Despre

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

Normele juridice au fost reglementate din cele mai vechi timpuri pentru a asigura
funcţionarea organismului social. Prin dezvoltarea comunităţilor umane s-au multiplicat şi
raporturile sociale dintre membrii care formau acele comunităţi. Pentru ca aceste raporturi
să se deruleze într-un cadru organizat prin care să fie prevenită reglarea acestor raporturi
pe calea aplicării legii talionului sau a legii "celui mai puternic individ" s-a considerat
necesară normarea acelor relaţii sociale care erau recunoscute şi valorizate de majoritatea
indivizilor din comunitate.

Sistemul legislativ construit de imperatorii romani a fost cel care a marcat o piatră de hotar
în privinţa ierarhizării actelor normative şi a consacrat pentru totdeauna faptul că valorile
fundamentale pentru o societate trebuie consacrate prin acte normative cu putere juridică
supremă, iar relaţiile sociale ce decurg din valorile fundamentale trebuie reglementate prin
acte normative cu putere juridică inferioară.

În epoca modernă, comunităţile umane care prezentau elemente etnice comune sau
împărtăşeau aceleaşi valori sociale s-au constituit în sate. În cadrul statului sistemul
legislativ ( cunoscut şi sub denumirea de drept obiectiv) este cel prin intermediul căruia se
impun reguli de drept. Dreptul „obiectiv” este cel prin intermediul căruia se impun reguli de
conduită si norme obligatorii pentru toţi. În sens invers, prin sistemul legilativ statul îşi
exprimă puterea de comandă, formulând exigenţe economice, sociale şi politice.

Prin sistem legislativ (drept obiectiv) înţelegem totalitatea normelor juridice care activează şi
care reglează viaţa socială.

Orice sistem legislativ, inclusiv cel românesc, are la bază un set de valori fundamentale
recunoscute ca atare de cetăţenii statului şi cărora acestora trebuie să li se supună.

Setul de valori fundamentale include drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, modul
de organizare şi funcţionare a instituţiilor politice ale statului ( puterile statului) cât şi modul
de organizare şi funcţionare al economiei naţionale.

Acest set de valori fundamentale este normat prin legea fundamentală care poartă denumirea
de Constituţie.

Constituţia României a apărut mult mai târziu decât constituţiile din ţările vest-europene
datorita faptului că epoca modernă, caracterizată prin dezvoltare tehnică, economică,
socială şi culturală, a început în România mult mai târziu faţă de alte ţări precum Olanda,
Anglia, Franţa sau Italia.

Radacinile adoptării unui act de natură constituţională (care să consacre normativ valori
sociale fundamentale) se regăsesc în Regulamentele Organice adoptate în Ţara Românească
şi Moldova, ulterior semnării Tratatului de Pace de la Adrianopol-1829.

1
Primul act cu caracter constituţional este statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris
cunoscut sub denumirea de Statutul lui Cuza.

Prin această reglementare se încredinţau puterile statului domnitorului şi parlamentului

(reprezentaţa naţională) care avea o structură bicamerală. Statutul lui Cuza mai cuprinde
reglementări privitoare la formarea, organizarea şi funcţionarea reprezentaţiei naţionale,
reguli privitoare la elaborarea legilor, unele reguli privind Guvernul, obligaţia
funcţionarilor publici de a presta jurământul de credinţă Constituţiei, legilor şi domnitorului.

În anul 1866 se adoptă prima Constituţie a României având ca inspiraţie prevederile

Constituţiei belgiene, considerată cea mai modernă lege de la acea vreme. Aceasta
reglementa cele mai importante relaţii sociale, sistematizarea normelor realizându-se pe opt
titluri şi anume: Despre teritoriul României (I), Despre drepturile românilor (II), Despre
puterile statului (III), Despre finanţe (IV), Despre puterea armată (V), Dispoziţiuni generale
(VI), Despre revizuirea Constituţiei (VII). Pentru a reţine aspectul de act normativ
fundamental amintim doar reglementarea cuprinsă în primul articol: "Principatele Unite
Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România".

Ulterior au mai fost adoptate Constituţii în 1923 ( când a fost consacrat pentru prima dată
votul egal şi universal, eliminându-se discriminările în exercitarea drepturilor politice de
către cetăţeni), în 1938, în 1948 şi în 1991 în principiile consacrate de Constituţie.

Constituţia adoptată în 1991, modificată în 2003, a fost creată pentru a se consacra trecerea
de la sistemul comunist la organizarea de tip democratic a acestuia după 1989. În acest sens
Parlamentul, ales democratic în anul 1990, s-a constituit ca Adunare Constituantă şi a numit
o comisie specială pentru elaborarea proiectului de Constituţie. Constituţia a fost adoptată
de Parlament în 21 noiembrie şi aprobată prin referendum popular în dat de 8 decembrie
1991. Constituţia României este legea fundamentală a statului român, formată din norme
juridice, învestite cu forţă juridică supremă şi care reglementează acele relaţii sociale
fundamentale care sunt esenţiale pentru instaurarea, menţinerea şi exercitarea puterii politce
a cetăţenilor.

Conţinutul normativ al Constituţiei este structurat din punct de vedere juridic în 152 de
articole care sunt grupate în 7 titluri, unele având capitole şi secţiuni.

Primul titlu, denumit Principii generale, cuprinde norme referitoare la structura unitară a
statului, la forma sa republicană de guvernământ. În legătură cu teritoriul, acesta este
organizat administrativ în comune, oraşe şi judeţe. În acest titlul există dispoziţii privitoare la
partidele politice şi la sindicate, la dobândirea şi pierderea cetăţeniei române.

Cel de-al doilea titlu consacră drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului care include
drepturile şi libertăţile socilale economice, drepturile şi libertăţile social politice şi
îndatoririle fundamentale.

Titlul trei conţine reglementări referitoare la Parlament, Preşedintele României, Guvern,

Administraţia Publică şi Autoritatea Judecătorească. Este de evidenţiat că legiuitorul a
utilizat termenul de “autoritate" pentru a înlocui consacratul termen de "putere".

2
Cel de-al patrulea titlu priveşte economia şi finanţele şi cuprinde norme referioare la
economie, proprietate, sistemul fiscal, bugetul public naţional, impozitele şi taxele, Curtea de
Conturi.

Titlul V priveşte modul de organizare şi funcţionare al Curţii Constituţionale.

Titlul VI se referă la revizuirea Constituţiei stipulând procedura revizuirii şi limitele sale,

conturând caracterul rigid al Constituţiei.

Ultimul titlu (VII) cuprinde regulile referitoare la intrarea în vigoare a Constituţiei, conflictul
temporar de legi şi altele.

Conceptul De Lege

Pentru ca statul să funcţioneze, ceea ce înseamnă că se exercită puterea politică a

cetăţenilor, este necesar ca valorile sociale să aibă o exprimare practică, adică să se
regăsească în relaţiile sociale care se dezvoltă între cetăţeni. Relaţiile sociale derivând din
valori sociale fundamentale se dezvoltă având ca temei legea, act juridic adoptat de
parlamentari-reprezentaţii cetăţenilor-şi care are o forţă juridică inferioară constituţiei.

Legea este actul normativ, format din norme juridice, investite cu forţă juridică inferioară
constituţiei însă superioară celorlalte norme juridice şi care reglementează relaţii sociale ce
decurg din valorile sociale fundamentale (ex. Legea îvăţământului care reprezintă o aplicare
a valorii sociale constând în dreptul fundamental al educaţiei fiecărui individ).

Există trei tipuri de legi:

• legi constituţionale
• legi organice
• legi ordinare.

a) Legile constituţionale sunt cele care privesc revizuirea Constituţiei. După adoptarea ei de
către Parlament, se supune aprobării cetăţenilor, prin referendum,la intrarea în vigoare
devine parte integrantă a Constituţiei.

b) Legile organice sunt cele adoptate de Parlament în domeniile de importanţă vitală pentru
funcţionarea statului şi care sunt strict enumerate în art.72 alin.3 din Constituţie. Astfel prin
lege organică se reglementează:

• sistemul electoral,
• organizarea şi funcţionarea partidelor politice,
• organizarea şi desfăşurarea referendumului,
• organizarea Guvernului şi a Consilului Suprem de Apărare al Ţării,
• regimul stării de asediu şi al celui de urgenţă,
• infracţiunile, pedepsele şi regimul de executare a acestora,
• acordarea amnistiei sau a graţierii collective,
• organizarea şi fincţionarea Consilului Superior al Magistaturii, a instanţelor judecătoreşti,
a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi,
• statutul funcţionarilor publici,
• contenciosul administrative,

3
• regimul juridic general al proprietăţii şi moştenirii,
• regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială,
• organizarea generală a învăţământului,
• regimul general al cultelor,
• oraganizarea administraţiei locale, a teritorului, precum şi regimul general privind
autonomia locală,
• modul de stabilire a zonelor economice exclusive,
• celelalte domenii pentru care, în Constituţie, se prevede adoptarea de legi ordinare.

Legea organică se adoptă prin votul majorităţii membrilor fiecărei camere legislative-
Camera Deputaţilor şi Camera Senatului.

c) Legea ordinară- este adoptată de Parlament pentru a reglementa domenii sociale de

importanţă mai redusă pentru care nu este necesară adoptarea unei legi organice.

Legea ordinară se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa fiecărei camere
legislative.

Hotărârea de guvern

Legea, ca act normativ al Parlamentului, are forţă juridică în ceea ce priveşte hotărârile date
de Guvern, deoarece emană de la reprezentaţii cetăţenilor, parlamentarilor aleşi prin vot
universal, direct, secret şi liber exprimat în timp ce hotărârile de guvern sunt adoptate de un
organ investit să execute legea.

Din cele prezentate se reliefează că o hotărâre poate fi emisă numai în aplicarea legilor, prin
acestea neputându-se completa sau modifica legi. Hotărârea de Guvern se adoptă cu votul
majorităţii miniştrilor care alcătuiesc Guvernul României.

Ordine-instrucţiuni sau precizări

Sunt acte cu forţă juridică inferioară hotărârilor de Guvern, emise de către miniştrii pentru a
preciza anumite proceduri sau norme din domeniul său de activitate.

Hotărâri ale Consiliilor Locale şi Consiliilor Judeţene

Sunt acte cu caracter normativ, inferioare ca forţă juridică hotărârilor de Guvern, adoptate
de autorităţile publice locale deliberative, fie obligatorii pe întrega unitate adminstrativ-
teritorială, după aducera la cunoştinţa cetăţenilor, fie cu caracter individual (care produc
efecte juridice mai restrânse, numai faţă de cei interesaţi, de la data comunicării actului
către aceştia). Ex: hotărâre a Consiliului Judeţean privind concesionarea unui teren către o
persoană fizică

Aşadar, întegul sistem normativ existent la ora actuală în România, izvorăşte din
principiile consacrate de Constituţie, care este fundamentul acestui sistem.

4
Ordonanţa simplă şi ordonanţa de urgenţă

Alături de lege ca act normativ emis de Parlament, Constituţia României investeşte cu

aceeiaşi forţă juridică şi alte acte normative care sunt emise însă de executiv în situaţii
speciale reglementate expres.

Ordonanţa simplă - în timpul vacanţelor parlamentare ( decembrie-februarie şi iulie-august),

Parlamentul deleagă Guvernului dreptul de a legifera prin emiterea de ordonanţe simple.
Delegarea se realizează pe domeniile pentru care se adoptă legi ordinare. Delegarea s-a
considerat a fi necesară deoarece relaţiile sociale evoluează şi ele necesită reglementare
continuă. Ordonanţele au putere de lege pentru perioada în care activează.

Guvernul are obligaţia de a trimite spre aprobare Parlamentului toate ordonanţele.

Parlamentul poate aproba sau poate respinge ordonanţa printr-o lege de aprobare sau de
respingere. În cazul în care ordonanţa este respinsă aceasta încetează să mai producă efecte
juridice.

Ordonanţa de urgenţă, este actul normativ care poate fi adoptat de Guvern în situaţii
excepţionale, conform dispoziţiilor art.114 din Constituţie. Ordonanţa de urgenţă intră în
vigoare numai după depunerea ei spre abrobare la Parlament. În prezent se realizează un
abuz prin emiterea nejustificată de ordonaţe de urgenţă. Prin această practică toate
Guvernele şi-au acordat putere de legiferare pe domenii care sunt în atributul de
relglementare exclusivă a Paralamentului. Prin această tactică puterea executivă se
substituie puterii legislative, sporindu-şi artificial puterea de reglementare. Ordonanţele de
urgenţă au putere de lege pentru perioada în care activează.

Parlamentul ca şi în cazul ordonanţelor simple poate aproba sau poate respinge ordonanţa
de urgenţă printr-o lege de aprobare sau de respingere. În cazul în care ordonanţa de
urgenţă este respinsă aceasta încetează să mai producă efecte juridice.

Mircea Halaciuga, Esq.

http://halaciuga.webs.com/
0040.724. 581078

Oct.5.2009