P. 1
Revista Teatrul, nr. 1, anul IX, ianuarie 1964

Revista Teatrul, nr. 1, anul IX, ianuarie 1964

|Views: 241|Likes:
Revista Teatrul, nr. 1, anul IX, ianuarie 1964
Revista Teatrul, nr. 1, anul IX, ianuarie 1964

More info:

Published by: cIMec - Institutul de Memorie Culturala on Jun 22, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/24/2012

pdf

text

original

le at x"ni

ianuarîe 1964 (anul IX)

:est numâr :

AFETA VÂZUTÀ
esâ în 3 a c t e 12 t a b l o u r i )

www.cimec.ro

teatrul
Nr. 1 (anul IX) ianuarie 1964
REVISTÀ LUNARÀ EDITATÀ DE COMITETUL DE STAT PENTRU CULTURÀ SI ARTÀ ŞI DEUNIUNEASCRIITORILOR D I N R.P.R.

S U M A R
ŞTAFETA NEVĂZUTĂ
Piesă în trei acte (12 tablouri) de Paul Everac Traian Şe Imam MIROIU, GORE — ŞI „ŞEFUL"... „Şeful sectorului suflete" pe scena Teatrului de Comédie . Florin Tornea ANGLIA LUI FALSTAFF — MÂŞTI ŞI OAMENI „Nevestele vesele din Windsor" pe scena Teatrului National „I. L. Caragiale" Mira Iosii JALNICA LUME FÂRĂ MINUNI «Nora* pe scena Teatrului National ,,I. L. Caragiale" . . . B. Elvin IDEI $1 PERSONAJE IN TEATRUL LUI HORIA LOVINESCU CU COSTACHE ANTONIU despre el şi despre alţii... (Interviu de Al. Popovici) Ion Pavlescu IN CÀUTAREA FIRESCULUI ARTISTIC I lie Grămadă ORGANIZAREA ŞTIINTIFICÂ A CREAŢIEI

m

1

43

50

CO 65

. . .

69 75 79 83 81

Niki Atanasiu AUREL BARANGA LA 50 DE AN1 Valeria Ducea TEATRUL POPULAR: ARTÂ NOUÂ MARI FIGURI ALE TEATRULUI ROMlNESC DIN TRECUT Ion Marin Sadoveanu ION NICULESCU (1863—1917) CRONICA SPECTACOLELOR Stela Popescu in „Pagini alese din revista de altădată" — Teatrul satiric-muzical „C. Tănase" (Fotografia : Hedy Lôliler) Coperta IV : Dem. Rădulescu in „Nevestele vesele din Windsor" de Shakespeare — Teatrul National „I. L. Caragiale''
Desene: SILYAN şi ILEANA BRATU

37 89

Coperta I :

v

REDACŢIA ŞI ADMINISTRATE Str. Constantin Mille nr. 5-7-9- Bucureştl - T e l . 14,35.58 Abonamentele se fac prln factorll postal) şl of f ci Ne postale tin Intreaça ţară PREŢUL UNUI ABONAMENT 15 lei pe trel iunl, 30 lei pe şase lunl, 60 lei pe in an

www.cimec.ro

Pi 0584

de m u L
D t r t ,im I

EVERAC

.

www.cimec.ro

P E R S O N

A J E L E :

Anghel Dobrian, Margareta Dobrian. Elena Tatu, Ing. Anton Giurcâ, Ing. Mirrea Sorescu lng. Romulus Iliescu, Constantin Boboc, Vasile Săvoiu, Dumitru Iacob, Spiridon Sturzu, Onoriu Chirileanu, Teodor Pa tu lea, Eufrosina Istrătoiu, Ieronim Orzea, Nioolae Irimia, Emil Adiaeonesei, Petre Stogu, Dochiţa Nedelea, Gheorghe Pleşa, Minodora Teică, Marin Venif.min, Ion Stoica, Serretara Alti muncitori şi functionari Acţiunea se petrece în zilele

director soţia lui, cliimistă şeia laboratorului şeiul serviciulai tehnic de la département instructor la regiunea de partid prim-secretar al raionuïui de partid prim-secretar al regiunii de pa'tid secretar al organizaţiei de bazà şelul aprovizionàrii şeîul oiielului jundic

muncitori

preşedintele portar

sindicatului

noastre.

U B U 1
efectiv, fiindcă (apâsat, persuasiv) trebuie să punem odată pe picioare această fabrică ! Şi o vom p u r e ! Mă bucur de angajamentele pe care le-aţ: luat ai<~i, de fată eu tovarăşii de la minisler şi de la regiune; dar să ştiti că le voi contrôla eu străşnicie. Este neîngăduit, tovarăşi, ca, după aproape un an de zile, procesul tehnologic să meargă încă aşa de inégal. Ştiu, e şi o vină a fostei conduceri : ea şi-a primit sanctiunea. Dar dumneavoastră, care ati fost cadre de bază şi pînă acuma, nu socotiti că a sosit momentul să începem eu totii împreună o altfel de muncă, mai organizată ? Au fost şi unele performante foarte bune, inov^tii neaşteptate. Dar au fost şi grave-

Cabinetul directorului unei intreprinderi ioarte moderne. Birou, masâ lungâ de şedinţe. La masâ stau vreo doisprezece oameni, se); de resortiri şi servicii. La birou c e allô directorul Anghel Do­ brian, alâturi de Romulus Iliescu, din partea direcţiei générale din minister, şi de Constantin Eoboc, de la regiunea de partid. Şedinţa e pe siîrşite. Vorbeşte directorul.
Scena 1

DOBRIAN (37 de ani, impunâtor, plûcut. serios) : Aşadar, tovarăşi, cred că ra-aţi înteles, toti. Am nevoie numai de oameni care să mă ajute

www.cimec.ro

2

rămîneri în umiă, care nu se pot toléra eu nici un prêt. Tovarăşi nu amemnt pe ràmeni. Cer însà fiecăruia dintre dimneavodslră un efort sporit, o deplină conşiiintă. Să se termine odatâ eu diui iciile, eu ncpunctualitatea, eu phmbările fără rost. Să se termine odatà eu deconturile gen Matei Vasile... (Prezintâ un decont.) Poftim ! Malci Vasile, optsprezeee zile la Bucureşti şi noua la Timişoara... Vă î n t i o b : pentru c e ? J U R I S C O N S U L T E PÀTULEA (cu /umâtate de voce) : Avea o simpatie la Timişoara. DOBRIAN (dupa o privire ironied) : Simpatie ! ? Ei bine, tovarăşi, nu I Nu decontez. Şi nici nu mai tolérez tot felul de plecări nejustificate. ŞEFUL DE SERV1CIU CH1R1LEANU (tot încet) : Şi tovarăşul director Vel­ cescu era tot timpul pe la Bucureşti. Cred că a mîncat jumătate din deplasări. (E sîsîit de vreo doi sa nu mai întrerupâ şedinţa.) BOBOC : De-aia a şi ajuns ce-a ajuns. (Unii sînt curioşi să ştie ce-a afuns Velcescu. Alpi surîd aptobator-iionic. Vreo doi ràmîn serioşi.) ILIESCU : Aeuma şi le-a mîncat pe toate, (Citeva zîmbete.) DOBRIAN : Pe tovarăşul Velcescu are cine să-1 veritice. (Calm, precis.) Dar de dumneavoas.tră mă voi ocupa eu. (Unele zimbete se topesc.) Voi tncerca să îndrept greşelile de pînă acum, să îmbuiiătăţim condiţiile de muncă şi de viată ale salariaţilor noştn, sâ imràm într-un alt ritm de productie... Inceputul a şi fost făcut. Deşi sîntein impreună de numai trei săptămîni, am bucuria să vă anunţ, tovarăşi, pe baza fişelor de laborator, că am ajuns aproape de granulatia normale (rumoare aprobativâ)... la 76 la sută deocamdată I Nu e mult, dar e un început bun, promitător. ILIESCU : Chiar foarte bun. Opt luni de zile s-a lucrat la 60 la sută ! PÀTULEA : Noi ce puteam face, la Juridic, tovarăşe director? CHIRILEANU : Sau noi, la Aprovizionare ! ? DOBRIAN : O fabrică e un organism viu, tovarăşi. Tcate părţile ei sînt răspunzătoare de intreg. Noi nu putem merge pe linia sectară : pînă aicea e Juridicul şi de aicea e Tehnicul, treaba lui. (Cu elan.) Noi trebuie să simtim în sufletul nostru fiecare părticică din fabrico asta. Iată ce cer eu de la voi. Cine crede că nu poaie să pună suflet, tot su­

fletul, s-o spună de pe acuma. Ne face un serviciu dacă ne spune. Dar cine vrea să meargă înainte, să nu-şi crute eforturile ! Statul nostru, ipartidul nostru aşteaptă de la noi să n e facem datoria. Şi ne-o vom face 1 Asta este. (Se aşază.) ILIESCU (se iidicâ): Tovarăşi. două cuvinte am de spus. Tovarăşul Dobrian a fost destul de limpede. După celé pe care le cunoaşteti, după măsurile care s-au luat pe plan administrativ, ministerul — direcţia gé­ nérale — are convingerea că şi această fabrică va ajunge, în sfîrşit, să răspundă încrederii care s-a pus în colectivul ei. Deşi e o fabrică mică, de gradul doi, ea are totuşi o rentabilitate foarte mare. Statul nostru a cheltuit bani cu aducerea şi cu montarea ei. Este prima oară în istoria ţării noastre cînd se va produce în această ramură şi, de altfel, chiar pe plan mondial e o ramură mai mult sau mai putin noua, în devenire. Aveti oameni buni, minunaţi — folositi-i. Cei care n-au fost buni au plecat. Poate mai sînt şi altii, tovarăşul director va aprecia. Noi avem încredere în tovarăşul Dobrian, îl cunoaşlem, ştim că este capabil. Dînsul a lucrat pe linie sindicaiă, a lucrat şi pe linie de partid, e un om expérimentât, un inginer serios. în trei saptămini s-a văzut pe unde a trecut. (Aprobâri.) Dacă n-ar fi decît înfălişarea curţii... CHIRILEANU : Şi cantina, tovarăşe Iliescu I BOBOC : V-aduceti aminte cum era cantina cînd se plimba tovarăşul Velcescu pe la Bucureşti ? ! ILIESCU : In curînd o să înceapă reconstruirea halei a doua... aţi primit acreditivul, nu ? DOBRIAN : L-am primit. ILIESCU : ...şi atunci o să se poată lărgi şi g r upul social. PÀTULEA : O să facem echipă de teatru ! ILIESCU : O s-o puneti pe tovarăşa Tatu să joace... Ce ti-ar plăcea să joci, tovarăşă chimistă ? ELENA TATU (32 de ani, calma, serioasà) : Nu ştiu... să vedem... CHIRILEANU : în echipa de dansuri, că dansează bine. ELENA (cu puţmu iritare) : De unde ştii, tovarăse Chirileanu ? ILIESCU : Aşadar, tovarăşi : dacă în trei săptămîni această fabrică a putut să-şi schimbe înfătişarea, însemnează că exista initiativă, că exista rezerve

www.cimec.ro

de elan şi că în curînd vetf putea anunta partidului şi guvernului succese în productie. Ar fi timpul, tovarăşi. Noi ştim că tehnologia e foarte complicate., dar avem fabrici eu tehnologii şi mai complicate, care merg din plin. Totul se poate învăta, aşa-i, tovarăşe Sorescu ? Tovarăşul inginer Sorescu face parte din prima promotie care a studiat această ramură la politehnica din Bucureşti. SORESCU (24 de ani, deschis, simpatic, ager) : Ultimii doi ani. ILIESCU : De-aceea, ministerul 1-a repartizat aici să consolideze colectivul do specialişti. Avem nevoie de cît mai multi tineri de felul acesta. Tovarăşul director îi va créa condiţii bune de viată şi de muncă, bineînţeles şi xăspunderi. SORESCU: Bineînteles. ILIESCU : La anul o să vă mai dăm doi sau trei inçineri. DOBRIAN : O să ne creştem şi noi aici. ILIESCU : Tovarăşi, atît am avut de spus. Munciti eu dragoste, lichidaţi greşelile... aveti tot sprijinul. Tovarăşe Boboc, vrei să spui ceva ? BOBOC : Tovarâşi, eu n-am nimica de adăugat decit atit că întreg comitetul regional de partid şi tovarăşul primsecretar Iacofo personal acordă o atentie mare acestei problème. Aţi auzit că alte întreprinderi noi merg bine. Unele foarte bine, excelent. Asta de ce nu poate să meargă eu toate sectoarele la fel ? Unde e piedica ? Trebuie găsită şi smulsă, tovarăşi, altfel regiunea se face de ruşine. Atîtia bani aruncati... de ce? Ca unii să-şi facă mendrele, chefuri, mereu p e la Bucureşti, şi în timpul ăsta fabrica, utilajul ăsta nou, foarte perfect, dădea rebuturi peste rebuturi. (Unele proteste suide.) ILIESCU : Să nu exagerăm. BOBOC : Nu exagérez, tovarăşi ! Fiindcă nu mă refer numai la pro­ ductie, unde au fost şi rezultate onorabile, deşi nu la inăltimea aşteptărilor, mă refer şi la oameni. Au fost unele rebuturi, tovarăşi. N-am fost atenti. N-am luat lucrurile din vreme. Tovarăşul Enache, care era secretar de organizaţie de bază, nu corespundea. N-a ştiuţ să se orienteze, a lăsat lucrurile să meargă la întîmplare. S-a sesizat de unele fapte, dar era tirzm. Oamenii au réclamât, s-au primit multe reclamatii la raion, şi chiar şi la noi la regiune. Au fost acuzatii destul de grave. Acel tova-

răş Velcescu făcea tot felul de promisiuni, dar eu alţii era rău, dur. Oa­ menii au plecat. cînd ar fi putut să rămînă, să învete o meserie. Ce a făcut tovarăşul Enache? S-a mărginit la rapoarte, mecanic, dar n-a pus în discuţie pe tovarăşul Velcescu : — stai, bie, ce faci eu oamenii ăştia ? Unde îţi pierzi noptile ? De ce nu întăreşli colectivul ? De ce a plecat Marghitan ? — Vedeti, tovarăşi ? Şi multe ultele. A préférât să lucreze sectar. fără organizatie. Deaceea, tovarăşul Enache n-a mai fost reaies. PÀTULEA : S-a şi mutât, miercurea trecută. BOBOC : S-a mutât după ce a avut şi o sancţiune, tovarăşi, pe Unie de partid. Da, acum o lună, tovarăşul Sturzu cunoaşte. (Sturzu dâ din cap.) Tovarăşul Sturzu e şi el nou în munca de secretar, şi vorba aia... STURZU (40 de ani, calm, pondérât, atenl la toate iără să para, zîmbet Un) : „Sita noua cerne bine." (Deshndere.) BOBOC : Cam aşa. O să fie un ajutor de nădejde pentru tovarăşul Dobrian. Şi apoi, mai sîntem şi noi. Veniti ori de cîte ori aveti greutăti serioase, tovarăşi. Bineînteles, treceti şi p e la raion. Spor la muncă ! DOBRIAN : A vorbit toată lumea ? Atuncea nu mai prelungim, am ter­ minât. (Lumea se scoală.) Tovarăşii care au problème eu mine, le stau la dispozitie peste un sfert de oră : Sorescu... tovarăşul Giurcă... CHIRILEANU: Şi eu am, tovarăşe di­ rector. DOBRIAN : Bine, Peste un sfert de oră. (les toţi, eu excepţia oaspeţilor şi a lui Sturzu.) SORESCU (leşmd) : Hai băietii ! Scena 2 ILIESCU : A mers destul de bine. Trebuie luati în mînă de la început. (începe sa se îmbiace.) BOBOC : A făcut rău şi pezevenghiul ăla de Velcescu. S-a înconjurat de vreo doi-trei, şi-a créât o gaşcă... DOBRIAN : Ce s-a aies de el ? BOBOC : Naiba sà-1 ia... anchete... cine ştie unde l-o fi pus. Era om să-i dai pe mina o întreprindere ca asta ? ! Nici măcar membru de partid. (Se duce sâ-şi ia mantaua.) STURZU : Era candidat. BOBOC : O Unea aşa eu candidatura de cînd ? I

www.cimec.ro

4

ILIESCU : L-o fi pus undeva, nu moare el. Că-i băiat cu caite. (Lui Dobrian.) Te-ai aranjdt cu totul ? Cu locuinţa ? Sotia de ce n-a venit la şedinţă ? DOBRIAN : Ed na e şefă de serviciu... stă pe post de laborant. Şefă e tovarăşa Tatu. ILIESCU (privindu-1 cu inleles) : Deocamdată. (Dobrian e jenat de aiuzie, pe care se iace câ n-o priccpe.) Uite ce e, tovarăse Dobrian, nu te sfii. Ai intentia sa te debarasezi de cineva, crezj câ e un altul mai util — fii operatlv ! Aici nu e vorba de Popescu sail de Ionescu, e vorba pur şi simplu de o ramură eu o mare pondère industrială. Am importât fabrica — intr-un an, doi, vrem să exportăm piodusele. Aşa se pune problema. înteleçji ? DOBRIAN : Sigur că înteleg. ILIESCU : Destul rău ne-a făcut Velcescu, şi acoliţii lui. Şi sînt convins că mai ai in fabrică oameni care-1 regretă. STURZU : Sînt. DOBRIAN : Aşa-i totdeauna. BOBOC : Giurcă, cle pildă, ai văzut cum a stal cînd a venit vorba de vechea conducere. Nici n-a zîmbit, nici nimica. STURZU : Nu prea zîmbeşte do obicei. BOBOC : Apoi cu oamenii care nu ştiu să zîmbească e neclar, ti-o spun eu. Si nu-i că nu ştie să zîmbească. în fiecare searâ era bot în bot cu Velcescu. Sindrofie, muzică... Acolo, cum ştia ? Fii ateat cu el. ILIESCU : Mai aies că e la Tehnic. Si răspunde şi exact de sectia a treia, unde scîrtîie. * BO~OC : Poate nu întîmplâtor. > k DOBRIAN (zimbir.d) : Eh, s-au cam terminât poveştile cu sabotaje, tovarăşi. ILIESCU : Cine vorbeşte de sabotaj ? Treaba stă mai simplu : este interesat un om care a lucrat cu Volcescu să demonslreze că a lucrat luni de zile prost şi câ so putea lucra mai bine? înseamnă să se discrediteze pe el însuşi. . DOBRIAN : Şi atunci ? ILIESCU : E mult mai bine să demonstrcze : n-a putut celălalt director, nu poate nici ăsta. Mă rog, „conditii obiective"... Şi îl disculpa oarecum şi pe prietenul lui — înteleçji ? . DOBRIAN (rezervat) : înţeleg, dar nu cred. Giurcă munceşte... ILIESCU: Dar tre ba stă. Sau, mai exact, a stat. O strançjulare mică la el şi i-a încurcat pe toti.

BOBOC : Vezi că răspunzi de el, tovarăşe. De fiecare om răspunzi. ILIESCU : Ei, noroc şi sănătate. Duc veşti bune, asta e important. Cînd i-oi raporta tovarăşului adjunct Raicu că s-a mai dezmortit aici, să vezi ce vesel o sa fie ! Ţine la dumneata, ştii cum ! ? Mi-aduc aminte cînd spunea în consiliu : .Am un om care o să facă treabă bună, curătenie géné­ rale. Pe Anghel Dobrian." (Mai con­ fidential, în timp ce Boboc e mai incolo.) Tovarăşul adjunct Boghiu, care 1-a sustinut pe Velcescu, e pe punctul să piece în altă muncă. (Prieteneşte.) Nu ne faci de ris, aşa-i! ? BOBOC (apropiindu-se de Dobrian): Să trăieşti. O să vină şi tovarăşul secretar Săvoiu de la raion pe la voi. (Din uşă.) Mă oameni buni, sper că articolele aléa proaspete de la gazeta de perete nu le-ati pus numai de hatîrul nostru, ai ? STURZU : De trei săptămîni le schimbăm la fiecare cinci zile, tovarăşe Boboc. lnainte, aproape că nu ştia nimeni la noi că exista gazetă de perete. ILIESCU : E bine că eşti însurat, tovarăşe Anghel. O sa ai mai puţine neplăceri pe aici decit... altii. (Boboc şi Hiescu ies, conduşi de Sturzu.) Scena 3 DOBRIAN (din uşâ) : Ce e, tov?>răşe Orzea ? Vrei să stai de vorbă cu mine ? Păi parcă am mai vorbit o data. ORZEA (insistent) : Trebuie să mă asculti, tovarăşe director. DOBRIAN : Poftim. Intră. la loc. Spune. (Orzea se asază demn si tace, eautîr.du-şi cuvinteie.) Fumezi ? ORZEA : Multam. Am pipă. (Scoate şi îr.deasâ pipa cu o mînâ tremurindâ.) DOBRIAN (iiindcă Orzea tace): Mai sînt cîteva zile de frig şi vine primăvara. ORZEA : Vine la cine vine. Pentru mine n-o mai fi primăvară nicicum. DOBRIAN : De ce vorbeşti aşa ? ORZEA : Ştii dumneata de ce vorbesc. Ori nu ştii ? ! DOBRIAN : Văd că eşti în putere, sănătos... Ai să ai zile linişlite, ai să te odihneşti. ORZEA : Da, 6a, aşa-i. (Dlntr-o d:tâ.) Apoi d?că-s în putere, de ce ai dat cu mine ca şi cu o cutie de chibri-

www.cimec.ro

5

tu ri goală ? îs în pu ter e, ca să ma zvirli ? DO-RIAN (calm dar énergie): Stai, tovaraşe Orzea, nu deraia. Nu te-a zvîrlit nimeni. Ai ieşit la pensie conform legii. Legea e făcută pentru toată lumea. ORZEA : Cum ai venit dumneata, cum m-ai perijionat. DOBRIAN : Penrru că aveai vîrsta. ORZEA : Aveam vîrsta şi pe vremea domnului Velcescu. El de ce nu m-a pensionai? DO RI AN : Il pu veşte. Dacă a comis Velcescu o ilegalitate, nu insemnează câ trebuie s-o comit şi eu. Eu trebuie să mă orientez după legi, pricepi ? Eu trebuie sa repar aici ce-au stricat altii. ORZEA . Dii. da — să repari... Eu am stricat aici, aşa-i, toată fabrica ? De mine nu rrergea. Acuma merge. A ieşit hîrbul, qata ! Aşa-i ? DOBRIAN (mai cald) : Te înteleg foarte bine, moş Orzea. Nu pot să fac nimic, crede-mă. ORZEA : El m-a tinut aici, la sectia a treia, cea mai gréa, apoi dumnezeu ştie cît m-am strâduit zi şi noapte I Mai bine stătearn dracului la noi şi nu mai veneam aci niciodată, să mă faci de rîsul lumii. să dai eu picioru-n mine. Crezi ca eu nu mai pot meşteri ce meşteresc altii ? Nu mai sînt bun ? DOBRIAN : Eu nu ţi-am spus că nu mai eşti bun, tovarăşe Orzea. ORZEA : Dar paşaportul mi 1-ai dat, aşa-i ? ! Mi-a zis Popan cînd a plecat : haid.3 mă acasă, lasă-i sărăciei, că şi aşa azi-mîine te scoate. Zic : ba nu mă scoate. Ba te scoate, zice, că eşti adus de Velcescu, ca şi mine. DOBRIAN (eu un început de nerăbdare) : Dumneata nu întelegi că n-are nici o legătură, că exista o hotărîre a Consiliului de Miniştri care reglementează situatia dumitale? Nu vrei să pricepi ? ORZEA (mormăind) : Hotărîre... Da' dacă ai avut lipsă de mine puteai să mă tii — aşa scrie în hotărîre. (Dobrian tace. Orzea, eu o voce joasâ, timbiaiâ de durere reţinutâ.) N-ai avut. Dumneata n-ai avut lipsă d e mine. (O pnuzâ.) Cînd am stat eu directorul Velcescu trei zile sub planşeu să puaem la punct tacheţii, dumneata unde ai fost ? Venit-ai să ne vezi ? (Montindu-se.) Cînd bătea yîntul aci-n mlaştină şi noi descărcam ţamburii eu mina şi stăteam pe burtă să vedem cum îi montează, fost-ai, domnu' director ? Te gîndeşti dum­

neata că în zidurile astea e toată sănălatea mea ? Aşa să ştii 1 Toată reuma care am iuat-o a:i am luat-o. (Lăcrimeaza.) DOBRIAN : Te rog să fii liniştit. moş Orzea. ORZEA : Liniştit fii dumneata, dacă poti. Câ m-ai facut să nu mai am nici o haznă de nimic. DOBRIAN : Ai sa te odihneşti de toate ostenelilr. ORZEA : Dracu' să se odihnească, nu eu ! Vai, doamne. şi în prima zi cura ^m-arn uitat de eu drag la d u m n e a t a ! Iaca a venit om bun — încă le-am spus şi la altii : îi om bun, nu vă fie frică. Dobrian. nii-i cunoscut numele, că am avut unul în companie eu mine, de la Simien, în 1916, tot Dobrian îl chema, om grozav. Dum­ neata poale eşti neam eu el, dar nu semeni... (Olteazâ adinc.) DOBRIAN (destul de mişcat) : Ce să ; fac ? Nu semân. ORZEA (dupa o clipû) : De ce te porţi aşa eu mine? Ce ti-am făcut să mă lepezi ? (Fourte cald.) Ai luat legea aceea în brate. şi-mi dai eu ea în cap. Nu te uiţi că aş mai putea mişca şi eu... Nnmai aci, la dumneata în birou, imi Iremură degetele. asa să ştii, la lucru nu-mi tremură ! Nu te uiU că ar mai fi de învăţat de la mine !... DOBRIAN: S-o luăm şi altfel atunci, tovarăşe Orzea : dumneata ai fost adus aici de Velcescu, ca un cadru vechi, eu experienţă. De unde te cunoştea, treaba lui. Eu am înteles că te-a adus ca să-i înveti şi pe altii secrelele meseriei dumitale. E just ? Ai avut leafă bună, dar treabă n-ai rea făcut, să recunoaştem cinstit. n orice caz, copiii ăştia tineri n-au învătat mare lucru de la dumneata. De ce ? Pentru că te-ai ascuns de ei. Ai venit eu mentalitatea meşterului care îşi tine secrelele, ca pe vremea patronilor, să nu i le fure nimeni. (Intră Sturzu şi se aşazd.J Dar asta e o întreprindere socialistă şi un regim socialist. E o diferentă. ORZEA : Pe tcvarăşul Sturzu cine 1-a învătat la compresor ? DOBRIAN : Va să zică puteai. Atunci trebuie să trag concluzia ca n-ai vrut. Sectia dumitale a mers cel mai prost în toată fabrica, o ştiu toţi. Din cauza ei s-a produs stagnarea. ORZEA : Tovaraşul Velcescu m-a adus tocmai ca să... DOERIAN : Tovarăşul dumitale Vel­ cescu te-a adus ca să iei unsprezece

f

www.cimec.ro

luni leafă bună, eu sporurl, să-ţi poft face o peasie rumsecade. Asta este. Ai împlinit şi lunile, ai o pensie aşa cum ti-ai dorit. Ce mai v r e i ? l O adresă de multumire? Ţi-o facem. Şi acum Le rog să ne laşi, că mai avem şi allo treburi. (Sunâ. Apare Secretara.) Să taci te rog o adresă în care fabrica... ORZEA (violent) : Nu-mi trebuie adresa voastră ! DOBRIAN (violent şi el) : Nici mie nu-mi trebuie teatrul dumitale I Ai înteles ? (Secretara, speriată, s-a retras. Dobrian se strâduieşte să se calmeze.) STURZU (împăciuitoT, blind) : Tovarăşe Orzea. a venit vremea să te bucuri d e linişte. Ai meritat-o. Lasă să-şi încerce şi altii puterile. Zici că ţi-e dragâ fabrica. (îl bate pe umăt.) ORZEA (potolil, indurerat): Mă gîndesc că dumneavoastră „mai aveti şi alte treburi", dar eu, eu nu mai am nici una. (Ceilalfi tac. Cu un accent impresionant.) Mă gîndesc că toate sporurile şi hălăduirile tărişoarei àstia s-or face de azi înainte fără m i n e ! Aşa-i, tovarăşi ? (Privirea lui Dobrian puică at spune : tu ai vrut-o. în la(a acestei priviri, Orzea se opreşie.. e gâta să mûrturiseascà ceva, se leline, din mîndrie.) Bună ziua I (lèse. Cei doi rămin o clipă în tacere.) SECRETARA (anunţă timid): Tovarăşa Istrătoiu. Scena 4 DOBRIAN (aprobă din cap, tovarăşa intrà) : Ce veste, tovarăşă Istrăţoiu ? E secret ? ISTRÀTOIU : Nj-i secret, tovarăşu' director, tovarăşu' Sturzu ştie.. Abonamentul acela, tovarăşe Sturzu, păi cind mi-1 dati, frale, că uite anul de cînd bat drumul după el, două rînduri de pingele mi-am rupt suind scara. DOBRIAN: Ce abonament ? STURZU : Stă la trei staţii de acl şi vine cu trenul. Vrea să-i plătească fabrica drumul. ISTRÂŢOIU : Pâi sigur, tovarăşe di­ rector, alţii cum vin aduşi cu autobuziil ? Tovarăşul Velcescu mi-a promis cînd i-am pus problema : „Lasă, fată, că se face". Văzui cum se făcu. STURZU : A plecat tovarăşul Velcescu.

ISTRÀTOIU: Pâi da, şi eu plătesc mereu din pungă. Ce să fac, să mă duc după el ? Să dea întreprinderea banii. Daca luam piime, plalcam de la mine, nu mai aveam nevoie. Că tot aşa ne-a promis, cà ne da prime. Şi prime s-a făcut. „Lasă că luna viitoaie, că luna ailaltă..." Ce să mal las ? ! De-aia am venit la dumneavoaslrâ DOBRIAN: Să vedem dacă ai dreptul. ISTRÀTOIU: Ce drept ? Nu vin în fiecaie zi la fabrica ? Àsta e dreptul. De la încoput viu. Altii au plecat, s-au dus naibii, eu m-am măritat aici în a treia comună, n-am vrut să părîiscsc locul, deşi nu-s născută p-aici ; m-am luat dupa promisiunile tovarăşului Velcescu. Acuma, vorba aia, cred că s-a terminât cu „sa vedem". De „să vedem" sint sătulă. DOBRIAN : Adică să plălesc eu ce-a promis Velcescu, da ? ISTRÀTOIU : Păi stai, tovarăşe direc­ tor, câ eu n-am venit la dumneata să-mi dai din buzunar, eu am venit la fabrică să-mi rezolve şi mie. Cine e director să-mi rezolve. DOBRIAN (enervindu-se) : Va să zică să vă dau şi primele din urmă pe care vi le-a promis, aşa e ? ISTRÀTOIU: Stati, tovarăşe director, n-o luati aşa. DOBRIAN : Păi nu vezi ce vorbeşti T Va să zică tot ce-a apucat să promită un demagog înaintea mea trebuie să împlinesc eu ! ? Nu aşa, tovarăşă. lmi pare rău. Te duci la oficiul juridic, vezi dscà ai dreptul şi, dacă ai dreptul, ti se plăteşte. Asta este. Şi nu mă mai amesteca pe mine în castronul lui Velcescu, care U-a pro­ mis. Dacă nu ti-ar fi promis, poate n-ar fi acuma undo este. (Istrăţoiu iese dczamâgitâ. Secretara bagû capul să anunţe pe altcineva, dar directorul îi lace semn sâ-l iase pu\in.) STURZU : E dintre muncitoarele celé mai bune. DOBRIAN (aprinzind o figarâ) : Se poate. Dar eu nu sint aici executorul. testamentar al lui Velcescu. la spune, tovarăşe Sturzu, omul ăla nu se tinea decit de prostii ? Păi cum a rezistat atîta ? Nu 1-au reclam.it? STURZU : Ba da. In prima perioadă i s-au făcut o multime de denunturi. DOBRIAN: $i ? STURZU : Si nimic. DOBRIAN : De pildă, ce i s-a récla­ mât ? STURZU : Unii au scris că e foarte aspru, că nu se pot împăca cu aspri-

www.cimec.ro

7

mea lui, Alţii, că nu le dă ajutor să-şi aducă lemnele, nu se interesează de ei. DOBRIAN : Ce aspru ? ! Eu văd că a adus doi babalici aici şi că făcea fel de fel de promisiuni pe care nu le tinea. STURZU : Şi eu promisiunile astea au fost alte reclamaţii. DOBRIAN : Enache acela nu avea nici un fel de influentă pozitivă asupra lui, nu putea să rezolve? STURZU : L-a réclamât şi Enache că e afemeiat, că mîngîie fetele tinere. DOBRIAN : Si le mingîia, într-adevăr ? STURZU : Aşa se zice. L-ar fi prins cînd ar fi mîngiiat-o pe o fata, Dochita Nedelea, eu care ar fi avut ceva. Si mai pe altele. Le mîngîia pe obraz, fâră nici o jenă. Dar eu nu 1-am văzat. La secţia mea n-a venit decît de doua ori într-un an. DOBRIAN : Halal director ! în schimb, pe la fete toată ziua !... (Sună.) SECRETARA : Tovarăşii Giurcă, Sorescu şi Chirileanu. STURZU : De mine mai e nevoie ? Mă duc putin prin sectii. (Chirileanu intră, Sturzu iese.) Scena 5 CHIRILEANU (usor aferal): Tovarăşe director, am plăcerea să vă anunţ că au sosit materialele pe care l e aşteptam de atîta vreme. Deocamdată, avizeie. DOBRIAN : Bravo ! CHIRILEANU (prezentind la semnâturà nişte hîrtii şi tamponînd mereu cerneala) : ïnseamna că aţi păşit eu dreptul. Am a \ u t bucluc mare eu ele, în fiecare zi telefoane, adrese. Probabil că vă iubeşte cineva de la directia gênerală (vâzind privirea lui Dobrian) — am glumit. In ultima vreme eram disperat. îmi dădusem chiar demlsia de doua ori. Do cînd ati venit dumueavoastră, am mai prins curaj. Ait stil. Şi oamenii sînt parcă nlţii. Sigar ca mai sînt încă multe de făcut, dar principalul e că s-a pornit. Am scris o corespondentă pentru presa centrais, am un văr care lucrează acolo — o să se bucure toti. Am scris mai de mult şi nişte notiţe critice la adresa fostei directiuni. Am v m t s-o ajutăm, nu s-a putut. A o i m sînt convins că vom avea numai rezultate bune de anunţat. (O pauză mică.) Ştiu că în curind se va da în (olosintă al doilea

bloc al fabricii. O sărbătoare care mérita să fie semnalată în presă. Mai aveţi ceva eu mine? DOBRIAN: Nu. CHIRILEANU: Decontul lui Matei rămîne va să zică neonorat. DOBRIAN: Cred că am spus o data. (Chirileanu se inclina mulţumit şi iese. Sunâ. Secretara intră.) Tovarăşul Sorescu. (Secretara dă din cap. Intră Sorescu.) Scena 6 SORESCU: Pronto! DOBRIAN : Ei, cum te simţi ? (îi face semn să ia loc. îi oieră peste birou o ţigară.) SORESCU : Luaţi mai bine de la mine. Sînt daneze. De la danezul ăsta eu maşinăriile. Stă la hotel eu mine. Ieri i-am încăltat pantofii din greşeală. lntîi s-a supărat. Zic : „lasă, mă fratemiu, că în materie de calitale de pantofi putem să vă dăm lectii". Seara 1-am învătat table — pe un Murfatlar. „Ei, şefule, ce zici?" Ce să zică ? I se descleiase limba. în prima zi, cică, nu-i plăcea nimica. De ieri a început să-i plaça. „Să vezi muncitoarele noastre, băiatule — zic —, şi pe urmă să vorbeşti. Da' ce-i eu pîrlira aia de maşină de la trei — o poticnirăti?" Dădea şi el din umeri, rîdea. Am auzit că ăia care au fost înaintea lui erau cam scoitoşi. Ăsta măcar rîde, e simpatic. DOBRIAN : Dumneata cum te-ai acomodat ? SORESCU : Cum să mă acomodez ?! Mi-a spus o păsărică că-mi dati o casă eu baie de faiantă, telefon direct eu Bucureştiul şi vedere spre litoral. Am motoreta, mă duc unde vreau. DOBRIAN : O să ai unele problème aici. SORESCU: Lasă să fie! Mi-am făcut şi transferul la U.T.M. La sindicat mi-au dat să răspund de asigurările sociale. Vorba aia : sînt asigurat acum, DOBRIAN : Trebnie să scoatem fabrica din nişte impasuri. SORESCU (entuziast) : Tovarăşe direc­ tor ! De ce am învătat cinci ani. de ce a cheltuit slatul bani eu mine? Ii dăm bătaie n r r ^ ! Dumn^avoas'.ră, nou-născut, ca sa z i e m aşa, eu noun^scut Mă tin după d.imn^avoastră. DOBRIAN : Este sectia aia a treia, c-^re scirţîie de la începutul începutuluL

www.cimec.ro

8

SORESCU : li venim noi de hac, tovarăşe director. Ştiu, povestea eu injectorii, m-am infoimat. Vîscozitatea deficitară, granulaţia deficitară. O să vedem. Nu vrea să meargă măgăoaia, îi dâm una, să tuşească. Mi-am adus toate cursurile şi manualele, stivă. Am şi liteialură străină. Mai joc o tablă eu danezul, îl mai înghesui cu contractul să mai pună şi el minuta, dacă ştie. Dar şi fără el, tot o dibăcim. (la o scrurnieră de pe masa directorului.) Asia e de la Vitrometan, de la Médias. Frumoase lucruri fac, p e cinstea mea ! (O învîrte de doua ori în mînâ, o scapă. Dobrian il urmàreşte, cîntări.ndu-1 aient ) O ră facem şi noi în branşa noastră la fel. Sînteţi căsătorit? (Foarte simpatic, deloc obraznic.) Mi-e să nu mă găsească şi pe mine ceasul rău pe-aici, să bat în... Vitrometan. DOBRIAN (se scoalâ, îi dû mina, il conduce spie uşă) : îmi pare bine că eşti dispus. SORESCU : Ce altă treabă am, tovarăşe director ? Deocamdată, lclsati-mă să mă orientez trei-patru săptămîni. DOBRIAN: Două. SORESCU: Doua. Vă salut. (Simpatia lui Dobrian, după plecarea lui Sorescu, are o nuanţâ întrebătoa^e.) SECRETARA : Tovarăşul inginer Giurcă. (Dobrian se întunecâ. Da din cap sa intre. Se aşazâ la bitou, gâta de luptă.) Scera 7 DOBRIAN : Ce-ai de gînd, tovarăşe Giurcă ? GIURCÀ (e un moment surprins câ directorul „ştie" ceea ce toemai vrea sà-l anunţe -, dar, vâzîr.d figura concentraiâ c lui Dobrian, ezitâ) : Nu înteleg întrebarea. DO~-RIAN (interpreteazâ altiel ezitarea lui Giurcà) : Te-am întrebat ce gînduri ai. Eşti dispus să cîştigi partida, alături de mine ? GIURCÀ (pentru care cuvîntul partidă e echivoc) : Ce fel de partidă, tovarăşe director ? DOBRIAN : Dumneata pentru ce fel de partidè crezi că eşti aici ? GIURCÀ : Eu am vtnit la damneavoastră ca să vă c°i... DOBRIAN (întreiupîr.du-l) : Nu ai venit dumneata la mine, ci te-am chemat eu. GIURCÀ : Nu cred... lovarăşe director.

DOBRIAN (retinîndu-şi mînia, sună Secretara -, ioarte sever) : Nu 1-ai che­ mat pe tovarăşul inginer Giurcă dum­ neata ? SECRETARA: Am telefonat la biroul tehnic... (Dobrian dû din cap, Secretara iese.) GIURCÀ : Probabil nu eram acolo. Venisem să vă cer... DOBRIAN (nervos) : înainte de a-mi cere dumneata, am să-U cer ou cîteva lucruri, tovarăşe inginer. Ai auzit cred foarte bine, la şedintă, ce angajamente s-au luat. Şi dumneata ţi-ai luat, dacă nu mă înşel. Aş vrea să-ţi fie foarte clar, tovarăşe inginer, că sînt dispus sa inaugurez o noua perioadă in viata acestei fabrici. Crezi că îmi poti da ajutor în direclia asta, sau nu ? GIURCÀ : Dumneavoastră ce credeti ? DOBRIAN : Eu te intreb. Cu angajamentele formale să ştii că s-a termi­ nât, tovarăşe Giurcă. GIURCÀ : Nu aveţi de unde şti dacă e formal sau nu. DOBRIAN : S-au mai luat angajamente aci, şi dumneata ţi-ai mai luat pro­ babil. Tovarăşii care au fost îndepărtati şi-au luat şi ei angajamente. E foarte uşor să-ti iei angajamente din vîrful limbii. GIURCÀ : E foarte uşor să vorbiti, tovarăşe director, din vîrful limbii cu mine, înainte de a cunoaşto fabrica. DOFRIAN : Dumneata cunoşti probabil fabrica, dar nu mă cunoşti pe mine. I{i atrag atentia că e absolut necesar să mă ajuţi. E şi în interesul dumitale, de altiel. GIURCÀ (demn) : Cunosc şi argumente mai serioase decît acest interes, tovarăşe director. DOBRIAN : Am văzut după rezultatele de pînă atum. (Ironie) Nu se poate spune că nu 1-ai „ajutat" şi pe Velcescu... GIURCÀ (roşu) : Vă rog să-mi îngăduiti să vă spun că nu primesc ironii de la nimeni. DOBRIAN (ceva mai domol, fiindcă demnitatea lui Giurcà nu-i displace) : Ascultă, tovarăşe Giurcă, nu umbla cu vorbe mari. Eu rlec de la premisa că eşti un orn cinstit, capabil, dar că ai fost probabil împiedica* să lucrezi de fosta conducere... (Acest ar­ gument întpàciuitor e insotit de o mica ur.dà ae ironie ascunsâ in ochii directorului.) GIURCÀ (mai încet dar Ioarte clar) : Nu e adevărat.

www.cimec.ro

DOBRIAN fve-xat de încdpôtînarea lui Giurcâ) : Ce nu e adevărat ? Că eşti cinblit şi capabil ? GIURCÀ (vrea sa sarfl, dar se stàpîneşte) : Fosta conducere nu m-a împiedicat sa lucrez. DOBRIAN : Dar atuncea îţi semnezi propria incapacitate, nu vezi ? (Cu o mişcare dh simpatie, cu oarecare caldura.) Tovarăşe Giurcă, de ce nu vrei să întelegi cà lin să ajung )a un acord eu durnneata, în favoarea bunul'ii mors al fabricii ? Vechea condu­ cere, poftim, nu ţi-a dat un concurs suficient... GIURCÀ : Mi-a dat un concurs foarte larg. DOBRIAN (blind) : Nu-i faci nici un serviciu tovarăşului Velcescu, presupunînd că eşti nrieten cu el. Comisia de aici s-a pronuntat. GIURCÀ : Eu am fost ajutat de tova- • răşul Velcescu. DOBRIAN (caruia i se urea din nou sîrqele lu cap) : Cum adică, durn­ neata conteşti ceea ce a stabilit co­ misia ministeriald ? GIURCÀ • Comisia a stabilit efectele şi unele cauze. DOBRIAN (dezlànluit). SI care sînt dupa dumneala cauzele? Sînt „objec­ tive", nu-i aşa ? De ce taci ? Se vede clar în ochii dumitale : sînt „cauze obieclive". (hormidabil.) Nu, tovarăşe Giurcă ! Sui care sînt cauzele? Mentalitatea învechită, dezmătul, dezordinea astea sînt cauzele ! Oameni care îşj fac de cap aci, ingineri care bat apa în piuâ, care pipăie femeile în loc să pipàie maşinile, astea sînt cauzele. Nu trebuie să fii mare filozof ca să le descoperi. Vechiul din mentalitdtoa oamernlor. Si ai numai 33 de ani. Si la 33 de ani tara ÎU dă p e mînă tot ! (Pololindu-se progresiv.) Ce ai venit sa-mi ceri ? GIURCÀ (inchumdu-se in sine): Dumneavoastră m-ati chemat. DOBRIAN : UUe, nu fi nici durnneata ironie cu m;ne, ştii ? Eşti eel mai putin îndreptâtit să fii ironie. GIURCÀ : Venisem pentru altceva. Acuma va ccr un singur lucru : să-mi dati drumul să plec din fabrică. DOBRIAN : Vrei să pleci ? GIURCÀ (înăbuşil) '■ Nu vreau. M-ati silit sa" plec. DOBRIAN: Eu ?! Va să zică, ajunge s<1-ti pretind sd-ţi faci datoria pînă la rapăt, sa cîştigi o partidă tehnică... GIURCÀ (bruscj : Vă las s-o cîştigati dumneavoastră, omul nou. Bună ziua. (Pieacă spre uşă, iritat.)

DOBRIAN (strigînd dupa el): Se aprobă demisia ! N-am nevoie de imperlineuti aici ! (Giurcâ a ieşit. Dobrian rumine o clipâ hotărit. După care pared it pare râu. Apoi se stringe din nuu şi sunà énergie Secretarei.) Cheamà-J pe Sorescu. (Secrelara iese. CUeva minute, Dobrian se plimbă agitât prin camera. Se duce la uşâ.) L-ai chemat? (Secretara, loarte timotatâ, aratà câ da.) (Sorescu vine dupa o cursă alergind, sportivû.) transpirât ca

DOBRÏAN : Pre'ei serviciul tehnic de la tovarăşnl Giurcă. Ocupi o garsonieră în biocul B. SORESCU : S-d facut. (Face un stîngaîmprejur puţin curaghios şi iese. Directorul işi aprinde o tigarû. tn uşă a apârut Sturzu, care priveşte şi nu zice nimic.)

CORTINA

T

A

B

L

O

U

L

2

Laboratorul fabricii. tn halate albe, Elena Tatu, şela laborutoruiui. si Margareta (Eta) Dobrian, sof/a directorulul. în plar.ui securd mai pot interveni laborante, dit, tigumtie. Celé doua iemei lucreazà concentrât, iără sû-si vorbeascû.

Scena 1
ELENA : Clorhidratul e la durnneata ? ETA : Da. Am nevoie de el. ELENA : Ia-ti, te rog, intr-o sticlă mai mică. ETA (cu neplàcere) : Să-mi termin întîi reactia. (O mica pauzâ.) ELENA (vûzitul cû intir/ierea se prelungeşte) : în timpul ăsta, Sofia stă. ETA (uşor iiitatâ) : Nu pot să întrerup. Am început un lucru, trebuie să-1 termin, nu ? ELENA (stăpînir.du-se, dâ un tel de dispozifie generalâ) : Se vor repartiza reactivii pe loruri de experimentare. ETA (intrerup:ndu-şi lucrul, nervoasâ) : Poftim ! (întinde sticluţa.) ELENA (calm siăpinit) : Te rog să continui. (Dar Etc lasâ totul si. vizibil surescitatà, se duce la geam şi priveşte alarâ, cprinzindu-şi \igara. Elena se aşază la locul ei şi îi con­ tinua rcacfia.) ETA (se intonree) : De ce te amesteei ? ELENA c Cred că am dreptul, nu ?

www.cimec.ro

10

ETA : Dar o semnez eu. ELENA : O scmr.czi dumneata şi cu mine. Cel pu Un aşa ar trebui. Dacă nu ai ebiiza de o anumită calitate. ETA : Te rog sa PU insinuezi nimic. Am să-i spun directorului că faci mereu aluzie la fapiul câ-i sînt sotie. ELENA : Dacă e principial, o să rezolve lucrurilu. (Imra Scena 2 ELENA : Ce e, Toni, ai fost ? (Giurcă dă din cap.) Şi »e-a refuzat ? (Giurcă tace.) Nu vrea să-ti dea locuinţă ? GIURCĂ ; Mi-am dat demisia. ELENA {rumine slupefiatâ) : T u ? Ti-ai dat demisia, tu ? (Giurcă încuviinţează. Pauzû.) Şi ce ai de gînd să faci? GIURCĂ : Sa plec. ELENA : Bine, dar... nu se poate. (Privirea lui arcta câ se poate. Ea in­ sista.) Nu se poate, Anton I (Din discrefie. Eta s-a reiras mai încolo.) GIURCĂ : Şi lofuşi. Aici e exclus să mai rămîn. S-ar spuno că din cauza mea nu se realizeazâ planul. ELENA (sărind arsû) : Cine a spus-o ? Dobrian ? (O vede pc Eta.)... Tovarăşul Dobrian ? GIURCÀ : Aşa voia să înteleagă. ELENA : Mă duc la dînsul ! GIURCA : St.ii. N-are rost. Eu tot plec. O să văd cu ce fac. ELENA : Şi... atunci ? (Sensul e inllm, se uità jenatâ împrejur.) GIURCÀ ffrâmintindu-şi miinile): L e n a nu so podte să rămîn in conditia asla, întelege-mâ. Voiam sa . sci fim amîndoi împliniti, să avem posibilitatea să... mă rog, sa credem in noi, în faptele pe care le facem... în viitoirul nostru, al tău, al meu... Nu pot să stau, aşa, umilit, jignit — nu întelegi ? ELENA (foarte greu) ; Ba înţeleg. GIURCÀ : Eram foarte sigur că... lèse. Eram sigur. In ziua in care ieşea, puteam să vin la tine să-ti spun... ELENA : Taci. Nu aici. GIURCÀ : In situa lia asta, nu pot să-ţi spun nimic. Nu am dreptul. Sînt sigur că mă aprobi. ELENA : Eram aşa de convinsă că se rezolvă ! Că te duci la el şi-ti dă apartament. De-aia nici n-am mai cerut pentru mine, nu m-am inscris pe tabel... Vrei să vorbim diseară, să vedem ce e de făcut ? GIURCÀ : Nu. Vreau să plec imediat. Trebuie. Nu mai pot răsufla. Giurcă, eu figura descompusă.)

ELENA (Jovitd în adîneui iiintei ei) : Aşadar, tu vrei să pleci... ? GIURCÀ (tràqind-o mai alâturi, cu patimà retinutô): Lena... (Se uità jenat la ceilalli, la aerul prozaic al locului.) Lena, nimeni nu-ti poate lua locul... orice s-ar intîmpla. ELENA (dureras). In memorie... cred şi eu. (Cu o vehemenfû subilà.) Toni, dar nu se poa'.e sa pleci, nu e corect să pleci '! (li e ruşinc de gindul că 1-ar putea solicita ea pc el.) Decît dacă ...pleci din cauza mea. GIURCÀ (o imbraţişează, ca un pro­ test) : Nu ! . .Cum poti să crezi asta ? Cum? Lena! (O slringe lingù el. Ceilalfi işi lac de lucru, jenaţi. Eta priveste itonic, laid sa audă nimic.) ÉLËNA : Atunci... dacă îmi spui un cuvînt, un singur cuvînt... (El tace, ca un om cumpànit.) De ce nu-l spui? (A ieşil din imbrăţişarea lui.) GIURCÀ : Tu ştii că nu-mi place să vorbesc. (UHindu-"e imprejur.) Ne-am făcut de ri». (Mai stau unul in faţa celuilalt, asa, un timp. Apoi Giurcă se retrage.) ELENA (la uşâ) : Inseamnă că şi-a pus in gînd să-i scoită p e toti colaboratorii lui Velcescu. (Incercind să glumească.) Să-mi găseşti şi mie un loc unde te duci. GIURCÀ : Lena, ce frumos a fost aici I Ce greu a fo.->t ! Şi ce frumos 1 Ai s-aştepti ? (O toagà, dar numai din ochi.) ELENA: Nu. Ce s-aştept ? GIURCÀ : Zàu că n-am putea fi ferlciti acuma. Am fi doi învinşi care se consolează unul pe altul. Nu crezi aşa ? (Ec. M din cap, aprobindu-l silit. El lèse. Ea rumine o clipà indoitû. Fetclc o privesc cu compasiune. Se intoarce la retorte.) ELENA : Fetelor, unde e benzolatul de potasiu ? (Mai mulle fete se reped sâ-i dea sticluţa Ea tour t.à subslanfu in eprubetâ, incercind sa lie impasibilû. Mina îi tremurà. A ridicat eprubela în sus s-o priveased. Din partea ceatallă se apropie Eta cu un zimbet jenat, care ar putea sa lie de inţelegere femininû. Vazînd-o zîmbind, Elena scapă retorta. Se scoală, îşi scoale haiatul şi iese.) O LABORANTÀ (dupd ce Elena a ieşit): Mizerabilul ! O FEMEIE DE SERVICIU: La pierdut nopţile a fost bună. Acu n-o ia, că-i mai bătrînă cu un an... CORTINA

www.cimec.ro

11

T

A

B

L

O

U

L

3

Cabinetu] diieclorului. De cîteva clipe au i nti at trei muncitori : Irimia Nicolae, Adiaconezei Emil şi Stogu Petre. Prirr.ii doi s:nt tineri, Stogu abia a trecut de 30 de ani. Scena 1 DOBRIAN : Cred că ştiti de ce v-am chemat, băieţi ! (O mică linişte.) IRIMIA : Ştim. Ca să ne spuneti că trebuie să ne dăm toată osleneala. Şi să găsim buba. DOBRIAN (zîmbeşte surprins de cît de user pare rolul lui) : Asa !? Ei, vedeti că ştiţi ? IRIMIA : Şi să ne ridicăm tot mereu calificarea în niuncă. STOGU (iâcîndu-i semn): Lasă. Poate că tovarăşul director are altceva să n e spună. (întoarce spre Dobrian o iaţă îr.grijorată.) DOE RI AN : Uite ce bine ştie Irimia, vezi ? Vezi că ştie lectia ? Păi dacă ştitf, băieti, de ce n-o aplicati ? De ce marna naibii numei sectia voastră merge ca melcul ? Toate sectiile merg mai bine ca a voastră, absolut toate. Ce, ei mănîncă altceva la prînz? Le-a pus mă-«=a piper în scăldătoare? Hai cà vă pun şi eu, vreti ? Sînteti trei şefi de tură zdraveni, ia te uită ce obraz roşu are tovarăşul Adiaconesei. ADÏACONESEI (oarecum ruşinat) : Păi, dacă am stat in pădure mult, tovarăşe director !... DOBRIAN : Ce făceai in pădure ? ADÏACONESEI : La metri. Tăiam eu joagărul. Asta făceam. IRIMIA : Eu am fost agricultor, tovarăşe director. Adică, tatăl-meu. Eu mai mult fàceam cărăuşie, că el s-a schilodit înlr-o zi. Şi pe urmă a dat caii şi eu am venit aicea. DOBRIAN : Voi ştiti, măi, că aveti pe mînă utilajul c?i mai perfecţionat din lume? IRIMIA : Stim. Păi am făcut cursuri pînă ne-am învătat. Si din ce am mai văzut şi de la altii. STOGU : Parcă ăia numai eu de-astea trăiseră ?! ...Am învătat. Am mai luat şi de la meşter, pe unde a fost mai uşor. IRIMIA : A făcut cursuri, tovarăşul Velcescu şi eu tovarăşul Giurcă, eu noi. A fost cam greu. STOGU : Eu, toverăşe director, pot să spun că neam de neamul meu n-a

tinut o şaibă in mînă, sau o bielă. Dacă am fost oitri... Noroc c-am apucat acu' la bătrinete... DOFRIAN (zîmbind) : Ai treizcci de ani ? STOGU : Treizeci şi unu am avut in toamnă, merg pe treizeci şi doi. Păi aici au venit băieti de douăzeci de ani şi de optsprezeec... ce credeti ? La început a venit tot felul de adunătură. Pe urmS, s-au răzletit ei. IRIMIA : Cine a avut dragoste să înveţe meserie a ramas. STOGU : Păi la început n-a fost ca acuma. A fost al dracului de tot. ADÏACONESEI : Umbla după ei tovarăşul Velcescu ca un capcăun, să-i ţie la respect. Că n-am aia, că n-am aia... Lasă că o să aveti de toate. Ce, au crezut ? Au întins-o, i-au făcut panorama... L-au réclamât, unii. STOGU (fûcindu-i semn) : Taci, mă ! (Directorului.) Ei, fiecare eu păcatele lui, parcă nu sliti cum e ? IRIMIA : Noi am btat, ne-am văzut de treabă. ADÏACONESEI : Am avut şi ajutor, ne-au dat tovarăşii cărti. IRIMIA : Ne-am ridicat şi nivelul ideo­ logic. DOBRIAN: Fratilor, toate bune. Ce facem eu sectia a treia, a voastră ? De ce nu dati randament ? STOGU : Tovarôse director... (Celorlalţi.) Stati si vorbesc eu. Noi eu trup şi suflet sîntem legati do fabrica asta ; vorba aia, pe ea o avem, ea ne e mamă şi tată. Vreti să ne dati afară, eu va spun : nu e just. IRIMIA (protestînd) : Da' tovarăşul di­ rector n-a vorbit de dat afară — ce ti-a venit ? (Stogu, ca mai expérimen­ tât, spune eu mimica : lasû, câ ai sa vezi tu 1) STOGU : Ma rog, cum o fi, dar n-ar fi just. E adevărat că sub tovarăşul Vel­ cescu ne-am ridicat, dar însă noi oricum am fi făcut treabă... DOBRIAN : Stati, băieti, să ne întelegem. Eu vreau să ştiu : sînteţi voi în stare să asiguratf creşterea randamentului sectiej a treia prin propriile voastre puleii. sau nu ? Asta mă interesează. IRIMIA: Sigur că sîntem! DOBRIAN: Pentru că, dacă nu, tineti toată fabrica în loc. Şi cîştigati şi voi mult mai putm decît altii din alte sectii. Vă convir.e aă cîştigati putin ? Poate în altă sectie vă iese dublu. Eu nu vă cer un răspuns acuma. Gîndiţi-vă. (Scurtâ pauzà.)

12 www.cimec.ro

STOGU : Tovarăşe director, eu îmi iau angajanientul sa mă străduiesc şi mai tare ca să ajungem la o cale. Eu nu umblu eu mofturi, cit o ieşi o ieşi. Tatăl meu a muls oi, dar eu vreau să arăt că şi rominul poate să facă treab^ unde îl pui. IRIMIA : Dacă întreprinderea crede că noi am fi mai folositori în altă parte, n-am nimic contra. Eu, ştiţi că din toate trei turele am rezultatele celé mai bune. Asa că hotărîti. ADIACONESEI (moale) : Cum vreti, dar eu n-aş pleca... Am învăţat un lucru ca s a l iac doar... DOBRIAN : Dar etunci fa-1 bine, tovarăşe Adiaconesei ! Nu cu jumătăţi de măsură. ADIACONESEI : Fac cum pot, tovarăşe director, nu pot să spun că fac mai mull. Tovarăşul Giurcă ştie, îl puteţi întreba. DOBRIAN : Tovarăşul Giurcă nu mai face parle din întreprinderea asta. (Bàietii rămin surprinşi ; Stogu iace semn lui Irimia, adicâ : ce ţi-am spus eu !?) ADIACONESEI (tot moale, zîmbind constrîns) : îi rău că pleacă, tovarăşe director. IRIMIA : Ei, vine altul, mai bun. Aşa e în viaţă : cadre noi. DOBRIAN : Aveţi inginer specialist acuma. O să vă vie şi un meşter. (Oamenii tac. E vizibil că sînt timoraţl de aceste veşti.) Poate n-o să vă facă plăcere la inceput să ieşiţi din obişnuinţa voastră, dar noi avem datoria, tovarăşi, să asigurăm productia înainte de toate. Aşa că, să vă gînditi bine. ADIACONESEI: N-am ce să mă gîndesc, tovarăşo director. DOBRIAN : Cum aşa ? ADIACONESEI : N-am ce să mă gîndesc, dacă vreau sau dacă nu vreau, sau dacă oi putea... Eu am să mă gîndesc la injectorul meu, că de ce nu iese, bată-1 dumnezeu... L-am întrebat şi pe neamţ sau pe danezul acela care a fost, nu ştiu ce bolborosea, nici el nu ştia... Tovarăşul Giurcă... i-am spus odală... hai să desfacem pinioanele, ce-o să fie ?... şi să ne uitàm la ele, dacă nu ne spune nimeni... De cînd cu accidentul nu mai îndrăznea nimeni să se atingă de vi­ brator. De oprit nu poti să-1 opreşti, că-i producţie, trebuie să aştepţi o întrerupere, o avarie... Acum, dacă tovarăşul Giurcă pleacă, eu singur nu-1 pot desface, deşi i-am făcul schiţa după cum merge... Tovarăşul Giurcă

are schita. Ne-am bătut capul, ce credeti ?! Tovarăşul Velcescu tot aşa n e întreba : „Ei, cînd daţî randament" ? Parcă noi n-am da ? DOBRIAN (crispât, puţin echivoc) : Bine, tovarăşi, cred că v-am înţeles. (Bàie­ tii se scoalà, cam îngheţaţi. Dobrian îşi dă seama şi lace o sforţare să-i mai încălzească. Alt ton.) Ei, şi altfel, cum vă merge ? Sport, cinematograf ? Cu fetele cum stati ? STOGU (care s-a simţit tot timpul ameninţat, râspur.de pleoştit) : Bine stăm. DOBRIAN : Aveti vreo fată în sectie ? IRIMIA: Avem. DOBRIAN : Pe cine ? IRIMIA: Pe Dochita Nedelea. DOBRIAN : Frumoasă ? STOGU: Deh! IRIMIA : Ba e frumoasă, lasă. De ce să nu-i spunem tovarâşului director ? E frumoasă g^ozav. Ca o păpuşă. DOBRIAN : Nu încurcă pe acolo ? (Iri­ mia lace [il l) Lucrează ceva ? IRIMIA: Cum sa nu lucreze?! DOBRIAN: Şi cine ii face curte? STOGU: Cine poate. DOBRIAN : Şi ea la cine se uită ? IRIMIA: îi fată bună... DOBRIAN : A avut vreo combinatie în întreprindere ? STOGU : Nu pot să cunosc această pro­ blème. DOBRIAN : Am auzit c-a mîngîiat-o cine va din conducere, din fosta conducere. STOGU : A vrut s-o mîngîie, dar i-o dat peste mînă. DOBRIAN: Cine a v r u t ? STOGU : Parcă nu ştiti dumneavoastră?! DOBRIAN: Cine? IRIMIA : Tovarăşul Enache. A luat şi blam pe linie de partid. DOBRIAN : Bine, băieti. La treabă ! Tovarăşe Irimia, rămii putin. (Ceilalţi doi salutd şi ies.) Dumneata ai dat productiile celé mai mari în sec­ tie în ultimele doua luni, ceea ce dovedeşte conştiinţă. Pînă vine un meşter calificat, supraveghează-i, te rog, şi pe ceilalti, ne-am înteles ? IRIMIA : Da, tovarăşe director. DOBRIAN : Trebuie să găsim împreună căile pentru îmbunătăţirea sortimentului. In ultima lună s-a produs un oarecare progrès, dar... (In această clipă uşa se deschide brusc şi intrâ, neanunţată, Elena Tatu. Secretara vîră pe uşă, în urma ei, un cap dezolat.)

www.cimec.ro

13

Seena 2 ELENA (cu o aqitaţie abia re(inută) : Mai aveţi nevoie de o demisie? DOBRIAN : Ce s-a întîmplat, tovarăşă Tatu ? Irimie, poţi pleca. (Irimia iese salutînd. Dobrian o poiteşte sa şadâ.) Mai întîi, vreau să-ţi atrag atenţia că în biroul meu nu se intră neanunţat. Orice ai avea de spus. Se poate măcar cioràni la uşă. ELENA : Multumesc pentru punerea la punct. Aş vrea să vă întreb dacă toate lucrurile întelegeti să le puneţi la punct la tel ? DOBRIAN (foarte calm) : Despre ce este vorba, tovaraşă ? ELENA (dowinată de calmul lui) : Des­ pre ce este vorba? (O suspensie.) Tovarăşe Dobnan, atîta vreme cît mai sînt încă şefa laboratorului, nu pot îngădui ca buletinele să fie prezentate directiunii fără semnătura meà. (Se vede tnsû bine cù agitaţia e mai mare decît import anţa tului.) Elenei obiec-

DOBRIAN : Şi cine le semnează ? (Deşi ştie.) ELENA : Tovaràsa chimiste Dobrian. Nu este, de alllel, singurul semn prin care tovarăşa Dobrian întolege să-mi îngreuneze sitnaţia, rezemndu-se pe o pozitie spéciale. Aş fi vrut să ştiu dacă sprijiinti această atitudine. Nu mă cramponez de post, dar vreau ca lucrurile să fie clare. DOTR1AN : Mi se pare că pui problema greşit, tovarăsa Tatu. ELENA : Se poate. Pare că toţi pun em problemele greşit de la o vreme încoace. DOBRIAN : Nu trebuie să generalizăm. ELENA : în orice caz, toţi cei care au activât într-o legătură mai strînsă cu vechea directmne. DOBRIAN : Depinde de legătură, tova­ ràsa Tatu. Sînt legăltiri şi legături. Eu n-am avut incă limp pină acuma să cercetez exact m o n t a legăturilor dumitale cu fosta directiune. ELENA : Poate că e inutil s-o mai faceţi de acum înaipte, tovarăşe director, dacă lucrurile stau aşa. DOBRIAN : Şiiu numai atîta că s-au făcut greşeli şi că, de obicei, pentru greşeli se răspunde. ELENA : Aveţi dreptate, s-au făcut greşeli. S-au acuzat oameni care nu meritau lucrul esta. DOBRIAN : Am mai auzit parcă în cursul 7ilei de astăzi o asemenea apărare a lui Velcescu.

ELENA : Şi am văzut cum ati tratat-o. De-aia spuneam : poate mai aveţi nevoie de o demisie. Tovarăşa Do­ brian e capabilS să ronducă laboratorul. Şi, probabil, doritoare. DOBRIAN : Nu primesc insinuarea du­ mitale, tovarăşă inginer. Eşti agitată, te rog sa te lmişteşti. Eu nu am nevoie de demisionari, ci de colaboratori. (Mica schimô ironicà la Elena.) Dacă tovarăşa Dobrian a abuzat de vreo calitate nepermisă, îi voi atrage atentia. (Elena lace.) Este corect că ai venit sà-mi spui. Este, de altfel, dovadă că ai încredere în mine. Deocamdată nu-tf pot cere mai mult, şi nici dumneata mie. Nu sînt aici ca să-ti dau socoteală de faptele mêle, ci ca să te ajut în munca dumitale. Dacă ai venit numai pentru atîta, con­ sider incidemul închis. ELENA (mult mai potoiită ; ca pentru sine, îndureralù) : Ce uşor îl închideţi I DOBRIAN : Te înşeli, tovarăşă Tatu. E foarte greu. A fost una din celé mai grêle zile din viata mea de director. Şi o să mai fie şi altele. N-avem ce face. E vorba de viitorul acestei fabrici şi, in ultima instantă, de... ELENA (se ndicà, cu o sâlbnlicie mocnitâ) : De viitor, da. Mi 1-ati distrus. Asta ati fâcut astăzi, în ziua dumneavoastră de director. Vă multumesc. (Pleacă. Sirène sunâ încetarea lui. Dobrian ràmîne gînditor, Intră, temătoare, Secretara.) Scena 3 SECRETARA (ioarte siioasâ) : Tovarăşe director, vă rog să mă iertati.. a intrat aşa... fâră s-o pot opri. Eu... DOBRIAN (pnvwd-o vag) : Vino mai aproape, domnişorico. (Izbit de aerul ei constrîns.) Spune, dumneata nu ştii să zîmbeşti deloc ? SECRETARA (miratà) : Eu ? DOBRIAN : Ai uitat să zîmbeşti ? Sàu n-ai ştiut niciodată ? Eşti fată tînără — de ce esti aşa de posacă ? Ai vreun necaz, ceva ? De ce nu vorbeşti ? SECRETARA : Eu... tovarăşe director... ? DOBRIAN : Eu, „tovarăşe director". Parcă ti-e frică de ceva. Nu ştii să rîzi deloc ? SECRETARA (incearcă să fie serviabilă): Stiu. DO RIAN: Păi atunci?! Crezi că e plăcut să vezi tot timpul un om înlucruobosit.

www.cimec.ro

14

gîndurat la usa ta, cum te priveşte eu ochii mari speriat să nu facă o greşeală ? Sintem într-o vreme li­ béra, tovărăşico, de avînt general, de ce să fii mohorîlă ? (Secieiara lace o sforţure pateticà sa zîmbeascû. Lucrul il izbeşle ioaiie adinc pe Dobrian. Se scoaiû, se apropie de ea, îi pune o mina pe umât.) la spune, ce este? SECRETARA: Nimic. DOBRIAN : Toiuşi este ceva ! SECRETARA (dupa codeli): Am văzut că astăzi... toală lumea a strigat aci... aţi dat cu pumnul. Tovarăşul Giurcă a plecat, şi Orzea a plecat, şi tovarăşa Lena... Probabil, ziceam, îmi vine rîndul şi mie. DOBRIAN : De ce sa-ţi vină ?

SECRETARA: Pentru că... am stat şi la cabinetul tovarăşului Velcescu. Dacă ati... rezolvat cu ceilalti... DOBRIAN (între zimbet şi tristefe) : Nu, fetito dragă, nu trebuie să-ti fie nici o frică. De-aia stai crispată de trei săptămîni ? (Secretara dû din cap.) Nu, fetito mică, tovărăşico Lucretia, nu se întîmplă nimic... Trebuie să dregem aici, întelegi ? Nu să stricăm, să dregem... (Cu cea mai mare omenie îi ridicâ bà:bia şi o mingiie pârinteşte pe obi az.) Sa fie totul frumos... Şi tu să fii fiumoasă... ETA (care a apârut de o secundà în prag şi a vàzat gestul) : Mergem la masă, Anghele ? C O R T I N A

A
T A

C
B L O

T
U L

U
4

L

II
STURZU : Tovarăşii s-au orientât după merit, nea Plesa. (îi stringe mina.) PLEŞA : Vă spun drept, de ani de zile mă tot gîndesc cam cum o să fie momenlul cînd o sa iau in mină en, ia de la un apartament al meu, tovarăşul care o să mi-o dea cam ce figura o sa aibă... aşa, o trasnaie a mea. Stam cîteodată noaptea cu nevasta în pat şi tot făceam un diseurs cum o să vorbesc eu atunci... Şi acum (ioarte mişcat) nu vedeti ? (Dezolat şi iericit.) Am uitat toată cuvintarea, tovarăse director... (Cu ochii umezi, se repede şi-1 îmbrâtişeazâ pe Do­ brian.) Vă multumesc... vă multumesc !... Pe dumneavoastră n-am să vă uit niciodată ! DOBRIAN (cald, dar şi pufin ginditor) : Ei, să fiti fericiti, să vă purtati bine. (Face semn lui Veniamin sa con­ tinue.) VENIAMIN : Tcvarăşul Chirileanu, apartamentul 23. CHIRILEANU (cam discursiv) : Tovarăşe director, sînt emotionat. Deşi ştiam că apartamentele sînt gâta, deşi le-am văzut crescînd sub ochii mei, deşi — de ce să mint ? — ştiam că sînt pe listă... VENIAMIN (rizind) : Aprovizionarea asta toate le ştie. STURZU (tot in glumà) : Afară de cum s-aducà materialele la timp. DOBRIAN : Ba, de la o vreme, trebuie să recunosc câ lucrul merge ritmic şi strangulànle în aprovizionare s-au

A trecut o lună. în cabinetul directoruiui sînt prezenţi astâzi vreu 9—10 salariaţi — muncitori şi iuncfionari —, căroia preşedintele sindicatului le re­ mite cheile unor lucuinţe, in prezenţa lui Dobrian şi a sec:e:arului de partid, Sturzu. Atmosleră insuileţitâ. Scer.a 1 VEN1AMIN (zîmbind) : Asta-i o dumitale, tovarăşe Pleşa. Ai apartamentul 22. Cu perspective. DOBRIAN : Cu celé mai frumoase pers­ pective. Sà-1 stăpîneşti sănătos. Ce-ti face fetita aia mică şi cirna, i-a mai crescut năsucul ? Vezi că băieţelului meu îi place nasul drept. VENIAMIN : Cît are al dumneavoastră? DOBRIAN: Un an. PLEŞA (emotionat) : Să vă trăiască, tovarăşe director ! Să trăili şi dumneavoastră, împreună cu sotia dumneavoastră, şi cu toti cei drag: ! Vă mulţumim foarte mult pentru această zi, de asemenea tovarăşului secretar şi tovarăşului preşedinte al sindicatului. Pot spune că, deşi am aşteptat-o, parcă tot nu-mi vine să cred, pînă nu mă văd instalat... Tovarăşe director... lună am s-o tin ! O să fiti multumit de mine, îmi iau angajamentul în mod solemn. VENIAMIN : Dacă nu eram multumitf de dumneata poate că n-aveam ce-ti da astăzi. (îi strînge mina.!

www.cimec.ro

15

rărit binişor. (Privindu-1 fix pe Chirileanu.) Şi ăsta este motivul principal pentru care am socotit potrivit să-i atribuim tovaraşului Chirileanu din lotul de locuinte. (Veniamin îi întinde cheia. Dai Chirileanu se întoarce spre Dobrian.) CHIRILEANU : Tovarăşi, nu e un secret pentru nimeni că ritmul muncii aprovizionăiii s-a imbunătăţit într-adevăr, cum s-au îmbunătăţit şi alte sectoare, de la venirea tovarăşului director Dobrian (aprobări ia ceilalţi), căruia trebuie s«5-i fim recunoscători pentru felal omenesc şi tovărăşesc in care se gîndeşte la fiecare din noi. La această sărbătoare a întregului colecliv, vreau să-1 anunţ că astăzi, acum cîteva ore, s-au primit avizele şi per.tru cantitatea restantă de materie piimă de care avem nevoie ! (Rumoare de plàcere.) Vă mulţumesc, tovarăşe director, şi vă doresc să mergetf din succès in succès! La mai mare ! DOBRIAN (puţin nervos) : S-o locuieşti sănătos ! M;-ai adus dosarul pe care 1-am cerut ? CHIRILEANU (o mică umbră, ascunsă sub un acr încîntat) : E pe biroul dumneavoastră. DOERIAN : Bine. (Chirileanu mulţumeşte şi ce lor lai ţi doi.) VENIAMIN (mai încet, lui Chirileanu): Ţi s-a dat ca stimulent, fiindcă aprovizionarea e un sector greu. Altfel, Horodniceanu de la Fmanciac are trei copii. STURZU : Lui Horodniceanu o să-i dăm un apartament mai mare. CHIRILEANU (glumind cam destinât): Şi eu pot să fac trei copii, tovarăşe presedinte... VENIAMIN : In sfîrşit, a douăzeci şi patra cheie — dar care nu e şi ul­ tima, fiindcâ se mai construiesc încă două blocuri noi — tovarăşei Mino■ dora Teică, eu ocazia căsătoriei el. Să fie într-un ceas bun, tovarăşă Teică. astepiàm de la dumneata rezultate la înăltime. STURZU (zimbitor) : O să msi crească, că-i tînără. CHIRILEANU (licen\ios) : Şi nu numai la înălţirne o să crcască. PLEŞA : Rezultatele bune la noua luni se cunosc. (Toată lumea ride, se amuză.) TEICÀ : Tovarâşe director, am să-mi dau toata osteneala. (Rîsetele se înteţesc, tovarăşa Teică se uită surprinsă şi timidă, fiindcă nu sesizează de ce se ride.) ...Bineînţeles, eu coneufsul

intregului colectlv. (Rîsetele devin copioase, unii aplaudă.) PLEŞA (hîtru, peste rîsul general): Ba eu aş zice să te multumeşti numai eu bărbatu-tău. (Alte rîsete. Tocmai atnnci intrà şi tovarâşii Săvoiu, primsecretar la raion, şi Boboc.) Scena 2 SÀVOIU : Ei, da, aşa îmi place şi mie. Asemenea atmosferă să tot găseşti. (Lui Dobrian, care s-a grăbit sâ-l întîmpine.) Am trecut numai în fugă, eu tovarăşul Eoboc. Am fost de ti-am vàzut şi hala care se reface. Păi acum da, se mai înţelege ceva. Da' bine, măi tovarăşi, ăi de-au făcut-o întîi erau eu capu-n traistă ? Ei n-au văzut că nu se potriveşte ? Au trebult procese, arbitra je pentru asta ? Velcescu n-a băgat de seamă ? BOBOC: Ce să b a g e ? ! Lui i s-a dat de-a gâta. Parcà a făcut el ceva ? SÀVOIU: Trebuia să se zbată, să alerge. Tovarăşul Dobrian cum se zbate !? BOBOC : Păi de-aia e tovarăşul Dobrian în locul lui Velcescu şi nu invers. SÀVOIU : Sturzu, dumneata nu erai aicea ? Ca muncitor, comunist... STURZU (liniştit): S-a făcut după proiect, tovarăşe secretar. Cum puteam eu să ştiu ce e în proiect ? Am şi lipsit din fabrică, eram la cursuri. SÀVOIU : Trebuia să ştil, tovarăşe, trebuia să te intereseze totul. STURZU: Tovarăşul Eoboc a fost pe vremea aceca mci... lucra la raion... SÀVOIU : Mă rog, nu-i cazul să facem discutie acuma. Deocamdată, să ne bucurăm eu oamenii ăştia că de inîine inlră în casă noua. Ei, tovarăşi, sînteţi multumiţi? VOCI : Da, tovarăşe secretar. SÀVOIU : S-a orientât just conducerea cînd v-a atribuit locuinţele? Exista nemultumiri ? VENIAMIN : Aşa, unde nu exista ne­ multumiri, tovarăşe secretar? Nu poti să-mpaci deodată pe toată lu­ mea. VOCI : S-a orientât just. Ne-a dat bine. Bine că ne-a dat. SÀVOIU : Măi lovarăşi, una e „ne-a dat bine" şi alta e „bine că ne-a dat". Sînt doua lucruri aici. PLEŞA : Sîntem mulţumiti, tovarăşe secretar. Mai bine nu se putea. SÀVOIU : îti închipui dumneata ! Totdeauna se poate mai bine.

www.cimec.ro

JG

PLESA : In orice caz, e mult mai bine derit a fost pînă acum. SÀVOIU (ride, : Cred şi eu. CHIRILEANU ■ tn toate privintele. TEICÂ : Spuneti-le tovarăşilor de la raion, şi niai sus, că ne-am satisfăcut de-d bineiea. Si că le mulţumim că ne-au trimis pe tovarăşul director, pentru cermtelo noastre. (Alte zîmbete.) Că e;au urgente. SÂVOIU (amuzat, lui Dobrian, care, cam po^omorlt, încearcă să surîdâ): I-auzi ce spun tovară^ii ! Asta face cît trei rapoarte. (il bate pe umăr. în clipa aceea intrâ Elena Tatu.) Sceţr.a 3 ELENA (a venit précipitât, a dat eu ochii de tovuràsii de la partid şi de ceilalţi dm colectivul iabricii. Şi-a corectat graba si-i spune Secretarei, care s-a ivit lîngă ea în cadrul uşii): Anunţă-mă, te rog. (Secretara nu ştie ce să iacă. Elena infra, avind o figura refinută, pe care cipar apoi repede semnele une1 bucurii triumiatoarc. Dobrian o pnvc şte precaut, ca pe un adversar care a ciştigat o parte din partidă.) DOBRIAN : Ce s-a întîmplat, tovarăşă Tatu? (Elena nu se duce la Săvoiu, aşa cum se aştepta Dobrian, ci înaintează spre el şi-i intinde un plie. Dobrian ii măsoară incâ o data lucirea din ochi, apoi ia [licul ş/-/ desiace, grav. Citindu-l, se însenineazâ.) DOBRIAN : Tovarăsi, vă anunt eu bucurie că tovarăşa chimistă ne-a adus un bulletin de laborator din care rezultă că am sărit de la 72 la 85 indice» de caliiat.e. Asta e tot. (A ro^tit-o eu o imensà încàrcûturâ de sutislacfie, care explodeazà in ceilalţi membri ai colectivului. Se întoarce spre Elena şi, privindu-i ochii lumina(i, ii spune scurt şi calm, ca unui adversar leal) : Multumesc, lovarăşă inginer. SÂVOIU (expansiv) : Bravo, mai copii ! Bravo ! Sînteti cineva, mai ! Veniamine. unde e vremea cînd se chinuiau toti, umblind alandala, să sroatâ ceva din hardnghia asta? Ai, ma Boboc ? Cînd trăgeai de toti, care încotro. STURZU (limstit, mâsurat) : Tovarăşe î>ecretar, au fost greutăti, dar dezor-

dine n-a fost. Erau cîteva lucruri, într-un secior, care nu mergeau. Nici azi nu merg încă perfect. (Do­ brian il priveşte eu surorindere, ca şi cîrd l-ar vedea intiia oară.) SÂVOIU (eu elan): O să meargă, tovarăşe, sînt pe drumul bun !... (CelorlalU.) Vedeti, tovarăşi, cum se potrivesc şi se adună toate : aveti astăzi şi satislactii, aveti şi rezultate bune în muncă. Ai văzut cum au venit : intr-o zi — s-a potrivit aşa. Bravo, tov~răşă inginer! ELENA : Eu ? ! De ce ? SÂVOIU : Lasé, e foarte important serviciul dumilale. Toate probele tree prin mîna dumitale. Spune drept, eşti fericită în corditiile noi ? ELENA. Da, tovarăşe secretar, sînt multumită. SÂVOIU : Se şi cunoaşte. Ei, tovarăşi, eu treiul ala de care spune tovarăşul SturzM ce faceti ? Acolo mai e bâtalie. Cînd îmi dati s!. treiul gâta, îmi iau grija de la voi. Continuati. DOBRIAN : Nu mai avem nimic. SÂVOIU : Ei, atunci, fiecare la treabă ! (Dâ mina eu Dobrian, iese repede eu robor, conduşi de Sturzu. Dupa et ies to(i, tn grupuri.) DOBRIAN : Tovarăşă Tatu, rămîi, te rog. puţin. (Elena se întoarce.) la loc. (Se aşazâ. Lumina din ochi nu i-a disparut.) Scena 4 ELENA (eu o ironie care pare mai degrubô veselâ) : Vă rog să mă scuzaţi că arn intrat fără să anunţ. DOBRIAN (ar replica muşcător, dar acum vrea să vorbească serios) : Nu face nimic. Spune, tovarăşă Tatu, tovarăşul Săvoiu te-a întrebat dacă eşti multumită. ELENA : Dar am răspuns o data. DOBRIAN : Nu vrei să-mi mai răspunzi şi mie încă o data ? ELENA : Ba da, tovarăşe director : sînt. DOBRIAN : Adineauri, cînd ai venit eu buletinul, parc-ai fi avut o bucurie reală. ELENA : De ce încercaţi să mi-o întunecati acum ? DOBRIAN : Dar dumneata eşti prea lucidă, tovarăşă inginer, ca să nu-ti dai seama că progresul întreprinderii avantajeôza pe unii, care sînt, şi dezavanlajează pe altii, care au fost. ELENA feu un zimbet care depâşeşte ironia) : N-aveti decît să-mi inter-

www.cimec.ro

ziceti să mă bucur. Dati o hotărîre în sensul ăsta. DOBRIAN : Cu mine, te rog să nu t e prefaci. Prefer să am un adversar leal decît un prieten perfid. ELENA : Nu vă sint nici prieten, nici adversar. Sint colaboxatorul dumneavoastră. DOBRIAN : Ai „colaborat" şi înainte, ca să zic aşa, cu antecesorul meu, cu rezultate foarte dubioase. ELENA : Tocmai de asta mă bucur : că rezultatele au început să fie bune. DOBRIAN : însemnează că înainte luai lucrurile mai putin serios decît acum. ELENA : Nu cred, tovarăşe director. Aveti neapărată nevoie să vă ima­ g i n a i că ati fost o cotitură în activitatea mea ? DOBRIAN : Nu e vorba de ce am eu nevoie, tovarăşă Tatu. ELENA : $i mai putin poate fi vorba de ce am eu nevoie, nu ? Atunci, lucrurile stau aşa : avem rezultate bune. Am muncit pentru ele. Să ne bucurăm de ele. DOBRIAN (schimbînd tonul, devenind mai apropiat) : Să-ti spun drept, am fost destul de surprins să văd că nu mă reclami nicăieri. De ce nu m-ai réclamât? Ţi s-a parut jnutil ? ELENA : Da, mi s-a parut inr.til. DOBRIAN : In ce sens ? Te îndoiai că cineva ar putea să-mi facă vxeun rău, după două luni de la instalare ? Şi după oarecare succese? Hi atrag atentia că vom yvea succese tot mai mari şi că-ti va fi din ce în ce mai greu să lupU impolriva mea. Trebuia să profiţi de ocazie. ELENA (nu se supă'ă, iiindcâ ia tonul lui Dobrian nu ca un cinism, ci ca o iranchete aproape amicalù) : E o lipsă a mea : nu proiit de ocazii, tovarăşe Dobiian. (O panzâ.) Iar dacă am spus că e inutii, este fiindcă nici un for administrativ nu-mi poate restitui ceea ce mi-ai luat dumneata. DOBRIAN: Şi ce ti-ain luat, de fapt ? ELENA : Mi-ai luat un lucru pe care nu-1 pot défini exact, dar care este o combinatie între încrederea în tine, încrederea în celălalt şi speranţă. Proportiile nu le pot preciza. DOBRIAN (ironie amicalù) : Ar trebui. Eşti chimistă. ELENA (zîmbind): Tăiati-mă de la prima. DOBRIAN (serios): Ştii bine că nu s-au dat incă prime şi că nu s e vor da pînă nu va merge totul pe roate. Mă surprinde insă că nu te-ai in­

scris pentru locuinţă. Din cîte ştiuv nu stai strălucit. ELENA : Nu m-am inscris. DOBRIAN : De ce ? ELENA : Din o mie şi unul de motive, DOBRIAN: Care e al o mie şi u n u l e a ? ELENA : Că nu ara nevoie de locuintă. DOBRIAN : Şi al douăzeci şi patrulea ? ELENA : Al douăzeci şi patrulea e că nu mă mărit, ca tovarăşa Teică. Şi al douăzeci şi treilea e ca nu am veri în presa centrale, ca tovarăşul Chirileanu. DOBRIAN (aprinzîndu-se) : Adică, ce-ţi închipui dumneata ? ELENA : Nu-mi închipui nimic. Dum­ neata mi-ai cerut motive. DOBRIAN : Trebuia să începi cu primul, care este că nu mă poli suferi şi că nu vrei să-mi ceri nimic, mie, Dobrian. ELENA : Zău că vă faceţi iluzii, tovarăşe director. Nu i-am cerut nimic nici tovarăşului Velcescu. DOBRIAN : In schimb, se pare că i-ai dat. (Elena se ridică, albă. Toată voioşia i-a disparut. Dobrian regretă proiund voiba scăpată.) Te rog foarte mult să raà ierli. Te rog să stai jos. (Cum blena ezità.) Te rog. (Elena se reaşază. O scurtă pauzà.) Nu i-ai cerut casă pentru că nici nu putea să-ţi dea. N-avea de unde. ELENA : Exact. Blocurile erau abia încapute. N-a apucat să le vadă gâta şi să primească multumirile salariaţilor. De altfel, toate lucrurile erau abia începute. DOBRIAN (cîntûrind un moment situaţia în aceaslă perspectivă, schimbă vorba) : Şi despre tovarăşul Giurcă ce mai ştii ? ELENA : E bine. E într-un institut d e cercetări tehnice. Işi continua studiul. DOBRIAN: Ce studiu ? ELENA : Studiul pe care 1-a început aici pe maşinile din sectia a treia. DOBRIAN: Stiu că se fac acum astfel d e studii la facultăţi, îmi spunea Sorescu. ELENA : Unele se fac. Giurcă le-a făcut prin descifrare. Nu existau cursurù DOBRIAN : Bâiatul ăsta tînăr, Sorescu, se descurcă destul de bine, am impresia. în plus, e bine dispus şi entuziasl, nu-i cloaţos. ELENA : A r e şi dreptul să fie bine dispuis. Nu pierde noapte după noapte descifrînd tehnologii neobişnuite. DOBRIAN : ...cum făcea Giurcă, vrei să spui. De unde ştii că asta făcea noaptea ?

www.cimec.ro

IS

ELENA : Pentru că eram eu el în fiecare noapte. DOBRIAN : Tovarăşă Tatu, nu ţi-e teamă că te compromiţi ? Lumea vorbeşte şi aşa vrute şi nevrute. ELENA : E liberă s-o facă. Dacă directorul e credul, de ce să nu fie şi portarul ? DOBRIAN : Soţia mea mi-a povestit o scenă foarte bizară în ziua plecării lui Giurcă. ELENA : Soţia dumitale e dincolo de dezonoare, aşa că are dreptul să mă privească de sus şi să interpreteze cum vrea. Eu am trait eu tovarăşul Giurcă (Dobrian are un zimbet I jenat)... noapte de noapte ... euforiile pe care ti le dă descoperirea unor sensuri noi, complicate, în ordinea lucrurilor. DOBRIAN : Vorbeşti de ordinea tehnică ■ lucrurilor ? a ELENA : De asta vorbesc. Şi de cea sufletească, legată de prima. (Scurtà pauzâ.) DOBRIAN (eu mai mu] tă amical it ate) : Tovarăşă Tatu, îţi mărturisesc că şi pentru mine una din celé mai mari bucurii pe care le am în viaţa mea e să descopăr, şi anume să descopăr resursele adînci, umane, care dictează cutare sau cutare actiune, maşinăria asta complicate care trebuie să se ridice la nişte parametri mult mai înalti decît a fost obişnuită să atingă pînă acum. Doresc succesul întreprinderii acesteia, tovarăşă Tatu, dar nu oricum. E putin cam prea spectaculos succesul acesta, nu găseşti ? Mai aies după atîtea insuccese. Cînd am prezentat atunci în şedinţă primele rezultate bune, primul buletin, mai tii minte ? ELENA : Sigur că tin. Era un buletin nesemnat de mine. DOBRIAN ; într-adevăr... nesemnat. (Frapat de o idee, brusc agitât.) Spune-mi, te rog, crezi că Eta, sotia mea, a vrut eu tot dinadinsul să aducă lucrurile ca şi cum... ELENA : Ce importante mai are ? DOBRIAN : Da, ai dreptate. De vreme ce rezultatele ulterioare confirma... Şi totuşi, nu ! Are multă importants. E foarte important să ştiu... dacă re­ zultatele de pe acel buletin, nesemnat de altcineva, de o străină, de dum­ neata... erau reale sau nu. (Efoarte agitât, pune un preţ mare pe râspuns.) ELENA (după un moment mai lung) : Tovarăşe director, fii linişlit. Rezul­ tatele erau reale.

DOBRIAN (eu o neîncredere pateticâ). Alunci de ce n-ai contrasemnat ul­ terior buletinul ? ELENA (il lasă puţin în suspensie, dar apoi) : L-ani contrasemnat, dacă asta poate să însemne ceva. E semnat nu de o străină, cum spui dumneata, ci de şefa laboratorului. De o colaboratoare. DOBRIAN: Şi atunci, de ce ai făcut scandalul acela ? ELENA : Pentru ordine. (Dobrian s-a calmât, e mulţumit, aproape fericit.) DOBRIAN (aproape intim) : Crezi deci că sotia mea nu a... ? ELENA : Sotia dumitale are unele atitudini precipitate ; dar e un om cinstit şi coiect, şi un bun tehnician. DOBRIAN (privind-o eu recunoştinţâ). O spui parcă eu un fel de bucmrie că e aşa. Imi dai un sentiment neobişnuit de îucredere în ea şi... şi în dumneata. ELENA (eu o imputare tristă in ochi) : Ştii, tovarăşe director, nu e deloc bine sa pierzi acel element aşa de greu de définit, de care am mai vorbit o data astăzi. DOBRIAN : Ah, cum te răzbuni, tovarăşă Lena ! (Vine lîngă ea.) De ce te răzbuni ? Hai să fim toţi bucuroşi, aşa cum ai spus. Am avut succès. Să ne bucurăm, vrei ? Sincer ! Din toată inima I (îi intinde mîna. Tocmai atunci intră in cabinet Eta, sofia directorului.) Scena 5 ETA (încercînd să surîdă, fără maliţie) : Numai un minut, tovarăşe director, dacă sînteti ocupat. DOF-RIAN : Eram putin ocupat, tovarăşă Dobrian. Dar bine aţi venit. ELENA (eu o anumitâ intimitate, nepremeditată, in ton) : Mai aveti ceva să-mi spuneti, tovarăşe director ? (Cum Dobrian nu râspunde, Elena se scoalâ, cedează locul şi pleacâ. Din uşâ, lansează, tot iără răutate, dar clar.) Ştiam că intrarea la dumneavoastră trebuie anuntată. Cel putin aşa mi-aţi spus acum o lună. (Zese.J DOBRIAN (încercînd şi el să râminô senin) : Aşadar. tovarăşă, ce vînt te-aduce ? ETA : Am venit să te văd. DOBRIAN: Foaite bine. ETA : Ajunge atit ? Mă mir. Mi se pare că azi eşti pus pe concesii. DOBRIAN : Sînt. E o zi frumoasă, clară.

www.cimec.ro

19

O sumă de oameni au plecat fericiti de aici. E o zi bună. ETA : Crezi că şi tovarăşa Tatu a plecat feritită ? N-am avut impresia. Oamenh fericiti nu înteapă. DOBRIAN : în orice caz, aş fi dorit să piece fericită. ETA : h absolute nevoie pentru bunul mers al fabricii ? DOBRIAN : Cred că da. Oricum, tovarăşa nu rm-a făcut necazuri pînă acum. îi sînt, într-un fel, dator ETA : Da, nu ţi-a făcut decît serviciul de a-ti pune la punct nevasta DOBRIAN : Mi se pare că am lichidat de mult acest incident. Lucrurile s-au normalizat, după cite ştiu. ETA : S-d seninut şi un acord ? Mi-e teamă cà am mtrat tocmai cînd se parafa. DOBRIAN : Draga mea, am nevoie să-mi cîştig colaboratori, nu să-i îndepărtez. in două luni m-am lămurit destul de bine cine vrea să muncească şi cine nu. Această tovarăşă este eu noi. ETA : Ce naiv eşti ! (Cu admiraţie şinceră.) Eşti ?şa de drăgut cînd eşti naiv ! Angheluş ! (îi mîngiie părul ; Dobriar,, puţin nemulţumit de acest aer tutelar, se îndepărtează şi se aşază la biiou, deschizînd dosarul din ia\a lui.) DOBRIAN : Dacă ai venit să-mi spui că sint naiv, cred că ai ales o oră nepotrivitâ. ETA : Da, mi-am dat şi eu seama că am căzut prost. Ţi-am speriat... colaboratoarea. DOBRIAN : în schimb, m-ai „salvat" pe mine, nu-i aşa ? ETA : De ce vorbeşti prostii ? Ştii bine că nu sînt absurdă. Dar fata asta bătrînă n-o să-ţi ierte niciodată că i-ai îndepăitat iubitul, Anghele. O femeie nu iartă uşor una ca asta. O femeie luptă în toate chipurile pentru dragoste, îii.-dcă îşi imaginează" foarte greu o viaţă plină, fără dra­ goste. Dacà-1 iubeşte cu adevărat pe Giurcă, aşa cum pare, tot ce face, face pentru el. (Dobrian, eu figura cuîundată în dosai, se adumbreşte puţin.) Lucrează pentru el, pentru prestigiul lui, pentru reabilitarea lui, nu pentru altceva — cşa sînt femeile. E atentă cu mine, e drăguţă cu tine, iti spune lucruri care îti fac plăcere, fiindcă vrea să-1 revadS pe Giurcă al ei, să-1 readucă aici. Mă asculţi, Anghele ? DOTRIAN (puiînd că urmăreşte dosa­ rul) : Te ascult. (Sună. Apare Secretara.) Cheamà-1 imediat pe tovarăşul

Chirileanu. (Se râzgîndeşte.) Sau lasă-1. (Secretam iese.) ETA (mai Dasionat) : Tu eşti în fond un om bun, du.tr-o bucată, dar experienta ta eu femeile, iartă-mă că ti-o spun, e destul de redusă. DOBRIAN (cu umor) : îmi fac autocritica. Si, dacă vrei, îmi iau angajamentul... ETA ; Nu te prinde aerul ăsta comic, Anghele, eu îţi vorbesc serios. Eşti director de putină vreme, trebuie să fii un director excelent, de care să se vorbească. Asta aşteptăm toţi de la tine. DOBRIAN : De ce nu spui „asta aşteaptă nevastă-ta de la tine" ? Tu nu vezi că, în vreme ce o acuzi pe ea că face totul pentru Anton Giurcă, tu, la rîndul tău, faci totul pentru Anghel Dobiian? ETA (cu puţii.ă înverşunare) : Recunosc Atunci de ce sa spui că e cu noi? DOBRIAN (riaicind şi el puţin vocea) : Dar ce, „noi" înseamnă eu şi cu tine ? ETA : Nu „eu şi cu tine". înseamnă to'i cei care şi-au dat mîna ca fabrica asta sa se urnească odată înainte. înhcamnă cei care te-au propus direclot, cei care le-au sprijinit, ţi-au dat încredere, care te ascultă şi te urmeazà şi sînt în stare să meargă eu tme pînă la sfîrşit. DOBRIAN (usor acid): Şi cei care mă iubesc... ETA : Da, şi cei care te iubesc ! Da ! DOBRIAN : $i care, din cauza asta, nu vor să lase şi pe alţii să mă iubeascà. ETA : Ba da, dar nu o inamică travestită, cum este această femeie. De ce nu judeci mai adîne ? De ce nu vezi mai în miezul lucrurilor ? DOBRIAN : Ştii ce văd eu, dragă Eta, dacă mă uit mai adîne la această ieşire a ta ? O gelozie profundă, asta văd. Nu te minti pe tine, caută să te verifici. Şi dacă mă uit şi mai adîne... ETA : Anghele, te rog ! DOBRIAN : Şi dacă mă uit şi mai adîne, sub această gelozie văd o doză mare d e iubire pentru mine. Şi dacă mă uit sub această iubire, văd un soi de egoism, pe care îl ai şi tu, pe care îl am şi eu, pentru mine şi pentru lucrurile care îmi sînt apropiate ; şi care nu e ran alîta vreme cît nu se revarsă asupra altora. ETA : Aşadar, ei îi dai voie să fie egoistă, dar pe mine mă obligi să fiu

www.cimec.ro

20

generoasă în numele dragostei pentru tine ? ! DOBRIAN : Dacă dragostea aceasta înseamnă ceva real, atunci vei fi generoasă fără să te oblig nici eu, nici nimeni. „Oamenii ferici.i nu înteapă" — parcă tu ai spus-o adineauri. ETA : îmi pare rău că mă răstălmăceşti. Şi am impresia că o faci dinadins. (Vine lîngâ el.) Nu vezi că-ţi vreau binele, Anghele ? DOTRIAN : Ascultă, Eta, astăzi am greşit profund fată de tine. Am avut la un moment dat o mică îndoială eu privire la buletinul pe care mi 1-ai dat pentru şedinta eu ministerul. înţelegi ? Am crezut o clipă, nu că nu-mi vrei binele, départe de asta, ci, dimpatrivă, ca-mi vrei prea mult binele. Şi a voi prea mult binele cuiva duce ureori la greşeli. ETA (dupa o pauzâ) : Şi ? DOBRIAN : Mi-am revenit. Mi-am dat seamu c-a tost o slăbiciune şi o aberatie. ETA : Ti-ai dat seama ? ! Singur ? (îl priveşte drept in ochi.) Singur ti-ai dat seama ? Sau a început să mă contrasemneze lovarăşa Tatu şi în problemele de încredere familiară ? (Privirea ii scnpâră.) DOBRIAN (vme la ea şi o ia de umeri. O priveşte eu o mulţumire admirativà) : Ce frumoasă te face mîndria, Eta I (O îmbrăţişeaza.)

CORTINA T A B L O U L 5

Curtea fabrîcii, eu ghereta portarului. tn lund, clàdiri in construcţie. Zi ia e primăvăratică, solarà. Se simle viaţa în toi. Directorul a ieşit in curte eu Sturzu. E încîntat de această zi generoasă, care îl face bun şi puternic.
Scena 1

o zi ca asta, după multe zile de ploaie şi de mizerie — vezi cum cresc toate, după ce s-au plămădit acolo în zilele întunecoase. Odată ies ! Dă şi mugurul. iese şi coltul ierbii, clădirea se ridică, motoarele duduie... Şi cind mai văd că iese şi aburul ăsta din pămînt şi se desface, şi scaldă contururile... dumneata bei? STURZU (zîmbind) : Mai beau. DOBRIAN (euloric) : Ei, uite, cam aşa senzatie am, ca după un pahar de vin bun. Şi mîine vin alte problème, şi le înfruntăm şi pe aïea ! Eşti în mişcare. Mergi odată eu viata. Pui mina la modelarea ei !... O simti aicea în mina — ştii ? Dacâ n-ai simţămîntul ăsta, păcat cà te mai îmbraci dimineata şi ca-ti tragi pantofii !... STURZU (calm): Important e ca toti oamenii, nu numai directorul, să aibă simtamîntul ăsta, în fiecare dimi­ neata. DOBRIAN (oprindu-se) : E un reproş ? STURZU : De fapt, ştiam că o să vie o zi caldă, de destindere Dumneata ai luat-o cam tare, tovaràse Anghel, la început, acum pot să ti-o spun. DOBRIAN : Cred că era necesar să se procedeze eu oarecare fermUate, nu ? Asta era şi părerea altor tovarăşi. De altfel, şi oamenii m-au sprijinit, ceea ce înseainnă... STURZU (fâră să se grûbeascâ) : Da. Fiindcă li s-a explicat eu râbdare o sumă de lucruri. S-a discutât eu ei... S-a făcut totul ca să fii întelcs, şi urmat... chiar cind unele măsuri (tărâ accent) le-ai luat singur... (îl priveşte in ochi.) Asta înseamnă. DOBRIAN (gînditor) : Mda... (tntre timp au ajuns la ghereta portarului. Acesta îi salutà cuviincios.) Ei, cura merge eu tineretile, moş Stoica ? Scena 2 PORTARUL (frapat de lamiliaritatea neobisnuitâ a tonului, râspunde pe mâsurû) : Merge, tovarăşe director. Am toate măselele-n gură. Nu lipseşte nici una din inventar. STURZU: Il ia baba la rost, altfel. DOBRIAN : Va să zică, poti să mănînci carne macră. PORTARUL: Cît de multă, tovarăşe director, mai ales dacă e stropită oleacă. STURZU: Cu Fetească?

DOBRIAN : Se termina şi reprofilarea atelierului patru ! In iunie, intrăm eu toată capacitatea ! Au muncil bine, ce zici ? STURZU : Da, au muncit bine. DOBRIAN (încîntat de ce vede) : Hei, grebla ei de viată, că frumoasă-i uneori I Eu am să-U spun drept, tovarăşe Spiridon, fără să mă feresc : nu cred că e altă viată mai bună de trait decît de director de întreprindere — cîteodată, bineînţeles. E cite

www.cimec.ro

PORTARUL (hîtru): Eu-s om bătrîn, tovarăşe secretar, la mine s-ar prinde mai bine Băbeasca. (Cei doi zîmbesc.) DOBRIAN : Da' îţi place cum arată fabrica noastră acum ? PORTARUL : Păi cum să nu-mi plaça ? Se poate ? Cui nu i-ar plăcca ? Chiar îmi ziceam adineauri, aşa, in sinea mea : mă, piăpăditule de Orzea — că-mi scrise,. taman citii scrisoarea —, de ce te duseşi, mă, ca prostu', şi n-ai stat să vezi ce mîndrete se face aci ? Te supăraşi ca văcarul pe sal... DOBRIAN : Nu s-a supărat, a ieşit la pensie. PORTARUL (mirât): La p e n s i e ? ! Păi era mai mare ca mine? (Dobrian nu răspunde.j O fi fost, să ştii. Păcat, putea să mai stea, măcar p-aci primprejur, să vadă. Eu, după ce m-or pensiona, crezi că mă duc ? As ! Toată ziua o să stau la portită să case gura, ce se mai face. STURZU : Păi, d-acuma multe pe dinafară nu se mai fac, că s-au făcut. Da' dumitale o să-ţi dăm permis să intri in fabrică unde vrei. PORTARUL : Aşa, aşa, tăicutule ! Dar parcă tot era mai tînăr decît mine, Orzea. Ori nu era ? DOBRIAN : Mai e şi tinereţea din inimă, moş Stoica. Dumneata, la poartă, corespunzi. Dar el avea o muncă importante, şi pentru aia era cam bătrîn. Ce era să fac, să-1 pun portar în locul dumitale ? PORTARUL : Păi nu venea, că era tare ţanţoş. El se tinea meşter, şi meşter bun. DOBRIAN : Dacă era bun, poate stătea şi astăzi aici. PORTARUL : Cum ştiţi dumneavoastră, tovarăşe director, dar eu tin că era om priceput. Dar dumneavoastră ştiti mai bine, şi GU tovarăşul Sturzu, care a lucrat cu el, a învătat meserie. Tovarăşul Sturzu e bun muncitor, mă gîndesc. STURZU : M-a ajutat, e adevărat. Mai mult decît eu pe el. DOBRIAN : Tovarăşul Sturzu era la cempresoare, care se cunosc de multa vreme, şi aici la sectia a treia era o tehnică nouă, cea mai modernă, moş Stoica. N-o ştia. PORTARUL (scărpinindu-se in cap) : Păi, dar, o ştia cineva ? Zic şi eu, ca prostu'. DOBRIAN (puţin impacientat) : Trebuia s-o înveţe. PORTARUL : Apoi de la cine, doamne iartă-mă, tovarăşe director, dacă n-o

ştia nimeni ? ! Vezi că şi alţii mai bîjbîiau. DOBRIAN (cam constrîns) : Dar eel puţin ăia nu se pretindeau meşteri mari, spuneau că nu ştiu. PORTARUL: Aşa era el, tantoş, da. Insă eu mine nu era. Venea şi spunea : „Mă Stoica, mă, nu-i dăm de rost deloc. Nu ştiu nici eu, că n-am de unde, şi trebuie să le explic la copiii ăştia, şi mă fac dracului de ris." Şi începea să-i tremure bărbia de ciudă, o data i-au dat şi lacrimile. „Lasă, zic, c-o să vă învătati unul pe altul... — Da, zice, dar ei aşteaptă de la mine să găsesc şurubul. Ei prind mai repede, sînt mai ageri şi, dacă greşesc, lor nu le taie nimenea capul..." Aşa stătea şi plîngea cu lacrimi, uite ici la mine în gheretă, cînd nu-1 vedea nimeni... DOBRIAN (tulburat) : Bine, moş Stoica. Ţigări ai ? (Scoate cîteva din pachet.) PORTARUL : Parcă lui nu i-ar fi plăcut să vină zi cu soare şi să meargă treaba, să aibă şi el multumire? DOBRIAN: Bine. (îi dă tot pachetul.) Tovarăşul Sorescu unde e ? PORTARUL: A plecat la trei şi jumătate, cu motoreta : cu Anicuţa aia maruntà. de la Livrări. îi băiat vesel, inimos. N-ar trece o data fără să-mi dea mina. Şi ştie la glume, eu sacul ! Il iubesc toti, cred că şi tovarăşa Anicuta. STURZU (zîmbind): Păi dacă o duce cu motoreta !... PORTARUL : Asa, cîte n-a dus ? ! Să am eu atîtia ani în fabrică. (Ceilalţi surîd şi pleacâ. Tocmai trece Pătulea.) Scena 3 PÀTULEA : Tovarăşe director, în legătură cu contestatia lui Matei la comisia de litigii pentru deplasarea aceea... DOBRIAN : Să i se plătească. (Pătulea rămîne coniuz.) Să i se plătească, am spus. PÀTULEA : Dar e contestaţie pendinte la comisie.. DOBRIAN : Dati-i banii şi terminaţiPÀTULEA : Dar dumneavoastră ati dispus doar... DOBRIAN : Şi tot eu dispun acuma să-i dati. PÀTULEA : Dar nu e principial, tovarăşe director, iertati-mă. DOBRIAN : De ce nu e principial ? Delegatfa e semnată ?

www.cimec.ro

22

PÀTULEA: E semnată de fosta conducere. DOBRIAN : Adică de directorul fabricii. Omul a fost în deplasare ? Atunci ? PÀTULEA: Tovarăşe director, îmi per­ mit să vă atrag atenţia : ne facem de ris in fata comisiei de litigii şi a salariatflor. Si se creează şi un pre­ cedent primejdios. DOBRIAN : Şi djcă pierdem la comisia de litigii, e mai bine? PÀTULEA: N-avrm cum să pierdem. DOBRIAN (violent) : De unde ştii ? (Il fixează în oclii.) PÀTULEA feu jumâtate de voce) : Dacă pierdem avem măcar o acoperire. DOBRIAN : Nu ne trebuie acoperire, tovarăşe jurist. N-am nevoie de pro­ cedure Ne trebuie operativitate şi dreptate. Intelogi ? Poate am făcut o greşeală atunci. Revin asupra ei. Viaţa nu e o schema. (Arată şantierul.) Dumneata vezi bine ce e viaţa : construcţii, greşeli, reparaţii, avînt înainte. Asta e ! (Pătulea se întoarce la Sturzu, ca pentru a-i cere un sprijin.) STURZU (eu ton liniştit) : Conducerea a examinât contestatia lui Matei şi a găsit-o întemeiată, tovarăşe Pătulea. PÀTULEA: Am inteles. (Pleacă.) DOBRIAN : De unde ştii că e întemeiată? ■STURZU : Deocamdată, fiindcă ai spus-o dumneata. E bine să ai autoritatea întreagă. (Dobiian îl priveşte eu gratitudine, dar şi eu mirare.) Dar nu trebuie să te enervezi, tovarăşe Anghel. Trebuie sa explici. DOBRIAN (eu un zîmbet, scuzindu-se): E prea mult soare dintr-o data !... CORTINA

T

A

B

L

O

U

L

6

Secţia a treia. După-amiază înaintată. Pe platou sint doi oameni în schimb : Nicolae liimia şi Dochifa Nedelea. Dochifa série ceva în registrul de control, liimia se plimbâ prin iaţa maşinilor şi a tablourilor de comandă. La un mo­ ment dat, se opreşte surprins, aient.
Scena 1

mai ascultà, apoi se ridică şi merge la tablou. Tăcere reliqioasă.) DOCHITA: Cit spuno la turatie? (Se opreşte, se uità, şopteşte, nevenindu-i să creadâ.) Mămucă 1 Da' ce a apucat-o ? IRIMIA (aproape speriat) : Uite-te la coeficientul de vîscozitate ! DOCHITA (se uità) : Oare Une mult aşa ? (Incredulâ.) Să nu se fi stricat ceva... I ? IRIMIA (eu jumâtate de gură încă) : Cum să se strice ? ! Asta inseamnă stricat ? Asta înseamnă... (Cu o bucurie refinută.) Ştii tu ce inseamnă ? DOCHIŢA: I-ai făcut ceva? IRIMIA; I-arn lot făcut, şi eu... şi ceilalti. Nu ştii cînd i-a scos Emil Adiaconesei injectorul şi 1-am montât apoi ambii doi, eu cu el ? Dar asta a fost, cînd ? Marti. DOCHITA: Si de atunci tu n-ai mai meşterit la el ? IRIMIA : Numai la pinioane, putin. la ascultâ ! (Ascultà amindoi.) Auzi cum face ? DOCHITA (dind drumul, în slîrşit, la satisfacţie, cu o slirşeală ca dupa o cursâ lungâ) : Merge... IRIMIA (nebun) : Merge, sigur că merge ! (Se opreşte speriat.) Taci I (Ascultà amindoi.) la uite-te la granulatie I DOCHITA (se uità) : E cam... Ba e bună. (Izbucnind.) E cea mai... Nicolae, să chemăm pe cineva să constate I IRIMIA : Mai stai putin. DOCHITA : Cheamă pe cineva ! Poate nu vedem noi bine. (A pus mina pe teleion.) Tovarăşul Munteanu, venitf. putin pînă la trei ! Florico, mă auzi ? Vino şi tu ! IRIMIA: Unde e Emil? Caută-1 p e Emil şi pe Bondar. DOCHITA : Emil e învoit. De-aia s-au inversât schimburile astăzi. (la lai teleionul.) Alo, tovarăşi, veniti putin ! Cum „nu poti lăsa", măi tovarăşe ? E important ! (Lui Irimia.) Crăilă nu vrea să vină, zice că să ne lăsăm de bancuri. IRIMIA (care in timpul ăsta urmăreşte înirigurat tablourile) : Merge... înseamnă că schema lui Sorescu... Scena 2 SORESCU (intrînd bine dispus) : Ce fac băietii ? Ce face aia mică ? (Dochifa îl priveşte radios.) Mă copii, am văzut un film I...

IRIMIA : Măi fată ! Tu n-auzi nimic ? la fii atentă ! (Dochiţa îşi ridică irumosul cap de papuşă buculată şi ascultă.) Nu ţi se pare ceva ? (Dochiţa

www.cimec.ro

23

IRIMIA : TovaTăşe inginer, veniti putintel aci ! Atum, impdiat ! SORESCU (se apropie de aparate. Tot atunci mai intià doi sau trei muncitori Sorescu privii:d.) Ei, nu ma înnebuni, soro ! (Fluierà admirâtiv.) Ei, las-o ! De cind ? DOCHIŢA : De cîteva minute. SORESCU : Directorul ştie ? Chemati-1 p e director. Vezi că Veniamin e in schimb la doi. (Dochifa merge să telefoneze. Sorescu, celorlalfi.i Ei, ce ziceti ? (Muncitorii tree, rind pe rind, şi se uitâ la parametri. Nu le vine sa cteadà.) UN MUNCITOR: Inseamnă că... SORESCU : lnseamnă că s-a rezolvat. Ptiu, să n-o deochi ! (Maşinii.) Tin-te bine, mamâ dragă ! Aşa sa mergi o sută de am ! Auzi tu ? (O mingiie. Celorlaifi ) Bravo, copii ! IRIMIA (biiquindj: Tovarăşe inginer I Tovarăşe inginer !... Sînt fericit, tovarăşe inginei ! (Suiocat de o bucurie nemaipomeiiilà.) Sînt fericit, atita pot să vă spun. Să trăiţi ! SORESCU : Slaţi niteluş, să ne convingem. (Se mai duc o data to\i la apa­ rate şi le privesc.) IRIMIA (intàritai) : Merge, ce vă spun eu ! S-a asezat ! Merge ! Tehnică mo­ derns ! Mondială ! La noi aici ! Cu mîinile astea, ale noastre ! (între timp, au mai verdt cîţiva muncilori.) Să trăiti ! UN MUNCITOR (extaziat) : Vă relicităm, tovarăşi ! Bravo ! (Şi al\ii se reped sâ-i ielicite.) IRIMIA : Sus cu tovarăşnl Sorescu I Sus cu el ! (Vor sa-l ridice pe So­ rescu, acesta se iereşte. Gâlâgie. Dau să-1 ridice şi pe Irimia. Atunci intră directorul cu preşedintele sindicatului.) Scena 3 DOBRIAN: Ce este? DOCH1ŢA (iepezmdu-se la el, îl îmbrăţişează) ; S-a rezolvat, tovarăşe director. S-a rezolvat ! (Il sùrutâ cu loc.) IRIMIA (ţipâ şi et) : Avem randament de sută la sută 1 Lucrăm la capacitatea nominală ! Tovarăşe director ! IDobrian, desprinzindu-se din îmbrăţişare, îl întreabà din ochi pe Sorescu dacă e adevârat.) SORESCU : Ce să-i faci ! Se întîmplă I... IRIMIA : Dupa unsprezece luni, tovarăşi !

VENIAMIN : Sînteti cineva atunci ! DOBRIAN (calm, palid, se apropie de tablouri. lm>pecteuza repede, in tâcerea generalà. Se întoarce. S pu ne — stâpînindu-se — dar cu o mare càldurâ.) E bine, scumpii moi. Va mulţumesc. (O clipà se mai pâstreazâ liniştea, apoi zgomotele izbucnesc din nou, asurzitoare.) SORESCU : încet, că speriati maşinile. UN MUNCITOR: Noi vă multumim dumneavoastră, tovarăşe director. ALT MUNCITOR: Ne-ati adus o zodie bună, tovară^e director ! VENIAMIN : Munca, asta e zodia bună. Munca şi priceperea. DOBRIAN (lui liimia): Tu rămîi pînă la terminarea turei. (Lui Veniamin.} Imi faci imediat propuneri de premii substanţiale pentru cei din schimb. (Dochiţa sare ïntr-un picior de bucurie.) Dumnecita esli... DOCHIŢA: Dochita Nedelea. DOBRIAN : ...eţ.ti învitată la direcţiune, acum imediat, cu registrul de evidentă a maşinilor. SORESCU : Poti să aduci şi o fotografie. DOBRIAN : De asemenea şi tovarăşul Sorescu. SORESCU : Din fată sau din profil ? DOr.RIAN : Ceilalţi, vă rog să poftiti la locurile voastre. Am cîştigat o mare bătălie, tovarăşi. Mergem înainte. CORTINA

T

A

B

L

O

U

L

7

Biroul directorului. S-a fâcut seară. Intrâ Dobnan si, odatà cu cl, inca bucuroasâ dar şi siînjenită, Dochiţa Ne­ delea. Scena 1 DOBRIAN (aprinzînd lumina) : De c e ai amuţit ? DOCHIŢA: Aşa. DOBRIAN : Àsta-i un răspuns de p ' e şcolar, nu de muncitor în tehnica noua. DOCHIŢA (codirdu-se) : Să nu vă supărati pe mine, tovarăşe director, că v-am luat în brate adineauri, dar n-am mai ştiut ce să fac de bucurie. Zău aşa ! (E copilăroasâ şi comică în dezolarea ei.) DOBRIAN (ca s-o nàcâjeascà) : De ce nu 1-ai luat şi pe tovarăşul Sorescu atunci ?

www.cimec.ro

24

DOCHIŢA (repede, iiindcă îl iubeşte pe Sorescu) : Eu ? Nu se poate. El e... (Se rusmeazà.) Nu iau eu pe oricine. De fapt... n-ara mai luat pe nimeni pînă acum. DOBRIAN : Chiar pe nimeni, pe ni­ meni ? DOCHIŢA : Pe r.imeni. (O pau7ù.) ...Pe încă cineva... Dar nu pot să vă spun. DOBRIAN (imeresat) : Ba te rog foarte mult să-mi spui. Repede, pînă nu vin ceilaltiDOCHIŢA: Nu pot,. Zău aşa... DOBRIAN (insistent): Dochito ! (Ea lasà ochii ïn /os.) Ei, nu te necăji. N-ai decît să nu-mi spui. La vîrsta ta, toate letele au un iubit. DOCHIŢA : Nu. nu e asta... (Hotàrîndu-se brusc.) Am să vă spun. (laràsi codealû, iuiasi curuj brusc.) Pe tovaxăşul director Velcescu. (Tace o clipa.) Dur numai o data. DOBRIAN : Mă rog. DOCHIŢA : Q n J să piece. Toti stăteau, se uitau la el ciudat, parcă cine ştie c e făcuşe. Aitii zimbeau aşa, in barbă, ca tovaraşul Chirileanu, ştiţi că el i-a băgat multe reclamaţii... Tovarăşul nu şiia ce să le spună : a trecut primre ci in curte, era foarte amărit. Vreo doi se fereau să nu dea mîna cu el, alîă dată slăteau cocoşaţi în fata lui — ce fel de oameni de nimic ! M-am dus la el, i-am spus : tovarăşe director, îmi pare rău că plecati ! N-a zis nimica, m a mîngîiat pe obraz, c-a?a avea obiceiul. Am vrut să-i iau valiza să i-o transport la gara, nu m-a lăsat. M-am uitat o data în o^hii lui... aşa... erau vineti, trişli de toi. Dar ştii cum? trişti !... M-a apucat o milă atunci, m-am repezit la el şi 1-am îmbrătfşat ! (1st suîln nasul.) ...Am făcut rău ? (Drept râspuns, Dobrian o mingîie încet pe obraz, ca pe un copil. Ea H ia palrria, cu amindouâ mîinile, într-un gest de tandreţe filialà.) Aşa îmi făcea şi el... era aşa de bun ! Striga la oameni, dar ce putea face? La început, veniseră destui vînturălume. Şi la mine a strigat o data, dar n-am pus la inimă. DOBRIAN (după o meditaţie} : Şi eu tovarăşul Enacbe ce-ai avut ? DOCH1ŢA (tresàrind, ce de un vis rôu) : Ce sa am, nimica n-am avut. Era un om care... eu cred c-o să-1 şi dea afară din partid. De cite ori mă prindea singură, se rînjea la mine. O data a vrut să pună mîna pe mine, i-am dat peste mina. Era furios, că cică directorul de ce mă poate mîn-

gîia şi el nu. „Uite-aşa, de-aia. Di­ rectorul mă mîngîie în altâ parte decît dumneata." Mie îmi place să se poarte oamenii frumos cu mine... „Lasă — zice — că ştiu eu ce e de făcut". Nu-mi plăcea, nu. Tovarăşul Sturzu e de o mie de ori mai cumsecade, nici nu se compara. (Intrà Sorescu.) Scer.a 2 SORESCU : M-am înfiintat şi eu. (Do­ chita il soarbe din priviri.) DOBRIAN: Ei, haide, învingătorilor, să-mi spuneţi cum a fost. Punct cu punct. (Văzînd că tac.) Cine id cuvîntul ? Tovarăşul inginer. SORESCU (cu o mare iranchele) : Tovarăşe director, eu n-am nici o vină. DOBRIAN famuzat) : Bravo tie ! Inceputul e promitător 1 SORESCU : Dacă îi spînzură pe cei care au dat solutia, să ştiti că eu mor nevinovat. DOBRIAN : Hai să vorbim şi putin serios, vrei ? Eu v-am chemat sa facem întîi o analiză tehnică şi ştiintifică a fenomenului, să vedem cum s-a întîmplat „miracolul". SORESCU : Eu ce pot să spun ? Habar n-am. DOBRIAN (mai sever) : Tovarăşe ingi­ ner, te invit să fii serios. SORESCU: Vă declar cît se poate de serios, tovaràse director. Parcă mie nu mi-ar plàcea să mă laud, să-mi văd poza în ziar ? ! N-am mai fost fotografiat în ziar de la campionatele de basket. Dar dacă nu ştiu, nu ştiu ! DOBRIAN : Bine, dar trebuie să se fi întîmplat ceva I Ai luat vreo mesura ? Ai făcut vreo intervenţie ? SORESCU : Sigur că am luat unele măsuri, şi că am ciocânit şi că am căutat cu băietii, de ne-au ieşit ochii la toti. Da' n-aş putea să spun exact din ce se trage toată povestea. Intr-o zi a început să meargă, asta este. DOBRIAN : Dar nu se poate, tovarăşe Sorescu I SORESCU : Altceva ce să adaug ? Nu-mi ştiu nimica la sufletul mou. Am avut o documentatie răma ă de la tovarăşul Giurcă. După ea m-am orientât mai mult (Dobrian râmine ior ginditor.) DOBRIAN : Dochita, tu ce zici ? Cum s-a întîmplat ? Să vină şi tovarăşul Adiaconesei şi tovarăşul Fondar. DOCHIŢA : E plaçât Adiaconesei, s-a învoit. Pe tovarăşul Stogu 1-ati

www.cimec.ro

25

schimbat. Eu ce pot să vorbesc ? Dacă nu ştie tovarăşul inginer... DOBRIAN : Bine, dar cine a lucrat, cine a pus mîna efectiv în maşinărie zilele astea ? DOCHIŢA : Cam toţi au pus mîna. Au tot démontât, au montât şi iar au démontât.. în mers... Adiaconesei a mai şi oprit. A zis : „Mama ei, nu mă intercsează productia, astăzi şi mîine ! Am să dau mai puţin douătrei zile, o să luâm mai putină leafă. Dar o dibăcesc eu." SORESCU (tnclnlat): Tovarăşe director, nu v-am spus eu la început c-o dibăcim ? DOBRIAN (Dochiţei) : Dar bine, Irimia a pornit-o. DOCHIŢA : Astăzi era Irimia în schimb, dar poti să ştii cine a pornit-o ? De fapt era schiinbul lui Emil. DOBRIAN : Dar Irimia dă totdeauna productie superioară lui Adiaconesei. Si cînd asta ? Noaptea, în schimbul trei, cînd se dă de obicei cea mai mică. Cea mai mare ar trebui s-o dea Bondar, în schimbul întii, şi o dă Irimia. De ce ? SORESCU : Depinde şi de cum exploatează maşina, tovarăşe director. Dacă Irimia o înnebnneşte noaptea, Bon­ dar abia o poale redresa. înseamnă că Irimia primeşte maşina în cea mai bună stare de la Adiaconesei, şi poate să facă ce vrea eu ea. DOBRIAN (gînditor) : Adică, el culege roadele de la ce a pregătit altul ? SORESCU: Naiba ştie. DOCHIŢA (il tachinează rîzînd) : Àsta e tot un răspuns de preşcolar şi nu de inginer de tehnică nouă. SORESCU : în materie de unicate de tehnică mondiale, toţi sîntem aici preşcolari şi şcolari. Şi meşterul ăsta, danezul, abia dacă e bacalaureat. Numai Giurcă era student. Şi se pare că şi Velcescu. Făceau aici un fel de facultate serală şi nocturne. Mi-a lăsat caietele toate. DOCHIŢA : Cînd eram în tura de noapte, eu la făceam cafelele. Lui tovarăşul Velcescu îi plăcea muzica, lucra mai bine eu radio deschis. Tovarăşa Tatu transcria şchemele. (Intră Stutzu.) Scena 3 STURZU : Eram la cabinetul de partid cînd am auzit. Trebuie să fie piuliţa nouă pe care a ajustat-o unul din băieţi.

SORESCU : E posibil, dar nu pot afirma eu certitudine. S-au adus şi alte îmbunătătiri. (Intrà Ela.) E T A : E adevărat, Anghele? E o veste mare. Pe cine să felicit întii ? Pe tine sau pc ei ? DOBRIAN: Cred că pe tovarăşul Sorescu... (Sorescu face un gest mirât.) Insă pentru altceva decît ÎJi închipui. ETA : S-a logodit ? DOBRIAN (zîmbind): Vezi, Dochita, la ce se gîndesc femelle cînd félicita ? (Ràspunzind Eiei.) Nu s-a logodit, s-a deiinit. (lntră Pâtuiea cu soţia.) PÀTULEA : Tovarăşe director, am aflat la cinematograf, eram la o drama. Am ieşit eu soţia repede. Am venit să ne înveselim. De cînd aşteptăm evenimentul ăsta ! (Sincer bucuros.) Aveti dreptate : ce contează fleacurile? Important e că mergem bine. Ne duceti la succese. (Celorlalţi.) Bravo, băieti ! (Intră Elena.) ELENA : Mă bucur, tovarăşe director ! (îi strînge mîna.) DOBRIAN (privind-o în ochi eu un anume înţeles) : Pentru cine ? ELENA : Pentru toţi. (Cu o nuanţă caie nu se poate detini.) Vă felicit, tovarăşă Dobrian, pentru binemeritatele succese aie sotului dumneavoastră. ETA : Multumesc, tovarăşă Tatu. Iţi doresc şi eu multă satisfactie. (Intră ţionari.) Chiriieanu şi alţi cîţiva îunc-

CHIRILEANU: Vă salut, să trăiti, tovarăşe director, şi mereu la mai mare ! Iată un lucru care confirma încă o data... DOBRIAN : Nu confirma nimic, tovarăşe Chiriieanu 1... CHIRILEANU: Ba da, ba da ! Să lăsăm modestia, tovarăşe director ! Ştim cu toţii ce ati făcut pentru fabrica aceasta. Ştiu şi alţii. Am vorbit şi cu Bucureştiul. Sub îndrumarea dumneavoastră, aceşti tineri minunaţi... DOBRIAN (intreiupîndu-l nerăbdător) : Minunati, într-adevăr, tovarăşe Chi­ riieanu ! Tovarăşi, prieteni, vă mul­ tumesc pentru gîndurile voastre bune şi pentru graba cu care aţi alergat. Vă multumesc pentru ajutorul vostru. Ajunge cu festivismul. Să nu exagerăm. Intoarceti-vă la programele dumneavoastră, n e vedem mîine. (Distribuie cîteva strîngeri de mîna, ies to\i, aiarâ de Eta şi Sturzu. Cînd să iasû Elena, Dobrian o apucă de braf şi o opreşte.)

www.cimec.ro

26

Scena 4
DOBRIAN : De ce nu mi-ai spus tot ? De c e ? De ce m-ai lăsat să bîjbîi ? De ce ai lăsat să fii bănuită, şi dumneata, şi altii... de ce ? (Elena nu răspundc. El insista.) De ce? (O strînge de braţ, violent.} De ce ? (Ea îi aruncà o priviie adîncă, pâtrunzătoare.) ELENA: Nu-i totuna ? (Iese.) ETA : Ce s-a întîmplat ? DOBRIAN (teribil de agitât) : Să vină portarul, moş Stoica ! (Remarcă pe Dochita şi Sorescu, care au ramas uimiţi.) Plecati, copii ! (Lui Sorescu.) Trimite-mi-1 pe Stoica ! SORESCU: Imediat ! (Aleargă. Iese şi Dochita. Dobrian se plimbâ eu paşi mari prin birou.) ETA (mai înect, lui Sturzu) : S-a întîm­ plat vreun furt ? (Sturzu nu ştie nimic.) Ce este? (Vine portarul.)

PORTARUL (gindindu-se) : Nu i-am văzut, tovarăşu' director, de ce să spun că i-am vazut. O data 1-am văzut pe tovarăşul Velcescu mai eu chef, dar era ziua, nu noaptea. Şi nu mirosea deloc. Atîta că era ca beat. DOBRIAN : Cînd asta ? PORTARUL : lntr-o zi cînd s-au pornit prăpăditele aléa de maşini de la trei de au făcut 60 la sută din plan... Că pînă atunci nu făcuseră. Dar de ce mă întrebaţi ?... DOBRIAN (toarte hărţuit de gînduri) : Bine, moş Stoica, poti pleca ! (Porta­ rul rămîne nedumerit şi oarecum jignit.) STURZU (lui Stoica, liniştit, explica­ te) ; Am avut o discutie, şi pentru că dumneata erai un om de mare înoredere... (Stoica zîmbeşte măgulit la amîndoi şi iese.)

Scena 6 Scena 5
DOBRIAN : Tovarăşe Stoica, dumneata clnd făceai de serviciu, ziua sait noaptea ? PORTARUL : Şi ziua şi noaptea făceam, după cum era tura. DOBRIAN: Ai văzut vreodată pe tovarăşii Velcescu şi Giurcă ieşind noaptea din curte, sau dimineata ? PORTARUL: I-am văzut. Oho, de cîte ori ! Altădată, şi eu tovarăşa chimistă. DOBRIAN: I-ai văzut vreodată beti ? VENIAMIN : V-am adus propunerea de premiere : tovarăşul Sorescu, tovarăşul Irimia. tovarăşa Nedelea. Mai tree pe cineva ? DOBRIAN (brusc) : Mai stăm putin eu premierea, tovarăşe Veniamin ! (Veniamin îl priveşte intrebător, neînţelegînd nimic.) Nu premiem pe nimeni deocamdată ! Să nu ne grăbim. Să chibzuim împreună. (Sofiei sale.) Nu a fost nici un furt propriu-zis, Eta. (Tuturor.) Dar mai stăm putin, tovarăşi... C O R T I N A

A
T A

C
B L O

T
U L

U
8

L

III
CHIRILEANU : Ei da, bineînţeles, lîngă soţ. Şi apoi la noi, acuma, parcă e localitate balneo-climaterică. O vreme minunată. Si pomişorii ăştia — cînd au crescut ? Mină de gospodar, ce mai ! (Se apropie Dobrian, îoarte preocupat.) Tocmai spuneam tovarăşei ce plăcut e să te plimbi acuma prin curtea fabricii, parcă eşti la Herculane. Şi pentru copil o să fie grozav să se joace pe gazonul verde. DOBRIAN (eu gîndul în altà parte): Da... sigur... CHIRILEANU (privind càruciorul): Aveti un fecior, tovarăşe director, leit vă

O alee în curtea iabricil. Pomi tineri. O bancà. Pe bancà stâ Ela Dobrian, legănînd càruciorul copilului. Are o expresie împàrfità intre duioşia pentru copil şi nelinişte pentru altceva, mai mare. Trece tovarăşul Chirileanu.

Scena 1
CHIRILEANU: Săiut mîna. Ce faceţi, stimată tovarăşă ? Mi se pare că astăzi ati intrat în concediu. Unde o să vi-1 petreceti ? ETA : Nu ştiu încă. Poate rămîn aici.

www.cimec.ro

27

seamănă, biicătică ruptă. (îl scuipă de deochi.) Ptiu-ptiu ! Ce il faceţi, ministru ? (Vtea su rida.) ETA (vâzînd pe Dobrian absent, răspunae ea) ; Sănătos să fie. Şi să învete. CHIRILEANU : Apoi eu cred că are de la cine învăta. Şi cînd o să ajungă mai măricel, şi o să ia seama la fiecare lucru facut de tata, o să fie teribil de mîndru şi o să vrea să facă la fel. Asta e cea mai bună şcoală. DOBRIAN (absent) : Sigur... da.. CHIRILEANU (simţind absenta lui Dobrian) : Ne-au venit piesele de schimb. DOBRIAN: Bun. CHIRILEANU : Intreabă Canabie dacă poate trimite maşina la gară, la 11, să-1 ia pe tova'ăsul Iliescu. DOBRIAN ; S-o trimilă. CHIRILEANU ('mainte de a pleca, eu un aer de mulţumire) : Atf citit „Rominia libéra" de azi, tovarăşe di­ rector ? DOBRIAN (cam nerâbdïtor) : Am citit-o. (Tonul nu-1 predispune pe Chirileanu la comentarii, osa câ se retrage.) Scena 2 ETA (după o clipâ de pauză, uşor îngrijoiatô) : Ce sciie? DOBRIAN (eu neplôcere) : Ce să scrie?! Imi face un porlret... arată cum m-am ridicat... mă laudă... Asta este. ETA : Ai voibit eu Bucureştiul ? DOBRIAN : Incă nu. Am să vorbesc. Lucrul e lămimt pentru mine. ETA (revenind eu precipitare la o discuţie anterioaiâ) : Dragul meu, cred că e depidsai ce spui. Cred că exagerezi. DOBRIAN (insuiletit) : Nu exagérez nimica. E foarte limpede pentru cine vrea eu adevărat să vadă. ETA : Atunci de ce n-au văzut alţii ? DOBRIAN : Nu ştiu. Nu voiau ? Nu puteau ? Unii au fost luati de un fel de vîrtej de moment. N-au înteles că oamenii ăştia s-au zbătut, au făcut pe dracu-n patru să mişte o maşinărie foarte-foarte complicată. Că n-au izbutit ? E un caz special, nenorocit. Alte fabrici, de cum se in^talează, sînt deosebit de productive. La asta a fost undeva, din vina nu ştiu cui, poate chiar a fabricantului, un schepsis, şi abia acnraa 1-au pipăit şi a îmeeput sa meaigă. ETA : Foarte bine.

DOBRIAN : Sigur că foarte bine. Dar aici s-a schimbjt directorul, întelegi ? Velcescu a plvcat eu coada între pic i o u e , şi eu am venit eu toate onorurile. ETA : Ai venit pe meritul tău. DOBRIAN: Poate. ETA : Nu poaie : sigur. DOBRIAN : Bine. Sigur. Pe meritul meu. Si ce-am făcut aici ? ETA : Ai redresat situaţia. DOBRIAN: Da ? Am cules r o a d e l e r muncii lui Velcescu, asta am făcut ! Am fructifient experienta lui, eşecul lui, asta am făcut. Tu nu întelegi că omul ăsta a lucrat eu o metodă şi eu o tenacitate care mă surprind şi pe mine ? A luat lucrul de la începutul începutului, a selectionat oameni, şi-a créât cadre din nimic, şi-a însuşit şi a tinut în mînă, cum a putut, procedee tehnice pe care nu le cunoştea pe atunci nimeni din tara şi foarte putini chiar în străinătate. Dar pentru asta trebuie răbdare de cămilă !... Trebuie elort ! In timpul ăsta te zbati eu cîte o maşinărie care nu merge, eu vreun constructor care ti-a greşit construcţia, eu un departament care îţi cere plan şi care îti trimite tot felul de inspeotori, şi mai buni şi mai răi, să te impulsioneze, te zbati eu munciton de ocazie care fug şi care te réclama, mai ai cîte un functionar care te Une în şah eu cine ştie ce Tudă a lui şi, tot în timpul ăsta, tre­ buie să înveti, să înveţi, fir-ar al dracului. ca să le ştii şi să le dirijezi pe toate. Şi dacă îti mai dă naiba un secretar de panid ca Enache şi o nevastă divortată şi răzbunătoare, eşti aramjat. Asta e povestea lui Vel­ cescu. N-a avut cantina măturată ? N-a avut ! Am venit eu şi am mă turat cantina. „Bravo Dobrian !" Am pus panourile şi gazeta de percte. „Bravo Dobricin !" Am impartit locuintele pe care le-a început el. „Bravo Dobrian !" „Să trăiţi, tovarăşe direc­ tor !" ,N-o să vă uităm niciodată ! Sînteti om bun!" Şi el ? O bestie, un neputincios. Aşa rămîne în mintea unora. Nu e adevărat, Eta ! Acest I Velcescu e un tip şi jumătate ! ETA : De unde ştii tu ? DOBRIAN : Acum îl cunosc mai bine decît pe orieare colaborator al meu. Oriunde pun mîna, simt că a fost şi mina lui înainte. Nu exista resort tehnic important unde să nu simt cum s-a opintit şi el. Tu ştii că h-^la esta, de pildâ, a fost reconstruite pentru că s-a dus Velcescu la arbi-

www.cimec.ro

28

traj şi i-a convins personal pe loti, eu cîteva zile inainte de a fi inlocuit ? Şi hala asta mi se atribuie mie! ETA : Nu ştiu dacă este cazul să-ţi faci o problemă spéciale d;n asta, cînd ai atitea altele. DOBRIAN (continuindu-şi gîndul): Vel- J cescu n-are materie prima. Face eforturi, trimite oameni, şi materia prima începe să sosească, dar nu-1 mai găseşte pe el : mă găseşte pe mine. Ba încă îi mai şi bruftuiesc achizitoxul. Să nu-ti îtichipui că atunci cînd «m revenit si am aprobat decontul lui Matei Vasile a fost din generozitate. Nici vorbă ! I-am cerut lui Chirileanu dosarul, 1-am studiat ; erai toemai la mine în birou în ziua aia : Matei a făcut demersuri exceptionale. întelegi tu ? Exceptionale ! S-a şi văzut ! Trebuia să-l iau să-1 premiez în lata tuturor, dar il denigram într-un fel pe Chirileanu şi n-aveam interesul s-o fac. Am préférât, aşa, un fel de mărinimie de despot. în fond, m-am comportât ca un laş, ce mai încoace şi incolo ! ETA : Anghele, nu spune asta. Te-ai comportai foarte leal. Ai studiat situalia şi ai rezolvat-o, aşa cum era drept şi cinstit. DOBRIAN : Bun. Dar atunci trebuie să fiu leal şi eu Velcescu, după ce i-am studiat situatia, nu ? ETA : Tu n-ai căderea să decizi de si­ tuatia lui Veli escu. E treaba altora. DOBRIAN : Ba am. Atita cît depinde de mine. ETA : Dar nu depinde de tine în nici un . fel. DOBRIAN : Ba o să depindă ! Eu a m . depins în orice caz de el I Eu sînt ceea ce sii.t, din cauza lui. Pînă şi înjurăturile la adresa lui Velcescu se contabilizează in profitul meu. Şi asta nu e diept. ETA (stàruitoare) : Tot nu poti să-i faci nimica, Ai.ghele. Nu 1-ai dat tu afară. Sînt at i lia oameni care au cercetat lucrurile. şi pe o fată şi pe alta. DOBRIAN (inverşunat) : Pe o fată le-au cercetat, pe o singură fală ! Cu toată cinstea şi bună-crcdinta, nu le-au putut vedeu decil pe o singură faţă — asta e g i c z a v l Numai eu le-am p-itut cerceta pe amîndouă fetele, fiindcă numai cu lucrez in interiorul lor, in acelaşi post. Mie mi-au re­ structurât sortimentele, întelegi. Eta? An făcut la minister o greşeală de planificaro — se mai întimplă, foarte rar. dat se inlimplă — şi nu s-au convias de ea decît după plecarea lui

Velcescu, care stăruîa mereu Acuma au revenit. dar nu mai e Velcescu, sînt eu. Ce să-ti mai spun? Oamenii eu rare lucrez sînt cernuti printr-o selectie naturală de un an şi ceva. sînt cei mai buni, nu mai pleacă. Pînâ si danezul care a venit acum e mai priceput şi mai accesibil decît cei cu care a lucrat Velcescu. Face tot ce scrie în con­ tract, ba chiar îi place să colaboreze. E o înlîmpldre, mă rog, că Giurcă nu se întcleçea cu străinii ; Sorescu, care e mai "deschis şi mai vesel, se înteleqc. E o îmimplare, tot in lavoarea meu. Asta n-o ştie nimeni decît eu, Eta. Toate lucrurile acestea mărunte puteuu sa tragă în balanta lui Velcescu. Nu le-a ridicat nimeni. Sturzu nu le cunoştea, Enache il duşmănea. Omul a plecat învins Nu te întrebi ce se petrece cu el acuma ? ETA : Vrei sa spui câ tu n-ai făcut nimic aici ? Că nu trebuia să-1 schimbi ? Eşli absurd. Cred că n-ai stat nici tu degeaba. Era haos, acuma e ordine. DOBRIAN (ironie) : „Bravo Dobrian !" (Mcdilativ.) Si puielul ăsta sub care stăm acuma e sădit de Velcescu. Dar pînă n-a făcut frunză, nu 1-a observât nimeni. Stătoa în pămint, in noroi, în „haos". Acuma a ajuns „Băile Herculane", pentru unii ca Chirileanu. In schimb, el, Velcescu, s-a veştejit. (Cu un lel de iezolu(ie.) Asta nu e voie, draga mea ! (Se uità la copilul din càrucior.) Ce frumos doarme ! (Dâ sa se ridice ) ETA (cam spcriată) : Ce ai de gînd să faci ? (// apucà de mina, cu tandre(e.) Mai slai pu tin. (Despre copil.) A gemut toată dimineata. Cred că încep sd-i iasâ dintii. Ce ai de gînd să faci ? DOBRIAN : Am să văd. ETA (calm) : Eu nu vreau să te influenţez în nici un fel, desi în modul tău de a privi lucrurile văd o mare exagerare şi o... influente străină... (Miscare de mirare Ici Dobrian.) Da, da, Anghele, de ce să nu recunoşti ? De la un moment dat, ai devenit mult mai îngăduitor tu... anumiti tovarăşi, ai început sa trev i uşor peste pozitia ta şi peste menirea pentru care ai fost numit aici. DOBRIAN: Ce lel de menire ? Care „anumiti tovarăsi" ? ETA : Nu te aprinde. Dacă te aprinzi, e o confirmare în plus. Crezi că mi-a disparut din miule scena de acum o săptămînă, cînd o ţineai pe tovarăşa

www.cimec.ro

29

Tatu de braţ şi sirigai la ea : „De ce nu mi-ai spus ? De c e ? " şi ea ţi-a aruncat privirca aceea sfidătoare?... iar tu, in ioc s-o pui la punct. cedezi uimitor de repede. O singură vorbă bună să spui despre Giurcă al ei şi despre clica lui Velcescu, şi ride de tine toată fabrica. DOERIAN (uimit) : Crezi? Crezi că e aşa? ETA : Vrei să-1 chemi pe Giurcă înapoi? Devii ridicol, Anghele. Dacă vine îna­ poi acum, întîi şi întîi il face de doi bani pe Sorescu, care e la începutul carierei, şi care se vede dintr-o data pus într-o situatie intolerabilă. DOBRIAN : Fleacuri, Eta. Giurcă n-a fost pus de mine într-o situatie intolerabilă ? ETA (montîndu-se) : L-ai concediat pentru binele producţiei ! DOBRIAN (repede) : Iar Sorescu mi-a mărturisit c-a lucrat după Giurcă. Atunci ? ETA (deconcertată) : Ţi-a mărturisit el aşa ceva ? De faţă eu alţii ? DOBRIAN : Mi-a mărturisit-o mie, per­ sonal. A avut această superioxitate, un tînăr zburdalnic. Şi eu, om matur, să nu mi-o pot îngădui ? ETA (sarcastic si amar) : Va să zică îl aduci înapoi. Te-a învins, vicleana. DOBRIAN (mai tare): Nu asta importa! Nu vrei să întelegi ? Eu nu am o pro­ blems eu Giurcă aici, eu am o pro­ blème eu Velcescu I Am să mă duc să spun : tovarăşi, 1-aţi considérât greşit pe tovarăşul Velcescu. Meritele pe care mi le atribuiţi trebuie să le / impart neapărat eu el. ETA (speriatû) : Nu se poate ! Faci o prostie ! DOBRIAN (eu pasiune) : O să se poată! i ETA : îti dai seama ce faci ? Vrei să-i îmtărîti împotriva ta ? Vrei să obligi pe alţii să creadă că au greşit — cînd ? toemai acum cînd lucrurile merg ? Nu vezi că e fără nici o noimă ? Iţi convine să-ţi pui în primejdie capitalul moral pe care ţi l-ai agonisit, eu atîta trudă, ca să ajungem pînă aici, Anghele? Nu se poate, eşti obosit ! Ia-ţi şi tu trei zile de concediu şi mergem undeva eu copilul. E şi ei neliniştit acuma, are perioada asta gréa. DOBRIAN : Ma duc. (Se scoalâ rezolut.) ETA (alarmatà) : Anghele, stai puţin ! Nu pleca ! Spune-mi, te rog, ce ai de gînd I (Apare Sturzu.)

Scena 3

DOBRIAN : Ce am de gînd ? ETA (incomodatâ de prezenţa lui Sturzu) : Bine, lasă că vorbim la prînz, acasă. DOBRIAN : Tovarăşe Sturzu, am ajuns la concluzia (Eta vrea să-I oprească) că directorul Velcescu, predecesorul meu, a fost un om foarte capabil şi că celé mai multe din realizările noastre trebuie atribuite muncii lui. Dumneata ce crezi ? ETA (lui Sturzu) : Vrea să meargă să spună asta. închipuie-ţi ! STURZU (cumpănit, ca de obicei) : Eu cred că e bine să ne gîndim puţin. DOBRIAN : M-am gîndit, nu puţin, ci foarte mult. STURZU : Dar trebuie să se gîndească şi ceilalU tovarăşi. DOBRIAN : CeilalU tovarăsi, cînd au trebuit să se gîndească, au tăcut, în cap eu dumneata. STURZU : Tovarăşe Anghel, uite ce vreau să-ţi spun : aşa cum pui dum­ neata chestiunea, e cam brusc, mi se pare. Aici a avut loc o discuţie, s-au cercetat lucrurile... E adcvărat că, din motive obiective, eu n-am participât la ea. DOBRIAN: Peftim ! STURZU : E adevărat, de asemenea, că eu n-am fost totdeauna de acord cu părerile tovaràsului Enache. Dar dacă s-a tras o concluzie, pe baza unei majorităţi, indiferent că am lipsit sau nu, oa membru de partid mă angajează şi pe mine. DOBRIAN : Chiar dacă ulterior apar aspecte care nu erau cunoscute atunci ? Tovarăşe Sturzu ? STURZU : Care sînt aceste aspecte ? Doar tovarăşul Velcescu şi-a desfăşurat activitatea între noi, nu pe altă planetă. DOBRIAN : Şi dumneata pretinzi că l-ai cunoscut bine ? STURZU : Nu pretind. Prea multe prilejuri nu mi-a dat să-1 cunosc. Cu mine a vorbit de trei ori, în total. DOBRIAN : Şi atunci ? De unde puteai şti ce era în mintea lui ? STURZU (cu bun-simţ): Tovarăşe An­ ghel, să fim putin rezonabili. Crezi că puteam să ma duc la el să-1 întreb : ce e în mintea dumitale, tovarăşe Velcescu ? Poate că tovarăşul şi-a exprimat în fata altora gîndurile lui. Sau poate şi le exprima acolo unde este acum. DOBRIAN (ricanînd): Adică. acolo unde a ajuns din cauza aşa-zisei „re-

www.cimec.ro

30

zonabilităţi" a unora dintre oamenii de aici. STURZU : Nu putea să ajungă decît într-un ait loc de muncă, unde îşi va face datoria mai bine. DOBRIAN : Va să zică, aşa consider! dumneata ?! STURZU : Eu consider că şi tovarăşul Velcescu va avea de cîştigat reflectînd la această împrejurare, cum şi fabrica a avut de cîştigat. DOBRIAN : Ba eu aş spune că dumneata ai avea de reflectat la această împre­ jurare, inainte de a reflecta el. E vorba de un candidat de partid, de un om în pmere, care n-a putut să culeagă roadele propriei sale vrednicii. Şi i le culeg eu. ETA (luîndu-1 pe Sturzu mart or): Spune dacă nu e... nu ştiu cum. Dar, Anghele, U-ai luat-o în cap. Atîţia oameni... DOBRIAN (vehement) : Ce oameni ? Pe acest Velcescu îl tine Enache în pragul intrării în partid din nişte motive pe care mi-e ruşine să le discut acum. îl defăimează, spune că umblă eu femei, cà fece beiii, că e incapabil. Incapabil !? ETA : Nu e vorba numai de tovarăşul Enache. Mai e şi tovarăşul Boboc. DOBRIAN : Boboc ? Boboc e un om de bună-credintă, un om cinstit, dar care a fost depăşit de problème. S-a ţinut dupa Velcescu, 1-a lăudat, 1-a stimulât. Dupa asta, cînd s-au îngrămădit unele gretităti, mai mari decît se aştepta, pcrmnd de la cîte un fapt măruril, s-a apucat să-1 suspecleze şi i-a créât, fără să vrea, o atmosferă nesănătoasă. A plătit Velcescu, care conducea. STURZU (atent, dorind sincer să se lamureascd) : Şi tovarăşul Săvoiu ? Pe el cum îl consideri ? DOFRIAN : A fost dezinformat, pur şi simplu ! L-a informat Enache cum a vrut. E un om eu suflet de aur, dar uneori influenţabil. Se încrede în alţii. Iar pe tovaràsul Iacob, 1-a informat în special Boboc, care, obtinînd rezultate bune în alte sectoare, a trecut între timp la regiune. STURZU : înseamnă că, după părerea dumitale, partidul... DOBRIAN (loarte énergie) : Nu ! Nu partidul, tovarăşe Slurzu ! Un om, un singur om de rea-credintă tenace, pe care de altfel partidul 1-a şi blâ­ mât la timp, a spéculât toate greutătile, toate nemultumirile, toate zvonurile şi reclamatiile care s-au adunat în aproape un an şi din care

cea mai grava e insuccesul lui Vel­ cescu. Tovarăşii, văzînd şi alte fabrici noi în alte regiuni, care mergeau din plin, erau pe bună dreptate exasperati de acest insuccès şi au luat măsuri, pînă la un punct eficace. Dar I el pregâtea succesul meu. Asta e ceea ce nu se întelege. Şi asta vreau să le spun la toti. Mă simt solidar eu* eforturile acestui Velcescu necunoscut. Reprezentăm amîndoi economia socialistâ romînească şi morala socialislă. Şi dumneata ar trebui să fii alături de mine. Eu nu afirm că s-a greşit, afirm că nu s-a cunoscut totul. Si nu lupt împotriva cuiva, ci I pentru cineva. ETA (revoitatû) : Lupti împotriva ta, asta este clar. Şi împotriva mea şi a copilului tău. Spune, tovarăşe Sturzu, în ziua în care îi apare folografia în ziar, face crize asta !? STURZU : Inteleg că e vorba de o pornire bună, mănnimoasă, dar trebuie să... ETA : E vorba de... să nu spun eu despre ce e voiba. DOBRIAN: Ei, ba n u ! Să-ţi iasă din cap lucrul ăsia. Eta ! Dacă n-ai altă măsură, schimbà-ti măsura I Crezi că toată lumea se guvernează după interese de fustă, sau de gelozie, sau de ambiţie ? ETA (aprinsă) : E o simplă paradă tot ceea ce faci ! Ca să dovedeşti, ce ? Că eşti o personalitate ? Dar ai destul teren pentru asta. Ai dat aicca un elan, nu ? Mie personal — Hi vorbesc acum ca functionară — mi-ai dat un elan de a munci, de a înfăptui lucruri mari. E un curent general în toată fabrica... Nu ? Tovarăşe Sturzu t (Sturzu o aprobâ din cap.) Ai animât, ai redresat încrederea oamenilor. Şi acuma vii şi le spui : Velcescu a fost, el a făcut... Din două una : sau n-or să te creadă, şi pierzi din prestigiu, sau or să te creadà, şi pierzi şi mai mult. Şi, ce e mai prost, e că pierd şi ei toemai elanul pe care 1-am cîştigat gratie venirii taie. (Lui Sturzu.) N-am dreptate ? STURZU : Dintr-un punct de vedere, da. DOBRIAN : Bun. Si atuncea să primesc în fiecare zi, senin, felicitări pentru succesele mêle, să ştiu că undeva este un om care suferă din cauza lor, şi să tac. Să mă obişnuiesc aşa. Să nu mai tresar cînd il visez pe Orzea, care îmi s p u n e : „păi de unde era să învăt, tovarăşe Dobrian?" Sa i pe Giurcà intinzîndu-mi caietele eu

www.cimec.ro

31

schite : „poftim, pentru succesul dumneavoaslrà, lovarăşe Dobrian I" STURZU : Al fabiicii, nu al dumitale. DOBRIAN : Perfect. El dă iabricii, dar eu sâ-1 las sa piece pentru că e „de-al lui Velcescu" ? Intelegi, tovarăşe Sturzu ? Eu îl dau afară, dar el nu pleacă eu schitele, ci le predă lui Sorescu, care, să zicem aşa, e „de-al lui Dobrian" ! Va sa zică, Giurcă poate concepe ideea de solidaritate socială, poate dj lectii de socialism, şi eu, Do­ brian, comunbt cu activitate politică serioasă, nu pot, fiindcă nu e, chipurile, in inlere«ul copilului meu — nu?! STURZU (pârinteste) : Nu te agita aşa, tovarăşe Dobrian. Să judecăm liniştit, cu cap. •■DOBRIAN (dezlănţuit) : Dar ce valoare umană, ce principii îi dau copilului meu, pe ce (eazem umanitatea din el, dacâ eu in clipa asta mă fac că nu ştiu că un om a fost ofensat, şi subestimat şi demoralizat, şi că potentialul lui uman a fost înjumătătit ?! (Lui Sturzu.) Şi dacă fiul meu, atunci cînd va vrea să intre în partid, se va izbi de vreun tovarăş Enache ? STURZU : Să speràm că pînă atunci n-o sa mai fie tovarăşi Enache de acest fel .DOPRIAN (teribii): Vezi ? Va să zică recunoşti că a fost o piedică ? Va sa zicâ to'.i Leneficiem de trecerea timpului, de imbunătătirea lucrurilor. Numai Velcescu nu. Pe el îl trimiti să reflecteze ! (Ptivindu-I aprig în ochi pe Sturzu.) De ce nu te preocupă situatia de partid a lui Velcescu, tovarăşe secretar de partid? STURZU (ieşindu-şi şi el o data din calmul obişnuit): Pentru că pînă acum zece minute nu m-a sesizat nimeni de ea, tovarăşe director ! Şi pentru că vâd că directorul şi-a luat şi aceastà atributie asupra lui ! ETA (ironie, sustinîndu-l) : Exact. I s-a urît cu binele. Cam devreme. DOBRIAN : Directorul ? Directorul.. ma­ inte de a fi director, a fost şi el secretar de partid, tovarăşi. Şi a fost şi pieşedinte de sindicat. Şi a cunoscut omul in tcate felurile. cu ce e bun şi cu ce e rău. Şi pentru bunul ăsta luptă, in orice post ar fi, şi chiar dacă. pnn absurd, şi 1-ar pierde. Nu te injo-i. El<i, şi mai aies nu-i înjosi pe altii : ce fel de rise e să meryi să lupti pentru un semen al tău ? Nici ur.u! ! Si tu gîndeai acum cîtva limp ca mine şi cîndva ai fost cu totul alàturi de mine ; dar acum

ai dobîndil o comoditate de „directoare", un cenformism de marna, fiindcă ai copiul mie şi vrei să-l protejezi de cine ştie ce zguduiri imaginare. Nu-i un motiv ! Alitudinea, pon-« tru om. nu e o chestiune se/onieră • suspendăm tinuia morală pentru că alăptăm. E o chestiune de substanţă. Cu asta alăptăm. Şi nu un copil, ci viitorul nostru. (Pleacă agitât.) ETA (cu obrojii aprinşi) : Ei, ce spui de asta, tovaraşe Sturzu ?! (Ca sà-1 instige.) Te-a fàcut de doua parale, ca pe mine. STURZU (liniştit, tutelar, ca un irate mai mare, : Are singe cald, se aprinde repede. Dar spune totul pe fata. Ccea ce Velcescu nu făcea. Va trebui să discu'.ăm serios cu activul. ETA (aproùpe rugător): Şi ai să-1 convingi sa lenunte. nu-i aşa ? Dumneata ai o inflicntà liniştitoare asupra lui. STURZU (greoi, invingind uneie rezistenţe subiettive) : Dacă e cum spune tovarăşul, atunci merg cu dînsul I CORTINA T şi A B L O U L Discuta 9 Iliescu

Cabinetul directorului. Dobrian.

Scena 1 ILIESCU : E curios ceea ce aflu de la dumneala. Dai asta nu are darul de a mă surprinde. DOr-RlAN : Cum aşa ? ILIESCU : Şi în general nu poate sa surprindă pe un om cu o gîndire for­ mata şi cu o oarecare experientă de viata\ Este o simplă negatie dialectică. Velcescu a fost probabil mai potrivit decît altii pe vremea aceea, dovadă că 1-au şi aies să conducă acea­ stà fabrică. După aia, cînd n-a mai mers, a venit, din necesităti fireşti, pe baza unui determinism riguros, legic, un om şi mai potrivit, care eşti dumneata şi cere 1-ai éliminât pe el. Nu pot fi doi directori, nu ? DOBRIAN : Negatie dialectică înseamnà înlocuiri'd vechiului cu noul. ILIESCU • Exact ceea ce s-a întîmplat. Si ccea ce se întîmplă în toate procescle de creşlero. Noul înlocuieşte vechiul, care se pierde. DOBRIAN (sârinu ars) : Bine, dar Vel­ cescu nu e „vechiul", de ce nu vreti să întelegeti ? Raportul vechi-no.i nu e un raport de timp fizic. matematic. Nu e „mai nou" totdeauna eel care

www.cimec.ro

32

succède, ci eel care are viziunea mai largă asupra viilorului, mai concretă, mai leninislă, accla e nou. Să nu rezolvăm problems în cuvinte. De ce e Velcescu mai vechi ? Fiindcă a plecat eu doua lirai mainte de a-şi vedea visul eu ochii ? Iartă-mă, dar modul ăsta de a judeca mi se pare vechi,s formai. Trebuie să căutăm adevă-f rul, nu să găsim formula în care să-1 escamotăm. ILIESCU : Te rog să mă scuzi, dar nu sinl obişnuit să mi se vorbească pe acest ton. DOBRIAN f needy H cà şi-a ieşit din tire): Te rog să ma scuzi şi dumneata. Mă aprind totdeauna cînd se foloseşte greşit dialeaica marxistă. ILIESCU: Cied ca supraestimezi capacitatea dumitale de a judeca lucrurile, şi o subestimezi pe a altora. Tovarăşul adjund Raicu m-a trimis să t e încurajez şi să-i aduc rezultate bune, nu crilici la adresa discernămîntului său. DOBRIAN : Dar eu cred că e un rezultat foarte bun că avem încă un om de nădejde în cîmpul constructorilor socialismului. Să redescoperi un om nu-i un iezultat b u n ? ILIESCU : Zău, lovarăşe Dobrian, nu ştiu cum să-ţi spun, mi se pare c-ai pierdul putin din orientare. Dumneata, într-un fel, dai prilejul tovarăşului Boghiu să se considère îndreptătit să-1 fi susţinut în continuare pe Vel­ cescu. DOBRIAN: Dur bineînteles ! ILIESCU : Şi asta, după ce tovarăşul Raicu a pus un cuvînt greu pentru dumneata. De asta eşti dumneata aici. t Do ce vrei sa complici situatia ? Nu e vorba numai de a dumitale, ce dracu, nu intelegi, omule? E un cre­ dit care ţi s-a deschis, un sprijin caro U s-a dat. Şi dumneata, ce spui?! Pu tea să nu mi se dea, o rezolva şi celâlalt. DOBRIAN: Aşa e obiectiv, tovarăşe Iliescu. Solutia nu e o descoperire a mea. ci o coacere in timp a mai multor conditii. ILIESCU : Şi pentru asta trebuie să discreditezi pe cei care te-au sprijinit ? DOBRIAN : Nu discréditez pe nlmenl I % ILIESCU : Bine, atunci să-ţi spun des­ chis : mă discreditezi pe mine, tovarăşe Dobrian, care am raportat că aici s-a produs o cotitură, care ti-am făcut atmosferă şi care 1-am asigurat pe tovarăşul ministru Raicu... DOBRIAN (strigînd) : Dar nu s-a pro­ dus nici o cbtiturâ, tovarăşe Iliescu.
3 — Tcatrul nr. 1

Am dat, foarte prost inspirât de dum­ neata, cîtiva oameni afară, am distrus o căsnicie, am amărît o bătrîneţe, am răzbunat nişte invidii, şi am tras cu toate forţele înainte 1 Atît am făcut. Intr-o zi, fabrica a inceput să meargă. Sint absolut con­ vins că tovarăşul Raicu nu gîndeşte cum îl calomniezi dumneata, ci că s-ar bucura din toctă inima, chiar dacă ar afla că fabrica a fost pusă în miscare do eel mai înverşunat duşman al lui. De ce să punem problema strîmt, cu intrigi inventate? De ce să facem o chesliune de cine ştie ce manevre ? E un caz special, şi atît. Alte fabrici merg din primele doua zile, nu trebuie doborit nimeni pentru asta. ILIESCU (sculindu-se vexât) : Spuneam că-ti lipseşte simtul de orientare. Am impresia că şi gralitudinea. DOBRIAN (révoltai): Ştiam că am venit prin merilele mole. Aşadar, ca sâ-ti fac dumitale un serviciu in mi­ nister, trebuie să ascund un adevăr care costă un om capabil ? Sînt obligat să fiu ambitios numai pentru că eşti şi dumneata ? Pentru că dum­ neata ai, intîmplător, spirit de bisericută, trebuie sa aibă şi alţii ? ILIESCU (se scoalû): Refuz să disait în acest mod. (Merge spre uşâ.) DOBRIAN : Şi eu, să accept modul du­ mitale de a pune problema. ILIESCU (ameninţâtor): O să vorbim în alto conditii ! DOBRIAN (zimbind): E greu să mă ameninţi. Mă apără succesele lui Vel­ cescu. Pe care 1-ai concediat dum­ neata. Pentru că nu putea rezolva unele situalii prost concepute. (Cind Iliescu e la usù.) Cu mine cred că n-o să fie nevoie să le oboseşti. Mă duc cu singur unde trebuie. (Iliescu a icşit trîntind usa.) (Dobrian trînleşie culia de figàri pe birou, rumine un moment apatic şi amûril, apoi se duce să-şi ia pd/dria şi lulgarinul din cuicr. Vrca sa iasă. Intră, timidă, Secretara, cu un teanc de plicuri.) Scena 2 SECRETARA: Tovarăşe director... v-am adus corespondenta. DOBRIAN (incâlzit, Si lace semn s-o punû pe birou) : Las-o acolo. SECRETARA: Tovarăşe director... (Ezită mult pînă cind spune.) Să nu plecati...

www.cimec.ro

33

Vă rog din suflet să mu plecati... Abia... abia am învătat şi eu să zîmbesc !... DOBRIAN : Bine ai făcut ! (O mîngiie în treacăt.) La ce ară e mîine şedinţa? SECRETARA: La zece. (Dobrian iese preocupat, hotărît. clipa [următoare \apare Eta.) în

T

A

B

L

O

U

L

10

Raionul de partid, cabinetul primului secretar. Sàvoiu îl ascultă pe Dobrian eu o iaţă bine dispusà pe care se ivesc réflexe de admiraţie. E un om sănătos, comunicativ, iradiind optimism.
Scena 1

ETA: Umde e ? SECRETARA (puţin stînjenită de apariţia ei, arată în direcţia în care a plecat Dobrian şi-i spune eu un elan spontan, dar privind-o critic) : Un om grozav ! ETA : Ştiu. (Apoi, irâmîntîndu-se, biruindu-se.) Du-te după el... aleaxga ! Spune-i că... Spune-i că-i doresc succès !... Mult succès !... (Secretara, uimită şi bucuroasă, a plecat, în timp ce Eta con­ tinua.) ...Că sînt mindră !... (Nu mai poate. Au nàpàdit-o lacrimi. S-a închis în cabinetul lui Dobrian şi, singură, îi cautâ prezenţa, umbra. S-a aşezat pe canapea, a rămas visătoare-, atitudinea soţului ei a răscolit în ea o iiinţă mai adîncà, mai nobilà. Plînge încetişor. Cineva bate la uşă. Eta se stăpîneşte imediat şi răspunde Secretarei.) Poftim ! Vino ! (Dar nu intrâ Secretara, ci Elena.) ELENA (dominîndu-şi surprinderea, rece) : Tovarăşul director nu-i aici ? ETA (se scoalâ, îi iese în iaţă, se opreşte la un pas. ïi spune liniştit, sincer, eu o proiundà omenie regâsità) : Tovarăşă Tatu, sînt geloasă pe dumneata. (Elena clipeşte.) Nu, ştiu că n-ai făcut nimic împotriva familiei mêle, şi că n-ai să faci. Nici soţul meu nu \i-a făcut ce! mai mie avans, sînt sigură. Dax între dumneata şi el exista o apropiere de structura. Aveţi foarte muLte punote comune — oa femeie, le simt. Din cauza asta sînt uneori nepermis de laşă. Mi-e teamă de dumneata. Ar trebui sa te preţuiesc, să t e admir... şi totuşi mi-e teamă. ELENA (dupa o tăcere) : îţi multurnesc, tavarăşă Eta ! E îmtîia oară că ne vorbim ca doi oameni. (Evita patetismul-, apoi eu un ton diurn, aproape glumeţ, abia amărui.) Ştii că şi eu sînt uneori geloasă pe dumneata : trebuie să fie teribil să fii mamă, n u ? SECRETARA (intrînd disperatà) : Nu 1-am mai ajuns ! A plecat. Ce ne faoemîl (E aşa de dezolatà, încît Eta şi Elena au iiecare, zîmbind, o mişcare în direcţia ei.)

CORTINA

SÀVOIU : E straşnic, măi tovarăşe ï De oînd marna m-a făcut, n-am mai auzit aşa ceva. Să vină unul să-i puie in cîrcă altuia toate meritele ! M-ai făcut praf, Dobrian, parcă nici nu-mi vine să-mi ored urechilor, zău aşa ! (E numai zîmbet.) La multe mă aşteptam de la dunnneata, dar asta e cea mai grozavă. DOBRIAN : Atunci... ? SAVOIU : După ce că esti un bun organizatox, un oap iscusit, mai eşti şi modest, colac peste pupăză ! (Scrutîndu-1 eu o lucire vesel-ironicà.) Sau poate mi-oi fi spus-o numai aşa, ca să faci pe teribilul ? (Sub zîmbetul bonom, îl examinează foarte atent.) DOBRIAN : Cum asta, tovarăşe Săvoiu ? SĂVOIU (şi-a format convingerea) : Eh, glumesc, nu eşti dumneata omul ăla. Dar te ţii tare, tovarăşe, să ştii ! Ei, şi acuma, spune-mi ce te-a mai adus la mine ? Ceva necazuri ? Trebuie pus umărul undeva ? Ţi-a sărit vreo bucşă la căruţă ? DOBRIAN (déconcertât) : Nimic spe­ cial... Pentru asta venisem. SÀVOIU (examinîndu-1 din nou, ca şi cînd nu 1-ar prea crede) : Bun, bun, bun. Am înţeles. Foarte frumos. O să ne gîndim. Dar ai şi alte problème,nu ? Mi-a spus Boboc că ati ajuns la indicii normali. E bine. E foarte bine. Şi pe urmă ? (Făcînd încurajator eu ochiul.) Depăşirea — pe cînd ? DOBRIAN : Tovarăşe prim-secretax, mă interesează soarta lui Simian Velcesai, fost director, candidat de partid. Aş vrea să-1 ajut, dacă are dificultăţi, să demonstrez ce a făcut pentru ciwistruirea socialismului. SÀVOIU : Cui să-i demonstrezi ? DOBRIAN : Oricui. Şi aicea la raion, dacă trebuie. Cred că raionul a fost dezinf armât. SÀVOIU : Să demanslrezi... Foarte bine. Deooamdată ne-ai demonstrat un lucru de prêt : că esti un tip solid, un di­ rector de nădejde, căruia mérita să-i dăm tot ajutorul. DOBRIAN : In momentul de fată ea vreau să vă dau ajutor, tovarăşe

www.cimec.ro

34

prim-secretar. Raionul a făcut, după părarea mea, o greşeală, pe care are încă timp s-o indrapte. SAVOIU : Va să zică, am făcut o greşeală. Ei, nu e bine dacă ara fă eut-o. Dar să fim atenţi, nu cumva să faci dumneata o greşeală, luînd-o aşa pieptiş, tovarăşe, in treburi care de obicei se discuta la diverse niveluri şi unde nu hotărăşte unul singur. Te simţi dumneata chiar aşa de îndemnat să dai decizii administrative ? DOBRIAN : Nu vorbesc administrativ, tovarăşe Săvoiu, ci ca un om despre un ait om. (Cu mare căldură.) Cu acest sentiment am venit eu aici. Nu soarta administrativă a lui Velcescu mă interesează, ci soarta lui umană şi politică. Daţi-mi o ştire despre el. De ce n-a fost încă admis in partid ? Am venit ca un eomunist la un altul, să discut despre un eomunist. SAVOIU : Ei, da. Aşa da. (Hîtm.) Poate pînă la urmă o să băgăm de seamă că n-am făout o greşeală chiar aşa de mare, punîndu-te pe dumneata. Ştii ce, tovarăşe Dobrian ? Vino la masă la mine, nu astăzi, că plec, ci poimîine, şi discutăm in tihmă. Şi acuma, fiindcă tot sînt cu un picior la poartă, spune-ţi repede păsurile urgente, unde ai nevoie de noi. Cu lubrefianţii aceia aţi rezolvat ? DOBRIAN (iără să se mişte) : Tovarăşe Savoiu, de ce n-a fost primit Vel­ cescu in partid după un an de stagiu? SAVOIU (se întoarce cu pălăria în cap, se aşază la birou şi spune cu o anumită blîndeţe) : Dobrian, ca să mă pui la zid aşa, găsesc că ar fi fost mai potrivit să fii secretarul de partid al fabricii. Sau, măcar, să fi venit impreună eu el. Nu orezi că-i logic ce spun ? De ce n-a venit şi Sturzu ? (Dobrian tace.) Vezi ? O iei de la butuc, o iau şi eu. Va să zică treci peste organul dumi taie de partid şi vdi la noi să ne spui dintr-o data că sîntem dezinformaţi. Şi atunci acel organ ce păzeşte ? El ce roi are ? DOBRIAN (cam strîmtorat si, din cauza asta, cam brusc) : Dar dumneata ştii bine, in lumina unor împrejurări ré­ cente, că pe rapoartele tovarăşului Enache nu se poate pune temei ! SÀVOIU (calm) : Tovao-asul Enache a avut scăderi, a avut slăbiciuni, a fost sancţionat. Insă pe vremea aceea reprezenta o organizatie care a contribuit la întărirea fabricii. De ce, dragul meu Dobrian, din organizaţia asta. n-a venit nimeni să-1 conteste,

să-i ia apărarea lui Velcescu, poti să-mi spui ? DOBRIAN (încurcat): Ştiu eu... Poate nu i-a cunoscut nimeni intentiile... Poate a intimddat pe unul, p e altul... Şi apoi, o n e să tie partea unud di­ rector care incă nu s-a arătat capabil, care e sever, care nu are grijă de cantină, care... Nu era nimeni in stare de la locul lui de muncă, oricît de bine intentionat ar fi fost, să aibă vederea générale, de perspec­ tive, a lucrurilor. Numad directorul stă in centrul lor. SÀVOIU : Bun şi aşa. Atunci de ce n-a venit Velcescu personal să se plingă de Enache ? El doar avea perspec­ tive !? (Zîmbeşte, dar e ioarte atent, îl interesează mult răspunsul.) DOBRIAN (şi mai încurcat) : Nu pot să . ştiu... Explioaţii sînt... N-avea timp... Nu-i ardea de asta... nu voia conflicte cind era cu mintea îndreptată spre altceva... Aştepta să se rezolve... Era mîndru.. SÀVOIU (mormàind ciudos) : Mîndru...!? (Teleîon.) Alo, da. Să aştepte, tovarăşe ! Am să vin ! Cine, tovarăşul Boboc ? Bine, bine. Cîteva minute ! (Lui Dobrian, tot calm.) Va să zică, Velcescu n-a venit să ne atragă atentia. Alţii n-au venit. Sturzu n-a venit. Atunci pe cine n e rezemăm noi acolo, tovarăşe ? De ce exista partid ? Ca să vii dumneata singur ? DOBRIAN (tot mai pornit) : Dar şi eu sînt partid, tovarăşe Savoiu. Şi eu am fost seoretar de partid ! SÀVOIU : Da. Sigur. Ai fost. DOBRIAN (cu pasiune) : Şi Enache a lost şi nu mai este. Vezi cum interpretezi ? Adică, Enache a fost valabil pentru cît a fost, şi cind vine Sturzu, e valabil Sturzu. Ce a făcut şi ce a spus Enache rămîne bun pen­ tru dumneata. Iar eu cSnd vin dupa Velcescu, ce fac eu e bun, şi c e a făcut Velcescu înaintea mea nu e va­ labil, e prost. Cum vine asta ? La unii se adună şi la altii se desparte!? De ce ? SÀVOIU (ridicînd şi el puţin vocea) : Nu-i cazul să te otărăşti la moi, tovarăşe Dobrian, nici să despici firul d e par în patru. Sper că n-ai venit să mă judeci şi să-mi tai capul. Mi-ai adus o informare. Utilă. Eu mi-am notat-o. Vrei să vorbim despre un tovarăş pe care noi 1-am ţinut d e rău, dar el era bun şi neprihănit. Ştii ce ? Nici chiar aşa să n-o luăm !... Pe Vel­ cescu mi 1-ai pictat astăzi ca p e un sfînt. Află că nu era chiar exact cum

www.cimec.ro

35

ţi-1 imagine/.i dumneata, ci mai aproape de cum 1-am văzut eu, con­ cret, eu ochii mei. Şi eu 1-ain văzut şi treaz, şi afumat, şi... DOBRIAN (déconcertât de tot, clătinat în credinta lui). Nu se poate I SÀVOIU (eu ironie bonomâ) : Ei da, la dumneata nu se poate... Dar eu am fost eu el la un G.A.S. odată, şi cînd ne-au prezentat lovarăşii un sortiment de vin, din două pahare a fost crită... Şi a început să bîiguiască de una Luci, şi cite şi mai cite... Chestiuni care nu au importante, în fond, dar... DOBRIAN (eu o noua aprindere) : Ba nu ! Ce dovedeşte asta ? Tocmai că nu era învătat să bea I Şi Luci e fosta lui nevastă, care i-a făcut mii de şicane, 1-a compromis peste tot, şi din cauza căreia a pătimit ca un... (Ciaxon în curte.) SÀVOIU (mai sever, mai nerâbdàtor) : Uite ce este, tovarăşe : aicea e raion de partid, nu „Oastea Domnului". Noi ne-am dat un aviz o data, organele compétente au examinât eu atenlie şi poate mai analizează şi acum. Eu Hi spun numai dumitale, ca om, să te fereşti de generalizări pripitc. DOBRIAN (exaspérât) : Şi eu îţi spun dumitale, tovarăşe, că exista un con­ cret al vietii, făcut din fapte mititele, care se adună, şi că dumneata generalizezi pripit fiindcă mu tii seama de ele! SÀVOIU : Noi dacă am greşit, o să răspundem, tovarăşe. Cum şi dum­ neata, dacă greşeşti, răspunzi ! Fată de noi şi fată de altii I (la o hirtie de pe birou.) Uite, tovarăşa Istrătoiu se plînge că nu-i dai abonament pe C.F.R. De ce nu-i dai ? (îi întinde hîrtia.) Credeam că am scăpat de reclamatii. DOBRIAN (amar) : E p e tabelul de abonaroente. Urma să-1 iscălesc... SÀVOIU (ironie neîncrezâloare, de om care a lost jignit) : Urma.. da. (închizînd incidentul.) Bine. DOBRIAN (jignit la rindul lui de neîncrederea lui Săvoiu, strigâ) : Urma, da ! Urma, tovarăşe Săvoiu ! Aşa cum şi Velcescu uima să izbîndească dacă dumneavoastră... (Vede că Săvoiu îl priveşte dur, termina brusc.) Vă salut! (Iese.) SÀVOIU (iace un gest de enervare, strigă scurt) : Dobrian ! Stai ! (Dar Dobrian nu se întoarce. Săvoiu deschide iereastra, vrea să-1 strige. Intrâ, eu servieta şi pregătit de drum, Boboc. Săvoiu încnide, renunţă.)

Scena 2

BOBOC (şi el cam nervos) : Ce e cu lovarăşul acesta, Dobrian? A uitat să mai dea bună ziua ? L-am întilnit pe scară. SÀVOIU (ginditor, privind pe lereastră): Probabil nu te-a văzut. E cam grăbit. BOBOC: Grăbit să dea bună ziua? Nu cumva i se suie şi lui fumul la cap ? SÀVOIU (intorcindu-se de la geam) : Ce spuneai ? BOBOC : Zic, mu cumva calcă p e urmele lui Velcescu ? SÀVOIU (cu o anumită iinele) : Cam asta pretinde şi el. BOBOC (mirât) : Cum aşa ? Ce, mu e zdravăn ? (Vdzînd cd Sàvoiu se aşază.) Dar nu plecăm ? SÀVOIU : la ascultă, Boboc, ce poti să-mi spui tu la ora asta despre Vel­ cescu ? BOBOC: Despre Velcescu?! Ce să spun ? Acum zece zile ştiu că era încă în anchetă la Comitetul Central. De ce rniă întrebi ? Ai aflat ceva ? S À V O I U : Da. Am aflat că a fost um director foarte capabil. BOBOC (precaut) : Nu zău !? De la Co­ mitetul Central ai aflat ? SÀVOIU : Nu, de la Dobrian. BOBOC (zăpăcit) : Ei nu ! E culmea ! Şi ?... Dumneata ce parère ai ? SÀVOIU (privindu-1 oblic) : Păi, eu cred că părerea mea o cam şlii, că doar mi-ai şi ajutat să mi-o fac. BOBOC : Asta o spui serios ? SÀVOIU (eu un zimbet déconcertant) : Glumesc, mu vezi ?... Vrei să-tf spun ce parère am ? Am o parère curioasă, generală : cînd un om vine la raion şi s e ia de piept cu primul secretar ca să-1 reabiliteze pe cel dinaintea lui, ori nu e prea zdravăn, cum ziseşi, ori atunci (îl priveşte lung)... Ei da ! Un om ca Dobrian mu vine de florile mărului. (Veselie umbroasă.) Şi nu renumtă aşa de repede să dea bună ziua unui instructor de la regiune... BOBOC (indignât) : Adică cum ? Vine, spune un cuvînt, şi dumneata eşti gâta să tragi concluzii... SÀVOIU: L-am lăsat, să văd pînă unde merge. Eu nu mai trag concluzii după cîteva cuvinte. (Cu un zimbet în aparenţă nevinovat, dar de iapt acid.)... Am mai crescut şi eu, tovarăşe Boboc. Formal, omul n-avea dreptate, i-am dovedit-o. Dar mă uitam la el cum se zbate pentru altul...

www.cimec.ro

36

BOBOC : Ce vrea, la urma urmei ? îi p a r e rău c-a fost pus director ? Nu mai rezistă ? SÀVOIU (visa tor) : ...mă uitam cum se xepede, ca berbecul tînăr... (Revine la Boboc, îi răspunde.) Rezistă, mai tovarăşe ! E otel. îi pare numai rău că 1-am ponegrit pe Velcescu, că nu 1-am susţinut destul ! BOBOC (ricanînd): Cît să-1 sustinem?! Dacă n-a mers... Am făcut tot ce se putea face. SÀVOIU : Dobrtan zicea din contră că el, Velcescu, a făcut tot ce se putea face, şi noi nu. BOBOC : Asta e o prostie, care <nu mai mérita să fie discutată. SÀVOIU ( rid ici nd use) : Aşa !? E o prostie !? Bun atunci, hai să mergem. Să nu mai pierdem vremea. (Se preface câ pleacà.) BOBOC (câutînd sa înţeleagă) : Stai, tovarăşe Săvoiu. Să vedem. De ce nu 1-am ajutat ? SÀVOIU (revine, muî\umit): Va ră zică, nu mai e prostie. Bun şi asta. Vrei să-ţi aduc eu aminte cum a fost ? Unii tovarăşi şi-au luat unele angajamente pe linie de stat. Fabrica asta, cum dracu, ca nici una, nu şi le-a putut ţine la timp. Atunci am fost întrebali : „măi tovarăşi, ce fac oamenii ăia ai voştri acolo ? Ce face directorul ăla ? — Face ce poate. — Nu, ăsta nu e un răspuns. Aveţi încredeie în cl, garantati pentru el ?" Te-am întrebat pe tine care lucraseşi direct in problème. Şi ce mi-ai spus ? BOBOC : Că dacă au altul mai bun, n-au decît să-1 aducă. Şi am avut dreptate. N-am avut ? Eu cred că se vede. SÀVOIU : Nu piinzi miezul chesliunii, Boboc. Mai départe. Ţi-aduci aminte, cînd a început ancheta şi 1-am luat p e Velcescu mai din scurt, ce ne-a Tăspuns ? „Am să mă justifie la Comitetul Central". Asta ce înseamnă, de fapt? BOBOC : Că vrea să treacd peste raion. SÀVOIU: Dar de c e ? BOBOC: Eu ştiu de ce?... De încăpăţînat. Se considéra superior. N-avea încredere. SÀVOIU (oprir.du-se la ultima expli­ cable ca la ceo verosimilû) : Aha I Stai aşa ! Va să zică, n-avea încre­ dere. In cine ? BOBOC; în noi SÀVOIU (insistind): In cine, exact? (Cum F oboe nu rûspunde.) Cine asigura legătura raionului eu el ?

BOBOC: ...Eu. SÀVOIU: H o p a ! Incet ! Care va să zicâ, aşa. Păi de ce să n-aibă încre­ dere în noi, tovarăşe Boboc ? Admiti tu aşa ceva, mai frate ? Trebuia să-i dăm dispozitii precise să aibă încre­ dere in instructorul raional Boboc. Sarcină ! BOBOC : Eu nu pricep ce vrei să spui, tovaràse Săvoiu. Adică... simt eu ceva, ce vrei dumneata să spui. Că, adică, trebuia sà-i cîştig încrederea. Eu, lui. Da? SÀVOIU : Stau şi mă întreb aşa, frate Boboc : de ce să existe un comunist care să zică : „Mă duc la Comitetul Central şi acolo am să spun lucruri pe care nu le pot spune la raion" ? Raionul nu e tot trupul partidului ? De ce aceslui tovarăş Velcescu nu i-a dat inima brînci să vie să ne împărtăşească totul ? De ce, atunci cînd vine Dobrian şi spune că Velcescu e nevinovat, eu nu am argumente zdrobitoare să-i arăt, adică n-am convingerea cà nu-i aşa, fiindcă n-am ascultat decît doi-trei-patru oameni şi, în primul rînd, pe tine ? Aici e buba. BOBOC : Cum, şi dumneata ai convingerea că... ? SÀVOIU : Eu nu am nici o altă convingere acum, aşa dintr-o data, decît că, în momentul cînd a izbucnit conflictul între Velcescu şi Enache, tu 1-ai cam părăsit pe Velcescu, nu 1-ai mai ajutat, i-ai rïsipit încrederea în tine. E adevăr^i ce spu'i '< BOBOC (după o pauzâ lungâ cît o conlirmare): In treburi de asemenea proportii tehnice eu nu puteam să-i fiu de ajutor, cîtă vreme specialism de talie mare... SÀVOIU (întrerupînd) : Nu puteai !? Ştii bime că nici n-a cerut-o nimeni, tovarăşe. Trebuia să-i dai ajutor po­ litic, înlelegi ? Să te orientezi just în materie de oameni. Asta \i se cerea BOBOC: Şi caie e dovada că nu m-am orientât just ? SÀVOIU : Dovada ? Enache e dovada... Şi de-asta sînt silit acum să ma gîndesc că şi Dobrian ar putea să aibă dreptate, chiar dacă, să zicem aşa, a luat-o cam ponciş. Spune, nu dor ^ n <*fi te mai bjeuri de încrederea lui Velcescu ? BOBOC (cam contiariat) : Eu, a c u m a ? ! Să mă bucur eu de încrederea lui ? SÀVOIU : Da. Si de a lui Dobrian. care nu le sMii.ta ? ^>i diiar de a noaslră, tovarăşe Boboc, a raionului... !?

37 www.cimec.ro

BOBOC : Păi, dar stai putin, tovarăşe Săvoiu, chestiimea nu se pune, în momentul de faţă, dacă eu să mă bucur sau nu de... SÀVOIU (îl întrerupe): Eu te întreb ca om... ca om de partid. (Telefon.) Da. Cine ? Da. Să trăieşti, tovarăşe Sturzu. Ce este ? Da. A fost pe aici. A plecat de curînd. Să nu i-o iau în nume de rău ? (Zîmbind.) Da, ştiu că are inimă bună, ştiu. lute ? (Zîmbeşte şi mai tare.) Da, e cam iute, sigur. (Rîzînd.) Ne-am certat, sigur. M-a probozit, ştii cum !? Ei, cum o să mă supăr, ce dracu ! Mi-a plăcut. Ba mi-a plăcut, sincer ! Da, tovarăşe! Sigur ! Dar dumneata de ce n-ai venit cu el ? N-ai putut ? Să cercetezi ? Foarte bine faci ! N e interesează. Ne interesează foarte mult. Dacă are dreptate, da. Consulta activul, pe toti oamenii cinstiti de la voi. La Bucureşti ? Da, dacă e oazul. O să vă ajute tovarăşul instructor regional Boboc. O să meargă chiar el. Pînă sus, dacă e nevoie. E aici lîngă mine. Am fi bucuroşi. Unde a plecat Dobrian ? Nu ştiu. (Rîzînd.) Lasă-1, că nu se pierde. Să trăieşti, tovarăşe Sturzu ! (Lasă receptorul. Cu admiraţie, despre Sturzu.) Alt tip. E îngrijorat de Dobrian, să nu facă vreo boacănă. Tot timpul e lîngă el. (Lui Boboc.) Ai să ne ajuti, aşa-i ? BOBOC (cam înţepat) : Dacă îmi dai o astfel de dispoziţie... SÀVOIU (ioaite cald) : Costică, eu dispozitii nu pot să-ţi dau, nu mai eşti la mine la raion. Dar e cineva care poate să-ţi dea. Nu, nici tovarăşul Iacob. Altcineva, mai aşa, mai dinlăuntru niţel... M-ai înţeles. Aşa-i că, dacă ar fi să fie nevoie, ai să mai iei o data lucruxile de la capăt ? Să ajutăm lămurirea adevărului ? (il priveşte stăruitor.) BOBOC (greoi) : Am să le mai iau o data. Deşi... ele s-au discutât s u s Dès!... mă fac de rîs, personal... SÀVOIU (hîtru) : Dobrian zicea că s-ar putea să nu fie nimeni de vină decît un şurubel de la o maşină... Eu zic ca poate să mai existe un şurubel, două şi la cite unii din noi... O verificare e bună totdeauna. Măcar ca să poti spune, sus, că avem în productie nişte tovărăşei, măi frate, cu care nu ne e ruşine 1 Ai ? Să mergem, Costică I CORTINA

T

A

B

L

O

U

L

11

Un cîmp. Undeva, în iund, maşina decapotabiiă a primului secretar ai regiunii. Se văd nişte siluete, care apoi dispar. în primul pian se plimbâ încoace si încoio, discutînd, primui se­ cretar Iacob şi Anghel Dobrian. IACOB : Anul ăsta, grîul o să fie foarte frumos. A şi fost semănat ca lumea. Şi, pe urmă, iarna a fost bogată în zăpezi şi, cum exista argilă la cîtiva metri, solul reţine umiditatea. De unde eşti de loc, tovarăşe Do­ brian ? DOBRIAN : Dinspre Şimleu. IACOB : Ait pămînt. Acolo prind mai mult rădăcinoasele. Am auzit că te-ai acomodat bine. (După ce şi-a dat acest timp de reilecţie, vine iără tranziţie la subiect.) E foaTte interesant ce-mi spui. Şi întc-o oarecare măsură s-ar putea să ai dreptate : Velcescu a greşit faţă de toată lu­ mea, în primul rînd fiindcă n-a reuşit, sau, şi mai precis, n-a reuşit la timp. DOBRIAN : Era imposibil ! Credeti-mă ! IACOB : Să spunem că e aşa. Deşi, în treacăt fie zis, mulţi dintre ai noştri au avut lucruri imposibile de făcut şi totuşi le-au făcut. în timpul pe care unii îl pierd cu justificările şi cu „factorii obiectivi", alţii făptuiesc. DOBRIAN : Exact aşa a gîndit şi Vel­ cescu, tovarăşe Iaoob ! Cred că de-aia nici nu s-a plîns. Spera, în fiecare minut, să cîştige bătălia. Era îndărătnic, ar fi cîştigat-o ! IACOB : Hai să admit em şi asta, tovarăşe Dobrian : Velcescu era un om dirz, care s-a înverşunat să stăpînească o tehnică neobişnuită. Care stătea noaptea cu Giurcă şi inter­ préta observatiile de peste zi. Hai să eliminăm şi betia şi încurcăturile personale, şi pretinsul despotism. la să vedem, ce rămîne ? DOBRIAN : Că a fost un om profund cinstit, IACOB : De acord. Altceva ? DOBRIAN: Că era cu trup şi suflet pentru fabrioa lui... IACOB : De acord. Şi mai încoio ? DOBRIAN : Că a făcut tot ce omeneşte şi tehniceşte era posibil pentru ca fabrica lui... IACOB (întrerupîndu-1) : Da. Să-tf «pun ceva, Dobrian : din '47, de la nationalizare, în întreprinderile noastare s-au pritocit cîtiva directori, şi nu se poate băga mina în foc că unii

www.cimec.ro

3S

dimtre ei nu erau oameni puşi pe treabă... DOBRIAN : înţeleg ce vreţi să-mi spuneţi : că au fast depăşiţi de vreme, ca profesionişti. Dar în cazul nostru... IACOB : Nu totdeauna ! Nu te grăbi. Unii au făcut studii, au ajuiis tehnicieni cu experienţă. Şi tot au fost înlocuiţL De c e ? DOBRIAN : Poate şi din greşeală... IACOB : Admit şi asta, poftim. Viaţa e tumultuoasă, nu stă pe cîntare de farmacie. Se mai greşeşte. Se mai îndreaptă. Totuşi, părerea mea e că nu s-a greşit decît foarte rar. Şi faptele au dovedit-o. Cum îţi explici atunci ? DOBRIAN : Contează şi impulsul pe care îl aduce un am nou... energia lui, dornică de acţiune... Omul nou întotdeauna... IACOB : Nu-i adevărat. Contează uneori, dar nu e hotărîtor. Sînt şi ocazii cînd continuitatea e mai bună decît schimbarea. Nu e ăsta secretul secretelor. la gîndeşte-te putfn I Stai să-ti pun altă întrebare : eşti foarte sigur că, dacă erai într-o situatie asemănătoare, Velcescu făcea acelaşi luoru pentru dumneata ? DOBRIAN (încurcat) : Nu-mi dau seama, tovarăşe Iacob... îmi închipui că... De altfel, nu asta am venit eu să sustin aici. Nu asta e problema importantă : „ce ar fi făcut Velcescu dacă..." Eu am venit să spun ce a iâcut Velcescu, efectiv. IACOB (clipind, cu un zîmbet şiret, ascuns) : Atunci nu te-am înteles eu. Eu credeam că ai venit să vorbim despre omul Velcescu, despre soarta lui ca am, în care intră şi gîndirea lui, şi toate. DOBRIAN (care n-a sesizat nuanţa, se însuileţeşte) : Dar bineîmteles, tovaf tfăşe prim-secretar ! Şi în primul rînd mă interesează Velcescu ca verigă în aceasta mare organizatie, în această mare familie care este industria noastră noua. Eu am venit să lupt / pentru ideea transmiterii elanului, a puterii de muncă de la om la om. Eu socotesc că eel care mi-a créât mie baze pentru o productie normală şi eel care îmi face la Baia Mare sau la Galati un pinion, o şaibă, o bucşă îmi transmit de fapt din elanul lor de viaţă. Şi eu îl transmit mai dej parte. Şi atunci, sîntem eu totii într-un fel de ştafetă nevăzută, care face o cursă lungă, unică în istorie. De ce să cadă un alergător ? Doar

avem nevoie de toate elanurile şi capacităţile de muncă. O fabrică e un organism viu, aşa le-am spus la început oamenilor. Acum le-aş spune : o industrie e un organism viu, unde toate părtile îşi răspund. IACOB : Sigur. Un organism care trăieşte şi se dezvoltă. DOBRIAN : Bunăoară, la mine, în hala a treia, cea mai grea, omul care scotea randamenteie mari se sprijinea pe ceea ce îi pregăteau celelalte schimburi. întîi, am vrut să-1 premiez. Pe urmă, mi-am dat seama : nu mergeau unul fără altul. Şi atunci de ce să deyin eu succesorul unor sfortări multiple şi să las pe unul din cei oare le-au făcut să fie ponegrit ? De ce să-rni întemeiez eu o falsă popularitate pe discreditul unui alergător • care are tot dreptul la stimă ? Gîndesc că pentru construirea unei lumi mai bune e nevoie să evităm pierderile, orice fel de pierdere. Aşa face un bun gospodar. IACOB : Foarte exact, tovarăşe Dobrian ! Orice bun gospodar évita pierderile. Asta este arta de a conduce, să zicem, o întoreprindere : să ştii să le vezi si pe celé mari, şi pe celé mici. Să ştii să pui în mişcare fieoare fărîmă de énergie, nu să stai noaptea de unul singur sau aproape şi să le rezolvi din capul tău. Oricît de bun ar fi acest cap. DOBRIAN: Dar cînd te-au izolat alţii, fără voia ta ? IACOB : Izolat !? Tovarăşe Dobrian, văzut-ai dumneata la noi vreun sector de activitate unde să n-ai oameni dispuşi să te sprijine, ba uneori şi pînă la sacrificiu ? Totul e să ajungi la inima lor, să-i faci să te urmeze. De-aia un director e bun, şi altul nu e. Zici că_ Velcescu a făcut mult pentru izbînda fabricii. Cred că n-a făcut tot ce trebuia să facă. Şi dovada este că, în momentele grêle, nu s-a putut rezema pe acei tovarăşi care puteau să-i fie de un mare folos în toate privinţele. DOBRIAN : A avut totuşi oameni care 1-au... IACOB : Ici şi colo, cîtiva, care îi cunoşteau sforţările şi care lucrau şi ei niai de capul lor, fiindcă ăsta cam era stilul de muncă. Dar activul fa­ bricii n-a fost solicitât deajuns. De ce? DOBRIAN (încercînd, vag) : Pentru că tovarăşul Enache... IACOB: Lasă-1 pe Enache. Putea Ena­ che să-1 rupă, singur şi pentru multă

www.cimec.ro

39

vreme, de oamenii de partid ? Velcescu a văzut că Enache SI încurcă, şi în loc să facă totul să-şi apropie oamenii, să-1 demaşte pe Enache, s-a închis în găoace şi s-a ocupat de problemele tehnice şi administrative. De■aia te-am intrebat adineauri dacă Velcescu ar fi vênit aici în locul dumitale, în situaţia inversa, să ducă o acţiune politică, sau ar fi consi­ dérât că e mai util să-şi continue munca lui acolo, să mai cîştige un ceas. Şi n-ai să-mi poti răspunde, tovarăşe Dobriau. (Dobrian tace.) Vezi? Aşa că eu iti admit că Velcescu a putut să fie un pionier de valoare, care, la altă fabrică, in conditii nor­ male, s-ar fi descurcat de minune ; dar aici, într-o situatie neobişnuită, era mare ncvoie de un director. Şi iată, dumneata eşti acest director, p e n t r j că prinlre multe altele te ocupi chiar de el, de Velcescu. Si nu singur. Sînt convins că ai antrenat şi pe altii în actiune. Aşa c ? DOBRIAN (încurcat, lâsînd capul în jos) : Tovarăşe Iacob... nu cred că e cazul să ma lâudati atîta... fiindcă... IACOB : Nu te laud eu, n-ai grijă. Sint atîtia allii care laudă aşa-numitul „miracol romîne^c" al industrializării. Avem rezuJtate strălucite, Dobrian, eu care orice tara s-ar putea mîndri. Dar adevăratul „miracol", uite-1 ! Omul ăsta al nostru, plecat de jos, ridicat prin opinteli, ajuns tehnician şi director, şi activist, pus să răspundâ de mari valori. Ăsta e „miracolul" : oameni ca dumneata şi ca altii, care se zbat pentru ceea ce e valoros în oameni. (il dă mîna de plecare.) Sînt bucuros de celé ce mi-ai spus despre Velcescu. Voi transmite. Tovarăşii or să aprecieze cum se cuvine. DOBRIAN (apucîndu-1 de mînecă) : Tovarăşe Iacob 1... IACOB (zimbind) : Bine, am eă te tin în curent. Chiar mîine seară îU dau de ştire. DOBRIAN (aprins, ca de obicei) : Nu e vorba numai să-mi dati de ştire, tovarăşe prim-secretar ! E vorba să verificati lolul ! să punem umărul! Eu, dacă aş şli că nu e tirziu. m-aş duce chi-u acuma pînă sus la... IACOB (revenind): încetişor, Dobrian. Incetf.şor !... Nu pierde din vedere pădurea de dragul copacului. In momentul de lafă, poti să fii sigur că toti cei eu care ai vorbil se mişcă. Ori atunci nu-1 cunoşti pe Săvoiu.

ţ Aşa că lasă ştafeta să alerge înainte. Tu ti-ai făcut cursa, ne-o facem noi acum. Şi line minte că secretul succeselor de care am vorbit e că te întemeiezi pe oamenii tăi din fabrică, pe cei mai buni dintre ei, că le explici fiecare intentie, fiecare gînd al tău (Dobrian se posomorâşte, o umbrâ se aşaza pe privirea iui), că nu alergi de unul singur... Il ai şi pe Sturzu alătuii, nu-i aşa ? Poti conta pe el, nu ? DOBRIAN (cam încurcat): Da, tovarăşe Iacob... IACOB : El cunoaşte această actiune a ta!? DOBRIAN (eu jumàtate de gurâ) : O cunoaşte... IACOB : Şi îmi închipui că ati verificat împreună tot ce mi-ai spus (Do­ brian se frămintă nervos) şi că sînteti răspunzâţori amîndoi. De ce taci? (Tăcere penibilâ.) Cum, de data asta nu sînteti împreunâ ? (Dcodatù apare, grâbit, Sturzu, incercînd sâ-şi potolească respirafia.) STURZU : Ba da, tovarăşe prim-secre­ tar. Eu am rainas mai în urmâ fiindcă (un zîmbet de îineţe abia simţită) mă mise mai greu. IACOB (privindu-i eu o anumită înţelegere) : Aha. Bine atunci. Aşa da. STURZU : Tovarăşul director v-a spus probabil totul. Eu nu mai am nimica de adăugal. DOBRIAN (reînsutleţindu-se) : Am eu ! A ş vrea să adunăm mîine oamenii, tovarăşe Iacob şi tovarăşe Sturzu, la şedinţa aceea a noastră de productie, şi să declar de fată eu toti : tovarăşi, prin eforturile noastre aie tuturor, gratie îndrumării de partid şi muncii voastre inimoase, itît sub directiunea mea cît şi a lovaràsului Velcescu... IACOB (continuînd) : ...gratie muncii eroice şi activitătii de pionierat a atîtor allor conJucători de întreprinderi nou înfiintate, am ajuns "a noi, romînii, să avem astăzi aproape cea mai mare creştere a ind-istrializării din lume ! (Incurajator, le stringe mîna.) O să prirneşti veşti în curînd. Bune, sper. (Pleacd.) DOBRIAN (care nu şi-a revenit pe depiin, priveşte jenat la Sturzu şi porneşte alâturi de e/. La un moment dat se opreşte şi îl întreabà, eu o undl de recunoştinfâ în glas): De c e ai venit totuşi după mine, tovarăşe Spiridon ?

www.cimec.ro

40

STURZU (zîmbind moale): Fiindcă ţi-ai uital tigările, tovarăşe Anghel... (îi întinde cutia, ia şi el o figară, Dobrian i-o aprinde. Merg mai départe amindoi.)

CORTINA T A B L O U L 12

Cabinetul directorului. Sînt convocaţi din non şelii de serviciu, de ateiiere, muncilori iruntaşi. Aimoslerâ de incertitudine. Se aşteaptâ sosirea direc­ torului eu unele veşti importante. Puţinâ rumoare. Pufiitâ îngrijorare. în sfîrşit, soseşte eu Sturzu. E palid, obosit. Ţine într-însul unele intenta nedesluşite. tn drum spre birou, îi iese în cale Elena Tatu. ELENA : Aş vrea să vă vorbesc ceva. înainte de şedintă, dacă se poate. (Dobrian se opreşte.) Aş vrea să-mi dati voie să plec din întreprindere. (Dobrian se crispeazâ. Eta vine aproape şi ascultâ eu uimire. Dar Elena adaugă calm.) Ma mărit. DOBRIAN (o priveşte o clipă, îşi con­ tinua mersul spre biroul lui. Nu se aşază. Descoperă nervos corespon­ dent a nerezolvatà) : Ce e eu mapa asta { SECRET ARA (explicînd): Cea pe care v-am adus-o ieri, la plecarea dumneavoastră... Bucureşti, martie 1963

DOBRIAN (ia la intîmplare o scrisoare si, în limp ce o deslace, începe) : Tovarăşi, v-am convocat astăzi aci, şi, înainte de a dezbate problemele curente, aş vrea să vă cerem să reflectati serios asupra unei situaţii care s-a ivit în viata fabricii noastre. şi să tragetf, să tragem eu toţii, concluziile celé mai potrivitc... (Emoţie in asistenţă. Dobrian se opreşte o clipâ să citeascâ mecanic scrisoarea din taţa lui pentru a-şi aduna mal bine gîndurile. Dar, pe mâsurâ ce ci teste, expresia i se schimbà, îndulcindu-se, apoi capâtâ o strâlucire ciudată. Reia cuvîntarea, eu vechile cuvinte aproape, dar complet eu un ait accent.) ...O situaţie neobişnuită, spuneam, care ne impune să ne dăm măsura întregii noastre capacităti. Am să vă citesc ce scrie aici. Citeşte, tovarăşe Sturzu, te rog. STURZU (cileşte): „Colectivul fabricii «Orizontul roşu», a doua fabrică pe ramură, de curînd pusă în functiune, vă cheamă, dragi tovarăşi, la o întrecere socialiste în cinstea zilei de 23 August, eu obieclivul «produse eît mai variate, la calitatea cea mai înaltă şi la pretul de cost eel mai mie» Cu salutăii tovărăşeşti. Direc­ tor, Grigore Antohi. Inginer-şef (eu emotiei, Simion Velcescu". (Se lace o linişte absolulâ.) DOBRIAN (clai si vesel) : Primim întrecerea, tovarăşi 1

C

www.cimec.ro

O

R

T

I

N

A

^ f *3

TeatruI National „ I . L. Caragiale"

Gr.

Vasiliu-Birlic

în

Harpagon

„AVARUL" de Molière Regia : Al. Finţi
www.cimec.ro

/tllKpiM,

nalizînd piesa lui Al. Mirodan, Şeîul sectorului suflete, unii dintre cronicarii dramatici făceau asociatii eu personaje din Steaua iàrâ nume de Mihail Sebastian. Astfel, Valentin Silvestru descoparea relaţia Grig-Horaţiu, iar Valeriu Ripeanu opunea destinele Monei şi Magdalenei. In ce mă priveşte, aş merge mai départe pe linia filiaţiei Sebastian-Mirodan, consi­ d e r e d Şeiul, în întregimea sa, o replică data Stelei iără nume. N-aş porni insă de la celé doua personaje pomenite, ci de la Gore, şi aş subintitula p i e s a : Răzbunarea lui Miroiu. Poate şi pentru că ambele personaje îmi stăruie în minte prin imaginea creată de Radu Beligan, la spectacolul Teatrului de Comédie aveam m e r c i sentimentul unei confruntări între un Miroiu înfrînt p e toate planurile de o societate adversă şi un nou Miroiu, de data asta învingător, care e Gore. Dacă piesa lui Sebastian duce la concluzia neputinţei omului d e a se realiza, reflectînd dramatica stare de lucruri a lumii burgheze, Seiul lui Mirodan, izvorît din noile realităţi, ajunge la concluzii contrare : în lumea noastră, realizarea omului e nu numai posibilă, dar constituie obiectivul esential al orînduirii socialiste. Aci, Horatiu, continuatorul mentalităţii lui Grig în noile conditii, se dezvăluie în toată lamentabila sa goliciune şi este cel ce păxăseşte scena înfrînt, iar Magdalena (care-1 părăsise la un moment dat pe Gore, ca altădată Mona pe Miroiu) se va reîntoarce la acesta. întelegînd că numai rupînd definitiv eu Horatiu va putea fi un om liber şi eu adevărat fericit. Răsturnarea relatiilor umane din piesa lui Mirodan reflectă răsturnarea relatiilor sociale, reflectă opoziţia tranşantă dintre două lumi şi superioritatea celei socialiste, unde, după cum spune Şeful, „fericirea se discuta la nivel înalt". Dar piesa lui Mirodan nu se limitează doar la celé trei personaje echivalente eroilor din Steaua iârà nume. Inventia sa dramatică merge mult mai départe, reuşind să concretizeze scenic, printr-un simbol realist, întregul suport social şi uman determinant al destinului eroilor săi ; e vorba de Şeful sectorului suflete, întru* T E A T R U L DE COMEDIE. „Şeful sectorului suflete" de Al. Mirodan. Regia : Moni Ghelerter. Scenografia : Dan Nemteanu. Distribuţia : Radu Beligan (Şeful sectorului suflete şi Gore) ; Marcela Rusu (Magdalena) ; Amza Pellea (Horatiu) ; Dom. Savu (Costică) ; Sanda Toma (Ofelia) ; Costel Constantinescu (Inovatorul) ; Marian Naţiş (Un băiat de 10 ani).

43 www.cimec.ro

chipare a noii societăţi, conştient responsabile de irealizarea şi fericirea individuals a fiecăruia dintre membrii săi. în legătură eu acest personaj s-a discutât mult şi, după părerea mea, cam inutil, creîndu-se chiar unele confuzii, în limp ce chestiunea e cît se poate de clară. Aşa cum subliniază cronica din „Scînteia", „simbolul pe carc-1 exprima Şeful sectorului suflete are valoare artislică în măsura în care rcliefează un continut autentic de viată". Şi nu poti fi decit de acord cu prevenirea care se face, în aceeaşi cronică, împotriva transformării in modă a „căutării excesive, eu orice prêt, a unor personaje conventionale, abstracte", făiă contact eu realilatea. Modalitatea scenică aleasă de Mirodan în prezentarea Şefului nu numai că nu e expresia unor căutări formale, dar exprima însuşi continutul ideologic al piesei. Conceput realist din punct de vedcre al caracterului şi al cadrului de viată în care se mişcă, personajul are toate calitătile şi întreaga viabililale a unui erou dramatic cum e, de pildă, Cerchez din Ziariştii. Să tragem oare de aci concluzia că lucrarea ar fi avut de cîştigal dacă $eful, în loc să apară ca un produs al fanteziei Megdalenei, ar fi fost un activist cu idenlitate précisa ? Cred oâ nu. Dimpotrtvă. O asemenea tratare ar fi dus, in cazul de fată, la o sărăcire a sensurilor piesei, la o îngustare a perspectivei. Apărînd ca „gînd" al Magdalenei, se reliefează o idee deosebit de pretioasă, şi anurae că în mintea fiecăruia dintre noi exista acumulatâ. din zeci şi sute de crîmpeie de viaţă, o imagine foarte inallă, tipică lumii noaslro, a societătii şi a omului, imagine care, in momente de răscruce, constituie un suport moral şi un îndreptar în conduită. Pe Magdalena, toemai această imagine colectivă, compusă din ceea ce e mai bun în societate, imagine întruchipaiâ în Şeful sectorului suflele, o face să-şi schimbe felul de vială, să părăsească o existentă meschină şi înjositoare alături de Horatiu şi sa opteze pentru o alta, plină de frumusete şi id-'al, a lui Gore. Sînt nenumărate elemente concrete in piesa ce demonstreazâ cu claritate că imaginea avînd la bază lipul uman al lui Gore este îmbcgătHă de Magdalena <?• trăsături culese de la o sumedenie de oameni pe care i-a înlîlnit. întreaga îmîmplare apare astfel proiectală ca pe un écran amplificater, căpătînd dimensiuni generalizatoare. Imaginea Şefului mai are, după părerea mea, o functie la fcl de importante es. prima. Ea reprezintă termenul de confruntare cu un ideal spre care piesa ne invita să tindem. Din acest punct de vedere, în varianta reprezentată pe scenă exista în final un moment echivoc. Dacă ideea permanentei perfectibilităti a omului în socialism apare cu claritate (GORE : Idealul meu e sa devin un ideal), alungarea Şefului de către Magdalena nu se sustine în nici un fel. în mod cu totul arbitrar, imaginea Şefului e pusă, fără nici o justificare, în penibila situatie a amorezului respins de o cucoană capricioasă, iar strigătul lui din culise accentuează şi mai mult această impresie. Momentul poate fi corectat eu uşurintă, prin simpla eliminare a cîtorva replici. Pe vremea cînd era doar o idee, piesa lui Mirodan se intitula Responsabilul cu fericirea. Schimbarea titlului nu a ştirbit cu nimic ideea iniţială. Ea stă la baza Şefului sectorului sullete, unde, sub haina unei scînteietoare comedii, se ascunde de fapt o foarte serioasă dezbatcre despre fericire. In conceptia autorului, fericirea apare strins legatà" de libertate, de dragoste, de creatie, de dăruire în slujba fericirii comune. Aceste inalte calităti îi sînt caracteristice lui Gore, modestul meteorolog de la o statie de pe vîrful Bucegilor (unul dintre „ce/ mulfi, din ce în ce mai mul\i, care dau mai muit, neslirşit mai mult, decit primesc"), şi care atunci cînd cineva, asa cum face Magdalena, observa acest lucru, răspund^ cu umor : nu, te inşeli... Eu... dm egoism... pentru că îmi lace mie (accent) plàcere... mA, E un let de obişnuinţâ, aşa... cum ai iuma... poate chiar un viciu... adicà...". Drumul lui Gore e de fapt drumul ce se deschide şi în fata Magdalenei. Ferind însă piesa de o viziune idilică, autorul are grijă să o prevină (şi să ne prevină) că e un drum încă pindit de nenumarate piedici : adevărului îi mai stă în cale minciuna ; curajului — laşitatea, calomnia, nepăsarea ; valorii — nimicul ; inteligentei — imbecilitatea.

44 www.cimec.ro

www.cimec.ro

Amza Pcllea (Horatiu) si Radu Beligan

(Şcful)

Şi cea mai primejdioasă piedică, cea care le favorizează p e celelalte, le lasă să trăiască, este propria inertie, pasivitatea, complacerea, împăcarea, lenea de actiune, lenea de a lupta contra lor, lenea de a t e elibera, „lenea de a te l e p ă d i de frică", pentru a folosi o replică a piesei. Aici interventia se cere a fi radicală. ŞEFUL SECTORULUI SUFLETE : ...Aşadar, voi pătrunde, mai eu binişorul. mai eu de-a sila, în sufletul tău, voi cerceta, mai ou grijă sau mai eu bisturiul, rănile... MAGDALENA : Mi-e milă de mine... Ziceai adineaori că eşti un om bun. ŞEFUL SECTORULUI SUFLETE : Bun eu răul ? Voi sfărîma ce e de sfărîmat şi vom reconstrui ce e de reconstruit... MAGDALENA : Am impresia că mă confunzi. La urma urmei, ce sînt eu ? Casa, stradă, raion, oras ? ŞEFUL SECTORULUI SUFLETE: Eşti o lume. O mare lume mică. Dacă Gagarin a răzbit in ceruri, noi zburăm mai sus, în adîneuri. Dacă Titov a cucerit macrocosmosul, eu voi învinge microcosmosul... Ai în fata dumitale pe cel dintîi cosmonaut al sufletului omenesc. Bună seara, planetă. E xaspunsul dat, în numele solidarităţii umane, singuraticelor stele fără nume ale lui Mihail Sebastian, celor care rătăceau izolat, fără a putea comunica între ele, pentru că „nu se puteau abate niciodată din drumul lor". Cu rămăşiţele vechiului, Mirodan încrucişează spada prin intermediul Şefului, izbutind, într-un susţinut duel al replicilor, o adevărată cascade de vervă satirică. E drept ca unele situaţii sînt minore şi nu întotdeauna la înălţimea incărcăturii caustice a textului (ca, de pildă, scena imaginară de la raion, unde era de préférât o singură actiune, dar importante şi dramatică, celor trei interventii expozitive alo Actritei, Inovatorului şi Copilului, nu toate de égala calitate). Tonalitatea generală a piesei este însă una de frumusete şi superioritate morală, de mare farmec şi scăpărătoare inteligentă, şi ea s-a întîlnit perfect cu tonalitatea spécifiée a Teatrului de Comédie, alcătuită din calităţi similare, calităti ce creează spiritul unui teatru contemporan de ridicat nivel ideologic şi artistic. E, de fapt, o ântîlnire mai veche. Ea a avut loc mai întîi pe scena Teatrului National (ma refer la întilnirea MirodanBeligan-Ghelerter din Ziariştii), continuînd cu Celebrul 702 şi acum cu Şeful sectorului suilete. Trio-ul acesta, căruia i s-a adăugat o actriţă de factura Marcelei

De la stinça la dreapta : Dem. (Coslică). Amza Pellea (Hora(in), Constantinescu (Inovatorul)

Savu Costel

www.cimec.ro

M

www.cimec.ro

Rusu, ca şi înlreaga echipă a teatrului condus de Radu Beligan, a demonstrat încă o data (dacă mai era nevoie) ce inseamnă un spectacol bazat pe afinităţile artistice aie creatorilor săi. Fără îndoială că pivotul spectacolului, coloana sa vertebrală îl constituie dublul rol al Şefului şi al lui Gore. De felul interpretării sale depinde in mod hotărîtor transmiterea deplină a continutului de idei al piesei, a mesajului ei, într-un cuvînt, soarta spectacolului. Susţinerea celor două roluri presupune două compoziţii distincte, pe date psihologice şi mijloace de expresie diferite, ce trebuie să se contopească într-o imagine dialectic-unitară. Problemă complexe, de aprofundat studiu al caracterelor şi de mare virtuozitate. In interpretarea lui Radu Beligan, celé două chipuri prind viaţă — surprinzător de asemănătoare şi totuşi calitativ deosebite. Din jocul său, gîndit şi studiat pînă la celé mai subtile nuanţe psihologice, poti reconstitui întregul procès de gîndire care a dat naştere, in mintea Magdalenei, imaginii Şefului sectorului suflete. Gore trăieşte în Şef, dar eu o personalilate şi perspectivă asupra vietii mult îmbogătite, şi această îmbogătire duce. în ciuda asemănării fizice, la doua expresii — chiar fizic — diferite. Jocul continuu al asemănării şi deosebirii, realizat eu virtuozitate, e îndeosebi evident în scenele in care Gore trăieşte în realitate situatiile, gesturile, atitudinile imaginii din gîndul Magdalenei. Gore apare mereu ca un frate mai mie al Şefului. El te cucereste prin poezia firească, simplă, eu care se dăruie vietii, creatiei şi dragostei sale. Dar în timp ce, în fata Magdalenei, Gore e literalmente „topit" (iar Beligan joacă această emotie de licean îndrăgostit eu o candoare, un farmec şi un umor irezistibile), almosfera pe care o întretine în scenă, în rolul Şefului, e aceea a unui univers poetic lucid, critic şi chiar violent polemic fată de slăbiciunile ei, şi, în general, fată de manifestările vechii mentalităti din societatea noastră, tocmai pentru că Şeful răspunde de această viată, de această dragoste, de împlinirea tuturor idealurilor unor oameni ca Gore şi Magdalena. Pasiunea şi arta cu care Beligan declanşează în numele unui larg şi învăluitor umanism o energică răfuială cu urîtul şi mediocritatea, certitudinea care se degajă din jocul său că immosul va invinge fac ca, în interpretarea sa, Şeful sectorului suflete să devină o splendidă imagine a activistului comunist, întru totul corespunzălor cuvintelor Magdalenei : „puternic, mîndru, îndrăznet, gâta oricînd să se arunce în foc pentru semenii săi, neiertător cu răul din lume, intransigent, pur, cosmonaut al sufletului omenesc, purtător de soare pe pămînt". Exploziile de rîs şi aplauzele ce însotesc aproape replica de replică spectacolul sînt dovada profundei salisfactii etice şi estetice pe care o provoacă. Modul cum rezolvă Radu Beligan o atit de complexă problemă de interpretare este şi do astă data rezultatul stăpînirii rarelor sale calităti printr-o adevărată sliinfa a artei actorului. Pentru că numai o asemenea stăpînire poate créa spectatorului impresia acelei simplilăti, acelei lipse de efort care au făcut pe unui dintre oaspetii noştri de peste hotare să exclame : „Beligan e ca o haină fără cusături. Cade perfect şi nu ştii cum e făcută !" Fiecare mişcare e măsurată şi plină de ele<janlă, fiecare replică — lansată toldeauna cu adresă précisa — are relieful ei, culoarea ei, surprinde prin spontaneitate şi prospetime, de parcă ar fi fost gîndită în momentul rostirii. Autoexigenta sa caracteristică îl face să élimine, scenă de scenă şi reprezentatie de reprezentatic. tot ce i se pare „în plus". Unii aclcri, chiar dintre cei mai buni, sub impulsul succesului, pedalează, uneori fără a-şi da seama, pe momenle de efect, insislînd, încărcînd. Beligan, dimpotrivă, descarcă merou rolul, aproape cu severitate, căutînd să ajungă la expresia cea mai laconic-sugestivă. Jocul său e pătruns do o profundă slimă şi incredere în inteligenta şi bunul-gust al publicului, în comunitatea de preocupări dintre sală şi scenă. Specletorii simt şi îi xăspund cu aceeaşi incredere, pindindu-i parcă şi intenliile abia schitatc, frînturile de gînd abia sugeratc, îi devin colaboratori tot atît de fideli ca şi partenerii săi de joc. De aci, acel sentiment de bucuiie colectivă stîrnit de jocul lui Beligan, mai bine zis de prezenţa sa. Dotât cu un deosebit simt al acestei aite eclective care este teatrul, prezenta sa, slrăină oricărei intentii solistice, nu numai că nu tulbură ansamblul, dar contribuie la sudarca lui, Il contaminează, îi imprima un stil care e
www.cimec.ro

48

expresia unei gîndiri şi metode avansate de teatru, a unei solide experiente şi culturi teatrale. Acest stil, ce domina azi Teatrul de Comédie, face ca interpreţii piesei lui Mirodan să-şi afirme şi propria lor personalitate şi — ca s-o numesc astfel — o personalitate de echipă, din care fac parte intégrante şi autorul si directorul de scenă. Moni Ghelerter a potentat la maximum această dublă personalitate şi a obtinut un spectacol în primul rînd jucal eu plăccre. Ai tot limpul sentimentul (cu rare exceptii, pe alocuri, unde textul lincezeşte) că actorii înşişi se delectează transmitînd publicului textul. Directia de scenă a asigurat echilibrul şi bunul-gust ce-i sînt proprii, distribuind în aşa fel accentele încit să realizeze, pe canavaua unei aparent banale poveşti de dragoste, sensurile sociale largi şi rezonanta cetătenească a piesei. Pictorul scenograf Dan Nemteanu a fosl un colaborator discret (şi poate tocmai de aceea atît de prezent) în crearea atmosferei spectacolului. Cred totuşi că anumite momente (ca, de pildă, cel de la raion) ar fi cîştigat in expresivitate dacă dispozitivul scenic ar fi lăsat o mai mare distanţă între planul real (camera Magdalenei) şi planul imaginar (cabinetul Şefului). Cu Magdalena, autorul a fost mai putin darnic. Rolul e mai mult o schiţă neurmărită consecvent, cu o evolutie psihologică prea sumară ca să devină un caratter. Aproape jumătate din partea a doua a piesei, eroina, deşi se află pe scenă, e cu totul absenta din ţesătura dramatică. Cu atît mai mare e meritul Marcelei Rusu, care n-a insistât pe „drama" Magdalenei, ci a exploatat tocmai calitătile ei la­ tente, mai pregnant sublimate de autor, şi anume dorinta de „altceva", vivacitatea de gîndire şi umorul, ce înfloresc în prezenţa lui Gore şi a Şefului. Marcela Rusu joacă saltul spre luciditate al Magdalenei cu bucurie interioară şi spirituală feminitate, ca un rezultat al descoperirii demnilătii de om. Ruplura ei de Horatiu apare astfel ca despărtirea nu de un bărbat, ci de un mod de viaţâ. In interpretarea Mar­ celei Rusu, Magdalena se conturează în special prin ceea ce ea va deveni, şi asta contribute în bună măsură la almosfera tonică a spectacolului. Sobru (şi cu atît mai mult haz) interpretează Amza Pellea rolul lui Horatiu. Platitudinea cu morgă, opacitatea cu ifose de principialitate şi simt al realitétii. ascunzînd de fapt o josnică atitudine de „exploatator de suflele", se prăbuşesc succesiv, iar ridicolul personajului creşte odată cu exasperarea sa în fata noilor situatii, neaşteplate şi, pentru el, de neînteles. Aerul din ce în ce mai stupéfiât al lui Amza Pellea, Irecerea de la crizele comice de isterie la o biată biiguială, insotită de o neputincioasă ridicare din uineri, dau rolului o suculentă comică deosebita. Pe linia „graselor" sale aparitii, Dem. Savu, un Costică-băiat-de-treabă. putin şmecher, dar in fond cinstit şi inimos. Sanda Toma şi Costel Constantinescu au roluri doar de cîteva minute, dar se simte că sint încredintate unor foarte buni şi disciplinai actori. în tcatrul sovietic s-a păstrat un vechi obicei : cînd un spect^col sau un artist entuziasmează, publicul strigă : „Multumesc I" La noi, obiceiul nu exista. Totuşi, la sfîrşitul spectacolului Şelul sectorului suilete, am cilit acest cuvînt în privirile oamenilor care umpleau sala şi aplaudau cu un dablu sentiment : de recunoştintă şi de regret că celé doua ore trecuseră atit de repede. Am impărtăşil acelaşi senti­ ment, cu bucuria că Teatrul de Comédie a dus la succès înca o piesă originale contemporană.

Traian ŞeJmaru

4 — Teatrul nr. 1

www.cimec.ro

■S

ia ti i oameni

„NEVESTELE VESELE DIN WINDSOR" pe scena Teatrului National „I. L Caragiale" *

propierea lui Lucian Giurchescu de comedia shakespeareană nu ni se pare întîmplătoare ; ea poate fi pusà pe seama predilectiilor regizorului pentru un teatru de comunicativitate directă, explozivă, pentru un teatru de actiune rapidă, de expresie nesofisticată prin dantelării stilistice, subtilităţi şi rafinamente înşelătoare. Pe această Unie, întîlnirea eu Brecht (Puntila şi Şvejk) i-a fost deosebit de rodnică : i-a revelat, pe nişte texte nemijlocit legate de timpurile noastre, sursele adînci în timp, dar şi trăsăturile şi tehnica originară a teatrului popular ; i-a înlesnit să valorifice aceste trăsături şi această tehnică, păstrînd, din elementele culte ce li s-au suprapus eu vremea, pe acelea care le-au cizelat şi îmbogăţit, şi înlăturînd pe celé ce le-au învăluit şi vătuit (în anii civilizatiei şi culturii burgheze, pînă la sufocare). Cercetarea universului de idei poetic si dramatic Shakespearean — la care a adàstat eu profundă şi activa reflectie Brecht — s-a réclamât astfel în chip firesc şi regizorului care 1-a cultivât la noi atît de merituos. Nu, desigur, ca o initiative de împlinire întîrziată a virtutilor sale creatoare, ci, dimpotrivă, ca una de gréa încercare, menită să înlesnească cristalizarea convinqerilor si liniilor artistice directoare mărturisite de el pînă acum. Dintre acestea, credem că putem recunoaste la Giurchescu ca primordiale convingerea că teatrul contemporan este de neînţeles înafara substantei şi valentelor lui suculent populare. Insăşi alegerea Nevestelor poate, de altfel, fi socotită graitoare în această privintă. Cu Comedia eroiiloi, Giurchescu făcea mai degrabă, credem, un act precaut de tatonare, de aclimatizare. Neîncumetîndu-se să înfrunte dintr-o data lianele, regizorul s-a exersat mai întîi în atingerea ramurilor gingaşe
* Regia : Lucian Giurchescu. Scenografia : Dan Nemţcanu. Distribuţia : Al. Giugaru siIon Henter (Falstaff) : Ion Manu ci Nicolae Enache (Shallow) ; Mihai Fotino şi Mircea CoBerechet (Dr. Caius) ; Const. jan fSlender) ; Dem. Rădulescu (Ford) ; Igor Bardu (Page) ; Mihai Stănescu (Sit Hugh Evans) ; Victor Moldovan (Pistol) ; Const. Rauţchi (Nym) ; Mircea Cojan (Bardolph) ;. Damian Crîsmam si Florin Piersic (Fenton) ; Gh. Cristcscu (Rugby) ; George Sirbu (Simple) ; Carmen Stănescu si Draga Olteanu (D-na Page) ; Valeria Gagealov şi Coca Andronescu (D-na Ford) ; Cristina But geanu si Draga Olteanu (D-na Quickly) ; Coca Andronescu si Catiţa Ispas (Ann Page).

50 www.cimec.ro

Sus : Valeria Gagealov (doamna Ford) si Carmen Stănescu (Doamna Page) ; mijloc : Al. Giugaru (Falstaff) ; jos : Mihai Fotino (Slender) şi Cristina Bugeann (doamna Quickly)

www.cimec.ro

ale cuvîntului şi rîsului marelui Will. A colectat, eu acest prim pas, roadele unei certe ataşări de ceea ce — vorba lui Goethe — Shakespeare este mai presus de toate. anume de poetul Shakespeare. Tot arsenalul de încurcate relatii scenice, care fac hazul aoarent al Comediei erorilor, manevrate eu dezinvoltură de artificiile gratioase aie imbroglio-ului, regizorul 1-a subcrdonal acelui inefabil şi oceanic zăcămînt de Doezie, în primul rînd caractenstic dramaturgului elisabetan. Dincolo de observable critice la care din alte unghiuri de vedere, mai lăturalnice sau mai puţin lăturalnice, invita, spectacolul Comediei erorilor este subjugat eu elegantă, şi mai aies fără ostentaţie, de freamătul poetic. Categoria popularului se demonstra astfel a nu fi destinată eu orice prêt şi exclusiv liniilor şi accentelor îngroşate, gesturilor brute, hazului hohotit. A fost o demonstratie nespus de pretioasă. Trecerea practică la Nevestele vesele nu a fost propriu-zis ulterioară Comediei erorilor. Premierele s-au succédât, dar conceptia şi viziunea spectacolelor, ba chiar repetitiile, au fost oarecum simultané. Nu putem, de aceea, judeca spectacolul de la National în lumina experientei şi cîştigurilor dobîndite eu spectacolul de la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra". E însă cert că, spre deosebire do constructia .încurcăturilor", comedia falstaffiană a supus pe regizor unei încordări creatoare mult mai intense, unei munci de clarificare mult mai complexe. Traditia Nevestelor vesele — prin excelentă burgheză — estropiază comedia lui Shakesppare pînă la o însignifiantă panlalonadă. Faimosul „jupîn Slănină" şi „stîlp de cîrciumi", John Falstaff, ilara rămăşita înfumurată a nobletii cavalereşti, devine, în această „traditie", obiect al unui haz mecanic, golit de alte sensuri, în afara poate a conlrastului pe care-1 realizează pretentiile lui eu fizicul său de burtoasă decrepitudine şi ca starea lui de scăpătat fără întoarcere. în jurai acestui mitic „burduf umplut de dropică", spectacolele traditionale au tesut firele unor spectacole de comédie de siţuaţii clovneşti şi de încurcături corespunzătoare menite a potenţa, în celé ma; bune dintre cazuri, ideea cuminţeniei morale compatibile eu echivocul maniefl&loi * % singurul filon de îngăduinţă conformiste pe ■care Shakespeare pare a-1 fi lăsat să circule (intre paranteze) prin vesela dar multiplu neiertatoarea lui şarjă la adresa societaţii şi moravurilor vremii sale. Puterea acestei traditii sterilizatoare nu era uşor de înfrînt. Cu atît mai mult eu cît instrumentatia propriu-zis teatrală a comediei e alcătuită din elemente (personaje şi situaţii) uşor pretabile la o atmosferă, la o tonalitate şi la culori lipsite ca atare de pretentia unor semnificatii prea grave. Numai că teatrul lui Shakespeare e revelator nu atît prin mijloacele cu care comunică, ci Drin ceea ce şi cum comunică, folosindu-le. Efectele orchestratiei dramatice shakespeareene — deopotrivă celé de ansamblu, ca şi celé solistice .— pot apărea uneori naive, de utilizare comună, dacă nu ajung să degaje din ële climatul istoric şi climatul poetic specific cu care dramaturgul-poet Je-a imprégnât. Acest climat apare în Nevestele vesele mai transparent şi mai tranşant decît în oricare alla comédie a lui. E climatul de tranzitie a unei orînduiri sociale (feudale) la altă orinduire (burgheză). Structurile umane se disting : de o parte, categoriile extreme — una declasată ori pe cale a se declasa (constelatia Falstaff) ; alta în procès de cristalizare ca clasă (familiile Page, Ford); de altă parte, categoriile in­ termédiare: pe treapta de sus Shallow-Slender, doctorul Caius, preotul Evans; pe treapta de jos — a josniciei fără ifose — hangiul „Jaretierei", mijlocitoarea Quickly. In acest climat, sensurile istorice sînt în apaienta lor imediată, toluşi, încă difuze, ca şi relaţiile dintre oameni, ca şi structura lor moral-psihologică. Vechiul şi noul, parcă nedecise încă, se întretaie, se întrepătrund, se cheamă şi se resping reciproc. Făgaşurile noi aie istoriei abia se desenează — înlocuind în etica socială orqoliul onorabilităţii spadei şi rangului cu onorabilitatea, şi ea falsă şi artificială, a proprietătii, ducînd la confuzia onoarei cu onerosul. Lumea e furată de mirajul aurului (Indiile prind să îmbogătească Anglia) ; e obsedată de qîndul căpătuirii sau de satisfactia măcar a unei pungi de arginti, zvirlită drept recompensa pentru un serviciu necurat, ori strecurată dintr-un buzunar avut şi neprecaut într-altul, isteţ dar gol, de pungaş. E un climat de viaţă nespus de divers dezinvolt, nespus de colorât şi dinamic, dar în fondul lui — frustat de valorile elementare aie omeniei : draqoste, încredere în oameni, cinste — nespus de trist. Anglia, în care Shakes­ peare se aşază să zugrăvească această amară stare de lucruri, era însă „veselă" în straturile ei de suprafată. Iar fresca momentului, cînd aurul prinde să domine spiritele — şi să le secăluiască de orice alte virtuW — devine şi ea o frescă violent şi nediferentiat .veselă". Cuvîntul şi personajele lui Shakespeare, actiunile lor

52 www.cimec.ro

au adesea o încărcătură de explozivă truculenţă, şi astăzt şocantă. Sub ea zvîcneşte însă indignarea sau durerea ; dincolo de ea bat aripile viziunii luminoase, crezînd fn triumful bunului-simţ, în victoria unei umanităţi care cîndva se va regăsi, necesar, pe sine, şi se va implini in esenţa ei real nobilă. Fata deopotrivă candidă, Iucidă şi liberă — faţa bunului-simţ — a Annei Page ; măritişul ei peste voinţa negustorese construite a părinţilor sînt o prezenţă şi un act de „răzvrătire" care nu încheie doar, printr-un „sfîrşit fericit", comedia Nevestelor vesele -, ele sanctionează din faşă alienarea omului sub capitalism, şi mărturisesc, in semnificatia lor ultima, cea mai adînca, această nestrămutat optimistă credintă a lui Shakes­ peare în frumusetea şi dreptatea viitorului omenirii. Trecerea fugară, discrete, dar robustă, a Annei Page prin meandrele comediei Nevestelor este o replied ascondentă, esenţială — de o greutate poetică şi filozofică neluată în seamă, în orice caz nerelevată de „tradiţie" — adusă prezenţei descendente, deşi zgomotoase, a cavalerului Falstaff (cu tot ce prezenta lui semnifică, dincolo de costum şi de calitatea lui de personaj), adusă deopotrivă prezentei nu mai putin ilare, deşi bătăioase. a acelora ce reprezintă (ca personaje şi entităti : Page, Ford etc.) etica puritanistă ce învestmînta şi era menită să apere cu falsa ei „onoare de familist" interesele şi puterea banului. Aceste „prezenţe" în viata reală a societăţii alcătuiau o lume divorsă a înşelăciunii şi se înlănţuiau în trama comediei, în chip firesc, ca un carusel al farsei şi ca victime ale propriilor lor feste. Veselia Nevestelor din Windsor îşi caută şi-şi află temeiul în această prăbuşire generală a protagoniştilor farsei, sub greutatea „faptei ce n-a fost înşelăciune", săvîrşită de Ann Page. Şi tot de aici — din elogiul adus de Shakespeare „sfîntului păcat" al luptei pentru cinstea şi puritatea sentimentelor, pentru adevăr şi frumos in relaţiile dintre oameni — creşte şi-şi impune, mai aies în zilele noastre, farmecul stenic al poeziei ce căptuşeşte cu surîsul peren al istoriei hohotirea irezistibilă caTe răsplăteşte acţiunea şi personaj ele comediei Nevestelor vesele din Windsor.

*

*

*

Nu vom precupeţi In aprocierea spectacolului de la Teatrul National nici o laudă pentru ceea ce el demonstrează : înţelegere şi limpezime, pe alocuri şi o binevenită îndrăzneală în înfătişarea liniilor divers demascatoare aie comediei lui Shakespeare. Lucian Giurchescu a extins cu îndreptătire adresa satirică a acestui ultim, dar cel mai copios şi plin de tîlc intermezzo falstaffian din cîte întrerup si pimentează dramele istorice închinate de Shakespeare capetelor încoronate aie casei de Lancaster. La Windsor, dizgratiatul fost „cîrdaş" întru chefuri şi pehlivănii al orintului Hall (acum Henric al V-lea) apare aici, în 'spectacol, nu doar (potrivit promisiunii epilogului din a doua parte a lui Henric al IV-lea) ca pretext pentru o noua „poveste", cu „multă carne grasă". Accentul — deşi spectacolui excelează în primul rînd în dinamism, într-o succesiune crescînd accelerate de fapte scenice — e pus, în general, pe elementele şi culorile de frescă, pe temperam^nte, tipuri şi ticuri, pe pornirile şi interesele felurite şi adverse ^le mediuliu „nou" ce înconjoară lumea veche de gîndire şi de aspiratii a lui Falstaff. Aşa se face că, în spectacolui ştint ca poveste de ilariant amurg al instituţiei cavalereşti, regizorul ne oferă satisfactia de a asista la descoperirea şi exploatarea unui zăcămînl drama­ tic, parcă inédit, ascirns în ţesătura comediei. Este vorba de prefigurarea grotescă a unui Georges Dandin, în persoana burghczului Ford, a cărui „dramă" se consuma paralel, pe aceeaşi pédala a ilarităţii şi semnificatiei, cu „drama" cavalerului Sir John. Comedia Nevestelor a dobîndit astfel doua centre de interes : unui privind procesul de destrămare a evului feudal, celălalt privind procesul de închegare a orînduirii şi structurii morale burgheze ; amîndouă — p e p l a n u r i deosebite — nespus de suculente ; nici unui însă împietînd importanţa dramatică {respectiv comică) a celuilalt, ci, dimpotrivă, completînd-o, stimulînd-o. Lucian Giurchescu a smuls, eu evident efect revelator, un văl de nepăsare şi a şters un strat gros de colb ce a acoperit înţelesul unor pagini esenţiale din textul comediei. Aceste pagini- fuseseră lăsate altădată pradă utilităţii lor strict anecdotice şi apăreau de aceea interzise comunicăiii şi vehiculării părerilor integrals ale lui Shakespeare despre orizonturile umane aie timpului său. îndrăzneala lecturit noi a lui Giurchescu este, în această privintă, de mare prêt. Ea îşi dă mina eu îndrăzneala interpretării prestigioase a lui Dem Rădulescu, a cărui evolutie în costumul şi în „drama geloziei" lui Ford concurează şi izbuteşte să egaleze în

53 www.cimec.ro

rezultate artistice evolutia bocacescă a rubicondului erou de la Hanul Jaretierei. Càci Dem. Rădulescu nu opune o oarecare mască — palidă şi aprigă — a indignării, altei măşti (centrale), tumefiate de alcool şi de neputinţă orgolioasă. Nu, el creează, netrecut prin artificiul şi îngroşările grimei, un portret — portretul proprietătii proaspăt chivernisite şi al puterii derivate din această proprietate. Revărsat cu ahtiere despotică pînă in zonele celé mai sensibile ale moralei, sentimentul proprietăţ'ii se vrea sentimenlul unei inebranlabile sigurante de sine şi nu se concepe obstaculat, înşelat, primejduit. Dar tocmai de aceea e, oricînd şi din orice parte, gâta a se desfoia în îndoieli şi suspiciune. Condiţia şi morala puritan? a proorietătii burgheze e nemărturisit legată de un aprig complex de vinovătie — care se sublimează dezlănţuit în gestul apărării prin atac. Dem. Rădulescu joacă — trăieşte — acest complex şi această sublimare, atît în raporturile lui eu soţia sa („veselă") şi mai eu seamă în raport eu primejdia posibilei lui descalificări „morale" în rîndul lumii — al clasei sale. Gelozia lui Ford-Dem. Rădulescu e exprimată cu şoapta insidioasă ori cu vocea spartă şi răguşită ; cu pumnii strînşi şi fălcile înolestate, ori cu gestul larg, bătînd haotic aerul, şi cu glasul zvîrlit spre acutele supreme ale furiei ; cu ochii aprinşi, căutînd besmetic să pătrundă „revelaţia adevărului" în ochii şi în acţiunile altora, ori pironindu-se halucinaţi asupra cîte unei viziuni proprii ce-1 înfricoşează , sperînd ori implorînd, ori pretinzînd lumii sale şi publicului spectator (pe care şi-1 socoate a fi dm lumea sa) întelegerea disperării ce-1 macină şi solidarizarea cu dînsul ; ori potenţînd resursele exasperării ce-1 învolburează, dar şi resursele inventivitătii cu care e înzestrat, şi care se reduc în fond la contrasensul neghiob al banilor ce pot cumpăra totul — pînă şi fidelitatea şi liniştea conjugală. Dem. Rădulescu joacă in gelozia candidatului la incornorare o mare metaforă, cu ascuţită adresă contemporană : metafora instabilitătii, de la rădăcină, a puterii fundate pe etica relaţiilor băneşti. O joacă simplu, direct, cu o économie calculate a mijloacelor de expresie, construindu-şi cu ele o „sinceritate" frenetică a sentimentului ce-1 răvăşeşte, sinceri­ tate contrastante (şi, prin aceasta, de imediate consecinţe comice) cu liniile carica­ turale ori şterse, ori aruncate în umbra care, în majoritatea lor, desenează fetele protagoniştilor ce fac cor de-a lungul actiunii şi horesc lîngă dînsul, chiar angajaţi pe alte coordonate, în jurul eroului (şi victimei) comediei : sir John Falstaff. Teatral vorbind, Falstaff rămîne însă pîrghia de bază a întimplărilor pline de haz din Windsor. E o întreprindere nebănuit de dificilă să lupti cu consacrările monumentale. Fata jovial buhăită a pîntecosului aventurier al damigenelor şi al alcovurilor de tot felul şi de toate pretenţiile s-a impus de secole pe seen ele lumii, ca un atare model definitiv consacrât. Al. Giugaru a rééditât cu verificata lui măiestrie trăsăturile de neşters ale acelei statui de grăsime care închipuie pe îmbătrînitul şi legendarul spadasin al poltroneriei şarlatane, al minciunii insolente, al laşităţii parazite, în care se uneste, ca într-o trinitate a întunericului, viciul, nelegiuirea, vanitatea. Al. Giugaru a fost, în opoziţie cu Dem. Rădulescu (care şi-a proiectat rolul spre zările moderne aie istoriei), un caracter al propriului său costum, decis ancorat în negurile trecutului, neaderent schimbărilor, deşi dornic a se adapta lor, măcar pentru a nu-şi mai vedea cizmele scîlciate. A fost ca atare o prezentă deplină, solicitînd prin rotunzimea lui corporală, ca şi prin rotunzimea corespunzătoare — molatecă dar truculentă — a gestului, a privirii, a vorbei, a mişcării, o bunăvoie deschisă a privitorilor, libéra de exigenţa unei alte determinări. In acţiunea comediei, Al. Giugaru a fost, de aceea, pare-se scutit să mai caute, dincolo de compoziţia şi eficienţa comică, fără xeproş, a măştii, şi dincolo de adeevarea ei diferitelor situatii pe care e ţinută a le dinamiza, izvoarele posibile ale unor objective şi sensuri comice suplimentare, mai adînei. Obiect al triplei farse burleşti, pe care i-o joacă „cinstitele" femei — şi „onorabilele" celclalte fete — ale Windsorului, Falstaff e chemat însă de Shakespeare să detină şi să révèle în memoria spectatorilor şi cititorilor lui, mai mult decît o dimensiuno, o zestre şi o culoare teatral tipologică. Dacă Nevestele vese/e — intermezzo culmi­ nant la cronicile lancasteriene — se constituie ca o comédie plenară, autonomă, nu putem uita că Falstaff circula prin aceste cronici, cu o insistentă ce nu poate fi totdeauna pusă pe seama „succesului teatral" ce o repurtase înfătişarea lui. Falstaff este un sens întors al unei intregi epoci şi al mentalitătii ce domina o anumită catégorie socială a acestei epoci. După cum au remarcat unii cercetători ai operei şi vremii lui Shakespeare, sir John Falstaff face parte — pe plan spiritual — din familia altui cavaler de legendară şi neştearsă celebritate : Don Quijote (cavaler
www.cimec.ro

54

al „tristei figuri", deşi înfăţişarea lui uscătfvă — contrastînd eu cea rotofee imortalizată de Shakespeare — a făcut, şi face încă, dintr-un anumit punct de vedere, obiectul hazului posterităţii). E drept, căile lor de accès la legendă sînt opuse. Falstaff se mai înrudeşte, prin disponibilitatea lui epicureică şi prin frustetea expriraării sale, putfn (pînă la bunul-simţ şi lipsa de vicii) şi eu scutienil eroului lui Cervantes — Sancho Panza ; el se înrudeste apoi, mult, prin locvacitate, lăudăroşenie, lipsă de scrupule, eu rabelaisianul Panurge. Acestea sînt însă înrudiri de manifestare şi de expresie. Esentială şi dominantă în motivul falstaffîan — ca şi în ce] al lui Don Quijote — este încăpătinarea, soră eu inconştienţa, de a «rezista istoriei, de a nu îngădui disparitfa instituţiei cavalereşti, de a opune inexorabilului — în lipsa unei realităti palpabile — măcar ideea, eficienţa iluzorie a continutului ei de viată şi a valorilor ei depăşite. Exista pe traiectoria nepăsării şi veseliei aparente a naturii comice a lui Falstaff o undă de luciditate djamatică. „Virtutea — spune el într-un loc — are atît de putină căutare într-o vreme ca aceasta, cînd taraba e mare dregător, încît adevărata vitejie seamănă eu vitejia ursarului. Agerimea s-a prefăcut într-o cîrciumăreasă care-şi iroseşte creierii făcînd socoteli, iar toate celelalte înzestrări ale omului, din pricina răutăţii oamenilor care le dăltuiesc, nu fac o ceapă degerată." Este recunoaşterea, în rădăcină, a tarelor burgheziei. Falstaff are de asemenea conştiinta „îmbătrînirii" lui : o mărturiseşte nu •o dată, şi chiar scrisorile către „onestele" neveste ale burghezilor Ford şi Page poartă în exordiul lor această mărturisire. E vorba nu doar de îmbătrînirea lui trupească, ci şi de îmbătrînirea lui istorică. Iarăşi, aici, conştiinta acelei lucidităţi dramatice, ascunsă sub învelişul cinismului, viciului, detracării — conştiinţa moleşirii, a nimicniciei, a pieirii lui naturale, necesare. Cramponarea lui de o condiţie de viată care 1-a părăsit şi dăinuirea lui in perimetrul de vială al unei lumi şi •al unui început de epocă ce-1 depâşesc poartă, desigur, în ele, germenele hazului stîrnit de o haină ieşită din modă, purtată eu ostentatie. Dar ele au în acelaşi timp timbrul unei neîndurătoare voci vizionar critice la adresa timpului şi „virtutflor" <?e vin să înlocuiască pe cele in care a trăit el. Falstaff e conştient de caracterul negativ care îmbracă şi noua stăpînă a lumii şi a vremii lui — clasa burgheză : caracter nu numai nesăţios dar şi arivist, dispus la compromisuri, dispreţuind dar şi ispitit de strălucirea cea stinsă a valorilor nobilitare. De aceea, dacă relaţiile lui eu reprezentanţii acestei clase sînt relaţii de căpătuială şi de căpătuire precară, relatiile burghezimii eu dînsul, ori pe care „oamenii de tarabă" le leagă sau tin să le lege eu alte „demnităti" învechite (Shallow şi Slender sînt de viţă nobilă, doctorul Caius are trecere la curte etc., şi toti intră, într-un fel sau altul, în circuitul de interese şi de afaceri posibile aie lui Ford şi Page), îi apar ca slăbiciuni ridicole (cel puţin atît de ridicole cît situaţia lui de cavaler scăpătat), vrednice a ii exploatate — direct prin furtişag sau pe ocolite, prin mijlocirea „nevestelor"... Falstaff nu poate, aşadar, sa treacă prin farsele ce i se joacă la Windsor numai ca obiect şi numai de hazul farselor, fără a-şi sărăci sieşi combustia dramaiică reală, şi fără a îngusta, în acelaşi timp, conul de lumină satirică şi umanistă al Comediei. Din păcate, o atare îngustare o constatăm în spectacolul nostru. E drept, Lucian Giurchescu a dimensionat eu inspiratie, pe semnificatii satirice de adîneime. •odată eu natura geloziei lui Ford, şi calitatea „răzbunării" femeilor vesele (nu fondul lor — zice-se, cinstit, dar vesel —, ci recunoaşterea pollroneriei lui Falstaff, dublată apoi de accesul exploziv de gelozie al lui' Ford, au fost déterminante în initierea „răzbunârii"). Cu toale acestea, oprilă aici, inspiratia regizorului, raportată la focarul şi telnl de bază al comediei, ca şi în contexlul ei de sensuri, priveşte o latură, dacă nu minora, ^ecundară. Ea apare ca singurul nod al spectacolului (celelalte actiuni grupîndu-se periferic, pe meirginea faptelor, neorganizate cu necesitate in trama comediei). Justificarea, motivarea farselor se pierd în masa viu colorată şi trépidant mişcată a evenimentelor, grupărilor şi situatiilor scenice. Falstaff e pus din capul locului să joace el însuşi, aproape cu exclusivitate, atitudini şi situatii, iar celelalte personaje să-şi rezume rostul lor dramatic în a le secunda, a le stimula, ori în a se manifesta ele însele pe traiectoria unei pure bufonade. Cum s-a putut petrece aceasta ? Credem că explicatia o poate inlesni, mai presus de alte presupuneri, preţul ce se acordă, în conceptia spectacolului, valorilor 'scenice, natura ce li se conféra si locul pe care-1 ocupă.
www.cimec.ro

55

Regizorul a fost neîndoios captât de ideea că Nevestele vesele se pretează unei scăpărătoare înscenări de tipul comediei de improvizaţie. Mai mult, ca acest mod de inscenare îi este eu deosebire propriu. Ideea, ca atare, raărturiseşte nu numai convingerea că solutia scenică a comediei se cere a fi de factura populară, dar şi în primul rînd că factorul popular exista dominant şi irapregnează substanta comediei, că el planează deasupră-i ca o pavăză. Rîsul este în Nevestele vesele un rezulţat sponlan al farselor ce se rostogolesc pe seama unuia sau altuia dintre personaje ; şi, ca atare, şi un vehicul al actiunii însăşi, şi unul dintre declanşatorii imediati de voie bună a sălii, spectalorul fiind invitât să rîdă odată şi împreună eu protagoniştii. Dar comedia iscă şi un ris neîncorporat propriu-zis actiunii, un rîs obiectiv care se constiluie, ca în Gogol, personaj. Acesta nu măsoară calitatea şi efectul farselor, ci calitatea şi dimensiunile umane ale structurilor individuate, ale moravurilor, mentalitătilor, societătii pe care comedia le înfătişează. Stîrniiea mai eu seamă a acestui rts e în măsură să conlere, în esenţă, caracter popular spectacolului. Acest ris este rîsul sanctionator al lui Shakespeare însuşi, al istoriei, al poporului. Al speclatorulûi. Care nu participa altiei şi care e invitât sa participe asliel la veselia lumii clin Windsor-ul lui Falstaff şi doamnelor Page şi Ford. Se exclud ori pot fi conciliate aceste doua categorii (sau trepte) aie rîsului ? întrebarea se pune nu atît pe tărîmul teoretic, cît pe cel practic, al selectării şi ierarhizârii accentelor şi efectelor comice in spectacol, al modului în care ele se dozează şi se valorifică, al felului în care se izbuleşte a se intégra rîsul spontan în rîsul necesar. Modalitatea folosită de Giurchescu penlru restaurarea factorului popular In comedia shakespeareană nu este c-iientată atît spre spectaculos cît spre înseşi condiţiile şi modalitatile scenice în faţa cărora era chemat şi petrecea omul de rind din vremea lui Shakespeare. Fireşte, aluziile la commedia dell'arle şi împrumuturile încercate din procedeele şi stilul ei pot fi discutabile, dar nu în cadrul spectacolului de la Teatrul National. Intoarcerea la Shakespeare nu vrea. în fond, să însemne neapărat o fidelă reconstituire stilistică a scenei shakespeareene, ci strădania de a da pregnantă şi forlă comunicativă ideilor, universului uman, spiritului Shakespearean, edulcorate sau pierdute de-a lungul secolelor, in teatrul celui de-al patrulea perete. Preocuparea de a da forţă comunicabilă maxima spectacolului este statornică strădaniei creatoare la Giurchescu. în colaborare eu Dan Nemteanu s-a realizat un ingenios cadru scenic, liber de servitutile unei scenografii acaparatoare şi refuzat unei viziuni pastorale sau de camera, in care îndeobşte era montată comedia shakespeareană. Prin mobilitatea ' plurivalentă a decoratiei, prin dimensiunile şi liniile ei de vignetă gracilă, aşezată parcă la subsolul paginilor unui in-quarto al textului comediei, ce străjuie^te fundulul, aeesi cadru scenic oferă dinlru început privitorului coordonatele culturale şi spirituale ale spectacolului, îi evocă un mediu uman versatil, care va popula acest spectacol, mediu ce se respinge însă meditaliilor grave ; ca atare, scena transmite presentimeutul unei largi şi neconditionate destinderi şi totodată oferă interpretilor putinta unei evolutii nestingherite, ba le solicita o asemenea evolutie. Ea pregăteşte aşadar terenul de desfăşurare a unei acţiuni stăpînite de boarea continua a ilarităţii. In adevar, sub semnul acestei ilarităti, secundîndu-i pe Al. Giugaru şi Dem. Rădulescu, o seamă de „măşti" dau eu brutalitate viată scenei. Vorbim de „măşti" şi nu de personaje propriu-zise : rolurile celé mai suculente sînt lucrate în spiritul sarcastic al şarjei groase şi descoperă nu atît caractère, cît profiluxi caracteristice, atitudini, manii de comportament şi de gîndire care se lasă ca atare pradă rîsului. Sir Hugh Evans, eu funcţia lui celăţenească şi dramatică de cleric şi samsar de uniuni conjugale „uns de domnul", e construit de Constantin Stănescu eu dexteritate caricaturale consumată, din priviri orbecăinde, din falsete de strană bisericească, dinlr-o mieroasă şi picantă, dar tot confesional unduită, stîlcire fonetică (de ce şi gramalicală ?) a graiului, dintr-un sistem de gesturi şi atitudini onctuos măsurate pe aria unei ascunse şi, iarăşi, „profesional" sludiate şi practicate ipocrizii. Discipol al lui Esculap şi al lui Galen, doctorul Caius se înfătişează ca o contrapondere temperamentală şi functională a lui Evans. „Inimă vitează din maduvă de soc", doctorul Caius e văzut şi „alcătuit" de Mihai Berechet eu o dispozitie neobosit fuqoasă, dintr-o sinqură, fundamentală, culoaie: furia, arcuită, după „moda [ranceză", în paşi dansanti, şi opăiind ca un acid ardeiat fata, privirile şi accentul.
www.cimec.ro

56

de asemenea frantuzeşte graseiat, al qlasului său, venit să facă pereche lui Evans în stropşirea limbii. (Interpretul insista însă prea mult, am zice exclusiv, pe hibridizarea galică a accentelor ; calitatea interpretative se pierde astfel în cantitatea — de altfel excelent — mimetică, şi riscă a se transforma, excedînd, în cusur.) Tandemul . d e neam" Shallow-Slender (unchiul şi nepotul) e iprins între polii senilităţii lucide şi imbecilitătii eu nazuri temătoare şi fumuri tembel agresive, He către Nicolae Enache (Shallow) şi Mihai Fotino (Slender). Contrastele nu ajung însă a se atrage eu deplinătate, pentru a realiza în comun ilustrarea unei alte fatete (paraielă eu aceea, declasată, a lui Falstaff) a ruinei nobilimii. Nicolae Enache se păstrează în straiele rnndiţiei sociale a personajului şi în peruca si grima vîrstei lui, s^tisfăcut de ele şi indiferent la risipa agitată de vervă şi inteligenta eu care, dimpotrivă, Mihai Fotino îşi construieşte rolul. Păcatul indiferenţei pe c*re-l reproşăm lui Nicolae Enache îl întîlnim şi la Igor Bardu, interpretul lui Page, personaj chemat prin trăsăturile apăsat domoale ale gîndirii şi felului său de a actiona (în fond, trăsături calculât refractare „scandalului") sa completeze — să dubleze prin contrast — liniile tumultuoase aie lui Ford. Igor Bardu nu ajunge să dea îr>să expresie personajului ; îl poartă prin spectacol parcă fără încredere şi de aceea fără preocuparea de a-i împrumuta vreun relief, lăsîndu-1 să devina, dintr-o virtuală imagine a filistinismului incipient, o prezentă ştearsă, o nervură mai mnlt simetrică a comediei. Efortul Cristinei Bugeanu de a contura morala de mijlocitoare a jupînesei Quickly din forme planturoase, din ochiade şi aparteuai, din jovială m l e a bilitate şi falsă servilitate şi serviabilitate, e lărdabil ; el se transmite totuşi prea vizibil ca efort, nu e înca închegat si >rotunjit într-o comnozitfe ; e încà" o „maseâ" latentă. Vechii suitari ai lui Falstaff — Pistol, Nym, Bardolph — închipme o tripla mască : a dejectiunii eu veleităti etice de veselă speluncă puritană. Umbră şi trenă a lui sir John (chiar dacă, ori tocmai pentru că se desface de dînsul, simtind'i-1 la ananghie supremă şi mirosindu-i ca totală şi definitive dizgratia în care a eşuat), tripticul acesta de muşchetari ai cotcăriei capătă viată scenică prin mijlocirea inter­ pretative a lui Victor Moldovan (Pistol), Constantin Rauţchi (Nym) şi Mircea Cojan (Bardolph). Ei intră în spectacol solidar, nediferentiat, dar lasă în urmă doar arsenalul de suculenta episodică a nonşalantei răguşite eu care C. Rauţchi îşi poartà" ticul v e r b a l : „ăsta-i hazul !". Ceilalţi doi interprets deşi (mai ales Victor Moldovan) sînt mai febrili şi mai deschişi „jocului", pierd repede din consistenţă — înainte de a ajunge culori tipologice efective. Sîntem înclinaţi sa" trecem aceste „pierderi" (ca şi celé ce privesc interrretarea lui Page şi a lui Shallow) nu atît ipe seama interpretilor, cit, în bună măsură, pe seama unor neîmpliniri pe care regia le-a dovedit alături de rezultate valoroase, în stabilirea mult doritei legături între scenă şi sala. Asemenea neîmnliniri pot fi recunoscute şi în stridenta eu care „femeile vesele" (Carmen Stănescu şi Valeria Gagealov, respectiv doamnele Page şi Ford) ambilionează — rizînd în qîlqîiri neîntrerupte şi stimulîndu-se zgomotos una pe cealaltă la rîs — să işte ropotirea sălii, neglijînd a mai adăuga lumina vreunei alte semnificaţii acestui rîs ; poate însuşirile lor personale — dar acestea sînt oarecum contrare cerinţelor textului, care subliniază, în ce le priveşte, absenta nurilor. Să trecem, în sfîrşit, în sfera acelorasi neîmpliniri, perechea Fenton-Ann Page (Damian Crîşmaru — Coca Andronescu). Sînt singurele fete umane în comédie care se păstrează ca feţe umane. Chipurile, prezenţa şi actiunea lor (în special ale Annei) sînt, am văzut, concluzive şi se rostuiesc ca filonul şi tîlcul generos al prospetimii şi dezlegării luminos-poetice a farselor de la Windsor. Damian Crişmaru (Fenton) se mişcă însă, în spectacol, eu un aer nepotrivit, uşor întunecat, silnic dezinvolt, doar pe reţelele farsei, şi lasă, în trecerea lui prin aceste retele, mai degrabă imaqinea neagră a biografiei lui (argument al neîncrederii părintilor Annei în dînsul) decît imaqinea unei tinereti care se recucereşte pe sine, în ce are bun, frumos, senin. Iar Coca Andronescu îşi consuma eu brio zîmbetele în doi péri, căutătura biciuitoare, duritatea cuvîntului şi gestului, pentru a scoate în relief tembelismul lui Slender şi al lumii ce-1 reprezintă şi-1 promovează, fâră a găsi însă un loc şi un moment prielnic ca să se mărturisească pe sine — lumea ei de convingeri şi aspiratii —, decît eu totul precar, prin needificatoare ricoşe, în episoade construite tot pe schelele situatiilor şi efectelor burleşti. Neajunsuri ce apar în primul rînd pe planul interpretărilor, ele sînt, înainte de toate, de ordin regizoral, deoarece se grupează, toate, în chip vizibil. îndărătul aceloT valori prin intermediul cărora Lucian Giurchescu a căutat să închege şi sa
www.cimec.ro

57

dinamizeze comunicativitatea şi eficienta comunicării cu sala, prin intermediul cărora a izbutit să capteze interesul şi ataşamentul spectatorilor la întîmplările scenei. Cu o exceptie, două („femeile vesele", doamna Quickly), neîmplinirile semnalate vorbesc de un anumit distinguo al regizorului fată de personajele incri­ minate (şi fată de rostul lor în comédie). E un distinguo care aduce cu dezinteresul şi care, fată de alte personaje (Hangiul „Jaretierei", Robin — tînărul paj al lui Falstaff, William, feciorul lui Page), a mers pînă la toiala lor eliminare din spectacol. (în ce priveşte pe Robin, acesta a fost înlocuit, fără a ne putea lămuri de ce, printr-un copil de vîrstă preşcolară.) Ce a putut détermina şi justifica atare dezinteres ? Probabil o pondère mică pe care respectivele personaje o au, după părerea regizorului, în tesătuxa şi desfăşurarea comediei ; probabil virtutea lor minima, iarăşi după părerea regizo­ rului, de a spune ceva, de a se releva scenic, de a contribui la o comuniune dînamică a scenei cu sala. Pe aceleaşi considerente au fost desigur eliminate şi o seamă de replici, de pasaje, de tablouri din textul piesei. Nu găsim necesar să discutăm dreptul regizorului de a folosi creionul albastru pe textele dramatlce clasice. E un drept de mult cîştigat al teatrului — inclusiv asupra marii opère a lui Shakespeare. Conditia cenzurii regizorale se restrînge însă exclusiv la chestiuni ce tin fie de timpul măsurat inlăuntrul căruia se poate întinde un spectacol, fie de valorile teatrale îndoielnice ale unui text dramatic, în nici un caz, foarfeca ori creionul albastru nu pot opera asupra spiritului, sensu rilor, valorilor poetice aie acestui text, fără a risca primejdia denaturării, a sărăcirii continutului şi, poate, şi a valorilor formale aie textului. Ne întrebam, în cazul Nevestelor vesele, de ce apare Falstaff, ca personaj, sărăcit de combustia lui real dramaticâ ; de ce comedia nu se revelează în spectacol pe toate directiile ei umaniste şi poetice. Răspunsul îl dă operatia prea puţin cuinpànita, credem, a regizorului, de a éluda din spectacol o seamă de pasaje şi de personaje-cheie. Fără a cunoaşte relatiile lui Falstaff cu lumea înconjurătoare, cu universul de interese comune şi divergente ce-1 leagă ori îl despart de ea, farsele cîte i se joacă devin insolite, şi înseşi itele comediei, in ansamblul ei, duc la un lant de actiuni ilariante pentru ele însele şi atît. Acelaşi efect îl are absenta unor personaje ca Hangiul ori ca tînărul Robin, a căror existenţă în comédie nu e, in nici un caz, otîoasă, mimai decorative. Dezinteresul fată de personajele care circula in spectacol, uşurate de încărcătura lor dramatică (Page, „femeile vesele") şi poetică (Fenton, Ann Page), şi, în génère, construirea çpectacolului pe efectele caricaturale aie unor personaje-măşti şi cu neglijarea evolutiei lor ca personaje ca şi a relatiilor lor social-dramatice duc la acelaşi rezultat : numai la rîsul odată şi împreună cu protagoniştii veseliei windsoriene, opresc hazul comediei la o treaptă oarecum minora, îl împiedică a se înălţa la vooatia filozofică şi poetică pe care i-a destinat-o dramaturgul. La aceasta contribuie şi interventiile unor intempestive „inspiratii" aie unor condeie străine în textul lui Shakespeare. (Nu credem ca apartin traducătorului, Florian Nicolau.) Sînt interventii care abundă şi izbesc prin iipsa lor de har, prin echivocul şi calitatea lor îndoielnică. Nu credem nici că asemenea interventii au la bază gindul în putinta unei „îndreptări" a fortei comice şi poetice a cuvîntului lui Shakespeare. Şi, în general, asemenea intervenţii, chiar cînd sînt respectuos initiate, sînt neadmisibile. Mai aies la noi, mai aies în zilele noastre. Ele nu slujesc un act de cultură, cum este încercarea de a pune în valoare geniul lui Shakespeare, efortul merituos (chiar dacă pe alocuri putînd fi supus discutiei), depus pentru închegarea Nevestelor vesele din Windsor într-un spectacol de netăgăduită răspundere artistică.
www.cimec.ro

Florin Tomea

George Vraca în rolul titular

TeatruI „ C . I. N o t t a r a " „RICHARD AL l l l - l e a " de Shakespeare Reqia : Ion Şahighian.

PRÇMIER£
www.cimec.ro

o fc=!J

SUDDDEffl UQDDDÛS
<Z>

ŒJPffl ŒDDDDfflODD
„ N O R A " de Henrik Ibsen pe scena Teatrului National „I. L Caragiale"*

pectatorii de azi ai Norel găsesc profunde motive de reflecţie şi substantiale satisfacţii în piesa care a tulburat de la prima ei reprezentare conştiintele veacului trecut, stîrnind apoi, gereratie după generaţie — în societatea Helmerilor —, înverşunate polemici, pledoarii şi rechizitorii. In fiecare epocă, interpretele célèbre aie Norei — roi de partitură obligatorie în cariera oricărei mari aclriţe — culegeau furtunoasele aplauze aie .publicului, care reactiona diferit, istoriceşte diferit, în fata intîmplărilor din Casa eu pâpuşi. Precum se ştie, Nora, simbol al ra/vialirii împolriva conventiilor cod ilui burghez al familiei, a fost concomitent acuzată şi apărată, acoperită de oprobiul public şi luată drept port-drapel — în bibliografia dramelor lui Ibsen, această piesă fiind, fără îndoială, cea mai populară, cea mai cunoscută, cea mai reprezentată. Furtuna stîrnită de publicarea şi reprezentarea piesei (1879) cunoaşte şi o anecdolica bogată în semnificatii. Pentru cercurile filistine din Germania, Nora devenise, în discutii, un subiect incendiar, şi de altfel pe scenă s-a încercat o variantà în care gestul final al eroinei — trîntirea violenta a uşii casei lui Helmer — se voia tem­ pérât, corectat printr-o tardivă şi mulă pocăinţă. Acest gest, prin care Ibsen îşi rostea implacabila sentintă, demascînd iluzia fericirii şi armoniei relatiilor în familia burgheză, a fost, în primul rind, contestât : în numele datoriei conjugale, materne, morale etc. Dar sensurile profunde aie renumitei piese nu şi-au aflat semnificatiile depline în diversele interpretări şi exegeze critice care au însoţit-o de la aparitie şi pînă azi. Limitarea problematicii Norei la emanciparea femeii, la pledoaria pentru egalitatea ei în drepturi constitutionale, prezentarea conflictului drept un melodramatic antagonism înlre un sot odios, tiranic, şi o femeie-copil, naivă, dar voluntară, în sfîrşit, încercările de a-1 absolvi pe Helmer în lumina viitoarei şi ipoteticei lui pé­ nitente mărqineau şi miesorau eu bună ştiinţă întinsele şi adîneile ramificaţii ale
* Regia : Ion Cojar. Scenografia : Al. Brătăşanu. Distribuţia : Geo Barton şi F.manoil Petrat (Helmer); Marceîa Rusu şi Valeria Gapealov (Nora); Chiril Eronomu ti Gh. Cozorici (Doctoral Rank) ; Raluca Zamfirescu şi IZlisabeti Preda (Doamna Linde) ; Nilci Atanasiu ţi Const. Rauţchi (Krogstad) ; Nelly Dordea si Fifi Mihailovici (Anne Marie) ; Corina Soare şi Virginia Ciupagca (O slujnică) ; Gabriel Florea si George Sîrbu (Un comisionar) ; Florin Florcscu, Dragoş Păunescufi Cătălina Manolescu (Gopiii lui Helmet).

www.cimec.ro

GO

eriticii ibseniene la adresa lumii sale. „...Nu cunosc decît cîteva drame ibseniene şi nu ştiu nicidecum dacă şi în ce măsură Ibsen poate fi făcut răspunzălor de elucubraţiile mai muk sau mai putin isterice aie carioristelor burţheze şi filistine..." — spunea Engels, într-o scrisoare către Paul Ernst (1890), polemizînd eu cartea unui oarecare filistin german Bahr. Spectatorii de azi ai Norei descoperă în piesă o vastă şi fecundă suprafată de idei, într-o „clasică" şi riguros dramatică demonstratie a vicisitudinilor unei lumi guvernate de legea banului. Cu desăvîrşita măiestrie a uneltelor de dramaturg, Ibsen ridică, în Nora, o conslructie dramaticâ impecabilă în articulatiile scenice, impregnate de un substantial strat de idei filozofice (sîntem în anul 1879, cu un decemu şi ceva după scrierea lui Brandt şi Peer Gynt, poème hibride ca varielate stilistică) rezultat din crearea unor caractère réaliste tipice intr-un conflict caracteristic. Supunînd unei amănuntite radiografii o celulă vitală a societătii burgheze, şi anume familia, Ibsen constata că banii guverneazS, fătiş sau prin intermediul unor transparente şi conventionale văluii, destinele şi împrejurările în care evoluează acele destine. Demonstratia lui Ibsen este simplă, am spune chiar lipsită de sublilităti, dar ce imagine artistică bogată, cuprinzătoare, ce caractère puternice şi ce situatii semnificative dezvăluie scriitorul, făcîndu-ne să sesizăm limpede ceea ce Marx denumea „puterea banilor de a întoarce totul pe dos" K „Ei (banii — n.n.) transforma credinla în necredintă, iubirea în ură, ura în iubire, virtutea în viciu, viciul in virtute, sluga în stăpîn, stăpînul în slugă, prostia în inteligenţă, inteligenta în prostie"... Banii, mai bine spus lipsa lor, o obligă pe Nora la gestul ei „funest", la „minciuna" sàlvatoare ; aceeaşi pricină îl détermina pe Krogstad să comită un gest la fel de „reprobabil". De asemenea, banii slujesc drept scuză pentru infidelitatea doamnei Linde fată de iubirea ei din tinerete etc. Dar, precum vedem, fiecare gest-nod al înlăntuirii dramatice sau moment din preistoria actiunii scenice — procedeu freevent în dramaturgia lui Ibsen — are o consecintă socială cu repercusiuni etice distincte numai in conlextul social al epocii respective, doar în perimetrul istoric al societétii burgheze. In lumina legilor acestei societăţi, Nora apare ca o mincinoasă pasibilă de pedeapsă, Krogstad — ca un şantajist fără inimă, doamna Linde — ca un suflet mărinimos gâta de sacrifiai ş.a.m.d. Dar la confruntarea personajelor cu spectalorul de azi, în lumina realitătilor istorice, sociale actuale, contururile lor psihologice capată noi dimensiuni, uneori structural diforite d e investitura lor iniţială. Scoasă din chenarul social respectiv, fapta care a declanşat drama Norei pare azi minora, fără nici o valoare, nu spune nimic spectatorilor, teama fată de Helmer, de neînţeles, după cum nici Krogstad nu poate fi considérât ca un diabolic reprezentant al răului, un sumbru mandatar al unui destin implacabil. Iar Rank îşi poate pierde şi el luminoasa aureola de raisonneur lucid, de prieten neputincios, dar suflet nobil, arătîndu-se, ca şi ceilalti, un pion acţionat de legile şi mecanismul respectivei societăti. Ibsen prezintă dramaturgic în mod exemplar (nu este el părintele dramei réa­ liste?) eroziunea acestei celule vitale a societătii, iar violenta ràsturnare a valorilor etice se produce într-un paradoxal joc al aparentelor şi esentelor, într-o neconlenită opozitie dintre real şi ideal. Tabloului ideal al familiei fericite, strîns unite în jurul pomului de crăciun (prezenta simbolului religios, ca o conditie a soliditătii convictuirii matrimoniale), i se suprapune — întîi ca o pată obscură, apoi, cu linii tot mai puternice — ecoul grav, consecintele tragice aie faptei Norei. Evenimenlele psihologice se răsfrîng însă din interior spre exterior, se îndreaplă din salonul Hclmerilor înspre opinia publică, Nora aşteptînd, pasivă, sentinta societătii, rostită printr-un demn reprezentant — omul ei iubit. Ca un leit-motiv liric şi lotodată pătruns de o ascunsă ironie, se anuntă de la bun început credinta Norei în ,minunea mult visata", acea minune care trebuia să se producă în pofida legilor lumii respective, pentru a o apăra, dovedind esenta şi nu aparenta, apărînd minriuna adevărată şi condamnînd adevărul mincinos. Părintele dramei réaliste, neînlrecutul constructor de lcalru, răstoarnă însă toate aceste premise cu o matemalică pre izie. Sentinta opiniei publice nu poate fi schimbată, ecourile din afară résina împlacabile, mecanismul societătii acţionează perfect, fără fisură, şi în mod v.onsecvent va urma demascarea lui Helmer, luminarea egoismului lui féroce, a teribilei laşităti, a supunerii lui în fata convcntiilor şi minciunilor conventionale, împăcarca cu aparentele şi igr.orarea esenteloi. „Minunea minunată", minunea mult visa to — demonstrează Ibsen eroinei sale, şi totodată contemporanilor şocati, ultragiati de bru1 „Manuscrise cconomico-filozo f ice", Marx-Kngels ,-Despre literaiură şi aria", pag. 145.

www.cimec.ro

67

talitatea adevărului piesei — nu exista, nu se poate înfăptui într-o lume jalnică, unde „stîlpii societătii" 11 califică pe doctorul Stockmann drept „duşman al poporuttii", unde Rosmersholm e silit sa se sinucidă şi tatăl Hedwigăi, al micutei „rate sălbatice", obligat să accepte minciuna, pentru a-şi suporta viaţa. Minunea — adică smulgerea din alienare, din înstrăinarea de esenţa lor umană, a indivizilor, în lumea relatiilor capitaliste — cu alte cuvinte, renuntarea lui Torwald Helmer la cariera sa, de dragul unei femei, sau renunţarea lui Krogstad, împovărat tată de familie, la pîinea copiilor săi, nu se poate realiza, din pricini istoriceste explicabile. In concordanţă cu aceste legi, in fata acestei lumi unde, precum am văzut, minunile nu se pot săvîrşi, Nora ar fi trebuit să rămînă acasă, resemnată, fericită că pericolul compromiterii a trecut şi că totul e la fel de cald şi de armonios ca în trecul. „In cadrul proprietătii private — scrie Marx în aceleaşi „Manuscrise economico-filozofice" — omul se întoarce la locuinta-vizuină, care este acum otrăvită de suflarea pestilenţială, mephitică, a civilizaţiei, şi fată de care are o situaţie precară, ca fată de o putere străină, care i se poate sustrage în fiecare zi, din care poate fi dat afară în orice zi, dacă nu plăteşte. El trebuie să plătească această casă a mortii". Dar eroina lui Ibsen, rudă spirituală cu o întreaga familie de răzvrătiti, nu mai vrea să plătească „casa morţii", pe care societatea o prezintă, măsluit, drept fericita şi poleita „casă cu păpuşi". Iar schimbarea caracterologică a Norei, deznodămîntul acut al dramei reprezintă teza filozofului nordic, care preconiza — prin caractère vii, puternice, şi nu prin concepte abstracte — libertatea de voinţă, eliberarea personalitătii umane din cătuşele sufocantei lumi burgheze şi afirmarea adevăratei vocatii. * * *

Spectatorii au în această stagiune multumirea să întîlnească piesa lui Ibsen pe afişul primei noastre scene, într-un spectacol prestigios, destinât unei vieti indelungate. Sarcina realizării lui a fost încredintată tînărului regizor Ion Co jar. După propria-i mărturisire, Cojar a primit cu emotie colaborarea „cu cîtiva dintre străluciţii actori ai colectivului în care şi-a făcut ucenicia, la un text clasic a cărui valoare artistică şi educativă e in măsură să stîrnească pasiunea oricărui om de teatru". Dincolo de problemele spectacolului, regia a avut de făcut fată unei dible distribuţii, initiative exemplară şi eficientă prin efortul depus la realizarea concomitentă a unui secund spectacol, şi nu ceea ce se întelege in mod frecvent prin ..a doua distribuée", adică sporadica acoperire a unor roluri cu mai multi interpret ! De aici şi dificultăţile muncii pentru càutarea şi aflarea mijioacelor artistice prin care aceeaşi conceptie şi viziune asupra piesei sa se transpună cu identică fidelitate creatoare in reprezentaţie. Premiera Norei ne-a oferit o imagine elocventă a piesei, într-un stil demn de traditiile şi posibilitătile primei noastre scene. în decorul sugerînd o violenta opulentă, semnat de Al. Brătăşanu, se realizează o sobră adincire a textului, o reliefare a idealurilor umaniste ibseniene, proiectîndu-se în prim-plan, cu subtilă vigoare şi clar relief de idei, lupta Norei pentru a deveni ea însăşi. Marcela Rusu dă un contur puternic, profund contemporan, eroinei, realizînd, eu o înaltă ţinută artistică, arcul evoluţiei Noiei, de la naivitătile şi candorile sotiei răsfătate, de la deruta femeii încoltite de nemiloase articole de lege, de la încăpăţînarea în speranţă şi cumplita trezire şi dezamăgire în faţa eşecului minunii, la Inflorirea personalităţii omului pe care Ibsen îl prezenta aici, prototip al omului liber. Marcela Rusu demonstrează în Nora un joc de conceptie, ideilor rolului subordonîndu-li-se o întinsă gamă de mijloace actoriceşti complexe, dispuse cu o impecabilă tehnică a măiestriei interpretative. Gestul final al Norei, replicile ndîncind concluzia şi mesajul piesei, actrita le-a pregătit în anterioare insesizabile trepte de la începutul traiectoriei ei scenice. De-a lungul celor trei acte, chiar în momentele de aparentă seninătate, răsfăt sau cochetărie, Marcela Rusu transmite acuta nelinişte interioară, surda nemultumire a femeii cu sufletul mutilât de gratiile „casei morţii", chiar dacă acestea par aurite. Compozitia minutios realizată în acest spectacol de Niki Atanasiu se desparte tranşant de stilul binecunoscutelor sale creaţii pe scena Nationalului (cu excepţia rolului Schwalbe din DezertoruI, care releva o nouă fată a talentului său). El conturează o figura sinistră, cinică prin brutalitatea afişârii intentiilor maléfice, si a cărei neaşteptată rezervă de umanitate, exprimată în final, contribuie la complexiuite.» liniilor psihologice. Consecventă acestei conceptii despre rolul lui Krogstad. si în
www.cimec.ro

62

cadrul acestor idei despre personaj, interpretarea lui Niki Atanasiu, bogată in nuanţe subtil dozate, prilejuieşte un adevărat portret „dr. cararter". La rîndul său, Geo Barton a zugrăvit in linii dense, sobre, un Torwald Helmer trufaş şi multumit de sine însuşi, veritabil „stîlp al societătii", conducînd eu precizie spectatorii spre înfăţişarea adevăratului chip, venal şi odios, antipatică întruchipare a cinstei şi corectitudinii, al acestui onorabil tată de familie şi perfect gentleman. Fidel indicatiilor regizorale şi conceptiei (după părerea noastră, discutabilă) asupra rolului, Chiril Economu 1-a înfătişat pe Rank ca pe un personaj dezgustător, un ins fais, un infirm, în primul rfnd moral, pe urmă fizic. Un personaj eu o bogată viată sufletească, ostil sufocantei morale puritane, luptînd împotriva umilitoarei conditii impuse femeii, creionează eu discrete Raluca Zamfirescu, în rolul doamnei Linde, singurul personaj care intuieşte intolerabila minciună din „casa eu păpuşi". _ In realizarea acestei prime editii scenice a Norei, Ion Cojar a demonstrat . bogătia teatrului clasic de idei şi caractère, operind, fără false „înnoiri" ale textului, o transpunere creatoare, de tinută. j Txanscriind scenic pentru a doua oară replicile Norei, regizorul ne-a déclarât că a avut în vedere faptul că tînăra echipă de interpreţi trebuie să se antreneze într-un spectacol-şcoală, în care masivitatea rolurilor, profunzimea caracterelor, stringenţa conflictului si, în sfîrşit, subtextul filozofic să transpara eu claritate şi expresivitate artistică. O misiune pedagogică deci, extrem de utilă perfectionării actoriceşti a tineretului în teatru. Rezultatele s-au arătat fructuoase, a doua première constituted un spectacol tineresc, impetuos, eu valori proprii din celé mai interesante. In spectacol s-au demonstrat nu numai maturitate artistică şi creatii actoriceşti valoroase, dar şi o conceptie asupra textului îndrăzneată, înnoitoare. In rolul lui Torwald Helmer, Emanoil Petrut realizează o compozitie interesantă in liniile directoare aie personajului. Petrut ne prezintă un Helmer tînăr, în plină parvenire socială, satisfăcut de tot ce posedă şi, printre altele, de încîntătoarea Nora, pe care o iubeşte sincer, aşa cum poate un Helmer să iubească : in mărginirea şi incapacitatea sa de a discerne omul de obiect, dorinţa, de dragoste, filantropia sentimentale, de obligatiile de a dărui conform necesităţilor omului de lîngă tine. Meritul interpretăriî lui Petrut constă în ridicolul pe care el izbuteşte să-1 arunce în final asupra per­ sonajului, dezbrăcîndu-1 treptat de toate aparentele calităţi şi lăsînd t-1 gol, caraghios şi lamentabil. Şi Constantin Rautchi aduce, în rolul lui Krogstad, puncte de vedere noi asupra personajului, dezvăluindu-ne din neaşteptate unghiuri „întunecatul" chip. Krogstad apare ca o victimă strivită (recunoaştem aici disponibilitatea actorului, nerelevată pînă acum, către ceea ce el a realizat in Oameni sarmani de Dostoïevski, pe micul écran), ca un ins silit de împrejurări, în pofida realelor lui înclinări, In ultima instante, a fondului său uman (care, de altfel, şi răzbate in finalul piesei), să actioneze mîrşav, pentru a se apăra. Aceeaşi conceptie regizorală după care doctorul Rank ar fi un fais prieten al casei, un caracter ambiguu, tulbure, o dezvoltă şi Gheorghe Cozorici, intr-o compo­ zitie minutios detaliată, îngroşînd acele sensuri care pot într-adevăr înnegri pe cel ce, în montările traditionale, reprezenta raisonneurul luminos al piesoi. Farà îndoială, un examen greu a trebuit să-1 treacă Valeria Gagealov, interpréta rolului titular. De celé mai multe ori, actriţa izbuteşte să redea veridicitatea trăirilor şi frămîntărilor Norei, mai aies în prima parte a spectacolului, unde conturează o imagine plină de farmec şi tinerete, o Noră naivă, necunoscînd lumea în care trăieşte. ,Momentul tarantellei" vibrează de emotie, înscriindu-se ca una dintre celé mai bune scene ale spectacolului. Dar interpréta mai are de înfruntat dificultătile fmalului, mai trebuie să adîncească trecerea spre saltul caractérologie al Norei. pentru a-i reda personajului majora şi deplina lui semnificatie. Elisabeta Preda (deamna Lin-I^) nu exprima eu suficientă claritate artistică obligaţiile personajului in contextul dramei, tratîndu-1 eu oarecare monotonie. Pe scena Teatrului National „I. L. Caragiale", Nora de Ibsen se impune ca o montare de prestigiu, oferindu-ne prilejul de a aplauda creatiile actoriceşti ale unor interpreti din generatii diferite, de a médita la acest text clasic, căruia ii descoperim noi şi interesante semnificatii contemporane.
www.cimec.ro

Mira Iosif

Eugenia

Bădulescu

(Alta)

si

George

Constantin

(Pietro

Gralla)

Teatrul „ C I. Nottara" „ACT VENETIAN" de Camil Petrescu Regia : Emit Mar.dric

PRÇMIERÇ
www.cimec.ro

idei şi personaje in teatrul lui Horia Lovinescu
eatrul lui Horia Lovinescu prilejuieşte cunoaşterea unui dramaturg de intelectualitate superioară, hrănit ca lecturi bogat3 si care i-au ascuţit sensibilitatea pentru întrebările decisive ale epocii. Face parte din familia acelor scriitori care socot că principala fi'.nctie a artei este de a pune omul în prezenţa problemelor care-i însearană existenta, de a-i cere să reflecteze la actele sale, la ceea ce este irevocabil în ele, la răspunderea fată de societate. El are o ţinută gravă, stăpînind patetismul destinelor şi al întîmplărilor în fraze austere, refuzînd, în general, efectele facile, familiaritătile lesnicioase cu publicul. Totul e riguros, reflectat în piesele sale. Traversind volumul recent a p ă r u t l , constatăm îndată că eroii lui H. Lovinescu s e situează mereu pe firul marilor confruntări ale istoriei contemporane, văzută ca un lanţ de momente spirituale dramatice ce somează conştiintele să ia atitudine. Tmprejurările ce-i adună p e eroi în aceeaşi furtună şi sub acelaşi cer sînt provocate d e prăbuşirea societătii burgheze, de naşterea unei orînduiri superioare, de lupta împotriva acelor carnasieri ai istoriei care sînt provocatorii de războaie. Evenimentele de la 23 August 1944 au marcat creatia lui Horia Lovinescu în substratul ei cel mai adinc. Autorul evocă, în doua din piesele sale, momentul eliberării şi consecinţele lui în straturile marii şi micii burghezii, analizează urmările actului istoric în viata unor intelectuali extrem de deosebiti ca orientare şi conceptie (exponenti ai vechii societăti, victime nefericite sau adversaii hotărîti ai claselor exploatatoare), dar sensul lui 23 August 1944 pecetluieşte toate lucrările dramatice ale scriitorului. Critica orînduirii capitaliste, a războaielor pe care le
1 Horia Lovinescu, „Tcatru", Editura pentru Literatură, 1963.

■B kCitdfl

www.cimec.ro

65

nasc şi le ântretin spasmele violente aie unei societăţi în agonie — prin structura ei, pînă în ultima clipă, rapace şi barbară —, examenul rolului şi al conditiei intelectualului în eonflictul dintre burghezie şi proletariat sînt făcute de un seriitar care a înţeles rnecanismul istoric din perspectiva revoluţiei socialiste. Iată şi de ce în piesele lui Horia Lovinescu analiza unei drame individuale se însoţeşte lucid! de procesul d e cunoaştere a unei situaţii sociale, subliniindu-se raportul care exista între împlinirea ori ratarea unui personaj şi poziţia sa de clasă. Iată şi d e c e mişcarea oamenilor an lume este mereu pusă în relaţie eu realitatea obiectivă, eu concretul social, arătîndu-se că mediul înconjurător nu rămîne un simplu element ai vietii ideilor sau sentimentelor, ci este d e celé mai multe ori o cauză, un impuls. Oricît ar fi de deosebite dramele p e care le trăiesc personajele, ele exprima, î n celé din urmă, frămîntările momentului contemporan, iar aceste frămîntări — aparent văzute numai dinlăuntrul celor ce le străbat — sînt proiectate pe fundalul marilor transformări, în lumina setei noastre de adevăr şi de justiţie, a necesităţii istorice pe care o reprezintă socialismul.

*

*

*

Toate dramele lui Lovinescu au acelaşi decor, şi anume al unei colectivităU — de celé mai multe ori o familie —, purtată de valul evenimentelor să se cunoască, să ia act d e destinul ei. In Citadela siărîmată, în Hanu] de la răscruce şi în Surorile Boga ne aflăm mereu în fata aceluiaşi mijloc dramatic. Un grup de oameni, foarte diferiţi ca mentalitate, înfruntă o împrejurare de natură să spulbere jumătăţile d e adevăruri, sa iutească vertiginos procesele morale şi să ducă la salvatoare clarificări. Această mică lume (care seamănă eu o cetate asediată, eu o insulă amenintată de apele mării sau eu o corabie ce şi-a pierdut cîrma) trăieşte, sub ameninţarea loviturii dramatice, sfîşieri lăuntrice, răscumpărate însă de adevărurile p e c a r e le-a prilejuit. Fireşte, încă înainte de declanşarea conflictului propriu-zis, exista înlăuntrul grupului uman pozitii adverse. O distantă imensă separă, bunăoară, p e bătrîna savantă Dinescu d e ceilalţi membri ai familiei Dragomirescu din Citadela sfărîmată. Această iemeie, eu un caracter drept şi franc, învătată dintotdeauna să trăiască din propria ei muncă, urînd, eu dirzenia omului de ştiinţă împătimat d e adevăr, himerele şi minciuna, nutrind o ostilitate neascunsă pentru parazitismul social, este, din capul docului, o „dizidentă" lîn mediul citadel ei. De aceea, fără căutări inutile, fără orize lăuntrice, recules şi limpede — aşa cum este ultimul act al unui vechi şi îndreptătit procès sufletesc —, bătrîna Dinescu se va desprinde de famuli a ei. Ciocnirea eu reailitatea, pare a spune dramaturgul, este uneori dureroasă, dar totdeauna fertilă, fiindcă ea împiedică o conştiinţă să trăiască în amăgire, în min­ ciuna. Matei Dragomirescu din Citadela siărîmată, care promovează ideea evaziunii din realitate, se dovedeşte un element social cum nu se poate mai primejdios. Acest plăsmuitor de miraje, care poartă eu sine halucinanta nelinişte a unei socie­ t a l damnâte, operează, conştient şi lucid, eu intenţia de a îmtuneca spiritele, o falsificare a vieţii. El e un profel al avenlurii individuale de exaltare sumbră, pentru care universul rămîne o iluzie. Se înconjură de o lume de mituri şi d e fantasme, menite să transforme existenta într-o verigâ intermédiare eu abisul, eu nimieul şi eaută să prindă, în aceste tentacule aie obscurtătii, pe toţi cei din jurul său. Exponent al filozofiei care a patronat eflorescenta monstruoasă a fascismului, Matei Dragomirescu respinge în mod préméditât cunoaşterea obiectivă a vieţii, întrucît nu va obtine niciodată asentimentul .realităţii. In întunericul pe care-1 răspîndesc gîndurile sale, viaţa celor legaţi d e el devine un coşmar, şi înţelegem foarte bine strigatul disperat al unui personaj din Citadela : „Doamne, fă să fie lumină. Vom fi alţi oameni". Dacă alti membri ai familiei Dragomirescu se opun realităţii eu o neîntelegere venită dintr-o lăcomie sordidă, el se împotriveşite vieţii vii şi adevărate dintr-un egoism nu mai putin infamant şi, în orice caz, eu aceeaşi rădăcină socială. Autorul conehide : cei ce — din eroare sau din credulitate — se dasă antrenaţi în acest complot împotriva realităţii, care favorizează uneori imposturi, alteori însă şi crime, îşi plătesc scump greşeala. Matei sfîrşeşte prin a se sinucide, Irina trage după sine o iubire care o coboară în întuneric, Petru este aruncat într-un Jăzboi în care îşi pierde vederea.

66 www.cimec.ro

In Surorile Boga, tema actelor umane şi a consecintelor lor este privitâ dintr-o perspective asemănătoare. Şi aici avem de-a face cu oamem izolaţi de realităţile sociale şi despărţiti unui de celălalt pnntr-o însuficientă cunoaştere. Celé trei surori care-şi irosesc viata, fără un tel care să le lumineze orizontul şi fără o pasiune care să unească în aceeaşi flacără zilele existenţe: ior, par a coborî lent şi iremediabil spre mediocritate şi cenuşiu. Totuşi, speranţa nu le părăseşte, căci „toft oamenii ştiu, în adîncul inimii lor, că undeva este o lumină şi că, odată şi odată, îi vor păşi pragul". Cînd revoluţia socială face să irurnpă această lumină, calvarul celor trei surori ia sfîrşit, existenta lor dobîndeşte un înteles, iar actele lor de fiecare zi, o frumuseţe nebănuită. Acum se încheie şi ait procès, nu mai putin dureros, născut din necunoaşterea oamenilor din imediata lor apropiere. Valentina întelege însuşirile omului care o iubise, iar Ioana descoperă cu uimire caracterul odios al omului pe care 1-a iubit. Experienta străbătută de celé trei suron are, ca şi pentru Petru din Citadela slărîmată, un sens rodnic, fiindcă integrarea în istorie, în societate, se asociază cu armonia sufletească. Acest echilibru interior este trainic ca orice construcţie înfăptuită p e clarviziune. Problema răspunderii şi a cunoaşterii este reluată şi în celé trei drame aie războiului. Personajele din Hanul de la răscruce sînt chemate să trăiască simbolic una din acele împrejurări în care conştiintele se delimitează, iar caracterele se definesc fără drept de apel. Chestiunea nu este de a vedea încă o data ce înseamnă catastrofa unui război, ci de a médita la responsabilitatea noastră şi de a actions, la capătul unui neobosit procès moral şi al unor confruntări şi rechizitorii aspre, împotriva unui măcel nuclear. Interesul scriitorului nu se poartă, de aceea, asupra situaţiilor concrete în care omul este pus în război sau al ororilor pe care le dezlăntuie o conflagratie, ci asupra gravei şi criminalei iresponsabilităti a celor ce ar dori dezlăntuirea ei. Fată în fată cu moartea, în atmosfera întunecată care apasă pentru cîteva ore asupra personajelor, dar mai aies la capătul lor, sensul destinelor reunite în hanul de la răscruce se limpezeşte, fiecare dobîndind o întelegere a sa sau a celuilalt care-i lipsise pînă atunci : logodnicul se dezvăluie ca o fiintă laşă, logodnica descoperă neaşteptate resurse de frumusete şi curaj, călugărul îşi mărturiseşte lipsa de credintă etc. DacS războiul înseamnă pentru Horia Lovinescu un triumf al tenebrelor, o imensă orbire (eroul său din Oaspetele din iaptul serii o spune explicit cînd evocă, într-un tablou apocaliptic, imaginea unei omeniri lipsite de vedere, în care „florile şi pomii ne-ar fi mai départe decît visurile", în care „oamenii şi-ar pipăi unii altora feţele, ca să-şi dea seama dacă pling sau dacă mai pot surîde"), el este, în acelaşi timp, una dintre acele tragice ocazii care afirmă oamenii in bine sau în rău, scoţînd la iveală tot substratul unor suflete. Oswald din drama O întîmplare T3prezintă un astfel de personaj ros de focul secret al unor nemultumiri funciare. Atrocitatea lui bolnavă, făcută din aspiratii nesatisfăcute, din ranchiună nespovedită, din suferintă sordidă, va izbucni monstruos în zilele războiului. (De altminteri, trebuie să spunem că scriitorul se arată inclinât spre investigarea zonelor de umbră ale conştiintelor, peregrinînd, pe drumurile lor de noapte, în tainite în care lumina are culoarea încăperilor din care s-a consumât tot oxigenul, iar undeva, foarte aproape, pluteşte, grea, amenintarea unei dezlăntuiri fatale.) Dezbătînd chestiunea îndatoririlor omului fata de oameni şi a cunoaşterii reciproce, Horia Lovinescu deschide evident şi dezbaterea eu privire la perfectibilitatea eroilor săi. Convingerea dramaturgului este că suferinţa purifică şi regenerează orice fiinţă, oricît ar fi de decăzută, dacă ea îşi păstrează nealterate izvoarele de generozitate. Neli Dărăscu din Febre constituie, în acest sens, un personaj semnificativ. Opacitatea acestei femei superficiale, frivole, fată de încercarea soţului ei de a-şi clădi viaţa pe o solidă bază etică, pare definitive. Dar, in ceie din urmă, ea se arată aptă d e reînnoire morale, ca de altminteri şi Valentina din Surorile Boga sau Petru din Citadela slărîmată. Neli Dărăscu va cunoaşte lumina tîrziu, dar o va cunoaşte. Vorbind despre Febre, este cazul să amintim că nucleul dramei rămîne légat, ca şi în celelalte piese aie scriitorului, de o necunoaştere a realitătii şi de o neîntelegere a oamenilor din vecinătate. Căci ruptura ivită între cei doi soti Dărăscu se datorează, initial, refuzului îndîrjit al femeii de a se adapta vietii
www.cimec.ro

67

alèse de bărbatul ei. In realitate, situaţia nu este însă deloc insolubilă, şi finalul o demonstrează — din păcate, prea tirziu, dar aceasta numai fiindcă doctorul Dărăscu a fost insensibil la procesul de transformare a femeii, fiindcă nu a cunoscut-o eu adevărat. Se poate observa apoi că, pentru mai toate personajele lui Lovinescn care acced la cunoaştere şi încheie fericit o metamorfoză morală (în piesele lui Lovinescu, cunoaşterea merge mînă în imînă eu etica), rezultatul este totdeauna o mare lumină ce le inundă inteligenta şi inima. Analizînd structura pieselor lui Horia Lovinescu, solid construite, sîntem izbiţi mai putin de puterea de inventie a autorului — intriga are, de altminteri, un vizibil caracter élaborât —, cît de gravitatea ideilor care-1 preocupă şi de adîncimea argumentatiei p e care o dezvoltă. Nu este un joc de inteligentă, o artă rece, abstracts aceea p e care ne-o propune Horia Lovinescu. Şi aceasta nu numai fiindcă personajele sînt înrădăcinate într-o actiune iar gîndurile lor preced, întovărăşesc şi explică un fapt — actul fiind în celé din urmă acela care-i defineşte —, dar pentru că scriitorul izbuteşte să introduce pe cititor în esenta preocupărilor curente, în peisajul şi atmosfera generală de idei aie epocii. Situîndu-se la punctul de confluentă a celor mai pregnante conflicte şi surprinzîndu-le eu coneizie şi vigoare, literatura lui Hoiia Lovinescu are o tensiune reală, convingînd şi învingînd prin capaeitatea de a ne face să xeflectam la întrebările de azi aie umanitătii şi la obligatia ei de a trăi în limpedea cunoaştere a răspunsurilor. Tipurile sociale de care se ocupă scriitorul acoperă o arie largă. Am vorbit, în cuprinsul acestui articol, despre o série de personaje — am zice, personajele de vîrf aie teatrului lui Horia Lovinescu —, dar varietatea eroilor e eu mult mai mare ; şi nu ne referim aici la faptul că scriitorul descrie adesea şi reprezentanti ai burgheziei şi ai proletariatului, ci în primul rînd la varietatea tipurilor de intelectuali de care se ocupă : bătrînul Dragomirescu rămîne, spre exemplu, o ilustrare reuşită a vechiului filistin burghez, sclerozat în obtuzitate, deprins să-şi ascundă mişelia sub notiunea festivă şi cuvîntul eu panaş ; Mereută din Surorile Boga reprezintă întruchiparea unui umanitarism fără vlagă, chcltuit steril şi menit să fie — prin vocatie — victima farà de apărare a agresivitătn burgheze ; doctorul Pantazi constituie un exemplu de om de ştiinţă aservit mentalitătii vechi, eu tot eortegiul ei de tranzacţii abjecte, etc. etc. Ca şi toate celelalte personaje aie (lui Horia Lovinescu, ele sînt judecate după atitudinea lor fată de revolutie, fată de noile realităti. Este inutil să spunem că prezenta permanente a acestui criteriu face ca tipuri umane destul de cunoscute să obtină o nouă concreteţe, o noua actualitate. Sub raportul construcţiei personajelor, observăm că eroul reprezintă în piesă o idee în numele căreia vorbeşte şi acţionează eu o implacabilă consecventă, într-un perfect acord eu el însuşi, fără răsuciri interioare, fără dibuiri, mereu égal eu sine, în aceeaşi atitudine f u n d a m e n t a l . Fiecare are o fizionomie precis conturată, o structura definitive şi o functie dramatică. Destinul unei idei se confundă eu destinul său personal. Să nu se creadă că astfel de personaje n-au vigoare. E o tarie a temperaturilor înalte, care nu Uşneşte din spontaneitate, din exubérante, ci din veghea meditatiei şi din pulsatia spiritului.
www.cimec.ro

B. Elvin

cu

COSTHCHE HIM TO f\l IU despre d şi despre alţii
— Să începem cu inceputul ! — începutul e la 1900. început de secol in satul Ţigănaşi, la 20 km. sud de Iaşi. înainte de a ajunge în satul meu natal trebuia să treci prin Rai. Invers ca în trilogia lui Dante. Rai era un cătun aşezat între Iaşi şi Ţigănaşi... Dintr-o familie săracă, împovărată de mulţi copii, m-am ridicat sub aripa protectoare a unui umil învatator iubitor al artelor frumoase. învăţătorul înjghebase şi o mică echipă, să-i spunem de artişti amatori. Repertoriu de bază : Alecsandri. — Şi contactul cu teatrul ? — Teatrul se numeşte Teatrul National din Iaşi, iar legătura cu el am făcut-o prin Conservator, pe care-1 urmam odată cu gimnaziul. Pe scena Teatrului National jucau atunci Aglae Prutcanu, State Dragomir, Mihai Popovici-senior, sotii Cuzinschi, Profir, Momuleanu, Pétrone, Vernescu-Vîlcea, Didina Castriş, Mircea Pella, Gh. Cirja, Vasile Boldescu. Un repertoriu eclectic, împănat eu mélodrame şi vodeviluri, din care însă nu lipseau marile creaţii ale dramaturgiei universale, în care apăreau adeseori invitaţi din Capitală, marii actori Aristizza Romanescu, C. Nottara, Ar. Demetriad etc. etc. Italianului Borelli, care detinuse numeroşi ani funcţia de director de scenă, îi urmase, pentru o scurtă perioadă, H. Lecca, şi mai tîrziu actori fruntaşi, mai aies Vlad Cuzinschi, State Dragomir şi Ştefan Braborescu, azi artist al poporului. — Si, bine inteles, la Conservator aţi avut un maestru al cârui exemplu 1-aţi urmat...
www.cimec.ro

00

— Am fost elevul lui State Dragomir, o figura interesantă a teatrului ieşean, profesor de istorie şi filozofie la Liceul National, profesor la Institutele unite, profesor la Conservator şi, bineînteles, actor al Teatrului National (născut in 1870, decedat in 1920). Acesta a fost un actor valoros al teatrului ieşean, posedînd o vastă cultură generală. El s-a îndreptat eu o mare pasiune spre repertoriul clasic rus (Raskolnikov din Crimă şi pedeapsă, Kabanov din Furtuna, Luca din Azilul de noapte etc.). Metoda sa de analiză a unei piese, în calitate de regizor, era o noutate pentru actori : el discuta pe marginea textului problemele de ordin istorie, politic, psihologic, social, făcînd, cum am spune azi, analiza ştlinţifică a rolurilor. Avînd şi preocupări literare, a scris o sumedenie de piese : Şteian eel Mare, Şteiăniţă Vodă, Ion Vodă eel Cumplit, Cîntarea Romîniei etc...., multe dintre ele jucate la Teatrul National din Iaşi. Ca profesor la Conservator, stimula la studenţii săi pasiunea pentru scenă. dublată de cultură şi studiu. Nu voi uita una din „precuvîntările" sale, adresată nouă, studentilor : „Dacă, din cauza unei situaţii strălucite, aş fi impiedicat să mai fac teatru, nu aş şovăi nici un moment, aş renunta la tot, numai la teatru nu. Pentru nimic in lume nu aş renunta la bucuria imensă de a putea spune de pe scenă cuvintul bun şi înălţător, d e a propaga morala şi cultura, de a introduce pe scena Teatrului National şi a răspîndi cît mai multe piese din cea mai bună literature şi pe cît mai multe scene din tara, d e a contribui cu entuziasmul, cu mintea şi sufletul meu la eel mai frumos mod de civilizare şi de înnobilare a sentimentelor, de a avea putinta să dau, de acolo, de p e scenă, in fata mulţimii, ca un imbold şi ca u n exemplu, întreg sufletul meu d e romîn iubitor d e patrie, de a ţine conferinte şi cuvîntări — şi toate acestea în calitate de artist, servind totodată — Şi apoi... teatrul... scena... ? — Am cinstea de a fi fost remarcat şi apoi angajat de directorul Teatrului National din Iaşi, Mihail Sadoveanu. Colegi : Gică Popovici, Milută Gheorghiu, Al. Critico, Aurel Ghiţescu, Anny Braeski... Primii ani de studenţie şi de teatru au fost ani de grêle privatiuni, de umilinţe şi lipsuri, anii crînceni 1916—1918. ... Primul turneu... primele deeeptii. Era în toamna lui 1918. Intr-o zi, State Dragomir ne-a anunţat : „Mîine sa veniti mai devreme : vom conduce pe ultimul drum pe cea mal mare artistă va ţării noastre, Aristizza Romanescu". Era foarte emotionat, avea ochii în lacrimi. A doua zi ne-am adunat, foarte devreme, la profesor acasă, unde d e obicei tineam cursurile. Ne-a vorbit despre Aristizza Romanescu. Ne-a vorbit despre marele său talent, despre nenumăratele ei creaţii, despre vocea ei melodioasă, şi după aceea am mers impreună la cimitirul „Eternitatea". Lume puţină in jurul sicriului, majoritatea actori. Primul care a luat cuvîntul a fost marele Nottara, după care au vorbit şi altii. Ultimul a vorbit State Dragomir : „S-a stins din viaţă, in mizerie şi uitată de toţi, cea mai mare artistă de pînă astăzi a ţării noastre". Puţin timp după această întîmplare a mûrit şi State Dragomir... L-am avut apoi profesor pe subtilul meşter de sonete Mihai Codreanu, artizan al meşteşugului de a rosti limpede şi logic cuvîntul p e scenă... Am jucat la Iaşi în Pe malul gîrlei, Doua orieline, învierea. A fost perioada în care am cunoscut de aproape un mare actor de comédie : Vernescu-Vîlcea. Jucam O noapte furtunoasă de I. L. Caragiale. Vernescu juca p e jupîn Dumitrache şi eu pe Nae Ipingescu : el avea şaizeci şi patru de ani, eu douăzeci. La începutul repetitiilor, mă simteam foarte jenat. Vernescu-Vîlcea era un actor cu mare reputatie, iar eu de-abia îneepeam... Mereu îmi spunea : „Haide, mă, dă-ţi drumul, nu-ţi fie ruşine. îndrăzneşte. Şi eu — zice el — tot aşa eram cînd m-a angajat Millo". — Deci, plină activitate în teatru... — Ara jucat apoi pe diverse scene, urmînd drumul firesc al deslinului actorului provincial de acum treizeci de ani... Iaşi... Sibiu... Craiova... Apoi, din cînd în cînd, angajamente sporadice la Bucureşti.

70 www.cimec.ro

S u s : i n I o n d m ^ D a m e n u inving de AI. Voitin şi în P. K. Muromski din „Nunta lui Krecinski" de Suhovo-Kobîlin ; mijloc : în Nenea lancu din „Acolo, départe" de Mircea Ştefănescu ; jos : în Cetăteanul turmentat din „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale şi în Profesorul Andronic din „Ultima oră" de Mihail Sebastian.

www.cimec.ro

... Şi între drumuri, între posturi nestabile : Caragiale. Intîlniri eu rolurile lui „nea Iancu". întîlniri de neuitat I Roluri, 'roluri, in drame, comedii, vodeviluri... Şi, în sfîrşit, Teatrul National din Bucureşti, într-un repertoriu ce începea eu Troylus şi Cressida şi se încheia eu... Omul cu masca. 13 martie 1939 a fost o data memorabilă pentru m i n e : rolul bătrînului Iancu din Acolo, départe de Mircea Ştefănescu, în regia lui Ion Şahighian. — Şi apoi, adevâratul drum al carierei dv. artistice... — Au fost anii de după 23 August. Aş puteo aminti, la întîmplare : Trei surori, PuUnchiul Vania, Nunta lui Krecinski, Fericirea iurată, Câsătoria, Institutorii, terea cea mare, O chestiune personală şi O scrisoare pierdută, Ziua cea mare, Ultima oră, Anii negri, Cuza Vodâ, Acolo, départe, Oamenii înving, sau filmele : Bâietii veseli şi Dardée. De fiecare titlu de piesă mă leagă o treaptă urcată spre întelegerea cît mai deplină a artei realismului socialist. Asistent, apoi lector, conferentiar, profesor şi rector al Institutului de teatru „I. L. Caragiale", députât aies de-a lungul a trei legislaturi ca reprezentant al circumscriptiei 317 din cartierul Rahova, membru în Comitetul de luptă pentru pace, preşedinte al decadelor dramaturgiei originale şi al concursurilor bienalo de artişti amatori, m-am străduit să-mi îndeplinesc îndaioririle sociale de artist-cetătean. — Acum cîteva zile v-am ascultat intr-o premieră radioîonică, in rolul lui Zavrodnîi din Bulevardul. Leningradului... — Cu teatrul radiofonic am legături vechi, pentru că am considérât vocea ca principala „unealtă" actoricească. E o moştenire de la marii noştri înaintaşi, mai ales de la profesorul Mihai Codreanu... Am întîlnit apoi aceeaşi grijă la regizorul V. I. Popa, cu care am colaborat la mulle emisiuni radiofonice. Mă întristează aşadar cind văd cum unii regizori sau actori tree cu prea mare uşurintă peste această problemă şi uite cum, î n decoruri moderne, cu lumini expresive, răsună voci răguşite, inexpresive, voci care nu ştiu să măsoare cadenta cuvnttelor. Vai, nu mai vorbesc de versuri... Personal, mi-am propus ca totdeauna vocea să fie prima arma a actorului. Ca buzduganul zmeului, vocea este aceea care pătrunde mai întîi spre sală. Cu această mică paranteză, să încep... ...Să încep cu Acolo, départe şi cu balrînul Iancu, în care am vrut să sintetizez coordonatele mişcărilor sufleteşti ale personajului, un întreg univers provin­ cial ros de inertie şi de lipsă de întelegere. Am dont să ocolesc sentimentalismul, să aduc luciditatea în melodrama înrudirea lui Iancu — unchi mai bătrîn sau poate chiar tată — cu Andronic poate fi consemnată. Profesorul din Ultima orà trebuia să păstreze cite ceva dir» aerul provincial de unde plecase, o anume candoare care apare din detaşarea sa de lumea rapace a capitalismului, .pe care o pricepe cu greu şi din care se elibereazâ visînd la campaniile lui Alexandru Macedon. Poezia lui Andronic e poezia unui oro înnobilat de ştiintă, accentele comice au o undă tragică, chapliniană. Eroul e pîndii de mari primejdii, pe care le respinge, paradoxal, printr-o candoare uluitoare, demascînd astfel fără crutare lumea murdară a afaceriştilor, căreia îi contrapune îmaginea unui om cinstit, dar, clin păcate, dezarmat. Din aceeaşi familie de eroi face parte şi profesorul de muzică Udrea, prietenul lui Miroiu, din Steaua lâră nume. Aici, aparitiile mêle episodice, discrete, trebuiau să sugereze mereu faplul că Miroiu nu este singur ; personajul nu se definea cari­ catural, prin excesiva grijă de a obtine un „corn englez", ci semnifica, în primul rind, in mediul în care trăieşte eroul, un prieten bun şi cald. Am avut o mare afinitate cu eroii cehovieni din Unchiul Vania şi Trei surori (Prozorov). Ar trebui să mă opresc putin mai mult asupra lui Caragiale, ai cărui eroi i-am interprétât prin excelantă (în epoci diferite), de la „cetătean" la „catindat". Realismul adîne cu care am vrut să-i caracterizez, moştenit de la marii mei înaintaşi, exprimarea unor sensuri spécifiée pi in gest, mimică şi chiar vestimentatie au stat la baza muncii mêle... Desigur, favoritul meu a fost „cetateanul". In tinerete jucasem alâturi de Vernescu-Vîlcea (apreciat chiar de Caragiale ca cel mai bun interpret al pieseloi sale), şi apoi, de-a lungul anilor, alături de marii interpreti caragialeni. Pe scena

72 www.cimec.ro

Teatrului National, aveam de „luptat" şi eu marea amintire a interpretării lui I. Brezeanu... Şi iată, azi sînt aproape patruzeci de ani de cind joe acest persona). Am pornit în roi de la gîndul că trebuie să refuz cabotinajul, trucul ieftin şi spectaculos, in compunerea acestui produs tipic al politicianismului burghez, să încerc să realizez o caricatura umană, care să sugereze datele initiale de „identitate" a personajului, in lumina unui Daumier al timpului. „Cetăteanul turmentat" nu e un simplu erou comic, ci mesagerul unei lumi décrépite. Pentru acest rol mi-am schimbat complet fizlonomia : o privire rătăcită de alcool, în care se ghiceşte totuşi viclenia, ameteala betivului care se sprijină şi in „bastonul" pe care i-1 con­ féra siguranta situatiei sale de „apropitar". El va avea impresia că vine de undeva de départe... Primele sale replici par urmarea firească <a unor gînduri anteriodre, a unei complicate vieti sufleteşti. Dar nu-1 pot uita nici pe comunistul Cernogubov din O chestiune personaJă, nici pe Nepriahin din Caleaşca de aur, pe Bublik din Platon Krecet sau pe Nicola din Fericirea iuratâ de Ivan Franco. Paralel eu aceste roluri am îmbrătişat eu căldură dramaturgia originală, fie că a fost vorba de Titanic Vais, de Ziua cea mare sau dé loan Roată din Cuza Vudd, de Oamenii înving de Al. Voitin. — Dar, pe bună dreptate, spectatorii v-ar fi dorit, în ultima vreme, mai prezent pe scenă... — Eşti martor al ■activitătii mêle. (Ne aflăm în cabinetul rectorului Institutului de teatru. Pe agenda e trecut un ans, o şedinţă...) Şi totuşi aştept piesa originală care să mă farmece, să mă pasioneze.... Aş răspunde eu bucurie chemărilor pe scenă dacă aş fi solicitât mai des. Predînd ştafeta rolului Andronic din Ultima oră unui tînăr coleg, aştept rolurile vîrstei mêle artistice. Bucurîndu-mă de ascensiunea ferma a unor tineri regizori, nu uit a le aminti unora că şi actorii îşi au locul lor în spectacol. E un „memento" la importanta artei colective actoriceşti... Si, în acclaşi timp, sînt mînat de dorinta de a colabora eu un tînăr entuziast, eu unul din foştii mei elevi... Teatrul, această „plăcută inutilitate" de odinioară, cere astăzi specializare, muncă ştiinţifică, studiu, cultură... Artist-cetătean nu e o formula, ci un adevăr, un vis realizat.
— Deci, ce proiecte ?

— Proiectele mêle sînt, în primul rînd, indisolubil legate de aie studentflor mei. îi puteţi vedea pe mica noastră scenă, jucînd Steaua fără nume. E greu să mă pot uita pe mine, studentul sărac, asistînd cum cădea tărîna pe mormîntul Arislizzei... E greu să mă pot uita jucînd teatru prin cătunele de lîngă Rai... Mă regăsesc în studentii Institutului de teatru, în sutele de mii de artişti amatori, şi mă confund eu cei douazeel de ani, eu anii tineretii ţării... Studentii pe care-i creştem azi şi care au fericirea de a se instrui, de a se educa, de a deveni artişti complecşi in conditiile exceptionalei înfloriri a artei noastre noi stau chezăşie că roadele muncii noastre vor fi împlinile. Din fericire pentru noi, artiştii vîrstnici, cei douăzeci de ani liberi ai Patriei ne-au insuflat o tinerete care ne face să ne simtim alături de tineretul artistic, de continuatorii ştafetei.
www.cimec.ro
Interviu de AL. POPOVICI

PREMIERE

CO

3

._ J,
O te

D
9)

< ^
< "S
r — A

Aurélia (Anton)

Sorescu

(Ileana)

si

Septimiu

Sevei

De la stînga la dreapta : Adrian Georgescu (Mihai), Gina Petrini (Fata de stradă), Septimiu Sever (Anton) si Petre Ghcorghiu (Dan)

www.cimec.ro

SPECTACOLUL

ŞI CREATOBII

SĂl

n concluziile discutiei în jurul spectaoolului Umbra, publicată în „Teatrul" nr. 9, se insista pe ideea „noii teatralităti". Eliberată de continutul ambiguu pe care îl deţinea altădată sau, mai bine zis, pe care îl suscita termenul „teatralitate" în alte vechi discutii, şi, dimpotrivă, adînc ancorată în Tealităţile teatrului pe care îl construim azi, „teatralitatea" e înţeleasă oa rezultat al unor permanente şi asidue căutări de noi mijloace cît mai expresive şi eontemporane în teatru. Cred că „noua teatralitate" nu este altceva decît o noua haină a bătrînei Thalia, care, cuprinsă din ce în ce mai mult de vîrtejul actualităţii în dezvoltare imipetuoa«ă, pretinde să-i găsim noi exprimări, sinorone eu uriaşele transformări din jurul mostru, de care nu trebuie să ne lăsăm depăşiti. După o perioadă mai îndelungată, în care tot ceea ce era exeatie într-un spectaool apartinea regizorului, în care se vorbea, şi poate pe drept cuvînt, despre spectacole „regizorale" interesante sau „scenografice" îndrăzneţe, acum (mă refer din non la discuţia în jurul spectacolului Umbra) se discuta şi despre aportul actOTului, fie el realizat din proprie initiative, fie la sugestia regizorului, dar, în sfîrşit, despre aportul care concretizează căutările respective ale actorului pentru a se intégra în ideea générale a spectacolului. In fiecare actor trăieşte dorinta vie de a săvîrşi ceva nou, de a progresa pe calea măiestriei şi a deveni un actor complet, în această îndelungată căutare care aparţlne exclusiv actorului, p e drumul investigării noilor mijloace de exprimare în teatrul contemporan, ne apar uneori nenumărate solutii — foarte multe false — care trebuie, rînd p e rînd, analizate, triate, eventual eliminate, pentru ca pînă la urmă să ne rămînă un mic mănunchi d a solutii. K Z S f l H

www.cimec.ro

75

In prima şi in ultima înstanţa, concepţia noastră despre rol trebuie să corespundă conceptiei regizcrale. Colaborarea regizor-actor trebuie să se arate desăvîrşită în spectacol. într-o atmosferă de „pură" teorie de teatru, în care avocatii de culise emit superbe teorii despre mişcarea scenică şi trăire, dar fără solutii practice ; eu repetitii conduse de xegizori timizi, ale căror indicatii date eu multiple menajamente sînt retrase la cea mai mică disputa eu actorul, ou actori recalcitranţi care nu accepta nimic, considerîndu-se atoateştiutori, sau care ascultă în aparenţă şi fac tot după cum ştiu ei — în atare conditii, spectacolele devin un amalgam hibrid de stiluri şi idei. Mai exista şi o catégorie de regizori care considéra actorii cobai pentru experienţele lor de teatru, experiente uneori de foarte discutabilă calitate. Alteori, dintr-o dorintă fierbinte de reuşită, de a avea succès şi a se reliefa, unii actori se izolează de xestul colectivului, prezentîndu-se ca solişti mai întotdeauna slabi. Conditia unui spectacol de bună calitate, a unei bune realizări în cadrul unui colectiv, şi printr-un colectiv, este o atmosferă creatoare, animatoare, un climat marcat de o perfectă conhicrare a actorilor ou regizorii, a vîrstnicilor eu tinerii, într-o ambianţâ de într-ajutorare concretă. Asemenea atmosferă este prielnică muncii asupra rolului, căutărilor, lasă loc bucuriei (dar şi dezamăgirilor în faţa soluţiilor false), noptilor fără somn, dar şi unei continue sperante ce nu te lasă să demobilizezi. Tot ceea ce gîndim şi facem în elaborarea unui roi, de la conceptia generală la micile detalii, trebuie să fie propriu personajului, să-1 întregească (dar nu să-1 încarce), să-1 contureze, să-i dea pondère şi să-1 exprime complet, multilateral. Mijloacele artistice pe care le folosim trebuie să fie bazate pe un eontinut anume, să nu aibă nimic artificial sau fais. Şi de cîte tentaţii mu sîntem ispitiţi ! Dorind să facem eu tot dinadinsul ceva viu, de cîte ori nu ajungem la aşa-zisele „teribilisme". Sau, pentru a nu n e répéta, pentru a fi „noi", cautăm solutii alambicate, impresionante, dar goale. „Noul" însă din exprimarea noastră trebuie să fie accesibil oricui, să ne punem întotdeauna întrebarea : vreau să fac astfel, dar oare publicul va întelege ? Trebuie să găsim întotdeauna mijloacele expresive potrivite 6tilului spectacolului, dar în acelaşi timp fireşti. Firescul ! De cîte ori, de dragul firescului, nu ajungeam la „simplism", la relatare cotidiană, transformînd personajele în oameni şterşi, palizi, din cauza unui debit monoton, asemănător unui zumzet de albină ce are un dar narcotic, dar nu convingător. Simplitatea în vorbire trebuie să fie organica, nu ostentativă, firescul riu trebuie căutat, asta ne-ar duce, oum spuneam mai sus, la simplism. „Vreau să vorbesc cît mai simplu, mai firesc, şi ca atare mă feresc de «banala logică»". Nu, logica frazei rămîne, colorarea se face la fel ca întotdeauna, numai că tonul este filiera p n n oare cuvintele nu sînt învătate mecanic, ci conduse de idee. La îe& de supărătoare este şi apăsarea pe cuvinte, pe vocale, ca sa se „audă". Fais. Firescul trebuie să fie emoţionant toemai prin simplitatea lui, dar numai dăruirea totală, întelegerea profundă a ideii détermina oaracterul emotionant al firescului. Unii actori, bazindu-se pe aşa-zisul stil modern de joc, adică fals-laconic, fals-cotidian, ajung la maniera, se intitulează „actori moderni", nedîndu-şi de fapt seama că ei joacă astfel pentru că nu pot juca altfel. Şi pentru că s-au mărginit să ia drept valabilă o forma proprie cîndva şi ouiva — pe alte date însă — totul apare la ei fais, artificial, lipit. Noul nu se ia eu împrumut, îl avem în noi, în simtirea şi în gîndirea noastră. Şi e firesc să fie aşa ! După mine, noul în teatru înseamnă a fi modern în concoptie, simplu în mijloacele de expresie, firesc în ţinută, în gest, în mişcare, în atitudini. Desigur, firescul din teatru nu se poate confunda eu firescul din viată. Anumite momente care, luate ca atare din spectacol şi transpuse în viată, ar părea poato deplasate, artificiale, în teatru — fiind proprii stilului personajului, epocii — se arată foarte fireşti. Un actor poate urla firesc, se poate tăvăli firesc sau chiar poate tăcea firesc, eu conditia ca toate manifestările lui să fie proprii personajului, organic integrate spectacolului, stilului reprezentatiei şi să convingă spectatorii. Este impresionant să vezi un actor de vîrstă ca Ovidiu Rocoş, care — în Hagi Tcdose,

76 www.cimec.ro

de exemplu — printr-o dăruire totală te face să uiti că eşti spectator, iar mijloacele ce le utilizează îti apar fireşti, proprii trăsăturilor avarului Hagi Tudose. Actorul trebuie in permanentă să gîndească şi, pe scenă, mintea lui nu are voie să aibă goluri. Fiecare reacţie, fiecare cuvînt trebuie gîndit şi nu répétât mecanic, şi asta în fiecare spectacol, la fiecare roi. Aşa se poate ajunge la ceea ce numim strălucire, şi actorul, în orice roi, trebuie să strălucească. Fiecare roi trebuie să aibă un crescendo, iar dacă textul nu ni-1 indiea, trebuie să-1 găsim, să-1 inventăm noi. Şi asta contribuie la strălucire. Cel mai mare duşman al actorului este lenea, o boală ce loveşte fără deosebire de vîrstă. Lenea paralizează gîndirea, căutarea, ducînd în ultimă instanţă la manierism şi la o îmbătrînire în meserie înainte de vreme. Multi suferim de manierism. Numai că, dacă ai norocul să fii puţin mai vîrstnic cînd te-atinge această boală, şi ai în urmă un palmarès de creaţii reale, te poti ascunde liniştit în dosul „personalităţii". Personalitatea sigur că trebuie să existe, fără ea nu se poate vorbi de creaţie, ci numai de împrumut. Personalitatea trebuie să se întrevadă, .nu trebuie să se etaleze. De exemplu, recunosc in Lucia din Portretul personalitatea Ilenei Predescu după adînea putere d e pătrundere, după ponderea caracteristică a personajului, după vibratia profundă ce se retransmite în sală. Manierismul la tineri intervine sau din — cum spuneam mai sus — neputinta de a face altceva, sau din comoditate. Sigur că este mult mai simplu să-ti construieşti în pripă un roi nou, mai mie, din elemente adunate sau rămase din vechi roluri de mult realizate, lăsînd fantezia să se odihnească, să se „întremeze" pentru viitorul roi..., pentru „lovitură". Dar fiecare cedare de acest fel duce la o îmbolnăvire fără leac. Un actor tînăr în interpretare, nou, modem şi fără „maniera", pe oare 1-am revăzut de curînd şi care m-a impresionat prin jocul său, este Florin Scărlătescu. El nu s-a molipsit de lenea actoricească şi nici nu s-a lăsat copleşit de aparente inovatii. Şi mai sînt multi actori proaspeti în fiecare interpretare în teatrele din regiuni. Actori ca : A. Adamovici, V. Dain, N. Albanezu, Gilda Marinescu pot sta foarte bine în banca intîi, alături de Silvia Popovici, O. Cotescu, V. Rebengiuc... la fel de preocupati de a găsi o expresie contemporană şi de a o reda prin mijloace simple şi concise. La sfîrşitul muncii asupra rolului, privirea xetrospectivă pe unii îi dezamăgeşte, pe altii îi stimulează. Exigenta în realizări trebuie să fie maxima faţă de noi înşine, mai scăzută faţă de altii. Nu avem voie să ne multumim eu ceea ce am făcut, întotdeauna trebuie să avem sentimentul că putem face mai mult, şi gîndirea, munca asupra rolului să nu n e părăsească pînă la sfîrşitul seriei de spectacole. Aici se poate vorbi despre paiul din ochiul vecinului — zicală atît de potrivită la meseria noastră Poate că şi eu în ceea ce spun acum văd mai mult paiul doeît bîrna. Si acest lucru mi-1 confirma faptul că spectacolele proaste p e care le văd, din cînd în cînd, nu ma nemultumesc întru totul. Dar şi din ele ar trebui să învăt. Să învăt cum nu trebuie să se facă teatru. După cum, dintr-o indicatie regizorala ce nu mi se pare potrivită, şi xăsturnînd-o, găsesc cheia unei scene. Dar tot ce spun despre mine trădează un dram de subiectivitate. în acest domeniu, aştept după fiecare roi cuvîntul altora, competenti, dar de multe ori aştept în zadai. Noi, actorii de la teatrele din regiuni, sîntem mai feriti de aspra săpuneală a criticilor. dar în acelaşi timp sîntem lipsiti şi de ochiul proaspăt care să ne ajute să depăşim un stadiu în care ne complacem poate de prea multă vreme. Bucurîndu-ne să constatăm pasul înainte făcut de tinerii noştri colegi eu spectacolul Umbra. regretăm în acelaşi timp că nu am fost noi aceia care să fi prilejuit o asemenea discutie despre „noua teatralitate". ,

Ion Pavlescu
www.cimec.ro actor la Teatrul National dlu Craiova

sa

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj „OROLOGIUL KREMLINULUI" de N. Pogodin Regia : Harag Gyorgy

PRÇMIERÇ
Teatrul de Stat din Timişoara (secţia germanâ) „INSPECTORUI. DE POLIŢIE" de John Regia : Dan Radu Jonescu
De la stînga la drenpta : Hans Baumert (Inspectorui Goole), Karl Hoffmann (Eric Biriing), Hadamut Becker (Sheila), l.Jr'ula Armburster (doamna Biriing), Rudolf Schati (domnul Biriing)

P.iestley

www.cimec.ro

to

EH

oitr. ABB I Z A I Î Î: A ST II N i l PICA A CKKATIEI

astfel de problemă este mult mai complicate şi mai dificilă decît ar părea la simpla ei enuntare. Fiecare teatru îşi a r e istoria şi viaţa sa proprie, eu sarcini adaptate profilului său, deşi, în esentă, utihzînd aceleaşi mijloace, toate teatrele urmăresc aceleaşi ţeluri. în acest articol, care nu are pretenţia să rezolve toate aspectele acestei pro­ blème, vom dezbate doar laturile ei principale, alît comune tuturor teatrelor, cît şi legate de viala concrete a Teatrului National din Iaşi.

Repertoriul rămîne problema principală in activitatea unui teatru, iar directorul este răspunzător de felul cum ştie să satisfacă exigentele tot mai înalte a l e publicului, ţinînd seama de posibilitătile optime d e acoperire a rolurilor de către membrii colectivului din teatru şi de necesitatea echilibrării g e n u r i l o r d e spectacole aflate pe afiş. Neîndoielnic, o conditie sine qua non este înscrierea în repertoriu a unor piese contemporane romîneşti, eu o înaltă valoare artistică. Repertoriul este imaginea fidelă a stilului şi profilului, définit sau în dezvoltare, al teatrului respectiv. El reprezintă nivelul de viată spirituală a teatrului, precum şi ambianta spirituala a soectatorilor. Iaşul are un public extrem d e exigent. El s-a format datorită activitătii Tea­ trului National ieşean — eu îndelungata şi rodnica sa existentă —, datorită calităti» spectacolelor prezentate pe scena acestui teatru. Teatrul National „Vasile Alecsandri" din Iaşi, ca teatrul col mai vechi din tara noastră, are, in chip hotărît, obligatia de a se încadra într-o activitate ascendentă. De aceea, şi repertoriul său trebuie să cuprindă, in fiecare stagiune, tot c e este mai bun în dramaturgia natională şi mondială. In stagiunea trecută, un spectacol deosebit poato fi considérât cel eu draina lui Shakespeare, Richard al lll-lea. într-adevăr, pentru realizatea ei optima pe scenă, lucrarea pretinde un efort accentuât, eu atîî mai mult eu cît cinematogratia engleză

79 www.cimec.ro

a realizat eu această piesă o creatie excepţională, iar spectatorul este dispus să judece montările din teatru prin comparatie cu cele din filme. Prin rezolvarea judicioasă a dificultătilor pe care le ridică drama shakespeareană, prin valoarea interpreţilor din cadrul colectivului actoricesc al Teatrului National din Iaşi, acest spectacol a căpătat cea mai mare pondère în repertoriul stagiunii trecute. Un roi de prim ordin a izbutit tînărul actor Constantin Dinulescu, interpretindu-1 pe Richard al Ill-lea. Spectacolul se înscrie în mod firesc în repertoriul permanent al teatrului. Tot în această catégorie de spectacole considerăm Febre de Horia Lovinescu, Furtuna de Ostrovski şi, în chip deosebit, Bulevardul Leningradului de I. Stock. Sustinem afirmaţiile noastre prin aceea că fiecare piesă reprezintă o valoroasă creaţie literară, că fiecare spectacol în parte a fost bine realizat — interprétante actoriceşti ridicîndu-se la un nivel înalt şi bucurîndu-se, deci, de multă popularitate în rîndul spectatorilor. Sperăm ca spectacolele acestei stagiuni să obtină şi ele aprecierea spectatorilor. Răzvan şi Vidra de B. P. Haşdeu şi Steaua polară de Sergiu Fărcăşan, a căror .premieră a avut loc, au fost lucrate sub semnul acestui deziderat. Notăm printre proiecte A 12-a noapte de Shakespeare şi Vrăjitoarele din Salem de Arthur Miller. Prin tematica distincte, prin stilul specific şi problemele interesante şi variate, fiecare din aceste piese oferă largi posibilităţi de afirmare actorilor. Şi, ca o initiative aparté — la a cărei realizare lucrăm intens — un festival de tragédie antică, care va cuprinde : Prometeu înlânţuit de Eschil, Antigona şi Troienele de Euripide, Oedip Rcge de Sofocle. Desigur, dezideratele artistice aie Teatrului National din Iaşi trebuie realizate de un bun colectiv, existent în acest teatru, sub îndrumarea unui bun colectiv de regizori. Piesa eu problematica cea mai actuală — aceea a luptei împotriva influentelor ideologiei burgheze contemporane —, şi anume Steaua polară de Sergiu Fărcăşan, a fost prezentată în premieră la 19 octombrie 1963. Ea exprima cu multă veridicitate lupta dintre conceptia perimată despre lume şi viata şi conceptia noua, înaintată — în rîndul unor lucrători ştiintifici din socielatea noastră în drum spre socialism. Au început şi repetitiile cu piesa A 12-a noapte de Shakespeare. Cu acest spectacol şi cu drama Richard al III-lea, precum şi cu o eventuală reluare a comediei Visul unei nopţi de vară, Teatrul National din Iaşi va sărbători aniversarea a 400 ani de la naşterea titanului Renaşterii, William Shakespeare. Acestea sînt sarcinile mai importante care stau în fata colectivului actoricesc iesean. Pentru viitorii cinci ani, dorim să acordăm locul cuvenit în repertoriu pieselor din dramaturgia clasică romînească. Vom avea în vedere opera lui Vasile Alecsandri, pe care teatrul nostru este obligat, prin traditie, să o valorifice, întrucît „bardul de la Mirceşti" a fost unul dintre primii conducători ai scenei ieşene şi unul dintre initiatorii teatrului xomînesc. Dintre creatiile dramatice aie lui Caragiale vor trebui reluate spectacolele care s-au bucurat de succès pe scena Naţionalului ieşcan : O scrisoare pierdutà, O noapte furtunoasă. De asemenea, ne prcocupă includerea în repertoriu — în următorii cinci ani— a unor lucrări din antichitatea greacă : Sofocle, Euripide ; a unor opère valoroase din clasicii universali : Shakespeare, Goethe, Shaw, Ibsen, eventual Goldoni şi Lope de Vega, Tolstoi (piese sau dramatizări), Gorki, Ostrovski. Repertoriul nostru permanent cuprinde următoarele piese : Chiriţa în provincie, O scrisoare picrdută, Căruţa cu paiaţe, Povestea Unirii, Mutter Courage, Richard al III-lea, Peripeţiile bravului soldat Svejk. Aceste spectacole vor fi reprezentate pe scena noastră atîta timp cît rolurile principale vor fi interpretate în mod satisfăcător (de exemplu : Chiriţa, Mutter Courage). Asigurarea unui repertoriu permanent este posibilă numai în functie de această conditie. Dar lista de spectacole poate fi mereu lărgită : de pildă, acum sperăm să-i adăugăm reuşitul spectacol iîdzvan şi Vidra, pentru că socotim că baza repertoriului permanent trebuie să o constituie piesele clasice şi contemporane romîneşti.
www.cimec.ro

SO

Directorul de teatru este răspunzător şi de colaborarea eu autorii draraatici. Oraştil laşi es>te iinul din pulernicele centre culturale aie târii noastre. Exista la Iaşi o traditie scriitoricească bine constituită (mai putin în domeniul dramaturgiei), care trebuie fructificată. In acest sens, scriitorii din Iaşi au lost invitati la consfătuiri eu conducerea Teatrului National. Pînă în prezent, ca rod al acestei colaborări, am prezentat — eu mult succès —, în stagiunea trecută, piesa Grădina eu trandaliri a lui Andi Andries. Cu acelaşi autor lucrăm la o noua comédie, intitulată Atenţle, sens unie !, pe care sperăm să o putem prezenta încă în această stagiune. Intrucît teatrul nostru este profund interesat în achizitionarea unor piese contemporane de reală valoare literară, considerăm că este de datoria scriitorilor ieşeni să ajungă la închegarea unor opère dramatice de genuri variate ; colaborăm în acest sens cu Ion Istrati, Nicolae Ţatomir. Am dori, de asemenea, să valorificăm dramatizarea lui G. Vasilescu după romanul lui M. Sadoveanu, Neamul Şoimâreştilor.

*

*

*

Ridicarea nivelului artistic al colectivului, creşterea măiestriei tineretului actoricesc nu sînt numai răspunderi cu caracter general şi de durată, ci sarcini concrete şi imediate. Teatrul National din Iaşi are, în această directie, o boqată traditie progresistă. Astăzi încă, celé mai bune teatre din tara noastră au în colectivele lor actori talentati şi bine pregătiti care şi-au făcut ucenicia şi s-au ridicat pe înalte culmi de creatie tocmai la Teatrul National din Iaşi. Este necesar să se continue aceste bune tradilii progresiste şi să lie dezvoltată arta aetorului pe linia principiilor realismului socialist şi mai départe în cadrul coleclivului nostru. Succesele obtinute chiar în stagiunea treculă vădesc preocupareà pentru cresterea neîncetată a nivelului de pregătire profesională şi culturală al actorilor. Noi manifestăm o atentie deosebită fată de tineri, fată de generatia de mîine, care va prelua şi va continua măiestria artistică a înaintaşilor. Mentionarea unor rezultate pozilive, consemnate în cronicile dramatice, certifică tocmai această afirmatie. Ea confirma şi perfecta colaborare între generatiile de actori, care face ca spectacolele teatrului nostru să aibă un interesant aspect de veridicitate şi omogenitate. Astfel, in spectacolul Fehre s-au evidentiat tinerii : Margareta Pogonat, Boris Leningradului de Olinescu, Cornelia Gheorghiu şi Virgiliu Costin. In Bulevurdul I. Stock, alături de actori vîrstnici ca George Popovici, Anny Braeski, artişti emeriti, Nirolae Veniaş, s-au evidentiat în mod deosebit Cornelia Gheorghiu, Valentin Ionescu, Marcel Finchelescu. In Richard al III-lea, protagonistul, Constantin Dinulescu, a dovedit calităti artistice deosebite. Dintre tineri s-au remarcat şi Adina Popa, Dorin Varga, dupa cum dintre vîrstnici s-au distins în mod deosebit Margareta Baciu, Anny Braeski, Valeriu Burlacu, Aurel Vizitiu. în Grâdina cu trandaiui de Andi Andrieş s-au evidentiat tinerii : Cristina Deleanu, Valentin Ionescu, Cornelia Gheorghiu, Nicolae Modval, iar dintre vîrstnici Relia Ghitescu şi 1. Schimbischi. în Furtuna de A. N. Ostrovski, rolurile principale au fost interpretate de tinerii: Cornelia Gheorghiu (Caterina), Boris Olinescu (Boris), Cristina Deleanu (Varvara), Sergiu Tudose (Cudriaş), Teofil Vîlcu (Kulîghin), alături de acton ca : Elena Foca, Relia Ghitescu şi alţii. In Adam şi Eva de A. Baranga o interpretare foarte bună au dat Virgil Raiciu {Adam) şi Margareta Pogonat (Eva), alături de excelenta interpretare a lui Stefan Dăncinescu (Manolache). Interpretări valoroase au putut fi întîlnite în spectacolul Capu/ altora de Marcel Aymé : tinerii Dorin Varga (Valorin), Adrian Tuca (Dujardin), precum şi Carmen Barbu, Valea Marinescu, Mihai Grosariu, M. Finchelescu. O interesantă compozitie a fost aceea a lui Traian Ghitescu (Fripon). In toate spectacolele Teatrului National din Iaşi, tineretul s-a afirmat cu multă vigoare în roluri importante. El este ajutat cu toată seiiozitatea de intreaga pleiadă a actorilor vîrstnici. Acest lucru vădeşte că în Teatrul National din Iaşi s-a créât un climat adeevat unei activităti de rodnică colaborare între generatii.
www.cimec.ro

81

Dezvoltarea profesională este stimulate şi de variatele roluri pe care urmează să le interpreteze actorii de la teatrul nostru, în cadiul Studio-ului ; eu prilejul unui ciclu de 15 conferinte expérimentale despre istoria teatrului universal, care vor cuprinde fragmente de piese de la teatrul antic pînă la teatrul contemporan, tinerii actori vor putea să exerseze pe clapele unui amplu registru artistic. Concomitent eu învăţămîntul ideologic, aceste experienţe vor contribui la ridicarea nivelului profesional, cultural şi ideologic al colectivului de actori. Antrenarea celor mai bune cadre actoriceşti în munca de asistenţă regizorală sau chiar în aceea de regie artistică este de asemenea un mijloc bun şi pretios în ridicarea nivelului lor profesional. Faptul că majoritatea actorilor au înţeles just linia spectacolelor şi au realizat interpretări foarte bune şi bune, că unii dintre ei ţin conferinte, referale sau interesante analize asupra unor lucrări sau roluri demonstrează că nivelul actorilor ieşeni este în creştere <nu numai pe plan profesional, ci şi pe plan cultural, ideo­ logic şi politic. Ei sînt participanti conştienti, nu numai pe scenă, ci şi în afara ei, la opera de construire a comunismului. Legătura eu publicul face parte din răspunderile organizatorice ale directorului şi aie conducerii teatrului. Deplasarile în întreprinderi şi instituţii, în sate şi comune, spectacolele prezentate aici integral sau fragmentar, lecturile interpretate sau recitările, constituie un mijloc de pregătire estetică şi culturală a publicului, de atragere a lui spre teatru. Conferinţele expérimentale vor fi, de asemenea, un bun mijloc de informare culturală şi de dezvoltare a gustului pentru teatru. Discutiile duse în unele instituţii de învătămînt superior de către directorul teatrului şi unii interpreţi au fost extrem de folositoare ambelor părţi. Observaţiile, nelămuririle, unele opinii critice foarte ascutite şi juste ne-au arătat necesitatea de a lărgi această acţiune şi de a o folosi pentru îmbunătăţirea spectacolelor. Au avut loc discutii pe marginea spectacolelor Richard al IH-lea şi Grădina eu trandaîiri, care, de altfel, au avut cel mai mare număr de spectatori (în stagiunea 1962—1963) şi care vor fi prezentate şi în această stagiune. Pentru a ne apropia cît mai mult de marele public avem în vedere doua mijloace : vizite în întreprinderi şi conferinte expérimentale. Am initiât, din 1960, un schimb de experienţâ eu colectivul Teatrului National din Cluj, pentru a face mai bine cunoscută activitatea teatrului nostru. Prin întîlnirea eu un ait public, aceste contacte se arată extrem de folositoare, exigenta spectatorilor „străini* obligînd actorii la studiu, la ridicarea calitativă a interpretării. Ne propunem să facem schimburi de experientă şi eu Teatrul National din Bueureşti şi eu Teatrul de Stat din Timişoara. în această privintă. pentru colectivul Teatrului National din Iaşi se ridică unele greutăti. Ele provin din faptul că spec­ tacolele mari sînt montate pe o scenă mare şi bine utilată tehnic, cum este cea de la noi. Asemenea scene se întilnesc în putine localităti din tara. Pe viitor sîntem însă hotărîti să facem schimburi de experientă si eu alte colective din tara, în afara traditionalei confruntări eu publicul din Cluj. Trecerea în revistă a celor mai însemnate laturi aie responsabilitătii unui director de teatru lasă loc liber pentru încă numeroase aspeete. Un teatru eu o activitate de 147 ani are sarcini mult mai mari decît teatrele tinere, nou create. Organizarea ştiintifică a activitătii institutiilor de culture în societatea noastră socialistă impune teatrului nostru să-şi determine profilul său. Răspunderea principale a directorului unui teatru este de a orienta astfel activitatea de perspective a teatrului pe care-1 conduce încît colectivul artistic să ducă la bun sfîrşit nu numai sarcinile culturale aie actualitătii, ci să impulsioneze o dezvoltare a tuturor acelor laturi care fac din teatru un puternic factor de cultură, iar din membrii colectivului actoricesc — maestri ai unei înalte arte.

Prof. Ilie Grămadâ
www.cimec.ro
directorul Teatrului National „Vasile Alecsandri" din Iaşi

Rurel Baranga la 50 de ani
Autorul a crescut odată eu noi, şi dacă in calendar e inscris eu bilanţul a 50 de ani, ca dramaturg nu are declt 16... Aurel Baranga s-a afirmat in anul 1947 eu Bal in Făgădău. Mascarada électo­ rale, farsa electorilor burghezi, corupţia şi venalitatea erau surprinse, In această piesă, de un condei incisiv, ca şi mai tîrziu in Bulevardul împăcării. Piese ocazionale ? Erau scrise eu ocazia alegerilor. Dar, prin capacitatea artistică a scriitorului, prin observaţia tipurilor, prin caracterele dramatice, depăşeau cadrul evenimentelor. Piese agitatoriee, comedii de bună tradiţie earagialească in acelasi timp, ele răspundeau chemării partidului către scriitori şi artişti, de a demasca fără cruţare vechiul din societate. Aurel Baranga a ţinut să fie in ritm eu timpul : piesele sale au urmat, una după alta, ancorate in realitate, răspunzînd problematicii celei mai arzătoare. Am fost bucuros de a fi pe scenă unul din statornicii săi interpreţi. La aniversarea de 30 de ani de luptă a partidului, in colaborare eu N. Moraru, a sens Anii negri, frescă puternică, evocare dramatică a unor vremi de lupte aprige şi eroice, închinată zorilor de azi... Am jucat pe redactorul-şef Coman. L-am reîntîlnit pe Baranga in creaţia majora a activităţii sale : Mielul turbat, piesă în care adîncul continut de idei e îmbrăcat în savuroasa haină a umorului nostru national L-am jucat eu mare plăcere la premieră pe veşnic agitatul, ridicolul Tache Imireanu. Mielul turbat a dat aripi noi comediei, deschizînd capitolul satirei realist-socialiste în dramaturgia noastră. Eroul pozitiv al comediei şi-a aflat întruchiparea : Spiridon Biserică. Piesa lui Baranga a răspuns practic discuţiilor teoretice eu privire la rolul ofensiv al satirei, eu privire la poziţia purtătorului mesajului înaintat în comédie. Piesă puternic educativă, avînd largi ecouri în opinia publică, Mielul turbat a repurtat în laţa spectatorilor un succès neegalat pînă atunci de vreo altă comédie originale. L-am aplaudat pentru Reţeta ieiicuii, Siciliana, Aïeul de triumi sau Récolta de aur, cîte titluri, tot atîtea sectoare aie vieţii cotidiene abordate eu mijloacele come­ diei, dar adesea şi eu celé aie dramei puterniee, răscolitoare. Acum îl joe pe Manolache, unul din principalii locuitori ai „iparadisului" lui Adam şi Eva ; e ceea ce numim noi, actorii, un „roi bun", care oferă numeroase posibilităţi scenice, care scoate interpretul în lumină, îl valorifică. Pentru că Baranga nu uită actorii cînd scrie teatru. Această afirmatie nu contine nici un paradox... E un scriitor strîns légat de teatru, cunoaşte actorii, îi „vede* în roi, scrie pentru ei... La vîrsta adolescenţei dramaturgului şi cea a jumătăţii de secol pe care o împlineste omul, sîntem încredinţati noi, vechii săi prieteni, interpretii, că Aurel Ba­ ranga va scrie tot mai mult şi tot mai bine, spre desăvîrşirea sa artistică. Nu-i putem face altă urare decît aceea de a păstra tinereţea operei sale, care să-i facă pe oameni „sa se despartă de trecutul lor rîzînd".

Niki Atanasiu
artist emerit lauréat al Premlului de Stat www.cimec.ro

So

tea.tpu-1 popiL|nr: a,rtă. noiLâ.

IH
ţ ^ ■^^^^■■^Él

a Călăraşi, la Tulcea, Turnu Severin şi Rîmnicu-Vîlcea au apărut primele teatre populare de pe cuprinsul tării. Elo s-au născut pe baza vechilor cercuri artistice de amatori, care au activât ani de zile în cadrul Caselor de cultură din aceste oraşe. Alături de teatrele profesioniste, teatrelc populare — expresia cea mai evoluată a forţelor creatoare inepuizabile aie maselor — vin să aducă, prin spectacole prezentate în stagiuni permanente, una din celé mai pretioase contribuţii la educatia cultural-estetică a milioanelor de spectatori. înfiintarea lor nu reprezintă o simplă schimbare de denumire, ci o etapă nouă în activitatea colectivelor de artişti amatori. Spectacolul inaugural al Teatrului popular din Tulcea, eu piesa lui Horia Lo­ vinescu — Febre, a căpătat aci o semnilicatie deosebită, ea zugrăvind, pe fundalul vietii unui sat de pescari din Delta, procesul de transformare a conştiinţei oamenilor, trecerea lor la un mod înaintat de a privi şi întelege viaţa. Ţinînd seama de complex'tatea piesei, de multiplicitatea planurilor pe care e proie:tală actiunea, de diversitatea tipologică, echipa de actori amatori avea de trecut o probă dificilă. Din desfăşurarea spectacolului, ne-am dat seama că în rîndul color 50 de membri ai acestui colectiv de artişti amatori exista mulţi interpreti care posedă bogate resurse creatoare, în stare să facă fată unor complicate sarcini interpretative. îndrumati de regizorul Constantin Dinischiotu, de la Teatiul de Slat din Constanta, interpretii tulceni au descifrat piesa cu atentie şi dragoste, i-au pus în lumină ideile. Cu multă autenticitate au lost înfătişate mediul şi atmosfera lucrării. Scenele de masă, în care s-au distins tipuri pitoreşti, pregnant individualizate, cum ar fi : Iani (Paul Romano-telegrafist), Filip (Ion Coca-muncitor), Parasca (Canela Hagiopol-functionară), Danilov (Nicu Niculescu-telegrafist), Axinia (Jana Marcu-munritoare) şi altii constituie cea mai reuşită parte a spectacolului. Montarea, în ansamblul ei, se caracterizează printr-o exprimare limpede şi expresivă. Personajul principal, doctorul Toma, e interprétât cu precizie, cu o simplitate plină de nobleţe şi cu un dramatism retinut, de către ing. Constantin Crişan. Dovedind un bogat bagaj de oxperientă interpretative, Constantin Crişan (lauréat al celui de-al Ill-lea Festival bienal de teatru „I. L. Caragiale", pentru rolul Hijneôkov din Zari necuprinse) s-a preocupat şi de data aceasta — şi a reuşit — să redea impasul încercat de personajul lui Horia Lovinescu, să sublinieze acea întelegere profundă pe care o dobîndeşte eroul, cu pretul a nenumărate şi grêle încercări prin care trece de-a lungul actiunii. Conducindu-şi conseevent personajul pe o Unie de mare sinceritate, funetfonarul Vasile Coatu ne-a oferit portretul lui Frîncu într-o lumină de caldă şi convingătoare umanitate, impunîndu-1 la valoarea semnificatiei p e care o are acest personaj — om de partid — in conflictul piesei. Ara văzut în spectacolul tulcean o Ancă vie şi interesantă, interpretată de muncitoarea Nina Gurei, radiind căldură şi inţelegere, cu capacitatea de a rezolva, printr-un emotionant firesc, trăsăturile personajului : modestia, feminitatea, blindetea. Am remarcat şi pe tehnicianul Eugen Ştefănescu, pentru discretia cu care a prezentat
www.cimec.ro

84

drama lui Mereş şi pentru forţa morală pe care o dezvăluie dincolo de suferintă, de accentele bolii ; pe profesorul Ştefan Radu, pentru întruchinarea dată rolului Pantazi. Spectacolul se cerea împlinit pe linia dezbaterii de idei pe care şi-o propusese piesa, prin reliefarea mai puternică şi mai convingătoare a eroinei principale, Neli, precum şi a Profesorului. Interpréta înzestrată, dar lipsilă deocamcb.tă de tehmca actoricească, tehniciana Nina Ştefănescu nu a izbutit să redea variatiile pdhologice ale eroinei, zbuciumul ei sufletesc, să marcheze pregnant evolutia personajului. în spectacol, s-au realizat astfel mai puţin nuanţele celui de-al doilea plan al piesei, subtextele relaţiei sentimentale dintre Toma şi Neli. Dincolo de aceste insuficienţe, trebuie să menţionăm, in general, ca o reuşită omogenitatea acestui colectiv, tendinţa spre un joc sobru, sincer, spre evitarea facilităţilor şi aproximaţiilor în interpretare. Acestea sînt de fapt calităti de bază ale colectivului, cucerite de-a lungul celor zece ani de existenţă. Evidenţiată şi cu prilejul montării piesei lui N. Virta Zări necuprinse {spectacol distins cu premiul I la cea de-a treivi ediţie a Festivalului bienal de teatru „I. L. Caragiale"), calitatea artistică a ansamblului rămîne, fireşte, principalul criteriu pentru care i s-a acordat acestei echipe titlul de teatru popular. în istoria teatrului popular tulcean e bine însă să fie mentionate şi celelalte abiective din programul artistico-social p e care le-a realizat echipa, sub îndrumarea însufleţită şi cntuziastă a directorului Casei de cultură din Tulcea, Grigore Cuculis, de la începuturi şi pînă la stadiul actual. Colectivul de teatru al artiştilor amatori din Tulcea — înfiinfat în 1954, pe lîngă Casa de cultură — reprezenta prima manifestare organizată de teatru în această aşezare de la portile Deltei, veche de peste 2000 de ani, în care pînă la Eliberare n-a existât decît o singură instituţie culturală : un cinematograf zis „regal", pe care patronul 1-a transformat mai tîrziu într-o hală de peste. Era timpul în care Mihail Sadoveanu putea afirma, nu fără îndreptătire, că la Tulcea se găseşte mai multă culture In pămînt decît la suprafaţă. Alături de celelalte instituţii culturale : trei cinematografe, biblioteca raională, muzeu etc., înfiinţate aici în anii noştri, Casa de culture, prin toate sectiile sale, dar mai aies prin secţia de teatru, a început o interesantă şi pasionantă muncă de reînviere a culturii, de dezvoltare a ei la „suprafaţa" oraşului. Cu un repertoriu alcătuit din piese reprezentative, într-un act sau mai multe, din literatura dramatică, autohtonă şi străină, ca : Iarbă rea de Aurel Baranga, Anii negri de Aurel Baranga şi Nicolae Moraru, Omul care a vâzut moarlea d e Victor Eftimiu, Oameni care tac de Al. Voitin, Fiul meu d e Gergely Sandor, Alarma de O. Vasiliev, Zări necuprinse de N. Virta etc., echipa de teatru a prezentat sute de spectacole la sediu şi in deplasare, atrăgînd spre scenă. spre cultură şi educaţie, un număr impresionant de spectatori. Cu légitima mîndrie, membrii acestui colectiv de teatru amator afirmă că, numai în anul 1963, au prezentat 50 de spectacole, că în raza lor de activitate nu a rămas gospodărie col*K:tivă nevizitată, că au fost date reprezentaţii în Delta, în aşezări pescăreşti îndepărtate, puţin accesibile. Recrutarea publicului nou s-a desfăşurat deci începînd cu nucleele importante : cherhanale, gospodării colective, întreprinderi, şcoli. cluburi etc. Propagarea culturii socialiste în celé mai îndepărtate centre rămîne unul dintre obiectivele pe care Teatrul popular din Tulcea e dator să le urmărească cu aceeaşi perseverentă şi cu acelaşi elan ca şi pină acuui. * * * Astăzi, cînd prin înfiinţarea teatielor populare creaţia artistică de masă capătă un nou avînt, e necesar să fie luate în discuţie unele problème de interes general, privind căile intensei dezvoltări a mişcării artistice amatoare, îndatoririle ce revin noilor institutii în raport cu educatia estetică a publicului, cu formare^ gustului pentru teatru. Obiectivul nr. 1 p e care etapa actuală a dezvoltării teatrului d e amatori în general, a teatrului popular în special, îl impune este repertoriul de calitate. Exigenţa publicului reclama, indiferent dacă e vorba de profesionişti sau de amatori, artă adevăratâ, şi nu surogat. Părerea că arta amatorilor ar fi d e nivel inferior nu-şi găseşte temei. O piesă de valoare este pentru artiştii amatori o şcoală, o lectie de viată, de creatie, în timp ce o piesă mediocră constituie o inutilă pierdere de vreme pentru cei ce vin din productie pe scenă nu numei pentru a spune ceva important spectatorilor, ci şi pentru a-şi lărgi orizontul spiritual. E nevoie, fireşte, de o anumită suplcte în aplicarea criteriilor de alegere a repertoriului, de o adîncă analiză a posibilitătilor de interpretare aie unui colectiv

86 www.cimec.ro

sau altuia. Alegerea unei piese care depăşeşte posibilităţile interpretilor, după criteriul „merge şi aşa, nu sîntem profesionişti", poate fi profund dăunătoare. Ca unul din mijloacele celé mai largi de educaţie estetică a oamenilor muncii, în repertoriul teatrului de amatori ar trebui să figureze cu prioritate tema contemporană şi eroul contemporan. Principala preocupare a noilor teatre populare ar trebui să o constituie introducerea în repertoriu a piesei originale, directe şi agitatorice, eu problematica cea mai actuală pe care o furnizează viaţa. In sfera artei noastre realist-socialiste, teatrul de amatori, ca şi cel profesionist de altfel, este chemat să contribuie activ la educarea in spirit comunist a oamenilor muncii, să propage prin argumentele artei concepţia nouă despre societate, despre viaţă, despre omul nou. Caracteristicile publicului din regiune reprezintă o coordonată principală, în rapoit cu care urmează să se orienteze constant teatrul papular, în elortul de promovare a unor certe valori ideologice şi estetice. Am găsit, de aceea, interesantă preocuparea Teatrului popular din Tulcea de a introduce în repertoriul primei lui stagiuini permanente ipiesa lui M. Davidoglu Omul din Ceatal (într-o versiune refăcută) şi încă două piese originale de actualitate, alături de Titanic-Vals a lui Tudor Muşatescu, de Valpea şi strugurii a lui Figueiredo, de Accidentul lui Carlos Lara, de Un milion pentru un suris a lui Sofxonov. Un roi hotărîtor în evoluţia teatrului popular îl are, dupa cum se ştie, instructorul echipei. El este cel chemat să asigure continuitatea muncii, să dirijeze, într-un procès bine coordonat, creşterea colectivului spre o activitate artistică égala şi constantă. Calitatea unui spectacoi e determinată, în primul rînd, de efortul instructorului de a organiza munca echipei, de a ajuta pe interpréta să-şi însuşească măiestria interpretative. Instructorului îi revine datoria să imprime muncii elanul necesar, să educe colectivul, pentru ca aceste teatre să nu se transforme în întreprinderi de spectacole, în instituţii administrative, ci în adevărate şcoli care să trezească şi să dezvolte interesul pentru cultură. Instructorul teatrului popular are înaintea sa o muncă vastă şi serioasă, nu atît în ceea ce priveşte rezolvarea compoziţiei spectacolului, a arhitectonicii géné­ rale a montării, cît în privinţa muncii de pedagog, de familiarizaie a interpretilor cu terminologia de teatru, cu tehnica actoricească. în repetitii care trebuie sa se desfăşoare foarte viu şi să fie interesante, pentru a capta atenţia amatorilor, se cere instaurât un climat favorabil studiului, discuţiilor creatoare, dusă o consecventă lupté cu inertia, cu vedetismul, pericol care poate să paralizeze munca unui colectiv. Colectivul de artişti amatori nu trebuie luat drept o trambulină pentru trecerea la scena profesionistă. Pentru toate acestea, soarta colectivelor teatrelor populare trebuie încredintata unor oameni cu un înalt nivel de cultură, temeinic pregătiţi din punct de vedere profesional. Deocamdată, la unele dintre noile teatre populare, îndrumarea colectivului este încredintata unor regizori profesionişti, care asigură pentru moment dezvoltarea activitătii. Ar fi indicat ca aceştia să-şi crească urmaşi din mijlocul fiecărui colectiv, nevoia de instructori calificati simtindu-se foarte mult. Catedra de regie recent reînfiinţată la Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I. L. Caragiale" ar putea trimite, pe viitor, studenţi din ultimul &n, să-şi facă stagiul de practică la teatrele populare. Acesta ar fi un lucru extrem de folositor, atît pentru unii cît şi pentru ceilalţi. Şi mai exista o problemă vitală : legătura cu profesioniştii. îmbinarea organică dintre activitatea amatoare şi cea profesionbtă constituie premisa dezvoltării şi îmbogătirii tezaurului artistic al societătii noastre. Se impun multiple şi variate forme de colaborare : întîlniri cu artişti şi regizori de seamă, vizionări reciproce de spectacole, participarea maeştrilor la spectacolele echipelor de amatori şi, invers, discuţii pe marginea spectacolelor etc. Forurile care îndrumă ambele activităti au datoria să sprijine mai sistematic şi mai concret asemenea acţiuni. Realizările şi metodele celor mai bune colective aie teatrelor populare să fie consemnate şi larg ipopularizate. Primele teatre populare din tara îşi încep activitatea sub semnul unei date istorice : cea de-a 20-a aniversare a eliberării patriei noastre. în bilanţul realizărilor celor mai semnificative aie acestor ani, aportul teatrelor populare se va înscrie, desigur, ca o noua cucerire a revoluţiei cultuxale.
www.cimec.ro

Valeria Ducea

MARI

FIGURI

ALE TEATRVLVI

ROMÎNESG

DIN

TRECVT

ION NICULESCU
(1863—1917)
in marea generaţie de actori formaţi în ultimele decenii ale veacului trecut şi ilustrind primele decade a l e veacului nostru, eel mai devreme disparut a fost Ion Niculescu. El a murit in Iaşii relugiului, în iulie 1917, după o viaţă de numai cincizeci şi patru de ani, curmînd o carieră strălucită, de mare comedian. Vreme îndelungă ne depărtează astăzi de epoca de stràlucire a actorului, de care numai cei încărcaţi de ani îşi mai pot aduce aminte eu emotie. Bucureştean neaoş, dintr-o veche familie funcţionărească. Ion Niculescu a avut de luptat şi el, la vremea lui, ca mai toti colegii săi, eu prejudecăţile antiactoriceşti ale unei familii mic-burgheze ; şi, ca la mulţi colegi, chemarea puternică spre teatru a învins şi la el. A fost elevul aceluiaşi Stefan Vellescu, dascàlul atitor actori, om cu statură falnică şi înaltă, eu bogate şi stufoase mustăţi, eu glas baritonal şi gestul puternic. Blind însă, amical, entuziast pentru arta actoricească, indemnător şi îndrumător al unui întreg tineret spre scenă. După socotelile programelor şi ale urmelor tipărite, debutul lui Ion Niculescu la Teatrul National ar fi avut loc la 29 septembrie 1884, în Zoil clin Fîntîna Blanduziei. Lucrul este îndoielnic, pentru că, după mai puţin de doua luni, în ziua de 13 noiembrie 1884, Iancu Niculescu creează cel mai de seamă personaj al său, pe Caţavencu din Scrisoarea pierdută, roi pe care 1-a jucat cu multă strălucire pînă la moarte. E puţin probabil — după cum se precizează şi in anumite documente pe care le-am avut la dispozitie — ca mult iscusitul în d-ale teatrului Ion Luca Caragiale să fi încredintat un roi de importanţa lui Catavencu unui debutant, fără să-1 fi cunoscut dintr-o prealabilă activitate. Şi, într-adevăr, cercetări mai amănunţite şi mărturii orale duc debutul lui Ion Niculescu cu trei ani în urmă. Nottara, în discursul funebru îostit la Iaşi, în 1917, îşi aminteşte de Ion Niculescu jucînd, în 1883, în Chouileuri, iar poetul Radu D. Rosetti adaugă, din precise amintiri dintr-un contact efemer al s5u eu scena, că, în 1881, Ion Niculescu a interprétât pe Limbă-Dulce din Despot Vodă al lui Vasile Alecsandri. E aproape cert că acesta este anul debutului său. Foarte devreme însă, Ion Niculescu a fost cu totul stăpîn pe mijloacele sale. L-am văzut jucînd, în plinătatea talentului, înainte de primul război mondial, într-un repertoriu în care reveneau creatiile sale de seamă din Shakespeare, din Molière, din Gogol, din Caragiale, dintr-o literature dramatică originală ce mergea de la Grigore Ventura la Petre Locusteanu, şi cîteodată şi în roluri din vodeviluri şi piese uşoare, cum s e reprezentau în acea vreme. Robust, dînd impresia de om gras, mai aies prin rotundul fetei sale, mobilă totuşi şi expresivă, elastic, sprinten, în ciuda aparentelor, Ion Niculescu era actorul
www.cimec.ro

67

Ion Niculescn

tnnăscut pentru marile roluri ale comediei de caracter, lucrînd însă cu acelaşi talent şi pricepere şi aparitiile lui în far^e !?i comedli uşoare. \vaa la indemina posibilitatea de a lucra pe serii de gesturi mărunte, expresive, bine studiate, după cum i se potrivea gestul larg, cu multe sensuri — de la duplicitate plnă la o falsa generozitate, ascunzind socoteli dubioase, ca in Catavencu. Distribuţia de la premiera din '84 a Sciisorii pierdute, in care Ion Niculescu îşi fixa definitivele dimensiuni actoriceşti şi posibilităţi, distributie închegată sub ochii lui Caragiale, era Lmpresionanlă. O transcriem aci, in parte, pentru a aminti încă o data „marea trupă a Nationalului" din vremea aceea : Nottara interpréta pe Tipătescu, lancu Petrescu, pe Trahanache, Stefan Iulian, pe Pristanda, M. Mateescu, pe CetateanuI turmentat, Alex. Catopol, p e Farfuridi, Aristizza Romanesou, pe Zoe. Era o distri­ butie între egali, pentru Ion Niculescu in Catavencu. A jucat şi p e Iordache din D-ale carnavaluiui, dar mi-1 reamintesc, unie în candoare şi nevinovătie mahalagească, în 1912, în celebrul său travesti din Coana Efimita — in Conu Leonida, prea ■ iubitul consort fată cu reactiunea, fiind însuşi lancu Brezeanu. Avea un glas subtiratec, tenoral, din care cu un joc de falsete scotea, cu măsură, efecte ilare. în Coana Efimita, mai aies, a folosit calitatea aceasta. Avea o mare ştiintă a dozării precise. Izbutea să asocieze comicul duioşiei, ca în doctorul Jùttner, în Brôse'.ke din Institutorii şi, mai aies — pe o treaptă mai înaltă, de data aceasta a prefăcătoriei şi candorii —, în Polonius din Hamlet, roi p e care, de asemenea, 1-a detinut toată viaţa. Dar nici relieful pur dramatic nu-i era strain, cum ar fi fost. de pildă, în Sbierea din iîdzvan şi Vidra şi în acel Vigneron din piesa Corhii a lui Henry Becque, jucată în traducerea lui Mihail Sadoveanu, la 26 octombrie 1909, ca piesă de debut a Agepsinei Macri. Grima nu-1 ascundea. Stia însă să folosească accesoriile compunerii plastice a rolului astfel încît să asigure, din afară, indicatii precise creatiilor sale. Asa, de pildă, felurite şi totuşi în acelaşi sill, creatiile lui din Molière, fie că ar fi fost în Argan din Bolnavul închipuit, fie în jupîn Jacques din Avarul. Ca şi lancu Petrescu, Ion Niculescu avea un precis discernămînt al stilurilor, ştiind, de pildă, să servească, cu acelaşi fond de comic viguros, dar în ait fel, după epocă şi autor, şi p e Shakespeare, .si pe Gogol, şi pe Caragiale. Figura marelui actor Ion Niculescu se cere reamintită tinerelor generatii, alături de marii şi egalii săi contemporani, el fiind unul dintre oreatorii realismului •actoricesc din şcoala romînească d e tealru.

Ion Marin Sadoveanu 88 www.cimec.ro

TEATRUL DE STAT DIN ORADEA (seeţia maghlord)

„ÎNTOARCEREA DIN VIS" de Lucia Demetrius
Data premicrei : 13 octomtri« 1963. Regia : Szombati Gillc Ottô. Scenografia : Nagy Sàndor. Distribuţia : G. Vitâlyos Ildikô (Maria) ; Dàlnoky Andrâs (Anatol) ; Halasi Gyula (Laurenţiu) ; D. Halasi Erzsébet (Vera) ; Borsos Barna (Emil) : Bânyai Eva (Paula).

Ideea acestei piese a Luciei Demetrius e cît se poate de irtteresantă şi îmbietoare : să compari — la nivelul şi înăuntrul conştiintei individuaie — climatul moral al vieţii socialiste eu modul de viaţă capitalist, şi să optezi apoi, in mod necesar, pentru umanismul profund al realităţii noastre ! însăşi această opţiune — deliberată, conştientà — are vibraţia unui mesaj civic de înaltà ţinută De fapt, arhitecta Ma­ ria, eroina principale, respinge hotărît, în finalul piesei, ultima tentaţie şi ten­ tative de a fi smulsă din lumea de care e ataşată organic, aceea a familiei, a tării sale... Ce reprezintă Intoarcerea din vis în fluxul dramaturgic aproape continuu al autoarei Cumpănei şi a lui Vlaicu ? In plan tematic, de conţinut, asistăm la o lărgire de motive, la încercarea de a urmări destinul unor personaje dincolo de frontierele ţării, lăsînd să circule, în dialog, termenii unui fel de dezbatere critică Est-Vest. Lărgirea tematică nu e doar de ordin spaţial-geografic, ci vizează în primul rînd esente sociale şi morale. Jocul „generaţiilor" — pentru care Lucia Demetrius a arătat întotdeauna predilectie — e proiectat de data aceasta nu în decorul familial, al „arborelui généalogie", ci pe un fundal mai vast. Analiza moravurilor şi mentalităţii burgheze străbate, în sens invers, un canal care la no: şi-a pierdut definitiv apele tulburi în nisip, în inexistenţă. De fapt, întoarcerea din vis tinde să demonstreze imposibilitatea „întoarcarii" în iealitate a unui mod de viată — capitalist — respins şi îngropat pentru totdoauna. In planul tehnicii dramatice, această piesă reprezintă efortul autoarei de a-şi împrospăta modalitatea, părâsind con­ s t r u c t tradiţională, complicînd şi „mişcînd" acţiunea printr-o liberă alternare

de situatii şi de medii, unde „visul" e u n complement al realitătii, pe care o întregeşte şi o explică. O realitate, bineînţeles, morală, fiindcă „visul" Mariei nu e, în ultimă instanţă, decît un rapid şi clarificator procès de const iintâ. Alături de puterea evocatoare a Luciei Demetrius, se face simtită, şi aici, capacitatea ei de caracterizare, de portretizare. Maria e un personaj croit eu vigoare, în vine îi curge sînge adevdrat ? are replica vie, organica, reactiile îi sînt fireşti, alcătuind o interesantă prezentă feminină în peisajul literaturii noastre dramatice. Izbutită e şi figura Paulei, dar aceasta nu are decît o funcţie adiacentă, de culoare şi atmosferă. In celelalte personaje — inclusiv în Anatol, sotul Mariei — se alternează autenticitatea eu schematismul, unor replici robuste şi eu miez urmîndu-le altele, générale, conventional e, fără o legătură necesară eu împrejurările. Dar, în pofida unor personale cîştiguri dramaturgice de netagàduit, piesa Luciei Demetrius dă, la lectură şi în spectacol, sentimentul unui efort nedus pînă la capăt. Autoarea a aies, ca vehicul dramatic al ideilor, dragostea. Dragostea curată, cinstită, pe de o parte, aventura uşuratică, labilitatea sentimentală, pe de altă parte. Maria îşi iubeşte sotul, Anatol. şi fi 1, Emil ; Laurentiu, pseudo-artistul pribeag prin lume, o mai iubeşte pe Maria, fiind gâta să o abandoneze pe Vera, amanta sa ; dar nici aceasta nu-1 mai iubeşte pe Laurenţiu, preferînd să-şi verifice efectele fairmecului frivol pe candoarea lui Emil. Rezultă astfel nu faimosul „triunghi", ci o întretăiere a do :ă triunghiuri, un fel de poligon în cinci colturi, complicat pe parcurs (în „visul" Mariei) de schimbarea stării civile a personajelor. Astfel, după părerea mea,

www.cimec.ro

89

teza fundamental a Intoarcerii din vis — demonstrarea superiorităţii morale a lumii socialiste — nu e susţinută întotdeauna eu argumente spécifiée. Nu pentru că Maria nu trăieşte „pe viu" aventura decăderii, a ratării, spre care o atrage Laurenţiu, nu : credem In forta simbolică a visului, de multe ori echivalentă, in operele de artă, eu eficienta şi semnificaţia „tranşei de viaţă", a faptului concret. (De altfel, notiunea de vis mi se pare aci nepotrivit aplicată ; titlul adeevat al piesei ar fi mai degrabă întoarcerea din coşmar.) Avatarurile, tribulaţiile, sinuozităţile triste ale unor amewuri impletite in două sau trei şuviţe de acţiune nu conving decît unilateral, partial, asupra calităţii noi, distinctive, a moralei noastre de azi. Teza piesei e morală şi ideologică, propusă fiind în cîmpul conştiinţei, dar ar­ gument ele şi demonstratia sînt de ordinul temperamentului, al jocului capricios al sentimentelor. în felul acesta, autoarea nu a spus esenţiaiul despre alternativa morală în care-şi plasează eroii. Lumea lui Laurentiu rămîne insuficient analizată, în timp ce mediul pentru care optează Maria — casa, familia, munca ei — are un colorât în mare măsură provincial, patriarhal, de bunăstare măruntă, resemnată la zboruri de mică altitudine. Ceea ce nu înseamnă că piesa Luciei Demetrius — datorită unor caractère creionate cu abilitate ; datorită unei constructii ingenioase, care oferă teren larg intervenţiei regizorale şi actoriceşti ; datorită ideilor şi sentimentelor puse in contrast — n-ar fi demnă de atenţia oamenilor de teatru şi, prin ei, a publicului. Dimpotrivă, are suficiente premise pentru o interesantă vcrificare scenică, aşa acum a dovedit, partial, şi spectacolul secţiei maghiare a Teatrului de Stat din Oradea. Colectivul orădean s-a străduit să aşeze piesa într-o lumină cît mai clară, să-i organizeze cît mai consistent liniile de fortă ale conflictului şi polemicii de idei. Dar efortul regizorului Szombati Gille Ottô şi al interpretilor a fost sensibil diminuât, ca efect, de nivelul foarte scăzut al decorurilor lui Nagy Sàndor : diletante, de estradă ultraprovincială, urît desenate şi mai ales colorate. (E de mirare că Maria, întorcîndu-se din coşmar, ţine să răimînă în mediul conceput de scenograful orădean : uşile vopsite cafeniu, de pildă, cu perdele verzi, ar putea da, eel mult.

ispre o sală de biliard, nu în salonul unei... arhitecte I ) Singurele element e ,de decor ce se salvează într-o oareicare măsură sînt fundalurile tablourilor 1, 5 şi 4 (siluete de arbori, în contrailumină, şi ale tuirnului. Eiffel şi Nôtre Dame), dax, de bună seamă, atît nu ajunge. In acest cadru aproximativ, regizorul Szombati Gille Ottô şi-a condus inter­ préta cu oareeare dibăcie, dar nu i-a ferit de retorică, în gesturi mai ales. In seenele din „vis" am ghieit că a stat tîn intenţia regizorului o anumită autoimatizare a personajelor, care ar fi iputut să ducă la efecte expresive inteiresante, subliniind tocmai alienarea per­ sonajelor. Dar această intenţie n-a fost observată pînă la capăt, astfel că, mai mult decît din jocul actorilor, atmosfera tablourilor „visate" s-a ţesut cu mijloace scenice ajutătoare (un aranjament muzical dubios şi o amplă utilizare de lumini şi clarobscur). Dintre interpreţi s-a detaşat evident — şi datorită textului — G. Vitâlyos Jldikô, care a dat Mariei o statuxă plină de noblete umană, discreţie în mişearea sentimentelor, duioşie de mamă şi de sotie credineioasă, >într-un cuvînt. a conturat cu destulă precizie prototipul unei intelectuale a contemporaneitătii noastre. Ba a fost secondată cu echilibxu şi eu finete de către Dâlnoki Andràs (Anatol). Schematismul lui Laurentiu şi al Verei a fost tratat în linii îngroşate excesiv, prin interpretarea lui Halasi Gyula (eaxe şi-a înţeles personajul ca un fel de gangster de mina a doua) şi a Elisabetei D. Ha­ lasi (mai degrabă o figura din lumea brechtiana a Operei de trei parale). Corect în efortul de a se întineri, .Borsos Barna (Enul), şi uneori nu lipsită de haz Bânyai Éva (Paula). Dar chiar şi aşa, cu scăderile arătate, spectacolul e mărturia unei initiative eurajoase şi lăudabile din partea colectivului maghiar din Oradea. O initiativă care ar trebui sa dea de gîndit celor ce ar avea menirea să vérifiée viabilitatea acestei lucrări in versiunea ei originală Fiindcă o piesă nu îneepe să ,trăiască nici in sertarul soriito.ru lui, nici în paginile revisxelor : viata piesei de teatru e strîns legate şi conditionată de viaţa scenei. E o demonstratie pe rare întoarcerea din vis aşteaptă s-o confirme — tocmai pentru a-şi valorifica mai complet calităţile — prin apariţia şi pe scena altor teatre din ţară.

www.cimec.ro

TEATRUL DE STAT DIN ORADEA (seeţia romlnă)

„LUCEAFĂRUL" de Barbu Ştefânescu-Delavrancea
Data premierei : 2 octombrie 1963. Regia artistică : Ion Deloreanu. Decoruri şi costume : Tatiana Manolescu-Uleu. Distribuţia : Liviu Mărtinus (Petru Rares) ; Ion Pater (Logofătul Baloş) ; Saidu Simionici (Vornicul Groza) ; Dorel Urlăţeanu (Pîrcălabul Mihu) ; Marcel Segărceanu (Pîrcălabul Matiaş) ; Mişu Vla­ dimir (Postelnicul Albotă) ; Constantin Simionescu (Pîrcălabul Liciu) ; Grig. Schiţcu (Spătarul Şandru) ; Octavian Uleu (Biv-vel-logofălul Trotuşan) ; Corneliu Zdrehuş (Pan Craşneş) ; Valentin Avrigcanu (Chelarul Hîrea) ; Nicolae Toma (Mogîrdici) ; Ion Abrudan (Sandomir) ; George Şi'monca (Corbea) ; Ion Martin (Cremene) ; Radu Reisel (Doftorul Şmil) ; Teodor Buzea (I-ul ostaş) ; Ilie Iliescu (Al II-lea ostaş) ; Valenu Grama (AJ III-lea ostaţ) ; Ivan Sugar (Un copil de casă) ; Jean Săndulescu (O iscoadă) ; Cionca Cornel (Andrea) ; Chişe Gheorghe (Antonio) ; Valeriu Grama (I-ul pescar) ; Grig. Schiţcu (Al H-lea pescar) ; Teodor Buzea (Al Ill-lea pescar) ; Ilie Iliescu (Al IV-lea pescar) ; Jean Săndulescu (Al V-lea pescar) ; Alla Tăutu (Elena Doamna) • Lili Mihăilescu- Vladimir (Oana) ; Vivi Popescu (Genunea) ; Anca Miere-Chirilâ (Nastasia) ; Maud Mary (Dolca).

Cînd un tealru se angajează să susţină o pledoarie, cînd are de dat şi de cîştigat o bătălie artistică — e un semn bun. E semn că oamenii acestui teatru sînt profesionalmente treji, caută drumuri mai putin umblate, sînt capabili să creeze şi să întreţină un climat de artă viu, sînt animaţi de un proaspăt inter es cultural şi educativ. E cazul secţiei romîne a teatrului orădean, care şi-a dus la bun sfîrşit ideea revalorificării ultimei drame din „Trilogia Moldovei" a lui Delavrancea, Luceaiărul. Concepţia regizorului, jocul actorilor, decorurile, programul de sală (eu pasionata „argumentare" a includerii Luceatârului în repertoriu), tatul dă clara impresie a unui crez artistic comun, a unei colaborări entuziaste în toate compartimentele : un spectacol eu adevărat al întreqului teatru. Luceaiărul, această lucrare tîrzie a lui Delavrancea, întruneşte suficiente calităţi, de conftnut şi de fortă dramatică, pentru a-şi mérita „reînvierea" pe scenele noastre. Găsim în ea idei pretioase : exaltarea valorii patriotismului popular, prezentat mereu în netă superioritate morală faţă de laşitatea boierimii ; ţinuta morală exemplară a citorva persona je, în frunte eu Petru Ra­ res ,- ideea de continuitate — în istoria noastră — a politicii luminate a lui Ste­ fan cel Maiv ; un sens epic just — chiar dacă brodât pe alocuri pe avînturi romantice — al istoriei nationale ; dar, mai aies, o caldă noblete, eu care sînt impregnate atît earacterele, cît şi dialogul. Exista în Lucealârul replici memorabile, şi e bine — credem — ca îndeosebi tineretul şcolar să-şi complcteze notiunile de istorie şi pe asemenea texte. De pildă : „Moştenitorii noştri nu ne vor măsura viata după bucuriile ei, ci după jertfele pe care le-am făeut

ştiind că ne jertfim pentru bucuriile lor...". Nici din punct de vedere strict dra­ matic, Lucealârul nu mérita minimalizată de către critica de pînă acuma : această piesă are, desigur, scăderile Apusului de- soare şi ale Vilorului, dar are şi multe din calităţile lor. Actul I e o pregătire dibace a acţiunii ulterioaxe, o punere clară în problemă — sosirea lui Rares la curtea Sucevei — şi o amplă piezentare a caracterelor principale. Şi dacă — într-adevăr — actul V e parazitar şi înregistrează o vertiginoasă coborîre de cotă, actul IV, în schimb, e scris eu o subtilă măiestrie dramaturgică. Acest act, IV, r consiliul de coroană" al lui Rares, e şi momentul-culme al spectacolului oràdean prin realizarea lui regizorală, actoricească, scenografică. Tensiunea e urmărită în toate spiralele ei ascendente, gîndurile şi sentimentele sînt detectate în celé mai adînci ascunzişurj ale conştiintelor, replicile au tăiş viu, ritmul e marcat eu exactitate. Regizorul Ion. Deloreanu şi-a regăsit vechea vînă de talent şi vechea vigoare, pe care i le cunoscusem într-un spectacol de acum cinci-şase ani, Hanul de la răscruce. El a înteles în adîneime timbrul de aspră măretie al dramei, nobletea desfăşurării, necesara ei demnitate scenică, şi le-a respectai, le-a restituit integral în spectacol Ciştigind întreg colectivul, ideea spec­ tacolului Lucealârul a devenit un catalizator al tuturcr resurselor artistice, lăsînd valorilor personale un amplu loc de afirmare. în primul rînd, trebuie mentionat turul de fortă al lui Liviu Mărtinuş (Petru Rares), care a reuşit să facă din propria sa tinerete (de vîrstă şi artistică) un pilon de fortă şi de petos. Poate că frazarea sa nu acoperă totdcauna logica frazei, poate ca tim-

www.cimec.ro

91

brul frumos al vocii îl încîntă, pe alocuri, totuşi, în ansamblu, interpretarea data lui Petru Rares poate fi socotită consacratoare : prin fortă, pria nuanţarea intentiilor, prin căldură, prin... durată. Mobil, mesurât in efecte cornice, uman, Nicolae Toma (Mogirdici) şi-a révélât resurse pe care nu i 1-eam bănuit pînă acurn. Acelaşi lucru poate fi afirmat despre Ion Pater (logofătul Baloş), surprinzător prin întelepciune scenică şi prin exactitatea ireplicii. Spectacolul orădean a mai prilejuit şi o altă bună inspiratie : debutul a doi tineri absolvenţi ai Institutului de teatru. E vorba de Vivi Popescu (Genunea) — féminine, fremàtatoare, plină de o respectuoasă afecţiune pentru domnitorul Moldovei ; şi Sandu Simionică (vornicul Groza) — viguros, eu o amplă suprafată a trăirii dramatice. Decorurile Tatianei Manolescu-Uleu au urmărit, într-o conceptie modernă, indicative de ambianţă ale autorului, folosindu-se eu multă expresivitate şi de comorile artistice aie vremii (secolul al XVl-lea). Singur, decorul actului V e mai p 4 i n valoros, recurgînd la reconstituiri din lemn şi mucava aie potecilor de munte, pe care fugarul Rares reia pribegia.
TEATRUL „ Ţ A X D A R I C A "

Colectivul orădean a citit în mod critic textul lui Delavrancea şi a ell- ! minât o parte din retorisin <iau din prisosuri, şi în general a procédât eu justeţe. Totuşi, prin eliminarea visului Dolcăi — în loc să se procedeze la o interpretare nouă, lipsită de accente mislice —, finalul actului TI îşi pierd e aproape total vigoarea ; iar, pe de altă parte, finalul piesei ar fi putut să fie anticipât, întreaga acţiune încheindu-se organic eu momentul reîntoarcerii Genunei, a cărei replică reia însăşi ideea simbolică din titlu : „Cînd s-o crăpa de ziuă şi s-or stinge stelele, voi pîndi luceafărul meu de dimineaţă şi-1 voi ruga să ne-ntoarcă printre stelele noastre pe luceafărul nostru dătător de viatâ şi de lumină..." Spectacolul Luceaiărul e simptomatic pentru sectia romînă a teatrului oràdean ; el demonstrează — ca să-1 parafrazăm pe Delavrancea — că numai „teatrele care se cred mici se micşorează..." într-adevăr, valoarea şi ţinuta artistică a unui colectiv rezidă in însăşi capacitatea acestuia de a-şi pune în plină lumină resursele şi talentele de care dispune. Lucealàrul e un exemplu bun, care — să nu uite cei care 1-au dat — obliga.

Florian Potra

„ELEFĂNŢELUL CURIOS" de Nina Cassian, dupa o povestire de R. Kipling
Elcfănţelul fără trompa

Am vărzut la începutul stagiunii spec­ tacolul Teatrului „Ţăndărică" — EJefănţelul curios, pe text de Nina Cassian, inspirât din povestirea lui Kipling. L-am revăzut acuma. Spectacolul a fost şi rămine un excelent spectacol de păpuşi, care mérita să fie consemnat mai devreme. în primul rînd pentru text. Dupa reuşita lui Gelu Naum ou Apolodor, adaptarea Ninei Cassian — de fapt, mai mult o reinterpretare — se distinge prin f armée şi gratie, fiind un text destinât prin excelenţă păpuşilor. T,egătura acestui qen de spectacol eu poeţii se dovedeşte din ce în ce mai rodnică — şi nu din întîmpjare : teatrul de păpuşi, eu obligativitatea stilizării, acţionînd numai prin figuri de stil si prin comprimare metaforică, este, de fapt, un gen poetic. în aparitia tot mai frecventă a unor texte eu remarcabile

www.cimec.ro

lupta între crocodil şi elefănţel, jocul tigrului cu covrigi în coadă, performantele trompei de elefant —, dar aceste momonte nu exista in sine, ci ca parti aie povestirii poetice. „Trimiterile la actualitate" pigmentează plăcut desfăşurarea actiunii, amintind prin detalii că jocul la care asistăm nu e lipsit de legătură cu viata noastră de fiecare zi. Uneori Irimiterile devin mal substanţiale (de pildă, în portretul pitonului eufundat în autoadmiratie), dezvăluind intentii satirice. Stilizarea caricaturale — principiu fundamental în spectacolul de păpuşi — trăieşte chiar în replică şi rimă, ingeniozitătile de versificare, voit şi subliniat copilàresti, naive, accentuînd farmecul spoctacolului. Iată cum intră în scenă elefantul: „De c e ? Unde ? Cînd? Cine? Cu c e ? Care? Cum?* şi, mai d é p a r t e : „In ce fel? Pentru c e ? De cînd? încotro ?" Şi .iată cum vorbeşte el cu maimuta :
Struţul pe bicicletă

calităti literare recunoaştem rezultatul muncii asidue depuse, atîtia ani, de cieatorii de la „Ţăndărică". Cu timpul s e constituie — în deplinul sens al cuvîntului — o dramaturgie pentru păpuşi. Cârţii eu Apolodor îi va urma noua piesă a lui Gelu Naum despre Robinson, iar Nina Cassian scrie, pen­ tru adulti, un spect^col original care să vorbească despre munca ooetică. Cu fantezie, eu bucuria de a povesti, poeta repovesteşte aventurile elefantului, îmbogătindu-le cu variaţii pe temcle lui Kipling, pe teme tradiţionale păpuşăreşti sau chiar pe teme de actualitate. Piesa poate să multumeasca pe spectatorii de toate vîrstele, satisfăcînd, prin ingeniozitate, imaginatia avidă a copiilor şi oferindu-le celor mari plăcerea de a urmări un joe spi­ ritual, imbibât de ironie şi umor. Iată cîteva din calităţile prin excelentă „păpuşăreşti" ale textului. Eleiănţelul are morală — primă necesitate într-un spectacol pentru copii —, dar textul nu este didactic sau plictisitor, ci îşi demonstrează teza moralizatoare eu graţia naivă a acelor cîntece şi poezii care îi învată pe copii, în joacă, să se spele, să nu plirtisească pe cei mari eu prea multe întrebări etc. Piesa este construite in aşa fel incît să permită mînuitorilor scenele tradiţionale de virtuozitate papusărească —

Nene Paviane, Vreau şi eu banane 1 Cum ţ-ajung la ele, Paviane n e n e ? " In sfîrşit, ritmul şi tonalitatea generală a piesei vibrează de veselie, de poftă de joc — dispozitie absolut necesară pentru un spectacol de păpuşi, pe caie montarea lui Lenkisch o reali-

Pavianul în junglă

www.cimec.ro

zează la Teatrul „Ţăndărică". Scenografia Mioarei Buescu, care foloseşte arbitrarul aparent al unor stilizări împinse foarte départe (jungla — pădure de umbrele sau şirag de mături, munţii — triunghruri de carton), se clarifică prin mişcarea păpuşilor, care dă imediat fiecărui obiect din decor sensul cerut de acţiune. Cîteva păpuşi sînt deosebit de izbutite : struţul cu bicicletă, tigrul cu covrigi în coadă, crocodilul. Regizorul a ştiut să dezvolte „dramatic" acţiunea — nu in sensul grav al cuvîntului, ci eu exuberamţa binevoitor ironică a piesei. în înlănţuirea decorurilor şi a mişcărilor exista 1 o gradaţie bine gîndită, lupta dintre crocodil şi elefănţel se desfăşoară într-un crescendo bine dozat, momentele de divertisment — cîntecele, scenele de virtuozitate păpuşărească — dau echilibru întregului. Cea mai importante contribuée la spectacol o aduc însă mînuitorii. Q ţ i v a din ei creează (nu este o exagerare) adevărate personaje. Prostia grava, impozantă a struţului (minuit şi inter­ prétât de Mihai Pruiinski), pedantismul exagérât al pitonului (interpret — Costel Popovici), sentimentalismul aoru al girafei (Rita Stoian) sînt elementele unor fermecătoare caricatun vii, care se nasc din mişcarea păpuşilor şi din expresivitatea vocilor. Cuceritor este elefănţelul Brînduşei Zaita» Silvestru. Ploaia de întrebări cu care bombardează pe toată lumea are hazul dezarmant al curiozitătii de copil ; bucuria cu care se spală chicotind, scîncetele cînd este bătut, exclamaţiile de uimire sau d e satisfacţie sînt sincere, adevărate. Această sinceritate (s-ar putea vorbi chiar de bogătia nuantelor

psihologice just intuite) este uimitoare tocmai fiindcă se asociază cu mişcarea fiindcă păpuşii. Rîdem şi aplaudăm trăim iluzia că păpuşa este vie, n e încîntă ceea ce vedem pentru că, sub ochii noştri, personajul fantastic şi conventional trăieşte realmente. Interpreta-mînuitoare crede in ceea ce face, se bucură de jocul păpuşilor, interpretează cu dăruire ; ea posedă, cert, un talent deosebit. Spectacolul nu are cusururi care să mérite atenţie. O rezervă — ţinînd mai mult de gust, deoît de anume prin­ cipe — se poate formula. Artiştii de la „Ţăndărică" au ajuns la perfecţiunea^ profesională : păpuşile sînt frumoase, decorurile dovedesc ingeniozitate, mî­ nuitorii excelează. Cîteodată însă desăvîrşirea tehnică acoperă arta mînuitorilor şi creează, în anumite momente, o oarecare distanţă între spectatori şi păpuşari. Atunci avem senzaţia că admirăm complexitatea unei jucării mecanice lucrate cu multă migală, dar nu mai simţim contactul viu cu actul spontan de oreaţie al mînuitorului nevăzut. Faptul că în acest spectacol s-a renunţat la partitura sonoră fixă, imprimată pe bandă de magnetofon, a dat mînuitorilor — cum am văzut — prilejul de a-şi créa pînă la capăt personajele şi în spectacol. Reprezentatii mai puţin desăvîrşite tehnic, păpuşi mai puţin spectaculoase, dat dincolo de care s e simte prezenta păpuşarului pot să captiveze mai mult decît celé mai compli­ cate mnstrucţii mecanice. Pentru că elf» încîntă nu prin abilitatea mecanismelor scenice, ci prin pulsaţia vie, fantezia şi sinceritatea celui r>e care îl simti mînuind păpuşa.

Ana Maria Narti

INSTlTUTUim DE I S T O f i l ^
www.cimec.ro

4 &♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦*♦♦♦♦♦♦♦♦♦»♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦^

:: TEATRUL REGIONAL

BUCUREŞTI

^&mvx*
P R E Z I N T A

I GRADINA CU TRANDAFIRI
de ANDI ANDRIEŞ
Begia : GEOEGE TEODOEESCU

MATEIAŞ
AL.

GÎSCARUL:

de MORICZ ZSIGMOND
traducere de ANDRIŢOIU şi AL. MAROŞI

R A Z B 0 I UL
de CARLO GOLDONI
Eegia : HOEEA POPESCU

Eegia : VLAD MUGUB

ÎNDRAZN

EALA

POVESTEA ALEXANDREI S0K0L0VA
după VINOGRADSKAIA
I Eegia : GEOEGE TEODOEESCU

de GHEORGHE VLAD
Eegia : MIHAI DIMIU

MIELUL

TURBAT

de AUREL BARANGA
Eegia : DINU CEENESCU

PUNCTUL
l

CULMINANT

de GHEORGHE VLAD
Eegia : MIHAI DIMIU
Prim regizor artistic : GEORGE TEODORESCU

DRACUL

UITAT

de JAN DRDA
traducere de JEAN GROSU

Eegia: DIKU CEEKESCU

J SPECTACOL

ALECSANDRI („laşii'n carnaval" : şi „Millo director")
Eegia : DINU CERNBSCU
V11TOARE PREMIERE

POVESTE DE IARNÀ

de WILLIAM SHAKESPEAEE
♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦

^♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦♦Ht www.cimec.ro

BI!IIBl!!B!!ran!IBIil!BlBI!l!B{1!!Bm!BI!!!B!MniX

TEATRUL DE STAT DIN REŞIŢA |
PEEZINTĂ ÎN K E P E E T O E I U L S T A G I U N I I PREMIERE 19G3-1964

AN CH ET A de AL. VOITIN
Eegia : PETRE SA VA RĂLEANU
Scenograria : OV1DIU MOŞIXSCHI

NU PUNEŢI DRAGOSTEA LA ÎNCERCARE - prelucrare
de GEORGE CARABIN după un scenariu de BASILIO LOCATELLI Eogia : DAN ALECSANDRESCU
Scenografia: OVIDIU MOŞI.VSC1H

PROMITE-MI CÂ 0 SA TE IUBESC
de SIDONIA DRÂGUŞANU Eegia : EUGEN VAJVCEA

SABIA LUI DAMOCLES de N A Z I M H I K M E T
Eegia : EUGEN YANCEA
Scenografia: OVIDIU MOŞINSCHI

DOI T I N E R I SALONUL

DIN VERONA
de WILLIAM SHAKESPEARE

42 de s. A L I O Ş I N
RELUÀRI

0 FELIE DE LUNÂ de A U R E L S T O R I N
Eegia : IOSIF BÎTA
Scenografia: OVIDIU MOŞINSCni

DQAMNA NEVAZUTA de C A L D E R O N D E L A B A R C A
Eegia : NELI IURAŞOC-GHEORGHIU
Scenografia: OVIDIU MOŞIXSCUI
■!IIIBIIIIBlinBIIUBIIIIBUIB«ll!BI!UBIll!B!IIIBIIIIBIIUBI[llBH^ www.cimec.ro

TEATRUL DE OPERĂ ŞI BALET AL R.P.R.
Din rcpcrtoriul stagiunii 1963-1964 OEDI P do George Enescu (libretul de Edmond Fleg, dupa Sofoclc) RÂ S CO A LA de Gheorghe Dumitrescu (libretul de Gheorghe Dumitrescu, după Liviu Rcbrcanu) de Paul Gonstantinescu (libretul de Paul Gonstantinescu, după Garagialc) LA PIAŢA balet de Mihail Jora P R l C U L I C I U L balet de Zeno Vancca (scenariul de Gelu Matei şi Oleg Danovski) CALIN poem coregrafie de A. Mendelsohn (scenariul de Tilde Urseanu, după Euiincscu) FATA CU GAROAFE de GJieorghe Dumitrescu (libretul de Nicolae Tdutu) LOGODNA LA MÂNÂSTIRE do Serghei Prokofiev MANON de Jules Massenet F Î N T Î N A DIN BACCISARAI de Bons Asaficv BORIS G U D U N O V de Modest Musorgski MAEŞTRII CÎNTĂREŢI DIN NORNBERG de Richard Wagner

O NOAPTE FURTUNOASÀ

FALSTAFF de Giuseppe Verdi CAVALERUL ROZELOR do Richard Strauss Viitoarele premiere:

IANCU JIANU balet de Mircea Ghiriac (scenariul de Oleg Danovski) M O T A N U L ÎNCÂLŢAT operapentru copii de Gomel Trâilescu # (libretul de Tudor Muşatescu)

I. P. I. C. 5284

| 44.2 20(1
www.cimec.ro

tt

www.cimec.ro

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->