelor
inferioare,
trunchiului
si
a
organelor
pelvine.
Simptomatologie
a. Tulburari ale motricitatii active
b. Modificari ale tonusului muscular. Tonusul muscular este in general crescut
hipertonie piramidala spasticitate
c. Modificari ale reflexelor: reflexele osteotendinoase sunt exagerate, vii in
faza spastica; reflexele cutanate abdominale si cremasteriene sunt abolite; reflexele
de postura sunt diminuate.

d.
Prezenta unor reflexe patologice Babinski, Hoffman, reflexele de
automatism medular (reflexele de tripla flexie si de extensie incucisata) care sunt
prezente chiar din faza de soc.
e.

Prezenta sincineziilorde imitatie si de coodonare, care sunt globale.

Parapareza
Parapareza reprezinta pierderea partiala a functiei motorii la nivelul membrelor
inferioare
Parapareza poate fi flasca sau spastica. Paraparezele spastice pot fi intalnite in
leconevraxite, compresiuni medulare, sceroza laterala amiotrofica, in traumatisme,
rani ale rahisului la batrani. Parapareza spastica are un diagnostic mai bun ca
parapareza
flasca.
Parapareza rezulta cel mai frecvent dintr-o leziune intraspinala la nivelul sau sub
nivelul coloanei toracice superioare.
Clasificare
- traumatica

in

prin compresiune medulara

inflamatorii-dismetabolice

de origine vasculara

degenerative

prin tumori central

functie

de

origine:

In parapareza, deficitul de neuron motor central este de obicei asociat cu:

- incontinenta urinara si fecala
-

amorteala membrului inferior

tonusul e tipic flasc

reflexele tendinoase absente.

Paraplegie
Paraplegia se refera la deprecierea sau pierderea functiei motorii si / sau a functiei
senzoriale in segmentele toracice, lombare sau sacrale (nu si cervical) ale maduvei
spinarii, secundar lezionarii neuronului motor central (traiectul intramedular), cand
sunt prezente tulburarile sfincteriene (retentie de urina si fecale) si semnul
Babinski bilateral. Semnul clinic este deficitul motor (disparitia sau diminuarea
fortei musculare la nivelul membrelor inferioare). In paraplegie, functia bratului
este crutata dar membrele inferioare sunt imobile in extensie sau mai rar n flexie
(flexia piciorului pe gamba, a gambei pe coapsa si a coapsei pe bazin prin
permanentizarea reflexului de tripla flexie).

Hemiplegia
Hemiplegia este o paralizie completa a jumatatii corpului pe partea stanga sau
dreapta si se caracterizeaza prin pierderea functiei motorii, cu imposibilitatea
miscarii
membrelor
afectate
pe
o
parte.
Cauza hemiplegiei este o leziune a caii piramidale prin fasciculul de fibre
nervoase care incep de la cortexul cerebral. Leziunea are loc pe partea opusa
membrelor afectate.

Hemipareza

Hemipareza este o pareza partiala, incompleta care se instaleaza pe o jumatate a

corpului, stanga sau dreapta si sunt afectate membrul inferior si membrul superior
de aceasi parte a corpului uman. Hemipareza este insotita de scaderea fortei
musculare, in care miscarile pentru desfasurarea activitatilor zilnice cu membrele
afectate sunt posibile dar sunt mai lente si greu de efectuat.

Monopareza / monoplegie
Monoplegia reprezinta o paralizie completa a unui singur membru (membrul
superior sau membrul inferior)
Monopareza consta in pierderea partiala sau incompleta a miscarilor membrului
afectat.

Tetrapareza spastica
Tetrapareza este o boala care afecteaza toate cele patru membre, si are diverse
manifestari clinice. Forma spastica este cel mai des intalnita cu tonusul exagerat al
musculaturii si are o frecventa foarte mare la nou-nascutii cu encefalopatie
hipoxic-ischemica, paralizie cerebrala, malformatii cerebrale grave. In general,
dizabilitatea
este
mai
mare
la
membrele
superioare.
In ceea ce priveste spasticitatea, raspunsul la elongatia rapida este alterat.
Spasticitatea este prezenta mai mult la nivelul muschilor flexori ai membrelor
superioare si extensorilor membrelor inferioare. Daca hipertonia persista, se pot
instala retractii musculo-tendinoase, ce trebuiesc evitate pe cat posibil.
Semne si simptome

La examinare, cand copilul este asezat cu fata in sus, se observa hiperextensia

capului cu retractia umerilor, membrele inferioare sunt in extensie, incrucisate, in
adductie, intrarotate, forfecate, piciorul este in flexie plantara, adductorii
contractati,
ceea
ce
poate
duce
la
luxatia
de
sold.
Cand se aseaza cu fata in jos, copilul bolnav nu ridica si nu roteste capul (nici
macar pentru a respira), are bratele blocate sub torace, membrele inferioare fiind
adesea in flexie.
Cand se aseaza copilul in pozitie sezand copilul cade pe spate sau anterior deoarece
are reflexele tonice cervicale asimetrice, mana este inchisa in pumn, ceea ce
impiedica copilul de a duce mana sau alte obiecte la gura, pozitia policelui este
strans in pumn si degetele flectate.
La examinarea neurologica se observa existenta unui sindrom piramidal atat la
membrele
superioare,
cat
si
la
cele
inferioare.
Apar tulburari de masticatie si nutritie, ceea ce va determina efectuarea alimenatiei
cu ajutorul sondei.
Simptomatologia asociata consta in strabism, atrofie optica, crize epileptice, retard
grav,
complicatii
ortopedice
(cifoscolioza,
luxatie
de
sold)
.
In forma usoara de tetrapareza spastica retardul este mediu, iar deplasarea se poate
face dar patologic.
Tratament
Pentru
decontracturare
se
folosesc
urmatoarele
A. kinetoterapie, pentru diminuarea mecanismelor reflexe.
B. mijloace fizice (rece, caldura, electroterapie).
C. mijloace chimice (infiltratii cu alcool, toxina botulinica)
D. tratament medicamentos
E. tratament ortopedic.
F. tratament chirurgical.

metode:

Kinetoterapia reprezinta metoda de baza in tratamentul spasticitatii.

Decontracturarea prin miscare se bazeaza pe specularea unor mecanisme
fiziologice
de
inhibare
a
neuronilor
motori.
Se
folosesc
mai
multe
metode:
Metoda Bobath ajuta la inhibitia spasticitatii pornind de la punctele cheie
central, reprezentat de pozitionarea capului, al mobilitatii centura scapulara, al
stabilitatii centura pelvina, prin intindere lenta si mentinuta a muschiului spastic,
prin
pozitionare
sau
prin
autoinhibitie.
Exemple de pozitii reflex inhibitorii:
-leganarea copilului in pozitie fetala
-folosirea reflexului Moro
-pozitionarea in decubit ventral pe mingea Bobath, cu membrele inferioare in
extensie,
abductie
si
rotatie
externa,
picioarele
in
extensie.
Pe fondul facilitarii posturilor, metoda Bobath a dezvoltat in continuare reactiile
de redresare si echilibru, respectand stadiile de dezvoltare normala neuromotorie.
Metoda Kabat, poate fi folosita pentru diminuarea spasmului muscular prin
tehnicile de alternare a antagonistilor cu stabilizare ritmica. Aceasta metoda
foloseste principiile legii Sherington de inervatie reciproca si inductie succesiva
cu cat e mai puternica contractia agonistului, cu atat mai mare va fi relaxarea
antagonistului.
Principiul metodei se bazeaza pe folosirea unor stimuli proprioceptivi care se
adauga eforturilor voluntare ale pacientului. Aceasta are ca urmare facilitarea
functiei si o contractie mai puternica decat cea obtinuta prin efort voluntar. Metoda
se poate aplica numai copiilor mai mari care pot colabora la executarea acestor
exercitii cu rezistenta maximala.
Decontracturarea automata Metayer. Se provoaca decontracturarea unor grupe
musculare prin manevre care permit corectarea posturilor anormale, oferind
informatiile
proprioceptive
necesare
unei
miscari
corecte.
Metoda Margaret Rood prin modelele sale de postura globala si unele stimulari
(pensulari, percutari, stimulari cu ghiata), faciliteaza contractia unor muschi,
inhiband
spasticitatea
antagonistilor.
De exemplu:

-mangaierea usoara a cefei in zona C2-C5 produce relaxare paravertebrala.

-percutarea maleolei peroniere produce contractia peronierilor, ceea ce va relaxa
tibialul posterior spastic.
-percutarea maleolei tibiale activeaza supinatorii si adductorii piciorului, relaxand
antagonistii, respectiv peronierii.
-indoirea rapida a unui membru duce la inhibarea flexorilor.
-leganarea copilului cu capul in jos, apucat la nivelul gleznelor este relaxanta ca si
leganarea in pozitie fetala.
Relaxarea prin alungire musculara (stretching) urmareste cresterea mobilitatii
articulare. La copil se executa de obicei stretching pasiv, intinzand muschiul foarte
incet, mentinand-ul astfel un anumit timp. Stretching-ul pasiv poate dura 10 sec.- 1
min. cu repetitii in seturi de 2-5, avand 30 sec. repaos dupa fiecare intindere.
Stretching-ul realizeaza:
-cresterea supletei tesuturilor
-cresterea abilitatii de a invata diverse miscari
-determinarea relaxarii fizice si psihice
-scaderea tensiunii musculare
-incalzirea tesuturilor.
Copilul va fi pregatit pentru stretching printr-o eventuala aplicare de caldura. Se
incepe cu articulatiile distal se intinde initial o articulatie, apoi se trece la 2-3
articulatii. Tractiunea va fi lenta, usoara, in ax, fara sa provoace durere, pentru
evitarea rupturilor fibrilare. La sugarul mic sub 6-7 luni nu se va extinde complet
genunchiul si cotul, aceste articulatii prezentand o semiflexie fiziologica la aceasta
varsta.
Electroterapia urmareste reducerea spasticitatii aplicandu-se electrostimulari pe
grupele musculare antagoniste muschilor spastici. Se foloseste si caldura radiatiilor
infrarosii pentru decontracturare.

Masajul clasic nu este recomandat in hipertonia piramidala, care se

accentueaza prin excitatiile cutanate si musculare, ci doar masajul terapeutic
efectuat de catre kinetoterapeut pentru aceasta afectiune. Cel mult se poate
practica un efleuraj pe musculatura antagonista celei spastice.
In concluzie, decontracturarea este extrem de importanta, spasticitatea generand:
-o
functie
anormala
segmentului
respectiv
-intretinerea unui cerc vicios de fenomene ce impiedica ameliorarea motilitatii
pacientului
-instalarea diformitatilor
-ingreunarea
procesului
normal
de
reeducare
Asadar, este recomandata inceperea cat mai precoce a tratamentului de recuperare
pentru a evita instalarea definitiva a spasticitatii.

Tetraplegie
Definitie: Diminuarea sau pierderea functionala motorie si/sau senzitiva in
segmente cervicale ale maduvei spinarii datorate leziunii elementelor neurale
inauntrul canalului rahidian.
Tetraplegia consta in diminuarea functiei membrelor superioare, membrelor
inferioare,
trunchiului
si
a
organelor
pelvine.
Simptomatologie tetraplegie
a.Tulburari ale motricitatii active
b.Modificari ale tonusului muscular. Tonusul muscular este in general crescut
hipertonie piramidala spasticitate
c.Modificari ale reflexelor: reflexele osteotendinoase sunt exagerate, vii in faza
spastica; reflexele cutanate abdominale si cremasteriene sunt abolite; reflexele de
postura sunt diminuate.

d.Prezenta unor reflexe patologice Babinski, Hoffman, reflexele de automatism

medular (reflexele de tripla flexie si de extensie incucisata) care sunt prezente chiar
din faza de soc.
e.Prezenta sincineziilor de imitatie si de coodonare, care sunt globale.
Obiectivele kinetoterapiei pentru pacientii diagnosticati cu tetraplegie:
-prevenirea deformarilor si a atitudinilor vicioase,
-mentinerea / cresterea mobilitatii articulare,
-castigarea controlului posturii si a echilibrului,
-cresterea fortei si rezistentei muschilor total/partial inervati,
-reeducarea ortostatismului si a activitatii de transfer,
-reeducarea mersului / prehensiunii.

Mijloace folosite:

Posturari
Din decubit dorsal
-membrele inferioare cu genunchii in extensie, picioarele in flexie dorsala,
coapsele in usoara abductie cu o perna intre ele; se folosesc orteze statice pentru a
tine
pumnul
in
extensie
medie
si
degetele
in
flexie
-se postureaza umarul in abductie de 80, rotatie externa, extensie completa a
cotului, antebratul in pronatie, orteza care sa mentina pumnul in extensie si
policele in opozitie.
Din decubit ventral

-cu saci de nisip pe marginea externa a membrelor inferioare, cu bratul in abductie

peste 90, cotul in flexie, antebratul in pronatie, in mana tine un sul.
Din ortostatism (verticalizare)
-Pacientul este instalat pe o masa de verticalizare, cu sistem de fixare la nivelul
picioarelor (cu talpa pe un suport), genunchilor si a pieptului; gradul de
verticalizare
va
creste
progresiv.
Tetraplegia si gimnastica respiratorie
Din decubit dorsal
-Bratele pe langa corp, kinetoterapeutul la capul pacientului cu palmele pe
regiunea subclaviculara, in timpul expirului se executa cu podul palmei presiuni
orientate
de
sus
in
jos
si
oblic
inainte.
Metode pentru facilitarea rostogolirii
-Flexia capului si a gatului cu rotatie ajuta trecerea din decubit dorsal in decubit
ventral.
-Extensia capului si a gatului cu rotatie ajuta trecerea din decubit ventral in decubit
dorsal.
-Incrucisarea bilaterala a membrelor superioare produce o miscare pendulara atunci
cand
trece
din
decubit
dorsal
in
decubit
ventral.
-Incrucisarea
gleznelor
faciliteaza
rostogolirea.
Mobilizari
pasive,
active,
active
cu
rezistenta
Din
decubit
dorsal
-Se mobilizeaza pasiv de catre kinetoterapeut toate membrele si segmentele, pe
toate
directiile
de
miscare.
-Kinetoterapeutul executa exercitii pasive de intindere pe toate segmentele si pe
toate
directiile
de
miscare.
-Kinetoterapeutul sta in genunchi peste pacient, cu genunchii de o parte si de alta a
soldurilor pacientului: kinetoterapeutul prinde antebratele supinate ale pacientului
la nivelul pumnului, pacientul trage pentru a se ridica in sezand si apoi se lasa pe
saltea
Tetraplegia si tehnici de intoarcere in pat, de ridicare si deplasare

Intoarcerea
din
decubit
dorsal
in
decubit
lateral
Pacientul este in decubit dorsal cu bratele incrucisate pe trunchi, genunchiul stang
flectat, capul intors spre partea dreapta; kinetoterapeutul lateral pe partea dreapta
plaseaza o mana pe bazin iar cealalta pe umar (partea stanga); executa tractiunea
simultana a umarului si bazinului ducand pacientul in decubit lateral.
Intoarcerea
din
decubit
dorsal
in
decubit
ventral
Pacientul este in decubit dorsal cu bratul stang pe piept si cu mana dreapta sub
ceafa (cotul sa fie ridicat de pe pat), piciorul stang asezat peste cel drept;
kinetoterapeutul lateral pe partea dreapta plaseaza o mana pe bazin, iar cealalta
pe umar (partea stanga); se aduce pacientul in decubit lateral, apoi se plaseaza
bratul stang pe pat iar pe cel drept in prelungirea corpului; se continua intoarcerea
pana in decubit ventral, capul se rasuceste spre kinetoterapeut.
Ridicarea si deplasarea cu tractiune
Pacientul in decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe sol, bratele il cuprind
pe kinetoterapeut plasand un brat pe sub axila iar celalalt pe umar astfel incat sa-si
inclesteze degete la nivel cervical; kinetoterapeutul este lateral cu palmele pe pat si
picioarele fandate; la comanda kinetoterapeutului, pacientul va impinge in picioare
simultan cu tragerea de brate iar kinetoterapeutul isi va indrepta trunchiul ridicand
si deplasand pacientul spre inainte.
Ridicarea si deplasarea cu ajutor simplu
Pacientul in decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe sol, bratele incrucisate
pe piept, capul ridicat de pe planul patului; kinetoterapeutul lateral plaseaza o mana
pe bazin (de partea sa), iar cu cealalta pe sub ceafa cuprinde umarul opus; la
comanda, pacientul va impinge in picioare iar kinetotera-peutul il va ridica si
deplasa spre inainte.

Ridicare
in
asezat
la
marginea
patului
Pacientul in decubit lateral, la marginea patului, genunchii flectati usor in afara
patului, mana de deasupra pe umarul kinetoterapeutului iar cealalta cu palma pe
pat; kinetoterapeutul lateral in fata pacientului cu o mana pe omoplat si antebratul
sprijinind umarul iar cu cealalta pe coapsa; la comanda pacientul duce picioarele in

afara patului prin impingerea in mana plasata pe pat, timp in care kinetoterapeutul
va trage de trunchi in sus iar de picioare spre inainte si in jos astfel incat sa aseze
pacientul la marginea patului.
Concluzie: Tetraplegia este consecinta unor leziunii elementelor neurale inauntrul
canalului rahidian si are ca efect pierderea functionala motorie si diminuarea
functiei membrelor inferioare sau superioare

Parapareza
Reprezinta pierderea partiala a functiei motorii la nivelul membrelor inferioare si
poate fi flasca sau spastica. Paraparezele spastice pot fi intalnite in leconevraxite,
compresiuni medulare, sceroza laterala amiotrofica, in traumatisme, rani ale
rahisului la batrani.
Aceasta afectiune rezulta cel mai frecvent dintr-o leziune intraspinala la nivelul
sau
sub
nivelul
coloanei
toracice
superioare.
Mersul este uneori dificil iar fenomenele si deficitul motor sunt bilaterale.
Membrele inferioare sunt in extensie si adductie, pasii fiind mici si tarati.Are
caracterul unui mers cosit bilateral, uneori efectuandu-se pe varful picioarelor
(mers
galinaceu).
Clasificare in functie de origine:
-traumatica
-prin compresiune medulara
-inflamatorii-dismetabolice
-de origine vasculara
-degenerative
-prin tumori central

Deficitul de neuron motor

-incontinenta urinara si fecala

central

este

de

obicei

asociat

cu:

-amorteala membrului inferior

-tonusul e tipic flasc
-reflexele tendinoase absente.
Bolile ce determina parapareza sunt: ischemia arterei cerebrale anterioare,
tromboza sinusului sagital superior, tromboza venoasa corticala sau hidrocefalia
acuta.
Parapareza este parte a sindromului de coada de cal care poate rezulta din
traumatismele coloanei inferioare, a unei hernii de disc de linie mijlocie sau a
metastazelor intraspinale lombare; desi sfincterele sunt afectate, flexia soldului este
frecvent resimtita ca o senzatie pe fata anterolaterala a coapselor. Ea este rar
cauzata de polineuropatia acuta demielinizanta sau rar de o miopatie.
Tratament
Recuperarea neuromotorie propriu-zisa in parapareza urmareste urmatoarele
obiective:
1.prevenirea escarelor
2.intretinerea amplitudunii normale de miscare in toate articulatiile;
3.tonusul
muscular
sa
fie
cat
mai
echilibrat;
4.prevenirea
contracturilor
si
retracturilor

genunchi
si
sold.
5.reeducarea cat mai precoce a ortostatismului si a activitatilor de transfer
6.recuperarea mersului acesta se poate atinge in grade variabile sau deloc in
functie de nivelul traumatismului
7.activitatile gestuale

Recuperarea urmareste:
-reeducarea sensibilitatii

-reeducarea motorie elementul central, asigura maxim de autonomie

(independenta), si pleaca de la o evaluare foarte corecta (inaugural dar trebuie
repetata saptamanal).

Etapele reeducarii
In prima etapa reeducarea se face la pat programul se bazeaza pe mobilizari
pasive ale segmentelor paralizate pe posturari urmaresc evitarea pozitiei vicioase
ce pot aparea si daca acestea ameninta sa se instaleze, ele trebuie compensate.
Cel mai important element este reprezentat de mobilizari active ce urmaresc
mentinerea si tonifierea musculara la nivelul membrului superior si trunchiului
superior, tonifierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior,
modificarea voluntara a pozitiei in pat, exercitii respiratorii ce urmeaza antrenarea
diafragmului si evacuarea bronsica.

Reeducarea
in
pozitia
asezat
se
face
in
2
parti:
-pregatire si invatare a trecerii de la pozitia culcat la asezat; trecerea se face cu
membrul
inferior
intins
pozitia
sezand
alungit
-pozitia asezat cu membrul inferior atarnand pozitia sezand scurtat.
Se lucreaza foarte mult mobilizari active pentrut mai multe elemente:
-cresterea fortei musculare pt membrul superior (coboratorilor umerilor, adductia
umerilor marele dorsal, marele rotund, marela pectoral, marele dintat si tricepsul
brahial);
-mentinerea pozitiei drepte a trunchiului pe bazin (extensiei pe bazin) din pozitia
asezat alungit.
-deplasarea bazinului si a membrului inferior din sezand alungit;
-exercitii de promovare a activitatilor musculare a membrelor inferioare
-adaptarea pacientului la scaunul rulant (in sensul antrenarii transferului).

Etapa a doua este etapa de pregatire pentru ortostatism si mers incepe din
patrupedie din aceasta pozitie e posibila imbunatatirea controlului asupra
balansului trunchiului, ulterior se pot face exercitii de tarare. Este foarte importanta
promovarea si cresterea activitatii voluntare a membrului inferior( pentru
promovarea activitatii muschiului psoas si tibial anterior se foloseste diagonala II
flexie Kabat; pt promovarea fesierului mare si tibialul posterior diagonala II
extensie iar muschiul cvadriceps beneficiaza de ambele scheme).
In etapa II se incepe mersul din pozitia sezand alungit folosind carje scurte, adica
subiectul e antrenat ca, folosind aceste carje sa ridice bazinul si sa impinga corpul
inainte.

Reeducarea in ortostatism si mers

Momentul in care pacientul este pregatit pentru inceperea programului de
recuperare pentru ortostatism si mers este atunci cand isi mentine echilibrul in
asezat
cu
ochii
inchisi
si
cu
bratele
intinse
inainte.
Pacientul cu parapareza spastica sau flasca trebuie sa inceapa cu ridicarea in
picioare. In acesta faza el poate utiliza carjele de mers.

Paraplegia generalitati
Paraplegia se refera la deprecierea sau pierderea functiei motorii si / sau a
functiei senzoriale in segmentele toracice, lombare sau sacrale (nu si cervical) ale
maduvei spinarii, secundar lezionarii neuronului motor central (traiectul
intramedular), cand sunt prezente tulburarile sfincteriene (retentie de urina si
fecale) si semnul Babinski bilateral. Semnul clinic este deficitul motor (disparitia
sau diminuarea fortei musculare la nivelul membrelor inferioare). In paraplegie,
funcia braului este cruat dar membrele inferioare sunt imobile in extensie sau
mai rar in flexie (flexia piciorului pe gamba, a gambei pe coapsa si a coapsei pe
bazin
prin
permanentizarea
reflexului
de
tripla
flexie).

Simptome paraplegia
Paralizia este spasmodica, fie de la inceput, fie dupa o perioada scurta de paralizie
flasca. Reflexele osteo-tendinoase sunt exagerate dupa prima perioada de
diminuare (faza de soc). Semnul Babinski este prezent, tulburarile sfincteriene sunt
obisnuite,
iar
atrofia
musculara,
absenta
Principalele sechele cu care se confrunta pacientul sunt durerea si spasticitatea.
Tratament paraplegia
Recuperarea neuromotorie propriu-zisa in paraplegie urmareste urmatoarele
obiective:
1.prevenirea escarelor (complicatie ce apare rapid la bolnavul paraplegic). Zonele
expuse cu predilectie sunt zonele de contact fesier, la nivelul taloanelor, la
nivelul la care suprafetele osoase sunt acoperite direct de tegument
2.intretinerea amplitudunii normale de miscare in toate articulatiile;
3.tonusul
muscular
sa
fie
cat
mai
echilibrat;
4.prevenirea
contracturilor
si
retracturilor

genunchi
si
sold.
5.reeducarea cat mai precoce a ortostatismului si a activitatilor de transfer
6.recuperarea mersului acesta se poate atinge in grade variabile sau deloc in
functie de nivelul traumatismului
7.activitatile gestuale trebuie recuperate si transformate pe stereotipurile
paraplegicului astfel incat subiectul sa obtina independenta functionala
Recuperarea la pacientul paraplegic urmareste mai multe directii:
-reeducarea
vezicii
si
a
intestinului

vezica
neurogena
-reeducarea sensibilitatii
-reeducarea motorie elementul central, asigura maxim de autonomie
(independenta), si pleaca de la o evaluare foarte corecta (inaugural dar trebuie
repetata
saptamanal).
Etapele reeducarii paraplegiei

In prima etapa la pacienti cu paraplegia spastica reeducarea se face la pat

programul se bazeaza pe mobilizari pasive ale segmentelor paralizate pe posturari
urmaresc evitarea pozitiei vicioase ce pot aparea si daca acestea ameninta sa se
instaleze, ele trebuie compensate.
Cel mai important element este reprezentat de mobilizari active ce urmaresc
mentinerea si tonifierea musculara la nivelul membrului superior si trunchiului
superior, tonifierea si ameliorarea mobilitatii controlate a trunchiului inferior,
modificarea voluntara a pozitiei in pat, exercitii respiratorii ce urmeaza antrenarea
diafragmului si evacuarea bronsica.
Reeducarea paraplegiei in pozitia asezat se face in 2 parti:
-pregatire si invatare a trecerii de la pozitia culcat la asezat; trecerea se face cu
membrul
inferior
intins
pozitia
sezand
alungit
-pozitia asezat cu membrul inferior atarnand pozitia sezand scurtat.
Se lucreaza foarte mult mobilizari active pt mai multe elemente:
-cresterea fortei musculare pt membrul superior (coboratorilor umerilor, adductia
umerilor marele dorsal, marele rotund, marela pectoral, marele dintat si tricepsul
brahial);
-mentinerea pozitiei drepte a trunchiului pe bazin (extensiei pe bazin) din pozitia
asezat alungit.
-deplasarea bazinului si a membrului inferior din sezand alungit;
-exercitii de promovare a activitatilor musculare a membrelor inferioare
-adaptarea pacientului la scaunul rulant (in sensul antrenarii transferului).
Etapa a doua este etapa de pregatire pentru ortostatism si mers incepe din
patrupedie din aceasta pozitie e posibila imbunatatirea controlului asupra
balansului trunchiului, ulterior se pot face exercitii de tarare. Este foarte importanta
promovarea si cresterea activitatii voluntare a membrului inferior( pentru
promovarea activitatii muschiului psoas si tibial anterior se foloseste diagonala II
flexie Kabat; pt promovarea fesierului mare si tibialul posterior diagonala II
extensie iar muschiul cvadriceps beneficiaza de ambele scheme).
In etapa II se incepe mersul din pozitia sezand alungit folosind carje scurte, adica
subiectul e antrenat ca, folosind aceste carje sa ridice bazinul si sa impinga corpul
inainte.
Reeducarea
paraplegicului
in
ortostatism
si
mers
Momentul in care pacientul este pregatit pentru inceperea programului de
recuperare pentru ortostatism si mers este atunci cand isi mentine echilibrul in
asezat
cu
ochii
inchisi
si
cu
bratele
intinse
inainte.

Pacientul care sufera de paraplegie trebuie sa inceapa cu ridicarea in picioare. In

acesta
faza
el
poate
utiliza
carjele
de
mers.
Avantajele ambulatiei, ce trebuie stimulata pe orice cale, sunt foarte importante:
-mentinerea pozitiei verticale si ambulatia scade spasticitatea
-e activata toata musculara voluntara
-prevenirea osteoporozei;
-prevenirea osificarii reflexe a tesuturilor moi;
-favorizarea drenajului urinar si peristalticii intestinale;
-performarea ambulatiei permite accesul subiectului in spatii in care scaunul cu
rotile nu intra.
Efortul de ambulatie e cu atat mai mare cu cat subiectii sunt mai spastici, care au
tulburari
de
sensibilitate
sau
sunt
supraponderali.
La
paraplegici
exista
3
tipuri
fundamentale
de
mers:
-mers prin pasi alternanti;
-mers prin pasi tarsiti
-mers prin pasi pendulari (balans).
Controlul motor al paraplegicilor e realizat pe baza unei scheme de program ce
urmeaza progresiv mobilitatea, stabilitatea, mobilitatea controlata si abilitatea.