Exotoxine si endotoxine bacteriene ;particularitati fizicochimice si actiune biologica

Comparativ cu alte substante toxice, exotoxinele bacteriene

au o toxicitate foarte inalta, atat in stare bruta sub forma filtratelor
de cultura, dar mai ales in forma purificata. Astfel, toxina
botulinica de tip D este de trei milioane de ori mai puternica decat
stricnina luata ca etalon. Efectul toxic este variabil nu numai in
functie de specia bacteriana producatoare, ci si de tulpina, chiar
pe medii optime. In multe cazuri, toxigeneza se atenueaza sau
chiar dispare prin subcultivare repetata.
In general, efectul toxinelor este variabil in functie de
natura, varsta, greutatea, sexul si linia genetica a animalelor pe
care sunt testate, ca si de tehnica si calea de administrare
folosite.
Datele referitoare la toxigeneza se refera la administrarea
lor parenterala, deoarece cu exceptia enterotoxinelor, toxinele
uzuale sunt distruse de modificarile de pH sau de activitatea
enzimelor digestive.
Potentialul toxic al toxinelor este ilustrat de date teoretice:
1) toxina botulinica de tip A purificata si cristalizata ar contine
intr-un miligram, 1 000 000 DLM (doze limite mortale) pentru un
kg corp cobai, ceea ce inseamna ca 1 mg de toxina poate sa
omoare l 200 tone de cobai sau doua milioane de soareci;
2) 200 g neurotoxine (botulinica sau tetanica) ar putea omori
intreaga populatie a globului.
Potentialul toxic al toxinelor bacteriene este dependent de
calea de administrare. Dozele letale pentru caile respiratorie si
digestiva sunt de l00 - l000 de ori mai maridecat pentru caile

intravenoasa, intramusculara, intraperitoneala sau subcutanata.

Pielea intacta este o bariera eficienta fata de toxine.
Determinismul genetic al sintezei toxinelor. Sinteza toxinelor
bacteriene estecodificata de gena tox, a carei localizare este
cromosomala, plasmidiala sau fagica. LaV. cholerae, subunitatile
toxinei holerice sunt codificate de gene cromosomale, asociate cu
alte gene ce codifica alti factori de virulenta. Astfel de grupe de
gene de virulenta se numesc insule de patogenitate. Secventa lor
difera mult de a altor gene cromosomale, ceea ce denota ca ele
sunt achizitii relativ recente in evolutie. Ar puteasa aiba originea
prin integrarea unui element genetic exogen - fagul.
La Cl. botulinum, gena tox, cu situs cromosomal, prezinta
mai multe alele, care codifica sinteza a 7 serotipuri de toxina
(notate A --- G), care nu dau reactie incrucisata semnificativa cu
anticorpii obtinuti fata de una dintre ele.
Enterotoxinele si hemolizinele de E. coli, toxina dermoexfoliativa stafilococica sunt codificate de gene plasmidiale.
Gena tox, codificatoare a toxinei difterice este localizata in
genomul unor bacteriofagi ADN (, P, 1, W). Activitatea
ei este controlata de o gena situata pe cromosomul bacterian.
Fagii purtatori ai genei tox se gasesc in celulele de C.
diphteriae in stare integrata (profag), de fag virulent replicativ sau
sub forma de replicon autonom represat. Este cunoscut modul de
functionare a genei tox, purtata de fagul , ce se integreaza ca
profag. Ea se gaseste aproape de situsul de insertie a genomului
fagic in cromosomul bacterian, dar are propriul sau promotor si se
poate exprima independent de alte gene fagice, dar poate fi
represata fara sa afecteze biosinteza altor proteine fagice.
Aceasta gena nu pare a fi esentiala pentru genomul
fagc. Modificarea ei mutationala nu influenteaza ciclul de
multiplicare a fagului. Se considera ca gena tox aacestui fag este

de origine bacteriana, care a fost mobilizata prin procesul de

transductie fagica.
Sinteza toxinei eritrogene streptococice (scarlatinoasa),
precum si a toxinelor botulinice C si D este codificata de fagi
temperati. La Cl. perfringens, toxigeneza estelegata temporal de
procesul sporularii. Sporularea este o conditie obligatorie, dar
insuficienta pentru producerea toxinei. Toxina pare a fi un produs
al unei gene de sporulare si este o proteina de structurata a tunicii
sporale.
Termenul
de
"endotoxina"
(introdus
de
Pffeifer,
l892) este impropriu, deoarece lipopolizaharidele (LPS) sunt
componente ale suprafetei bacteriilor Gram negative, dar este
totusi folosit pentru ca, spre deosebire de exotoxine semnifica
asocierea LPS cu celula.
Factorul toxic al bacteriilor Gram negative a fost extras de
Boivin si Mesrobeanu (l933). Ei au identificat complexul glicolipidic, cu antigenul somatic (O) al bacteriilor ceformeaza colonii
netede (S-Smooth).
Endotoxinele LPS sunt componente structurale ale
peretelui celular, la toate bacteriile Gram negative patogene si se
elibereaza dupa dezintegrarea celulei. Sunt relativ termo-stabile si
mai putin toxice decat exotoxinele, iar efectele lor sunt lipsite de
specificitate. Din punct de vedere chimic, endotoxinele LPS sunt
macromolecule
complexe ce contin
fosfolipide
si
polizaharide. Toxicitatea lor rezida in fractia fosfolipidica. Nu se
denatureaza si nu rezulta anatoxine.
Endotoxinele LPS reprezinta 25% din moleculele de
suprafata ale celulei si sunt esentiale pentru integritatea
membranei externe.

Termenii de "LPS" si "endotoxina" sunt folositi cu sensuri

echivalente, dar LPS semnifica moleculele purificate, iar
denumirea de "endotoxina" desemneaza complexul format din
LPS si proteinele asociate din membrana externa.
Sursele majore de endotoxine sunt urmatoarele:
1)septicemia cu bacterii Gram negative; 2)bacterii originare in
microbiota intestinala, datorita leziunilor mucoasei.
O particularitate a LPS, in contrast cu actiunea
exotoxinelor, consta in aceea ca simptomele toxice nu se
datoreaza actiunii lor directe asupra celulelor sensibile, ci sunt
mediate, in mare parte, de citochinele sintetizate de novo de
macrofage, ca raspuns la LPS.
Efectele endotoxinei se manifesta atat in stare fizica legata
de celula, cat si dupa ce a fost eliberata prin moartea si liza
celulei sau printr-un proces de "inmugurire", care nu afecteaza
viabilitatea acesteia. Din aceasta cauza, cele doua
stari,endotoxemia si bacteriemia pot sa coexiste sau sa se
manifeste in etape distincte ale procesului infectios. Proprietatile
endotoxice ale celulelor bacteriene, vii sau omorate sunt aceleasi
cu ale preparatului de endotoxina. In organismul infectat nu este o
corelatie lineara intre nivelul bacteriemiei si endotoxemiei si
respectiv, intensitatea efectelor endotoxice. Capacitatea
organismului de a detoxifica este un factor modulator esential al
manifestarilor endotoxice. Glucocorticoizii au efect protector antiendotoxic, probabil prin modificarea permeabilitatii capilare.
Endotoxinele nu au rol in colonizarea si penetrarea
suprafetei mucoase, deoarece lipidul A are o localizare profunda
in membrana externa. Tulpinile invazive si neinvazive
de Salmonella produc cantitati similare de endotoxina. Endotoxina
are rol in initierea infectiei, probabil prin inducerea unei scaderi
tranzitorii a capacitatii de aparare a gazdei, prin intarzierea
declansarii unui raspuns inflamator.

Dozele mici de toxina maresc rezistenta organismului la

infectiile bacteriene si virale prin stimularea activitatii fagocitare si
respectiv, a producerii de interferon.
Endotoxinele
initiaza
calea
alterna
a
activarii
complementului, dar efectul nu estebacteriocitoliza, deoarece
reactia se produce la distanta de membrana externa. In vitroau
efect mitogenic asupra limfocitelor B. LPS au proprietati
adjuvante, deoarece stimuleaza raspunsul imun specific fata
de un antigen administrat simultan.
Dozele mari de endotoxine determina o serie de manifestari
patologice sistemice, nespecifice:
hipertermie (febra), prin actiunea lor asupra centrilor termoreglarii,
chiar dupa administrarea unor doze minimale. Inducerea
febrei este semnul marcant al toxicitatii LPS. Febra este efectul
indirect al actiunii LPS asupra macrofagului, care secreta cateva
citochine: IL-1, TNF , IFN , cu actiune directa asupra
hipotalamusului.
Starea
febrila
se
instaleaza
brusc, este monofazica, mediata de prostaglandine;
leucopenie urmata de leucocitoza. Efectul se exercita direct si
rapid asupra leucocitelor. Ele parasesc patul vascular si se retrag
aproape instantaneu in plaman si in alte tesuturi, in proportie de
circa 60%. Dupa circa 4 ore, numarul leucocitelor circulante
creste peste limitele normale. Creste numarul hematiilor
circulante, datorita eliberarii in circulatie a rezervelor celulare din
centrele de formare si depozitare aeritrocitelor;
modificari cardiovasculare: legarea endotoxinei de celulele
hepatice sau de alte celule induce eliberarea rapida a aminelor
biogene (histamina, serotonina) si a peptidelor (bradikinina) din
depozitele celulare. Aminele produc o hipertensiune tranzitorie,
urmata de hipotensiune severa, hipovolemie si formarea

cheagurilor vasculare de fibrina.Endotoxinele activeaza sistemul

de coagulare sanguina;
efecte metabolice:
inhiba
sistemele
gluconeogenezei si ale sintezei glicogenului.

enzimatice

ale

Din punct de vedere clinic, dozele mari de endotoxina

produc urmatoarea secventa de modificari: frison, febra,
somnolenta, dispnee, modificari ale dinamicii tranzitului intestinal,
diaree sanguinolenta, hiperglicemie incipienta urmata de
hipoglicemie, paralizie, coma, moarte. Acest tablou de modificari
se succede in circa 24 de ore dupa injectarea preparatului la
animalele sanatoase si corespund starii desoc endotoxic,
consecinta a endotoxemiei.
Endotoxemia este rezultatul
supraincarcarii celulelor cu rol de aparare, ca urmare a revarsarii
endotoxinelor
in
circulatie.
Starea
de
endotoxemie
nu este totdeauna urmata de soc si moarte. Nu se cunosc
cauzele marilor diferente de raspuns si reactivitate, la starea de
endotoxemie. Socul fatal esteconsecinta interactiunii endotoxinei
cu sistemul de coagulare a sangelui, pe care il activeaza si il
amplifica.
S-a
emis
ipoteza
ca
instalarea
socului
ireversibil estefavorizata de absorbtia in sange a endotoxinelor
produse de microbiota intestinala. In mod normal, mecanismele
de detoxifiere a organismului sunt eficiente, dar starea de soc se
instaleaza consecutiv diverselor tulburari functionale, care
impiedica o reactivitate optima fata de infectia cu bacterii Gram
negative.