Sunteți pe pagina 1din 80

CUPRINS

 

ARGUMENT

3

CAPITOLUL

I

5

SISTEMUL HATHA YOGA ȘI DISCIPLINA GIMNASTICII

5

1.1.

Obiectul sistemului Hatha Yoga

5

1.2.

Planul moral și etic în Yoga

8

1.3.

Aspecte metodologice comparative în gimnastică și Hatha Yoga

11

1.4.

Filosofia și practica Yoga în România

15

1.5.

Evoluția gimnasticii pe plan mondial și național

17

CAPITOLUL II

22

FIZIOLOGIA ENERGETICĂ A FIINŢEI UMANE

22

2.1. Corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice

22

2.2. Undele cerebrale și stările de conștiință asociate

25

2.3. Iluminarea spirituală prin intermediul practicii Hatha Yoga

28

CAPITOLUL III

31

METODICA LECȚIEI DE GIMNASTICĂ HOLISTICĂ

31

PARTEA APLICATIVĂ

31

3.1.

Integrarea procedeelor Hatha Yoga în lecţia de educaţie fizică

31

3.2.

Metode de încălzire şi relaxare (Shavasana) în lecţia de educaţie fizică

34

3.3.

Ordinea de execuție a asanelor (posturilor corporale Hatha Yoga)

40

3.4.

Postura corporală Padahastasana

44

3.5.

Postura corporală Talasana sau „Postura arborelui”

45

3.7.

Postura corporală Trikonasana sau „Postura triunghiului”

48

3.8.

Postura corporală Bhujangasana sau „Postura cobrei”

52

3.9.

Postura corporală Sarvangasana sau „Postura lumânării”

54

3.10. Postura corporală Dandasana sau „Postura bastonului”

56

3.11. Postura corporală Halasana sau „Postura plugului”

59

3.12. Postura corporală Chakrasana sau „Postura roţii”

62

3.13. Postura corporală Dhanurasana sau „Postura arcului”

64

3.14. Particularități metodologice Hatha Yoga în lecția de gimnastică

67

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

76

BIBLIOGRAFIE

80

ARGUMENT

Astăzi, în multe părți ale lumii, cea mai mare parte a practicilor Hatha Yoga sunt asimilate ca fiind o formă specifică de gimnastică și invers: unele forme de gimnastică, atât de origine occidentală cât și indiană, arată foarte mult ca unele posturi corporale de Hatha Yoga.

Suprapunerea celor două, Hatha Yoga și gimnastică în anumite amestecuri eterogene moderne de gimnastică occidentală și Yoga indiană, sau chiar gimnastică indiană și Yoga occidentală sau orice combinație similară, este confuză, chiar și pentru un expert în domeniul Hatha Yoga și al educației fizice, un observator laic sau un consumator naiv al produselor Yoga.

Majoritatea practicanților nu conștientizează aceste diferențe subtile, fiind mulțumiți mai mult sau mai puțin de rutina sau practica lor, indiferent de numele pe care aceasta o poartă. În mod surprinzător, chiar mulți profesori de yoga nu sunt foarte conștienți de aceste aspecte. Tocmai de aceea, lucrarea mea de licență „Aplicaţiile practice ale sistemului Hatha Yoga în gimnastică și efectele poziţiilor corpului asupra organismuluiurmărește să abordeze pe de o parte distincțiile între Hatha Yoga și gimnastică, care nu sunt deloc nesemnificative, precum și modul în care procedeele Hatha Yoga pot fi integrate în lecția de educație fizică și sport, abordată ca lecție de gimnastică cu deschidere holistică. În sensul cel mai larg al cuvântului: gimnastica acoperă o gamă largă de exerciții fizice realizate în multe moduri diferite și în multe scopuri diferite, uneori ca o pregătire pentru alte practici și uneori ca un scop în sine, însă, ideea de bază a gimnasticii este un tip de dezvoltare corporală sau de fitness în termeni de rezistență, putere, sănătate, agilitate, flexibilitate, dexteritate, coordonare, echilibru, rezistență și altele asemenea. Cu toate acestea, nici o formă de gimnastică, oricât de complex sau evoluată ar putea fi, nu include elementul de devoțiune - cu excepția cazului în care cultul unui corp perfect sau perfect pregătit, perfect puternic sau perfect sănătos, perfect suplu sau perfect capabil este considerat devoțional. În plus, nici unul dintre sistemele existente de gimnastică nu formează mișcările corpului în jurul respirației, ca trăsătură centrală și nici o multitudine de exerciții de gimnastică nu este orientată spiritual, deși unele forme de gimnastică sau „cultură fizică" vorbesc despre glorificarea lui Dumnezeuprin dezvoltarea fizicului uman, încurajarea coeziunii echipei, susținerea „dezvoltării armonioase” a personalității, a unor valori etice și a unor stiluri de viață sănătoase. Așadar, deși unii occidentali privesc Hatha Yoga ca pe o simplă gimnastică de întreținere a corpului, iar alții o privesc chiar ca pe o practică a contorsionării corpului, această ramură a sistemului yoga s-a dovedit foarte utilă, datorită faptului că rezultatele obținute sunt rapide și binefăcătoare. În acest context, principalul mesaj al tezei mele de licenţă asumă premisa că parcurgând atât teoretic cât și practic, elementele sistemului Hatha Yoga, vom descoperi că deși posturile corporale își găsesc corespondent în plan corporal în diferite tipuri de exerciții de dezvoltare fizică generală practicate în gimnastică, care, ambele, ne conferă pe lângă o condiție fizică bună, și un tonus psihic pozitiv, totuși, Hatha Yoga nu se rezumă doar la exerciții fizice, ci, este o filosofie de viață, susținută de un stil de viață armonios, practicat în vederea atingerii unui obiectiv, care vizează și integrează în simultaneitate, pe lângă planul fizic și psiho-mental, planul emoțional, volitiv, intelectual și spiritual. Această premisă este argumentată în prezenta lucrare - Aplicaţiile practice ale sistemului Hatha Yoga în gimnastică și efectele poziţiilor corpului asupra organismului - pe parcursul a patru capitole, reunite într-un buchet care „reclamă” într-o lume din ce în ce mai prozaică și materialistă, nevoia de spiritualitate și de asumare conștientă a educației și

auto-educației holistice a ființei umane, în toate planurile și caracteristicile ei relevante (fizic, psiho-mental, emoțional, volitiv, spiritual). Această lucrare este structurată în două părți, una teoretică și una aplicativ- metodologică. Partea teoretică integrează 2 capitole iar partea aplicativ-metodologică conține 14 sub-capitole. Primul capitol Sistemul Hatha Yoga și disciplina gimnasticiial tezei mele de licenţă - Aplicaţiile practice ale sistemului Hatha Yoga în gimnastică și efectele poziţiilor corpului asupra organismului - include o prezentare generală a conceptelor și proceselor de bază în Hatha Yoga, prin antiteză cu cele din gimnastică și devoalează, pe de o parte, principalele deosebiri dintre gimnastică și practica Hatha Yoga, iar pe de altă parte, evidențiază aspectele care permit practicantului de Hatha Yoga, o deschidere dinspre microcosmosul ființei sale, către macrocosmos, și identificarea la toate nivelurile ființei sale, a celor două forțe fundamentale: Ha", care în limba sanscrită înseamnă soare și „Tha", care înseamnă lună. Aceste forțe, atunci când sunt stăpânite, permit practicantului de Hatha Yoga să atingă starea de armonie și echilibru perfect. Soarele semnifică principiul masculin, activ, emițător, iar luna corespunde principiului feminin, pasiv, receptiv. Cuvântul Hatha" semnifică o lege fundamentală a întregului univers, aceea a interacțiunii dintre cele două forțe opuse ca sens, dar complementare: una pozitivă, masculină, solară, yang și alta, negativă, feminină, lunară, yin. Capitolul al II-lea, Fiziologia energetică a fiinţei umane” abordează elemente specifice practicii Hatha Yoga care deschid ființa practicantului către dimensiunea sacrului, aspecte care o diferențiază la modul esențial de practica gimnasticii. Capitolul al III-lea, Metodica lecției de gimnastică holistică” tratează aspecte metodologice privind integrarea procedeelor Hatha Yoga, a posturilor corporale (asanas), în ora de gimnastică holistică. Asanaeste termenul sanscrit pentru o poziție specială a corpului fizic în practica Hatha Yoga, poziție denumită și postură corporală. Asana determină multiple fenomene de rezonanţă cu diferitele niveluri vibratorii subtile sau focare de energie din Univers. Astfel, capitolul al III-lea detaliază: structura şi conţinutul general al unei lecţii de gimnastică care integrează procedee Hatha Yoga; ordinea de execuție a asanelor corelată cu elemente de fiziologie energetică a fiinţei umane: corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice, precum și o serie de elemente practice consacrate în știinţa yoghină a posturilor corporale (asana-ele), care au fost studiate de yoghini timp de milenii, în detaliu, identificând corespondenţa dintre poziţia corpului şi tipul de energie cu care fiinţa practicantului intră în rezonanţă în momentul practicării diferitelor posturi; prezintă detaliat 10 asane sau posturi corporale Hatha Yoga: tehnica de execuție, modalități de conștientizare, efecte binefăcătoare în plan fizic și subtil survenite prin practicarea consecventă a acestor posturi corporale, erorile necesar a fi evitate, contraindicațiile acestora în cazul existenței anumitor afecțiuni; particularitățile metodologice ale Hatha Yoga în lecția de gimnastică cu descrierea detaliată a prizei succesive a conştiinţei asupra senzaţiilor de contact cutanat, asupra muşchilor, respiraţiei, precum și asupra organelor profunde din corpurilor subtile. Practicând posturile corporale sistematic și consecvent, precum și alte procedee de Hatha Yoga, se dobândește o mare vitalitate, sănătate și o stare de efervescență lăuntrică. Abordarea diferitelor tehnici yoga este ușoară și graduală și conferă în mod gradat celui care o practică, armonie, pe toate planurile ființei (fizic, psiho-mental, emotional, volitiv, spiritual). În această direcție, Swami Shivananda, medic, yoghin și învățător spiritual hindus, autor al mai multor cărți despre yoga și spiritualitatea hindusă, afirma că „Hatha Yoga conferă celui care o aplică în mod adecvat și cu consecvență, cunoașterea deplină de sine, sănătate

înfloritoare, longevitate, putere lăuntrică și vitalitate

1

.

1 Swami, Shivananda, Puterea gândului, Editura Cris Book, 1992, pag. 87.

CAPITOLUL I SISTEMUL HATHA YOGA ȘI DISCIPLINA GIMNASTICII

1.1. Obiectul sistemului Hatha Yoga

În India, Yoga este privită ca fiind un sistem filosofic ce pune la dispoziție procedee și mijloace de desăvârșire fizică și spirituală. Considerată de unii o artă, de alții o disciplină ce trebuie învățată, yoga este o străveche practică indiană, caracterizată prin exercițiu fizic și meditație, ce poate îmbunătăți flexibilitatea organismului, poate reduce semnificativ stresul și poate, în general, ameliora starea de sănătate. În limba vechilor indieni, sanscrita, „Yoga” înseamnă „uniune”. Uniunea ce caracterizează yoga este cea dintre minte, corp și spirit. Yoga stipulează faptul că spiritul și corpul pot fi puse într-o uniune și echilibru atât de intens încât ajung să creeze un singur element. Yoga este o tradiţie spirituală extrem de complexă, care are o istorie de mai mult de cinci mii de ani, o literatură foarte bogată şi o cuprindere exhaustivă. Yoga este o veritabilă ştiinţă a fiinţei umane ce constituie totodată o disciplină spirituală extrem de riguroasă. Cuvântul YOGA vine de la rădăcina indo-europeană care poate fi tradusă în limba română prin „jug” sau a uni, a împreuna, a fuziona, a pune la unison. În limba sanscrită, sensul originar al cuvântului Yoga este „atelaj”, ceea ce corespunde unei reprezentări a psihicului uman considerat ca fiind condus de nişte cai nărăvaşi (facultăţile simţurilor, pasiunile), care se sforţează să-l stăpânească pe conducătorul carului (intelectul, buddhi), iar hăţurile corespund mentalului (manas). Această imagine este menţionată în cele mai vechi scrieri ale înţelepciunii orientale, Upanishadele, şi în viziunea acestora sufletul neputincios ar putea fi condus în mod iremediabil în prăpastie, dacă el nu ar putea utiliza Yoga, metodă care îi va permite să stăpânească caii şi chiar să coboare din car, sau cu alte cuvinte să se elibereze. Totuși, în limba sanscrită, cuvântul „Yoga” are mai multe semnificaţii: comuniune, contopire, fuziune, unire. Yoga este un sistem filozofic tradiţional, teoretic şi practic apărut în India cu mii de ani în urmă pe baza experienţelor directe transmise până la noi în faimosul tratat Yoga Sutra", sub forma unui grupaj de aforisme şi enunţuri lapidare sintetizate de către înţeleptul Patañjali . În sistemul Yoga găsim delimitate foarte clar subiectul (Purusha - Spiritul Divin, Sinele Suprem macrocosmic) de obiect (Prakriti - natura, substanţa) şi sunt indicate căile şi metodele necesare atingerii desăvârşirii prin controlul anumitor funcţii, a energiilor şi elementelor subtile componente ale naturii umane, spirituale, mentale, psihice şi fizice în scopul conştientizării gradate şi revelării spiritului în vederea reîntoarcerii la o stare de puritate deplină şi atingerii unei stări de conştiinţă beatifice, extraordinar de ample cunoscute în yoga sub numele de Samadhi. Prin atingerea stării de Samadhi, sau extaz plenar, yoghinul are confirmarea desăvârşirii sale în care survine contopirea inefabilă a esenţei sale ultime cu esenţa ultimă macrocosmică universală. Yoga preconizează deci adâncirea autocunoaşterii, conştientizarea deplină a diferitelor aspecte nebănuite ale fiinţei, folosirea înţeleaptă a tuturor potenţialităţilor latente existente în universul nostru lăuntric în vederea conştientizării Sinelui Divin nemuritor (Atman) prezent în calitate de martor detaşat în fiinţa umană şi a eliberării acesteia de interferenţele cu eul individual, efemer egotic şi limitat. Atingând perfecţiunea în realizarea diferitelor procedee Yoga, practicantul perseverent devine stăpânul unei cunoaşteri inefabile directe, fuzionează conştient, la voinţă, cu diferite energii ascunse ale naturii şi astfel dobândeşte puteri aparent paranormale pe care le poate

exercita atât asupra lui însuşi cât şi asupra fenomenelor naturale, ajungând cu uşurinţă să fie capabil de realizări binefăcătoare, pozitive cu totul ieşite din comun în orice direcţie în care el acum se manifestă liber. Prin YOGA, fiinţa realizează o deplină libertate lăuntrică şi devine plenar conştientă că totul este cu putinţă, sesizând totuşi că nu orice îi este permis, prin aceasta înţelegându-se că niciodată un yoghin veritabil nu va încălca legile imuabile ale firii şi nu va acţiona ca un factor de angrenare a răului sau a dezechilibrului în orice ar face. La baza practicilor Yoga se află fenomene extrem de fine de rezonanţă lăuntrică autoinduse şi menţinute graţie concentrării şi conştientizării perseverente, a unei atenţii stăruitoare focalizate ferm pe întreaga durată a antrenamentului. În timp s-au dezvoltat mai multe forme de yoga, care pot fi practicate complet independent una de cealaltă. Astăzi yoga integrală îşi propune să reunească cele mai eficiente procedee preluate din diferitele căi și sisteme de yoga clasice, precum:

1. Hatha Yoga,

2. Laya Yoga,

3. Maha Vidya Yoga,

4. Jnana Yoga,

5. Raja Yoga (Ashtanga yoga),

6. Karma Yoga,

7. Tantra Yoga,

8. Bhakti Yoga,

9. Kriya Yoga.

1. Hatha este ramura din Yoga în care utilizăm exerciții fizice inclusiv posturi / poziții corporale și tehnici de respirație pentru a construi un control perfect asupra mintii noastre cu scopul ultim de a realiza starea de Samadhi. Parte din acest proces presupune echilibrarea aspectelor ce apar ca fiind duale în corp și minte, având înțelegerea că aceste polarități sunt o parte naturală a vieții și sunt într-un permanent proces de schimbare și transformare. Așadar, Hatha Yoga include:

a) practica asanelor (posturilor fizice),

b) pranayama (exerciții de respirație),

c) pratyahara (retragerea simțurilor în interior/interiorizarea),

d) mudre (gestul mâinilor),

e) dharana (concentrare),

f) dhyana (meditație) și

g) samadi (scopul final).

Hatha Yoga este o știință a echilibrului, a armonizării energiilor din corpul fizic și

energetic și de a pregăti practicantul pentru meditație și samadhi. Tradiția spune că mai întâi trebuie să lucram cu corpul, apoi cu respirația, apoi cu mintea, apoi să ne interiorizăm în sinele suprem. Astfel, Hatha Yoga implică:

a) posturi (poziții) corporale speciale cu efecte benefice complexe (ASANA),

b) relaxare profundă (SHAVASANA),

c) controlul şi ritmarea suflurilor prin respiraţie (PRANAYAMA),

d) procedee fundamentale de purificare (KRIYAS),

e) procedee de concentrare mentală care urmăresc să armonizeze corpul astfel încât să

devină suplu şi relaxat. Toate aceste exerciţii concertate măresc vitalitatea, asigură o sănătate deplină, şi ajută la vindecarea diferitelor boli. Printr-o dietă adecvată, corpul fizic este gradat şi complet purificat, iar aceasta face ca impurităţile şi toxinele să fie eliminate în acelaşi timp, creându-se astfel condiţii ca vitaminele şi oligoelementele să poată fi mai bine utilizate și asimilate de

către sistem. Procedând astfel corpul şi mintea sunt complet purificate, iar practicantul dobândeşte în scurt timp controlul asupra mentalului. Kundalini Yoga pune accentul pe trezirea energiei Kundalini, care se află la baza coloanei vertebrale. Această energie, care de obicei este adormită, este o comoară de creativitate și energie spirituală. Practica Kundalini Yoga presupune o serie de asane care să urce această energie prin chakre până la creier. În această tradiție se pune un accent foarte mare pe meditație, cântarea mantrelor și posturi corporale. Swara Yoga pune accentul pe folosirea și controlul respirației. „Swara” înseamnă sunet iar Swara Yoga se referă la sunetul pe care respirația îl face în momentul practicării tehnicilor de respirație. Diferența între obișnuitele pranayama și Swara este că cea din urmă

are o știință mult mai complexă, iar respirațiile sunt asociate chiar cu mișcările Soarelui, ale Lunii și ale altor corpuri celeste. Hridaya Yoga este Yoga Inimii Spirituale. Hridaya Yoga combină elementele clasice

de Hatha (asane, pranayama etc

Hridaya Yoga are ca scop ultim revelarea Sinelui, inspirându-se din învățăturile lui Ramana

Maharshi, Nisargadatta Maharaj sau Papaji. Tipul de Hatha Yoga practicat în cadrul sistemului Hridaya este diferit de Hatha clasică, întrucât el este structurat în a fel încă să se adreseze nu doar corpului fizic, ci întregii ființe. Atitudinea este una contemplativă: este conștientizat corpul fizic, dar și cel subtil, iar scopul este adâncirea în Sine. Ashtanga Yoga este un tip de yoga dinamic în 6 serii. În occident, Ashtanga a fost popularizată de K. Pattabhi Jois. Practica presupune memorarea unei succesiuni de asane și practicarea lor într-un ritm dinamic, în 6 serii, accentul punându-se pe realizarea asanei dar și pe curgerea seriei. Practicantul petrece doar câteva momente într-o asana (cât să respire de 5 ori; respirații adânci). Respirația este un alt element caracteristic pentru Ashtanga. Pe parcursul realizării seriei, practicantul trebuie să respire într-un mod care îl ajută să își conserve energia și să mențină concentrarea minții în prezent. Fiecare serie din Ashtaga are o succesiune de asane stricte. Întotdeauna se urmează aceleași asane și în aceeași ordine.

2. Laya Yoga sau Mantra Yoga – așa cum indică și numele, pune accent pe folosirea

meditație și viziunea non-dualistă a Advaita Vedanta.

),

mantrei pentru a aduna mintea și a o aduce asupra unui singur obiect: mantra (silabă, cuvânt sau formulă sacră cu încărcătură spirituală). Mantrele sunt cuvinte sacre încărcate cu anumite energii care aduc rezultate uimitoare la nivel fizic, mental și spiritual.

3. Maha Vidya Yoga este calea adorării celor 10 Mari Puteri Cosmice. În scrierile

tradiţionale se afirmă că cele 10 Mari Puteri Cosmice sunt cele 10 faţete fundamentale ale lui

Dumnezeu în manifestare. Astfel că, pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu aspirantul trebuie să fuzioneze gradat cu fiecare dintre cele 10 Mari Puteri Cosmice. Este spus, de asemenea, că fiecare dintre ele (cele 10 Mari Puteri Cosmice) îl poate ajuta pe aspirantul perseverent să atingă cunoaşterea absolută. Aşadar, forţa teribilă a timpului, graţia compasiunii nesfârşite, frumuseţea orbitoare, viziunea atotcuprinzătoare, curajul nesfârşit, puterea de sacrificiu, strălucirea fascinantă, vacuitatea sublimă, jocul expresiv, armonia îmbătătoare, toate acestea

sunt faţetele sau personalităţile cosmice diferite ale Energiei Supreme Feminine, fiecare dintre ele conducând fiinţa umană la Realitatea Ultimă.

4. Jnana Yoga – „Jnana” înseamnă înțelepciune sau înțelegere. În Jnana Yoga se

folosește mintea pentru a chestiona și cunoaște chiar natura minții și pentru a transcende identificarea cu gândurile și cu egoul. Scopul acestui tip de yoga este acela de a te elibera de iluzie „Maya” și de a realiza uniunea cu sinele interior (Atman) și cu unitatea vieții (Brahman).

5. Raja Yoga mai este numită și Yoga Regală care include toate tipurile de yoga,

meditația fiind instrumentul de desăvârșire și comuniune cu Divinul. Se mai spune despre Raja că este de tip mental pentru că ea pune accentul pe conștientizare.

6.

Karma Yoga sau yoga acțiunii se bazează pe învățăturile cărții sfinte „Bhagavad

Gita”. Karma Yoga este procesul prin care practicantul atinge perfecțiunea prin acțiuni altruiste, dedicate pentru a-i ajuta pe ceilalți.

7. Tantra Yoga – Deși cei mai mulți oameni se gândesc la fuziuni amoaroase când

aud numele „Tantra Yoga”, acesta este un sistem foarte complex alcătuit din asane (posturi corporale), pranayama (tehnici de respirație), mudre (gesturi simbolice care te pun în rezonanță cu energii benefice din macrocosmos), bandha (modalități de blocare a suflurilor care se realizează prin izolarea unei anumite părți a corpului) și centrii energetici. Prin trezirea energiei zeiței Shakti, manifestarea divină în planul fizic, practicanții Tantra aspiră la claritate, fericire, bucurie și comuniune cu Dumnezeu.

8. Bhakti Yoga este calea iubirii și a devoțiunii față de Divin. Se spune despre această

cale că este cea mai ușor de urmat de către oamenii obișnuiți pentru că ea nu presupune o practică zilnică riguroasă, așa cum cer celelalte școli.

9. Kriya Yoga are ca scop experimentarea energiei divine în noi înșine. Acest tip de

yoga a fost adus în vest de către Paramhansa Yogananda. Cei care practică Kriya Yoga susțin că ea este o artă științifică de a-l realiza pe Dumnezeu. Sistemul Kriya are câteva niveluri, în care se practică: pranayama (tehnici de respirație), mantre (tehnici de meditație) și mudre (gesturi simbolice care te pun în rezonantă cu energii benefice din macrocosmos) care accelerează dezvoltarea spirituală și induc o stare de liniște și de comuniune cu Dumnezeu.

1.2. Planul moral și etic în Yoga

În conformitate cu faimosul tratat Yoga Sutra al lui Patañjali 2 , sistemul Yoga cuprinde opt faze sau etape, și anume:

1. Yama (abținerile),

2. Niyama (indicațiile generale),

3. Asana (posturile corporale),

4. Pranayama (tehnici de respirație),

5. Pratyahara (retragerea atenției spre interior),

6. Dharana (concentrarea),

7. Dhyana (meditația)

8. Samadhi (cunoașterea Sinelui Suprem).

Yama și Niyama cuprind fiecare cinci reguli comportamentale, ce reprezintă planul

moral și etic în yoga, care integrează aspectele morale şi etice într-un mod foarte riguros. Din perspectiva integrării fiinţei în armonia universală, nerespectarea acestor etape face ca ulterior yoghinul să nu poată evolua spiritual.

1. Yama se referă la atitudinea armonioasă față de ceilalți și cuprinde reguli morale

de comportament. Cuvântul Yama provine din rădăcina Yam care înseamnă „a pune frâu, a ţine în mână”, a supune, „a stăpâni”. Yama reprezintă regulile de comportament şi se referă la controlul anumitor tendinţe negative ce apar la toate fiinţele umane. Aceste constrângeri nu sunt specifice numai yoghinilor deoarece orice om, într-o anumită măsură, le practică. Dar yoghinul trebuie să le aducă la perfecţiune, lucru care cere o dăruire totală, aspiraţie, consecvenţă; curaj. Ele conferă în acest caz puteri paranormale. Yama sau Cele cinci

abțineri” se referă la cinci abţineri care se aplică acţiunilor, intenţiilor și cuvintelor:

a. AHIMSA (non-violenţa),

b. SATYA (adevărul),

c. ASTEYA (non-furtul),

d. BRAHMACHARIA (continenţa / puritatea sexuală),

e. APARIGRAHA (non-posesivitatea / detașarea de posesiuni).

2 Patañjali, Yoga Sutra al lui Patañjali, Editura Deceneu, 2014, pag. 55.

2. Niyama constituie o a doua etapă importantă în practica Yoga și se referă la atitudinea armonioasă față de sine însuși. În timp ce Yama prezintă în esenţă acele reguli ce conduc la armonizarea relaţiilor între om şi toate fiinţele, între om şi societate, Niyama se referă deja la organizarea armonioasă a vieţii interioare. Niyama conţine deci anumite reguli ale disciplinei individuale, în timp ce indicaţiile care sunt puse la dispoziţie în cadrul etapei Yama sunt oarecum universale în aplicarea lor. Prin urmare, doar a impune limite de comportament exterior nu este suficient; trebuie de asemenea să fie restructurată personalitatea profundă prin intermediul celor cinci „observări” - Niyama. În conformitate cu faimosul tratat YOGA SUTRA al lui PATAÑJALI aceste „observări” sunt:

a. SAUCHA (purificarea)

b. SANTOSHA (mulţumirea)

c. TAPAS (austeritatea)

d. SVADHYAYA (studiul atent şi sistematic al scrierilor cu adevărat spirituale)

e. ISHVARAPRANIDHANA (adorarea Divinului).

Yama şi Niyama reprezintă pentru yoghini „lecţia nr. I”, dar o primă lecţie la care e necesar să revină mereu, cu sinceritate şi dăruire, pentru că ea ascunde într-un mod tainic anumite chei fundamentale care permit o veritabilă transformare a universului nostru lăuntric. În lumina legii oculte a rezonanţei, încălcarea constantă a preceptelor etice şi morale, reprezintă o contrazicere flagrantă a însuşi scopului urmărit prin practica yoga. De aceea, întotdeauna plafonarea spirituală, exacerbarea orgoliului spiritual sau a egoismului, ne indică cu certitudine existenţa unor lacune la acest nivel fundamental. Astfel, este posibil ca un yoghin să practice ore în şir zilnic anumite tehnici yoghine, dar dacă de exemplu el nu respectă ahimsa (non-violenţa), el nu va avea aceleaşi rezultate ca un altul, al cărui ideal în viaţă este manifestarea constantă a unei iubiri necondiţionate pentru toate celelalte fiinţe umane. 3. Asana: Literal înseamnă „ședere”, și Patañjali folosește acest termen pentru a denumi poziția în șezut a corpului în timpul meditației. Mai târziu, odată cu afirmarea Hatha Yoga, "Asana" a început să denumească toate pozițiile folosite. Așadar, Asana, cuprinde realizarea unor posturi corporale specifice. Prin această etapă se urmărește atât dobândirea unei sănătăți perfecte, cât și o conștientizare și un control cât mai bun al corpului. În concordanță cu alte texte fundamentale ale sistemului Yoga, Patañjali (cel care a pus bazele acestui sistem, dându-i o formă organizată) recomandă ca poziția în care stă corpul să fie stabilă și agreabilă (Yoga Sutra, cap.II, versetul 46).

4. Pranayama („Controlul Forței Vieții"): Controlul prān-ei (prăna), forța vieții sau

energia vitală, cu referire mai ales la controlul respirației. Pranayama poate fi o etapă separată

sau simultană etapelor prezentate mai sus. În această etapă se urmărește echilibrul la nivelul psihomental al ființei, prin tehnici speciale de control al suflurilor.

5. Pratyahara („Abstracția”): Înfrânarea organelor de simț.

6. Dharana (Concentrarea): Fixarea atenției asupra unui singur obiect.

7. Dhyana („Meditația”): Contemplarea intensă și neîntreruptă asupra obiectului

meditației.

8. Samadhi (Extazul Divin): Starea de absorbire completă în obiectul meditației,

ceea ce conduce la Iluminare (în stadiul ultim de Samadhi). Următoarele patru etape, etapele 4-7, formează yoga interioară. Astfel, Pratyahara, face trecerea către lumea interioară. În aceasta etapă, prin controlul perfect asupra celor cinci simțuri, yoghinul realizează abstragerea ființei de la realitatea exterioară, care l-ar putea perturba. Aceasta permite practicantului proiecția conștiinței în dimensiunile subtile ale ființei sale și ale universului. Urmează apoi, Dharana, concentrarea,

care îl ajută pe yoghin să-și focalizeze intens energiile acumulate interior asupra unui singur obiect real sau imaginar care reprezintă suportul concentrării. După realizarea cu succes a concentrării, se poate aborda a șaptea etapă, Dhyana sau meditația. În aceasta etapă, apare un proces de identificare între subiect și obiect. Ca urmare a desăvârșirii în practica mediației, practicantul perseverent va atinge cea mai înaltă formă de meditație în care obiectul de cunoscut este chiar Sinele Suprem. Aceasta contopire sublimă între eul individual și Conștiința Universală este redată de Samadhi, ultima etapă a sistemului Hatha Yoga. Samadhi, starea supraconştientă de extaz divin, reprezintă faza ultimă în Yoga, fuziunea deplină dintre cunoscător, obiectul de cunoscut şi cunoaşterea propriu-zisă. De altfel, Samadhi reprezintă starea glorioasă şi stadiul final al oricărei căi spirituale autentice. Chiar dacă o numim în diferite moduri - Satori în practica zen, Nirvana în budism, sau starea de îndumnezeire în creştinism - ea este, de fapt, aceeaşi condiţie supremă a fiinţei umane.

Realitatea stării de Samadhi trebuie trăită efectiv: nu este îndeajuns să afli informaţii despre ea sau să încerci să ţi-o imaginezi, fiindcă, oricum, este imposibil. Adevărul existenţei ei în afara trăirii efective este doar o fărâmă de adevăr. Referitor la Hatha Yoga, Swami Vivekananda spune: „Pentru cel care o practică cu consecvenţă, Hatha Yoga este un veritabil dar divin care favorizează succesul în toate direcţiile. Corpul, psihicul şi mentalul sunt instrumente pe care practica sistemului Hatha Yoga ne permite să le menţinem sănătoase puternice şi pline de Energie” 3 . În tratatul de Yoga clasică Goraksha Samhitagăsim următoarea afirmaţie: „Ştiinţa secretă a sistemului Hatha Yoga este scara pe care urcă repede cei care vor să atingă regiunile superioare ale căii spirituale ce conduce spre Supremul Absolut4 . Cuvântul Hatha se compune din silabele HA şi THA care - printre alte semnificaţii - o au şi pe aceea de „Soare” şi „Lună”, adică Prana şi Apana Vayu. Prana sau curentul ascendent din regiunea inimii, „trage” – cum s-ar spune Apana sau curentul descendent din regiunea centrului Muladhara de la baza coloanei vertebrale, zona dintre anus și organele genitale, şi invers, astfel încât, datorită acţiunii lor opuse, ele se împiedică – cum s-ar spune – una pe cealaltă în acţiunea de a părăsi corpul. Când totuşi sunt făcute să se coordoneze şi să lucreze într-un deplin acord, părăsesc corpul, conferind prin aceasta starea cunoaşterii depline şi adevărate. Atât uniunea lor sau Yoga, pe Sushumna sau canalul subtil central, cât şi procesul care conduce la realizarea acestui deziderat, se numeşte pranayama. Astfel, Hatha Yoga sau Hatha Vidya reprezintă ştiinţa Principiului Vieţii, în care expresia este folosită pentru a subînţelege diferitele forme de Vayu (aer în sanscrită) în care se divide Prana (Energia Vieții). Prana individuală din corpul unei fiinţe, reprezintă o parte a Respiraţiei sau Suflului Universal (Prana), denumit şi „Marele Suflu”. Hatha Yoga se compune în special din acele practici şi tehnici care au în vedere acţiunea asupra corpului fizic sau grosier (Sthula Sharira, termen sanscrit). Dar întrucât acesta se află în strânsă legătură şi interdependenţă cu corpul subtil al fiinţei (Sukshma Sharira, termen sanscrit) - pentru care el reprezintă învelişul exterior - descoperim că, în fapt, controlul deplin asupra corpului grosier afectează în mod direct şi proporţional corpul subtil împreună cu aspectele intelectuale, sentimentele şi pasiunile sale. Corpul grosier sau fizic (Sthula Sharira, termen sanscrit) este desemnat în speţă să permită corpului subtil (Sukshma Sharira, termen sanscrit) săvârşirea Karma-ei specifice

3 Swami, Vivekananda, Yoga Sutra Pantanjali, Editura Lux Sublima, 2001, pag. 115.

4 Swami, Vishnuswaroop, Goraksha Samhita, Editura Institutul Divin de Yoga, Kathmandu, Nepal, 2000, pag 75.

existenţei prezente şi, întrucât primul este o replică fidelă a naturii celui de-al doilea, ambele aceste corpuri aflându-se într-o strânsă interdependenţă, rezultă că orice operare sau acţiune în interiorul sau exteriorul corpului fizic afectează şi corpul subtil. Tehnicile specifice sistemului Hatha Yoga abordate în cadrul Sadhana-ei o perioadă adecvată de timp conduc la purificarea corpului fizic, a Nadi-urilor (canalelor energetice) şi a minţii, pregătind structura pentru abordarea etapelor superioare ale practicii Yoga. În Occident, mai ales, YOGA este mai mult celebră decât cunoscută. Puţini sunt la ora actuală aceia care, bazându-se pe o experienţă practică, directă, pot oferi cu privire la aspectele sale multiple informaţii esenţiale juste. În cele ce urmează vom urmări să oferim câteva puncte de reper fundamentale menite să-i asigure înţelegerea precum şi unele aplicaţii utile din perspectiva structurii occidentale. Se cuvine încă de la început să arătăm că YOGA

autentică implică confruntarea fiinţei cu misterele fascinante, inefabile, ale propriei sale naturi microcosmice, cu eternele întrebări: pentru ce m-am născut, pentru ce trăiesc, de unde vin, ce

se va petrece cu mine după moarte? Răspunsurile pe care YOGA ne permite să le descoperim

graţie unei conştientizări ample şi a unei atenţii pline de tenacitate sunt experimentabile în

propriul nostru univers lăuntric dacă recurgem, sub ghidarea unei persoane competente, la o metodologie adecvată, corect abordată o anumită perioadă de timp. Prin urmare, YOGA urmăreşte cunoaşterea directă, nemijlocită a adevărului ultim cu privire la fiinţa umană, existenţă, Univers.

1.3. Aspecte metodologice comparative în gimnastică și Hatha Yoga

Înţelepţii trecutului (Gheranda, Patañjali, Mahamuni Babaji Maharaj, etc) cunoşteau foarte precis legătura dintre învelişul fizic şi mental al omului şi profundele sale implicaţii în viaţa acestuia. Ei s-au exprimat destul de laconic: atitudinea generează aptitudinea. Ce înseamnă asta? Corpul ne influenţează mintea. Dar este valabil şi invers. Mintea ne influenţează corpul. Ele relaţionează intim şi reciproc totodată. Aparent, cele două sunt separate, dar în realitate acţionează ca o unitate organică. R. Podlaha în Terminologia gimnasticii” defineşte gimnastica ca un Sistem de exerciţii aplicat analitic sau global care influenţează selectiv şi cumulativ aparatul locomotor, în vederea perfecţionării mişcărilor corpului omenesc, a formării ţinutei corecte5 . C. Kiriţescu în Palestrica" defineşte gimnastica astfel: Gimnastica constă din exerciţii metodice, conduse după un plan sistematic şi după reguli anumite în vederea conservării sănătăţii şi a sporirii capacităţilor fiziologice ale corpului omenesc, implicit a celor psihice, voinţă, curaj, etc6 . Gimnastica constă în multe și diferite abilități, realizate pe diferite aparate specifice femeilor și bărbaților. Gimnastica se bazează în principal pe forță, putere, flexibilitate și determinare. Ca ramură sportivă, gimnastica dispune de un conţinut foarte bogat de mijloace care îi conferă statutul de disciplină de bază a sistemului de educaţie fizică şi sportivă, dispunând de

o teorie şi o metodică proprie de predare, de mijloace şi forme specifice de organizare,

bazându-se pe datele ştiinţelor conexe (anatomie, fiziologie, biomecanică, biochimie, psihologie, pedagogie). Prin natura exerciţiilor pe care le cuprinde, gimnastica se adresează şi

5 Adina, Stroescu, Terminologia gimnasticii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, pag. 45.

6 Constantin, Kiritescu, Palestrica, Editura Tineretului, 1964, pag. 25.

este accesibilă tuturor vârstelor (având efecte deosebite în sfera somatică, fiziologică, psihică şi motrică), dar şi celor cu calităţi deosebite, cu condiţia ca practicarea exerciţiilor de gimnastică să se facă organizat, continuu şi corect. Gimnastica provine din Grecia veche și ne oferă informații despre dietă, exerciții fizice și igienă, precum și utilizarea metodelor naturale pentru vindecarea bolii. Yoga provine din India și ne oferă recomandări despre dietă, exercițiu fizic, igienă și folosirea metodelor naturale pentru vindecarea bolii. De fapt, yoga nu este doar exercițiu fizic, este un stil de viață pentru a atinge obiectivul fizic, mental, emoțional, intelectual și spiritual. Pentru a înțelege diversitatea și multitudinea de sisteme și stiluri de yoga, este necesar să ne familiarizăm cu aspecte legate de sistemul politic, standardul de viață și credințele religioase din India. Viaţa fiinţelor umane în epoca modernă pe care o trăim este în general plină de nenumărate dificultăţi pe care diferitele exerciţii de Hatha Yoga ne permit să le depăşim cu uşurinţă. Marele yoghin al Indiei, Swami Shivananda spune în această direcţie: „Hatha Yoga conferă celui care o practică în mod adecvat şi cu consecvenţă, cunoaştere deplină de sine, sănătate înfloritoare, longevitate, putere lăuntrică şi vitalitate” 7 . Datorită ignoranţei, cel mai adesea, mulţi oameni în ceea ce priveşte YOGA, se opresc la aparenţe, nevăzând în aceasta decât o gimnastică a corpului. Sala de sport este un spațiu amenajat în care o persoană sau un grup de persoane lucrează diferite exerciții de gimnastică pe diferite tipuri de aparate, pentru a-și modela mușchii și a-și crește puterea fizică. Făcând exerciții de gimnastică în sala de sport, o persoană își dezvoltă anumite aptitudini fizice. Exercițiile regulate de gimnastică în sala de sport stimulează și funcționarea creierului, ajută la reducerea grăsimii și la menținerea siguranței persoanelor în urma unor probleme de sănătate, cum ar fi diabetul zaharat, tensiunea arterială, zahărul, atac de cord etc. Practica Hatha Yoga cuprinde un set de practici fizice, mentale și spirituale care ajută la trăirea unei vieți sănătoase și fără stres. Practica Hatha Yoga reduce riscul bolilor mortale, cum ar fi cancerul, astmul și bolile cardiace. O practică regulată a exercițiilor de Hatha Yoga ajută la îmbunătățirea flexibilității și imunității organismului, precum și la pierderea în greutate, mulți oameni practicând yoga pentru fitness.

Prezentăm în cele ce urmează o serie de diferențe metodologice specific pentru gimnastică și Hatha Yoga:

1. În timp ce gimnastica necesită aparate pentru a executa diferite exerciții, pentru

practica Hatha Yoga este necesară doar o simplă saltea de fitness. Așadar, yoga se poate face oriunde, inclusiv în natură, ceea ce de altfel este și recomandat, datorită aerului curat care

oxigenează mai bine creierul în timpul exercițiilor de respirație. Însă, exercițiile fizice pentru forță și greutate pot fi realizate doar în sala de gimnastică. Din acest punct de vedere Hatha Yoga este considerată ca fiind mult mai accesibil de practicat.

2. Uneori Hatha Yoga este percepută ca fiind un stil de yoga fitness realizat de mulți

oameni în timpul pauzei de birou; În timp ce exercițiile de forță și ridicare a greutăților implică antrenamente mai dificile care se pot realiza numai în sala de gimnastică, unele posturi de Hatha Yoga pot fi practicate în birou în timpul liber pentru relaxarea corpului fizic și psiho-mental. 3. Exercițiile făcute la sala de gimnastică se numesc poziții sau exerciții de gimnastică, însă cele realizate într-o sală de yoga, într-un studio de yoga sau în natură sunt numite posturi Hatha Yoga sau asane. Cuvântul asana sau postură înseamnă poziție permanentă. O asana are efectele benefice scontate dacă este menținută minim 1,5-2 minute

7 Swami, Shivananda, Practica meditației, Editura Deceneu, 1992, pag. 24.

cu respirațiile și conștientizările corespunzătoare. Inițial, scopul ar trebui să fie acela de a obține flexibilitate. Primul scop al posturilor yoghine este îmbunătățirea stării de sănătate a coloanei vertebrale, a forței și a flexibilității acesteia. Ca o consecință, în etapele de început ale practicii Hatha Yoga, când corpul fizic nu este suficient de flexibil, se recomandă fragmentarea chiar și intervalului de timp minim 1,5 minute, în cazul în care postura devine inconfortabilă sau dureroasă. Simultan se recomandă susținerea în plan mental a posturii prin vizualizare creatoare și conștientizări aferente. 4. De aceea, dacă într-o sală de gimnastică, poți avea sau nu nevoie de un instructor pentru exercițiile de gimnastică, cu siguranță, este necesar un instructor pentru a executa corect, în ordinea corespunzătoare posturile de Hatha Yoga, dar și pentru a explica conștientizările necesare și efectele specifice fiecărei posturi, atât pentru corpul fizic, cât și pentru corpurile subtile ale ființei umane (psiho-mental, emoțional, spiritual, volitiv). În plus, prezența unui instructor în ceea ce privește antrenamentul de Hatha Yoga este necesar întrucât există interdicții de practicare a anumitor posturi în cazul persoanelor cu anumite afecțiuni cum ar fi: bolile cardiace, tuberculoza, tensiunea arterială, diabetul și artrita.

5. În timp ce gimnastica la sală implică doar secvențe practice cu demonstrațiile

corespunzătoare aferente, Hatha Yoga implică o secvență de teorie și una de aplicații practice.

6. Exercițiile de gimnastică ajută la construirea mușchilor, făcându-i mai mari, în timp

ce Hatha Yoga ajută la întărirea musculaturii și flexibilizarea articulațiilor. Ca o consecință, întotdeauna va exista o diferență între un corp lucrat cu posturi de Hatha Yoga și un corp lucrat cu exerciții de gimnastică. Un corp care practică yoga va fi suplu, mediu și flexibil, dar

un corp care practică gimnastica va fi mai musculos, însă nu întotdeauna atât de flexibil.

7. Există motivații diferite în alegerea practicării gimnasticii și posturilor de Hatha

Yoga: Unii oamenii aleg să practice Hatha Yoga pentru îmbunătățirea capacității de concentrare, dar oamenii nu aleg niciodată practicarea exercițiilor fizice de gimnastică pentru îmbunătățirea puterii de concentrare. În plus, când vorbim de Hatha Yoga versus gimnastică, mai mulți oameni vor alege Hatha Yoga, deoarece nu necesită ridicarea greutăților și presurizarea mușchilor. În schimb, din acest punct de vedere pare mai accesibilă practicarea

anumitor posturi de Hatha Yoga. Tocmai de aceea, în general, băieții/bărbații aleg gimnastica, în timp ce fetele/femeile aleg yoga.

8. Pentru cei care sunt supraponderali sau obezi, atât Hatha Yoga, cât și gimnastica

include o mulțime de asane și exerciții care ajută la pierderea în greutate, deoarece ambele au ca rezultat arderea grăsimilor, reduc grăsimea, însă exercițiile de gimnastică fiind mai dinamice generează o cantitate mai mare de transpirație, precum și un consum mai mare de apă.

9. Practica Hatha Yoga implică costuri de antrenament mai reduse (chiria sălii și

salariul instructorului), în timp ce gimnastica costă un pic mai mult, datorită dotărilor necesare într-o sală de gimnastică.

10. Este mai ușor să te menții în formă cu yoga decât cu antrenamentele din sala de

gimnastică, majoritatea experților fiind de părere că Hatha Yoga este cea mai bună practică pentru prevenție și pentru a menține starea de sănătate și armonie a ființei pe toate planurile ei. Dezvoltarea mușchilor nu se traduce neapărat într-un corp sănătos. Sănătatea este realizată

atunci când toate organele corpului funcționează eficient sub controlul inteligent al creierului.

11. Deși este posibil, nu este recomandabil să faci împreună la sala de sport, atât yoga,

cât și gimnastică. Acest lucru se datorează faptului că ambele necesită timp, așadar se recomandă ca pentru o singură ședință să fie practicate fie exerciții de gimnastică, fie posturi de Hatha Yoga. Totuși, dacă se decide ca ambele pot fie practicate împreună, e necesar să fie practicate pe rând, cu secvență de gimnastică inițial și Hatha Yoga la final, pentru evitarea risipei de energie și nutrienți. Aceasta se recomandă deoarece execuția mișcărilor de gimnastică implică consum de energie fizică, ceea ce face necesară odihna sau repausul fizic

după realizarea acestora iar execuția posturilor de Hatha Yoga generează acumularea în corp

de energie fizică, psiho-mentală, spirituală. Exercițiile fizice de gimnastică pun accentul pe mișcările fizice violente care produc în organism cantități mari de acid lactic și oboseală. În yoga, efectul acestui acid și oboseala pe care o cauzează sunt neutralizate prin inhalarea oxigenului sau a respirației profunde, care este esența practicii Hatha Yoga.

12. Spre deosebire de exercițiile obișnuite care lucrează pe părțile superficiale ale

corpului fizic, yoga are un efect asupra părților mai profunde și mai subtile ale corpului. Diversele asane sunt menite să asigure masajul și stimularea diferitelor organe interne. Atunci când flexibilitatea și forța coloanei vertebrale sunt crescute prin yoga,

circulația sângelui se îmbunătățește și nervii sunt asigurați de aprovizionare cu nutrienți și oxigen. Asanele masează organele interne și activează glandele împreună cu mușchii. Yoga are un efect asupra sistemului endocrin (glande și hormoni). Sistemul endocrin este întinerit, ajutând la echilibrarea emoțiilor și îmbunătățirea sănătății mintale.

13. În timp ce se realizează posturi Hatha Yoga, este recomandat să fie integrate

exerciții de respirație controlată, acestea fiind esența Yoga, însă, în sala de gimnastică, în timp

ce faci exerciții de gimnastică, respirațiile rapide pot crea o stare de tensiune și furie.

14. Practicarea respirației profunde sau a respirației yoghine complete împreună cu

posturile de yoga duce la relaxare și concentrare asupra respirației. Astfel, Hatha Yoga oferă beneficii privind concentrarea și pregătirea pentru practica meditației.

15. Atunci când este practicată în mod conștient, beneficiile Hatha Yoga depășesc

puterea corpului fizic. Hatha Yoga îmbunătățește memoria și concentrarea. Yoghinii acordă o atenție deosebită pentru a-și controla propria minte și pentru de a trăi în permanență momentul prezent, întrucât prin natura ei, mintea este instabilă și, în orice moment, este afectată de percepțiile senzoriale: vedere, sunet, gust, atingere și miros. De aceea în practica Hatha Yoga este depus efortul pentru a detașa mintea de obiectele simțurilor și pentru a deține controlul călătoriei interioare către realizarea de sine.

Beneficii comune - într-o anumită măsură - atât practicii Hatha Yoga, cât și a gimnasticii:

Îmbunătățirea flexibilității corpului fizic.

Creșterea forței musculare.

Scăderea în greutate.

Îmbunătățirea posturii.

Îmbunătățirea sănătății oaselor.

Îmbunătățirea circulației sangvine.

Susține sistemul imunitar.

Susține buna funcționare a inimii.

Ajută la echilibrarea glandelor suprarenale.

Relaxare.

Eliminarea stresului.

Claritate mentală.

Îmbunătățirea somnului (Ajută la vindecarea insomniei).

Ajută la creșterea încrederii în sine.

Îmbunătățirea sănătății oaselor.

Ajută la creșterea puterii interioare și a încrederii în sine.

Creșterea voinței și a curajului.

Beneficii exclusive ale practicii Hatha Yoga în plan subtil:

Echilibrează chakrele.

Stimulează curgerea energiei prin corpul subtil.

Purifică canalele corpului subtil.

Activează trezirea energiei kundalini.

1.4. Filosofia și practica Yoga în România

Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor a fost autor a 40 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ocupă peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). 8 Bine cunoscută fascinația lui Mircea Eliade pentru India, încă de la 14 ani, acesta începând studiul sanscritei, în paralel cu persana și ebraica. Mircea Eliade călătorește în India, apoi obține o bursă particulară și începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filosofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate românul Maitreyi, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice. În perioada indiană, pe lângă studiul sanscritei, Eliade este inițiat și în tainele practicilor Yoga. Alungat din casa eruditului Dasgupta, tatăl lui Maitreyi, Eliade se refugiază într-o mănăstire din preajma Himalaiei. Acolo îl are ca guru pe un fost medic indian, care va deveni mai apoi celebru sub numele de Swami Shivananda (1854-1934), personaj evocat și în nuvela Nopți la Serampore. În 1931, Eliade părăsește cu părere de rău India, solicitat fiind în țară pentru satisfacerea serviciului militar. Totuși, India va rămâne, pentru istoricul român al religiilor, până la sfârșitul vieții, tărâmul fermecat plin de mistere și sfinți, acel tărâm unde îl așteaptă oricând o peșteră în Himalaya. Studiul asiduu al practicilor yoga nu a fost zadarnic. El s-a concretizat într-o teză de doctorat, susținută în 1933 și tradusă trei ani mai târziu în franceză. Este vorba despre Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1936). Temele lucrării vor fi reluate, peste ani, în volume ca Techniques du Yoga (1948), Le Yoga. Immortalité et liberté (1954) sau Patañjali et le Yoga (1962). Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar. În România de după 1990 s-a început publicarea doar a unei părți din cele patruzeci de volume de operă științifică și literară, preferându-se reeditările, astfel că în douăzeci de ani nu s-a reușit publicarea integrală a operei lui Mircea Eliade. Valorile spirituale promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale și după 1990, moment în care a (re)dobândit un statut de autor mitic, în sensul discuției în jurul unei opere neintegral publicată în România. Actualitatea scrierilor lui Eliade este probată de traducerea post-mortem a multora din scrierile sale (în spaniolă, italiană, portugheză etc.). În rândul tinerilor redescoperind libertatea religioasă, literatura fantastică și fronda specifică tânărului Eliade s-a redeșteptat interesul pentru opera și viața autorului. Mișcarea transcendentală a fost o grupare spirituală, adeptă a meditației transcendentale. Aceasta este o tehnică mentală simplă, antistress, naturală, lipsită de efort, de inspirație orientală, care practicată de două ori pe zi, câte 15-20 de minute, șezând confortabil cu ochii închiși, îi permite minții conștiente să se liniștească până la cel mai rafinat nivel al ei.

8 Mircea Handoca, Viața lui Mircea Eliade, Editura Dacia, 2000, pag. 17.

În România, Mișcarea transcendentală a fost inițiată în 1977 ca o mișcare spirituală de Nicolae Stoian, cetățean francez de origine română. Prezentată inițial ca o metodă de auto- cunoaștere și de calmare a minții, ulterior Stoian revelează faptul că meditația era de fapt o luptă împotriva forțelor care vor să instaureze guvernul mondial. Stoian susținea că, dacă un număr de minim 500 de oameni practică meditația în același timp, se creează o astfel de stare de coerență în populație și o astfel de stare de puritate încât elementele perturbatoare negative nu mai pot influența negativ țara iar țara poate deveni invincibilă. Mișcarea a atras un număr mare de intelectuali de marcă bucureșteni. Activitatea grupului, considerat ca sectă („Mișcarea Transcendentală” fiind considerată ca o mișcare religioasă nouă, similar cu „Biserica Scientologică”, „Templul Soarelui”, „Biserica lui Satan”), a fost lichidată de autorități în anul 1981. Conducerea comunistă a acuzat mișcarea transcendentală că era organizată sub forma unui guvern mondial, cerând membrilor supunere necondiționată și că aducea în actualitate teorii de tip fascist și că îl considera pe Hitler un mare om politic. De asemenea, mișcarea a fost acuzată ca fiind un „uriaș complot antisocialist”. Singurele informații oficiale despre „Mișcarea transcendentală” au apărut în acea perioadă în revista Pentru Patrie în numerele februarie, martie și aprilie 1982, care scria că pe planuri înalte, la nivelul conducătorilor Meditației Transcendentale, se pretinde că se urmărește nici mai mult nici mai puțin decât pacea mondială. Și aceasta printr-un guvern mondial format din zece miniștri și zece ministere, în fruntea cărora se află Maharishi Mahes Yogi.

După lichidarea mișcării, pe baza informațiilor culese sub acoperire de Ristea Priboi, în 1982 Departamentul Securității Statului a întocmit un raport prin care informa conducerea P.C.R. că: „Din decembrie 1977 până în iulie 1981, când activitatea sectei a fost lichidată, au fost racolate 371 de persoane, din care 357 pe bază de angajament scris de menținere a conspirativității activității sectante și 14 persoane cărora nu li s-au găsit angajamentele, ci numai formularele de verificare a modului în care cei inițiați practicau meditația transcendentală, întocmite individual, după participarea la ședințele rituale. Menționăm că cele 371 de persoane au participat, în prezența lui Stoian Nicolae, la 1-4 activități de ritual sectant, desfășurate într-o anumită ținută și în încăperi amenajate în mod specific, care evidențiau pregnant caracterul mistico-religios al meditației transcendentale. Participanții Mișcării transcendentale au fost excluși din activitățile lor și trimiși să lucreze ca muncitori necalificați, ceea ce echivala practic cu atribuirea unor certificate de incapacitate politică și profesională. În plus, psihologia a fost radiată din nomenclatorul profesiilor. Stoian a fost condamnat în absență la trei ani de închisoare și amnistiat în 1983. Andrei Pleșu a regretat amarnic participarea în cadrul mișcării și i-a scris lui Nicolae Ceaușescu în 1983 două scrisori cerându-și scuze pentru faptele sale și spunând că el a informat conștiincios un ofițer al Ministerului de Interne (Vasile Mălureanu) despre cum stă treaba cu meditația transcendentală. Dosarul „Meditația transcendentală” a exercitat o influență foarte mare și asupra atitudinii acelor intelectuali care nu fuseseră amestecați direct în povestea respectivă. Exista impresia că serviciile speciale sunt omniprezente, că denunțul este universal și că autoritățile au o putere nemăsurată. Din cauza acestui scandal, conducerea chiar a reușit să sperie cercurile intelectualilor și să anihileze astfel pericolul latent pe care îl reprezentau. În opinia Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, campania privind meditația transcendentală a fost un episod din politica oficială a regimului Ceaușescu de intimidare a intelectualității, arătându-i că „partidul veghează” și oricând poate lua măsuri drastice împotriva celor care nu urmau „cu fidelitate” politica acestuia, obiectivul fiind atins. În anul 2006, accesul la documentele necesare elucidării depline a cazului era încă blocat sub pretext că nu sunt prelucrate arhivistic. Autorii cărții „Afacerea Meditația

Transcendentală" au fost de aceea nevoiți să-și reducă documentarea la nivelul Stenogramei ședinței Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 27 aprilie 1982. 9 Fenomenul reprimării mişcării YOGA în România comunistă este pentru prima dată analizat în cadrul unei apariţii editoriale din 2008: volumul „Reprimarea mişcării YOGA în anii 80”, tipărit de editura Polirom, Iași, sub semnătura lui Gabriel Andreescu, cercetător şi militant al drepturilor omului din România. Lucrarea sintetizează rezultatele cercetării sistematice a arhivei Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Incomodă şi percutantă prin demersul ei investigativ, această carte are meritul de a scoate la lumină, pentru prima dată, pe baza documentelor din arhiva Consiliul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a mărturiilor victimelor represiunii, adevărul despre fenomenul reprimării mişcării yoga din perioada comunistă. 10 Alături de documente, sunt publicate o serie de interviuri luate victimelor, care pun în evidenţă anvergura măsurilor prin care Securitatea a încercat să elimine aşa-numitele „grupări anarhice pe linia Meditaţiei Transcendentale”. Cartea este impresionantă prin volumul de informaţii şi prin intensitatea cu care „recreează” atmosfera acelor vremuri. Notele informative, rapoartele de filaj, rapoartele de măsuri, împreună cu mărturiile celor anchetaţi, reuşesc să transpună cititorul în acele timpuri şi în pielea victimelor. Cartea oferă, de asemenea, o nouă perspectivă asupra întregii campanii de presă împotriva şcolii de Yoga Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut fondată de profesorul de yoga, Gregorian Bivolaru. Dincolo de valoarea istorică a acestei lucrări, transpare uimitor de simplu şi evident faptul că practicanţilor yoga atât în anii ‘80, cât și în anii 2000, li se aduc aceleaşi acuzaţii, sunt folosite aceleaşi metode, probabil chiar şi anchetatorii sunt aceiaşi. Aceasta demonstrează că abuzurile împotriva şcolii de yoga din România nu au început după revoluţie, ci cu mulţi ani înainte. Documentele Securităţii şi amintirile victimelor confirmă puterea practicanților yoga de a salva libertatea interioară, rezistenţa faţă de hăituiri, fidelitatea faţă de comunitate, protejarea unor valori precum nonviolenţa, compasiunea şi demnitatea, într-un regim excelând prin meschinărie şi brutalitate. Mişcarea de yoga din anii ’80 reprezintă o formă autentică de rezistenţă faţă de regimul comunist. Principalul mesaj al acestei cărţi este acela că aderenţa la spiritualitatea orientală (a practicanţilor YOGA) le-a înfrumuseţat viaţa, ridicând-o deasupra vicisitudinilor sociale şi politice dezumanizante din jur. Tot ideologia elevaţiei i-a ajutat, de altfel, să suporte şi persecuţia furibundă a Securităţii, aceasta fiind una dintre cele mai brutale şi mai primitive.

1.5. Evoluția gimnasticii pe plan mondial și național

Gimnastica este unul dintre cele mai vechi sporturi olimpice fiind inclusă și în programul Jocurilor Olimpice antice, atunci când concurenții se întreceau într-o varietate de concursuri, care, cu greu, ar putea fi denumite gimnastică”. Acestea au inclus lupte și sărituri peste tauri, în conformitate cu ilustrațiile de pe vase de lut. De fapt, numele de gimnastică”

9

Doina Jela, Cătălin Strat, Mihai Albu, Afacerea Meditația Transcendentală, Ed. Humanitas, 2004, pag. 79

10 Gabriel Andreescu, Reprimarea mișcării yoga în anii '80, Editura Polirom, 2008, pag. 47.

este derivat din cuvântul grecesc antic gymnos“, care, tradus literal, înseamnă gol, acesta fiind și unul dintre motive pentru care femeile au fost excluse de la Jocuri, nu doar în calitate de concurente, ci și ca spectatoare. Gimnastica olimpică a acelor timpuri s-a stins odată cu desființarea Jocurile Olimpice, dar, până atunci, timp de peste o mie de ani, regii care au guvernat în epoca au încurajat practicarea exercițiilor fizice Din Grecia antică și până azi, istoria gimnasticii este strâns legată și de evoluția Jocurilor Olimpice, de la cele Antice la cele Moderne. Sportul, la modul general, prin urmare și gimnastica, a căpătat forme în accepțiunea modernă pe parcursul secolului al XIX-lea, în ceea ce privește gimnastica, în prim-plan aflându-se disputa dintre cele doua stiluri în conflict: sistemul suedez (în principal grup de exerciții libere) și sistemul german (cu ajutorul unui aparat). In Europa secolului al 19-lea au început să apară Gimnazii destinate gimnasticii, în aer liber, care seamănă cu locuri de joacă, locuri privite ca o aventură în cazul domnilor care doreau să impresioneze doamnele, care, la rândul lor, tot din același motiv, purtau semne ale „ascensiunilor” montane. Din punct de vedere al armatei, gimnastica a fost privită ca o posibilitate de exprimare a disciplinei, și nu este de mirare ca termeni militari încă mai există, cum ar fi defilează pe…” și „salutul juriului”. Federația Internațională de Gimnastică (F.I.G.) a fost fondată în 1881, la Liège, în prezent existând 129 federații afiliate. Gimnastica este unul dintre puținele sporturi prezente în Program încă de la primele ediții ale Jocurilor Olimpice din epoca modernă, începând cu 1989, prin evoluțiile băieților, fetele intrând oficial în scenă abia în 1952, la Helsinki, dar și până atunci, la diferite ediții au fost concursuri destinate gimnastelor. Primul concurs olimpic de gimnastică, Atena 1896, a reunit la start 18 gimnaști din patru – șase națiuni, la câteva aparate, programul (uneori concursul a avut loc în aer liber) suferind permanente schimbări până să ajungă la forma cunoscută azi. Modificări au fost făcute aproape la fiecare concurs olimpic, în ceea ce privește numărul, felul și construcția aparatelor utilizate, numărul de gimnaști pe echipă, tipul de exerciții, calitatea evoluției, vârsta competitorilor, de la concursurile în aer liber la cele în sala etc. Cu toate acestea, era adevărată a gimnasticii a debutat odată cu Jocurile Olimpice din 1952, de la Helsinki, atunci fiind stabilite liniile coordonatoare ale dezvoltării acestei discipline. Gimnastica este, astăzi, unul dintre cele mai populare sporturi din programul olimpic, dar, de asemenea, și unul dintre cele mai pretențioase. Practicată pe scară largă în întreaga lume, este nevoie de o combinație unică de putere, flexibilitate, rezistența, îndrăzneală și măiestrie pentru a atinge cotele de vârf. Astăzi, gimnastica artistică se bucură de o largă popularitate, fiind „regina” marilor întreceri poli-sportive, timp în care și-a diversificat și aria de cuprindere, apariția gimnasticii ritmice, trambulina, aerobică și acrobatică, fiecare având competiții la nivel mondial și continental care suscită un interes deosebit. Unele documente au relevat faptul că, de-a lungul sec. al XVII-lea și al XVIII-lea, diferite celebrări sau evenimente importante de la curțile principiale din țările românești au fost însoțite de demonstrații acrobatice, precum elemente acrobatice, trageri de frânghii, sărituri peste animale aliniate (incluzând chiar și salturi), toate acestea executate de către sportivi locali (pehlivani) sau renumiți acrobați, aduși din străinătate special în acest scop. În 1822, la Mediaș, a fost creată o asociație de gimnastică numită TURNVEREIN. Profesorul sas Stefan Ludwig Roth a introdus în cadrul curriculumului școlar programul de gimnastică al germanului Friedrich Ludwig Jahn. Figură controversată, Jahn a fost creatorul aparatelor de gimnastică. Începând din anii 1860, programele de gimnastică din țara noastră s-au dezvoltat prin crearea de asociații și societăți de gimnastică, precum cele din Arad și Bistrița în 1869, și

Brașov în 1861. O societate de arme, gimnastică și tir a fost creată în București în 1866. O societate internațională de tir și gimnastică a fost creată și la Iași în 1877. Societăți de gimnastică au fost înființate mai târziu la Timișoara și Craiova în 1889 și respectiv, 1890. Altele au apărut între 1891 și 1906 la Pitești, Agnita, Târgu-Jiu, Ploiești, Galați și Câmpulung- Muscel.

La data de 14 septembrie 1906 a avut loc un congres al societăților de gimnastică care a dus la crearea Federației Române de Gimnastică, prima instituție centrală ce va coordona și conduce peste 18 societăți existente la aceea dată în întreaga țară. Primul conducător al instituției a fost generalul P.V.Năsturel, cu doi adjuncți – ministrul la acea dată al Educației Spiru Haret și lt. colonelul Theodor Petrescu. Societăți noi de gimnastică și cluburi au apărut în 1907, același an când Federația Română de Gimnastică a devenit a noua federație care s-a afiliat la Federația Internațională de Gimnastică. În luna mai a aceluiași an prima manifestare națională a avut loc la Arenele Române din București, cu demonstrații la bară fixă, paralele inegale și cal cu mânere. Gheorghe Moceanu (1835-1909) a fost primul mare profesor român de gimnastică. El și-a început cariera la Cluj, după care a lucrat o lungă perioadă de timp la București. A tradus numeroase studii și lucrări despre gimnastică din germană în română și a înființat numeroase asociații de gimnastică în Transilvania și Banat, la fel ca și în București. Moceanu a militat puternic pentru introducerea gimnasticii în programele școlare și în armată, scriind, în susținerea acestui scop, primele cărți și ghiduri despre gimnastică. În afara faptului că a practicat gimnastica, Moceanu a mai fost și un excelent dansator și un promotor al dansului popular românesc, atât în țară, cât și în străinătate. Gimnastica din România îi este profund îndatorată. Un alt mare profesor al gimnasticii a fost Nicolae Velescu, student și apoi coleg al lui Moceanu. A fost coautor la unele studii și a ajutat organizarea unor turnee demonstrative de gimnastică și dansuri populare românești în Orientul Îndepărtat. Dimitrie Ionescu (1864-1946) a fost o altă personalitate și profesor al gimnasticii românești. Absolvent al Școlii Centrale de Gimnastică din Roma, în martie 1892 a înființat revista „Gimnastul Român”, care, începând din anul 1907, a devenit revista oficială a Federației Române de Gimnastică. În 1910 președintele Federației Române de Gimnastică a devenit membru al Consiliului Federației Europene de Gimnastică. Gimnastica a continuat să câștige popularitate în România. Anul 1914 este anul creării unei noi asociații în Aiud, Buzău, Lugoj și Alexandria. În anul următor, 1915, a avut loc al nouălea Congres al Federației Române de Gimnastica; cu aceasta ocazie, regele Ferdinand a emis un decret regal, atribuind federației deplină autonomie juridică. Femeile au devenit parte din programele gimnasticii între 1916-1932, odată cu participarea la concursuri internaționale organizate în Franța, Italia, Iugoslavia și Cehoslovacia. Competiții naționale, de fapt, festivaluri de gimnastică, au fost organizate în țară la intervale regulate. În 1932 Federației Române de Gimnastică i s-a afiliat la Uniunea Federațiilor Sportive din România. Perioada anilor până la 1940 a fost caracterizată de introducerea și dezvoltarea sistemului gimnasticii suedeze dezvoltată de Pierre Ling, în școli, universități, armată și la Academia Națională de Educație Fizică. Aceasta a fost un rezultat direct a existenței mai multor specialiști care au fost educați în aceea perioadă la Stockolm. Odată cu instaurarea regimului comunist în România, după cel de-al doilea război mondial, sistemul sovietic a dat o calitate mai mare gimnasticii la aparate, aceasta instaurându-se în instituțiile educaționale la fel ca și în cluburi. În anul 1947, primul campionat național a avut loc la Reșița, în timp ce Bucureștiul a găzduit primul campionat național școlar. Mai multe competiții bilaterale au avut loc între 1950-1951.

Între anii 1950-1964 sub îndrumarea unor mari antrenori precum Iosif Maier, Adina Stroescu, Robert Podlaha, Nicolae Băiașu, Caius Jianu, Petre Dungaciu, Maria Simionescu și alții, gimnastica românească a cunoscut o creștere rapidă, atât din punct de vedere tehnic și metodologic, cât și din punctul de vedere al formării specialiștilor, unii dintre ei activând și astăzi în gimnastica românească. Jocurile Olimpice din anul 1952 de la Helsinki au însemnat prima participare a unor echipe românești, atât la masculin cât și la feminin, dar cu rezultate modeste. Primele campionate naționale universitare au avut loc la Arad în anul 1953 și campionul național nu a fost altul decât actualul președinte al Federației Române de Gimnastică, Nicolae Vieru. Aceste campionate au continuat până în anul 1980, când greutăți financiare au determinat întreruperea acestora. La București, în luna mai 1957, s-au organizat de către Federația Română de Gimnastică Campionatele Europene de Gimnastică, la feminin. Gimnastele române Sonia Iovan și Elena Leuștean au câștigat medalia de argint, respectiv bronz, la aceasta competiție. În anul 1956 s-a organizat, ca o repetiție pentru aceste Campionate Europene, o competiție

numită Campionatele Internaționale de Gimnastică ale României. Este cea mai veche competiție individuală din lume, atât la masculin cât și la feminin: în anul 1996 s-a desfășurat o ediție comemorativă, cea de-a 40-a ediție a acestor Campionate Internaționale. În 1956 la Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1958 la CAMPIONATUL MONDIAL de la Moscova și la Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 echipa feminină a României a cucerit medalia de bronz. În perioada 1950-1964, atât echipa masculină, cât și cea feminină au câștigat experiență, prin participarea la competiții balcanice, europene și mondiale, câștigând uneori și medalii. Ediția 1964 a Jocurilor Olimpice a adus rezultate slabe pentru România, locul IV la feminin și locul XII la masculin, fapt care a dus ca oficialii acelei perioade să pună în discuție participarea țării noastre la Jocurile Olimpice de la Mexico City, 1968. În același timp, au fost luate o serie de inițiative pentru a îmbunătăți participarea la competiții a gimnaștilor români, eforturi care au fost răsplătite începând cu anii 1971-1972. Aceste măsuri au inclus contacte cu antrenori din Uniunea Sovietica și din Japonia. Antrenorii români au fost trimiși la studii în străinătate și au fost organizate cantonamente comune cu sportivii sovietici și japonezi. În 1969 a fost creată școala de gimnastică de la Onești, o fortăreață pentru gimnastica feminină. Din 1961 s-au organizat campionate naționale pentru gimnastica ritmică-sportivă, eforturile federației fiind încununate de succes în competiții internaționale, continentale și mondiale. Începând cu anul 1965, România a luat parte în mod regulat la Turneul Prietenia”,

o competiție între țările socialiste. Competiția a fost un loc de lansare pentru numeroși

campioni mondiali și olimpici. În 1973 această competiție a fost câștigata de către Nadia

Comăneci. Federația Română de Gimnastică a luat ființă în anul 1906 și s-a afiliat la Federația Internațională în anul 1907. În anul 1987 F.R.G. s-a afiliat și la Uniunea Europeană de Gimnastică. Prima participare olimpică a avut loc în anul 1952 la Helsinki, echipa clasându-se pe un modest loc IX.

În anul 1957 F.R.G. a organizat primul Campionat European de gimnastică feminină,

în București – sala Floreasca, unde gimnastele Sonia Iovan și Elena Leuștean s-au clasat pe

locurile II și III la individual compus, cucerind încă 3 medalii de argint și bronz la aparate.

Prima afirmare olimpică a gimnasticii feminine s-a produs la olimpiada (Jocurile Olimpice de la Melbourne 1956, unde echipa formată din Elena Leuștean, Sonia Iovan, Emilia Vătășoiu-Liță, Ileana Săcălici, Uta Poreceanu-Schlandt, Elena Dobrovolschi și Georgeta Hurmuzache a cucerit medalia de bronz; totodată, Elena Leuștean se clasează pe locul IV la individual compus și obține o medalie de bronz la sol.

Anul 1958 menține echipa feminine a României pe locul III la Campionatele Mondiale (C.M.) de la Moscova, loc confirmat și la Jocurile Olimpice de la Roma 1960. Perioada 1964-1968 a fost marcată de un ușor declin al gimnasticii feminine, echipa situându-se pe locul VI la Jocurile Olimpice de la Tokyo 1964 și absentând la Jocurile Olimpice Mexic în 1968. Ca urmare, între măsurile luate de federație pentru redresare, a fost și aceea a înființării liceului de gimnastică de la Onești (actualmente Liceul Nadia Comăneci”). La Campionatele Mondiale 1970 de la Ljubljana și Jocurile Olimpice München 1972 se remarcă deja o creștere echipei, aceasta clasându-se pe locul V, respectiv VI și prezentând o nouă garnitură de gimnaste din care se remarcă Alina Goreac și Anca Grigoraș. Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 au însemnat un moment istoric, de referință pentru gimnastica românească. Rezultatele memorabile ale acestei competiții, dar mai ales apariția Nadiei Comăneci au revoluționat gimnastica mondială, ca dovadă că această olimpiadă a fost denumită semnificativ „Olimpiada Nadiei”; echipa formată din Nadia Comăneci, Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Mariana Constantin, Gabriela Trușcă și Georgeta Gabor a cucerit medalia de argint, urmată de o salbă de medalii de aur, argint și bronz la individual compus și aparate, adjudecate de Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu. A urmat o perioadă de dominare a Nadiei care își înscrie în palmares – până la retragerea din 1981 participarea la încă o olimpiada totalul medaliilor „olimpice” fiind de 9 din care 5 de aur. De asemenea, ea deține performanța unică de cucerire a 3 ediții consecutive a Campionatelor Europene rămânând astfel definitiv în posesia Cupei „Challenge”. La toate acestea se adaugă o multitudine de medalii cucerite la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene și turnee internaționale. Nadia a fost distinsă în anul 1984 cu Colanul Olimpic de Argint, de către președintele C.I.O. Juan Antonio Samaranch. Actualmente ea trăiește în America și este președinte onorific al F.R.G.

De menționat este de asemenea faptul că echipa României a cucerit de 3 ori consecutiv titlul mondial pe echipe în anii 1994, 1995 și 1997. Numărul de sportive legitimate este în jur de 900, în cadrul a 26 de secții de gimnastică ce participă consecvent la competițiile oficiale ale F.R.G.

ă consecvent la competiții le oficiale ale F.R.G. Sura: Manualul d e Educație Fizică și Sport

Sura: Manualul de Educație Fizică și Sport 11

11 Laurențiu, Oprea, Educație Fizică și Sport - Manual pentru clasa a V-a, Editura Didactică și Pedagogică, 2017, pag 20.

CAPITOLUL II FIZIOLOGIA ENERGETICĂ A FIINŢEI UMANE

2.1. Corpuri subtile, centri de forţă, canale energetice

Călătoria misterioasă în fiziologia energetică subtilă a fiinţei umane, este sintetizată în inscripţia de pe frontonul Templului de la Delphi: „Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte astfel tot universul împreună cu forţele ascunse ale sale” (Inscripție de pe frontispiciul Templului lui Apollo de pe Muntele Parnassus, Grecia, 2500 î.Hr.) Atât în acest Univers, cât şi în celelalte universuri sau dimensiuni de existenţă, totul este de natură energetic-vibratorie şi se supune analogic principiilor rezonanţei. Fiinţa umană este constituită din mai multe sisteme energetice-vibratorii, fundamentale, (şapte la număr), fiecare dintre acestea funcţionând, acţionând şi reacţionând prin rezonanţă.

Corpul fizic sau cu alte cuvinte cel material (care este alcătuit din majoritatea elementelor tabelului periodic al lui Mendeleev, prezente în diferite proporţii în corpul uman) se încadrează în domeniul de vibraţie al celor mai joase frecvenţe vibratorii, ce caracterizează cele şapte sisteme vibratorii ale omului. Formarea corpului fizic, dezvoltarea, întreţinerea, menţinerea, perfecţionarea precum şi refacerea celulelor sale sunt rezultatul operării adecvate, optime a sistemului – câmp de energie de pe nivelul de vibraţie al doilea, imediat superior celui fizic. Acest sistem sau altfel spus „corp energetic vibratoriu” este numit adeseori corp eteric sau corp bioplasmatic. Mentalul conştient, structura subconştientă şi esenţa supraconştientă caracteristice fiecărei fiinţe umane, (aspecte în general cunoscute sub numele de spirit, mental şi suflet) pot fiecare în parte genera, atunci când sunt suficient de bine trezite şi dinamizate, un câmp subtil de energie specifică, sau

spus proporţională de forţă, care în esenţă este de fapt un sistem de natură vibratorie, separat dar în acelaşi timp întrepătrunzându-se, intercorelându-se şi interacţionând la unison cu celelalte. Fiecare dintre aceste sisteme are propriul său domeniu distinct de vibraţie şi o anumită frecvenţă. La o analiză atentă, realitatea eternă ultimă a fiecăruia dintre noi este „spirit” (expresie a Supremului Absolut Divin), o formă nemuritoare fundamentală de energie cosmică, care există dintotdeauna şi care va continua să existe neschimbată şi nealterată mereu în viitor, manifestându-se prin vehiculele sale, sau corpuri subtile energetice, specifice atât în acest univers cât şi în toate celelalte universuri.

altfel

energetice, specifice atât în acest univers cât şi în toate celelalte universuri. altfel o sferă 22

o

sferă

Eul nostru real nu este haina de materie densă pe care o numim corpul fizic, ci mai degrabă Spiritul Etern (Atman) esenţa ce ghidează şi conduce corpul fizic pe care noi îl ocupăm întocmai ca pe un veşmânt temporar. Orice om ce trăieşte în prezent pe planeta Pământ şi care vrea să urmeze îndemnul

divin, biblic plin de înţelepciune „caută, bate la uşă, cere şi vei găsi”, dacă va acţiona constant şi sincer, plin de aspiraţie un anumit interval de timp, cu o dăruire lăuntrică suficient de mare,

cu o minte deschisă şi cu dorinţa arzătoare de a înţelege, poate să intre gradat în rezonanţă cu

focare infinite sau altfel spus cu izvoare de forţă, înţelepciune şi iluminare capabile să-i aducă pacea interioară, înţelegerea menirii sale pe acest pământ, fericire, satisfacţie durabilă în viaţă,

înţelepciune, desăvârşire spirituală, sănătate, armonie deplină, inspiraţie genială. El poate de asemenea să privească cu încredere şi să aspire plin de optimism la supravieţuirea sa în alte forme după moartea fizică, având siguranţa vieţii eterne şi în final reintegrarea sa în Împărăţia Tatălui (Dumnezeu) 12 . În lumina experienţei lor milenare, practicanţii Yoga avansaţi au identificat în microcosmosul lăuntric al fiinţei umane 7 sisteme fundamentale complexe de recepţie şi emisie a celor 7 game fundamentale de vibraţii ale Macrocosmosului. Cunoscute sub numele de chakra-e, sau focare de putere în anumite tratate secrete

yoghine, aceste 7 sisteme pot fi asimilate cu 7 rezonatori distincţi ce au rolul de a pune fiinţa

în rezonanţă instantanee (atunci când sunt treziţi şi conştient controlaţi) cu o infinitate de

energii ale întregii manifestări din

întregul Univers. Dinamizarea adecvată a acestor centri de forţă (chakra-e) sau rezonatori face posibilă atingerea, de către cel ce îi energizează, punându-i la unison cu focarele corespondente de

putere infinită ale Macrocosmosului,

a unor capacităţi

paranormale certe, verificabile atât în

el însuşi cât şi în

afara sa. Într-o încercare de succintă definire

putem spune că aceste 7 chakra-e sau, mai pe înţelesul nostru actual, rezonatorii specifici, sunt sisteme vibratorii de recepţie şi chiar emisie net distincte, ce pot intra în rezonanţă cu diferitele vibraţii - energii excitatoare exterioare din Univers, a căror frecvenţă este egală sau foarte apropiată de frecvenţa lor proprie într-o gamă dată.

Sursa: http://www.investingbb.com/chakra.html
Sursa: http://www.investingbb.com/chakra.html

12 Gregorian, Bivolaru, A.B.C.-ul condensat al metaştiinţei în lumina tradiţiei milenare a sistemului YOGA, Editura Miracol, 2003, pag. 73

Caracteristicile esenţiale şi locul în care sunt conştientizaţi în şi în afara corpului fizic cei 7 rezonatori sau chakra-e sunt:

1. Muladhara CHAKRA RADACINII - La baza coloanei vertebrale între anus şi organele genitale. Calităţi: viaţă, energie potenţială, rigiditate, adaptare. Reprezintă temelia noastră, sentimentul de a fi conectați cu pământul, împământați. Baza coloanei, în zona terminală (coccis). Supraviețuire (banii sau hrana). Culoare: Negru. Cristal: OBSIDIAN - Rol protector, scoate la iveală adevărul, ajută la concentrare.

2. Swadhisthana - CHAKRA SACRALA - Deasupra zonei organelor genitale.

Calităţi: energie instinctuală, sensibilitate, sexualitate, mimetism social. Reprezintă conexiunea noastră și abilitatea de a accepta pe alții și alte experiențe noi. Abdomen inferior. Belșug, bunăstare, plăcere, sexualitate. Culoare: Oranj (Maro deschis). Cristal: CARNEOL - piatra norocului, succesului, prosperității. Protejează: împotriva energiilor negative, atacuri psihice, invidie, furie, depresie, blocaje psihice.

3. Manipura - CHAKRA PLEXULUI SOLAR - Zona ombilicului.

Calităţi: expansiune, control, pasionalitate, dinamism. Capacitatea noastră de a fi încrezători și de a ne controla viețile proprii. Plexul Solar. Valorizarea sinelui, încrederea în sine, respectul de sine. Culoare: Galben. Cristal: AGAT GALBEN - Puternic rol curativ: măduva oaselor, stomac, rinichi, splină, ficat,

colon, alergii, infertilitate.

4. Anahata - CHAKRA INIMII - Zona plexului cardiac.

Calităţi: afectivitate, simpatie, armonie, altruism. Capacitatea noastră de a iubi. În centrul pieptului, chiar deasupra inimii. Dragoste, bucurie, pace untrică. Culoare: Verde. Cristal: AVENTURIN - Este o piatră a norocului, a speranței. Protejează: împotriva energiilor negative, „vampirilor energetici”. Alungă frica, depresia, anxietatea, indecizia, emotivitatea, absorbția energiei. Puternic scut energetic.

5. Vishuddha CHAKRA LARINGELUI (GATULUI) - Zona gâtului.

Calităţi: elevare, trăiri sublime, revelaţii estetice, inspiraţie. Capacitatea noastră de a comunica. Gâtul /laringele. Comunicare, auto-exprimarea sentimentelor, rostirea adevărului, păstrarea secretelor. Culoare: Albastru. Cristal: LAPIS LAZULI - conferă o stare de bine general, fortifică și vitalizează organismul. Benefic pentru: stomac, ficat, ulcer, sistemul nervos, sistemul urinar, auz, somn, vedere, voce, tiroidă, esofag, timus, gât, măduva oaselor, mușchi, dureri, inflamații.

6.

Ajna - CHAKRA celui de-al TREILEA OCHI - Zona frunţii, deasupra sprâncenelor

Calităţi: genialitate, putere mentală extraordinară, clarviziune, intuiţie. Capacitatea noastră de a ne concentra și a vedea imaginea în ansamblu. Cel de-al Treilea, în frunte, între ochi. Intuiție, imaginație, înțelepciune, capacitatea de a gândi și a lua decizii. Culoare: Indigo. Cristal: AMETIST - piatra spiritualității, succesului în afaceri. Împotriva gândurilor negative, magiei negre, gândurilor malefice, blestemelor, atacurilor, pericolelor, spiritelor, împotriva trădării, deceiilor, accidente sau pericole.

7. Sahasrara CHAKRA COROANEI - Zona creştetului.

Calităţi: legătura cu Absolutul etern, spiritualitate pură, contactul cu Dumnezeu, înţelepciune.

Capacitatea noastră de a fi pe deplin conectați spiritual. În creștetul capului. Frumusețe lăuntrică și exterioară, conexiunea noastră cu spiritualitatea, fericire pură. Culoare: Alb. Cristal: HOWLIT - Stimulează exprimarea emoțională, rațiunea, spiritul de observație, bdarea, memoria, comunicarea. Benefic pentru dinți, oase, țesuturi, conferă energie și vitalitate, scade stresul și durerea, purifică sângele.

2.2. Undele cerebrale și stările de conștiință asociate

„Starea Samadhi este starea cea mai elevată a sistemului viu uman. În această stare omul comunică perfect cu Dumnezeu; este acea stare în care scânteia divină devine activă 100%, deoarece influenţele structurii fizice şi ale rațiunii sunt nule. Putem spune că în aceste momente omul respectiv devine una cu Tatăl Ceresc. Adică ceea ce spunea Iisus: Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl se află în mine” 13 sau „Eu şi Tatăl una suntem” 14 . Tot Iisus a spus că şi noi vom putea face ce a făcut El şi chiar mai mult decât atât. A încercat să ne facă să înţelegem că dacă avem credinţă în Dumnezeu şi în El atunci şi noi vom deveni asemenea Lui. Şi aceasta nu se poate realiza peste noapte, dintr-o dată. Oricine poate ajunge, prin punerea în practică a celor învăţate, în funcţie de potențele de conștientizare, de inteligență și intuiție, de credință, etc., să îşi dezvolte calitățile spirituale benefice, adică să se eleveze, pentru ca treptat, pe merite individuale, să se integreze în cerurile superioare şi în final să ajungă să conştientizeze trăirea în şi cu Dumnezeu, sa-L manifeste cât mai deplin în tot ceea ce face. Atunci când vom conştientiza că noi suntem una cu Dumnezeu şi vom manifesta aceasta, vom fi asemenea Mântuitorului, adică vom ajunge să fim oameni îndumnezeiţi. Bineînţeles că a ajunge la îndumnezeire presupune mult mai mult decât atât, dar este o condiţie esenţială să conştientizăm şi să manifestăm cele prezentate mai sus. Revenind la starea Samadhi, aceasta reprezintă, din punct de vedere al trăirii lui Dumnezeu în trup fizic, cea mai înaltă treaptă, deoarece în Samadhi, scânteia divină (ceea ce este după Chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu, în noi) se manifestă la nivelul maxim, adică Tatăl Ceresc se manifestă prin noi, iar noi Îl manifestăm pe Dumnezeu la nivelul cel mai ridicat. Intrarea în starea Samadhi presupune printre altele şi starea theta şi delta a activităţii cerebrale. După cum ştim, emisferele cerebrale au mai multe tipuri de stare de

13 Ioan, Evaghelia după Ioan, Cap. 14, Verset 10 14 Ioan, Evaghelia după Ioan, Cap. 10, Verset 30

manifestare, în funcţie de activităţile desfăşurate momentan. Aceste „stări” ale emisferelor

cerebrale pot fi diferenţiate printr-un anumit tip de unde cerebrale emise în timpul diverselor activităţi, fiecare tip de unde având o anumită frecvenţă. Există cinci tipuri de unde cerebrale principale şi peste zece tipuri secundare. Tipurile principale de unde cerebrale sunt:

1. Gamma: 40-70 Hz. (cicli pe secundă)

2. Beta: 12-30 Hz

3. Alfa: 8-12 Hz.

4. Theta: 4-7 Hz.

5. Delta: 0,1-3 Hz.

Undele secundare reprezintă modificări ale acestor tipuri de bază. Prezentăm doar

câteva:

1. Alfa variant lent,

2. Alfa variant rapid,

3. Alfa „ascuţit”,

4. Ritmul „Mu”(en arceaux),

5. Teta ascuţit,

6. Ritmul Iota,

7. Delta hipersincron,

8. Ritmul „Pi”,

9. Unde de tip lambda,

10. Fusurile de somn,

11. Complexul K, ş.a.

Undele cerebrale principale

1. Undele gamma, au frecvenţa cea

cerebrale principale 1. Undele gamma , au frecvenţa cea mai mare, 40- 70 Hz. (cicli pe

mai mare, 40-70 Hz. (cicli pe secundă) şi corespund unei stări anormale a activităţii cerebrale. Ele apar în stările de activitate cerebrală

foarte intensă sau în stările de stres puternic, agitaţie, nelinişte, frică puternică, nervozitate, anxietate, respiraţie agitată, creştere a ritmului cardiac, etc.

2. Undele beta corespund stării obişnuite de veghe, în care atenţia noastră este

predominant orientată spre acţiuni exterioare. Undele beta iau naştere în timpul orientării predominante a minţii umane către satisfacerea nevoilor de subzistenţă, calculând, organizând, aranjând, conferind sensul universului nostru exterior. Frecvenţa undelor beta este mult amplificată în condiţii de stres sau anxietate (undele gamma). Frecvenţele undelor beta sunt cuprinse între 13 şi 30 Hz (cicli pe secundă).

3. Undele alfa, cu frecvențe cuprinse între 8-12 Hz (cicli pe secundă), indică o stare

dinamică asociată unei minţi calme, liniştite şi în care atenţia poate fi focalizată cu succes

atât în exterior, participând la rezolvarea situaţiilor de tot felul, dar şi în interior permiţând aprofundarea unei stări de meditaţie dinamică. Ele sunt predominante de asemenea, în stări de concentrare sau de focalizare asupra unui anumit subiect. Ele se amplifică la persoanele care practică diferite forme de rugăciune, de meditaţie, tehnici şi procedee energetice. Undele cerebrale de tip alfa ating frecvenţe cuprinse între 8-12 Hz, fiind caracteristice intrării în starea specifica unor activități spirituale.

4. Undele theta prezintă frecvenţe care sunt cuprinse între 4-7Hz. Ele reflectă o stare

specifică a minţii care permite vizualizarea benefică, dinamizarea constructivă a imaginaţiei şi inspiraţia creatoare. Acestea apar mai ales în timpul somnului paradoxal (REM) în care apar majoritatea viselor. Putem fi totuşi conştienţi de această stare de calm şi armonie, căci undele de tip theta se manifestă mai ales în timpul reveriei cotidiene şi meditaţiei profunde. Când apar în starea de veghe acestea sunt răspunzătoare de

cunoaşterea intuitivă şi de explorarea imaginativă a profunzimilor misterioase ale subconştientului. Undele theta sunt asociate deseori cu:

Activităţile artistice desfăşurate într-o atmosferă de armonie şi beatitudine.

Geniile, oamenii elevaţi, cei care provin din întruparea unor entități benefice superioare, etc.

trăiesc mai des pe această frecvenţă a undelor theta.

În starea theta întră cei care reuşesc să practice Rugăciunea Inimii şi

rugăciunea permanentă, cei care reuşesc să realizeze o meditaţie hristică corectă etc. Sunt persoane care intră destul de uşor în starea alfa sau în starea theta, dar nu reuşesc să se menţină mai mult de câteva secunde, eventual minute. Numai cei care au o credință în Dumnezeu foarte mare pot să se menţină un timp mai îndelungat în starea alfa pe deplin conştienţi, realizând cu mai mare eficienţă anumite tehnici şi concentrări spirituale. 5. Undele delta definesc cele mai profunde nivele ale relaxării psihosomatice pe care o fiinţă umană le poate atinge, având frecvenţe cuprinse între 0.1 și 3 Hz. Astfel, fiind cele mai lente unde cerebrale, ele caracterizează:

somnul profund fără vise

stările puternice de „extaz” sau starea Samadhi. - Sfinţii îndeosebi trăiesc

aceste stări profunde ale undelor cerebrale în mod conştient. Uneori viziunile Fecioarei Maria, Iisus sau alte entități divine, ale unor sfinţi, nu neapărat creştini, produc vizionarului aceste frecvenţe ale undelor cerebrale, viziunile fiind însoţite de o stare profundă de extaz. Unii sfinţi şi sfinte cum sunt: Serafim din Sarov, Antonie cel Mare, Francisc din Asisi, Anton de Padova, Teodora de la Sihla, Tereza de Avila, etc., au ajuns să-şi permanentizeze acest gen de trăiri.

Prezenţa undelor delta mai este asociată cu procesul complet şi amplu al

regenerării fizice şi al refacerii ori menţinerii sănătăţii, de unde rezultă că în această perioadă de evoluţie oamenii au nevoie de somnul profund. Aceasta deoarece în această stare de somn, sufletul se reîncarcă cu energii și informații specifice şi necesare existenței întregii ființe. În momentul în care omul va reuşi, datorită practicilor spirituale benefice, să se menţină conştient în starea delta mai mult de 3,5 ore, el nu va mai avea nevoie de somn, deoarece va prelua prin bio-câmpurile și structurile sale toate energiile necesare, pe care

înainte le asimila în timpul somnului.

De asemenea, la aceşti oameni creşte şi durata de viaţă deoarece energiile

preluate conştient în timpul stării Samadhi, fiind net superiore celor preluate prin alimentaţie

şi prin respiraţie, vor ajuta mai mult la regenerarea structurii fizice și a rațiunii. De fapt, aceste energii sunt de sorginte divină. Dacă starea Samadhi - pe care unii sfinţi, precum cei enumeraţi anterior, au trăit-o - devine cvasipermanentă sau chiar permanentă duce la manifestări deosebite, denumite „paranormale”, cum ar fi levitaţia, emanarea de lumină (provenind din lumina necreată), prezenţa simultană în mai multe locuri, vindecarea instantanee a celor ce intră în bio- câmpurile celui aflat în starea Samadhi, animalele sălbatice devin blânde, cele carnivore „uitându-şi” obiceiurile alimentare, etc. Starea Samadhi implică mai multe nivele, pe care le vom structura în două mari grupe: starea Samadhi primară şi starea Samadhi creştină.

1. Starea Samadhi primară (SSP) este aceea mai puţin profundă și corespunde

trecerii de la starea theta la starea delta, adică între 4 și 3 Hz.

2. Starea Samadhi creştină o putem de asemenea, împărţi în două, şi anume:

starea Samadhi creştină comună caracteristică unei frecvenţe de 2-1 hz a undelor

delta;

starea Samadhi creştină hristică (SCH) cu o frecvenţă a undelor delta sub 1 hz.

Când ajungem la acest nivel de meditaţie noi aproape că ne unim cu Dumnezeu. De fapt este ultimul pas spre starea Samadhi. Această meditaţie înaltă se atinge printr-o deconectare de orice bruiaj exterior, prin coborârea minţii în inimă şi printr-o concentrare puternică pe Fiinţa

Divină a Tatălui Ceresc sau a Mântuitorului Iisus Hristos sau a Sfântului Duh sau a Sfintei Treimi în totalitate. Prin meditaţie se ajunge la o stare de claritate mentală nemaiîntâlnită în stările de conştiinţă obişnuite; se deschide un acces la stări de conştiinţă foarte înalte. Adică se dezvoltă mult potențele de conștientizare, ceea ce duce la o inteligență ridicată; creşte accesul la informațiile din băncile de date ale Tatălui Ceresc (Macrocosmosului); De asemenea, se dezvoltă foarte mult intuiţia umană, ceea ce duce şi la o capacitate de evoluţie spirituală mare. O atenţie aparte trebuie acordată obstacolelor care apar pe parcursul meditaţiei, datorită unor agresiuni care vin atât din exterior, cât şi din interiorul nostru. Există nenumărate agresiuni care ne asaltează şi care ne îndepărtează de scopul benefic al meditaţiei. Cele care vin din interiorul nostru sunt date de absența elevării ființei noastre, de emoţiile noastre negative, de propriile noastre fobii, de intrările în rezonanțe malefice, etc., şi care se manifestă prin: plictiseală, frică, mânie, agitaţie, răzbunare, invidie, gelozie, ură, complexele de inferioritate sau superioritate, diferitele pofte, nemulţumirea, senzualitatea excesivă, orgoliul, dorinţa de renume, faimă, bani, sentimentul individualităţii, criticismul, etc.

Agresiunile care vin din exterior sunt cauzate de diferitele tipuri de demoni şi de slujitorii acestora, care astfel încearcă să ne îndepărteze de Cale şi prin împiedicarea noastră de a ne ruga, de a medita etc. Cea mai bună metodă de a ne proteja este să ne sacralizăm toate activităţile, trăind numai cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos şi cu Sf. Duh, astfel încât să nu le lăsăm nici o portiţă deschisă agresorilor.

2.3. Iluminarea spirituală prin intermediul practicii Hatha Yoga

Yoga este definită ca fiind controlul fluctuațiilor minții (chitta vrtti nirodhah). Ca să putem controla mintea este necesar ca ea să fie întâi absorbită într-o concentrare asupra unui singur obiect. Apoi ea este retrasă gradat de la acel obiect și făcută să privească înspre sinele propriei persoane. Yoga - o salvare de la contactul cu durerea și suferința. (Bhagavad Gita). Cuvântul Yoga vine din rădăcina sanscrită „yuj” care înseamnă a lega, a uni. Înseamnă uniune, comuniune, uniunea lui Jivatma (sufletul individual) cu Paramatma (Dumnezeu - Supremul Absolut), YOGA fiind unul din cele 6 sisteme ortodoxe de filozofie din India. Când simțurile se liniștesc, când mintea se oprește, când intelectul nu ezită - atunci spun înțelepții - este atins cel mai înalt stadiu. Cel care îl atinge se eliberează de amăgiri” (Kathopanishad) 15 Dhyana Yoga este Yoga Meditației. Dhyana derivă din rădăcina verbală dhyai - a contempla. Garuda Purana, un important text al filozofiei orientale afirmă: Meditația este cea mai înaltă virtute. Meditația este cea mai importantă austeritate. Meditația este cea mai mare purificare. Așadar, iubește meditația.” 16 Analiza comparativă a sistemului raja yoga, yoga cu opt ramificaţii (ashtanga) în viziunea clasică şi în viziunea shivaismului din Kashmir. În conformitate cu abordarea clasică a sistemului yoga de către Patañjali în lucrarea sa fundamentală Yoga Sutra, yoga este definită în primul rând prin „încetarea completă a

15 Swami, Chinmayananda, Kathopanishad - A dialogue with dead, Central Chinmaya Mission Trust, 2003, pag.

195

16 Dutt, Manmatha Nath, Garuda Puranam, 1908, Calcutta, arhivată online de Biblioteca Universității Harvard, pag. 312.

oricăror fluctuaţii mentale” (citta vritti nirodha). După cum se ştie, scopul acestei depline tăceri a minţii (care totodată semnifică un total şi perfect control asupra funcţiilor mentale) îl constituie realizarea naturii imuabile a lui Purusha (care reprezintă individualitatea esenţială a fiinţei umane) prin separarea acestuia de natura „materialităţii” lui Prakriti, chiar dacă sensul cuvântului yoga este acela de „a uni”, „a pune împreună”. În cazul de faţă, yoga reprezintă o combinaţie între unire şi separare. Sensul profund al acestei combinaţii rezidă pe de o parte, în îndepărtarea impulsiunilor (dorinţelor) latente (vasana) din mintea subconştientă (impresii care se referă la percepţia diferenţiată (vikalpa) ce apare datorită diferitelor tipuri de impurităţi (mala) sau limitări care „contractă” conştiinţa universală a Sinelui Esenţă), iar pe de altă parte, realizarea acestui scop se face prin unirea tuturor elementelor care alcătuiesc experienţa individuală în lumea manifestată într-un întreg indivizibil al conştiinţei universale. Urmărind să stabilească cea mai eficientă modalitate de practică yoga pentru aspirantul la desăvârşirea supremă, marele înţelept şi eliberat Kshemaraja foloseşte ca referinţe principalele două texte tantrice din vechime, pe care le consideră foarte importante: Netra Tantra (Viziunea integratoare prin intermediul celui ce-al treilea ochi al lui Shiva) şi Svacchandabhairavatantra (Condiţia eliberării supreme şi a perfecţiunii lui Bhairava). Modelul de bază la care el face referire este yoga cu opt ramificaţii (ashtanga yoga) din abordarea clasică a lui Patañjali care, după cum se ştie, cuprinde următoarele etape:

1. Cele cinci reguli de ordin moral (yama), care sunt:

a) ahimsa (non-violenţa),

b) satya (rostirea adevărului),

c) asteya (non-furtul),

d) brahmacharya (abstinenţa sau continenţa sexuală) şi

e) aparigraha (non-posesivitatea);

2. Cele cinci reguli de ordin etic (niyama), care sunt:

a) saucha (purificarea atentă atât a structurii fizice, cât mai ales a structurii mentale şi emoţionale),

b) santosha (mulţumirea),

c) tapas (austeritatea),

d) svadhiyaya (studiul individual al textelor sfinte) şi

e) ishvara pranidhana (adorarea neîntreruptă şi dăruirea de sine lui Dumnezeu);

3. Posturile fizice ale trupului (asana), care trebuie practicate de aşa manieră încât ele

-l conducă pe yoghin la abordarea eficientă a practicii meditaţiei şi să-i confere totodată o stare de sănătate perfectă;

4. Controlul deplin al suflurilor subtile prin ritmarea respiraţiei (Pranayama);

5. Retragerea” simţurilor de la percepţia obiectelor înconjurătoare (Pratyahara);

6. Focalizarea fermă a atenţiei într-un singur punct sau, cu alte cuvinte asupra unui

singur obiect al meditaţiei, acţiune care este definită prin termenul de concentrare (Dharana); 7. Meditaţia (Dhyana), ce reprezintă faza în care concentrarea devine stabilă şi neîntreruptă;

8. Samadhi (contemplarea sau extazul divin) 17 .

În abordarea nuanţată a acestor opt etape în procesul devenirii spirituale (yoga), Kshemaraja consideră că sistemul clasic propus de Patañjali are unele limitări de concepţie, deoarece chiar dacă sistemul clasic conduce în mod cert la dobândirea unor condiţii (sau faze) superioare de eliberare spirituală, totuşi el nu conduce neapărat la ultima şi perfecta stare de îndumnezeire, prin identificarea plenară cu transcendenţa, condiţie supremă despre care Netra Tantra afirmă: „Vorbirea nu poate să exprime prin viu grai, nici ochii să vadă, nici urechile

17 Swami, Mahasiddhananda, Yoga Sutras de Patañjali, Editura Deceneu, 2013, pag. 74.

să audă, nici nasul să miroasă, nici limba să guste, pielea să simtă sau mintea să conceapă ceea ce (prin însăşi natura lui) este etern. Liberă de orice formă, culoare şi savoare, dar totuşi fiind înzestrată cu toate formele, culorile şi savorile care există sau pot fi concepute, (transcendenţa divină) se află cu mult dincolo de orice senzaţie percepută (fizică sau subtilă) a simţurilor şi, prin urmare, nu poate fi niciodată percepută în mod obiectiv. Prin practica asiduă şi supremă a detaşării se poate ajunge la identificarea plenară cu această realitate supremă, care este nepieritoare, eternă, neschimbătoare” 18 . Sistemul yoga clasic al lui Patajali făcea distincţia clară între puterile paranormale (siddhi) care sunt obţinute de yoghin şi realizarea spirituală supremă, pe care ele (aceste puteri) o ocultează, atât timp cât practicantul yoghin nu se detaşează complet de tentaţiile egotice ale influenţei lor iluzorii. În această direcţie, în comentariul său la faimosul tratat tantric „Siva Sutra” comentariu intitulat „Shiva Sutra Vimarshini”, Kshemaraja citează din „Yoga Sutra” lui Patañjali (sutra 37, cap. 3): „Obstacolele care apar în timpul contemplării (sau al extazului divin, samadhi) sunt perfecţiunile (sau puterile paranormale, siddhi) pe care yoghinul le dobândeşte (ca urmare a practicii lui intense şi perseverente)” 19 . Marele înţelept şi eliberat corelează acest citat cu aspectele metafizice profunde, care ne arată, de fapt, însăşi cauza şi natura acestor obstacole (care sunt puterile paranormale, atunci când ele acaparează atenţia egotică a yoghinului, legându-le din ce în ce mai mult de planul dualităţii). Aceste întinse „plaje energetice” reprezintă domeniul de manifestare a diferitelor puteri paranormale specifice, care pot să „acapareze” şi să subjuge puterea de discriminare şi decizie a yoghinului, tentându-l către lumea aspectelor iluzorii. Unul din procesele preliminare şi care totodată este imperios necesar în practica sistemului tantra yoga se referă la aşa-numita „purificare” a elementelor, prin intermediul căreia micorcosmosul fiinţei umane (care implică atât structura ei fizică (trupul), cât şi corpurile ei subtile) este în mod tainic „omologată” cu întregul Macrocosmos (Creaţia divină în ansamblul ei), devenind astfel un „vehicul” pur şi pregătit pentru manifestarea pe deplin conştientă a Realităţii Supreme, care este Sinele Etern. Kshemaraja identifică acest proces al purificării elementelor cu meditaţia profundă, prin care (la modul general vorbind) yoghinul vizualizează dizolvarea gradată a principiilor succesive din manifestare în propria lui fiinţă (microcosmos) până când se ajunge, din aproape în aproape şi de la un nivel energetic la altul, la uniunea beatifică a tuturor acestor energii formatoare în spaţiul suprem al transcendenţei divine (Sahashrara). Acest proces se referă la parcurgerea inversă a actului de creaţie, pornind de la aspectele ei cele mai grosiere (de la nivelul lumii fizice), trecând mai apoi prin aspectele lumii subtile (ale lumii astrale şi mentale), până la aspectele cele mai elevate (ale lumii cauzale), pentru ca, în final, mintea însăşi să transceandă şi să se dizolve în realitatea supremă inefabilă care se află dincolo de toate aceste manifestări. Tainica analogie şi corespondenţă dintre Macrocosmos şi microcosmosul fiinţei umane este „mediată” de conştiinţa supremă a lui Shiva, care manifestă astfel în mod succesiv atributele individuale esenţiale ce implică: subiectul individual (jivatman), suflurile vitale, mintea, structura canalelor energetice subtile (nadi), simţurile şi trupul fizic. În meditaţia pe care o efectuează, yoghinul reproduce acest proces complex prin vizualizarea totalităţii realităţii care îl defineşte şi care include diferitele lumi manifestate, principiile metafizice şi diferitele energii şi forţe cosmice.

18 David, White, Gordon, Netra Tantra, Oxford University Press and The Oxford Centre for Hindu Studies, 2012, pag. 145.

19 Narinder, Sharma, Siva Sutra Vimarsini by Kshemaraja, Vedic Literature, 2005, pag. 211.

CAPITOLUL III METODICA LECȚIEI DE GIMNASTICĂ HOLISTICĂ PARTEA APLICATIVĂ

3.1. Integrarea procedeelor Hatha Yoga în lecţia de educaţie fizică

Managementul clasei a fost dintotdeauna o provocare pentru majoritatea profesorilor. Un număr tot mai mare de școli publice din lume explorează eficiența procedeelor de Hatha Yoga, introducându-le ca practică, atât în orele de educație fizică și sport, cât și la alte discipline, ca metodă eficientă pentru managementul clasei. Rezultatele obținute de mai multe grupuri de cercetare din United Kingdom și Statele Unite ale Americii arată faptul prin câteva respirații profunde și execuția corectă a unor procedee adecvate de Hatha Yoga, capacitatea de concentrare a elevilor poate fi amplificată. Rezultatele acestor grupuri de cercetare au arătat că yoga pentru elevi poate fi o strategie eficientă pentru gestionarea proactivă a comportamentului la clasă și eficientizarea învățării și performanței elevilor. Aceste procedee Yoga se bazează pe relaxarea și întinderea articulațiilor și mușchilor, dar pe lângă întindere, aceste procedee produc și o destindere a articulațiilor și mușchilor, o stare de relaxare, care este esențială pentru implicarea creatoare în procesul didactic. În vederea integrării cu succes a procedeelor Hatha Yoga în lecţia de educaţie fizică, profesorul va urmări să transmită elevilor următoarele recomandări: Este necesară:

1. Înţelegerea fenomenul de rezonanţă, care stă la baza practicilor YOGA. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului de rezonanţă, oferim câteva exemple şi analogii. Prin practica directă a yoghinilor avansaţi, care au identificat existenţa în Macrocosmos sau Univers a 7 planuri având fiecare o frecvenţă specifică de vibraţie (lungime de undă). Universul se comportă, analogic vorbind, asemenea unei staţii radio ce emite în 7 lungimi de undă. Tot astfel corpul uman, constituit tot din 7 planuri ca şi Macrocosmosul, se comportă, analogic vorbind, asemenea unui receptor. Aceste planuri din fiinţa umană conţin focare de energie sau „centri de forţă” (chakra-e), adevărate „antene" prin intermediul cărora fiinţa poate intra rezonanţă cu energiile specifice din Univers corespunzătoare planului macrocosmic identic. 2. Înțelegerea caracteristicilor esenţiale ale celor 7 (chakra-e), ca sisteme fundamentale complexe de emisie-recepţie a energiilor din Univers. 3. Localizarea pe propriul corp fizic a punctelor în care trebuie să fie conştientizaţi aceşti centri de forţă – CHAKRAS. 4. Respectarea în mod obligatoriu, întodeauna, înainte și după antrenamentul yoghin a regulilor referitoare la baie şi alimentaţie.

Recomandări referitoare la îmbăierea zilnică Putem face baie sau duş zilnic, dar niciodată imediat după execuţia asana-elor sau a altor tehnici Yoga. În acest caz, trebuie să aşteptăm cel puţin două ore. De asemenea, înainte de a trece la antrenamentul yoghin, se poate face baie numai cu minim două ore înainte. Nu se va face baie niciodată după masă, înainte ca digestia să se fi terminat.

Recomandări referitoare la alimentaţie Fiecare masă trebuie luată în cantitate moderată. Când mâncăm, trebuie să fim cât mai conştienţi şi să mestecăm alimentele cât mai bine, astfel încât hrana să fie amestecată cu salivă pentru a fi digerată cu uşurinţă şi asimilată în organism.

Consumul de carne trebuie, pe cât posibil, evitat sau redus, deoarece o alimentaţie excesiv de bogată în carne face să rezulte în organism în procesul digestiei foarte multe deşeuri şi toxine şi solicită foarte mult organele digestive. Este indispensabil să se execute asana-ele şi pranayama cu stomacul complet gol. După o masă grea şi copioasă, trebuie să lăsăm să treacă 4-5 ore înainte de a trece la exerciţiile yoga. În caz contrar pot apare tulburări organice. În rest, se poate practica la 2 ore după masă. În cazuri excepţionale, se poate practica şi la 1,5 ore, dar numai dacă s-au consumat doar sucuri de fructe, o ceaşcă de ceai medicinal sau de lapte cu 1-2 biscuiţi.

Recomandări referitoare la momentul cel mai favorabil pentru practica YOGA Momentul cel mai favorabil pentru practica YOGA este dimineaţa devreme (chiar la răsăritul soarelui). În prima jumătate a zilei, când soarele urcă pe cer, majoritatea fiinţelor se trezesc la viaţă. Aceasta este perioada de ascensiune a energiilor vitale şi spirituale pe care un practicant al tehnicilor YOGA le resimte în mod conştient în fiinţa sa, deci este perioada cea mai bună pentru practica YOGA. Totuşi, tehnicile YOGA pot fi practicate cu succes oricând.

Recomandări referitoare la modul în care ținem ochii în timpul asanelor În timpul practicării exerciţiilor YOGA, ochii trebuie să fie închişi, deoarece acest lucru permite o mai bună concentrare şi interiorizare care ne va ajuta să conştientizăm prin corp şi în afara corpului fizic fluxurile de energii subtile specifice fiecărui exerciţiu YOGA. Dacă ochii vor fi ţinuţi deschişi, mintea va fi perturbată de obiectele exterioare şi eficienţa practicilor va fi mult scăzută.

Recomandări referitoare la îmbrăcăminte Exerciţiile YOGA trebuie executate având o îmbrăcăminte cât mai lejeră. Nu trebuie să purtăm haine din material supraelastic şi este indicat să ne scoatem cravata, centura, cureaua sau orice alt obiect care ne strânge. Se ştie, conform cunoştinţelor străvechi, că fiecare metal este în rezonanţă cu un anumit tip de energie din Macrocosmos; De aceea, până când vom ajunge să studiem cum putem folosi aceste tipuri de corespondenţă dintre metale şi energii, este indicat să nu purtăm în timpul practicilor YOGA nici un fel de obiecte metalice: ceasuri, ochelari, lănţişoare, inele, cercei, brăţări etc.

Recomandări referitoare la încăperea în care să se practice Hatha Yoga Camera în care se execută exerciţiile YOGA trebuie să fie cât mai bine aerisită, iar temperatura să fie cât mai plăcută. Dacă este posibil, aceste exerciţii pot fi realizate în aer liber. Locul ales pentru practică trebuie să fie cât mai liniştit şi, pe cât posibil, menţinut permanent acelaşi. În acest fel, treptat, se va crea o ambianţă energetică specifică ce ne poate stimula.

Recomandări referitoare la orientarea corpului în timpul ședinței de Hatha

Yoga În timpul programului de exerciţii YOGA, faţa trebuie să fie orientată către polul nord magnetic sau către est. În posturile YOGA în care suntem aşezaţi la sol, capul trebuie să fie orientat către nord sau est. Aceeaşi regulă trebuie respectată şi în timpul somnului.

Recomandări referitoare la concentrare și atitudine Totdeauna înainte de a începe exerciţiile YOGA este necesar să ne detaşăm de ambianţa exterioară căutând pe cât posibil să ne relaxăm şi să ne eliberăm de orice preocupare stresantă, gânduri obsesive, griji, tensiuni, realizând totodată o stare de transfigurare

interioară, în care ne vom raporta la o stare de armonie lăuntrică pe care am trăit-o cândva, sau pur şi simplu ne vom imagina că ne aflăm într-o călătorie în spaţiul cosmic, printre stele. În YOGA trăirea efectivă, cunoaşterea nemijlocită, practica au valoarea supremă. Iată ce afirmă în această direcţie străvechiul tratat YOGA - HATHA YOGA PRADIPIKA, cap. I, sutrele 64-66: „Cel tânăr, cel matur, cel foarte bătrân şi chiar şi cel bolnav sau infirm poate obţine perfecţiunea în practica YOGA printr-o practică constantă. Succesul în YOGA este obţinut numai de cel. care o practică efectiv, altfel nu se poate obţine nici un rezultat. Evoluţia spirituală în YOGA nu poate fi realizată prin simpla citire a textelor sacre, limitându-ne la caracterul lor teoretic. Realizările în YOGA nu sunt obţinute prin purtarea hainelor specifice yoghinilor sau sanyasinilor şi nici vorbind despre aceştia. Numai şi numai practica constantă este secretul succesului. Cu adevărat, nu este nici o îndoială asupra acestui lucru" 20 . Cu cât elevii vor aplica mai mult din recomandările prezentate, cu atât mai repede vor apărea efectele tehnicilor YOGA pe care ei le practică.