Relatii Internationale ACTORII SISTEMULUI INTERNATIONAL

1. Abordarea vietii internationale prin intermediul teoriei sistemelor implica doua paliere: cel al elementelor ei
componente ACTORII si cel al RAPORTURILOR dintre ei. Modificarea naturii, respectiv a tipului de
ACTOR influenteaza RAPORTURILE dintre acestia, respectiv intregul SISTEM. Ca atare, observarea
transformarilor la nivelul ACTORILOR ne da masura transformarii SISTEMULUI insusi.
2. Istoric vorbind, ACTORI au fost pe rand: colectivitati umane (triburi, uniuni de triburi etc.), orasele-state
ale lumii grecesti, imperiile antichitatii (Roman, Persan etc.), formatiunile atomizate ale feudalismului, care ,
impreuna cu orasele ce, scapand invaziei migratorilor, au prosperat prin concentrarea activitatii clasei burgheze,
au constituit germenii statelor de mai tarziu. Acestea, dupa alcatuirea pe baza principiului dinastic, au capatat
treptat un caracter national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia SISTEMULUI
european, ca nucleu al SISTEMULUI international in ansamblul sau.
3. In felul acesta, principalul ACTOR al SISTEMULUI devine cu timpul STATUL NATIONAL.
Atributele sale sunt: populatia, teritoriul si suveranitatea propriului guvern asupra ambelor. Este de subliniat
rolul PIETEI in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii ACTORULUI.
4. Prin dezvoltarea economico-sociala, asistam, pe de o parte, la consolidarea STATULUI NATIONAL ca
principal ACTOR al SISTEMULUI international, iar, pe de alta, la multiplicarea tipurilor de ACTORI
(firme, persoane etc). Primul razboi mondial a dus la aparitia unui nou tip de ACTOR multinational LIGA
NATIUNILOR (ulterior ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE). Continuarea dezvoltarii economico-sociale
a determinat multiplicarea atat a tipurilor de ACTORI, cat si a RAPORTURILOR dintre acestia, conducand
la adancirea integrarii in cadrul SISTEMULUI. Astfel, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in randul
ACTORILOR se numara: statele nationale, organizatiile internationale (guvernamentale si
neguvernamentale), organizatii cu tendinte suprastatale (care presupun o delegare de suveranitate de la statele
nationale spre ele UE), firmele multinationale, precum si indivizi (Berlusconi). In rindul actorilor non-statali
pot fi incluse si organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala respectiv gruparile teroriste
internationale.
6. Aceasta multiplicare ar fi insotita, dupa unii, de o deplasare de accent dinspre STATUL NATIONAL spre
celelalte tipuri de ACTORI, datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile de substanta a STATULUI
NATIONAL (vezi delegarea de suveranitate atat in sus, spre organizatii internationale, cat si in jos, spre
regiuni), iar, pe de alta, concentrarii acesteia la ceilalti ACTORI (firmele multinationale, de pilda). In
context, se impune o evaluare diferentiata pentru cele doua parti ale continentului: daca in VEST, lucrurile par
sa stea asa, in EST ele sunt mai complicate caci avem actorii vechi, care tind spre integrare si noile state, care
doresc acelasi lucru, dar sunt nevoite ca, in paralel, sa-si consolideze statalitatea de curand dobandita.
7. Pozitia STATULUI NATIONAL ca actor central al sistemului international constituie astfel una dintre cele
mai controversate teme de interogare ale teoriei relatiilor internationale. Mentionam o parte dintre argumentele
adeptilor diminuarii rolului statului: multiplicarea surselor de autoritate si putere; diminuarea capacitatii statelor
de control al economiilor nationale ca rezultat al globalizarii si interdependentei; incapacitatea de control al
informatiilor si ideilor ca urmare a revolutiei microelectronice (exemplu China si eforturile de cenzurare a
accesului la Internet); tendinta spre descentralizare si crestere a rolului autoritatilor locale si provinciale in
dauna guvernului central (exemplu devolutia in Scotia si Tara Galilor); dependenta crescuta a majoritatii
statelor de resurse naturale externe. Majoritatea analistilor considera ca statul pastreaza o pozitie dominanta in
sistemul international chiar in conditiile reconsiderarii acceptiunii traditionale a suveranitatii. Astfel,
competitivitatea si cresterea economica, securitatea sociala, asigurarea materiilor prime, etc. ramin in
competenta guvernelor nationale; companiile multinationale depind de statele de origine pentru protectie directa
sau indirecta; statele au, pentru moment, monopolul folosirii legitime a fortei pentru a controla tulburarile
interne sau pentru a raspunde unor crize internationale. De asemenea reprezentantii guvernelor nationale sunt
factori decidenti in organizatiile internationale sau regionale. Chiar si organizatiile supranationale (UE) sunt
folosite de catre statele mebre pentru a-si sustine interesele nationale. Criza din Kosovo si includerea
operatiunilor de tip non-Article 5 in noul Concept Strategic al NATO impun o reevaluare a argumentelor
traditionale ale sustinatorilor pozitiei centrale a statului.
7. In ce priveste situatia ROMANIEI, prin revolutia din decembrie 1989, tara si-a multiplicat exponential
tipologia contactelor sale internationale, anterior reduse exclusiv la nivelul (controlat in totalitate) STATAL. Nu
numai ca si in cadrul acestuia s-a inregistrat o multiplicare a contactelor (vezi activitatea internationala depusa
de diferite componente ale sistemului politic si administrativ), dar acum si organizatii interne (economice
firme, politice, culturale, sociale, stiintifice etc.), precum si persoane fizice intretin propriile lor contacte
internationale. Presiunea pe infrastructura rutiera, aeriana, fluviala, maritima, precum si informationala este o
dovada concreta a integrarii Romaniei in SISTEMUL international.