KT respiratorie

Principalele indicaţii
1. B. pulmonare
2. AB
3. Bronsite cronice
4. Pacienţii obezi
5. Pacienţii cu tulburări - endocrine
- vegetative (disfuncţii)
6. Sechele post AVC
7. Sechele după pleurită şi pleurezii -specifice
-nespecifice
8. Patologie extrapulmonară:
- b. reumatismale
- SA
- tulburări de statică
vertebrală
- malformaţii
toracice
- osteoporoticii care ajung la cifoză şi
deformări vertebrale
 Orice pacient supus unui program de KT poate beneficia de
gimnastică respiratorie pentru:

- ameliorarea schimburilor gazoase

- creşterea randamentului mş. respiratori
TEHNICI
• - relaxarea generală
• - posturarea
• - gimnastica corectoare
• - reeducarea respiratorie
• - antrenament pentru efort dozat
• - educarea „tusei”
• - educarea vorbirii
• - TO
• Relaxarea generală
-bolnavul cu b. pulmonare care este dispneic este
anxios și beneficiază de tehnici de relaxare
generală
I. POSTURAREA ÎN KT RESPIRATORIE
• A. Posturi care
- relaxează pacientul şi
- uşurează respiraţia

• B. Posturi de drenaj bronşinc

 A. POSTURI RELAXANTE ŞI FACILITORII ALE
RESPIRAŢIEI

a. pentru o persoană sănătoasă se consideră ca postură

optimă ORTOSTATISMUL
• - corpul drept
• - privirea orizontală
• - braţele atârnă drept pe lângă corp
• - trunchiul şi coloana drepte, în axul corpului
• - abdomenul retras
• - MI extinse
 A. POSTURI RELAXANTE ŞI FACILITORII ALE
RESPIRAŢIEI
b. pentru bolnavii dispneici cardio-pulmonari
1. ortostatism
- spatele rezemat de perete
- coloana uşor cifozată
- trunchiul aplecat în faţă
- umerii căzuţi
- MS atârnând în faţa corpului
2. ortostatism
- sprijin cu fruntea de perete
- mâinile aşezate sub frunte
- trunchiul aplecat în faţă
- un MI (cel dinspre perete) uşor flectat
- celălalt MI – extins
3.ortostatism
- capul aşezat pe un suport mai înalt
- un MI flectat
- un MI extins
4. decubit dorsal
- ridicarea extremităţii cefalice a patului la 45
- sub cap o pernă mică care nu intră şi sub umeri
(pentru a nu aduce umerii în faţă)
- braţele în ABD: 35-40
- antebraţele în sprijin pe 2 perne
- coapsele şi genunchii în flexie
SAU
5. decubit dorsal: sistemul celor 5 perne în scară
6. poziţie şezând
- bolnavul stă cu antebraţele sprijinite pe coapse
- trunchiul flectat anterior
7. poziţie şezând în faţa unei mese
- sprijin cu braţele şi antebraţele pe o pernă
- trunchiul la 45 faţă de orizontală
 POZIŢIA: „Aplecat înainte”

• Scade tensiunea în mş. abdominali

• Scade presiunea viscerelor pe diafragm
• Creşte mobilitatea diafragmului
• Scade presiunea transmisă dispre abdomen spre cavitatea
toracică
• Creşte ventilaţia bazelor plămânilor
• Scade spaţiul „mort” respirator de la nivelul bazelor
pulmonare
• Scade costul ventilaţiei
• Ventilaţia se mută spre zona volumului respirator de rezervă
 B. POSTURILE DE DRENAJ BRONŞIC

- reprezintă cea mai eficace metodă de facilitare a

evacuării secreţiilor bronşice
- cel mai bun expectorant: o hidratare corectă
• Principiu:
• O poziţie a toracelui astfel aleasă încât gravitaţia să
ajute progresia secreţiilor din zonele distale spre cele
proximale ale arborelui bronşic şi apoi spre trahea
care trebuie să fie situată decliv
Manopere asociate:
-percuţie/ vibraţie toracică
-educaţie pentru o tuse eficientă
Execuţia posturilor
- înainte de masă
- dimineaţa şi seara
- segmentele cele mai încărcate se drenează primele
- timpul alocat: 30-40 minute pentru un plămân
III. Reeducarea respiratorie
• urmăreşte realizarea unui nou model
respirator
 Etapele şi Metodele de reeducare
respiratorie:
A. Dirijarea aerului la nivelul CRS
B. Reeducarea respiraţiei costale
C. Reeducarea respiraţiei diafragmatice
D. Controlul și coordonarea respiraţiei

A. Dirijarea aerului la nivelul CRS

-o dirijare corectă asigură o deplasare şi o presiune a
coloanei de aer în parametrii fiziologici
a.INSPIRAŢIA PE NAS
- reprezintă forma corectă fiziologic
- influenţează - forţa muşchilor respiratori
- forma toracelui la copii
- popularea bacteriană
Musculatura inspiratorie poate fi tonizată prin
exerciţii respiratorii executate la nivelul narinelor:
1.– inspir pe o nară
celaltă nară presată cu degetul (alternativ)
2.– inspiruri - sacadate
- întrerupte
- adulmecând
3.– inspir cu presiuni intermitente, executate cu 2
degete pe ambele nări fără a le obtura complet
( îngustarea orificiilor nazale obligă la un efort
respirator mare)
bolnavii în CRIZĂ de DISPNEE cu scăderea travaliului
muşchilor inspiratori sunt învăţați să execute uşoare
tracţiuni în lateral ale narinelor cu policele şi indexul
pentru a împiedica aspiraţia foselor nazale în
inspiraţie (creşterea consecutivă a rezistenţei)
b. EXPIRAŢIA PE GURĂ
- permite - scăderea rezistenţei la flux
- reducerea consumului energetic pentru
mş. respiratori
- pacienții cu obstrucţie bronşică sunt învăţaţi:
- să expire cu buzele strânse
- să pronunţe consoanele: H, S, F, S, PF
- acest tip de expir opreşte colapsul bronşic în expir.
c. Cântatul
-pentru a fi eficient trebuie să existe:
1. forţă bună a mş respiratori
2. dirijarea corectă a coloanei de aer
3. volume mari mobilizate
4. coordonare raspiratorie
5. postură corectă a corpului
 Rev Mal Respir. 2013 Mar;30(3):194-202. doi: 10.1016/j.rmr.2012.10.602.
[Outcomes of a pulmonary rehabilitation program including singing
training].

Herer B.
Abstract
INTRODUCTION:
Respiratory education by singing may be considered in the course of pulmonary rehabilitation to help control breathing and
reduce dyspnoea.
METHODS:
We have undertaken singing training during pulmonary rehabilitation in 45 patients, mean age 60.1 ± 10.0 years, suffering from
COPD (n=37) or other chronic respiratory disorders (n=8). The parameters measured at the beginning and end of course of
rehabilitation were: forced vital capacity, FEV1, total lung capacity, residual volume, 6 min walking distance, VO2max,
maximum pressure, MRC dyspnoea score, Cincinnati questionnaires and VSRQ (simplified visual respiratory questionnaire).
RESULTS:
The following were the principal significant variations observed (initial value, % variation, significance): 6 minutes walk (326 ± 114
m, +13.8%, P=0.006); VO2max (18,1 ± 6.1 ml/kg/min, +8.3%, P=0.01); P max (75 ± 31 W, +14.7%, P=0.001); MRC score (2.3 ±
0.6, -21.7%, P<10(-4)); VSRQ score (34 ± 13, +50.0%, P<10(-6)). There was no significant change in the level of dyspnoea
evaluated by the Cincinnati score.
CONCLUSION:
These results are in favor of a beneficial effect of singing during pulmonary rehabilitation.
 BMC Pulm Med. 2012 Nov 13;12:69. doi: 10.1186/1471-2466-12-69.
Singing classes for chronic obstructive pulmonary disease: a randomized
controlled trial.
Lord VM, Hume VJ, Kelly JL, Cave P, Silver J, Waldman M, White C, Smith C,
Tanner R, Sanchez M, Man WD, Polkey MI, Hopkinson NS.
Abstract
BACKGROUND:
There is some evidence that singing lessons may be of benefit to patients with chronic obstructive pulmonary disease (COPD). It is
not clear how much of this benefit is specific to singing and how much relates to the classes being a group activity that
addresses social isolation.
METHODS:
Patients were randomised to either singing classes or a film club for eight weeks. Response was assessed quantitatively through
health status questionnaires, measures of breathing control, exercise capacity and physical activity and qualitatively, through
structured interviews with a clinical psychologist.
RESULTS:
The singing group (n=13 mean(SD) FEV1 44.4(14.4)% predicted) and film group (n=11 FEV1 63.5(25.5)%predicted) did not differ
significantly at baseline. There was a significant difference between the response of the physical component score of the SF-
36, favouring the singing group +12.9(19.0) vs -0.25(11.9) (p=0.02), but no difference in response of the mental component
score of the SF-36, breathing control measures, exercise capacity or daily physical activity. In the qualitative element,
positive effects on physical well-being were reported in the singing group but not the film group.
CONCLUSION:
Singing classes have an impact on health status distinct from that achieved simply by taking part in a group activity.
 Mecanismul de acţiune al terapiei prin cântec

Laringele – îşi modifică calibrul prin mobilizarea corzilor

vocale ceea ce determină
1. modificarea rezistenţei la fluxul de aer
2. antrenamentul mş. respiratori
3. anihilarea obstrucţiei respiratorii la bronşiticii cronici
 Antrenamentul prin cântec

1.Postură corectă:
• cap ridicat
• c.v. dreaptă
• abdomen retras în prelungirea toracelui
• umeri relaxaţi
• poligonul de susţinere uşor mărit
2. Se antrenează pacientul pentru:
- inspiruri profunde
- rezistenţă la scurte apnei
- expiruri cât mai lungi
3. Exerciţii respiratorii cu silabe cântate
– pacientul începe pronunţarea cântată în expiraţie a unui şir de
silabe
- se educă dirijat aerului în expir spre faringele posterior printr-o
cântare nazonată/ca un zumzet
- exerciţiile cu silabe cântate tonifică muşchii expiratori, care se
menţin în contracţie izometrică pe parcursul emiterii sunetului
4. Cântat propriuzis
- cântarea câtorva fraze muzicale cu vocalize
- apoi cântece scurte cu versuri/cuvinte

OBS. rezultatele sunt foarte bune, dacă se începe cât mai

precoce de la sesizarea deficitului respirator
B. Reeducarea respiraţiei costale
- mişcările costale au randament respirator maxim dacă
deplasarea lor în inspir/expir porneşte de la o poziţie
intermediară de relaxare (unghi de 45 între coastă și
verticala ce trece prin art. costo-vertebrală) .
- jocul costal inferior măreşte diametrul transversal
(lateral) toracic
- jocul costal superior mărește diametrul antero-
posterior (sagital)
 Poziţia şi mobilitatea costală sunt dependente de
poziţia şi mobilitatea coloanei

Flexia c.v. - creşte oblicitatea costală şi

- facilitează expiraţia
Extensia c.v.- orizontalizează coastele fără a creşte
capacitatea inspiratorie deoarece blochează mişcarea
optimă a diafragmei
Înclinarea laterală a c.v.
- facilitează expirul în hemitoracele de partea înclinării,
facilitează inspirul de partea opusă
• Asocierea mişcării braţelor NU creşte respiraţia
toracică deoarece mobilizarea scapulei
dezavantajează mș respiratori
• Respiraţia toracică
– asigură 35% din volumele pulmonare mobilizate
-o restricţie a acestor volume este prezentă
- la persoanele sănătoase care respiră incorect
- în boli - pleurale
- pulmonare
- toracice
Reeducarea mişcării toracice
Optimizează volumele respiratorii în condiţiile în care pacientul
învaţă o activare corectă a celor 3 regiuni topografice

- superioară
- medie
- inferioară
Principiul exerciţiilor de reeducare: conştientizarea pacientului
asupra propriilor mişcări toracice.
Tehnică:
- se solicită expiraţia – terapeutul presează tot mai puternic pe
măsură ce expiraţia se apropie de final
- apoi se solicită inspirul şi pacientul întâmpină rezistenţa
mâinilor terapeutului (contracararea de către mâinile
terapeutului a mişcărilor inspiratorii)
- pe măsură ce inspirul progresează presiunea se reduce pentru a
dispărea la sfârşitul inspirului
• Beneficii:
• Conştientizarea mişcărilor costale
• Creşterea F. mş. inspiratori
• Mărirea ventilaţiei
Tehnica
- cea mai bună poziţie este decubit dorsal
- terapeutul îşi orientează mâinile aşa încât degetele să fie orientate spre
părţile laterale ale toracelui
-regiunea inferioară este cea mai importantă de reeducat
- pentru reeducarea regiunii posterioare pacientul se aşează în decubit
ventral – mâinile terapeutului presează baza toracelui în regiunea
posterioară
Reeducarea unui hemitorace
- din 2 posturi:
a. Decubit contralateral, sub reg. lombară o pernă, capul uşor coborât
– este adoptată pentru deschiderea hemitoracelui superior

b. Decubit lateral pe perne suprapuse în trepte

- se poate ridica capul : blocare mş. c.v. şi creşterea solicitării mişcărilor costale

În inspir braţul situat deasupra se rotește odată cu trunchiul posterior, privirea

urmărește mâna
În expir braţul revine depășind în jos marginea patului, trunchiul se rotește înspre pat
Pentru zona inferioară toracică:
- pacientul poate face exerciţii de autoeducare
utilizând o bandă semielastică.
- în expir – creşte progresiv presiunea
- în inspir – dă drumul încet la presiunea pe care
banda o exercită pe torace
Din şezând:
(m.s. de aceeaşi parte asistă în 2 modalităţi):
• a. - MS este liber şi în inspir se extinde şi se orientează
posterior, în expir revine şi încrucişează anterior planul sagital
al corpului
• b. - Mâna sprijinită pe frunte:
- în inspir cotul se orientează posterior odată cu trunchiul care
se rotește posterior deschizând hemitoracele.
- în expir cotul se orientează anterior, intersectează planul
sagital, toracele se flectează şi cotul ajunge pe genunchiul de
partea opusă
 3. Reeducarea respiraţiei diafragmatice

- asigură 65% din volumul respirator.

Diafragmul:
• mobilizează vol. mari cu un cost redus
• este responsabil de zona bazală pulmonară care are volum şi circulaţie adecvată pentru
randament maxim
• asigură expiraţia completă
• variaţiile de presiune i-toracică pe care le realizează influenţează circulaţia venoasă
• este reeducat prin muşchii respiratori abdominali, el nefiind un muşchi sub control voluntar
• mişcările lui sunt influenţate indirect prin jocul presiunilor abdominale.
• relaxarea/scăderea pres. i-abdominale prin bombarea peretelui abdominal facilitează
coborârea diafragmului – inspirul
• contractarea şi sucţiunea peretelui abdominal ridică presiunea intraabdominală, împinge
diafragmul spre torace şi facilitează expirul
• conştientizarea mişc. abdominale este ajutată de plasarea pe peretele abdominal a mâinilor
pacientului şi terapeutului SAU a săculeţilor de nisip
După ce pacientul conştientizează mobilizarea peretelui abd., acesta se cuplează cu inspiraţia şi
expiraţia apoi cu mobilizarea toracelui
Pentru corectitudinea mișcărilor peretelui abdominal se plasează
- o mână pe torace
- trebuie să rămână imobilizată
- o mână pe abdomen
- se ridică/coboară odată cu peretele
abdominal în inspir/expir
Apoi pacientul cupleză respiraţia abdominală cu cea toracică
inferioară.
• Respiraţia abdominală trebuie reeducată în
- decubit dorsal
- şezând
- ortostatism
- mers
- urcat/coborât scări
- execuţia anumitor activităţi
În timp respiraţia se automatizează şi se ajunge la un
nou model respirator
• Mişcările de bombare şi revenire ale peretelui abdominal sunt
asigurate de mș transvers abdominal care este hipoton la
persoanele neantrenate.

• Tonizarea mș transvers abdominal

- în poziţie patrupedă
- pacientul îşi tracţionează puternic peretele
abdominal şi menţine 3-4 sec.
contracţia acestuia
• 4. Controlul şi coordonarea respiraţiei
- pac. dispneic are un ritm neregulat

• Dirijarea ventilaţiei se referă la

- ritm respirator
- volume curente
- raport între timpii respiratori şi pauze
- control flux de aer
- control respirator
a. Ritmul
- număr respiraţii /min.
- bolnavii cu probleme respiratorii sunt tahipneici
- se urmărește scăderea frecv. cu 4-5resp./min. pentru
fiecare etapă a reeducării
- se trece la o nouă scădere doar după ce pacientul este
adaptat la noul ritm
- ritmul poate ajunge la
12-14 resp./min. : bronşitele obstructive la
20 resp./min: bolile restrictive
 Modalităţi tehnice

• 1. simulatoare de respiraţie ce produc zgomote asemănătoare respiraţiei

şi cu care pac. se sincronizează.

• 2. cuplarea ritm resp. cu ritm cardiac:

- pac. îşi palpează pulsul
- inspiră pe 3-4 bătăi
- expiră pe 3-4 bătăi
- treptat se creşte durata expiraţiei la 5-6 bătăi cardiace
Biofeedback FC! Dacă pacientul este
- dispneic
- anxios
- tahicardic
b. Controlul volumului curent
- este efectuat în paralel cu reducerea ritmului
respirator
- odată cu scăderea frecv. creşte vol. curent până
la 70-80% din valoarea capacităţii vitale în
patologia obstructivă
- în patologia restrictivă vol. curente rămân
reduse.
c. Raportul între timpii respiratori
Ciclul resp. este compus din:
-inspiraţie
-pauză postinspiratorie
-expiraţie
-pauză postexpiratorie
Raportul inspir/expir este de 1:1,2
La bolnavii cu obstrucţie bronşică, la care colapsul expirator face dificilă eliminarea
adecvată a aerului se urmărește
-un rap. de 1:2 sau 1:2,5
-creşterea pauzei postinspir pentru o mai bună distribuţie a aerului la nivel
pulmonar
Pauza postinspir acţ. ca un factor pneumatic ce combate aderenţele pleurale

Progresiv apneea postinspir ajunge la o durată dublă faţă de durata expiraţiei

• d. Controlul fluxului de aer
- urmărește reeducarea inspiraţiei şi expiraţiei la fluxuri lente şi
egale
- antrenarea
1. pacientul suflă printr-o ţeavă într-o sticlă umplută pe
jumătate cu H2O: va realiza un şir neîntrerupt şi egal de bule
de aer
2. pacientul suflă într-o lumânare situată la o anumită distanţă
fără a o stinge, menţinând flacăra aplecată.
- treptat se creşte distanţa între flacără și cavitatea bucală
• e. Controlul respiraţiei în mişcare şi efort
-ex încep prin cuplarea resp. cu mişcări simple
-se inspiră înaintea unui gest: - întoarcere în pat
- ridicare de pe scaun etc
-se expiră prelung în timpul executării mişcării.
-se trece apoi la controlul resp. în mers:
• un pas: inspir.
• 2 paşi: expir
-apoi se măreşte numărul paşilor pe fiecare fază respiratorie,
accelerând mersul
Gimnastica de corectare
 A.Corijarea curburilor patologice ale gâtului şi
poziţiei capului:
• Exerciţiul 1 – Mişcări de extensie-flexie, lateralitate dreapta-stânga, rotaţie
circumducţie ale capului; mişcări de flexie-extensie pe diagonala de 450 – aceste
milcări se execută din şezând, putând produce vertije la subiecţii mai vârstnici.
• Acţiune: asuplizare, decontracturare.
• Exerciţiul 2 – Izometrie pentru tonifierea musculaturii gâtului – în special a
extensorilor.
• Exerciţiul 3 – În decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi sprijin pe occiput; se
încearcă desprinderea spatelui de sol (lomba este lipidă de sol).
• Acţiune: corectează lordoza cervicală, tonifică musculatura cefei.
• Exerciţiul 4 – În decubit dorsal (sub ceafă se pune un sul care o extinde mult): se
încearcă flexia capului, mişcarea fiind contrată cu mâna (5 s), apoi brusc se
relaxează.
• Acţiune: întinderea cu decontracturare a musculaturii flexoare
 B. Corijarea poziţiei umerilor şi scapulei:

• Exerciţiul 1 – În picoare sau sezând, cu braţele atârnând pe lângă corp sau

coatele flectate, mâinile la umeri: se roteată umerii dinainte-înapoi şi
invers.
• Acţiune: mobilizarea centurii scapulare.
• Exerciţiul 2 – În picoare sau şezând pe scaun, cu braţele atârnând pe lângă
corp: se trage de braţe în jos, se îndreaptă coloana, capul se ridică în sus
(ca şi cum „ne lungim gâtul”); bărbia rămâne orizontală.
• Acţiune: corectarea deviaţiilor coloanei vertebrale cervicodorsale,
coborârea umerilor ascensionaţi.
• Exerciţiul 3 – În picioare sau şezând: ridicarea câte unui braţ la zenit, cu
arcuirea lui spre spate – ridicarea aceasta se execută ca şi cum braţul este
„aruncat” în sus (se execută şi concomitent, cu ambele braţe).
• Acţiune: mobilizează puternic umărul.
• Exerciţiul 4 – În picioare sau şezând, cu coatele flectate, braţele în abducţie de 90 gr: se fac
extensii şi anteducţii; idem, cu extinderea coatelor.
• Acţiune: corijarea cifozei, tracţionarea pectoralilor, tonifierea musculaturii interscapulare.
• Exerciţiul 5 – În picioare, cu trunchiul aplecat la 45 gr şi o mână în sprijin pe o masă: celălalt
braţ execută liber circuducţii, basculări etc.; se schimbă apoi braţul (fig.5-29).
• Acţiune: mobilizarea umărului, favorizarea respiraţiei abdominale prin poziţie.
• Exerciţiul 6: - În picioare sau şezând, cu braţele orizontal în faţă: se încearcă abducţia lor, dar
asistentul se opune.
• Acţiune: tonifierea musculaturii interscapulare şi a supra- şi sub.spinosului.
• Exerciţiul 7 – În picioare, cu un baston în mâini; se execută mişcări de ridicare cu extensie
deasupra capului, mişcări de lateralitate, de rotaţie etc. (ca la exerciţiile indicate în periartrita
scapulohumerală).
• Acţiune: mobilizări articulare.
• Exerciţiul 8 – În decubit dorsal, cu genunchii flectaţi: braţele se ridică deasupra capului, cu
palmele rotate în afară; se atinge solul cu marginea cubitală, alternativ stânga-dreapta, apoi
cu ambele mâini – se execută în timpul expiraţiei.
 C. Corijarea curburilor patologice ale
coloanei dorsale:
• a) Pentru spate contracturat, cu redoare, cu ştergerea cifozei dorsale:
• Exerciţiul 1 – În decubit dorsal: se execută mişcări de pedalaj cu membrele
inferioare ridicate cât mai la verticală; sprijinul să rămână doar de la coloana
dorsală în sus.
• Acţiune: decontracturarea musculaturii spinale şi tonifierea musculaturii
abdominale.
• Exerciţiul 2 – Din poziţia de la execiţiul 1 se încearcă trecerea membrelor
inferioare, cu genunchii cât mai întinşi, peste cap (fig.5-30) – se execută în timpul
expiraţiei.
• Acţiune: întinderea şi decontracturarea musculaturii spatelui.
• Exerciţiul 3 – Din ortostatism, cu picioarele îndepărtate 30-40 cm: se execută rotaţii
de trunchi, într-o parte şi alta, braţele atârnând liber şi executând un balans
ajutător al rotaţiilor.
• Acţiune: decontracturarea musculaturii spatelui.
• Exerciţiul 4 – În poziţie „patrupedă”: o mână se duce spre călcâi, trunchiul înclinându-se de
aceeaşi parte – se execută alternativ, pe fiecare parte.
• Acţiune: mobilizarea coloanei dorsale, cu decifozare.
• Exerciţiul 5 – Mers „în patru labe”, cu mâna şi piciorul opus, apoi cu mâna şi piciorul omolog
(„mersul cămilei”).
• Acţiune: asuplizarea coloanei dorsolombare.
• Exerciţiul 6 – În poziţie „patrupedă”: se duce înainte câte un braţ, alternativ (fig.5-31) – se
execută în timpul expiraţiei.
• Acţiune: diminuarea cifozei, mobilizarea şi tonifierea centurii scapulare.
• Exerciţiul 7 – Aceeaşi poziţie: se flectează braţele cît mai mult posibil, cu privire înainte – se
execută în timpul inspiraţiei.
• Acţiune: redresarea intensă a cifozei, tonifierea musculaturii centurii şi braţului.
• Exerciţiul 8 – În poziţie şezând pe taloane, cu mâinile în sprijin pe sol şi trunchiul aplecat în
faţă: se ridică în sus un braţ, fără să se modifice poziţia trunchiului – se execută în expiraţie.
• Acţiune: aceeaşi a exerciţiului 7.
• Exerciţiul 9 – În poziţie şezând pe taloane: se redresează spatele; greutatea
corpului trebuie să fie deplasată cât mai posterior, pentru a stabiliza coloana
lombară, care devine punct fix pentru redresarea coloanei dorsale; aceeaşi
redresare a spatelui, tot din poziţia şezând, dar cu coapsele în abducţie şi
picioarele apropiate (fig.5-32).
• Aceste poziţii sunt foarte bune pentru respiraţia abdominală concomitentă.
• Exerciţiul 10 – Poziţia călare pe o banchetă, pe un scaun etc, în mâini cu un baston
ţinut la nivelul umerilor, cu coatele flectate, spatele drept, trunchiul uşor aplecat:
se execută rotaţii de trunchi într-o parte şi într-alta.
• Acţiune: scade cifoza, tonifică muşchii intercostali, pătratul lombar,
musculatura abdominală.
• Exerciţiul 11 – În picioare, cu trunchiul aplecat în faţă şi mâinile în sprijin pe o
masă: se execută o rotaţie rapidă a trunchiului, concomitent cu braţul omolog şi
rotaţia capului.
• Acţiune: ştergerea cifozei dorsale, activarea musculaturii trunchiului.
• Exerciţiul 12 – În poziţie ortostatică, cu picioarele îndepărtate,
trunchiul flectat la 450, genunchii flectaţi, mâinile pe
genunchi: se extind genunchii şi se redresează curbura
spatelui prin tracţionarea înapoi a umerilor şi ridicarea
capului; mâinile atârnă în faţă; din această poziţie, se poate
continua cu încrucişarea membrelor superioare sau cu
anteducţia alternativă a câte unui membru superior (fig5-33).
• Acţiune: redresarea cifozei, tonifierea musculaturii
spatelui, interscapulare şi a romboizilor, mobilizarea centurii
scapulare.
D. Corectarea curburilor patologice ale coloanei
lombare:
• a) Pentru spate plat, cu şteregerea lordozei:
• Exerciţiul 1 – În poziţie „patrupedă”: se basculează bazinul ca să se creeze
o lordoză accentuată – musculatura abdominală, relaxată.
• Poziţia este favorabilă exerciţiilor de respiraţie abdominală.
• Exerciţiul 2 – În decubit dorsal, cu o mică pernă sub lombe, genunchii
flectaţii, picioarele pe sol: în 3 timpi, se execută flectarea coapselor,
extensia genunchilor, cu revenire la poziţia iniţială – se execută în
expiraţie.
• Acţiune: creşterea lordozei, detenta musculaturii abdominale, apoi
tonifierea ei.
• Exerciţiul 3 – În poziţie şezând pe taloane: se ridică braţele în sus, cu
extinderea lor puternică.
• Acţiune: hiperlordozarea şi mobilizarea centurii scapulare.
• b) Pentru stări de hiperlordoză
• Exerciţiul 4 – În poziţie „patrupedă”: se execută o „rotunjire” a coloanei
pentru a corecta lordoza – se face în timpul expiraţiei.
• Exerciţiul 5 – În decubit dorsal: genunchii flectaţi, se duc la piept – se
execută în expiraţie. (Exerciţiul se poate „accentua” prin prinderea cu
mâinile a spaţiilor poplitee, flectarea capului şi rularea corpului pe
coloană) (fig.5-34).
• Acţiune: delordozare, decontracturarea musculaturii abdominale,
întinderea musculaturii spatelui.
• Exerciţiul 6 – Din ortostatism, se execută aşa-zisul „mers al elefantului”:
trunchiul aplecat, pasul stâng este însoţit de rotaţia şi aplecarea
trunchiului pe aceeaşi parte, ca şi de balansul membrelor superioare spre
stânga; invers, la pasul drept.
• Acţiune: mobilizarea puternică a coloanei, cu delordozare,
mobilizarea centurii scapulare.
• Exerciţiul 7 – Din ortostatism, se ridică un genunchi la piept,
mâinile menţin membrul inferior respectiv – se execută în
timpul expiraţiei (se poate ridica genunchiul mai sus).
• Acţiune: delordozare, cu tonifierea musculaturii
abdominale.
• Exerciţiul 8 – Din ortostatism, cu picioarele uşor îndepărtate,
se execută uşoare genuflexiuni, cu balansarea braţelor înainte
şi înapoi (palmele semiînchise „privesc” înainte); plantele nu
se ridică de pe sol (fig.5-35).
• Acţiune: corijarea lordozei şi relaxarea musculaturii
centurii scapulare
 E. Corecţia poziţiei şi mobilităţii bazinului:

• Exerciţiul 1 – În poziţie „patrupedă”: se avansează un genunchi către mâna

opusă, care rămâne în sprijin pe sol, apoi celălalt genunchi – se execută în
timpul inspiraţiei.
• Acţiune: mobilizează bazinul şi relaxează musculatura abdominală
(marele şi micul oblic).
• Exerciţiul 2 – În poziţie „patrupedă”: inspiraţie profundă, cu deplasarea
înapoi a corpului, până la atingerea taloanelor cu şezutul; coloana se
cifozează; revenirea se face pe timpul expirator.
• Acţiune: aceeaşi ca la exerciţiul 1.
• Exerciţiul 3 – În picioare, cu mâinile sprijinite pe un scaun sau pe o
banchetă, greutatea corpului fiind repartizată în special pe mâini: se
flectează uşor genunchii, treansferând greutatea corpului pe membrele
inferioare şi cifozându-se coloana; se trece apoi repede în poziţia iniţială
(fig.5-36) – se execută în timpul expiraţiei.
• Exerciţiul 4 – în ortostatism, cu un picior aşezat pe un scîunel de înălţimea
gambei: se execută o uşoară flexie pe genunchiul membrului inferior de pe
sol (fig.5-37).
• Acţiune: reducerea lordozei lombare şi relaxarea musculaturii
lombare.
• Exerciţiul 5 – În ortostatism, cu spatele la cca 30 cm de un perete: se
cifozează coloana lombară până când aceasta ia contact cu peretele
(corpul se sprijină astfel de perete); se flectează genunchii şi se caută să se
treacă centrul de greutate al corpului pe membrele inferioare, eventual cu
ajutorul braţelor care se sprijină pe acel zid (fig.5-38).
• Acţiune: decontracturarea musculaturii zonei lombare, cu
schimbarea poziţiei bazinului.
• Exerciţiul 6 – În ortostatism: subiectul îşi priveşte gleznele (faţa anterioară a
articulaţiei tibiotarsiene), aceasta fiind posibil numai cu tracţionarea spre posterior
a bazinului; se plasează apoi mâinile în lojile renale, deasupra crestelor iliace,
urmărind ca bazinul să nu se mai mişte; apoi, capul şi spatele se redresează,
căutându-se menţinerea poziţiei bazinului câştigată în prima fază a acestui
exerciţiu.
• Acţiune: învăţarea ţinutei corecte ortostatice a corpului, corectarea
contracturilor în flexie ale şoldurilor şi corectarea lordozei.
• Exerciţiul 7 – În ortostatism, cu vârfurile picioarelor îndepărtate 20-30 cm, luându-
se punct fix solid pe picioare: se încearcă executarea unei rotaţii externe a
membrelor inferioare, contractând fesierii; în acest fel se şterge relieful acestora,
reducându-se înclinarea bazinului – este aşa-numita „basculare a bazinului”
descrisă de Mensendieck.
• Atenţie: poziţia trunchiului trebuie să rămână nemodificată, iar musculatura
abdominală, relaxată!
 Tonizarea diafragmului şi a musculaturii
respiratorii toracice:
• Exerciţiul 1 – În decubit dorsal, cu genunchii flectaţi – pe
abdomen se aşează o greutate cu valori crescânde (se ajunge
la 8-10 kg): inspiraţie cu ridicarea abdomenului; expiraţie cu
retractarea lui (este antrenat în special diafragmul posterior).
• Exerciţiul poate fi cuplat cu poziţia Trendelenburg
(extremitatea caudală a patului ridicată cu 50 cm).
• Exerciţiul 2 – În decubit ventral, cu abdomenul pe o pernă
mică şi mai dură – pe baza toracelui posterior se aşează o
greutate (4-10 kg): se respiră „tip abdominal” (este antrenat în
special diafragmul anterior).
• Exerciţiul 3 – În poziţie şezând pe un scaun cu
trunchiul flectat şi genunchii îndepărtaţi: se respiră
„tip abdominal”
• Exerciţiul 4 – În decubit lateral, cu pernă sub spaţiul
iliocostal, capul ridicat pe o pernă, braţul
heterolateral se sprijină pe hemitoracele de deasupra
pentru a-l „închide” şi a dirija ventilaţia spre
hemidiafragmul homolateral: se respiră „tip
abdominal”